Original subtitles

COMISARUL MONTALBANO 05x01- Il giro di boa

Traducere după sonor şi adaptare: VERONICA

Domnule, domnule! Lucruri fantastice s-au scris azi-noapte.

Am văzut, Catare', dar cine le-a scris?

N-am cunoştinţă de cine a scris în persoană, personal,

dar azi-dimineaţă devreme am chemat imediat muncitorii ca să şteargă tot.

Dar era scris doar "zbiri şi infractori"?

Nu, domnule. Şi asasini, "asasini şi infractori" ne-au scris.

Catare', dar de ce te enervezi aşa?

Cum de ce mă enervez aşa, domnule? Pentru că în clădirea asta

nimeni, nimeni nu e asasin şi infractor. Începând cu dvs, domnule,

şi terminând cu mine, care sunt ultima roată la căruţă.

- Catare', nu pune la inimă, fi indiferent! - Fi indiferent...

Domnule!

- Au scris chiar "măgari foarte mari". - Chiar?

Mai mic, dar au scris.

Catare', să avem răbdare.

- Haide, băieţi, să ştergem totul. - Da, haide, haide...

Alo?

Alo, sunt comisarul Montalbano.

Aş vrea să vorbesc cu domnul chestor. E urgent.

Îmi pare rău, domnule comisar,

dar domnul chestor a fost convocat la Roma de excelenţa sa Ministrul,

ar trebui să se întoarcă poimâine.

Am înţeles. Te rog să-l anunţi că trebuie să-i vorbesc cât mai repede posibil.

- Se face, domnule comisar. - Mulţumesc.

Ce e faţa aia neagră? Probleme cu Beba?

Nu, Beba e bine.

Are o sarcină dificilă, dar doctorul zice că nu trebuie să ne facem probleme.

De ce vrei să-l vezi pe Bonetti-Alderighi?

Ce faci? Îmi spionezi convorbirile?

Sunt un comisar de poliţie şi vreau să vorbesc cu un superior.

Ei, la dracu!

Doar că tu pe Bonetti-Alderighi nu l-ai suportat niciodată.

Dacă ar fi preot venit să-ţi dea iertarea pe patul de moarte

te-ai ridica din pat, şi i-ai trage picioare în cur.

Vorbesc latină, bine?

Vorbeşte cum îţi place.

Vrei să-l vezi pentru că vrei să-ţi dai demisia.

Da, Mimi.

Vreau să demisionez.

Ai citit relatarea procesului în ziare?

Să ia cu asalt şcoala aia, la cazarma Diaz,

şi să fabrice probe false, nu erau agenţi violenţi,

izolaţi, ignoranţi.

Nu... Erau vice-chestori, chestori, şefi de la mobile,

şi o frumoasă tovărăşie.

- Te-ai înfuriat pentru treaba asta. - Da, chiar m-am înfuriat.

Şi te înţeleg, Salvo.

Te simţit trădat de instituţia în care aveai mai multă încredere.

Nu, eu nu mă simt trădat. Am fost trădat!

Ca şi toţi cei care au muncit mereu, în mod onest în poliţie.

Nici prin vis nu mi-a trecut vreodată să folosesc violenţa,

nici măcar împotriva celui mai rău delincvent. Niciodată!

Nici prin vis nu mi-a trecut să fabric probe false!

Ştii care e cel mai rău lucru?

Că înainte de Genova a fost Napoli.

Şi acolo guvernul era de altă culoare.

- Şi ce înseamnă asta? - Înseamnă că avem hoţia în sânge.

Avem hoţia în sânge?! Bravo, Montalbano.

Dacă tu vrei să pleci, pleacă pentru că eşti obosit,

pleacă pentru că te dor hemoroizii, pleacă pentru că nu-ţi funcţionează capul.

Dar nu pentru că te simţi trădat.

Pentru că asta ar fi o jignire.

- O jignire pentru cine? - Pentru mine, de exemplu.

Care sunt un afemeiat, da, dar sunt o persoană cumsecade.

Pentru Catarella, care e un înger.

Pentru Fazio, care e un gentilom.

Şi pentru toţi cei din comisariatul din Vigata, care muncesc.

Şi pentru toţi colegii tăi, pe care îi stimezi şi care ţin la tine.

Şi pentru majoritatea celor care lucrează în poliţie cu credinţă.

Şi care nu au nimic de-a face cu cei patru ticăloşi, mai mari sau mai mici.

Tu pleci trântindu-ne nouă uşa în nas.

Gândeşte-te, Montalbano.

Haide, du-te!

Mâinile sus!

- Nu, pot să explic... - Linişte! Eşti un criminal,

am anunţat deja poliţia, în curând o să închei socotelile cu justiţia.

Nu, nu, doamnă, nu sunt un criminal.

Nu nega, eşti un criminal. De două ore mă uit la tine cu binoclul.

Nu! Ascultă, doamnă...

Dumnezeule, e gol!

Vile, eşti un om mort!

Nu, eşti nebun, lasă pistolul!

- Gura! Ai un cadavru! - Opriţi-vă, poliţia, lasă pistolul!

Şi cine îmi spune că nu sunteţi complicii lui?

Suntem poliţişti.

Ajutor! Ajutor!

Mulţumesc.

Sufăr de astm, şi medicul mi-a prescris aerul de mare.

Fiica mea Zina, care s-a măritat cu un... sicilian,

ne-a găzduit aici, în casa soţului ei, la Marinella.

Dvs l-aţi văzut ieri dimineaţă cu binoclul

- pe comisarul Montalbano? - Da, da. Eu am fost.

L-am chemat imediat pe soţul meu.

Şi ce făceaţi ieri dimineaţă, la mare, cu binoclul?

Ştiţi, noi ne sculăm devreme,

şi aici, în Sicilia, nu avem nimic de făcut.

Şi mergem la mare.

Şi dvs, domnule Bausan, purtaţi tot timpul cu dvs arma aia?

Nu, eu nu, nu am arme.

Revolverul mi l-a împrumutat vărul meu, Bortolino.

Înţelegeţi, venind aici în Sicilia...

Scuză-mă, nu pricep...

Credeţi că Sicilia e un loc periculos,

unde e nevoie să veniţi înarmat?

Da, e logic. Dacă aici nu există lege,

e logic că un cetăţean onest, care plăteşte taxele, vine înarmat.

- Alo? - Fazio? Sunt Montalbano.

- Eşti deja acasă? Te deranjez? - Nu, spune-mi, comisare.

Ascultă, unde e revolverul bătrânului?

Cred că e încă la el. De ce?

Dar domnul ăsta Bausan are permis de port-armă?

Nu ştiu, n-am controlat. Ca să spun adevărul, nu m-am gândit.

Bine... Ba nu, rău.

Du-te imediat la el, şi vezi ce face.

Dacă nu e în regulă, acţionează după prevederile legale..

Nu putem lăsa să circule liber un bătrân ramolit care trage în porci şi câini, da?

- Mă duc imediat. - Bravo.

Bună ziua, comisare Montalbano.

Bună ziua. Chestorul e în birou?

Îmi pare rău comisare, domnul chestor nu s-a întors de la Roma.

Ne-a anunţat azi dimineaţă că a fost reţinut cu probleme urgente, de neamânat.

- Bună ziua, doctore Pasquano. - Bună ziua. Îmi spui ceva, Montalbano?

Spune.

Cum se face că de câte ori ai avut gentileţea să-mi trimiţi un cadavru,

mi-ai rupt curul ca să ai rezultatul autopsiei

şi de data asta mi l-ai şi futut.

Despre ce vorbeşti?

Despre ce vorbesc?

Sunteţi convins că mortul ăla e un amărât de extracomunitar.

Unul din cele peste 500 de cadavre care plutesc în canalul Siciliei.

Şi te-ai spălat pe mâini.

Oricum, unul în plus, unul în minus, ce contează?

Când am făcut aşa? Dă-mi un pic de timp.

Nu ştiţi câte s-au întâmplat azi dimineaţă.

Am văzut la "Rete liberă".

Mi-au spus că aţi avut o audienţă foarte mare.

- Foarte mare. - Complimente, "ad maiora"!

Mulţumesc, doctore. Îmi spui pentru ce toată comedia asta?

Pentru ce? Pentru că lucrurile nu sunt aşa cum par.

Adică?

Înainte de toate, aproape sigur, mortul nu e străin.

Şi pe urmă, întâi l-au omorât, şi după aia l-au aruncat în mare.

Dar de ce eşti sigur că e vorba de o crimă?

Pentru că eu aşa cred, deci ai mare grijă.

Corpul e plin de răni, cauzate de stâncile de care s-a lovit în mod repetat.

Dar nu erau stânci unde l-am găsit.

Aş vrea să ştiu şi eu de unde vine.

Pe urmă a fost mâncat de raci. Sunt urme pe tot corpul.

I-am găsit doi raci morţi în gât.

Şi pe urmă are patru răni simetrice, perfect delimitate, circulare.

La încheieturile mâinilor şi la glezne.

Pentru mine asta înseamnă un singur lucru.

- Că-l ţineau legat. - Exact.

Are alte semne particulare?

Da, o rană de armă de foc la piciorul stâng.

Veche de câţiva ani.

- Probabil şchiopăta uşor. - După părerea dvs, câţi ani avea?

- În jur de 40. - Şi de cât timp era în apă?

De aproximativ o săptămână.

O săptămână?

- Bine, doctore, mulţumesc. - Pentru nimic.

Data viitoare, dacă întârzii cinci minute îţi trimit o telegramă.

Nu, trimite-mi o fotografie de-a ta,

- format carte poştală. - De acord.

Cu atributele virilităţii la vedere, te rog.

În mod sigur. Bună ziua, domnule Pasquano.

Bună ziua, domnule.

- Bună ziua. Fazio! - Comisare!

Ce-ai păţit la cap?

- Nimic, comisare... - Cum nimic?

Mi-aţi ordonat să mă duc acasă la familia Treviso?

- Şi atunci? - M-am dus.

Domnul Bausan n-a avut niciodată permis de port armă.

Dar nu voia să-mi predea revolverul. Ca la nebuni.

Pentru că trebuia să-l dea înapoi persoanei

de la care l-a împrumutat. Nici măcar nu era al lui.

Şi deci?

S-a făcut un pic de agitaţie, şi în zăpăceala aia,

doamna Bausan, nevastă-sa a luat o mătură şi mi-a dat una în cap.

Şi asta e tot.

Doamna are o forţă, comisare...

Dar dvs ştiţi mai bine ca mine.

- Pe domnul Bausan, l-ai arestat? - Sigur că da. Mă lăsam fraierit?

Bravo.

Aşa domnul Bausan şi amabila lui doamnă

o să înveţe că în Sicilia există un pic de lege.

Un pic, dar există. Ia loc!

Deci, mortul pe care l-am recuperat din mare

ar putea să nu fie străin, şi nu s-a înecat singur.

Crimă?

Pasquano mi-a spus nişte lucruri şi mi-am făcut părerea asta.

E greu ca Pasquano să se înşele.

Întâi l-au omorât şi după aia l-au aruncat în mare.

Dar eu ce trebuie să fac?

Cere o fişă cu semnalmentele. Vârsta, culoarea părului, înălţime, aşa ceva.

Poate şi o fotografie.

Ce fotografie, Fazio? N-ai văzut în ce hal era cadavrul?

Aia era faţă?

Singurul lucru pe care ţi-l pot spune

e că şchiopăta fiindcă fusese împuşcat în picior.

- O să fie greu să-l identificăm. - Tu, încearcă.

Pe urmă cere denunţurile de persoane dispărute,

pentru că Pasquano zice că cadavrul era în croazieră de cel puţin o săptămână.

Eu încerc, comisare...

- De încercat încerc, dar... - Fugi la muncă! Du-te!

La ordin, comisare.

Încet, încet!

Acum, îndepărtaţi-vă, vă rog.

Însă, dacă vedeţi ceva neobişnuit... Bună, Montalbano.

Dacă vedeţi ceva neobişnuit, apropiaţi-vă. Uite, aici...

Haide, mişcaţi-vă.

- Hei, tu, vino aici! Stai! - Unde te duci? Opreşte-te!

Mă duc eu, opriţi-vă! Fiţi cuminţi, mă duc eu.

Ieşi afară. Nu vreu să-ţi fac rău.

Înţelegi italiana?

Vino cu mine.

Nu vreau să-ţi fac rău, vreau să te duc la mama ta.

Vii?

Hai...

Vino, hai.

Hai...

Să mergem.

Ali! Ali!

Doamnă!

- Te-ai rănit? - Nu e nimic. Cred că s-a rupt.

Ali, Ali...

Lasă, lasă, îl prind eu. Calm, calm. Hai, urcaţi-l! Sus!

Ciccio!

Comisare, dvs sunteţi? Vin imediat.

- Te deranjez, Ciccio? - Nu, dacă nu eraţi dvs, era altul.

Am nevoie de tine pentru o oră, o jumate de oră.

Sigur. Băieţi, într-o oră sunt înapoi.

Bine, Ciccio.

E permis?

Atunci?

Mah...

Ciccio, ce e aia "mah"?

Te uiţi de o jumate de oră la mort, şi după aia zici "mah"?

Totul e ciudat. Şi am văzut destui morţi sufocaţi.

Dar ăsta e...

După părerea doctorului, de cât timp stă în apă?

- O săptămână. - Tocmai asta e ciudat.

Cadavrul ăla e prea în regulă.

Ciccio, ce înseamnă "prea în regulă"? Fă-mă să pricep.

Comisare, am văzut o mulţime de amărâţi din ăştia care încearcă să vină în Italia,

şi ajung cadavre, înecaţi în mare.

Când se izbesc de stânci, câteodată li se desprinde capul,

se înfundă costele, îi străpunge un harpon...

- Ăsta însă... - Are doar răni superficiale.

Exact.

Şi în plus toată săptămâna trecută marea a fost agitată.

Poate că era în larg şi nu erau stânci de care să se lovească.

- Dar nu l-aţi găsit la Marinella? - Şi atunci?

Pentru că la Marinella curenţii ori se îndreaptă spre larg,

ori merg paralel cu coasta.

Dacă corpul era prins de curenţii care merg în larg,

nu-l mai găseaţi niciodată.

Dacă în schimb îl prindeau curenţii care merg în lungul coastei,

cu toate stâncile care sunt, îl găseaţi făcut terci.

- Pot să vorbesc fără reţineri? - Şi cine te opreşte?

Comisare, m-am gândit la ceva.

În primul rând, omul ăla a fost înecat după ce i-au legat mâinile şi picioarele.

Asta zice şi Pasquano.

După aia au pus corpul la macerat în apă de mare, într-un loc ascuns.

Când au văzut că s-a murat destul, l-au aruncat în mare.

Şi după părerea ta, de ce l-au aruncat în mare?

Comisare, vroiau să pară că mortul vine de departe.

Că e unul din amărâţii ăştia care s-a înecat în apele noastre.

Şi se îneacă destui, ţi-o spun eu.

Îţi mulţumesc, Ciccio. Mi-ai fost de ajutor, ca întotdeauna.

Ţi-am spus, comisare. Pentru dvs chiar mai mult. Vă salut.

Salut, mulţumesc.

- Fazio! - Comisare.

Noutăţi?

Controlez încă denunţurile de dispăruţi între Vigata şi Montelusa.

- Ţi-au dat fişa cu semnalmentele? - Da.

Uite-o aici!

Vârsta, în jur de 40, înălţimea, 1,84 m.

Păr negru, ochi căprui, constituţie robustă.

Semne particulare: o cicatrice veche la piciorul stâng,

sub genunchi. Probabil şchiopăta. Asta e tot.

- Nu e mare lucru, da? - Nu, comisare.

- Şi din cauza asta... eu am făcut ceva. - Ce-ai făcut?

Având în vedere că dvs cu domnul Arqua nu vă puteţi înghiţi, ăsta e adevărul,

mi-am permis să merg la Serviciul tehnic

şi am cerut o favoare unui prieten.

Adică?

Să-mi facă dacă poate o reconstrucţie a aspectului

pe care îl avea mortul când era în viaţă.

Să-mi dea nişte elemente după care să pot face un portret robot.

Fazio, eu nu-i cer o favoare lui Arqua nici mort.

Comisare, stai liniştit.

Rămâne între mine şi prietenul meu.

- Şi între timp ce faci? - Comis voiajor.

Acum iau maşina şi încep

să dau o tură prin toate satele de pe coastă. De la est la vest.

Dacă aflu ceva, vă chem.

- În regulă. Să mă ţi la curent. - Sigur, comisare.

- Bună ziua, comisare. - Bună ziua.

- Profesore, e bine aşa? - Perfect...

- Permiteţi? - Da, aici sunt.

- Bună ziua. - Bună ziua.

Sunt comisarul Montalbano.

Caut medicul care era de serviciu ieri după amiază la urgenţă.

Ieri după amiază era în tură...

Da, ieri după amiază era în tură doctor Mendolia.

- Mendolia? - Da.

E aici? Pot să-i vorbesc?

Da, urmaţi-mă! Să-l căutăm.

- Mulţumesc... - Vă rog.

- Doctor Mendolia? - Bună ziua.

Sunt comisarul Montalbano. Bună ziua.

Caut o tunisiancă, slabă, care ieri, în port, la Vigata

în timpul debarcării, şi-a fracturat o gleznă.

Avea cu ea trei copii. O ambulanţă a adus-o aici.

Ieri au adus multe femei din portul din Vigata, dar cele mai multe

erau cazuri de dezhidratare. Era o femeie gravidă şi nişte copii.

Sincer, nu-mi amintesc de o femeie cu piciorul fracturat.

- Dacă vreţi, controlăm, comisare. - Mulţumesc.

Comisare, îmi pare rău, dar nu e niciunul cu piciorul fracturat.

Ce înseamnă? Ce vrea să însemne?

Că nu e, nu e scris.

Am înţeles, dar am văzut cu ochii mei că în port la Vigata

au urcat-o într-o ambulanţă s-o ducă la spital.

Ştiu, dar v-am spus că nu eram sigur, că nu-mi aminteam.

Poate n-au înregistrat-o.

Nu, comisare, aici se înregistrează toţi cei care intră în urgenţă.

- Sigur. - Toţi?

- Da. -Toţi.

- Bine, mii de mulţumiri. La revedere. - La revedere, comisare.

Aici nu e nimeni.

Mă scuzi?

Bună ziua.

Sunt comisarul Montalbano.

Nu eraţi dvs ieri, în portul din Vigata, pentru debarcarea clandestinilor?

Da, eu eram.

Şi deci aţi luat-o dvs pe femeia aia care şi-a rupt un picior?

- Da, comisare - Şi unde aţi dus-o?

Aici, la urgenţă.

Dar piciorul nu era rupt, greşisem. De fapt a coborât singură, cu greu, dar...

Şi unde s-a dus?

Am văzut-o intrând aici, la urgenţă.

Dar n-aţi însoţit-o dvs?

Comisare, noi am lăsat-o aici,

şi ne-am întors în grabă în port. Dar de ce?

Ce problemă e?

- E o problemă că nu e. - Nu e?

Cum aşa?

Poate că în zăpăceala de ieri a fost pansată de infirmiere

şi a plecat imediat. Ce vreţi să vă spun, comisare...

- Bine, vă mulţumesc. - Cu plăcere.

La spital, de femeia asta nu ştiu nimic.

Infirmierul spune şi nu spune.

Piciorul era rupt, după aia nu mai era rupt, pe urmă a pierdut-o din vedere.

Salvuzzo, aia şi-a bătut joc de tine, de infirmier,

şi de toată poliţia, eu aşa cred.

Adică?

Adică, după părerea mea, e vorba de reîntregirea familiei.

Ce vrei să spui?

Să presupunem că bărbatul doamnei ăsteia, a venit prin părţile astea,

a găsit de muncă, posibil cu acte în regulă. Şi ce face?

Primul gând e să reîntregească familia.

Dar nu face documente, nu cere un permis legal.

Pentru că durează o viaţă.

Deci caută ceva rapid, o scurtătură.

Strânge un pic de mărunţiş, îl dă ca avans traficanţilor

şi se îndatorează pentru toată viaţa,

ca să-şi aducă aici clandestin, nevasta şi copiii.

Soseşte nevasta cu copiii şi ce face?

Intră într-un centru de primire?

Nu...

Se preface că s-a rănit, ca să fie dusă la urgenţă.

Dar de ce la urgenţă?

Cum de ce? Pentru că în spitalele italiene, la urgenţă nu e control.

Intră şi iese fiecare cum vrea.

Angelino? Ce faci? Îmi aduci spigolele astea?

Domnule comisar, scuzaţi că vă întrerup,

astea le-a pescuit ginerele meu azi dimineaţă.

Se simte mirosul de mare?

- Foarte bun. Cum le prepari? - Astea le gătesc în apă:

Roşii chery, apă de mare şi un pumn bun de chiappere.

Sau dacă preferaţi, la cuptor pe un strat bun de cartofi.

Pentru mine fierte, pentru că vreau să simt gustul de mare.

- Cum vreţi. Şi dvs, domnule Zito? - Mie, pe cartofi.

- Dorinţa dvs e ordin pentru mine. - Mulţumesc.

Apropo, Salvo, voiam să-ţi cer o favoare.

Am un prieten ziarist, un free-lance, o persoană serioasă.

A făcut cercetări despre mafia din Brenta, despre traficul de arme...

Acum se ocupă de imigrarea clandestină,

şi vrea să te întâlnească. Îl cheamă Sozio Melato.

Sozio Melato?

Sozio Melato. Are un nume ciudat dar e un om de treabă.

- Spune-i să vină la comisariat. - Mulţumesc.

Şi încă ceva, care mă intrigă puţin:

Scumpule, dar tu, de ce te interesezi atât de amărâţii ăştia?

De ce?

Pentru că sunt amărâţi, Nicolo.

Îmi amintesc încă când taică-meu îmi spunea că pe vremea lui, la Stoccarda,

la bar era scris: "Interzisă intrarea câinilor şi sicilienilor".

Amărâţii eram noi.

Dar acum am uitat şi facem...

Ai înţeles?

Şi pe urmă, e ceva în afacerea asta, care nu mă convinge.

Ce anume?

- Alo? - Bună. M-ai sunat tu înainte?

- Da. - Ce e? Ce vroiai să-mi spui?

- Nimic, voiam să ştiu ce faci. - Zău, Salvo, ce e?

- Te cunosc prea bine. Hai, spune-mi. - Nu, într-adevăr.

Nu-mi amintesc ce voiam să-ţi spun. Probabil nu era important.

Salvo, simt că e ceva. Vorbeşte. Explică-mi.

- Te previn, e o poveste lungă. - Bine, te ascult.

Aşadar, azi am fost în port la Vigata, ca să-l întâlnesc pe Ciccio Albanese.

Era o debarcare de clandestini, africani, unul dintre atâtea altele.

La un moment dat, s-a întâmplat ceva ciudat,

care m-a şocat.

Era o femeie şi unul dintre cei trei copiii ai ei a fugit...

- Găseşti că e ciudat? - Sigur. De ce a încercat să fugă?

Nu ştiu. Nu înţelegea situaţia. Poate a intrat în panică.

Nu, Salvo, nu cred.

Un copil intrat în panică se agaţă de maică-sa cu toate forţele,

nici nu se gândeşte să fugă.

E adevărat.

Deci, după părerea ta, a profitat de confuzie

ca să fugă de maică-sa şi de fraţi?

Dacă lucrurile stau aşa cum mi le-ai spus, cred că da.

- Scuză-mă, dar de ce trebuia să fugă? - Asta nu ştiu.

Poate nu vrea să-l reîntâlnească pe taică-său.

Şi preferă să rătăcească pe străzi într-o ţară pe care nu o cunoaşte,

fără bani, fără nimeni pe care-l cunoaşte, fără nimic.

Nu. Şi pe urmă, avea opt sau nouă ani.

Dar copiii acolo sunt deja bărbaţi.

Cu foamea, războiul, frica, cresc în grabă.

Şi asta e adevărat.

Nu ştiu. Nu ştiu. Să mergem la culcare...

- Noapte bună. - Noapte bună.

- Catare', dar ce faci? - L-am găsit, domnule, l-am găsit!

Am făcut identificarea, identificarea.

Identificarea pe care mi-a cerut-o Fazio.

A mortului pe care l-aţi găsit dvs în timp ce înotaţi...

Da. Şi atunci?

Inspectorul Fazio mi-a dat tot materialul pe care îl avea de la prietenul lui

care lucrează cu dr. Pasqua' pentru reconstrucţie.

Eu l-am reconstruit şi am făcut identificarea.

- Bravo! Arată-mi. - Scuzaţi, mă lămuriţi şi pe mine?

Sigur, domnule. Îi explicam comisarului Montalbano că,

cu desenele pe care mi le-a dat Fazio,

am reconstruit la computer identificarea acelui Leopardi.

În schimb fişa asta am găsit-o în arhiva delincvenţilor.

Seamănă, precis. Nu sunt una portretul şi una figura?

Seamănă. Dar nu sunt aceeaşi persoană.

Domnule, scuzaţi-mă, trebuie să-mi permiteţi să-mi permit.

Fotografia mare nu e o fotografie. E un desen

de o posibilă faţă a mortului. Domnule, e un desen, poate fi o eroare.

- Nu sunt aceeaşi persoană. - Ţineţi-vă gura!

Bravo, Catarella, ai făcut o treabă bună.

Acum, căraţi-vă din spinarea mea. Trebuie să lucrez.

Mimi?

Cunoaştem pe cineva la Chestura din Cosenza?

Da, Vattiato. Comisarul Vattiato. Un tâmpit.

Salvo?

Nu sunt aceeaşi persoană?

Mimi, du-te la muncă! Du-te!

- Catarella? - Da, domnule.

Cheamă-mi Chestura din Cosenza. Vreau să vorbesc cu comisarul Vattiato.

- Comisarul Battiato? - Nu, Vattiato.

Vattiato... Îl chem imediat, domnule.

Ernesto Errera, 45 de ani, de doi ani pus sub urmărire, furt prin efracţie,

excrocherie, fraudă şi jaf armat.

Alo, sunt Vattiato.

- Bună ziua, sunt Montalbano, din Vigata... - Montalbano, ce e? Spune-mi!

Noi s-ar putea să fi găsit unul căutat de voi,

unul pe care-l cheamă Ernesto Errera.

Într-adevăr? Bravo! Dar l-aţi arestat?

Nu, ce arestat? Nu.

Ce ai înţeles? Voiam să spun că noi, poate, am găsit cadavrul lui Errera ăsta...

Comisare, aţi găsit cadavrul?

Sunteţi buni, cu adevărat buni... Incredibil cu adevărat...

- Dar ce, faci pe ironicul? - Ştirea e un pic comică.

Errera e mort şi îngropat de un an.

Şi a fost îngropat în cimitirul nostru.

- Exact cum a vrut soţia. - Mort de un an?

Da, exact de un an.

- Sigur? - Foarte sigur.

- Dar de ce nu i-aţi anulat fişa? - Noi am comunicat decesul la arhivă

dar dacă ei nu iau măsuri, ce pot face eu, Montalbano?

Bine, am înţeles. Mulţumesc. La revedere.

Mimi?

Ştirea tocmai ne-a venit la redacţie...

Aveai dreptate tu: Vattiato e cu adevărat un tâmpit.

- Îţi spusesem. - Ascultă, i-am telefonat...

Un copil nord-african de circa opt ani a fost lovit

şi ucis de o maşină, care după ce l-a lovit, a fugit cu toată viteza.

S-a întâmplat pe drumul naţional dintre Montelusa şi Montechiaro.

Unicul martor e un ţăran, care a dat imediat alarma.

Din păcate, copilul a ajuns la spital mort...

Salvo, unde te duci?

Îl cunoşteaţi?

Mă scuzaţi.

Sunteţi comisarul Montalbano, nu-i aşa?

Da.

V-am văzut înainte în camera mortuară.

Comisare, eu puştiul ăla l-am văzut.

Cum l-ai văzut? Unde? Când?

L-am văzut alaltăieri când era încă în viaţă.

Începuseră să sosească răniţii din port,

şi m-au chemat de la spital ca să preiau serviciul.

Cum am ajuns,

am văzut o femeie ce ieşea din urgenţă cu trei copilaşi.

Şi unul dintre copilaşi e mortul ăla.

Pe urmă s-a oprit o maşină aici, în faţă,

şi i-a încărcat pe toţi patru. Femeia şi copilaşii.

Maşina venea dinspre urgenţă sau din altă parte?

Nu ştiu, n-am văzut.

Câte persoane erau în maşină?

- Înainte să cheme femeia cu copiii? - Da...

Doar cel care conducea.

Şi ai observat ceva deosebit la omul ăsta?

Nu, comisare, nu.

N-avea pielea neagră. Dar trebuie să vă mai spun ceva.

Copilul, ăla de e mort, a încercat să fugă.

Când mama a chemat copiii în maşină,

el s-a uitat în jur şi a început să fugă.

Atunci femeia a început să ţipe.

Ăla care conducea maşina a coborât, a fugit după el,

l-a prins şi l-a băgat cu forţa în maşină.

Ai reuşit să vezi numărul de înmatriculare?

Nu. Nu, comisare.

- Bine. Vă mulţumesc. La revedere. - La revedere, comisare.

Scuzaţi?

- Bună ziua. - Bună ziua.

Sunt un comisar de poliţie.

N-aş fi crezut.

- Aţi pus dvs florile alea? - Da, domnule.

- De ce? Cunoşteaţi copilul? - Nu, nu l-am văzut niciodată.

De ce aţi simţit nevoia să puneţi flori?

- Era un copil, nu era un animal. - Corect.

- Aţi văzut accidentul? - L-am văzut şi nu l-am văzut.

- Ce vreţi să spuneţi? - Venise cineva la mine.

Veniţi, veniţi!

Deci, azi dimineaţă mă găseam exact în locul ăsta,

şi îngrijeam animalele,

când am auzit o voce,

şi nişte paşi disperaţi.

Şi am văzut un puşti care ieşea din colibă, fugind.

Când a ajuns la poartă,

am auzit o maşină care venea cu mare viteză.

Şi puştiul încerca să se ascundă.

Apoi a încercat să fugă înspre colibe.

Dar maşina a virat şi l-a urmărit.

Şi după aia n-am mai văzut nimic.

Am auzit doar un fel de lovitură.

Apoi maşina a băgat în marşarier

s-a întors în stradă şi a dispărut.

- Maşina asta era urmărită de altă maşină? - Nu, era singură.

Şi dvs spuneţi că a virat intenţionat ca să ajungă copilul?

Comisare, nu ştiu dacă a virat intenţionat, dar de virat a virat.

I-aţi luat din întâmplare numărul de înmatriculare?

Dar cum, era imposibil să vezi numărul de înmatriculare.

Şi după aia, ce aţi făcut?

Am alergat într-acolo... şi când l-am găsit,

am înţeles imediat că puştiul era mort. Sau pe moarte.

Şi atunci am fugit acasă şi am telefonat la Vigata.

- Aţi spus asta poliţiei stradale? - Nu, domnule.

- Şi de ce? - Pentru că nu m-au întrebat, comisare.

Eu în schimb, vă întreb în mod special: După părerea dvs, au făcut-o intenţionat?

S-ar putea ca maşina să fi derapat din întâmplare,

ori să fi dat în vreo piatră, ce ştiu eu?

- Posibil. Dar dvs ce credeţi? - Eu nu cred nimic, comisare.

Nu mai cred nimic.

Prea s-a înrăit lumea.

Comisare!

Ce e, Fazio?

Nu, nimic. Am informaţiile pe care le-aţi cerut

despre infirmierul de pe ambulanţă.

Ăla care a luat femeia şi copiii.

Îl cheamă Gaetano Marzilla. Căsătorit.

Soţia, acum câtva timp,

a preluat de la un unchi un magazin de mobilă,

crezând că face o afacere bună.

Dar afaceri a făcut prea puţine, comisare.

Printre altele, magazinul a fost distrus într-un incendiu, anul trecut.

- Intenţionat? - Da, intenţionat. Din câte mi s-a spus,

Marzilla nu vroia să plătească taxa de protecţie.

A încercat, dar... nimic.

Magazinul nu era asigurat, aşa că el şi nevastă-sa

s-au îndatorat Dumnezeu ştie cât.

Afacerile au continuat să meargă prost

şi gurile rele zic că cămătarii îi strâng cu uşa..

Cămătarii?

Trebuie să vorbesc cu Marzilla ăsta. Cât mai repede.

Comisare, cum facem? Că doar nu-l putem aresta.

Şi cine a zis să-l arestăm?

Ingrid!

Eu?

Vino aici!

Da?

Eu sunt.

Ce se întâmplă, Salvo? În ce hal arăţi.

Îţi explic după aia, vino.

- Unde mă duci? - Aici.

- Îţi place? - Da.

Îţi place ăsta?

- Da. - Da? Mie mi se pare din lemn bun.

Rezistă la lovituri.

Vine?

- Bună ziua. - Bună ziua.

Cu ce vă pot servi?

Avem o prietenă care se mărită şi vrem să-i dăruim ceva drăguţ.

- Putem să ne uităm în jur? - Sigur, vă rog.

Mi se pare bun.

Acum chem-o şi întreab-o cât costă.

Scuzaţi..

Eu şi prietenul meu vrem să ştim preţul mobilei ăleia.

Mobila asta... e 4.000 de euro.

Dar pentru dvs... putem face o reducere.

4.000 de euro? Mobila asta?

Dar se poate tăia înainte de a o cumpăra?

Tăia?

Tăia, tăia. Ca să vedem cum e făcută pe dinăuntru.

Nu.

Nu? Atunci...

Bine, doamnă, poate că e mai bine să ne mai gândim un pic.

Bine, la revedere.

- La revedere. - La revedere.

Ce facem, o cumpărăm pe nevăzute?

După părerea mea a înţeles ceea ce trebuia să înţeleagă.

Să plecăm.

Comisare, mă scuzaţi că mi-am permis.

Dar fiindcă soţia mea v-a recunoscut...

Ia loc!

Dvs aţi venit azi în magazinul nostru şi...

Vorbesc eu, aşa pierdem mai puţin timp.

Alaltăieri, în port, ştiai că o femeie cu trei copii debarcând,

se va preface că cade şi îşi rupe un picior.

Tu trebuia să stai acolo cu ambulanţa pregătită, să-i iei şi să-i duci

la spitalul din Montelusa. E aşa? Răspunde doar da ori nu.

- Da... - Bine.

Odată ajunşi la spitalul din Montelusa,

tu trebuia să laşi femeia şi copiii la uşa de la urgenţă

fără să-i conduci înăuntru. Corect?

- Da... - Şoferul ambulanţei e tovarăşul tău?

- Da, îi dau 100 de euro de fiecare dată. - De câte ori aţi făcut-o?

De două ori.

Şi de fiecare dată cu adulţii erau şi copii?

Da.

Tu, în timpul voiajului unde stai?

Depinde. Lângă şofer, ori înăuntru cu cei pe care îi ducem.

- Şi în voiajul care mă interesează? - Pentru un timp în faţă.

Şi pe urmă ai trecut în spate?

- Da. - De ce?

Ce, nu reuşeşti să-mi spui? Îţi spun eu.

Ai fost obligat să treci în spate

pentru că băiatul mai mare, cel care a fugit pe chei,

a început să urle, vroia să coboare cu orice preţ,

vroia să-şi recapete libertatea. Aşa e?

Şi atunci ce i-ai făcut? Un calmant, un somnifer?

Nu, n-am făcut nimic, n-am făcut nimic.

Ce i-ai făcut, bucată de căcat?

I-am făcut un calmant.

- Şi cine îl ţinea? - Femeia îl ţinea.

- Şi ceilalţi copii ce făceau? - Plângeau.

Şi băiatul căruia i-ai făcut injecţia plângea?

Nu.

- Nu, el nu. - El ce făcea?

Îşi muşca până la sânge buzele.

Şi acum îţi spun eu de ce ai venit.

Când nevastă-ta ţi-a spus că am venit la magazin,

tu ştiai că băiatul la care i-ai făcut injecţia

a fost ucis ca un animal. Corect?

Da.

Şi atunci ai venit.

Pentru că eşti un delincvent de doi bani.

N-ai curaj să fi complice la o crimă.

Iar acum vorbeşte tu. Şi ca să nu pierdem timpul

îţi spun că ştiu deja că eşti plin de datorii

şi că cămătarii te strâng de gât.

E adevărat, comisare. E adevărat totul.

Băncile nu-mi mai dădeau împrumut.

Şi atunci, ca să nu pierd totul, m-am dus la o anumită persoană.

Ăla mi-a împrumutat banii, dar de fapt, m-a ruinat.

Când n-am mai reuşit să plătesc dobânzile, domnul ăsta

- mi-a făcut o propunere. - Cum îl cheamă?

Nu, îmi pare rău. Comisare!

Ăla e în stare să mă omoare pe mine şi pe nevastă-mea.

Bine, continuă. Ce propunere ţi-a făcut?

Mi-a zis că voia să ajute anumite familii de extracomunitari.

Bărbaţii găsiseră de muncă,

dar nu puteau să-şi aducă nevestele şi copiii,

pentru că erau clandestini.

În urma ajutorului meu, urma să-mi scadă o parte din dobânzi.

Prima dată a mers totul bine. Era o bătrână cu doi copilaşi.

A doua oară însă, s-a întâmplat că copilul mai mare s-a răzvrătit.

Comisare, crede-mă, eu n-am mai dormit noaptea.

Ieri dimineaţa însă, persoana asta mi-a zis că de data asta

nu-mi scădea nimic pentru că afacerea a mers prost.

Marfa era deteriorată, aşa mi-a zis.

Pe urmă am auzit la telejurnal de copilul mort,

şi atunci am înţeles ce voia să zică

spunând că marfa era deteriorată.

Tu, numele ăstuia...

să-i zicem... domn, nu vrei să mi-l spui?

Nu. Nu că nu vreau, nu pot.

- Tu şti că pot să te trimit în puşcărie? - Da, da.

Pentru tine ar fi un dezastru. Ai pierde postul de la spital,

şi nevastă-ta ar trebui să vândă magazinul.

Şi atunci, dacă mai ai un pic de creier în cap

trebuie să faci ce-ţi zic, adică...

anunţă-mă când îţi dă telefon ăla. De restul, ne ocupăm noi.

- Şi nu mă amestecaţi? - Nu-ţi pot garanta.

Dar pot pune o vorbă bună. Ai cuvântul meu.

Şi acum, cară-te de aici.

Dispari!

Catarella?

Catarella?

La ordin, domnule.

- Ce e scris aici? - Marzilla.

Marzilla, bravo. Tu pui ăsta lângă telefon, pe computer

şi când cheamă domnul ăsta mă pui în contact cu el

- chiar de-aş fi în Afganistan. Clar? - N-aveţi grijă, domnule.

Imediat ce telefonează acest Marzilla,

- vă fac legătura imediat. - Bravo. Ce e asta?

Am controlat tot articolul, domnule.

Mi-am pierdut şi vederea. Îmi fac ochii "pupi pupi".

Dar nu e altă asemănare la asemănarea mortului înecat...

- Singurul a fost Errera. - Am înţeles, Catare', dar Errera e mort.

Domnule, dar nu e posibilă posibilitatea să nu fi fost Errera?

Catare', Cosenza ne-a spus că Errera a murit acum un an.

Bine, domnule, Errera a murit acum un an,

dar probabil mortul a înviat,

ca să mai moară o dată şi să devină plutitor.

- Catare', vrei să mă apuce durerea de cap? - Nu se ştie niciodată, domnule.

Uite...

Dar trăind, pe urmă muri...

şi pluti.

Comisare...

- Deci? - Sunt noutăţi.

Gardianul de acolo

a recunoscut omul din portretul robot.

Mi-a spus că acum trei luni, pe strada care trece pe aici în sus,

a venit o maşină care mergea către sud.

Maşina s-a oprit la câţiva metri de el

şi a coborât un om, care el zice că e cel din portret.

Rămăsese fără benzină.

Gardianul s-a dus să aducă de la o benzinărie de jos, din Montechiaro,

s-a întors cu canistra plină,

şi ăla, ca să-i mulţumească, i-a dat 100 de euro bacşiş.

- 100 de euro? - Da, domnule comisar.

- Şi n-a văzut de unde venea? - Nu, n-a văzut nimic.

Nu-l mai văzuse niciodată.

E sigur însă că pe urmă a coborât pe partea asta, către pescărie.

E abandonată de 50 ani, dar e încă în picioare. Eu i-am aruncat o privire,

dar n-am văzut nimic interesant.

Ce fac?

- Şi ce vrei să faci? - Continui sau mă opresc?

Nu, ce să continui? E pierdere de vreme, întoarce-te acasă, du-te la Vigata.

Bine, comisare.

- Dvs nu veniţi? - Vin, tu du-te înainte.

Intră!

Comisare, dacă ai un minut, am informaţiile alea despre pescărie.

Da. Vino...

După război... a trecut prin mai multe mâini.

Dar ultimii proprietari sunt o familie de italo-americani.

- Italo-americani? - Da, nişte emigranţi din Montechiaro.

O cumpăraseră fiindcă voiau să facă un hotel mare.

Au venit de câteva ori, după care n-au mai fost văzuţi...

Comisare?

Catarella?

Ce e, domnule?

Ai adus tu azi dimineaţă servieta pe biroul meu?

- Da, eu am adus-o. - Sigur?

Sigur.

- Ai adus şi asta? - Personal în persoană am dus-o.

Vino cu mine.

E permis?

Catare', repetă domnului Augello ceea ce mi-ai spus mie

apropo de moartea lui Errera.

Da, domnule.

Eu i-am spus domnului că poate e posibil ca mortul să fi înviat

ca să moară din nou devenind plutitor.

- Mulţumesc, Catare'. Poţi să pleci. - Sigur, domnule.

Ei?

- Salvo, ai nevoie de odihnă. - Da?

Pleci urechea la tâmpeniile pe care le zice Catarella?

- Morţi, înecaţi şi vii? - Atunci citeşte aici.

A venit azi de la Cosenza. Anonim.

Zice că atunci când corpul a fost găsit, era de nerecunoscut.

A fost identificat doar datorită verighetei şi actelor.

Bine. Şi ce înseamnă?

Înseamnă că corpul îngropat la Cosenza, poate nu e al lui Ernesto Errera.

Dar, Salvo, Vattiano e un tâmpit. Ăla a trimis articolul

ca să ne facă să anchetăm şi după aia să-şi bată joc de noi.

De mine, de tine şi tot comisariatul din Vigata. Te rog!

Mimi, te rog, vrei să fi amabil? Du-te dracu!

Dar eu susţin în continuare că mortul tău nu e Errera.

Vrei să-ţi zic că da ca să-ţi dau dreptate? Nu-ţi zic!

- Nu-mi zici? - Nu-ţi zic!

- Domnule! - Ce e?

Au telefonat de la Chestură pentru problema cu Bonetti Alderighi.

Nu vreau să mai vorbesc cu chestorul.

- Telefonează-i şi inventează o scuză. - Bravo!

Nu mai vrei să demisionezi? Bravo!

Mimi, tu trebuie să-mi faci o sfântă favoare: vezi-ţi de treaba ta.

Intră!

- Ingrid? Ce faci aici? - Cum ce fac?

Avem o întânire, îţi aminteşti? Îmi promisesei că mă duci la cină.

Mama mea, scuză-mă. Uitasem complet.

- Bravo, Salvo. - Ce figură, ce figură...

Ce faci cu fotografia lui Nini?

De ce? Îl cunoşti?

Nini Lococo. Am fost amanţi cam o lună jumate.

Pe urmă l-am părăsit şi nu a mai dat nici un semn de viaţă.

Aţi... Stai jos. Fă-mă să pricep. Aţi fost amanţi o lună jumate?

Eşti sigură că e el?

Da, Salvo, e Nini.

- Şi când v-aţi cunoscut? - Acum aproximativ câteva luni.

De ce l-ai lăsat?

Era ceva în el, care nu mă lăsa să stau liniştită.

Te cred. Ştii ce meserie făcea?

Comandant de petrolier, a zis.

Pe urmă, după ce a primit o oarecare moştenire, s-a oprit.

Când l-am cunoscut eu, nu făcea nimic...

Şi unde vă întâlneaţi?

- La pescăria de stejar. Ştii unde? - Da, ştiu.

Vă întâlneaţi întotdeauna acolo?

Scuză-mă, Salvo, dar ăsta e un interogatoriu.

Da.

Şi nu putem continua după cină?

Da.

Vino, vino! Să mergem!

- Ce ai vrea să mănânci? - Paste cu sardele.

Paste cu sardele? Atunci le prepar eu, mergem acasă la mine.

Nu mi-a spus niciodată de unde era.

Odată mi-a povestit că se căsătorise cu o fată din Catanzaro.

Dar că ea murise, la doi ani de la căsătorie.

Eşti sigură că a spus Catanzaro, şi nu Cosenza?

Ai dreptate, Salvo. A zis chiar Cosenza. De unde ştii?

Întotdeauna faci aşa, când cei pe care îi interoghezi îţi dau răspunsul

pe care voiai să-l auzi?

Cum să nu, mai ales dacă sunt bărbaţi.

- Ascultă, Nini ăsta, şchiopăta? - Nu întotdeauna.

Când vremea nu era bună. Dar abia se observa.

Avea o problemă la piciorul stâng.

Şi unde vă vedeaţi? Doar la pescăria de stejar?

Da, şi întotdeauna seara. În altă parte nu ne-am întâlnit niciodată.

Nu voia să fie văzut în jur. Şi ăsta era un alt lucru care mă tulbura.

Eu veneam cu maşina mea. El mă aştepta în faţă, la intrare.

Odată intrată, încuia poarta,

apoi urcam la etaj, unde avea două camere mobilate.

Una era un dormitor.

Şi restul pescăriei nu l-ai văzut niciodată?

Nu.

Nini îmi spunea că pescăria e periculoasă.

Putea să se prăbuşească dintr-un moment în altul.

După aia ce făceaţi?

Nimic. Ne dezbrăcam şi începeam să făcem dragoste.

După ce-o făceam, fumam împreună o ţigară, în linişte.

Nu aveam nimic să ne spunem.

Nini... era paranoic.

De fiecare dată când aprindea lumina, controla jaluzelele, trăgea perdelele.

Toate ferestrele aveau gratii.

Îmi dădeau senzaţia că sunt într-un fel de puşcărie.

Uneori se ridica şi se ducea să vorbească la radio.

Spunea că radioul îi ţinea companie când naviga,

şi de atunci devenise radioamator.

Avea o mulţime de aparatură în cealaltă cameră.

- Dar tu auzeai ce zicea? - Da, dar nu înţelegeam nici un cuvânt.

Vorbea în arabă sau ceva de genul ăsta.

Eu, după un timp, mă îmbrăcam şi plecam.

Ascultă, gândeşte-te bine înainte de a răspunde...

Când stăteai la pescărie,

ai auzit zgomote, sunete,

un motor care venea, o barcă care pleca?

- Nu. - Nu?

Din câte ştiu eu, pescăria e nelocuită.

Altceva, Salvo:

Nini avea două celulare: unul satelitar.

Şi când îl redeschidea, după, era chemat aproape imediat.

- Vorbea întotdeauna în arabă? - Nu, câteodată în italiană.

Dar în cazul ăsta, se ducea în camera cealaltă.

Nini e mort, nu-i aşa?

Da.

Ce e?

Nimic.

Mulţumesc.

Pot să rămân aici cu tine?

N-am chef acum să mă întorc acasă.

Sigur, nu-i nici o problemă.

Alo?

Domnule! Domnule, sunt Marzilla.

Trebuie să vă văd.

Bine, dă-mi puţin timp. Ne vedem peste o jumate de oră la comisariat.

Nu, mă puteţi vedea acum. Sunt aici afară, lăsaţi-mă să intru.

Cum adică eşti aici, afară?

Dă-mi un minut.

Intră.

Stai acolo.

- Mor de frică. - Vorbeşte încet.

De ce? E careva?

Nu, dar te pot auzi vecinii. Va fi o debarcare?

Da, mai mult de una, simultan. Poimâine, poate.

- Unde? - Nu mi-au spus.

Dar de ce ţi-e frică?

Pentru că persoana pe care o cunoaşteţi mi-a vorbit de debarcarea asta.

Mi-a zis că în seara asta pe la 10 jumate trebuie

lângă Capo Rossello, să încarc nişte persoane şi să le duc

într-un loc unde îmi vor spune.

Am încercat să refuz, domnule,

dar ăla mi-a zis că dacă nu mă supun, mă omoară.

Ce trebuie să fac, domnule, ce trebuie să fac?

Ce ţi-au zis să faci? Te duci cu maşina ta?

- Nu, mi-o aduc ei. - Atunci, când ţi-o aduc, îmi telefonezi

şi-mi spui numărul de înmatriculare.

Acum, cară-te de aici. Mişcă-te!

Ingrid!

Ingrid!

Bună.

- Bună ziua! Ai dormit bine? - Da.

Ascultă, eu plec. Voiam să-ţi cer ceva.

Noaptea asta aş avea nevoie din nou de tine.

Ai putea veni pe la nouă diseară?

Diseară la nouă? Ce facem, Salvo?

Îţi spun după aia. Dar nu veni cu maşina ta, bate la ochi.

A lui bărbatu-tău e rapidă?

Da.

- Şi ce culoare e? - Gri.

Atunci, vino cu aia. De acord? Ne vedem mai târziu.

Bună, Mimi. Scuză-mă că intru aşa în biroul tău. Vreau să-ţi spun ceva:

Am reuşit să-i dau un nume mortului găsit în mare.

- Da? - Da.

Îşi zicea Nini Lococo.

Tu ai fost bun, Fazio, i-ai mers pe urme până la pescăria de stejar.

Zicea că este un comandant de petrolier.

Şi cum îl chema cu adevărat?

Ernesto Errera.

- Sfântă Fecioară, dar e... - Ca pe ăla din Cosenza.

Nu. Nu ca pe ăla din Cosenza. E exact aceeaşi persoană.

Îmi pare rău, Mimi, dar avea dreptate Catarella.

Acum tu trebuie să-mi explici cum ai ajuns la concluzia asta.

Da. Poate într-o zi o să-ţi explic. Te salut, Mimi.

- Domnule. A venit Ponzio Pilato. - Cine?

- Ponzio Pilato. - Şi cine e?

A telefonat de mai multe ori ca să-şi anunţe venirea,

dar am uitat, iertaţi-mă, domnule, cu problema identificării...

Da, am înţeles. E acolo?

Nu, domnule, l-am poftit direct în camera dvs.

- Am făcut rău? - Nu, ai făcut bine, Catare'.

- Bună ziua, domnule Pilato. - Melato. Sozio Melato, comisare.

Scuză-mă. Catarella confundă numele... Te rog, ia loc.

Mulţumesc.

Spune-mi!

L-am rugat pe colegul Zito să mă prezinte dvs pentru că

am informaţii care cred că v-ar putea interesa.

Nu v-a informat colegul Zito?

Da, mi-a spus că dvs vă ocupaţi de o anchetă

privind debarcările clandestine.

Da, dar de un aspect particular al acestor debarcări.

Adică?

Comercializarea copiilor extracomunitari.

După cum ştiţi, în fiecare an, intră în Italia,

în mod clandestin mii de minori.

Sute şi sute dintre ei, odată intraţi în ţara noastră, dispar.

Există organizaţii criminale care-i comercializează.

Copiii ăştia valorează foarte mult.

Sunt implicaţi în racket-ul cerşetoriei, vânduţi pentru adopţii ilegale,

vânduţi pedofililor,

şi... şi mai sus pe scara ororilor,

cei mai sănătoşi devin furnizori de organe pentru transplant.

Pentru ce aţi venit la mine?

Deci, am venit aici la dvs,

pentru că... acum aproape o lună,

chiar aici la Vigata,

la întoarcerea din Lampedusa, a fost văzut Baddar Gafsa.

Cine?

Baddar Gafsa.

Tunisian.

E indiscutabil capul organizaţiei ăsteia.

Are 30 de ani,

o cicatrice frapantă pe faţă

şi pentru traficurile lui se mişcă cu o flotă de pescuit

şi 50 de asasini.

Şi de ce a venit aici, la Vigata?

A venit aici la Vigata, pentru că chiar aici la Vigata

are o bază de triere,

după câte am aflat de la informatorii mei, sper că e adevărat.

Spuneam că are o bază de triere unde aduce clandestinii de valoare:

copii, informatori, terorişti,

înainte de a-i trimite către destinaţiile lor definitive.

De asemenea, pe baza a ceea ce am putut afla,

baza asta era sub controlul unui italian,

înainte ca Gafsa să devină capul organizaţiei.

Tunisianul l-a lăsat să conducă un timp,

apoi a venit Gafsa, pentru că italianul a început

să procedeze de capul lui, şi l-a ucis.

Cunoaşteţi numele italianului ăsta?

Nu, dar ştiu cum îl chemau oamenii lui Gafsa.

- Cum? - Mortul.

Mortul?

Stinge farurile şi coboară!

Milă, milă, Don Pepe. Ce vrei de la mine?

- Am făcut ceea ce mi-aţi spus dvs. - Se pişă pe el.

Nu mă omorî! Nu mă omorî, don Pepe!

Don Pepe Aguglia. Uite cine îl şantaja.

- Cine? Constructorul edilitar? - Da.

- Uită-te la mine, tâmpitule! - Nu, nu...

Uită-te la mine, sunt Montalbano.

- Dvs? De ce m-aţi urmărit? - D-aia, ridică-te.

Ce vreţi?

Ce limbă vorbeau ăia doi pe care i-ai dus la pescărie?

Mi s-a părut că arabă.

Poţi să-i descrii?

Doar unu: Ăla care îmi indica drumul.

Avea o cicatrice pe faţă.

- O cicatrice? - Da.

Acum urcă în maşină şi du-te acasă. Cară-te!

Extracomunitarii sunt duşi la pescărie,

să aştepte să fie expediaţi la destinaţiile lor definitive.

Baza asta era sub controlul lui Errera-Loccoco.

Când Errera a ridicat prea mult capul, Gafsa a pus să-l omoare.

L-a pus la macerat în apă, apoi l-a aruncat în mare.

- Şi aşa a ajuns până la noi. - Şi copilul?

Ei... copilul...

Copilul, nu ştiu cum, a intuit că îl aştepta

o soartă groaznică,

şi a încercat să fugă de două ori.

Prima dată, imediat ce a debarcat, nu a reuşit. Din vina mea.

A doua oară, la pescărie.

Atunci l-au găsit, şi l-au omorât, trecând cu maşina peste el.

- Alte întrebări? - Nu.

Bine. Acum trebuie să hotărâm cum ne mişcăm.

Dacă informaţiile lui Marzilla sunt adevărate

mâine ar trebui să fie debarcări.

Şi dacă Gafsa s-a deranjat, înseamnă că e marfă pentru el.

Noi trebuie să fim acolo în momentul sosirii...

Dar despre pescărie şi împrejurimi ştim totul?

Şi ce trebuie să ştim, Mimi? Am fost eu cu Fazio să vedem.

Vreau să fac un control şi eu...

Mimi, dacă te descoperă, se duce dracului tot.

Merg cu Beba.

Facem o plimbare pe malul mării, în timp ce eu văd ceea ce e de văzut.

Nu cred că se vor alarma pentru un bărbat cu o femeie cu burta la gură.

- Bine, dar fi atent. - Maxim la cinci sunt aici.

Între timp, vezi la căpitănia portului dacă pentru mâine în momentul sosirii

sunt prevăzute debarcări.

Vreau echipa completă.

Tortorella, Galluzzo, Spada şi Caruso. Voi doi o veţi comanda.

- De ce, tu n-o să fii? - Nu, pentru că voi veţi veni pe pământ,

în timp ce eu voi veni dinspre mare.

Aşa, dacă vreunul fuge, sau vrea să fugă, eu îl blochez.

Echipa s-o comande domnul Augello, pentru că eu vin cu dvs.

Nu.

- Comisare, de data asta... - Nu. E un ordin.

Cum vreţi dvs.

Intră!

Ţi-a trebuit ceva timp, nu?

Da, însă aduc noutăţi.

- Adică? - În primul rând astea.

Ai văzut vreun semn de viaţă?

Nu, după părerea mea vor să lase impresia că pescăria e nelocuită.

Dar vezi lanţul?

E perfect uns: semn că aici sunt persoane care intră şi ies.

Vorbind despre debarcări, prietena mea de la căpitănia portului

mi-a spus că vedetele lor au interceptat patru ambarcaţii:

una se îndreaptă spre Seccagrande,

una spre Capo Bianco, una la Manfia şi alta la Fela.

Toate încărcate până la refuz cu oameni. Deci nu poate fi vorba de transbordare.

Pot doar să-i urmărească, pentru ca în cazul în care se întâmplă o nenorocire

să recupereze naufragiaţii.

Aţi înţeles?

Ce anume?

Debarcările astea sunt o diversiune, doar pentru a face teatru.

Seccagrande şi Capo Bianco sunt la vest de pescărie.

Fela şi Manfia sunt la est.

Aşa că din întâmplare, porţiunea de mare din faţa pescăriei rămâne nesupravegheată.

- Fazio, mă auzi? Recepţie. - Da, comisare. Recepţie.

Vasul e în apropiere. Fiţi pregătiţi.

Bine.

- Fazio? - Da?

- Vasul a venit, trage la chei. - Suntem gata.

Stai! Stai!

Acum am eu grijă.

Toţi jos! Jos!

Mâinile sus! Poliţia!

Spada, du-te şi uită-te!

Galluzzo, du-te şi controlează.

Sfânta Fecioară, comisare... Comisare?

Ai grijă de copii.

Salvo?

Salvo?

- Eşti sigur că nu vrei să-l ţii, comisare? - Nu, nu, nu-mi trebuie.

- Dar aici nu e telefon. - Exact.

- Acum tu te întorci la birou şi ce zici? - Că nu ştiu unde vă găsiţi.

Bravo.

- Când să vin să vă iau? - Peste o săptămână.

- Te rog, nu spune nimic nimănui. Clar? - Nu vă faceţi griji, comisare.

- Atunci, plec. - Du-te.

Fazio?

Mulţumesc.

Datoria.

- Domnule comisar, ce plăcere! - Domnul Presti Filippo...

Încântat să vă văd, domnule comisar.

V-am pregătit casa

- cum era când venea tatăl dvs. - Am văzut.

Venea mereu aici, pe la mine, şi eu v-am dat casa lui.

Nu m-am atins de nimic, a rămas totul ca atunci când l-au dus la spital...

Într-o zi, tatăl dvs mi-a zis: Ştii Filippo,

în paradisul ăsta, cu toată pacea asta,

pot sta singur cu mine însumi.

Aşa mi-a zis.

Domnule comisar, folosiţi ceasul tatălui dvs?

Da, cum să nu. Uite-l.

Bravo, asta vă face onoare.

Cum v-aţi fi gândit la tatăl dvs dacă-l pierdeaţi?

Domnule comisar, casa mea vă stă la dispoziţie.

Eu vă stau mereu la dispoziţie.

Dacă aveţi nevoie de ceva, ajunge să strigaţi:

"Grăbeşte-te Filippo!" Şi eu vin imediat.

Mulţumesc.