Original subtitles

La inceputul secolului 19,

intr-o pivnita din Mayfair,

cel mai faimos om de stiinta al momentului, Humphry Davy,

a construit un echipament electric iesit din comun.

Masurand 4 metri latime si 8 metri lungime

si continand stive mirositoare de acid si metal,

a fost conceput sa genereze mai multa electricitate

decat fusese posibil inainte.

Defapt era vorba de cea mai mare baterie

din toata lumea.

Cu ajutorul ei, Davy era pe cale sa ne lanseze

intr-o era noua.

Acel moment avea sa fie la o conferinta in Institutul Regal,

in fata a sute din elita Londrei.

Nerabdatori, acestia isi ocupasera locurile,

sperand sa asiste la o noua minune a electricitatii

Dar ceea ce urmau sa vada in acea seara va fi ceva cu adevarat unic

Ceva ce vor retine tot restul vietii.

Folosind doar doua tije simple din carbon,

Humphry Davy urma sa deblocheze adevaratul potential al electricitatii

Electricitatea e unul din cele mai spectaculoase fenomene naturale,

iar cea mai puternica manifestare pe care o vedem

este fulgerul.

Aceasta e povestea despre cum am visat sa controlam

aceasta forta a naturii,

si cum, in cele din urma, am devenit stapanii ei.

E o poveste ce se intinde pe 300 de ani

si contine salturi ale imaginatiei si experimente extraordinare.

Zeci de mii de volti i-au strabatut corpul

si au trecut prin capatul unei lampi pe care o tinea.

E o poveste a unor genii nonconformiste

care au folosit electricitatea sa lumineze orasele noastre,

sa comunice peste mari si prin aer,

sa creeze o industrie moderna si sa ne ofere o revolutie digitala.

Dar in acest film vom prezenta povestea primilor oameni de stiinta

care au inceput sa dezlege misterele electricitatii.

E ca si cum ar fi ceva viu inauntru.

Au studiat legatura misterioasa cu viata,

au creeat instrumente bizare si puternice pentru a o genera

si au imblanzit pana si fulgerul.

Acestia au fost oamenii care au pus bazele lumii moderne.

Totul a inceput cu o scanteie.

Imaginativa lumea noastra fara electricitate.

Ar fi intunecoasa,

rece si tacuta.

In multe feluri s-ar asemana cu inceputul secolului 18,

unde incepe povestea noastra.

Aceasta este Societatea Regala din Londra.

La inceputul anilor 1700, dupa ani petrecuti in salbaticie,

Isaac Newton a reusit in sfarsit sa o controleze

dupa moartea rivalului sau Robert Hooke.

Newton si-a adus proprii oameni in pozitii cheie

pentru a-i sustine noua sa pozitie.

Noul sef al demonstratiilor era Francis Hauksbee, de 35 de ani.

Insemnari din Societatea Regala din 1705

ne arata cat de greu incerca Hauksbee

sa isi impuna personalitatea in intalnirile saptamanale,

producand experimente din ce in ce mai spectaculare, sa isi impresioneze sefii.

In Noiembrie, a facut acest experiment:

o sfera de sticla care se roteste.

A reusit sa scoata tot aerul din interior folosind o masinarie noua -

pompa de aer.

Pe masinarie, un maner ii permitea sa invarta sfera.

Rand pe rand lumanarile din camera au fost stinse

si Francis si-a pus mana pe sfera.

Auditoriul urma sa vada ceva spectaculos.

'In interiorul sferei de sticla,

'o lumina ciudata a inceput sa se formeze,

'dansand in jurul mainii.

'O lumina pe care nimeni nu o mai vazuse.'

E fantastic.

Vedeti o stralucire albastra, care contureaza

forma mainilor mele, dar apoi se arcuieste in jurul globului.

E ca si cum ar fi ceva viu inauntru.

E dificil sa intelegi

de ce aceasta lumina albastra insemna asa de mult,

dar trebuie sa retinem ca la acel moment,

astfel de fenomene naturale nu puteau fi decat opera unei zeitati.

Era inca o perioada cand, chiar si in teoria lui Isaac Newton,

Dumnezeu intervenea in mod constant in lucrurile lumii.

Avea sens pentru multi oameni

sa interpreteze fenomenele naturale ca acte divine.

Asa ca, atunci cand un muritor de rand interfera cu munca lui Dumnezeu,

era peste puterea de intelegere rationala.

Hauksbee nu a realizat niciodata semnificatia experimentului.

A pierdut interesul pentru sfera stralucitoare

si si-a petrecut ultimii ani ai vietii

construind mai multe experimente spectaculare

pentru ca Isaac Newton sa isi poata testa teoriile.

Nu a realizat ca a dat startul fara sa vrea

unei revolutii electrice.

Inainte de Hauksbee, electricitatea era doar o curiozitate.

Grecii antici frecau chilimbar, pe care il numeau electron,

pentru a obtine socuri mici.

Chiar si regina Elisabeta I s-a minunat

la capacitatea electricitatii statice de a ridica pene.

Dar acum, masina lui Hauksbee

putea genera electricitate la rotirea unei manivele,

si era vizibila.

Poate mai important, inventia lui a coincis

cu aparitia unei miscari noi in Europa

numita Iluminarea.

Intelectualii iluminarii foloseau ratiunea sa chestioneze lumea

si de la ei ne-a ramas politica radicala,

arta iconoclastica

si filosofia naturala - sau stiinta.

Dar, in mod ironic, masina cea noua a lui Hauksbee

nu a fost primita pozitiv de majoritatea intelectualilor.

Dar, din contra, a fost imbratisata de scamatori si magicieni.

Cei care aveau un interes in electricitate

isi ziceau electricieni.

O poveste ne spune despre un dineu la care a participat un conte austriac.

Electricianul a pus niste pene pe masa

si a incarcat electrostatic o bagheta cu o batista de matase.

El si-a uimit invitatii ridicand penele

cu bagheta.

Apoi s-a incarcat si el

folosind una din masinile lui Hauksbee.

Asa dadea socuri electrice oaspetilor, probabil spre incantarea acestora.

Dar, pentru trucul principal,

punea un pahar de coniac in centrul mesei,

se incarca din nou

si ii dadea foc cu o scanteie ce pornea din varful degetului.

Era si un truc care se numea binecuvantarea electrica,

in care victima sta pe un scaun izolat

si deasupra capului sta o coroana mare metalica

care nu intra in contact cu capul.

Apoi, daca coroana este electrificata,

se obtine o descarcare electrica in jurul coroanei

care arata ca o aura,

si de aici numele de binecuvantarea electrica.

Pe masura ce Anglia si restul Europei innebuneau dupa electricitate,

prezentarile erau mai mari.

Electricienii mai curiosi

au inceput sa puna intrebarile profunde,

nu numai cum isi pot face show-urile mai mari si mai bune,

dar si cum putem controla aceasta putere uimitoare?

Si pentru unii, oare poate face acest foc electric

mai multe decat sa fie un spectacol?

Una din primele reusite nu s-ar fi intamplat

daca nu ar fi fost un accident teribil.

Aceasta este Charterhouse, din centrul Londrei.

In ultimii 400 de ani, a fost o casa caritabila

pentru orfani si batrani.

Si candva in anii 1720, a devenit si casa unui Stephen Gray.

Stephen Gray a fost un decolorator de matase de succes din Cantebury.

Era obisnuit sa vada scantei electrice sarind de pe matase

si il fascinau.

Din pacate, un accident teribil i-a incheiat cariera

si l-a lasat sarac.

Dar i-a fost oferita o noua viata la Charterhouse

si asa a venit vremea sa isi faca propriile experimente electrice.

Aici, la Charterhouse, poate in aceasta camera - Marea Sala,

Stephen Gray a construit un cadru din lemn

si de barna de sus a legat doua pendule folosind o franghie de matase.

El de asemenea a avut o masina ca aceasta, o masina Hauksbee

pentru generarea electricitatii statice.

Acum, avand o audienta mai mare,

a rugat un orfan care traia in Charterhouse

sa stea intins peste cele doua leagane.

Gray a pus foite de aur in fata lui.

Apoi a generat electricitate

si a incarcat baiatul printr-o tija.

Foitele de aur, chiar si pene au sarit pe degetele baiatului.

Unii membrii ai publicului ziceau ca au vazut si scantei

care ieseau prin varfurile degetelor. Un adevarat spectacol.

Dar pentru mintea curioasa a lui Stephen Gray,

asta se traducea in altceva -

electricitatea se putea misca,

din masina, in corpul baiatului, prin mainile sale.

Dar funia de matase reusea sa o opreasca.

Insemna ca misteriosul fluid electric

putea curge prin unele lucruri...

... dar nu prin altele.

Asta l-a impins pe Gray sa imparta lumea in doua tipuri de substante.

Le-a numit izolatori si conductori.

Izolatorii retineau sarcina electrica in interiorul lor

si nu o lasau sa se miste, ca matasea sau parul,

sticla sau rasina.

Iar conductorii permiteau electricitatii sa curga prin ei,

ca baiatul sau metalele.

E o diferenta care e cruciala pana si azi.

Ganditiva la acesti piloni electrici.

Functioneaza pe acelasi principiu dedus de Gray

acum aproape 300 de ani.

Firele sunt conductori.

Sticla si obiectele ceramice

dintre fir si metalul din pilon sunt izolatori

si opresc trecerea electricitatii dinspre fire

in pilon si dupa in pamant.

Sunt ca franghiile de matase din experimentele lui Gray.

In 1730,

experimentul lui Gray ar fi uimit pe toti care l-ar fi vazut,

dar avea un neajuns frustrant.

Oricat ar fi incercat, Gray nu putea retine electricitatea pe care o genera.

Sarea de la masinarie in corpul baiatului si disparea rapid.

Urmatorul pas al povestii este

cand am invatat cum sa stocam electricitatea.

Dar asta nu are loc in Marea Britanie,

ci peste Canalul Manecii in Europa continentala.

Peste canal, electricienii erau la fel de preocupati

ca si omologii lor britanici si un centru de cercetare a electricitatii

era aici, in Leiden, Olanda.

Aici un profesor a venit cu o inventie

pe care multi o considera cea mai importanta a secolului 18,

o inventie, care intr-o forma sau alta poate fi gasita

in aproape orice echipament electric din ziua de azi.

Acel profesor era Pieter van Musschenbroek.

Spre deosebire de Hauksbee si Gray,

Musschenbroek s-a nascut in cercuri academice.

Dar, in mod ironic, descoperirea sa

nu s-a produs ca urmare a unei stiinte riguroase,

ci ca urmare a unei erori umane.

El incerca sa gaseasca o posibilitate sa stocheze sarcina electrica,

sa fie gata pentru experimente. Aproape ca ii poti auzi

ideile pe masura ce incearca sa inteleaga.

Daca electricitatea e un fluid care curge, un pic ca apa,

atunci poate il poti stoca in acelasi mod cum stochezi apa.

Asa ca Musschenbroek s-a intors in laborator

sa incerce sa faca un dispozitiv sa stocheze electricitatea.

Musschenbroek a incercat sa gandeasca literar.

A luat un borcan de sticla si a turnat in el apa.

A pus in interior o portiune de fir conductor...

... care era conectat la un capat la o masina Hauksbee.

'Apoi a pus borcanul pe un izolator ca sa pastreze sarcina in borcan'

Apoi a incercat sa toarne in borcan electricitatea

produsa de masina, prin fir

prin apa.

'Dar orice incerca, sarcina nu ramanea in borcan'

'Apoi, intr-o zi, din intamplare'

'a uitat sa puna borcanul pe izolator,

'dar l-a incarcat in timp ce il tinea in mana.'

In final, tinand borcanul cu o mana,

i-a atins varful cu cealalta

si a primit un soc electric asa de puternic,

ca aproape a fost aruncat la pamant.

Scria, "Este un experiment nou si teribil

"pe care nu va sfatuiesc sa il faceti. Nici eu, care l-am simtit

"si am suprevietuit cu voia Domnului, nu o sa-l repet

nici daca mi-o cere regatul Frantei."

Asa ca o sa-i ascult sfatul, nu o sa ating partea superioara,

si in schimb o sa vad daca pot sa-l fac sa scoata scantei.

Puterea electricitatii care a iesit din borcan

a fost mai mare decat ceea ce se vazuse anterior.

Si in mod surprinzator,

borcanul putea stoca electricitatea pret de ore intregi, sau chiar zile.

Asa ca, in onoarea orasului unde Musschenbroek a facut descoperirea,

au denumit-o borcanul Leiden.

Si faima lui a facut inconjurul lumii.

Si foarte rapid, din 1745 de-a lungul deceniului 1740,

stirile despre borcanul Leiden strabat lumea.

S-au raspandit din Japonia in Asia de Est

spre Philadelpiha in estul Americii.

A devenit unul din primele articole stiintifice din lume.

Dar desi borcanul Leiden a devenit un fenomen electric global,

nimeni nu avea habar cum functiona.

Ai un borcan cu fluid electric,

si se pare ca ai un soc mai mare de la borcan

daca permiti fluidului electric sa se scurga in pamant.

De ce e socul mai mare daca borcanul are scurgeri?

De ce nu e socul mai mare daca te asiguri ca tot fluidul electric

ramane in borcan?

Asa era modul in care filosofii electricieni din secolul 18

vedeau aceasta provocare.

Electricitatea era, fara indoiala, o putere fantastica.

Putea provoca socuri si scantei.

Acum putea fi stocata si manevrata.

Totusi, ce era electricitatea, cum functiona

si de ce facea toate aceste lucruri

era un mister total.

In 10 ani, o noua descoperire urma sa apara

dintr-un loc neasteptat

de la un om politic care era in lupta filosofica

cu specialistii londonezi.

Si, chiar mai socant pentru elita electrica britanica,

acest om venea din colonii.

Un american.

Acest tablou al lui Benjamin Franklin

este expus aici, la Societatea Regala din Londra.

Franklin era un suporter pasionat al emanciparii americane

si a considerat cercetarea stiintifica rationala

in special a electricitatii

ca un mod de alungare a ignorantei, a idolilor falsi

si in cele din urma a stapanilor sai elitisti.

Si asta era amestecata cu o idee democratica de egalitate

pe care o impartasea Franklin cu aliatii sai,

care constitua un fenomen deschis pentru toata lumea.

Uite ceva ce elita nu prea intelege

si noi s-ar putea sa il intelegem.

Uite ceva ce elita nu prea poate controla

dar noi s-ar putea sa-l putem controla.

Si uite ceva ce tine de domeniul supersitiei,

iar n,oi, in mod rational si egal

intelectuali democrati,

vom fi in stare sa ajungem la o concluzie

fara sa parem ca suntem sclavii magiei si ai misterului.

Asa ca Franklin a hotarat sa foloseasca puterea ratiunii

ca sa explice in mod rational ceea ce multi

considerau un fenomen magic.

Fulgerul.

SE AUDE TUNET

Aceasta e probabil una dintre cele mai faimoase imagini stiintifice

ale secolului 18.

Il arata pe Benjamin Franklin, omul de stiinta eroic,

inaltand un zmeu intr-o furtuna,

dovedind ca fulgerul e de natura electrica.

Dar desi Franklin a propus acest experiment,

cu siguranta nu l-a facut.

E foarte probabil ca cel mai important experiment al sau

a fost unul pe care l-a propus, dar nu l-a indeplinit.

Defapt, nici macar nu s-a intamplat in America.

S-a intamplat aici, intr-un mic sat din nordul Parisului

numit Marly La Ville.

Francezii il adorau pe Franklin, in special pentru atitudinea politica anti-britanica,

si si-au propus sa faca experimentele

legate de fulger fara el.

Am ajuns chiar in locul unde s-au facut aceste experimente.

In mai 1752, George Louis Leclerc,

cunoscut in Franta ca Conte de Buffon,

si prietenul lui Thomas Francois Dalibard,

au ridicat un stalp de metal de 13 metri, dublu ca inaltime ca acesta,

tinut de 3 blocuri de lemn,

chiar langa casa lui Dalibard, aici in Marly La Ville.

Stalpul de metal se termina jos intr-o sticla de vin goala.

Ideea mareata a lui Franklin a fost ca stalpul lung

va atrage fulgerul si il va trimite de-a lungul stalpului

si il va stoca in sticla de vin de la baza

care functiona ca un borcan Leiden.

Apoi, putea confirma ce era fulgerul defapt.

Tot ceea ce discipolii lui francezi aveau de facut era sa astepte o furtuna.

Pe 23 mai, s-a deschis cerul.

TUNET

La 12:20 s-a auzit o bubuitura puternica

cand fulgerul a lovit varful stalpului.

Un asistent a fugit la sticla,

o scanteie a sarit

intre metal si degetul lui si

i-a ars mana bubuind si emanand un miros de sulf.

Scanteia a aratat natura fulgerului.

Era acelasi lucru ca electricitatea facuta de om.

E greu sa supraestimezi importanta acestui moment.

Nu numai ca natura a fost domesticita, dar si furia Domnului

a fost adusa sub controlul omenirii.

Era un fel de erezie.

Experimentul lui Franklin a fost foarte important pentru ca arata ca

furtunile cu fulgere produc sau sunt produse de electricitate

si poti descarca electricitatea,

ca electricitatea e o forta a naturii

care asteapta sa fie folosita.

Dupa, Franklin si-a indreptat atentia catre o alta intrebare.

De ce borcanul Leiden face scantei mari cand e tinut in mana?

De ce nu se descarca toata electricitatea?

Inspirandu-se din experienta sa de om de afaceri de succes,

a vazut ceva ce altii nu observasera.

Asa cum sunt banii la banca,

electricitatea poate fi in credit, pe care o numea pozitiva,

sau debit, negativa.

Pentru el, problema borcanului Leiden tine de contabilitate.

Ideea lui Franklin era ca orice corp are in jur o atmosfera electrica.

Si ca exista o cantitate naturala de fluid electric in jurul fiecarui corp.

Daca e prea mult, atunci se numeste pozitiv.

Daca e prea putin, atunci e negativ.

Si natura e organizata astfel incat partea pozitiva si negativa

se anuleaza reciproc,

ca o economie americana ideala.

Ideea lui Franklin era ca electricitatea era doar o sarcina pozitiva

care curge sa o anuleze pe cea negativa.

Si considera ca aceasta idee simpla

poate rezolva misterul borcanului Leiden.

Pe masura ce borcanul se incarca,

sarcina electrica negativa e turnata pe fir si intra in apa.

Daca borcanul sta pe un izolator, o cantitate mica se strange in apa.

Dar, daca borcanul e tinut de cineva pe masura ce se incarca,

sarcina electrica pozitiva

e trasa din pamant prin corpul lor

spre exteriorul borcanului,

incercand sa anuleze sarcina negativa din interior.

Dar sarcina pozitiva si cea negativa

nu se pot anula din cauza

sticlei care are rol de izolator.

In schimb, sarcina creste si creste in ambele parti ale sticlei.

Apoi, cand atingi varful borcanului cu cealalta mana,

se inchide circuitul permitand sarcinii negative din interior

sa treaca prin mana spre sarcina pozitiva din exterior,

reusind sa o anuleze.

Aceasta miscare a sarcinii produce un soc masiv si scantei.

Echivalentul modern al borcanului Leiden este acesta - condensatorul.

Este una dintre cele mai raspandite componente electronice.

Poate fi gasit oriunde.

Sunt mai multe piese mai mici imprastiate pe aceasta placa de computer.

Au rolul sa netezeasca supratensiunile tranzitorii,

protejand componentele delicate,

chiar si in cele mai moderne circuite electrice.

Rezolvarea misterului borcanului Leiden

si recunoasterea fulgerului ca un tip de electricitate

au fost doua mari succese pentru Franklin

si pentru noua miscare de iluminare.

Dar fortele schimburilor si ale comertului,

care au ajutat la dezvoltarea Iluminarii,

erau pe cale sa

aduca un mister electric si mai ciudat.

Un nou tip de electricitate.

Acesta este Canalul Manecii

In secolele 17 si 18,

o mare parte din bogatia lumii traversa aceasta intindere de apa

venind din toate colturile Imperiului Britanic

si mergand spre Londra.

Mirodenii din India, zahar din Caraibe,

grau din America, ceai din China.

Dar, bineinteles, nu era vorba doar de comert.

Noi plante si specimene animale

de peste tot din lume dadeau navala in Londra,

inclusiv o specie care ii fascina pe electricieni.

Numit pestele torpila, era din taramul povestilor marinaresti.

Intepatura lui, se spunea, putea sa doboare un om matur la pamant.

Dar pe masura ce electricienii au inceput sa studieze intepatura,

au constatat ca seamana mult cu un soc

provocat de un borcan Leiden.

Putea sa fie intepatura un soc electric?

La inceput, multi oameni au pus socul pestelui torpila pe seama ocultului

Unii ziceau ca probabil e pestele care musca.

Altii argumentau ca nu poate fi un soc pentru ca, fara scanteie,

nu poate fi electricitate.

Dar pentru majoritatea, era un mister

nou si inexplicabil.

Era nevoie de unul dintre cele

mai ciudate si mai sclipitoare personaje din stiinta britanica

sa inceapa sa dezlege secretele pestelui torpila.

Aceasta este singura poza care exista

a exceptionalului - dar si a rusinosului - Henry Cavendish.

Aceasta exista doar pentru ca un artist i-a desenat haina

agatata in cuier, si apoi a desenat fata din memorie.

Familia lui era fantastic de bogata.

Era familia Devonshires

care inca mai are casa Chatsworth din Derbyshire.

Henry Cavendish a hotarat sa-si intoarca spatele

averilor si statutului familiei

si sa traiasca in Londra, langa Societatea Regala

unde isi putea urma in liniste pasiunea pentru stiinta experimentala.

Cand a auzit despre pestele torpila, a fost curios.

Un prieten ii scria..

"In primul meu contact cu efectele pestelui torpila,

"am exclamat ca sigur e vorba de electricitate.

"Dar cum?"

Si ca sa inteleaga cum o fiinta vie poate produce electricitate,

a hotarat sa isi faca proprii pesti artificiali.

Astea sunt schitele lui.

Doua borcane Leiden in forma pestelui erau ingropate in nisip.

Cand nisipul era atins, ele se descarcau, dand un soc neplacut.

Acest model l-a ajuns sa se convinga ca pestele torpila era electric.

Dar tot il lasa cu o problema sacaitoare.

Desi si pestele real si cel al lui Cavendish

produceau socuri electrice puternice,

pestele real nu facea scantei.

Cavendish era perplex.

Cum putea fi acelasi tip de electricitate

daca nu faceau aceleasi lucruri?

Cavendish si-a petrecut iarna anului 1773 in laborator

incercand sa obtina un raspuns.

Primavara, a avut o idee.

Raspunsul ingenios al lui Cavendish era pe cale sa indice o diferenta subtila

intre cantitatea de electricitate si intensitatea ei.

Pestele real facea acelasi tip de electricitate.

Doar ca era mai putin intensa.

Pentru un fizician ca mine, asta marcheaza un moment de cotitura.

Dar acesta e momentul cand doua idei inovative apar prima data.

Ceea ce Cavendish numeste cantitate de electricitate,

e numita acum "sarcina electrica".

Denumirea lui de intensitate

e numita azi diferenta de potential sau "voltaj".

Astfel, socul din borcanul Leiden era de voltaj mare dar de sarcina mica

pe cand socul provocat de peste era de voltaj mic dar de sarcina mare.

E posibil sa masuram asta.

In partea de jos a acvariului, sub nisip,

se ascunde un var de-al pestelui Torpila: un tipar electric.

Abia i se vad ochii iesind in nisip.

Aceasta e o femela adulta

si voi incerca sa masor

electricitatea generata cu aceasta momeala.

Am un peste conectat la o tija metalica si conectat

la un osciloscop

sa vedem daca ii pot masura voltajul cand isi prinde prada.

Atentie!

Uite-l odata!

Si inca odata!

Pestele a produs un soc de aproape 240V,

la fel ca tensiunea de la priza, dar cam de 10 ori mai putin

ca un borcan Leiden.

Asta mi-ar fi dat un soc foarte neplacut

si pot sa-mi imaginez cum ar fi fost

pentru oamenii de stiinta din secolul 18 sa simta asta.

Un animal, un peste, isi produce propria electricitate.

Cavendish a aratat ca pestele torpila isi produce electricitatea

dar nu stia daca e acelasi tip de electricitate

ca cea facuta de o masina electrica.

Oare e la fel socul produs de pestele torpila

cu cel produs de o masina electrica?

Sau sunt doua tipuri?

Exista un tip de electricitate artificiala si un tip de electricitate animala

care exista doar in corpuri vii?

A fost o dezbatere mare care a tinut parerile impartite timp de cateva decenii.

Din acea dezbatere a aparut o descoperire noua.

Descoperirea ca electricitatea nu trebuie sa fie doar un soc scurt si o scanteie.

Ea poate fi continua.

Si generarea electricitatii continue

ne va aduce in lumea moderna.

Dar urmatorul pas in povestea electricitatii urma sa apara

din cauza unei rivalitati puternice pe plan profesional si personal

intre doi academicieni italieni.

Aceasta e Universitatea din Bologna, una dintre cele mai vechi din Europa.

La sfarsitul secolului 18,

Orasul Bologna era condus din Roma papala

ceea ce insemna ca universitatea era puternica

dar cu o gandire conservatoare.

Era adancita in traditionalism crestin,

unde legile veneau din cer

si modul de functionare al lumii

era ascuns de muritorii de rand

care nu-l puteau intelege,

si nu puteau decat sa-si serveasca dumnezeul.

Una din vedetele universitatii

era anatomistul Luigi Aloisio Galvani.

Dar, intr-un oras vecin,

un electrician rival urma sa il puna pe Galvani la incercare.

Suntem in Pavia, la doar 240km de Bologna,

dar, la finalul secolului 18,

erau poli opusi din punct de vedere politic.

Facea parte din imperiul austriac si deci

era aproape de sufletul Iluminismului european.

Liberal in gandire, radical politic

si obsedat de noua stiinta a electricitatii.

Aici locuia Alessandro Volta.

Alessandro Volta nu putea fi mai diferit de Galvani.

Provenind dintr-o veche familie din Lombradia, era un tanar arogant, carismatic

si pe placul doamenlor,

si ii placea controversa.

Spre deosebire de Galvani, ii placea sa-si expuna experimentele

pe o scena internationala pentru orice audienta.

Ideile lui Volta erau neingradite de dogma religioasa a lui Galvani.

La si Benjamin Franklin si Iluminarea europeana,

el credea in rational -

ca adevarul stiintific,

ca un zeu grec, va culca nestiinta la pamant.

Supersitia era dusmanul. Ratiunea era viitorul.

Ambii barbati erau fascinati de electricitate.

Ambii si-au impus modul diferit de a vedea lumea asupra studiului electricitatii.

Galvani fusese atras de folosirea electricitatii

in tratamente medicale.

De exemplu, in 1759, aici in Bologna,

electricitatea fusese folosita pe muschii unui om paralizat.

Un reporter spunea,

"Era un lucru minunat sa vezi muschiul mastoid rotind capul,

"bicepsul indoint cotul.

"Pe scurt, sa vezi forta si vitalitatea acelor miscari

"aparand in fiecare muschi paralelizat care era supus stimulului."

Galvani credea ca aceste tipuri de experimente

dovedea ca organismul functioneaza cu electricitate animala,

un fluid care curge de la creier,

prin nervi, in muschi,

si acolo e transformat in miscare.

A conceput o serie de experimente macabre ca sa dovedeasca asta.

Acum, a pregatit o broasca.

El noteaza: "Broasca e jupuita si organele sunt scoase.

"Numai membrele inferioare raman conectate,

"la nervii crurali."

Mi-am pastrat broasca intacta in mare parte,

dar am expus nervii care sunt legati la picioarele ei.

Apoi a folosit masina electrica a lui Hauksbee

sa genereze o sarcina electrostatica,

care se va acumula si va merge pe acest brat

si va iesi prin acest fir de cupru.

Apoi a legat firul generator de sarcina la broasca

si un altul la nervul de deasupra piciorului.

Sa vedem ce se intampla.

Oh! Piciorul broastei tresare, imediat ce a facut legatura.

Ia uite!

Pentru Galvani, explicatia era ca e o entitate

speciala in muschiul animalului,

pe care o denumeste electricitate animala.

Nu e ca alte tipuri de electricitate. Ea apartine fiintelor vii.

Dar pentru Volta, electricitatea animala duhnea a supersitite si magie.

Nu avea loc in stiinta rationala a iluminarii.

Volta vedea experimentul complet diferit de Galvani.

El credea ca arata ceva complet nou.

Pentru el, picioarele nu tresareau ca rezultat al

eliberarii electricitatii animale din interior,

ci din cauza electricitatii artificiale din exterior.

Picioarele erau doar un indicator.

Ele tresareau doar din cauza electricitatii masinii Hauksbee.

In Bologna, Galvani a reactionat furios la ideile lui Volta.

El credea ca Volta a depasit o limita fundamentala -

depasind electricitatea experimentala si intrand pe domeniul lui Dumnezeu,

ceea ce era aproape erezie.

Sa ai un fel de spirit ca electricitatea,

pe care sa il produci artificial

si sa afirmi ca acel spirit, acea forta vitala,

ca este acelasi lucru ca ceva produs de Dumnezeu,

ca ceva ce Dumnezeu a pus intr-un corp viu de om sau de broasca,

era considerat un sacrilegiu,

pentru ca elimina limita

dintre taramul Dumnezeiesc

si taramul lumesc material.

Alimentat de indignarea sa religioasa,

Galvani a anuntat o serie noua de rezultate experimentale,

care urmau sa dovedeasca ca Volta se insela.

Intr-unul din experimente, a agatat broasca de un fir de fier

si a vazut ceva complet neasteptat.

Daca conecta firul de cupru la firul de care era agatata broasca,

si daca apoi lega celalat capat la nerv...

... parea sa reuseasca sa faca sa tresara picioarele broastei

fara nici un pic de electricitate.

Galvani a ajuns la concluzia ca trebuie sa fie ceva

din interiorul broastei, care chiar si cand e moarta

continua o vreme

sa produca un fel de electricitate.

Si firele metalice reuseau cumva sa elibereze acea electricitate.

In urmatoarele luni,

experimentele lui Galvani s-au concentrat pe izolarea electricitatii animale

folosind combinatii de broaste si metal,

borcane Leiden si masini electrice.

Pentru Galvani, aceste experimente dovedeau ca electricitatea

origina din interiorul broastei.

Muschii broastei erau borcane Leiden, care stocheaza fluid electric

si il elibereaza brusc.

Pe 30 octombrie 1786 si-a publicat rezultatele intr-o carte,

Animali Electricitate - Despre electricitatea animala.

Galvani era asa de increzator in ideile sale,

incat i-a trimis o copie si lui Volta.

Dar Volta nu putea accepta ideile lui Galvani despre electricitatea animala.

El considera ca electricitatea trebuie sa vina din alta parte.

Dar de unde?

In anii 1790, aici, la Universitatea din Pavia,

cu siguranta in acest laborator, care azi ii poarta numele,

Volta a inceput sa caute o noua sursa de electricitate.

Suspiciunea lui s-a concentrat pe metalele

folosite de Galvani sa tresara picioarele broastei.

Curiozitatea i-a fost starnita de un fenomen ciudat pe care il intalnise -

gustul pe care il aveau combinatiile de metale.

A descoperit ca daca lua doua tipuri diferite de monede metalice

si le punea pe varful limbii,

si dupa punea o lingurita de argint peste ele...

... obtinea o senzatie de gadilare,

similara cu senzatia pe care o obtii de la descarcarea unui borcan Leiden.

Volta a ajuns la concluzia ca putea gusta electricitatea

si ca trebuie sa fie cauzata de contactul intre metalele diferite si lingurita.

Acum avea o teorie care o rivaliza pe a lui Galvani.

Picioarele broastei tresareau, nu din cauza electricitatii animale,

ci din cauza ca reactionau la electricitatea metalelor.

Dar electricitatea generata din monezi era foarte mica.

Cum putea sa o mareasca?

Apoi i-a venit o idee cand se uita peste articolele stiintifice

publicate de marele savant britanic, Henry Cavendish,

in special despre studiul acestuia asupra pestelui torpila.

S-a apucat sa studieze atent pestele torpila

si in special, structura de camere care se repeta de pe spatele acestuia.

Se intreba daca aceasta structura repetitiva

era cheia socului puternic pe care il genera pestele.

Poate ca fiecare camera functiona ca monedele si lingurita,

fiecare generand o cantitate mica de electricitate.

Si, poate ca socul puternic al pestelui

rezulta din modelul de camere care se repeta.

Cu o incredere in crestere in aceasta idee, Volta s-a hotarat sa riposteze

construindu-si propria versiune artificiala de peste torpila.

Asa ca, a copiat pestele repetandu-i modelul,

dar folosind metal.

Uitati ce a facut - a luat o placuta din cupru

si apoi a pus deasupra ei o bucata de hartie udata in acid diluat.

Apoi, deasupra a adaugat alta placuta de metal.

A obtinut exact acelasi lucru ca modelul lui Galvani cu doua fire.

Dar acum Volta a repetat procesul

Acum construia o stiva de metal.

De fapt, inventia sa urma sa se numeasca "pila electrica".

Dar ce putea sa faca era revelatia incredibila.

Volta si-a testat pila pe el insusi, luand doua fire

si atasandu-le la capetele ei

si aducand celelalte capete in contact cu limba sa.

Acum putea gusta electricitatea.

De data asta era mai puternica ca de obicei si era constanta.

Asa a creeat prima baterie.

Acum masina nu mai era electro-mecanica,

era pur si simplu electrica.

Asa a dovedit ca o masinarie care imita pestele putea functiona,

ca ceea ce numea electricitate de contact

intre diferite metale putea functiona,

si a considerat ca asta e miscarea finala,

si castigatoare in controversa cu Galvani.

Pila electrica a lui Volta a aratat ca pot dezvolta toate fenomenele

electricitatii animale fara sa ai nevoie de animale.

Asa ca, din punctul de vedere al lui Volta, parea ca Galvani se inseala,

ca nu e nimic special legat de electricitate in animale.

E vorba de electricitate care poate fi duplicata complet

de pila lui artificala.

Dar marea surpriza a lui Volta a fost ca electricitatea generata era continua.

De fapt, curgea ca apa din rau.

Si, ca intr-un rau, unde masura cantitatii de apa

care curge se numeste curent, asa si curgerea electricitatii

din pila a devenit numita curent electric.

La 200 de ani dupa Volta,

in sfarsit intelegem ceea ce este electricitatea de fapt.

Atomii din metale, ca toti atomii au electroni cu sarcina

electrica in jurul nucleului.

Dar in metale, atomii isi impart electronii exteriori

unii cu ceilalti intr-un mod unic,

care inseamna ca acestia se pot muta de la un atom la altul.

Daca acesti electroni se misca in aceeasi directie in acelasi timp,

efectul cumulat e o miscare a sarcinii electrice.

Aceasta curgere de electroni este ceea ce numim curent electric.

La cateva saptamani dupa ce Volta a public detalii despre pila lui,

cercetatorii descopereau ceva incredibil ce putea face.

Efectul ei asupra apei obisnuite era complet neasteptat.

Curgerea de electroni in mod constant in apa

o rupea in componentele de baza -

gazele oxigen si hidrogen.

Electricitatea anunta inceputul unei noi ere.

O era noua unde electricitatea inceta sa mai fie o curiozitate

si unde incepea sa fie utila.

Cu o sursa constanta de electricitate,

elemente chimice noi puteau fi izolate usor.

Asta a pus bazele chimiei, fizicii si industriei moderne.

Pila lui Volta a schimbat totul.

Pila l-a facut pe Volta o celebritate internationala,

sarbatorit de cei bogati si influenti.

Ca recunoastere,

o unitate de masura fundamentala a electricitatii a fost denumita in onoarea sa.

Voltul.

Dar adversarul lui stiintific nu a dus-o la fel de bine.

Luigi Aloisio Galvani a murit pe 4 decembrie 1798,

deprimat si in saracie.

Pentru mine, nu a fost inventia bateriei

momentul crucial din istoria electricitatii,

ci ce s-a intamplat dupa.

Evenimentul s-a intamplat la Institutul Regal din Londra.

Era momentul care a marcat sfarsitul unei ere

si inceputul alteia.

A fost coordonat de Humphry Davy,

primul dintr-o generatie noua de electricieni.

Tanar, increzator si fascinat de posibilitatiile curentului electric continuu.

Asa ca, in 1808, a construit cea mai mare baterie din lume.

Ocupa o sala intreaga de sub Institutul Regal.

Avea peste 800 de pile voltaice inseriate.

Probabil ca suiera si scotea aburi sulfurosi.

Intr-o camera intunecoasa, iluminata de tehnologie veche, lumanari si lampi cu ulei,

Davy si-a conectat bateria la doua filamente din carbon

si le-a apropriat varfurile.

Curgerea continua a electricitatii din baterie

prin filamente a provocat un salt peste gaura,

dand nastere unei scantei orbitoare, dar constante.

Din intuneric a iesit lumina.

Arcul electric al lui Davy simbolizeaza cu adevarat sfarsitul unei ere

si inceputul erei noastre.

Era electricitatii.

Dar povestea noastra mai are o intorsatura macabra.

In 1803, nepotul lui Galvani, pe nume Giovanni Aldini,

a venit in Londra cu un experiment inspaimantator.

Un ucigas condamnat numit George Forster

tocmai fusese spanzurat in Newgate.

Cand corpul a fost coborat de pe esafod,

a fost adus direct in amfiteatru,

unde Aldini isi incepuse munca macabra.

Folosind o pila electrica,

a inceput sa aplice un curent electric corpului decedat.

Apoi Aldini a pus un coductor metalic in anusul decedatului

si celalalt conductor deasupra splinei.

Corpul mort si teapan al lui Forster a stat drept

iar splina sa se arcuia si se rasucea.

Pentru un moment parea ca si cum corpul mort

ar fi fost adus din nou la viata.

Parea ca electricitatea ar putea avea puterea reinvierii.

Si asta a avut un impact profund asupra unui tanar scriitor numit Mary Shelley.

Mary Shelley a scris una dintre cele mai puternice povesti ale tuturor timpurilor.

Bazata in parte aici, la Lacul Como,

Frankenstein spune povestea unui om de stiinta,

un Galvanist, probabil bazat pe Aldini,

care invie un monstru folosind electricitatea.

Si apoi, dezgustat de propria aroganta, isi abandoneaza creatia.

La fel ca arcul electric al lui Davy, aceasta carte simbolizeaza schimbarea vremurilor.

Sfarsitul erei miracolelor si a romantismului

si inceputul erei rationalului, a industriei si a stiintei.

Si aceasta noua era va fi explorata in urmatorul episod,

pentru ca la inceputul secolului 19,

oamenii de stiinta au realizat ca electricitatea e strans legata

de o alta forta misterioasa a naturii...

magnetismul.

Si aceasta descoperire va transforma complet lumea.

Pentru a afla mai multe despre povestea electricitatii

si sa va puteti cunostiintele la incercare,

incercati jocul interactiv al Open University.

Intrati pe ...

... si urmati linkurile spre Open University

Traducerea si adaptarea mad_ady