Original subtitles

Extras şi corectat subtitluri: *** paminotu *** pentru goldies.in

Ne aflăm lângă Hyde Park şi lângă monumentul Wellington,

unul dintre cele mai impresionante din Londra,

care comemorează victoria ducelui de Wellington împotriva lui Napoleon,

în Bătălia de la Waterloo, din 1815.

Ajungem în inima Londrei, la Piccadilly Circus

şi la Statuia lui Eros, zeul iubirii.

DUET PENTRU UNU

Aici se înalţă Coloana lui Nelson,

monumentul închinat faimosului amiral Horatio Nelson,

care a murit victorios în Bătălia de la Trafalgar, în 1805.

Această piaţă este un loc popular pentru adunări publice şi festivaluri.

Broadway-ul Londrei, bulevardul Shaftesbury,

unde se găsesc teatre faimoase.

În apropiere, străduţe comerciale aglomerate şi restaurante de lux,

precum şi Chinatown.

Gărzile, cu tradiţionalele căciuli de blană,

în marş spre Palatul Buckingham, pentru ceremonia schimbarii gărzilor.

Palatul este reşedinţa de la Londra a reginei,

iar aceşti soldaţi eleganţi sunt gărzile călare.

Knightsbridge e o zonă populară pentru cumpărături...

Film bazat pe o piesă de Tom Kempinski

Superba catedrala Westminster Abbey, din secolul XI.

Multe cununii regale şi încoronări au avut loc aici.

Royal Albert Hall,

care găzduia concertele de promenadă ale lui sir Henry Wood.

Aici au dirijat personalităţi ca Stravinski, Toscanini şi Stokowski

şi au concertat muzicieni de excepţie, ca Menuhin, Stern sau Horowitz.

Săptămâna aceasta, violonista de renume mondial Stephanie Anderson

va interpreta Bach, cu orchestra Sinfonia of London.

Atunci, vă rog să-mi spuneţi de ce aţi venit la mine.

Ei bine, am venit pentru că soţul meu crede că am devenit cam neliniştită

şi că m-ar ajuta să consult un psihoterapeut.

Şi întotdeauna sunteţi de acord cu soţul dv. ?

Nu, nu întotdeauna.

În ce situaţii nu sunteţi de acord ?

Lui îi place curry-ul, de exemplu.

Dar în chestiunile importante sunteţi de acord ? Aveţi multe în comun ?

- Da. - De exemplu...

- În primul rând, muzica. - Desigur.

- Aveţi copii ? - Nu, nu am avut timp.

Şi în legătură cu ce problemă a vrut soţul dv. să mă consultaţi ?

În ultima perioadă, am fost cam deprimată.

În general, sunt o persoană optimista, nu mă las afectată,

dar, în ultima perioadă, am fost cam deprimată.

Din ce cauză sunteţi deprimată ?

Sufăr de scleroză multiplă.

Şi ce aspect al acestei afecţiuni vă deprimă ?

Ce aspect ?

Ei bine, toate aspectele. Totul, în general.

Ce întrebare !

Ştiţi ce este scleroza multiplă, nu-i aşa, dle doctor ?

- Desigur. - Bun...

E o nenorocită de paralizie progresivă, nu-i aşa ?

Poate lovi oricând, fără avertisment. Nu există niciun tratament.

Mă tem de această boală. Ce părere aveţi ?

- Nu aveam idee... - Poftim ?

Dnă Andersen, trebuie să vă spun că sunt un mare admirator al dv.

Mulţumesc.

- Şi al soţului dv., David Cornwallis. - Da ?

- Ce dirijor minunat ! - Şi compozitor.

- Nu mai spuneţi ! - Da, extraordinar.

Muzică atonală, dificilă, dar extraordinară.

- Nu ştiam ! - Prea puţini ştiu.

Am văzut în ziar că programul dv. de concerte e la fel de încărcat.

- La Albert Hall vă referiţi ? - Da.

- Veţi veni ? - N-am reuşit să-mi iau bilet.

Nu mai spuneţi ! Să văd daca pot aranja ceva...

Ar fi minunat ! Mulţumesc.

Problema este că nu ştiu cât va mai dura.

Deci gândul că v-aţi putea pierde muzica

este ceea ce vă provoacă frică ?

Bunicul mi-a dăruit prima mea vioară când aveam patru ani.

Vă vine să credeţi ? Patru ani.

O mai aveţi ?

Nu, aceea a ars în bombardamentul din '44.

A fost cuprinsă de flăcări chiar în faţa mea.

A trebuit să mă târască, să mă scoată din casă,

care se năruia peste mine.

Era şi mama în casă.

După vioara aceea am plâns mai mult decât după mama.

Vă vine să credeţi ?

În orice caz, când mi-am revenit suficient încât să mai simt ceva,

mi-am dat seama că nu de vioară aveam eu nevoie, ci de muzica însăşi.

Să cânt. Iar capacitatea aceasta nu mi-o pierdusem. Nu încă...

Săptămâna trecută, cănd eram în bucătărie

şi tocam nişte carne pentru o tocăniţă,

când m-am uitat, am văzut că îmi tocam degetele în loc de carne.

Era de-a dreptul ridicol.

Îmi tocam degetele cu grijă,

cu restul cărnii, îmi curgea sângele din vârfuri...

Şi continuam să toc meticulos.

Dle doctor, vreau să mă ajutaţi s-o opresc.

În orice clipă mi-aş putea pierde mâinile sau altceva, nu ştiu când.

Cum aş putea să ştiu ?

Trebuie să existe o metodă, un secret,

altfel, concertul acesta sau oricare altul...

Cum aş mai putea urca pe scenă ? Mi-ar fi imposibil.

Din păcate, avem doar două variante:

să ne lăsăm pradă fricii sau s-o înfruntăm direct.

Să ne lăsăm pradă fricii sau s-o înfruntăm direct ?

Genial ! Unde aţi învăţat asta, doctore ?

Asta v-au învăţat să spuneţi la Medicină ?

Constantine !

- Ce este ? - Nu e de bun-gust.

Dar publicul va fi emoţionat.

Nu te mai gândi la public, concentrează-te pe Bach.

Eu tot zic că e prea sec.

Constantine, nu am cum să-ţi explic, fă cum îţi spun.

- Poţi s-o faci ? - Sigur că pot.

Leonid, de unde am rămas... Doi

Aşa e mai bine.

De data asta ce mai este ? Mi se părea că fac bine.

- Doamne ! E prea mult. - Ce este ?

Iar sunt deschise uşile la David.

Eu nu aud nimic.

Te-ai fi aşteptat ca după atâţia ani să mă fi obişnuit, nu ?

Anya ţ

Fugi sus şi roagă-l pe dl Cornwallis să-şi ţină uşile închise,

ca să putem lucra şi noi.

Îmi pare rău, doamnă, dl Cornwallis nu s-a întors încă.

Poftim ?

Fii serioasă ! Atunci, ce auzim ?

Probabil că nu l-ai auzit când a intrat.

- Mă duc să văd. - Nu, lasă, mă ocup eu.

Uită-te la ea ! 250000 de lire.

Doamne, ce ton ! E aproape neruşinat.

Bun-gust, bun-gust...

Oricum, cine decide ce e bunul-gust ?

Michelangelo îl considera pe Rafael un cretin.

Să-ţi spun eu ce este bunul-gust... Ce le place oamenilor.

Ce spui, Leonid ?

Spun că o să ajungi milionar cu mult înaintea noastră.

- Bună ! Nu ştiam că te-ai întors. - Am ajuns mai devreme.

Am aranjat totul pentru călătoria la Tokyo, de azi.

Am făcut o rezervare la hotel, am închiriat o maşină... Tot ce trebuie.

Grozav !

Ce planuri ai cât sunt plecat ?

Eu şi Peter ne ducem câteva zile la St. Moritz, în sfârşit.

De mult timp încercăm.

De ce nu-l aduci la cină diseară ?

Tu vii, nu ? E ziua lui Stephanie.

- Dna Anderson m-a invitat. - Atunci, adu-l şi pe el.

Nu l-am văzut niciodată. E cocoşat sau ce are ?

Bine, îl voi aduce, dacă nu este ocupat.

Ce s-a întâmplat ?

Îţi spun eu, criticii au fost încântaţi de ei.

I-am auzit eu în pauză, în foaier. Iar publicul era de-a dreptul vrăjit !

Mai ales, de violoncelista aceea... Cum o cheama ? Parcă Martin...

Agnes Martin. Cred că glumeşti !

Violoncelul ei sună ca o drujbă muzicală.

- Charles Decatur spune că e un geniu. - Serios ?

Nu i-ai văzut cronica din "The Times" ?

Nu, lui Charles Decatur îi plac sânii mari.

Când ea îşi bagă violoncelul între sâni, pentru el e virtuozitate.

Nu cred că sânii ei au vreo legătură.

Muzica şi erosul, Penny, sunt unul şi acelaşi lucru.

În fond, muzica e vibraţie, nu ?

- Constantine, e logodită. - Nu mă credeţi.

Când eu şi Agnes eram la Academia Regală, mi-a marturisit

că felul în care răsunau anumite note din a treia octavă

stârnea dorinţa într-un bărbat.

- Încetează ! - Las-o în seama grecilor !

"Suita în C minor", de Bach, îi provoca orgasm instantaneu, ea mi-a spus.

Ce veselie e în seara asta !

- E gata totul ? - Da.

Arată minunat.

Dar mai e ceva.

Ce s-a întâmplat, doamnă ?

Dumnezeule ! Doamnă ! Cum vă simţiţi ?

Doamnă ! Dumnezeule ! Ce aveţi ?

Vă simţiţi bine ?

Da. Nu am nimic.

Termină tu de tocat, te rog ! E pentru curry.

Minunat ! Doar câteva greşeli. Haideţi să bem ceva !

- A fost superb. - Ce pasaj dificil !

Voi n-aţi auzit ultima parte ?

Tu ai auzit-o, nu ?

A fost în imaginaţia mea ? Asta s-ar putea să fie şi mai grav.

Simţeam ceva ciudat la mână.

- Cum adică ? - De parcă nu era mâna mea.

Mintea mea îi spunea să facă ceva,

dar degetele pur şi simplu nu reacţionau... Inţelegi ?

Nu prea...

Ar fi bine să nu mai bei.

- La mulţi ani, draga mea ! - La mulţi ani !

Foarte frumos, Anya ! Pune-ţi o dorinţă.

Sper să fie la fel de bun pe cât de bine arată.

Eu chiar cred că este.

Mereu facem tortul meu preferat de ziua lui Stephanie.

- Poftim, asta e pentru tine. - Să nu-mi pui mult.

- Îmi place tortul. - Şi îngheţata.

- Stephanie... - Cred că e cremă de zahăr ars.

E o capodoperă. Pot să mai iau o felie ?

Sigur că da, după ce o termini pe aceea.

Constantine, tu nu vrei tort ?

El se visează pe scenă cu orchestra Boston Pops.

- Sau cu Jean Luc Ponty. - Nici vorbă.

Atunci, ce este ?

Nu-mi vine să-mi cred urechilor.

Ba să le crezi, băiete.

Staţi liniştiţi şi mâncaţi tort, discutaţi despre tort...

- Doar e ziua lui Stephanie, nu ? - Da. Care e problema ?

Care e problema ?!

Această femeie e cea mai bună violonistă din lume...

- Constantine, nu e momentul... - Tad !

Voi chiar nu înţelegeţi ce s-a întâmplat ?

Sunteţi surzi şi orbi ?

Nu se poate să fiu eu singurul.

Vreau să-ţi amintesc că eşti musafir în casa asta.

- Lasă-l să termine. - Incetează !

Cum adică ?! Eu o iubesc pe femeia asta !

Ea m-a învăţat tot ce ştiu ca muzician, aşa că nu-mi spune mie să încetez !

Ştii...

Mereu mi s-a părut incredibil felul în care cânţi.

La început nu înţelegeam. Nici acum nu înţeleg mereu.

Dar am asistat la moartea unei fărâme din tine.

I-am văzut sfârşitul. Cum ar trebui să reacţionez ?

Cu alte cuvinte, sunt terminată. Asta vrei să spui ?

Prostii !

Ar trebui să mă închid undeva, într-o cameră, şi să putrezesc acolo.

Să mă opresc din ceea ce am făcut toată viaţa. Ce este viaţa mea ?

Nu asta am vrut să spun...

O să cânt în continuare, până o să mă prăbuşesc.

Şi ştii de ce ? Pentru că nu am de ales.

Trebuie să fac un duş.

Te simţi bine ?

Trebuie să fac un duş.

Îţi aminteşti de săptămâna aceea la New York, de anul trecut,

când eu eram ocupata cu Filarmonica, iar tu terminaseşi concertele ?

Desigur.

Într-o zi, când veneam acasă de la repetiţii,

te-am văzut la terasa cafenelei din faţă de la Julliard

cu fata aceea frumuşică.

- Cum o chema ? - Care fată ?

Blondă, cu ochii verzui, asistenta dirijorului.

- Julie Michaelson. - Julie, da.

De ce n-ai venit la noi ?

O sărutai.

Acolo, printre toţi oamenii aceia, într-o zi superbă, însorită.

Păreai fericit şi plin de viaţă, parcă erai cu 15 ani mai tânăr.

Şi ce ai făcut ?

Am stat acolo şi v-am privit.

Eraţi cel mai frumos cuplu de acolo.

Ştii ce e ciudat ? Aproape că mă simţeam mândră.

Erai aşa de chipeş cu fata aceea frumoasă la braţ...

Da, aproape că eram mândră.

La ce te gândeşti ?

Mă întrebam ce altceva mai ştii despre mine,

ceva ce eu nu ştiu că ştii...

Important este că nimic nu poate schimba ce avem noi.

Bună !

Încetează ! Îmi şifonezi rochia.

Toată seara a cerut să fie şifonată.

Haide, ne aşteaptă !

E pe drum.

Mulţumesc.

- Vă aşteptăm cu nerăbdare. - Mulţumesc.

- Ai emoţii ? - Da.

Să nu ai.

La vioara, te rog ! Hai să te ducem acasă !

- David, ce faci ? - Aşa...

David, încetează !

Încetează ! Ce faci ?! Lasă-mă să încerc din nou, David.

Constantine ! Constantine !

Vă rog... Să mă ajute cineva...

Ajutor...

Ca să fiu sinceră, nu eram sigură că voi reveni la dv.

Cred că oricine suferă de boala asta ajunge la capătul răbdării uneori.

Nu vreau să fiu nepoliticoasă,

dar nu cred că puteţi face mare lucru pentru mine. Nu ?

Nu ştiu.

Iată ce cred eu...

Îmi pot continua viaţa. Încă pot să predau.

Îl pot ajuta pe soţul meu în carieră, ca asistenta, consultant...

Defapt, fata care lucrează cu el acum mă ajută deja.

Voi încerca să am în continuare propriile venituri,

cu lecţiile şi cu înregistrările.

Pare a fi o viaţă plină şi pentru o persoană sănătoasă, nu ?

Cu atât mai mult, pentru un invalid.

Vă gândiţi vreodată la sinucidere, dnă Anderson ?

Da, m-am gândit şi la asta uneori.

Dar, datorită atenţiei şi sprijinului lui David,

am reuşit să trec peste asta.

Credeţi că mă gândesc serios la asta ?

Chiar sunteţi imobilizată în scaunul cu rotile ?

Nu, nu. Pot să merg. Uitaţi-vă, vă voi arăta.

Vedeţi ?

Totul este perfect normal.

Doamne !

Ce prostie ! Îmi cer scuze.

Am înţeles că este un simptom tipic.

Te lasă aşa, din senin. Poate fi vorba de degete, de braţe, de orice.

- Sunteţi teafără ? - Da, n-am nimic.

Îmi cer scuze pentru ceaşcă.

- Aţi căzut de multe ori aşa ? - Doar o dată mi s-a întâmplat.

- Dar aveţi nevoie de scaun ? - Pot suferi un atac în orice clipă.

Acum, la anul, săptămâna viitoare... Nu ştiu când.

Deci folosiţi scaunul de teamă că v-aţi putea prăbuşi ?

Folosesc scaunul pentru că am scleroză multiplă !

Cred că mi-au ajuns observaţiile dv. geniale, doctore.

Mă întreb daca aveţi pacienţi, pentru că, din câte îmi dau seama,

cred că îi faceţi să fugă de-aici cât îi ţin picioarele.

De ce nu-mi puneţi întrebările clasice despre copilărie ?

Nu asta fac psihoanaliştii ? Nu pentru asta am venit aici ?

Mi-aş dori să fi fost aşa de uşor.

Şi ce înseamnă asta ?

Că problema dv. nu e legată de trecut, dnă Anderson, ci de prezent.

Vă convine sau nu, aţi întrezărit ceea ce evităm cu toţii o viaţă.

Moartea. Natura noastră muritoare.

- Vorbeşti serios ? - Contractul e mizerabil !

Dar lucrezi cu ei de zece ani.

Dar de ce trebuie să aşteptăm trei săptămâni, Sonia ?

Pentru că trebuie să-ţi renegociez contractul.

Vreau să încep imediat, să înregistrez cât mai mult.

Dar ai deja un contract !

Atunci, încalcă-l, Sonia !

De când îţi faci tu probleme de etică ? Pa !

Sunt gata !

David, pot să intru, dragule ?

Scuză-mă că te întrerup. Nu am numărul lui Graham

şi am nevoie de el ca să stabilesc întâlnirea pentru interviu.

- Poftim, dnă Anderson ! - Mulţumesc.

Penny, nu observasem ce picioare superbe ai.

Mulţumesc.

- Probabil, datorită luminii... - Nici vorbă !

Nu tu spuneai, dragule, că genunchii rotunzi sunt un semn de senzualitate ?

- Dnă Anderson... - O faci să se simtă prost, Stephie.

Nu, uită-te şi tu ! Arată ca nişte piersici.

Aşa le spuneai. Mai ţii minte ?

Aveam câte o denumire de fruct pentru fiecare parte a corpului, nu ?

Da, aşa este.

Ce căutam ? Numărul lui Graham, da.

- Îmi cer scuze, vă deranjez ? - Sigur că nu.

Scuzaţi-mă, aveam nevoie de agenda aceea.

Ce caraghioasă sunt ! Poftim !

El nu are nevoie de noi, ci doar de computerul lui.

Cred că ne ţine pe lângă el doar pentru a-şi măguli orgoliul.

De dv. sunt sigură că are nevoie, dnă Anderson.

Ba nu are. La naiba !

Unii oameni nu au nevoie de nimeni, nu-i aşa ?

Uneori, mă gândesc că ar fi mai bine să plec.

Să pleci ?! Cum adică ?

Să-mi dau demisia. Să-mi găsesc alt post.

Doar nu vorbeşti serios !

Soseşte ceaiul, maestre !

Mulţumim.

- Nu cred că vorbeşti serios. - Ba da.

Nu poţi să mă părăseşti. Totul s-ar nărui aici.

Nu cred că îţi dai seama ce rol esenţial ai ajuns să ai în activitatea mea.

Şi cât de mult m-am obişnuit să te văd toată ziua.

- Eşti importantă pentru mine, Penny. - Fii serios !

Uită-te la tine... Eşti o personalitate de renume mondial, o vedetă.

Iar eu ce sunt ? Mica ta secretară.

Ai putea găsi una mai bună decât mine cât ai clipi din ochi

şi ai uita că am existat vreodată.

Nu mă înţelegi deloc, nu ? Am nevoie de tine, Penny.

Nicicând nu va exista o înregistrare care să-ţi egaleze interpretarea.

Despre ce e vorba ?

De ieri, am un nou contract, cu Deutsche Grammophone.

- Grozav ! - Da, un contract pentru cinci discuri.

- Unde ţi-e vioara ? - Nu mi-am luat-o.

- Dar la ora patru avem lecţie. - Nu, la şapte am avion spre New York.

- Ai reuşit să obţii un concert ? - Da, într-un fel...

Asta-i grozav ! De ce n-ai spus aşa ?

A fost pe neaşteptate.

- Unde pleci ? Şi cât stai ? Spune-mi ! - Cam un an.

Un an ? Şi ce vei face acolo timp de un an ?

- Voi cânta la vioară. - Da, asta ştiu...

La Caesar's Palace, în Las Vegas.

Şi ce vei face acolo, defapt ? Adică ce ai de gând să cânţi ?

"Zborul bondarului".

Atâta tot ?

Atâta tot. 250000 de dolari, atâta tot !

Am câştigat o competiţie dură, Stephanie.

Minunat ! Sunt sigură că te vor cronometra în fiecare seară,

ca să vadă dacă îţi baţi propriul record.

Nu-i aşa ? Ca pe o maimuţă dresată.

Şi ce ai vrea să fac ?

Să cânt în faţa unei săli pline de bătrânele din Cincinnati

sau să mă angajez în orchestra costaricană ?

- Astea sunt opţiunile mele. - De ce să fie singurele opţiuni ?

Pentru că am nevoie de bani.

Am putea aranja ceva, ca să rezolvam problema asta !

N-am nevoie de mila ta !

Câţi ani aveai când ai primit vioara aceea ?

Vrei prea multe deodată.

De ce ? Doar nu voi muri din asta şi nici nu voi cânta mai prost, nu ?

Eşti cel mai bun elev al meu.

Singurul de care-mi pasă cu adevărat.

Nu face asta.

Mă voi întoarce şi voi fi din nou cel mai bun elev al tău.

Nu. Dacă pleci, uşa aceea se va închide pentru tine.

Bine...

La revedere !

Ai citit despre asta ?

50000 de persoane au murit în tsunamiul din Bangladesh !

Vei muri de la ţigările acelea. Medicul tău ce spune ?

Nu înţelege absolut nimic. E polonez.

Băiatul acela îşi distruge viaţa.

Draga mea, viaţa e prea scurta.

Omul trebuie să facă toate greşelile posibile înainte să se încheie.

Ce aveţi azi ? Aţi conspirat cu toţii ca să mă scoateţi din minţi ?

Stephanie, în copilărie, eu şi sora mea aveam leacul perfect

pentru a alunga tristeţea.

Ne puneam mâna dreaptă pe cap, iar stânga, pe stomac,

şi cântam...

În engleză... "Ce bucurie, ce bucurie ! Pisoiul s-a căsătorit cu pisica."

Draga mea, eu voi bea o ceaşcă de ceai.

Lucruri vechi cumpărăm !

Lucruri vechi cumpărăm !

Lucruri vechi cumpărăm !

Hei, poţi să mă iei pe mine ! Eu sunt o vechitură.

Hai, frumoaso ! Bravo !

Ai grijă la cap !

Căţea înstărită !

Uite-l, David...

- Ştii de când n-am mai venit aici ? - De primăvara trecută, nu ?

Să-ţi fie ruşine ! Sunt trei ani de atunci.

Ce repede zboară timpul ! Dar a fost o idee minunată să venim.

Ce dor mi-a fost de el...

Îţi vine să crezi că primăvara viitoare se fac 20 de ani

de când m-ai adus prima oara aici ?

Aproape toată noaptea, pe o ploaie torenţială...

Îmi distrusesem total rochia cea nouă şi tu nu mai voiai să pleci. Mai ştii ?

Nici tu.

Nu înţeleg cum ai reuşit să-ţi aduci aici iubitele dinainte.

Copacul pare atât de golaş fără frunze...

Da, aproape mort.

Dacă asculţi cu atenţie, încă se aude freamătul vieţii din lemnul său.

Când noi nu vom mai fi, copacul va fi tot aici.

În soare, în ploaie, cu trecerea anotimpurilor...

Te gândeşti vreodată la asta ?

David...

De ce nu putem avea o viaţă simplă, exact cum e în clipa asta ?

Ce-ar fi să renunţi la dirijat şi să te concentrezi pe compoziţie ?

Am putea să ne mutăm, să ne întoarcem în State...

Am putea să ne luăm o căsuţă în Connecticut

şi un studio pentru tine.

Eu aş putea preda în oraş, iar în weekenduri aş veni acasă.

Dar nu putem ignora total aspectul financiar. Mai ales, acum.

Ştii doar că tot ce câştig vine din activitatea de dirijor.

Dar mai avem nişte economii, iar eu încă inregistrez.

Şi, oricum, n-avem nevoie de maşina asta imensă, de casa aia scumpă,

de atâţia impresari, avocaţi şi secretare.

Dacă ai nevoie de ajutor la birou, te pot ajuta eu.

- N-o să-mi faci tu treaba murdară ! - Fii serios, chiar nu m-ar deranja.

- Nu poţi să faci tot ce face Penny. - Cum arfi...

Cum ar fi să stenografiezi. Fleacuri de acest fel.

Dar aş putea să învăţ. Nu am învăţat atâtea ?

E o fată foarte drăguţă, dar cred că eu te-aş putea ajuta mai mult.

- Nu înţeleg de ce insişti cu aşa ceva. - Cu ce anume ?

Penny e un ajutor nepreţuit pentru mine.

- Eşti geloasă ? - Da.

- Fii serioasă ! - Da.

Nu, şi mai rău. O urăsc.

Încetează ! Te-ai supărat aşa, dintr-odată.

Vreau să plece.

Nu voi concedia o persoană la locul ei doar pentru o toană de-a ta.

Nu suporţi gândul de a te despărţi de ea, nu-i aşa ?

David, sunt atât de nefericită...

De ce nu vorbeşti cu mine ? Nu mă mai vezi ca pe o prietenă.

- Nu ştiu dacă... - S-a schimbat atât de mult între noi ?

Pur şi simplu nu vreau s-o pierd, asta e tot.

Deci eşti chiar atât de implicat ?

Nu ştiu ce am...

N-am mai simţit niciodată aşa ceva. Poţi să înţelegi ?

Sigur că înţeleg... Vrei să mă omori !

Nu-ţi mai sunt nici prietenă, nici soţie.

Sunt doar o femeie neputincioasă care se agaţă de tine,

iar tu te-ai dus şi ţi-ai găsit alta mai tânără, proaspătă !

Tu ai vrut să-ţi spun ce simt.

Acum înţeleg. Totul a fost o minciună, nu ?

Te-ai căsătorit cu mine pentru că eram faimoasă, iartu erai un nimeni.

Datorită mie ai ajuns cunoscut.

Şi nici aşa n-ai fost în stare să te descurci.

Mai bine taci acum.

Ţi-ai irosit tot talentul din cauza lenei şi a nepăsării tale.

- Eşti un om leneş şi răzgâiat. - Dacă sunt, tu m-ai făcut aşa.

Ai trăit din banii mei, prefăcându-te că lucrezi şi că mă iubeşti.

Dacă nu-ţi ţii gura, ţi-o închid eu !

Da, haide !

Haide ! Crezi că s-ar schimba ceva ?

Eşti un nimic şi ca autor, şi ca dirijor !

Eşti un impostor !

Gata ! Defapt, n-ai crezut niciodată în talentul meu, nu ?

Iar acum eşti legată de scaunul acela nenorocit

şi nu suporţi gândul că eu nu sunt,

că sunt sănătos şi normal şi că eu voi trăi după moartea ta !

Iisuse !

Dumnezeule...

Da, ştiu că voi muri. Şi mi-e dor de tine deja.

Stephanie... Doamne !

Şi, mult timp după ce mă voi fi dus, îmi vei simţi dragostea

şi visurile mele împletindu-se cu ale tale.

Iartă-mă, iartă-mă... Tot ce s-a întâmplat...

E un coşmar, nu ştiu de ce am...

Îmi pare rău...

- Stai liniştit. - M-am pierdut cu firea.

Eu... Ai dreptate.

O voi concedia mâine. Şi voi anula călătoria.

N-artrebui, nu pot să te părăsesc.

Stai liniştit. Nu poţi face asta.

Şi eu m-am pierdut cu firea.

E prea important să te duci. Pregăteşti de un an călătoria asta.

David, eu chiar cred în tine.

Ultimele luni au fost obositoare pentru amândoi.

Trebuie să-ţi iei o vacanţă.

Şi cred că ar fi bine s-o iei pe Penny cu tine.

Nu te descurci singur, ai nevoie de cineva care să aibă grijă de tine.

Te iubesc.

David, ia uite scaunul !

Paminotu vă recomandă filme rare pe * * * w w w. G o l d i e s. i n * * *

Eşti incredibilă. Ştii asta ?

Mai aduceţi-ne şampanie, vă rog !

David, nu mai pot. E abia 11:00, iar eu sunt deja ameţită.

Nu-ţi face griji, vei dormi în avion şi îţi vei reveni.

Cerceii sunt superbi !

- Îţi plac ? - Da. Şi mai devreme am vrut să-ţi zic.

Cinci lire, din Soho. Sunt cu strasuri.

- Sunt deosebiţi. - Mulţumesc.

Până nu mă îmbăt prea tare şi nu uit,

crezi că ai putea fi amabilă să-mi iei câteva lucruri ?

Uite... Doar două dintre ele mă interesează cu adevărat.

Mă interesează mai ales aceste două boluri de porţelan

şi grilajul acesta verde, pentru şemineul din sufragerie.

De ce nu ?

Nu crezi că unul roz s-ar potrivi mai bine acolo ?

Ce este ?

Ce am spus ?

Da, rozul arfi perfect ! Era evident !

Dra Penny Smallwood e aşteptată la biroul de informaţii de la parter.

Vă mulţumim !

- Ce ar putea fi ? - Mai bine du-te şi vezi.

Domnişoară !

- Scuză-mă, dragule. La naiba ! - Nu-i nimic.

Îmi cer scuze. Ce amabilă sunteţi !

Ce este ?

Când te întorci ?

Nu ştiu. Te voi suna.

Încă te gândeşti să te duci în Singapore ?

Ne gândeam să mergem în Tahiti, dar nu m-am hotărât încă.

Ce este ?

Am uitat să-i spun Anyei să-ţi pună slipul.

Gata, Stephanie... Mai bine ai pleca.

Ai dreptate, ar trebui să plec. Nu fac decât să înrăutăţesc situaţia.

Sau mai stai măcar până vine Penny...

Nu... Spune-i că mă durea capul de la şampanie. N-ar fi o minciună.

- Stephanie... - Da.

- Tu ai vrut să fac asta, nu ? - Da, David.

Drum bun, dragule !

Chiar trebuie să le dăm pe toate, doamnă ?

Doamne ! Nu-mi spune că a venit deja.

- Ce faci, iubire ? - Bine.

E cam răcoare azi, nu ?

Pe aici...

Bună ziua ! Tu erai...

Scuză-mă, nu ştiam că eşti...

Nu te-am văzut decât atunci, la fereastră.

Asta e tot de aici, dar mai sunt şi sus.

Vreau să le iei pe toate.

N-ai decât să arunci ce nu vrei, dar trebuie să le iei pe toate.

- Dar nu şi asta, nu ? - Cum am spus, totul.

Dar este un obiect de valoare, nu am văzut multe ca acesta.

Nu mă uimeşte, din moment ce a fost făcut special pentru mine.

Serios ?

- Deci le poţi lua ? - Da, le iau.

Laşi trecutul în urmă ca să priveşti spre viitor, nu ?

Se poate spune şi aşa.

Atunci, te aşteptăm după-amiază, la ora 17:00.

Ar trebui să fim gata până atunci, nu, Anya ?

Cred că da, doamnă.

Cred că eşti o femeie foarte nefericită.

Presupun că îţi dai seama pentru că ai cunoscut foarte multe.

De obicei, sunt nefericite când plec eu, Stephanie.

Dansând în noapte...

Dansând în noapte...

Îl cunoşti de mult timp ?

Nu. Până ieri, îl văzusem doar pe stradă.

Un adevărat armăsar, nu ?

În locul tău, l-aş fi băgat în patul meu până acum.

Doamnă ! Cred că glumiţi cu mine.

Nu glumesc deloc.

În cinci ani, nu te-am văzut cu niciun bărbat.

Ce e cu tine ? Tu nu ai nevoi ?

Nevoi, da...

Nu, nu am.

"Cine crede în Mine, acela va avea viaţă veşnică."

Şi Domnul a spus: "Din ţărână aţi fost făcuţi, în ţărână vă întoarceţi."

Toţi oamenii sunt egali.

Cu toţii suntem muritori,

căci cu toţii am păcătuit, iar plata păcatului este moartea.

Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl milostiv...

Ai vrea să încheiem mai devreme şedinţa de azi ?

Eşti foarte amabil. Dar mai stau, dacă tot am plătit.

Majoritatea celor care vin la mine

şi-au pierdut capacitatea de a face alegeri.

- Nu cred că e şi cazul tău. - Ai dreptate.

Există oameni infirmi, foarte infirmi complet infirmi şi morţi.

Numai că nu m-am hotărât încă.

Cred că ai cel puţin patru variante.

Exact asta am spus şi eu.

Mai întâi, ar fi sinuciderea...

Foarte eficienta în înlăturarea durerii.

De asemenea, astfel, poţi lovi în cei pe care-i consideri tu vinovaţi,

cu avantajul că ei nu-ţi pot întoarce lovitura.

Singura problemă e că nu vei mai fi aici, ca să te bucuri de asta.

Având în vedere acest lucru, poate preferi decăderea.

O variantă cu multe variaţii,

precum depresia, automutilarea, închisoarea...

Opreşte-te aici. Pe asta o aleg.

Defapt, am ales-o deja. Dinainte să-mi ţii morală.

Şi înainte de părţile încurajatoare. Sunt sigură că urmau.

Acolo e întuneric, cald şi umed.

Unde ?

Mi-o pun cu un gunoier.

Ce faci ?!

Unul dintre aceia care strâng vechituri. Pe aici nu vin ?

O facem joia după-amiaza, când e pe traseu,

şi ori de câte ori îi permit angajamentele lui profesionale,

ceea ce se întâmplă destul de des.

Bineînţeles, depinde dacă a luat nişte plumb

sau doar obişnuitele frigidere sau aragaze.

Cuprul e foarte bun, desigur. Înseamnă două-trei partide.

Şi bronzul înseamnă vreo două partide.

Şi care este scopul acestei legături ?

Cred că sexul. Da, acesta e principalul scop.

De ce mă priveşti dezaprobator ?

E un om bun. E căsătorit de 13 ani şi are o fetiţă foarte drăguţă.

Spuneai că viaţa îţi oferă opţiuni.

Ei bine, eu am făcut o alegere.

Permite-mi să fiu direct, dnă Anderson.

Cred că eşti pe marginea prăpastiei.

Cred că mai ai doar un pas până să cazi.

Înţelegi ce-ţi spun ? Eşti la un pas de a te sinucide.

Nu e un joc.

Vii aici şi te umileşti singură, aşteptându-te să râd şi eu cu tine.

Pe când eu te văd alunecând dincolo de margine,

de unde nimeni nu te va mai putea trage înapoi.

Nimeni nu poate, dacă tu nu vrei asta. Nu înţelegi ?

Hotărăşte-te !

Muzica mi-am pierdut-o deja. Cum să trăiesc şi fără soţul meu ?

Sunt doar trei lucruri pe lume fără de care nu poţi trăi:

aerul, apa şi pâinea.

Ce zici ?

Ce să zic ?

Cum afost ?

Ştii că-mi place mereu cu tine, Harry.

Da... Cu mine şi cu ceilalţi.

De ce ?

De ce ?

Cred că ştii.

Eşti fantastică, iubire.

Îţi place că sunt infirmă, nu-i aşa, Harry ?

Încetează ! Nu eşti infirmă.

Nu fi toantă.

Hai, recunoaşte că te excită !

Ce ? Încetează !

Care sunt preferatele tale ? Paraplegicele ?

Isteaţo ! Te crezi foarte isteaţă, nu-i aşa ?

De ce nu poţi să te bucuri că ţi-ai găsit pe cineva

cu care îţi place s-o faci ?

Harry... Chiar îmi placi.

Şi tu îmi placi.

Dar avem în comun cam cât au o pisică şi un şoarece.

Şi nu mă întreba cine e pisica şi cine e şoarecele.

De unde să ştiu eu ? Poate îţi place mirosul de metal.

- Adică nu te vei căsători cu mine ? - Doamne ! Gata, m-am săturat.

Unde pleci ? Credeam că rămâi la cină.

Nu pot.

Nu pot. Încetează !

Mă aşteaptă nevasta şi copilul, trebuie să plec.

Ce bărbat devotat...

Un familist în toată regula.

Pa, păpuşă !

Domnul nu rămâne la cină ?

Nu, domnul nu rămâne la cină.

Şi nici mie nu mi-e foame.

Asta nu, doamnă. Când veţi vedea ce peşte minunat v-am pregătit,

o să vă răzgândiţi.

- Veniţi ! - Nu...

Şi am făcut o salată nouă, cu foarte puţin usturoi.

Vom savura cina împreună.

Ideile astea despre dragoste neîmpărtăşită şi inimi frânte

sunt doar poveşti de doi bani, m-am convins.

Acum ai impresia că o să mori,

iar în clipa următoare abia îţi mai aminteşti cum îl cheamă.

- Ce bună este ! Ce ai pus ? Măsline ? - Rozmarin.

Nu-i nimic rău în a te bucura de o partidă bună din când în când.

La ce te uiţi aşa ?

Să nu îndrăzneşti să mă priveşti aşa !

Să nu îndrăzneşti !

Anya ! Anya !

Mă simt groaznic, nu pot să dorm. Pot să stau lângă tine ?

Se aud zgomote din toate părţile de fiecare dată când închid ochii.

- Şi acum... Le auzi ? - Eu nu aud nimic, doamnă.

Nu eşti supărată pe mine, nu ?

- Nu, nu sunt supărată. - Trebuie să mă ierţi. Trebuie !

- Te iubesc. - Şi eu vă iubesc, doamnă.

Nu am vrut... Îmi pare atât de rău !

Mi-e aşa de frig...

- Poţi să mă ţii puţin în braţe ? - Sigur că da.

- Pot să vin lângă tine ? - Veniţi aici !

Minunat, Harry !

Ar fi putut face carieră.

Nu mi-a spus nimic.

Înseamnă că te place. Nu l-am mai văzut aşa de modest.

- E superb inelul tău. - Mulţumesc.

- Şi ţinuta ta e foarte elegantă. - Îţi place ?

- Da, e frumoasă. - Mulţumesc. Mă bucur că-ţi place.

Mereu zic că ar trebui să-mi iau şi eu aşa ceva,

dar mereu sfârşesc prin a-mi lua ceva de genul ăsta.

- Arăt ca un pom de Crăciun, nu-i aşa ? - Nu ! Îţi stă foarte bine.

Mi-a spus Harry că eşti amabilă.

Scuză-mă...

Dacă nu te superi că te întreb, ai de mult timp problema asta ?

Nu, nu mă supăr. De vreo cinci luni.

Ce păcat ! Dar fiecare are crucea sa de purtat.

Fetiţa noastră are o gaură în inimă.

Biata de ea... Ne-au spus că nu va trăi mai mult de 13 ani.

Când era foarte mică, obosea după ce făcea un pas sau doi,

aşa că Harry alerga ţinând-o în cârcă.

Îţi închipui ? Se poartă foarte frumos cu ea.

Tu eşti soţia lui Harry ?

- Da. Nu ştiai ? - Nu.

Eu am auzit multe despre tine.

Harry a vrut să ne cunoaştem. Drăguţ, nu-i aşa ?

- Şi nu eşti geloasă ? - Nu, nu sunt genul acela de femeie.

Oricum, mereu s-a purtat frumos cu mine,

nici măcar nu ridică vocea la mine.

Eu mereu îi spun că trebuia să-şi aleagă profesia de medic.

Ce cauţi tu cu mine, Steph ?

Nu cred că va mai dura mult, Harry.

Da, de asta mi-am dat şi eu seama.

Dar vreau să-ţi mulţumesc. Am învăţat multe de la tine.

Ce ai fi putut să înveţi tu de la mine ?

- Ai fi surprins. - Da ?

De exemplu, ce dură şi nemiloasă e viaţa şi, dacă vrei ceva de la ea,

trebuie să fii la rândul tău grosolan şi nemilos.

Da, cred că sunt mai grosolan de felul meu.

- Am ceva pentru tine. - Da ?

E o vioară...

Eşti foarte drăguţă, Stephanie. O să iau lecţii.

Am vrut să ţi-o dau ţie. E vioara la care cântam eu.

Da ? Cred că valorează ceva bani.

În jur de 250000 de lire.

Atunci...

- Nu pot s-o accept. - Ba poţi.

- Nu, păstreaz-o sau vinde-o tu. - Ţi-o dau ţie.

Păstreaz-o tu. Nu mi se pare corect.

- Ia-o, Harry ! - Serios, nu mi se pare corect.

- Eşti foarte drăguţă, dar... - Nu, Harry, vreau s-o iei.

Ia-o ! Altfel, o voi sparge în bucăţi chiar aici.

Bine, bine.

O voi lua.

Mulţumesc.

Acum, găseşte-mi un taxi.

Sonia ! Intră !

- Ce naiba faci aici ? - Nu mă aşteptam să te văd.

- Putem să oprim muzica aia, te rog ? - Da, desigur.

- Ce s-a întâmplat ? - Nu mă lua peste picior, Stephanie.

Marţi ai înregistrare. Toată săptămâna am încercat să dau de tine.

Sonia, ţi-am spus s-o anulezi.

S-o anulez ? Crezi că am înnebunit ? A rămas stabilit, te aşteaptă.

Dar nu am la ce să cânt.

Cum adică ?

Nu mai am vioară. Acum este a altcuiva.

- Poftim ?! - Nu te ambala aşa.

Deci acea Guarneri scoasă la licitaţie la Christie's chiar era a ta.

A scos-o la vânzare. Bravo lui !

- Cine ? - O cunoştinţă...

Ai văzut asta ?

"Succes răsunător la Tokyo pentru David Cornwallis"

A încercat să te sune, dar nu răspunzi la telefon.

- Îmi pare rău. - Îşi face griji pentru tine.

Se gândeşte să-şi anuleze turneul şi să se întoarcă acasă.

Sonia...

Transmite scuzele mele studioului,

tu te pricepi mult mai bine decât mine la lucrurile astea.

Aş vrea să rămân singură, dacă nu te superi.

Toate astea m-au obosit...

Bine, Stephanie.

Să vorbeşti cu el.

Şi ajut-o pe doamna Stephanie...

Sufletul ei pluteşte în derivă

şi nu mai cunoaşte liniştea.

Ajut-o să vadă şi să înţeleagă...

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin !

Splendid, nu-i aşa ?

Îţi aminteşti concertul acesta ?

Sigur că da. Unul dintre cele mai bune ale tale.

Nu înţeleg de ce nu mi-e teamă.

Ştiu că nu poţi fi real.

Să fie imaginaţia ta la fel de reală

precum masa sau scaunul acela ?

M-am gândit adesea la tine.

Ai murit atât de liniştit...

Eu de ce trebuie să am o moarte cumplită ?

Am fost eu atât de groaznică ?

Era atât de groaznică muzica asta ?

Muzica ta a fost un mare dar pentru oameni.

Ai fost binecuvântată cu capacitatea de a te face auzită de cei fără auz,

de a le arăta eternitatea vieţii.

Deci există viaţa veşnică ?

Uită-te la mine... Am murit, dar sunt aici, în faţa ta.

Înseamnă că am murit şi eu.

Nu, încă nu. Dar... în curând.

Mâinile tale sunt reci ca gheaţa.

Doar pentru că ale tale sunt calde încă.

Dar nu cred că vreau să vin cu tine, Leonid.

Doamnă !

Doamnă ! Doamnă !

Doamnă ! Deschideţi, vă rog !

Doamnă !

Doamnă !

Doamne !

Dumnezeule !

Ajutor ! Ajutor !

Eram sigur că mă vei bombarda cu întrebările azi.

Păcat, pentru că nu am nicio pornire să-ţi răspund.

Să nu te aştepţi să-mi cer scuze că am lipsit la ultimele două şedinţe.

Şi, apropo, ai putea fi amabil să nu-mi mai telefonezi acasă ?

În general, sun când un pacient nu ajunge la o programare.

Ei bine, pe mine nu mă încântă ca orice Tom, Dick... cum te cheamă...

Louis.

Să dea buzna în viaţa mea cât ai zice "Freud"

sau cine o fi zeul tău la momentul acela.

Te-am întrerupt de la o lecţie ?

Nu, nu m-ai întrerupt de la nicio lecţie.

Ştii care e problema ta, doctore ? Eşti o pacoste.

Permite-mi să-ţi explic mai clar.

Mai întâi, te prefaci că suferi de dansul Sf. Vitus,

pentru că tot deschizi şi închizi uşa aceea până mă scoţi din minţi.

În al doilea rând, te tragi încontinuu de lobii urechilor.

Parcă ai fi un elefant.

În al treilea rând, sugi dropsuri pentru tuse încontinuu,

deşi nu eşti răcit.

Adevărul este că mulţi pacienţi de-ai mei au momente

când mă găsesc extrem de enervant.

Dimpotrivă, doctore.

Adevărul este că acest caz ţi-a zdruncinat

încrederea în tine însuţi

şi nu ai curajul sau sinceritatea de a recunoaşte.

Nu crezi că asta vom putea aprecia în funcţie de rezultatul final ?

Rezultatul final ?

Nu am decât dispreţ pentru tine.

Stai acolo an de an, ascultând oameni nefericiţi, ca mine,

care îţi spun cum i-a zdrobit lumea.

Ai simţit vreodată în viaţa ta o durere ca alor ?

Sau disperarea lor ? Sau teama lor ?

Îţi câştigi existenţa din suferinţa lor,

fără ca măcar s-o înţelegi.

Nu eşti tu în măsură să vorbeşti, ci noi,

pentru că noi am trecut prin asta.

Şi încă trecem prin asta.

Un portret foarte pătrunzător.

Nu sunt întru totul de acord, dar, în mare parte, da.

Trebuie să înţelegi că furia şi frustrarea ta

sunt rezultatul unui important progres emoţional.

Există şi o latură pozitivă.

Ce latură pozitivă ar putea fi în toate astea ?

Încă nu ştiu.

Încă stă ascunsă. Trebuie s-o descoperim împreună.

Nu am nevoie să-mi spui tu că trupul meu e pe moarte.

Ca orice om, trebuie să înfrunt moartea singură.

Renunţi ?

Pereţii aceştia nu au puteri magice.

Nici biroul acela... Şi nici tu.

Tu doar ai reuşit să accepţi teama pe care o simţim cu toţii.

Am dreptate, nu-i aşa ?

Alerg aproape în fiecare dimineaţă,

mă antrenez la sala de sport

şi merg la tot felul de medici, pentru a-mi face controale.

Totuşi, de fiecare dată când urmează să-mi spună concluziile lor,

mi se opreşte respiraţia şi inima începe să-mi bată tare,

de parca ar mai avea puţin şi mi-ar sări din piept.

Şi de ce ?

Pentru că, oricâte miracole şi descoperiri

ar cunoaşte ştiinţa şi metafizica,

omul va continua să se îmbolnăvească, să îmbătrânească şi să moară.

De ce-mi spui mie toate astea ?

Pentru că nu mă pot apăra în faţa acuzaţiilor tale.

De ce nu pot avea nemurirea măcar cei mai buni dintre noi ?

Măcar geniul care ne duce acolo unde n-am fi ajuns niciodată fără el

sau artistul care ne dezvăluie lumi necunoscute...

Măcar degetele şi mâinile tale superbe

şi felul în care se mişcau odată...

Nu pot decât să sper că nu vorbeşti aşa cu toţi pacienţii tăi.

Dnă Anderson, nu mai sunt medicul tău.

Te rog, dle Feldman !

Cum aş putea să te părăsesc acum,

într-un asemenea moment de deznădejde ?

DUPĂ UN AN

Mă întreb ce este cu Constantine. Trebuia să-l ia Sonia de la aeroport.

Eu nu pot spune că-mi fac griji prea mari.

Fii serios, David ! E ziua mea.

David, fii şi tu mai tolerant.

Toleranţa este pentru femeile însărcinate.

Penny, sunt uimită de accentul tău american.

Ştiu ! După şase luni la Yale, parcă m-aş fi născut acolo.

Ce ai studiat ?

- David a avut treabă acolo. - Serios ?

Am ţinut un curs timp de un semestru.

Şi vă întoarceţi ?

Încă nu m-am hotărât. Am avut multe oferte în ultima vreme.

Am ajuns !

- Ce frumos e aici ! - Nu seamănă cu Las Vegas, nu ?

Betsy este din Oregon, Sonia. Nu ştiai ?

De unde să ştiu ? Sper că ne-au păstrat şi nouă mâncare.

E cineva acasă ?

Sigur găsim nişte cârnaţi în bucătărie. Haideţi !

Doamna Sonia !

- Anya ! - Bună ziua !

- Deci ea este Betsy... - Unde este sărbătorita ?

Constantine a văzut-o topless la un show, în Las Vegas,

şi, într-o săptămână, s-au şi căsătorit.

Incredibil !

Şi niciodată nu a cântat atât de bine cum cântă acum.

Ca să vezi...

Doamne, ce copac frumos !

- Putem merge acolo ? - Iţi place ?

Încă este acolo...

- Te aşteptai să fie altfel ? - Ce ?

- Tinereţea lui David. - A noastră.

Poftim ? Copacul acela ?

Îmi duceam mereu prietenele acolo.

Doamne ! Serios ?

Vii ?

Vin şi eu imediat. Ia-o înainte.

Am adus pahare pentru şampanie.

Aşa !

- Ce petrecere ! - Ce frumoasă este !

- Unde-i sărbătorita ? - Vine şi ea acum.

- Unde este Stephanie ? - Vine şi ea.

- Anya, vino aici ! - Nu !

Extras şi corectat subtitluri: *** paminotu *** pentru goldies.in

SFÂRŞIT