Original subtitles

Te rog să funcţionezi...

Hai, cinci! Hai!

Hai! Da!

Bună.

Aşadar, ce părere ai, Ellie?

Cred că-i cea mai ambiţioasă propunere pe care am avut-o.

N-am aprobat nimic cu mai mult de 30 de etaje în acest district.

Cerere şi ofertă. Oraşele trebuie să se dezvolte.

Da.

Şi comunitatea ce părere are?

Tocmai am trimis chestionarele.

Nu e puţin cam târziu?

Depinde pe cine întrebi.

Ca arhitecţi ai oraşului, trebuie să aprobăm dezvoltarea lui.

Apropo, vreau să vii diseară la evenimentul de la Regency.

Cred că dezvoltatorii vor să ne impresioneze.

Nu... Nu!

Mulţumesc mult.

Poţi muta crăciuniţa? Îi e prea frig în gheaţă.

Probabil că nu-i de datoria ta...

Vei fi mai fericită aici.

Care-i problema, nu-i place şampania?

E prea rece pe gheaţă.

Nu mi-aş face griji. Sunt aici doar pentru petrecere.

Le vor arunca la finalul serii.

Serios? Ce trist!

Le-a trebuit opt luni să prindă culoare.

Nu ştiu dacă te-am jignit pe tine sau pe plantă.

Nu m-aţi jignit. Îmi pare rău.

Aşa sunt eu, ciudată. Bună!

Scuze.

Vă place clădirea Regency? E o clădire spectaculoasă.

Categoric. Am cumpărat apartamentul de la ultimul etaj.

Deci ştiţi clădirea.

Sunt Derek Cowan, de la Cowan Construction.

Bună, sunt Ellie Palmer.

- Ellie. - Da.

Ţi-am văzut numele pe unele aprobări.

Aşa e, eu sunt.

Mai devreme verificam cea mai recentă propunere a dvs.

Bun, fiindcă vreau să încep înainte de Revelion...

Voi primi aprobarea înainte de Crăciun, nu?

Da, cu siguranţă...

Scuze, trebuie să răspund.

Sper că nu mi-e competitor.

Competitor? Dvs deţineţi toată priveliştea oraşului.

Te plac.

Bună, mamă!

Parcă ai fi la o petrecere.

Da, e legată de slujbă.

Trebuie să-ţi vorbesc acum,

cât timp taică-tu aranjează luminiţele surorii tale.

Bine, ce e?

Taică-tu s-a rănit la spate şi va avea nevoie de ajutor la fermă.

Şi de ce-i aranjează luminiţele lui Grace?

Doar îţi cunoşti tatăl, Ellie.

Nu poate recunoaşte că nu poate face ceva,

şi nici nu ştie că te-am sunat...

dar i-ar prii ajutorul tău.

Cât de repede trebuie să vin?

Cât de repede poţi?

Lorna? Bună!

Cum a fost petrecerea?

Minunată. Ţi-am adus ceva.

L-am cunoscut pe Derek şi l-am asigurat că-i vom aproba proiectul.

Minunat! Ştiam că mă pot baza pe tine, Ellie.

Şi îţi garantez că mă ocup chiar şi de acasă.

- Cum adică? - Tata s-a rănit la spate.

Şi e cea mai aglomerată perioadă din an pentru ferma de crăciuniţe a familiei.

Trebuie să fie recoltate...

Nu voi pretinde că înţeleg ceva despre flori sau ferme.

Sunt plante, sunt crăciuniţe, sunt... Sunt plante.

Asigură aprobarea propunerii lui Cowan înainte de Crăciun,

- ca să înceapă înainte de Revelion. - S-a făcut!

Bun.

- Bună! - Iat-o!

Iată-mi nepoata preferată!

Voi avea un solo la serbarea şcolară.

Serios? Felicitări!

- Ce mai faci? - Sunt bine.

- Cum e tata? - Ştii cum e, face pe grozavul.

- Unitatea lui Rick e tot detaşată? - Da, până de Revelion.

Dar avem veşti bune...

Vom fi trei persoane de Crăciun!

Nu se poate!

Ce mă bucur!

Sunt deja în săptămâna 12.

Cine mai ştie?

Mama, tata şi cu tine.

Tata nu ştie! Va fi surprins când va veni acasă.

Va fi cea mai frumoasă surpriză!

Mă bucur enorm. Felicitări!

- Mulţumesc. - Să mergem, e ger!

Să mergem. Trebuie să cumpărăm chifle.

Mă bucur să vă revăd!

Nimic nu se schimbă în Conway.

Nimic, cât timp putem.

Am oprit deschiderea unui Crestco la marginea oraşului.

De ce? Au de toate! Nu trebuie să mergi la cinci magazine diferite.

Dar dl G. îmi dă cele mai bune prăjituri, iar dra Mable cea mai bună ciocolată caldă.

Nu te poţi pune în calea dezvoltării.

Uită-te la Grafton.

S-a dezvoltat atât de mult încât se vede de aici.

Dar cu cât amânăm mai mult, cu atât mai bine.

Să vedem dacă dl G. are prăjitura de care vorbeai.

Vii?

Trebuie să răspund unui e-mail de la slujbă.

Patty Mason...

Mulţumesc, domnule G.!

Am luat ultimele chifle. Să mergem acasă, doamnelor!

Hai, puştoaico!

Greg, au sosit!

Sunt fetele mele preferate!

Tocmai am scos fursecurile din cuptor.

- Te aşteaptă în bucătărie. - Mulţumesc, bunico!

Iar pe tine te aşteaptă o îmbrăţişare.

Ce mi-ai lipsit!

Măi, măi, măi...

Bună, tată!

Bună, străino.

Ce surpriză.

Nu-s obişnuit să te văd aici decât în Ajunul Crăciunului.

Mama mi-a zis despre spatele tău şi am zis să vin să te ajut.

Frumos din partea ei. Nu crezi?

Ba da, foarte frumos.

Arată-i plantele.

- Nu, nu, nu... E târziu... - E târziu...

- Trebuie să stea acoperite. - Trebuie să stea acoperite.

Precum un sufleu.

Desigur. Voi doi...

Mă duc să mă spăl.

Mă duc să mă asigur că Avery nu papă toate fursecurile.

- Vii? - Da, îmi iau bagajele.

Ce?

A cui e maşina asta?

Doamne...

A pus găleata în mijlocul drumului...

A cui e maşina?

Îmi pare foarte rău.

Dă-mi voie să te ajut.

De ce e găleata în drum? M-am împiedicat de ea.

Nu-i nimic. E din... caşmir.

Înseamnă că-i scumpă, nu?

Da.

N-am ajutat deloc, nu?

Nu-i nimic. Ştiu cum să curăţ ţărâna.

- Sunt Ellie. Palmer. - Sunt Shawn. Shawn Dalton,

Ellie Palmer.

- Cealaltă fiică a lui Greg. - Cu siguranţă.

- Încântat de cunoştinţă. - Şi eu.

Cine... eşti?

- Adică... de ce eşti aici? - Lucrez la fermă.

Îl ajut cu crăciuniţele şi... alte lucruri.

Eşti angajat?

Da, nu am nici măcar un an.

Ce ciudat. N-am auzit de tine.

Eu am auzit totul despre tine

şi e o onoare s-o cunosc pe faimoasa Ellie Palmer.

Tatăl tău mi-a zis că i-ai fost mâna dreaptă

- de când erai atâtica. - Aşa e.

Să ştii că noi ţinem pământul în seră.

E mai aproape de plante şi mai uşor de dus unde trebuie.

Recent mi-a venit ideea să-l mut aici.

E mai aproape de maşină, mai aproape de orice.

E mai eficient.

N-aş zice că e mai aproape de orice...

Cina e aproape gata!

Ei bine...

Mă duc să mă curăţ.

- Încântată de cunoştinţă. - Asemenea.

- Ne mai vedem. - Mă vei vedea curând.

Bine.

Îmi pare rău!

Nu-i nimic!

Când eram în faţa carului alegoric şi i-a sărit roata...

Credeam că voi zbura prin fereastra drei Mable.

Nu-ţi face griji, de data asta mă voi asigura că totul e strâns bine.

Sunt sigur!

Vorbiţi de parada de anul trecut, când era să zbori de pe car?

Da, dar anul ăsta nu-mi fac griji.

Shawn va construi cadrul

şi e la fel de priceput cu ciocanul precum se pricepe la sere.

Ştiu şi eu... N-am mai lucrat la o fermă de crăciuniţe.

Nu te subestima.

Nu ştiu ce m-aş face fără tine.

Cum v-aţi cunoscut?

După ce mi-am vândut ferma de lângă Grafton,

m-am mutat aici. A trecut un an.

A vândut ferma fiindcă dezvoltatorii l-au hărţuit.

Te-au hărţuit?

De obicei trebuie să accepţi să vinzi.

Desigur.

Dar au zis că vor construi în jurul meu şi mi-aş pierde priveliştea.

În plus, ar fi fost multe plângeri din cauza bălegarului.

N-ar şti ce i-a lovit.

Oameni buni, cina e servită!

Katherine, ai făcut faimoasa ta plăcintă de cartofi dulci?

- Cea mai bună din ţinut! - Categoric.

Uşurel, băieţi.

Mai lăsaţi şi altora.

Nu promit.

Scuze, dar mereu stau... E locul meu.

Scuze.

Mersi.

Shawn, ai familie sau...

Mă întrebi dacă sunt însurat?

Nu.

Glumesc.

Mama şi tata sunt în Ohio, iar în perioada asta

se duc la fratele meu şi la familia lui.

De obicei mergeam şi eu,

dar e nevoie de mine aici, la crăciuniţe şi la paradă...

Am decis să rămân.

Nu-ţi face griji, vom agăţa un ciorăpel şi pentru tine.

Fiindcă Moşul te găseşte oriunde ai fi.

Atunci, ar fi bine să nu fiu obraznic.

Mai avem contractul de livrare a crăciuniţelor pentru paradă?

Desigur.

Dar au dublat comanda.

Au dublat-o?

Înseamnă încă 1000. Se poate onorând celelalte comenzi?

Sunt sigur că ne vom descurca.

Poftim, scumpo.

Îmi cer scuze...

Bucuriile primului trimestru.

- Şi tu, Ellie? - Ce-i cu mine?

Ai iubit?

Nu, slujba mă ţine ocupată.

Cum le zice băieţilor din oraş?

Că sunt metro...

... politani?

Asta e! Metropolitan! Precum îngheţata.

- Dă-mi salata, te rog. - Mă duc la Grace.

Bine, mersi.

Ba nu, e Neopolitan, nu?

- Te simţi bine? - Da, e mai bine la aer curat.

- Tata face glume? - Ca de fiecare dată.

- Fiindcă îţi duce dorul. - Ciudat mod de-a o arăta.

Şi tipul ăsta e noua mână dreaptă? Cine e?

Are nevoie de ajutor. Vei vedea.

- De asta venisem eu. - Dar ai venit pentru două săptămâni.

Bună, mamă.

Pari pregătită pentru muncă.

Chiar sunt. Unde-i restul lumii?

Ceilalţi muncitori nu au început.

Nu au început? Mai sunt două săptămâni până la livrare.

Ce se petrece?

Ar trebui să te duci afară, să vorbeşti cu tatăl tău.

Tată... De ce sunt bracteele verzi?

Habar n-am.

Ellie, chiar nu ştiu. N-am făcut nimic diferit.

Am făcut ca-n fiecare an, dar nu-şi schimbă culoarea.

Nu vom putea onora comenzile.

Crezi că eu nu...

Îmi pare rău.

Sunt conştient de asta.

Ai verificat rădăcinile de putregai sau de paraziţi?

- Le-ai hrănit diferit? - Da, am încercat totul.

Ai zis că n-ai mai lucrat la o fermă de crăciuniţe.

Nu ştiu cât de bine te pricepi.

Ellie...

Shawn mă ajută de luni întregi.

Ştie mai multe despre crăciuniţe decât crezi tu.

Îmi pare rău. Alea de ce sunt roşi?

Fiindcă sunt rămase de anul trecut.

Mama ta le-a crescut afară şi le punea în seră noaptea

ca să avem loc pentru astea... de aici.

În afară de asta...

Mă duc să...

Ce ne facem?

Nu ştiu, scumpo.

Să ştii că m-a învăţat multe în ultimul an.

Mereu mi-am lucrat singur pământul...

Apreciez ce-ai făcut,

dar crăciuniţele sunt delicate la lumină, la atingere...

Trebuie să le înţelegi, e clar că ceva n-a mers bine,

chiar dacă tata zice că n-a făcut nimic diferit.

Asta e chestia. Poţi face totul identic, dar pământul se tot schimbă.

Ce ieri ai făcut bine, azi e greşit.

Asta înţeleg.

- Tată! - Da!

Lasă sacii. Doar te doare spatele.

- Spatele e bine. - Încetează, te rog.

- Doare puţin de tot... - Opreşte-te.

Tată, încetează...

Spatele meu nu are legătură cu...

motivul pentru care te-a chemat maică-ta.

Atunci, de ce m-a chemat?

Avem probleme.

Avem mari probleme, iar tu ai un talent,

un dar, de a face lucrurile să crească.

Dacă vom reuşi, va fi datorită ţie.

Nu ştiu ce să spun... N-am mai lucrat de mult la fermă.

Nu poţi pierde un talent înnăscut.

Niciodată.

Indiferent de ce sunt aici, trebuie să încetezi.

Fă altceva. Bea o cafea, a trecut ceva timp.

- Ce naiba e aia? - Ce?

Mereu te păcălesc!

- Las' că vezi tu, bătrâne! - Bine, plec.

Plec...

Bună. Am nevoie de ajutor.

- Desigur. - Mersi.

De obicei folosim placaj solid pentru alea.

Da, ştiu. Dar aşa, plantele pot respira.

Nu se simt închise.

Niciunei vietăţi nu-i place să se simtă astfel...

Bine.

- Scuze, nu te-am văzut. - Serios?

De ce ai plecat de aici? E evident că te pricepi.

Cred că mi s-au schimbat visele.

Ale mele nu s-au schimbat.

Ăsta e visul tău?

Visul era să lucrez cu mâinile

într-un loc unde pot vedea răsăritul şi apusul, şi exact asta fac.

Dar ar trebui să plec.

Am de făcut patru platforme pentru patru care alegorice.

Mi se-mpleticea limba-n gură.

Ce?

„Patru platforme pentru patru care alegorice.” Încearcă.

Patru platforme pentru patru care alegorice.

Patru platforme pentru patru care alegorice.

Patru platforme pentru patru care alegorice.

Patru flap...

Patru flap...

Nu-i rău, dar ştii care-i cea mai bună parte?

Că am văzut zâmbetul pe care l-ai ascuns toată ziua.

De ce au dublat numărul crăciuniţelor?

Fiindcă parada va fi televizată.

Ce? Pe bune? De ce?

Fiindcă Patty Mason conduce parada.

Patty?

L-a înlăturat pe Moş?

Are propria emisiune TV, iar pentru episodul de Crăciun vor înregistra parada.

Cum... Scuze... Cum?

Normal că Patty a ajuns pe sticlă.

N-ai văzut-o niciodată pe YouTube?

- Arată-i. - Nu ştiu cum de-am ratat-o.

Salutare tuturor! Sunt Patty Mason,

iar azi vă voi arăta

cum să faceţi fursecuri în formă de fulg de nea.

A început cu clipuri despre cum să faci case din turtă dulce,

iar o televiziune locală a observat-o.

Iar apoi ne-am trezit cu propria noastră Martha Stewart.

Fii serioasă...

Patty nu putea coace nici la Easy-Bake când eram copii.

Te refereai la tine, nu, scumpo?

Nu ştiu, Patty nu m-a lăsat să-i folosesc Easy-Bake.

- Nu-i frumos să nu împărtăşeşti ce ai. - Vedeţi? Ea ştie că nu-i frumos!

Fetelor, jur...

Dacă Patty avea mănuşi roz, trebuia să ai şi tu.

Când şi-a găurit urechile, a trebuit s-o faci şi tu.

- Se pare că erai geloasă pe Patty. - Da, sunt geloasă pe Patty Mason.

Mereu, la birou, când fac planuri urbanistice,

mă oftic că nu pot face case din turtă dulce.

De ce nu putem amâna decizia?

- Măcar după Revelion. - Scumpo...

Va pleca după Crăciun, ca de obicei.

Scumpo, sunt tare ocupată acum, îmi poţi face o favoare?

Am comandat ceva online de la Miss Mable.

- Le poţi lua tu? - Vreţi să fac comisioane?

- Ce ne facem cu bracteele? - Scumpo, dacă nu-ţi vine o idee genială,

nu se va schimba nimic cât timp eşti plecată. Ajută-ţi mama.

Bine.

Îţi dă bătăi de cap bătrânica asta?

Da, nu i-a plăcut cum apăs pedala.

E mai delicată.

Dă-mi voie să te ajut.

- E pe partea asta. - Ba e în partea asta.

- Ba e aici. - Cunosc maşina asta.

- Nenoro... - Eşti bine? Uşurel...

Limbajul licenţios afectează crăciuniţele.

- Eşti bine? - Da, e vina mea. Scuze.

Verific eu.

S-a rupt cureaua ventilatorului. Nu pleci nicăieri.

Te duc eu?

Ar trebui să ne despărţim.

Eu merg la Mable's General, tu cumperi ce trebuie pentru maşină.

Glumeşti, să n-o salut pe dra Mable? Nici gând.

Va dura mai mult...

Bună, frumosule!

Nu-mi spune că ai mirosit fursecurile proaspăt scoase din cuptor.

De fapt, nu eu cumpăr azi.

- Măi să fie, e Ellie Palmer! - Mable, bună.

Doamne, cu ce te hrăneşti în oraşul ăla?

Bei sucuri, mănânci sushi şi alte chestii.

Desigur.

Dar tot poftesc după cârnaţi de casă mai mult decât orice.

El mănâncă un kilogram pe săptămână. Se observă, nu?

Îmi amintesc când avea şi soţul meu muşchi.

Ce faci pe la noi? De obicei veneai doar în ziua de Crăciun.

Am venit mai devreme ca să-l ajut pe tata.

Va fi foarte încântat.

Probabil ai venit după comanda mamei tale.

Da, doamnă.

- Vin imediat. - Mersi.

- Cum de veneai doar în ziua de Crăciun? - Nu ştiu. Eram ocupată.

Ce drăguţe sunt! Mama le va adora.

Am una aproape terminată. O pot aduce.

- Tu le faci? - Desigur.

- Eşti om bun la toate? - Nu chiar toate.

Doamne...

Casa din turtă dulce a lui Patty.

- Arată bine. - Şi emisiunea e bună.

- Ai văzut-o? - Nu, dar mi-a arătat nepoata puţin.

Am copilărit împreună. Nu ne înţelegeam.

- Poftim. - Mulţumesc.

Salută-i pe ai tăi din partea mea şi nu uita să-ţi iei rămas-bun.

Aşa voi face.

Crăciun fericit!

Mulţumesc!

Plecaţi.

Pa! Mulţumesc!

Nu-ţi lipseşte locul ăsta?

Nu ştiu. O duc atât de bine în oraş că n-am timp să mă mai gândesc la altceva.

N-aş putea trăi în oraş.

De ce spui asta?

Fiindcă... Ascultă.

- Nu aud nimic. - Exact.

- Exact. - Exact.

Nu găseşti aşa linişte în oraş.

Scuze. Am ulei de la camion...

- Nu-i nimic. Am crescut în ţărână. - Deci nu te-ai curăţat destul în oraş?

Nu complet, domnule.

Următoarea oprire: magazinul de bricolaj!

Minunat. Putem vedea noul hambar al lui Jensen.

- Are un hambar nou? - Trebuie să-l vezi.

Are acoperiş de tinichea şi panouri solare...

Serios? Bravo lui!

Iată-te!

Am vrut să văd plantele şi să-ţi aduc plăcintă de casă.

Mersi, Patty.

Bună, Ellie!

Nu ne-am văzut de trei ani.

Da. Doamne!

Lucrai la bistrou.

A fost în altă viaţă.

Deşi nu-ţi vine să crezi, am propria emisiune TV, aici, în Conway.

Poate ai văzut-o.

Se numeşte „Patty's Lifestyle”.

- Nu prindem postul local în oraş. - Normal...

Cum îţi prieşte viaţa la oraş? Eşti director şi ai un iubit sexy?

Nu, sunt doar arhitect urbanistic,

construiesc parcări şi clădiri de 50 de etaje.

Parcări, drăguţ!

Minunat. Trebuie să plec.

Mulţumesc că aţi spulberat zvonurile despre crăciuniţe. Mă îngrijoram

că nu vor fi gata pentru parada uriaşă din acest an.

Pa.

Pa, Patty.

Greg! Gândeşte-te la oferta mea.

Bine.

Vrea să-ţi facă fursecuri în formă de crăciuniţe?

Ce se petrece? Scuipaţi tot!

S-a oferit să cumpere ferma.

Ferma asta?

Scumpo, ştii că ne-a fost greu, iar cu recolta de anul ăsta...

E prea mult de muncă.

Important e să avem crăciuniţele de Crăciun, altfel nu mai contează.

Va trebui să le pregătim!

Poftim!

- Scumpo... - Nu, vino aici...

Nu, e incredibil!

Lasă-o să se calmeze...

VĂ APELEAZĂ: LORNA WEST

Bună, străine!

Bună.

- Ce faci aici? - E locul meu preferat.

Ba e al meu.

N-am ştiut. Vrei să-l împarţi cu mine?

Sigur.

Cafea?

Da, sigur.

Mersi. N-am putut dormi azi-noapte.

M-am gândit să vin aici, poate am vreo revelaţie.

Dacă vei avea una, aici va fi.

Da.

Ţi-a venit vreo idee?

Ai idee de ce nu-şi schimbă culoarea?

Poate fiindcă am reciclat îngrăşământul şi a crescut nivelul molibdenului.

Crăciuniţele mănâncă mult, aşa că e posibil.

- Ce sugerezi? - Ne trebuie un lot nou de îngrăşământ.

S-o luăm de la capăt. Dacă acceptă tata.

- Ştii cât de mult urăşte schimbările. - Adevărat.

Cred că i-a fost dificil să te piardă.

Ce faci, mai exact, în oraş? Taică-tu mi-a zis că pavezi peste tot.

Normal că asta ar zice.

Sunt arhitect urbanistic.

Ajut la aprobarea proiectelor de dezvoltare a oraşului

acomodez creşterea, et cetera, et cetera.

„Et cetera, et cetera”?

- Şi îţi place? - Da.

Pentru asta am studiat.

Iar şefa se bazează pe mine...

Sunt foarte pricepută.

Vorbind de lup...

Bună, Lorna, ce mai faci?

Deloc bine.

Comunitatea îi face probleme lui Malloy.

- De ce? - Ca de obicei.

Parcări mai puţine, trafic mai mult.

Nu avem prea mult timp. Trebuie să rezolvi.

Normal. Rezolv numaidecât.

Bun. Să rezolvi înainte de Crăciun. Ne bazăm pe tine.

Bine. S-a făcut!

Tată, are sens.

Reciclarea îngrăşământului concentrează nivelurile. De ce să nu-l amestecăm?

Ca şi cum am schimba hrana câinelui.

Poate le ajută să-şi schimbe culoarea.

De 40 de ani folosesc aceeaşi mixtură de îngrăşământ.

Nu înţeleg cum schimbarea ar ajuta plantele...

Nu ştiu ce altă soluţie avem. Ce caut aici dacă nu mă asculţi?

Bine.

Dacă spui că va ajuta, vom încerca.

- Serios? - Da.

Livrare specială!

Orice amestec ar trebui să ajute, nu?

Să sperăm că funcţionează.

- Îl punem deasupra sau îl înlocuim? - Îl înlocuim.

Nu pricep. Nu le-a mai înghesuit aşa.

- Uite cum arată. - Avem comanda pentru paradă.

Ori îngrămădite, ori cumpăra altă seră. Şi nu cred că îşi permitea.

Totuşi, e claustrofobic.

Nu au aceeaşi distribuţie a apei decât dacă creăm... un flux!

La ce te referi?

Un flux!

Când construim o clădire în oraş, creăm un flux

pentru ca pietonii şi maşinile să nu se încurce simultan.

Trebuie să creăm propriul flux.

Haide!

- Ţi-ai adus uneltele? - Nu plec de acasă fără ele.

Vom măsura astea ca să ne asigurăm că spaţiul e distribuit identic.

Aşează-le între ultimele două mese, să ne asigurăm că-s egale.

Ne trebuie opt, atât de lungi.

- Pot face asta. - Perfect.

Ultima...

Bravo, partenere!

- Am o aşchie! - Dă-mi voie.

- E în regulă. - Haide.

- Mă descurc. - Lasă-mă să văd.

- E chiar aici, mă descurc. - Lasă-mă să te ajut.

Cum?

Îmi place să cred că mă pricep la aşchii.

Trebuie să fac şase torturi pentru târgul de mâine,

- iar Avery mi-a zis astă-seară. - Te ajut eu.

Nu poţi.

Poţi să te iei de Patty cât vrei, dar nu te descurci în bucătărie.

Fiindcă mama te învăţa doar pe tine.

Ba fiindcă erai mereu în seră cu tata, şi ştia că asta te pasionează.

- Nu mai e cazul. - Serios? A zis că eşti zilnic acolo.

Normal, nu vreau să piardă ferma. E totul pentru ei. Mai ales pentru tata.

Deci nu te-ar deranja dacă i-ar vinde-o lui Patty?

M-ar deranja din cauza lor. Unde s-ar muta?

- Mamă, sunt gata torturile? - Vor fi când termini antrenamentul.

Sunt obosită. Nu vreau să mai exersez.

Bine, scumpo, dar încă zece minute.

- Bine. - Bine.

Încă nu ştie, dar e talentată. Trebuie s-o vezi pe scenă.

- Se potriveşte perfect. - N-o forţa.

- Să n-o împingi de pe scenă. - Cum a făcut tata cu tine?

- Pot să mestec! - Bine, treci încoa'.

Ia-mă de lângă castronul cu brânză...

Slavă domnului că mai aveam plante de anul trecut,

altfel nu puteam face donaţia anuală.

Katherine, Ellie.

Bună!

- Ce frumoase sunt! - Mulţumesc.

Avem una pentru fiecare clasă.

Şi avem şi pentru sala spectacolului de Crăciun.

Unde le vrei?

Veniţi. Le găsim un loc. Ellie, poţi începe cu clasele.

- Cu plăcere. - Ne vedem mai târziu.

- Le iau eu. - Mulţumesc!

- Cum e spectacolul? - Copiii sunt fantastici...

Aici vedeţi o farfurioară cu fursecuri pentru când va veni Moşul pe coş.

Serios?

Priviţi colivia!

Priviţi, dar nu atingeţi.

Tu ai construit-o?

Aşa e.

A început ca model pentru casa pe care o construiesc.

E incredibilă! Ai pus şi brad de Crăciun?

Da...

River, stinge lumina.

Priveşte!

E magic!

Îmi faci turul casei?

Desigur, vino prin spate.

Astea sunt camerele.

Dormitorul, scările...

Iar jos e camera mea preferată. Camera noroioasă. Ştii de ce?

Fiindcă am găsit nişte ghetuţe de la un breloc.

Le-ai şi noroit!

Da, ghetuţele trebuie să fie murdare.

Bună, Patty!

Cine-i pregătit să facă căsuţe din turtă dulce?

Eu!

Bună, Ellie. Ce te-aduce pe aici?

Am făcut donaţia anuală de crăciuniţe. Familia Palmer face asta de 40 de ani.

Să înţeleg că ţi-a spus despre oferta mea?

Da.

Dar tot nu ştiu ce va face o prezentatoare cu o fermă.

E simplu.

Am devenit cunoscută construind case din turtă dulce,

şi m-am extins către inele pentru şerveţele şi ghirlande.

- De ce n-aş vrea o fermă de „crăciunice”? - Crăciuniţe.

Fiindcă nu ştii nimic despre plante şi ferme.

Poate. Dar ştiu cum să-mi extind brandul.

În plus, tu vorbeşti? De când n-ai mai lucrat la fermă?

Nu poţi uita un talent înnăscut, Patty.

Adevărat. Dar eu chiar îmi folosesc talentul înnăscut.

Ce-ar fi să vii mâine la înregistrarea emisiunii

ca să vezi ce de lucruri frumoase pot face cu o crăciuniţă.

- Sună minunat! - Sunt nerăbdătoare să te văd.

Minunat!

Cine vrea să facă case din turtă dulce?

- Eu! - Eu!

Bună.

Bună.

- Ce faci? - Repar căciula de Moş a tatălui tău.

Nu ştiu dacă ţi-a spus, dar e recunoscător că ai venit.

- Ce rost are dacă tot vinde? - Nu cred că s-a decis.

- Cred că aşteaptă. - Să livreze comenzile?

Asta-i doar o parte.

Sper că nu mă aşteaptă pe mine, fiindcă...

fac ce-mi doresc, nu ce-şi doresc alţii.

Ellie, toţi ştiu că tatăl tău a fost dezamăgit că nu i-ai urmat paşii,

dar dacă faci ce îţi doreşti, şi nu vrei doar să demonstrezi ceva,

atunci, e fericit.

Atunci, poate să fie fericit.

N-aş sta în oraş doar ca să demonstrez ceva.

Prind culoare?

Oricât de puţină?

Cred că trebuie să mai aşteptăm ca îngrăşământul să-şi facă treaba.

Ţi-a făcut o ofertă bună?

Corectă.

- Destul încât să te facă fericit? - Banii nu mă vor face fericit.

Pentru asta e familia.

Chiar vreau să ştiu ce crede că poate face în situaţia de faţă.

Mulţumesc.

Doamne, scuze.

Ai venit!

Nu credeam că vii.

De ce?

Ţi-am pregătit un loc, ca să poţi privi fără să încurci cameramanul.

În trei, doi...

Bună dimineaţa, Conway.

După cum ştii, cina de Crăciun alături de familie

e cea mai preţioasă tradiţie de sărbători.

Azi vă voi arăta cum să adăugaţi puţină magie cinei de Crăciun.

Veţi lua verdeaţa şi o veţi aşeza astfel.

Eu prefer doar o singură lumânare, în mijloc,

dar puteţi folosi câte doriţi, şi să le aşezaţi astfel.

Acum, ultimele retuşuri...

Aşa...

Iată, un ornament central minunat.

Se pare că avem un fan alături de noi.

Ellie, vrei să mă ajuţi cu următorul segment?

Nu te sfii. Toată lumea de cunoaşte.

Ellie Palmer de la „Crăciunicele Palmer”

salută Conway-ul.

Bună!

De fapt, sunt crăciuniţe.

Exact ce-am zis, „crăciunice”. Tot aia e.

Acum, că avem ornamentul principal,

vom face un tort de ciocolată pentru desert.

- Îţi place să coci? - Sigur. Dacă e uşor.

Precum cuptoarele Easy-Bake. Le adoram când eram mică.

Ştiu.

Trucul pentru un tort perfect stă în cernere.

Aş vrea să folosesc un mixer fiindcă lasă ingredientele să respire,

iar tu mă poţi ajuta cu cernerea. Poţi folosi acest mixer.

- Doar îl pornesc? - Da, şi cât faci asta

voi adăuga nişte zahăr.

Şi praf de copt, în timp ce amesteci.

Perfect. Te descurci bine.

Aici am ciocolată topită, la care adaug puţină cafea.

- Te descurci? - Da.

Nu e diferit. Ar trebui să măresc viteza...

Nu va arăta diferit...

- Mai încet! - Scuze, s-a blocat.

Scade viteza.

La naiba, s-a blocat!

Îmi pare rău.

Doamne...

E în regulă. Acum ştim ce nu trebuie să facem.

Când revenim, vă voi învăţa să faceţi glazura cu unt.

E minunată pentru orice ocazie.

Am terminat.

Îmi pare rău. Ţi-am stricat emisiune.

Nici vorbă. Sigur va creşte audienţa.

- Sigur se va uita tot oraşul. - Desigur.

Sincer, nu sunt surprinsă că o duci atât de bine.

- Mulţumesc. - Sunt un dezastru.

Nu vreau să vă fur ferma.

Am aflat că aveţi greutăţi

şi m-am oferit să vă ajut, dar nu vă presez...

Mulţumesc. Îmi pare foarte rău.

Scuze din nou.

Nu-i nimic.

Acum ştim ce nu trebuie să facem.

Când revenim...

E precum un taur printre porţelanuri. De asta trebuie să stea în seră.

De fapt, mi-e bine la oraş.

Bine.

Vreo schimbare la plante?

Nu, nu-mi dau seama.

Poate trebuie făină în îngrăşământ.

Nu pot să cred că am lăsat-o să mă atragă în aşa ceva.

Poate fi convingătoare.

Când m-am mutat aici,

visam să am propria fermă,

să am o familie şi copii.

Să construiesc ceva, să las moştenire.

Dar apoi... când a trebuit să vând,

am fost îngrozit să le spun părinţilor.

Când mi-am făcut curaj să-i spun tatei...

Mi-a strâns mâna, m-a privit

şi mi-a zis: „Fiule, sunt mândru de tine”

„şi am încredere că ai luat cea mai bună decizie.”

Şi, nu ştiu, dar până n-am luat o decizie majoră n-am apreciat

toate deciziile importante pe care ei le-au luat mereu.

Atunci i-am privit prima oară ca oameni, nu ca părinţi.

Ai puţină...

Ai multă.

Bună, Lorna! Cum merge treaba?

Excelent.

Am primit aprobarea pentru noul Crestco.

Minunat.

Ascultă, Derek Cowan, pe care l-ai cunoscut la petrecere.

Întreabă de tine.

Lorna, îţi promit că nu ai de ce să-ţi faci griji.

Voi primi aprobarea pentru Malloy Place.

Nu e vorba de asta. Vrea să te invite la cină.

De ce, să-i fac favoruri?

Nu. Doar să luaţi cina. Nu ai iubit, nu?

Nu, dar...

Te rog, nu-mi spune că nu e genul tău.

Vorbim mai târziu. Pa.

Se pare că nu a funcţionat.

A fost o idee minunată, logică.

Dacă avea logică, s-ar fi înroşit deja.

Avem cinci zile până la livrare

şi nu mai am nicio idee, iar toţi se bizuie pe mine.

Cunosc privirea aia...

Da.

Bună, scumpo.

- Ce e, iubito? - Sunt frustrată.

Cred că toţi suntem, şi e Crăciunul,

aşa că decid să vă trimit să luaţi bradul.

Vreau să stau să mă ocup de crăciuniţe.

Un vas supravegheat nu fierbe niciodată.

Şi e tradiţia noastră, ca un membru al familiei

să taie bradul...

- Ai topor? - Da, în camionetă.

- Ştii unde mergem? - Te anunţ când ajungem.

Era să cadă pe tine. Te-ar fi durut.

- Scuză-mă, dar ştiam exact ce fac. - E mai greu decât pare.

Tu ai tradiţii familiale?

Da.

Mereu luăm un molid albastru,

şi fac un lanţ de hârtie împreună cu fratele meu

cu care înconjurăm pomul pe 1 decembrie, şi în fiecare zi rupem câte-o za

până când rămâne una, în Ajunul Crăciunului,

apoi o luăm şi-i scriem un bilet Moşului pe care i-l lăsăm cu lapte şi fursecuri.

Ce adorabil!

Sper că continui tradiţia alături de viitorii mei copii.

Cred că i-ar plăcea lui Patty.

Da. Patty...

Nu cred că ne îndreptăm spre aceeaşi destinaţie.

Cred că de asta nu i-am zis despre tradiţia familiei mele.

Cred că eşti singura din afara familiei care a aflat de tradiţia asta.

Se potriveşte,

ţinând cont că eşti aici, parte din tradiţia noastră.

Trebuie să-mi leg şiretul. Ne putem opri puţin?

Zăpadă!

N-ai făcut asta!

La ce te gândeşti?

Că am ales bradul perfect.

Asta e.

Ultima cutie.

Tată, ce ne faci? Ne va lua toată noaptea.

Vin ajutoarele Moşului!

Au venit ajutoarele!

- Dă-mi voie să te ajut. - Mamă, iar ai cumpărat ornamente?

- Nu ştiu despre ce vorbeşti. - Desigur...

- Arată bine. - Nu le poţi mânca.

Sunt floricele pentru ghirlande.

După Revelion, când aruncăm bradul, le vor mânca păsările.

E foarte frumos.

Ramurile sunt pline de păsărele care mănâncă floricele

şi ne simţim din nou ca-n dimineaţa de Crăciun.

Pot pune îngerul în vârf?

Tu iei îngerul ăla, iar eu pe ăsta.

Un', doi, trei...

Nu, tată!

Fetelor, vă rog...

Nu uita de spate!

Bine, voi sta jos şi voi... face ghirlanda din floricele.

- Bun. - Nu-i atât de rău.

Te ridic eu, bine?

Cioc-cioc!

Bună, am sunat, dar nu cred că m-aţi auzit.

Faceţi ghirlande din floricele?

Dacă adăugaţi puţin sclipici, bradul va străluci. E frumos.

- Nu cred că e sănătos pentru păsărele. - Ştiu, dar bradul va fi frumos.

Patty...

mergem să vorbim puţin?

Bine.

Poftim, scumpo, fă-i ghirlandele bunicii.

Nu încerc să vă presez, dle Palmer.

Înţeleg, şi n-ar trebui să conteze dacă aşteptăm după Revelion.

Aşa e, dar nu ştiu ce credeţi că se va schimba până atunci.

- Aş aprecia dacă ai aştepta. - Vă înţeleg.

Ştiu că e o decizie dificilă...

Este.

- În regulă, noapte bună. - Noapte bună.

- Arată bine. - Da.

Grace a culcat-o pe Avery?

Da, şi a vrut să se asigure că vii la spectacolul ei de balet.

Desigur. Normal că vin.

E timpul să plec.

Bine.

- Noapte bună, Ellie. - Mulţumesc pentru ajutor.

- Ne vedem mâine. - Noapte bună.

Ai acceptat oferta?

Nu încă.

Tată, cred că ar trebui.

Fiindcă nu-mi dau seama ce e în neregulă.

Ăsta e momentul meu preferat al zilei.

Totul stă nemişcat.

E linişte.

Stelele luminează totul.

Îmi aminteşte...

cât de nesemnificativ e totul.

Lucrurile se schimbă, Ellie.

Asupra unora ai control, asupra altora n-ai,

e mai bine să mergi mai departe.

Precum stelele...

chiar dacă deşi, cumva...

nu mai par la fel de strălucitoare.

Ştiu că indiferent ce se va întâmpla

sunt fericit să fac parte din asta.

Din orice.

Asta e!

Ştiu de ce nu-şi schimbă culoarea!

Cred. Chiar tu ai zis-o.

„Stelele nu mai par la fel de strălucitoare.”

Şi nu sunt, din cauza luminilor oraşului Grafton.

Gândiţi-vă cât de mult s-a dezvoltat în ultimul an.

Sunt mai multe lumini în oraş, cerul e mai luminat,

iar învelişul folosit e prea poros.

E logic, nu, tată?

Stai puţin...

Scumpo, zici că plantele au prea multă lumină

- din cauza luminilor oraşului? - Da.

Chiar dacă ar fi aşa, şi am lua alte învelişuri,

- nu se vor înroşi la timp. - Dacă nu cumva facem ceva drastic.

- Precum? - Iată la ce mă gândeam.

Acum, plantele stau în frig.

Ce-ar fi să le încălzim ziua, iar noaptea să le acoperim cel puţin 15 ore.

- Le păcălim să accelereze schimbarea. - Chiar crezi că ar funcţiona?

Nu ştiu, dar e tot ce ne-a rămas. Aşa-i, tată?

Da...

Are dreptate.

Îl sun pe Phil, îi zic că e urgent, şi aduc învelişuri mai poroase.

Ştiam că trebuie să te aduc acasă.

Sper.

M-a sunat impresarul, şi cum emisiunea cu Ellie a devenit virală,

a zis să am invitaţi mai des şi te-am sugerat pe tine.

- Pe mine? - Da.

Şi ce-o să fac?

Shawn, eşti un tâmplar talentat. Posibilităţile sunt infinite.

În plus, facem o echipă pe cinste.

Poate vom fi preluaţi de o televiziune naţională.

- Nu ştiu, e incitant! - Da.

- Cine e? - E Ellie Palmer.

Şi nu răspunzi?

Bună, Ellie... E totul în regulă?

Da. Bună. E minunat. De fapt, de asta te-am sunat.

Am avut o revelaţie.

Serios?

Sunt luminile oraşului. Alterează întunericul când plantele dorm.

Sigur asta era. Cum de te-ai gândit la asta?

E ceva ce-a zis tata...

Ştiu că sunt şanse mici, dar cred că am rezolvat problema.

Sunt nebună?

- Nu, cred că e incitant. - Chiar e!

Nu vreau să te reţin.

Ne vedem mâine.

Categoric.

Despre ce-a fost vorba?

I-a venit o idee...

O secundă. E impresarul.

Bună, Donald, sunt Patty.

Ce?

Nu, e...

Da! Glumeşti?!

Da!

Aşadar, diseară, punem vechile învelişuri,

iar apoi le acoperim cu cele noi.

Sperăm să oprească lumina.

Da. Sper.

- Simţi căldura? - Da, se simte bine.

Haideţi!

Mama are dreptate, un vas supravegheat nu fierbe niciodată.

- Vrei să vezi ceva marfă? - Sigur.

Vii?

Sus?

Da.

Bine.

- Eşti bine? - Da.

Bine.

De la acel stâlp, până la acel hambar,

e pământul nostru.

Îţi pot spune un secret?

- Desigur. - Deja ştiam.

Normal. Sigur ţi-a zis tata din prima zi.

„Vino să-mi vezi pământul!”

- Când te-ai urcat ultima oară aici? - Cred că acum 10 ani.

Prima oară m-am urcat la cinci ani.

M-a găsit tata, în Ajunul Crăciunului, stând pe acoperiş, tremurând,

cu o farfurie de fursecuri şi un litru de lapte, aşteptându-l pe Moş Crăciun.

Apoi a devenit locul meu preferat.

Veneam aici şi visam despre ce voi cultiva.

Şi când s-a schimbat visul?

Când a început să mi se pară prea mic.

Dar e foarte frumos.

- Nicăieri nu-i ca acasă. - Nicăieri nu-i ca acasă.

- Ghinion! Îmi datorezi o cola! - Ghinion! Îmi datorezi o cola!

Îmi pare rău!

- Uşurel... - Îmi pare rău.

Mă bucur că vii la spectacol.

I-am promis că vin.

E frumos, cât de mult te implici în familie.

Da.

Da.

- Să nu spui nimănui ce-am zis. - N-aş îndrăzni.

Avery a vorbitul aseară cu tatăl ei. Era foarte entuziasmată.

Minunat!

M-a făcut să promit că înregistrăm spectacolul ca să i-l trimit.

- Îmi pare rău că nu e acasă de Crăciun. - Nu-i nimic.

Nu contează decât să se întoarcă teafăr.

Uite cine-a venit!

- Shawn! - Mă bucur să te văd.

Dacă nu pari dezamăgită, nu ştiu cum eşti.

Vezi, chiar merită să fie pe scenă.

E minunat să vezi că cineva face ce-şi doreşte.

Să sperăm că-şi aminteşte şi când va fi mare.

Iat-o!

Ai fost uimitoare, scumpo!

Starul spectacolului!

- Serios? - Da.

100%!

Aduc maşina.

- Iat-o pe Zâna Dulciurilor! - Şi ceva dulce pentru tine.

- Mulţumesc, Patty. - Cu plăcere.

Le-ai spus?

Urma...

Ghici cine e invitat la emisiunea de mâine.

- Cine? - Shawn!

Pare distractiv!

Nu ştiu de ce nu m-am gândit mai devreme la asta. E perfect.

Amândurora ne place să construim, iar acum o putem face în emisiune.

Să vă uitaţi.

- Bine. - Bine.

Pe curând. Noapte bună.

Pa, Patty! Pa, Shawn!

Pa, puştoaico.

Pa!

Pe curând.

- L-ai văzut? - Da.

Părea ca o căprioară în lumina farurilor.

Deja transpira.

Cred că partea ta stângă e mai potrivită, încearcă să stai cu ea spre cameră.

- Aşa? - Uită ce-am zis. Fă schimb cu mine.

Patty, nici măcar nu ştiu ce ar trebui să fac.

Ultima oară când am fost filmat, eram la corul şcolii...

Relaxează-te.

Totul va fi bine.

Vom fi minunaţi, bine?

Crede-mă.

Ellie!

Vino, începe emisiunea!

Salutări, Conway.

Vă mulţumesc că ne urmăriţi şi azi, fiindcă avem un invitat foarte special.

Partenerul meu în măiestrie, Shawn Dalton.

Salut.

Shawn, spune-ne ceva despre tine. Ce îţi place să construieşti?

Măiculiţă... Nu pare în largul lui.

Nu.

Bine. Voi spune eu.

Ăsta e unul din lucrurile pe care le construieşte.

Această colivie e numit㠄Casa Moşului”,

Shawn, vrei să ne spui care sunt primii paşi?

Trebuie să vorbeşti.

Bun. Mă ocup eu. Luaţi aceste bucăţi de lemn...

Tată!

- E amuzant. - E îngrozitor.

Bateţi un cui aici, aşa, şi iată...

am pus bazele coliviei.

Patty merită felicitată.

L-a salvat pe Shawn.

Trebuia să ştie că nu i-ar plăcea asta.

Poate credea că e în largul lui, la fel ca ea.

Fiecare are punctele lui forte.

Al tău e creşterea lucrurilor, iar al lui Shawn e lucrul manual.

Dar... nu la televizor.

Shawn Speriatul şi-a uitat toporul. Are nevoie de el pentru paleţi.

- I-l duc eu. - Minunat.

Facem schimb.

La numărul 40. Ultima casă pe dreapta.

Recepţionat!

E ceva între ei.

Ştiu şi eu...

De-ar sta lucrurile diferit.

Dar nu stau.

N-ar trebui să facem asta.

Dar putem.

- Bună! - Salutare.

Ţi-au lipsit vocea şi toporul la emisiunea de azi.

Foarte amuzant,

mai ales venind din partea celei care a cauzat furtuna de făină.

Îţi garantez că am avut audienţă mai mare.

Nu te pot contrazice.

Chiar te pricepi la construit.

Nu-i la fel de impresionant ca zgârie-norii tăi.

Ba e.

Ştiu.

Vrei să-ţi fac un tur?

Da.

După tine.

E incredibil!

Asta? Priveşte...

Am distrus suspensiile transportând pietrele astea.

Toate 280.

Şi buştenii?

I-am tăiat singur. Pe toţi.

Serios?

- Scuze. - Te rog, răspunde.

Bună, Lorna!

Ellie, eşti acolo?

Da, mă vezi?

Frumoasă măiestrie... Unde eşti?

Derek, bună! Sunt...

- De ce eşti la birou? - Avem o mică criză.

Comunitatea vrea să blocheze construcţia. Trebuie să vii imediat.

Bine...

Putem stabili strategia când luăm cina.

Îmi trebuie câteva zile să termin...

- Trebuie să fii aici luni. - Dar e înainte de Crăciun!

Ne vedem atunci!

Eşti tare căutată.

N-aş spune-o aşa...

Ar trebui să plec...

Dar n-ai văzut partea cea mai bună.

Vino.

Bine.

Nu-i rău, nu?

Aşa e.

Când eşti în oraş, unde îţi găseşti inspiraţia?

Am un parc.

Malloy. E la patru străzi de mine.

Are copaci vechi de 100 de ani.

Are şi lac.

O familie de răţuşte vine primăvara, şi-şi face cuibul.

Sunt leagăne pentru copii, e minunat.

Sună frumos.

Da.

Dar nu la fel de frumos ca aici.

Va suna prostesc,

dar, când eram copil, credeam că Patty e uimitoare

fiindcă locuia la oraş iar eu stăteam la fermă,

creşteam plante.

Dar mă pricepeam de minune.

Toţi, inclusiv tata, credeau că voi prelua ferma.

De asta m-am comportat ca orice adolescent cu stimă de sine.

M-am răzvrătit.

Acum pavez peste tot ce aş vrea să cresc.

Ştii ce se spune.

Nu-i niciodată prea târziu să repari o greşeală.

Aşa se spune.

Am treabă.

Trebuie să plec.

- Mulţumesc că mi-ai împărtăşit asta. - Oricând.

S-o decorăm!

„Bună, Lorna. Cred că propunerea asta va mulţumi pe toată lumea.”

Vă mulţumesc că aţi venit.

Apreciem.

Să sperăm că avem nevoie de voi.

Şi, dacă nu, vom sărbători ca în fiecare an. Aţi înţeles?

Să vedem câte bezele trebuie să mănânc.

Unu... Apucaţi prelata.

Doi... Ridicaţi prelata.

Şi trei... Fugiţi cu prelata!

A funcţionat!

Oameni buni.

Mai avem mult de muncă.

- Sunteţi gata? - Să trecem la treabă.

Luaţi lăzile!

Haideţi!

Sunt perfecte!

Sunt perfecte...

Cum spuneam,

dacă vrei să-i duci mamei tale, avem destule în plus.

Câteva aici.

- E loc? - Arată bine.

- Îngrozitor. - E cel mai bun tip de glumă!

- Asta e, ultima maşină. - Chiar şi cele în plus pentru paradă?

Am terminat.

Nu mai rămâne decât să sărbătorim!

Bravo, băieţi! Mulţumim foarte mult!

Bine lucrat!

Am reuşit.

Mai bine zis, ai reuşit.

Ai zis bine prima oară.

În doar câteva luni va trebui să te descurci singur.

Singur?

Ştiu că-s om bun la toate, dar tu eşti expertul.

Te pricepi.

Scuze de întârziere, am stat după ultimele fursecuri cu mentă.

Dar am văzut camioanele cu „crăciunice”. Ce incitant!

Ce faci?

Sunt bine.

Trebuie să plec, mamă.

- Mâine. - Dar e înainte de Crăciun, şi de paradă.

N-am ce să fac.

Puţină atenţie, vă rog...

Dacă aţi urmărit emisiunea lui Patty, ştiţi cât de mult îmi place să vorbesc

în faţa unui public.

Am vrut să profit de ocazie

să vă mulţumesc pentru efortul depus.

Sunt foarte recunoscător că am avut şansa să lucrez la ferma asta.

Mi-aţi arătat de ce e nevoie pentru crearea celui mai frumos simbol

al sărbătorilor,

în timp ce m-aţi făcut să mă simt ca un membru al familiei.

Apoi a venit Ellie...

şi când credeam că am învăţat totul,

ea m-a învăţat şi mai mult.

Dar cel mai important e că nu trebuie să renunţi.

Chiar când crezi că ştii cum vor sta lucrurile,

îţi dai seama că te înşeli.

Noroc!

În cinstea familiei Palmer!

Cine vrea...

să se dea cu sania?!

Avem nevoie de veselie de Crăciun.

Trebuie să cântaţi foarte tare.

Ajută copiii să se urce.

Vii?

Pa!

Crăciun fericit!

- Eşti foarte fericit aici, nu? - Da, sunt.

Azi m-a sunat impresarul,

Pot să prezint alături de Sara Lee, de două ori pe săptămână, în Seattle.

Şi vreau să accept.

E minunat, Patty!

Chiar e.

Dar nu cred că ai vrea să mergi.

Îmi pare rău, dar...

Aici mi-am dorit mereu să fiu.

Am ştiut mereu că vei reuşi.

- Da? - Desigur.

Ai un dar.

Cred că toţi avem.

Ei bine...

Noapte bună, Shawn.

Noapte bună, Patty.

Rămas bun.

- Ai luat totul? - Cred că da.

Ştii cât de mult mă doare că nu vei fi aici de Crăciun.

Vin anul viitor, promit.

- Te iubesc. - Şi eu. Ai grijă.

- Te iubesc, tată. - Şi eu te iubesc, tăuraşul meu.

Ce părere ai de noua propunere?

Ar putea mulţumi comunitatea, dar nu va încânta cumpărătorii.

Chestia e că oamenii vor apartamente mai spaţioase.

Pentru bucătării, televizoare şi băi mai mari.

Copiii nu se mai joacă în curţi şi parcuri.

Acum joacă sporturi organizate acolo unde-i duc părinţii.

Ideea de mult spaţiu verde vine din nostalgie. Eşti de acord?

Cred că e parţial adevărat...

Deci eşti de acord. Bine.

Pot vorbi cu oamenii mei din interior ca să distrugă rezistenţa

pentru a finaliza propunerea iniţială.

Minunat. Noroc!

Noroc!

Ce planuri ai de Crăciun?

- De Crăciun. - Nu cred că am planuri.

Perfect.

Ştiu un restaurant cu fuziune asiatică.

Au curcan cu trufe. Ar trebui să mergem.

Putem continua conversaţia despre cum ne putem ajuta reciproc.

Cred că am putea,

în multe feluri.

Eşti de acord?

Nu.

Pardon?

Nu vreau curcan cu trufe de Crăciun.

Într-o bună zi, vreau să-mi văd copiii jucându-se afară.

Vreau să simtă iarba şi pământul.

Vreau să văd crescând ceva plin de viaţă, nu clădiri.

Nu sunt fată de oraş.

Nu sunt.

Mulţumesc.

Mulţumesc pentru cine. Succes!

Grace?

Bună.

Poţi să mă iei? Vin cu ultimul avion.

Mă întorc acasă.

Mamă! Tată! Sunt acasă!

M-am întors.

- Scumpo... - Ce faceţi...

Ce e aia?

- Ce ai semnat? - Am vândut-o, Ellie.

Tată! Nu!

- Am reuşit, am onorat comenzile. - Nu era vorba doar despre asta.

Am condus ferma asta timp de 40 de ani.

Urăsc să admit, dar sunt obosit.

Sora ta, Grace, nu o va prelua, iar tu stai la oraş...

Am părăsit oraşul ca să trăiesc aici.

Ce?

Ellie, nu am ştiut.

Ştiu. Patty...

Ascultă-mă...

Ştiu că am luat propriile decizii, iar multe au fost din motive greşite...

Mereu am crezut că mă priveşti de sus fiindcă sunt crescută la fermă.

Ştiu că nu ai făcut asta, că a fost doar în mintea mea,

că mă făceam singură să mă simt astfel.

Şi îmi pare rău.

Aici e locul meu.

La fel cum al tău e la televizor.

Te rog, nu mă face să regret că am plecat.

Poţi avea asta.

Câte vreme cădem de acord...

... că-mi vei livra crăciuniţe.

Mulţumesc!

Vom face mai mult de atât.

Vom crea o nouă plantă hibrid şi-o vom numi „Crăciuniţa Patty”.

Da!

Îmi place. Sună bine.

Bine.

Crăciun fericit!

- Pa. - Mulţumesc.

- Crăciun fericit! - Vorbim mai târziu.

Ne vedem la paradă.

Dumnezeule!

Chiar te-ai întors?

Da, şi nu mai plec.

Nu vrei să ne prezinţi noua ta fermă?

Bine. Am idei.

Mă gândeam ca la începutul anului...

Mă bucur că ai venit acasă.

- Vei fi prezentă la naştere. - Ştiu, sunt entuziasmată!

Conway e un oraş minunat să creşti copiii.

M-am prins...

- Greg! Katherine! - Bună, Mable.

Am văzut crăciuniţele şi arată mai bine decât cele de anul trecut.

Nu graţie mie, ci graţie noului proprietar.

E chiar aici.

- Ştii că nu-mi place sushi, da? - Ştiu, ştiu. Încep să accept.

Nu-mi trebuie decât cârnaţii tăi de curcan, pe vecie.

- Era şi timpul să te întorci acasă, Ellie. - Mersi.

Pare un loc perfect. De ce nu stăm aici?

- Luaţi loc. Noi avem treabă. - Să mergem.

- Eşti pregătită? - Da.

Bună.

Ţi-am adus un hotdog.

Credeam că ţi-e foame de la atâta muncă.

Mersi, Patty.

Cu plăcere.

Vor să fiu în Seattle la începutul anului.

Ce repede!

Da.

În caz că nu ne mai vedem, îţi urez Crăciun fericit!

Şi eu ţie, Patty.

- Ai o paradă de condus. - Aşa e.

- Pa, Patty. - Pa.

- Dă-mi voie să te ajut. - Mersi, tată.

- Succes! - Şi tu?

- Anul ăsta e al tău, scumpo. - Nu pot face asta singură!

Nu eşti singură. Eu o să conduc.

- Vreau eu să conduc! - Nu te aud! Scuze!

Tată, ştii că urăsc mulţimile!

Nu pot apărea la TV...

Ellie?

Bună!

- Ce cauţi aici? - M-am întors.

- De Crăciun? - Nu, definitiv.

Serios? Nu mai... Nu mai stai în oraş?

Trebuie să-mi mai iau lucrurile.

Urcă-te pe car! Îţi povesteşte acolo.

Trebuie să fim în paradă!

Bine.

- Chiar rămâi? - Da.

Cred că visul nu mi s-a schimbat.

E ceva ce nu ţi-am zis despre al meu,

şi anume... să găsesc o fată cu care să-l împărtăşesc.

Înseamnă că Patty e foarte norocoasă.

Patty, da... Stai puţin.

Ne-am despărţit.

Nu ne potriveam.

Deci nu...

Trebuie să-şi urmeze visul.

Iar eu... Ultima parte din vis e în faţa mea,

pe acest car alegoric, în Conway, Maryland.

Da, scumpo!

- Uite... - Da, îi văd!

E tati!

Rick?

Dumnezeule!

Eşti acasă!

- E cel mai frumos Crăciun. - Cred că-l putem întrece anul viitor.

- Da? - Da, cu nişte tradiţii de la mine.

- Ce zici? - S-o facem!