Original subtitles

- Nu e bine. - Să fiu mai rapid?

- Nu, mai încet. - Scuze!

În ritmul ăsta, compromiți calibrul găurii.

Nu dai timp reziduurilor să cadă.

- Depășești limita de siguranță. - Dar…

Nu mă întrerupe, te rog!

Dacă te grăbești, riști să-ți găurești policarul.

- Dar… - Seria operațiunilor are opt secunde.

Unu, unu, unu, pauză.

Înapoi la treabă, Migliorini.

- Continuă cu R50! - Da, dle Perego.

- Badalamenti! - Da.

Laminatorii din secția 12 sunt în urmă. Ia măsuri imediat!

Trebuie să refacem ritmul pe linia de producție, altfel…

- La revedere! - La revedere!

- Badelamenti Antonio. - Nu. Badalamenti Antonio.

Concediu 15 zile.

Doar atât? Pe restul mi le plătiți ca bonus?

- Evident. Semnează! - Desigur.

- Mulțumesc frumos. - Pixul meu!

Maistrul Badalamenti Antonio să se prezinte la dl Zanchi.

Badalamenti Antonio, la dl Zanchi.

Nu în zilele nelucrătoare, domnule Grüber.

Documentul trece mai întâi pe la biroul din Zürich.

Maestrul Badalamenti.

Da, domnule Grüber, scrisoarea a fost trimisă alaltăieri.

Da. La revedere.

Alo! L-am chemat pe Marcel acum 20 de minute.

E inadmisibil! Grăbiți-vă!

Da, mulțumesc.

- Ia loc! - Mulțumesc.

A venit domnul Badalamenti.

- Să intre! - Da, n-am închis.

- Intră! - Mulțumesc.

Aștept! Nu închid. Da, bine.

Nu de la Paris. De la Marsilia.

Pot intra?

Tinere! Bun. Poftește!

Ia loc.

- Îți ofer o țigară? - Mulțumesc, domnule.

În locul bonusului de performanță, ai cerut zile de concediu.

Da, domnule. Mulți ani, am lucrat în zilele de concediu. Mulțumesc!

Acum merg în orașul natal.

Părinții mei nu mi-au cunoscut nici soția, nici fiicele.

Și noi am vrut să te ajutăm. Scuze!

Nu e nevoie, nu fumez.

Ai evaluări excelente.

Confirmă că tehnicienii sicilienii

nu-s mai prejos de cei din Torino, din Milano sau chiar din Germania.

Sicilienii, în zilele noastre, ne fac cinste

în Europa și chiar în întreaga lume.

Scuze, domnule. Dar ești sicilian?

- Sunt de la Trenton. - Regiunea Veneto?

Trenton, New Jersey, din Statele Unite. Dar părinții mei se trag din Calamo.

Calamo! Acolo m-am născut.

Exact. Am băgat de seamă când îți semnam cererea de concediu.

- Probabil că, la Calamo, știi… - Pe toată lumea, domnule!

Eu vorbeam de don Vincenzo.

Cine nu-l știe?

Toți îl știu și el îi știe pe toți.

Și ne are la suflet.

Când eram copil, în grădinile vilei baronilor Traglia-Daragnà,

pe care le administrează…

- Îmi faci un serviciu? - Chiar și o sută, domnule.

Am un cadou pentru don Vincenzo.

- De la niște prieteni comuni. - Desigur.

E foarte valoros.

- Să ai mare grijă de el. - Fii pe pace, domnule.

- Să i-l înmânezi lui don Vincenzo. - E o mare onoare.

- Bun. Atunci… - Da, domnule?

- Mulțumesc și drum bun! - Mulțumesc.

Sunt recunoscător pentru bunătatea arătată.

Ușa.

Hai odată!

Bună, Marta!

- Tu ești? - Da.

- N-ai uitat nimic? - Cum altfel?

Valiza e reparată, rufele, cozonacii, costumul albastru.

Costumul? Mergem la vreo serată?

Nu. Mergem duminică dimineață la biserică.

- Te-ai ocupat de cadouri? - Da.

- Ce ai cumpărat? - Poftim?

- Ce ai luat? - Tot ce am găsit la Rinascente.

Am încredere în gusturile tale.

Încă nu v-ați pregătit? Să mergem, sau o să pierdem trenul.

- Grăbiți-vă nițel! - Nu dorm, să știi!

Din zori, n-am stat o clipă. Nu-mi mai simt picioarele.

- Și Sicilia nu pleacă nicăieri. - Trenul da.

Dacă-l pierdem pe cel de 15:10, ne stricăm programul.

- Va fi un dezastru. - De ce nu plecăm mâine-dimineață?

Ce spui, draga mea? Totul e planificat. Tren confortabil, locuri rezervate.

Dacă plecăm la 15:10, ajungem la Bologna la 17:31.

Mâncăm niște tortellini calde la prânz și bem cafeaua la Florența.

La ora 23:00 ajungem la Roma. Luăm locuri la cușetă și ne culcăm.

Mâine-dimineață, la 10:07, proaspeți ca niște floricele,

vom fi pe feribot, pe strâmtoarea Messina.

Dacă plecăm mâine, cum spui tu, știi ce se va întâmpla?

Vom ajunge cu una sau două zile întârziere.

Vai, ce catastrofă!

Mami, tati, sună telefonul!

- E un apel interurban. - Răspund eu.

Alo? Ați sunat la familia Badalamenti.

Mami, tati, sunt bunicii!

Antonio!

- Ce-i? - Vino puțin!

Bună, tată. Da, plecăm. Doar 15 zile. Da, știu.

Îmi pare rău, n-avem timp să ne oprim la Bellagio.

- Ai dreptate, tată. - Grăbește-te!

Așteaptă! Vorbesc la telefon. Tată, Antonio vrea să te salute.

- Vă pup. O să vă scriu. - Dă-mi receptorul!

Alo, tată-socru! Da. Suntem pe picior de plecare.

Nu vă faceți griji.

Ce? Vaccinul tifoidic?

Nu mergem în Africa. Îi duc la ai mei.

Vedeți unde călcați, fetelor!

- Faceți loc? - Desigur.

- Dați mâna! - În șir indian, fetelor.

Mulțumim, soră.

Hai repede!

- Seara bate tare vântul. - Serios?

- Un vânt umed. - E cald.

Vine din Africa. Ziua e cald, dar noaptea e mai bine.

- Mulțumim. - Dar 15 zile vor trece ca gândul.

Păi…

Dacă nu-mi place, mă întorc mai repede. Ce zici?

Faci cum crezi.

Aici. Compartimentul doi, locurile șapte, nouă, 27 și 29.

Bine că aveam rezervare!

Încă un minut și pierdeam trenul!

A pornit. Nu sta la geam. Așază-te.

Pa! Să ai grijă!

Ce aer proaspăt! Am ajuns!

Marta, Cinzia, Caterina, treziți-vă!

Am intrat pe strâmtoare. Priviți, fetelor!

Să coborâm din tren. Hai pe punte!

Repede, fetelor!

Vedeți ce-i acolo? Aceea e Sicilia!

Insula soarelui, a ciclopilor, cântată de poeți din întreaga lume.

Ce-i, Marta?

Nimic. Priveam cum se îndepărtează Italia.

Am un nod în stomac.

Asta nu e tot Italia?

Nu mai suntem separați. Privește în sus!

Cea mai mare rețea electrică ne unește cu continentul.

Au muncit patru ani la ea.

Prin acele fire suspendate trec milioane de kilowați.

Urmează să ridice un pod!

- Ești fericit, nu? - Poți fi sigură!

După atâția ani, Marta!

Dar și tu vei fi fericită, o să vezi!

Priviți! Aceea e Messina. Simțiți parfumul!

Se simte deja mirosul portocalilor și al lămâilor.

Hai pe partea cealaltă a punții, să vă arăt cheiul pentru feriboturi!

Iată, sosim!

- Ce te face să râzi? - Nimic.

Știu ce gândești. Spune!

- Ce? - Haide, spune-o!

O spuneți și voi de multe ori, pentru nimic. Spuneți!

„Te miri ca țăranul la oraș! ”

Foarte amuzant.

Mami, mi-e somn!

Nu adormiți, fetelor! Aproape am ajuns.

Sper. S-a terminat Italia.

Cinzia, Caterina, priviți! O căruță siciliană.

Nu e frumoasă? Doar prin partea locului le fac așa.

Sunt împodobite.

Cu războinici pictați, marele paladin Renaud,

eroii de la Roncevaux și din Țara Sfântă, crudul Saladin…

Așa e Sicilia: voioasă și fără griji.

Ce-o fi?

Fetelor, potcovesc un cal în mijlocul străzii.

E un căluț alb. Știți cum se zice?

Calul alb poartă noroc.

Antonio, privește!

A murit careva. Așa e obiceiul din bătrâni.

Oamenii au venit la priveghi.

Prietene, cum a murit?

- A încasat două gloanțe. - Bine. Să mergem!

Nino! A venit Nino!

Mamă! Tată! A ajuns Nino!

Mamă! Nino al tău e aici!

Tată! Frumosul meu tată!

Ce bine arăți! Marta, el e tatăl meu! Fetelor, pupați-l pe tata!

Frumoasa mea Rosalia! Marta, ea e sora mea. Ce păr frumos!

Chipeșul meu văr Carmine și frumoasa lui soție, Nedda.

Ăsta e al cincilea? Când s-a născut?

Ce frumos! Iată-le pe fetele mele.

Tony! Chipeșul Tony!

Puternic ca un taur!

Ce frumusețe!

Mătușică Ninfa, încă trăiești! Ești frumoasă.

Nino, nu-ți saluți mama?

- Ce? - Mama ta. Du-te s-o saluți.

Mamă! Mamă!

Nu. Eu sunt mătușa Carmela.

Mamă!

Frumoasa mea mamă!

Uită-te la tine, dragă mamă!

Ia să te văd!

Uite-le pe nepoțelele tale!

Pupați-o pe bunica voastră!

Mamă, ea e soția mea, Marta.

- Tată, mamă. Patul argintiu? - De ce nu?

Marta, vezi patul argintiu? E o tradiție din bătrâni.

Orice Badalamenti, când se însoară, doarme în patul ăsta.

Aici veți avea confort și pace. Nu vă va deranja nimeni.

Ai mobilat sufrageria, cum ai scris? Unde-s banii ce ți i-am trimis?

- Am cumpărat mobilă. - Da?

Sunteți obosiți de pe drum?

Nu, a fost minunat. Suntem bine, sănătoși.

Voi nu?

- Ai cumpărat mașină, Nino? - E indispensabilă la Milano.

- Mătușă Girolama, ești neschimbată. - Am îmbătrânit.

- Ce-i cu pozele? - Tatăl tău le-a pus.

- Le-ai mărit, tată? - Arăți bine.

- Ce amabil! - Uite ce chipeș ești.

Uite, cu șapcă și pușcă. Mergeam mereu la vânătoare.

Soldat, ras în cap. La 20 de ani.

Aici, cu mandolina.

Marta, uite ce claie de păr creț aveam! Așa se purta.

Marta, adu cadourile!

Sunt niște mici atenții.

Uite! Ăsta e pentru mama-soacră.

- Ce culori frumoase! - Chiar ea le-a ales.

Dragă mamă, îți place?

Pentru tine. Sper să ți se potrivească.

- Mulțumesc. - Ești șic. Așa-i moda la Milano.

Pentru tata-socru.

Câte cadouri pentru tata! Să vedem ce e aici.

- Un portofel. - Mulțumesc.

- Chec pentru toată lumea. - Ia să vedem!

Ce avem pentru tata?

Mănuși i-ai luat?

De ce? N-am făcut bine?

- Nu mi-ai spus… - Cum să nu, Marta?

Ai zis că e invalid, dar…

Nu-i nimic. Nu-i o rușine să fii invalid. De ce să nu port mănuși?

- Hai să vezi casa! - Vezi ce om pe cinste e?

- Să vă arăt atelierul Rosaliei. - O croitorie!

- Mă bucur că ai ocupație. - Îți place? Mă străduiesc.

Poate ajungi la o casă mare de modă.

Nu, Marta? E complexată din pricina mustății.

- Te gândești la mâna tatei? - Cum a pierdut-o?

Dintr-o glumă.

A pus mâna în fața unei puști și a rămas fără ea.

Dintr-o glumă.

Hai sus, să vedem noua terasă!

Aici totul e la fel. Au rămas cum le-am lăsat.

- Dar unde e sufrageria cea nouă? - E o surpriză, o să vezi. E minunată!

Stai să vezi unde este!

Provizoriu, pentru că e vară, luăm masa afară. Îți place?

Frumos, elegant, cu mobilă de lux. Arată foarte bine aici.

- Camera ta e mai spațioasă așa. - Marta, hai aici!

Privește! E Calamo. Catedrala Monte Calvario…

Ai mai văzut așa o sufragerie?

- Haios, nu-i așa? - Da. Dar când plouă?

Când plouă? Cum să plouă, cu un cer așa senin?

Veniți toți lângă mine!

- Acum mă simt ca acasă. - Vă e foame? Imediat punem masa.

Dă-mi-l pe ăsta.

Iată parcela, între Roccatello și Canizzano.

Calogero cere 50 de lire pe metrul pătrat.

- N-am făcut o contraofertă. - Fii pe pace!

O să vorbim cu el. Ne împroprietărim!

Construim o casă frumoasă, ca să poți veni aici vara, cu fetele.

- Ești mulțumită? - Da.

E timidă, dar ideea îi surâde.

- Pescuit azi-noapte. - Frumos!

Cum e preparat?

- Ce e? - Pește-spadă prăjit.

Avem și sos marinara, dacă vrei.

Vreau doar o bucățică.

E bun. Mănâncă, e proaspăt! Nu-ți face rău. Poftim!

Giovanni, dă-mi pâinea!

- La Milano se găsește pește-spadă? - Sigur.

Nu-mi place bluza ta.

- De ce? - E indecentă.

Mătușă Carmela, asta se poartă la Milano.

Progresăm, femeile sunt independente…

Ninfa, femeile vin la La Scala cu spatele gol!

Rosalia e fată cuminte.

E logodită. Deocamdată.

Rosalia e logodită? Bine. Dar cu cine?

Cu Domenico Legasi.

- De când? - De doi ani și jumătate.

Nu mi-ai scris.

- Pentru că nu era oficial. - Bine.

- Cu ce se ocupă Domenico? - Stă.

E funcționar?

E șomer. E un fel de a spune.

I-aș lăsa să se cunune, dar apoi? Am mai avea o gură de hrănit.

Domenico n-ar accepta niciodată. E harnic, dar îl ocolește norocul.

- Dă-mi niște vinete! - Poftim.

Felul doi!

Amicii mei? Ignazio Miccichè?

- A plecat. - Și Ciccio Lacanà?

- A emigrat. - Și Alfio Calì?

Face pușcărie.

De ce?

E un om cu onoare.

Și Filò?

A murit?

A călcat strâmb.

- Cum adică? - Și-a trădat prietenii.

A intrat în politică.

Și-a cumpărat motocicletă și acum profită de muncitori, afurisitul.

Și Totò Primitera, Nicola Scardaci, lano Nicocia?

Toți stau. Ai avut noroc, băiete, deși îl meritai din plin.

- Nu uita niciodată! - Cum aș putea?

După ce mănânc, mă duc să-l salut pe don Vincenzo.

Am ceva pentru el de la un mahăr din firma unde lucrez.

E american, dar se trage din Calamo.

- Scuze. Vă deranjează fumul? - Nu, Marta.

Nu-s învățați să vadă femei care fumează.

Dacă nu-i deranjează… E tabietul meu.

- O țigară după masă. - După masă?

- Astea erau antreurile. - Nici n-am început să mâncăm.

- Ferruccia, adu pastele! - Vezi? N-avem așa ceva la Milano.

E o delicatesă, dragă verișoară Marta.

Sos cu cerneală de calamar.

După mine…

PENTRU DRAGUL MEU GINERE

PENTRU SOȚIA MEA

PENTRU FRATELE MEU

PENTRU DRAGUL MEU CUMNAT

Sunt morți. E un obicei din bătrâni. Cei dragi nu dispar dintre noi.

Pun semnele ca să le păstreze amintirea vie.

Marta, iartă-mă că-ți cer să te sacrifici,

dar e de datoria mea să-l vizitez pe don Vincenzo.

Ce datorie? Puteam să fi rămas acasă.

Ne-am îndopat și mergem prin soare.

Don Vincenzo s-ar supăra.

- Dar cine e acest don Vincenzo? - Marta, te rog!

- Taci! Lumea se uită la noi. - Nu-i nici țipenie aici.

Nu mă împinge! Sărut-mâna!

Sărut-mâna, domnule.

Vezi?

E președintele clubului sportiv.

Un încornorat nenorocit.

A fost arbitru.

Ia te uită! Nino Badalamenti!

Bună, Niccoloso! Veniți cu mine, fetelor! Scuze, Marta.

Guști? Altfel mă supăr.

Te rog, abia ne-am ridicat de la masă.

Sunt ușoare și proaspete. Pe vremuri, nu mă refuzai.

E o specialitate. Nu se cade să refuzăm. Poftim, Marta.

Potroace de miel. O delicatesă!

Vine Filò!

- Ți-a povestit taică-tău? - Da.

M-am prins! Și tu vrei să guști potroacele!

Bună, Nino.

- Sunt bune? - Da, dar nu vreau.

- Motociclistul te-a salutat. - Cine? N-am observat.

Despre el zicea tatăl tău că a călcat strâmb?

- Niccoloso, mulțumesc frumos! - Sărut-mâna.

- Hai, fetelor! Se face târziu. - Mulțumim. La revedere.

Ăla nu e Nino?

Nino! Ninuzzo, hai încoace!

- V-am zis că el e! - A ajuns.

- Ai ajuns, milanezule! - Străinul din nord!

Prietenii mei dragi!

- Mă bucur să vă revăd. Totò. - Nino.

Nicola, Jacopo, Clelio, Turri. Marta, fetelor, hai încoace!

Sunt prietenii mei.

Prieteni, v-o prezint pe soția mea.

- Sărut-mâna! Îmi pare bine! - Fetele mele.

Cinzia și Caterina. Ea e Cinzia.

Salută-i! Fii fetiță cuminte!

Ea e cea mică, Caterina.

Micuța milaneză. Ce le spui prietenilor tăticului?

- Îți trebuie și-un băiat. - Îmi pare bine!

Domenico Legasi, hai aici!

Marta, el e logodnicul surorii mele.

Domenico, soția mea.

Ești un bărbat norocos, Nino Badalamenti.

- E foarte frumoasă. - Trebuie să plecăm.

E târziu, mă duc la don Vincenzo. Hai, fetelor! Spuneți „la revedere”!

Sărut-mâna!

Am ajuns.

Aranjați-vă, fetelor! Să-i lăsați impresie bună lui don Vincenzo.

Dacă vă întreabă ceva, răspundeți.

Ajutați-l pe tati, da?

Marta, te rog, aranjează-ți părul!

Știu că ești obosită. Mâine te duc la plajă. Zâmbește, te rog!

Mulțumesc.

Bună ziua!

- Don Vincenzo e acasă? - Nu.

Nu?

Sunt Nino Badalamenti, de la Milano. Trebuie să-l văd.

Are musafiri importanți. Nu primește pe nimeni.

Am să-i las personal un pachet.

Nu! Am zis „personal”.

E personal!

- Ăștia-s prietenii tăi? - Ce-i, Marta?

Nu știe ce prieteni buni suntem. Face cum i s-a ordonat.

- E vina mea. Trebuia să sun. - Nu.

Fetelor, mergem acasă. Haideți!

- Așteaptă! - Să mergem!

- Nu putem pleca așa. - Hai acasă!

- Marta! - Ești nebun!

Frumos.

L-a adus Nino Badalamenti.

Sunt numele prietenilor noștri.

E un obiect valoros.

Prietenii din America nu se încurcă cu mărunțișuri, dragă unchiule.

Rocky Pennisi din Catania.

Mikey Corrado din Catania.

Frankie Sciscione din Caltanissetta.

Jonny Caruso, Turri Lo Prete, Tommy Cefalù,

Tommy Natale, Frankie Scellorì, Rosario Patanè.

Lipsește un nume, cum era de așteptat.

Pescalise din Calamo.

Și-a semnat condamnarea la moarte.

Păcat de el.

Cheamă-l pe Nino.

Nino Badalamenti! Te așteaptă don Vincenzo.

Inima asta e foarte prețioasă.

Are un model elegant.

Ce pietre frumoase!

E minunată.

E un dar frumos și sincer.

O s-o expun la 11 iulie, ziua sfintei Rosalia.

- Faci totul ca la carte, don Peccone. - Nu chiar.

Pe dumneata te părăsesc prea repede, după ce m-ai primit atât de bine.

Nu iei desertul cu noi? Niște șerbet?

Mă bagi în păcat, don Vincenzo. Am destule pe conștiință.

Te rog să mă ierți.

Respectele mele, doamnă. O zi bună!

Dragă Don Vincenzo, voi face totul să te susțin.

E spre binele Siciliei.

Dar e o afacere mare. Firmele din nord fac presiuni să obțină contractele.

Stimabile…

Sunt om bătrân.

Vreau să le las oamenilor disperați, fără apă, acest dig.

Ce pot face cei din nord?

Ei nu cunosc Sicilia.

Ce s-a întâmplat la râul Jaci?

N-au vorbit cu cine trebuia și le-au ars depozitele și utilajele.

Și tot n-au încredere în noi, deși îi cunoaștem pe amărâții ăștia.

Se duc la poliție!

Ce treabă are poliția cu asta, stimabile?

Știu… Dar gândește-te la costuri.

Stimabile, știm cum să tratăm cu acești oameni.

- Avem tarifele noastre. - Bine.

- Când pleci? - La 18:00 trebuie să fiu la aeroport.

Ai timp berechet.

Nepotul meu, Liborio, te va însoți.

Gaspare!

Da, don Vincenzo.

Bărbierește-l pe stimabil!

Imediat, don Vincenzo. Vino, domnule!

Poftește aici!

Ia loc!

- Pot să mă uit? - Du-te.

Nino!

Cât pe ce să nu te recunosc!

Don Vincenzo.

Te rog, binecuvântează-mă!

Marta, fetelor! Hai să-l salutați pe don Vincenzo!

- Scuze că Nicoletta nu te-a primit. - Nu-i nimic.

E mai proastă decât tata.

Mulțumesc pentru pachet.

Familia mea, don Vincenzo.

- Ai fete frumoase. - Da.

- Cât stați? - Douăsprezece zile.

- Vă place pe la noi? - Da. E foarte frumos.

Minciunile unei femei,

îndulcite de grație și de politețe, sunt acceptate întotdeauna.

Ce spiritual și sarcastic e don Vincenzo!

Ce fete frumoase! Cum vă cheamă?

- Caterina și Cinzia. - Vino, Nino.

- Cum îți merge în nord? - Minunat, în toate privințele.

Am serviciu, casă, sunt împlinit.

Totul se datorează generozității dumitale, don Vincenzo.

Știu. Nu ne-ai făcut de rușine.

Ne bucurăm când unul de-al nostru face cinste Siciliei.

Întotdeauna, don Vincenzo.

Te așteptam să trecem în revistă conturile.

- Ai uitat? - Avem timp.

Prefer să nu le văd, baroneasă. Mă întristează.

Baroneasa Manuela? Nu părea așa tuciurie când era mică.

- E copil din flori. - Ai văzut-o, Marta?

Moștenitoarea domeniului administrat de don Vincenzo.

Moștenește ce a mai rămas. Adică nimic.

Bravo, Teodora!

- Vreți nițică cassata? - Da. Hai, Marta!

- E de casă. - Desigur.

Pentru copii, avem fructe confiate și cannoli.

- Luați, nu vă codiți! - Ce frumuseți!

Mâncați!

Gustă, Marta!

Marta, ia un cannolo!

Nino e băiat de ispravă.

- Tu ce zici? - Da, e băiat de ispravă.

Fii cu ochii pe el! Poate fi omul potrivit.

- Vine sfârșitul lumii? - Ăla vine de la bomba atomică.

- S-a ales praful de cerul senin. - Vremea se mai schimbă.

Aveți grijă!

Hai!

Tot așa!

- …și în ceasul morții. Amin. - Aici dormiți?

- V-ați sacrificat pentru noi? - Nu-ți face griji. Nu contează.

Tată, mamă, cum vi se pare Marta?

Spuneți drept.

- Drept? - Da.

Da, spuneți drept.

E cam cu nasul pe sus.

- Poftim? - Nasul…

Nasul?

- E cam plină de ea. - Nu-i așa!

- Doar vi se pare. - E înfumurată.

Ba nu. E timidă și foarte modestă. E din nord.

Ei nu-și arată sentimentele.

Chiar îmi spunea ce simpatici sunteți,

prietenoși și deschiși.

Despre tine a zis că ești chipeș, în pofida handicapului.

Antonio!

Antonio!

- Antonio! - Aici sunt!

- Antonio! - Noapte bună, dragii mei!

- Ce faci? - Aici sunt, Marta.

Le uram noapte bună părinților. Se dau în vânt după tine.

Spun că ești simpatică, modestă, cu picioarele pe pământ… Și blondă.

Nu mint, Marta. Du-te! Sting eu lumina.

Deja-i caută Moș Ene.

Ce obosiți sunt!

Pe vapoare, lupi de mare!

Ce e? Râzi? Marta.

Marta, ce ai pățit? Plângi?

Nu pot. Nu mă simt bine aici.

Iartă-mă. Poate e vina mea. Așa e firea mea.

Dar am un nod în stomac.

De când am sosit, mama ta nu mi-a adresat un cuvânt.

Stă cu ochii pe mine, de parcă aș fi un animal exotic.

Marta, lasă-mă să-ți explic.

Mama te studiază ca să nu te judece în pripă.

Când va vorbi, va spune totul cu un singur cuvânt.

Îți va face portretul, din cap până-n picioare.

Crede-mă, Marta. Trebuie doar să te obișnuiești.

În timp, totul va fi altfel.

În timp…

Mă scoate din minți gândul că mai stăm două săptămâni.

Marta, hai să facem așa: în loc de 12 zile, hai să stăm doar zece.

În ultimele două zile de concediu, mergem la părinții tăi, la Bellagio.

Ești mulțumită?

Șmechero!

Să nu le spunem alor mei, să nu se supere.

Găsim un pretext. Scornim noi ceva.

Să spunem…

Ce să spunem? Că mama ta trage să moară.

- Antonio! - E prea de tot?

Glumeam. Nu-s haios?

Învelește-te.

Doamne! Asta ce mai e?

- Ce să fie? O găină. - Unde?

Sub pat. Cotcodac!

Nu e de râs. Nu pot să dorm cu o găină.

- Cotcodac! - Nu trezi fetele!

Cotcodac… Hai aici!

Am prins-o. Mâine facem o supă pe cinste din ea.

Fii cuminte!

Am spus exact așa: „Cincizeci de lire metrul pătrat. ”

- Încă mă ajută mintea. - Exact!

Acum de ce ceri 200 de lire? S-a mărit parcela? I-a crescut mustață?

Pentru că acum…

Acum ce?

E apă.

- Poftim? E apă? - Unde e apa?

- Mă faceți mincinos? - Nimeni n-a zis asta.

Eu nu citesc cărți, ca fi-tu, dar îi citesc pe oameni.

- Cum adică? - Am văzut ce priviri vă aruncați.

Așa că mergeți la cineva mai puțin necinstit decât mine.

- Ce priviri ne-am aruncat? - Acum ne judeci intențiile?

Nu judec nimic, papă-lapte ce ești!

N-am semnat nimic, așa că nu mă puteți da în judecată.

Calogero, nu pricepi!

De ce nu pricep? Pentru că-s prost?

Ai zis că e apă.

- S-o vedem! - Să mergem!

- Arată-ne! - O să iasă urât.

Liniștește-te, tată.

Aici! O simt!

E aici! Aici! Încă nu.

Unde naiba este?

Să tacă odată!

- Pe aici! - Ai grijă!

Doare!

Călugăr afurisit!

Aici! Apa e aici, jos.

- N-o văd. - E acolo.

După tensiunea din vergea, e multă apă aici.

- În plus, e apă specială. - Apă minerală!

Să zicem c-ar putea fi minerală.

- Apă minerală? - Poate.

Și din plin!

De asta cer acum 200 de lire pe metrul pătrat.

- Acceptați sau nu. - Stai!

Baliverne!

Când un om serios dă un preț, îl respectă!

Îți încalci cuvântul dat pentru că zice un călugăr că e apă?

În plus, prețul ăsta nu s-ar justifica

nici de-ar fi aici un izvor de Pepsi-Cola!

Și e ridicol să ai încredere în vrăjitorii de-astea. Scuze, frate Simone.

Ar trebui să forezi, să scoți apă, și apoi să salți prețul!

Zău așa?

Să vă sap eu fântână?

De ce? Ești muiere frumoasă? O să-mi cazi la pat?

Calogero, măsoară-ți cuvintele!

Frate Simone, îi ard un pumn lui Calogero!

Mie?

- Da? - Mie? Dă-mi drumul! Încornoratule!

Ce faci? Nu scoate cuțitul!

- Crezi că mă sperii? - Nu! Pentru Dumnezeu!

Mișcă!

Îți arăt eu ție!

Vă purtați ca niște țânci!

- Terminați! - Ajunge!

Încetați!

- Gata. - Dă-mi drumul!

- M-a făcut „încornorat”! - Termină! La vârsta ta…

Blestemat fii, cu toată familia ta!

- E doar un fel de a spune. - Lasă-mă!

- Nu-l ating. - Cum te porți?

- Îți insultă mama și tu… - Mama?

Dacă eu sunt încornorat, mama ta e o stricată.

Ce spui? Ce faci? Te joci de-a Alfio și Turiddu?

Și tu, frate, știi unde să-ți vâri vergeaua aia?

Să mergem! E mai greu să-ți ții firea decât să pleci.

Dar suntem oameni civilizați!

Se zice că Sicilia e necivilizată. Ba este!

Iar noi trebuie să ne ridicăm la înălțime.

Nu! Trebuie să fim bărbați, nu cârpe!

Și șarpele ăla are dreptate. Ești o cârpă!

Nu, tată. Nu spune asta.

Du-te dracului și tu!

Bună ziua!

- Bună ziua, don Liborio. - Urcă în șaretă!

- Nu ești cum spune tatăl tău. - Poftim?

E bătrân și suspicios, ca toți moșii.

Da, e suspicios.

Dar Calogero e o lichea.

Ne-am înțeles să-i dăm 50 de lire pe metrul pătrat

și acum cere 200.

Nu se lasă nici mort!

Vrei să cumperi un teren?

Așa aș fi vrut.

Înseamnă că mai ții la meleagurile astea.

Ar trebui să le urăsc?

După atâția ani, aș fi crezut că ai uitat de tot și de toți.

De ce?

Mă duc acasă. Mulțumesc!

- Ai o șapcă? - Nu.

- Îți cumpăr eu una. Haide! - Mulțumesc. Ești amabil.

- O șapcă pentru domnul! - Scuze! Ce culoare să fie?

Cum o vrei? Neagră sau cadrilată?

‎- Neagră. ‎- Neagră.

Poftim. O probezi?

Acum ești unul de-ai noștri.

- N-am purtat de mult șapcă. - Pe curând.

Oricând, don Liborio. Voi v-ați hotărât?

Te-am întrebat ceva, Nino.

Dacă ne-ai uitat. Nu mi-ai răspuns.

N-am răspuns? Da. Nu.

Nu v-am uitat. De ce?

Atunci nu ai uitat nici faptul că erai un băiat cu principii.

Desigur. Cum să uit?

Aveam 18 ani, Liborio. Ce vremuri!

Aliații, haosul, foametea, piața neagră.

Nelegiuiți… Bietele noastre meleaguri!

Dar prietenii noștri nu ți-au dat o ocupație importantă?

Importantă? Eram curier.

O dată am stat de șase pe muntele Perrusa.

Făceam orice mi se cerea.

Ne amintim cu toții foarte bine, Nino.

Și știm că ai fost întotdeauna un băiat de nădejde.

Dar ce-i în minte și în suflet nu se spune în viu grai.

Vrei să mă jignești, Liborio?

Nu i-am spus nici nevesti-mii. Oricum, cu cine să vorbesc?

Cu cei din nord?

Vorbesc cu dispreț despre stimabilii noștri prieteni.

Știu doar să-i numească mafioso, fără să știe ce înseamnă.

Iar acum trăiesc la Milano. Sunt inginer… Totul e o poveste veche.

Înțelegi ce spun?

E poveste veche.

Cu excepția respectului pentru vechii prieteni.

Don Vincenzo, mai presus de oricare.

Se înțelege de la sine!

Părinții mei sunt cei dintâi, urmați de don Vincenzo.

De fapt, sunt la fel de importanți.

Bravo, Nino!

- Te fac un tir? - De ce nu?

Vreți să trageți?

Cu pistolul.

Nu mai sunt bun de nimic.

- Trage tu, Nino. - Eu?

Da.

- N-am tras de mult. - Haide!

- Să dobor sticla? - Da.

Se vede cine a fost vânător!

Minunat! Vin Marsala din cel adevărat!

Ți-a plăcut cum am tras? Mă scuzi?

- Bravo! Du-te acasă. - Sărut-mâna, don Liborio.

Mulțumesc.

Pune-ți pălăria! Să nu te bată soarele în cap!

Totò, nimeni n-a zis să nu faci afaceri cu Volponi,

Moravia și Nosso din Carbuto Ferdinando.

Dar dacă credem că problema înstrăinării ține doar de societatea industrializată,

atunci noi nu ne-am înstrăinat?

Suntem cumva fericiți și mulțumiți?

Domenico Legasi, tu ești fericit?

Și atunci?

Meteahna societății din sud

nu ține de gândire, ci de sfera economică și socială.

Greșești amarnic. Suntem izolați și ca gândire.

Să nu uităm incapacitatea de comunicare. Dar asta e altă problemă.

Nu, domnule. E reversul aceleiași monede!

De fapt, noi nu comunicăm decât cu prietenii noștri.

Cu ai noștri, suntem foarte deschiși.

Dar nu comunicăm cu vecinii, mai ales cu doamnele.

Așa că ne înstrăinăm.

Totò, tu nu pricepi chestiile astea.

De asta faci sfârcurile doamnei ăsteia să se ițească în sus.

Ce știi tu? Sunt nenumărate posibilități.

De pildă, anul trecut am mers la Palermo, la dentist.

Am cunoscut o fată, cu care am avut niște… relații intime.

Era din nord. Și așa avea sânii!

Atunci, expertule, îți zic eu: ăștia-s sâni polinezieni.

Ai ceva cu polinezienele?

Băieți!

- Nino! Bună, Nino! - Ce faci pe aici?

Ai venit să te bronzezi?

Sunteți exact cum v-am lăsat, acum opt ani.

Tot în nisip vă jucați.

Domenico Legasi, și tu ești aici?

N-ar trebui să te gândești la o slujbă, la căsătorie?

Gândesc la fel de bine și îmbrăcat, și în slip.

- Nu-i de ajuns să te gândești. - E tot ce pot face.

N-avem toți norocul tău.

Ești invidios?

- Da. - Nino!

Spune cum sunt fetele de la Milano!

- Fetele de la Milano? - Povestește-ne isprăvile tale amoroase!

- Da, spune! - Hai, povestește!

- Aveți o curiozitate bolnavă. - Ca orice bărbați.

Fără să mă dau modest, n-am fost niciodată un crai.

Am avut parte de destule muieri, dar puține relații, vrei cinci sau șase.

- Șase femei? - Să fie limpede.

Vorbesc de începuturi, la Milano. Apoi m-am căsătorit.

Dar, dintre acele femei, mi-o amintesc pe una anume.

Numele ei era Clara. Era divorțată.

Blondă, melancolică, trupeșă…

Îmbrăcată, părea rece.

Dar, când eram singuri, era focoasă ca o tigroaică.

Cum spun milanezii:

„Ochi de gheață, coapse care-nhață. ”

Așa sunt mai toate milanezele.

Ușurel, băieți! Isteților, aia e nevastă-mea!

Cum vă purtați?

Stau eu la Milano, dar tot sicilian am rămas!

Ați priceput?

Mereu ești pus pe glume, Nino!

Marta, să ne plimbăm cu barca!

- Să nu-i salut pe prietenii tăi? - Un zâmbet le ajunge. Vino!

Hai, fetelor!

Pa, haimanalelor! Vă las cu fata voastră de nisip.

Facem alta.

Nu știți cum arată o muiere adevărată.

Priviți, fetelor!

Tati plonjează. Pe vapoare, lupi de mare!

Nu-l văd.

Iese acum!

- Antonio! - Midii!

Au gustul mării și miros îmbietor.

- Cât o fi ceasul? - Nu știu.

N-am nici ceas, nici cronometru.

Gata. Domnul Badalamenti Antonio e în concediu.

Fără program, șefi sau obligații.

Dacă întreabă careva de mine… nu-s aici!

Nino! Nino Badalamenti!

- Ce e? - Don Vincenzo vrea să te vadă!

Fetelor, la locurile voastre!

- Marta, în spate! - Ce-i?

Mă cheamă don Vincenzo. Iute!

Și ce? E musai să alergi așa?

Poftește înăuntru, Nino.

- Iertare, nu știam. Ești bolnav? - Nu.

Nino, prietenia și cuvântul dat sunt sacre.

Am zis 50 de lire. Atât rămâne. Parcela e a voastră. Bine?

- Pleacă, Calogero! - Sărut-mâna.

Fii binecuvântat, don Vincenzo!

Îți suntem recunoscători pe o mie de ani!

E un fleac.

Dacă nu ne ajutăm între noi…

Dacă ai vreodată nevoie de mine, e de ajuns un cuvințel.

Ordonă-mi și o fac!

Marea are altă culoare aici. E minunată.

Fetele nu mai ieșeau din apă.

Ție nu-ți place? Nu mergi la plajă?

Normal că-mi place. Dar lui Domenico îi e rușine cu mine.

- Ții așa de mult la el? - Da.

Atunci ascultă-mă!

Mai întâi, scapă de complexul de inferioritate.

- Ce complex? - Cel cu mustața.

Da, se cam vede, dar fii pe pace, se poate rezolva.

Ai încredere în mine?

- Da. - Atunci las' pe mine! O să vezi.

Inima de la prietenii americani e foarte valoroasă, nu-i așa?

E foarte frumoasă.

Minunată.

Ajunge.

- E rece? - Nu.

Bine.

Imediat, don Vincenzo.

Așadar, Maruzzo?

Suntem de acord. Batem palma.

Cine e băiatul?

Nino Badalamenti. E bine?

- Dumneata îl știi. Îl țin curelele? - Puțin spus.

E țintaș priceput și nu-i în vizorul autorităților.

Se întoarce în câteva zile la Milano. Usturoi n-a mâncat, gura nu-i miroase.

Dumneata hotărăști. Eu plec.

Facă-se voia Domnului.

Rosalia, hai la mine! Trebuie să-ți spun ceva.

Vin!

- Iată-mă! - Rosalia.

A ajuns comanda.

- Ce anume? - Nu te privește, tinere.

Normal. Sunt a cincea roată la căruță. Domenico Legasi nu contează.

- E un amărât fără noroc. - Domenico!

Las-o baltă.

- Domenico! - Lasă-l să plece!

Mai rău faci dacă fugi după el. Vino!

Vă salut, prieteni!

Bună, Nino! Salutări surorii tale, Rosalia.

- Și soției tale. - Mâine, în zori, vii cu noi!

- Mersi. - La vânătoare.

Plecăm la 3 dimineața și ne întoarcem în două zile.

- La vânătoare? - Da. Te bucuri?

La Montecaiano, în pădurea Filiciò.

Găsim fazani, potârnichi, iepuri… Tot ce vrei.

- Nu s-a încheiat sezonul? - Nu pentru don Vincenzo.

Baronii Traglia pun domeniul la dispoziția prietenilor.

- Aș vrea să pot, dar mâine plecăm. - Gata concediul?

Nu, dar i-am promis soției că mergem două zile la părinții ei, în Bellagio.

- Ți-am zis eu să nu te însori! - Nu exagera!

Sunt dezavantaje, dar și avantaje.

Nu ești slab dacă-i cânți în strună nevestei.

- Vreți nuci? - Gândește-te, Nino!

- Pa! - Însurați-vă și mai vorbim!

- Am venit, Marta. - Antonio!

Nu mi-ai zis că pleci la vânătoare.

Tocmai ce-am aflat și eu.

Dacă-ți place așa de mult, de ce nu te duci?

Salut, Sante! Dar nu plecăm mâine?

- Antonio, m-am răzgândit. - Marta!

Tatăl tău m-a convins.

Mi-a povestit de copilăria ta, de pasiunea ta pentru vânătoare.

N-am putut să-l refuz. Nu-i așa, tată-socru?

Și eu mă bucur că mai stăm.

Toate bune și frumoase.

Nino, nevasta ta milaneză e foarte frumoasă și înțelegătoare.

Da. Sunt un bărbat norocos.

Cântă fanfara, fetelor!

Sfântă Rosalia!

Nu mișca!

Nu-i nimic! Asta e ultima.

Mă doare!

Acum privește-te!

Ești mulțumită?

Mulțumesc!

Poftiți!

- Ești frumoasă. - Superbă!

Nici n-o recunosc.

Ești ca o floare, Rosalia.

Da, ca o floare!

- Marta, ești femeie cumsecade. - Mulțumesc.

Ce-ți spuneam eu, mamă?

- Nu e o soție minunată? - Ba da.

Rosalia, hai să te văd!

Ai pielea albă și netedă, ca porțelanul.

Mărită-te până nu-ți crește mustața la loc!

- Te rog! Cum ai reușit? - A fost floare la ureche.

I-ai cucerit pe toți. Sunt mândru de tine.

Ai văzut ce impresionat era don Liborio?

- Meriți premiul Soția Ideală 1962. - Nu exagera!

Nu voiam doar să-ți fac hatârul. Îmi place aici.

Și fetelor.

Ce ți-am zis eu, Marta? Îți aduci aminte?

- Să ai răbdare… - Exact. Să am răbdare.

Fii cuminte, bine?

Te trezești la 2:00, să pleci la vânătoare. Culcă-te!

- Ești înțelepciunea întruchipată. - Haide…

- Fii cuminte. Te trezești devreme. - Te iubesc mult.

Bine, o să fiu cuminte.

- Noapte bună, răutăcioaso! - Noapte bună.

Marta.

Bărbatul tău e cel mai bun țintaș.

Odată, mi s-au ivit în față patru iepuri.

Am doborât doi.

De-aș fi avut…

…un Winchester, i-aș fi doborât pe toți patru.

Nu ratez niciodată.

Îmi place să trag la țintă.

Da, vin.

Îți vin?

Da, perfect.

Sunt de calitate. I-am dat două găini lui Cuturo pe ele.

El îi dăduse o găină pe ele răposatului Carmelo Prevedera.

Inflația asta…

Am păstrat-o cu sfințenie. Am curățat-o și am uns-o.

- E ceva pe țeavă. - Nu se poate!

Uite! Un pariu la fotbal.

Binecuvântată fie sfânta Rosalia! Acolo îl pusesem!

L-am căutat peste tot. Am nimerit 12.

Am câștigat vreo 20.000 de lire, dar o jigodie de la Roma nu m-a plătit.

Încornorat afurisit!

Ce să-i faci? Nu te enerva degeaba.

Băiatul meu drag… Fii binecuvântat.

- Tată, plec la vânătoare. Atâta tot. - Da.

Și sunt foarte fericit.

Liborio.

- Te-am speriat? - Pe mine?

De ce? Cum de ești aici?

Pot să vin și eu?

Mai întrebi? În mai mulți o să distrăm mai bine.

- Ce-i? - Pe aici.

- Și amicii mei? - Îi vezi mai târziu.

Te așteaptă un prieten mai important.

Dumneata?

Nino Badalamenti, dă-mi mâna!

Îmi faci un mic serviciu, Nino?

Un mic serviciu?

Desigur.

Nino, te-ai oferit să mă ajuți. Îți amintești?

Da.

Așa că te-am recomandat.

Și prietenii mei se bucură că o vei face tu.

Pentru că ești băiat de ispravă.

Mulțumesc, don Vincenzo.

Dar ce am de făcut?

Mama ordonă, băiatul execută.

Știi cine e mama, Nino?

Firește că știu.

Și ce ordonă mama?

O călătorie.

O călătorie?

Unde?

Vei afla când te vei întoarce.

Și vânătoarea?

Tot o vânătoare va fi și asta.

Te vei întoarce când se va sfârși.

Și familia mea? Ce va crede?

Adică nevasta ta?

Fetele tale?

Îți iubești familia. Nu-i așa, Nino?

Da. Foarte mult.

Și noi o iubim, pentru că ținem la tine.

Și suntem recunoscători pentru ceea ce faci.

Ce?

Don Vincenzo, ce anume fac?

Ce faci?

O trebușoară importantă, Nino.

Dar, dacă vrei, poți să refuzi.

O să refuzi?

Dacă o să refuz?

O să accept.

Ai aici o scrisoare care trebuie livrată personal.

Te va duce acolo unde trebuie.

Vei fi doar printre prieteni.

Dă-mi pușca!

Du-te, Nino.

- Nino Badalamenti. - Eu sunt.

- Trebuie să livrez scrisoarea asta. - Știu.

Urcă! Te-ai ușurat?

- Poftim? - Fă-o acum.

- Ce-i? - Nu mă trece.

- Treaba ta. - De ce? Pornim la drum lung?

Și lung, și scurt. Vezi costumul ăla?

- Da. - Îmbracă-l.

Lasă prelata în jos!

NEW YORK - FRAGIL

Dumnezeule! Sfântă Rosalia!

Unde mă duc?

A zis că-i un drum și lung, și scurt.

Bine.

Mama ordonă, băiatul execută.

Ieși!

- Trebuie să mă ușurez. - Acolo e baia.

Acolo.

- Am de livrat scrisoarea asta. - Nu e pentru mine.

Fiți amabili…

Unde sunt? Unde anume ne aflăm?

Nu-ți bate capul cu asta. Mergi!

Du-te!

- Unde? - Urcă în mașină. Du-te!

Am o scrisoare…

Vrei să vezi?

- Da. Se poate? - Decapoteaz-o!

- Sophia Loren! Acolo. - Da.

BOCCACCIO '70 - RULEAZĂ

- E frumoasă, nu? - Da.

Chiar sexy.

- Salut! - Bună!

Bună.

Stați puțin!

- Puteți merge. - Bine.

- Bună! - Bună!

- Bea ceva. - Da.

Ia loc! Mănâncă!

- Mulțumesc. Mi-era sete. - Mănâncă!

Am de livrat scrisoarea asta.

Regret, nu e pentru mine.

Atunci spuneți-mi ce trebuie să fac, dacă am ajuns în America.

- Mă-nțelegeți? - Mănâncă.

Nu, mulțumesc. Nu mi-e foame.

- Atunci bea. - Sigur că da. Noroc!

Nino!

Bine ai venit.

Bună ziua.

Să sperăm, Nino.

Ești un tip precis.

- Da, sunt punctual. - Sigur.

Treaba ta e simplă.

Dar e nevoie de multă precizie.

Stingeți lumina!

Aici, Nino. Ia loc!

Fii atent, Nino! Privește!

Cine e fetița?

- Nino. - Da.

Îl vezi pe bărbat? Privește-l bine.

Amândoi arătați bine.

- Pare cumsecade. - Fii atent!

Bine.

Aprindeți lumina!

- Cum are nasul? - Nasul?

Al tipului? Are ditamai trompa.

Și mustața?

- Ce mustață? - Perfect.

În sfârșit! Deci pentru el e scrisoarea!

Nu. E pentru mine.

Bea!

Dă-l pe gât! E whisky scoțian.

- Nu, mersi. - Să ștergi gustul celui canadian.

Și pastila asta, să-l digeri pe cel scoțian.

Are vitamine?

E bună pentru stomac, nervi și cap.

Bine.

Am două fete, Cinzia și Caterina.

Tu ai copii?

- Nu mai vreau. - Bagă-l în buzunarul drept!

- Poftim? - Cum se zice?

„Stângaci”.

- Nu-s stângaci. - În cel drept.

Stați! Ce naiba e asta?

Nino, chestiile astea nu se lasă în coadă de pește.

Ți-o spun spre binele tău, pentru că ești familist.

Nu e cale de întors.

E o prostie să te temi.

Totul e foarte simplu, bine plănuit, ca și făcut.

Mai trebuie doar să faci fleacul care încă n-a fost făcut.

La ce te gândești?

Mă întreb de ce nu faceți voi „fleacul” ăsta.

E nevoie de un prieten necunoscut. Ca tine, din altă țară.

Noi suntem de aici, e altceva.

De asta, cât faci tu treaba asta, vom fi la clubul Piccolo.

Vom juca cărți, vom bea whisky, vom face baie, vom fi cu vreo blondă.

Ascultă acum!

Vei vedea o frizerie.

Intri, calm și relaxat.

Îți faci treaba și pleci, la fel de calm și relaxat.

Nu fugi! Rămâi pe trotuar.

Fii atent acum! Te va aștepta o camionetă.

Un ultim sfat.

Trebuie să acționezi primul, înainte să remarci ce costum poartă.

Și el e precis și iute de mână.

Ți-o spun spre binele tău, că ești familist.

Cum le cheamă pe fetele tale?

Catinzia și Citerina.

Ce nume frumoase le punem fetelor noi, italienii!

Sicilia noastră are formă de inimă. Și asta suntem și noi.

O inimă mare.

Știi asta, Nino. Nu-i așa?

Uite frizeria! O vezi?

El e prietenul nostru. Te va apăra.

Uite camioneta. Va fi la 6 m de frizerie.

Ai înțeles? E limpede totul?

Bine.

POȘTA SUA

Nino, nenorocitul ăla ne-a trădat pe toți.

Pe noi, pe don Vincenzo și pe toți prietenii noștri.

Mulțumim, Nino.

Acum du-te!

Ieși odată, haimana! Ai ocupat destul baia!

Am dreptul să folosesc toaleta din orice bar public.

- Dă-mi pace. - Scuză-mă.

Îmi poți spune unde este cea mai apropiată toaletă publică?

Da.

Nimeni nu-mi poate impune cât să stau la baie.

Ce s-a ales de democrația americană?

De ce nu răspunzi?

Și Biblia? Ce scrie în Biblie?

- De ce nu răspunzi? - Da.

Tăcerea dumitale, domnule, mă jignește.

Poate te crezi mai presus de mine?

Ești cumva o jigodie de radical?

Lasă aerele!

Urâtule! Haide! Dă mâna!

Da.

Ia-mă de sus! Lovești un om când e la pământ!

FRIZERIA WOODGLIFF EMBASSY

Bună ziua!

Poftește!

Ia loc, te rog.

Ce este?

Păzea!

Coboară!

FUMATUL INTERZIS

Bună dimineața! Înainte să plec, ți-am luat pixul, din greșeală. L-am adus.

Dacă toți ar fi ca dumneata, lumea ar fi mai bună.

Mulțumesc! O zi bună!

SFÂRȘIT

Subtitrarea: Irina Para