Original subtitles

Prima dată în Ibiza am fost la începutul verii lui 1988.

Eram un tânăr de doar 21 de ani,

destul de slab și chipeș, nu un gras de 50 de ani.

CHRIS BERGLITER FURNIZOR

Un prieten lucra acolo, iar eu m-am dus la aeroport,

AEROPORTUL HEATHROW

obținusem o anulare aproape pe nimic

și aveam 300 de E-uri pe care le făcusem ca un sul,

o pungă de congelator, rulată.

Înfășurată într-o folie alimentară.

Iar între straturile de folie

era doar piper. Piper, pur și simplu.

În cazul în care se apropie vreun câine, va simți piperul.

Odată urcat în avion, mi-a fost foarte frică,

mi-am făcut un milion de gânduri.

La un moment dat, m-am gândit să arunc tot

în toaleta din avion.

Dar, evident, mă gândeam

la ce ar putea merge prost la aterizare.

Nu aș fi vrut să ajung într-o pușcărie spaniolă.

Dar m-am ținut tare și am trecut,

îmi venea să sărut pământul.

A fost un șoc cultural pentru mine

pentru că am văzut lucruri pe care nu le mai văzusem.

Înainte să merg pe insulă,

traficul de droguri din Ibiza era încă în dezvoltare.

Dar după felul în care se dezvoltau cluburile

și piața drogurilor, era clar că totul urma să explodeze.

2. NU DOARME NIMENI PÂNĂ MIERCURI

SAN ANTONIO ANII 1990

Nu pot răspunde acum.

Lasă-mi un mesaj după semnal.

Bună, mamă, sunt Kelly. Îmi pare rău că n-am ținut legătura.

Am vrut să sun, dar mă descurc bine.

Sunt încă în Ibiza.

E o nebunie aici.

Nu-ți face griji, mă port frumos.

Dar sunt foarte slabă.

Prețurile sunt nebunești.

Am cunoscut pe cineva.

Un tip.

Ce zici de așa ceva?

Ăsta e localul tău?

Da.

Da, este.

Cred că ți-ar plăcea. E un fel de om de afaceri.

În regulă.

Ce zici de o slujbă?

Da.

Da, aș putea rezolva ceva pentru tine.

Ce altceva pot face pentru tine?

Ce mai ai?

Ai putea spune că...

mi-a arătat o altă față a insulei.

WAYNE ANTHONY, PROMOTORUL CLUBULUI

În regulă.

Am auzit prima dată despre Ibiza în 1988,

de la oameni care își reveneau după ecstasy

și scena cluburilor de acolo.

Și toată lumea vorbea despre asta.

Dacă nu era Ibiza, muzica acid house n-ar fi existat.

„Genesis” a fost organizația mea.

Am organizat unele dintre cele mai mari petreceri ilegale din UK.

Și eram de neoprit când era vorba de distracție.

Luam multe droguri.

Petrecăreții erau oameni care voiau să evadeze din cotidian.

Pe atunci, Anglia era un loc foarte violent.

Mai ales pentru mine, venind de pe străzile dure din Hackney...

...trebuia să te comporți de parcă ai fi stăpân acolo.

Trebuia să fii arogant.

Trebuia să fii...

Știți voi.

Faptul că am lăsat asta în urmă în acele depozite

ne-a schimbat viața.

Dați-vă la o parte!

Dar poliția oprea toate evenimentele.

Eram amenințați cu șase luni de închisoare obligatorie,

cu amenzi de 20.000 £,

așa că trebuia să decidem dacă ne oprim sau continuăm oricum.

Am decis să continuăm.

Am venit în Ibiza

și am sperat că putem începe ceva nou.

Haideți!

Am organizat o seară la Pacha numită Love It.

Era mereu o noapte bestială.

Era o oportunitate să plece din Anglia și să vină în Ibiza,

toți tinerii voiau să vină.

Și cine îi putea învinovăți?

- Chardonnay. - Mulțumesc.

LISA ANGAJATĂ SEZONIER

Am crescut într-un sat de provincie, aproape fără nimic, fără bani,

și nu m-am simțit niciodată ca fiind cineva special.

Am fost hărțuită și batjocorită, a fost de rahat, practic.

Știam că se poate și altfel

și am început să aud despre Ibiza.

Mi-am zis: „Acolo trebuie să merg.”

Pe atunci, trebuia să-ți rezervi vacanța pe Ceefax și Teletext...

Mă face să par bătrână...

Îmi amintesc că am rezervat un zbor cu 36 £, prea scump pentru mine.

Am coborât din taxi la capătul zonei West End

și nu mi-a venit să cred.

Era adevărat.

Era zgomotos.

Era cel mai nebunesc loc din lume.

M-am lăsat absorbită.

Cel mai bun loc din lume! Mi s-a făcut pielea de găină.

Probabil că nu erau mulți oameni în aceste cluburi

care să nu consume ceva.

Ibiza era cel mai bun loc din lume pentru droguri de petrecere.

După vreo 20 de minute, părul de pe brațe ți se ridica ca electrizat.

Valuri calde încep din vârful capului

și ajung până în vârfurile picioarelor.

Chiar simțeam că eram pe ringul de dans cu sute de oameni,

și deodată eram ridicat deasupra tuturor

și purtat spre niște lasere.

Te duce într-o altă lume. E absolut uluitor.

Nu mă opream din dansat. Îmi amintesc că răsărea soarele

și toți oamenii zâmbeau. Și mă întrebam: „Ce e asta?”

Nu era așa unde crescusem eu.

Dacă luai o pastilă de ecstasy, te simțeai liber

și puteai să dansezi ca un nebun.

La un moment dat îmi simțeam brațele mișcându-se,

ca și cum mi-ar fi ieșit lasere din vârful degetelor.

Totul era amplificat

și puteai să-ți arăți dragostea față de prietenii tăi.

Ziceai: „Da, bine, te iubesc, frate.”

Simțeai o conexiune.

Am văzut niște gangsteri foarte duri,

și chiar și ei

le spuneau prietenilor lor că îi iubesc.

Mă gândeam că dacă te poate transforma așa,

poate transforma pe oricine.

A fost un moment care mi-a schimbat viața.

De unde vin drogurile?

Nu știu.

Nu știu de unde vin. Drogurile sunt acolo.

Am intrat în afacerea cu E-uri prin mașinile furate.

Eram Chris Hoțul de Mașini,

căci erau câțiva Chris

și așa mă identificam eu, pentru că mă pricepeam.

Un tip din sudul Londrei, un răufăcător cunoscut,

m-a rugat să-i iau o mașină, iar când am livrat-o,

în loc să-mi plătească în numerar,

mi-a dat o pungă de ecstasy.

Am zis: „Ce dracu'?”

Mi-a zis: „O să câștigi bani cu ele.”

Era echivalentul a 700 £. Erau 100 de pastile.

Așa că le-am luat, iar la sfârșitul serii, banii se dublaseră.

Mi-am zis: „Pot face bani aici.”

Iar cam într-o lună,

am ajuns de la 100 la 1000 pastile cumpărate.

Ecstasy a avut un mare impact în Ibiza.

Oamenii mergeau acolo

să aibă o vacanță, dar și că știau că pot câștiga bani

dacă luau pastile de ecstasy de acolo.

Mi s-a dat ocazia să mă implic în asta.

Erau mulți bani de câștigat

și, pentru că erau pastile mici, mi s-au părut inofensive,

nu le-am văzut ca pe un drog dur.

Câte pastile ai trimis în Ibiza?

Mult mai mult de una.

Trebuie să am grijă cu ce spun aici.

Sincer să fiu, de-a lungul timpului,

aș putea spune că, dacă nu primesc 10 ani pentru asta,

aș spune că vreo 100.000 de pastile.

Erau mulți bani.

Începutul a fost genial,

dar oamenii au început să fie lacomi și lucrurile s-au schimbat.

Bună, mamă, eu sunt.

Știu că erai îngrijorată, dar ți-am spus că voi găsi ceva.

Rahat!

Tipul pe care l-am cunoscut...

- Ești gata? - Da.

...mi-a găsit o slujbă.

Lucrez la clubul lui.

Am cunoscut mulți oameni,

încep să mă simt ca acasă aici.

Câte?

Chiar sunt bine.

S-ar putea să-ți dau banii curând.

- Vreo problemă? - Nu, a fost bine.

În regulă.

Bine.

Înainte să ajungem aici, insula era un loc frumos, încântător.

Noi am adus viața de noapte în Ibiza.

Odată ce au apărut cluburile, au apărut și drogurile.

Îmi pot asuma meritul că am dat viață

petrecerilor din Ibiza.

Practic ai mii de oameni care chiar își doresc

o noapte nebună în oraș.

Era o oportunitate, ca promotor de petreceri,

să organizăm evenimente toată vara. Și asta am făcut.

Și atunci Ibiza a început să se lanseze.

Efectiv, mergeam dintr-un loc în altul,

luam pastile și mai știu eu ce,

și începeam un maraton de trei zile de petreceri.

Nu dormeam până miercuri.

Și dacă voiai nebunie,

cel mai bun loc era Mike and Claire's Manumission.

Puteai vedea tot felul de lucruri.

Indiferent că era o trupă de dans de pitici.

Sau Mike și Claire pe scenă, făcând sex.

Nu uita, eram drogați.

Pentru noi, asta însemna să trăim viața la maxim.

Petreci cât de tare poți

și îți abuzezi corpul

în moduri nepotrivite. A fost o nebunie!

Ibiza are ceva care îi atrage pe oameni.

Am venit în vacanță

și, când a venit vremea să plec, am zburat acasă,

iar în 24 de ore, eram într-un avion înapoi.

Am lăsat totul și m-am întors cu mai puțin de 50 £ în buzunar.

Așa că a doua zi am început să lucrez într-un bar.

Dar am fost concediată și împărțeam un apartament cu altă fată.

Trebuia să plătim chiria împreună.

A zis: „De ce nu vii să faci ce fac eu?”

I-am zis: „Cu ce te ocupi?”

Mi-a spus că vinde pastile.

Au pastile de calitate, am luat una aseară.

Tot spunea: „E foarte ușor. Și poți face niște bani.”

M-am gândit: „De ce nu?”

Am simțit că am un scop.

Ești înconjurat de oameni care o fac de ani de zile.

Într-un bar, unde proprietarul știe ce se întâmplă,

părea foarte normal.

Și lumea a început să mă placă

pentru că făceam asta cu fata aceea.

Parcă devenisem brusc Miss Popularitate.

Iar la sfârșitul zilei oamenii plecau fericiți,

aveam bani și puteam plăti chiria.

Nu părea că faci ceva greșit

pentru că toată lumea era implicată.

Dar, evident, acum îmi dau seama că probabil a fost o prostie.

Mi-am terminat pregătirea în poliție în 1989.

Primul meu post a fost la San Antonio, în Ibiza.

PABLO ANTUÑA DIEZ POLIȚIST

Când eram liber, mă duceam în cluburile care erau pe atunci.

Să dansez și să beau ceva.

Câteva băuturi, nimic mai mult.

Fără droguri.

Oamenii luau droguri și vindeau droguri,

dar la o scară foarte mică.

Îmi amintesc una dintre primele mele arestări.

Am oprit un băiat cu două pastile.

Doar două pastile.

Personal, nu mi-am imaginat niciodată

că va lua așa amploare.

A fost o explozie care i-a surprins pe toți.

Nu ești niciodată pregătit,

pentru că nu știi ce se va întâmpla.

Traficanții de droguri stabilesc mereu ritmul,

iar noi încercăm mereu să ținem pasul.

Nu poți fi pregătit niciodată când nu știi ce se va întâmpla.

Majoritatea pastilelor pe care le-am primit inițial erau din Olanda,

pentru că de acolo vin cele mai bune pastile.

Și în fiecare zi veneau camioane cu flori din Olanda.

Pastilele de ecstasy erau printre flori.

Probabil erau vreo 30.000 de pastile într-o cutie de flori.

Care ajungeau pe piață.

Erau niște oameni numiți „iscoade”, care erau plătiți să caute

cutiile marcate într-un anumit fel.

Mă pricep la logistică și treaba mea era să rezolv cu transportul.

Dacă cineva se muta pe insulă și cunoșteai firma de mutare,

încercai să cumperi spațiu în camion

și să pui, „să arunci” un pachet acolo.

Dar fiecare are propriile lui metode.

MICUL DEJUN

MIC DEJUN ENGLEZESC

Un prieten avea o firmă care trimitea, printre altele,

cârnați și șuncă într-un container.

Ecstasy era pus în containere

cu șunca și cârnații și era importat pe insulă.

Era la scară mare.

E curios cât de inventivi sunt oamenii.

Ascund droguri în camioane de tractare, în vehicule cu funduri false.

Am găsit practic peste tot.

Chiar și în rezervoare de benzină.

Sau le ascund în corp,

înghițindu-le.

E treaba lor și o fac bine.

La început, a început ca orice altceva.

Încetul cu încetul, crescând câte puțin.

Într-un an aveam ceva, în următorul an din ce în ce mai mult.

Din anii '90, Ibiza a depășit recordurile turistice în fiecare an.

Cu cât ai mai mulți turiști,

cu atât se consumă mai mult droguri.

Dacă e un avion care merge la Ibiza,

îți garantez că sunt 10 pasageri care duc ecstasy.

5000 de pastile de persoană,

adică 50.000 de pastile care ajung cu un avion.

Nimic nu se compară cu felul în care a ajutat insula să se dezvolte.

Oamenii puteau petrece mai mult, iar cluburile erau deschise mai mult

și vindeau mai mult alcool.

A fost o evoluție,

și totul de la o pastilă de ecstasy.

Pentru mine, Ibiza e un tărâm al incoerențelor.

Când eram copil, îmi plăcea.

Când m-am întors ca reporter începător,

nu mai era locul relaxat din copilărie.

Devenise o insulă a petrecerilor.

WENSLEY CLARKSON JURNALIST INFRACȚIUNI

Eram interesat de infracțiuni

și am început să studiez nume mari de infractori britanici

și infractori spanioli.

Și îmi spuneau cum se schimbă lucrurile.

Pe măsură ce ecstasyul a luat avânt, și vorbim la o scară mai mare,

au aflat și infractorii mai mari.

Au văzut oportunitatea

și au vrut să profite de asta.

Infractorii au înțeles că producerea în masă de ecstasy

sub formă de pastile era o ocazie de a face milioane.

Îmi plac drogurile. Le ador!

Dar îmi plac ca să fac bani. Nu ca să le folosesc.

EL SAPO ȘEFUL

Am venit în Ibiza când eram foarte tânăr.

După ce am făcut multe operațiuni cu hașiș,

am decis să fabric ecstasy.

Am început să fac pastile când am văzut că este o piață.

Poate că sunt singura persoană de atunci care producea pastile în Spania.

Vindeam un milion de pastile în fiecare lună.

Un milion de pastile?

Un milion de pastile în fiecare lună.

Da.

Motivul pentru care am început să fac eu pastilele

a fost o chestiune de bani.

Nu aveam intermediar, nu depindeam de furnizorul

din Amsterdam sau din Belgia.

Era mult mai ieftin și le aveam în ce moment doream.

Nu trebuia să depind de nimeni

și știam ce calitate fac.

Aduceam ingrediente din China în Polonia,

complet legal, cu numele real pe recipiente,

și de acolo în Spania.

Le procesam, apoi făceam ecstasy.

Și așa facem pastilele.

Nu avem nevoie de un laborator prea mare.

Aveam doar doi bucătari care lucrau în laborator. Doar doi.

Puneam pastilele în portbagajul mașinii.

Și lăsam mașina undeva în Madrid.

Cumpărătorul lua mașina și de acolo

ajungea pe o barcă cu motor,

spre San Antonio.

Nu era complicat.

Poliția nu are atâta benzină ca să urmărească barca.

Nu suntem în Miami Vice.

Mijlocul anilor '90 a fost marea implozie.

Apăruseră gangsteri periculoși

și, pe măsură ce insula s-a umplut

de oameni care cereau droguri,

dar și de infractori care le vindeau, a devenit mai obscură.

Stai aici. Trebuie să vorbesc cu cineva.

În regulă.

Mamă, eu sunt.

Nu știu cum să-ți spun,

dar se întâmplă niște lucruri acum.

Tipul pe care l-am cunoscut...

N-ar trebui să fii aici!

Era implicat în ceva.

De-a lungul anilor, Ibiza s-a schimbat.

Începi să vezi partea mai obscură.

Insula era plină de oameni care veneau,

crezând că vor avea parte de o experiență nebunească, sălbatică.

Vedeai mulți oameni beți.

Așa că a devenit o hazna.

Stăteam la o masă, iar oamenii veneau și spuneau:

„Ia niște bani. Pot să iau asta?”

Oamenii din West End care ieșeau în club.

Pastilele erau ca dulciurile, era o nebunie.

Erau peste tot, era o nebunie.

În fiecare an, pe insulă, se spunea că sezonul turistic începea

când primul englez murea căzând de pe balconul unui hotel.

Atunci începea vara.

Turiștii erau aici.

NEUS PRATS LOCALNICĂ

M-am născut în 1968,

pe insula Ibiza.

Nu am cunoscut vremurile de dinainte de turism,

de drogurile recreaționale.

Ibiza a fost mereu un loc

care a suferit multe invazii de-a lungul istoriei sale.

Fenicienii, punicii,

arabii, creștinii.

Dar niciuna dintre acestea nu a fost atât de dramatică,

de drastică și cu consecințe atât de devastatoare

ca turismul de masă.

Ajungeai dimineața

să vezi râuri de vomă și urină pe străzi.

Mă simt furioasă,

mă simt tristă, dezamăgită și fără speranță.

Nu dau vina pe turiști că au adus cultura drogurilor pe insulă.

De fapt, cultura drogurilor i-a adus aici.

Îmi amintesc că au început să apară mașini de lux, Hummeruri și SUV-uri.

Atunci știi că se pregătește ceva.

Pentru infractori e important teritoriul,

iar spaniolii credeau că Ibiza e teritoriul lor,

dar mulți străini făceau o grămadă de bani.

Cum îndrăznesc?

Atunci au început tensiunile.

În anii '90, zona San Antonio era o zonă pentru englezi.

Nu încercați să pătrundeți acolo. Nu vindeți acolo,

căci veți avea probleme.

Sunt duri, țiganii ăia din Anglia.

Nu sunt drăguți.

După aceea, ai orașul Ibiza și cluburile din Ibiza.

Această parte a fost teritoriul exclusiv al crimei organizate spaniole.

Mi-am pus paznicii la ușa cluburilor de noapte.

Securitatea clubului

decide cine intră și cine nu.

Sunt ochii discotecii.

Au posibilitatea să vadă cine vinde.

Dacă vrei să vinzi ceva într-un loc unde sunt eu, trebuie să plătești.

Controlezi cluburile, controlezi drogurile.

Pe asta s-au bazat.

Și a funcționat foarte bine.

Ofereau o formă de protecție,

iar, în schimb, li se permitea să vândă pastile.

Dacă aș fi un traficant rival care încearcă

să vândă într-un club de-al tău,

ce mi-ai face?

Îți explic frumos că nu e o idee bună.

Și dacă vând în continuare?

Trebuie să înveți să înoți, suntem pe o insulă.

Erau trei, patru sau cinci grupuri principale de băieți

de la care oamenii cumpărau,

iar tu erai mult dedesubt.

Trăiai cu frica de acei tipi.

Am văzut un tip urmărit și bătut în cap cu un tac de biliard

până când i-au ieșit creierii.

S-au întâmplat multe lucruri urâte în West End.

A fost un moment înspăimântător

care m-a făcut să mă gândesc: „Ce naiba fac?”

Era sfârșitul sezonului. Aveam niște datorii.

Nu foarte mult.

Am ajuns acasă și câțiva bărbați erau acolo, ceea ce nu a fost frumos.

Teama pe care o simțeam m-a hărțuit o vreme.

În orice loc unde sunt mulți bani și droguri

ai probleme cu gangsterii.

Voiam doar să dau petreceri.

Dar mi-am dat seama că devine periculos destul de repede.

Am văzut diferite corporații,

adică bande criminale din Anglia,

care veneau și le trimiteam la alți promotori de petreceri.

Și îmi amintesc

este fie că îi jefuiau,

se duceau la vila lor și le luau banii

sau doar îi amenințau, pur și simplu.

Mi-era frică să nu fiu lovit.

Mi-era frică să nu dispar.

Sunt lucruri pe care le-am simțit personal.

Și, dacă faci un pas greșit, sunt mari șanse

să nu mai ajungi acasă.

Și e doar un fapt.

Frica este un stimulator bun.

Aveam afișe peste tot pe insulă

și uneori, promotorii rivali îmi dădeau jos afișele.

Și s-ar putea să pară banal,

dar, ca promotor, e o declarație de război.

Dacă faci asta cui nu trebuie,

trebuie să fii pregătit să accepți consecințele,

pentru că, în esență, ne distrugi afacerea.

Eu sunt blând.

Sunt unul dintre tipii ăia care alergau prin depozit,

spunându-le tuturor că-i iubesc.

Dar uneori trebuie să iei atitudine

și să fii mai puternic.

Trebuia să ne asigurăm că suntem destul de puternici

ca nimeni să nu ne facă asta.

Așa că aveam o firmă puternică în spate.

Oameni destul de mari, puternici și răi

încât să-ți vină de hac.

Am fost atras pe o cale care nu-mi plăcea.

Nu sunt o persoană agresivă.

Iubesc distracția, și nu mi se potrivea deloc.

Dar nu puteai numai să spui lucruri, trebuia să le poți duce la capăt.

Lucrurile au început să se schimbe

și a fost o mică întorsătură în anii '90.

Ajungi la un anumit punct

când se mișcă o grămadă de bani,

pentru că moralitatea oamenilor pare să o ia pe arătură.

Devin violenți, imprevizibili și instabili.

Pericolul venea de la alte firme. Puteai să fii jefuit sau bătut.

Ai fost vreodată jefuit de o altă firmă?

Au încercat. Mi-au venit la ușă.

Am fost lovit cu o bâtă de baseball în spatele capului.

Nu m-a doborât, am rămas în picioare.

Și am fost înjunghiat de trei ori.

Un cuțit din oțel pentru carne,

la doi milimetri de artera femurală,

apoi în stomac.

Abia când am căzut pe podea,

am realizat: „Ceva nu e în regulă.”

Era ca și cum cineva ar fi turnat o cutie de vopsea roșie pe mine.

Au fugit cu ecstasy?

Nu, s-au panicat pentru că au crezut că m-au omorât.

Au luat 300 de lire.

Deci, nu a fost o zi bună pentru ei.

Vecinul meu a auzit agitația și a venit în fugă

și mi-a salvat viața.

Cu cât se vând mai multe droguri, cu atât apar mai multe probleme

și mai multă violență.

Totul s-a intensificat.

Dar am realizat amploarea acestei probleme în Ibiza

când am început să vedem supradoze de ecstasy.

Și e păcat, pentru că aproape mereu sunt tineri.

În trecut, de fiecare dată când eram chemat noaptea sau majoritatea zilelor

era ceva legat de droguri.

Vedeam două sau trei supradoze în fiecare noapte.

Cineva a luat mult prea multe pastile

în discotecă.

Ni s-a spus că un bărbat și-a pierdut cunoștința.

Majoritatea oamenilor care merg în cluburile din Ibiza

au impresia că se distrează, dar, până la urmă,

fiecare persoană este diferită și poate pentru o persoană

acest drog poate avea efecte minore,

dar pentru alți oameni este fatal.

Moarte.

Îmi pare rău pentru toți cei care au murit.

Am început să ne dăm seama că e o problemă serioasă

când a început să dea pe afară.

În 1998, Garda Civilă a creat unități specializate pentru a combate

crima organizată și traficul de droguri.

Ți-a fost teamă să te lupți cu bandele de traficanți?

Frica nu e compatibilă cu slujba asta.

Dacă ți-e frică, ar trebui să faci altceva.

Erau atât de multe de investigat, și noi atât de puțini,

încât trebuia să alegem ce operațiune are o șansă mai mare de succes.

Au început să supravegheze străzile, cluburile,

să caute oameni care luau sau vindeau droguri.

Dacă erai prins,

Garda Civilă era foarte aspră cu tine.

Auzeai de oameni ținuți în celule zile întregi.

Care aveau pașapoartele retrase.

Cărora le-a fost interzis să revină pe insulă. Povești îngrozitoare.

Mi-a intrat frica în oase.

Și am decis să strâng niște bani.

Așa că m-am dus în stația de autobuz.

Oamenii urcă în autobuzele discotecilor,

te duci la ei: „Te interesează așa ceva?

„Vrei să cumperi?”

Și apoi am văzut Garda Civilă.

Și am crezut că m-a văzut.

N-o să uit niciodată cum am alergat pe West End.

Dacă aș fi fost prinsă în acea operațiune,

puteam ajunge la închisoare. Cunosc oameni care fost.

Probabil că mi-ar fi distrus tot restul vieții.

Ai întârziat, am spus miezul nopții.

Ce s-a întâmplat?

Unul dintre ai noștri a fost oprit la aeroport.

Dacă a vorbit, cred că poliția mă urmărește.

- Ce? - Vreau să ții asta pentru mine.

Să ai grijă de ea, da?

Ce să fac cu ea?

Ai grijă de ea, ținem legătura.

Într-o operațiune majoră împotriva traficului de droguri din Ibiza,

Garda Civilă a confiscat mii de dolari și 7000 de pastile de ecstasy.

Mamă.

Eu...

Am dat-o în bară aici și nu prea știu ce să fac.

Am fost prinsă cu ceva.

Dar jur că nu erau ale mele.

Nu știu, cred că poliția le urmărea.

Îmi pare rău, mamă, trebuie să închid, dar...

de îndată ce-mi dau voie iar, promit că te sun înapoi, da?

E mult mai ușor să arestezi traficanții de droguri de nivel mic.

Șefii nu se ating niciodată de droguri. Niciodată!

Nici măcar nu le văd.

De fapt, de pe la mijlocul ierarhiei în jos,

nici nu știu cine e șeful.

Asta complică lucrurile.

Te-ai temut vreodată că poliția îți va găsi laboratorul?

Îl găsesc, îmi găsesc laboratorul.

Nu totul funcționează bine.

Ca orice afacere, dacă ar fi ușor, toată lumea ar face-o.

I-au băgat pe cei doi bucătari în închisoare

pentru mult timp. Unul a stat opt ani acolo.

Au făcut legătura între tine și laborator?

Au încercat, dar n-am fost acolo.

Eu făceam surfing în Brazilia.

Eram doar o umbră.

Nimeni nu poate aresta o umbră.

Ibiza e prea de tot.

Nu poți avea prea mult dintr-un singur lucru.

Știi, toată presiunea te afectează.

Nu-mi plăcea să fiu agresiv cu oamenii.

Nu-mi plăcea partea aia.

Începe să te doboare.

Luam mai multe droguri decât luasem vreodată.

Am depășit cu mult limitele.

Și începuse să-mi afecteze mintea.

Am cedat, plângeam fără motiv.

Am avut cele mai oribile halucinații pe care le-am văzut vreodată.

Ajunsesem într-un punct în care nu mai puteam suporta.

Mi-am dat seama că îmi distrugeam mintea.

Așa că mi-am părăsit compania,

i-am lăsat partenerului meu de afaceri toți banii

și am decis să mă îndepărtez cât mai mult de asta.

Ca să fiu sincer, să iei atâtea pastile

e ca și cum ai juca ruleta rusească cu viața ta.

Unii prieteni au vrut să se sinucidă,

alții s-au sinucis.

Unii au fost internați.

Te uiți înapoi și te întrebi dacă ai vreo leziune cerebrală.

Dar asta mi-a deschis o întreagă lume.

După ce am consumat ecstasy,

așa că nu mi-e rușine de asta.

WAYNE A PĂRĂSIT INDUSTRIA MUZICALĂ ȘI ACUM LUCREAZĂ CA ARTIST VIZUAL

Mi-am dat seama că nu mai vreau s-o fac.

Și, evident, eu nu luam.

Dar vindeam aceste lucruri care pot dăuna oamenilor.

A fost cel mai rău sentiment.

A fost un lucru prostesc.

Nu e ceva de care să fiu mândră.

Mă simt puțin... Da.

LISA ÎNCĂ SE ÎNTOARCE ÎN IBIZA ÎN FIECARE AN

ACUM ARE O ORGANIZAȚIE DE CARITATE DEDICATĂ CURĂȚĂRII PLAJELOR INSULEI.

Ibiza devenise ca o bandă rulantă de făcut bani.

Iar localnicii știau foarte bine

că această mulțime de oameni care vin în vizită

ajută incredibil de mult economia insulei.

Nu aveam cum să opresc asta.

Dacă o făceai, întreaga insulă și veniturile oamenilor se prăbușeau.

Dar pe la sfârșitul anilor '90,

afacerea cu ecstasy s-a spart într-o anumită măsură

pentru că prețul a scăzut,

iar infractorii au realizat

că nu mai făceau bani ca înainte.

E timpul să aducem niște cocaină.

Oamenii cu care făceam afaceri

au început să aducă cocaină în Ibiza.

Se câștigau bani frumoși și așa.

Și trimiteau cantități destul de mari.

Într-o zi m-au sunat niște amici și mi-au spus că au o problemă,

că au găsit ceva în America de Sud, dar e blocat,

dacă îi pot ajuta.

Și aveau nevoie de cineva care s-o aducă.

Nu era ceva masiv, doar trei kilograme.

Am trecut prin aeroportul din Buenos Aires

și m-am gândit: „E bine.”

M-am întors în Anglia, am trecut de vamă.

Amicii mei mă așteptau cu mașina.

Am pus geanta în portbagaj,

am pornit la drum și am fost opriți de poliția armată.

Și, da, asta a fost...

La revedere, Viena!

Cel mai greu a fost să-mi sun familia și să-i spun fiului meu

că nu voi mai ajunge acasă o vreme.

Da, încă mă emoționează asta.

Prefer să fiu bătut măr.

Rezist la durerea fizică. Dar nu și la cea emoțională.

Și asta a durut, pentru că i-am frânt inima unui băiețel,

pentru că era băiatul lui tati.

Amicii mei îi spuneau umbra mea fiului meu.

Îmi pare rău.

Fiul meu avea doar cinci ani când am plecat.

CHRIS A FOST CONDAMNAT LA NOUĂ ANI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Ce am făcut mi-a distrus viața, mi-a distrus familia

și duce înapoi la vechea problemă a lăcomiei.

Prostie și lăcomie.

Prefer să fiu falit decât s-o iau de la capăt.

Încerc să fiu o persoană mai bună decât eram

și să-mi ascult familia.

A FOST ELIBERAT ÎN 2001 ȘI A ÎNTORS SPATELE INFRACȚIUNILOR

Am făcut tot ce am putut cu mijloacele și oamenii pe care i-am avut.

Nu cred că a fost rău.

Dar nu eram niciodată acasă.

Am ratat copilăria fiicei mele, zilele de naștere,

botezul, multe lucruri frumoase.

Ne-am pierdut jumătate din viață urmărind infracțiuni,

dar niciodată nu e suficient pentru a combate drogurile.

Nu va fi niciodată de ajuns.

Banii ajung la o mână de antreprenori,

în timp ce sărăcia se răspândește la restul populației.

De exemplu, am rămas fără apă potabilă.

Extragem apă de mare pentru că nu mai e apă potabilă.

Consumă toate resursele,

dar nu fac nimic pentru insulă sau pentru oameni.

Profitul merge direct în anumite buzunare.

Câți bani făceai în anii '90 din droguri?

Destul cât să cumpăr niște pui prăjit.

A fost bine.

EL SAPO ȘI-A ABANDONAT OPERAȚIUNEA CU ECSTASY LA SFÂRȘITUL ANILOR 1990

Nu era suficient de profitabil pentru mine, prea multe probleme.

Am decis să ne oprim.

Investesc în cocaină pentru a face mai mulți bani.

Oamenii de aici vor cocaină pentru că li se pare mișto.

Cred că vor dansa mai mult,

că vor face sex mai mult.

Dar, când îți asumi un risc,

uneori nu știi ce-ți poate aduce acel risc.

ÎN EPISODUL URMĂTOR…

Cu cât câștigam mai mult, cu atât mai multă cocaină luam.

Așa se petrecea în Ibiza.

Dacă nu mori, ai o poveste de spus.

Dacă vii să furi de la mine,

fur și eu de la tine,

cu dobândă.

Dacă mi-o tragi, eu ți-o trag mai tare.

Ibiza era un loc foarte iubitor.

Dar nu mergeam nicăieri fără arme și cuțite.

Asta era ideea.

Omoară-mă sau mori!

Subtitrarea (română): Deluxe Media Traducerea: Sadacliev Lucian