Original subtitles

ARTA CRIMEI

MAGIE NEAGRĂ Partea a doua

- Cercetarea necesită timp. - Pierdeţi vremea.

"Pluta Meduzei" va dispărea. Lucrez zi şi noapte la asta.

- Faci cercetare singură? - Fac ce-ar trebui să faci tu.

- Aţi ajuns? - Voi?

Ajungem în 2-3 minute.

Venim şi noi. Ne grăbim!

Credeai că o să abandonez,

că mă las impresionată de aerele şefei tale?

Nu-ţi pasă de Gericault. Eu ar trebui să fiu aici, nu tu!

Poliţia! Nu mişca! Mâinile sus!

Mâinile sus! Mai sus! Înapoi!

"Pluta"! Trebuie salvată!

Trebuie salvată!

Emilie Bazin... N-am mai văzut-o aşa.

Cum să mă fi gândit? S-a întâmplat acum 8 luni.

Erau acolo toţi trei? Fabien, Delphine şi Jacques?

Da.

Emilie i-a deranjat în plină şedinţă.

Voia s-o convingă pe Delphine

să facă totul ca să salveze "Pluta Meduzei".

N-o să aşteptăm cu lunile ca Hugo să analizeze substraturile tabloului.

Dacă-mi dai mijloacele, eu sigur o scot la capăt.

Domnilor, o avem în faţa noastră pe salvatoarea "Plutei".

Nu ştiu ce i-a spus Delphine. Nu mi-a povestit totul.

Dar sunt sigură că această şedinţă a declanşat totul.

Credeţi că voia să mă omoare şi pe mine?

Este un caz fascinant.

Foarte rar.

Este o schizofrenică cu expresie psihopatică.

- Îi spunem heboidofrenie. - Cum?!

Pe limba noastră...

Poate fi manipulatoare, poate ucide cu sânge rece...

Cum i-a ucis pe cei doi.

Dar poate fi şi pradă unor crize delirante, fără niciun control.

- De unde ştiţi că nu simulează? - Da, adevărat.

Totul o acuză.

Aveţi mobilul, probele materiale...

- Ce să vă ascundă? - Bineînţeles.

Unde eşti? De ce nu răspunzi? Poliţaii sunt aici, vor afla totul.

Nimic de semnalat? Protejatul tău este bine?

Doarme liniştit. Unchiul Paulo veghează.

la-i depoziţia!

Vecinii spun că I-au văzut pe puşti la 23:00. Se pare că era singur.

Mătuşa lui spune că lipsesc un rucsac şi nişte lucruri.

- A fugit? - Ce mă enervează!

Îi transmit semnalmentele.

- Da, Greg. - Nu reuşim să-I geolocalizăm.

Dar i-am găsit un mesaj în care spune că se teme de poliţie.

Trimite-mi-I şi mie.

Îl citesc acum.

- Poţi afla cui i I-a trimis? - Nu. A trecut prin Thor.

Dar au început să vorbească acum 8 luni.

"Te înţeleg, şi eu mă simt respins."

Apoi, Arthur i-a dat numărul.

Pare o tentativă de agăţare.

Acum 8 luni Emilie Bazin a fost umilită de "Prietenii lui Gericault".

- Poate că ea îi trimitea mesajele. - Ce să facă cu puştiul?

Nu ştiu. Sper că nu aibă nicio legătură cu moartea părinţilor.

- Da... - Ne ţinem la curent, bine?

Cu dv. vorbea Arthur?

Încetaţi cu circul şi spuneţi-mi ce s-a întâmplat. Unde este?

- Unde este? - Nu-I cunosc pe Arthur Etiembe.

Interogatoriul o stresează.

- Ar trebui să se calmeze. - Nu-I cunoaşteţi.

- Nu ajunge că i-aţi ucis familia? - Nu-I cunosc pe Arthur Etiembe.

Îl cunosc pe Jacques Etiembe. Lucrează la Luvru.

Ne vedeam la "Prietenii lui Gericault".

Priviţi ce i-aţi făcut. Priviţi!

Priviţi ce i-aţi făcut!

Este vina lui! Jacques ştia şi n-a făcut nimic!

Trebuia să plătească! A meritat să moară!

De ce?

Jacques Etiembe este tatăl. Trebuia să plătească.

Nu-ţi abandonezi copilul! Nu poţi să-ţi abandonezi copilul!

Delirează. Trebuie scoasă de-acolo.

Nu-ţi abandonezi copilul!

Dacă continuaţi, devine periculoasă. Pentru ea sau pentru ceilalţi.

Trebuie internată de urgenţă.

Este fiul lui?

Unii cred că Gericault îl reprezintă pe Ugolino.

- Din "Divina Comedie". - Da, bineînţeles.

Scuzaţi-mă că vă deranjez, dar cine e Ugo ăsta?

Ugolino era unul din condamnaţii din ultimul limb al infernului.

Nu pare deloc comedie.

E un conte italian de secol XIII,

condamnat să moară de foame cu copiii săi.

Dante spune că le-ar fi mâncat cadavrele pentru a supravieţui.

Ce înseamnă asta? Că Etiembe şi-ar fi mâncat fiul?

Când e în criză, Emilie e într-o lume care nu are niciun sens.

Ce i-a spus nebuna lui Arthur? Sper să-I găsim repede.

Vino încoace!

Cu tine vorbesc!

De ce-ai şters-o de-acasă?

Spune-mi de ce te temi.

Antoine!

Discuta cu Emilie Bazin pe un chat privat.

Am recuperat mesajele.

- E implicat în moartea părinţilor? - Nu.

Încă şi mai aberant. Vino să vezi.

Eşti bine, băiete?

Emilie voia să arate că victimele sunt la fel de nebune ca ea.

Pentru ca planul să fie perfect,

trebuia să le atribuie nebunia cea mai potrivită.

Pentru Hugo şi Fabien, invidia şi furtul.

Avea informaţiile la dispoziţie.

Ca să cunoască cuplul Etiembe, trebuia să intre în intimitatea lor,

să le descopere greşelile şi laşităţile.

lar pentru asta s-a folosit de Arthur Etiembe.

Îţi faci uşor prieteni pe internet.

Priviţi...

Puştiul i-a servit totul pe un platou.

Jocurile, adopţia...

Fără să ştie, Arthur a ajutat-o să pregătească moartea părinţilor.

Foarte bine spus. Priviţi urmarea...

M-au trădat. Uneori, îmi vine să-i omor.

Arthur, nu eşti singur. O să te ajut.

El nu bănuia cât de serioasă era ea.

Am implorat-o să-I lase pe tata.

Mi-a spus că este prea târziu, că are mesajele mele,

care dovedesc că sunt complice.

A fost şantaj.

Ţi-a întins o capcană.

Ai fost prins în capcană. Ea e vinovata, nu tu.

Am scris chestiile alea, dar mi-am iubit părinţii.

lar acum nu mai sunt aici.

Mai bine mă lăsau la orfelinat.

M-a sunat dna procuror. Te felicită.

Sunt onorat.

Ar vrea să te întorci la Omucideri.

Da?

Nu-ţi bate joc de mine.

Dacă aste e ideea ei, eu sunt cosmeticiană.

Îţi mulţumesc pentru tot, dar trebuie să mă întorc la Omucideri.

Deci aveai o problemă şi ai rezolvat-o în stilul tău.

Ai văzut tabloul ăsta? Este un fals Egon Schiele.

E talentat cel care I-a făcut.

Nu ştiu...

M-am tot întrebat de ce aceşti tipi nu-şi asumă talentul.

- De ce să fie doar falsificatori? - Poate că le este mai uşor aşa.

Da, este mai uşor. Nu vor să renunţe la micul loc confort.

Le este frică.

Nu sunt făcut pentru OCBC. Nu căuta mai departe!

Eu ştiu că ai fi putut deveni unul din poliţiştii mei cei mai buni.

Măcar am încercat.

Voi doi!

Doar nu sărbătoriţi încheierea anchetei fără mine!

Nu, urma să vă sun.

Bravo! Bună treabă, n-a fost o anchetă uşoară.

Nu. Data viitoare, aş prefera ceva simplu, un pocal, o cristelniţă...

O chestie de-asta mi-ar conveni.

- Arta medievală a pasionantă. - Sunt convins.

Vă las.

Sunteţi bine?

Eu vă ajut, iar dv. vă întoarceţi la Omucideri? M-aţi folosit!

Mă lăsaţi baltă?

- Suntem căsătoriţi? - Fără mine, nu eraţi la OCBC.

Eraţi la circulaţie.

Dar dv. nu v-aţi folosit de mine? Când cu drăciile fobice?

Ştiţi de ce am reuşit să lucrăm împreună?

Pentru că am avut nevoie unul de celălalt.

- Ca micul peşte lipit de rechin. - Poftim?

În mod normal, rechinul ar trebui să-I mănânce.

Dar n-o face pentru peştele îi curăţă pielea.

Suntem la fel. M-aţi ajutat, v-am ajutat.

Şi gata, suntem chit.

Asta sunt eu pentru dv.? Un peşte-ventuză?

Uitaţi ce este... Suntem prea diferiţi!

Nu poate merge. Nu putem fi parteneri, nu se poate!

Îmi pare rău, dar e mai bine aşa.

- Puteţi continua la OCBC. - Fără el, nu mai e la fel.

S-a zis. Ceilalţi poliţai nu mă vor lăsa să interoghez suspecţi.

- Nu mai găsesc unul la fel de nul. - Tocmai de-asta pleacă.

- Nu pot să cred că-mi face asta. - Ce îi reproşaţi?

Asta! Că nu mi-a spus nimic. Că a luat-o personal, ca de obicei.

Nici nu mi-a mulţumit.

- V-aţi fi simţit mai bine? - Absolut.

Vrea să se întoarcă acolo, e alegerea lui. Se întoarce la acvariul lui.

Nu vreau să mai aud metafore acvatice!

Scuzaţi-mă...

Nu... Am încheiat totul.

Foarte bine. O să vă recomand comandantului Guerini.

E încântat să vă primească la Omucideri.

- Mulţumesc, dnă procuror. - Să nu exagerăm.

Aveţi timp să vă strângeţi bagajele. La revedere, Verlay.

Aşteptaţi!

Avem rezultatele analizelor asupra laţului cu care a fost ucis Jacques.

Nicio amprentă. Şi nici ADN-ul lui Emilie Bazin.

Poate purta mănuşi.

Cineva atât de precaut îşi lăsa laţul acasă fără să şteargă sângele?

Nu sunt amprente nici pe flaconul de cianură.

Ce mai vreţi? Avem un inculpat, un mobil şi probe irefutabile.

Vreţi să vă întoarceţi la Omucideri?

- Da. - Bine, atunci.

Bună seara.

Bună seara...

Mi-au spus că vă găsesc aici. Aţi plecat repede de la OCBC.

Da... Şi?

Nu ştiam dacă vă mai văd.

Şi nu voiam să ne despărţim aşa.

Scuzaţi-mă, nu trebuia să spun asta. Sunt un bădăran.

Nu...

E mai degrabă plăcut.

- Pot să vă invit la cină? - Nu...

Lista cu lucrările împrumutate de Emilie Bazin,

pornind de la cuvântul-cheie "monomani".

Daubracq!

La naiba!

Ce faci?

Îmi cotrobăi în lucruri?

Dar tu? De ce nu mi-ai spus că ştiai "Monomanii"?

Din cartea ta s-a informat Emilie Bazin.

E o teză despre Georget, părintele criminologiei.

Poate că el i-a comandat "Monomanii" lui Gericault.

Dar ştii asta.

De ce n-ai spus imediat că ucigaşul urmărea seria?

Aveai toate elementele.

Pentru că...

Pentru că nu am intuiţia ta. Ce să fi spus?

Că am fost ridiculizat de o fostă elevă de-a mea?

Nu răspunzi?

E legistul. A terminat raportul autopsiei lui Jacques Etiembe.

Vezi? Nu-ţi ascund nimic.

I-a găsit o hârtie în gât?

Deschide-I.

"Hienă mizerabilă"?

"Hiena" e supranumele monomanei invidiei.

Dar Jacques Etiembe reprezenta mania jocului.

De ce i-ar fi semnat moartea cu monomania invidiei?

Cine cunoaşte seria n-ar fi făcut o asemenea greşeală.

- Nici eu, nici tu, nici... - Nici Emilie Bazin.

Emilie Bazin e nebună, poate s-a înşelat.

Schizofrenii nu fac nimic la întâmplare.

A citit totul despre Gericault, îi ştie opera pe de rost.

Era vinovata ideală. Avea mobilul, avea acces la Luvru,

avea o obsesie pentru "Monomanii" şi un caracter periculos.

Vă daţi seama ce înseamnă asta?

Cât efort depus ca să ne orienteze spre ea...

Cel care a făcut asta este un expert în manipulare.

În orice caz, nu e un expert în Gericault.

S-a folosit de universul ei ca s-o acuze pe ea.

Cineva a folosit-o? A planificat totul?

S-a dat drept Emilie Bazin pe reţelele sociale,

s-a deghizat în femeie la Salpetriere...

Totul a fost fabricat de la A la Z, nu?

Cu o perucă şi un pardesiu, ar fi putut fi oricine.

- Gericault a fost praf în ochi. - Şi Emilie Bazin.

Ucigaşul o cunoaşte. Cu siguranţă a vorbit cu el.

Mergeţi la spital şi o interogaţi.

- E sedată. Poate mâine dimineaţă. - La naiba!

Eu lucrez la profilul unui nou ucigaş.

Eu mi-am făcut treaba, vă las.

- Cum adică "vă las"? - Ce nu înţelegeţi?

Credeţi că vă ajut să vă întoarceţi la Omucideri

după tot ce-aţi făcut pe la spatele meu?

Cine mă credeţi?

- Ce se întâmplă? - Nimic.

Bravo! E foarte profesionist să-şi laşi un coleg în plină anchetă.

Mă scuzaţi... Sunt colega dv.? Nu ştiam!

- Dar să-ţi minţi colegul cum e? - Sunteţi meschină.

Eu sunt meschină?

Ştiţi ce sunteţi?

Nu mai vreau să vă văd.

Nu mai pun niciodată piciorul aici! Clar?

Florence!

- Nu încerca să mă reţii. - Nu mă interesează că pleci.

Atunci, ce vrei?

Când ai aflat că Verlay vrea să se întoarcă la Omucideri?

- leri. De ce? - Genial.

De-asta te-ai culcat cu mine? Erai frustrată?

Ascultă-mă, Florence! Vreau să ne revedem.

Pentru mine nu e o poveste de o noapte.

Dacă mă suni, vreau să mă suni pentru mine, nu ca să uiţi pe altul.

Te rog să te gândeşti.

Bravo! Îţi pierzi partenera când ancheta o ia de la zero?

Mai ai idei geniale?

Ancheta nu are nicio legătură cu Gericault. Mă descurc fără ea.

Dle căpitan, a venit Pierre Chassagne.

- Nu e momentul. - Nu mă supăra!

Nu eşti încă la Omucideri. Până atunci, îmi respecţi ordinele.

Doar nu vrei să te debarasezi şi de tată.

Bravo! Nu ştiu cum aţi făcut, dar felicitări!

- M-am înşelat în privinţa dv. - Despre ce vorbim?

Despre fiica mea. Aţi dat-o afară de la OCBC şi plecaţi şi dv.

Este formidabil. Nu faceţi faţa asta!

Brigada Omucideri este mai palpitantă, nu?

Da... Putem vorbi despre altceva? Ce-aţi adus?

O chitară de Juan Gris.

V-am adus-o ca să vă atrag un pic atenţia.

- Asta e o chitară? - Nu contează...

Oricum, nu mai aveţi nevoie de aşa ceva.

Sunteţi sigur că fiica mea nu se mai întoarce la OCBC?

Nu... Cred că vrea să se liniştească un pic.

Să se liniştească. Formidabil.

Să se liniştească...

Formidabil.

Ca să pună la punct aşa ceva, trebuie să fie foarte pervers.

Îi place asta, savurează...

Genul de tip pe care ni-I dorim ca vecin.

Ar putea fi vecinul dv. E bine inserat social, e inteligent...

Nu are un trecut criminal. Cei mai mulţi perverşi au funcţii importante.

Asta mi-am zis şi eu.

Dar nu-i apucă pe toţi şefii să omoare oameni peste noapte.

Dacă i se dă ocazia, o face fără scrupule.

Nu are nicio barieră morală, niciun sentiment de vinovăţie.

Şi cum îl găsesc?

Cei mai mulţi au avut copilării triste, cu o mamă abuzivă...

Şi fără tată.

Aşteptaţi...

Asta spunea Emilie despre Jacques Etiembe.

Jacques Etiembe este tatăl. Trebuia să plătească.

Nu-ţi abandonezi copilul, nu poţi face asta.

Asta am făcut. Mi-am părăsit copilul.

N-ai avut de ales.

Era fructul relaţiei secrete cu soţia unchiului tău.

Alexandrine. N-am uitat niciodată răul pe care i I-am făcut.

Am crezut că înnebunesc.

Atunci ai pictat "Pluta Meduzei".

Propria mea viaţă era în naufragiu.

M-am ras pe cap, m-am închis în atelier...

Mi-am abandonat fiul. Precum căpitanul.

Jacques Etiembe!

Referirea la Ugolino ii permitea lui Gericault să evoce canibalismul.

Scuzaţi-mă, dar n-a vrut să evoce figura unui părinte nedemn?

Un tată care n-a ştiut să-şi protejeze copilul.

Un ecou la abandonul propriului său fiu.

Nu cred.

Nu-mi plac tezele care încearcă să explice totul

folosindu-se de viaţa artistului.

Alte întrebări?

Cel care vrea să vă acuze vă cunoaşte foarte bine.

Nu ştiţi cine ar putea fi?

Nu... În orice caz, toată lumea mă crede nebună.

Îi sperii pe toţi.

Aşa va fi mereu, nu?

Sunteţi singura care mă poate ajuta.

Ce-aţi vrut să spuneţi despre dl Etiembe?

Ce trebuia să plătească?

Nu ştiu... Sunt obosită, nu mai ştiu.

Aţi spus "nu-ţi abandonezi fiul". I-a făcut ceva fiului său?

Dnă Bazin?

- Am vorbit cu cineva. - Unde? Aici?

Într-o clinică. Era o doamnă.

Mi-a vorbit de dl Etiembe. Era supărată pe el.

- Cum o cheamă? - Anne.

- Era într-un scaun cu rotile. - Şi ce v-a spus?

Sunt obosită...

Dnă Bazin!

Emilie, vă rog...

Îmi pare rău, sedativele încep să-şi facă efectul.

Ai dreptate, e ciudat. Nici nu încearcă să argumenteze.

Ca şi cum s-ar proteja.

Florence!

Tată?

Trebuie să vorbim.

Scuză-mă...

Am găsit un nou proiect de cercetare.

- Lucrezi încă la anchetă? - Da.

- Credeam că te-ai liniştit. - Cum?

lar dv. o încurajaţi.

- Eşti istoric de artă. - Mă laşi în pace?

Te gândeşti încă la poliţistul ăla? Chiar vrei să-ţi distrugi cariera.

Ca Gericault.

Dacă nu dădea peste curtezana asta,

nu şi-ar fi distrus sănătatea şi cariera.

O să sfârşeşti ca el.

"DI Jacques Etiembe"... Ce-i asta?

Nu ştiu. Am luat cartea din biroul lui Delphine.

- Ascultaţi... - Destul!

- Când ai luat-o? - În ziua morţii.

A stat aici în tot acest timp.

Deci e singurul lucru din biroul ei care n-a fost verificat de poliţie.

Îmi dai nişte mănuşi?

Da, dna Bazin a fost la noi acum mai bine de un an.

Puteţi verifica dacă aveaţi o pacientă pe nume Anne?

- Vă pot da lista cu toate... - Bine, mulţumesc.

Dr. Delessert lucrează aici?

Da, e pneumologul nostru. Vine joia.

Şi lista?

Eu sunt. Sună-mă, cred că am ceva.

- Chiar crezi...? - Da. O ştii pe Anne Montini?

Din St-Maurice. N-o cunoşti?

Jacques...

Îmi adun curajul să-ţi scriu.

Sunt 34 de ani de când ne-ai părăsit pe mine şi pe fiul nostru.

Nu te mi căutam, dar întâmplarea sau providenţa

m-au adus din nou în calea ta.

Nu credeam că vechea rană mă chinuieşte încă.

Vreau să ştii că te urăsc din tot sufletul meu.

Şi sper că al tău va arde curând în infern.

Cu tot cu familia ta. Anne Montini

Şi sper că al tău va arde curând în infern.

Cu tot cu familia ta. Anne Montini

- Câtă violenţă... - Şarmant. Oare ea i-a ucis?

Îl sun pe Verlay. Tată, mulţumesc.

Răspundeţi odată!

Scuzaţi-mă... Deci aţi cunoscut-o pe Emilie Bazin la clinică?

Da.

Apoi ea m-a dus la "Prietenii lui Gericault".

Am rămas în contact...

Mi-e greu să cred că puteam fi victima ei.

Îmi pare ireal...

Scuzaţi-mă, e mama. Vine de la spital.

Mulţumesc, domnilor.

Ţi-I prezint pe căpitanul Verlay...

- Dnă Delessert... - Montini. Anne Montini.

Acest domn a venit să-mi vorbească despre Emilie Bazin. O mai ştii?

A fost la clinică odată cu tine.

- Îl cunoaşteţi pe Jacques Etiembe? - Etiembe? Jacques?

Vă simţiţi bine?

Este un om rău! Şi-a abandonat copilul.

Vă rog!

Veniţi, dnă Montini.

Într-un fel sau altul, va plăti!

Nu ştiu ce are.

Trebuie să plătească!

Bună ziua...

Sunt dr. Delessert. Ce-a păţit doamna?

Nu ştiu, abia am cunoscut-o. Vorbeam despre Luvru.

- Despre Luvru? - Da.

Cunoaşte pe cineva care lucrează cu mine acolo.

Nu înţeleg... A spus că şi-a părăsit copilul.

Este un om rău, un monstru!

Calmează-te!

Ajutaţi-mă! N-o lăsaţi să se ridice. Mă duc să-i aduc medicamentele.

- Este un monstru! - Aveţi grijă, se poate răni!

Trebuie să plătească.

Nu-ţi face griji, mamă. E în regulă, nimeni nu-ţi face rău.

Fabien!

Cine este?

E cineva?

Nu e nimic, mamă. Cred că e poştaşul. Stai acolo.

- Dle comandant? - Da, dnă Chassagne.

Veniţi repede. Căpitanul Verlay e în casa criminalului.

- Unde sunteţi? - Pe Allee des Marronniers, nr.8.

Grăbiţi-vă, mi-e frică pentru el.

- V-aţi dus împreună? - Nu am timp, grăbiţi-vă!

- Nu vă mişcaţi, venim imediat. - Nu mă mişc, aştept.

Dar grăbiţi-vă!

Avem tot timpul la dispoziţie.

Tu ai fost atacatorul de la cimitir.

A fost o muncă de precizie.

Ajutor!

- Ţi se scoală? - Poftim?

Să foloseşti oamenii ca pe marionete.

De ce nu i-ai ucis mai repede? Ce rost avea tot circul?

Când Etiembe ne-a părăsit pentru această femeie, mama a înnebunit.

Ne-au făcut să suferim 34 de ani. Ne-au distrus familia.

Ar fi fost păcat să-i ucid pur şi simplu.

Trebuia ca familia asta perfectă să se frângă bucată cu bucată.

- De ce minţiţi tu şi tata? - În ce privinţă?

Asta. Îţi faci un dosar împotriva lui ca să divorţezi.

De ce m-aţi adoptat? Nu vă păsa de mine.

Trebuia să-i văd suferind.

Era mai satisfăcător.

Ştiţi ce? Cred că regret că i-am ucis atât de curând.

Aş mai face-o.

Şi Arthur Etiembe?

Va gusta soarta delicioasă a copiilor fără familie.

N-am văzut persoană mai nebună.

O iau drept un compliment.

Nu...

Regret, dar trebuie să şterg toate urmele prezenţei dv. aici.

Începând chiar cu dv.

Nu mişcaţi, şi va fi bine.

Delessert! Ştiu că sunteţi acolo!

Ce faceţi?

Lăsaţi-o în pace!

- Vă sfătuiesc să nu vă apropiaţi. - Fabien...

Rămâneţi pe loc!

O să regretaţi...

Poliţia, nu mişca!

Mâinile pe cap!

Haide!

Ce-ai făcut, Fabien?

Mami...

Ce-ai făcut?

Am făcut-o pentru tine!

Eşti ca taică-tău. O să sufăr din cauza ta toată viaţa!

Nu...

Poate că aveţi nevoie de ajutor...

Nu vă mişcaţi, o să doară.

- Unu, doi... - La dracu'!

Peştele-ventuză mai are o treabă de făcut.

Împingeţi mâna în faţă.

Nu vă ating.

Asta a fost...

Mult noroc la Omucideri, dle căpitan. Sincer.

- Dnă Chassagne... - Nu... Ştiu ce o să spuneţi.

Că nu mai puteţi pleca, pentru că v-am salvat viaţa. Nu?

- Cam aşa. - Ar fi o prostie.

Sunteţi făcut pentru Omucideri. E clar că aţi fi mai bine acolo.

Haide...

Meritaţi.

Dnă Chassagne, Verlay...

Dnă procuror...

Comandantul Guerini, superiorul dv.

Dnă Chassagne, istoric de artă.

Este... partenera mea.

Fostă parteneră. Dacă aveţi nevoie de mine, vă ajut cu plăcere.

Nu se ştie...

Sunteţi foarte amabilă.

Dar nu cred. La Omucideri, avem parteneri adevăraţi.

Nu ne jucăm de-a ghicitul.

Mergem, Verlay? Trebuie să vorbim.

Ce-aţi spus?

- Verlay... - Lăsaţi, dna procuror.

Nu e rău. DI căpitan are dreptul să se joace cu ghicitorile junei.

Ştii ce-ţi spun ghicitorile?

Dle căpitan? Nu are nicio importanţă.

Ba da, are. Ghicitorile ei mi-au salvat viaţa.

Antoine! Să ne calmăm...

Dar sunt foarte calm.

Am impresia că eşti un mare rahat. Oare greşesc?

Ştiţi cât am muncit să vă obţin transferul?

Tipu' ăsta nu pune piciorul în brigada mea.

Vi-I las. Veniţi, Guerini.

- Ştiam eu că e o prostie. - Da, poate că ai dreptate.

Am mai văzut tipi care-şi dau cu tesla în ouă...

Dar tu eşti un campion.

Căpitan Verlay?

Nu-mi vine să cred că priviţi un tablou de Fragonard.

Tatăl dv. mi-a dat teme.

Trebuie să văd ceva în partea stângă...

Dv. vedeţi ceva? Eu nu văd decât un pat.

Nu vi se par ciudate pernele cu cele două moţuri?

Dat fiind contextul, la ce vă fac să vă gândiţi?

La perne.

Şi ţesătura roşie, cu fanta care se pierde în întuneric?

Nu, nu văd...

Ba da... Priviţi cu atenţie. La dreapta, e un cuplu.

lar la stânga, obiectul dorinţei lor.

Nu e nimic, dar spune totul.

- Da... - Scuzaţi-mă.

Da, am înţeles...

Deci?

Îmi spuneţi că asta este...

Ştiam eu. Nu poţi veni cu copiii la muzeu.

- Nu spuneţi asta. - Ba da!

Şi uite aşa, nu mai văd decât asta. Ce fac acum?

Dacă trebuie să vin cu copiii, ce fac?

Mergeţi des cu copiii la muzeu?

Nu asta e întrebarea.

Dacă vreau să vin cu ei, ce fac?

Le spun că e un domn care o ajută pe tanti să închidă uşa?

Nu trebuie neapărat s-o înţelegem. lată frumuseţea artei!

Văzut aşa, da...

Pe dv. poate că n-o să vă înţeleg niciodată,

dar poate ajung să vă apreciez.

lar începem...

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro