Original subtitles

Ibiza, cea mai sudică Insulă Baleară,

de doar 570 de kilometri pătrați,

îmbinând vechiul cu noul,

fiind uneori doar un armistițiu neliniștitor.

Locul ideal pentru directori blazați,

casnice...

și fete superbe.

Ibiza a debutat ca un loc de vis pentru hipioți,

dar a devenit capitala drogurilor Europei.

Orice avion spre Ibiza,

avea, garantat, 10 pasageri

care luau pastile de ecstasy.

Cinci mii de pastile per persoană, 50.000 per avion.

Era cel mai nebunesc loc din lume.

Și cel mai bun.

Așa se petrecea.

Dacă nu mureai, aveai ce povesti a doua zi.

Ți-ai fi dat curând seama că poate fi un peisaj sumbru.

Gangsteri, carteluri,

cât să-ți iei o cafteală mare.

Era un loc primitor.

Dar aveam mereu arme și cuțite.

Asta era ideea: „Dacă nu mă omori, te omor!”

Un loc frumos să ucizi pe cineva.

Dacă cineva vrea să dispari...

Adio, ciao!

CRIMĂ NEORGANIZATĂ

Mă numesc Jon Imanol Sapieha Candella.

EL SAPO ȘEFUL

Am condus o grupare de crimă organizată din Spania timp de 30 de ani.

Facem absolut tot ce vă puteți imagina.

Jaf armat, jaf de artă.

Și gruparea mea era cel mai mare grup de distribuire de droguri din Ibiza.

M-am născut în 1963

și am venit în Ibiza în 1969.

Tatăl meu m-a adus aici.

Era ceea ai putea numi un hipiot bogat.

Un tip cu părul lung, conducând un Ferrari.

Se droga?

Cu tot ce există!

Un mare cocktail!

Ibiza era un loc vizat de hipioți,

iar hipioții voiau libertate.

Toți veneau cu ceva de vândut ca să supraviețuiască.

Cei care veneau din Mexic

veneau cu mescalină,

cei din Nepal

veneau cu hașiș.

Așa că era un rai pentru consumatorul de droguri

și așa a început totul în Ibiza.

Cum ai ajuns să ai o viață criminală?

Criminală.

Îmi place cuvântul.

Să spunem, cum am devenit un delicvent marginal.

JEAN-MICHEL FUETER DELINCVENT MARGINAL

Nu mă pot plânge de copilăria mea,

căci iubesc Elveția.

Dar, când am crescut, nu m-am mai integrat.

Principala lor preocupare sunt banii și munca.

Sunt două lucruri care n-ar trebui să fie baza vieții.

Așa că, atunci când am fumat prima dată iarbă în tinerețe,

am devenit o altă persoană

și am început să vând și să intru în afacerea cu hașiș.

Am fost arestat de mai multe ori

și am reușit mereu să scap de procese și de timp în închisoare,

însă avocatul meu m-a sfătuit să nu rămân în Elveția

dacă voiam să continui cu afacerea aia.

Ăsta a fost un moment de cotitură

când am decis să mă mut în Ibiza.

Ideea era să devin un profesionist în a nu face nimic.

Și totuși să mă bucur de viață din plin.

Ibiza era văzută ca o Mecca hipiotă.

Era pe drumul spre India.

Era multă sărăcie, oamenii erau săraci

și își închiriau bucuroși căsuțele lor hipioților.

Unde locuiam eu nu era nici apă, nici electricitate.

Avea o fântână, așa că ne spălam scoțând apă din ea.

Și practic ne petreceam ziua fumând,

cântând la chitară și făcând sex.

Era foarte mișto.

Când am venit prima dată în Ibiza în 1970, era o lume complet diferită.

IBIZA CÂNDVA ÎN ANII 1970

Ce ai pentru mine azi?

Depinde.

Am niște nepaleze.

Am niște afgane.

E mai scump, dar cu efect prelungit.

Ceva și mai și?

Asta a venit din India.

A fost ceva firesc să devin dealer

pentru că îmi plăcea să fumez

și am descoperit că dacă vindeam o parte din ce cumpăram,

puteam fuma gratis.

Asta ghidează acest gen de afacere.

Și apoi poate evolua treptat

pentru că vezi că funcționează.

Deci vrei?

Nu, mulțumesc, interdicție de la doctor.

Când soarele

Răsare

Și nisipul...

POLITICIANUL LOCAL

Când m-am născut, Ibiza nu era așa.

Totul era foarte rudimentar, foarte rural.

Hipioții erau considerați ciudați,

fiindcă nu semănau cu oamenii de aici.

Dar se dorea turism,

în vederea îmbunătățirii și schimbării.

Cei de aici erau mereu relaxați.

Adică, dacă nu mă deranjezi, nu te deranjez.

Luminează-mi calea!

Trăiesc aici de mult și cunosc

totul și pe toți. Cum mă învârt pe aici,

cum aud: „Bună, Olly! Ce faci?”

OLLY COPILUL HIPIOT

Sunt recunoscător că am crescut aici.

Drogurile mi-au deschis lumea

și am trăit viața din plin.

Probabil că, prima dată, am venit în 1975

cu părinții ca să-mi petrec verile aici.

Tata era cam hipiot pe atunci

și aici se fuma mult hașiș,

se consuma LSD și era multă nuditate.

Toți vin pentru atmosfera degajată.

Dacă îți plac drogurile, băutura, sexul, muzica bună, ai acces la toate.

În Anglia, trebuia să te ascunzi și să minți.

Și eu, cu părul în dreaduri,

dacă m-aș fi plimbat așa prin Londra,

se luau de mine.

Dar aici ești liber.

Poți face orice vrei.

Cum e? Totul bine, Bamboo?

BAMBOO PASIONAT DE CĂLĂTORII CU LSD

Să începem!

Când am venit în Ibiza,

era o perioadă

în care oamenii începuseră să-și exploreze spiritualitatea.

M-am simțit imediat ca acasă.

Și asta a fost din punctul meu de vedere,

motivația pentru a da o petrecere aici.

Și am devenit faimoși

pentru petrecerea de lună plină de pe muntele San Juan.

Asta a fost înainte de tehno,

când avem două, trei sute de oameni

toți drogați cu LSD.

Și dansam.

Când văd în zilele noastre un videoclip cu mii de oameni,

și văd că doar asta fac...

Noi ne făceam rău de cap.

Asta însemna dans.

Lăsam muzica și mișcările să iasă din noi.

Vrei să-ți arăt cum?

În regulă.

Cam așa arăta un mic moment.

Nu ne gândeam.

Ne descătușam.

De unde ai luat LSD? Cine îl aducea pe insulă?

Nu de la străini, ci din grup.

E un bilețel.

Nu miroase, nu are culoare.

E trimis prin poștă.

Am văzut mult LSD,

mulți oameni care aveau LSD.

Dar n-am văzut niciodată pe cineva

vânzând LSD cuiva.

Era ceva ce se oferea.

Precum

un ceai în Anglia

la ora cinci.

Un hipiot zice:

„Vrei un LSD?

Să călătorim bine împreună.”

Primii oameni care au venit din Statele Unite cu LSD,

erau de părere

că LSD e o revelație.

Tot felul de halucinații...

Îți va schima perspectiva.

Prin urmare, dacă îl răspândim,

vom putea schimba societatea și dărâma întregul sistem

mai important decât să facem bani din vânzări.

Am început să iau de la 13 ani.

Scuze părinților!

Bunica știa, oricum.

LSD-ul mi-a deschis multe canale, dimensiuni,

m-a binedispus.

Dar nu când ai un episod nasol.

La un chef care abia începea,

mi-am zis că trebuie să ies.

Așa că am tot fugit. Ca Forrest Gump, sincer.

Fugem de cea mai urâtă experiență,

voiam doar să mor și mă gândeam: „La naiba,

n-ai să-ți mai revii, Olly.”

Ți-a plăcut vreodată stilul de viață hipiot?

În niciun caz.

Nu-mi place povestea cu pacea și dragostea.

Nu mă identific.

Eu n-am fumat niciodată iarbă în viața mea.

Dar, desigur, există mulți vegetarieni care vând carne.

Eu, personal, sunt capitalist.

Dar, în Ibiza, hipioții deschid piața,

dând ideea de afacere crimei organizate.

Hipioții nu te înfruntă.

Cum ar lupta? Ar da cu flori în tine?

E bine de înțeles despre Ibiza

că nimic nu se face în grabă.

Cert e că principala industrie a insulei e turismul.

Familia mea a fost printre primii turiști.

Și interesul meu în crimele din Spania

se datorează copilăriei mele în Ibiza.

WENSLEY CLARKSON JURNALIST DE CRIME

Aveam părinți atât de relaxați,

încât s-au integrat cu hipioții.

Și asta mi-a deschis ochii ca adolescent în Ibiza,

în ceea ce privește băutura, fetele, drogurile.

Era începutul petrecerilor care au făcut-o celebră mai târziu.

Poliția n-are combustibil cât are barca mea.

Au scos toate mesele și scaunele și le-au transformat în cluburi.

Toți erau liberi acolo.

Se făcea orice în cluburi.

Orice drog. Orgii. Tot felul de lucruri.

Era Vestul Sălbatic.

Era evident că hipioții au inițiat

traficul de droguri.

Și LSD în cantități micro.

Destul de des, erai abordat de un tip:

„Deschide gura!”

Ceva pe limbă.

Era ca un mecanism de marketing

ca să te facă să te simți obligat să cumperi hașișul de la traficant.

Și acești operatori individuali pe bandă...

HARTĂ

...mergeau pe diverse trasee hipiote,

luau o grămadă de hașiș, se întorceau.

Fie într-un autobuz din Afganistan,

o barcă din Liban, un avion din Israel.

Îl aduceau înapoi, îl vindeau

și așa puteau să trăiască fericiți șase luni

fără o slujbă.

Am fost în Israel

și când m-am întors,

transportam cam 200 de grame de hașiș.

Am făcut bile mici din el, l-am înfășurat cu plastic

și am înghițit 60 din ele.

Am mâncat cât de mult am putut în avion,

așa că, odată ajuns acasă, am avut nevoie la baie urgent

și a trebuit să fac treaba mare în cadă

pentru că nu voiam să pierd marfa.

Așa era viața mea mereu.

Dar am recuperat acele 60 de bile

și le-am vândut celor din jur.

Afaceri cu hipioți, știi.

O să ai o noapte bună cu asta.

Așa era și la tine, Jean-Michel?

Într-un fel.

O diversitate de oameni, atmosferă frumoasă.

Uneori, chiar arăta ca sala de așteptare de la un cabinet.

N-am privit-o ca pe o afacere, ca să devin bogat.

Ideea era doar să câștigi un mic venit

fără să fii nevoit să prestezi de la nouă la cinci.

Hipioții s-au promovat ca niște suflete blânde

care încercau să-i ajute pe oameni să se elibereze drogându-se.

Vrăjeală. Vindeau droguri.

Dar le era clar că Ibiza e o piață de trafic

și una a întâia, perfectă.

Și hipioții erau toți buni la afaceri.

Tata finanța oameni să meargă cu rulota lor

să ia niște hașiș din Maroc și să-l aducă în Ibiza.

Pe atunci, nu era greu să treci granițele.

N-aveau câini să adulmece hașiș.

Avea furnizori proprii.

Dar plătea hipioții să-l transporte și îl revândă.

Tata era implicat în Mafia Hipioților, cum i se spunea

dar n-are legătură cu Mafia reală.

Era o grupare de crimă neorganizată.

Nu erau organizați deloc.

Cum să organizezi oameni complet drogați cât e ziua de lungă?

Cred că era ușor să faci contrabandă pe atunci.

Hipioții puteau trece de vamă cu droguri.

Legătura cu Marocul și Africa de Nord

făceau contrabandiștii să vină în valuri.

Dar ei nu erau antreprenori sau mafia.

Au deschis drumul

și toate firmele mari au realizat că pot veni.

Grupări de crimă organizată din Franța, Anglia, Italia

intuiau

că există o piață și veneau s-o ia.

Hipioți nenorociți!

Veneau infractorii organizați,

strâmbând din nas la acești hipioți cu părul lung.

Iar până la urmă hipioții au trebuit să se retragă

primind amenințări reale de la acești criminali.

Ce vreți?

A fost un fel de selecție naturală.

E destul de nasol.

N-am pățit așa ceva, din fericire.

Dar unii prieteni de-ai mei, da.

Nasol.

Lucram cu o anumită firmă londoneză.

Mă asiguram de bunul mers al lucrurilor

și că toată lumea se înțelege bine. Ca un depanator.

HARRY DEPANATORUL

Am crescut în sudul Londrei.

Am avut o copilărie grea.

Tatăl meu s-a sinucis când eram tânăr.

Am fost la o casă de copii.

Așa că tot ce am făcut a fost pe cont propriu.

Am vrut mai mult de la viață decât mi-a fost dat.

Am decis că Londra nu era un loc pentru mine.

Am încercat în străinătate.

Am călătorit în Ibiza și am zis că aici aș putea câștiga bani.

Deci, da, am început să cunosc oameni.

Traficul de droguri din Ibiza era condus

de firme engleze, germane și olandeze.

Cea mai multă marfă se cumpăra în timpul verii

pentru că iarna, evident, marea putea fi foarte agitată.

Se putea pierde foarte mult.

Dar Ibiza a devenit o insulă

unde puteai aduce și de unde puteai scoate marfă.

Deci, chiar dacă sosea și nu era folosită acolo,

era apoi transportată în alte țări

pentru că era un bun punct de plecare.

Deci, la început, grupările mafiote erau mai ascunse

decât s-au remarcat de-a lungul anilor.

Dar da, cred că și-au făcut un fel de cuib aici.

Ca să opereze vara, începeau să cumpere case mari.

Au început să cheltuiască prea mulți bani în Ibiza.

Atunci devii conștient că acești oameni s-au stabilit aici

și nici politicienii, nici forțele de ordine de atunci

nu au putut să prevadă ce problemă ne păștea.

Oamenii veneau din toată Europa și trebuia să fii atent

ca nimeni să nu fie călcat pe coadă.

De obicei, se stabilea o întâlnire

pentru a se aloca fiecăruia o zonă.

Golfurile erau controlate individual de diferite firme,

ca nimeni să nu încalce granițele altuia.

N-aș spune că totul curgea lin,

dar violența a fost mereu mușamalizată,

pentru că nu voiau să implice autoritățile.

Așa că se rezolva mereu în mod rațional.

Și cei care nu jucau după reguli își vedeau de drum.

Și ăsta e un eufemism?

Ia-o cum vrei!

Tata a vândut hașiș până la sfârșitul vieții.

Avea un vas mare cu pânze,

și brusc a dispărut.

Ce a pățit?

Nu știe nimeni.

După aceea, m-am document

și am început să import hașiș.

Am cumpărat câteva bărci

și le-am trimis în Maroc.

Am plătit poliția și armata.

Și le-am adus înapoi pe plajele Ibizei.

Am adus 120.000 de kilograme pe an, timp de 10 ani.

Cum le-ai ascuns în bărci?

Nu le-am ascuns deloc.

Erau chiar pe barcă.

În anii '80, lucrurile s-au schimbat.

Presa a început să vehiculeze ideea

că aici se vine pentru a consuma droguri.

După aceea, au început să vină turiști din toată lumea.

Crima organizată începe să-și spele banii în discoteci

și cresc foarte repede.

În anii '80, cluburile erau mai mari, mai elegante.

Eu doar trebuia să mă asigur că totul decurge normal în săli și cluburi.

A început cu un spălat lejer de bani, apoi, cu lucruri mai grave.

Mereu aveam un om de pază cu mine,

nu că mi-ar fi trebuit.

Am niște poze cu mine în Ibiza.

Eram la unul dintre cluburi.

Mă relaxam. Mă distram.

Încă una e de când m-am deghizat,

căci, dacă sunt probleme,

nu vrei să te fugărească toți.

Așa că te deghizai puțin.

Pe atunci, nu se auzise despre corupție în rândul poliției.

De asta îi pui pe unii ca mine să se ocupe.

Îi invitam la evenimente unde îi răsfățam.

Le-am organizat și baluri de caritate

fiindcă sunt amatori de spectacole.

Erau doar bani de mulțumire.

Să le mulțumim pentru ospitalitate și că ne bucurăm să fim aici.

Da, am formulat bine.

Deci, practic, vă lăsau în pace.

Sincer să fiu,

nu-mi vine în minte niciun caz de atunci

de arest

pentru infracțiuni majore.

Majoritatea polițiștilor erau rude

cu localnicii.

N-aș spune că erau toți corupți, dar erau mulți.

Dar în anii 1980, traficul a luat amploare

și a devenit clar că poliția va trebui să aibă o prezență mai mare.

Am fost interesat de tânăr

de filme și seriale polițiste.

Voiam să fiu unul dintre băieții buni pe urmele hoților.

LUIS ALFONSO ARES FERNANDEZ DETECTIV

Am venit în Ibiza în 1987.

La secția de narcotice,

eram un grup foarte mic, cinci ofițeri.

Am lucrat mult sub acoperire în cluburi, îmbrăcat civil.

Pe atunci, vânzarea și consumul

era liber în discoteci.

Poate pentru că nu simțeau pericolul

sau că erau urmăriți.

Dansai?

Bărbaților nu le place să danseze.

Cei care mergeau la discoteci, discutau despre un drog nou.

Ecstasy.

Psihiatrii spun că ecstasy poate trata

o varietate de tulburări psihice.

Ei bine, ecstasy e un drog total diferit față de LSD.

E legat de intensitatea trăirilor.

Am făcut un ritual,

am format un cerc, ne ținem unii pe alții

pulsând în acest spațiu al trăirilor.

Doar noi și emoția.

Fără a avea viziuni. Doar emoții.

Împărtășeam emoții în grup. Intens.

Trebuia să fac rost de venituri.

Am aflat că exista o cerere de ecstasy

și m-am gândit să mă bag și eu în așa ceva.

Un prieten s-a întors din California

cu un lot sub formă de pudră.

Mă duceam la farmacie,

și cumpăram niște flacoane... de pastile cu drojdie.

Apoi goleam pastilele alea de drojdie,

puneam MDMA în ele și îmi făceam propriile pastile.

Dar nu mi se părea că făceam ceva greșit.

Nu a avut consecințe negative.

N-a creat dependențe

de genul „Îmi omor bunica pentru bani ca să pot cumpăra o pastilă.”

Nu a fost așa.

Nici nu o priveam din perspectiva asta.

Ideea mea a fost să împărtășesc ceva

ce credeam că poate contribui la dezvoltarea personală a cuiva.

Ecstasy-ul nu era un drog pentru petreceri.

Cu câțiva ani înainte, fusese un medicament legal

și era prescris de psihiatri

pentru că se spunea că favorizează aspectele senzuale ale actului sexual.

De aceea era numită pastila iubirii.

Dar a fost preluat de piața ilicită și a început să fie traficat ilegal.

ECSTASY FABRICAT ÎN ELVEȚIA

Pe atunci, patrulam des și începeam

să ne contactăm informatorii.

Informațiile pe care le-am primit la început erau mai degrabă vagi.

Dar avea să fie una dintre anchetele cele mai mari și celebre ale mele.

Îmi amintesc că am auzit că membrii cultului Sannyasin

au fost cei care au adus MDMA pe insulă.

Pentru că, desigur, foloseau MDMA pentru terapie.

Nu erau singurii, doar printre primii.

Erau adepții lui Osho.

Cunoscut și sub numele de Bhagwan. Un maestru controversat la acea vreme.

Echipa Sannyasin din California a venit aici.

Cu capsule din acest MDMA natural preferat acum.

Și așa a fost descoperit, dar da, ce minciuni gogonate!

Nu era un guru, ci un impostor cu MDMA.

Scuze, Osho!

Am aflat că un tip pe nume Jean-Michel Fueter

ar putea fi implicat în trafic de droguri.

Ne-am dat seama că era o persoană conectată cu lumea hipioților.

Nimic mai mult.

Una dintre ironiile legate de MDMA

este că, un medicament terapeutic,

a fost nevoie să i se recunoască

potențialul de medicament recreațional.

Și asta au făcut hipioții.

Și, desigur, zona experimentală perfectă pentru a-l testa

era Ibiza. A bifat toate aspectele.

N-am consumat așa ceva niciodată. Nu e în acord cu dispoziția mea.

Dar văzând cum unii

se distrează și dansează 12 ore non-stop,

mi s-a părut mișto.

Am luat ecstasy, cumpărat

de fratele meu când aveam 14 ani.

Practic, descoperisem raiul.

Nu există euforie mai mare.

Toate traumele mi-au fost șterse.

Toată lumea se iubea.

Mi-am zis că îmi găsisem viitorul.

Nu mai plec acasă! O să rămân aici pentru totdeauna.

Îi face pe toți frumoși. E miraculos.

În primii ani, am avut internări în spital,

și chiar decese în urma supradozelor.

Atunci am început să realizez gravitatea problemei.

Cu Jean-Michel,

am vrut să-l identificăm,

să vedem unde stă și ce activități întreprinde.

Uneori, când mă plimbam

și mă așezam undeva, observam niște tipi suspecți.

Dar îmi ziceam: „Nu, ești paranoic” și-mi vedeam de drum.

În momentul în care îl investigam,

îi suflam mereu în ceafă,

urmărindu-i mișcările,

tot ce făcea.

Ce locuri frecventa,

cu cine se vedea,

la ce oră se întorcea acasă.

Am văzut oameni intrând, stând puțin și apoi plecând.

Deci asta îți cam dă certitudinea că ai de-a face

cu un traficant de droguri.

Un prieten din Elveția mi-a cerut niște pastile de ecstasy.

Nu le-a găsit acolo.

Așa că am umplut un flacon de vitamine cu ecstasy

și le-am trimis cu o periuță de dinți

și un bilet pe care scria: „Cutare a lăsat geanta asta în casa mea.

Poate trece prin Elveția. Poți să i-o dai?”

Deci, m-am acoperit cumva.

Și prietenii mei îmi trimiteau bani înapoi.

Am urmărit cum Jean-Michel a plecat cu un pachet într-o zi

și l-a depus în poștă.

A fost unul dintre primii care a depus eforturi

nu doar să vândă droguri aici, în Ibiza,

dar am fost foarte impresionați

că expedia în străinătate.

Când ești traficant de substanțe ilegale,

ai o viața de spion.

Mereu te uiți peste umăr.

Nu te împrietenești cu nimeni,

fiindcă poate fi polițist, așa că ești mereu vigilent.

Dar habar n-aveam ce mă aștepta.

De fapt, intenționam să plec la Valencia

și m-am dus la biroul meu, unde țineam pastilele,

ca să le ascund.

Îl căutam de ceva timp și el nu și-a dat seama.

Fiind un tânăr ofițer de poliție,

e clar că ceea ce vrei și este să-l vezi în acțiune.

24 MARTIE 1989

Mâinile sus!

Ține-le sus!

Ce este asta?

Am găsit o cantitate mare de droguri,

dar nu cea mai mare.

M-au dus cu mașina acasă.

Și au început să caute.

Ținteau rezerva cea mare.

Acolo jos.

Ce-ți trecea prin minte în acel moment?

Du-te și verifică acolo!

Aveam inima cât un purice.

Un moment critic.

Știam că am dat de belea.

Dar știam că poate fi și mai mare

și doar speram era să nu găsească rezerva principală.

Stai cu ochii pe el!

Am auzit plăcile de ceramică din dormitor.

Aveau un sunet aparte.

Vino, am găsit-o!

Atunci te grăbești și spui: „Da, în sfârșit am reușit!”

Era cea mai mare captură de ecstasy

din Europa la acea vreme.

E vorba de sfârșitul anilor 1980, când a început traficul de ecstasy.

Arestarea lui Jean-Michel a marcat un precedent

ca o infracțiune cu consecințe penale,

în urma căreia poți ajunge în închisoare.

Cum a fost când ai știut că s-a terminat?

Părea sfârșitul lumii, nu-i așa?

Știam că am fost prins în flagrant.

Nu e cale de scăpare, pentru că existau dovezi.

Știam că voi face închisoare

și știam că era un preț pe care urma să-l plătesc.

Arestarea lui Jean-Michel Fueter

a marcat sfârșitul visului hipiot.

Nu mai puteau să-și întrețină micile afaceri cu droguri.

Toți se fereau de ei.

Se alesese praful.

Poliția a vizat inițial hipioții,

chiar dacă grupurile criminale profesioniste erau deja prezente,

pentru că erau ținte ușoare.

Dar, de fapt, făcând asta, s-a creat o nevoie

vizată de criminalii profesioniști

ca să-și poată continua operațiunile criminale

fără să aibă probleme.

Poliția își face socotelile, trebuia să aresteze oameni.

Pe cine vei aresta? Cineva care nu reprezintă niciun pericol pentru tine

sau cineva periculos dacă e deranjat?

Respecți poliția din Ibiza?

O respect oriunde.

Nu mi-au făcut nimic rău.

O singură dată, când am fost cu barca,

am fost prinși cu o cantitate mare

de hașiș raportat la cea din Europa, 58 de tone.

M-au trimis puțin la zdup.

Dar nu mare scofală.

Am fost eliberat în patru luni și jumătate.

După închisoare,

te-ai gândit să nu mai fi traficant?

În niciun caz. La o săptămână după,

am reluat, la scară la mai mare.

Trebuie să-mi recuperez toți banii.

E o înțelegere, o afacere.

Din cauza unei partide proaste, nu renunți la sex.

Hipioții au deschis poarta permisivității,

au afișat altă perspectivă

și n-am făcut față.

A deschis o ușă

greu de închis.

Până să se vadă consecințele,

problema era prea mare.

Nu e nicio îndoială că Jean-Michel era un pionier în ecstasy în Ibiza.

A adus-o aici printre primii.

Dar, din acel moment, traficul de ecstasy

s-a multiplicat exponențial.

Firmele care traficau cu hașiș, au trecut apoi la ecstasy.

Apoi a luat mare amploare.

Dar s-au lăcomit.

Și pentru mine era important

să accesez publicul mai tânăr.

Dar fiindcă îmbătrâneam, nu era combinație.

Mi-am zis că m-am distrat destul acolo.

Așa că am plecat și apoi am decis să-mi deschid o afacere în Londra.

DUPĂ ÎNTOARCEREA ÎN UK, HARRY A FĂCUT 12 ANI DE ÎNCHISOARE

Te face să crezi că nu merită osteneala.

Și am spus: „Bine, e un avertisment,

semn că e finalul cursei mele.” Și m-am oprit.

JEAN-MICHEL A PRIMIT TREI ANI DE ÎNCHISOARE,

IAR ACUM ÎȘI CÂȘTIGĂ EXISTENȚA CA MUZICIAN

Dacă nu aș fi fost arestat atunci

când consumul de ecstasy în discotecă a crescut,

puteam să dau lovitura din punct de vedere financiar.

Dar, totuși, nu m-aș mai pune

din nou în acea situație critică

pentru că, în cele din urmă, tot pierzi.

OLLY ÎNCĂ LOCUIEȘTE ÎN IBIZA

N-aș schimba ce am trăit pentru nimic.

Nu m-am oprit până acum un an.

Dar am fost în comă anul trecut cu o tumoare pe creier.

Desigur, e legat cu pasiunea mea pentru droguri.

Da, mă gândeam la asta acum.

Dar nu regret deloc. Nu sunt droguri.

Doar animă petreceri.

Nu stau în casă cu acul scos.

Ies și vorbesc cu oamenii non-stop.

BAMBOO A DEVENIT ARTIST

CU PROIECȚII ÎN CELE MAI MARI CLUBURI DIN LUME

Nu mai simt nevoia

să consum niciun drog.

Mă simt bine așa cum sunt. Din fericire.

ȘI POVESTEA LUI EL SAPO CONTINUĂ...

Amatorii de cluburi...

Îi ador.

Lasă-i să ia!

E sănătos pentru ei

și pentru portofelul meu.

ÎN EPISOADELE VIITOARE...

Înainte să venim toți, Ibiza era un loc frumos și minunat.

Noi am fost cei care am dat viață cluburilor.

Să-ți amintești cât erai de drogat. Era nebunie curată.

M-am speriat la un moment dat și m-am întrebat:

„Ce naiba fac?”

Vindeam un milion de pastile pe lună.

Nu e complicat.

Poliția n-are combustibil cât are barca mea.

Nu suntem în Miami Vice.

Îmi dădea o pungă de E.

„Ce dracu'?”

„Du-te și câștigă-ți banii cu ei.”

Totul se reduce la vechea problemă a lăcomiei.

Prostie și lăcomie.

Subtitrarea (română): Deluxe Media Traducerea: Adina Chirica