Original subtitles

SUBTITRAREA-DACIAN

Distribuţia:

PARIS BLUES

Cu:

Regia:

Ce crezi?

Am s-o rearanjez pentru oboi. Ca un contrast pentru trombon.

Ce-i asta?

Stimulează melodia şi-i dă un tact frumos.

Deci, ce crezi?

E bună, prietene.

- Doar bună? - E mai bine decât rea.

- Dar nu destul ca s-o prezinţi. - N-am spus asta..

- Ai spus că melodia-i grea. - N-am spus nici asta.

Am auzit ce-ai spus. O rearanjezi pentru oboi pentru că melodia e prea grea.

- O facem mâine, am nevoie de odihnă.

- Nu-ţi place, de ce nu spui? - Am spus că-mi place..

- Te-am auzit. - Vrei să-ţi spun că-i perfectă,

bine, eşti Gershwin, eşti Rvel şi Davis.

Şi ce-i rău în asta?

Eşti Ram Bowen, aş scris o bucată muzicală,

ţi-am ascultat-o şi eşti Ram Bowen, ce mai vrei? Eşti original

In plus nu sunt judecător.

Nu vreau ca un oboi să cânte melodia asta.

- Cred că eşti obosit. - Nu vreau melodia aia cântată de un oboi.

Atunci fă-o pentru trompetă.

Am nevoie de somn. Am renunţat la nopţi. Nici somn, nici dans, nici nimic.

- Am spus că mâine dimineaţă îţi rearanjez muzica.

- Vrei o medalie? - Să mă plimb, am nevoie să mă plimb.

- Atunci de ce nu te plimbi? - Bine.

- Ram, ai să fii la cină? - Nu ştiu.

- Am luat pui. - Am spus că nu ştiu.

- Ştii să faci pe durul. - Eddie.

Ce te frământă, Ram?

Nu ştiu.

Îmi place muzica ta, omule, îmi place mult.

- Sună bine. - Şi Eddie crede asta.

- Îmi pare rău. - Lasă.

Ce faci, fierbi înăbuşit puiul?

De ce nu-l găteşti altfel?

Ca să-l putem mânca mai târziu cu vin rece?

- Ar trebui să dormi. - Am să dorm mai târziu.

- Chiar o să fierbi puiul ăla? - Da. Atât cât trebuie.

- Fă-l mai târziu. - Am şi alte lucruri de făcut.

- Famai târziu. - De ce? - Îţi trebuie un motiv?

Tu ai nevoie de-un motiv.

De ce mă vrei acum? Pentru că te simţi minunat sau pentru că n-ai chef de lucru?

- Şi de ce-ţi pasă? - Îmi pasă.

- Ai să primeşti ce doreşti. - Crezi că doar asta vreau?

- Cred că vrei ce vreau şi eu. - Nu fii aşa de sigur. - Nu?

Nu, nu. Te rog să-mi laşi bagajul aici, să-l laşi aici.

- Scuză-mă. - Vorbeşti engleza?

- Ai nevoie de ajutor? - Am nevoie de ajutor.

- Prietena mea a plecat şi şi-a lăsat valiza aici.

Vrei să rămână aici?

Da, te rog. Poţi să-i explici asta?

Mulţumesc, mulţumesc mult. Acum mă pot descurca şi singură.

- Şi prietena ta e la fel de drăguţă? - Da. - E-o fată albă.

- E greu să cunoşti atâtea fete drăguţe, aşa-i?

- Connie, am făcut rost de-un taxi. Dă-mi bagajul, repede.

Ce ţi-a trebuit atâta?

- Mulţumesc. - Şi cea nagra? - Da, te rog.

- Ram Bowen. Cum eşti? - Ce faci, Chic? - Ai porumbiţe?

- L-ai văzut pe maestru? - Acum coboară. Vin mai târziu să te văd.

- Eşti Ram Bowen? - Da, doamnă.

- Te am pe un disc. Ai fost pe navă? - Nu, locuiesc în Paris.

Înţeleg. Eu şi prietena mea am fost pe navă. Sunt în vacanţă

- In perioada asta a anului e mai ieftin. - Lillian, mai bine mergem la hotel.

Dacă vreţi un loc bun, spuneţi-i taxiului să vă ducă la Mărieş Cave.

- Ram, Ram Bowen! - Ce mai faci? - Ştiam c-ai să vii să mă-ntimpini.

Ce mai faci?

- Uită-te la tine, arăţi grozav, mai tânăr decât mine.

- Locul ăsta ţi se potriveşte. Fetele sau vinul?

Amândouă, prietene.

- E clar c-ai prelua oraşul. Chiar ai făcut un efort.

Oh, da, sigur.

Oamenilor le place ce cânţi. Frumos, foarte frumos.

- Am să fac să explodeze scenă. - Oh, da, sigur.

Îţi cer un favor, Wild man.

Acum compui muzica? Nu-i prea plăcut să scrii muzică, doar s-o cânţi.

Să vedem ce-ai aici.

De ce nu putem merge acolo în seara asta? N-avem alte planuri.

- Putem vizita Parisul. Vrei să stai într-un bar de

noapte cât încă eşti în stare? - Cred că ai dreptate.

În plus, Lilian, îi cunosc pe cântăreţii ăia de jazz.

Dacă mergem va crede că suntem pasionate.

- Aşa cred. Ştii ceva? - Ce? - Sunt pasionată.

- Bine, băieţi. - Ce-i cu Wild man?

- S-a dus să-l întâlnească pe Bernard. - S-a dus la Bernard?

Unde-i Gypsy?

Unde-i?

- Furnizorul n-o să aştepte până mâine. - Unde-i? În stradă? - Da.

Ram.

- Două mii, aşa-i? - Patru. - Patru?

- Bine. - O să te coste mai mult Gypsy mi-e prieten.

N-o să ai prieteni niciodată.

- Ram. - Mai târziu.

- Eddie, a început deja? - Încă nu. Puţin mai târziu

- E bine că două fete să iasă singure? - Sigur, în Paris totul e-n regulă.

- Am venit să-l vedem Ram Bowena. - Atunci sunteţi în locul potrivit.

- Eşti în formaţie? - Da. Haideţi, vă duc jos.

- Mulţumesc. - Îl ştii pe Ram? - De fapt, nu.

- Au flirtat în gară. - E casa de familiar.

Dă-le doamnelor locuri bune.

N-am noroc.Ne vedem mai târziu.

- Drăguţă faţă ai agăţat azi la gară, tăticule.

Am încercat. A trebuit.

Hai, prietene, să cântăm.

Mood Indigo.

- Vreţi să mâncaţi? - Putem merge la Leş Halles?

- Sigur. - Mergem pe jos.

- Spune, pleci fără să-ţi iei la revedere? - Nici măcar nu te-am salutat.

- Lillian, el e Bowen. - Bună. - Cum te cherama, dragai? - Credeam...

- Connie Lampson. - Ce credeai?

- Da, ştii asta. - Credeai că ţi-o fur, aşa-i?

De ce nu mergem?

- De ce nu mergem să luăm micul dejun, împreună?

- Aş vrea să iau micul dejun singur. - Cred că mai bine mergem la hotel, dragă.

Glumeşti? Ai făcut efortul să afli unde cânt şi-ai stat până la ora închiderii.

Stai puţin, am fost eu, nu ea, n-a vrut, dar

am insistat şi acum vrea să meargă acasă.

Dar te rog, nu vorbi aşa.

- De ce să-şi ceară scuze pentru impertinentă?

Ram.

Mai bine dispar.

Hai. Te rog, vino cu noi.

- Hai, drăguţă, a uitat cineva de ziua ta sau ceva de genul?

Ce vrei să fac, să-mi cer scuze? Bine, îmi cer scuze. Îmi cer scuze.

Nu, îmi pare rău. Chiar îmi pare. Bine?

Bine?

Acum vreau să mergi cu prietenii tăi,

pentru că nu sunt într-o dispoziţie bună în seara asta.

- Noapte bună, domnule. - Noapte bună.

- Vroiam să-ţi spun cât înseamnă muzica ta pentru mine.

Mulţumesc foarte mult.

- Sunt sigură c-auzi asta tot timpul.

- De fapt destul de des. Du-te cu prietenii tăi.

- Nu pot, deja au plecat. - Nu sunt pentru ce vrei tu.

În America, unde m-ai nimic de făcut, poate, dar

în Paris poţi doar să-ţi petreci vacanţele.

Urăsc să am grijă de turişti. Pentru asta sunt agenţi de călătorie.

- Nu vreau niciun ajutor, nu trebuie să-ţi faci griji pentru mine.

- Îţi spun adevărul, îmi fac griji pentru mine, nu pentru tine.

- Sincer, pentru mine nu eşti un percol.

- Nu există vorbe dulci venind de la o femeie, mai ale când e în vacanţă.

E că slujba pe care-o aveam când eram

tanar-in tabăra veneau tot felul de rechini.

Scuză-mă, îmi pare rău.

Hei, stai puţin.

- Eşti obosită? - Nu, tu n-ai nevoie de somn.

Nu, îmi place să mă plimb.

Şi-mi place starea în care te afli. Şi Parisul e un loc al plimbării.

- E un oraş frumos. - Îţi ia mai mult de două săptămâni

ca să-l vezi Mai poţi să forţezi nişte timp?

- Nu, trebuie să mă-ntorc la şcoală - Mergi la şcoală? - Nu, sunt profesoară.

- Ce-i aia? - Notre Dame. - Nici măcar nu te-ai uitat.

Păi nu cred că s-a mutat.

- Cred c-ai văzut multe fete de-aici. - Unsă sau două.

- Poate trei. - E minunat. - Şi tu.

Şi n-am mai văzut una tristă. Ei bine, nu mai mult de una.

Nu mai mult de una pe podul ăsta.

Aş fii vrut să merg la o şcoală c-o

profesoară ca tine, aş fi învăţat câte ceva.

- Ai învăţat destul. - Nu la şcoală.

- Ai aranjat să-mi iei nişte supă. - Ca să nu fugi. - Nu, dar aş fi putut.

Puteai să fugi de aici, din grădina lumii occidentale, puteai?

Uită-te la el.

Nu-i doar ce vezi, ci ce te face să simţi.

Nu pot uita prima dată când m-am plimbat pe Champs Elisee.

- Am vrut imediat să rămân. - De când eşti departe de casă?

- De 5 ani. - Şi nu vrei să te-ntorci?

Mai stai o vreme în Paris, ia masa cu cineva,

adună-te în grup şi într-o zi de trezeşti

Că te uiţi peste ocean şi spui - cui îi trebuie. Cui îi trebuie.

- Cu siguranţă nu trebuie să prânzim şi să ne adunăm în grup.

- Amen. - Dar nu ne trebuie rădăcini, aşa-i?

Rădăcinile ne sunt unde ne e căminul, nu crezi?

Eşti o fată cu conştiinţă socială, aşa-i?

Pentru mine casă e casa, familia e fasmilie şi

orice probleme ar avea sunt şi problemele mele.

Pentru fiecare fată frumoasă care vin în Paris

în fiecare an, am o muzică pentru un motiv.

Nu pot lupta cu stomacul gol. Pentru că tocmai ne-am cunoscut.

- Aşa că mai bine te duc să-ţi iau o supă. - Cred că mai bine.

Chiar îmi place tot ce văd în Paris.

E frumos.

- Eşti tot timpul aşa? - Cum?

Nu ştiu. De obicei bărbaţii fac prima mişcare.

Şi pentru ei e rău că nu faci un pas înapoi pentru a-i obţine.

- Eşti aşa cu toţi bărbaţii? - Nu, numai cu cei speciali.

Câţi de ăştia ai întâlnit?

Unul. Ieri.

Şi eşti foarte mândră de asta. Două săptămâni de libertate în Paris.

- De ce crezi că sunt aşa de special?

- I-am urmărit aseară pe oamenii pentru care cântai.

Şi ei credeau că eşti special.

- Cântă un trompetist bun. - Da, cânta un trompetist bun.

E mai mult de atât. Felul în care simţi, în care cânţi.

Şi cum mă faci să mă simţi.

De aceea n-am fost făcută pentru oricine.

Ştii ceva despre muzică?

Am impresia c-ai văzut totul despre muzică, pe lângă ce-ţi place. Eu sunt opusul.

- Ce-i Paris blues? - Mai bine te-ai îmbrăca.

Îţi place să compui muzica?

- Dragă, eu trăiesc muzică, mai mult decât orice-aş putea face într-o zi cenuşie.

- Am înţeles. - Şi n-am timp, n-am timp pentru altceva, e viaţa pe care-o vreau.

Nu trebuie să-mi explici.

- Nu pentru binele tău. O să am şansa pe care-o vreau.

Ştii ceva? Fiecare aşteaptă ca altcineva să aibe şansă, pentru că le e frică.

- Mie mi-e frică să am şansa ca să nu ajung...

Aşa ai să-ţi spargi dintii.

Fratele meu e dentist.

- Ce faci acasă? Cum îţi câştigi traiul?

- Oraş mic, servici neînsemnat, viaţa măruntă.

- Ce faci, colecţionezi păpuşi? - Nu, sunt pentru copii.

Copiii mei. Am doi copii.

- E fotografia lor? - Da.

- E-o nebunie. Cel mare îţi seamănă - Multumesc.

- Nu te interesează dacă sunt măritată? - Nu-i treaba mea.

- Ei, nu sunt. Am fost, dar nu mai sunt. - Deci nu eşti.

Nu eşti aşa de dezamăgit.

- Cum era soţul tău? - Un tip de treabă, dulce şi foarte amabil.

- Şi ce s-a întâmplat? - Ce să se-ntâmple. Copii sunt bine.

În casă mare în care trăim copiii au prieteni şi eu am prieteni.

- Iubit? - De toate felurile.

- Şi l-ai găsit atractiv? Adică-i un oraş mic. - Da.

Ia-ţi fotografia.

- Ştiu casele astea. Ştii de ce-i atâta linişte?

De ce?

Pentru că înăuntru toţi sunt morţi. E cu desăvârşire un mormânt.

Când e linişte în casa mea înseamnă că dorm copiii.

Uite, trăieşti viaţa care ţi se potriveşte.

Nici măcar nu te-ai îmbrăcat.

- Eddie parc-ar avea 20 de ani. - Înseamnă că se plac.

- După amiază lucrăm. Trebuie să te-ntorci la hotel.

Bine.

- Şi dacă prietena ta e nu-i când te întorci?

- Mă plimb. - Singură? Te pierzi. - Am hartă.

Stai puţin, de ce nu rămâi aici până dau de Eddie?

- Faci tot ce-ţi spun, nu-i aşa? - Vreau să rămân.

Eşti nebună.

Şi nu pot adăposti o nebună.

- Ai ratat prânzul. Am făcut pui aşa cum îţi place.

N-am reuşit, am avut treabă.

- Îl poţi mânca rece deseară. - Oarecum. - În seara asta va fi alt blocaj? - Poate.

- Înţeleg. - Ce?

- Pentru tine e ciudat să iei prânzul şi cina cu aceeaşi femeie.

Cât timp o să stea?

Nu ştiu, câteva zile. Nu înţeleg, ce vrei, să mă legi?

- Încerc să te ţin dezlegat. - Ştiu ce am nevoie.

- Ai nevoie de munca ta, Ram. Atât.

Şi de mine, sau de cineva ca mine. Orice altceva n-o să meargă.

- Ai musafiri, prietene, ţii minte? - Oh, da.

Au trecut doar câteva zile. Hai, dă-i o şansă.

- Ştii, oricât e de frig, cineva mereu pescuieşte.

- Şi prind ceva? - Se-aleg cu ce pot.

- Poate c-o răceală. - Totul e... nu ştiu cum.

- Pitoresc, încântător, animat? - Da.

- Sper să pot mânca pe vapor -Tocmai ai luat micul dejun.

- Pot să mănânc oricând. Nu ştii, dar mănânc tot timpul -Stiu.

- Se vede? - Nu în public. - Nici în privat.

- Nu-i nimic, îmi plac fetele un pic mai... - Un pic mai cum?

- N-am mai văzut atâţia. Sunt peste tot.

- E un oraş al dragostei, se iubesc cum se

cuvine, atâta tot -Si sunt şi foarte deschişi.

Francezi sunt practici.În acelaşi timp iau şi aer proaspăt.

- Cred că eşti epuizat după o aşa muncă. - Nu el.Îl văd mergând aşa o săptămână.

10 zile ca o petrecere.Şi atunci...

- Apoi cineva îl culege şi-l lăsa în faţa casei.

O viaţă aşa de nebunatică.

Pentru că voi sunteţi oameni de zi, noi

suntem de noapte şi e-o lume total diferită.

Crezi că ne-am potrivi?

- Nu m-ar deranja să mergem în locuri publice împreună,

Dar n-aş vrea ca cineva să mă raporteze sorei mele.

- Deci, Connie e o persoană diurnă. - Poţi face pariu. - Şi eu sunt diurnă.

- Dar şti ceva? Cred că şi tu eşti. - Nu. - Nu eşti ca el. - Nu sunt aşa de înalt.

Eşti serios.

- Nu te păcăli, e serios ca stânca cu lucrurile care-l privesc.

- Că muzica? - Că muzica.

- Oh. - Oh. Oh, într-adevăr.

- Sunt sigur că Eddie ar putea cânta unde vrea.

Unii i-ar plăti o avere. - Dar a rămas cu tine.

Îi place Parisul.Îl placi şi tu.

- Îl plac, dar asta nu cred că te surprinde. - Nu, doamnă.

Dar mă surprinde pe mine. N-am crezut c-o să fiu interesată

de cineva că Eddie.De cum trăieşte, de cum sunt.

- Aşa-i. - Ştiu, dar pentru mine e ca şi cum a

întoarce spatele la ce eşti. Nu pot trăi aşa.

Uite, e ca şi cum ai juca un joc, puteţi continua aşa unul cu altul.

Ram, vorbeşti de parc-ar fi un joc. Dar ce faci dacă nu-i un joc?

Nu mă-ntreba pe mine, dragă, eu nu joc jocuri.

- Hai să mergem. - Acasă? - Da, acasă. Vor să fie singuri, hai.

- Nu te deranjează să fi numit negru?

- Sigur că nu, de ce-ar trebui, sunt un om de culoare.

Nu-ţi pasă pentru c-a fost un fracncez. Dar dac-ar fi fost un american...

- Vrei să te amuzi c-o întrebare despre rasism?

Nu le pot separa, nu cu tine.

- E prea important pentru mine. - E? - Tu.

Uite, aici nimeni nu-mi spune muzician de culoare,

ci cântăreţ de jazz şi asta-i tot ce vreau să fiu.

- Şi asta vrei. - De aceea sunt aici.

Sunt cântăreţ de jazz şi nu trebuie să demonstrez altceva.

- Cum ar fi? - Cum...

Pentru că sunt negru, sunt diferit, din cauza asta nu sunt.

Că sunt, că nu sunt, cui îi pasă?

Nu trebuie să demonstraz nimic. Poţi înţelege asta?

E un loc pe pământ care nu-i iadul pentru cei de aceasi rasă, culoare sau altceva.

Mie mi-ajunge Parisul.

Eddie, te înşeli. Te înşeli.

Nu-ţi neg sentimentul, pentru că n-au fi aici fără un motiv bun,

Dar lucrurile sunt mai bune decât acum cinci ani.Şi vor fi mai bune la anul.

Nu pentru că negrii vin în Paris, ci pentru că negri stau acasă

Printre milioane de albi şi muncesc pentru că

lucrurile să fie mai bune pentru toţi din America.

- Trebuie să stăm aici toată ziua să discutăm desprea astea?

Am de făcut cumpărături.

Trebuie să-ţi schimbi ordinea sau lucrurile, Gypsy.

Am sunat-o, poate cheamă un doctor sau ceva.

Gypsy? De data asta vorbesc serios.

Nu fii copil.

M-a văzut doctorul.

- Sunt curios cât te mai ţin astea. - De ce-ţi pasă atât?

- Ce-ţi pasă dacă trăiesc sau mor?

- Pentru că-mi pasă. - Oh, ai nevoie de chitara mea.

- Poate că să-ţi cânt muzica. Poate. - N-ai avut o chitară că a mea.

- Ai fost cel mai bun. - Sunt cel mai bun.

Nu, ai fost. Când te-am auzit prima dată aveai ceva ce-a ars în cocaină.

- Deci mai bine mă duc la cimitir.

- Nu mai poţi continua aşa... - Aşa mi-e felul.

Sunt norocos. Dacă mor, voi fi îngropat fiind prieteni buni.

N-am mai fost de mult aici. Vrei să cunoşti cu o pasăre?

Nu credeam că-ţi plac păsările, Ram. Mulţi se tem de păsări.

Cred că sunt nişte şerpi în zbor. Dar eu...

Am iubit mereu păsările. Cântecele, zborul lor.

Când eram mic credeam că pot zbura.

Ştii că mulţi copii au asta? Amintirea zborului.

Mulţi sunt ucişi când încearcă să zboare. Ştii asta? Am zburat şi eu.

De pe un deal mare. A fost dureros.

Acum nu mai încerc să zbor. Cu excepţia mucicii.

Păsările sunt singurele lucruri libere şi le punem în cuşti.

E aşa de trist să te uiţi. Oamenii sunt ca păsările, ştii asta? Nicole e o pitulice

Marie e un graur mare lucios şi eu sunt un cuc.

În caheneaua Câte Bel Abbas, din partea arabă.

A venit al transport. Întreabă de mine, Fausto.

Ram, tu...

Îl cunosc. Maver Fausto.

Ilustrul chitarist de flamengo. Cântă ca...

Că nopţile din Granada.

- Acum ce e? Distribuitor? - Sigur, aşa prineste ce-i trebuie.

- E c-un an mai mare ca mine, c-un an. - Uită-te -Nu pot -Hai, uită-te la el

- Esti tu într-un an, Gypsy. - Ram. - Un an. - Ram.

Te duci să-l vezi pe doctor. Îmi ţin gura, dar astăzi. Astăzi, Gypsy.

Bine, Ram, o să-ncerc, tot ce pot să-ţi spun e c-o să-ncerc.

Dă-i drumul.

Dă-i drumul dacă vrei.

Do natural, dragă.

Am o melodie grea?

Nu contează.

- Cat e ceasul? - 11:15. - Dimineaţa?

Oh, nu, stai, vino.

- Relaţia asta e condamnată. - De ce? - Te trezeşti prea devreme.

Pentru mine e târziu. De obicei mă trezesc pentru copii.

- Ce-i aşa, cafea? - Da. - Şi croissant? - Da.

- Dacă te treezesti mai bine eşti. - Ţi-am adus ziarul.

- S-au mai trezit şi alţi oameni? - Da, tot oraşul.

Cine-ar fi crezut.

- Ram, pot să ascult şi eu muzică asta cândva?

Ţi-am spus, când e gata.

Şi va fii gata până vineri?

Am putea face un disc, când e editat am să ţi-l trimit.

- Poate fii imprimat aici în Paris?

- Da, aşa cred. - Apoi înapoi acasă? - Poate.

Sunt foarte impresionată.

Pregăteşte-te să asculţi.

Fără versiunea orchestrală, doar eu, cu Eddie şi cu băieţii.

E frumoasă. Chiar dacă nu mi-ai spune aş şti c-ai

scris-o s-o ascult şi s-o cânţi pentru mine.

- Pentru ce? - Pentru când eşti cu mine.

- Ram. - Hai, uşor, uşor. - Nu pot, nu mai am timp. - E timp destul.

Vineri e atât de aproape.

Avem timp pentru o ceaşcă de cafea?

Dacă tot ce vrei e să te urmăresc cum dorimi,

să curăţ apartamentul şi să fac cafea.

Am mai făcut asta pentru un bărbat multă vreme.

Vrei să mă răpeşti şi să mă duci acasă?

Că cei din vama să-mi spună că sunt un suvenir din Paris?

Am putea avea atâtea.

Am să fac să ţin oamnii departe de tine ca să lucrezi, şi-ai să poţi lucra bine.

Îmi pare rău.

Îţi pare rău? Ştii de câte zile n-am mai exersat de

când eşti aici? Am stat cu tine mai mult decât...

- Am petrecut momente bune împreună. De ce trebuie să stricăm totul?

- Pentru că nu mai pot continua fără să-ţi spun ce simt.

Ştii ce-mi spui, dragă, să aleg. Da, să aleg. Să sleg între tine şi cealaltă.

Ştii cât mi-a luat ca s-ajung aici, cum am început?

Şi e ceva ce mi-am dorit să fac toată viaţa. E ceva ce.

Am făcut-o şi mi-am aranjat toată viaţa, ţi-am spus.

N-am timp pentru ce vrei tu.

Te vreau pe tine.Şi cred că şi tu mă vrei.

O să facem exact ce trebuia făcut de când am început. Să terminăm.

- Adică să nu ne mai vedem? - O să apară mai multe complicaţii.

Oricum, ai văzut pentru ce-ai venit, te poţi duce acasă,

oamenii o să te invidieze, ai văzut Turnul Eifel.

Vrei să chem un taxi? - Nu, merg pe jos.

- Nu ştiu ce să spun. - Nu spune nimic. - Mă ştii, am mereu ceva de spus.

Ţi-ai ales tipul greşit pentru ceea ce vrei.

- Chiar? - Da, nu sunt la piaţă. - Nu sunt la cumpărături.

- Eşti pregătit, amice? - Sunt pregătit. - Doi, trei, patru.

Alo?

Da.

Am s-o fac. Sigur că da.

Ram, a sunat Rene Bernard. Vrea să vă întâlniţi mâine la trei.

Ai auzit, Ram, dragule?

Hai, omule, hai.

Hai să ne bucurăm.

- Maine seară închidem clubul? - Da, mâine seară închidem clubul.

Atunci să dăm o petrecere mare pentru prietenii mei. Muzica!

- Felicitări. - Felicitări, Ram. Mulţumesc.

- Nu le mai pot duce. - Bine.

Le lăsăm aici cu următorul mesaj: fiecare îndrăgostit să ia una.

Pe asta am s-o păstrez.

Ştiam că viaţa e bună, dar acum chiar e bună.

Ştii ceva? Te iubesc.

- Şi eu te iubesc. - Acum am tot.

Şi n-am ştiu cum e să nu ai, dar acum ştiu, pentru că am.

- Şi eu la fel, Eddie. - E-o nebunie, aşa-i?

- Ştiam că mi se va-ntâmpla, dar nu mi-am inmaginat când şi cum.

- Da, pentru că-i bine, totul e bine. - Eddie? Ţi s-a mai întâmplat asta? - Nu.

Şi iubesc oraşul ăsta, dar n-am să mă mai pot plimba singur.

- N-o să ne mai plimbam singuri. - Eşti minunat. - Da? - Da.

Şi mă faci minunată, e bine când sunt cu tine, mă faci să mă simt specială.

- Dar te previn. Vreau mulţi copii, nu doar doi-trei, vreau mulţi. - Bine.

- Şase copii, trei băieţi şi trei fete şi vreau să-ţi semene.

- Bine, atunci o să ne căsătorim.

Am un prieten de şcoală care tocmai a devenit preot în UŞĂ.

Păcat de el. Lasă-l, e destul de laş.

- Te măriţi cu un bărbat şi stai unde munceşte şi locuieşte, aşa-i.

- Te măriţi cu un bărbat ca să ai un cămin bun, tu şi copiii tăi.

Eddie, te rog, încearcă. Hai acasă măcar un an,

iar dacă nu merge, ne putem întoarce, îţi promit.

- Dragă... - Edie, asta nu-i casa ta.

E locul în care-ai fugit.

Dar eu nu vreau să fug, vreau să merg acasă,

Să am o familie, să înfrunt ce-am de înfruntat şi să schimb ce am de schimbat.

Nu vreau să-nfrunt pe nimeni, da? Nu vreau nimic de la nimeni.

Şi-n plus, pe tine te interesează o cauză, pe mine nu, pe mine ne interesează de noi.

Nu te interesează de noi. Te interesează de tine.

- Hai, te duc înapoi la hotel. - Nu.

Nu, Eddie.

Connie, bună, ţi-am luat parfumul şi am câteva afişe pentru copii.

Da, aş vrea să plec cât mai curând posibil. Mâine ar fi bine.

Maine?

- Puteţi să-mi confirmaţi? Mulţumesc, mulţumesc foarte mult.

Eddie?

N-o să meargă, Lillian.

- Mai bine plec ca să fiu libistita.

- E ridicol, Connie. De ce-am venit la Paris?

Să fugim din oraş pentru că doi tipi ne-au rănit

sentimentele? Ne purtăm ca două adolescente.

Mai avem locuri de văzut.

- Nu ştiu ce-aş mai putea vedea. - Nu contează.

Mai avem două zile. Am o listă. Uite.

N-am văzut jumătate din Luvru şi n-am fost la Turnul Eiffel.

N-am fost la catacombe, la cumpărături .Şi cum mi-aş putea recupera rezervarea?

Te va ajuta la recepţie.

Nu eşti singura care vrea să plece liniştită. Recepţia, vă rog.

Mă uitat la tine şi la Eddie şi-mi spuneam, Doamne, ce simplu e pentru ei.

Lillian, îţi aminteşti de locurile unde-am fost? Ar fii trebuit să plecăm.

- D-le. Bowen, mă bucur c-ai venit. - Bună ziua, d-le. - Te rog, ia loc.

- Te admir de mult. - Multumesc.

- Dar ştiu că n-ai venit aici doar pentru complimente.

- Nu, d-le., nu -D-le. Bowen, am citi asta de multe ori.

- Ai un talent natural pentru melodie. - Ce-nseamnă asta. D-le. Bernard?

Simplu, cum am spus. Ai un bun simţ melodic.

D-le. Bernard, vreau să dezvolt tema aia într-o

piesă care să fie cantata într-un concert.

- Care-i posibilitatea? - D-le. Bowen, eşti un muzician creativ.

De câte ori îţi pui gura, compui. Improvisezi foarte profesional.

Îţi dau marcă de muzician. Dar e-o mare diferenţă

între asta şi-o piesa muzicală serioasă.

- Cu alte cuvinte, încercaţi să-mi spunerti că eu nu sunt aşa.

- Încă nu ştiu ce eşti, d-le Bowen.

Şi nicvi tu. Spun doar că încă nu ţi-ai dat o şansă să afli.

D-le. Bernard, am lucrat cu muzicieni toată viaţa. Ştiu tot ce pot face.

Poate că trebuie să faci altceva. Parisul e bogat în a lucra şi stdia

Compoziţie, armonie, teorie şi contrapunct.

Poate că dacă-ţi schimbi viaţa, în câţiva ani

vei avea ocazia să primeşti ce-ţi doreşti.

- Cu alte cuvinte, nu-i bună. - Nu, din contră, îmi place.

- Dar nu-i destul de bună să fie cântată.

- Sunt sigur că o casă de discuri... - Dar nu mai mult? - Ei bine, asta e.

O piesă de jazz cu farmec destul de bun şi melodie.

Ştiţi, şi Jingle Bells e-o melodie faimoasă,

deşi nu ştiu când am auzit-o prima dată.

- Mulţumesc c-aţi ascultat-o. - D-le. Bowen, ce-mi ceri?

- Să-ţi spun ce eşti şi ce nu eşti? - Nu, mi-aţi spus cine sunt. - Ai talent

- Poti ajunge un compozitor serios. Poate vei fii -Poate că nu.

Poate că nu.

Mulţumesc foarte mult, domnule.

Intră. Cine-i?

Da, cine-i?

Când pleci?

Mâine.

Mai vrei să vin cu tine?

- Ce s-a întâmplat? - Ce mai contează. Dacă vrei să vin, vin.

- Dacă nu vrei... - Vreau.

Nu sunt o martiră. Te vreau.

- Connie, trebuie să-ţi vorbesc. - Bine.

- Salut, Eddie. - Salut.

Eddie!

- Eddie, mâine mă duc acasă. - Maine? - Maine dimineaţă.

- Dar mai aveai trei zile. - M-am răzgândit. - Şi-acum îmi spui?

- Eddie, n-am îndrăznit să-ţi spun, n-am îndrăznit.

Connie, vreau să rămâi aici, să stai cu mine.

- Te rog nu-mi cere să fac asta. - Nu te pot lăsa să pleci.

Atunci vino cu mine.

Ştii.. de câte ori îmi spui, îmi amintest

lucruri pe care de cinci ani încerc să le uit.

Vin acasă cu tine şi-mi va fi greu.

Sunt un om schimbat, nu mai suport uşor lucrurile.

Dar te iubesc, te iuberc...

- Şi-am să încerc să vin, am să-ncerc - Voi fii acolo.

- Eşti mare, eşti mare, eşti mare! - Ram, eşti al meu, eşti al meu!

- Cum merge, Ram? - Execelent, fata asta şi cu

mine facem o escpada. Mâine mergem la New York.

- Te duci la New York? Vorbeam de Bernard şi de muzică. - Oh, da.

Spuneai că melodia aia era grea. Te înşelai.

- E uşoară. Aşa mi-a spus, e uşoară. - E depăşit, nu ştie ce vorbeşte.

- Ştie. - N-ai să mai copui? - Am să mă concentrez pe trompetă.

- Apoi facem o trupă dincolo. Ce ziceţi?

- Foarte bine, da. Mergem cu toţii. - Da, tu, eu şi Ediie, toată trupa -Da.

- Vom fii faimoşi acolo.Îl vom înnebuni pe Michel-Da.

Ce-i cu petrecerea? Unde-i acţiunea? Lilly, Gipsy e mort după friptură.

. - Mustăciosule, dă-i o farfurie. - Bine. - Bine, bine, bine.

Petrecerea continuă pe drumul cel bun.

- Deci, eşti fetricit? - Da, de ce? Îţi faci griji pentru mine?

- Nu şi de data asta. Nu-mi mai fac.

- Adică chiar deloc? - Putin. Nimic important.

Ţi-a fost vreodată?

- Poate. Dar nu lasă urme. Ca zăpada. - Pari puţin albastră (tristă).

- Toate culorile. Ca şi cum aş fi. Pleci mâine?

Da.

- A fost bine, Ram. - Da, a fost bine.

Haideţi, băieţi. Hai să cântăm un pic. Haideţi, haideţi.

Mustăciosule, e timpul. Eddie, ia-ţi saxofonul.

Hai, ia-ţi faruria, stai şi pregăteşte-te de petrecere.

Gypsy! Staţi, vin imediat, băieţi.

Michel, hai.

Doar una mică, puiule.

Una în plus nu mai contează. E bună la petrecere.

- N-o lua, Michel. - De ce? Iau puţin, ce-i aşa de rău.

Hai, dă-mi-o.

Uite, puiule, acum s-a terminat.

Pentru tine, pentru mine. S-a terminat.

Ram.

Vrei să zbori o vreme?

Ieşi de-aici, ieşi de-aici, Ram.

Pleacă, de ce nu pleci? Ia-ţi fata şi pleacă!

Ieşi! Ieşi, ia-ţi fata şi pleacă.

Ia-o, Ram. Plecaţi amândoi! Pleacă, Ram!

Cum e Michel?

- Va fi bine. Ram, am venit să-ţi spun că plec şi eu.

- Cu Connie? - Da.

Îmi închipuiam eu. E-o fată bună.

- Veniţi mâine cu noi? - Nu pot. Mai am câteva

lucruri de făcut, dar o să vin în câteva săptămâni.

Nu te aştept. Ce nu-mi încape în valiza e pentru armata salvării.

Îmi va fii greu când ai să pleci mâine.Cu trenul ăla trist.

Da.

Connie, de ce nu mergi înainte.

- Du-te. - Vino cu noi. - Vin şi eu într-un minut.

Vin şi eu. Poate am uitat peronul sau ceva. Mergeţi înainte.

Oh, Ram, crdeam că nu mai vii.

Nu vii cu mine?

- Ai să vii mai târziu? - Rămân aici, Lillian.

Am venit să-mi iau la revedere.

- Ram. - Nu pot.

Lillian, am să urmez muzica să văd unde pot ajunge.

Şi cred că asta înseamnă mult.

Ei bine, vacanţele trec repede atunci când te distrezi.

Acum vreau să fac ceva. Aş vrea să-ţi dau un cadou de rămas bun.

Poate că n-o să-ţi placă, dar nu-mi pasă.

E doar asta: n-ai să mă uiţi niciodată.

Oriunde ai să mergi pe stradă, ai să mă vezi pe mine

Chiar dacă ştii că nu sunt acolo.

Şi nimeni din lumea asta n-ar putea să-ţi spună că n-am fost

Timp de 12 zile toamnă în Paris.

Pentru că asta a fost cadoul tău.

SUBTITRAREA-DACIAN