Original subtitles

Downloaded from YTS.MX

Official YIFY movies site: YTS.MX

Traducerea şi adaptarea: Alin D@li

"Dedic această traducere prietenului meu: Elvis Toma"

Yes, I am, I'm just a love man.

Let me tell you somethin'

Which one of you, girls, want me to hold you?

Which one of you, girls, want me to kiss you?

Which one of you, girls, want me to take you out?

Go on, I got you, gonna knock you all night, 'cause, baby, I'm a love man...

Sunt Jim Ladd de la KLOS.

Întrerupem această emisiune pentru a vă prezenta un buletin de ştiri special.

Fanii muzicii rock din toată lumea sunt azi în doliu.

Jim Morrison, solistul formaţiei The Doors

a fost găsit mort în apartamentul său din Paris în această dimineaţă.

Autorităţile franceze pun cauza decesului pe seama unui atac de cord.

Morrison avea vârsta de 27 de ani.

Adio, Jim.

Ne va fi dor de tine...

Jim Morrison a fost înmormântat astăzi în cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Sicriul a fost sigilat,

şi doar prietena sa, Pamela Courson

şi managerul trupei The Doors au fost prezenţi.

Odată cu moartea sa, viitorul trupei The Doors rămâne incert.

Sunt Jim Ladd pe 95.5 KLOS,

şi o să fiu aici toată noaptea

ca să aducem un omagiu unuia dintre cei care au influenţat într-un mod aparte America...

Anii '60 încep cu o lovitură.

Mişcarea pentru drepturi civile se intensifică.

Războiul din Vietnam ia amploare şi devine mai sângeros.

"Preşedintele Johnson, între timp, aduce la cunoştinţă

că FBI-ul urmăreşte îndeaproape toate manifestaţiile anti-război".

Mişcarea tineretului ia amploare,

face din toţi cei peste 30 de ani un inamic cultural.

Zilele lui Ricky Nelson şi "Leave It To Beaver" sunt apuse.

"N-am nimic împotriva sărutărilor.

Dar aceşti prieteni ai tăi, Penny,

Doresc să te sărute toată noaptea!"

Societatea rezistă,

dar o veritabilă contra-cultura este în creştere

Pentru unii, halucinogene ca şi LSD-ul deschid uşile percepţiei.

The Gate Is Straight,

Deep And Wide,

Break On Through To The Other Side...

Un masiv seism cultural despică societatea nesigură.

Şi din interiorul acestui cutremur apare o trupă numită The Doors.

­ Numele? - Robby Krieger.

- Vârsta? - 22 de ani.

- Ocupaţia? - Chitarist.

- Numele? - John Densmore.

- Vârsta? - 23.

- Ocupaţia? - Percuţionist.

- Numele? - Raymond Daniel Manzarek.

- Vârsta? - Născut la 2/12/39.

- Ocupaţia? - Muzician, organist.

- Numele? - Aa... Jim.

- Ocupaţia? - Aa...

Jim Morrison este primul născut al unui ofiţer de marină decorat.

La 16 ani, deja citeşte din Nietzsche, Rimbaud şi William Blake.

De asemenea este obsedat de Elvis Presley.

Un profesor îi trimite un bilet acasă certându-I că este "egoist".

Frecventează trei colegii înainte de a urma şcoala de film la UCLA.

Acolo se împrieteneşte cu Ray Manzarek,

care cântă la clape în "surf band-ul" fratelui său,

Rick and The Ravens.

Ray începuse cu pian clasic,

dar rapid s-a reorientat către jazz şi Chicago blues.

Jim, de aemenea, avea o afinitate către blues.

Împărţeau şi o pasiune comună pentru Cinema

Ei experimentau acest aspect de câteva ori pe lună.

Jim face un film la UCLA.

Şi câştigă cu el un D.

Renunţă la finalizarea studiilor

şi-I anunţă pe Ray că se mută în New York.

Dar câteva luni mai târziu,

Ray se întâIneşte cu Jim la plajă în Venice.

Locuia în mansarda cuiva

şi compunea cântece pentru un concert rock la care visa.

Ray îI rugă să cânte unul.

Jim ezita.

Apoi începu să cânte Moonlight Drive.

Let's Swim To The Moon, Uh-Huh,

Let's Climb Through The Tide...

Ray este impresionat de poezia din versurile sale.

Împreună decid să formeze o trupă.

Jim deja alesese un nume dintr-un poem scris de William Blake.

"Dacă porţile percepţiei au fost purificate,

răspunsul absolut se va ivi:

nemărginirea".

Jim se mută împreună cu Ray şi prietena lui, Dorothy Fujikawa.

Ray invită pe cineva din grupul lui de meditaţie transcedentală

pentru a repeta impeuna.

John Densmore îI aduce pe prietenul său, Robby Krieger.

Lui Jim îi place slide-ul chitarii lui atât de mult,

încât doreşte să-I folosească în fiecare melodie.

Lui Robby şi lui John le plac versurile mai mult decât vocea lui Jim,

dar ceva din aura sa ca şi solist îi atrage.

În vara anului 1965, se naşte The Doors.

Jim nu cântase niciodată înainte.

Robby cânta la chitara electrică de 6 luni.

Antrenamentul său fusese la bază acustic - Flamenco spaniol.

Cântase într-o trupă rock cu Densmore,

când erau împreună în liceu

John a făcut trecerea de la fanfara din liceu

la o ciudăţenie de jazz între Coltrane şi Mingus.

Ray închiriază o casă,

şi trupa repetă acolo toată vara.

Jim spune că le trebuie mai multe melodii

şi cere fiecăruia să scrie câte una în weekend.

Doar Robby îşi face temele.

Prima melodie pe care o scrie se numeşte Light My Fire.

Know That It Will Be Untrue,

Know That I Would Be A Liar

If I Was To Say To You

Girl, We Couldn't Get Much Higher.

Come On, Baby, Light My Fire.

Try To Set The Night On Fire.

Time To Hesitate Is Through,

No Time To Wallow În The Mire.

Try Now, We Can Only Lose

And Our Love Become A Funeral Pyre.

Come On, Baby, Light My Fire.

The Doors semnează primul lor angajament la o aruncătură de băţ de LA într-un loc numit The London Fog.

Încă nesigur pe el, Jim sta cu spatele către public,

cu faţa către formaţie, ca la repetiţiile lor.

Căutătoarea de talente de la The Whisky A Go Go a venit într-o noapte.

Se îndrăgosteşte de Morrison

şi-I convinge pe şeful său să-i angajeze pe The Doors

ca formaţia casei de la The Whisky's

La sfârşitul lui 1966, cântă în deschidere pentru The Turtles,

Buffalo Springfield şi Van Morrison.

Veştile se răspândesc, în special despre vocalistul trupei.

Jack Holzman, fondatorul Elektra Records,

este atât de impresionat, încât le oferă o înţelegere pentru 3 albume

Următoarea noapte, Jim nu apare la The Whisky.

John şi Ray găsesc camera de motel dată peste cap

şi-I găsesc cu minţile tulburate.

Aducându-I înapoi la The Whisky,

Jim vrea să cânte The End,

un cântec scris pe care-I scrisese despre despărţirea de prietena sa din liceu.

The Killer Awoke Before Dawn,

He Put His Boots On.

He Took A Face From The Ancient Gallery And He

He Walked On Down The Hallway, Baby!

Came To A Door

And He Looked Inside.

Nimeni din formaţie nu înţelege ce urmăreşte.

Father?

Yes, Son?

I Wanna Kill You.

Mother...

I Want To...

Fuck, Fuck, Fuck, Fuck You All Night, Baby!

Fuck You, Mama, All Night Long!

You Wait, Mama!

Gonna Love You, Baby, All Night, Yeah!

Proprietarul de la The Whisky îI numeşte pe Jim "dereglat mintal"

şi-i concediază.

Câteva săptămâni mai târziu,

The Doors înregistrează primul lor album în doar cinci zile.

Holzman aduce un producător consacrat Paul Rothchild.

Echipamentul pe care-I foloseşte este de cel mai înalt nivel

cu 4 piste de înregistrare.

Direcţionează tobele lui John pe prima pistă.

Orga lui Ray şi chitara lui Robby pe a doua pistă.

Ce-a de-a treia merge cu vocea lui Jim,

lăsând-o pe a patra pentru sincronizări.

Light My Fire şi The End sunt peste şapte minute ca şi durată.

Ambele sunt înregistrate în două sesiuni.

La insistenţele lui Jim,

toate melodiile sunt simplu creditate The Doors.

Pentru a promova albumul,

Holzman cumpără un panou pe Sunset Strip.

Nimeni nu mai făcuse acest lucru ianinte.

Break On Through este primul lor single.

A ocupat locul 106.

Holzman schimbă rapid Light My Fire.

Rothchild taie din partea instrumentală, şi melodia devine hit pe frecvenţele AM.

În iulie 1967,

prima melodie scrisă vreodată de Robby Krieger urcă pe locul unu în ţară.

Ray şi Dorothy o aud la radio-ul maşinii şi încep să ţipe.

Primele confirmări aduc trupei The Doors încasări de 50,000 $.

Familia lui Morrison este nepăsătoare

până când un prieten al fratelui său mai mic vine cu albumul.

El credea că tipul de pe copertă aduce puţin cu Jim.

Familia este şi mai mirată

când văd cum i-a descris Jim în biografia sa.

Holzman îi trimite pe The Doors în New York.

Sunt un succes instantaneu.

Andy Warhol se îndrăgosteşte nebuneşte, în special de Morrison.

Apoi, la fel ca The Beatles şi Rolling Stones înaintea lor,

apar în direct la The Ed Sullivan Show.

- Şi acum The Doors!

lată-i cu cel mai nou hit al lor,

Light My Fire!

Time To Hesitate Is Through,

No Time To Wallow In The Mire.

Try Now, We Can Only Lose

And Our Live Become A Funeral Pyre.

Come On, Baby, Light My Fire.

Try To Set The Night On... Fire!

Sullivan le cere celor de la The Doors să scoată cuvântul "higher"

datorită referirii la droguri.

Au fost de acord.

În timpul interpretării,

Jim cânta melodia exact aşa cum fusese scrisă.

Girl, We Couldn't Get Much Higher.

Come On, Baby, Light My Fire.

Try To Set The Night On Fire!

Try To Set The Night On... Fire!

Trecuse aproape un an

de când tânărul şi timidul interpret nu putea să stea cu faţa către public.

Acum, transformarea era completă.

- Un foc?

"Uitându-mă înapoi la viaţa mea,

sunt izbit de cărţi poştale,

fotografii deteriorate,

afişe decolorate ale unui timp de care nu-mi pot aminti".

Oficialităţile franceze neagă orice dovadă a unei supradoze de droguri,

dar un nor de mister planează asupra morţii lui Morrison.

Unii pretind că este încă în viaţă şi că moartea sa a fost doar o farsă,

probabil înscenată de către însuşi Morrison.

Numeroase apariţii ale cântăreţului fiind deja raportate.

Nu, starea de spirit se simte ca un fel de apăsare...

Un fel de sentiment sumbru, ştii.

Ca şi cineva care nu e în intimitatea căminului

Său, ştii, sau nu suficient de... Nu suficient de relaxat, şi...

Ştii, conştient de o mulţime de lucruri

dar nu suficient de sigur de nimic, ştii?

People Are Strange

When You're A Stranger.

Faces Look Ugly

When You're Alone.

Women Seem Wicked

When You're Unwanted.

Streets Are Uneven

When You're Down.

When You're Strange,

Faces Come Out Of The Rain.

When You're Strange,

No One Remembers Your Name

When You're Strange,

When You're... Strange.

Adevărul este că, muzica este ciudată.

Este muzică pentru oameni diferiţi, oameni-altfel.

Ea poartă ascultătorul într-un tărâm al umbrelor şi viselor.

O parte a ciudăţeniei vine şi de la lipsa unui basist în trupă.

Rămânând în grija lui Densmore să ţină ritmul

lar simţul lui de jazz-man îI păstrează în acelaşi timp bine strâns şi imprevizibil totodată.

Influenţele flamenco ale lui Krieger aduc un alt strat de mister

Nu a folosit niciodată ciupirea corzilor,

interpretând şi cântând cu unghiile.

Dar sunetul are nevoie de un ritm.

Manzarek descoperă un electric piano bass

şi ţine linia basului cu mâna stângă.

Foloseşte dreapta pentru acorduri şi sunetul de blues este uşor colorat cu nuanţe de Bach.

Orga are o tentă de carnaval

acorduri în acelaşi timp copilăreşti şi misterios tulburătoare.

Nu e nici o întâmplare că al doilea album, Strânge Days,

ne aduce interpreţi de circ pe coperta sa.

Dar dacă trupa are un aer suprarealist de bâIci,

Morrison joacă rolul trapezistului nebun.

Love Me Two Times, Baby, Love Me Twice Today.

Love Me Two Times, Girl, I'm Goin' Away.

Love Me Two Times, Girl,

One For Tomorrow, One Just For Today.

Love Me Two Times, I'm Goin' Away.

Pentru Ray, este ca un şaman străvechi,

conducându-şi adepţii în lumi în care singuri n-ar îndrăzni să intre vreodată.

I Could Not Speak.

Love Me One Time,

Yeah, My Knees Got Weak.

Love Me Two Times, Girl,

Last Me All Through The Week.

Love Me Two Times, I'm Goin' Away.

Morrison este deopotrivă sacru şi profan.

Este un poet rock and roll,

periculos şi foarte inteligent.

Nimeni nu a fost la fel vreodată.

Nu contează cât de sus zboară,

colegii lui de trupă sunt mereu acolo

să-I prindă şi să-I îndrume înapoi pe pământ.

Primul lor hit faimos este neaşteptat şi pătrunzător.

- Îmi plac chiar mai mult decât The Beatles!

- The Doors, sunt cu mult mai buni!

- Crezi că sunteţi un grup politic?

- Suntem, ăă...

În primul rând, suntem, ăă... Muzicieni şi scriitori.

- Nu, nu puteţi intra cu ţigara aprinsă. Îmi pare rău.

- O să văd cum mă voi simţi după o bere.

- Vreţi ca oamenii să vă placă?

- Ei bine, aş vrea să ne asculte.

Aş dori să... Dea muzicii noastre o şansă, şi...

Să ne asculte.

- Muzica nu ne poate ajuta

dar ne poate face să reflectăm la lucrurile care se întâmplă în jur.

- Cred că pentru binele tău,

în timp ce forţele de poliţie sunt pe străzi luându-ne copiii

să te urci în maşină şi să încui. Eu aşa fac.

Cu excepţia cazului în care vrea să primească...

Da, vreau să spun, depinde de el.

Depinde de el, cu excepţia cazului în care vrea să...

fie molestat fizic.

- Dacă el nu-I vrea, îI iau eu.

- lar Bill şi Todd vor lua resturile de mâncare.

- Aloha!

- Am observat că atunci când oamenii glumesc,

ei sunt în general extrem de serioşi.

Şi când sunt extrem de serioşi, este de obicei destul de amuzant.

- Ar trebui să spui asta într-un concert.

- Trupa ta este ca şi The Monkees?

- The Monkees?

- Am spus că şi The Monkees.

- Toată muzica noastră este cu adevărat aşa

simbolică mai degrabă decât la obiect, ştii...

- Toţi vorbesc mereu despre

faptul că rock and roll-ul şi jazz-ul sunt în sfârşit combinate, ştii...

Şi mă îndoiesc că se poate întâmpla asta cu adevărat, dar...

Dacă se presupune că s-a întâmplat, cred că noi am făcut-o.

- OK, de data asta, poţi să priveşti spre mine, te rog?

- Vreau să-i ating pe The Doors!

- Hei, încetează cu bătutul în uşă. Hei!

- Poţi să-I scoţi pe Jim afară?

Haide, doar să fac o poză.

- Am plătit să fim aici!

Jim beneficiza de cea mai mare parte a atenţiei.

Dacă Robby, Ray sau John sunt deranjaţi,

ei nu o arată.

Dar Jim gustă cu plăcere atenţia.

El pare să se fi născut pentru faimă.

Tot ceea ce face pare să aibe geniu

sau calculat genial să aibe efect.

- Cred că, ştiţi, în ziua de azi,

în special în State, trebuie să fii

politician sau criminal

sau o persoană importantă, ca să fii un superstar.

Fără propriul manager sau publicist,

Jim preia controlul propriei sale imagini.

Îşi selectează atent toate hainele,

de la centurile cu scoici concho la pantalonii de piele

aparent croiţi pentru a-i scoate picioarele în evidenţă.

- Bună! Bună, Jim!

- Vom merge la... cabina de schimb, în regulă?

- Bine, omule.

- OK, vom merge la cabina de schimb acum.

- Mai staţi puţin, nu ieşiţi încă.

A înţeles exact cum să-i facă să i se dedice complet,

şi probabil pentru a se proteja,

a făcut să pară că nici lui nu-i pasă mai puţin de ei.

În 1968, The Who au cântat în deschiderea The Doors la The Singer Bowl pe Long Island.

- Nu intra, avem nevoie de tine.

- Cât costă astea?

-1 $.

- Pot să arunc o privire întâi să văd dacă e ceea ce vreau?

Am luat unul.

Cât costă acelea?

- 1 $. - 1 $?

Este greu de spus dacă pur şi simplu se amesteca cu fanii săi

sau dacă era o atracţie crucială pentru ei,

şi avea nevoie de acea atenţie pentru a supravieţui.

- Suntem convinşi că The Doors ştiu

că populaţia New York-ului le urează bun venit la The Singer Bowl.

The Doors! The Doors!

Mulţimea de pe The Singer Bowl este deja surescitată.

Morrison le alimentează starea.

No One Here Gets Out Alive Now.

You Get Yours, Mama, I'll Get Mine.

Gonna Make It, Baby... Come On!

Cineva aruncă un scaun.

- Toată lumea se simte bine?

- Spectacolul s-a terminat, copii, mergeţi acasă.

Da, vă rugăm, mergeţi acasă.

- Dă-i o mână de ajutor dacă e prea grea. Stai unde eşti.

- Nu, ea e... Era doar o spectatoare nevinovată.

- A devenit victimă.

- Şi cineva a pocnit-o cu un scaun.

- De ce au pocnit-o cu un scaun? - Nu ştiu.

- Eşti sigur că a fost un scaun? - Nu ştiu ce a fost.

Cineva m-a lovit, am căzut, şi am ajuns până aici.

- De unde au luat un scaun? Nici nu au fost scaune.

- Nu ştiu.

La începutul concertului, Jeff Silverman a făcut fotografii în primul rând.

ÎI vede pe Jim uitându-se direct la o tânără care îI prinde de picioare.

Prietenul ei ridică un scaun.

După cum spune Silverman, a fost primul scaun aruncat.

- S-a coagulat deja. Cred că o să fii OK.

I am The Lizard King! I can do anything!

Poezia lui Morrison, The Celebration Of The Lizard,

a fost concepută pentru a ocupa o întreagă parte a următorului album The Doors,

dar Paul Rothchild alege să nu o includă.

Comportamentul lui Jim devine imprevizibil,

şi Rothchild este sub presiunea de a obţine o nouă înregistrare

cât timp trupă este pe val.

El completează o parte întreaga cu cântece nefolosite de pe primul lor album.

În ciuda intensităţii brute a noilor melodii cum ar fi Five To One şi Unknown Soldier

criticii desfiinţează înregistrările.

Dar fanii îI judecă diferit.

Atât albumul cât şi Hello, I Love You a lui Morrison ating locul unu.

- Ceva de genul ăsta.

- Nu te necăji, Jim. Ai un drum lung de parcurs.

- De ce nu?

În 1968, The Doors începe înregistrările la The Soft Parade.

Paul Rothchild producător, cu Bruce Botnick ca şi inginer al lui.

Jim începe să vină la studio beat ori drogat.

Robby scrie jumătate din melodiile de pe Soft Parade,

şi pentru prima dată el şi Jim separă compoziţiile în descrierea albumului.

- Ei bine, ştiu ce încearcă Robby să facă, acel sunet.

- Da, ştiu asta.

- Proastă încheiere, am auzit-o pe orice melodie.

- Ce e prost, sfârşitul?

- Da. Da, doar...

- Cum iese încă o dată?

- Robby face două, John unul, Eu fac două, şi apoi intri.

- Asta sună bine, Robby. Să o facem. Încă odată, toată lumea, vă rog.

Wild Child Full Of Grace,

Saver Of The Human Race

Your Cool Face...

Natural Child, Terrible Child

Not Your Mother's Or Your Father's Child, You're

Our Child Screaming Wild...

Cunoşti entuziastul progres de sub stele?

Ştii că existăm?

Ai uitat cheile regatului?

Ai fost deja născut, şi eşti în viaţă?

Mişcarea tinerilor continuă să ia amploare.

- Aşa cum îţi spuneam, iubito,

înainte ca aceşti fotografi să apară,

moartea în zilele noastre...

- Da, da?

- Oh, omule, m-am pierdut.

lar în 1968, ţară a suferit scjmbari radicale.

- Şi promit, dacă mă veţi ajuta,

dacă-mi veţi da o mână,

că voi munci alături de voi,

şi vom avea o nouă Americă!

Vă mulţumesc foarte mult!

Ray a crezut iniţial că LSD-ul a fost sursă inspiraţiei lor.

Dar o serie de "eşuări" îI trimit către o direcţie diferită.

Se întoarce la meditaţia transcedentală, împreună cu Robby şi John,

încercând să găsească fericirea în altă parte.

Morrison continua "călătoriile" pentru o perioadă...

When The Music's Over.

When The Music's Over, Yeah-Yeah.

When The Music's Over,

Turn Out The Light,

Turn Out The Light...

Well, The Music Is Your Special Friend.

Dance On Fire As It Intends.

Music Is Your Only Friend

Until The End,

Until The... End!

Jim încă are îndoieli cu privire la vocea sa.

Nu a avut pregătire muzicală şi nu poate să citească notele muzicale.

Sinatra îI înlocuieşte pe Elvis ca şi interpet favorit.

El descrie propria voce ca un ţipăt sau "fredonat bolnav".

Cancel My Subscription To The Resurrection,

Send My Credentials To The House Of Detention.

I've Got Some Friends Inside...

Morrison îşi schimbă radical existenţa, trecând de la halucinogene la băutură.

Înregistrările la Soft Parade durează 11 luni.

Parţial acest lucru se datorează insistenţei pentru perfecţiune a lui Rothchild.

Face ca trupă să aibă sute de repetări.

Dar nimeni nu comentează despre lucrul evident.

Lui Densmore îi apăr dureri de cap şi din cauza tensiunii erupţii pe piele.

Într-o zi, John iese din studio, spunând că nu mai poate.

Dimineaţa următoare, el apare înapoi,

şi trupa continuă înregistrările fără nici-o vorbă în plus.

Gonna Win, Yeah, We're Takin' Over. Come On!

Uneori băutura îI ajuta pe Morrison.

Uneori nu.

Trupa devine adeptă ţinerii lui în viaţă pe scenă.

Prima sa arestare direct de pe scenă a fost timpurie, în New Haven, Connecticut.

Înainte de concert, Jim se saruta cu o fată într-o cabină de duş din culise.

Un poliţist intră peste ei.

Nerecunoscându-I pe Jim, le ordonă să iasă afară.

Jim îi spune să se ducă la dracu'.

Poliţistul îI ia la bastoane.

Câteva minute înaintea spectacolului, Jim este aproape de comă.

Ochii-i sunt încă congestionaţi şi-i curg lacrimile.

În mijlocul primei melodii,

se opreşte şi spune publicului ceea ce tocmai i se întâmplase.

Jim continuă să numească poliţistul

"Un omuleţ albastru într-un costum albastru cu o mică şapcă albastră".

Când poliţia urcă pe scenă,

Jim le dă şansa să "spună ce au de spus".

Ei aleg să nu spună nimic.

Jim este arestat pentru încăIcarea liniştii şi expunere imorală.

Doi poliţişti îI lovesc cu pumnii în faţă şi-i dau şuturi atunci când cade.

De aici începe reputaţia că The Doors este o trupă murdară şi periculoasă.

De asemenea marchează o schimbare intre The Doors şi publicul lor.

Ei vin acum să-I vadă pe Morrison luând-o razna.

Exista un sentiment crescând

că fanii nu sunt acolo pentru a asculta muzica,

ci de a asista la un spectacol.

Este din ce în ce mai greu

să se facă distincţia între el şi persoana care apare pe scenă.

Dar trenul prinde viteză, şi nimeni nu-I doreşte oprit.

În apilie 1968, The Village Voice îI alege pe Morrison vocalistul anului.

The Doors câştigă premiul pentru cea mai bună trupă,

şi Ray Manzarek este cel mai bun muzician după Eric Clapton şi Ravi Shankar.

The Soft Parade ajunge disc de aur, rezultând 4 albume de aur la rând.

Touch Me, scrisă de Krieger,

aduce trupei al trei-lea single de top-10.

Come On, Come On, Come On, Come On, Now,

Touch Me, Baby.

Can't You See That I Am Not Afraid?

What Was That Promise That You Made?

Why Won't You Tell Me What She Said?

What Was That Promise That You Made?

I'm Gonna Love You Till The Heaven Stop The Rain.

I'm Gonna Love You Till The Stars Fall From The Sky...

Până la sfârşitul lui decembrie 1968

The Doors sunt salutaţi ca fiind Rolling Stones-ul Americii.

Şi chiar în acel moment, Jim îşi anunţa retragerea.

Membrii trupei sunt şocaţi.

Fără Jim, nu exista Doors.

- Avem nevoie de tine ca să rămânem în joc.

- Ei bine, treaba este, că nu prea-mi mai place acest joc.

lubita sa, Pam Courson,

îI încurajează să uite de muzică şi să se concentreze asupra poeziei sale.

Jim deja publicase două plachete din poemele sale,

ambele dedicate ei.

Poezia lui este simbolică şi pură.

ÎI eliberează de la cerinţele de star rock.

- Da, pozând pentru o fotografie, vă puteţi imagina?

Ştii, privind în aparatul foto şi pozând cu adevărat?

E o nebunie! Trebuie să-mi fi ieşit din minţi!

Dar să ieşi nu este la fel de uşor pe cât pare.

Ray îI convinge să se întoarcă pentru 6 luni.

Dar cum băutura luase amploare în viaţa lui,

Ray vede cum ia naştere o altă personalitate a lui Morrison,

pe care o numeşte Jimbo.

Toată lumea se îngrozeşte de noua sa personalitate.

Din preocupare pentru sănătatea lui şi viitorul trupei,

în cele din urmă îI înfruntă direct.

Jim ascultă politicos.

Şi rămâne treaz aproximativ o săptămână.

Apoi Jimbo se întoarce.

Membrii trupei angajează câţiva beţivi profesionişti

pentru a-I ţine pe Morrison în trupă.

Aceştia nu pot ţine pasul cu el.

- Ai vreo păsărică grozavă în joint-ul ăsta?

Ceva LSD? Ceva LSD?

La o petrecere în LA, ajunge cu faţa în poala lui Janis Joplin.

Aceasta izbucneşte în lacrimi, şi apoi îi sparge o sticlă de whiskey în cap.

Pam devine sătulă de infidelităţile lui Jim în stare de ebrietate.

ÎI convinge să meargă la un psihiatru.

Jim merge la o singură şedinţă.

El se îndepărtează în continuare de familia sa.

Când mama sa vine să privească The Doors în Washington, DC,

Jim nu o vede.

Nu mai vorbise cu tatăI său din 1966,

când a primit o scrisoare de la el

cu sfatul "să renunţe la orice idee de a cânta

sau orice legătură cu un grup muzical

din cauza a ceea ce consider o lipsă totală de talent în această direcţie".

La apogeul faimei fiului său,

Amiralul Morrison era comandantul

unei divizii de portavioane de pe coasta Vietnam-ului.

În lumea lui, supravieţuirea depindea de supunere.

Pentru Jim, supunerea însemna sinucidere.

- Doreşte cineva să-mi vadă organele genitale?

Nu cred că ar trebui să existe preşedinte, omule.

Cred că ar trebui să fie o democraţie totală!

Dar eu îţi spun asta, omule, Îţi spun asta.

Nu ştiu ce se va întâmpla, omule,

dar îmi doresc să împart şuturi înainte ca toată coşmelia asta de rahat să ardă în flăcări.

În regulă? În regulă!

În septembrie 1968, The Doors începe un turneu în Europa.

Au un mare succes, chiar şi după ce Jim înghite o halcă de carne tocată în Amsterdam

şi se prăbuşeşte inconştient pe scenă.

Trupa îşi desfăşoară reprezentaţia fără el, cu Ray pe post de vocalist.

Ulterior, Jim rămâne cu Pam în Londra,

pierzându-şi timpul cu poetul Michael McClure.

Cei trei se pornesc către o partidă de băut.

Când Jim reapare,

descoperă că The Doors au folosit licenţa piesei Light My Fire

într-o reclamă la o maşină.

Robby, Ray şi John îi explică că au încercat să-I găsească de câteva zile.

Ei au gândit că reclama a fost reuşită şi au simţit că Jim ar fi fost de acord.

Dar Jim nu a fost de acord.

Reclama la maşină şi 75,000 $ s-au evaporat.

Alcoolul luase o taxă personală.

La început, alături de Ray ţineau trupă împreună,

el şi Jim fiind foarte apropiaţi.

Jim a salutat întotdeauna venirea lui Robby,

oferirea de sfaturi, ca de exemplu să dea fiecărui vers un dublu înţeles.

Problemele sale cu băutura au creat o barieră între ei.

John şi Jim obişnuiau să meargă împreună cu maşina,

şi visau cum or să devină o trupă de rock and roll faimoasă.

Alcoolul destrăma şi acest obicei.

Toţi observă zbuciumul lui Jim, dar nu au nici o idee cum să-I ajute.

Acum, The Doors încep să dea concerte în spaţii mult mai mari.

Primul loc de acest gen este The Hollywood Bowl în 1968.

Jim arată cam zdruncinat.

John crede că a luat "acid" chiar inaintea spectacolului.

Robby îI simte pe Jim tulburat de prezenţa lui Mick Jagger

stând în primul rând cu Pam pe genunchii săi.

Vând toate biletele pentru Madison Square Garden şi The LA Forum,

şi la începutul anului 1969, managerul lor, Bill Siddons,

aranjează primul lor mare turneu în SUA.

Sunt în plan 19 oraşe.

Primul concert este în Miami.

Trupa ajunge mai devreme, mai puţin Morrison.

Are o ceartă cu Pam şi pierde avionul.

Pierde şi următorul zbor zăcând în barul aeroportului

şi apare cu 20 de minute întârziere.

- Doamnelor şi domnilor, The Doors!

Atmosfera din hangarul transformat în sală de concerte este deja tensionată.

Organizatorul scosese toate scaunele încât să poate vinde 2000 de bilete în plus.

În timp ce formaţia urcă pe scenă, Jim pare abătut.

Cu o săptămână înainte, The Living Theatre avusese spectacol în Los Angeles.

Ei militează pentru politica radicală

schimbarea putând avea loc numai printr-o respingere a regulilor.

Jim merge la fiecare spectacol.

El îi numeşte la un moment dat pe The Doors "politicieni erotici",

dar mărturiseşte directorului grupului

că deşi aparţine unei alte generaţii,

simte că nu a avut niciodată ceva important de spus.

El alege acest moment pentru a schimba asta.

Da! Acum ascultaţi-mă!

Nu este vorba despre nici o revoluţie!

Şi nu vă vorbesc despre nici o demonstraţie!

Vă vorbesc despre distracţie!

Vorbesc despre dragoste, dragoste, dragoste, dragoste, dragoste, dragoste, dragoste, dragoste.

Luaţi-vă naibii prietenii şi iubiţi-i. Haideţi!

Hei, ascultaţi-mă, sunt singur.

Am nevoie de iubirea voastră. Haideţi!

Am nevoie de momente de iubire, iubito.

lubeşte-mă. Haide!

Cineva aruncă cu vopsea portocalie spre formaţie.

Sunteţi o adunătură de idioţi!

Sunteţi o adunătură de sclavi,

Lăsând oamenii să vă spună ce aveţi de făcut!

Cât o să mai înduraţi să vă calce în picioare?

Poate vă place!

Poate că vă place să staţi în rahat până la gât! Ce naiba!

Deci ce veţi face?

Izbucneşte o îmbulzeală pe scenă.

Acum, ascultaţi,

Oricine vrea poate veni aici să ni se alăture

Şi să danseze, să se distreze, Veniţi sus. Haideţi!

Un prieten de-al lui Jim vine şi-i înmânează un miel.

I- aş trage-o, dar e prea mic de ani.

O femeie torna o sticlă de şampanie peste Morrison.

El dezbracă cămaşa udă, îndemnând mulţimea să-I imite.

Cămăşi, pantaloni, sutiene şi lenjerie zboară prin aer.

Dar este o singură melodie pe care vor s-o audă.

- Light My Fire! Light My Fire!

Morrison se enervează.

"Aţi venit să vedeţi altceva, Nu-i aşa?"

"Bine, Uitaţi penisul meu!".

Acum, nu ne vom lăsa până când nu ne vom termina show-ul.

Ray strigă la cineva să-I oprească.

- Du-te, altfel o s-o păţească.

Scena începe să se prăbuşească.

Robby şi John sar de pe scenă.

Manzarek continuă să cânte.

Jim este împins peste public de către un agent de securitate.

La mai puţin de o oră de când începuse, concertul se termina.

The Doors reuşesc să cânte fragmente din doar 4 melodii.

Următoarea zi, întreaga trupă zboară către Jamaica pentru o vacanţă.

Fără să aibe cunoştinţă, ceva ciudat se întâmplă în lipsa lor în Miami.

- The Doors au fost liberi să-şi facă propriul spectacol.

A fost o imagine nepotrivită, şi...

Aşa cum am spus, a fost complet şocant,

deplasat, din toate punctele de vedere.

Nu a arătat ca o distracţie obişnuită

pe care ne aşteptam să o urmărim.

Foarte mulţi oameni păreau că sunt sub influenţa drogurilor.

Trebuie să facem ceva în legătură cu asta. Este absolut dezgustător.

Copii mei, atunci când voi creşte şi voi avea copii,

mi i-aş dori într-un astfel de mediu?

Vreau să spun, acesta este un progres, sau o decădere?

Am eliberat două capete de acuzaţie pentru Jim Morrison.

Unul dintre ele este pentru expunere indecentă.

Celălalt este pentru folosirea de limbaj obscen

pe parcursul concertului susţinut la Dinner Key sâmbătă seara.

Am întârziat la eliberarea acestor două capete de acuzare

pentru că am aşteptat, în speranţa obţinerii unor fotografii

făcute pe parcursul acestui concert.

Jim s-a ales cu o acuzaţie gravă şi alte trei delicte minore,

dar acuzaţia gravă este cea mai deranjantă.

Aceasta îI acuză pe Jim de indecentă şi lascivitate

"şi-a expus penisul, ţinându-I şi mişcându-I,

simulând masturbarea

şi sexul oral".

Deşi multe imagini au fost luate pe parcursul concertului,

nici una nu-I arată pe Morrison expunându-se.

Dar ca şi dovadă a simulării sexului oral,

acuzarea prezintă această fotografie ca şi dovadă.

Acuzarea îi ia pe The Doors prin surprindere.

Peste o sută de poliţişti au fost la concert.

Nici unul nu a încercat să-I oprească pe Morrison.

În părerea lui John, singurul aspect pentru care au fost vinovaţi îI constituie spectacolul slab prestat.

- Le mulţumesc concetăţenilor mei care au fost alături de mine...

Dar un val de conservatism se abate asupra ţării.

- De mai bine de cinci luni, societatea noastră a fost supusă...

Sunt ţinute manifestări pentru decenţă, având ca ţintă în special pe The Doors.

- Oamenii din ţinutul Dade County au declarat "De ajuns, de ajuns, de ajuns!".

Chiar şi presa de specialitate rock and roll se întoarce împotriva lor.

...pentru a rupe contractul şi anuleza două concerte The Doors.

Posturile de radio încetează difuzarea muzicii The Doors.

...spectacolele ar putea fi dezagreabile.

Şi unul după altul, toate oraşele rămase

au anulat primul mare turneu al trupei The Doors.

În cele din urmă, pe 4 aprilie 1969 Jim Morrison se predă FBI-ului.

Procesul începe în luna august.

Ray, Robby şi John depun mărturie în apărarea lui Jim.

Toţi neagă că I-ar fi văzut pe Jim expunându-se indecent.

- Jim, ai putea primi 3 ani şi jumătate de închisoare pentru incidentul din Miami.

Scopul acestui proces nu este să condamnăm rock and roll-ul.

Se referă doar la primul amendment.

- Ce încercăm noi este...

Să afirmăm libertatea de exprimare artistică.

Dar procurorul, Terrence McWilliams, pare preocupat doar de sex.

El îşi axează acuzaţia pe mimarea sexului oral.

Jim explică că a stat în genunchi

pur şi simplu pentru a admira degetele iscusite ale lui Robby în acţiune.

McWilliams îI ia în derâdere, spunând că Jim trebuie să-I fi văzut pe Robby

interpretându-şi solo-ul de sute de ori.

Jim răspunde, "Ei bine, Robby se perfecţionează permanent".

Deşi pozând într-o comedie a erorilor, procesul nu este o glumă.

Pe 30 octombrie 1969,

Morrison este declarat vinovat de blasfemie şi expunere indecentă.

- Jim, ai ceva de adăugat?

Judecătorul Murray Goodman îi conferă lui Jim sentinţa

de muncă silită timp de patru luni în închisoarea din ţinutul Dade.

Avocatul trupei The Doors pregăteşte rapid dosarul pentru recurs,

dar nesiguranţă în obţinerea unui rezultat

îi aruncă pe The Doors într-o stare de nelinişte şi confuzie.

Morrison este cel mai afectat.

Este mai mult teama de a petrece acest timp înfundat într-o închisoare din sud.

Este ca şi cum ar fi realizat dintr-o dată că nu este invincibil.

Ca şi în cazul lui Morrison, inocenţa ţării este de asemenea în curs de a fi testată.

Un spasm de violenţă planează asupra întregului deceniu,

şi continuă să se reflecte în muzică The Doors.

Morrison consideră că violenţa este o tradiţie americană.

Cetăţenii sunt dependenţi şi totodată fermecaţi de ea.

The Doors ignoră Woodstock-ul,

aşa că în 1970, în timp ce încă aşteaptă recursul de la Miami,

zboară către o micuţă insulă din largul coastei Angliei.

Concertul de la The Isle of Wight

intenţiona să fie o fuziune a spiritului

şi a celor mai buni muzicieni rock ai lumii,

dar fanii consideră că acest concert ar tebui să aibe acces liber.

Poliţia şi organizatorii nu sunt de acord.

This Is The End, Beautiful Friend.

This Is The End, My Only Friend.

Of Our Elaborate Plans,

Of Everything That Stands.

I'll Never Look Into Your Eyes Again.

Can You Picture What We'll Be?

So Limitless And Free,

Desperately In Need

For Some Stranger's Hand

In A Desperate Land.

Vă mulţumesc tuturor,

şi acum spre Chicago,

să câştigăm şi acolo! Mulţumesc!

Come Ride With Me

cross The Sea

Endlessly.

Woke Up This Morning, Got The Crossroads On My Mind.

Well, I Woke Up This Morning, Got The Crossroads On My Mind.

Take A Walk With Me, Everything Will Work Out Fine.

Well, I Woke Up This Morning, Got The H-Bomb On My Mind.

Take A Walk With Me And Everything Will Be All Right.

All Right! Ride That Train! Yeah!

Dar spre sfârşitul anului 1970, visul care aprinsese o întreagă generaţie, oficial se termină.

Utilizarea de LSD a lui Charles Manson

nu I-a ajutat să ajungă la iluminare,

ci doar la pierderea minţilor.

Şi un nou preşedinte elimină orice speranţă de schimbare.

Jim este profund afectat de moartea lui Hendrix şi a lui Joplin.

El glumeşte cu prietenii săi: "Acum vă uitaţi la următorul".

Michael McClure îI ajută să-şi schimbe starea de spirit.

Cu sprijinul său,

Simon şi Schuster publică prima colecţie de poezii a lui Jim.

Cartea aceasta devine una dintre realizările de care Morrison este mândru.

"Nimic", spune el, "nu este la fel de etern ca poezia şi cântecele".

Aşa cum ţara intra într-un nou deceniu, la fel şi The Doors.

Morrison Hotel avea să fie un alt pas departe de tendinţă actuală.

Îi duce înapoi la rădăcinile lor - blues-ul.

Devine disc de aur în două zile.

În ciuda dezastrului de la Miami,

Jack Holzman îi încurajează să înregistreze un nou album.

Dar unele lucruri rămân neschimbate.

Jim întârzie mereu şi vine beat, şi deja, acum adaugă şi cocaină în amestecurile sale.

Trupa devine pe rând plictisită şi furioasă pe Jim.

Rothchild adoarme frecvent la pupitru.

El încearcă să motiveze trupa acuzându-i că au început să cânte o amestecătură de muzică.

În cele din urmă Rothchild realizează că e timpul să părăsească formaţia.

Cuvintele de despărţire adresate trupei,

"Singură voastră modalitate de supravieţuire este dacă faceţi aceste înregistrări singuri".

Şocaţi de plecarea lui, The Doors se întorc către Bruce Botnick.

Botnick îndeamnă trupa doar să cânte.

Pentru John, este ca şi cum s-ar fi întors în garaj,

înapoi la cei patru care cântau muzică.

Este ideea lui John aceea de a încetini ritmul în mijlocul melodiei LA Woman.

Jim vine cu o frază pe care vrea să o repete.

După înregistrare, Jim scrie în grabă ceva pe o bucată de hârtie

şi arată grupului.

Mr. Mojo Risin'

Ei înregistrează în viteză, făcând chiar mai multe melodii pe zi.

Pentru a-I menţine pe Morrison interesat,

Botnick îI aduce pe Jerry Scheff, bass-istul lui Elvis.

Trupa doreşte ca Love Her Madly să fie primul lor single,

dar Robby se opune, numindu-şi propria melodie prea comercială pentru The Doors.

Alegerea sa este Riders On The Storm.

Riders On The Storm.

Into This House We're Born,

Into This World We're Thrown.

Like A Dog Without A Bone, An Actor Out On Loan.

Riders On The Storm.

There's A Killer On The Road,

His Brain Is Squirming Like A Toad.

Take A Long Holiday,

Let Your Children Play.

If You Give This Man A Ride,

Sweet Memory Will Die.

Killer On The Road.

Este suficient puţin peste o săptămână pentru înregistrarea întregului album.

Din nou, toate melodiile sunt creditate pe coperta albumului: The Doors.

Pe 8 decembrie, 1970,

Jim Morrison îşi sărbătoreşte ziua de naştere înregistrându-şi propriile poezii.

- El nu a avut secrete, ca să nu le poată vinde.

A fost doar un simplu om,

Şi dedicarea sa a ajuns la gradul final.

Bietule, pretenţiosule soldat, vino acasă.

Avea 27 de ani.

Prietenilor nu le venea să creadă cât se schimbase în doar doi ani.

Sesiunea de înregistrare a poeziilor îI fereşte de o cădere nervoasă,

şi este de acord să concerteze cu The Doors din nou.

Pe 12 decembrie, concertează în New Orleans, introducând noi melodii de pe LA Woman.

Pntru un moment, vechiul Morrison reapare.

Apoi se prăbuşeşte pe podeaua scenei şi nu se mai ridică.

Ray povesteşte cum a văzut că spiritul lui Jim îi părăseşte trupul.

Câteva zile mai târziu, Pam Courson revine în LA după o vacanţă petrecută în Paris.

Ea descoperă că Jim s-a culcat cu o femeie

care pretinde că s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii vrăjitoreşti păgâne.

Dar vrăjitoarea zboară înapoi la New York, iar Jim se întoarce la Pam.

Ea încă mai vede o viaţă pentru ei doi

care ar începe cu Jim părăsindu-i pe The Doors.

El va sta acasă şi va scrie poezii

în timp ce ea se va ocupa de un magazin de îmbrăcăminte exclusivistă.

Imediat după ce trupa termină lucrul la LA Woman,

Jim anunţă că el şi Pam se mută la Paris.

O să se relaxeze o perioadă.

O să renunţe la băutură.

şi o să se concentreze asupra poeziei sale.

Ray întreabă când se va întoarce.

Jim ridică din umeri.

La data de 17 aprilie, 1971,

cu posibiltatea condamnării de la Miami încă planând asupra lui,

Jim zboară către Paris.

Pentru un timp, totul merge conform planului.

Jim se concentrează asupra poeziei sale.

Îşi bărbiereşte barba.

Rătăceşte singur pe străzi,

vizitând cimitirul Pere Lachaise,

unde Chopin, Oscar Wilde şi Edith Piaf sunt înmormântaţi.

El căpătă o tuse persistentă.

Acasă, Elektra produce albumul LA Woman.

Criticii îI numesc "albumul de revenire al The Doors".

Când tusea i se agravează, Pam îI duce la un doctor,

care solicită cu fermitate ca Morrison să renunţe la băutură.

Colindând oraşul,

îşi ţine caietul de însemnări cu el, într-o pungă albă de cumpărături.

Paginile sunt umplute cu fragmente de cântec versuri şi poezii.

Dar singurătatea scrisului

îi aduce prea puţin din bucuriile cu care era obişnuit.

Într-o zi, Jim dă un telefon acasă.

John Densmore este surprins să-I audă.

Jim spune că are de gând să vină acasă şi să lucreze la un nou album The Doors,

dar John spune că vocea îi este mormăită.

Şi într-o noapte, după ore întregi de consum exagerat de alcool,

Jim spune că nu se simte bine

Se duce la baie.

După ce o strigă pe Pam, "Mai eşti acolo?",

moare în cadă.

Before You Slip Into Unconsciousness, I'd

Like To Have Another Kiss,

Another Flashing Chance At Bliss,

Another Kiss.

The Days Are Bright And Filled With Pain,

Enclose Me In Your Gentle Rain.

The Time You Ran Was Too Insane.

We'll Meet Again.

În cele din urmă războiul din Vietnam se sfârşeşte.

Mişcarea tinerilor se stinge, şi nu mai reapare.

Dar acea scânteie de protest, oarecum scurtă, a fost adevărată.

A fost crezul suprem al unei întregi generaţii.

Oh, Tell Me Where Your Freedom Lies.

The Streets Are Fields That Never Dies,

Deliver Me From Reasons Why You'd Rather Cry,

I'd Rather Fly.

Pentru unii, Jim a fost un poet,

sufletul său fiind prins între paradis şi iad.

Pentru alţii, el a fost doar un alt star rock care s-a prăbuşit şi a ars.

Dar acest lucru este adevărat - nu poţi arde dacă nu eşti în mijlocul focului.

The Crystal Ship Is Being Filled,

A Thousand Girls, A Thousand Thrills...

Din acest motiv tatălui său i- au mai trebuit 10 ani ca să spună,

"Fiul meu a avut un geniu unic pe care şi I-a exprimat fără compromisuri".

When We Get Back, I'll Drop A Line...

The Doors au fost împreună pentru 54 de luni.

Ei au vândut peste 80 de miloane de albume în întreaga lume.

Şi încă mai vând un milion de albume pe an.

Nici până în ziua de azi, vreo melodie de-a lor nu a fost utilizată în vreo reclamă pentru maşini...

Traducerea şi adaptarea: Alin D@li