Original subtitles

O mare de aplauze, dragi prieteni,

fiindcă ne apropiem de final.

Vom afla cine va fi Miss Bagni Pancaldi 1971.

Aş dori aplauze călduroase

pentru acest juriu formidabil.

şi pentru orchestra condusă de incredibilul artist Anselmo Viani.

Multe mulţumiri maestrului

care ne va şi cânta o piesă din repertoriul său.

Şi acum am o surpriză care o să vă taie răsuflarea.

Primăria din Bagni Pancaldi a decis ca anul acesta

să premieze o mamă care va fi declarată Miss Mama Verii.

Colaboratorii noştri caută deja.

Atenţie tinere şi frumoase mame!

Puteţi deveni protagonistele serii.

Şi acum orchestra "Le Nuove Dimensioni"

va marca acest moment. Vă rog, Maestre.

Trimişii noştri caută mamele...

Ei caută cele mai frumoase mame, şi sunt multe în seara asta.

Văd că au mai găsit una.

Să o aplaudă, dragi prieteni. Vreau să aud!

Unde-i entuziasmul celor din Bagni Pancaldi pentru aceste frumoase mame.

Pregătiţi-vă, puteţi fi vedetele petrecerii noastre.

Te rog, vino. Aşa...

Aplaudaţi-le cu căldură.

E o surpriză cu totul specială.

Veniţi, pe aici!

Să le cunoaştem pe mamele din Bagni Pancaldi. Prima e...

- Mara Smarmugi. - Excelent.

- Elisa Lorella. - Foarte bine.

Eu? Anna Nigiotti Michelucci.

- Luana Bertuccelli. - Foarte bine.

Acum am o surpriză. Câştigătoarea va fi aleasă

de incontestabila decizie a unei persoane

pe care o consider deja prietenul tuturor. Vă rog, Maestre.

Resincronizarea: "roeduard" pentru varianta "[BDRip 720p ITA-AC3 DTS-SUB] La Prima Cosa Bella (2010)-P2P"

Ea este câştigătoarea noastră!

Miss Mama Verii 1971!

- Mama a câştigat! - Dă-te jos, să nu cazi.

Să o cunoaştem mai bine.

Iată-le pe asistentele noastre, Marta şi Emanuela!

Pot să vă spun ceva? Dna Anna, nu?

Puteţi candida cu uşurinţă la categoria principală, nu-i aşa?

- Categoric. - Ce crezi?

E trăsnet!

Aveţi emoţii, doamnă?

- Puţin. - Iată şi florile...

Şi puteţi face poze.

Doamnă, spuneţi-ne unde sunt copii?

Nu ne vine să credem că sunteţi mamă!

Acolo sunt, Bruno şi Valeria. Faceţi cu mână, copii.

Cântă foarte frumos. Ar trebui să-i auziţi.

- Iar domnul e soţul? - Mario.

- E cam ruşinos. - Ruşinos!

Ce pot să spun, Mario? Ferice de dumneavoastră!

Aplauze pentru Miss Mama Verii şi pentru celelalte concurente!

Mulţumim, mulţumim mult.

- Pe aici cobor? - Da, vă rog, pe aici.

Să reluăm concursul de unde rămăsesem.

Prostule!

Să ne întoarcem la concurentele noastre.

Şi repet, sunt finalistele noastre.

- Susi Pozzi. - Lorella Biagianti.

Acum, chiar am ajuns la final.

O să mă îndrept către juriu, pentru care vă cer aplauze călduroase,

pentru că, după cum ştiţi, ei vor da voturile

Au ajuns aici cu ajutorul prietenos al ziarului oficial din Bagni Pancaldi...

Juriul îmi dă plicul...

- Capul meu! - Îmi pare rău.

Drogul!

Prietene!

Prietene!

Dom' profesor, v-a plăcut? Marfă faină.

Păcat că se transformă-n fum.

- Am citit cartea de la dumneavoastră. - Foarte bine.

Am ceva foarte special, dom' profesor,

marfă pură, garantată.

Nu, e-n ordine. Mulţumesc că te-ai gândit.

- Să vă păstrez un gram? - Nu, mulţumesc.

- Nopate bună la toţi. - În regulă.

Dom' profesor, casca! Altfel luaţi amendă.

Nu, iubito.

Caterina te-a aşteptat o jumătate de oră.

Cine?

Eleva ta de la meditaţii.

Am făcut rissoto cu carne de vită. E în cuptor.

Ai şi tort. Eu am mâncat o felie.

La mulţi ani, scumpule!

Sandra...

- Stai jos. - Ce e? Stau jos deja.

De ce râzi? E grav.

Măcar dă-ţi jos casca. Pari dus.

Am dat-o jos. S-a schimbat ceva?

Eu nu cred. Tu ce crezi?

Am casca în mâna în loc de cap, ce s-a schimbat?

Eu zic că nimic. Discuţia e aceiaşi.

- Discutăm sau nu? - Bruno, iubitule...

- Ce discutăm? - Sandra...

Nu putem continua aşa. E evident pentru toată lumea.

Eşti mult mai bună decât mine şi...

Ai fost iar în parc.

- Când schimbi subiectul... - Ai fost din nou în parc!

E un moment important, ne despărţim,

iar tu mă iei cu "ai fost iar în parc". E un moment important!

Ţi-ai petrecut ziua de naştere în parc,

ca ultimul drogat! Nu vezi, Bruno? La vârsta ta!

Nu sunt dependent, ţi-am spus de mii de ori.

- Cel mult... - Un consumator ocazional.

- Cel mult! - Da, cel muli. Bine.

De ce?

Ştiu că e greu să spui asta şi să o şi auzi.

Sandra, a venit momentul ca fiecare să meargă la casa lui.

Bruno, dragul meu, ştiu că nu e drăguţ, dar asta e casa mea.

Scuză-mă...

Atunci, să ne prefacem mai departe că nu ne înţelegem.

Să continuăm să ne prefacem? Atunci, să continuăm.

E nebun. E într-adevăr nebun!

Bună ziua.

Michelucci, vrei tocană de viţel?

- A fost înţărcat. - Atunci, mănânc-o tu!

Sunteţi profesorul de italiană?

Vă caută o doamnă care vrea să vă vorbească.

- Pe mine? - Da.

Orele mele sunt miercurea.

Este acolo, jos. O vedeţi?

Spuneţi-i că nu m-aţi găsit, bine?

Că m-aţi căutat, dar nu eram.

- Putem vorbi o clipă? - Nu.

Unchiule!

Ce faci, tinere?

- Sunt cu mama, n-ai văzut? - Nu.

- Ce faci? - Valeria!

Ai înebunit? Fugi?

Erai şi tu? Ce surpriză!

Uită-te la ea! Bună.

Ce mai faceţi?

Cum pot să vorbesc cu tine, Bruno?

Nu-mi răspunzi la telefon, ţi-am scris şase E-mail-uri...

- Arăţi bine. - Ştiu asta.

- Şi tu, Sergio. Cât ai crescut! - Aldo. Sergio e fratele meu.

Bruno, mama e tot mai rău.

- Te rog... - I-au oprit tratamentul.

Mai are câteva săptămâni.

Dacă nu o vezi acum, nu ai să şi-o ierţi niciodată.

Nu e vorba că nu vreau...

dar am examene aici, am treabă...

Mi-ar plăcea mult, dar...

Te anunţ eu când am să pot.

Dă-mi câteva zile... Mă bucur că te-am văzut.

- Ciao. - Ciao, Aldo.

Salută-l şi pe tatăl tău.

Vă sun eu. Vă dau un telefon.

Ce-a fost asta? Ce nenorocit!

- Nu pot să cred. - Ţi-am zis că e inutil.

Să mergem!

Ce face?

Nu-i mai fac chimioterapie,

e inutil. Îi dau doar calmante.

Săraca, doarme aproape tot timpul. O să fie şocată să te vadă.

Tu ai deja carnet?

În martie a făcut 18 ani.

18 ani?

- În iunie... - Are bacalaureatul.

Şi vedem cu facultatea.

De ce nu-l laşi să vorbească? Are 18 ani, lasă-l să vorbească.

Nu i-ai zis iubitei tale că pleci.

Cui?

- Nu stai cu cineva? - Da, e colega mea de apartament.

Dorm puţin, n-am închis un ochi azi-noapte.

Uitasem ce plăcut e să vorbeşti cu tine! Du-te naibii!

Ce e ăsta?

- Nu arată a spital. - Se numeşte "hospice".

- Cum? - Hospice.

- Doarme. Intră! - Cum adică "intră"? Şi tu?

Eu mă duc acasă. Poţi să dormi în fotoliu.

Valeria...

Doamnă, ştiţi dacă sunt autobuze de noapte spre gară?

- Mai încet. - Orice mijloc de transport?

Poţi să mergi!

- Mă doare! - Ieşi, ieşi!

- Ce face tata? - Taci şi dormi!

Gura! Pleacă din casa asta!

- Aşa te porţi cu mine! - Ce spui, Mario?

Am înţeles! Vrei să mă omori!

- Îmbrăcaţi-vă copii, plecăm. - Înţelegi?

Blestemat să fie ceasul când am rămas în Livorno.

Mi-era aşa de bine la secţia din Pontremoli şi am venit aici!

- Foarte bine, dragul meu. - Mă sufoci!

Vrei să mă omori!

Ce faci? Tu pleci!

- Copiii rămân aici! - Nu vreau să plece mama!

Taci!

Când tata o să se calmeze, o să aranjăm totul.

Nu mă calmez. Pleacă!

- Vino aici, dragul meu. - Aşa?

Bine, atunci plecaţi toţi trei! Afară!

Plecaţi cu toţii de aici! Afară!

Să nu vă mai văd 100 de ani!

Şi să nu îndrăzneşti să mai urci pe scara asta, că te te omor!

Aţi auzit? Am alungat-o!

Acum vedeţi-vă de treburile voastre!

- E în regulă, nu s-a întâmplat nimic. Spectacolul s-a terminat!

Nesi, ai văzut tot? N-ai pierdut nimic?!

Idiotule!

Mai bine.

- Mamă, l-am uitat pe Gigi. - Ursuleţul?

- O să-l luăm când ne întoarcem. - Îl vreau acum.

- Când ne întoarcem? - Nu vrei să taci?

- Mamă, Bruno m-a lovit! - Abia dacă am atins-o.

Nici nu te-ai încălţat! Vino...

- E proastă! - L-ai auzit, mamă, m-a făcut proastă.

Gata, fiţi cuminţi. Mergem la bunica şi la mătuşa

O să dormim toţi trei în pat.

Ştiţi că e distractiv e cu mama...

În papuci pe vremea asta!

- Mama a zis să ne grăbim. - Eu mi-am luat pantofii.

- Mai încet, bunicul doarme. - Eşti nebună.

Să vii cu copiii la ora asta?!

Ce era să fac? Înnebunise, urla, aproape mi-a smuls părul!

Probabil l-ai scos din minţi.

- Ce voiai să fac? - Ştiam eu că aşa o să fie.

Eşti sora mea, nu începe şi tu!

Vrei ca lumea să nu te judece!

Acum mătuşa o să vă dea bomboane

şi pe urmă ne culcăm.

- Şi eu unde dorm? - Pe canapea.

Nu-i bine? Nu mai plânge.

Ce fel de bomboane vreţi? Avem albe, roz...

Haideţi!

Unde te duci?

Oriunde e mai bine ca aici.

- Măcar lasă copii. - Copii vin cu mine.

O să regreţi!

Adio!

- Ce frumos e aici! - Cameră dublă e doar asta.

- Mulţumim, e perfectă. - Mai întâi uită-te.

- Mamă, avem şi flori! - Sunt de plastic.

Dar sunt drăguţe. Şi avem şi chiuvetă!

Gata, la culcare, e târziu!

- Eu unde dorm? - Ajută-mă să unim paturile.

Unu, doi...

Mamă, uite-l şi pe Isus! Să-mi spun rugăciunea?

- Înainte să te culci. - Dar trebuie să fac caca tare de tot

Ce scârbos!

Faci caca tare de tot?

- Vreau să merg singură. - Bine, te aştept aici.

- Mamă, eşti acolo? - Da, scumpo.

Ce ploaie! Nu poţi să dormi.

Ce tristeţe...

Şi-ţi mai vin tot felul de gânduri. Scuzaţi-mă.

E ocupat.

- Gata, scumpo? - Imediat.

- Imediat. - Nu vă faceţi griji.

Vreţi o ţigară? Sunt mentolate.

Sunt bune.

- Da, mulţumesc. - Cu plăcere.

Ştiam eu că v-am mai văzut.

Astă vară, la Miss Pancaldi.

Aţi fost cea mai frumoasă mamă, nu? Eu eram în juriu.

Scrieţi la "Telegraful", nu?

Roberto Lenzi.

Scriu despre cultură şi viaţa mondenă. Dar mai ales despre divertisment

Foarte interesant!

La început a fost, acum e plictisitor. Eşti mereu plecat...

Bineînţeles că n-am să vă întreb

ce faceţi la hotel.

Suntem oameni, se mai întâmplă.

S-o lăsăm baltă.

Mamă, am făcut unul mare!

Bravo! Să tragem apa...

Lăsaţi, o trag eu.

Caca de copil, e caca Domnului!

- Noapte bună. - Noapte bună.

Ştiţi că atunci când zâmbiţi...

semănaţi leit cu Ava Gardner?

Iubita lui Walter Chiari?

Eşti nebun, iartă-mă, Ava Gardner e frumoasă şi elegantă.

- Mama fumează... - Taci, proasto!

Aţi fi o actriţă perfectă.

- Eu? Râdeţi de mine. - Nu, vorbesc serios.

Aş vrea să ştiu ce crede amicul meu Augusto Paoletti.

Îl cunoşti pe Paoletti, nu?

Are vila aia grozavă de pe Calzabigi.

Da, dar cara merge la Castiglioncello.

E prieten cu toate vedetele.

Mastroianni, Sordi, Paolo Panelli...

- Scuze... - Noapte bună, Doris. Apoi...

Mi-am amintit că vara asta. maestrul Dino Risi,

filmează chiar la Castiglioncello.

Poate mi-aţi citit articolul...

- Ce faci, fumezi? - Puţin.

Dle Lenzi, sunteţi foarte amabil,

dar nu am timp să mă gândesc la asta.

- Cum doriţi, doamnă. - La revedere.

Oricum, nu sunt făcută pentru cinema.

Noapte bună. Gata, scumpule!

Din nou, inspiră...

Expiră...

Nu se aude nimic! Nu merge.

Merge? Uită-te puţin, Giada, te rog.

- Nu funcţionează. - În regulă, ai răbdare.

Vine de la Milano!

Nu are butoane, e modern.

Dă-te, nu mai vedem nimic!

Voiam doar să vă ajut. Mulţumesc.

Eşti fiul ei? Profesorul?

Ce femeie!

Dacă aş fi avut cu 20 de ani mai puţin...

- Gata, Ennio! - Scuze...

Nu începe şi tu, abia auzim.

De ce ai venit? Nu sunt pe moarte.

Mai bine, pot să plec.

Nu mi-a plăcut niciodată... Carmine.

Dar celălalt, cum îl cheamă... Cristian e mult mai chipeş.

- Cred că o să se împace cu Paula. - Poate...

Vezi cum eşti îmbrăcat?

Niciodată n-ai ştiut să te îmbraci.

Şi ce păr ai!

Nu ţi-a mai rămas mult, nu?

Bine, dă-mi un pupic.

Eşti tot chipeş.

Deşi duhneşti.

Pun pariu că nici nu te-ai spălat pe faţă.

- Mamă, te rog... - Stai să-ţi şterg urmele de ruj!

- Mă şterg eu. - Ce acru eşti!

De ce râzi?

I-au făcut zece runde de chimioterapie,

dar degeaba. Acum am chinui-o degeaba.

Nu rămâne decât s-o ajutăm în ultima fază.

Auzi ce spune doctorul?

Mie nu mi se pare deloc pe moarte.

E o femeie extraordinară.

N-am mai văzut un bolnav în stare terminală aşa de vesel.

Dar nu e mereu sedată?

Nu verei să taci şi să asculţi?

Îi facem calmante foarte puternice.

Doarme mult, dar când se trezeşte...

Din păcate ştim care e starea ei.

Scuzaţi-mă, ştiu că par un idiot,

dar nu pot renunţa la fumat.

Am văzut că era în buzunar.

Dle doctor, voiam să...

Vreau nişte informaţii... Scuză-ne, lasă-ne puţin singuri.

Stai acolo.

Există vreun medicament legal

care să te scape de senzaţia de gol şi de tristeţe?

Vreun opioid...

Ai încercat să faci o baie în mare? Scuze, sunt aşteptat în salon.

- Ciao, Valeria. - Mulţumesc, doctore. Ciao.

Îmi pare bine. Cu plăcere.

Bună.

Bună.

Să te prezint contesei.

Pe dealurile Tofanei. Nu ştiţi...

Dona Maria Grazia, vă salut.

Ea e prietena mea, Anna.

Îmi pare bine. Felicitări pentru casă, e foarte elegantă.

- Şi petrecerea e grozavă! - Da?

Mie mi se pare banală.

De ce petrecerile nu mai sunt distractive?

Adevărat...

Da, în ziua de azi...

Mamă...

Sandrine mă enervează.

Opreşte mereu muzica.

Nu-i spui să se ducă naibii, te rog?

Ţi-am spus să nu fii zgârcită.

Te rog s-o laşi să facă ce vrea.

- M-am săturat. - Sunt francezi.

Dă-mi un pup şi lăsaţi-mă-n pace,

Altfel o să mă doară capul.

Ai auzit? Trebuie să faci cum spun eu.

- Ce temperament are! - E o scumpă.

Scuzaţi-mă, doamnă, mă duc să-l salut pe dl conte Augusto.

- Hai... - Respectele mele, doamnă.

- M-am împiedicat, respectele mele din nou. - S-a împiedicat... Haide.

A adus o altă târfă.

Spune-mi dacă-i mai bine aici sau la petrecere.

Robertino... Pe tine cine te-a invitat?

Bună seara, Augusto. Glumeşte tot timpul.

- Ea e Anna. - Anna Nigiotti, îmi pare bine.

- Dar noi ne cunoaştem. - Da?

- Nu. - Anul trecut în Tofane.

Vă căzuse o gheată şi am ridicat-o.

Eraţi îmbrăcată complet în alb.

Mă confundaţi cu altcineva.

- N-aţi fost la Cortina? - Nu.

- Atunci, trebuie să vă duc acolo. - O idee grozavă!

Augusto are o cabană superbă acolo.

Dar pe tine nu te iau.

Contele a vorbit numai cu ea.

- Cu Miss Pancaldi? - De bună e bună, dar râde prea mult.

- E vicleană, vă zic eu. - Ce faci?

E vicleană, vă zic eu.

Am auzit că soţul ei a alungat-o.

Cine ştie cu câţi l-a înşelat!

Contesa se pricepe bine la asta...

Doar o doare capul mereu!

Mai ţineţi-vă gura!

Scuzaţi-mă.

Scuze...

V-am adus desert. Frişcă şi ciocolată.

Ce petrecere frumoasă, păcat că nu puteţi veni şi voi.

Contele e un adevărat domn.

- Nu mănânci? - N-am chef.

Mergem, te rog?

- Valeriei îi e somn. - Mi-a trecut.

Mai stăm câteva minute. Apoi îi salutăm pe toţi şi mergem.

Scuzaţi-mă, sper că nu v-am deranjat.

Nu, deloc.

V-am zis eu, idioţilor!

Ziaristul i-a adus şi am crezut că sunt ai lui.

- Pot s-o mănânc şi pe a ta? - Nu.

- Mulţumesc, nu vreau. - Haide...

Cum găteşte Valeria nu mai există. Fără s-o prăjească...

- E ceva special. - Mulţumesc, scumpo.

Sergio, nu vrei să laşi chitara? Suntem la masă.

Trebuie refăcută şi instalaţia electrică.

Abia se mai ţine. Poate cădea în orice clipă.

Mănâncă, îi spui pe urmă.

Vreau să-i spun că în ultimii ani

am cheltuit ceva bani cu casa mamei voastre,

fără a mai pomeni de timpul pierdut.

Sigur, am vrut să facem asta.

- Dacă pot contribui... - Nu, stai liniştit.

Tu iei mereu lucrurile în uşor, iubito,

dar casa asta trebuie renovată.

Rezistenţele au fost montate înainte de război.

Acum, reglementările locale, la fel ca şi în rezoluţia din 2003,

impun alte norme. Stai să-ţi arăt.

Am aici procesul-verbal al ultimelor instrucţiuni.

Ţi le citesc şi spune-mi dacă am dreptate.

- Unde este? Sper că... - Am făcut şi mazăre.

Bunica m-a făcut să citesc poeziile pe care le-ai scris.

Ea mi-a le-a dat să le citesc.

- De ce? - ... trebuie să fie din PVC.

Voiam să le folosesc ca versuri pentru trupă.

Mi-a plăcut cea cu

"Am venit pe lume cu picioarele înainte". Cum e mai departe?

Nu-mi mai amintesc.

... după multe întâlniri, una după alta.

Şi mai este şi la etajul al doilea, care este cel mai nenorocit!

Voi...

- Voi în trupă, fumaţi cumva... - Nu, stai liniştit,

- Suntem împotriva drogurilor. - Bravo!

Foarte bine.

Sunt oameni în fiecare noapte. Plus că în bucătărie iese fum...

Aşa că e mai bine să mergi în camera mamei tale.

Toată lumea ar fi mulţumită.

Şi mai e şi vecina de la doi cu pudelul ei care latră toată noaptea.

Doar discutăm.

Ieri s-au bătut rău, noroc că am intervenit.

Aş veni cu tine să-ţi arăt cum era dulapul autoclavei,

dar să-mi las colegul să aştepte...

- Nu-ţi face griji, mulţumesc. - Noapte bună, Bruno.

Cumnatul meu e grozav!

Picături...

Nimic.

Poate mai e ceva.

La dracu'! Mai vedem noi.

Uite ce-au făcut cu poza Annei!

Şi bietele flori...

Uscate, ca totdeauna. Numai eu le ud.

Parc-ar fi obligaţia mea.

Asta fac mereu.

Valeria mi-a zis că pleci imediat.

E mai bine aşa.

De ce nu te culci? E 11.

Nu-ţi face grijo. E cam dezordine...

Ce vrei să-mi arăţi?

A murit mama şi e rândul meu.

Astea sunt lucrurile voastre.

Mama ta păstra totul în sertar.

Eu le pun în ordine, altfel nu se ocupă nimeni de ele.

Uite ce-a mai păstrat!

- Erai bun. - Le copiasem.

Sunt poeziile tale.

- Nu sunt deloc rele, nu? - Le pun înapoi.

Aici erau? O să le pun la loc.

Mama ta era aşa mândră de tine.

Şi acum se laudă

că are un fiu profesor la liceu.

E şcoală profesională, Nesi.

Nu vrea ca oamenii să ştie că nu o suni niciodată.

Plec acum...

Înainte îţi arăt albumul pe care tocmai l-am terminat.

Unde l-am pus? M-am grăbit.

Trebuie să fac ordine pe aici. Unde o fi? Uite-l!

La ce te uiţi? Aici nu-i nimic.

Eu le-am salvat.

Erau doar negative, dar le-am scanat

şi apoi le-am printat. Sunt superbe. Ce zici?

- Sunt frumoase. - Da.

O să mă uit mâine la ele. Acum sunt obosit.

Acum mă duc să mă culc. Ai vreun somnifer?

- Îţi fac un ceai de tei. - Ceai de tei...

- N-ai ceva tărie? - Nu.

Sau cine ştie, biata mea mamă bea mult,

Groaznică!

Temă. "Descrie-ţi casa".

"Casa mea e pe Via delle Navim,

dar acum că mama e actriţă,

stăm la Castiglioncello,

dar într-o casă mai mică,

dar la fel de frumoasă ca acea a celor şapte pitici."

"Dar nu e casa noastră, ci a unui prieten de-al mamei."

Nu spune asta!

Şi mama nu e actriţă, face figuraţie.

Şterg pe urmă.

"Când lucrează uneori mergem cu ea, uneori, nu."

"Alteori, merg cu Bruno la plajă. Bruno pescuieşte

şi eu mă uit la el."

Nu scrie nici de mine.

Atunci, trebuie să şterg tot!

Am plecat, se filmează scena din pădure.

Să nu înotaţi, apa e foarte rece!

V-am făcut o omletă. Încheie-mă, scumpule!

Dacă vreţi ceva, strigaţi-mă.

Îmi iau şi papucii!

Nu s-ar zice, dar e greu să faci figuraţie.

Să filmezi o scenă de atâtea ori...

Nu înţeleg de ce. Încercaţi să fiţi discreţi.

Să nu mergeţi prea departe şi să vorbiţi încet.

Asta le lipsea!

Lasă-i să se distreze! Pot să facă tot ce vor.

Bună ziua, domnule.

Să-ţi văd muşchii, tinere! Bravo!

- Îndreaptă-ţi spatele! - Bravo!

Să mergem, Ava Gardner, altfel pe mine mă ceartă producătorul.

- Cu bine, copii! - Cu bine!

Taci, proasto!

Augusto!

- Ce fac, se sărută? - Cum de eşti atât de proastă?

Sandra, ce se schimba dacă-ţi spuneam de mama?

Ce face? Medicii zic că se simte rău.

De ce să vii? N-are rost, o să mă întorc repede.

O să te sun eu. Pa!

Bruno!

Sunt, Luciano Vallesi, proprietarul jalnicei firme.

Ne ocupăm cu găsitul de slujbe.

Tu? Eşti artist, fericitule.

Cred că Milano e plin de tipe!

La câte prezentări sunt...

Toate sunt modele "Dolce e Gabbana"!

- Glumeam, aşa sunt eu... - Te rog.

Puţin cam vulgar.

Şi tocmai m-am despărţit de nevastă-mea.

După zece ani de arest la domiciliu, sunt cam nesătul.

Încetezi odată? Nu mai agasa oamenii.

Vorbeam cu fratele tău, Valeria.

La Call Center de Guasticce nu vor să-i angajeze pe cei concediaţi de la Delphi.

Te ocupi tu? Eu plec.

- Când te întorci? - Când ai terminat, Vallesi!

Ai dreptate. Dacă vrei să te duc eu...

Am scuterul. Crezi că nu pot conduce? Hai, Bruno!

Mereu are dreptate. Ce femeie extraordinară!

Bruno!

Cine e ciudatul ăsta?

Şeful meu. Un idiot.

Lasă-mă să conduc eu. Îmi lipseşte doar un accident la Livorno.

Amândoi pe scuter!

Loriano, spune.

- Doamne! - Ce e?

Loriano!

Am căutat peste tot.

În pod, în pădure... nimic.

Azi-noapte a fost foarte agitată.

A luat mai multe calmante.

Dar dimineaţă era bine, s-a sculat devreme.

- Cum e posibil? - Nu e nici afară...

nici la primul etaj.

A plecat în cămaşă de noapte?

Şi-a luat haina şi geanta. E nebună!

Bruno...

- Bruno! - Lasă-mă-n pace.

- Se ceartă! - Cine?

Mama şi domnul acela. El ţipă. Vino repede!

- De ce? Ce-am făcut? - Vorbeşte mai încet!

Ce legătură au copii? E absurd!

Ce trebuie să facă copii?

De ce te porţi aşa? Ce am făcut?

Coboară!

Lasă-mă!

Crezi că să-mi pierd timpul aşa?

- Scumpii mamei! - Mamă!

Ce faceţi aici în frigul ăsta? Înăuntru, repede!

Haideţi, v-am adus mâncare de pe platou

Numai lucruri bune

Felul întâi, felul doi... chiar şi desert. Mie mi-e tare foame!

Vă e foame, nu-i aşa?

Aşi a fost foarte greu, era o cameră mare, pe şine.

Pe şine, ca un tren. Eu duceam o tavă în mâini

şi nu trebuia să mă împiedic,

dar nici să mă uit în jos.

Dl Risi a zis că m-am descurcat bine,

şi mi-a dat o replică pentru mâine.

Dar atunci, de ce s-a înfuriat domnul ăla şi te-a lovit?

Nu, nu m-a lovit! Acum ajută-mă să învăţ replica

altfel chiar o să se supere. E asta, cea subliniată.

Asta.

Tu eşti chelneriţa.

Da, şi dl Mastroianni e părintele Marco.

Se îndrăgosteşte de dna Sofia Loren, sau ea de el.

Nu ştiu foarte clar,

pentru că, noi, figuranţii, nu ştim intriga.

- Eu zic, "Bună seara, părinte". - Aici scrie, "Bună dimineaţa".

Am greşit deja. Trebuie să zic,

"Bună dimineaţa, părinte, azi avem paste cu sos

- şi mici calamari prăjiţi. " - Aici scrie doar "calamari prăjiţi".

Ştiu, dar e mai drăguţ aşa.

Cred că dlui Risi o să-i placă. Ce ziceţi?

Eu vreau să ne întoarcem acasă, la tata.

Scumpo, sigur că ne întoarcem. O să vedeţi, în curând.

Parcă frigi. Să nu ai febră.

Vino să te culci, o să-ţi treacă.

Cântăm puţin, copii?

Ce faci? Zâmbeşte şi tu ca sora ta.

E pentru mama. La ce te uiţi?

Aşa, mulţumesc.

Încă una.

Cum adică, "cerere de despăgubire"?

Dna Maria Grazia spune că i-au spart fereastra copii dumneavoastră.

Nu ei, mi-au jurat asta şi îi cred.

Şi îi ocupaţi abuziv proprietatea.

Cum abuziv? El ne-a invitat.

- Anna, hai odată! - O clipă!

Vă înţeleg,

dar ar trebui să plecaţi cât mai repede.

Sigur, de îndată ce găsesc altceva.

O să încerc s-o potolesc pe doamna.

Tu de acolo! Vino încoace, începem!

Imediat.

Scuze şi mulţumesc. Sunteţi un om bun.

Cu plăcere.

Scumpule..

Descheie-ţi nasturele! Haide...

N-am spart-o noi.

Ştiu.

Scena 83, prima dublă.

Acţiune!

Bună ziua, părinte. Azi avem paste

- şi mici calamari prăjiţi. - Stop!

Fiindcă am zis "mici calamari"?

- Du-mă la copii mei! - Mario, ce faci?

- Cine e nenorocitul ăsta? - Ai grijă cum vorbeşti!

Sunt soţul stricatei!

Linişte, lucrăm.

- Dispari, caporale! - În primul rând, sunt plutonier.

Şi apoi, dle Risi, nu vă priveşte.

Şi respectaţi uniforma!

- Scuzaţi-mă, dle Risi... - Nu face pe cretina!

Cum te cheamă? Unde te duci? Aşteaptă!

- Dino, ce se petrece? - Nu ştiu, Marcelino. Ai răbdare.

- Te rog, lasă-i! - Du-te şi te distrează!

Haideţi!

Haideţi, urcaţi! Mai repede!

Arătaţi ca doi ţigani.

I-ai ţinut într-o rulotă! Vino şi ia-i acum!

Uită-te la tine!

Îngeraşii mei!

Te rog, Mario...

Mamă!

Linişteşte-te şi vino la mătuşa.

Fata are febră!

Nenorocita!

Se face actriţă!

Ţi-am zis că nu exageram.

De acum tata o să aibă grijă de voi.

O să fie iar ca înainte. Nu-i aşa, Mario?

Cum se uita la ea... Marcello Mastroianni ăla!

Ea n-are ruşine...

Diseară mâncăm chifteluţe. Nu te bucuri?

Sigur.

A şaptea oprire. Isus cade a doua oară

sub loviturile biciului...

Aţi făcut şi păduchi, din cauza inconştientei ăleia!

Bieţii copii.

Nu plânge, termin imediat.

A zecea oprire. Isus dezbrăcat de haina lui.

Centurionii, la porunca lui Pilat din Pont îl biciuiesc...

... pentru a face focaccia,

... ulei, sare...

A 12 oprire. Isus e răstignit.

Nu mai plânge. O să-ţi crească la loc!

O să-ţi crească şi mai frumos. Nu, Mario?

Haide, puneţi masa!

A 12 oprire, Isus este pe cruce.

Isus, după un strigăt a murit.

... şi mă duce să mă odihnesc pe pajişti verzi.

Bruno, îndreaptă-ţi spatele şi adu-ţi scaunul mai aproape de masă,

şi ţine şerveţelul pe genunchi.

Valeria, aşteaptă să înceapă tata..

Şi să mestecaţi frumos.

Puţin şi pentru mine...

Poftă bună.

- Poftă bună. - Poftă bună.

Cum e?

Nu e ca aia pe care o mâncaţi voi.

Este "bordatino". Bunica mea o făcea mereu.

Am învăţat-o de la ea.

Aşteaptă, scumpule.

Mă duc eu.

Alo? Casa Michelucci.

Nu, nu ţi-o dau!

- Mario nu vrea. - E mama!

Ai grijă de tine, de copii ne ocupăm noi.

Şi poţi să te duci în Pascoli.

Din cauza ta l-am trimis pe tata acolo.

Acum lasă-ne, suntem la masă.

Dacă mai vreţi, mai este.

E căsătorit.

A cunoscut-o şi s-a îndrăgostit nebuneşte.

Dar nu-şi poate părăsi familia.

Sunt aşa de frumoşi împreună!

Îmi vine să plâng. Ce proastă sunt!

- Ce-a zis tovarăşa? - Că sunt deşteaptă. Bruno a luat opt.

- Cine a luat mai mult? - Bencini şi Fontanelli, 8,5.

Bine, azi lucrăm împreună la matematică.

Trebuie să ai cea mai mare notă.

O spun pentru că meriţi.

- Michelucci! - Bruno!

Hai să jucăm fotbal.

Garzelli are minge.

- Nu pot azi. - Iar nu poate!

- Bravo, scumpule. - Prăpăditule!

Fiţi atenţi când traversaţi strada.

Da?

- Unde fugi? - Taci, mamă.

De data asta reuşim!

Repede!

Vorbiţi.

Alo?

Noi suntem bine. Tu?

Cine e? Mama?

- Da, Valeria e aici. - Vreau să vorbesc şi eu!

Aşteaptă...

Am înţeles.

Numărul tău?

Bine, îl întreb.

Când nu e mătuşa. Dar ea este mereu acasă.

Bine.

Şi eu.

Ţi-o dau. Ţine!

Mamă, unde eşti? Când vii?

Mătuşa mi-a aruncat haina roz,

a zis că era mizerabilă.

Bine, sunt cuminte.

- Ai făcut pe tine! - Ba nu, era ud pe jos!

Şterg eu, grăbiţi-vă!

Mergeţi acasă!

- Vino! - Mie frică.

Ia-ţi ghiozdanul! Şi stinge lumina, proasto!

- Să ne întoarcem să dormim! - Gura!

Ce vrei să faci? E periculos!

Dă-mi ghiozdanul şi urcă!

Plouă!

- Dă-mi mâna! - Mamă...

O să reuşim, crede-mă.

Vino. pe aici!

- Mi-e frică! - Sunt eu aici.

- Ai grijă. - E frig.

- Ce sus e! Dacă mor? - Te prind eu. proasto!

- Nu pot! - A aprind lumina, s-a trezit!

- Nu pot! - N-ai decât!

Mă laşi aici?

Mamă, e periculos! Ajută-mă, mamă.

E singur.

- Şi Valeria? - Uşa era încuiată.

- E pe acoperiş. - Intră în maşină.

Ştiam că o să se termine prost.

Mă ţii minte?

- Mamă! - Scumpo, închide ochii şi dă-ţi drumul.

- Nu pot! - Nu-ţi fie frică.

- Mi-e frică! - Nu trebuie.

- Ce se întâmplă? - Te prinde mama.

Unu, doi... unu, doi, trei.

Mario, fură copii!

Hai, Armando! Repede!

- Urcă, scumpo. - Mă faci să ajung la închisoare.

Ce închisoare? Sunt copii mei!

Opriţi-vă! Opriţi-vă, ticăloşilor!

Aduceţi-i înapoi!

- Vă găsesc eu! - Ţi-am zis să fim mai atenţi!

Nu începe şi tu, Leda!

Aici e o pizzerie fantastică.

Uite şi farmacia! Am nevoie de nişte lucruri.

Uite câtă lumină!

E o zi minunată.

Mamă, trebuie să ne întoarcem la spital.

De ce?

Du-mă prin magazine.

Haide, mamă...

Sau du-mă acasă, să stăm puţin împreună.

Ce rochie frumoasă!

I-ar veni bine Valeriei, nu s-a îngrăşat.

Nu ştiu ce face cu băiatul ăla.

De ce?

- Giancarlo e un băiat bun, mamă. - E plictisitor.

- Şi e şi urât! - Urât...

- Tu vrei ceva? - Nu, am.

- Maieuri, ciorapi? - Nu, am.

Eu cred că e ceva între sora ta şi Vallesi.

E chipeş, înalt...

Şi ce dacă e înalt? Nu mi se pare că e ceva între ei!

- Nu? - Nu.

Poate îmi explici tu asta.

De ce la dat soţia lui afară din casă?

Nu ştiu.

Adevărul e că sora ta e ca o mâţă speriată.

Ţi-e greu să înţelegi? Nu se lasă din cauza copiilor,

deşi ei sunt mari. Ei sunt cei ce contează.

- Nu e ca tine, încăpăţânată. - Nu la sărbătoare, mamă...

- Doar un minut, nu fii rău. - Nu fugi, de ce fugi?

Hai să ne uităm!

- Au şi vată pe băţ! - Ia-o încet.

- Îmi daţi şi mie una? - Mamă, lumea stă la rând.

Scuzaţi-ne.

Cât costă?

- Mulţumesc. - Ce bună, mereu mi-a plăcut.

- Eşti sigură că poţi s-o mănânci? - Şi copiii mănâncă!

- Încearcă. - Nu mi-a plăcut niciodată.

- Mamă, hai să mergem. Nu vrei să dansăm puţin?

- Ai înebunit? - Numai o dată, te rog.

Haide, vino!

Hai, mişcă-te puţin.

E frumos!

Hai, vino. Mişcă-ţi picioarele.

- Nu. - Haide.

Haide, nu mă doare...

Aşa, ţine-mă strâns.

De când n-am mai dansat...

Nesi mă duce doar la expoziţii

şi la piesele lui Goldoni. E aşa de serios, Bruno...

Dar e bun, cumpără de mâncare şi plăteşte din facturi.

Şi de ziua mea mi-a luat un buchet de trandafiri.

Haide, tuşeşti...

Nu, să dansăm încet.

Încet, faţă în faţă.

Îţi vine să crezi că m-a cerut de soţie?

Cine?

Loriano. Nesi.

Ar fi un vis pentru el. Mi-a scris şi versuri.

Scrie poezii ca şi tine. Şi e la fel de ruşinos ca tine.

Nu a vrut să le citesc...

Dar le-am găsit.

Mişcă-ţi picioarele, eşti ca o mumie!

Să mergem, mamă. Se uită toată lumea la noi.

Distrează-te şi tu puţin.

Nu te relaxezi niciodată.

Mamă...

De ce sunt aşa de nefericit?

- Ce-ai spus? - Nimic.

Ai fost mereu aşa ursuz.

Îţi trebui mai multă încredere în tine.

Aşteaptă puţin, mamă.

Ce e aşa de amuzant? Vreau să mă distrez şi eu.

Ce te-a apucat?

Dansez cu mama mea.

Nu te prea descurci. Cară-te!

Se simte rău.

Mamă, mamă!

Lăsaţi-o jos!

Doamne!

Îţi fac nişte şniţele şi paste.

- Închid şi vin. - Azi e finala Canzoníssima.

- Grozav! - La revedere, dră Viviana.

Ne revedem miercuri. Dle Mansani...

Pe curând.

Cred că sora mea bănuieşte ceva.

Azi aproape că a venit în magazin.

Să coborâm.

Atunci, grăbeşte-te!

Am venit, copii.

Mi-e foame,

Şi Bruno m-a lovit în cap.

Voia să se joace cu geamandura.

Nu, nu e bine copii. Înţelegeţi?

Armando are dreptate.

Fiţi cuminţi. Dra Viviana vine doar miercurea.

Dar acum o să mâncăm paste.

- Sunt gata, trebuie doar încălzite. - Bravo!

Da, scumpule.

Eu plec în cinci minute.

Sigur, Armando... Haide.

Azi a mers bine, nu?

Cum ai putut să dai costumele?

Eu pur şi simplu nu puteam să le dau.

Le-am dat cu reducere.

Ai văzut facturile?

Furnizorii trebuie plătiţi la sfârşitul lunii.

Şi nu uita de papuci. Mai avem doar măsuri mari.

Bine.

Armando...

- Vrei să-mi spui ceva? - Nu, mai bine plec.

Sandalele astea nu se vând deloc.

Dă-le la pachet cu costumele roşii.

Nu vrei să rămâi la cină? Avem o tonă de mâncare.

Nu, ai auzit ce a spus sora mea. Trebuie să plec.

- Atunci, pe altă dată. - Sigur.

Bine.

Copii, salutaţi-l pe dl Mansani

şi ajutaţi-mă să pun masa.

- Noapte bună, dle Mansani. - La revedere.

Scumpule, cum eşti îmbrăcat?

- Noapte bună. - Noapte bună.

Data viitoare du-o în Luna Park.

- Vată de zahăr?! - Acum e vina mea!

Ea a vrut să danseze şi să mănânce vată de zahăr.

Eu numai am luat-o pe scuter!

- Şi nici n-am vrut să vin aici. - Mai taci!

Lăsaţi-o să se odihnească. Merită.

Dar trebuie să fiţi pregătiţi pentru orice.

- Doctore, o să fie bine? - Să vedem cum îşi revine.

Dar important e să nu sufere.

De vindecat, nu se mai poate.

Doctore, ne-am hotărât, o luăm acasă.

- Cine a hotărât? - Taci, proasto!

- Se poate, nu? - Vorbeşti serios?

Poate urma tratamentul şi acasă.

Dacă sunteţi în stare şi Anna vrea,

puteţi s-o luaţi acasă. Dar acum, aşteptăm.

Bună seara.

- Ar fi mai bine, nu? - Nu ştiu.

Eu sunt aici.

Ce faci?

Încet, aud copiii...

E uşa deschisă!

Grăbeşte-te!

- Tată... - Ah... fiule!

Ce faci aici?

Cum eşti?

Eşti bine, nu?

Să nu spui nimănui că m-ai văzut.

- Nici măcar mamei. - Bine.

Şi Valeria? Te mai supără?

Tu trebuie să ai grijă de ea. Acum eşti bărbat.

Deocamdată asta e situaţia cu mama. Pe urmă o să mai vedem...

Gata, du-te la culcare.

Bruno, vino aici!

Ţine ăştia.

Să nu-i spui mamei că sunt de la mine.

Râde?!

Cred că e nemuritoare.

Ţii minte când a murit...

La Bagni Pancaldi?

- Tata făcea poze... - Nu, filma.

Bine, filma.

Da, îmi amintesc. S-a simţit rău, s-a prăbuşit...

- A făcut congestie. - Congestie cerebrală.

Şi când au dus-o la spital...

era palidă şi rece. Murise.

Şi apoi a deschis ochii.

"Aş mânca o gogoaşă!"

De ce râdeţi?

- Nimic, mamă. - Vreau să râd şi eu.

Vorbeam şi noi, mamă.

Cum te simţi?

Nu, mamă, nu-ţi da tubul jos.

- Mă ridici puţin mai sus? - Mai sus... dă-mi perna.

Dă-mi perna aia..

Aşteaptă, mamă. Acum.

- Eşti gata? - Încet, fii atentă.

Îi cerţi mereu...

Copiii mei sunt cuminţi.

Mamă, ascultă...

Dl doctorul a spus că ai putea...

Ce preferi? Să te întorci acasă sau să stai aici?

- Am hotărât. - Ce?

Mă mărit cu el.

Nu înţeleg.

- Ce-a zis? - N-am înţeles.

- Ce zici mamă? - Dacă sunteţi de acord...

- Credeţi că se poate? - Ce, mamă?

Ce proastă eşti! Vrea să se mărite cu Loriano.

Nesi!

- Mergi! - Nesi, Nesi!

- Spune-i, Mario. - Spune-i!

Porniţi mai repede.

Mario!

- Unde mă duc? - La spital, fii liniştit.

Nu muri, Mario. Nu muri.

Vino să ne iei, dacă ea nu e acolo.

Să evităm scandalurile.

- Nu pot să merg şi eu? - Stai aici, cu mine.

- Ce nenorocire.! - Să nu îndrăzneşti

Tată...

Salutare!

N-am nimic.

O să-mi facă analizele şi apoi o să mă trimită acasă.

- Sunt bine. - Da...

- Mama? - E jos, cu Valeria.

Să le chem?

Nu, nu, dacă le vede ea...

Vino încoace.

Ţine asta.

Dă-i-o mamei.

Nu o citi. Pune-o în buzunar, ascunde-o.

Pot să te pup?

Lasă, nu contează...

Du-te...

La ce te uiţi? Du-te...

"Dragă Anna, în aceste clipe

am înţeles multe lucruri."

"Îţi iert toate greşelile şi te iubesc mult."

"M-am îmbolnăvit de inimă

fiindcă am fost departe de tine şi de copii."

"Aşa că am decis ca atunci când ies"...

- Unde e mama ta? - Dă-mi-o, nu e a ta.

Nici vorbă! O fac pentru tatăl tău, pentru tine şi pentru sora ta..

- O să-mi mulţumeşti cândva. - Dă-te!

"... o să vin să te iau, să fim împreună.!

"Dacă vrei."

În ziua Judecăţii de Apoi stelele vor străluci...

- E Anna. - Nu, nu poate intra!

Cum de mai are curaj să vină, după ce l-a ucis?!

- Leda, taci. - Ce face, a înebunit?

- E dezgustător! - Asta ar fi vrut tata.

- E un păcat! - Să mergem, ignoraţi-i.

Pleacă! Mario nu te voia aici.

Mă iubea numai pe mine şi pe copiii ăştia!

Pe ei i-ar fi luat înapoi.

Pe tine nu te-a iubit nimeni, Lorenza, pentru că eşti rea şi egoistă.

- Şi mai eşti şi urâtă! - Să-ţi fie ruşine!

Meriţi să ajungi pe stradă!

Şi nici să nu te mai gândeşti la casă!

E a mea! Mario mi-a lăsat-o mie!

Nenorocita! Îi arăt eu.

Mă duc la avocat!

Hai, Bruno! Deschide uşa odată.

Am ajuns!

Anna e în "pole position".

- Prostuţule! - Ce casă frumoasă.

Să le tratăm cu ceva pe fete şi pe dl doctor.

- Te ocupi tu, scumpo? - Mai încet.

E mult de muncă!

- Îţi place casa mea? - Mult.

- Acum ajutaţi-l pe doctor. - O clipă.

Ajutaţi-o.

Sunteţi gata? Unu, doi, trei!

- Încet. - Încetişor...

- Încetişor. - Ai grijă de tine.

Îi faceţi ser fiziologic mereu.

Astea sunt pentru când are dureri,

dar nu mai mult de două picături.

- Bruno... - Ce e, mamă?

- Ochelarii! - Da.

- Aş vrea să citesc ceva. - Vrei un ziar?

Nu, scriu numai lucruri urâte.

Vreau o revistă despre vedete,

cu interviuri în exclusivitate.

Am înţeles. Voi ruga pe cineva să ţi-o cumpere, mie îmi e ruşine, mamă.

Ţi-e ruşine? De ce ţi-e ruşine?

Bine, o s-o cumpăr eu.

Te rog să nu uiţi să-mi porneşti televizorul.

- E concursul de dans. - Ţi-l pornesc.

Mulţumesc.

Vino încoace.

Vino încoace, Bruno. Un minut, vino.

- Spune, mamă. - Cum te simţi? Pari epuizat.

Nu, sunt bine.

Dormi noaptea? Sau stai şi te gândeşti?

- Nu, normal că dorm. - Sigur?

Dacă zici tu... De ce nu faci o baie în mare?

- Bine, o să vac o baie în mare. - Da?

Ţi-ar face bine.

Da, o să fac o baie...

Dragul meu...

Mă duc să-ţi iau revista, mamă.

Bine, Brunino.

Ce e cu tine?

Şi-a amintit de mine,

şi m-a lăsat în faţa tuturor.

Ai auzit?

Putem face cununia sâmbătă.

O să vină şi viceprimarul.

Fiul lui a lucrat cu mine.

Actele sunt deja gata.

Am prieteni la primărie.

- După atâţia ani de serviciu.. - Toţi te respectă.

- Eşti grozav, Giancarlo! - Şi tu eşti, Bruno.

Noi ne-am înţeles mereu, nu?

- Îi fixezi tu televizorul? - Sigur.

Am adus şi cablul.

Îi instalez şi DVD-playerul.

- Frumoasa mea soacră... - Mulţumesc, Giancarlo.

Doctore Cerrai... Nu, stai liniştit.

Mă întorc imediat. Numai să fac conexiunea.

Ţi-am adus toate filmele cu Sophia Loren.

Ai televizorul în faţa ta.

Când m-am născut, stăteam pe Via delle Navi.

Apoi, ne-am tot mutat.

Am stat într-un pod,

într-o cameră mobilată din Pontino,

lângă caruselul din Via Pelaghi...

Repede, copii, mai repede!

Nu mă ascultă! Uşurel!

E mai bine dacă respecţi regulile.

Terminaţi, copiii!

Fratele meu, Bruno, e la liceu. Un şoarece de bibliotecă!

Eu nu sunt aş a bună la şcoală.

Când eram la Coteto, M-a dus la Carlo Bini,

apoi la Marmora şi apoi la Pistelli.

Acum sunt la şcoala Colombo.

- La Colombo? Am fost şi eu acolo. - Serios? Încă o coincidenţă!

Ce coincidenţă! Fac studii de contabilitate,

dar pare o pierdere de timp.

Eu vreau să lucrez.

Şi eu, dar după gimnaziu.

- Nu vrei să mă ajuţi? - Şi tu nu vezi că vorbesc?

Tu ce vrei să te faci?

Poliţist la circulaţie.

E o profesiune de prestigiu.

Cât te invidiez că ştii!

Eu mă răzgândesc mereu.

Coafeză, cosmeticiană...

E greu de ales.

E bine aici. Cât vă datorez?

Lăsaţi, s-a ocupat de avocat.

V-aş oferi o cafea,

- dar e aşa un haos aici... - Nu vă faceţi griji.

Chemaţi-ne la nevoie. Mainardi.

- Aveţi numărul. - Mulţumesc.

Avem gaz.

Fac pastele şi fug la muncă.

Ce e? Ce nu-ţi place? În sfârşit avem o casă!

Avocatul ăsta ţi-a dat o casă,

o slujbă şi chiar ţi mobilă.

Mi le-a dat cu împrumut. E un om tare bun, avocatul Cenerini!

Mamă, mamă, mamă!

Îl cheamă Giancarlo, li e aşa simpatic!

E Capricorn, cu ascendent în Balanţă.

Şi tatăl lui e agent de circulaţie.

M-am înroşit toată, cred că m-am îndrăgostit!

Ia o aspirină. Prostuţa!

Pregătesc pastele.

Cabinetul Cenerini.

O clipă, să văd dacă e aici.

Dle avocat, dl Canessa. Vi-l dau?

- Anna... - Da?

- Nu mi l-aţi dat. - Nu?

Trebuie să apăsaţi butonul roşu

fără să puneţi jos receptorul. Altfel se întrerupe.

Ce proastă sunt! Scuze, nu mă descurc cu butoanele astea.

- Îl sun imediat. - Lăsaţi, îl sun eu.

Mulţumesc. Şi scuze.

Alo? Cabinetul Cenerini.

O clipă, e ocupat. Aşteptaţi.

Am închis.

- Anna... - Da?

Vreţi să veniţi puţin, vă rog?

Desigur.

E atât de proastă, nu?

- Scuzaţi-mă... - Intră.

Intră, intră.

Să mergem dincolo, e mai comod.

Vă rog.

Ea e Anna.

Voiam să v-o prezint pe Giuliana, soţia mea.

Bună seara.

- Îmi pare bine. - Bună seara, Anna, plăcerea e a mea.

A venit pe aici pentru că diseară mă duce la teatru

- să-l vedem pe Aroldo Tieri. - Avem abonament la toată stagiunea.

Oricum Mauro adoarme de la primul act.

Am aici ceva pentru copiii dumneavoastră.

- Bruno şi Valeria, nu? - Mulţumesc.

Sper că mărimea e bună.

Caşmir! Nu trebuia...

Giuliana adoră copiii.

Să luăm loc.

Ce-ar fi să veniţi într-o zi la noi la masă?

Mi-ar plăcea să-i cunosc.

Dacă nu vă deranjăm...

- Ai avut dreptate, e foarte drăguţă. - Aşa e.

Mulţumesc. Iar dumneavoastră dnă Giuliana,

sunteţi şi mai drăguţă decât în poze.

Ce drăguţ!

Un coniac?

O picătură.

Benzidril şi Bromocodeina pentru tuse.

Şi astea.

Picăturile vi le dau, dar pentru restul vă trebuie reţetă.

Ştiu.

Dar doctorul Risaliti e la spital acum.

V-o aduc mâine.

Doctorul Risaliti? E pediatru.

Sunt mulţumit de el, nu-mi vine să-l schimb.

- Bătrânul Risaliti. - Nu avem voie.

Vă rog, nu sunt din oraş...

Plecaţi, vă rog.

- Vă rog, ca o favoare... - Ajunge, plecaţi!

Bromocodeina şi Benzidril

cer numai drogaţii în criză.

- Ştiu. Arăt eu a drogat? - Ştiţi câţi vin aici?

Chiar şi costum şi cravată. Mergeţi la altă farmacie

sau direct la centru să vă dea metadonă.

- Baldacci! Vă cunosc. - Nu încercaţi.

Vă rog să plecaţi.

- Andrea Baldacci, nu? - Serenella, cheamă poliţia.

Baldacci...

Aţi văzut? Andrea Baldacci e iar cu Talini.

Talini, linişte, te rog!

- Să formăm grupurile pentru proiect. - Nu!

Haideţi.

Talini, nu mai lucrezi cu Giacomelli.

Cu cine ai vrea să lucrezi?

Cu Michelucci, săracul, mi-e milă de el.

Eşti cam încrezută! Dar el e un elev bun..

Michelucci e serios. Deci, Talini cu Michelucci,

Giacomelli cu Algranti şi fără discuţii.

Tu faci tema şi eu îmi fac unghiile.

Să vin eu la tine acasă?

Crezi că vin eu la tine?

Dar, te rog, nu înainte de 17:00,

pentru că vine Andrea. Înţelegi?

Da.

- Ce-ai înţeles? - Ce ai spus.

Nu pari prea priceput la lucruri de astea.

La revedere, Lollina.

Bruno, scumpule!

Am vorbit cu profesorul de italiană. Spune că eşti foarte bun.

Nu mai vorbi cu profesorii mei.

Şi cel de ştiinţe e foarte drăguţ.

Şi arată foarte bine. Mi-a dat şi telefonul lui.

- La ştiinţe am o profesoară. - Da? Atunci, cu cine am vorbit?

Gata, pleacă, te rog.

Luciana mă învaţă să fac copii xerox.

- E greu. Pa, scumpule. - Pleacă.

Conform lui Burckhardt, Evul Mediu a fost...

universalist...

Eu îmi pun lenjerie transparentă...

şi idiotul se duce la tenis!

Antropocentric, umanist...

Îţi arăt, dar să nu pui mâna.

Să nu mă spui, Andrea e gelos.

Ar trebui să scriem ceva.

Noi doi facem sex mereu. E obsedat.

Trebuie să am grijă, altfel merge până la capăt.

Eu cred că tu n-ai făcut-o niciodată.

Începem cu titlul, "Transformările sociale

din Evul Mediu până în Renaştere."

Ştii ce-a zis Giacomelli?

Că scrii poezii triste

şi că te masturbezi privind reviste.

Giacomelli e un mare idiot! Să scriem.

Te-ai sărutat vreodată cu limba?

Cred că nu eşti în stare. Andrea zice că sunt profesionistă.

- Totul ţine de tehnică. - Elena, eşti o pacoste!

Să termină odată şi să plec! Eşti nebună?

Aşa să vorbeşti la tine în cartier

cu toţi vagabonzii de acolo!

N-ai făcut-o niciodată, nu?

Nici eu.

- Dar e un secret. - Bine.

Vino încoace.

- Hai. - Vin.

Jură că nu spui nimănui.

- Da. - Sărută-mă.

Sigur.

- Andrea ne-ar ucide pe amândoi. - Sigur.

Sărută-mă. Mai repede!

Bruno, grăbeşte-te, avem test la latină.

Toţi în spate, strategic.

Acum 10-15 ani a fost Miss Pancardi.

Acum o face cu soţii prietenelor ei.

Mi-a spus vărul meu.

Cică a jucat şi în Castiglioncello

era iubita lui...

- Marcello Mastroianni. - Ăsta!

Un prieten al unchiului meu lucrează cu ea la un avocat.

Cică o face în trei, cu avocatul şi cu soţia lui.

Scuze, dar e o nimfomană!

- Staţi, să ne spună Baldacci. - N-am vrut să vă spun,

- dar eu am aranjat-o deja. - Cu cine?

- Nu se poate. - Nu, eu îl cred.

Nimeni nu-i scapă lui Baldacci. Credeţi-mă.

E venit să discute cu profesorii, mi-a făcut cu ochiul

- şi am mers la baie. - Nu!

Am făcut-o şi pe la spate!

Îi place să spună porcării.

Elena a vrut s-o facem în ziua aia.

Dar eu eram frânt Apoi m-a căutat la farmacie,

ca să-l întrebe pe tata despre mine.

- Ştiţi ce a cumpărat? - Prezervative!

Scuze, Baldacci, cu tot respectul, ţi-am regulat iubita.

Sper că n-a rămas gravidă. N-am fost prea atent.

I-ai un test de sarcină. Se mai întâmplă.

Andrea, nu-i adevărat! E nebun!

Michelucci a înebunit. Andrea!

Andrea!

Bruno?

M-au sunat de la şcoală. Ce-ai păţit?

Dumnezeule!

Scumpule!

Bruno!

Uite cum te-a lovit. Cine e nenorocitul ăla?

Unul... Andrea Baldacci. Îl cunoşti?

Nu, de ce?

Ai fost cu iubita lui?

Să ved...

Eşti şi mai drăguţ aşa. Scumpul meu!

Vino aici.

- Ai burtă, ce ai? - Ce?

- Ce ai? - Ce aş putea avea?

Ce am?

Valeria nu trebuie să ştie.

Îţi spun ţie, eşti mare.

Ce anume?

- Simţi? - Eşti însărcinată. Cu cine?

Bruno, ia-mă cu tine, du-mă undeva cu motocicleta.

du-mă unde vrei fiindcă nu mai pot!

Te rog...

Eşti o stricată!

O nimfomană! O faci cu toţi! Mi-e silă!

Iartă-mă! Vino aici...

N-am vrut să te rănesc. Vino aici, Bruno!

Scumpule, unde duci? Unde pleci?

De ce te porţi aşa?

- Scumpule... - Lasă-mă!

Scumpule, te rog!

Bruno!

- Ce s-a întâmplat? - Fără întrebări.

- Ai un pat liber, nu? - Îţi încălzesc şi o supă.

Ce e, mamă? Vrei ceva?

Ăsta... porneşte-l.

Valeria! Loriano!

- În regulă. - Mai mult...

Nu, mamă, doctorul a zis să nu exagerăm cu morfina.

E magică. Durerea trece imediat.

- Cristiano... - Ce e, mamă?

- L-aţi chemat? - Pe cine?

Pe Cristiano.

- Cine e Cristiano, mamă? - Bietul meu copil...

Ce e?

Unde aţi fost? A trebuit să măresc doza...

Trebuie să fie la doi.

Valeria, vino puţin.

Cred că avem un frate. Îl cheamă Cristiano.

Eşti nebun? Ai prizat ceva?

Haide, proasto, mama era gravidă. Mi-a zis numai mie

Dar când?

- Când? - Loriano...

Tu ştii tot, nu?

- Are vreo 27-28 de ani. - Doamne Q

Ce vrei să spui?

Îţi aminteşti că vara asta a fost plecată trei luni

cu avocatul şi soţia lui în Abetone?

Da.

Atunci a născut, în secret.

- Bruno! - Eu am crezut că a făcut un avort.

Doamne!

- Şi unde e Cristiano? - A crescut cu familia tatălui lui

care acum a murit.

În toţi aceşti ani, ea l-a privit doar de la distanţă.

Numai eu ştiu cât l-a iubit.

Dar el nu ştie nimic. Aşa era înţelegerea.

- Ce înţelegere? - Un frate!

- Valeria... - Un frate, Bruno!

- Se mai întâmplă... - E în Livorno? Cine e?

- Şi voi sunteţi o figură... - Dacă ne iei cu ghicitori...

- Cine e, Bruno? - Spune-ne.

- Ştiam că se ajunge la mine. - Spune-ne cine e.

- E fiul lui Cenerini. - Cum? Nu!

- Bruno, ieşi! - Valeria!

Le-am spus.

De ce?

Îţi vine să crezi?

Ştiai şi nu mi-ai spus nimic.

Valeria, erai o fetiţă. Şi eu eram un puşti.

Şi ai plecat să-ţi trăieşti propria viaţă!

Frumoasă viaţă...

Ai lăsat totul pe umerii mei, Bruno.

M-am căsătorit şi nu aveam nici 20 de ani.

- Bine, a fost vina mea. - Da, a fost vina ta!

M-ai lăsat singură! Ce mai frate mai mare!

- Mai taci! - Să tac? Du-te naibii!

- La naiba!. - Şi tu, Nesi, du-te naibii!

Duceţi-vă naibii toţi!

Orice s-ar fi întâmplat,

nu-mi era frică, fiindcă existai tu.

Te purtai urât, dar ţineai la mine.

Îmi dădeai bobârnace,

dar mă mângâiai pe cap, să adorm.

Şi îmi făceai poezioare.

Erai fratele meu.

Şi brusc, ai plecat!

Te sunam, îmi era dor de tine şi-mi ziceai:

"Sunt bine, mulţumesc. Şi tu?" Sau nici nu-mi răspundeai.

Şi mă întrebam: "Oare ce i-am făcut?"

Da, gândeam ceva mai încet,

dar de ce mă tratai ca pe o nătângă, Bruno?

Haide, Valeria...

Şi de fumat m-am apucat din cauza ta...

Nenorocitule!

Bruno...

De ce ai fugit?

De ce?

Ţi-a fost bine, haide...

Şi acum aplauze pentru

Bruno Michelucci!

"Frântură". Compoziţie în versuri albe.

Bravo, scumpule!

"Frântură"...

Hai...

- Hai, scumpule. - Hai!

"Am venit la lume cu picioarele înainte"...

Pentru ce?

Ai înebunit?

Mama ta e inconştientă, dar nu e rea.

Eu am fost cam rea cu ea. Dar am avut motive.

Eu l-am cunoscut prima pe tatăl tău.

Îmi făcea curte, mă ducea la pizza...

la cinema. Eram moartă după el.

Dar făceam pe inaccesibila. Aşa era pe atunci.

Într-o zi l-am adus acasă să-l cunoască pe bunicul.

Mama ta avea atunci 16 ani.

Era frumoasă. Mereu a fost mai frumoasă ca mine.

Dar şi mai...

modernă.

Nu s-a purtat cinstit.

Nu ştii cât am suferit, Bruno.

Dar a trecut atâta timp...

Orgoliul e un monstru cumplit!

Nu face aceiaşi greşeală, viaţa îţi aparţine.

Dacă vrei să pleci, pleacă.

Dar fără resentimente, Bruno.

Mi-a spus că tata ne lăsase bani

şi că puteam să-i folosesc.

N-ai venit nici la înmormântarea ei.

N-ai văzut cum îi îmbrăţişa mama sicriul.

N-ai văzut cum plângea.

Am pierdut atâtea lucruri.

Măcar dacă ajungeai bogat şi celebru.

Sunt sărac şi necunoscut.

- Şi idiot. - Nu...

Normal, şi e mai rău.

Nu înţeleg. Voi sunteţi...

Fraţii tăi.

Eu sunt Valeria şi el e...

- Bruno. - Bruno.

Scuzaţi-mă.

Da, spune.

Nu, nu, vin imediat. Da...

Scuze, azi a fost o zi...

Dacă vă pot ajuta cu ceva...

Am venit să te invităm la nunta mamei.

- Care e şi... mama ta. - Da...

E pe moarte, dar se mărită?

- Exact. - Aşa e.

Şi credem că s-ar bucura foarte tare.

Şi ar fi frumos şi pentru tine, nu?

Da, pentru mama... ar fi important.

Mie mi-a distrus viaţa. Poate şi ei.

Dacă ai s-o cunoşti, poate ţi-o distruge şi ţie.

Nu ştii niciodată.

Vin imediat.

Aşteptaţi aici, mă întorc.

- Câteva minute şi mă întorc. - Da.

- Ce tot spui? Ai înebunit? - Nu-i adevărat?

- Ce-o să-şi spună el? - E fratele nostru.

Tiziana, aşteaptă puţin

şi apoi spune-le că a intervenit ceva.

Să le vorbeşti politicos. Şi cheamă-mă după ce pleacă.

Cheamă-mă, te rog. Sunt nebuni!

Mama ta se mărită şi nu spui nimic?

Bine că m-a invitat ea. Ador nunţile.

- Cum de te-a invitat ea? - E frumos la Livorno, nu?

De ce zici mereu că e jalnic? Se simte aerul mării.

- Sora mea, Valeria. - În sfârşit!

Dacă era după el...

Nu mă prezenta iubitei lui.

Nu mai spune cuvântul ăsta. Face infarct.

Stai puţin...

Eşti foarte drăguţă!

Mulţumesc, şi tu. Nu mi-a spus.

El vede ce-i urât în viaţă.

Nu vorbeşte, nu spune nimic...

- Cum poţi să stai cu el? - Nu ştiu, îl ador.

- Sunteţi gata? - Da.

Aerul de aici îţi prieşte.

Livorno îţi face bine.

Mai încet, copii!

Dacă se ating de gustări, îi omor!

- Giancarlo. - Scuzaţi-mă, dle doctor, revin imediat.

Au venit doar două tăvi cu gustări.

N-au venit nici croissantele.

Ce facem acum?

Calmează-te, Loriano. Ia loc.

Am fost la baie de trei ori până acum.

Foarte bine.

- Bună ziua. - Intraţi.

A venit!

Sper că aţi reuşit să parcaţi.

Dacă plătiţi vreo amendă, o rezolv eu.

- M-a adus şoferul. - Ştiu, glumeam!

Sunt Barbacci, de la Circulaţie. El e Loriano Nesi...

- Mirele... - Mirele! Felicitări!

Sunt fericit să vă văd, Excelenţă.

Are emoţii.

Soneria.

Deschid eu.

Scuze, dar am avut probleme

- cu croissantele. - Bufetul e acolo.

- Cristiano, intră! - Se poate?

- Mulţumim că aţi venit. - Noi vă mulţumim.

- Ea e Chiara, iubita mea. - Bruno...

Şi a mai venit cineva. Mama.

Bruno, ce mai faci? Lasă-mă să te văd.

- Mă ţii minte? - Cum să nu? Bufetul e acolo.

Să mergem...

Mulţumesc. Mi-ai luat o piatră de pe inimă.

- Acolo e bufetul. - Mulţumesc încă odată.

Mireasa e gata!

Aşteaptă aici!

Parcă ai fi controlor de tren.

A venit şi dl viceprimar, doctor Caciagli.

- Îmi pare bine. - Da, scuzaţi-mă, îmi pare bine.

Dar să ne grăbim. Unde e Bruno?

Aici, mamă. Giancarlo!

Începem? Ce crezi?

- Cristiano! - Dnă Anna...

Cristiano, dragul meu, vino aici.

Lasă-mă să te văd. Ce frumos eşti.

Cristiano, arătai bine şi când aveai plete...

când erai student.

Mulţumesc.

- Ea e logodnica ta, nu? - Da, Chiara.

Ce frumoasă e!

- Când vă căsătoriţi? - Nu ştiu.

- Să nu faci ca Bruno. - Da.

Are fata perfectă şi tot aşteaptă...

Dnă Giuliana! Aţi venit şi dumneavoastră...

Doamne, Anna!

Începem?

Vino Loriano. Vino aici sau nu mai terminăm niciodată.

- Martorii sunt aici? - Da.

- Putem începe ceremonia. - Da.

Sunteţi Loredano Nesi, numit şi Loriano?

Loredano?

- Sunteţi dna Anna Nigiotti? - Da.

Dau citire articolelor din Codul Civil

care descriu drepturile şi îndatoririle căsătoriţilor.

Prin căsătorie soţii au aceleaşi drepturi

şi îşi asumă aceleaşi obligaţii.

Căsătoria obligă la fidelitate reciprocă,

la asistenţă morală şi materială,

la colaborare şi coabitare în interesul familiei.

Căsătoria impune ambilor soţi obligaţia

să întreţină şi să educe copii,

în funcţie de abilităţile lor native.

Deşi în cazul acesta copii sunt cam mari.

- Puţin... - Dle Loredano Nesi, zis Loriano,

o luaţi în căsătorie pe dna Anna Nigiotti, aici de faţă?

Da.

- Ce-ai spus? - Am spus "da".

Ah, bine.

Dnă Anna Nigiotti, îl luaţi în căsătorie

pe dl Loredano Nesi, zis Loriano?

Dacă ştiam că-l cheamă Loredano...

Acum e prea târziu, merge şi aşa.

- Martorii au auzit? - Da.

În numele legii declar că Loredano Nesi, zis Loriano

şi dna Anna Nigiotti sunt soţ şi soţie.

Puteţi face schimb de verighete.

- Haide. - Ştiam eu...

Linişteşte-te, Loredano totul e sub control.

Sunt aici.

Puteţi săruta mireasa.

Milano e un oraş frumos,

dar şi acolo sunt probleme cu parcarea.

Problema asta cu parcările

o avem şi aici în Livorno. De şi e mult mai mic decât Milano,

- nu-i deloc uşor de rezolvat. - Nu.

Străzile sun pline de automobile.

Nu, dle avocat?

- Aşa e. - Dacă creem o zonă cu plată,

oamenii se înfurie că plătesc.

De pieţe nu te poţi atinge, ele aparţin pietonilor.

Ajunge, Sergio.

Să vezi când cântă solistul!

De ce nu cântaţi în engleză?

Sunt poeţi foarte buni.

Dylan Thomas, Shakespeare...

Poeziile tale sunt grozave, unchiule. De n-ai mai scris?

- Scriai, Bruno? - În adolescenţă.

Ce-ar fi să sta o vreme la Livorno, cu Sandra?

Ar fi minunat.

Bună idee. Ne-am cunoaşte mai bine.

Poate cândva...

S-ar putea face o parcare subterană în Piazza Mazzini...

Aduci tu tăvile?

... trebuie să fie ecologică.

Deschizi?

Scuze, continuăm mai târziu.

E foarte bine.

- Să ai răbdare cu el. - De ce? E simpatic.

Bravo, Bruno! O zi mare!

Bună seara. Am auzit de petrecerea dnei Anna...

Din păcate s-a terminat. Soacra mea se odihneşte.

Poate o pot saluta pe Valeria.

Vino.

- Valeria e în bucătărie. - Mulţumesc...

Valeria, a venit şeful tău, Vallesi.

Bună seara. Am adus florile astea.

Pentru mama ta.

Am înţeles.

- Vrei o cafea? - Mulţumesc.

- Olá. - Olá.

- Cum te simţi? - Tu cum crezi?

- Bună seara. - Bună.

- Îmi pare bine. - Eu sunt fiul... fratele...

- Adică fiul... - Nicio problemă.

- Ea e sora mea, Chiara... "logodnica". - Scuze...

Scuze, mi se învârte capul.

Bruno, vă cheamă pe voi doi.

E prea agitată, am mărit doza de sedative.

... interesată zona Palatului...

Mamă...

Ia-mi ăsta, te rog, nu mai am nevoie.

Da... Ridică-te puţin.

- Mulţumesc. - Dă-mi-o.

Am auzit cum cântaţi.

- Era Sergio, mamă. - Hai să cântăm şi noi.

Cum era cântecul care ne plăcea?

- Bruno! - Da.

Minunat!

Mamă ajunge.

Nu te mai obosi, odihneşte-te.

- Nu te obosi. - Totul se învârteşte cu mine, dar e frumos!

Nu vrei să dormi puţin, mamă?

De ce râzi?

- Mi-am amintit de Lenzi. - De Lenzi?

Era aşa de comic!

Nu mi-l amintesc.

- Lenzi, cel cu peruca. - Odată, pe terasa Mascagni,

- i-a zburat în mare. - Ziaristul...

- Şi contele fascist? - Contele Augusto Paoletti.

- Augusto Paoletti. - A murit?

A sărit în piscina goală. Cu capul înainte!

Ce final tragicomic!

Şi Mansani, mamă, ce plictisitor era!

Dar era un om bun.

Când am plecat noi,

a fost aşa trist că a închis magazinul.

Era îndrăgostit de tine, mamă. Toţi erau îndrăgostiţi de tine.

Cenerini, nu.

- Cu el m-am păcălit. - Ba şi el...

Nu, îşi iubea doar soţia.

Aţi văzut ce frumoasă e?

Tu eşti mai frumoasă, mamă.

Dar cel mai frumos era tatăl vostru.

Certuri, ţipete, dar şi multă iubire. Prea multă.

Poza aia l-a înebunit.

- Ce poză? - E în sertar.

Adu-o.

Vezi?

Prostul de fotograf a pus-o în vitrină.

Tata a trecut pe acolo şi a auzit oamenii vorbind.

- Ştiţi cum e lumea. - Mai ales în Livorno.

- Ce ai cu Livorno? - Totul... totul

Tatăl tău era încăpăţânat ca tine.

Ce viaţă, scumpii mei...

Dar ne-am distrat mult, nu?

Nu-i aşa?

Anna...

Annaaa!

- Vreau să văd! - Mai bine nu.

Vino aici.

- Scumpo... - Giancarlo, aşteptă.

Bruno...

Bruno, mă doare. Nu mă aşteptam, iartă-mă.

Sergio, hai...

Scumpo...

Scumpo, îmbrăţişează-mă.

Giancarlo, ţi-am zis să aştepţi.

- Plângi. - Mama mea...

Plângi, Valeria.

- Nu mai pot... - Sunt aici.

- Mi se frânge inima. - Sunt aici.

- Tată, să mergem, e mai bine. - Ai dreptate, să mergem.

Mama mea...

- Condoleanţe.. noapte bună. - Noapte bină.

Condoleanţe.

Mi se frânge inima. Nu mai pot.

Stai puţin.

Vrei s-o laşi înăuntru?

Nu se face aşa ceva, uită-te cât de neglijent e făcută.

- Prost făcută! - Vino, Loriano.

Nu le pasă!

Scuză-mă, vreau să le pun aici.

- Loriano, e prea sus. - Ajung, nu sunt pitic!

- Sunt resturi peste tot. - Să mergem.

Luaţi ceva şi curăţaţi pe aici. Să curăţaţi frumos.

- Uite, aici şi aici. - Să mergem.

Vrei să luăm autobuzul?

Sau am putea lua un taxi.

- Cum te simţi? - Bine, mă simt bine.

Dacă vrei stăm până mâine.

Cobor să cumpăr ceva de mâncare.

Sandra...

Ai costum de baie?

Crezi că veneam la Livorno fără costum de baie? Sigur că am.

Pentru că eu nu am.

Eu nu am.

Vino, prostule! Apa e superbă!

Hai, vino!

Resincronizarea: "roeduard" pentru varianta "[BDRip 720p ITA-AC3 DTS-SUB] La Prima Cosa Bella (2010)-P2P" Subtitrare descarcata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania