Original subtitles

(Tunete)

(Murmure)

Domnilor.

Nu te ridica.

Cina nu este servită astăzi.

Niciunul nu a venit.

Mâine nu va fi prânz.

Așadar...

vom număra zilele fără să mănânce o mușcătură

până când apare cătușat fiul unei cățele care a desenat asta.

Noapte bună.

(Tunete)

Așa mă vede echipajul.

Voi găsi persoana responsabilă.

Veți primi pedeapsă.

Când ceața aceea se ridică vom vedea Florida.

Fă tot ce îți stă în putere

ca să putem debarcati cat mai curand posibil.

Şerif,

dacă găsește lașul care mi-a murdărit nava,

tăia-i nasul murdar.

Ar fi trebuit să-i vezi chipul.

Mama care te-a născut.

Nu-mi spune cine a fost.

Mai bine nu știi.

-Haide, șerif.

Ai navigat mai multe războaie decât majoritatea dintre noi.

-Acea.

Este guvernatorul, Maldonado.

Măsurați-vă cuvintele.

-Nu mă înșela, executor.

Să nu mă ia dracu.

Există doar 500 de mile din Cuba în Florida

și suntem aici de trei luni.

Norocul nu este cu noi.

Ai fi putut măcar să-l atragi ceva mai grațios.

Cincizeci de gene dacă-l pictez gras și cu un ochi,

și douăzeci dacă îl pictez frumos ca o bucată.

Vor fi mai mult de cincizeci, Maldonado.

Nu ți-am spus că nu voia să știe cine este.

Era o zi 13 și cu siguranță marți.

O zi proastă pentru a te căsători și chiar mai rău pentru îmbarcare.

Probabil că s-au gândit cei 127 de marinari care au dezertat

înainte de expediție de Pánfilo de Narváez

va veni să plece.

Și s-au descurcat bine.

Dupa cateva zile,

un uragan a trimis una dintre nave

iar cei 60 de marinari care l-au condus până la fundul mării.

Să pască cu sirenele.

La cele patru nave rămase i-a aruncat pe o bară de nisip

și acolo au rămas, blocați în mijlocul Caraibelor.

Mai mult de o lună au trebuit să aștepte că o răsărire a apelor

permiteți-le să navigheze din nou.

Se epuizaseră toate prevederile tale

și mai mult de 50 de cai s-au înecat.

Fiecare navă are o insignă la bord.

Când vine vorba de el,

spânzurat sau lăsat cădea în mare accidental.

Dar de data aceasta a fost diferit

nimeni nu ar îndrăzni a spânzura guvernatorul.

Ce rău începe, rău se termină.

Și asta, abia începuse.

Două luni, doar două luni dupa moartea lui,

expediția de Fernando de Magallanes,

sau ce a rămas din ea,

am ajuns în sfârșit insulele condimentelor.

Dintre cele cinci nave

care a plecat fericit din Sanlúcar de Barrameda,

numai unul păstrat virtutea navigării.

Iar din cei 265 de marinari care îi conducea,

nu au mai rămas nici măcar 100.

Doi ani, trei luni și două zile fusesem încet să îndeplinim

promisiunea că amiralul Portugheză pentru a face coroana,

ajunge la adevăratele Indii.

Si acum, din cealaltă parte a lumii,

Era timpul să ne întoarcem.

Drumul părea la fel de mult,

într-o parte decât în ​​cealaltă.

Exact la fel.

Așa că am lăsat că destinul nostru

decid scoicile.

La 51 de ani am luat-o pe cea albă, Victoria,

cel care a navigat,

cel aflat sub comanda lui Juan Sebastián Elcano avea să încerce să se întoarcă în Spania

de către Occident.

Și la celălalt 47 cel negru, Treimea, cea care a făcut ape,

cea pe care dacă au reușit să o repare cu Espinosa ca căpitan,

l-ar încerca în est,

refăcând aceeași cale asta ne-a adus aici.

După cum veți înțelege, în geanta aia nu era nici o scoică bună.

Cei din Elcano la vest,

rugându-se să nu ne întâlnim o navă portugheză

că ne prindea ne-ar lua direct la o spânzurătoare.

Și cele din Espinosa la est,

trecând prin aceleași dăunători și aceeași mare

asta i-a făcut să sufere.

Toate acele cutii.

(Murmure)

Zece aripi spaniole pentru patru chintale și jumătate.

-În schimbul ...? -În schimbul?

Prin urmare, în schimb ...

-Cât de multe sunt acolo? -Opt.

Opt axe de îmbarcare, ai inteles?

Sunt mai multe?

-Mult mai mult!

Ei bine, dacă au mai multe ...!

Inca avem loc pentru a-l salva.

Hei, maimuțe.

Verificați acest lucru.

Ce crezi?

Îți place, nu?

Ei bine, totul.

Toate acestea.

Și și acestea două.

Alte 16 chintale de cuișoare în schimbul unui arquebus!

Cât face? - Încă la orizont!

Șase lumânări!

Sunt portughezi!

Hei, uită-te la mine.

Vreau mai mult din asta, mai mult.

Mult mai mult, tot ce ai.

Tot. Hei!

Privește-mă în ochi, totul!

Tot! Intelegi?

Să mergem pe toată lumea!

Vestă, cămașă, totul, totul oprit.

Hei, creveți, nu scăpa!

Nu știu care a fost rândul lor coaja neagră,

dar dacă ce s-a întâmplat cu cei din Elcano.

În mai puțin de o săptămână,

ticălosul avea deja Burta Victoria

izbucnind cu condimente.

Merge!

Fiii cățelelor!

Grăbiți-vă!

Ieșiți cel mai mare!

Șapte sute de chintale de cuișoare.

Suficient pentru a condimenta

toate cine a tuturor regalității creștine,

dintre copiii și nepoții lor.

Suficient la preț care a fost plătit în Europa

astfel încât nepoții a nepoților noștri

să nu-ți mai fie foame.

De care ne-am săturat.

Cu asta și cu un velier mâncat de molii

cu care n-ar avea nimeni îndrăznind să merg la pescuit,

eram pe punctul de a traversa întregul Ocean Indian,

întoarce Capul de Bună Speranță

și călătoresc pe întreaga coastă a Africii până să ajungă în Spania.

Fără a atinge pământul o singură dată, nici macar o data.

Era 13 ianuarie 1522

și asta nu a fost o îndrăzneală, asta era imposibil.

Guvernator.

(ACCENT STRĂIN) Guvernator.

Scorţişoară.

(VORBEȘTE ÎN ALTĂ LIMBĂ)

Apalah.

Apalah.

Apalah.

Guvernator, câteva cuvinte.

Dați-i drumul.

Nu este o idee bună.

Ce nu este o idee bună?

Du-te în junglă.

Nu știm ce naiba nici ce oameni îl locuiesc.

Ne mutăm, fără limbaj.

Ne vom înțelege prost cu acei indieni.

Și în primul rând, guvernator,

nu mai este decât un kilogram de turte

și o slănină de persoană.

Și ce alternativă propuneți, şerif?

Să trimitem bătălii de cercetași,

hai să ne aprovizionăm,

și să încercăm să îmbunătățim dialogul cu acei indieni

înainte să mergem la muncă.

Treizeci de bărbați vor rămâne aici veghind asupra corăbiilor.

Dacă ceea ce ai este frică, executor judecătoresc,

sau misiunea sa este de a împiedica,

Nu voi vedea nici un rău dacă rămâi aici așteptând întoarcerea noastră.

Onoarea sa nu va fi contestată.

Ce cautam, guvernator?

Credul.

Credul.

Crezi în toate acestea?

Dacă cred în ce, domnule?

-Imparatul este îngrijorat.

Nu aș vrea să încredințez această misiune

cineva care nu are semnătura convingerea de a le găsi.

Fântânile tinereții veșnice Ele există, Majestate.

Și dacă acestea au într-un colț al Lumii Noi,

Le voi găsi.

Te vei îndrepta spre nord

spre ținuturi neexplorate încă.

Vi se va acorda titlul de guvernator.

Căpitanul Narváez,

Preia de mare importanță

ce ar avea această descoperire pentru împărat

și pentru întreg a creștinătății?

Vei înțelege

că această misiune ar trebui efectuate

cu cea mai mare discreție?

Nimeni să nu fie găsit astăzi și acum în această cameră

nu voi ști niciodată scopul final al acestei expediții.

Contează pe admirație și respectul măreției sale.

Nu-l dezamăgi.

Am avut cuișoare și piper mult piper,

dar fără sare.

Și fără sare, carnea a luat doar trei săptămâni să putrezească.

În cei am mers pe cei din Elcano,

mult piper și nimic de condimentat cu el.

După câteva săptămâni, am continuat să ne hrănim cu orez.

Orez și apă.

Apă și orez.

Orez și apă, și tot mai puțin orez.

Și din ce în ce mai puțină apă.

In adancul a navei respective,

a apărut o fantomă, o veche cunoștință cu pielea palidă,

pe care l-am poreclit „foamea”.

La fel ca atâtea de al nostru luase.

Ce facem?

Nu știu.

-Ce facem? -Nu știu.

Este mort.

Și dacă nu este, mai rău pentru el.

Aruncă.

Aruncă-l peste bord.

Aruncă-l în mare

înainte ca unele să degenereze

gândește-te să-l arunci în oală.

La începutul lunii mai, la înălțime de ceea ce ei numesc Mozambic,

au început să șoptească primele voci

susținătorii livrării navei la portughezi.

Zile bune am aruncat un cadavru,

cele rele până la trei.

Cei mai devotați au căzut pe față,

cei care au uitat să se roage au căzut înapoi.

Așa era șirul de cadavre că am lăsat în urma noastră

decât să ne găsești,

ar fi suficient pentru portughezi cu urmarea acelei trasee.

Și dacă sunt sirenele în această mare,

poate vă pot spune mai multe.

Într-un cerc. -Într-un cerc!

-Într-un cerc! -Furnizați la centru!

Există jungle care urăsc spaniolii.

Ne urăsc mirosul și manierele noastre incomode.

Într-un cerc!

Atent!

Acolo păsările nu cântă,

țipă până la tine urechi sângerânde.

(Țipete)

Țânțarii nu mușcă,

vi se sparg venele a musca.

Mlaștinile sale nu se răcesc

dar se ascund rânduri de colți.

Pădurile se apropie bălțile se revarsă,

zilele se transformă în nopți, și este atunci

când Grădina Edenului

devine mlaștina

în care diavolul Își scoate fiarele la pășune.

(Țipete)

Omul din dreapta! -Merge!

Există jungle care se hrănesc cu sânge.

Oboka, Creek, Hays, Appalachian,

până la 20 de națiuni indiene au fost martori

a primului contact între America de Nord,

dincolo de Florida, și un căpitan spaniol.

Pánfilo de Narváez,

primul european care a intrat în acele păduri,

a fost spulberat.

Căutarea surselor a tinereții veșnice,

îl făcuse să îmbătrânească 20 de ani.

Mâine ne vom întoarce la nave.

Îngropați oamenii.

Doar spaniolii.

"Questo" Capul Verde, căpitan.

Proprietatea portughezilor.

Cel puțin când am navigat a fost „così”.

Dacă ne prind ...

Știu deja.

-Profită.

Este ... este prima mea misiune.

Prima mea misiune ca căpitan.

Prima sa misiune de căpitan.

Spre America.

Aha, așa este.

Spre America.

Spre America.

America.

Și spaniolii

au ajuns pierduți

in Africa.

Am fost prinși într-o ... furtună.

Oh.

-Unul dintre cei buni.

(Râde)

Hei? -Pas.

Pas.

Teren pentru calafatarea bărcilor.

Și a trebuit să-l aruncăm în mare.

Pentru furtună.

A cântărit prea mult.

-Uh!

Uh!

Uh!

Uh!

Uh!

(Palme)

(CÂNTĂ ÎN PORTUGHEZ)

(TOȚI CÂNTĂ ÎN PORTUGHEZ)

Foarte bun.

Cantec foarte bun. Da domnule.

Uh

O cunosti?

Nu, dar este chiar drăguț.

Hum, nu e mare lucru ce avem.

Dumnezeu știe că nu mint.

O mie de maravedii?

1500.

Douăzeci și cinci de sute.

Căpitan,

camaraderia lor este de neegalat.

Nu voi uita niciodată acest gest.

Esti o persoana grozava.

Căpitane, cu respectul meu.

Ce zi este astăzi?

Joi.

(Râde)

Paren!

Nu știu de unde expresia continuă,

dacă l-am folosit deja la prima august 1528

sau dacă începem să-l folosim de atunci,

dar asta este fără îndoială

chipul care i-a rămas lui Pánfilo la sosirea la plajă

și verifică că navele lor dispăruseră.

Poate că v-ați săturat să așteptați puținii bărbați

care i-a păzit a decis să se întoarcă în Cuba,

pe care indienii l-ar fi găsit o modalitate de a le scufunda sau doar

apele i-ar fi înghițit.

Oricum, bărcile nu erau.

Și nu exista altă cale să plec de acolo.

Cu lemn și piele de căprioară au pus laolaltă o forjă.

În ea au topit tot ceea ce încă metal conservat,

etrierii cailor, armura,

Părți metalice de arbalete,

săbiile și chiar cataramele a centurilor.

Cu metalul au creat unghii,

uneltele să taie copaci

și tot ce ai nevoie să improvizeze două plute

cu care să mergi la mare.

Chiar și cămășile unele cusute altora,

au servit ca lumânări.

Au încercat vânturile le vor duce în Cuba sau Mexic,

în orice alt loc în afară de asta.

Dar vânturile marea și curenții ei,

i-au tratat la fel ca jungla.

Norocul nu s-a înscris niciodată

în expediție de Pánfilo de Narváez.

Și de a-i fi însoțit,

trebuie sa fie unul dintre primii care au defectat.

Au călătorit pe marea coastă

care se întindea la vest de Florida.

Au fost primii care au făcut acest lucru.

Pur întâmplător, și credeți sau nu,

hrănindu-se timp de șase luni

de porumb crud că au furat de pe maluri.

Nimic.

Nimic?

"Nu este posibil."

În „terra” este joi.

Am verificat ambele bloguri, cea a Santiago-ului și acesta,

este miercuri.

Nu, nu am putea pierde o zi zilele nu se pierd.

Dă-mi-l.

(Țipete)

La 12 aprilie 1528

a Domnului nostru și Creatorul tuturor lucrurilor,

și cu siguranță o marți, când rămășițele

a expediției dezastruoase a avansului coroanei

Pánfilo de Narváez, pe spatele a două plute de bastoane,

au ajuns la gură a unui mare râu.

Au vrut să-l boteze ca „Râul Duhului Sfânt”,

dar numele cu care va fi întotdeauna cunoscut

Va fi cel pe care i l-au dat indienii care locuiesc pe malurile sale.

Stai așa!

Mississippi, râul morții.

Ziua aceea care a apărut o mică furtună de vară,

răsucit până devine o furtună.

(Țipete)

Guvernator!

Pentru ceea ce vrei cel mai mult!

Guvernator!

Guvernator!

Franghia!

Legați frânghia!

- Nu, executor! Nu vă deranjați!

Nu mai există nicio comandă!

Nu este timpul pentru un bărbat ascultă un alt om!

Doar pentru a supraviețui!

Supravieţui!

La 6 septembrie 1522,

o coajă pe jumătate scufundată

s-a apropiat la Sanlúcar de Barrameda.

Nimeni nu-și mai amintea cu trei ani înainte

un căpitan portughez a început din același loc

în căutarea pasului vestic spre Indii.

Nimeni nu conta pe întoarcere de pe una dintre bărci

de Fernando de Magallanes.

Cei mai în vârstă vă vor spune decât doar debarcarea

acei 28 de bărbați s-au prosternat în fața imaginii

a fecioarei portului.

Unele chiar El va spune că ne-a văzut plângând.

O sticlă de mușețel.

Cel mai bun pe care îl ai.

Fă-o două.

-Trei.

Pune patru sau cinci.

Shh.

Crede-mă, am ce să plătesc pentru ei.

(A RADE)

Dacă aș avea ce să plătesc pentru asta.

Douăzeci și cinci de tone de condimente care călătorise în mod miraculos

intact din Molucca la celălalt capăt al pământului

in Spania.

Peste 15 milioane de maravedíes.

„Primus circumdedisti me!

Primus circumdedisti me!

Primus circumdedisti me! "

Tocmai terminasem

una dintre cele mai mari fapte de istorie.

Ne dusem în jurul lumii.

Am călătorit 14.400 de leghe,

confirmând că toate oceanele sunt unul,

care navighează spre vest, în mod eficient,

ai putea ajunge la est și că Pământul,

iar noi am fost dovada definitivă a acestuia,

a fost rotund, nimeni nu s-ar mai îndoia de asta.

Da, cartea lui Pigafetta a ajuns în mâinile Papei.

Sigur că s-a încheiat în mâinile Papei.

Dar contează puțin cărțile pe care le-ai citit,

dacă știi să citești,

bine cei intelepti ei nu știu mai mult decât acești ochi ai mei,

și l-am văzut sosind pe bătrânul amiral mai întâi în America lui Vespucci.

Și am văzut cum otravă invidiei a putrezit sufletul Ojeda

chiar mai mult decât otrava de săgețile indiene.

Am văzut cerșetori transformat în zei

și duci rugând ca niște cerșetori.

Dacă știu ceva este acea glorie se lipeste de sange

la fel ca muștele o fac până la o rană deschisă.

Am văzut balboa măriți toate mările,

și, de asemenea, capul său înfipt într-o știucă.

Vei avea ce să inviți la o altă rundă

dacă vrei să-ți spun ce a devenit Cortés

și că Francisco Pizarro.

La almanahul Pigafetta îi lipsea încă o miercuri.

Inexplicabil navigând mereu spre vest

trebuie să fi scăpat într-o zi.

Și acest fenomen ciudat,

a făcut ca întreaga lume să se închine a creștinătății

ți-a rupt creierul până îl găsesc.

Faptul că cel care înconjoară Pământul

poate smulge eternitatea o oră sau o zi întreagă,

a agitat toți umaniștii din Europa.

Și plătit cu el multe dintre călătoriile ulterioare

a acelui tânăr lombard.

Una dintre acele călătorii l-a dus în Portugalia,

la aceeași instanță.

Am fost acolo sus cu o scrisoare a împăratului Carol

și să nu găsească celebrul miercuri pierdut.

Magellan murise

doar 200 de mile a punctului care l-ar fi făcut

la primul om în înconjurarea Pământului.

Onoarea i-a revenit sclavului său.

Și gloria din Elcano.

Al treilea care o face,

al treilea om care a făcut înconjurul lumii,

a fost cel căruia i s-a povestit acordă întotdeauna o coajă neagră

să nu trebuiască să-l menționez.

Spinos!

(PLANTE)

Curaj, mult curaj.

Lașitate, invidie, cruzime, lenea,

prostia si usturimea oualor.

Asta am încărcat pe bărcile noastre.

În această cucerire, ce doare cu adevărat,

ce omoară, este că alții o spun.

Vei auzi asta în acele zile

soarele nu a apus să apune sub stăpânirea Spaniei,

dar vei auzi și tu

decât câinii iubesc oasele.

Și nici nu este adevărat.

Doar că nimeni nu aruncă carnea peste ele.

(Tunete)

Primul lucru este un indian karankawa văzut de la noi

nu erau lumânările albe din trei cranii impunătoare

care se profilează peste orizont,

nu o aterizare a armatei pe o plajă paradisiacă

cu steaguri și bannere,

fără arme că scuipă fulger și foc, nu.

Prima dată că un grup de spanioli

A văzut un indian Karankawa

s-a dus la trei splendidi războinici acoperit cu blană de sable.

Au fost atât de multe nenorociri că suferiseră

executorul judecătoresc, Cabeza de Vaca și acei câțiva bărbați,

că atunci când s-au apropiat indienii Nici măcar nu au încercat să se protejeze.

Pur și simplu și-au dorit să pună capăt suferinței lor

odată pentru totdeauna,

și dacă este posibil într-o singură lovitură.

Și nici nu a fost așa.

Nici asta nu s-a întâmplat.

Karankawa trase ramuri uscate

să hrănească focul mizerabil dintre acei oameni albi.

Au stat cu ei

i-au privit în tăcere,

și-au împărtășit durerea.

Și așa cum dictează obiceiurile poporului său,

împreună au plâns.