Original subtitles

O explozie a izbucnit la centrala nucleară de la Cernobîl la 26 aprilie 1986.

Contaminarea radioactivă s-a extins în mai mult de jumătate din Europa

iar radiațiile mortale au pus în pericol milioane de vieți.

Salut! Unitatea de pompieri nr. 2? - Da. - Ce ai cu tine?

Explozie în corpul principal. Între blocurile 3 și 4.

Sunt oameni acolo? - Da.

Cronometrați-vă echipa! - Imediat. L-am trezit pe șeful.

Ridică totul! Întregul corp de ofițeri!

Prõpjat la 2,5 km de reactor

Este un accident sau de fapt un dezastru

a fost cea mai mare catastrofă tehnologică din istoria omenirii.

Accidentul a afectat grav toate structurile din Ucraina,

În Rusia și URSS și chiar în străinătate.

Cred că oamenii care au ajuns sub control

a salvat de fapt întreaga lume.

Inginer electrician la centrala nucleară de la Cernobîl

Mi-am dedicat viața construirii de centrale electrice și reactoare nucleare.

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost ultima mea.

Printre cei implicați în gestionarea consecințelor accidentului de la Cernobîl,

mulți locuiesc acum departe de Ucraina. Numărul lor scade în fiecare an.

Mulți ani am încercat să uit.

A fost o traumă din copilărie și nu am spus nimănui despre asta.

încă mi-e frică. Încă mă bântuie.

Accidentul de la Cernobîl continuă în oameni.

Ei suferă, sunt bolnavi. Ei mor.

Când m-am întors, medicii au făcut tot posibilul.

Am supraviețuit la două accidente vasculare cerebrale.

După accident, vasele de sânge din creierul meu au fost deteriorate.

Mă bântuie.

Când începe noaptea, revin amintirile groaznice despre Cernobîl.

Nu pot să adorm, totul este bântuit.

In fiecare zi.

BACK TO CHORN OIL

S-a confirmat? - Nu. S-a confirmat un accident.

Așa a spus dispeceratul Prõpjatis.

Stingere a incendiilor. - Buna ziua! Ivankov? Conduceți la Protype... Bună ziua!

Da, am auzit! - Conduceți la o centrală nucleară! Acoperișul blocurilor 3 și 4 este în flăcări!

Stingere a incendiilor. - Buna ziua! Polesskaya?

Conduceți la centrala nucleară. Acoperișul blocurilor 3 și 4 este pus!

M-am trezit în dimineața zilei dezastrului. Era vineri.

Am fost la școală ca de obicei.

Am văzut o mulțime de ambulanțe în drum spre școală.

Mașinile au spălat străzile cu niște chimicale.

Se simțea ca zăpada pe stradă.

Era spumă. Chimic.

A fost foarte neobișnuit. De obicei se folosea doar apă.

Asta a fost ciudat.

Și când am ajuns la școală, nu era suflet pereche.

Școala a fost închisă și nu am înțeles de ce.

Nu s-a anunțat că școala a fost închisă.

Nici prin casă nu era nimeni.

Am stat acolo câteva minute, apoi am bătut la uşă.

Ușa a fost deschisă și am fost lăsată să intru.

M-am dus la clasa mea, am văzut copii acolo.

Unii au plâns pentru că în noaptea aceea părinții lor lucrau la centrala nucleară

și nu venise acasă dimineața.

Am auzit despre accidentul nuclear de la Cernobîl 3-4 zile mai târziu,

când a fost obligat să informeze lumea.

Radiația ajunsese în Suedia, dar încă nu știam nimic.

Nici militarii, nici civilii.

A fost o provocare. Acoperișul celei de-a patra unități de alimentare a stației este pornit.

Stația era păzită de o brigadă de pompieri a armatei.

Când o centrală nucleară arde, este o provocare extraordinară.

Primele care au sosit au fost cele două unități, care se aflau la 5 minute de mers cu mașina.

Și au început să lucreze. Deci cei care au sosit primii...

Acoperișul era chiar lângă reactor.

Cei care au condus acolo primii au fost cele două unități... Totul a dispărut.

Desigur, muncitorii de acolo care au suferit arsuri groaznice

nimeni nu a supraviețuit.

Este clar că nimeni nu a supraviețuit.

Nu-mi amintesc când am adormit prima dată.

Sau când trebuie să mâncăm. Nu-mi amintesc.

Îmi amintesc doar de tineri, de soldați, care au fost aduși cu arsuri.

Ne gândeam doar... "Unde se duce? Cu elicopterul? La Kiev? Unde?"

Nu ne puteam gândi la altceva. Nimeni nu știa ce să facă.

Nu știam ce este radiația aceea.

Niciunul dintre noi nu mai văzuse așa ceva înainte.

A fost un război. Tragic. Infricosator.

Atâția oameni aleargă.

Oameni aici pe podea, acolo pe podea...

Oamenii minteau peste tot.

Știam că reactorul a explodat și radiația s-a răspândit în aer.

Când radiația este în aer, este ca o explozie nucleară.

Unda de șoc a lovit acoperișul reactorului.

Și a spart reactorul.

A zburat chiar și cu grafit pe acoperișul blocului 3. De fapt, împrăștiate peste tot.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie, eram directorul operațional al diviziei.

Aveam o telecomandă și toate comenzile.

Dar echipamentul nostru nu a funcționat.

Nu a arătat niveluri în creștere de radiații, așa că nu știam nimic.

Doar când am ieșit să fumez,

Am văzut că pe marginile bălților... Plouase înainte.

Era ca nicio substanță.

Ca întotdeauna, am crezut că probabil că este polen de la copaci.

De fapt, era deja poluare de la explozie.

Dar ne-am gândit la polen.

De fapt, nu am fost informați de către sediul raional sau de către directorul operațional,

că a avut loc un accident la gara Cernobîl.

Șeful m-a sunat și mi-a spus să plec. Am condus.

Nu știam că există o situație dificilă sau o radiație.

Cine ar fi știut? Cui i s-a spus? Totul a fost clasificat.

Eram cea mai bună țară din lume, chiar înaintea Americii...

Guvernul nu a oferit nicio informație. Nu la televizor sau la radio.

Au existat doar zvonuri.

Unii au vorbit despre o avarie, alții despre o explozie, un incendiu.

Habar n-aveam ce sa întâmplat.

Ne-am tot gândit și, din moment ce nu am primit nicio informație,

am decis să vedem singuri ce se întâmplă.

Tatăl i-a luat pe toți cei patru copii, mama era acasă...

Și am mers la Stadionul Pruphiat.

Era un loc relativ deschis, reactorul era vizibil.

Și am văzut... Pentru că era zi, flăcările nu

erau deloc vizibile, dar am văzut fum. Fum negru.

Erau elicoptere și avioane în aer, circulau mașini.

Militarii s-au deplasat spre reactor.

Și atunci ne-am dat seama că a fost un dezastru.

Filmări rare de la Arhivele Naționale Centrale ale Ucrainei

Când am ajuns la Cernobîl, am fost trimis imediat la administrația orașului.

S-a spus acolo... Treaba ta este să verifici mașinile.

Nu permiteți țipete, zgomote și așa mai departe.

Noi păzeam zona.

Ce înseamnă? Am verificat vehiculele de intrare și de ieșire.

Am trimis autobuze pentru a evacua oamenii, copiii.

Și am prins tâlhari.

Când eram în războiul din Afganistan, am văzut inamicul față în față.

Știam că este inamicul.

Că trebuie distrus.

Dar la Cernobîl nu știi unde este inamicul tău sau cine trebuie distrus.

În cele din urmă te vei distruge.

Tot ce îmi amintesc este că am fost în Präpjatis. Nimic înainte.

Așa că viața mea a început acolo.

Acolo am fost la grădiniță și la școală. Am locuit acolo până la dezastru.

Prõpjat

Toate familiile din oraș erau cumva conectate la reactor.

Cine a lucrat în centrală, cine în oraș, cine în școală,

dar toți aveau o oarecare legătură. Era un oraș cu o singură funcție.

Erau multe grădinițe, familii mari.

Am avut și mulți copii în familia noastră. Multe grădinițe și școli.

Am fost in clasa a 3-a.

Am fost la școală de dimineață până la prânz, am mers la școala de arte.

Am avut o mulțime de prieteni. Viața era frumoasă. Perfect, ai putea spune.

Nu am observat ce se întâmplă în jurul meu. Poate pentru ca...

Eram doar un copil, dar așa îmi amintesc.

Era un oraș cu totul special.

Aveam o femeie însărcinată care era pe cale să nască.

Puțin mai devreme, era o femeie al cărei soț era pompier,

stând pe balconul casei lui și văzând tot ce se întâmplase.

Fusese expus la radiații pe tot parcursul zilei.

Când s-a născut copilul, era negru.

Acesta a fost primul caz.

Câteva ore mai târziu, o altă femeie a fost adusă să nască.

A dat naștere unui copil mort.

Toate gravidele au fost chemate imediat pentru o examinare de urgență.

Când au fost revizuite și s-a făcut rapid, pentru că timpul era esențial,

atunci unele femei erau doar în stare gravă.

Și s-a sugerat - cine dorește, întrerupem sarcina.

Doctorul a spus că are nevoie de ajutor. Am fost de acord.

Am făcut 36 de avorturi într-o singură noapte. În orice stadiu al sarcinii.

A fost atât de înfricoșător, încât nici nu ți-l pot descrie.

Aceasta este o crimă.

Dar tot ce am făcut...

Nu noi i-am ucis pe acei copii. Toți acești copii au fost răniți.

Fătul absoarbe toată puterea acestei radiații.

Și această radiație...

Ce am văzut în maree...

Era exact ca în manuale.

Toate aceste daune și defecte. Pe inimă, ochi, membre.

Se întâmplase în câteva ore, toate cu daune cauzate de radiații.

Au fost 36 de femei în diferite etape ale sarcinii.

A durat o noapte, poate un pic mai mult.

Poate mai mult. Și așa am rezolvat.

A fost o zi foarte înfricoșătoare în viața mea. Aș dori să-l șterg.

Mai târziu în acea seară, soldații au trecut prin toate casele

și a poruncit să se pregătească să plece.

Nu credeam că plecăm pentru totdeauna. Ni s-a spus asta timp de patru zile.

Purtați numai îmbrăcăminte confortabilă, potrivită pentru un picnic sau o drumeție.

Ne-am gândit că trebuie să fim plecați o vreme pentru că au spus că trebuie făcut ceva,

le place să dezinfectez orașul și, pentru a face asta, toată lumea trebuie să plece.

Și în patru zile ne vom întoarce. Nu am luat nimic cu noi.

Oamenii nu au înțeles deloc unde, ce, de ce. Nu există lucruri!

Am auzit oameni țipând, plângând.

Imagina. Îți părăsești toată viața.

Aruncă totul.

Și vei fi dus undeva. Dar nu știi unde!

Nu știi unde mergi! Nu știi ce se va întâmpla cu tine!

Aceasta a fost prima etapă.

A doua etapă a fost și mai proastă.

Atenţie! Atenţie!

Dragi tovarăși!

Consiliul Local al Deputaților anunță

că în legătură cu accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl din orașul Prõpjat

a avut loc o urgență radiologică periculoasă.

Pentru a asigura siguranța oamenilor, în special a copiilor

evacuarea temporară a locuitorilor din mediul urban este inevitabilă.

Deci se duc în toate casele,

azi, 27 aprilie, de la ora 14, autobuzele...

Când s-a întâmplat totul... eu...

A fost cea mai mare tragedie din viața mea.

Am intrat într-o criză. Viața mea a fost împărțită.

27 aprilie 1986

aproximativ 120.000 de persoane au fost evacuate din casele lor în decurs de 6 ore.

Niciunul dintre ei nu s-a întors acasă până în prezent.

Aceasta e casa mea.

Nu am mai fost aici de 33 de ani.

Copiii mei au crescut aici.

Ne-am petrecut cei mai frumoși ani aici.

Când am intrat prima dată în zonă, mi s-a pus o mască...

La aproximativ 20 km de gară.

Am stat toată ziua pe mască.

Asta a fost prima zi.

Zilele trecute...

Nu mi-am mai pus masca cand am condus in zona.

Mi-am pus masca când am început să urc pe acoperiș.

A treia zi am pus doar masca pe acoperis.

Dar uneori îmi scoteam masca de pe acoperiș ca să pot fuma.

Intelegi de ce...

Inamicul este invizibil.

Nu are gust, miros sau față.

De aceea oamenii nu le era frică, ca să spunem așa.

În acel moment, nu înțelegeam ce ar putea presupune toate acestea.

Voi afla mai târziu.

I-am văzut pe băieți murind pentru mine.

Cei cu care am lucrat.

Dar nu era frică.

A fost o asemenea coincidență.

Cei doi generali care comandau forțele chimice la reactor

întâlnit în Pădurea Roșie. Știi ce e asta?

Unul venea din pădure, celălalt se îndrepta spre reactor.

Și au început să vorbească. Era o băltoacă lângă această pistă.

Unul a pășit în piscină. Dar aveau contoare de radiații.

Când a intrat în piscină, radiometrul arăta 200 de raze X.

Iazul a avut radiații de 200 de raze X!

Și bărbatul putea fi deja dat jos pentru că stătea acolo de zece minute.

Lobby, un picior într-o băltoacă. Nu era nevoie de mai mult.

Radiația ajunsese deja la mulți. Acest lucru s-a simțit în multe țări.

În Finlanda. In Polonia. In Italia.

Gorbaciov a concertat pe 14 mai.

Pe 15 mai a avut loc o ședință a Biroului Politic, unde ministerul nostru a primit un ordin

pentru a construi o structură de protecție deasupra reactorului explodat.

Oamenii au început să numească această clădire sarcofag.

Construcția unui dom de reactor sau „sarcofag”

Desigur, timpul a jucat un rol important.

Cu cât reactorul a fost descoperit și dezactivat mai mult timp,

cu cât răspândirea radiațiilor în lume este mai largă.

Râurile curg, norii se mișcă. Poluarea este transportată foarte departe.

Are un impact global.

În fiecare zi în această perioadă,

până când am închis sarcofagul protector,

o cantitate imensă de particule radioactive a intrat în atmosferă din reactor,

care acoperea o zonă locuită de milioane, nu, zeci de milioane de oameni!

Fenomenele atmosferice și vântul

nu numai particule dispersate din explozie,

dar şi pământ contaminat şi nisip.

A fost un dezastru colosal!

Pentru a limita cumva emisia de radiații,

s-a decis stingerea reactorului cu apă. Înțelegi de ce?

Mai degrabă, acoperiți-l cu nisip.

A fost organizată o unitate specială de elicoptere militare.

Piloții au aruncat saci de nisip și au condus în jos în reactor.

Pentru a reduce cumva emisia de radiații în atmosferă.

Sunați la 971.

Tras la 50 de metri, nu mai jos. Vântul se învârte. - Clar.

Monitorizez activitatea. - Sunt la 80 de metri.

Grozav, așa că ține-o tot așa.

Când pompierii au stins acoperișul Unității 4,

au inundat puţul cu apă.

Dacă s-ar fi aruncat suficient nisip de sus,

fundația clădirii a început să se scufunde.

Dacă o tijă de grafit cu o temperatură de 3000 de grade s-ar scufunda în

apă, ar putea urma o explozie de hidrogen. Foarte puțini oameni știau asta.

Probabil încă informații clasificate.

Pentru a evita un astfel de risc,

unitatea mea a fost însărcinată cu pomparea apei din reactor,

pentru ca tijele sub presiune să nu cadă într-un ax plin cu apă.

Dacă ar fi avut loc o explozie de hidrogen, probabil că jumătate din Ucraina ar fi plecat.

Imagina.

Roboții au fost folosiți pentru a elimina consecințele,

importate din Japonia si Germania.

Când au fost aduși, probabil că nu li s-a spus inginerilor

care este nivelul de radiație pe acoperiș.

Așa că, când roboții de pe acoperiș au fost porniți, au ieșit din linie.

Unul a căzut de pe acoperiș pentru că a dispărut controlul.

Aceștia erau roboți. Dar noi, oamenii vii...

Cei care au lucrat acolo și au absorbit în mod miraculos radiația,

adevărat, în perioade scurte de timp, dar...

Am fost numiți bioroboți.

Bioroboți.

Acolo unde mașinile nu pot lucra, bioroboții o fac.

Asta face o persoană. Nu era timp să mă gândesc la altceva.

Au încercat să se asigure că viețile oamenilor nu sunt puse în pericol,

dar nu se putea face nimic altceva. Nu a mai rămas nimic.

Tehnica pur și simplu nu a mai funcționat în acel moment, știi?

Ne-am speriat serios.

A fost nevoie de acțiuni operaționale pentru a pompa apa

și îndepărtați solul contaminat din jurul plantei.

Trebuia curățat cu lopeți. Intelegi? De mana.

Când am ajuns pe acoperiș, ni s-a spus...

— Vezi tu, există o tijă de grafit. Trebuie luată.

Radiația acestor tije nu a putut fi măsurată prin nimic.

Numărul a fost de multe ori mai mare decât ar putea arăta valorile noastre.

Deși perioadele de lucru au fost scurte,

a trebuit să lucrăm în condiții dificile și aproape de reactor.

Deja înainte, doza era cu totul altceva.

Prin urmare, s-au folosit dozimetre. Seara s-a văzut

că muncitorii au primit zilnic doze mari de radiații, care le-au pus viața în pericol.

Ai putea spune că este mortal.

24 de bărbați! Toată lumea, da? Mergi si tu? - Nu, sunt o escortă.

Să trecem! Într-un rând...

Trimitem 800 de oameni pe acoperiș în fiecare zi.

Purtau haine de zinc.

Apoi s-au dus pe acoperiș.

Au curățat pământul cu o lopată și au aruncat-o în reactor.

Când timpul se scurgea, comanda a trebuit să părăsească imediat acoperișul.

Au coborât și și-au schimbat hainele,

în același timp, următorii 20 au urcat pe acoperiș.

Și procesul a mers neîntrerupt.

Toate, Sasha, taci și pleacă.

Cu grija...!

De asemenea...

Peste margine, cu grijă...

Aici!

Toți, mergeți!

În 1986, acoperișul celui de-al 4-lea reactor de la Cernobîl era cel mai periculos loc din lume.

Nivelul radiațiilor de acolo ar ucide o persoană în mai puțin de 10 minute.

Am fost trimiși oameni din comisariatele de război.

Doza maximă de radiații a fost de 10 raze X.

Astfel, personalul nu depindea de doza primită,

cât de mult aș putea să le mai folosesc în ziua aceea

și în funcție de asta am stabilit ora de pe acoperiș.

Boris Sherberbina a fost numit președinte al comitetului special

mi-a pus o astfel de întrebare la un moment dat...

De ce lăsăm oamenii să stea pe acoperiș atât de scurt?

I-am explicat apoi

că comisariatele militare nu vor putea înlocui oameni noi

și când toți oamenii își primesc doza maximă astăzi,

nu ai cu cine să mergi la muncă a doua zi.

Este deci determinat

că o persoană poate obține maximum 0,9-1 raze X,

dar acea sumă primește un minut și jumătate.

De aceea lucrăm la astfel de ture.

Iar el a spus: Aveți o armată în această bătălie.

I-am răspuns: „Dezordinea nu este în armată, ci în tine”.

„Dacă nu erai atât de confuz, stația nu ar fi zburat pe cer!”

Așa s-a încheiat conversația noastră.

Am continuat să muncim cât am putut,

fara ca cineva sa primeasca o doza excesiva de radiatii intr-un timp scurt.

Era un tânăr, un pompier, nu-i amintesc numele de familie.

Era tânăr, avea boala de radiații în stadiul 3.

Fața fusese arsă foarte grav. Doar față.

Dar pentru că doza de radiații a fost atât de mare, au existat și alte simptome.

S-a uitat la mine așa... Față arsă...

Și acei doi ochi albaștri închis care se uitau la mine...

Cu o asemenea rugăciune... „Ajută-mă cumva!”

Îmi amintesc că i-am spus... "Totul va fi bine. Sperăm să fie bine."

Iar el a spus: Poți să-i spui mamei mele?

Era o adâncime în acei ochi și o rază de speranță.

A fost greu. Nu i-am spus nimic mamei lui.

Mi-am dat seama că nu va supraviețui.

Filmări unice de la Arhivele Naționale Centrale ale Ucrainei

Accidentul a afectat toate structurile

În Ucraina, Rusia și URSS, precum și în străinătate.

Deci cred că oamenii au ajutat la eliminarea amenințării,

de fapt, toate neamurile lumii au fost salvate.

Oamenii care au închis reactorul și au construit sarcofagul

au făcut această muncă, sacrificându-și sănătatea.

Vedeți, noi eram doar material viu pentru ei.

Cine s-a întrebat care ar fi consecințele pentru lichidatorii dezastrului?

Eram material viu care venea de la comisariate militare, trupe.

La Cernobîl existau trei forțe speciale ale armatei.

Au fost reprezentate toate districtele militare ale URSS. Tot.

Au fost trimiși să se ocupe de consecințele dezastrului.

Pe vremea aceea eram acolo pentru tine...

Nu vreau sa spun "carne"...

Ce trebuia să facă treaba. Roboți! Bioroboți.

Acolo unde tehnologia a mers prost, oamenii au trebuit să facă față.

Și nu contează cât de multă radiație primește o persoană.

Cât timp trăiește o persoană după aceea.

Mulți oameni. Nu am de gând să spun. - Despre?

Nu am de gând să spun. Prin construirea unui sarcofag singur

a implicat peste jumătate de milion de oameni, 600.000.

Erau 12 raioane, fiecare cu 50.000 de oameni.

Nu puteau fi puse să lucreze non-stop

sau ture de 8 ore.

A lucrat în funcție de fondul de radiații.

Unii au mers pe acoperiș timp de 3 minute pentru a ridica, a arunca și a pleca.

Si tot. Untul a fost lucrat timp de 2 ore în timp ce armătura era pregătită.

2 ore, nu mai putea fi ținut acolo.

Eram responsabili pentru oameni!

Oamenii care au trecut prin Cernobîl...

Ei știau că trebuie să facă o activitate națională, guvernamentală,

care le-a fost dat.

Și au găsit-o de datoria lor.

Dar cine, dacă nu eu?

Cineva trebuia să o facă. Și trebuia făcut.

Cum poate fi regretat acest lucru?

Nu a fost timp să mă gândesc la asta, darămite să regret.

Trebuia să muncim, să ducem la bun sfârșit sarcina.

Dacă un copil este implicat în lichidare astăzi,

va primi automat statutul de victimă. Copil.

Dacă un participant la lichidare dă naștere unui copil...

Astăzi, există copii care sunt considerați victime în Ucraina...

Ele pot fi numărate în milioane.

Nu numai cei care s-au născut,

dar şi cei care locuiau în zona afectată de radiaţii la momentul accidentului.

Abia după aproximativ 4.000 de ani

oamenii se pot întoarce în această zonă în siguranță.

De atunci nu am mai fost la Privat.

Nu am vrut să mă întorc. Eram speriat.

A fost foarte traumatizant pentru mine.

Prõpjat

Acesta este piața centrală?

Dar unde este casa culturii? Vedea?

Dar unde este scoala de muzica?

Ar fi interesant să mergi la școala de muzică. Acolo am studiat.

Este chiar aici. O sută de metri de mers.

Există radiații acum?

Da, fundal deschis, mai puțin de 1 unitate. Aproximativ 1 microsiver.

Dar care este norma? - în Ucraina 0,3.

Relativ curat. Nu este critic în comparație cu zona de excludere a Cernobîlului.

Acești copaci sunt noi încă? - Da.

După cum vă amintiți, înainte existau doar ghivece de flori.

Nu, au fost și plopi. - Da, dar nu peste tot.

Îmi amintesc de plop când eram copil.

Parcă ar fi ajuns în rai. Nu pare atât de mare acum.

Si tu ai crescut. - Aparent.

Aici este acoperit de vegetație, dar poteca merge de acolo. Prudență.

Fii atent la scari.

Asta e tot după lobby. - Acesta este sala?

Lobby...

Sora mea a studiat vioara aici. A cântat și la concerte.

Și stăteam... învățam să desenez și el era pe scenă.

A cântat la vioară...

Nu pot vorbi.

Nu stiu...

Doare să-ți amintești.

Când lucram la Cernobîl, nu aveam voie să plecăm.

I-am spus soțului meu să vină să te viziteze.

A mers de două ori.

Și eu...

L-am condus la gară. Zona periculoasă. Și i-am arătat.

— Uite, acolo lucrăm. Nu l-am dus la stația adevărată, dar...

Puțin mai târziu, în 1994, a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier.

Și după un timp a murit.

Desigur, m-am învinuit într-o oarecare măsură pentru

că l-am dus în zona de radiații.

Este posibil ca acesta să nu fi fost motivul pentru care a dezvoltat tumora.

Este posibil. Dar nu mă pot ierta.

Nimic nu este lăsat neatins.

Nimeni nu poate scăpa intact.

Aceasta este viața noastră. Nu avem cum să scăpăm de asta.

Acești oameni au comis o faptă eroică.

Dar să spun că au fost premiați...

Cred că au fost doar uitați.

Pentru că nimeni nu are nevoie de ele astăzi.

Îmi pare foarte rău...

Trecand de azi in trecut cu amintirile lui...

Că oamenii care și-au dat viața nu știe în mod concret!

Nimeni nu-i cunoaște, dar au făcut fapta eroică.

Salvând nu unul, ci milioane de oameni!

Peste un milion de oameni

a participat la procesul de ajutorare în caz de dezastru.

Filmul este dedicat tuturor celor

care a protejat istoria lumii de cel mai mare dezastru nuclear.