Original subtitles

Se întâmplă des ca oamenii să nu treacă dincolo.

Cineva moare

și, brusc,

e surprins să afle că, de fapt, nu a plecat nicăieri.

Se simte la fel de viu ca atunci când trăia.

Nu înțelege,

fiindcă nu era pregătit pentru asta.

Se întoarce la ce îi e familiar,

la fotoliul său, la camera sa

și stă acolo.

Apoi,

vrea ca oamenii să știe că încă trăiește,

așa că face lucruri mărunte,

cum ar fi să miște obiecte,

să li se arate rudelor,

să producă fenomene poltergeist și tot așa.

În mare parte din timp, e inofensiv.

Dar dacă cineva moare prematur și furios,

atunci…

nu mai e chiar inofensiv.

Ziua 1

Trebuie să aducem restul lucrurilor de la mașină.

- Trebuie să facem asta acum? - Da.

Cei de la firma de mutări ajung curând, Kath.

Hai, grăbește-te!

Bună!

Bună ziua!

Sunt dna Blankenship, de peste drum.

Vă mutați aici?

Da, într-un fel sau altul…

Eu sunt David, ea e fiica mea, Katherine.

David Prescott, îmi pare bine!

Și eu.

- Deci suntem vecini. - Da.

Mi-ar plăcea să mai stăm de vorbă,

dar vor veni cei care ne ajută cu mutatul.

Dacă vreți să împrumutați lapte

sau orice, puteți veni oricând.

O să mă rog pentru voi.

- Niciun cuvânt. - A fost ciudată.

Da.

Hai!

Se roagă pentru mine.

Se roagă.

Tată

- Tată! - Da?

Vino aici

Ce e?

- Ce ai făcut cu aparatul meu foto? - Nu am făcut nimic.

Kath, uite cum arată camera ta. Nu ai făcut nimic aici.

- Și? - Nu …

Nu știu unde e aparatul tău foto.

Ce ai făcut cu el?

Nimic, uită-te în cutii.

N-ar trebui să mai fie în cutii, ar fi trebuit să termini, Kath.

Ce crezi că fac?

Credeam că am aruncat ăsta.

Dar eu am vrut să-l păstrez.

Doamne, uită-te la hainele tale!

Ți-ai aruncat hainele acolo …

- Sunt… - Tată!

Uită-te la asta.

- Unde ai găsit-o? - Sub pat.

Probabil foștii proprietari au lăsat-o aici.

Ce scrie? Otto.

- Otto, deci așa îl cheamă. - Foarte ciudat.

- Nu e așa de rău. - Ba e hidos.

Nu, e doar un pic demodat.

Ar putea să te ajute cu cutiile.

Te rog, Kath.

Doar chestii mici, e tot ce îți cer.

Doar chestii mici.

- O fac. - Hai!

O faci.

O fac.

Închide ușa!

Ziua 2

Mă bucur să văd că faci iar fotografii.

E o grădină frumoasă.

Regina de gheață începe să se îmbuneze?

Foarte amuzant.

Școala începe mâine. Va fi bine, nu?

Cred.

„Cred”.

Fotografiază asta, repede.

- Arată bine, nu? - Arăți ca un fraier.

Un fraier.

Uită-te la grătarul ăsta. E deja aici.

- Trebuie doar să-l curățăm. - Da.

E cam ruginit, dar e frumos.

Ce e asta?

Paste cu sos de castane, roșii și ciuperci.

Pentru că tu ești vegetarian, sunt și eu?

Nu, Kath. Ți-am spus, poți să mănânci ce vrei.

Mi-am zis că ar fi frumos să pregătesc o mâncare de care să ne bucurăm amândoi.

Mama nu mă punea să mănânc chestii vegetariene.

Mă străduiesc, să știi.

Nu poți să fii mai indulgentă uneori?

Nu trebuie să fii așa.

Pot să-ți fac altceva dacă vrei.

Mi-a pierit pofta de mâncare.

Rahat!

Ziua 3

Ce faci?

Scap de chestia asta, îmi dă fiori.

Coboară de acolo.

Coboară.

O fac eu.

Pregătește-te pentru școală.

Acum, Kath.

VÂNĂTORUL DE FANTOME VIZITEAZĂ LAKELAND

Bună!

Pot să te întreb ceva?

Da, sigur.

Mi-ai folosit aparatul foto?

Nu. De ce?

Uită-te la ultimele poze.

Ce sunt astea?

Poze cu mine dormind.

Cine le-a făcut?

Nu știu.

Ce, crezi că eu le-am făcut?

Nu asta spun.

Nu eu le-am făcut.

Atunci, cine?

Nu știu, Kath.

Tată, se întâmplă ceva foarte ciudat în casa asta.

Amândoi știm asta.

Și aud pași în pod.

Probabil sunt țevile.

E o casă veche, Kath. Nu știu.

Uite…

- Ce se întâmplă cu tine, Kath? - Cum adică ce se întâmplă cu mine?

Ești confuză.

Serios?

Pentru Dumnezeu, tată!

Ce naiba face?

M-am săturat de rahatul ăsta!

Ce naiba se întâmplă aici?

Ia chestia aia de aici!

Te rog, tată, scapă de ea.

De ce ai adus-o din pod?

Nu am făcut-o.

Atunci, cum naiba a ajuns aici?

- Nu știu! - Știi cât e ceasul, Kath?

Ce faci?

Nu-ți mai bate joc de mine, te rog!

Nu fac asta, tată. Chestia aia e vie.

Ce vrei să fac?

Scapă de ea!

Pentru Dumnezeu, dă-te! Iisuse!

La tomberon cu tine, ticălosule!

Ziua 4

Așteaptă aici.

Tată?

Tată!

Nu, e în regulă. Intră!

Sigur tatăl tău nu o să se supere că sunt aici?

Nu, e în regulă.

Vrea să-mi fac prieteni noi…

Bine. Să las asta jos?

Da, oriunde.

E în regulă.

- E mama ta? - Da.

Cum de nu e aici?

A murit.

- Îmi pare foarte rău. - Nu, e în regulă.

A trecut aproape un an…

A fost bolnavă?

Cancer.

- Ce porcărie! - Da.

Cred că ți-a fost greu.

Da. Încă îmi e.

Crezi că devine mai ușor în timp, dar…

Nu e așa.

Sunt sigur.

Îmi amintesc ziua în care s-a întâmplat de parcă a fost ieri.

Eram la școală și m-a sunat tata.

Mi-am dat seama imediat că s-a întâmplat ceva.

Mi-a spus că n-a putut s-o trezească.

A intrat în comă.

M-am dus să o văd

și când am văzut-o…

Am știut că ăla e sfârșitul.

Și mâinile ei…

Mâinile ei erau așa de reci!

Cred că mi-am petrecut toată după-amiaza plângând

lângă patul ei

Și în noaptea aia…

A murit.

Nu l-am văzut pe tata plângând pentru asta

nici măcar o dată.

A fost…

A fost de parcă nu voia să creadă că nu mai e.

Și nu o să uit niciodată ce a spus.

A spus: „Viața e o porcărie, nu?”

Nu am știut ce să-i răspund

și…

L-am îmbrățișat…

L-am ținut strâns în brațe.

Și amândoi am știut în acel moment

că nu ne avem decât unul pe altul.

Îmi pare foarte rău.

Singurul lucru pozitiv cred că e…

Cred că asta v-a apropiat mai mult.

Da, la început.

Dar nu știu…

Doar că…

Nu a mai fost la fel de atunci.

Mai ales de când ne-am mutat aici.

- Scuze. - Nu.

Mai e cineva aici?

Nu, tata e plecat.

Stai acolo.

E cineva?

- Ce se întâmplă? - Am văzut pe cineva intrând în baie.

A venit tata acasă?

Nu, era o femeie.

Stai! Unde te duci?

- Să văd cine e acolo. - Nu.

Ce, ești speriat?

Nu.

Ești un pămpălău.

Tată?

Tată?

Nu e nimeni acolo.

Sigur ai văzut pe cineva acolo?

Rahat!

Ce naiba?

- Tată! - Cine e? Ești bine?

- Sus! - Ce?

- Sus! - Strai acolo.

Alex, așteaptă!

- Alex! - Katherine!

- Katherine! - Ce?

- Vino aici. - Nu, tată, a fost îngrozitor.

Trebuie să sunăm la poliție.

Acum!

Ce e asta, Kath?

Încă una din farsele tale?

Nu.

Cine e puștiul ăla?

Tată, era ceva acolo.

- Unde? - Aici!

Unde e acum?

Nu știu!

Tu și băiatul ăla ați fumat iarbă?

Nu.

Katherine…

De ce ești așa de hotărâtă să mă enervezi?

Să te enervez? Nu te enervez.

Ce vrei să fac, scumpo?

Nu e nimic aici.

Urăsc casa asta, tată!

Te rog, Kath, poți să încetezi?

Nu, tată!

E ceva foarte ciudat în casa asta. Recunoaște.

Ajunge!

Ajunge!

Te porți urât ca să ne mutăm înapoi acasă.

Asta faci. Știu ce pui la cale.

De când a murit mama ta,

ai vrut să mă înnebunești!

Felicitări!

Știi că am renunțat la tot pentru tine?

Ticăloasă răutăcioasă!

Termină cu prostiile astea.

Rahat!

Rahat.

Rahat!

Ce e asta?

Kath?

Iisuse! Vorbește cu mine.

Hai!

Hai, scumpo!

Doamne! E totul în regulă?

Ți se pare că e în regulă?

Te rog, ia loc.

Ți-am făcut o cafea.

Nu vreau să iau loc.

- Nu vreau cafea. - Te rog, ia loc.

Vreau să știu ce se întâmplă în casa mea.

Agentul imobiliar nu ți-a spus nimic?

Nu, eu…

Am cumpărat casa la licitație. Ce să-mi spună?

Cineva ar fi trebuit să-ți spună înainte s-o cumperi.

Am vrut să-ți spun când v-ați mutat, dar…

Nu am considerat că e treaba mea.

Iisuse! Spune-mi acum.

Casa a fost construită la începutul secolului 20,

de un bărbat bogat, pe nume Frederick Necrosse.

A locuit acolo cu familia sa.

Necrosse era un sadic.

Avea sclavi care făceau totul pentru el.

Dar îi plătea prost

și îi maltrata fizic.

Îi ținea închiși într-o clădirea noaptea.

Condițiile erau așa de rele

că unul dintre sclavi a început să sape un tunel

pe sub peretele anexei.

A săpat câte puțin în fiecare noapte,

când se stingea lumina în casă,

în timp ce Necrosse și familia lui dormeau.

S-a strecurat prin gaura aia mică

și a ieșit de cealaltă parte a zidului.

În toiul nopții,

s-a strecurat spre casă,

a deschis ușa din spate,

s-a furișat pe scări

și i-a omorât pe toți cei din casă.

I-a strangulat în timp ce dormeau în paturile lor.

Dimineața, localnicii au descoperit ce s-a întâmplat,

dar toți sclavii fugiseră.

Nu a fost acuzat nimeni de crimă.

Și ce s-a întâmplat?

Casa a stat goală ani de zile.

Legenda spune

că oamenii au auzit mârâituri și țipete din casa pustie.

Toți credeau că locul e bântuit

de fantomele lui Necrosse și ale familiei sale.

Nimeni nu a locuit acolo timp de decenii.

Doar… Stai așa.

Doar…

Vrei să spui că acea casă e bântuită?

Cred că e o energie negativă

care se află uneori în clădire.

O simți când intri,

de parcă s-a întâmplat ceva îngrozitor.

Otto.

Fiica mea…

Fiica mea a găsit o păpușă.

Dar tu…

Tu știi ceva despre asta.

Păpușa aia e la fel de bătrână precum casa.

Proprietarul de sclavi, Necrosse, avea o fiică.

Într-o zi, una dintre sclave i l-a dat pe Otto fetiței.

Era un dar.

Familia Necrosse a crezut că era un act de bunătate.

Dar nu și-au dat seama

că acea sclavă practica voodoo.

Se zvonește că sclava a blestemat păpușa

și oricine avea acea păpușă

era, la rândul său, blestemat.

Au început să se întâmple multe lucruri ciudate în casa Necrosse,

înainte să fie uciși.

Se zvonește că copiii dădeau vina pe Otto

pentru multe accidente care se întâmplau în casă.

Fetița a început să aibă coșmaruri și să țipe noaptea.

Când părinții ei intrau în dormitor,

vedeau mobila răsturnată,

iar fiica lor era foarte agitată.

Fiica spunea: „Otto a făcut asta.”

Fiica mea…

Nu am ascultat-o…

Eu…

E așa de…

E așa o porcărie…

Ziua 5

Nu cred în nimic.

Credința e acceptarea irațională

a ceva ce nu poți dovedi.

Eu lucrez cu dovezi.

Nu știu ce nu știu.

Există trei cuvinte murdare în vocabularul meu…

Credință, mirare și supranatural.

Nu există o lume supranaturală.

Tot ce există e natural.

Dar există o dimensiune a existenței

la fel de reală precum camera asta,

pe care un om normal nu o poate vedea, chiar folosindu-și toate simțurile.

Am inventat expresia „lumea de dincolo”,

fiindcă chiar e lumea de dincolo.

Ca una din fețele unei oglinzi.

Lumea spirituală sau lumea de alături

nu e sus sau jos, e aici

și se mișcă într-un alt ritm.

Dimensiunea aia, în care trecem toți până la urmă,

cu excepția fantomelor, fiindcă ele nu pot trece acolo

până nu sunt eliberate de compulsiuni…

Dimensiunea aia e concentrică

cu această dimensiune.

Dar, fiindcă e mai extinsă,

nu se ciocnește de atmosfera mai densă,

cu dimensiunea mai densă

în care viețuim noi.

- Mulțumim. - Cu plăcere.

Da. Tu?

Cum e în lumea de dincolo?

Tot ce avem noi aici există și acolo.

Este copia exactă a acestei lumi.

Doar că acolo

scopul e să-și dezvolte personalitatea

dinspre negativ spre pozitiv.

Oamenii primesc însărcinări

sau sunt trimiși înapoi pentru a-și desăvârși educația.

Jim Ogilie.

Dle Voltz, cartea aceasta e despre cazul Amityville.

Dar acel caz nu e considerat o farsă?

Știu că ați lucrat în acea casă,

dar nimeni nu mai crede că e adevărat.

Afirmația că Amityville a fost o farsă

a fost făcută de un specialist în parapsihologie,

care m-a presat să-l iau la casa din Amityville,

în timpul investigațiilor paranormale.

L-am refuzat fiindcă nu avea acreditările necesare.

Ca să nu mai spun că avocații și banca,

care controlau pe atunci casa,

nu mi-au permis să duc persoane străine acolo.

La scurt timp după,

omul a apărut la televizor și la radio în America

și ne acuzat pe mine și pe alții că suntem autorii unei farse.

Când oamenii văd că ai succes într-un domeniu

în care ei au dat greș,

pot deveni foarte înverșunați.

Potrivit relatării dv. din această carte, mediumul cu care ați intrat în casă…

- Ethel, nu? - Da, Ethel McKenzie.

Nu contează numele…

Ați afirmat că a intrat în transă

și a spus că o căpetenie indiană e în casă, pe picior de război,

fiindcă a fost clădită pe locul unui fost cimitir.

Pretindeți în carte că Ronald DeFoe era posedat de spiritul furios,

când și-a măcelărit familia.

Și că spiritul nu va părăsi casa

până când aceasta nu va arde.

Mai susțineți asta?

Da.

Zău, dle Voltz,

nu există date despre un cimitir indian în Amityville.

Înțeleg scepticismul.

Nu am putut decât să ofer niște teorii

bazate pe perspectiva mea, care are ca fundament experiența mea.

Fiecare are părerea sa.

Mulțumesc, asta e tot.

Scuze.

- Dle Voltz. - Da?

Numele meu e David Prescott.

Am urmărit întrebările și răspunsurile de acolo.

- Apariția mea de rămas-bun? - De rămas-bun?

Da, am decis să renunț la viața publică definitiv.

Serios? De ce?

După o vreme, obosești ca oamenii să te considere un clovn.

Nu. Eu…

Nu cred că sunteți un clovn, dle Voltz. Cu siguranță, nu cred asta.

Mulțumesc, dar e timpul să fiu ceva mai discret.

Dle Voltz, chiar am nevoie de ajutorul dv.

Eu…

Nu știu nimic despre paranormal și sunteți singurul

de care am auzit că crede în așa ceva.

Îmi pare rău, nu mă mai ocup de niciun caz.

Vă rog, dle Voltz! Îmi pare foarte rău.

Îmi cer scuze.

Știu că nu mă cunoașteți, dar…

Nu știu ce altceva să fac.

Se întâmplă ceva foarte ciudat în casa mea.

Fiica mea a fost atacată, eu am fost atacat.

Nu am bani să mă mut din nou

și sunt la capătul puterilor.

Nu știu ce să fac. Vă rog să mă ajutați!

Bine.

O să vin să văd.

- Da? - Da.

- Mulțumesc, dle Voltz. - E în regulă.

Aș vrea să vorbesc cu tine când ești trează.

Dar, nu știu…

Mi se pare greu.

Presupun că asta e a doua ce mai bună variantă.

Doamne, ce dor îmi e de mama ta!

Nu doar pentru cine era ea,

dar, fiindcă, atunci când era greu,

știa exact ce să-ți spună.

Și eu nu reușesc să fac asta.

Vreau să-ți spun ceva, dar…

Nu știu cum să împărtășesc astfel de sentimente.

A fost o perioadă așa de grea.

Simt că aș putea înrăutăți lucrurile dacă spun ceva greșit.

Mă doare când pari așa de dezamăgită de mine uneori.

Mă doare foarte tare.

Doamne…

Doare și mai mult să știu că nu am fost un tată bun.

Am făcut o mare greșeală mutându-te de acolo.

M-am gândit la mine, nu la tine.

Nu puteam să mai stau în locul ăla.

Locul în care am construit o viață cu mama ta.

Întotdeauna simțeam că lipsea ceva acolo.

Semeni atât de mult cu mama ta.

Partea egoistă din mine e enervată de asta…

Când mă uit la tine, îmi amintești de ea…

Mi se rupe sufletul fiindcă nu o văd decât pe ea.

Uneori, îmi doresc să fi murit eu în locul mamei tale.

Doamne, asta îmi doresc!

Mama ta n-ar fi lăsat ce simțea

să o împiedice să fie un părinte bun, așa cum am făcut eu în ultimul an.

Nu ar fi făcut asta.

Eu…

Nu mă așteptam să nu mai fie.

Nu mi-am imaginat că voi trăi fără ea.

Niciodată.

Încerc să-mi umplu zilele cu munca,

ca să nu mă mai gândesc că nu o s-o mai văd niciodată.

Când găsești persoana care te completează,

crezi că veți fi împreună.

Nu te aștepți…

Dar acum tu ești persoana specială din viața mea, Kath.

Aș face orice pentru tine.

Voi fi mereu lângă tine.

Chiar dacă uneori nu spun ce trebuie.

Îmi pare foarte rău pentru cum m-am purtat.

Dar îți promit…

Îți promit că mă voi descurca mai bine acum.

Voi fi un tată așa cum trebuie, fiindcă asta meriți.

Muzica nu mai e principala mea slujbă.

Principala mea slujbă e să fiu tată…

Un tată foarte bun.

O să fac tot posibilul să reușesc asta.

Tot posibilul.

Noapte bună, scumpa mea!

Noapte bună!

Ziua 6

David.

În seara asta, o să instalez echipamentul

și o să nu se alăture o bună prietenă a mea,

Ethel McKenzie.

Ethel e medium.

David, trebuie să-ți spun…

E foarte important pentru investigație

ca tu și Katherine să vă întoarceți cu mine în casă.

Crezi că mi-aș duce fiica înapoi acolo?

În niciun caz.

Trebuie să vedem dacă se întâmplă ceva în preajma voastră.

Prezența din casă poate fi atrasă de energia voastră.

Cum adică atrasă de noi?

Spiritele se leagă și de oameni, și de locuri.

V-ați putea muta la mulți kilometri distanță,

iar spiritele v-ar putea urma.

Trebuie să fiți cu noi în timpul investigației

dacă vrem să trimitem spiritele în lumea de dincolo.

Dle Voltz, fiica mea a suferit destul.

Nu o s-o mai fac să sufere.

E în regulă, tată. O să mă întorc la casă.

Ești sigură, Kath?

E casa noastră acum, nu?

Să luptăm pentru ea.

Bine.

Cum merge?

E totul în regulă. L-am instalat pe ultimul.

Ar trebui să punem astea în dormitoare.

- Sunt conectate la camere? - Da.

Când detectăm locuri reci pe scanerul termic,

camera va face automat o poză.

Să sperăm că va fi o apariție,

dar ar putea fi și niște sfere luminoase.

Sfere?

Sunt forme de viață care călătoresc în grupuri

și se crede că sunt suflete umane

sau energia vitală

a celor care au avut un corp fizic pe pământ.

E Ethel.

- E timpul să începem. - Ce?

Ședința.

Da.

În timpul ședinței,

Ethel ne va spune părerea ei de medium despre casă.

Va încerca să comunice cu orice prezență de aici.

Pe lângă comunicarea verbală,

va încerca și scrisul automat.

Ce e scrisul automat?

Uneori, spiritele lucrează prin mine.

Mă lasă să scriu în locul lor.

Da, am văzut la televizor.

E foarte ciudat, nu?

Să încercăm să avem mintea deschisă.

Începem?

Vă rog să vă dați mâinile.

Aici au fost sclavi.

Simt că mă înec.

Cine trăiește aici va fi victima furiei,

a acestei înverșunări oarbe.

A cui e furia?

Sunt multe surse de furie aici.

Una dintre ele vine de la oamenii obligați să muncească aici.

Vreunul anume?

Un bărbat foarte furios,

un bărbat care s-a răzbunat.

S-a întâmplat acum mult timp?

Da.

Bărbatul i-a omorât pe stăpânii săi,

dar spiritele celor uciși sunt încă aici.

Sunt furioși?

Da.

Simt că asta e tot casa lor.

Acum pendulează între lumea asta și cea de dincolo.

Vor casa asta.

Simți o prezență fizică

sau e mai mult o amprentă?

Le simt prezența, nu e o amprentă.

O entitate?

Mai mult decât una.

Simt multe spirite care au murit prematur.

Unul e mai puternic decât celelalte.

Unul e mai rău.

E cel care influențează totul aici.

Cine e?

Ne-cro…

Am numele. Necrosse.

Spune-i că îi respectăm teritoriul

și că vom face totul ca să fie mulțumit.

Asta spune Sammy, el înțelege.

Sammy e ghidul ei în lumea spiritelor.

Mă ajută să fac legătura între lumea asta și cea de dincolo.

Bine.

Spune-i că nu suntem ostili.

Am venit aici să îndreptăm lucrurile,

să nu fie furios pe noi.

Necrosse…

E diabolic.

Mă doare foarte tare capul.

Nu fiindcă e rece.

- Înțeleg. - Dar…

Poți să comunici direct cu Necrosse?

Permite-i lui Necrosse să lucreze prin mine, Sam.

Voi…

Toți…

O să…

Ajungeți…

Să…

Muriți.

Ethel?

Ești bine?

Doamne! Ești bine?

Nu!

Ethel.

Ethel!

Katherine, du-te în camera ta și încuie ușa! Acum!

Du-te acum!

Dă-i drumul!

Hai! Dă-i drumul!

Kath.

Kath. Kath, eu sunt.

Kath!

Kath, ia-mă de mână!

Întinde-te! Ține-te bine!

Trage-mă!

- Nu-ți face griji! - Nu-mi da drumul! Nu-mi da drumul!

Da!

Să mergem!

Mergi!

Tată!

- Deschide-o! - Încerc!

- Tată! - Încerc!

Tată, grăbește-te!

Urcă!

Hai!

GRANIȚELE CARE SEPARĂ VIAȚA DE MOARTE

SUNT TENEBROASE ȘI IMPRECISE.

CINE ȘTIE UNDE SE TERMINĂ UN TĂRÂM

ȘI UNDE ÎNCEPE CELĂLALT?

Subtitrarea: Ana-Maria Diaconu