Original subtitles

DEPARTAMENTUL ȘERIFULUI DIN LOS ANGELES

E CEL MAI MARE ASEMENEA DEPARTAMENT DIN ȚARĂ

ȘI E ÎN SLUJBA CELUI MAI POPULAT DISTRICT.

EI ANCHETEAZĂ CELE MAI BRUTALE ȘI COMPLICATE CRIME.

ACESTEA SUNT POVEȘTILE LOR.

4 MARTIE 1980

La 4 martie 1980 tocmai terminasem patrula din tura de noapte.

Urma să plec când am primit un apel privind un posibil cadavru pe plaja RAT.

Se ajunge acolo trecând prin plaja Malaga Cove.

Când e anunțat un posibil cadavru pe plajă,

te gândești: „Un bețiv s-a împiedicat, a căzut și probabil s-a rănit.”

Ce am găsit m-a surprins enorm.

Era un caz nerezolvat de omucidere, o adevărată enigmă,

un mister total, fără martori.

Am primit cazul după 33 de ani.

Inevitabil, te întrebi ce a făcut făptuitorul în ultimii 33 de ani.

Nu știi de câte ori a mai scăpat.

Departamentul Șerifului din Los Angeles e cel mai bun.

În LA sunt judecate multe cazuri faimoase.

Trebuie să te dedici 110%.

E vorba despre omor, cea mai gravă infracțiune.

Pasiunea și simțul datoriei sunt esențiale.

Sursa dreptății e aflarea adevărului.

OMUCIDERI: LOS ANGELES

În 2013, i-am spus locotenentului

că vreau să lucrez la niște cazuri.

Avea pe birou un caz din 1980.

Rapoartele acestui caz m-au captivat din prima.

Când victima e femeie. mă gândesc la fiicele mele.

Citind rapoartele,

mi-am dat seama că o să am mult de mers.

Trebuia să-i găsesc pe toți cei din rapoartele inițiale.

Și l-am găsit pe David Byington, agentul care a fost anunțat primul.

Am vorbit la telefon. Își amintea foarte bine cazul.

Și-a amintit acest caz deoarece,

în 1980, era polițist începător.

În 1980 eram agent de poliție în Palos Verdes Estates.

Palos Verdes Estates e o mică suburbie la sud de Los Angeles.

Stânci frumoase, vile somptuoase, oameni bogați,

majoritatea caselor valorând milioane de dolari

chiar și în anii '70.

Cât privește omorurile, erau o raritate în Palos Verdes Estates.

Pe atunci, aveam 21 de ani.

Patrulasem pe cont propriu doar de o lună sau două.

Când am ajuns la locul faptei și mi-am dat seama că avusese loc un omor,

am început să tremur.

O femeie a fost găsită moartă pe plaja Palos Verdes Estates din Malaga Cove

și se pare că fusese agresată sexual

și lovită în cap.

Un surfer îi găsise poșeta, în care avea un act de identitate.

Era Teresa Broudreaux din Wilmington, un oraș la doar 19 km distanță.

Avea doar 20 de ani.

Am început imediat să verificăm dacă mai prezenta semne vitale.

Corpul ei era cald,

dar nu-mi dădeam seama dacă simțeam pulsul ei sau pulsul meu.

Din cauza emoțiilor, probabil.

Tânăra era complet dezbrăcată, cu excepția unor șosete până la genunchi.

Fusese pusă cu picioarele îndreptate spre ocean.

Fața îi era acoperită de mult sânge,

care îi năclăise și părul.

Trebuia să-i dai părul la o parte ca să-i vezi chipul.

Avea ceea ce părea a fi o plagă lacerată pe frunte,

precum și niște vânătăi și răni recente pe abdomen.

La urma urmei, plaja era locul crimei.

În curând urma să vină fluxul,

așa că a trebuit să luăm cadavrul de acolo.

Partenerul meu îi ținea capul cu mâna.

În timp ce urcam, mi-a spus:

„Simt că mi-a intrat mâna în capul ei.”

Avea patru răni la ceafă.

Moartea ei nu era un accident.

Doamna Broudreaux a fost primul meu caz de omor.

Uciderea unui om e cea mai gravă infracțiune

și nu e loc de greșeli.

Poliția Palos Verdes e un departament mai mic.

Gravitatea acestei infracțiuni

ne-a făcut să apelăm la o agenție care putea gestiona adecvat ancheta,

iar Departamentul Șerifului din LA era cel mai bun.

Când a apărut echipa de la Omoruri din LA, mi-am notat tot ce au făcut.

Orice procuror vă va spune că nu urmărim doar să obținem condamnări.

Trebuie să te asiguri

și că procedurile dintr-o anchetă sunt efectuate corect.

În final, trebuie să apelezi…

la camere de supraveghere, la martori sau dovezi științifice.

În 1980, nu aveam nici pe departe

resursele pe care le avem acum.

Hainele victimei nu erau în apropiere.

Am găsit o sticlă de alcool și două pahare,

dintre care unul conținea alcool,

lângă locul unde fusese aruncată poșeta.

Asta m-a făcut să cred

că mai fusese cineva acolo care băuse cu victima înainte de crimă.

Am văzut și urme de pneuri.

Erau convinși că erau urmele de pneuri ale mașinii suspectului.

Dar pneul era cam tocit.

Urma nu era suficient de adâncă.

N-au putut lua mulaje.

Detectivii de la Departamentul Șerifului

au încercat imediat să contacteze rudele victimei

și să afle tot ce putea duce la un potențial suspect,

și, de acolo, la eventuale piste.

Ei au aflat că era măritată cu un domn pe nume Ronnie Fematt.

Când am cunoscut-o pe Teresa, avea 18 sau 19 ani. Eu aveam cam 20.

Eu și prietenul meu eram din partea de est a orașului Wilmington.

Și una dintre fete a venit cu Teresa.

Când am văzut-o, am rămas fermecat.

Era o femeie cu multă voință și foarte independentă.

Nu știu ce a văzut la mine.

Eu și prietenii mei am început să consumăm droguri.

După ce m-am cuplat cu Terri, ea mi-a dat un ultimatum.

„Trebuie să încetezi.”

Era logic.

După doi ani și jumătate, m-am gândit: „Vreau să mă însor cu ea.”

O voiam pe ea, voiam copii, voiam să mă așez la casa mea.

Și ne-am căsătorit.

La scurt timp, a rămas gravidă.

Am aflat că vom avea o fetiță.

Eram în al nouălea cer.

Felul în care a fost ucisă Teresa a fost extrem de tulburător.

A fost o moarte violentă.

I-a fost zdrobit capul și probabil a fost agresată sexual.

Să afli că era însărcinată în câteva luni,

să afli că o altă viață fusese curmată,

e incredibil de trist.

Pe lângă această tragedie, era deja mamă.

Avea o fiică de patru ani, Linda.

Ziua de 4 martie 1980 a fost una dintre cele mai groaznice din viața mea.

Bunica mi-a spus că mama s-a înecat în ocean.

Și că s-a dus în rai cu îngerii.

Și nu avea să se întoarcă.

M-am simțit copleșită.

Nu mai voiam să stau la mătușa mea.

Nu voiam să stau la bunica. Nu voiam să stau la tata.

Voiam doar la mama.

Și nu puteam înțelege de ce nu se mai întoarce.

Simțeam că singurul om care m-a iubit și m-a protejat a dispărut.

Și nu mai era nimeni care să mă iubească.

Când am cunoscut-o pe Linda, avea probabil doi ani.

Încă vorbea stâlcit, ca un bebeluș.

Era tare drăgălașă. Chiar era.

Nu m-a deranjat deloc că nu era copilul meu.

Ne jucam „de-a cafeneaua”. Îmi lua comanda,

apoi se făcea că mi-o prepară.

Era un copil grozav.

Îmi plăcea la nebunie. Făceam meniul cu Ronnie, apoi i-l duceam mamei.

Spunea: „Câte doriți, doamnă?”

Ziceam: „Două, vă rog.”

Apoi îmi făcea cașcaval la grătar la lumina lumânărilor.

Nu știu de ce la lumina lumânărilor.

Ronnie s-a însurat cu femeia iubită

și i-a crescut fetița ca pe copilul lui,

dar asta nu-l exclude ca suspect.

Putea să cedeze nervos, să aibă o săptămână proastă. Cine știe?

A fost printre primii cu care au vorbit detectivii de la Omoruri.

Șerifii m-au interogat și le-am răspuns la toate întrebările.

La 3 martie eram la colegiul Harbor,

unde frecventam cursurile de artă. Eram destul de bun.

Am venit acasă și i-am spus soției să mergem la prietenul meu George.

De obicei, beam și fumam în garajul lui.

Și ne-am dus.

Ea n-avea chef de petreceri.

Era însărcinată.

Nu voia să stea toată noaptea în garaj.

Era de înțeles că voia să meargă acasă.

Am mers acasă. Voiam mă întorc la petrecere, dar ea nu era de acord.

Ne-am tot ciondănit.

Ea insista să nu plec, eu n-am vrut să cedez.

Am ieșit pe ușa din spate.

Am luat-o spre casa prietenului meu.

Am auzit ușa trântindu-se și m-am întors. Se ducea spre alee.

Aveam o poartă pe alee care ducea spre cealaltă stradă.

Sora ei locuia mai încolo.

Mi-am zis: „E supărată. O să mă bârfească cu soră-sa și o să se plângă de mine.

O să-i treacă.”

Dar…

n-aveam s-o mai văd.

De câte ori dispare o soție, iar soțul spune

că a plecat și nu știe ce s-a întâmplat cu ea,

în nouă cazuri din zece, probabil că minte. Sigur el e de vină.

M-au pus să-mi scot cămașa.

Căutau zgârieturi sau răni defensive, dar eu n-aveam așa ceva.

Mă tot întrebau dacă eu sunt făptașul.

Când l-au intervievat pe Ronnie, era îngrijorat și agitat.

Când soția ta e ucisă…

fie ești distrus, în stare de șoc și așa mai departe,

fie te temi că vor afla că tu ești făptuitorul.

De la poliție am plecat acasă.

Am văzut mașini de poliție care îmi supravegheau casa.

Foarte curând, a început să se teamă că era considerat suspectul numărul unu.

Nu se înșela.

L-am sunat pe unchiul meu, Henry Salcido, avocat de drept penal.

Unchiul meu mi-a zis să nu vorbesc cu ei și să-i evit.

Și așa am făcut.

Când mama s-a măritat cu Ronnie și am aflat că voi avea o soră,

m-am gândit imediat că vom fi o familie completă.

Ronnie, bebelușul, mama și cu mine.

Eram foarte entuziasmată.

Abia așteptam!

După ce s-a întâmplat nenorocirea cu mama, n-am rămas la Ronnie.

Familia tatălui meu a venit și m-a luat imediat.

Mi-a tare fost dor de ea după ce au luat-o.

LA O ZI DUPĂ UCIDEREA TERESEI BROUDREAUX

La autopsie au fost colectate probe pentru stabilirea unui eventual viol.

Dar instrumentarul legistului din 1980 nu se compara cu ce avem azi.

Au fost luate mostre de sub unghiile ei,

pentru că se părea că ar conține material biologic

căruia îi puteau stabili grupa sanguină.

Au fost luate și frotiuri

care puteau fi testate pentru a stabili prezența spermatozoizilor.

Au dus-o la morgă.

Am cerut s-o văd, fiindcă trebuia să fac aranjamentele pentru înmormântare.

Au tras cearșaful doar pe jumătate și mi s-au înmuiat genunchii.

Nu mi-a venit să cred.

Trăsăturile erau de nerecunoscut.

Chipul ei devenise o gaură mare și întunecată.

Le-am spus: „Vreau să aibă sicriul închis.

Înfășați fătul și puneți-l în brațele ei,

ca să fie împreună pe vecie.”

Anchetatorii au vorbit cu mulți prieteni, cu multe rude

și asta e cam tot ce aveau.

Au aflat că ultima persoană care a văzut-o pe Teresa a fost sora ei.

S-a dus acasă la sora ei.

Sora ei a invitat-o să rămână acolo, dar ea a refuzat.

Teresa a plecat din casa surorii ei și a început să meargă pe stradă.

O verișoară și-a amintit că în ziua anterioară morții,

Teresa ar fi vrut la plajă.

Nici Teresa, nici Ronnie nu aveau mașină.

N-ar fi nerezonabil să fi făcut autostopul ca să meargă la plajă.

Ancheta depindea de un eventual martor ocular.

Crima a avut loc noaptea, ea a fost descoperită dimineața.

Nu au existat martori.

Nu existau prea multe instrumente de investigație

care să poată fi folosite pentru a afla cine a ucis-o.

Ronnie, soțul Teresei Broudreaux, era considerat un potențial suspect.

După o anchetă amănunțită, s-a stabilit că Ronnie avea alibi.

Fusese în garajul unui amic, cu mai mulți martori oculari,

în noaptea uciderii soției lui.

Practic, asta l-a eliminat de pe lista suspecților.

Și chiar dacă anchetatorii l-au exclus pe Ronnie ca suspect,

unele rude și prieteni au continuat să-l considere vinovat

pentru moartea fiicei lor, a mamei lor, a surorii lor.

Când aveam vreo opt sau nouă ani,

eu și verișoara mea ne uitam prin cutiile și sertarele mamei ei

și am găsit raportul autopsiei mamei.

Am spus: „Mi-au zis că s-a înecat!”

Pe atunci, eu credeam că se înecase.

„Asta i s-a întâmplat?”

Toată familia ei spunea că Ronnie a ucis-o pe mama.

Am crezut imediat, pentru că se certau mult

iar eu fusesem martoră la certuri.

Fusesem chiar acolo, în fiecare zi.

Poliția decisese că nu sunt suspect.

Dar, neexistând alt suspect, toți credeau că eu am făcut-o.

Știți de câte ori s-a tras în mine

fiindcă mă credeau vinovat?

Nu știu dacă au fost rudele sau amicii ei, dar nu mi se mai întâmplase așa ceva.

Eram traumatizat, voiam să mor.

Dacă soția ta dispare după o ceartă

și nu avem nicio probă

care să indice alt suspect,

iar alibiul tău e dat de niște oameni care îți sunt foarte apropiați,

fie că alibiul stă în picioare, fie că nu,

nu ai alt suspect.

Nu aveam un martor ocular.

La momentul respectiv, nu aveam probe care să poată fi folosite.

Poliția nu avea ce să mai facă.

În cele din urmă, cazul Teresei Broudreaux nu a fost soluționat.

Dosarul acestui caz a fost pus în arhivă timp de decenii.

Când eram mică, plângeam după mama,

puneam întrebări.

Aveam o mulțime de întrebări la care nimeni nu voia să răspundă.

Nimeni nu voia să vorbească despre ea, despre ce s-a întâmplat.

Nimeni nu-mi spunea nimic.

Îmi ziceau: „Taci! Nu se mai întoarce.”

M-am obișnuit să nu am părinți.

Absența mamei va lăsa pentru totdeauna un gol în sufletul meu.

Ani în șir, oamenii mă arătau cu degetul,

mă evitau sau mă vorbeau pe la spate.

N-am făcut față.

Nu m-am gândit la fiica mea sau la Terri.

Doar munceam și mă drogam,

ca să nu mă confrunt cu durerea

de a ști că toată lumea din oraș crede că mi-am ucis soția.

Când am mai crescut, îl vedeam uneori plimbându-se.

Nu voiam să vorbesc cu Ronnie. Nu știam ce să cred.

Am început să mă întreb dacă el chiar ar fi putut să…

Am început să-i întreb pe cei din jurul meu.

Fusesem martoră la multele lor certuri, dar chiar ar fi putut s-o omoare?

DEPARTAMENTUL ȘERIFULUI DIN LA SERVICIUL OMORURI

LA 33 DE ANI DUPĂ UCIDEREA TERESEI BROUDREAUX

Când am primit cazul, am observat că proveneam cumva din același mediu.

În anii '80, în Wilmington era la fel ca în zona din LA unde am crescut.

Era o zonă predominant hispanică,

cu mașini personalizate, bande, infracțiuni.

Uneori, vedeam că părinții mei se temeau să cheme poliția.

În 1980 aveam 13 ani. Eram în clasa a opta.

Dacă mi-ai fi spus că o să mă implic

în ancheta unui omor din Palos Verdes Estates,

care era departe de estul Los Angelesului, ți-aș fi spus că ești nebun.

În copilărie, n-am visat să fiu polițist.

Nici măcar nu mi-a trecut prin cap.

Pasiunea a apărut odată ce am început să lucrez

și am observat ce impact poți avea.

Abordarea lui Ralph era mai discretă, mai subtilă.

A pus un pariu cu el însuși și și-a făcut un renume.

N-a vrut să promoveze, ci doar să fie un detectiv excelent.

Lumea mă întreabă mereu cum e să lucrezi la Omoruri.

E ca jonglatul cu mingi în ocean.

Nu vrei să te îneci, dar nici să scapi mingile.

Când lucrezi la un caz nerezolvat,

trebuie să treci peste multe obstacole.

Anchetele nu mai sunt ca acum zece, 15, 20 de ani.

S-au perfecționat diverse tehnici și moduri de a aborda cazurile.

În cele din urmă, trebuie să faci și muncă de teren.

Trebuie să găsești oameni, martori.

Dar tehnologia de acum e un atu uriaș pentru noi în cazurile nerezolvate.

Acest caz din 1980 n-a putut beneficia pe atunci de tehnologia ADN.

Există diferite căi de investigație care pot fi explorate.

Putem lua probele colectate în trecut

și putem creiona profiluri ADN.

Aveam mai multe probe materiale care au fost păstrate de la locul crimei.

Știam că sunt destule,

că avem destule obiecte pe care le putem testa.

Departamentul Șerifului avea un criminalist excelent.

În timp ce criminalistul lucra la aceste probe

și încerca să vadă dacă e suficient material genetic,

ne-am dat seama că probele erau foarte precare.

Unghiile nu s-au dovedit a fi atât de utile pe cât speram

și nici celelalte probe.

Pe sticla de alcool nu erau nici amprente, nici ADN.

Pe pahar era doar amprenta Teresei.

Spre deosebire de serialele TV ca CSI,

oamenii nu împrăștie ADN-ul lor peste tot,

nici măcar la locul unei crime.

Trebuia să fim ingenioși, să ne gândim la alt mod de a identifica ucigașul

și așa am ajuns la probele legistului.

Legistul a reușit să obțină ADN-ul găsit la victimă.

Criminalistul a luat părul pubian

și l-a curățat.

După curățare, l-a pus într-o centrifugă

care se rotește și, practic, scoate un fragment.

Acel fragment se examinează la microscop

și se stabilește dacă există material genetic în el.

Legistul a găsit un cap de spermatozoid.

Aceasta a fost proba din care a extras ADN-ul.

Scopul e stabilirea un profil ADN.

Chiar dacă ai probe de fluid corporal,

nu înseamnă că ai suficient pentru un profil ADN complet.

Uneori obții un profil parțial, alteori, nimic.

Dacă nu ai suficiente probe, ajungi într-o fundătură.

9 IANUARIE 2014

LA 34 DE ANI DE LA UCIDEREA TERESEI BROUDREAUX

Detectivul Ralph Hernandez mi-a preluat cazul și m-a sunat.

Mă înțelegea și asta m-a liniștit.

Știa stilul meu de viață și prin ce am trecut.

Drogurile, bandele, totul.

Fiind din estul Los Angelesului, era familiarizat cu așa ceva.

Ca polițist, vezi lucrurile astea chiar mai des decât mine.

M-a tratat ca pe un om normal

și nu pentru că eram mexicano-american.

Am vorbit cu el și i-am spus că mai am niște informații.

DEPARTAMENTUL ȘERIFULUI DIN LA

Ronnie ne-a povestit că o femeie din cartier

l-a abordat într-o seară și i-a spus

că ține de câțiva ani un secret care o apasă.

La sfârșitul anilor '90, încă mă drogam

și eram într-un bar.

A intrat o amică pe care n-o mai văzusem de mult.

A venit la mine.

„Ronnie, știu cine ți-a ucis soția.”

Viața merge mai departe,

dar oamenii păstrează o amintire vie

a traumelor suferite în trecut.

La un moment dat, își spun: „Nu mai rezist. Trebuie să spun cuiva.”

Când l-am cunoscut pe det. Hernandez, eram abstinent de ceva timp.

Mult timp, această tragedie mă afectase enorm.

Era timpul să încerc să fac față unor răspunsuri.

Fusese iubita unui amic de-ai mei.

N-o mai văzusem de mult,

nu ținusem legătura cu ea.

A început să plângă și mi-a zis: „Știu cine a ucis-o.”

ÎNREGISTRARE 2014

I-am zis: „Ce vrei să spui?”

Mi-a spus că doi bărbați au răpit-o și au supus-o la torturi sexuale.

Cei doi au pus-o să guste un anumit lichid.

Mi-a spus că a amorțit imediat ce a pus lichidul pe limbă.

A spus că auzea și vedea, dar nu se putea mișca.

Era paralizată.

Au torturat-o, au abuzat-o sexual

și apoi i-a auzit spunând:

„Ce facem cu cadavrul ei?”

„O ducem unde am aruncat-o pe Terri.”

Dar ea a reușit să sară pe geamul mașinii,

un trecător s-a oprit s-o ajute și cei doi au fugit.

Îl cunoșteam pe cel de care mi-a spus.

Îl știam bine.

Părea genul de om care ar face așa ceva.

Erau informații la mâna a doua. Fata i-a spus lui Ronnie, Ronnie, nouă.

Trebuia s-o găsim pe fata respectivă.

Aveam niște adrese care apăreau în rapoartele originale

ale vecinilor din cartier.

Am bătut la câteva uși.

Am aflat că locuia în afara statului.

Am găsit un număr de telefon și am început să vorbim.

A fost foarte cooperantă și dispusă să se vadă cu noi, ceea ce era grozav.

Ne-am urcat în avion și ne-am dus la ea.

Ralph s-a dus în Texas să vorbească cu ea.

În acel moment, am știut că tipul ăsta va face orice e necesar.

Și asta mi-a dat multă încredere.

Am simțit că, după 33 de ani, în sfârșit am pe cineva de partea mea.

BINE AȚI VENIT ÎN TEXAS!

Tocmai aterizasem când m-au sunat de la laboratorul criminalistic.

Am fost anunțat

că în CODIS se găsise o potrivire cu ADN-ul probei de la locul crimei.

Era incredibil.

Dar a fost puțin derutant,

fiindcă nu era vorba de cel la care ne gândeam,

persoana indicată de informatorul cu care urma să vorbim.

Era cu totul altcineva.

Mulțumită criminalistului, aveam un nume.

ADN-ul se potrivea cu ADN-ul lui Robert Yniguez.

Cine era Robert Yniguez? De unde era?

Ce a făcut? Unde era? Unde era acum 34 de ani?

Numele lui Robert Yniguez nu era în dosar.

Nu fusese intervievat,

numele lui nu fusese menționat.

Rapoartele originale conțineau o mulțime de nume,

dar nu și pe al lui.

Devenise foarte palpitant.

Ne-am întors din călătorie,

dar discuția cu informatorul s-a dovedit a fi o fundătură.

Am început rapid să verificăm antecedentele lui Robert Yniguez

și ne-am uitat și pe cazierul lui.

În 1981, Robert Yniguez a fost arestat pentru viol.

Victima din acel caz fusese o autostopistă pe care o luase în mașină

și pe care apoi a violat-o.

Victima a reclamat violul.

A fost arestat imediat după viol.

A fost pus sub acuzare, a avut loc audierea preliminară.

Victima a venit să depună mărturie.

Apoi, cu puțin timp înainte de proces,

victima a devenit de negăsit,

iar cazul a fost clasat și el a fost eliberat.

Apoi, în 1982,

a fost arestat pentru alt viol

pentru care a fost condamnat și închis.

În urma acelei condamnări, ADN-ul lui a fost introdus în baza de date CODIS.

Deoarece rezultatul CODIS e doar un instrument de investigație și o pistă,

avem obligația morală să obținem o mostră de confirmare.

Trebuia să încercăm să obținem o mostră ADN de la el pentru confirmare

și pentru a o compara cu probele din trusa medicului legist.

Următorul pas era găsirea domnului Yniguez.

Detectivul Ralph Hernandez m-a întrebat dacă îl cunosc pe Robert Yniguez.

Nu-l știam, dar întrebarea lui mi-a dat speranțe.

Cu ADN-ul prinzi mereu răufăcătorul și acum ADN-ul putea fi obținut.

Trebuiau doar să-l găsească pe tip.

Agresorii sexuali trebuie să se înregistreze de ziua lor.

Ziua dlui Yniguez urma să fie la patru luni

după ce detectivul Hernandez a aflat că era un potențial suspect.

Cel mai ușor era să-l găsească

când se ducea să se înregistreze.

Yniguez ajunge la secția Harbor, unde se înregistrează ca agresor sexual.

În acel moment, voiam să aflu mai multe despre el.

Voiam să aflăm unde locuise,

pe unde umblase, cine erau familia și prietenii,

în ideea că poate există o legătură cu Teresa.

De asemenea, voiam să obțin o mostră din ADN-ul lui.

Așa că i-am spus cine suntem, de unde venim

și dacă vrea să vorbească cu noi.

- Ai fost la închisoare în anii '80? - Da.

Înainte de asta, unde locuiai?

Păi…

Cred că locuiam în Wilmington…

în casa mamei mele vitrege, cu tata.

Nu știam prea mulți din Wilmington.

Adică…

Mă mai plimbam pe acolo, dar…

Nu cunoșteam de fapt pe nimeni.

De fapt, nu aveam un plan pus la punct.

M-am gândit doar: „Fii tu însuți! Vorbește cu el, fă-l să se destindă!”

Aceasta a fost baza pe care am construit interviul.

- Mergeai la petreceri pe plajă? - Nu.

- Nu mergeai niciodată acolo? - Nu.

Și n-ai fost niciodată în Malaga Cove, Palos Verdes Estates?

Nu.

Abordarea lui Ralph trebuia să fie

extrem de neconflictuală.

A încercat să-l facă pe Yniguez să se simtă în largul lui,

apoi a adus în discuție informațiile pe care le avea

ca să vadă dacă poate să-l lege de anumite evenimente.

Zi-mi despre cazul când ai fost arestat.

Am dus-o la Redondo.

Și am făcut sex.

A refuzat, dar apoi…

după aceea a cedat și…

- Și te-au acuzat de viol. - Da.

N-a venit la tribunal și ai scăpat.

- Da. - Bine.

Numele „Teresa” îți spune ceva?

- Nu. - Nu? Chiar deloc?

Uneori, se vedea pe pieptul lui.

Respira tot mai accelerat.

Când crește ritmul cardiac, parcă vezi cum tresaltă inima prin tricou.

Gâfâia și era foarte agitat.

Hai să-ți arăt niște poze!

Bine.

O cunoști pe fata asta? Ți-o amintești?

- Nu. - Nu?

Nu.

Această doamnă a fost găsită moartă pe plajă.

Sigur nu ți se pare cunoscută?

Teresa Broudreaux.

- Nu. - S-a întâmplat în martie 1980.

Nu, deloc.

A fost important că nega, deoarece aveam probe ADN foarte solide.

Dacă ne-ar fi spus: „Teresa își înșela soțul cu mine,

am făcut sex în noaptea aia”

lucrurile s-ar fi complicat.

Nu.

- Nu? - Nu.

De aceea dezmințirile lui contau atât de mult.

E vreun motiv

pentru care ADN-ul tău să fie la locul crimei?

Nu…

Nu, n-ar trebui să fie.

- N-ar trebui? - Nu.

Suntem aici.

Știu că ne poți ajuta.

Fiindcă ADN-ul tău era la locul crimei.

Nu-mi dau seama cum e posibil.

Nici n-o cunoșteam!

Dacă vrei o relație bună cu suspectul, trebuie să-i dai ceva.

Trebuia să-i spun ce informații aveam,

ca să-l pot stimula să spună ceva care să ne ajute să aflăm adevărul.

Dacă avea o explicație plauzibilă?

Dar nu el era făptuitorul?

Deci, nu ai nicio problemă că ADN-ul tău era la locul crimei?

- Nu. - Atunci…

ai fi dispus să ne dai o mostră din mucoasa bucală?

Da.

Mulțumim.

Am plecat de la interviul cu Yniguez

convins că am prins făptuitorul,

dar era mai important să ne asigurăm

că el era vinovatul, ca apoi să-l putem aresta.

Mostra de mucoasă bucală prelevată de la dl Yniguez

a permis Departamentului Șerifului să facă testul de confirmare.

DEPARTAMENTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

Profilurile ADN coincideau și asta s-a demonstrat statistic.

Șansa ca profilurile ADN să fie identice e una la 82,5 trilioane,

iar pe planetă sunt doar șapte miliarde de oameni.

Așadar, o șansă de unu la 80 de trilioane

e ceva foarte semnificativ.

În acest caz, e foarte clar că ai găsit ucigașul.

Acum se punea problema cum se poate alcătui un caz și mai solid.

Cazul de viol din 1981 a fost extrem de important,

pentru că Yniguez a dat peste o femeie

dintr-o stație de autobuz din Wilmington, pe care s-a oferit s-o conducă.

Am aflat că Teresa a fost văzută ultima dată în Wilmington,

era posibil să fi fost același modus operandi.

Din fericire, am reușit s-o găsesc și să vorbesc cu victima violului din '81.

ÎNREGISTRARE

Când l-am întâlnit, mergeam pe stradă.

A oprit mașina și s-a oferit să mă conducă. Am acceptat.

Împrejurările sunt similare

cu ceea ce credem că i s-a întâmplat Teresei.

Cât de sigură ești că acest bărbat te-a violat?

Sută la sută.

M-a amenințat că mă omoară și n-am mai ripostat.

A fost amenințată. A cedat.

Teresa a fost bătută și ucisă.

Cred că Teresa a ripostat,

iar Yniguez și-a dus la îndeplinire amenințarea.

Era o mărturie foarte convingătoare

și astfel cazul nostru a devenit și mai solid.

Când examinez un caz nerezolvat,

vreau să stau de vorbă cu suspectul, dacă pot.

Vreau să îl evaluez eu însumi.

Vreau să văd cum răspunde la întrebările mele.

Vreau să văd dacă se incriminează singur.

Ce faptă va recunoaște? Ce probleme îmi va ridica?

E singura șansă de a discuta cu el.

Odată ce dosarul e finalizat, nu mai pot vorbi cu el.

Yniguez i-a spus lui Ralph Hernandez că nu cunoștea victima,

că n-a făcut sex cu ea,

că nu a fost niciodată în Palos Verdes Estates

sau pe plaja aceea.

Cu cât nega mai vehement,

cu atât mai bine era pentru acuzare,

fiindcă puteam dovedi că minte.

John a vrut să vină cu mine la următorul interviu cu Robert Yniguez,

așa că am mers amândoi.

ÎNREGISTRARE

SUSPECTUL ROBERT YNIGUEZ DETECTIVII HERNANDEZ ȘI LEWIN

Bună ziua! Trebuie să vorbesc cu Robert.

- Cine sunteți? - Mă cheamă Ralph. Mă cunoaște.

El e John.

Al doilea interviu n-a fost grozav

și pentru că soția și fiica lui erau de față.

Intrați!

Mulțumim.

Vreți să-l arestați, nu?

- Nici vorbă. Doar o să… - Bine.

O să plecăm repede. Voiam doar să vorbim zece minute.

Între patru ochi, dacă se poate.

De ce? Nu are nimic de ascuns față de mine.

- Nu am nimic de ascuns. - Nimic.

Ne spunem totul.

Vrem să fim respectuoși și să discutăm cu el

fără alți oameni de față, dacă asta vrea.

- Dar dacă așa… - Nu, ea poate rămâne.

Era foarte puțin probabil să-i fi spus soției,

cu care nu era împreună pe vremea când a comis crima:

„Apropo, știai că am violat și ucis femei înainte să ne cunoaștem?”

Voiam să discutăm între patru ochi și, indiferent cât am insistat,

o tot ținea că n-au secrete unul față de altul.

A trebuit să discutăm de față cu ea.

- Ascultă-mă! - N-am nicio legătură!

Ascultă-mă puțin!

Nu vrea să-și recunoască faptele în fața lor,

iar când John a început să-l preseze să dea mai multe detalii despre incident,

a început să nege.

A devenit foarte defensiv.

Nu-mi schimb declarația. Nu o cunosc.

N-o mai văzusem, n-o știam.

În timpul interviului, John l-a acuzat pe Yniguez de omor.

- Ai zis că n-o cunoșteai deloc. - Exact!

Atunci, ce părere ai de faptul că…

Din ce crezi că am extras ADN-ul tău?

Probabil din sperma mea.

Da. Poți să-mi spui cum a fost posibil, Robert?

E imposibil! Nici n-o cunosc.

N-am întâlnit-o niciodată.

- Robert… - Sunt nevinovat.

PĂR PUBIAN

Avem sperma ta pe părul pubian al unei femei moarte.

Femeia ucisă a fost luată cu mașina în apropierea locului

de unde, la un an după aceea, ai luat-o pe cealaltă victimă, Lori.

Acestei femei i-a fost zdrobit capul.

Presiunile noastre duceau la noi dezmințiri,

dar John l-a făcut să admită că nici el nu credea ce spune.

Și cercul s-a închis.

Ești de acord că, dacă sperma ta era în ea,

asta înseamnă că o cunoșteai

și ai făcut sex cu ea

în noaptea aia, pe plajă?

Da, ar fi logic.

Dacă ai fi în locul meu,

ai crede ce spui?

- Spune-mi! - Eu îl cred.

Nu vorbeam cu dv.

Dacă ai fi în locul meu, ai crede povestea ta? Spune-mi!

Nu, n-aș crede povestea asta.

Nici cei 12 jurați n-o s-o creadă.

Pe fața lui se citea resemnarea.

Știa unde urma să se ajungă.

Să fiu al dracului dacă mă întorc la închisoare nevinovat!

Ascultă!

ADN-ul tău…

Știu ce spui, dar nu știu cum a ajuns ADN-ul meu pe ea.

Am terminat? Încep să mă enervez.

O să ne luăm un avocat.

- Stai puțin! - Am terminat?

- Am terminat. - Robert, ascultă-mă!

- Nu mai am nimic de zis. - Dacă-mi spui că vrei să plecăm, plecăm.

- Da. - Da.

Doamnă, vorbeam cu el.

- Vreau să plecați. - Bine.

Bine. E alegerea ta.

Știam că aveam suficiente probe.

Aveam ADN-ul, aveam dezmințirile lui Yniguez,

recunoscuse parțial anumite lucruri. Îl prinsesem.

SEPTEMBRIE 2017

LA 37 DE ANI DUPĂ UCIDEREA TERESEI BROUDREAUX

Am demarat procedurile în septembrie 2017.

O echipă de supraveghere l-a urmărit pe Yniguez departe de casă.

L-a oprit o mașină de poliție

și l-au arestat pentru omor.

N-a spus multe, dar nu mai conta.

Aveam destule probe și multe informații de prezentat.

Îmi amintesc că l-am sunat pe Ronnie.

Văd pe telefon că mă sună detectivul Ralph.

Sfinte Sisoe!

Era prea devreme.

Aveam emoții, începuseră să-mi tremure picioarele.

Răspund la telefon.

Ne-am salutat.

M-a întrebat dacă stăteam jos. Mi-a bubuit inima.

I-am spus că l-am prins.

Îl punem sub acuzare.

Am început să plâng. Am stat în mașină și am plâns 45 de minute.

A fost o convorbire emoționantă.

Cineva m-a sunat și mi-a spus:

„Într-o oră avem o conferință de presă. Au găsit persoana care v-a ucis mama.”

Am început să plâng. Nu mi-a venit să cred!

Mi-au zis să vin imediat în centru.

N-am putut ajunge.

Dar tatăl meu vitreg era acolo, desigur. Era mereu prezent.

CONFERINȚA DE PRESĂ A DEPARTAMENTULUI ȘERIFULUI

9 SEPTEMBRIE 2017

Conferința de presă a fost pentru Ronnie,

ca să-și poată spună povestea,

ca presa să știe prin ce a trecut.

Dle detectiv!

Mulțumesc.

La conferința de presă, mă vedeți acolo, în spate.

Eram cam agitat.

Transpirasem atât de tare, încât ziceai că sunt Rudy Giuliani.

Vrem să să vi-l prezentăm pe Ronnie Fematt,

care era căsătorit pe atunci cu Teresa Broudreaux.

- Ronnie! - Mulțumesc.

Bună ziua!

Au trecut mai bine de 37 de ani

de când aștept ziua asta.

Vreau să mulțumesc familiei pentru că mi-a fost mereu alături.

și vreau să le mulțumesc oamenilor de aici.

Fără ei, n-aș fi aici azi.

Această tragedie m-a chinuit mult,

ca și nesiguranța referitoare la cum și de ce s-a întâmplat.

Și…

Mă bucur că ziua asta a venit.

Mulțumesc foarte mult!

Acum toată lumea știe că n-am fost eu.

Mi-au luat povara asta.

Acum, oamenii știu adevărul.

A fost important pentru mine ca Ronnie să aibă parte de acest moment.

Când mi-au spus că nu el fusese ucigașul, am fost uluită.

Am încercat să reparăm relația.

Dar…

lucrurile nu merg mereu cum ai dori.

La 2 octombrie 2017,

am depus o plângere împotriva lui Robert Yniguez.

Cele două capete de acuzare au fost omor și viol.

Pe baza împrejurărilor, a legii și a probelor de atunci,

nu am reușit să-l acuzăm și pentru uciderea fătului.

TERRI ANN 1959 -1980 SOFIA 1980

Înainte să alegem un juriu și să înceapă procesul,

inculpatul a transmis prin avocatul lui

că vrea să încheie un acord de recunoaștere.

Era dispus să accepte acuzația de omor din culpă,

care presupune o pedeapsă de minimum 15 ani

și să recunoască că a ucis-o pe Teresa.

Probabil nu voia ca soția și fiica lui vitregă

să audă toate detaliile crimei.

Deci, dacă ești în poziția lui, dacă vei fi condamnat oricum,

alegi varianta

în care poți susține că ești nevinovat în conversațiile private cu ele.

CONDAMNAT PENTRU UCIDEREA UNEI FEMEI GRAVIDE

Yniguez a fost condamnat în octombrie 2019.

E vorba de 37 de ani și jumătate,

40 până în ziua condamnării.

Iar eu continui să mă chinuiesc în fiecare zi.

Dacă ar fi fost judecat în instanță,

ar fi fost condamnat automat la închisoare pe viață.

După acordul de recunoaștere, va putea fi eligibil pentru liberare condiționată.

Dar fiindcă nu știi niciodată ce decid jurații,

e riscant.

La vârsta lui, cel puțin 15 ani…

Nu mai iese.

Pot dormi noaptea liniștit știind că nu va mai face rău nimănui.

M-am simțit ușurată când s-a terminat.

A fost copleșitor pentru mine.

Acum pot începe să mă vindec.

Am vorbit la o florărie de lângă Malaga Cove

să-mi facă o coroană în formă de cruce.

O IUBESC PE SOFÍA FEMATT S-A SFÂRȘIT!

Am mers cu toții până acolo.

Am mers și noi. Au depus o coroană pe care scria: „S-a sfârșit.”

S-A SFÂRȘIT!

M-am simțit ciudat.

Mai fusesem acolo de câteva ori, dar acum îl condamnasem pe Yniguez.

Aveam răspunsurile.

Ralph Hernandez mi-a făcut un bine. Mi-a făcut dreptate.

Mi-a dat tot ce aveam nevoie ca să las în urmă această tragedie.

Nici nu știu cum să-i mulțumesc.

E un mexicano-american de nădejde. Ralph, fii mândru de tine!

Sunt foarte mândru.

A fost grozav că am putut să ajut familia lor.

A fost foarte satisfăcător,

fiindcă îți dai seama că munca ta de atâtea ore, de atâția ani…

chiar a contat.

Cazurile de dispăruți ajung prin Omoruri.

Dacă lipsești, marea întrebare e…

„De ce?”

Smith, tată a trei copii, înalt de doi metri, a dispărut.

DISPĂRUT

Gavin Smith era director la Fox. Era legendar.

Era foarte neobișnuit ca cineva ca el

să dispară pur și simplu.

- Se petrec lucruri ciudate. - Era tulburat.

Gavin avusese o aventură toridă.

E un mister, dar cineva știe ceva.

Subtitrarea: Brândușa Popa