Original subtitles

Vine!

Ţine-te aproape.

Cum să pictezi aşa ceva? E o chestie albă.

- La ce tablou te uiţi? - La ăla alb.

Ai greşit, e cel roşu!

Ce? La dracu'!

Poliţia!

Lasă arma! Acum!

Nu te prosti, arunc-o!

- Ai spus că e alb! - Pe fond roşu.

- Toate astea pentru o spoială. - O spoială de 200 000 de euro.

- Ce?! - Trebuie să-ţi găsim un expert.

Calmaţi-vă, domnule!

Doamnă, nu pe-acolo!

Ce mă enervează ăsta!

E-al meu!

Nu vedeţi că arta dispare?

- Trebuie salvată! - Gura!

Nu mă mir că a luat-o razna!

ARTA CRIMEI

FRUMUSEŢE... NATURALĂ Partea I

Îmi pare rău, dar nu văd.

O pictură oarecare... Fără semnătură.

Abia dacă face 10 000 de euro.

- Cumpărătorul îmi dă 100 000. - Cum?

Ori e nebun, ori e îndrăgostit de Anna de Bretania, ori ambele.

Vinde-I înainte să se răzgândească, să ai bani de lucrări.

Şi altfel, dle director... Eşti mulţumit aici?

Da... E ca în orice muzeu...

Liniştit.

Prefer să lucrez singur. N-am nevoie de experţi în istoria artei.

Ba da. Nu mai eşti la omucideri. Aici lucrezi cu opere de artă.

Un hoţ rămâne hoţ şi la bancă şi la muzeu.

De ce nu vezi partea bună a lucrurilor?

Vei ancheta furturi în locuri minunate:

galerii, muzee şi castele.

Scena crimei n-o să-ţi mai întoarcă stomacul pe dos.

Poate...

Noapte bună!

Bună ziua!

- Căpitan Verlay. - Treceţi.

- Bună ziua. - Dle căpitan...

Mulţumesc. Deci?

Christian Lambert, 39 de ani.

Se pare că a participat la furt şi a fost agresat la ieşire.

- Ora morţii? - Între 22:00 şi miezul nopţii.

Bună ziua...

A fost lovit acolo. Trei lovituri de cuţit...

Ficatul şi plămânii au fost perforaţi.

A mai avut puterea să se târască până aici.

Probabil că voia să ajungă la ieşire.

- De ce a schimbat direcţia? - Poftim?

Nu mai e pe ax, ai zice că voia să ia curba.

- Încotro? - Ce ştiu eu?

- Cum a intrat în muzeu? - Cu asta.

Este legitimaţia se intrare în muzeu.

Avea asta asupra lui?

Dna Dutilleul i-a dat legitimaţia. Sunt prieteni.

- Cine? - Catherine Dutilleul, colecţionara.

Are o mare proprietate la Amboise, castelul Clos Luce...

- Şi are legitimaţie de intrare? - Da, ea ne sponsorizează.

Muzeul e casa ei.

Şi ce înseamnă "erau prieteni"?

Erau tot timpul împreună. El o amuza, ea îi făcea cadouri...

Ea este?

- Da... - Am înţeles.

Doamna îşi luase un gigolo.

Şi care e legătura cu furtul tabloului?

Nu vreau probleme cu dna Dutilleul.

Dar nici cu mine nu vreţi.

Dna Dutilleul m-a contactat ieri pentru achiziţionarea acestui tablou.

- Cât? - 100 000 de euro.

Deci aşa...

Ştiu vreo câţiva care ar ucide pentru mai puţin.

Mă tem că nu e atât de simplu. Valoarea tabloului e alta.

Am vorbit ieri cu o expertă, cercetătoare la Luvru,

Florence Chassagne. O cunoaşteţi?

- Nu. - Suntem prieteni.

- Pot să v-o prezint. - Nu e nevoie.

Florence, de tine vorbeam. Căpitanul Verlay.

Bună ziua. E bine că se ocupă OCBC-ul de anchetă.

- Ştiţi ce este o operă de artă. - I-am spus părerea ta despre tablou.

E mai mult decât o părere. Un anonim al Şcolii franceze de secol XVI.

- Pictura e mediocră şi nu e semnată. - E drept că e urâtă.

Scuzaţi-mă.

Mergem, dle director?

Serios, dle căpitan. Un Bourdichon poate valora 100 000 de euro.

Dar tabloul ăsta nu are calitatea unui Bourdichon.

- Bourdi şi mai cum? - Jean. Jean Bourdichon.

Pictor la curtea regală.

Super.

Dar chiar şi aşa, nu omori pentru un Bourdichon.

Ştiţi dv. precis?

De la sosirea romanilor, au existat câteva crime în istorie.

Scuzaţi-mă, dar nu anchetez moartea lui Christos.

Mathieu? Poţi să-mi dai tot ce ai despre Catherine Dutilleul?

Nu se poate...

Da, ca în "tilleul" (tei).

Bine, mulţumesc.

Tabloul ăsta n-o interesează. La banii ei, îşi poate permite orice.

E altceva cu tabloul ăla. Clar ca lumina zilei.

- Ca lumina zilei? - Da.

Dnă Chassagne, aveţi multă imaginaţie,

dar eu am un mort şi un tablou furat.

Vreau să aflu care e rolul ei.

Că tabloul e un "Bonichon" sau nu nu e problema mea.

Bine?

Pot să vă întreb cum aţi intrat la OCBC?

Fiecare cu meseria lui.

Şi promit să fac o fişă despre "Bournichon".

Bourdichon.

Mă ajută cineva?

- V-aţi revenit? - Da. Mulţumesc.

La revedere...

Haide, vino.

- Ţi s-a mai întâmplat? - Da, dar nu aşa...

- Te duc la doctor? - Nu, mi-e bine.

Mă duc acasă.

Aduc maşina. Mă aştepţi aici?

Aş vrea să vă ajut, dar nu I-am văzut pe Christian de o săptămână.

Am pus capăt relaţiei noastre.

- Ce s-a întâmplat? - Eterna poveste.

Plictiseala e un lux pe care nu mi-I pot permite.

- Deci nu ştiţi mai mult. - Nu.

Îmi pare rău.

Pardon...

Bertrand!

Aici sunteţi cu Christian Lambert?

Urma să le pun deoparte.

- Bertrand, condu-I pe domnul. - Scuzaţi-mă...

Spuneţi că nu I-aţi văzut pe Christian Lambert ieri.

Da.

Dar paznicul dv. a spus că v-a căutat pe la ora 21:00.

Spune-i ce s-a întâmplat.

Domnul a venit pe la 21:30.

A insistat mult, dar doamna ceruse să nu fie lăsat să intre.

Nu ştiţi de ce a vrut să fure tabloul.

Ştia că ţin la tablou. Voia să se răzbune că I-am părăsit.

Dar el a murit, tabloul a dispărut, iar eu nu vreau să vă consum timpul.

Domnule, vă rog...

Scuzaţi-mă!

Îmi cer scuze... Doar o mică întrebare.

De ce aţi vrut să cumpăraţi tabloul? Nu are nicio valoare, nu?

Am avut un buldog odată... Era ca dv., extrem de încăpăţânat.

Da?

Anna de Bretania a locuit la Amboise înainte de Leonardo da Vinci.

Când a ajuns la Clos Luce, pierduse şase copii.

Soţul ei, Carol VIII, i-a ridicat o capelă, să-i aline durerea.

Şase copii... Vă daţi seama?

Eu n-am putut avea copii.

Banii nu-ţi aduc chiar totul.

Durerea mea nu e comparabilă.

Anna de Bretania mi-e foarte dragă.

Am regretat întotdeauna că soţul meu donase portretul castelului.

Ca să răspund la întrebarea dv.,

de aceea mi-am dorit ca Anna să se întoarcă în familie.

Aici e locul ei.

Nu contează preţul.

Asta n-a suportat fiica mea vitregă.

- Fiica dv. vitregă? - Sophie Granger.

- N-aţi vorbit cu ea. - Nu încă. De ce?

M-a sunat ieri dimineaţă. Aflase că vreau să cumpăr portretul.

A fost foarte agresivă.

Agresivă?

- Din cauza tatălui ei? - De parcă îi profanasem memoria.

Era gata de orice ca să-I ţină acolo.

Credeţi că ar fi putut să-I ucidă pe Christian Lambert?

- Asta îmi spuneţi? - Nu ştiaţi?

- Ce să ştiu? - Au petrecut seara împreună.

A părăsit-o pentru mine.

Nici asta nu i-a picat bine.

Aşa?

- Dna Granger? - Da...

Poliţia.

- Am câteva întrebări. - Da...

la tu pâinea.

Veniţi!

Nu pot să cred că Christian a murit.

- Aţi păstrat legătura cu el? - Nu.

Dar am aflat în ce stare era când ea I-a părăsit.

Ţineaţi mult la tabloul pe care Lambert I-a furat, nu?

Vă amintea de tatăl dv.

Catherine v-a spus asta? Crede că-şi poate permite totul.

I-am spus doar că ar trebui să-i respecte dorinţa.

Este vorace mama vitregă, nu?

V-a luat tatăl, iubitul, acum vrea tabloul...

- Ce vreţi să spuneţi? - Şi Lambert îi purta pică, nu?

În plus, e greu să te vezi părăsită pentru mama vitregă.

Ce prostie! Catherine voia tabloul, nu pricepeţi?

Când vrea ceva, obţine acel ceva.

Nu s-ar fi lăsat furată.

Bună ziua.

Asta este tot ce avem.

Castelul s-a adresat serviciului nostru foto pentru o reproducere.

Nu a fost curăţat?

Nu. Nimeni nu e interesat de tablou de cinci secole.

În afară de tine.

Şi de Catherine Dutilleul.

Da... Participi la o anchetă criminală.

- Nu văd niciun poliţai. - Ba e unul.

Un cowboy incult, care crede că Botticelli e o marcă de spaghete.

Pe de altă parte,

când muzeul devine supermarket, ce ne mai mirăm?

Eşti sigură de ce faci?

Ce-mi place când un fost iubit îşi face griji pentru mine!

Ceilalţi doi care au urmat nu cred că-şi fac griji.

- Trei! - Felicitări...

Încerc să înţeleg...

- Dintr-o poză? - O poză...

Asta.

Unde le-ai găsit?

Pe jos, din curtea castelului.

Da!

Dacă Dutilleul voia să fure tabloul, putea apela la un angajat.

Sunt mulţi, nu?

Bucătarul, paznicul, grădinarul, garda de corp, majordomul, şoferul...

Sunt toţi monitorizaţi.

5 000 de euro pe lună să plimbi câinele?

- Te interesează? - De ce nu?

Dacă unul dintre ei îşi cumpără un Porsche, îl luăm la întrebări.

Am plecat.

Te-ai întâlnit cu Florence Chassagne?

Da.

Nu este o oarecare.

- Ţi-a vorbit de tablou? - Nu...

- Antoine... - Este femeie.

Nu am chef să-mi explice o intelectuală cum să-mi fac treaba.

Să-ţi amintesc unde ajungeai dacă nu te aduceam eu aici?

Îţi cunosc perfect caracterul.

Nu distruge totul, Antoine. N-o să primeşti alte şanse.

Sun-o pe Chassagne!

- Bine, o sun. - Aşa vezi.

Am crezut că mă zdrobesc de sol. Acrofobia...

Ce mă fac, dacă nu mai pot urca într-un castel? Într-o biserică?

Sau în biroul meu.

Trebuie să renunţ la slujbă?

- Dar aţi urcat scările până aici. - Da, măcar atât.

Dar mă tem.

Ştiu că am prea multă imaginaţie.

Şi poliţaiul mi-a spus.

- Aveaţi dreptate... - Nu am spus asta.

Dar fobia are legătură cu imaginarul.

În afară de poliţist, cine vă mai reproşează imaginaţia?

Da...

N-am chef să vorbesc de tata.

Prefer...

- Da? - Nimic...

Spuneţi! Spuneţi orice gândiţi.

Mi-I imaginez pe Bourdichon la biroul dv.

Ultima dată, Botticelli îmi studia biblioteca.

Nu e normal, nu?

Tati!

- Ce mai faci? - Bine.

- Dormim la tine diseară? - Nu în seara asta.

De ce nu venim la tine? Unde locuieşti?

N-ai înţeles. Vom sta la Bordeaux şi vom mergem la Paris în vacanţă.

Cum?

Ce prostii mai sunt şi astea?

Îmi pare rău. Au surprins o discuţie şi a trebuit să le explic.

N-am vorbit cu judecătorul încă. Mă duc cu copiii la Bordeaux.

Mă mut cu Paul.

Care-i ideea? Să nu-mi mai văd copiii?

De ce, când îi vezi? Ai zice că fugi de ei.

- Încetează cu asta! - Bine!

Este o casă mare. Fiecare cu camera lui, avem şi grădină...

Ai putea să te gândeşti la ei.

Ştii ce? Ai dreptate. Paul al tău este super.

Vine la timp acasă, găteşte...

Super! Poate că-i vor spune "tată".

Îi vei avea jumătate din vacanţe. Îi vedea la fel, chiar mai mult.

Nu mai vreau să fiu singură, Antoine.

Am nevoie de o familie. Şi copiii, la fel.

Castelul Clos Luce îşi schimbă proprietarul...

O căsătorie istorică...

Aţi terminat autopsia?

Da, şi aţi avut dreptate. Lambert nu încerca să iasă, ştia nu va reuşi.

Desfăcându-şi braţul, şi-a agravat perforaţia plămânului.

N-a făcut acest efort degeaba. S-a întors ca să arate ceva cu mâna.

Bine, mulţumesc.

Castelul Clos Luce îşi deschide porţile.

"Acest tablou aparţine castelului Clos Luce cinci secole..."

Bineînţeles.

Căpitanul Verlay nu e disponibil.

Trebuie neapărat să-i vorbesc. De cinci ori I-am sunat.

- Îmi pare rău. - Cum?

Îmi pare rău.

Nu înţeleg, mă crede nebună de nu-mi răspunde?

Ştiţi ce să-i spuneţi? Să i-o tragă toate reginele Franţei.

Dar nu Anna de Bretania.

- Ce căutaţi aici? - Trebuie să verificăm ceva.

Vă interesaţi de Clos Luce?

- Bună ziua! - Şi mai ce?

Bună ziua, dnă Chassagne, scuze că n-am bătut la uşă.

Puteţi să-mi împărtăşiţi ce-aţi aflat, vă rog?

Bine...

Bună ziua, dnă Chassagne, scuze că n-am bătut la uşă.

Puteţi să-mi împărtăşiţi ce-aţi aflat, vă rog?

Aşa!

Catherine Dutilleul adoră Renaşterea italiană,

are una din marile colecţii private de Quattrocento.

Înainte să ajungă la Amboise, portretul e fost la Clos Luce.

- Totul e în jurul... - Lui Leonardo da Vinci.

Da.

Bărbosul care şi-a petrecut ultimii ani la Clos Luce.

Da...

În 1516, Da Vinci trece Alpii pentru a ajunge la Amboise.

la cu el "Sfânta Ana".

"Sfântul loan Botezătorul".

"Gioconda"...

Da, cunosc.

Şi "Monna Vanna".

Nu avem decât copii din epocă, precum aceasta,

aflată la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.

Reia poza Giocondei. Mă urmăriţi?

Da, e Gioconda goală.

Un anume Antonio Beatis o vede la Clos Luce în 1517.

Apoi, nimic.

Este singurul tablou care s-a pierdut de tot.

- Până azi. - Exact.

Şi ia priviţi aici...

Bustul şi mâinile sunt graţioase, feminine.

Dar partea de jos a feţei, gâtul şi abdomenul sunt masculine.

Pentru Leonardo da Vinci făcuse închisoare pentru homosexualitate.

Nu voia să aducă scandalul în Franţa. Poate că a ascuns tabloul.

În spatele altui tablou, care se afla pe-atunci la Clos Luce.

Nu ucizi pentru un Bourdichon.

- Dar pentru un Leonardo, da. - Exact.

- Dar nu avem nicio probă. - Avem astea.

Flori de cuie.

Priviţi...

Fac parte din cadru. Le vedeţi?

Da, le văd.

Le-am adunat de pe jos, la castel.

Ce-aţi făcut?

- Da, dar... - Niciun "dar"!

În momentul acela, mă consideraţi o nebună enervantă.

leşind, Lambert a desfăcut cadrul, ca să vadă ce e în spate.

N-a murit din cauza portretului Annei de Bretania.

Voia să fure un Leonardo.

Să nu ajungă la Dutilleul.

Sora cea nepreţuită...

Ce m-a păcălit baba!

Bună ziua, doamnă. Vreau să mai stăm de vorbă.

Da, dar nu ştiu mare lucru.

V-am spus că buldogul meu era încăpăţânat şi prost?

Pot să şi latru, dacă vreţi.

- Este un original? - Da, doamnă.

Ediţia din 1550.

Giorgio Vasari e primul biograf al lui Leonardo da Vinci.

Leonardo este marota dv., nu?

Aţi cumpărat toate cărţile despre el, dar nu văd niciun tablou.

Îmi atribuiţi puteri pe care nu le am.

Nicio urmă de Anna de Bretania, dar am găsit asta în seif.

Ce-i asta?

- Vă spune ceva? - Pare o pagină din Codex.

- Codex? - Leonardo scria pe caiete şi foi.

Au fost adunate toate sub formă de codex.

Dar n-am mai văzut foaia asta.

- Credeţi că Da Vinci a scris asta? - Seamănă, dar trebuie expertizat.

Este acelaşi stil de a scrie, în oglindă, ca să nu poată fi citit.

Am multe alte manuscrise asemenea, dacă vă interesează.

Da...

Ce-i?

În spatele Annei...

... se ascunde o frumuseţe...

"Facta di naturale"...

"Facta di naturale", "făcută natural".

Ce înseamnă asta?

Sunt cuvintele folosite de Antonio de Beatis

când a văzut "Monna Vanna" în 1517.

Natural, adică nud.

"Natural"? Poate vorbeşte de cameristă.

- Poate că se numea Anna. - Poftim?

Dnă Chassagne, suntem doi modeşti avocaţi,

dar ştim că Leonardo nota totul.

Chiar şi lista de cumpărături.

Şi sistemul de sertare?

După maşină şi elicopter, poate că se gândise la un copiator.

Un prăjitor de pâine.

Avem elemente disparate pe care dna istoric ţine să le asambleze.

Fără tablou, nu aveţi nimic.

V-aţi gândit la "Monna Vanna".

Povestioara despre Anna de Bretania a fost emoţionantă.

Aţi ascuns informaţii despre o crimă.

- Un amestec în actul de justiţie. - N-am spus nimănui de manuscris.

Nici lui Christian.

Care s-a târât 50 de metri către mormântul lui Leonardo,

golindu-se de sânge. Se ducea să se roage?

Ştia foarte bine de acest Leonardo. lar dv. aţi pus să fie urmărit.

De către cine? Nu aveţi nimic.

Dnă Chassagne, amintiţi-mi cât valorează un Da Vinci.

Depinde de starea lucrării.

Dar în jur de 100 de milioane de euro.

- 100 de milioane? - Da...

Şi iată că avem ditamai mobilul.

Nu?

Dnă Dutilleul?

Ce...?

Dacă nu mai aveţi întrebări, clienta mea vrea să se retragă.

Doamnă?

Credeam că ştiţi ce spuneţi.

Sunt istoric, nu poliţai. Nu pot să-I iau pe Leonardo la întrebări.

Ca să reconstitui fişele, apelez la imaginaţie.

- Intru în mintea lui Leonardo. - În mintea lui?

Codexul trebuie expertizat.

Aşteptaţi aici. O să fiţi chemată pentru o depoziţie.

Leonardo di ser Piero, născut la Vinci, în 1452.

Dv. sunteţi?

Dle Vinci, să vorbim scurt şi la obiect.

Recunoaşteţi acest tablou?

"Monna Vanna".

DI Da Vinci spune că nu-şi aminteşte de acest tablou.

Nu crede că el este autorul.

Dar avem mai multe mărturii care spun acest lucru,

cu atât mai mult cu cât tabloul este un pic deocheat.

N-aţi vrut cumva să-I ascundeţi?

Doamnă!

Putem merge.

O luăm de la capăt. Unde?

Ce avem?

Nu am găsit nimic.

Se pare că dna Dutilleul are un personal ireproşabil.

Cum merge cu soţia ta? Ţi-ai luat un avocat?

- Nu. - Antoine!

Ţi-ai pierdut slujba de la Omucideri din cauza divorţului.

Ştii ce? Mai bine goleşti sacul, decât să ţii totul în tine.

Aşa o iei razna.

La Omucideri, toată lumea ştie că Mercier era un infect.

- Nu-i poţi spune asta şefului tău. - Ţie nu-ţi spun, tu nu eşti.

Prostule!

la vino să vezi!

Lesieur Bertrand... În 1990 a depăşit viteza cu 50km/h.

- Râzi de mine? - Nu.

Înainte să fie majordom, a fost subofiţer la infanterie.

Dacă aş fi Dutilleul, mi-aş angaja o astfel de gorilă.

Da, aşa este.

Deci eraţi la dna Dutilleul în seara crimei.

Da, am urcat în camera mea la 22:00, după ce doamna s-a culcat.

O să avem o problemă, atunci.

Doi clienţi ai barului Francois I v-au văzut pe stradă la ora 24:00.

Pot să vă explic.

Dar nu-i spuneţi dnei Dutilleul, că mă dă afară.

Ce să-i spun?

Mă duceam în Amboise, la o femeie.

Scrieţi cum o cheamă.

De 20 de ani nu mai am viaţă privată...

Dar mi-am găsit pe cineva.

O să verific şi mă întorc.

Eu sunt, tată.

Flo-Flo!

Ce vânt bun te aduce?

Trebuie să vorbim.

Ce e asta?

Fac curăţenie. Respir mai bine aşa.

Nu crezi? E mai bine aşa.

Şi cabinetul nostru de expertiză?

- Renunţ la cabinet. - Cum?!

L-am făcut anume pentru tine.

Nu te teme, o să te descurci şi singură.

Vino să vezi grădina de legume!

De legume?!

N-ai făcut niciodată asta!

- Nu-ţi place să te murdăreşti. - E frumos, nu?

Dacă ai şti ce bine mă simt...

Bine...

Să luăm problemele pe rând.

Tată!

- Trebuie să-ţi spun ceva. - Da...

Sunt pe cale să găsesc "Monna Vanna".

Cred că pun şi nişte pătrunjel.

Tată, vorbeam de "Monna Vanna".

Adu-mi nişte apă.

Lasă asta, ajută-mă să găsesc "Mona Vanna".

Leonardo a menţionat undeva portretul Annei de Bretania?

Mai lasă-mă cu Leonardo da Vinci.

Vreau un pic de linişte, nu poţi înţelege?

Mă duc eu, dă-mi asta!

Vedeţi asta?

Este un microfon. L-am găsit în maşina lui Lambert.

Îl plantase în biroul iubitei doamne Dutilleul.

Calitatea e foarte bună. Aici avem discuţia cu notarul...

- Eu i-am oferit apartamentul? - Dv. mi-aţi zis să fac asta.

Voiaţi să-I ajutaţi.

Ne-am pus de-acord pentru 150 000.

Nu-mi dau seama... Sunt patru sau cinci zerouri?

Cinci.

Avem zeci de astfel de înregistrări.

De când ţine asta?

Doamna refuză să recunoască că este bolnavă.

Ştiaţi că Lambert o spiona?

Pentru ea a făcut înregistrările. Ca să-i atragă atenţia.

Ca să-i dovedească că este victima abuzurilor.

Ţinea mult la ea, nu?

Da. Doar că nu-i poţi spune dnei Dutilleul că îmbătrâneşte

şi că suferă de Alzheimer.

El i-a spus, iar ea I-a dat afară.

Îl înţeleg că a vrut să se răzbune. Noroc că vegheaţi dv. asupra ei.

- Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. - Nimic special.

lubita dv. a confirmat, eraţi cu ea în seara crimei.

Adică pot pleca. Sunt liber.

Putem spune asta, da.

Cum faceţi cu dna Dutilleul? Sunteţi mereu în apropiere, nu?

Cu noi, e la fel. Rămâneţi la dispoziţia noastră.

Am făcut două crize în 2 zile.

Nu pot rămâne închisă în casă. Să nu pot să urc o scăricică...

Mai vorbiţi-mi o dată despre criza de la castelul Amboise.

Eraţi în turn şi vertijul a apărut când poliţistul v-a lăsat singură.

- Aşa? - Da.

Deja mă considera o isterică. S-a lămurit.

În prezenţa lui aţi avut şi alte crize?

Nu...

Când sunt cu el, nu am timp să mă gândesc la asta.

Fobicul apelează adesea la un obiect ca să lupte cu panica.

Ca să diminueze angoasa. Un obiect contra-fobic.

Poate fi un obiect sau o persoană.

Ce încercaţi să-mi spuneţi?

Că acest căpitan poate fi obiectul contra-fobic.

Nu...

Suntem cât se poate de diferiţi.

Dar antipatia sau simpatia nu au nicio legătură.

Nu ne alegem obiectul. Cum bine aţi văzut,

în prezenţa lui nu aveţi crize.

Grozav!

Deci m-am vindecat.

Îl car peste tot cu mine şi problema s-a rezolvat, nu?

În orice caz, prezenţa lui vă face bine.

Scuzaţi-mă.

O să vorbim data viitoare. Mă sună obiectul contra-fobic.

Este cerneală metalo-galică, aşa cum folosea şi Leonardo.

Dar poate fi şi un fals.

- Şi pergamentul? - E de secol XVI.

Dar pot fi pagini rupte din cărţi de epocă.

Staţi că nu înţeleg...

Totul e de epocă în acest manuscris, mai puţin manuscrisul.

Aşa se pare.

Vezi ce este?

- Seb, îmi măreşti desenul? - Sigur.

- Bună ziua, dnă Chassagne. - Bună, Yanis.

la priviţi!

Literele din ochi.

L de la Leonardo

şi S de la Salai.

Salai era asistentul şi amantul lui Leonardo.

E posibil să fi fost model pentru "Monna Vanna".

Vă amintiţi? Femininul care se amestecă cu masculinul...

Nu-i nimic.

1518. Salai renunţă la Milano şi i se alătură maestrului la Amboise.

S-a dus mai mult pentru bani, dar nu asta e problema.

E posibil ca lui Leonardo să-i fie teamă că Salai e recunoscut,

aşa că a ascuns tabloul.

- Codexul e autentic sau nu? - Dacă e un fals, e genial.

Un expert.

- Nu vorbeşti cu tatăl tău? - Exclus.

De ce? Cine e tatăl ei?

El este expertul mondial în Leonardo.

Nu. O să mă devoreze ca Saturn pe fiii săi în tabloul lui Goya.

Nu ştiu ce credeţi dv., dar eu nu înţeleg nimic din ce spune.

Nu ştiţi tabloul lui Goya? Să vă arăt ceva...

"Copiii lui Saturn".

- De ce mă priviţi aşa? - Nu, nimic...

De zece ani tata caută lucrările dispărute ale lui Da Vinci.

Când le-a găsit, un om de afaceri rus a răscumpărat totul.

lar tata n-a mai văzut manuscrisele.

- Da? - Eu sunt.

N-o să-i placă.

- Ar putea să se simtă util. - Nu-I cunoaşteţi pe tata.

Vii cu un poliţai acum? Când se termină chestia asta?

- Trebuie să mă ascund într-o grotă? - Tată, încetează!

Nu! S-a terminat! Nu mai există Pierre Chassagne, vreau să fiu uitat.

- Ştiu. Dar numai tu ne poţi ajuta. - Imaginează-ţi că am murit.

Dle Chassagne, suntem la fel. Nici eu nu-i suport pe ceilalţi.

Dar un om a fost ucis.

Nu mă siliţi să vă târăsc la tribunal pentru obstrucţionarea justiţiei.

Aşteptaţi-mă afară.

Am dreptul la linişte, nu?

- Aţi mai scăpat de vertijuri? - Da...

Flo-Flo!

Veniţi?

- E incredibil. - Deci e "Monna Vanna"?

Ce-i?

- Tu ai tradus asta? - Da.

Şi de când confunzi toscana meridională cu cea septentrională?

Aici, sub a doua linie.

Ăsta nu e concept septentrional. Este în dialect de Siena.

Leonardo nu putea scrie asta.

Falsificatorii lui sunt nişte ignoranţi.

lar acum, lăsaţi-mă în pace!

N-a existat niciodată o Monna Vanna la Amboise.

De ce? E oribil să faci asta.

La escroci mă pricep.

Nu-şi bat capul cu aşa ceva de florile mărului.

Este o escrocherie enormă, de zeci de milioane de euro.

Nu faceţi faţa asta. Avansăm, nu?

Vă ascult...

Ştim de ce vreţi portretul Annei de Bretania.

M-aş mulţumi cu 30 de milioane.

Bani gheaţă.

- Sunaţi-mă mâine. Voi strânge banii. - Bine. La aceeaşi oră.

- Aşteptaţi! - Da?

L-aţi ucis pe Christian?

- Voiaţi să discutăm? - Este obligatoriu.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro