All language subtitles for BBC-HD Shock and Awe_ The Story of Electricity - Spark x264 AC3 720p-.ro

La inceputul secolului 19,

intr-o pivnita din Mayfair,

cel mai faimos om de stiinta
al momentului, Humphry Davy,

a construit un echipament
electric iesit din comun.

Masurand 4 metri latime
si 8 metri lungime

si continand stive mirositoare
de acid si metal,

a fost conceput sa genereze
mai multa electricitate

decat fusese posibil inainte.

Defapt era vorba de cea mai mare
baterie

din toata lumea.

Cu ajutorul ei, Davy era pe cale sa ne lanseze

intr-o era noua.

Acel moment avea sa fie la o
conferinta in Institutul Regal,

in fata a sute din
elita Londrei.

Nerabdatori, acestia isi ocupasera
locurile,

sperand sa asiste la o
noua minune a electricitatii

Dar ceea ce urmau sa vada in acea
seara va fi ceva cu adevarat unic

Ceva ce vor retine tot restul
vietii.

Folosind doar doua tije
simple din carbon,

Humphry Davy urma sa
deblocheze adevaratul potential al electricitatii

Electricitatea e unul din cele
mai spectaculoase fenomene naturale,

iar cea mai puternica manifestare
pe care o vedem

este fulgerul.

Aceasta e povestea despre cum
am visat sa controlam

aceasta forta a naturii,

si cum, in cele din urma,
am devenit stapanii ei.

E o poveste ce se intinde
pe 300 de ani

si contine salturi ale imaginatiei si
experimente extraordinare.

Zeci de mii de volti
i-au strabatut corpul

si au trecut prin capatul
unei lampi pe care o tinea.

E o poveste a unor genii
nonconformiste

care au folosit electricitatea
sa lumineze orasele noastre,

sa comunice peste mari
si prin aer,

sa creeze o industrie moderna
si sa ne ofere o revolutie digitala.

Dar in acest film vom prezenta
povestea primilor oameni de stiinta

care au inceput sa dezlege
misterele electricitatii.

E ca si cum ar fi
ceva viu inauntru.

Au studiat legatura
misterioasa cu viata,

au creeat instrumente bizare
si puternice pentru a o genera

si au imblanzit pana si fulgerul.

Acestia au fost oamenii care
au pus bazele lumii moderne.

Totul a inceput cu o scanteie.

Imaginativa lumea noastra fara
electricitate.

Ar fi intunecoasa,

rece si tacuta.

In multe feluri s-ar asemana
cu inceputul secolului 18,

unde incepe povestea noastra.

Aceasta este Societatea Regala din Londra.

La inceputul anilor 1700,
dupa ani petrecuti in salbaticie,

Isaac Newton a reusit
in sfarsit sa o controleze

dupa moartea rivalului sau
Robert Hooke.

Newton si-a adus proprii
oameni in pozitii cheie

pentru a-i sustine noua sa pozitie.

Noul sef al demonstratiilor era
Francis Hauksbee, de 35 de ani.

Insemnari din Societatea Regala din 1705

ne arata cat de greu incerca Hauksbee

sa isi impuna personalitatea
in intalnirile saptamanale,

producand experimente din ce in ce
mai spectaculare, sa isi impresioneze sefii.

In Noiembrie, a facut acest experiment:

o sfera de sticla care se roteste.

A reusit sa scoata tot aerul din interior
folosind o masinarie noua -

pompa de aer.

Pe masinarie, un maner ii permitea
sa invarta sfera.

Rand pe rand
lumanarile din camera au fost stinse

si Francis si-a pus mana pe sfera.

Auditoriul urma sa vada
ceva spectaculos.

'In interiorul sferei de sticla,

'o lumina ciudata a inceput
sa se formeze,

'dansand in jurul mainii.

'O lumina pe care
nimeni nu o mai vazuse.'

E fantastic.

Vedeti o stralucire albastra,
care contureaza

forma mainilor mele,
dar apoi se arcuieste in jurul globului.

E ca si cum
ar fi ceva viu inauntru.

E dificil sa intelegi

de ce aceasta lumina albastra
insemna asa de mult,

dar trebuie sa retinem
ca la acel moment,

astfel de fenomene naturale
nu puteau fi decat opera unei zeitati.

Era inca o perioada cand,
chiar si in teoria lui Isaac Newton,

Dumnezeu intervenea in mod constant
in lucrurile lumii.

Avea sens pentru multi oameni

sa interpreteze fenomenele naturale
ca acte divine.

Asa ca, atunci cand un muritor de rand
interfera cu munca lui Dumnezeu,

era peste puterea de
intelegere rationala.

Hauksbee nu a realizat niciodata
semnificatia experimentului.

A pierdut interesul pentru
sfera stralucitoare

si si-a petrecut ultimii ani ai vietii

construind mai multe
experimente spectaculare

pentru ca Isaac Newton sa isi
poata testa teoriile.

Nu a realizat ca
a dat startul fara sa vrea

unei revolutii electrice.

Inainte de Hauksbee, electricitatea
era doar o curiozitate.

Grecii antici frecau chilimbar,
pe care il numeau electron,

pentru a obtine socuri mici.

Chiar si regina Elisabeta I s-a minunat

la capacitatea electricitatii statice
de a ridica pene.

Dar acum, masina lui Hauksbee

putea genera electricitate
la rotirea unei manivele,

si era vizibila.

Poate mai important,
inventia lui a coincis

cu aparitia unei miscari noi
in Europa

numita Iluminarea.

Intelectualii iluminarii foloseau
ratiunea sa chestioneze lumea

si de la ei ne-a ramas
politica radicala,

arta iconoclastica

si filosofia naturala - sau stiinta.

Dar, in mod ironic,
masina cea noua a lui Hauksbee

nu a fost primita pozitiv
de majoritatea intelectualilor.

Dar, din contra,
a fost imbratisata de scamatori si magicieni.

Cei care aveau un interes
in electricitate

isi ziceau electricieni.

O poveste ne spune despre un dineu
la care a participat un conte austriac.

Electricianul a pus niste pene
pe masa

si a incarcat electrostatic o
bagheta cu o batista de matase.

El si-a uimit invitatii ridicand
penele

cu bagheta.

Apoi s-a incarcat si el

folosind una din masinile lui
Hauksbee.

Asa dadea socuri electrice oaspetilor,
probabil spre incantarea acestora.

Dar, pentru trucul principal,

punea un pahar de coniac
in centrul mesei,

se incarca din nou

si ii dadea foc cu o scanteie
ce pornea din varful degetului.

Era si un truc care se numea
binecuvantarea electrica,

in care victima sta pe
un scaun izolat

si deasupra capului
sta o coroana mare metalica

care nu intra in contact cu capul.

Apoi, daca coroana este electrificata,

se obtine o descarcare electrica
in jurul coroanei

care arata ca o aura,

si de aici numele
de binecuvantarea electrica.

Pe masura ce Anglia si restul
Europei innebuneau dupa electricitate,

prezentarile erau mai mari.

Electricienii mai curiosi

au inceput sa puna intrebarile
profunde,

nu numai cum isi pot
face show-urile mai mari si mai bune,

dar si cum putem controla
aceasta putere uimitoare?

Si pentru unii, oare poate face
acest foc electric

mai multe decat sa fie un spectacol?

Una din primele reusite
nu s-ar fi intamplat

daca nu ar fi fost
un accident teribil.

Aceasta este Charterhouse,
din centrul Londrei.

In ultimii 400 de ani,
a fost o casa caritabila

pentru orfani si batrani.

Si candva in anii 1720, a
devenit si casa unui Stephen Gray.

Stephen Gray a fost un decolorator
de matase de succes din Cantebury.

Era obisnuit sa vada scantei
electrice sarind de pe matase

si il fascinau.

Din pacate, un accident teribil
i-a incheiat cariera

si l-a lasat sarac.

Dar i-a fost oferita o noua
viata la Charterhouse

si asa a venit vremea sa isi
faca propriile experimente electrice.

Aici, la Charterhouse, poate in aceasta
camera - Marea Sala,

Stephen Gray a construit un cadru din lemn

si de barna de sus a legat
doua pendule folosind o franghie de matase.

El de asemenea a avut o masina ca aceasta,
o masina Hauksbee

pentru generarea electricitatii statice.

Acum, avand o audienta
mai mare,

a rugat un orfan care
traia in Charterhouse

sa stea intins peste cele
doua leagane.

Gray a pus foite
de aur in fata lui.

Apoi a generat electricitate

si a incarcat baiatul
printr-o tija.

Foitele de aur, chiar si pene
au sarit pe degetele baiatului.

Unii membrii ai publicului ziceau
ca au vazut si scantei

care ieseau prin varfurile degetelor.
Un adevarat spectacol.

Dar pentru mintea curioasa
a lui Stephen Gray,

asta se traducea in altceva -

electricitatea se putea misca,

din masina, in corpul baiatului,
prin mainile sale.

Dar funia de matase reusea sa o opreasca.

Insemna ca misteriosul
fluid electric

putea curge prin unele lucruri...

... dar nu prin altele.

Asta l-a impins pe Gray sa imparta lumea
in doua tipuri de substante.

Le-a numit izolatori
si conductori.

Izolatorii retineau sarcina
electrica in interiorul lor

si nu o lasau sa se miste,
ca matasea sau parul,

sticla sau rasina.

Iar conductorii permiteau
electricitatii sa curga prin ei,

ca baiatul sau metalele.

E o diferenta care e
cruciala pana si azi.

Ganditiva la acesti piloni electrici.

Functioneaza pe acelasi
principiu dedus de Gray

acum aproape 300 de ani.

Firele sunt conductori.

Sticla si obiectele ceramice

dintre fir si metalul
din pilon sunt izolatori

si opresc trecerea
electricitatii dinspre fire

in pilon si dupa
in pamant.

Sunt ca franghiile de matase
din experimentele lui Gray.

In 1730,

experimentul lui Gray
ar fi uimit pe toti care l-ar fi vazut,

dar avea un neajuns frustrant.

Oricat ar fi incercat, Gray nu
putea retine electricitatea pe care o genera.

Sarea de la masinarie
in corpul baiatului si disparea rapid.

Urmatorul pas al povestii este

cand am invatat cum
sa stocam electricitatea.

Dar asta nu are loc in
Marea Britanie,

ci peste Canalul Manecii
in Europa continentala.

Peste canal, electricienii
erau la fel de preocupati

ca si omologii lor britanici
si un centru de cercetare a electricitatii

era aici, in Leiden, Olanda.

Aici un profesor a venit
cu o inventie

pe care multi o considera cea
mai importanta a secolului 18,

o inventie, care intr-o forma sau alta
poate fi gasita

in aproape orice echipament
electric din ziua de azi.

Acel profesor era
Pieter van Musschenbroek.

Spre deosebire de Hauksbee si Gray,

Musschenbroek
s-a nascut in cercuri academice.

Dar, in mod ironic,
descoperirea sa

nu s-a produs ca
urmare a unei stiinte riguroase,

ci ca urmare a
unei erori umane.

El incerca sa gaseasca o posibilitate
sa stocheze sarcina electrica,

sa fie gata pentru experimente.
Aproape ca ii poti auzi

ideile pe masura ce
incearca sa inteleaga.

Daca electricitatea e un fluid
care curge, un pic ca apa,

atunci poate il poti stoca
in acelasi mod cum stochezi apa.

Asa ca Musschenbroek
s-a intors in laborator

sa incerce sa faca
un dispozitiv sa stocheze electricitatea.

Musschenbroek a incercat
sa gandeasca literar.

A luat un borcan de sticla
si a turnat in el apa.

A pus in interior
o portiune de fir conductor...

... care era conectat la un capat
la o masina Hauksbee.

'Apoi a pus borcanul pe un izolator
ca sa pastreze sarcina in borcan'

Apoi a incercat sa toarne
in borcan electricitatea

produsa de masina, prin fir

prin apa.

'Dar orice incerca, sarcina
nu ramanea in borcan'

'Apoi, intr-o zi, din intamplare'

'a uitat sa puna borcanul
pe izolator,

'dar l-a incarcat
in timp ce il tinea in mana.'

In final, tinand borcanul
cu o mana,

i-a atins varful cu cealalta

si a primit
un soc electric asa de puternic,

ca aproape a fost aruncat la pamant.

Scria, "Este un experiment
nou si teribil

"pe care nu va sfatuiesc sa il faceti.
Nici eu, care l-am simtit

"si am suprevietuit cu
voia Domnului, nu o sa-l repet

nici daca mi-o cere regatul Frantei."

Asa ca o sa-i ascult sfatul,
nu o sa ating partea superioara,

si in schimb o sa vad daca
pot sa-l fac sa scoata scantei.

Puterea electricitatii care
a iesit din borcan

a fost mai mare decat ceea ce se vazuse anterior.

Si in mod surprinzator,

borcanul putea stoca electricitatea
pret de ore intregi, sau chiar zile.

Asa ca, in onoarea orasului unde
Musschenbroek a facut descoperirea,

au denumit-o borcanul Leiden.

Si faima lui a facut
inconjurul lumii.

Si foarte rapid, din 1745
de-a lungul deceniului 1740,

stirile despre borcanul Leiden
strabat lumea.

S-au raspandit din Japonia in Asia de Est

spre Philadelpiha in estul Americii.

A devenit unul din primele
articole stiintifice din lume.

Dar desi borcanul Leiden a devenit
un fenomen electric global,

nimeni nu avea habar
cum functiona.

Ai un borcan cu fluid electric,

si se pare ca ai un soc mai mare
de la borcan

daca permiti fluidului electric
sa se scurga in pamant.

De ce e socul mai mare
daca borcanul are scurgeri?

De ce nu e socul mai mare daca
te asiguri ca tot fluidul electric

ramane in borcan?

Asa era modul in care filosofii
electricieni din secolul 18

vedeau aceasta provocare.

Electricitatea era, fara indoiala,
o putere fantastica.

Putea provoca socuri si scantei.

Acum putea fi stocata
si manevrata.

Totusi, ce era electricitatea,
cum functiona

si de ce facea toate aceste lucruri

era un mister total.

In 10 ani,
o noua descoperire urma sa apara

dintr-un loc neasteptat

de la un om politic
care era in lupta filosofica

cu specialistii londonezi.

Si, chiar mai socant pentru
elita electrica britanica,

acest om venea din colonii.

Un american.

Acest tablou al lui Benjamin Franklin

este expus aici, la
Societatea Regala din Londra.

Franklin era un suporter pasionat
al emanciparii americane

si a considerat cercetarea
stiintifica rationala

in special a electricitatii

ca un mod de alungare a
ignorantei, a idolilor falsi

si in cele din urma a
stapanilor sai elitisti.

Si asta era amestecata cu o idee
democratica de egalitate

pe care o impartasea Franklin cu aliatii sai,

care constitua un fenomen
deschis pentru toata lumea.

Uite ceva ce elita
nu prea intelege

si noi s-ar putea
sa il intelegem.

Uite ceva ce elita
nu prea poate controla

dar noi s-ar putea sa-l putem controla.

Si uite ceva ce tine
de domeniul supersitiei,

iar n,oi, in mod rational si egal

intelectuali democrati,

vom fi in stare sa ajungem la o
concluzie

fara sa parem ca suntem
sclavii magiei si ai misterului.

Asa ca Franklin a hotarat sa
foloseasca puterea ratiunii

ca sa explice in mod rational ceea ce multi

considerau un fenomen magic.

Fulgerul.

SE AUDE TUNET

Aceasta e probabil una dintre
cele mai faimoase imagini stiintifice

ale secolului 18.

Il arata pe Benjamin Franklin,
omul de stiinta eroic,

inaltand un zmeu intr-o furtuna,

dovedind ca fulgerul
e de natura electrica.

Dar desi Franklin a propus
acest experiment,

cu siguranta nu l-a facut.

E foarte probabil
ca cel mai important experiment al sau

a fost unul pe care l-a propus,
dar nu l-a indeplinit.

Defapt, nici macar nu
s-a intamplat in America.

S-a intamplat aici, intr-un
mic sat din nordul Parisului

numit Marly La Ville.

Francezii il adorau pe Franklin,
in special pentru atitudinea politica
anti-britanica,

si si-au propus sa
faca experimentele

legate de fulger
fara el.

Am ajuns chiar in locul
unde s-au facut aceste experimente.

In mai 1752, George Louis Leclerc,

cunoscut in Franta
ca Conte de Buffon,

si prietenul lui
Thomas Francois Dalibard,

au ridicat un stalp de metal
de 13 metri, dublu ca inaltime ca acesta,

tinut de 3 blocuri de lemn,

chiar langa casa lui Dalibard,
aici in Marly La Ville.

Stalpul de metal se termina
jos intr-o sticla de vin goala.

Ideea mareata a lui Franklin a fost
ca stalpul lung

va atrage fulgerul
si il va trimite de-a lungul stalpului

si il va stoca in
sticla de vin de la baza

care functiona ca un borcan Leiden.

Apoi, putea confirma
ce era fulgerul defapt.

Tot ceea ce discipolii lui
francezi aveau de facut era sa astepte o furtuna.

Pe 23 mai, s-a deschis cerul.

TUNET

La 12:20 s-a auzit o bubuitura puternica

cand fulgerul a lovit
varful stalpului.

Un asistent a fugit la sticla,

o scanteie a sarit

intre metal si degetul lui
si

i-a ars mana bubuind
si emanand un miros de sulf.

Scanteia a aratat
natura fulgerului.

Era acelasi lucru ca
electricitatea facuta de om.

E greu sa supraestimezi
importanta acestui moment.

Nu numai ca natura a fost
domesticita, dar si furia Domnului

a fost adusa sub controlul
omenirii.

Era un fel de erezie.

Experimentul lui Franklin a fost
foarte important pentru ca arata ca

furtunile cu fulgere produc
sau sunt produse de electricitate

si poti descarca electricitatea,

ca electricitatea e o forta
a naturii

care asteapta sa fie folosita.

Dupa, Franklin si-a indreptat
atentia catre o alta intrebare.

De ce borcanul Leiden face scantei
mari cand e tinut in mana?

De ce nu se descarca
toata electricitatea?

Inspirandu-se din experienta sa
de om de afaceri de succes,

a vazut ceva ce altii nu observasera.

Asa cum sunt banii la banca,

electricitatea poate fi in credit,
pe care o numea pozitiva,

sau debit, negativa.

Pentru el, problema borcanului Leiden
tine de contabilitate.

Ideea lui Franklin era ca orice
corp are in jur o atmosfera electrica.

Si ca exista o cantitate naturala
de fluid electric in jurul fiecarui corp.

Daca e prea mult, atunci
se numeste pozitiv.

Daca e prea putin,
atunci e negativ.

Si natura e organizata
astfel incat partea pozitiva si negativa

se anuleaza reciproc,

ca o economie americana ideala.

Ideea lui Franklin era ca electricitatea
era doar o sarcina pozitiva

care curge sa o anuleze
pe cea negativa.

Si considera ca aceasta idee simpla

poate rezolva misterul
borcanului Leiden.

Pe masura ce borcanul se incarca,

sarcina electrica negativa e turnata
pe fir si intra in apa.

Daca borcanul sta pe un izolator,
o cantitate mica se strange in apa.

Dar, daca borcanul e tinut de cineva
pe masura ce se incarca,

sarcina electrica pozitiva

e trasa din pamant
prin corpul lor

spre exteriorul borcanului,

incercand sa anuleze
sarcina negativa din interior.

Dar sarcina pozitiva
si cea negativa

nu se pot anula din cauza

sticlei care are rol de
izolator.

In schimb, sarcina creste si creste
in ambele parti ale sticlei.

Apoi, cand atingi varful borcanului
cu cealalta mana,

se inchide circuitul permitand
sarcinii negative din interior

sa treaca prin mana
spre sarcina pozitiva din exterior,

reusind sa o anuleze.

Aceasta miscare a sarcinii produce
un soc masiv si scantei.

Echivalentul modern al borcanului
Leiden este acesta - condensatorul.

Este una dintre cele
mai raspandite componente electronice.

Poate fi gasit oriunde.

Sunt mai multe piese mai mici
imprastiate pe aceasta placa de computer.

Au rolul sa netezeasca
supratensiunile tranzitorii,

protejand componentele delicate,

chiar si in cele mai moderne
circuite electrice.

Rezolvarea misterului
borcanului Leiden

si recunoasterea fulgerului
ca un tip de electricitate

au fost doua mari succese pentru
Franklin

si pentru noua miscare de
iluminare.

Dar fortele schimburilor si
ale comertului,

care au ajutat la dezvoltarea Iluminarii,

erau pe cale sa

aduca un mister electric si mai
ciudat.

Un nou tip de electricitate.

Acesta este Canalul Manecii

In secolele 17 si 18,

o mare parte din bogatia lumii
traversa aceasta intindere de apa

venind din toate colturile
Imperiului Britanic

si mergand spre Londra.

Mirodenii din India,
zahar din Caraibe,

grau din America, ceai din China.

Dar, bineinteles,
nu era vorba doar de comert.

Noi plante si specimene animale

de peste tot din lume
dadeau navala in Londra,

inclusiv o specie care
ii fascina pe electricieni.

Numit pestele torpila, era
din taramul povestilor marinaresti.

Intepatura lui, se spunea, putea
sa doboare un om matur la pamant.

Dar pe masura ce electricienii
au inceput sa studieze intepatura,

au constatat ca seamana
mult cu un soc

provocat de un borcan Leiden.

Putea sa fie intepatura
un soc electric?

La inceput, multi oameni au pus
socul pestelui torpila pe seama ocultului

Unii ziceau ca probabil e
pestele care musca.

Altii argumentau ca nu poate fi
un soc pentru ca, fara scanteie,

nu poate fi electricitate.

Dar pentru majoritatea,
era un mister

nou si inexplicabil.

Era nevoie de unul dintre cele

mai ciudate si mai sclipitoare
personaje din stiinta britanica

sa inceapa sa dezlege
secretele pestelui torpila.

Aceasta este singura poza
care exista

a exceptionalului - dar si a rusinosului -
Henry Cavendish.

Aceasta exista doar pentru ca
un artist i-a desenat haina

agatata in cuier, si apoi a desenat
fata din memorie.

Familia lui era fantastic de bogata.

Era familia Devonshires

care inca mai are casa Chatsworth
din Derbyshire.

Henry Cavendish a hotarat
sa-si intoarca spatele

averilor si statutului familiei

si sa traiasca in Londra, langa Societatea Regala

unde isi putea urma in liniste
pasiunea pentru stiinta experimentala.

Cand a auzit despre pestele
torpila, a fost curios.

Un prieten ii scria..

"In primul meu contact
cu efectele pestelui torpila,

"am exclamat ca sigur e vorba
de electricitate.

"Dar cum?"

Si ca sa inteleaga cum o fiinta
vie poate produce electricitate,

a hotarat sa isi faca
proprii pesti artificiali.

Astea sunt schitele lui.

Doua borcane Leiden in forma
pestelui erau ingropate in nisip.

Cand nisipul era atins, ele
se descarcau, dand un soc neplacut.

Acest model l-a ajuns sa se convinga
ca pestele torpila era electric.

Dar tot il lasa cu o problema
sacaitoare.

Desi si pestele real
si cel al lui Cavendish

produceau socuri electrice puternice,

pestele real nu facea scantei.

Cavendish era perplex.

Cum putea fi acelasi tip
de electricitate

daca nu faceau
aceleasi lucruri?

Cavendish si-a petrecut iarna
anului 1773 in laborator

incercand sa obtina un raspuns.

Primavara, a avut o idee.

Raspunsul ingenios al lui Cavendish
era pe cale sa indice o diferenta subtila

intre cantitatea de electricitate
si intensitatea ei.

Pestele real facea acelasi
tip de electricitate.

Doar ca era mai putin intensa.

Pentru un fizician ca mine,
asta marcheaza un moment de cotitura.

Dar acesta e momentul cand
doua idei inovative apar prima data.

Ceea ce Cavendish numeste
cantitate de electricitate,

e numita acum "sarcina electrica".

Denumirea lui de intensitate

e numita azi diferenta de potential
sau "voltaj".

Astfel, socul din borcanul Leiden
era de voltaj mare dar de sarcina mica

pe cand socul provocat de peste
era de voltaj mic dar de sarcina mare.

E posibil sa
masuram asta.

In partea de jos a acvariului,
sub nisip,

se ascunde un var de-al pestelui Torpila:
un tipar electric.

Abia i se vad ochii iesind in nisip.

Aceasta e o femela adulta

si voi incerca sa masor

electricitatea generata
cu aceasta momeala.

Am un peste conectat la o tija
metalica si conectat

la un osciloscop

sa vedem daca ii pot masura voltajul
cand isi prinde prada.

Atentie!

Uite-l odata!

Si inca odata!

Pestele a produs
un soc de aproape 240V,

la fel ca tensiunea de la priza,
dar cam de 10 ori mai putin

ca un borcan Leiden.

Asta mi-ar fi dat un soc
foarte neplacut

si pot sa-mi imaginez cum ar fi fost

pentru oamenii de stiinta din secolul 18
sa simta asta.

Un animal, un peste,
isi produce propria electricitate.

Cavendish a aratat ca
pestele torpila isi produce electricitatea

dar nu stia daca e acelasi tip
de electricitate

ca cea facuta de o masina
electrica.

Oare e la fel socul
produs de pestele torpila

cu cel produs de o masina electrica?

Sau sunt doua tipuri?

Exista un tip de electricitate artificiala
si un tip de electricitate animala

care exista doar in corpuri vii?

A fost o dezbatere mare care
a tinut parerile impartite timp de cateva decenii.

Din acea dezbatere a
aparut o descoperire noua.

Descoperirea ca electricitatea
nu trebuie sa fie doar un soc scurt si o scanteie.

Ea poate fi continua.

Si generarea electricitatii continue

ne va aduce in lumea moderna.

Dar urmatorul pas in povestea
electricitatii urma sa apara

din cauza unei rivalitati puternice
pe plan profesional si personal

intre doi academicieni italieni.

Aceasta e Universitatea din Bologna,
una dintre cele mai vechi din Europa.

La sfarsitul secolului 18,

Orasul Bologna era condus
din Roma papala

ceea ce insemna ca universitatea
era puternica

dar cu o gandire conservatoare.

Era adancita in
traditionalism crestin,

unde legile veneau
din cer

si modul de functionare al lumii

era ascuns de muritorii de rand

care nu-l puteau intelege,

si nu puteau decat sa-si serveasca dumnezeul.

Una din vedetele universitatii

era anatomistul
Luigi Aloisio Galvani.

Dar, intr-un oras vecin,

un electrician rival
urma sa il puna pe Galvani la incercare.

Suntem in Pavia,
la doar 240km de Bologna,

dar, la finalul secolului 18,

erau poli opusi din punct de vedere politic.

Facea parte din imperiul austriac
si deci

era aproape de sufletul
Iluminismului european.

Liberal in gandire,
radical politic

si obsedat de noua stiinta
a electricitatii.

Aici locuia
Alessandro Volta.

Alessandro Volta nu putea fi
mai diferit de Galvani.

Provenind dintr-o veche familie din Lombradia,
era un tanar arogant, carismatic

si pe placul doamenlor,

si ii placea controversa.

Spre deosebire de Galvani, ii placea
sa-si expuna experimentele

pe o scena internationala
pentru orice audienta.

Ideile lui Volta erau neingradite
de dogma religioasa a lui Galvani.

La si Benjamin Franklin
si Iluminarea europeana,

el credea in rational -

ca adevarul stiintific,

ca un zeu grec,
va culca nestiinta la pamant.

Supersitia era dusmanul.
Ratiunea era viitorul.

Ambii barbati erau fascinati
de electricitate.

Ambii si-au impus modul diferit
de a vedea lumea asupra studiului electricitatii.

Galvani fusese atras de
folosirea electricitatii

in tratamente medicale.

De exemplu, in 1759,
aici in Bologna,

electricitatea fusese folosita
pe muschii unui om paralizat.

Un reporter spunea,

"Era un lucru minunat sa vezi
muschiul mastoid rotind capul,

"bicepsul indoint cotul.

"Pe scurt, sa vezi forta
si vitalitatea acelor miscari

"aparand in fiecare muschi paralelizat
care era supus stimulului."

Galvani credea
ca aceste tipuri de experimente

dovedea ca organismul
functioneaza cu electricitate animala,

un fluid care curge de la creier,

prin nervi,
in muschi,

si acolo e transformat in miscare.

A conceput o serie
de experimente macabre ca sa dovedeasca asta.

Acum, a pregatit o broasca.

El noteaza: "Broasca e jupuita
si organele sunt scoase.

"Numai membrele inferioare
raman conectate,

"la nervii crurali."

Mi-am pastrat broasca intacta in mare parte,

dar am expus nervii
care sunt legati la picioarele ei.

Apoi a folosit masina electrica
a lui Hauksbee

sa genereze o sarcina
electrostatica,

care se va acumula si va merge
pe acest brat

si va iesi prin acest fir de cupru.

Apoi a legat firul generator
de sarcina la broasca

si un altul la nervul
de deasupra piciorului.

Sa vedem ce se intampla.

Oh! Piciorul broastei tresare,
imediat ce a facut legatura.

Ia uite!

Pentru Galvani, explicatia era
ca e o entitate

speciala in muschiul
animalului,

pe care o denumeste electricitate animala.

Nu e ca alte tipuri de electricitate.
Ea apartine fiintelor vii.

Dar pentru Volta, electricitatea animala
duhnea a supersitite si magie.

Nu avea loc in stiinta
rationala a iluminarii.

Volta vedea experimentul complet diferit
de Galvani.

El credea ca arata ceva
complet nou.

Pentru el, picioarele nu tresareau
ca rezultat al

eliberarii electricitatii animale
din interior,

ci din cauza electricitatii
artificiale din exterior.

Picioarele erau doar un indicator.

Ele tresareau doar din
cauza electricitatii masinii Hauksbee.

In Bologna, Galvani a
reactionat furios la ideile lui Volta.

El credea ca Volta a depasit
o limita fundamentala -

depasind electricitatea experimentala
si intrand pe domeniul lui Dumnezeu,

ceea ce era aproape erezie.

Sa ai un fel de spirit
ca electricitatea,

pe care sa il produci artificial

si sa afirmi ca acel spirit,
acea forta vitala,

ca este acelasi lucru ca
ceva produs de Dumnezeu,

ca ceva ce Dumnezeu a pus
intr-un corp viu de om sau de broasca,

era considerat un sacrilegiu,

pentru ca elimina limita

dintre taramul Dumnezeiesc

si taramul lumesc material.

Alimentat de indignarea
sa religioasa,

Galvani a anuntat o serie noua
de rezultate experimentale,

care urmau sa dovedeasca ca
Volta se insela.

Intr-unul din experimente,
a agatat broasca de un fir de fier

si a vazut ceva complet neasteptat.

Daca conecta firul de cupru
la firul de care era agatata broasca,

si daca apoi lega celalat capat
la nerv...

... parea sa reuseasca sa faca
sa tresara picioarele broastei

fara nici un pic de electricitate.

Galvani a ajuns la concluzia
ca trebuie sa fie ceva

din interiorul broastei,
care chiar si cand e moarta

continua o vreme

sa produca un fel de electricitate.

Si firele metalice reuseau
cumva sa elibereze acea electricitate.

In urmatoarele luni,

experimentele lui Galvani s-au concentrat
pe izolarea electricitatii animale

folosind combinatii de
broaste si metal,

borcane Leiden
si masini electrice.

Pentru Galvani, aceste experimente
dovedeau ca electricitatea

origina din interiorul broastei.

Muschii broastei erau borcane Leiden,
care stocheaza fluid electric

si il elibereaza brusc.

Pe 30 octombrie 1786 si-a
publicat rezultatele intr-o carte,

Animali Electricitate -
Despre electricitatea animala.

Galvani era asa de increzator
in ideile sale,

incat i-a trimis o copie si lui Volta.

Dar Volta nu putea accepta
ideile lui Galvani despre electricitatea animala.

El considera ca electricitatea trebuie
sa vina din alta parte.

Dar de unde?

In anii 1790, aici, la
Universitatea din Pavia,

cu siguranta in acest laborator,
care azi ii poarta numele,

Volta a inceput sa caute
o noua sursa de electricitate.

Suspiciunea lui s-a concentrat pe metalele

folosite de Galvani sa
tresara picioarele broastei.

Curiozitatea i-a fost starnita de
un fenomen ciudat pe care il intalnise -

gustul pe care il aveau combinatiile de metale.

A descoperit ca daca lua
doua tipuri diferite de monede metalice

si le punea pe varful limbii,

si dupa punea o lingurita
de argint peste ele...

... obtinea o senzatie
de gadilare,

similara cu senzatia pe care
o obtii de la descarcarea unui borcan Leiden.

Volta a ajuns la concluzia ca
putea gusta electricitatea

si ca trebuie sa fie cauzata
de contactul intre metalele diferite si lingurita.

Acum avea o teorie care
o rivaliza pe a lui Galvani.

Picioarele broastei tresareau, nu din
cauza electricitatii animale,

ci din cauza ca reactionau
la electricitatea metalelor.

Dar electricitatea generata din monezi
era foarte mica.

Cum putea sa o mareasca?

Apoi i-a venit o idee cand
se uita peste articolele stiintifice

publicate de marele savant britanic,
Henry Cavendish,

in special despre studiul
acestuia asupra pestelui torpila.

S-a apucat sa studieze atent
pestele torpila

si in special, structura de camere
care se repeta de pe spatele acestuia.

Se intreba daca
aceasta structura repetitiva

era cheia socului puternic pe
care il genera pestele.

Poate ca fiecare camera functiona
ca monedele si lingurita,

fiecare generand o cantitate
mica de electricitate.

Si, poate ca socul puternic
al pestelui

rezulta din modelul de camere care
se repeta.

Cu o incredere in crestere in aceasta idee,
Volta s-a hotarat sa riposteze

construindu-si propria versiune
artificiala de peste torpila.

Asa ca, a copiat pestele
repetandu-i modelul,

dar folosind metal.

Uitati ce a facut -
a luat o placuta din cupru

si apoi a pus deasupra ei o bucata
de hartie udata in acid diluat.

Apoi, deasupra a adaugat alta
placuta de metal.

A obtinut exact acelasi lucru
ca modelul lui Galvani cu doua fire.

Dar acum Volta a repetat procesul

Acum construia o
stiva de metal.

De fapt, inventia sa urma
sa se numeasca "pila electrica".

Dar ce putea sa faca era
revelatia incredibila.

Volta si-a testat pila
pe el insusi, luand doua fire

si atasandu-le la capetele
ei

si aducand celelalte capete
in contact cu limba sa.

Acum putea gusta electricitatea.

De data asta era mai puternica ca
de obicei si era constanta.

Asa a creeat prima baterie.

Acum masina nu mai era
electro-mecanica,

era pur si simplu electrica.

Asa a dovedit ca o masinarie
care imita pestele putea functiona,

ca ceea ce numea
electricitate de contact

intre diferite metale putea functiona,

si a considerat ca asta e miscarea finala,

si castigatoare in controversa
cu Galvani.

Pila electrica a lui Volta a aratat
ca pot dezvolta toate fenomenele

electricitatii animale
fara sa ai nevoie de animale.

Asa ca, din punctul de vedere al lui Volta,
parea ca Galvani se inseala,

ca nu e nimic special
legat de electricitate in animale.

E vorba de electricitate
care poate fi duplicata complet

de pila lui artificala.

Dar marea surpriza a lui Volta a fost
ca electricitatea generata
era continua.

De fapt, curgea ca
apa din rau.

Si, ca intr-un rau, unde masura
cantitatii de apa

care curge se numeste curent,
asa si curgerea electricitatii

din pila a devenit numita
curent electric.

La 200 de ani dupa Volta,

in sfarsit intelegem
ceea ce este electricitatea de fapt.

Atomii din metale, ca toti atomii
au electroni cu sarcina

electrica in jurul nucleului.

Dar in metale, atomii isi impart
electronii exteriori

unii cu ceilalti intr-un mod unic,

care inseamna ca acestia
se pot muta de la un atom la altul.

Daca acesti electroni se misca in
aceeasi directie in acelasi timp,

efectul cumulat
e o miscare a sarcinii electrice.

Aceasta curgere de electroni
este ceea ce numim curent electric.

La cateva saptamani dupa
ce Volta a public detalii despre pila lui,

cercetatorii descopereau
ceva incredibil ce putea face.

Efectul ei asupra apei obisnuite
era complet neasteptat.

Curgerea de electroni in mod constant
in apa

o rupea in componentele de baza -

gazele oxigen si hidrogen.

Electricitatea anunta
inceputul unei noi ere.

O era noua unde electricitatea
inceta sa mai fie o curiozitate

si unde incepea sa fie utila.

Cu o sursa constanta
de electricitate,

elemente chimice noi
puteau fi izolate usor.

Asta a pus bazele chimiei,
fizicii si industriei moderne.

Pila lui Volta a schimbat totul.

Pila l-a facut pe Volta o
celebritate internationala,

sarbatorit de cei bogati si influenti.

Ca recunoastere,

o unitate de masura fundamentala a
electricitatii a fost denumita in onoarea sa.

Voltul.

Dar adversarul lui stiintific
nu a dus-o la fel de bine.

Luigi Aloisio Galvani
a murit pe 4 decembrie 1798,

deprimat si in saracie.

Pentru mine, nu a fost
inventia bateriei

momentul crucial din istoria
electricitatii,

ci ce s-a intamplat dupa.

Evenimentul s-a intamplat
la Institutul Regal din Londra.

Era momentul care a marcat
sfarsitul unei ere

si inceputul alteia.

A fost coordonat de Humphry Davy,

primul dintr-o generatie noua de
electricieni.

Tanar, increzator si fascinat
de posibilitatiile curentului
electric continuu.

Asa ca, in 1808, a construit
cea mai mare baterie din lume.

Ocupa o sala intreaga de sub
Institutul Regal.

Avea peste 800 de pile
voltaice inseriate.

Probabil ca suiera
si scotea aburi sulfurosi.

Intr-o camera intunecoasa,
iluminata de tehnologie veche,
lumanari si lampi cu ulei,

Davy si-a conectat bateria
la doua filamente din carbon

si le-a apropriat varfurile.

Curgerea continua a electricitatii
din baterie

prin filamente a provocat
un salt peste gaura,

dand nastere unei scantei orbitoare,
dar constante.

Din intuneric a iesit lumina.

Arcul electric al lui Davy simbolizeaza
cu adevarat sfarsitul unei ere

si inceputul erei noastre.

Era electricitatii.

Dar povestea noastra mai are
o intorsatura macabra.

In 1803, nepotul lui Galvani,
pe nume Giovanni Aldini,

a venit in Londra cu
un experiment inspaimantator.

Un ucigas condamnat
numit George Forster

tocmai fusese spanzurat in Newgate.

Cand corpul a fost coborat
de pe esafod,

a fost adus direct in
amfiteatru,

unde Aldini isi incepuse
munca macabra.

Folosind o pila electrica,

a inceput sa aplice un curent
electric corpului decedat.

Apoi Aldini a pus un coductor metalic in
anusul decedatului

si celalalt conductor deasupra splinei.

Corpul mort si teapan al lui
Forster a stat drept

iar splina sa se arcuia si se rasucea.

Pentru un moment parea ca si cum
corpul mort

ar fi fost adus din nou la viata.

Parea ca electricitatea
ar putea avea puterea reinvierii.

Si asta a avut un impact profund asupra
unui tanar scriitor numit Mary Shelley.

Mary Shelley a scris una dintre
cele mai puternice povesti ale tuturor timpurilor.

Bazata in parte aici, la Lacul Como,

Frankenstein spune povestea
unui om de stiinta,

un Galvanist, probabil bazat pe
Aldini,

care invie un monstru
folosind electricitatea.

Si apoi, dezgustat de propria
aroganta, isi abandoneaza creatia.

La fel ca arcul electric al lui Davy,
aceasta carte simbolizeaza schimbarea vremurilor.

Sfarsitul erei miracolelor si
a romantismului

si inceputul erei rationalului,
a industriei si a stiintei.

Si aceasta noua era va
fi explorata in urmatorul episod,

pentru ca la inceputul secolului 19,

oamenii de stiinta au realizat ca
electricitatea e strans legata

de o alta forta misterioasa
a naturii...

magnetismul.

Si aceasta descoperire
va transforma complet lumea.

Pentru a afla mai multe
despre povestea electricitatii

si sa va puteti cunostiintele la
incercare,

incercati jocul interactiv al
Open University.

Intrati pe ...

... si urmati linkurile spre
Open University

Traducerea si adaptarea
mad_ady