Original subtitles

COMISARUL MONTALBANO 06x01- Răbdarea păianjenului

Traducere după sonor şi adaptare: VERONICA

Alo?

Domnule, ce-am făcut, v-am trezit?

Catarella, uită-te un pic... E 6 dimineata fix!

Ceasul meu arată 6 şi 3 minute.

Înseamnă că merge înainte cu 3 minute.

- Atunci îl dau 3 minute înapoi. - Bravo.

- Mulţumesc, domnule. - Cu plăcere.

Alo?

Domnule, vă cer iertăciune, dar problema cu ora...

..m-a făcut să uit motivul pentru care am telefonat.

Hai, spune-mi!

Se pare că au sechestrat motoreta unei fete.

- Sechestrat? - Sechestrat, domnule!

Fă-mă să înţeleg, Catarella.

Tu îmi dai telefon la 6 dimineaţa ca să-mi spui că au sechestrat motoreta unei fete?

- Domnule... - Dacă-mi permiţi, mie mi se fute.

Domnule, ca să vă futeţi n-aveţi nevoie de permisiunea mea.

N-am sechestrat noi motoreta şi nici "oamenii de bine".

Din întâmplare al cui a fost meritul?

Asta nu ştiu să vă spun, domnule. Nu se ştie, nu se cunoaşte.

Au găsit motoreta, dar stapâna "lipseşte".

Lipseşte? N-am priceput nimic!

Deci aţi găsit o motoretă dar nu reuşiţi să găsiţi proprietara motoretei. Aşa e?

- Pare exact aşa, domnule.. - Dă-mi-l pe Fazio.

Nu e. Fazio e la faţa locului, domnule.

- Dl Augello e, a venit? - Nu domnule, şi el e la faţa locului.

Bine, dar sunt toţi la faţa locului. Atunci de ce m-ai sunat?

Dl Augello aşa mi-a zis: să vă telefonez imediat personal în persoană, domnule.

A... Ţi-a spus dl Augello? Bine! De Mimi mă ocup eu.

- Vino, fotografiază aici, uite. - Da, da.

Mimi! Vrei să ai bunătatea să-mi explici ce dracu se întâmplă?

Salvo, afacerea se prezenta rău, iată de ce te-am chemat.

Unde e Fazio?

Fazio e la vilă cu tatăl fetei, în caz că telefonează răpitorii.

- Cine e fata? - Susanna Mistretta, a dispărut ieri seară.

S-a dus să înveţe la o prietenă şi nu s-a mai întors acasă.

Tatăl a căutat-o la celular, dar era tot timpul închis, aşa că s-a urcat în maşină...

...şi a mers pe drumul pe care îl făcea ea la întoarcere de obicei, dar n-a găsit-o.

- Cine a găsit motoreta? - Prietenul Susannei, Francesco.

Şi el a mers pe acelasi drum, pe urmă văzând că nu găseşte fata, a mers pe ăsta...

...cu toate că drumul spre casă e mult mai lung.

Şi aşa a văzut motoreta. E în stare perfectă.

Nicio zgârietură, e doar prăfuită.

- A pus-o el aşa? - Nu, jură ca n-a atins-o.

- N-aţi găsit nimic pe aici? - Nu.

Tatăl zice că fata avea un rucsac cu lucrurile sale.

Celular, cheile casei, portofel, dar nu l-am găsit.

- Ce e, Salvo? - E ceva care nu-mi place.

Adică?

Direcţia în care e motoreta.

Dacă venea de acolo şi mergea spre casă, la vilă, pe aici...

...de ce motoreta e îndreptată într-acolo?

Telefonul e unul singur. E acolo, în camera cu canapeaua.

Aşezaţi lucrurile şi grăbiţi-vă.

Da.

- Bună ziua, comisare. - Bună ziua.

Asta e fata. Fotografia am găsit-o în camera ei.

Şi ăla e tatăl.

Dl Salvatore Mistretta şi comisarul Montalbano.

- Bună ziua. Noutăţi? - Niciuna.

- Putem găsi un loc ca să vorbim liniştiţi? - Da.

Dacă cumva sună clopoţelul de sus, mă puteţi anunţa, vă rog?

- Ştiţi, soţia mea... - Sigur, nu vă faceţi griji.

- Vă rog. - Mulţumesc.

- Soţia dv e bolnavă? - E pe moarte.

- A aflat ce s-a întâmplat? - Nu.

E sub efectul tranchilizantelor şi somniferelor. Însă...

- Însă? - Însă continuă s-o cheme pe Susanna.

Ca şi cum, în mod obscur, ar înţelege ceva.

Dle Mistretta, trebuie să informez şi alte persoane de această răpire.

Judecătorul, chestorul, colegii mei din Montelusa...

- Mă scuzaţi. - Vă rog.

Nu i-am informat încă pentru că vreau sa fiu sigur.

- De ce anume? - Că e vorba de o răpire.

- Ce altceva să fie? - Nu ştiu, vom vedea.

Pentru început, dv sunteţi în gradul de a plăti o răscumpărare?

Nu. Nu, comisare.

Noi trăim doar din pensia mea.

Eu şi fratele meu Carlo avem doar casa asta...

...şi a trebuit s-o ipotecăm.

- Soţia dv are nevoie de asistenţă? - Continuu comisare, zi şi noapte.

- Facem cu schimbul: Susanna şi cu mine. - De când durează situaţia asta?

S-a agravat de vreo 6 luni.

Nu e posibil ca fiica dv să fi avut o cădere nervoasa şi să fi fugit?

Nu, exclus. Comisare, Susanna e o fată puternică, generoasă.

Nu mi-ar fi făcut niciodata răul ăsta. Niciodată!

Şi pe urmă, unde să se ducă să se ascundă?

Prieteni, rude de care era în mod particular ataşată?

Frecventează doar casa fratelui meu, dar rar.

Pe urmă, se întâlnea cu Francesco, băiatul acela care m-a ajutat s-o căutăm.

Nu discuta cu altcineva.

- Fata la care se dusese să înveţe? - E doar o colegă de şcoală, cred.

Francesco ăsta, prietenul ei...

- Se-nţelegeau bine? - Cred că da.

Sigur, câteodată îi auzeam certându-se la telefon...

..dar erau prostii, lucruri copilăreşti.

Nu e posibil ca fiica dv să se fi îndrăgostit de un altul...

şi acest altul a convins-o, a împins-o să fugă cu el?

Comisare, fiica mea este o fată cinstită.

Dacă ar fi început o relaţie cu un altul...

...l-ar fi informat pe Francesco şi l-ar fi părăsit.

- Mă scuzaţi. - Da.

- Am auzit clopoţelul sunând sus. - Da, vin.

Săracul! Amărâtul ăsta de Mistretta mă îndurerează, comisare.

Nu ţi se pare ciudat că ăştia încă n-au dat semne de viaţă pentru răscumpărare?

- Nu ştiu, eu nu sunt expert în răpiri. - Nici eu.

- N-am găsit nimic. Ce facem acum? - Informează-i pe chestor şi pe Jacomuzzi.

Am nevoie de numărul lui Francesco, prietenul Susannei,

şi adresa fetei la care mergea să inveţe. Le ai?

Uite-le aici.

- Tu ce faci? - Mă duc la birou.

Dacă răpitorii cheamă curând aşa cum sper anunţaţi-mă imediat.

Comisare de ce credeţi că o să cheme curând?

O fată ca Susanna poate fi răpită din două motive.

Ori pentru răscumpărare, pentru bani, ori ca să fie violată.

Dacă răpitorii sună, e pentru bani şi cred că ar conveni tuturor...

..în primul rând fetei. Ne mai auzim.

Pe curând.

- Bună ziua. - Bună ziua.

- Comisarul Montalbano? - Da.

Sf Maria! Ce frumos! Nu speram să vă cunosc!

- Veniţi, veniţi! Intraţi, comisare. - Mulţumesc.

Vă rog.

Eu vă cunosc, v-am văzut toate fotografiile în ziare.

Comisare, stiţi, eu citesc multe romane poliţiste, sunt pasiunea mea.

Pot să vă spun ceva?

- Vă rog. - Sincer...

Dv sunteti mai bun! Mai bun decât Maigret, Poirot, de...

- Vreţi o cafea? - Da, mulţumesc, dacă nu vă deranjez.

Ce deranj?

Mama s-a dus la cumpărături, camerista în dimineaţa asta nu vine...

...si eu sunt singură acasă.

Bine, vă fac o cafea, repede, repede.

- Veniţi, luaţi loc. - Mulţumesc.

Ascultă-mă o clipă.

Da, îţi spun... Asteaptă o clipă...

Încetezi? Îţi spun că a venit aici.

Da, a venit pe neasteptate... Comisarul Montalbano! Îti spun că e aici!

A venit pe neaşteptate! Zice că trebuie să mă interogheze, să-mi pună întrebări...

Sigur, dar grăbeşte-te, dacă nu, nu-l mai găseşti.

Da, te aştept.

Spune-i şi lui Emanuela, aia sigur vrea să vină.

Sigur, da.

Sandra, ascultă! Adu şi aparatul de fotografiat.

Aparatul de fotografiat.

Cum de ce?

Facem o fotografie cu el, din moment ce e aici!

Da, da, da...

- Cât zahăr? - De loc, mulţumesc.

- Dv şi Susanna sunteţi prietene bune? - Chiar prietene aş zice că nu..

Ne-am cunoscut la universitate, la Palermo.

Şi am descoperit că locuim amândouă la Vigata şi urmăm aceeaşi facultate.

Cam de o lună, Susanna venea în fiecare zi la mine acasă, de la 3 la 6.

- Îl cunoaşteţi pe Francesco, prietenul? - Lipari?

- De ce, sunt şi alţii? - Nu! Nu!...

Nu-l cunosc personal, dar ea mi-a vorbit de câteva ori.

Între fete se vorbeşte de prieteni.

Eu de exemplu nu am... prieten.

Susanna şi Francesco se înţelegeau bine?

Da. Cred că da.

Susanna v-a vorbit şi de un alt băiat?

Nu, nu. Vedeţi, comisare, Susanna e o fată bună, generoasă, leală... ca mine.

Însă nu se poate spune că e o fire expansivă.

- leri a primit vreun telefon? - Nu, n-a chemat-o nimeni.

Ieri seară a plecat la aceeaşi oră şi ne-am dat întâlnire pentru azi la 3.

Comisare, pot să vă spun ce cred eu despre dispariţia Susannei?

- Sigur. - Da?

- Da. - Sfântă Fecioară!

Comisare, după părerea mea în mod sigur nu e vorba de o răpire.

Susanna a plecat că a vrut şi se va întoarce peste câteva zile.

O fi vrut să se odihnească puţin fiindcă nu mai rezista...

...nu mai rezista să-şi vadă mama murind în fiecare zi şi noapte.

Dră, eu vă mulţumesc, aţi fost de mare ajutor pentru anchetă. Acum trebuie să plec.

Cum comisare, deja plecaţi?

Scuzaţi, nu mă mai interogaţi?

Aşteptaţi 5 minute. Facem o poză cu prietenele mele...

Îmi pare rău...

- Nu mă convocaţi la comisariat? - Vă voi convoca.

Bine, vă conduc.

- Nu v-a plăcut cafeaua? - Era foarte bună.

- Nu puteţi aştepta 5 minute? - Nici măcar o secundă, dră.

- La revedere. - La revedere.

- Pe curând. - La revedere!

Catarella!

- Domnule... - Aşteaptă! Mai întâi eu. Ascultă!

Aici sunt 2 numere de telefon.

Cheamă la al doilea, un anume Francesco Lipari.

- Francesco Lipari. - Bravo. Îi spui să vină la comisariat.

- Bine, domnule. - Acum tu.

Trebuie să-l sun pe Francesco Lipari şi şi să-i spun să vină la comisariat.

- Catare'! Ce trebuia să-mi spui tu? - Eu dumneavoastra? Nimic, dle!

Dar cum... Bine, nu-i nimic!

Ah, domnule! Vă cer iertăciune, dar uitasem.

- Dl Chestor vă caută de urgenţă! - Cheamă-l şi trece-mi convorbirea în birou.

Bună ziua.

Alo, dle chestor, bună ziua!

- Bună ziua, comisare Montalbano. - Spuneţi-mi.

- Ai fost deja informat de răpire? - Da, am aflat.

- Urâtă poveste, nu crezi? - Foarte urâtă, foarte urâtă.

Vă informez oficial că de anchetă se va ocupa dl Valente.

Ştii cum e... Fiind calabrez... Să zicem că...

Sigur, fiind clabrez se pricepe la răpiri ca toţi calabrezii, nu?

Şi tu, Montalbano, să-mi faci plăcerea de a nu te băga peste alţii ca de obicei.

Eu? Când am făcut-o, dle chestor?

Îl vei ajuta doar pe dl Valente, în direcţia urmată de el.

Cum să nu! Îmi puteţi da, vă rog, un exemplu?

Cum ce exemplu, dle chestor? De cum as putea să mă amestec.

- Chiar trebuie să-ţi explic? - Nu, scuzaţi-mă! Am înţeles, am înţeles.

Înseamnă că eu sunt Dora Riparia sau Dora Baltea...

... si dl Valente e râul Po, asta vreţi să spuneţi?

- Corect! Vezi că ai înţeles? Pe curând. - Multumesc, dle chestor.

Amestec...

Ames...

Guriţa mea, taci... Amestec pe dracu!

- Bună ziua, comisare! - Bună ziua!

- Uitaţi peştele dv. - Ce minunăţie!

- Pot să vă servesc? - Sigur, mulţumesc.

Mulţumesc.

Mulţumesc mult.

- Îl las aici, sau îl ţin la cald? - Nu, ţine-l la cald.

Comisare, un telefon pentru dv.

Pentru mine?

Mulţumesc.

- Alo? Sunt Montalbano. - Montalbano, bună ziua, sunt Valente.

Fifi! Un moment.

Spune-mi tot.

Nimic, Salvo. Îţi telefonez în legătură cu Fazio.

Mi-l poţi împrumuta? Ştii... Chestorul nu mi-a dat nici măcar un om.

Doar tehnicienii care au pus telefonul sub control, care după aia au plecat.

- A zis că eu sunt de ajuns. - Pentru că esti calabrez!

- Cine e calabrez? - Esti calabrez, deci expert în răpiri!

Dar eu nu sunt calabrez, pentru Dumnezeu! Eu sunt din Messina!

Dar chestorul s-a fixat că eşti calabrez. Eu ce pot să fac?

Mi-l împrumuţi pe Fazio? Cel puţin până diseară...

Da, da. Dacă nu se prăbuşeşte înainte, poţi să-l iei.

Ţie nu ţi se pare ciudat că răpitorii n-au dat încă nici un semn de viaţă?

Nu. E normal.

Mi s-a întâmplat o dată că ne-au trimis un mesaj după o săptămână.

Vezi că eşti calabrez expert!

- Are dreptate dl chestor! - Duceţi-vă dracului şi tu şi el.

- Te salut, Fifi. - Pa, pa, Montalbano.

- Bună ziua, comisare. - Bună ziua.

- Bună ziua, domnule. - Bună ziua.

Comisare!

- Da. - Aţi trimis să mă cheme?

Eu? Nu. Catarella!

Da, da, dle. Mi-aţi spus dv să-i telefonez domnului. Mi-aţi dat şi un bilet.

- Sunt Francesco Lipari. - Da, da, vă rog. Luaţi loc.

- Mulţumesc, Catarella. - Totdeauna la ordin, dle.

- Colegul meu, Valente, te-a interogat? - Nu. Nimeni nu m-a interogat.

I-am telefonat ieri tatălui Susannei ca să aflu dacă sunt noutăţi.

Din păcate, deocamdată nimic.

Şi tăcerea asta mă face să mă gândesc la ce e mai rău.

- Adică? - Că a fost răpită de careva...

...care vroia să abuzeze de ea.

De ce credeţi asta?

Comisare, toţi ştiu că tatăl Susannei nu are un ban.

Şi mai e ceva care mă îngrijorează.

leri seară Susanna a mers alt drum decât de obicei,

mult mai lung decât celălalt.

Nu ştiu de ce, dar drumul ăla pare numai bun pentru o răpire..

- Câţi ani aveţi, Francesco? - 23, dar spuneţi-mi "tu", comisare...

- Studiezi sau munceşti? - Studiez Dreptul, termin anul viitor.

- Când termini ce vrei să faci? - Ceea ce faceţi dv.

- Vrei să intri în poliţie? - Da.

- De ce? - Pentru că îmi place.

Susanna ţi-a spus vreodată că a primit telefoane obscene

sau propuneri neruşinate?

Complimente primea, da. E o fată frumoasă...

Dar sunt sigur că dacă s-ar fi întâmplat lucruri ciudate,

lucruri care să o îngrijoreze, mi-ar fi spus.

Prietena ei Tina e convinsă că Susanna a plecat de bunăvoie.

De ce?

Datorită unei căderi nervoase provocată de boala mamei..

Oboseala fizică de a trebui să o îngrijească...

Nu, comisare.

Nervii Susannei sunt destinaţi să cedeze, asta e sigur...

...dar e tot atât de sigur că asta se va întâmpla numai după moartea mamei.

- Apropo, dar ce are mama? - Ca să fiu sincer, n-am înţeles nimic.

Susanna mi-a explicat că mama ei moare de o boală incurabilă.

E refuzarea vieţii, un fel de depresie mortală.

- Cum ai cunoscut-o pe Susanna? - Din întâmplare. Într-un bar.

- V-aţi simpatizat imediat? -Simpatie? A fost dragoste la prima vedere.

Când vei lucra în poliţie, va trebui să pui şi tu întrebări stânjenitoare.

O făceaţi?

Ce?

Francesco, ce?... Dragoste.

Nu.

Însă...

Însă ieri am întâlnit-o înainte de a se duce la Tina.

Mi-a cerut să mergem la mine acasă, şi eu am spus da.

Şi aşa am făcut dragoste pentru prima dată.

- Bună ziua. - Bună ziua, comisare.

Bună ziua.

Sunt Carlo Mistretta, unchiul Susannei.

- Încântat, comisarul Montalbano. - Încântat.

Colegul dv m-a informat de telefonul dat de răpitori...

... şi a trebuit să vin imediat pentru că fratele meu se simţea rău.

- Acum cum se simte? - Sper că l-am făcut să se culce.

Doamna? Încă nu ştie nimic despre răpire?

Nu, nu! Asta ar mai lipsi. Pentru numele lui Dumnezeu, nu.

Nu. Fratele meu Salvatore i-a spus că Susanna s-a dus la Palermo pentru examene.

Biata mea cumnată nu e foarte lucidă.

Sunt ore când e total absentă.

- Valente! - Bună, Salvo.

-Aţi reuşit să aflaţi de unde s-a telefonat? - A fost prea scurt.

- Ascultă înregistrarea şi vorbim după aia. - Fazio!

- Scuzaţi-mă... - Nu-ţi face probleme. Dă-mi să ascult.

Uite.

Alo. Cine e?

- Ascultă fără să mă întrerupi. - Aici casa Mistrettra.

- Cine e? - Recunoşti vocea asta?

Cine vorbeşte?

Tată, tată, te rog, ajută-mă, ia-mă de aici!

Tată, te rog!

Ai auzit-o? Fata e aici cu noi şi până acum e bine.

Pregăteşte un sac cu banii! Îţi dau telefon poimâine.

Alo? Alo?

Alo!

Vreau să-l ascult din nou.

Ascultă fără să mă întrerupi. - Aici casa Mistretta.

Cine vorbeşte? - Recunoşti vocea asta?

Cine vorbeşte?

Tată, tată, te rog ajută-mă! Ia-mă de aici!

- Tată, te rog! - Ai auzit-o?

- Mesajul era înregistrat. Eşti de acord? - Absolut.

- Şi vocea barbatului contrafăcută. - Evident.

Cred că erau cel puţin doi. Îţi explic de ce.

Vocea Susannei era departe de înregistrator în planul al doilea.

Când cel care înregistra a zis:

"Recunoşti vocea asta?" au fost câteva secunde de tăcere...

...timpul necesar pentru ca complicele să scoată căluşul fetei. Ce zici?

Eu cred că putea să fie şi doar unul.

Zice: "Recunosti vocea asta" şi se duce să scoată căluşul.

Nu, în cazul ăla secundele de tăcere ar fi mai multe.

Ştii ceva?

- Nu se ţin de practica normală. - Adică?

Cum se face o răpire de obicei?

E angajat unul care face răpirea...

Ăsta duce răpitul

la cei care trebuie să-l ascundă şi să aibă grijă de el.

Doar după aia şefii cer răscumpărarea.

Deci cererea de răscumpărare vine la câteva zile după răpire.

- Aici au trecut doar câteva ore. - Şi atunci?

Atunci, după părerea mea, grupul care a răpit-o pe Susanna...

...e acelaşi grup care o ţine prizonieră şi acelaşi cere răscumpărarea.

Deci nu e o organizaţie mare.

Cum să-ţi spun, pare ceva făcut în familie, ca să se facă economie.

Dacă e aşa, nu sunt profesionişti. Şi atunci, totul se complică.

Devine şi mai riscant pentru fată, mă înţelegi?

Perfect.

Asta vrea să însemne că închisoarea nu e departe de aici.

Şi pe de altă parte, nu e nici o răpire fulger...

În cazurile astea, preţul răscumpărării pare stabilit imediat, la primul contact.

Nu au mult timp de pierdut.

Ascultă! Şi persoanele astea care pun voce Susannei la telefon? Ce zici, e normal?

De obicei nu se întâmplă.. Asta se vede doar la cinematograf.

Dacă nu vrei să plăteşti,

ca să te convingă, îl pun pe cel răpit să scrie două rânduri...

Sau îţi trimit acasă o bucată de ureche.

Astea sunt singurele forme de contact între cel răpit şi familie.

- Ai auzit cum vorbea bărbatul la telefon? - Cum vorbea?

O italiană perfectă, fără nicio urmă de dialect.

Da. E adevărat.

Catarella! Nu lăsa pe nimeni să ne deranjeze şi nu mă da la telefon.

La ordin, domnule.

Te rog, intră.

- Vrei să-mi spui ceva? - Nimic deosebit.

Mi-am amintit că nu v-am spus ceva. Nu ştiu dacă e important.

Nu, nu. Spune-mi, spune-mi! Totul poate fi important.

Când am descoperit motoreta Susannei, nu l-am avertizat imediat pe tatăl ei.

Mai întâi am mers pe drumul de la Vigata până aici.

Şi de ce?

Nu ştiu. A fost ceva instinctiv.

M-am găndit că poate a căzut, poate a leşinat sau poate şi-a pierdut memoria.

Atunci am căutat-o pe drumul ăla.

La întoarcere n-o mai căutam pe ea...

Ii căutai casca, pecare o purta intotdeauna.

V-aţi gândit şi dv?

Cum să nu! Oamenii mei au căutat-o peste tot, dar inutil.

Nu-i văd pe răpitori ducând-o în maşină pe Susanna... cu casca în cap.

Nici eu.

Chiar n-aveţi nicio idee de cum s-au petrecut lucrurile?

Răpirea asta are o mulţime de lucruri care nu-mi plac.

Mai întâi, de ce în seara aia Susanna

a mers pentru prima oară pe un drum pe care nu mai mersese niciodată

ca să se întoarcă acasă?

Poate că prin părţile alea locuieşte careva pe care îl cunoaşte.

- Careva... - Nu, nu cunoştea pe nimeni,

şi nimeni n-a văzut-o. Nu.

Răpirea ar putea fi rezultatul unei întâlniri întâmplătoare.

- Dar după părerea mea nu e aşa. - De ce?

Pentru că răpitorii ăştia, demonstrează că au un minim de organizare.

De exemplu: Nu se grăbesc să se elibereze de ostatic... De ce?

Pentru că au un loc sigur în care să-l ţină.

Dar un loc sigur nu-l găseşti aşa...

Mai întâi trebuie să-l găseşti, apoi să-l planifici, să-l organizezi, etc...

Deci, după părerea dv,

Susanna a fost răpită de cineva care ştia...

că în seara aia va trece pe acolo.

Nu, nu. Aşteptă! Aşteaptă!

Ipoteze, se pot face câte vrei.

Dar cu cât examinăm detaliile care par esenţiale,

cu cât le examinezi mai mult, cu atât îşi pierd contururile.

De exemplu tu ai venit aci ca să-mi vorbeşti despre casca Susannei.

- Da, de cască. - N-am mai vorbit.

Ti-ai dat seama? Cu cât vorbeam mai mult, cu atât se pierdea din vedere casca.

Acum problema e să înţelegem nu cum au răpit-o pe Susanna, ci de ce ai răpit-o.

Cer scuze pentru izbitură, dle, dar mi-a scăpat din mână!

Spune-mi.

Aţi spus că nu vreţi să fiţi deranjat cu nici un deranj din partea niciunui deranjator

- aşa că am venit să vă pun o întrebare. - Catare'. Pune întrebarea asta, pune-o!

Ziaristul domn Zito

face parte din categoria deranjatorilor sau poate viceversa, adică nu?

Nu. E la telefon? Răspund de aici. Mulţumesc.

Bine, domnule.

- Scuze. - Nimic.

Alo.

- Bună, Salvo, sunt Niccolo. - Bună, Niccolo.

-Voiam să-ţi spun că am ajuns acum la birou. - Şi ce mă interesează orarul tău, Niccolo?

Salvo, trebuie să-ţi vorbesc.

- Spune-mi. - Nu. Trebuie să vii tu aici.

Montalbano! Vino, vino!

Da, da! Băieţi. Scuzaţi un moment.

- Bună, Niccolo. - Bună, Salvo.

Ce s-a întâmplat?

Azi dimineaţă am primit un telefon anonim.

L-am înregistrat şi voiam să-l asculţi.

Alo. Cine e?

- Ascultă fără să mă întrerupi. - Aici casa Mistretta.

- Dar cine e? - Recunoşti vocea asta?

Dar cine vorbeşte?

Tată, tată, te rog ajută-mă! Ia-mă de aici!

Tată, te rog...

- Opreşte-l. - De ce? Ce s-a întâmplat?

- Cunosc deja convorbirea asta. - Unde ai auzit-o?

La familia Mistretta, ieri.

Şi de ce ne-au amestecat şi pe noi?

Eu mi-am format impresia că ăştia vor să afle toată lumea că au răpit fata.

- De ce? - Ăsta e misterul.

Cine face o răpire trebuie să acţioneze în tăcere absolută, au numai de câştigat.

În schimb ăştia fac tot posibilul să provoace cât mai multă agitaţie.

- Nu înţeleg. - Şi acum ce fac?

Ce faci? Dacă vrei să le faci jocul, o difuzezi.

Domnule Montalbano, eu nu sunt în serviciul delincvenţilor.

Bravo!

Voi savea grijă să scriu cuvintele astea nobile pe mormântul tău.

Ce nebun!

Dacă vrei să fii un ziarist cinstit, pune înregistrarea...

...la dispoziţia judecătorului şi chestorului.

Corect.

O fac imediat, pe cât e de adevărat că mă cheamă Zito! Ce mama dracu!

Uită-te!

Vă lăsăm să ascultaţi o înregistrare teribilă

sosită la redacţia noastră azi dimineaţă...

Cum?

Alo, cine e?

- Ascultă fără să mă întrerupi. - Aici casa Mistretta...

La dracu! Au trimis-o şi lor! Şi măgarii au transmis-o.

- De ce, te îndoiai? - Nu, dar aşa am pierdut ştirea.

Sau vrei să fii un ziarist cinstit, sau vrei să fii un ziarist necinstit...

Cinstit, cinstit! Dar să pierd o ştire de bună voie...

Ne-am confruntat dacă să transmitem sau nu convorbirea pe care aţi ascultat-o.

Vocea tulburată şi tulburătoare a Susannei Mistretta...

Nu suport să văd faţa asta ca un cur. Plec!

Aşteaptă, aşteaptă că te conduc. Nici eu nu vreau să ascult.

Franco, să reîncepem că se face târziu.

După părerea ta, ce vor răpitorii ăştia?

Nu ştiu.

Dar sigur nu bani. Familia Mistretta nu are bani nici să-şi cumpere pâine.

Nu le-au rămas nici batiste ca să plângă.

- Apropo, dar cum au pierdut tot? - Nu ştiu sigur.

Se vorbeşte că acum 6 ani au trebuit să vândă casa, magazinele, terenurile.

Deci acum 6 ani, aveau nevoie urgentă de bani, ca şi acum.

Dar atunci n-a fost o răpire.

Şi ce-i cu asta? Ar putea fi o mie de motive.

Te-am înţeles! Tu mă omori, Montalbano!

Noi ne târâm cu umilele noastre raţionamente...

...si tu ai imediat o intuiţie. Zbori! Zbori!

Nu te insult pentru că sunt de faţă colaboratorii tăi.

- Te salut. - Pa.

Nu vă faceţi griji, dle chestor. Imediat.

- Mă duc să iau o cafea. - Imediat, domnule.

Domnule, domnule! Scuzaţi-mă, domnule!

E dl chestor la telefon pentru dv. Ce fac, vi-l dau?

Da, da, dă-mi-l.

- Mulţumesc. - Vă rog.

- Dle chestor, bună ziua. - Bună ziua, Montalbano.

- Mişcă-te imediat! - La ordin. Ce trebuie să fac, dle chestor?

Mi s-a comunicat acum că dl Augello a căzut victima unui accident nefericit.

- Un accident nefericit? Ce s-a întâmplat? - Nimic grav, din fericire.

Vicecomisarul a căzut şi s-a lovit de poartă. Trebuie să fie înlocuit imediat.

E nevoie de cineva care să conducă oamenii care lucrează pe teren cu Augello.

Duceţi-vă dv deocamdată, dar nu luaţi iniţiative...

... Mai târziu o să trimit pe cineva care să-l substituie.

De acord, dle chestor. Mulţumesc.

- Unde e Galluzzo? - E aici, domnule.

- Galluzzo! L-aţi văzut pe Galuzzo? - Nu.

- Unde a dispărut? Galluzzo! - Ce e, domnule?

Se pare că dl Augello, s-a lovit. Mergem să-l înlocuim.

- Sfântă Fecioară! - Nu-ţi face griji, nu e ceva grav.

- Nu domnule, zic pentru mine. - De ce, ce ai făcut?

Domnule, uite, nu ştiu ce am mâncat

dar am stomacul deranjat. Trebuie mă duc mereu la toaletă.

- Va trebui să te abţi. - Bună ziua, domnule.

- Ce ai? - Domnule, nu mai pot.

- Cum nu mai poţi? - Domnule, nu mai pot!

Nu mai pot!

- Aproape am ajuns, mai sunt 3 km. - Da, domnule, dar eu nu mai rezist.

Nu mai rezist.

Vin! Aproape am terminat, domnule!

Galluzzo!

- Iată-mă! - Vino aici.

- Iată-mă! - Uită-te!

După părerea mea e casca fetei.

- Ce cur, comisare! - Al tău! Onoarea curului tău investigativ.

Dacă casca fetei e aici înseamnă că probabil e în zonă. Chem întăriri?

Nu, după părerea mea e ceea ce vor să ne facă să credem.

E o pistă falsă.

Şi atunci ce facem?

Cheamă-l pe Augello si spune-i să trimită pe cineva să păzească casca.

Până atunci tu nu te mişti de aici.

- Comisare, dv unde vă duceţi? - Să văd dacă sunt ouă proaspete.

- Bună ziua. - Bună ziua.

De ce aţi lăsat maşina aşa departe? Puteaţi s-o puneţi aici, în faţă.

Nu vă faceţi probleme, n-are importanţă, am parcat-o acolo.

- Vreţi ouă, sau... - Sau?

- Sau. - Atunci veniţi cu mine.

- Ajunge! Sunt comisarul Montalbano. - Sfântă Fecioară!

Nu te impacienta. Ai licenţă ca să vinzi ouă?

Da. Da. Mă duc s-o aduc.

N-are importanţă. Eu nu vreau s-o văd, dar colegii mei ţi-o vor cere.

- De ce, ce s-a întâmplat? - Mai întâi răspunde-mi mie...

Locuieşti singură aici?

- Nu, cu soţul meu. - Şi unde e?

În cabană.

- Du-te si cheamă-l. - Nu poate să vină.

Nu poate veni?

- Nu. - De ce?

Nu are picioare. Au trebuit să i le taie după ce s-a întâmplat nenorocirea...

Care nenorocire?

Lucra pe câmp cu tractorul si tractorul s-a răsturnat.

- Când s-a întâmplat? - Acum 3 ani.

La 2 ani de când ne căsătorisem.

Arată-mi-l!

Noaptea are dureri îngrozitoare.

- De ce nu-l duci la spital? - Îl îngrijesc mai bine eu.

Doctorul Mistretta mi-a spus să-i fac injecţia când nu mai suportă durerea..

Însă medicamentele costă, comisare, şi eu nu vreau să-i lipsească...

...chiar dacă ar trebui să-mi vând ochii.

Pentru asta primesc bărbaţi.

Ai auzit povestea fetei răpite?

Mi se pare că da, la televizor.

În ultimele zile ai observat ceva ciudat pe aici?

- Nimic, comisare. Chiar nimic. - Esti sigură?

Nu ştiu. Poate alaltăieri noapte, dar poate să fie o prostie.

Tu spune-mi.

Alaltăieri noapte eram trează şi am auzit venind o maşină aici.

Atunci am coborât din pat crezând că e careva pentru mine...

Dar maşina a venit până aici în faţă, dar pe urmă s-a întors înapoi...

...pentru că doar aici e spaţiu ca să întoarcă.

Bine. Aici în faţă am găsit ceva care probabil aparţine fetei.

Nu comisare, nu.

- Noi nu avem nici un amestec... - Ştiu, dar vor vrea să te interogheze.

Tu spune-le despre povestea cu maşina.

Însă nu le spune că... În fine, să nu te găsească îmbrăcată aşa.

Scoate-ţi machiajul, pantofii... Tu eşti una care doar vinde ouă, clar?

E clar, comisare. Mulţumesc.

Mulţumesc, comisare.

După emisiunea de la TeleVigata, telefonul de la vilă a sunat continuu.

Lucruri fără importanţă...

...cereri de interviuri, cuvinte de confort, persoane care se roagă, lucruri de-astea.

Însă în mod sigur, două telefoane au fost puţin diferite.

Prima era a unui administrator de la Peruzzo.

- Ce e Peruzzo? - Nu ştiu, comisare. Aşa s-a prezentat.

M-a lăsat să înţeleg că numele nu e important.

Însă mi-a zis să-i spun dlui Mistretta...

...că orgoliul e bun, dar prea mult orgoliu aduce pagubă.

- Şi pe urmă? Cealaltă? - O doamnă destul de în vârstă

care vroia cu orice preţ să vorbească cu dna Mistretta.

La un moment dat, aflând că dna Mistretta nu putea să vină la telefon...

m-a rugat să-i spun exact cuvintele astea:

"Viaţa fiicei tale e în mâinile tale".

"Lasă totul de-o parte şi fă tu primul pas."

- Şi ce înseamnă? - Nu ştiu, comisare.

- I-ai spus dlui Valente? - Nu.

- De ce? - Pentru că am crezut că dlui Valente

lucrurile astea puteau să nu i se pară interesante.

- In schimb dv vă puteau da vreo idee. - Bravo, Fazio. Mulţumesc.

La revedere, comisare.

- Bună, Catarella. - Dle Fazio, bună ziua.

- Permiteţi? - Comisare, bună ziua.

- Veniţi, intraţi! - Mulţumesc.

Vă conduc.

Eu doar ce am terminat de mâncat. Doriţi o cafea?

Mulţumesc, cu plăcere.

Casa asta de ţară, poate părea prea mare pentru o singură persoană.

Dar pe vremuri aşa se obişnuia. Acum s-a schimbat totul.

Cândva aici, în jur, erau peste tot vii, măslini.

Casa... Construcţia care e aici, alături...

...înăuntru sunt mori, pietre de moară, pivniţe, acum nefolosite.

Etajul de sus e închis din timpuri imemorabile.

Doctore, eu am venit pentru că aş vrea să vă întreb...

...dacă vreţi şi puteţi să-mi răspundeţi...

ceva despre boala cumnatei dv.

Comisare, nu e nici un secret profesional de respectat.

Cumnata mea... a fost otrăvită.

O otrăvire ireversibilă care o va duce sigur la moarte.

Au otrăvit-o?

De ce folosiţi pluralul? A otrăvit-o un singur om.

- Cunoaşteţi numele acestui om? - Sigur.

Şi de ce nu l-aţi denunţat?

Pentru că nu poate fi urmărit din punct de vedere legal.

Dar de ce? Cum a fost otrăvită doamna?

De către viaţă...

Sau altfel spus, cineva a constrâns-o cu cruzime...

...să treacă printr-un teritoriu obscen al existenţei.

La un moment dat Giulia a refuzat să continue...

...a renunţat la orice apărare, orice rezistenţă şi s-a lăsat în voia sorţii.

Scuzaţi-mă, n-am priceput nimic. Trebuie să vă rog să fiţi mai clar.

Fratele.

- Fratele cui? - Fratele Giuliei.

- Doamna are un frate? - Da... Antonio.

Cum de nu a venit într-o...

Da, comisare, aveţi dreptate. Cum de nu a venit

într-o situaţie aşa... dramatică.

Vedeţi...

Fratele si sora nu se mai frecventează de mult, de foarte mult timp.

Să zicem... de 6 ani?

Ah, dv ştiţi deja totul, comisare.

Da, totul a început acum vreo 6 ani.

Giulia şi fratele ei Antonio

au rămas orfani de când erau copii.

Prin urmare au crescut cum cresc de obicei orfanii.

Foarte ataşaţi unul de altul.

Când Giulia s-a căsătorit cu fratele meu Salvatore...

...au plecat în Uruguay ca să muncească şi Giulia l-a luat cu ea şi pe fratele ei.

Alo?

Da, eu sunt.

Când?

Vin imediat.

Comisarul Montalbano e aici cu mine. Vreţi să-i vorbiţi?

Alo? Da, Fazio.

- Unde e fratele meu? - La etaj, cu infirmiera.

-Asculta convorbirea şi a leşinat. - Urc la el.

Fazio, lasă-mă să ascult.

Alo. Alo, cine vorbeşte?

Ascultă-mă! Susanna e bine dar vrea să fie alături de mama ei.

Pregăteşte 6 miliarde.

Repet. 6 miliarde. Ştii unde să le găseşti. Pe curând.

De data asta n-au pus-o pe Susanna să vorbească...

- Nu. - ...şi vorbesc de miliarde.

Şi despre ce ar trebui să vorbească?

- De euro. - Şi nu e acelaşi lucru?

Nu. Nu, nu, nu.

Şi asta înseamnă cine a lasat mesajul gândeşte încă ca în alte vremuri.

Reuşeşte mai uşor să numere banii în lire decât în euro.

Sau poate îşi bat joc de noi, cum au făcut cu casca şi rucsacul.

Scuzaţi-mă, comisare, eu mă duc să iau un pic de aer.

- Dacă telefonează cineva, sunteţi voi. - Du-te, du-te!

In convorbirea asta telefonică e un element nou care mi de pare important.

Răpitorul ne spune că ştie bine că familia Mistretta nu are bani...

...dar că ştie la fel de bine unde pot să se ducă ca să-i găsească.

În schimb noi nu avem nici o idee.

- Am putea avea una. - Cum?

Noi trebuie să convingem familia Mistretta să facă paşii necesari...

...ca să facă rost de astea binecuvântate 6 miliarde.

De la paşii ăştia, vom şti multe lucruri..

- Judecătorul ştie de telefonul ăsta? - Nu. Nu încă.

Ai putea să-i sugerezi să blocheze bunurile lui Mistretta şi ale soţiei...

...şi să comunice măsura luată ziarelor cât mai repede cu putinţă.

Scuză-mă. De ce?

Ca să-i oblige să se mişte pentru a procura banii

...şi să-i pună sub presiune datorită opiniei publice.

Şi eu, în plus,

imediat ce se simte mai bine, il pun sub presiune pe tatăl Susannei.

Bravo.

Scuzaţi-mă!

- E adevărat că au cerut 6 miliarde? - Din păcate... da.

Biata mea nepoată!

Doctore, pot să vă spun două cuvinte?

Sigur.

Comisare, telefonul despre care mi-a vorbit fratele meu...

...are legătură cu ce vă povesteam mai înainte la mine acasă.

Ajunsesem la punctul în care familia Mistretta a plecat în Uruguay...

...şi Giulia l-a luat cu ea pe fratele ei Antonio.

Antonio era laureat în inginerie. Cum a ajuns în Uruguay a găsit imediat de muncă...

...mulţumită fratelui meu. Şi în 5 ani s-a îmbogăţit.

Antonio, vreau să spun.

Nu atât cu munca lui ca inginer...

...cât datorită abilităţii în a se mişca prin zonele libere.

Pe atunci aveau multe zone libere în Uruguay.

În câteva cuvinte, comisare, a găsit un mod mai mult sau mai putin legal...

..să evite taxele şi să-i ajute şi pe alţii să le evite.

După 5 ani, cu toţi banii câştigaţi, care erau o mulţime...

...s-a întors în Sicilia şi a primit multe contracte de construcţii publice.

Nu mă întrebaţi cum, comisare, pentru că

nu ştiu şi nu vreau să ştiu, chiar dacă e uşor de intuit.

Oricum, într-o bună zi Antonio a fost anchetat pentru aceste contracte...

Şi atunci, pentru a se salva trebuia să facă să dispară nişte documente.

Acum 6 ani, într-o seară, s-a prezentat acasă la sora lui Giulia...

...şi plângând i-a cerut 2 miliarde.

Două miliarde, pentru că în acel moment

nu avea bani lichizi şi nu vroia să ceară la bănci.

Intr-o lună, comisare, familia Mistretta a vândut tot, tot.

Am reuşit să strângem 1 miliard şi 750 milioane.

Dar Antonio Peruzzo avea nevoie de 2 miliarde.

Cine a dat restul de bani?

- E nevoie s-o spun, comisare? - Da.

- Eu. - Dumneavoastră?

Şi pe urmă?

Un an mai târziu Giulia s-a gândit s-o trimită pe Susanna, fiica ei,

să studieze la Florenţa...

Şi i-a cerut fratelui să-i dea înapoi măcar o parte din banii împrumutaţi.

El spuse că nu era momentul potrivit, dar în fine...

În câteva cuvinte, comisare, momentul potrivit nu a venit niciodată.

Deci împrumutul nu a fost nici până azi restituit?

Exact.

El a ieşit basma curată la proces şi pe urmă, în mod misterios...

...toate firmele sale de inginerie, Antonio Peruzzo...

...au început să dea faliment una după alta şi toţi au fost păgubiţi.

Practic toţi: creditori, furnitori, muncitori, funcţionari... toţi.

Fratele şi sora au întrerupt legăturile...

...si Giulia a început să se îmbolnăvească.

Nu mai vroia să trăiască.

Cum merg acum afacerile lui Antonio Peruzzo?

Minunat, comisare, minunat!

Ce faci aici?

Mimi, vin mereu la spital să mă plimb pe coridoare:

înainte şi înapoi, înainte şi înapoi.

- Ţi-era dor de mine şi ai venit să mă vezi? - Nu fă pe nebunul, Mimi. Cum te simţi?

Cum să mă simt? Două coaste rupte şi dureri peste tot.

- Dacă cazi în gropi! - Lasă-mă în pace... Cum merge ancheta?

Nimic concret. Dar am o idee care mi se tot plimbă prin cap.

Adică?

Că n-au vrut s-o răpescă pe fiica lui Salvatore Mistretta...

...ci pe nepoata inginerului Peruzzo.

- Cine e inginerul Peruzzo? - Antreprenorul ăla...

Ăla care acum a intrat şi în politică.

- Nu ştii nimic? - Nu-l cunosc.

E unchiul Susannei Mistretta. Ăla care are banii.

Dar cred că răpirea nu s-a făcut pentru bani, ci ca să se răzbune pe Peruzzo.

- Ce te face să crezi asta? - Tactica răpitorilor.

Încep încet-încet să-l amestece pe inginerul Peruzzo în afacerea asta...

...dar fără să lase să se vadă că el era de la început obiectivul.

Răzbunarea?

Atunci ştiind motivul, e uşor să găsim vinovatul.

Nu... Ar fi bine! Când inginerul Peruzzo a dat faliment acum câţiva ani...

...a ruinat mulţi, a lăsat mulţi pe drumuri, deci o mulţime de lume are ceva cu el.

- Şi trebuie să facem? - Nimic, aşteptăm următoarea mişcare.

Cum merge, Mimi?

Cum să meargă? Ţi-am spus, am două coaste rupte!

Tatăl le-a văzut?

Glumeşti? Nu numai că nu i-am arătat fotografia...

...nu l-am lăsat nici la televizor şi i-am spus infirmierei să-l ţină în cameră.

Şi pe unchi l-ai anunţat?

Da, dar ăla zice că nu poate să vină decât peste două ore.

Probabil că o ţin într-unul din rezervoarele astea de apă de ploaie nefolosit.

- La ţară? - Da.

Fără căluş, dacă începe să ţipe, într-un loc locuit o aud toţi.

- De-asta n-au legat-o nici măcar la ochi. - Da, dar ştii...

Când se duc la ea, îşi pun o glugă pe cap şi au rezolvat.

E ceva care nu-ţi place?

Nu ştiu. "La cine trebuie".

Primul lucru de făcut e să ne punem în contact cu acest Antonio Peruzzo.

- Ce zici? - Să mergem.

- Ai numărul? - Da, uite-l.

Mulţumesc.

Alo?

Alo. Bună ziua. Sunt comisarul Montalbano.

- Vreau să vorbesc cu inginerul Peruzzo. - Inginerul Peruzzo e plecat.

Plecat? Plecat din birou, plecat din oraş? Plecat, unde?

Da. Plecat din oraş.

- Când se întoarce? - Nu ştiu.

- Ştiţi unde a plecat? - La Palermo.

- La care hotel s-a cazat? - Hotel Excelsior.

Excelsior! Puteţi să-mi daţi numarul de telefon?

091-773577.

Mulţumesc. Inginerul are şi celular?

Da.

- Mi-l daţi? - Scuzaţi-mă, dar nu ştiu dacă...

- Ce fac? Vin să-l cer personal? - Nu, nu... Vi-l dau imediat.

833-3555060.

Mulţumesc pentru colaborare.

- Hotel Excelsior. - Bună ziua. Sunt comisarul Montalbano...

..de la comisariatul din Vigata. Il caut pe inginerul Peruzzo.

- Îmi pare rău, dar nu e in hotel, comisare. - Când se întoarce?

Adevărul e că inginerul nu s-a întors nici azi noapte.

- Am înţeles, mulţumesc. - La revedere.

Utilizatorul căutat nu este disponibil.

Culmea! Ştii ce fac acum?

Pun sub control telefonul lui Peruzzo şi ale firmei lui.

- Comisare! - Ce e?

- Comisare! - Ce e?

E scandal în oraş.

- Adică? - Toţi vorbesc de inginerul Peruzzo.

Chiar dacă la televizor nu i-au spus numele, l-au recunoscut oricum.

Sunt două tabere. După unii inginerul trebuie să plătească răscumpărarea...

...după alţii că nu are nici o datorie faţă de nepoată-sa.

Însă primii sunt mai mulţi.

La "Cafeneaua Costantino" a lipsit puţin să se omoare.

Şi aşa l-au futut pe Peruzzo!

- Catarella! - Comandaţi, domnule. La ordin!

Catare', prietenul ăla al tău de încredere, ăla care mărea fotografii... Cum îl chema?

Ăla înalt, înalt, lung, lung?

- Cicco de Cicco! - Cicco de Cicco!

- Mai lucrează la Chestura din Montelusa? - E acolo mereu, domnule.

Acum tu te duci la Montelusa şi îi dai fotografia asta să ţi-o măreasca bine.

- Lasă pe careva la centrală. - Am eu grijă, domnule.

Spata, asează-te la centrală, că eu trebuie să fac un comision.

- Ah, domnule, domnule! - Ce e?

Uitasem! E băiatul ăla care vrea să vorbească cu dv în persoană personal.

Care băiat?

- Francesco Lipari îl cheamă. - Şi unde e?

L-am pus să astepte în camera dv. Am făcut rău?

- Ai facut foarte bine. - Mulţumesc, domnule.

Mă duc imediat să fac asta.

- Bună ziua, Francesco. - Comisare!

- Ce mai faci? - Bine.

Ia loc, te rog.

Vrei să-mi spui ceva?

- Aţi văzut fotografia? - Da.

Cum se simţea?

Aş zice... Având în vedere situaţia, destul de bine.

- Pot s-o văd şi eu? - Nu, nu pot. Am trimis-o la Montelusa.

- De ce? - Pentru o analiză.

Ce analiză?

Nu a fetei. A locului unde a fost făcută fotografia.

Se vede că ar fi maltratat-o sau i-ar fi făcut vreun rău?

N-aş zice.

- Se vedea faţa? - Da.

Cum era privirea?

Surâd pentru că a fost primul lucru care mi-a sărit în ochi la fotografie.

Uite... Susanna are o expresie ciudată, aş zice...

- Determinată. - Da, bravo. Determinată.

Eu o cunosc.

Inseamnă că nu se va da bătută niciodată în faţa situaţiei...

...şi va încerca să iasă singură. Va trebui să fim atenţi.

Credeţi că inginerul va plăti?

Uite...

După cum merg lucrurile... inginerul n-are de ales, decât să cedeze şantajului.

Să sperăm.

- Bună ziua, Fazio. Noutăţi? - Nici una, comisare.

- Bună ziua. - Salut, Montalbano. Organizam căutările.

- Faceţi-o! Faceţi-o! - Scuză-mă, Salvo, vroiai să spui ceva?

Da, să nu trageţi pentru nici un motiv.

Pentru nici un motiv.

Comisare, scuză-mă.

- Pot să vă întreb de ce? - De ce?

Pentru că o dată unul ca dv a tras şi a ucis un nenorocit care răpise o fată.

S-au făcut cercetări, dar degeaba.

Cine putea să spună unde era ascunsă fata, nu mai putea vorbi.

A fost găsită după o lună,

cu mâinile si picioarele legate, moartă de foame şi de sete. Satisfăcut?

Spor la muncă.

Atunci, primul grup îl comanzi tu...

...şi ţineti minte, l-aţi auzit pe Montalbano, fără arme.

Permiteţi?

- Vă rog. - Voiam un pahar cu apă, se poate?

- Vă rog, vă rog, luaţi loc. - Mulţumesc.

- Mă servesc singur. - Da.

- Sunteţi comisarul Montalbano? - Da.

- Dv sunteţi infirmiera? - Da, da.

- Şi dl Mistretta? - Doarme. Aşa vrea doctorul.

Îi dau somnifere şi tranchilizante cum mi-a spus el să fac.

- Doamna? - Ce vreţi să spuneţi?

Se simte mai bine? Mai rău? Sunt noutăţi?

Singura noutate care poate fi pentru biata de ea, e moartea.

- E lucidă? - Eu?

Nu, nu dv! Doamna, e lucidă?

Câteodată da, câteodată nu.

Nici când se pare că pricepe, după părerea mea nu pricepe nimic.

- E permis? - Vă rog.

- Ascultaţi... - Da?

- Pot s-o văd? - Sigur, veniţi după mine.

Am înţeles. Ca să faceţi denunţul trebuie să veniţi aici, la comisariat.

- Bună ziua, domnule. - Bună ziua, Catare'.

Domnule, mă scuzaţi! Doamnă, scuzaţi-mă şi dv!

Dle, mă scuzaţi. Au venit azi-dimineaţă fotografiile mărite pe care le-aţi vrut.

Bravo, te-ai mişcat foarte repede! Mulţumeşte-i lui Cicco de Cicco.

Da, domnule.

Aia care la prima vedere părea o crăpătură în ciment, e de fapt o sfoară groasă...

...legată la un termometru de must.

Deci fata e într-un bazin vechi pentru recoltarea mustului.

Atunci e nevoie să căutăm o adevărată fermă.

O casă din alea vechi cum erau odată, care aveau de toate, hambar, grajd...

Apropo, ai văzut TeleVigata azi-dimineaţă?

Nu, nu mă uit la televizor dimineaţa. Ce s-a întâmplat?

Au telefonat răpitorii.

Aceeaşi voce prefăcută zice că...

"Cel care trebuie are timp până mâine seara..."

"...sau nimeni n-o va mai revedea pe Susanna."

Asta e o răpire foarte mediatizată. Ce altceva au zis?

Nimic, ţi-am citat exact convorbirea. Niciun cuvânt în plus sau în minus.

Vor trebui să aducă înregistrarea dacă vrei s-o asculţi cu mine...

Nu. Nu, nu...

Salvo, povestea asta începe să mă îngrijoreze.

În schimb pe mine începe să mă distreze!

Ne ducem să le spunem băieţilor să caute în aceasta nouă direcţie.

Mimi, ce s-a întâmplat?

Mă săturasem de stat în spital, aşa că am semnat şi am plecat.

- Ce ţi-au făcut? - Mi-am luxat şi umărul.

În plus, doctorul zice că durează o lună, o lună jumate până se sudează coastele.

- Ai aflat de nevasta lui Peruzzo? - Nu. Ce s-a întâmplat?

Era la Montelusa, o femeie a recunoscut-o şi au înconjurat-o.

Au început s-o îmbrâncească până a căzut jos.

Au şi scuipat-o.

După aia i-au strigat să-i fie ruşine...

...şi să-i spună lui bărbatu-său să plătească imediat răscumpărarea.

Au trebuit să intervină carabinierii ca s-o salveze.

A fost o treabă urâtă.

Chiar aşa?

Da, am întâlnit-o cînd ieşeam din spital, avea toată faţa umflată, distrusă.

Şi asta după ce azi-noapte au dat foc la două camioane de la firma lui bărbatu-său.

Însă acolo, ca să fie clar, au scris pe perete:

"Plăteşte imediat, nemernicule".

După părerea ta, dacă nu plăteşte, se termină rău?

Nu.

- De ce? - Pentru că ăla plăteşte.

Avocatul vă aşteaptă. Urmaţi-mă!

- Vă rog. Luaţi loc! - Mulţumesc.

- Prieteni foarte dragi! - Mult ilustru avocate!

- Luaţi loc, luaţi loc! - Multumesc.

- Pot să vă ofer ceva? - Nu, mulţumesc.

Rosa. Poţi să pleci.

Deci, vorbesc eu sau mă întrebaţi voi?

- Vorbiţi dv. - Pot să iau notiţe?

- Nu, comisare... dar de ce? - Nu-i nimic.

- Deci, unde ajunsesem? - Mi se pare că nici n-am început.

Ah, da!

Deci, aşa cum am declarat azi-dimineaţă la TV...

asistatul meu, inginerul Peruzzo, chiar de a doua zi după răpirea nepoatei,

...s-a pus la dispoziţia răpitorilor...

...cunoscând situaţia economică precară...

- ...a familiei Mistretta. - Când a avut loc primul contact?

A doua zi după răpire, inginerul a primit un telefon anonim.

- Când? - A doua zi după răpire, pe la 10.

- Adică... după 14 ore? - Exact. Era o voce de bărbat.

Îl avertiza că, răpitorii având cunoştinţă de faptul...

...că familia Mistretta nu poate plăti răscumpărarea...

...considerau că el e unica persoană în gradul să satisfacă cererile lor.

Urmau să telefoneze din nou după-amiaza la 3.

Atunci clientul meu a venit în grabă aici, la mine.

Imediat am ajuns la concluzia...

...că, clientul meu a fost băgat la apă cu abilitate...

...şi că răpitorii aveau toate cărţile în mână ca să-l implice.

Dacă s-ar fi sustras acestei responsabilităţi

ar fi dăunat grav imaginii sale...

...şi şi-ar fi putut compromite iremediabil ambiţiile sale politice.

Cum cred că s-a şi întâmplat de altfel.

Ar fi trebuit să fie pe lista unui colegiu sigur la următoarele alegeri.

- Inutil să întreb în ce partid. - Exact. Întrebarea dv e inutilă.

Asta e.

După cum bine ştiţi, răpitorii au cerut 6 miliarde.

Clientul meu n-a avut încotro şi a acceptat.

În timp record a reuşit să retragă cele 6 miliarde cerute.

Dar inexplicabil, încă nu a primit...

...cum am spus si azi-dimineaţă la TV, în mod inexplicabil, nici o instrucţiune.

Credeţi că inginerul vă va telefona...

..imediat ce va şti unde si când trebuie să predea răscumpărarea?

De ce ar trebui să-mi telefoneze?

Dv ştiţi, dle avocat, că în cazul ăsta aveţi datoria să ne informaţi imediat, da?

Sigur că da! Şi sunt gata s-o fac.

- Ce mărime? - N-am înţeles.

- Ce tip bancnote au cerut? - A, da. De 500 euro.

Clientul dv a avut posibilitatea să noteze seriile?

Nu. Asta nu ştiu.

Bine...

- Asta e totul. - La revedere.

Mulţumesc, dle avocat.

Bietul inginer!

Vroia să-şi pună la adăpost curul.

Spera într-o răpire-fulger, aşa lumea n-ar fi ştiut nimic, însă aşa...

E o răpire neobişnuită. Răpitorii i-au telefonat imediat lui Peruzzo.

Şase ore înainte de a ne telefona nouă! Vale'. Ne-au tratat ca pe marionete.

Eh, da.

Dacă aveau situaţia în mână de la început...

...era suficient să-i telefoneze inginerului, şi ăla le-ar fi dat banii.

- De ce n-au făcut-o? - Poate voiau să ne fiarbă la foc mic.

Cu cât trece timpul cu atât ei riscă mai mult.

După părerea mea Susanna peste câteva ore se întoarce acasă.

Dar cum? Azi-dimineaţă erai de cu totul altă idee.

Azi-dimineaţă avocatul nu vorbise încă la TV...

...şi nu folosise încă un adverb, pe care cu noi l-a folosit în mod repetat.

- Care adverb? - "Inexplicabil", Vale'.

- Ce înseamnă? - Înseamnă că el îşi explică foarte bine.

Ei... Salvo. Încep să nu mai pricep nimic din povestea asta.

Lasă-te băgubaş. Ce faci acum?

Ce să fac? Ca de obicei mă duc să-i spun judecătorului.

Comisare! Au eliberat-o pe Susanna.

- Când? - Acum o oră.

Am încercat să telefonez, dv nu aţi răspuns şi atunci m-am gândit să vin aici.

Ai făcut bine. Cum se simte fata?

Bine, e doar un pic încercată cum e de înţeles.

Unchiul a controlat-o si a zis că e sănătoasă.

- Răpitorii au tratat-o bine? - Zice că da, nicio violenţă.

Ce zice, câţi erau?

Ea a văzut doar două persoane care purtau glugă, mereu aceleaşi.

Ne-a spus că azi-noapte au trezit-o, i-au pus o glugă...

...i-au legat mâinile la spate şi au băgat-o în portbagajul unei maşini.

Au călătorit câteva ore, după părerea ei...

...pe urmă s-au oprit, au coborât şi au mers pe jos o jumătate de oră..

Pe urmă au pus-o să se aşeze, au slăbit legăturile de la încheieturi şi au plecat.

Ea, după puţin timp, s-a eliberat şi s-a îndreptat spre Vigata.

Totul conform scenariului.

- În ce sens, comisare? - Nouă ne arată doar spectacolul pregătit.

Adevăratul spectacol l-au dat pentru un singur spectator, inginerul Peruzzo.

Pe urmă l-au chemat să participe. Du-te să te odihneşti.

Ar fi bine, comisare! Dl Valente mi-a cerut să mai rămân cu el o zi.

- Spune-i lui Valente că are si el oameni! - Ştiu, dar e o zi! Ce să facem?

Lasă că îl sun eu, pe Valente.

- Tu vezi să nu mori de oboseală. - Nu vă faceţi griji.

- Da, i-am spus... Domnule! - Ce e?

Vă caută unul la telefon. Zice că îl cheamă Luna.

Credeam că glumeste si i-am zis: "A... sunteţi domnul Luna?

Atunci vorbiţi cu mine care sunt domnul Soare!"

Cum i-am spus asta, ăla s-a supărat, domnule.

Mi se pare că-i nebun, ce trebuie să fac?

- Dă-mi-l în birou. - Imediat, domnule. Vi-l dau imediat.

Alo, dle Luna? Vi-l dau imediat pe dl comisar.

- Dle Montalbano, bună ziua. - Dle avocat Luna, vă salut.

Înainte de toate, complimente pntru telefonist.

-Scuzaţi-mă. În ce sens? - S-o lăsăm moartă, comisare.

- Da, s-o lăsăm moartă că e mai bine. - Vă telefonez ca să vă amintesc...

...sarcasmul dv inutil de ieri cu privire la mine şi la clientul meu.

Puteti să fiţi mai clar, vă rog?

Când aţi venit ieri seară, împreună cu colegul dv...

...eraţi convins că, clientul meu nu va plăti.

E o greşeală, dle avocat. Eu eram convins că, vrând-nevrând, clientul dv va plăti.

Aţi reuşit să luaţi legătura cu el?

Mi-a telefonat azi-noapte, după ce şi-a făcut datoria...

Ceea ce lumea aştepta din partea lui.

Putem în sfârşit să-i vorbim?

Încă nu se simte în stare, a avut o experienţă groaznică.

Sigur, o experienţă groaznică

ca aceea de a trebui să scoată din buzunar 6 miliarde de lire!

Da, puşi într-o valiză sau sacoşă, nu ştiu.

- Unde i-au spus să lase banii? -I-au telefonat ieri seară pe la 9.

I-au descris amănunţit drumul pe care trebuie să-l facă ca să ajungă...

- la necropola aia creştină de pe strada... - Da, ştiu unde e.

Nu trebuia să facă altceva decât să pună sacoşa cu bani într-un mormânt şi să plece.

Clientul meu a ajuns acolo puţin înainte de miezul nopţii...

...a executat ordinele primite şi a plecat în grabă.

Bine, dle avocat, acum trebuie să vă las.

Scuză-mă, comisare, trebuie să vă cer o favoare.

Spuneţi!

Să colaboraţi în mod cinstit la refacerea imaginii clientului meu...

...compromisă atât de grav...

Pot să vă întreb cine sunt ceilalţi "restauratori"?

Eu, dl Valente, toţi prietenii din partid...

...cei care au avut ocazia să cunoască...

- Dle avocat, e de la sine înteles. Bine? - Vă sunt recunoscător.

La revedere.

- Catarella! - Ordonaţi, domnule!

Ai celular?

- Da. - Împrumută-mi-l.

Dacă Valente sau Fazio mă caută, spune-le să mă caute pe celularul ăsta. Clar?

Am eu grijă.

Alo.

Domnule, sunt Fazio.

Fazio! Ce e?

Valente vrea să vă informez despre ce s-a întâmplat acum 45 de minute.

Spune-mi!

Valente l-a sunat pe avocatul Luna ca să-l întrebe de Peruzzo.

Avocatul i-a spus că inginerul a plătit azi-noapte răscumpărarea...

...şi i-a explicat unde a lăsat banii.

Dl Valente se duce acolo, pe strada spre Brancatto,

la necropolă ca să cerceteze locul...

...Din păcate, comisare, s-au luat după el ziariştii.

Vin aici... adică se duc acolo?

Da, comisare, se duc acolo.

Francesco, ce e?

-Scuzaţi-mă, comisare că vă deranjez, dar... - Ce e?

- Susanna mi-a spus... - Ce? Ai văzut-o?

Nu. După ce au eliberat-o am căutat-o la telefon de mai multe ori.

Dar a răspuns mereu taică-său sau unchiul

spunându-mi că Susanna e ocupată, că nu putea veni la telefon.

Apoi am aflat că maică-sa a murit, şi am telefonat din nou...

...şi Susanna... de data asta, mi-a răspuns în sfârşit.

Şi...

Calmează-te, calmează-te! Vino cu mine! Hai!

Deci? Ce ţi-a spus?

Că nu mai vrea să mă vadă.

Dar de ce, are pe altcineva?

- Mai rău - Mai rău? Ce poate fi mai rău, Francesco?

Nu e nimeni altcineva, se va călugări.

E o hotărâre pe care a luat-o când era prizonieră.

- E religioasă? - Nu... da, în limite normale.

E o promisiune pe care şi-a făcut-o ei însăşi...

...dacă era eliberată ca să-şi vadă mama încă în viaţă.

Peste cel mult o lună pleacă.

- Unde pleacă? - În Africa.

Renunţă la şcoală, să se mărite, să aibă copii, renunţă la tot.

- Ce vrea să facă în Africa? - Vrea să facă ceva folositor.

Mi-a spus chiar aşa: "Mă duc să fac în sfârşit ceva folositor."

Pleacă cu o organizaţie de voluntari.

Ştiţi că afăcut cerere acum două luni fără să-mi spună nimic?

Stătea cu mine şi în schimb se gândea să mă părăsească pentru totdeauna.

Ce i-a venit?

Sunt momente...

- Ai să vezi că se răzgândeşte. - Nu, comisare.

O cunosc prea bine. Când a luat o hotărâre, aşa rămâne.

Dar ce înseamnă? Ce înseamnă?

L-au legat de mâini şi de picioare pe acest inginer Peruzzo.

Azi TeleVigata a transmis o convorbire înregistrată de răpitori care spuneau...

...că răscumpărarea nu a fost plătită şi că cine trebuia să plătească i-a înşelat.

Au eliberat oricum fata, ca să nu aibă un mort pe conştiinţă.

Tu chiar crezi că inginerul a vrut să facă pe şmecherul riscând viaţa nepoatei?

Nu ştiu... Cred că avocatul Luna spune adevărul.

- Avocatul Luna? - Da, mi-a telefonat ieri seară...

..după ce s-a difuzat ştirea cu găsirea sacoşei plină cu hârtii.

Luna susţine că Peruzzo a lăsat în canal o sacoşă...

...cu echivalentul în euro a 6 miliarde de lire.

E suficient...

ca inginerul să arate documentele bancare de retragere a banilor.

Aşa am spus si eu, dar Luna zice că Peruzzo n-a folosit băncile...

...şi nu poate să spună cine i-a împrumutat banii.

Cine ştie din ce sursă vin banii ăia!

S-a dus candidatura într-un colegiu sigur!

Am impresia că pe Peruzzo nu îl aşteaptă un scaun în parlament...

- ...ci o celulă în puşcărie. - De ce?

Finanţele au decis să deschidă o anchetă, acum îi percheziţionează toate birourile.

Se pare că au găsit deja suficient material ca să-l trimită în puşcărie.

Bine! Ai înţeles, inginerul Peruzzo...

Ascultă, Vale... Ai aflat ceva de la fată?

Nu, e încă zguduită de răpire şi nu ne-a spus cine ştie ce.

Şi pe urmă, a stat mereu la căpătâiul mamei.

O s-o interoghez după înmormântare. Apropo, Salvo...

Aş fi vrut ca tu să fi prezent la interogatoriu...

...dar chestorul nu vrea să profite mai mult...

...de galanta ta disponibilitate.

Tradus în limbaj vulgar, trebuie sa mă car dintre picioare.

Se pare că da.

Bine.

Salut, Montalbano.

- Mulţumesc pentru tot. - Şi eu îţi mulţumesc.

- Comisare! Bună ziua. - Bună ziua.

- Scuzaţi-mă doar un moment. - Vă rog.

- Ce face soţul dv? - Ce vreţi să facă, sărmanul...

I-am făcut o injecţie de morfină ca să doarmă.

Uite-mă! Sunt gata.

- Comisare, vă fac o cafea? - Mulţumesc, nu te deranja.

Glumiţi? Veniţi cu mine.

Nu păreţi un zbir adevărat.

Mulţumesc.

- Colegii mei te-au interogat? - Comisarul meu!

Am făcut cum mi-ati spus, dar a fost inutil.

M-am îmbrăcat prost, mi-am scos fardul.

Dar nimic. Mi-au scotocit toată casa.

Mi-au lăsat găinile să fugă din coteţ şi mi-au spart trei coşuri cu ouă.

Pe urmă au intrat iar în casă şi s-au uitat până şi sub patul lui bărbatu-meu.

Eu le repetam că noi, cu nepoata doctorului Mistretta...

...nu aveam nici o legătură.

Pentru că nouă, comisare, doctorul ne dădea medicamentele gratis.

Mă înţelegeţi?

Ascultă, am venit să-ţi cer să faci un efort să-ţi aminteşti.

Pentru dv, orice.

Îţi aminteşti? Mi-ai spus că într-o noapte, după răpirea Susannei Mistretta...

...te-a trezit o maşină şi credeai că e un client de-al tău.

În schimb maşina a făcut manevra şi s-a întors înapoi.

Da.

Tu când te-ai trezit în noaptea aia, ce ai făcut?

Am venit aici şi am aprins lumina.

Care?

Aia de afară. Luminează toată plaja când e întuneric.

Când bărbatu-meu era sănătos, vara mâncam acolo.

- Şi după aia? - După aia m-am uitat afară...

...dar maşina întorsese deja şi am văzut-o din spate.

Te pricepi la maşini?

Eu? Nu, comisare, cum să mă pricep eu la maşini?

- Însă ai văzut maşina din spate? - Da, da.

- Şi-ţi aminteşti ce culoare avea? - Nu ştiu, nu-mi amintesc, n-aş şti să spun.

Ar fi putut fi... Ce ştiu eu? Verde, bej, albă...

De un lucru sunt sigură, nu era de culoare închisă.

- Ca aia a doctorului Mistretta? - E adevărat! Dar ce legătură are?

Nici una, caut o maşină ca cea a doctorului Mistretta.

- Multumesc, Angela. Şi pentru cafea. - Pentru nimic. La revedere.

Comisare!

- Nu vreţi un ou proaspăt-proaspăt? - Cum să nu!

Mulţumesc.

- E foarte bun! Mulţumesc. - Eu vă mulţumesc, comisare.

- Comisare. - Bună ziua, doctore.

Bună ziua. Ce faceţi aici?

- Trebuie să vă vorbesc. - Luaţi loc.

- Unde sunt Susanna şi fratele dv? - În cameră, să vegheze cadavrul.

Spuneţi-mi!

Înainte de toate trebuie să fac o promisiune.

Nu sunt aici în mod oficial, dar aş putea să fiu.

- N-am înţeles. - Veţi înţelege. Depinde de răspunsuri..

Atunci, întrebaţi-mă.

Aveti un pacient care trăieşte într-o căsuţă pe drumul spre Gullotta?

Unul care din cauză că i s-a răsturnat tractorul...

Da, da...

Bine.

Cunoaşteţi clinica "Bunul părinte"?

Astea sunt întrebările, comisare? Sigur că o cunosc, mă duc mereu.

- Vreţi o listă a pacienţilor mei? - Nu.

Doar că, casca Susannei era pe drumul care duce la casa pacientului dv...

...în timp ce rucsacul a fost găsit aproape de poarta...

- ...clinicii "Bunul părinte". Ştiaţi? - Da.

Şi de unde ştiaţi?

Din ziare, de la televizor, nu-mi amintesc.

Nu, doctore. Ziarele şi televiziunea nu au vorbit de aceste lucruri găsite.

Acum îmi amintesc. Mi-aţi spus dv în timpul vreunei discuţii...

Nu, doctore.

V-am spus că aceste obiecte au fost găsite, dar nu şi unde...

...Şi ştiţi de ce? Pentru că dv nu m-aţi întrebat.

Ascultaţi, comisare.

Pot fi zeci de explicaţii pentru faptul că nu v-am întrebat.

Vă daţi seama în ce stare eram?

Dv construiţi cine ştie ce, pe un foarte delicat fir de păianjen.

Un fir de păianjen... această metaforă a dv e foarte potrivită.

De fapt, la început, raţionamentul meu se baza pe ceva...

..mult mai subţire decât o pânză de păianjen, pe comportarea nepoatei dv.

Ceva ce mi-a povestit Francesco, fostul ei prieten.

- Apropo, ştiţi că l-a părăsit? - Da, mi-a spus.

E un argument delicat pe care îl înfrunt cu prudenţă.

Francesco si Susanna cu toate că erau prieteni nu aveau raporturi intime.

Nu aveţi nici un drept... şi pe urmă ce importanţă are pentru anchetă?

Are importanţă. Pentru că Francesco mi-a spus că în ziua răpirii...

...ea i-a cerut să meargă la el acasă şi pentru prima dată au făcut dragoste.

Sincer nu înţeleg ce legătură are comportamentul sexual al nepoată-mi.

Şi vă mai întreb o dată. Ce importanţă are?

Are importanţă... pentru că Francesco mi-a spus...

...că poate Susanna avea un fel presentiment.

Eu care nu cred în presentimente cred că era vorba de altceva.

Şi despre ce anume, după părerea dv?

Un adio.

Erau două luni de când făcuse cererea ca să plece în Africa.

Două luni.

Probabil de când i-a venit cealaltă idee.

Care idee? Comisare, dv acum chiar abuzaţi...

Doctore, vă avertizez. Dv greşiţi şi întrebările şi răspunsurile.

Eu am venit să pun cărţile pe masă,

să vă vorbesc despre suspiciunile mele.

Adică...

...despre speranţa mea.

- Aţi spus speranţa? - Da.

Că o capacitate extremă de a urî...

...se poate cu adevărat să se transforme într-o capacitate extremă de iubire.

Dv, Susanna, în seara aceea, aţi mers pe alt drum ca să vă întoarceţi acasă.

Acum trebuie să plec.

Dar aţi uitat un amănunt în minuţioasa punere în scenă.

- Un amănunt? - Da.

În fotografia polaroid, sub marginea rezervorului, apare o crăpătură lungă.

Am mărit detaliul acela şi nu e o crăpătură.

Nu e o crăpătură? Şi ce e?

Un termometru de must, de nerecunoscut, plin de pânze de păianjen...

...invizibil ochilor voştri, dar e încă acolo.

E o probă de necontestat.

E de ajuns să cer judecătorului un mandat de percheziţie pentru vila dv, doctore.

Va fi un frumos pas înainte pentru cariera dv!

Greşiţi din nou totul, şi mă scoateţi din sărite.

Ceea ce fac nu fac pentru dv, pentru mine sau cariera mea.

O faceţi pentru mine?

Infirmiera mi-a spus că aţi vrut să o vedeţi pe mama.

A trebuit să-mi dau seama...

...pentru că ideea de a vă răzbuna pe unchiul dv v-a venit chiar acolo...

...într-una din acele teribile nopţi lungi, petrecute veghindu-vă mama.

Acolo planul dv a crescut noapte după noapte...

Şi după aia i-aţi cerut ajutorul unchiului dv.

- Pentru că... - Spuneţi.

Pentru că Susanna a înţeles că eu am iubit-o întotdeauna pe Giulia.

O dragoste fără speranţă...

...dar care m-a împiedicat să am o viaţă a mea.

Şi deci, doctore, aţi aderat cu entuziasm la planul de a-i distruge imaginea lui Peruzzo.

Lovitura de graţie a fost înlocuirea valizei cu bani cu o sacoşă plină cu hârtie tăiată.

Înainte de a pleca, nu pot să las ca aceste 6 miliarde să rămână la voi.

La noi?

Banii nu mai sunt aici.

N-am oprit nici măcar banii împrumutaţi de mama

şi care n-au fost daţi înapoi niciodată.

Banii au fost deja împărţiţi şi majoritatea transferaţi în străinătate.

Trebuie să ajungă la 50 de organizaţii umanitare.

Dacă vreţi, vă arăt lista.

Nu, nu e nevoie.

- Eu plec. - Comisare!

Comisare!

Veniţi mâine la înmormântare?

- Mi-ar face plăcere. - Nu.

Sper doar că dv, Susanna...

...nu-mi veţi înşela aşteptările.