Original subtitles

Când am ajuns în primăria Mangalița totul părea blocat în anii ’90.

Acum totul pare blocat în anii 2000. Deci, progresăm.

Nu se mai fură, așa mult, Stelian Manole se ascunde mai bine.

Dar vă zic, lucrurile se mișcă.

Aleargă, chiar.

- Ce face ăsta, Găbițule? - Aleargă.

- A furat ceva? - Nu, Sică.

Dar, cică, la București așa aleargă lumea, de plăcere.

Așa urât, cu pingeaua înainte, ca muierile?

Bă, vezi că ți-a căzut adidașii!

Ce cățel drăguț!

- Și-acuma? - Acum, injecția.

- Ce faci, mă? - Mă strângea un pantof, domn primar.

- Ce-ți mai place scaunul meu. - Cum așa?

Ce e asta?

Facem 500 de hectare intravilan, extravilan

ca să scadă prețul și să cumpărăm.

Și asta ce e?

Facem alea 500 de hectare de pământ extravilan înapoi intravilan

ca să crească prețul și să vindem.

Așa. Asta?

Actul care dovedește că ale 500 de hectare sunt, de fapt, 1.000 de hectare.

Bravo!

- A venit asta. - De la cine?

- De la ăla care a sunat. - Cine a sunat?

- Ăla care a trimis coșul. - Cine a trimis coșul și a sunat?

Nu știu. Sunt robot, să țin minte?

- A zis să sunați înapoi. - Cine?

Ăla care a sunat și a trimis coșul. Ce naiba, nu sunteți atent deloc?

Ia uitați, că ăsta e franțuzesc. Sente tene de gramomond. Gramonond.

- Citește și pe ăsta. - Haideți, domn primar.

Salam românesc de porc.

Ia stai, mă! Ăsta se mișcă.

Se mișcă salamul.

Aoleu!

Bă… Flori!

Bun.

Cine-mi poate spune o bătălie importantă din istoria modernă a României?

Nimeni?

Nimeni nu-mi poate spune o bătălie importantă din istoria recentă?

Dl Rogojinaru.

7 iulie 1994, Pasadena, Statele Unite ale Americii.

Am spus din istoria recentă.

Doamnă, este cea mai importantă bătălie din istoria recentă a României.

Ce bătălie a fost pe 7 iulie 1994?

Dna profesoară, chiar nu știți?

România-Argentina. Scor 3 la 2. Goluri, Ilie Dumitrescu și Gheorghe Hagi.

Să termini liceul la 48 de ani nu e ușor, vă spun de-acum.

O grămadă de termeni nu existau pe vremea mea.

Kendama, Bitcoin, Șatra Benz, dar trebuie s-o fac și pe asta.

M-am săturat ca Doina să-mi spună tot timpul că n-am studii.

Ține aici! Ce i-ai făcut?

- Cui? - Cățelușului.

- Nimic. - Te-ai uitat tu urât la el?

- Să știi că sunt foarte sensibili. - Nu.

- Te-ai apropiat de el amenințător? - Nu.

Atunci ce i-ai făcut?

Orice i-aș fi făcut, nu este normal ca într-un oraș din România,

Uniunea Europeană în secolul 21,

să existe câini vagabonzi pe stradă care mușcă oamenii care aleargă.

Oamenii care aleargă? Vezi? D-aia te-a mușcat.

- De ce alergai? - De plăcere.

- Ce plăcere? - Să alerg.

Mie îmi plac enorm de mult animalele. Aș putea chiar să spun că le iubesc.

Uneori mi se pare că mă înțeleg mai bine cu animalele decât cu oamenii.

Uneori, oamenii mă văd pe stradă și zic: „Uite-o pe nebuna aia cu 7 pisici“.

Mă doare foarte tare. Pentru că eu de fapt am 8 pisici.

- Flori! - Ce?

- N-auzi telefonul? - Ba da. Nu e enervant?

Voiam să vorbim, domn primar, despre asta.

Ce să vorbești cu mine?

Nu mai dați numărul la toți nebunii, că sună telefonul de-l iau toți dracii.

Unu vrea nu știu ce, ăla i-a murit nu știu cine.

M-am și săturat.

Flori, e telefonul primăriei. Răspunde la telefonul primăriei.

Domn primar, asta e treabă de secretară.

- Tu ești secretara, Flori. - Da, dar nu numai.

Când sună telefonul și răspunzi ești numai secretară.

Răspunde la telefon. Secretaro!

Dacă e important, sună înapoi.

- Mă omori. - Mulțumesc, domn primar.

- Sunt foarte nemulțumit de tine. - Da’ ce-am făcut?

Nu faci nimic.

Nu faci rapoarte, nu găsești hârtii, nu răspunzi la telefon.

Dar și când fac rapoarte, mamă ce rapoarte fac!

Dacă nu te aduni, să știi că te schimb.

- Aduc altă secretară. - Aduceți o panaramă în locul meu?

- Nu cred! - Ba să crezi!

Parcă e casă de nebuni aici.

Cum dracu găsești aici un raport, o hârtie ceva, în balamucul ăsta?

Eu am sistemul meu. Vă găsesc imediat ce vreți.

- Raportul ședinței de vineri. - Ședința de vineri…

- Ieșiri, litera „P“. - Ce ieșiri?

Ieșit pentru că mergeam la țigare și „P“ pentru că era plictiseală maximă.

V-am zis?

Domn primar, nu se mai poate așa. Vreau să luați măsuri.

- Mai aduc o bere când mă întorc? - Sărut mâna!

Hai că mai aduc o bere. Așa, așa.

Doina, când… Ce, da… Nu trebuia să fii la primărie? Ce faci?

De ce să fiu la primărie? Ce-mi ascunzi?

Nimic.

- Unde ai fost? - La… zi. La… asta. La cârciumă.

- M-ai prins. Am fost la cârciumă să beau. - Minți. Suflă!

- Hai, măi, Doina. - Suflă!

Nu miroși a nimic. De ce minți că ai băut?

Nu mint, am băut, dar am și mâncat. Ăsta e motivul.

Unde ai fost să bei?

La…

- La cârciuma de la Autogară. - Cu cine?

Cu toți. Mircea chioru’, Dan de la colț, Sile cu pisica.

Chioru e la București. M-am întâlnit acuma cu nevastă-sa.

Dan de la colț, e în spital, cu apendicită.

Sile n-are pisică.

Și cârciuma de la autogară am închis-o, că de acolo vin.

- Unde-ai fost? - Înseamnă că…

La altă cârciumă, înseamnă.

Doamne iartă-mă, am băut așa de mult că nici nu mai știu unde am fost.

Abia aștept să-mi arăți câinele ăla maidanez, Mitică.

- Abia aștept să-l găsim, domn primar. - Bă, dacă-l găsim, îi mănânc coada.

Și știi de ce-i mănânc coada?

Pentru că în Mangalița nu mai există câini vagabonzi.

- Ba există! - Nu mai există, mă.

Am făcut un proiect pe bani europeni.

Au fost ăștia de la protecția animalelor, „La șapte lăbuțe“.

Am trimis maidanezii în străinătate. În Germania. La oamenii bogați.

Am avut un câine, maidanez, Georgică, la primărie.

Ăsta acum e la Frankfurt, la un bancher, conduce un Mercedes.

Dacă tu erai maidanez, mai stăteai aici? Plecai în Germania să conduci Mercedes.

Dacă nu mai sunt câini vagabonzi, cine m-a mușcat de picior?

- M-am mușcat eu singur? - Te cred în stare la ce față ai!

Am auzit numai lucruri anormale despre tine, să știi.

Ce lucruri anormale?

Că alergi de plăcere. Cine dracu aleargă de plăcere?

Eu!

Doamne! Așa se duce societatea asta.

Nu mai aleargă lumea cu motiv, aleargă de plăcere.

Dacă aș fi eu maidanez…

El e.

Cum, măi, ăsta mic și drăguț? Ăsta a băgat spaima în tine?

Măi, băiatule! Hai la tata, vino încoace! Hai, hai!

- Și-acuma? - Jos pantalonii!

- Eu credeam că se face în burtă. - Se face. Dar eu le fac în poponeț.

Nu-mi place deloc munca fizică. Eu cu capul sunt bună.

Vrei să-mi dai ceva de făcut, dă-mi la cap, ce naiba.

Dacă voiam să fac muncă fizică cu mâinile, mă făceam fiziciancă sau ceva.

- Ce-ați vorbit? - Poftim?

La cârciumă. Ce-ați vorbit?

Nu prea s-a vorbit. Mai mult s-a tăcut.

Ați fost să beți ca să tăceți?

Da.

- Despre ce-ați tăcut? - Să mă bată Dumnezeu dacă mai știu.

Poate îți aduci aminte. Politică, fotbal…

- Parcă. - Despre femei.

Nu. Exclus. Nu mi-aș permite să vorbesc despre femei în absența ta.

Nici măcar să tac despre femei.

Auzi, dar numele Maria Antoaneta îți spune ceva?

1755-1793.

Ce înseamnă?

- Ce înseamnă ce? - Ce ți-am zis mai devreme.

Numele Maria Antoaneta și numerele astea.

- Nu știu. - Minți!

Știi de unde știu? Te-am auzit azi-noapte în somn.

Cine e Maria Antoaneta și ce-i cu numerele astea?

Nu știu.

Vrei să mă uit în cartea de telefoane?

- Maria Antoaneta e o femeie. - Așa…

Și ăsta e numărul ei de telefon.

Și de ce spui tu numărul ei de telefon și de ce nu-l spui p-al meu?

Doina, dar nu e ce crezi. Maria Antoaneta pentru mine e moartă.

E o femeie fără cap. N-o taie mintea deloc.

Marcele, fii atent aici! Dacă nu-mi spui ce-i cu femeia asta,

mă duc la pantofar și scot ce-ai ascuns acolo.

Sau credeai că nu știu?!

Maria Antoaneta e amanta mea.

Hai, zău așa. Hai că chiar și te cred.

Bine.

Dă-te la o parte! Ia uite!

Ghiozdan! Ia să vedem ce e în el.

Ia să vedem.

Ia uite! Caiete, rechizite.

Manual de clasa a XII-a, Istoria românilor.

Ce-ai făcut, Marcele?

Am bătut un copil și i-am furat ghiozdanul. Mă crezi?

Îmi place foarte mult biroul alocat de domnul primar, aici, la subsol.

E intim. E încărcat de istorie.

Sigur, n-am uitat de visul meu, să ajung vice.

Dar primul pas a fost îndeplinit. Stau singur în birou.

Nu se mai poate! Au invadat orașul.

Dar ce invadat, au ocupat cu totul. Ați văzut ce e în oraș, e jale.

- Și sunt răi, ai dracu, feroci. - Ce feroci! Sunt niște bestii.

Mai rău decât bestii. Niște draci sunt.

Nu mă gândesc la mine, la siguranța mea.

Niciodată nu v-ați gândit la dv.

Asta v-am admirat întotdeauna. Cetățeanul, omul, în primul rând.

Dacă cetățenii nu mai au curajul să iasă pe stradă,

asta înseamnă că cineva trebuie să facă ceva.

- Cornele, vreau să faci tu ceva. - Domn primar, vorbiți serios?

Nici nu știu ce să fac de emoție. Să plâng, să râd.

Vă dau cuvântul meu că n-am să vă dezamăgesc.

- Ia-l pe Mitică să rezolvați treaba. - Da, să trăiți.

- De ce pe mine? - Tu cunoști zona.

În plus, ai jurat credință orașului.

Domn primar, dacă mi se permite. O întrebare.

- În legătură cu ce problemă? - Câinii vagabonzi. Scăpați de ei.

Asta dacă vrei să mai ieși vreodată de la subsol.

Stai așa.

La ora asta nu trebuia să fii la școală? De ce nu ești la școală?

Haide, bre, nea Mihai, sunt eu, Gabi.

- Nu mă recunoști? - Uniforma unde ți-e?

- Ce uniformă, bre? Am 23 de ani. - Da? Auzi?

Ia dă-mi tu numărul tău matricol

și spune cum o cheamă pe tovarășa ta dirigintă.

Ce-ai, bre, cu el? Că a venit pentru mine.

Lasă băiatul în pace! Du-te sus că s-a înfundat WC-ul.

- S-a înfundat WC-ul? - Păi, da!

Fir-ar ai dracu de capitaliști, care înfundați canalizarea.

Ia uite, mă! Fir-ați ai dracu!

- Ce faci, mă, Gabi? - S-a luat de mine.

Tu ai fost la sală?

Ia uite ce brand ai făcut!

Și pe mâna ailaltă! Ai „forcepsul” încordat.

- Lucrezi cu mâinile? - Se vede?

Mi-am dat seama din prima, nebunule.

Ia uite ce mâini adevărate! Puternice, obraznice ai.

Și mama zice: „Gabriel, potolește-te cu mâinile obraznice, că o să orbești“.

Mi le bag des în ochi.

D-aia.

Ia uite câta lopata ai! Auzi, tu cam câte foi poți să ții în mână?

- Câte foi? - Foi, da. De hârtie

Nu știu. Că nu prea car foi. Mă mai trimite unchiu’ după ziare, dar…

- Și alea cam câte foi au? - 50, 60.

- 50, 60? Deodată? - Da.

Mamă, Gabriele, vino încoace, că am nevoie de mâinile astea ale tale.

Obraznice, neastâmpărate…

Când ziceai că ai nevoie de mâinile mele obraznice, nu mă așteptam la asta.

Vezi că te-am surprins?

Dar acum că tot te-ai apucat, le pui și tu în ordine alfabetică.

- Așa, ca să fie. - Păi…

Sunt moartă după bărbații care aranjează în ordine alfabetică.

- Pe bune? - Da.

Am avut un gagic care aranja totul alfabetic.

Vai, și mi s-au întâmplat cu el niște chestii, niște socoteli…

Acuma, cine știe, poate se întâmplă și cu tine. Știi ce zic?

Imediat.

Ăsta-i „H“, „P“. „R“ e… nu.

Doina înțeleg că ești supărată pe mine.

Știu că am greșit.

Nu trebuia să merg la școală fără să te anunț.

Dar am vrut și eu să fie o surpriză. Am vrut și eu să am studii.

Dacă te deranjează, mai bine renunț.

Oricum, nu făceam față cu istoria aia, la ultimul extemporal am luat notă mică.

- Ce notă mică ai luat? - Nu mai ești supărată?

- Ce notă mică ai luat la extemporal? - 4, dacă…

Cum să iei 4 la istorie să nu-mi spui?

Credeai că nu aflu? Arată carnetul de note.

- Doina, eu… - Scoate carnetul de note.

Trăiești o viață lângă un om. Împarți aceeași casă.

Crezi că știi totul despre el.

Și într-o zi, afli vestea pe care nicio nevastă nu vrea să o audă.

Că bărbatul tău s-a întors la școală pe furiș

și-a luat nota 4 la extemporal la istorie.

- Mersi, colega. - Pentru ce?

Că m-ai antrenat în planurile tale mârșave, să-l dăm jos pe domnu’ primar.

Am ajuns la subsol din cauza asta.

Dumneata ai venit la mine. Eu n-am nicio vină.

Lasă că vă știu eu pe ăștia, fără pată.

Neprihănitul! Sfântul Bozovici din Mangalița.

Auzi, să îndrăznești să dai jos un om așa capabil.

Trădătorule!

Dle Cornel, dumneata ai vrut să-l dai jos.

Hai, nu mai minți! Fii bărbat! Fii bărbat!

Nu, nu e ăsta. Haideți!

Dle Cornel, nu mai bine chemam noi hingherii?

Ce hingheri? Da ce, trebuie să fii doctor, ca să poți să operezi?

Da.

Trebuie să fii pilot ca să știi să conduci un avion plin cu călători.

Da.

Hai, domne! Ce hingheri?!

Trebuie să fii bărbat, să ai sânge în instalație.

- Și dv. ați mai prins câini până acuma? - Da, am mai prins. Sigur că am mai prins.

Mii de câini. Ce e așa de complicat?

Ce e? Îl vezi, ai pus lațul pe el, și haț…

Și după aia la Frankfurt, în Germania, nu?

- Da, acolo unde trebuie. - La Frankfurt!

Unde trebuie.

Uite-l!

Și după aia zice: „Poate se întâmplă niște chestii, socoteli“.

- Între cine? - Între mine și Flori.

Du-te la muncă!

Ce chestii și socoteli să se întâmple între tine și Flori?

- Nu știu, d-asta te întreb. - De ce n-o întrebi pe ea?

Mi-e jenă s-o întreb pe ea, că e gagică. Dar te întreb pe tine, că tu te pricepi.

Ce vrea să zică o femeie când zice că faceți chestii, socoteli.

- Ce vrea să zică? - Ce vrea să zică?

Vrea să zică… că și-a bătut joc de tine, fraiere.

Hai, mă, cum să-și bată joc, mă? Mi-a zis că am mâinile astea obraznice.

- Tu ai mâini obraznice? - Așa mi-a zis.

Bă, băiatule, van Dame are mâini obraznice,

Bruce Lee are mâini obraznice, Omul Păiangăn are mâinile obraznice,

și tu ai macaroane cu brânză.

Bă, femeia te-a jucat ca pe popice, prietene.

- Cum să mă joace ca pe popice? - Uite așa! E pe interes.

- Știi ce mi-a zis mie acum 6 luni? - Ce?

Că am spatele lucrat, dacă nu urc până la ea să o ajut să mute niște mobilă.

- Știi ce am făcut? - Ce?

Am urcat până la ea și am ajutat-o să mute trei dulapuri.

- Ia întreabă-mă, atâta? - Atâta?

Atâta?! M-a durut spatele o săptămână după aia.

Ce tot stai, mă? Ia!

Dar la mine nu mai merge vrăjeala asta. Găbițule, fii atent!

Astea ca Flori sunt pe interes.

Ele își aruncă peștele împuțit în larg,

ca după aia să se înghesuie fraierii să-l halească.

- Dar nu vreau să-l halesc. - Ei, nu! Toți vrem.

Dar eu nu vreau. Gata! Eu m-am învățat minte.

A doua oară nu mai halesc peștele împuțit.

Hai, mă, Sică.

Ce crezi că zice nota asta de 4 la istorie despre mine ca nevastă?

Îți zic eu ce zice, Marcele.

Zice că nu-mi pasă de educația ta și că te-am lăsat, uite așa, prea liber.

Dar n-a fost vina mea, Doina.

Colegul meu de bancă, Luca, vorbea,

profa l-a văzut și ne-a scăzut nota. Serios, eu învățasem.

Te duci la școală să înveți sau să stai de vorbă cu Luca?

Să învăt, dar Luca e prietenul meu.

Și dacă Luca se aruncă într-o fântână, te arunci și tu după el?

Nu.

Care-i numele de familie a lui dementul ăsta? Derbedeul ăsta?

Ghebosu. De ce?

Doina Rogojinaru la telefon.

Soția lui Marcel, colegul de bancă a lui Luca.

Ascultă aici! Dacă derbedeul de fiu-tu îi mai face probleme lui bărbatu-meu,

vin și mătur cu tine pe jos. Ai auzit?

Bărbatu-meu e elev silitor. Nu-și pierde vremea cu golanii.

Ce orar ai mâine și cu cine faci istorie?

Tu mi-ai furat inima, hoțule Te-ai făcut stăpân pe ea, hoțule

Te iubesc și mor de tine Hoțule, banditule

- Și! - Flori!

Hai, dă-i! Și!

- Hoțule… - Flori!

… tu mi-ai furat inima.

Ce m-am speriat! Să-mi stea inima și mai multe nu.

Mai batem și noi la ușă? Intrăm și noi așa…

Flori, dar ăsta e biroul meu.

Domn primar, intrăm așa ca la noi acasă?

Da! Dar tu ce cauți aici?

Am venit și eu aici că e mai curat, la mine e mizerie.

Du-te, dragă, și fă curat. Dacă nu faci curat, te dau afară.

- Unde ți-e curatul? - O să fac, dar mai durează.

Văd că mai durează.

Asta era doar încălzirea, că nu poți să faci curat fără încălzire.

Am văzut o dată o fată care a făcut curățenia de Paște

și a rămas strâmbă când să spele geamurile. Așa a rămas.

- Ce-a rămas? - Era strâmbă și înainte.

- Flori! - Da.

Tu văd că nu mă iei în serios. Să știi că te înlocuiesc. Hai, ieși!

- Nu, domn primar, că fac - Ieși!

Pe cuvântul meu! Că eu am o armă secretă.

Șt! I-auzi! Ieși! Hai, hai!

Dle Cornel, parcă ați spus că ați mai prins câini.

Am mai prins, dar erau mai cu bun simț.

Ăsta-i turbat. E dresat pentru lupte.

Uite ce privire criminală are! Nu mai are nimic omenesc.

Știu și eu ce să zic? Uite, acuma parcă a vrea să se joace.

Să se joace cu oasele noastre, asta ar vrea.

Uite, are bale la gură! Vrea să ne omoare.

- N-ai zis că te-a mușcat? - Ba da. Dar poate era speriat.

- Uite, acum stă foarte liniștit. - Asta-i liniștea dinaintea crimei.

Îți spun eu. Îi cunosc eu pe ăștia.

Odată ce au dat de gust de carne de om, gata s-a terminat.

Lasă că îi știu eu. E care pe care.

Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa.

Marș de-aici!

- Ia uite ce cățeluș drăguț. - Emilia!

Vino la mama să te mănânce. Și ce inteligent e!

Hop-așa! Ce inteligent e!

Ce faceți acolo? Nu-mi spuneți că v-ați speriat de drăgălașul ăsta!

Cum să ne sperie, dar ce… Vedem munții.

Ia uite ce munți frumoși!

Uite, Bozorici, ce munți frumoși!

- Cum adică, nu mai vine Gabi? - Nu mai vine Gabi.

Și mie cine îmi mai face curat aici? Tata mare?

Aia e! Trebuie să faci și singură.

Cum trebuia să-ți muți și alea trei dulapuri.

Sau credeai că n-o să se prindă fraierii niciodată?

Nu te judec, balerino. Tot respectul că știi să ne faci așa din vorbe,

dar mai ridică și tu nivelul. Mă înțelegi?

Că nu suntem toți o apă și-un pământ. La unii nu ține harneala.

Unii-i imuni.

Serios? Ce, vrei să te și cred acuma?

De ce sunteți toți răi cu mine? De ce?

Că eu toată viața n-am făcut decât bine la oameni.

Și uite ce primesc în schimb.

Zi, mă! Ce ți-am făcut eu ție, mă, vreodată?

Zi, mă, cu ce ți-am greșit?

Ce ți-am făcut?

Zi, mă, ce ți-am făcut? Nu ți-am făcut eu ție numai bine?

Zi!

Tu ai uitat câte ți-am făcut eu ție? Zi, ai uitat?

Unii e imuni?

Io, dacă mă gândesc la ceva trist, mie imediat îmi vine să plâng.

Acuma, de exemplu, m-am gândit la muncă și mi s-a rupt sufletul.

Dar dacă mă gândesc la ceva vesel, imediat îmi vine să râd.

Acuma m-am gândit că o să-mi facă niște fraieri curat cât o să mănânc.

Mersi frumos.

Ce faci, mă, Sică?

Ia, zi, mă, nea Floriane, aia cu „Mărita, m-aș mărita“!

- Ce faci, Sică? - Bine, Gabi, mersi de întrebare. Tu?

Cum e cu fraierii care se înghesuie la peștele împuțit?

- Cum e, mă Gabi, mă? - Cum e măi Sică?

Ho, că nu e chiar așa cum crezi tu.

- Dar cum e? - E altfel.

- Altfel cum? - Altfel.

Că sunt mică și sunt rea Și mă cert cu soacră-mea

Sunt mică și-a dracului Săr în cap bărbatului

Eu am venit să-i zic că tu nu mai ești sclavul ei, și avea nevoie de ajutor.

Și eu eram aici, ce era să fac?

- Ce era să faci? - Ce era să fac?

Am ajutat-o, cu niște chestii, socoteli.

- Ai ajutat-o cu chestii și socoteli! - Da.

Deși știai că Flori mi-a zis mie să facem chestii și socoteli.

Soacra care mi-o fi soacră Când i-oi zice „taci“, să tacă

Soacra care mi-o fi soacră

Eu cred că tu m-ai mințit ca să faci numai tu chestii și socoteli cu Flori.

Și după atâta umblat

Și eu că m-am măritat

Bravo, bre!

Între ce ani a domnit Vlad Țepeș?

Hai, Marcele, hai, concentreză-te.

Vlad Țepeș! Dementul ăla care trăgea în țeapă

pe bieții corupți care n-aveau nicio vină.

Ce faci cu telefonul ăla? Dă-l încoace! Îl primești când meriți.

Între ce ani a domnit Vlad Țepeș?

Mă străduiesc, Doina, dar e greu, nu pot.

Dar nu există nu pot, există nu vreau.

Mi-am pus și eu obrazul în joc la doamna de istorie să te primească la mărire.

Între ce ani a domnit Vlad Țepeș?

În anii de sus ai gloriei lui?

Schimb foaia, Marcele. Concentrează-te!

- Auzi, Doina? Arăți foarte bine azi. - Nu ți-e rușine, om bătrân!

1456-1462.

Ia stai!

Bravo, Marcele!

Și se mai miră lumea de ce sunt elevii din ziua de azi

în halul în care sunt.

Nici nu-i de mirare! Nu le stă mintea

decât la telefoanele mobile și la ce văd la televizor.

Așa, Marcele.

Între ce ani și ce ani a domnit Ștefan cel Mare.

A început să domnească într-un an foarte bun.

Anul pe care l-am reținut din prima. Anul în care a fost făcut domn, practic.

Și a încetat să mai domnească într-un an foarte prost,

un an cu ghinion, anul în care a încetat să mai fie domn.

Cifre, Marcele. Zi-mi anii în cifre.

Îți zic și în cifre, dar ia-mă ușor, că știi că eu nu sunt așa bun la cifre.

Nici nu înțeleg de au băgat ăștia atâtea cifre la istorie.

Adică, ce e, matematică sau… Deci începe cu 1…

1 și cu 1, fac 2, Marcele.

Știi sau nu știi anii în care a domnit Ștefan cel Mare?

Am să-ți dau un indiciu.

Epoca aia s-a numit „Epoca cea mai fericită“.

1975-1980.

Cum să fie, Marcele, 1975 si 1980?

Ștefan cel Mare să domnească, zău așa!

N-ai spus că era „Epoca cea mai fericită“? E cea mai fericită perioadă din viața mea.

Praf și pulbere ești la istorie.

Și te mai miri de ce ți-a dat notele pe care ți le-a dat.

N-ai nimic în capul ăla al tău! E gol, goluț!

Da, Doina, dar e greu.

Normal! Nu d-aia ai vrut să te întorci la școală, să fie greu?

- Ai vrut sau n-ai vrut? - Ba da, am vrut.

Atunci, fii atent aici la mine!

Măcar să pleci și tu cu ceva de la școala aia.

Anii în care a domnit Ștefan cel Mare sunt

1457-1504.

1957-1384.

1457-1504.

1907-1384.

Marcele, mă înnebunești de cap. Fii atent aici la mine!

Uite, ca să reții mai ușor.

1, singurul rinichi pe care-l mai am eu bun,

de când m-am căsătorit cu tine,

4, numărul de scatoalce pe care ți le dau peste cap

dacă iei iar notă mică la istorie,

5, ziua mea de naștere,

7, numărul casei noastre.

15, ani de chin din căsnicia noastră,

0, ești tu la istorie,

- Și 4. - Numărul de scatoalce.

Gata. De ce n-ai spus așa de la început?

1457-1504. Vezi? Așa pot să rețin mai ușor. Hai, mai zi, mai zi.

Bravo, Marcelușule!

Ia să vedem! Câte neveste a avut Ștefan cel Mare?

Ștefan cel Mare a avut…

Câte?

Marcele!

- Da, cățelușule! - Deodată i-am simțit frica.

M-am apropiat de el pe furiș ca un vânător iscusit, mirosind vântul.

- Domn primar, ce urmează? - Ajunge unde trebuie.

M-am apropiat de el pe furiș, mirosind vântul

și i-am sărit în spate.

- La Frankfurt, da? - Tot ce se poate.

Respectăm toate regulile și prevederile

ca să ne respectăm toate regulile și prevederile.

Nu-l dăm și pe el la chinezi, ca pe ceilalți?

Taci din gură, mă!

Ați zis ceva de chinezi? Pe cine vreți să dați la chinezi?

Ești pregătit?

- Ai pix, creion, gumă? - Da.

Să-ți pui telefonul pe mute.

Uite, ia punga asta de cafea să i-o strecori doamnei, da?

- Că știe ea ce să facă cu ea. - Bine.

- Ai emoții, Lușule? - Un pic.

Parcă am și eu un pic.

N-are a face! Ia uită-te în jurul tău.

Ești singurul elev de 40 de ani. Mai bătrân decât profesorii.

Să te ratezi mai mult nu se poate în viață.

Chiar aveam nevoie să aud asta.

Tu ești sigur. Vreau să zic, ce poți să pățești?

Te întorci la viața ta obișnuită, de om fără liceu.

Da.

Te-ai descurcat înainte, te descurci și acuma.

Dar să iei 10. Că dacă nu, nu mai pupi televizorul o lună.

- Hai, mă, Doina, sunt om în toată firea. - Ești tu așa sigur, Marcele?

Hai, Doamne ajută. Doamne ajută! Fugi!

Domn primar, nu se poate așa ceva. E strigător la cer!

E un suflet nevinovat. Pe mine m-ai vinde la chinezi?

- E ilegal! - E inuman!

Liniștiți-vă! Nu dă nimeni niciun câine la chinezi.

- A fost doar o glumă. Zi, Cornele. - Da, sigur c-a fost o glumă.

- Nu-s chinezi, sunt coreeni. - Mai taci din gură!

Domn primar!

- Sunt serioși. Au și un restaurant. - Taci, mă!

Aoleu! Mi se face rău. Nici nu pot să mă gândesc la așa ceva.

Ce-am zis? Sunt iubitori de animale.

Au și un restaurant. Se numește „Hot Dog“.

Și acum știm exact de ce se numește așa.

Nimeni, nimeni nu se atinge de cățelușul ăsta.

Cățelușul ăsta este un sfânt.

Doar din brațele mele reci o să-l puteți să-l luați.

O să-l iau la mine acasă, o să am grijă de el.

O să-l fac cățelușul meu.

M-a mușcat! Monstru! Prindeți-l!

- Pune mâna pe el! - A mușcat-o pe mama lui!

- Vino încoace! - Dați-l la coreeni!

- Știi că Otilia a luat 10 la latină? - Și băiatul meu a luat 10, la biologie.

Otilia merge și la olimpiadă pe județ.

Băiatul nostru merge la olimpiadă pe țară.

Noi o pregătim pe Otilia să meargă la facultate în Italia.

În Italia? Dar e mult mai bine în Anglia. Acolo vrem să-l dăm pe băiatul nostru.

Oricum ar fi, notele din liceu contează foarte mult.

Foarte mult. Contează enorm.

Cum? Fără notele din liceu nici nu exiști!

Așa e, da. Da.

Noi vrem să-l dăm la liceu la București pe băiatul nostru,

din semestrul viitor.

Ce, la București se face altă școală?

Nu se face, doamnă, nu. Dar e mult prea violent mediul aici.

Dar știi, că m-a sunat una aseară. Da, o nebună, una.

Să-mi zică că nu știu ce i-ar fi făcut Luca lui barba-su la școală.

- Bărba-su? - Bărba-su, da.

Îți dai seama, bărbat la 40 de ani și ăla e încă e la liceu?!

Asta e o rușine, doamnă.

- E o rușine! - E o mare rușine.

Dv. ce aveți, doamnă, băiat sau fată.

Urs am, cocoană! Urs!

Nu meriți!

Nu meriți!

Ce-ați făcut boschetarilor aici, mi-ați nenorocit toată ordinea?

Băi, nesimțit…! Băi, nu ți-e rușine, mă?

Ce mi-ați făcut, mă? De ce mi-ați făcut așa biroul?

- Nu vă e, mă, rușine? - Stai, Flori!

De ce, mă? Mă, prostule, mă! De ce mi-ai făcut așa la birou?

Dă salamul! Dă salamul, potaie!

Javra dracului!

Ascultă de domnu primar! Ascultă de domnu pri…

- Cum a fost, Lușule? Ai știut? - Hai că vorbim acasă mai bine.

Nouă, ai luat nouă?

Noi mai avem lapte praf? Că aș vrea eu niște lapte praf.

Opt?

Șapte?

Șase?

N-ai luat nici șase?

Cinci?

Cinci.

Ce notă e asta, mă, Marcele? Nu-i nici 4, nu-i nici 6.

Cum să iei tu BAC-ul dacă nu ești în stare să iei 6 la istorie?

Am mai dat și cafeaua aia.

M-am străduit, dar mi-au pus întrebări care nu erau în carte.

Și mi-a zis să mă învăț minte altă dată să…

Se te înveți minte? Ce? Altă dată să ce?

S-o pun pe nevastă-mea să intervină la școală.

Ia ține tu geanta!

Bună ziua. Vă pot ajuta cu ceva?

D-asta v-am arătat eu latura mea sensibilă?

D-asta mi-am deșertat eu sufletul în fața voastră?

Ca să-mi faceți jeg aici? Mai jeg ca înainte?

Nu sunt eu proastă că vă bag în seamă?

- El a început! - El a început.

- Nu, tu ai început! - Tu ai început

Eu am început.

Nu meritați să facem chestii, nici socoteli.

- Hai, mă, Flori! - Ieșiți afară!

- Hai, mă, Flori! - Ieși, mă, fi-ți-ar a dracu să-ți fie!

Hai, ieși și tu mai repede!

Auzi, Flori! Pot să te întreb ceva?

Ia întreabă-mă!

Când ai zis că facem chestii și socoteli, ce voiai să zici?

Ieși, mă!

Ia! Gata, mergem acasă.

- Ce-a zis? Mă ascultă din nou? - Nu.

Dar am avut o discuție de la bugetar la bugetar.

- Opt. - Cum ai reușit să faci asta?

Cu vorba bună, Lușule. Totul se rezolvă cu vorbă bună.

- Opt, cocoană! Opt plus. - Practic, nou.

I-am explicat scârbei, că dacă nu-i dă opt amărâtului,

îi pun pe prietenii mei de la Garda Financiară

să-i calce fabrica de blugi a lui bărba-su

opt luni de zile în fiecare zi, până ajunge istorie.

A înțeles aluzia.

- Îmi pare rău. - Ce? N-aud.

- Îmi pare rău. - Poftim? Ai zis tu ceva?

- Îmi pare rău. - N-aud nimic, nu știu.

Îmi pare rău, nebunule! Ho, lasă-mă acum!

- Ce vrei, ca să… - Da.

Cum e, Sică? Îți plac mâinile mele obraznice acum?

Te ajută mâinile mele obraznice?

Fir-ați ai dracului de perverși! Chiar în fața primăriei v-ați găsit, mă?

Unde e diriginta ta? Ia zi, unde e diriginta?

Nea Mihai! Suntem noi! Sică, Gabi!

Eu sunt Sică, el e Gabi, bre!

Nu mai fii aiurea! Hai!

Mersi!

Dacă am învățat ceva din toată povestea asta?

Da. Am învățat că ca femeie trebuie să faci lucrurile cu mâna ta,

ca să fie făcute ca lumea.

Și mi-am găsit printre dosare un sutien, pierdut din august.

Primăria Mangalița, biroul primarului. Cu ce vă pot ajuta?

Da. Am înțeles. O să transmit. La revedere. O zi bună.

Dl Ionescu, de la fabrica de mezeluri. Întreabă de salam.

Mi-a plăcut. Mi-a plăcut așa de mult că aș vrea să mai trimită unul.

- Da. - Apropo…

- Îmi place mult cum ai făcut aici. - Mulțumesc, domn primar.

Flori, ce-ai vrut să zici

când mi-ai promis chestii socoteli dacă îți fac curățenie?

- Ieși, mă, afară d-aicea! - Da.

- Ce vrei? - Nimic.

Îmi furi aerul de respirat. Zi ce vrei.

- Dar nici n-am deschis gura. - Zi o dată ce vrei!

- Ce program ai azi? - De ce?

- Poți să vii diseară la școală? - Ca să ce?

- E ședință cu părinții și… - Nu.

M-ai ajutat cu profa de istorie, nu vrei să mă ajuți și acum cu diriga?

- Nici să nu te gândești! - Am niște absențe nemotivate.

- Nu-mi scrii tu un bilețel? - În niciun caz!

Mersi, Doina.

Uneori, ni se mai produc și nenorociri.

Sau nenorociri câinești, care ne mențin pe nedrept la subsol.

Dar nu-i nimic!

Într-o zi va răsări soarele și pe strada mea.

Colega, sunt pregătit pentru injecție.

Poftim. Fă-ți-o singur.

- Nu trebuie un doctor? - Trebuie.

Dar n-am eu chef să fiu eu doctorul ăla azi.

Ce să zic? Uneori îți faci prieteni în cele mai neașteptate locuri.