Original subtitles

PREȚUL FAMILIEI

Așa.

Gata!

Mi-am eliberat camera.

Ce-o să faceți cu ea?

Aș vrea să pun o bandă de alergat.

- Bună idee! - Mama ta vrea s-o lase așa.

Ea crede că viața ta se va duce de râpă

și te vei întoarce ca să aibă ea grijă de tine pe vecie.

- Nu-i adevărat. - Înfricoșător…

Mie-mi spui!

Bine. Le pun în mașină.

Uite, zâmbesc!

Anna.

Bună, Loredana!

Peste două săptămâni, o să te bucuri că ai scăpat de ei.

Știu cum te simți.

Când au plecat Maya și Pietro, a fost un moment tulburător.

Intim.

Da, intim.

Un moment de familie.

- Bine, am terminat. - Da.

Te rog, mai treci pe acasă, măcar să vezi meciuri cu tata!

Nu mă pune să mă uit eu la așa ceva!

Sigur, mamă.

Nu vreau să mă bag,

dar de ce să vă mutați la oraș când e așa frumos aici?

Are dreptate.

- Pa! - Pa!

Pa!

Pa, mamă!

Haide!

Fac lasagna mâine. Să veniți la masă!

Glumesc.

- Glumeam. - Haide!

ÎNCHIRIERI DE MAȘINI ȘI DUBE ÎN TOATĂ ITALIA

DUPĂ 15 LUNI

Emilio și Alessandra sună doar când au nevoie de ceva.

Nici nu vin la o înmormântare.

Era o bătrână pe care au văzut-o de vreo trei ori.

Le era rudă, mamă.

- Fii puternică! - Carlo.

- Pa! - Îmi pare rău.

Ne-a luat pe nepregătite.

A băut ca o cămilă 90 de ani. Nu e de mirare că a crăpat!

Ce face Alessandra? N-am mai văzut-o de mult.

E bine.

Din păcate, n-a putut veni. Avea un interviu.

- Un interviu? Grozav. Pentru ce? - Da.

Păi…

- Nu ne-a spus. E superstițioasă. - Dealer de heroină.

Dar Emilio?

E la o înmormântare mai importantă.

N-a reușit să vină. Mergem?

Vin, mamă.

Îi tot schimbă doza la pastile.

E un iureș de emoții.

- Bine. Pa, Anna! - Pa!

- Pa, dragă! - Ce frumoasă ești!

- Ai dreptate. - Să nu-ți scape!

Pa!

Stai puțin, te rog!

- Ești acolo? - Da, mamă.

Super. Eu și tata abia așteptăm să vă vedem și să petrecem timp împreună.

Și eu.

Ghicește ce vă pregătesc!

Bibilică umplută.

Eu mănânc vegan, mamă.

Haide, scumpo, e ziua ta!

Ne vedem mâine.

Ale, încă ceva.

Ți-am văzut poza de profil pe WhatsApp.

Parcă ești dintr-o reclamă la un bordel columbian.

Ce?

Ești frumoasă, într-adevăr.

Dar ce rost are?

Ce anume?

Să faci poze despuiată, în oglindă, cu buzele…

Zici că ți le-ai prins în aspirator.

Ne vedem mâine.

La ce oră vii?

La 13:30?

De ce nu la 12:00?

Mai petrecem timp împreună. Poți să mă ajuți.

- Bine. Ne vedem mâine. - Pa, scumpo!

- Pa, mamă! - Scumpo, stai…

Emi, dragă, s-a schimbat planul.

Sora ta vrea să vină la 12:00.

Să vii și tu tot atunci!

Mai petrecem timp împreună. O să fie distractiv.

Abia aștept, dragule. Mă bazez pe tine.

Pa, scumpule!

O să fie grozav…

La mulți ani!

- La mulți ani, draga mea! - La mulți ani!

LA MULȚI ANI

ADEVĂRATUL ESPRESSO ITALIAN

Bine. Strâng masa.

N-o să flămânzesc pentru că ești tu supărată.

Sunt calmă.

Haide, poate au uitat!

- Sau întârzie. - Prostii!

Sunt copii. Trebuie să se desprindă de părinți.

Și, în cazul de față,

probabil că nu vă suportă.

Mulțumesc, mamă.

Nu o mai suna, te rog. E umilitor.

Nu fi copil!

Eu am făcut tortul. Fac ce vreau cu el.

- Și dacă vin? - Nu vin.

Să-l mănânce din tomberon, ca mistreții.

- Bună! - Bună!

- O aștept pe Maya. - Ce frumos!

- Copiii tăi nu vin la prânz? - Ce?

Credeam că azi e ziua Alessandrei.

Da! Ce memorie de elefant!

Nu vine să sărbătorească?

Nu. Nu vrea să trudesc prea mult în bucătărie.

O să ne scoată la masă în oraș.

Drăguț!

E aiurea să tot vii acasă la masă. E anost!

Dar nouă ne place.

Ai tăi învață să claxoneze înainte să învețe să meargă?

Bună, scumpo!

Maya e însărcinată iar.

Nu.

Nu e?

Așa pare.

Pa!

Unde ne vedem cu Emilio?

Într-un bar de lângă birou.

Mâncăm doar un aperitiv, pentru că iese la cină apoi.

Dacă tot suntem lângă Alessandra,

hai s-o invităm și pe ea!

- Slabe șanse! - Putem încerca.

Bine.

Uite-o!

Fumează! Ce mincinoasă! Mi-a spus că s-a lăsat.

- Ai văzut ce față a făcut? - Ce față?

„Ce-o mai vrea și cotoroanța aia?”

- Ce tot spui? - Nu?

Haide!

Uite!

Vezi ce față face?

Bună, mamă! Zi repede, lucrez!

Fumezi?

Nu.

Nu fumez.

Ce e, mamă?

Am venit să mâncăm un aperitiv cu fratele tău.

Da, dar sunt la muncă. Mamă…

Nu vin la masă de Crăciun.

Am uitat să-ți spun.

- Ce? - Cum adică?

Merg la Paris cu Rocco. Scuze, am uitat să-ți spun.

Alo? Mamă?

Mamă?

Mergem?

- Dar suntem aici. Hai s-o salutăm! - Să mergem!

Bine.

Știi ce mă face fericită Crăciunul ăsta?

- Nu. - Speranța.

Sper că Rocco o va părăsi pe fata noastră

și ea se va întoarce la noi cu coada între picioare.

Cu coada între picioare? Festiv.

Când va încerca să intre în casă,

cu un zâmbet pe față, tu îi vezi spune: „Îmi pare rău, scumpo.

Eu și mama nu suntem cârpele tale.”

Sau poate îi spui tu.

Salut!

- Bună! - Bună!

Am ajuns.

- Aici sunt cele călcate. - Mulțumesc.

Ai grijă, nu le boți!

Ia cămășile murdare! Ar fi perfect dacă le-ai putea spăla până miercuri.

Sigur.

S-au inventat curățătoriile.

Nu-mi permite salariul.

Te smiorcăi la mami și tati?

Nu. El e Azeglio, șeful meu.

- Părinții mei. - Bună!

- Bună seara! Anna. - Da.

Mă bucur să vă cunosc. Felicitări pentru fiul dv.

Mulțumesc.

Felicitări că sunteți minunați

și nu l-ați dat spre adopție.

Nu-i așa?

Glumesc.

Să nu bei, avem o conferință într-o oră!

În seara asta?

Nu. Prin „într-o oră”, mă refer la ziua de mâine.

Bine.

Ce bine? Sigur că în seara asta. Trezește-te, haide!

- Să mergem! O seară plăcută! - Pa!

- Mâine… - Pa!

Nu-ți face griji, mamă. Sunt obișnuit.

Te referi la el? Nu.

- Nu-mi fac griji pentru el. - Dar?

Pentru sora ta.

Ce s-a întâmplat?

Se duce la Paris de Crăciun.

Ce javră!

Nici chiar așa. Dar ai dreptate.

Și acum ce?

Cum adică?

Ea nu va veni de Crăciun.

Și eu am fost invitat undeva…

Ce? Cine…

Dar eu rămân singur, cu mama și cu bunica.

Bun!

Hai să luăm cina de Crăciun pe 3 sau 4 ianuarie!

Unde te duci acum?

N-ai auzit? Am o ședință. Îmi iau cămășile.

Bine.

Pa, mamă!

- Pa, tată! - Pa!

Stai…

Anulăm Crăciunul?

Organizăm o cină frumoasă pe 3 ianuarie.

- Și ce? - Cina de Crăciun pe 3 ianuarie?

După Crăciun, mielul e la reducere, gata preparat.

Haide!

- Ești praf! - Te rog.

Uite cine vorbește! Cu puloverul tău de clovn…

Eu i l-am dăruit.

L-a luat tata din Laponia.

Da, în Laponia e la modă.

Chiar e festiv.

Ce face tatăl tău?

Bine. El și noua lui iubită călătoresc mult.

Dar Carlo și Anna?

Nu știu. Sunt supărați că nu mă duc acasă de Crăciun.

Nu mai știu nimic de ei de o săptămână, ca niciodată. Cum sunt?

Nici eu nu știu nimic de ei.

Serios?

Haideți! Nu e mare scofală.

Ba da, când vine vorba de ei.

Nu s-a mai întâmplat. E ciudat.

Nu-i așa?

Da. Nici eu nu vin de Crăciun.

Cum așa?

Și eu am planuri.

Nimic.

- Niciunul nu răspunde. - Sun-o pe bunica!

- Da? - Alo?

Bunico, sunt Ale. Dormeai? Te-am deranjat?

Nu dormeam.

Și mă deranjezi. Ce e?

Păi…

- Sunt aici cu Emilio și… - Cui îi pasă?

Bună, bunico! Ne întrebam ce-i cu mama și tata.

Nu ne răspund. Știi dacă sunt bine?

Mai mult decât bine. Cum te-ai simți în locul lor?

Bătrân și plictisit?

Nu fi idiot!

Nu se plictisesc după tot ce s-a întâmplat.

De ce? Ce s-a întâmplat?

E ciudat.

Nu v-au spus?

Moștenirea mătușii Tea.

Mama ta s-a purtat minunat cu ea. Chiar a meritat-o.

- Cine dracu' e mătușa Tea? - Ce au primit?

Nu știu cât, dar mult. Pa, dragă!

Pa!

Babeta din Ceccano.

Ce?

Nu, nu răspund.

Nici la telefon, nici la mesaje. Nimic.

- Cine? - Părinții mei.

De obicei, sunt ca niște lipitori…

Și ai tăi sunt sufocanți, de parcă ai fi copil?

Ai mei au murit când aveam 12 ani.

Mi-e tare dor de ei.

Îmi pare rău.

Sună-i cât mai poți.

Cât mai sunt în viață.

Tu ai lucrat toată noaptea la asta?

Până la 06:00.

Cred că ai adormit pe la 02:30

și ai avut un coșmar în care erai un cretin.

Apoi te-ai trezit brusc, iar coșmarul tău e așternut pe hârtie.

Nu-i așa?

Fă-l din nou până mâine! Vrei să te trezești odată?

- Nu mai suport mult. - Da.

Dacă ajung vreodată în „zona Emilio”, și eu dau bir cu fugiții.

- Am și eu limite. - Ce e „zona Emilio”?

E ceva ce a inventat Marzio.

E…

Da, înțeleg.

Ticălosule!

Ce?

Ce ziceai?

„Hai să mergem mâine, lucrez diseară!”

- Am scăpat devreme. Tu de ce ai venit? - Fiindcă ești un nemernic.

Termină!

Dă-te!

Te rog, să nu vorbim despre moștenire.

- Să aducă ei vorba. - De ce?

O să creadă că de asta am venit.

- Bună! - Bună!

Ce surpriză!

Surpriză!

N-ați mai răspuns la telefon.

Am venit să vă vedem.

- Ați dispărut. - Prostii!

- Bună! - Mamă!

- Ce făceați? - Pregăteam cina.

Vreți să rămâneți?

- Sigur, dacă se poate. - Sigur că da!

Am luat și un vin.

Ați ajuns ușor?

- Cum adică? - V-ați amintit adresa?

- Foarte amuzant. - Ce zice…

Îmi pare rău.

Nu eram pregătită și am doar asta.

Glumești? E destul.

- Nu-ți face griji. - Nu.

Arătă foarte bine. Ce e?

E o plăcintă de măruntaie.

E cu bucăți de inimă, ficat, burtă,

creastă și mărgele. Vrei și tu?

Da, sigur.

Nu mai ești vegană?

Da, dar la ocazii speciale…

- Dă-i și lui. - Da.

Gustă vinul ăsta! Vânzătorul a zis

că a fost „sticla anului” în Abruzzo.

- Serios? - Gustă!

Cum e?

O pișoarcă!

Glumesc. E bun, e aromat.

Aromat…

- Mulțumesc. - Cum e cu Rocco?

Bine, ca de obicei.

Și nu vrei ca viața ta să nu mai fie „ca de obicei”?

Știi că nu-i place să vorbească despre așa ceva.

Nu, tată.

Nu mă deranjează. Vreau să discut lucrurile astea cu voi.

Deși e scump să ai copii în ziua de azi.

Foarte scump.

- Emilio, tu ce mai faci? - Eu?

Lucrez întruna.

Nu că mi-ar plăcea.

Dar trebuie să plătesc chiria.

Banii nu cresc în copaci.

Nu.

Și voi?

Bine. Suntem bine.

Toate bune.

Nu mai merg la Paris.

Călătoria mea de Crăciun s-a anulat.

O să vin la voi.

- Grozav! - Serios?

- Și eu. - Serios?

Și tu?

Eu nu am anulat nimic.

Am decis să petrec Crăciunul cu voi.

Poate oi fi imatur,

dar nu pot tăia cordonul ombilical legat de mama.

Cordonul ombilical…

Sună cam… dubios.

Taci și mănâncă-ți creasta!

- O să fac indigestie. - Mersi.

- M-a luat somnul. - A fost delicios.

- A fost o seară grozavă, mulțumesc. - Pa!

- Noapte bună! Pa! - Mulțumesc din nou.

- Vorbim mâine. - Da.

- Bine. - Bine.

- Pa! Haide, e frig! - Pa!

- Pa! - Mă întrebam…

Cum a fost înmormântarea mătușii Tea? Îmi pare rău că n-am putut veni.

A fost emoționant. Toate rudele ei au venit, în afară de voi.

Când am aflat, m-au copleșit emoțiile

și nu am reușit să ajung.

Și pe mine. Chiar dacă n-am văzut-o prea des,

chiar am iubit-o.

Da, și eu eram foarte apropiată de mătușa Tea.

Am uitat să vă spunem.

Ne-a lăsat o mică moștenire.

Mică! Uriașă!

- Așa? - Cât?

- Șase milioane. - Șase milioane. Șase…

Nu e rău!

Ba foarte rău!

Șase milioane sunt mulți bani de cheltuit. Ditamai efortul…

Așa e. Cred că o să-i donăm.

Mătușa Tea a fost generoasă.

Ar fi fericită dacă i-am ajuta pe nevoiași.

Eu sunt nevoiaș!

- Nu e nicio grabă. - Glumeam.

- Sunt în siguranță în bancă. - Bine. Pa, copii!

Pa, mi-e frig!

- Poate ne vedem mâine. - Pa!

Vezi?

- Ajunge! - Taci!

Pentru șase milioane.

Nu e rău, nu?

Îți dai seama că pot să scap de viața asta de rahat?

De viața cu mine?

Nu e vorba de tine. Mă refer la slujba mea.

Lucrezi cu mine.

Da, dar acum pot să mă regăsesc,

să aleg ce vreau să fac cu viața mea.

Fără să-mi pese de bani.

Ai dreptate.

Poate ar trebui s-o faci indiferent de bani.

Banii sunt ai părinților tăi.

Ce anost ești!

De ce trebuie să-mi strici cheful?

Puteai să spui: „Șase milioane! Hai să ne-o tragem!”

Nu.

- Pot să spun acum? - Nu.

Încă un rând!

Emilio!

Marzio, nu! Marzio plătește singur!

Plătește! Vezi asta, Marzio?

Asta e noua „zonă Emilio” și tu n-ai voie!

Pentru mătușa Tea!

Pentru mătușa Tea!

Mătușa Tea!

Nu vor să ne aibă în preajmă. De când?

N-am observat când a început.

Am făcut atâtea lucruri împreună!

Mai știi în Grecia? Noi patru într-un cort…

Și noi doi putem face lucruri împreună.

Cum ar fi?

Să ne dezbrăcăm, să ne întindem…

Să facem un IRM?

Ce umilitor!

Carlo, nu am chef să sărbătoresc nimic.

Am făcut-o ultima dată acum un an, pe 2 noiembrie.

Doar un an a trecut?

Am dat un spectacol remarcabil, bombastic și nesfârșit.

În fine, aveai dreptate.

În ce privință?

Că vor veni pentru bani.

Când le-om spune că i-am mințit…

Nici că-i mai vedem.

- Și ce? Sunt nemernici. - Știu, ai dreptate.

Dar vom petrece Crăciunul împreună.

Da. Un ultim Crăciun, toți patru împreună.

Un mesaj de la Emilio.

„Mamă, tată, vă iubesc.”

- Scumpo, știi… - Da, sunt nemernici.

Dar tot sună plăcut.

Cum să-i facem să creadă că suntem milionari?

- Nu-ți face griji, am un plan. - Ce plan?

O să vezi.

- Ăsta? - Poate ăsta.

- E strălucitor. - Dar ăsta?

- Ei bine? - Minunat.

Cât costă?

Doamne!

Nu e rău!

- Pot să intru? - Sigur.

Cum te simți?

O să ai nevoie de o pompă de apă ca să mă scoți de-aici. Dar e divin.

Cât vrei s-o închiriezi?

Până la Crăciun.

Bine.

Cum facem cu asigurarea?

Dacă o lovești, potaia mea o să-ți molfăie boașele.

Îi spuse marchizul contelui.

Scutire de impozit.

Trebuie să fii în Amsterdam de joi până luni.

Bine, nicio problemă.

Da? Bine, intră!

- Nicio problemă. - Aici?

Mulțumesc.

- Cum merg lucrurile? - Ce lucruri?

Ce faci?

Sunt bine, mersi.

Am observat că ai mai evoluat în ultima vreme.

Mai rău nu se putea.

E și contribuția mea.

Dacă nu te-aș fi frustrat la ordinea zilei,

nu ai fi făcut progrese, nu?

Nu știu.

Știu eu. Nu asta e ideea.

Acum, că ai înflorit,

îți pot oferi un post…

de partener.

Ce părere ai?

- Vorbești serios? - Da.

Gata cu bătaia de joc.

De acum înainte, ne batem joc de alții, dacă vrei.

Nu-i așa?

De ce nu?

Evident, va trebui să investești o sumă mică

ca să devii partener, așa cum am făcut și eu când m-am alăturat firmei.

Da, sigur.

Pentru că știu…

Adică, am auzit…

Se spune că acum ai avea de unde.

- Deci… - Înțeleg.

Dar nu sunt banii mei, ci ai tatălui meu.

E un om foarte cumpătat.

Genul de persoană care pune bani la saltea.

Cred că a scos ceva de la saltea.

Doamne!

Drăcie!

Hai jos!

Nu pot să cred!

- Să crezi! - E a ta?

- Vreau și eu. - Nici gând!

- Doar o tură! - Bine, intră! Conduc eu.

Ia uite!

Nu-mi coțăi Ferrari-ul!

Nu mai fi dobitoc!

Se uită toți la noi. Ne facem de rahat.

- Nu o atinge, o strici! E nouă. - S-o stric?

Da.

Vreți să sunați la 15:00?

Da? Bun.

Mulțumesc mult.

Ți-am mai spus. O singură acadea ai voie.

Asta e a treia.

Doamne, mamă!

- Ce ai pe tine? - E piele de șarpe.

E foarte moale. Pune mâna!

Nu, îmi imaginez.

Patru mii de euro.

Am văzut un apartament de vânzare.

E uluitor.

Te-ai hotărât să investești?

Nu.

E cadou pentru cineva.

Ți-ar plăcea.

Vrei să vii cu mine?

Da, sigur. Cu plăcere.

Vă descurcați voi aici.

Care noi?

Tu.

Vrei să stau și la recepție și să pun și plombe?

Da, o idee grozavă. Pa!

Pa!

Șeful meu m-a invitat la golf sâmbăta viitoare.

Ar vrea să vii și tu.

Nici nu mă cunoaște.

Acum ar avea ocazia.

- Nu știu să joc. - Nu-ți face griji.

Ne plimbăm prin iarbă și atât. Așa.

Ascultă!

Ia cecul ăsta.

Pune-l în torpedou. Nu vreau să-l țin la mine.

E pentru World Wildlife Fund.

Eu și mama încercăm să salvăm o insulă pe care trăiesc șase „canaguri”.

Ce sunt canagurii?

Ce sunt canagurii?

O specie de focă pe cale de dispariție din Galápagos.

- 70.000 de euro pentru canaguri? - Da.

Ce sfâșietor!

Mama ta e foarte inimoasă.

E un înger.

- Ce e? - Mașina se răzvrătește.

Iar aceasta e terasa, spațioasă și liniștită.

Grădinarii noștri s-au ocupat deja de teren.

Sunați-ne și vor veni cu plăcere.

- E superb. - Da.

Câți oameni ar locui aici?

Ei bine, doi…

poate trei.

Patru, cinci?

Mă scuzați.

Alo?

- Îți place? - E minunat.

E minunat. Și uriaș.

Îți imaginezi cum ar fi să locuiești aici?

Voiam să-ți spun că nu mai fumez.

Mă bucur să aud asta. Bravo!

Dar, mai important de atât,

nu mai iau contraceptive.

- Serios? - Da!

Scumpo!

- De când? - De azi.

Am decis să fac totul cum trebuie.

Da.

Ia te uită!

Le va prinde bine la fizioterapie.

O să punem balustrade ca să nu se rănească bătrânii.

- Ce bătrâni? - Cei care vor veni să locuiască aici.

Da. Preiau inițiativa mătușii Tea cu organizația asta.

Oferă locuințe gratuite bătrânilor nevoiași.

Oameni singuri, neglijați de familie.

Serios, mamă?

Nu-ți imaginezi câți copii nenorociți își abandonează părinții.

Ce trist!

Să-i fi văzut fața

când am zis că piscina e pentru bătrâni.

Sunteți niște monștri.

Noi? Ei sunt monștri, mamă.

Se poartă ca naiba cu ea de ani buni.

Cu amândoi.

Dar tu ești cea supărată.

E Alessandra.

Scumpo? Bună!

Sunt cu părintele Ciro.

Îi dau un cec pentru misiunea sa din Nigeria.

Sigur, unde? La Shedo?

Desigur, da.

Dacă nu are o stea Michelin, nici nu mă obosesc.

Pe mâine!

Pa!

„Dacă nu are o stea Michelin…” De prost gust.

Deja exagerezi.

Răzbunarea e ca atunci când te îmbeți.

Când decizi să te oprești, nu mai poți.

Pentru că e o senzație minunată, mamă.

Noroc!

Bună, Lori!

- Bună! - Bună!

Merg în oraș să iau masa cu Ale.

Sună bine.

Și Carlo joacă golf cu Emilio.

Mă duc să învârt niște bețe și să folosesc jargon sportiv.

V-au vizitat mai des în ultima vreme.

Sunt foarte atașați de noi.

Dar ne distrăm.

Mergem în oraș. Dacă luăm masa numai acasă

devine tare anost.

Dar, nu știu…

Unora le place așa.

Da.

Dansezi, ce faci?

I-am zis să ia un SUV!

Dacă vreau să mă întind, prefer s-o fac pe canapea.

Dar bărbații zici că-s copii când vine vorba de mașini.

Vincenzo nu e pasionat de mașini. Nu dă doi bani pe ele.

Mai bine, pentru că tu ai duba aia poloneză

și și-ar fi pus capăt zilelor.

Draga mea, deja ești plictisitoare.

Pa!

- Masa dumneavoastră. - Mulțumesc.

Doriți ceva de băut?

Da.

Două pahare de Dom Pérignon, s'il vous plaît.

De ce nu?

Să sărbătorim!

Ce s-a întâmplat?

N-am mai ieșit împreună de mult timp. Doar noi două.

Aiurea!

E adevărat.

Promit să ieșim mai des.

Sper.

Ce este?

Adică?

Uneori, arăți ca un porumbel. Un porumbel tâmp.

Care vrea să zică ceva, dar nu poate.

- Un porumbel? - A sosit.

Tată! Suntem aici.

Las' pe mine! Îl păcălesc eu.

- Vorbim de tata. - Știu.

În sensul bun. O să scoată bani frumoși.

Am zis că-l păcălesc, nu că i-o trag.

Sper că nu.

- Scuze de întârziere. - Bună!

- Nu-i bai. - Îl mai știi pe șeful meu?

Ce șef? Azeglio de Frescobaldi.

- Încântat. - Spune-mi „Frescobaldi”.

Carlo Delle Fave. Spune-mi „Delle Fave”.

Tu de ce râzi? Și tu ești Delle Fave. E frumos aici.

- Îți place? - Da.

Tacos de mei cu piure de țelină

și sparanghel din Cantello.

Cantello!

Tartar de dovleac marinat cu usturoi și grepfrut roz.

Biscuiți de sfeclă cu mousse de castraveți.

Salată de salicornia cu cremă de zmeură.

Spaghete cu cartof afumat.

Pesto de roșii cherry.

Pesto de măghiran, tartă tatin. Desert Pop.

În stilul New York. În amintirea lui Andy Warhol.

Poftiți.

- V-a plăcut? - Da, mulțumim.

Da, mulțumesc.

Ce pot să spun?

Mulțumesc.

- Mulțumesc. - Nu.

Eu îți mulțumesc.

Putem să mai facem așa ceva.

Oricând.

Nu ieșim prea des la masă,

așa că trebuie să profităm și să ne răsfățăm.

Merg la toaletă.

Nu vreau să văd cât plătești.

Să nu leșin.

Mulțumesc, draga mea.

- Ce lovitură! Grozav! - Bravo!

- Te surprinde? - Bravo!

Emilio mi-a zis că ai primit…

un dar neașteptat de la viață.

De la moarte, mai degrabă.

Da, tot aia.

Viu sau mort, cineva trebuie să plătească.

Vorbim mai încolo.

Dacă lași un cadou nedesfăcut, ți-e de folos ca o sculă flască.

Nu-i așa?

Ești un poet desăvârșit.

Lovește, hai!

Mersi, nu mă prea pricep.

Ba da, îți arăt eu.

E un nemernic.

Mă scuzați.

- Mă scuzați. - Da?

Uitați…

Oare pot plăti cu bonuri de masă?

Nu.

Sigur că nu.

Mi-ar trebui vreo 300…

Bine, plătesc cu un cec.

- Relaxează-te. - Sunt relaxat.

Relaxează-ți picioarele!

- Mișcă-ți pelvisul! - Te-am auzit. Lasă-mă odată!

Cum ziceam, darul ăsta,

dacă e o donație înainte de deces,

e mai convenabil la impozit.

Și relațiile copii-părinți sunt mai convenabile așa.

Doamne! Te-am rănit?

Uite!

M-ai ciomăgit!

E aproape gata.

Săptămâna viitoare punem implanturile temporare.

Apoi, cele permanente.

Trebuie să vorbim cu mama și tata.

Ce?

Trebuie să vorbim cu mama și tata.

O să distrugă tot.

Cu Ferrari-ul, cu donațiile. Nu mai rămânem cu nimic.

Dar sunt banii lor, nu?

Da, dar sunt șase milioane.

Nici un euro pentru copiii lor nevoiași?

Știi câte-aș face cu două milioane?

De ce două milioane?

Două eu, două Emilio, două ei.

Ce ți-e unul, ce ți-e două?

Stați.

- E mama. - Răspunde!

Asta fac.

- Alo? - Bună! Ce face Emilio?

- Sunt vai de mine. - Îl doare.

E și tulburat.

Tata se simte vinovat.

Pe bună dreptate. Și așa nu era tocmai simpatizat amărâtul.

- Acum, și fără dinți… - Ce dracu'?

Eu și tata vrem să ne vedem cu voi.

Luăm masa la Piero duminică?

Vreau să vorbim despre moștenire și toate cele.

Bine. Ne vedem duminică.

- Te iubesc. - Și eu.

- Eu, mai mult. - Pa!

Pa!

- În sfârșit. - Da.

O să returnez mașina după masă.

Poate îl las pe Emilio să conducă.

Îi menajăm noi cumva.

Trebuia să fi așteptat până la Crăciun.

Șeful lui Emilio mă tot pistona cu banii.

Nu știam ce să fac. Nu mai suport!

Cum le dăm vestea?

Verde-n față.

„Nu e adevărat. A fost o farsă.” Doar n-am omorât pe cineva.

Trebuie să stăm de vorbă serios, în familie.

N-au voie să ne trateze ca pe-o cârpă.

- „Dă-mi bani! Spală asta! Ești bătrân!” - Da.

Au sosit.

I-ai distrus fața.

Abia se observă.

- Bună! - Bună, dragă!

Și dinții?

Îmi pune Rocco implanturi temporare.

- Îmi pare rău. - Nu-i nimic.

Ce…

Golful e un joc pentru netoți.

Cu crosele alea de fier, dacă lovești pe careva…

o pățește.

Da.

Giulia, suntem gata!

Patru porții de linguini ca aperitiv. E bine?

- Da. - Perfect.

Mulțumesc.

Zi-le tu.

Eu? Nu tu?

- Tu te pricepi mai bine la astea. - Nici gând!

Văd că sărbătorim deja!

Un mic cadou, înainte de Crăciun.

- Miroase frumos. - Suspans!

V-am dat aceeași sumă, să nu fiți invidioși.

Sunt bancnote diferite, dar e aceeași sumă.

O sută cincizeci de euro?

Copii…

A fost o farsă.

Zi așa!

Chiar mă gândeam că sunteți cam zgârciți.

„Totul pentru ei.”

Bine.

Lăsând gluma deoparte,

eu vreau să deschid un cont cu partea mea. E bine?

N-ați înțeles.

Nu vă putem da…

decât atât.

Ce?

Hai să mergem!

De ce?

O să mă enervez dacă mai stau.

Ai grijă!

- Serios? 150 de euro? Păstrați-i voi! - Ce jalnic!

Voi sunteți jalnici.

Vă mâncați de sub unghii cu copiii voștri.

Copiii care nu vor decât bani?

Gata cu șantajul emoțional! Ați fi putut să ne ajutați.

V-am ajutat cu absolut tot.

Haide!

Trăiți ca milionarii, dar singuri!

Mai bine singuri decât cu nesimțiți ca voi.

O să-i sparg și molarii.

Le-am pus totul pe tavă.

Scutece, vacanțe, facultatea.

Am făcut atâtea sacrificii și ei ne fac zgârciți.

Nu-i poți condamna. Cred că am moștenit șase milioane.

Și sunt banii lor?

Nu, dar le puteam da mai mult de 150 de euro de Crăciun.

- Crezi? - Da, ești prea zgârcit.

Zgârcit? Sunt econom, nu zgârcit.

Emilio face 2.000 pe lună,

mai mult decât pensia mea. Ea face 1.000 stând degeaba.

Va fi un Crăciun mai reușit fără ăia doi.

Ascultă bine!

Carlo, să nu spui așa ceva!

Ce idee grozavă ai avut! A ieșit un fiasco.

Eu? Pentru tine am făcut-o, ești obsedată de ei.

Nu puteai sta liniștită în loc să faci pe victima?

Atâta tam-tam pentru un Crăciun de doi bani!

Uite cum facem!

Eu vorbesc cu Emilio, tu, cu Alessandra.

Le explicăm frumos totul. O să înțeleagă.

Nu vreau să petrec Crăciunul fără ei.

Ce tâmpenie!

- Nu era normal să plătească? - Da.

A fost vina lui, să scoată banul. Nu-i așa?

Mersi.

Ezio, pe tine te urăsc toți colegii. Plătești tu?

Poate te vor avea la inimă.

Bine.

Nu-i așa?

- Mulțumiți-i lui Ezio. - Mersi, Ezio.

Mersi, Ezio.

Ce cauți aici? Mă duceam la muncă.

Ți-a făcut Rocco dinții?

Păcat. Erai drăguț, ca un hamster.

Ce vrei?

Nimic. Voiam să te salut și să cădem la pace.

Vrei să conduci?

- Nu mă duce cu zăhărelul! - Hai să stăm de vorbă!

Am ceva să-ți spun.

Delle Fave! Salut!

- Toate bune? - Da. Ai dispărut.

E o perioadă grea. Am multe de rezolvat.

Da. Dar puteai să-mi spui.

V-am făcut o ofertă bună.

Mă așteptam la un răspuns, da sau nu.

Ai dreptate.

Dar e o prostie să am așteptări de la Emilio.

Nu-i așa?

Dragă?

Îmi deschizi?

Nu vreau să văd pe nimeni.

Am ceva să-ți spun.

- Ți-am adus un cadou. - Nu mai vreau cadouri.

Pleci undeva?

Nu, mă mut.

Ce se întâmplă?

Se întâmplă că sunt o ratată.

Ba nu e adevărat.

Ba da, mamă.

Termină, draga mea!

Mă ajuți?

Așază-te pe ea.

Ale.

Rocco nu mă mai iubește.

Mă disprețuiește că m-am certat cu voi.

Parcă v-ați adunat cu toții să mă faceți să simt că nu merit nimic.

Ce era așa important?

Poftim?

Ai venit să-mi spui ceva.

- Doamne! - Dragul meu.

- Bună! - Cum a fost?

S-a rezolvat.

Cum a primit vestea?

Am discutat și am ajuns la o înțelegere.

Toți purtăm o vină pentru prostia asta, nu?

- Da. - El o recunoaște primul.

Dar nu i-am zis că am mâncat gogoși cu moștenirea.

Poftim?

Am discutat despre relația noastră, e mai important.

Da, sigur.

Îi dau 200.000 de euro pentru parteneriat.

- Ești nebun? - Ce?

De unde scoți tu 200.000 de euro?

Habar n-am!

Tu ai reușit să-i spui Alessandrei?

- Da… - Bună, tată!

- Bună! - Cina e gata?

Aproape.

O să stau cu voi o vreme.

- Ești fericit? - Da.

Ca să vă ajut să rezolvați cu banii.

Mama e foarte stresată că e milionară. Are nevoie de noi.

Da, ajut-o! Sunt prea mulți bani, e stresată.

Să nu trâmbițați despre moștenire!

De ce?

Lumea începe să se agațe de tine dacă știe că ai bani.

Mai ales rudele.

- Bună! Am ajuns. - Bună seara!

Bună!

- Ce frumoasă erai! - Nu.

Mă scuzați.

Mă scuzați!

Să închinăm un pahar!

- Ce anost! - Exact.

Pregătisem un toast emoționant.

Dar știu că tu ești o „romantică incurabilă”

și am zis să nu te ia plânsul.

Am renunțat la idee.

Vreau doar să-ți spun

că te iubesc, mamă.

- La mulți ani, Giuliana! - Mulțumesc!

- Mulțumesc, dragă. - La mulți ani!

- Anna? - Matteo, zi!

Cred că discursul emoțional

i l-ai ținut doar mamei mele.

Ce? Cu toții am iubit-o.

Ce…

Mie nu mi-a lăsat mai nimic.

Tu ai un Ferrari.

Lasă, dragă.

Și de unde avea atâția bani?

Măcar atât să-mi spui, Anna.

Sigur de la Bisacci.

Nu ai fost de acord cu relația lor.

Prostii! Mama n-a avut nicio relație.

Nici nu erai în testament. Cum ai reușit?

Zi-mi, cum?

Ai pus-o să-ți lase averea pe patul de moarte?

Carlo.

Nu-mi găsesc șervetul.

Nu e ce crezi, Matteo.

Nu? Dar cum e?

Anna l-a trimis pe bărba-su la ea. L-a pus la treabă.

Mai întâi, pe Bisacci.

Apoi, pe Carlo.

Și Carlo i-o trăgea.

Ai luat-o razna? Bisacci? Cine naiba e Bisacci?

- Unde sunt banii? - Matteo.

Matteo!

- Nu! - Ești cumva de la Gestapo?

Încet.

- Aici e bine? - Da.

Bun.

Bine.

- Ușurel! - Ușor.

Eu nu cred că aș putea face atâtea pentru familia mea.

Când devii tată, vine de la sine.

Nu știu.

Eu nu m-aș fi culcat cu mătușa Tea pentru șase milioane.

Nu începe și tu! Doamne!

Dragule, tu cum te simți?

- Ca naiba. - Nu mai face pe victima!

Împodobiți bradul?

Ninge.

Ce frumos! N-a mai nins de ani buni.

- Ninge? Eu am venit cu mopedul. - Da.

Și ce? Rămâi la noi.

Împodobim bradul împreună.

Vă fac ciocolată caldă. Din aia cu făină.

De ce nu?

- Ce e? - Sunt fericită.

Ia uite!

I-ar sta bine cu haina asta.

Cât costă?

Hai să nu mai vorbim de bani!

Nu-i mai putem minți mult.

Nu ne permitem.

Am stabilit că o ținem așa până la Crăciun.

În ritmul ăsta, ne vindem un rinichi până atunci.

Nu-mi mai strica cheful!

Până de Crăciun. Chiar cer așa de mult? Zi-mi!

Mă sperii.

Ia te uită!

Hai să le promitem o excursie în Caraibe la vară!

E doar o promisiune.

E Versace. I-o luăm și pe asta?

- Ca să aibă două. - O cumperi pe ochi frumoși?

Ia-o pe asta, e șifonată. Poate e mai ieftină.

- Ce vine după cinci stele? - Falimentul.

Paradisul!

- Bună! - Ce frumos!

- Ce faceți? - Bine.

M-am împăcat cu Rocco.

- Mă bucur pentru voi. - E băiat bun.

Dar nu suntem împreună.

Doar ne-am împăcat.

Eu vreau să mă regăsesc,

să-mi urmez visurile și ambițiile.

Ce ambiții?

Ale mele.

Nu știam…

Tu crezi că sunt o idioată, că doar Emilio va reuși în viață.

- Nici Emilio nu va reuși. - Haide!

În fine.

Vreau să deschid o ceainărie.

Ceainărie și librărie. Am găsit un spațiu.

- Îmi place entuziasmul tău. - Da.

Și să o plec de la voi.

Nu vreau să mă culc pe-o ureche.

- Te înțeleg. - De ce?

Unde vei sta?

Aici. Mi-am luat un apartament.

Dar ne mergea de minune acasă.

Stau aici doar până îmi găsesc un apartament.

Dacă mă puteți ajuta voi, desigur.

Dă-mi carnetul de cecuri!

Nu îl am la mine.

- Ba da. Dă-mi-l. - E în alt sacou.

Dă-mi-l!

- Ca să vezi, aici era! - Vezi?

Am și pix.

De cât ai nevoie?

Trebuie să plătesc un avans, deci…

Să cumperi apartamentul?

Nu, pentru ceainărie.

Nu știu, 10-20?

Știu că lui Emilio i-ați dat 200.000, deci…

- Doar am discutat, dar… - Nu.

Ce ziceți de 40?

Ca să nu vă cer lunar să-mi faceți transfer.

Niciun deranj! În felul ăsta, ne-am vedea mai des.

Patruzeci?

- Da, 40. - Da.

Bine.

- Lipsește un zero. - Lasă-mă!

Gata.

Mulțumesc.

Ai grijă, alunecă!

Tu ești în șlapi.

Ce minunat!

Mă bucur că ați sunat. Ce faceți?

- Așa și așa. Dumneavoastră? - Bine.

Vă rog, urmați-mă! Mergem în salon.

Ca să discutăm.

Pe aici, vă rog.

Există un salon?

Pentru clienții speciali. E secret.

- Ca peștera lui Batman? - Da.

Sunteți ca Bruce Wayne și Speroncello, nu?

Vă rog.

Nu mă sună nimeni 30 de minute.

- Ce salon? E o simplă cameră. - Bun.

Cu ce vă pot ajuta?

Vrem să ne încasăm banii pe asigurarea de viață și să-i transferăm în cont.

Bine.

Și apoi?

Atât.

Apoi vrem să ne retragem toți banii.

De ce?

Chestiuni personale.

Vă mutați la o bancă de la oraș.

Nu.

Una demnă de Ferrari-ul vostru.

Dar ei nu știu că voi sunteți de la țară,

că veniți după voi cu miasma de bălegar.

- Nu-i așa? - Ai înnebunit?

Vă bateți joc de încrederea acordată zece ani.

Încredere?

În Sharm el-Sheikh, am rămas fără bani.

Ai refuzat să ridici plafonul.

Ce încredere?

Nu, nimic mai fals!

Nici henna nu mi-am luat.

Ne-am petrecut vacanța

în cameră, mâncând pâine cu falafel.

Pâine cu falafel, delicios!

Doamnă, regulile trebuie respectate, da?

Nu.

Să ne dai imediat banii, fiindcă noi, milionari fiind,

nu ținem cont de reguli.

Și acum pot să vă spun vouă, bancherilor, să vă duceți naibii!

Ia de-aici!

Cumpără-ți niște eleganță!

Anostule!

E prea mult.

Mă scuzi, e teatrală.

Două sute de euro. Îți dă bacșiș sau ce?

Pe curând!

Ne-am făcut de râs!

VĂ IUBIM… MAMA ȘI TATA

Gata.

Acum sigur o să ne ierte când le spunem adevărul.

- Crezi? - Sigur că da!

Dacă mi se dădeau și mie 50.000 de euro la fiecare glumă,

aș fi fost de râsul curcilor oricând.

Au sosit.

Am cumpărat spațiul!

- Ce? - Am cumpărat spațiul!

Merg la notar acum.

Bună!

E o ofertă grozavă, 200 mp lângă stația de metrou.

Agentul a zis că n-a mai văzut o așa ofertă.

- Vezi? - E 400.000 de euro!

Bun.

Promit că nu vă mai cer altceva. Promit!

Restul poți să-l donezi.

Îi iau eu.

- Tată, uite! - Da.

Am adus documentele

ca să finalizăm finanțarea.

Ce vești bune!

Ce e?

Ce e, mamă?

Gata. Trebuie să le spunem adevărul.

Carlo, trebuie să le spunem.

- Da. - Ce adevăr?

Nu vă putem da atâția bani.

Da.

Pentru că…

tatăl vostru…

Eu? Și tu!

…e foarte bolnav.

- Da. - Are o boală gravă. Groaznică.

Cancer?

Mai rău.

- Doamne! - E o boală rară.

Se pare că i-au găsit un leac în America.

Dar e foarte scump.

Foarte scump.

De acum înainte, vom folosi banii…

ca să-l salvăm pe tata.

Să mă salvați.

Stai, dar ce boală e? Cum se numește?

Nu are o denumire. Doar ce a fost descoperită.

- De curând. - Cum ați aflat?

- M-am simțit… - Da.

Foarte ciudat.

- Amețit. - Da, dar…

Se învârtea totul și sughițam. Aveam palpitații.

Gata, mi se face rău!

În fine, pe lângă plecarea în America,

am programat consultații și la Paris și Tokyo.

Și la Hong Kong. Sunt experți.

Într-adevăr.

Dar o să ajungem acasă de Crăciun.

După două zile la Paris, venim să sărbătorim.

- Nu am rata Crăciunul. - Da.

Așa, deci…

- Asta e tot ce vă putem da. - Pe bune?

Glumiți?

Nu vrem nimic.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Vino încoace!

- Hai să ne rugăm pentru tata! - Da.

Să mori tu!

Și acum ce facem?

Dacă aveai o idee mai bună, trebuia s-o spui.

Deci să mă prefac că mor?

Nu știam ce să fac.

Nu țipa, o să te audă!

O să-și dea seama că nu mor.

Nu neapărat.

Vrei să mă omori pentru o masă de Crăciun?

Putem să le spunem că te-ai vindecat.

Sau că e în stare latentă.

Cine e?

Dragii mei.

Nu dormiți?

Vrem să dormim în pat cu voi.

Cum făceam în Ajun.

- Da, sigur. Da. - Nu avem loc.

Hai să încercăm să fim fericiți!

Deși e poate ultimul Crăciun petrecut împreună.

Iar începe!

Nu spune asta!

- Nu mă lovi, am cancer! - Ce?

- Haide! - Scuze.

Noapte bună!

Fiule, mai fă și tu un duș! Serios.

- E insuportabil. - Bine.

Nu trage! Stai.

- Miroase a canal. - Te-ai așezat?

- Nu pe mâna mea! - Bine.

- Mă sufocați, nu mă lua de mână! - Nu te mai agita!

Nu pot să dorm așa.

- Dă-mi mâna. - Doamne!

- Incredibil. - Haide!

Ești agitat.

Bine. Perfect, mulțumesc.

- Mulțumesc. - Bună!

Bună!

- Ce faci? - Bine.

Cum a fost azi?

- M-am plimbat. - Bine.

- Puteți intra. - Mersi.

- Ne mai vedem. - Pa!

- Tot la ai tăi locuiești? - Nu, stau la Mara acum.

Am zis că e mai bine să-i lăsăm singuri o vreme.

Ce face Carlo?

E bine, slavă Domnului.

Dar cred că face pe durul pentru noi.

E la Paris la un control.

Aș vrea să-l văd.

Știi ce? Hai să facem un apel video!

- Nu, să nu-l deranjăm. - O să-i placă.

Oricum ne sunăm de zece ori pe zi.

Ești o scuză bună. Vino!

- Uite-i, bună! - Bună!

- Bună! - Ce faci, Rocco?

- Bine. E frumos la Paris? - Da, dar cam frig.

De ce e așa pustiu?

Da, nu e multă lume. Ce faceți tu și Emilio?

Nu știți?

- Ce? - L-au concediat.

Cum așa?

Nu v-a spus ca să nu vă îngrijoreze.

Își caută deja altceva.

O să stea la mine o vreme.

Nu pot trăi fără un Delle Fave.

Hai să-l sunăm!

Mamă, nu-ți face griji, suntem bine.

Bucurați-vă de Paris!

Mă bucur să vă văd fericiți.

Scumpo, nu plânge!

Sună-l, te rog! Să ne vedem cu toții.

Bine, îl adaug și pe el.

- Bună! - Bună!

- Bună! - Sunteți toți.

- Ce faci? - Bine. Mă gândeam la voi.

Super! Unde ești?

Merg acasă să-mi iau niște cămăși.

Perfect. Noi trebuie să închidem.

Nu, tată, stai!

- Cum a fost la dr. Roland? - Grozav!

Sunt sănătos.

Cum adică? Dar…

Pa!

Emilio? Tu ce cauți la Paris?

Bonjour!

Dispăruserăți.

- Nu ne mai vedeam deloc. - Mama voastră era disperată.

Voi vă făceați că plouă.

Ziceați că nu mai veniți de Crăciun. A dat-o peste cap, doar o știți.

- A fost ideea lui. - Tu nu te-ai opus.

La început, a fost o joacă.

- O joacă? - Da.

„Pun pariu că pentru bani vin.”

Și așa a fost.

V-am fi spus după Crăciun.

Ne-a plăcut să vă mai vedem.

Tot o joacă a fost și boala tatei?

Da, slavă Domnului.

Acolo ea a dat-o în bară.

Nu știam ce să fac.

Iar viețile noastre se duceau de râpă.

Să vă fie rușine!

- Voiam doar să… - Ce?

Să vă mai simțim aproape.

Crăciun fericit!

Nu, te rog. O să se întoarcă. Unde să se ducă?

Măcar acum ai o geantă Versace.

Da.

Iar eu o dată n-am condus Ferrari-ul ăla.

Bunico, de ce nu ne-ai spus?

Nici gând!

Nu mă bag în gâlcevile familiei.

- Dar tu faci parte din familie. - Tocmai.

- Eu mi-am pierdut slujba. - Oricum nu mai suportai mult.

Cu toții sunteți de vină. Dar ei, mai mult.

- Exact, mersi. - Cum adică?

Eu n-aș fi vrut să recunosc

că trebuie să vă cumpere afecțiunea.

Aveau mare nevoie de voi

și erau dispuși să treacă cu vederea

indiferența de care dădeați dovadă.

Mersi.

Nu, te rog! Plătesc eu.

- Nu, bunico, las-o… - Plătesc eu!

La câți bani mi-a lăsat mătușa Tea,

pot să cumpăr restaurantul cu totul.

Crăciun fericit!

Bună!

Bună!

Le scoți deja?

Ce?

Da, dacă nu mai suntem milionari,

facem economie la curent.

Da, am auzit despre farsă.

Nu a fost chiar o farsă, ci…

o tentativă disperată de a le atrage atenția copiilor, dar…

Îmi pare rău.

Ai tăi ce fac?

Am ieșit să fumez, ca să scap de tărăboi.

Nu auzi ce gălăgie fac?

N-o mai suport pe noră-mea. Gătește execrabil.

Crăciun fericit!

Crăciun fericit!

Nu poți s-o faci mâine?

Ce-ți pasă ție?

E ajunul Crăciunului.

Vrei să mergem la mare câteva zile?

Nu, e umiditate mare.

Dar la Paris?

Avem programare la doctorul Roland.

- S-a îmbolnăvit și el. - Și el?

- E epidemie. - Te obsedează?

Ce s-a auzit?

Ce? Ce e?

- O fi Moșul. Stinge focul! - Stai!

- Ai auzit? Cine e? - Cine e?

Cine e?

Sigur e cineva.

Ce faci? Vino încoace!

Nu.

Vino înapoi!

- Crăciun… - Tată, ești nebun? Ce faci?

Dragule, ți-a scos aceiași dinți.

- Doamne! - Puțină gheață și trece.

Când cu crosa de golf, când cu vătraiul.

Data viitoare mai bine mă împuști.

Te-ai furișat în casă ca hoții.

Hoții vin cu artificii?

Nu știu. Am văzut o flacără, apoi mecla unuia

cu un rânjet diabolic, și te-am trăsnit.

E instinctul de supraviețuire!

Crăciunul ăsta ne scoate la iveală toate hibele.

Dar suntem împreună cu toții acum.

Dragule, zâmbește!

Bine, lasă.

Te iubesc, chiar dacă nu te suport.

Mă bucur să te aud spunând asta.

Mai știți?

Când erați mici, puneam melodia asta

și cotrobăiam în toată casa după cadouri de Crăciun.

Putem căuta dinții mei. Nu știu pe unde au aterizat.

Ți-a căzut vreun molar?

De unde naiba să știu?

Nu înjura!

E Crăciunul.

E Crăciunul.

Trebuie spălat covorul ăsta. Scârbos! Uite ce de pete!

- Cum arată? - Sunt dinți.

Sunt albi?

- Ți-a căzut vreun molar? - De unde naiba să știu?

Caută-l!

Cum ai aflat?

- Mă simțeam ciudat! - Amețit.

Râde afurisitul.

- Mă cheamă Emilio, nu Carlo. - Ba Carlo.

Sora ta vine la… ora 12:00. Mai zic o dată.

- De ani buni… Ani… - Noi…

Tu trebuia să vorbești?

- E moale, pune mâna! - Anna.

- Da. - Arăți grozav.

N-am schimbat două vorbe. Nu, am greșit, scuze.

Mă așteptam la asta.

Rocco ți-a făcut…

N-ai terminat?

Suntem în fund de tot.

Subtitrarea: Laura Somandru