Original subtitles

Tu erai!

S-a stricat din nou?

Nu, nu ni s-a stricat.

Bună, Rose! Ce mai faci?

Am găsit un cadavru la Jeantais, în intersecție.

- Un cadavru? - Da, un cadavru. O femeie.

- Ai auzit? - Da.

Salut, Pierre!

O femeie culcată în zăpadă, cu sânge pe haine.

- E rănită? - Lângă un Mercedes.

- A fost un accident? - Nu știm. E în zăpadă.

Haide.

Mergem cu voi.

- Bine. - Doamne!

Ce se petrece?

Ascultă, Paul.

Când bei atât de mult alcool înainte de culcare,

pune sticla deoparte.

Acum bea o cafea. Și îmbracă-te!

Nu! Nu te apropia de mașină.

Haide acasă.

Treci pe acasă la întoarcere.

Păcat că cei de la deszăpezire au călcat peste tot.

Când încerci să ajuți, nu te mai gândești la asta.

Da, dar șeful nu va fi prea fericit.

Poate că zăpada n-ar fi acoperit urmele inițiale, dar acum…

Bine. Da…

Nu fi timid.

Doar ei doi au ieșit seara trecută. Dacă aveți întrebări, puneți-le lor.

Sunt întrebări de rutină.

Așa… Cateux, Louis.

Fiul lui…

Émile!

O fac la primărie.

Deci, Louis?

Eram la Rico.

Tâmplarul. Jucăm cărți destul de des la el.

Am venit pe drumul din deal, era singurul curățat.

Am avut dificultăți la întoarcere. Era ceață, zăpadă. Nu se vedea mai nimic.

La ce oră?

În jur de 01:00.

Iar tu?

Am băut la Raoul.

Care Raoul?

Raoul Renevier.

Ne-am uitat la TV, pe urmă, acasă.

Pe la ce oră?

Pe la 23:00. L-am auzit venind.

E posibil să mai am nevoie de detalii.

- Nu bei ce ai în pahar? - Da.

Te conduc eu.

- Pa, Émile. - La revedere!

La revedere!

N-are rost să ne întoarcem la somn.

Îi cunosc de 20 de ani, domnule procuror.

Sunt oameni liniștiți.

Eu văd două posibilități.

Criminalul ori era în mașină,

ori cineva cu care s-a întâlnit la intersecție.

Nu cred că e aici cineva în stare să comită o așa crimă.

Ei bine, doctore?

A fost ucisă probabil între 22:00 și miezul nopții.

Voi ști mai multe după autopsie.

- Ai făcut pozele? - Da, căpitane.

Oprește-te!

La ce oră te-ai întors de la Raoul?

- Știi, le-ai spus. - Le-am spus ce am vrut.

Las-o jos.

La ce oră ai venit acasă?

- După ce s-au terminat știrile. - La ce oră?

Nu știu, după ce-am văzut știrile.

Cât mi-a luat să vin pe jos.

Cinci minute?

Da, cinci minute.

E nouă.

Da, de dimineață.

Deci ne-am înțeles să ne vedem în Pontarlier?

Da. Vii cu mine?

Cine e?

Un ziarist local.

Cu bine, dle procuror. Pe curând.

- Bună! Am o rezervare. - Bună!

Pierre Larcher.

Da, imediat, domnule judecător.

Vă conduc în cameră.

Mai întâi, aș vrea să iau cina, dacă se poate.

E un pic cam târziu, dar se rezolvă.

E la stânga. Micuțo!

Sunteți căutat la telefon, dle Larcher.

Pare foarte dificil.

Primul meu caz e unul pe care nu-l vrea nimeni.

Să vadă ce pot face.

Polițistul e în regulă. Detectivul mă enervează.

Nu îmi dau seama.

Un brad? Nu e cam devreme pentru asta?

Pot telefona?

E ocupat.

Cumpără-l pe cel mai mare, câtă vreme încape în apartament.

Da.

Ține. O să auzi mai bine.

Te sun mâine. Da.

Te iubesc!

Scuze.

Ați primit asta de la secția de poliție.

Mulțumesc.

Era frumoasă, nu?

Da.

Bună, doamnă.

Bună ziua, domnule.

Pierre Larcher.

Sunt judecătorul de instrucție al cazului.

- Bună ziua, domnule. - Doamnă…

Vă rog, intrați.

E mai cald aici.

Aici. Luați loc.

Aveți o fermă mare.

Da, e mare. 125 de hectare. Însă nu e a noastră.

Ați luat în arendă?

Nu, suntem fermieri. Acolo sus avem opt hectare care sunt ale noastre.

Dumnealui e judecătorul cazului de crimă.

Soțul meu.

- Bună ziua! - Bună ziua!

Ați luptat din greu în Rezistență, nu?

Deci știți.

Era să fie omorât de mai multe ori.

Nu ați auzit țipete azi-noapte?

Nu.

În jurul orei 11?

Nu.

Bună seara!

- Bună seara! - Scuzați-mă.

Identificarea judiciară e gata.

Foarte bine.

Cine era ea?

O pariziană.

Era tânără.

Scuzați-mă, dar trebuie să mă întorc la treabă.

Oferă-le domnilor de băut.

Ești sigur că era ora 11?

Da, imediat după am închis televizorul.

- Intri să bei ceva? - Niciodată în timpul programului.

- Pa. - La revedere!

Se verifică.

I-a luat mai puțin de cinci minute să ajungă acasă.

Mă deranjează că a fost ucisă în timp ce fiul era ieșit.

Ce mă deranjează și mai tare

este că totul depinde de mărturia mamei.

Crezi că ei sunt vinovați?

Nu cred nimic, doar constat. Atât.

- Salut, Milo! - Bună, copii!

- Bună, Émile! - Bună!

Bună, Émile.

Iartă-mă, Rose. Am venit să iau baioneta nemțească din sala de mese.

Serios?

Lucile, adu-i-o tu.

Vor să verifice totul.

Dacă tot te-ai apucat,

poate verifici toate sertarele din toate bucătăriile din zonă,

pentru că o să mai găsești încă 200 de cuțite ca ăsta.

Poftim.

Nu o pierde. Nu se mai găsesc.

Nu erai născut când Pierre a adus-o acasă.

Îmi pare rău.

MUNȚII JURA

STAȚIE DE AUTOBUZ

Bună ziua!

Bună ziua!

O cunoști?

E Monique, nora lui Rose.

Soția lui Paul. Lucrează în oraș.

E dezastru. O să fac curat.

Nu! E atelierul meu.

Nu trebuia să cedez.

Niciodată.

La ce te referi?

Nu trebuia să-i las să se căsătorească.

Am putea să-l mutăm pe Paul în oraș.

E suficient să ne vindem pământul.

De ce?

Să se întoarcă Monique aici să lucreze,

cum a fost la început.

Nu toată lumea vrea să fie fermier.

Lumea ar trebui să știe ce vrea, înainte să facă schimbări!

Sigur. Asta e altă problemă.

Oricum, Paul e nefericit.

De asta s-a apucat din nou de băut.

Vezi tu?

Haide.

Pune ceva pe tine, e frig.

- Bună! - Bună, Rose!

- Bună, Gilberte! - Bună, Pierre!

- Bună, Pierre! - Bună!

E aglomerat la tine!

Michel și Serge ne-au trezit.

A venit până aici să sfârșească ucisă.

- Ce scrie în ziar? - Era o pariziană în drum spre Elveția.

Mergea în vacanță. I-au furat toți banii pe care-i avea.

Șapte mii de franci elvețieni.

Da, bine. Ce se petrece acolo?

- Bradul de Crăciun! - Pot să vin cu tine?

Da, dacă vrei. Paul, tu vii?

Nu.

- Deja l-ați instalat? - Da!

Acum mult timp.

Paul!

- Unde te duci? - Să beau ceva. Vii?

Vin cu tine.

Bună ziua!

Prețul este stabilit.

L-am văzut.

Vino mâine pe la mine. Vei vedea.

- Părinții tăi trebuie să se decidă. - Da.

Problema e că nu se vor decide.

- Bună, Pierre. Ce mai faci? - Bună, Raoul!

Bună ziua!

Până se decid ei cum să împartă, eu sunt terminat.

Ți-am explicat care e problema.

Da.

Sora mea e profesoară. Câștigă 180.

Lucile și cu mine abia facem 100.

Suntem prea mulți la fermă. Vacile nu aduc profit.

Rose.

Poți să vii cu mine, te rog? Dl judecător Larcher are câteva întrebări.

Haide. Ne așteaptă.

După ce fac împart bunurile,

instalez sus un teleschi

și, la bază, un bufet pentru schiori. Modern, nu ca aici.

Cu lumini de neon și muzică. Curat și modern, cum le place oamenilor.

Formidabil!

- Știi ce ai de făcut? - Da.

- Când îți spunem, țipi foarte tare. - Bine.

Vă sun când ajung sus.

Da, domnule căpitan.

- Bună ziua, doamnă! - Bună ziua!

Veniți cu mine.

Scuze.

- Chiar nu ați auzit nimic în acea noapte? - Nu.

Scuzați-mă. O zi bună, doamnă.

La revedere!

Cred că e curat în camera ei de la hotel.

Poate că acolo face curat.

Bine.

Mă duc să lucrez puțin.

E o zi bună pentru schi.

Tunisia nu e departe.

Tu servești micul-dejun la hotel?

Da.

Judecătorul nu arată deloc rău.

Da.

Cred că e cald în Tunisia.

Așa e. Iar aici e frig. E mereu frig.

Obișnuiește-te.

E banchetul recruților.

Cei care au făcut 20 de ani în același an se întâlnesc aici la fiecare cinci ani.

- Un lichior de gențiană? - Da, te rog.

Două pahare, Henri!

Descoperi lucruri noi aici.

Da, eu am lucrat mereu în oraș.

Te rog, ia loc!

Aici sunt oameni cumsecade.

De pildă Paul, fiul lui Rose. A fugit

după o despărțire, când era copil.

Ningea, ca și acum.

O lună întreagă cu minus 20 de grade. Rose l-a căutat în fiecare noapte.

L-a căutat peste tot prin Pontarlier. Și l-a găsit.

Nu a vrut să ne alerteze.

Soțul ei a luptat vitejește în război.

Și în campania de Eliberare.

Așa spune ea.

Ea și-ar fi dorit ca el să ajungă cineva.

Și-ar fi dorit să aibă caracterul ei.

Trebuie doar să-i cunoști.

Exact de asta mă aflu aici.

La revedere!

Nu e niciun criminal aici, la naiba!

- Raoul, lasă-ne în pace. - La naiba!

Domnul bea ceva.

Henri!

Adu-i de băut domnului judecător, din partea mea!

Nu știi ce vorbești.

Henri, dă-mi sticla.

Hai să bem.

Raoul, hai să mergem la culcare.

Cumpăr o sticlă pentru…

Da. Toată lumea merge la culcare.

Mulțumesc.

Noapte bună, doamnă.

Bună seara!

Poți să-mi aduci niște apă în salon?

Imediat, domnule.

Obosit, domnule judecător?

Îmi permiteți?

E un pic dificil, nu-i așa?

Și eu m-am obișnuit greu.

Ești italian?

Da, domnule judecător. Sunt italian.

Sunt din Florența.

Scumpo, adu-mi un whisky sec, cu gheață.

Crezi că vinovatul poate fi cineva din zonă?

Scuze, am uitat.

Nu ai voie să spui nimic.

Cred că te simți singur în meseria asta. Nici soției nu îi spui nimic?

Trebuie să fii foarte sigur pe tine.

Așa ar trebui.

Nu îți este teamă că poți greși?

E posibil.

E grav, dacă greșești?

Da.

Menajera lucrează de mult timp aici?

De doi ani. De ce?

- Eram curios. Noapte bună! - Noapte bună!

Putem începe, dle judecător.

Începeți.

Fotografiile, vă rog!

Păcat că nu e arma crimei.

Noi doi ne-am fi terminat treaba aici.

Am fi rezolvat cazul în 24 de ore.

Au trecut opt zile fără rezultate.

Investigațiile apropiaților victimei nu ne-au furnizat nicio pistă.

Soțul are un alibi perfect.

Nu cred că a fost un infractor care rătăcea noaptea pe un drum pustiu.

Tu ce părere ai, căpitane?

Evident,

nu putem exclude că făptașul este cineva din stat.

Dar îi cunosc bine pe toți.

Toți au un alibi, inclusiv cei de la ferma Granges Brûlées.

Vom continua fără poliție,

ei cred că investigația s-a încheiat.

Dna Perrier a fost ucisă în jurul orei 23:00.

în noaptea de vineri, pe zece.

Polițiștii au verificat traficul pe toate drumurile de acces,

însă până acum nu au descoperit nimic.

Toți cei din sat au un alibi,

deci nu suspectăm niciun localnic.

Șapte mii de franci elvețieni au fost furați.

Nimic altceva. Nici măcar inelul ei cu diamant.

Vom continua ancheta urmând toate pistele pe care le avem.

Sigur vom prinde criminalul.

- Domnule judecător! - Nu comentez!

- Bună ziua! - Bună ziua!

Am primit mesaje sau apeluri?

Nu cred. O clipă.

Nu.

Nimic.

E soacra ei.

Era nervoasă și a cerut să discute cu Monique.

Nu știu despre ce e vorba.

De ce crezi c-am venit aici?

Dacă e vorba de salariu, vedem noi cum facem.

Îți plătesc eu același salariu ca aici.

Nu vezi că Paul e trist?

Răspunde-mi.

E mai bine aici?

Ți-l imaginezi aici pe Paul, servind clienții?

Eu o fac foarte bine.

Nu asta am decis eu și Paul.

Nu asta.

Atunci întoarce-te la fermă.

Nu-mi pasă de fermă.

Nu sunt țărancă.

Gata.

- Bună ziua, domnule! - Bună!

Bună ziua, doamnă!

Bună ziua, domnule judecător!

Îmi permiteți?

Da.

Voiam să vă înapoiez baioneta.

Înțelegeți că a trebuit să verific totul.

Aveți o noră frumoasă.

Pe vremea mea fetele nu erau așa.

Am aproape 50 de ani.

Am venit aici în 1943, să-mi iau diploma de școală.

Nu ai vrut să continui studiile?

Îmi murise mama. Era război.

Eram cea mai mare, așa că am preluat ferma.

E păcat.

Nu știu.

Françoise, fiica mea, a continuat studiile.

Și fiii tăi?

Nu le-a plăcut școala.

Era frumoasă, nu?

Da.

Așa am văzut-o, domnule judecător.

Când mă uit la poza, ei îmi dau seama că voi rămâne până voi găsi vinovatul.

Nu mă împac cu gândul

că acel cineva se află undeva, în libertate.

Acel cineva care a ucis-o.

Înțeleg.

Trebuie să plec.

Mă așteaptă fiica mea.

- La revedere! - La revedere, doamnă!

Domnule judecător,

mă tem că exagerez.

Fără să vreau, îmi doresc să găsesc criminalul la fermă.

Nu ar fi foarte greu să avansez. Puștiul bea.

- Soția are nevoie de bani. - Ar fi o coincidență extraordinară.

Și când o privesc pe acea femeie, pe Rose…

Pare în stare să acopere greșeala unuia dintre copiii ei,

dar are caracter, i-ar fi imposibil.

Cred că e o femeie remarcabilă.

Ia viața în serios.

Așa sunt toți cei de acolo.

Am descoperit cu mare surprindere că acolo

ferestrele caselor nu au obloane.

Își lasă ușile descuiate, în caz că cineva se rătăcește noaptea.

Știam că nu cunoști zona și că vei fi surprins.

De asta te-am trimis la Pontarlier.

Sunt niște oameni uimitori

și foarte diferiți față de cei de la câmpie.

Îți lasă senzația

că pentru ei, anumite cuvinte încă au greutate.

Ca să revin la problema ta,

e o fază a anchetei pe care o cunosc bine,

orice fel de judecător ai fi, mai presus de toate ești om.

Avem intuiții și ne întrebăm dacă să ne bazăm pe ele.

Lumea uită că și noi suntem tot oameni.

Cred că soția ta te așteaptă.

Respectele mele, dle judecător.

Bună!

Trebuie să te întorci?

Da.

Te scot la masă.

Paul!

Vino încoace.

Azi vreau să ridicăm din nou peretele din spatele silozului.

Ai răbdare.

Într-o bună zi te vei duce la oraș.

Dă-mi sculele.

Mereu e așa frig aici?

Da, patru sau cinci luni pe an.

Eram sigur.

- Bună seara, domnișoară! - Bună seara!

- Părinții tăi sunt aici? - Da, sunt în grajd.

Mulțumesc.

Bună ziua! Socrul tău e aici?

E acolo.

Mulțumesc.

Tatăl tău e aici?

Bună ziua, domnule!

Bună ziua!

Aș vrea să stăm de vorbă.

Vrei ceva de băut?

Mi s-a părut că te-am văzut în Pontarlier, lângă secție.

Voiai să vorbești cu mine?

Lanțurile de zăpadă se rup des.

- Noroc! - Noroc!

Bună seara!

Bună seara!

Ninge tare.

Nu trebuia să vii aici.

Riști să nu mai poți pleca.

Cum livrați laptele pe vremea asta?

Călare.

Numai calul poate ajunge la cabană prin doi metri de zăpadă.

Dacă pleci acum, mai ai o șansă să treci.

Nu au terminat ultimul rând.

Mă duc acum.

Scuzați-mă.

Dar…

Peste o oră, va fi prea târziu.

Poate că tu poți trece, dar eu, prin zăpadă…

Nu sunt un bun șofer.

Atunci poți rămâne.

În general, oamenii nu sunt la fel de primitori ca cei de aici.

Poate pentru că nu există solidaritate la oraș.

Câștigă cel mai puternic!

Înțelegeți?

Judecătorul ne explică cum sunt cei de la oraș.

În cazul ăsta, omul a vorbit prea târziu.

Aproape opt luni nu a spus ce avea pe suflet.

Și pe urmă?

Nu a mai putut suporta. S-a decis.

Și totul a ieșit la lumină.

E târziu pentru voi, nu?

Când mergem la priveghiuri, tot așa târziu ne culcăm.

E altceva. Mergeam… Noapte bună, copii.

Jucam tarot, spuneam povești, râdeam…

Înainte să apară televizorul.

Mâine ne trezim devreme.

Hai să-ți arăt unde dormi.

Noapte bună, dle judecător.

Noapte bună, dle Cateux.

Poți pleca la 05:00. Se va putea circula.

- Scuze. - Mulțumesc.

Ați locuit dintotdeauna aici?

Da.

Am fost la Paris de două ori, pentru prima mașină.

- E tatăl tău? - Da.

El a vrut să preiau ferma.

Pe urmă m-am căsătorit cu Pierre în 1944.

E diferență mare de vârstă între fiii tăi.

A fost asta o problemă?

Șapte ani.

E ciudat.

Cel mare e calm, însă cel mic pare agitat.

A fost un copil dificil?

Unde ai auzit asta?

Nu mai mult decât alții.

Toți copiii sunt diferiți. Noapte bună!

Noapte bună, doamnă. Mulțumesc!

Chiar îți dorești să găsești aici vinovatul.

Ciudați sunteți, voi, cei de la oraș.

Ce voia?

Nu a venit fără motiv.

O să-ți arăt ce am descoperit.

În dulapul lui Paul, sub cămăși.

Nu!

Nu!

- Când i-ai găsit? - Azi-dimineață.

Pentru asta ai plecat la Pontarlier?

Da, pentru asta am plecat la Pontarlier.

Să-i spun judecătorului.

Dar nu i-am spus.

Nu i-am spus.

Ce este?

Ce ai făcut, Paul?

Nimic.

Ce-s ăștia?

I-a găsit taică-tu.

Ce ai făcut în noaptea aia?

Când am plecat de la Raoul, am coborât în oraș.

Pentru ce?

Să caut o mașină.

Ca să faci ce?

Să mă duc la Monique.

Și am văzut farurile Mercedesului.

- Și? - M-am apropiat.

Și?

Portiera era deschisă. Pe scaun era o geantă cu bani înăuntru.

Am luat banii.

Și ea?

Ai văzut-o?

Nu, jur că nu am văzut-o. Trebuie să mă crezi.

Eram acolo cu banii, îmi era teamă.

M-am panicat și am fugit acasă.

N-am putut rămâne acolo.

Nu am văzut-o. Era întuneric. Înțelegi?

De ce nu ai venit să mă trezești și să îmi spui?

Crezi că îmi este ușor? Mi-e frică de tine.

Pentru că ți-e frică de mine, ai devenit un hoț?

Nu vrei să-mi dai bani. Eu nu sunt țăran!

Nu te-am oprit niciodată să pleci în oraș.

Poți să te duci să lucrezi.

La uzină?

Nesimțitule!

Nu ai omorât-o?

Nu.

Nu mai știe nimeni de bani?

O să pleci în oraș. Foarte curând, îți promit!

Îmi cer scuze, nu pot să dorm.

Nici eu nu pot.

Am văzut cărțile și nu m-am putut abține.

Încălzesc cafeaua. Vrei?

Da, te rog.

Ți-a fost frig?

Un pic.

Jos nu dăm drumul la căldură.

Ne-am obișnuit.

Nu joci după regulile adevărate.

Nu, joc solitaire.

- Zahăr? - Nu, mersi.

Nu cunosc regulile.

Am pierdut din nou.

Pentru a treia oară.

- Sunt cărți de tarot? - Da.

Citești în cărți?

Nu. Nu sunt…

Nu sunt cărți în care să citești viitorul.

Sunt cărți normale.

Asta ce înseamnă?

Asta înseamnă că…

Ești mai fericit la țară decât la oraș.

Așa crezi?

În 1900.

Ai copii, domnule judecător?

Da.

Am un fiu.

Are cinci ani.

De ce?

Întrebam și eu.

E o liniște minunată în casa asta.

Da.

Eu nu cred că minți.

Nu am obiceiul ăsta, domnule judecător.

Lasă-l. Știi că e bolnav.

Bunică?

- Da? - Să folosesc verde sau roșu?

Verde.

Știi ce au făcut?

Cine?

Băieții.

Nu.

S-au dus la Berliot să afle cât le-ar oferi

dacă i-am vinde pământul.

De unde știi?

Știu pentru că tocmai l-am sunat pe Berliot.

Serios?

Ca să-l întreb cât ne-ar oferi pe pământ.

Mi-a spus că s-au dus amândoi la el acum două săptămâni.

Am o scrisoare de la André.

De ce ți-a scris la școală?

Să nu deranjeze familia.

Și?

O să mă duc la el în Tunisia.

Am deci să facem acolo un copil.

Ești fericită?

Da, sunt fericită.

Asta este.

Ce vrei să spui?

Nimic.

Măcar tu ai știut mereu ce îți dorești.

Pot să le spun?

Nu acum. Mai așteaptă un pic.

Bine. Te las să lucrezi.

- Bună! - Bună ziua, domnule!

Mai e cineva acasă?

Au plecat în sat, doar bunica a rămas.

Aha..

Nu te plictisești singur?

Nu, citesc. Îmi place să citesc. Mai am și acest Meccano.

Bună ziua!

Bună ziua, domnule!

Am grijă de Christophe.

Voiam să vă mulțumesc pentru aseară.

I-am adus un cadou nepotului tău.

Mulțumesc!

Îl pun aici.

Reparați ceasuri din plăcere?

Da.

Produceți mult ca arendaș?

30 000 de litri de lapte pe an.

Jumătate din ce producem.

Cât înseamnă asta?

În jur de două milioane de franci vechi pe an.

Trăiți cu mai puțin de 2.000 de franci pe lună.

Așa e.

Trei familii trăiesc din banii ăștia:

Familia lui Paul, a lui Louis și Rose și cu mine.

Nu revine mult fiecărei familii.

Nu, nu sunt bani mulți.

Nu eu am ucis acea femeie, domnule judecător.

Nu am ucis niciodată.

Poate doar în război, dar după cum știi…

În război…

Soția ta…

te admiră foarte mult, nu-i așa?

Soția mea exagerează, domnule judecător. Da, exagerează.

Însă, este un om de excepție.

Incredibil de…

frumoasă.

E puternică.

Vrea ca toată lumea să fie ca ea.

Unde e bunicul?

Bună ziua!

Bună ziua, doamnă! Am venit să-ți mulțumesc.

Ați fost amabilă că m-ați cazat noaptea trecută.

Domnul judecător a adus asta.

Nu era nevoie. Mulțumesc!

Trebuie să plec. La revedere!

La revedere!

Nu de asta a venit, corect?

Ce ți-a spus mai exact?

Doamnă.

Îmi pare rău, dar trebuie să vă percheziționez casa.

Nu o mâncăm dacă nu știm de unde este.

Ei bine?

Nu vom găsi nimic aici, domnule.

Bună ziua! Ce mai faceți?

Intrați. Haideți să beți ceva.

- E timpul să plecăm. - Mulțumesc.

- Să treceți și pe la noi. - Poate duminica viitoare.

Mulțumesc! La revedere!

Ne vedem mâine. La revedere!

La revedere!

- Ferește-te de necazuri! - Așa am să fac.

Urmează să spună că am fost eu!

Poftim, Paul!

Iată-te, Larcher!

Urmează-mă.

De data asta ai mers cam departe.

Domnule judecător!

Ce mai spui?

Nu am nimic să-ți spun.

Nu te îngrijora.

Nu o să scriu că ești rău.

Scuze. Sunt obosit.

Hai să bem un pahar.

Nu-ți face griji, nu te întreb despre caz.

Intră.

Bați la mașină cu două degete?

Da.

Scriam ceva rău despre tine.

Ce ciudat! Să scrii despre ce nu știi.

„În ziua 25 a anchetei, recunosc că mă simt un pic pierdut.

Atenția lui Larcher e ațintită doar asupra fermei lui Rose.

Astăzi a făcut o percheziție amănunțită.

Ce caută? Banii furați ai victimei? Arma crimei?

În orice caz, ceea ce știu,

este că își joacă ultima carte și nu poate merge mult mai departe.

Da, trebuie să se facă dreptate,

dar cât îi mai poți persecuta pe oamenii aceia?”

„Frumoasa regiune Haut-Doubs este liniștită

și cu oameni liniștiți.

Iar acești țărani sunt poate ultimii

care pot lăudați cu astfel de cuvinte.

Iar femeia pe care acest judecător nu o lasă în pace

este exponentul perfect al acestor fermieri.”

Îi înțelegeți bine pe oamenii de aici.

Femeia aceea mă fascinează.

Adesea mă gândesc la ea.

Mi-o imaginez în altă parte, ducând o altă viață.

E ca un personaj de carte.

Mersi pentru băutură.

Ai dreptate cu Rose.

E un om bun.

Deci, la 23:00, un pic beat, ai plecat de la ferma familiei Renevier.

De aici puteai vedea mașina.

Farurile încă erau aprinse. Bateria nu se consumase.

Ningea foarte tare.

Da, ningea.

Poate voiai să te duci în sat să mai bei ceva.

Nu știu.

Șapte mii de franci elvețieni e o sumă mare.

Poate aveai nevoie de bani.

Am nevoie de mai mulți bani ca să mă mut.

- E numai vina ei. - Vina cui?

A mamei!

Dacă vindea pământul, plecam de mult.

Monique o urăște cu motiv!

Puteam să mă mut la oraș, să-mi iau o mașină…

Ai putea să muncești. Alții nu sunt la fel de norocoși ca tine.

Fără pământ, ferma nu există.

Ar trebui ca ea să împartă totul!

Poți să-l iei în primire.

Nu-ți face griji. Nu a spus nimic din ce nu știam.

E superb aici!

Superb.

Mă întorc la Besançon,

după ce termin cu niște acte.

Ancheta nu s-a terminat, dar nu am niciun motiv să rămân.

Rămas-bun!

Mi-a făcut plăcere să te cunosc.

Rămas-bun, domnule!

Nu trebuia să urli când ai discutat cu judecătorul,

pentru că voi vinde pământul.

Te vei putea muta la oraș.

Cu bani.

Nu cu banii furați.

Nu…

O anunț pe Monique.

Soția mea e aici?

E în restaurant.

Mașina!

- Mașina! - Care mașină?

De la fermă. A fost lângă hotel în noaptea crimei.

- Mașina lui Rose? - Da. Break-ul cu portiera lovită.

- O conducea un băiat. - Paul?

Nu, un blond masiv.

Louis!

Nu te-am chemat.

Intră.

Scuze.

Îmi pare rău, Rose. Nu pot spune nimic.

Bună ziua!

Bună ziua, domnule.

Îi mai verifică alibiul încă o dată.

Poftim. Mănâncă ceva.

Mulțumesc.

O să îți spun ce știu, dar acum dispari.

E foarte grav.

Louis a recunoscut că a mințit în legătură cu locul.

În noaptea crimei a fost la Pontarlier, nu la prietenul lui.

Nu știm ce făcea.

Nu vrea să spună.

Pot să vorbesc cu el, dle judecător?

Louis.

E mai ușor dacă ne spui.

Poți vorbi cu el.

Ai mințit din nou, Louis?

Nu mă poți privi?

Unde ai fost atunci?

Nu pe aici. Sunt fotografi.

Ei bine?

Nu a făcut nimic, domnule judecător.

Sau…

E o tâmpenie.

Cum?

Nu pot să-ți spun nimic.

Sincer.

Doar că nu el a ucis-o pe femeie.

Trebuie să-l țin aici.

Sunt obligat, înțelegi?

Mă duc acasă.

La revedere!

Unde e Louis?

- L-au reținut. - De ce?

Nu știu.

Mâine dimineață să duci copiii la sora ta, în sat.

- Louis nu s-a întors cu tine? - L-au reținut.

- De ce? - Nu știu.

Mâncați în continuare.

- Hai să mănânci ceva. - Nu mi-e foame. Sunt obosită.

- E totul gata? - Da.

Atunci mâine o duci pe Lucile și pe copii.

- Bine. - Noapte bună!

Noapte bună, mamă!

- Deci? - L-am adus pe Louis.

Unde este?

E în casă cu soția lui.

Cum e?

Am venit acasă. Nu e suficient.

- În noaptea aia ai fost cu Monique? - Da.

De cât timp se întâmplă asta?

De un an și jumătate.

- A început aici? - Da.

E vina ta.

Tu m-ai obligat să o iau pe Lucile.

Nu trebuia, dacă nu voiai.

Dar ai vrut! Și ai făcut doi copii cu ea.

Cu ea rămâi!

Nu e vina mea că nu știi ce vrei!

Ne-am decis să ne mutăm în oraș!

Nu e adevărat! Ai spus că mergem în Elveția!

Târfă!

De la capăt.

Soția ta a declarat că la trei zile după crimă,

i-ai spus că ai bani.

Dar nu ai alți bani, în afară de salariul de la fermă.

Nu e adevărat! N-am spus așa ceva!

Doamnă, vă susțineți declarația?

Da.

Da?

Scuzați-mă.

Suspendăm interogatoriul.

Urmați-mă!

Du-l acasă.

Uite-l!

LICEU

…ne va relata mâine care e poziția sa.

În sfârșit, în cazul lui Claudine Perrier,

a avut loc o evoluție neprevăzută.

Ascultă, Louis! E grozav!

Mamă!

Două minore

au mărturisit că au ucis-o pe soția chirurgului.

Arestate pentru furt din magazin,

cele două tinere fete au 17 și respectiv 19 ani.

A fost o crimă brutală și gratuită,

pentru că furtul nu a fost motivul crimei…

Am stat două zile la închisoare! Asta nu a spus.

…Yvette a plecat din Pontoise pe zece octombrie…

Nu i-a apărut poza în ziar!

Le voi solicita despăgubiri în tribunal! Nu e dreptul meu?

Sărăcuțul de tine! Visezi!

Judecătorul!

Judecătorul era convins.

Și atunci când Émile a venit după baionetă!

Nu-l amesteca pe Émile!

Mamă! Unde ai fost?

Sus.

Ai auzit?

Da.

E bine.

S-a terminat.

Da, s-a terminat.

Dă-mi un măr, te rog.

Poftim, mamă.

Când împărțim totul,

cu vacile am putea să…

Eu și cu mama ta știm ce avem de făcut.

Louis?

Eu ce fac acum?

Ce vrei tu.

Nu e treaba mea.

- Noapte bună, mamă! - Noapte bună!

Nu mai am nimic nou să-ți spun.

Voiam să-mi iau rămas bun înainte să plec.

Și să-ți spun…

în ce-l privește pe Paul,

eu tot cred că s-a întors acasă mult mai târziu decât susții tu.

Și mai cred…

că el a luat banii din poșeta femeii.

Așteaptă aici, dle judecător.

Mulțumesc.

Rămas-bun, Rose.

Rămas-bun, dle Larcher.

Subtitrarea: Nicu Pravăț