Original subtitles

INSPIRAT DIN FAPTE REALE

Traducere Druid Sincro: cRaZyKong @ https://hdmonkey.org

Bună, New York! Sunt Bobby Rydell şi mă bucur că mă aflu aici.

Mulţumesc că aţi venit în seara asta. E sâmbătă seara la Copa!

Credem că ne vom distra pe cinste. O să ne asigurăm de asta.

Ca de obicei, mulţumiri speciale dlui Jules Podell pentru invitaţie.

Să începem.

Bună, dulceaţă.

Poftim paltonul meu...

Şi vezi pălăria asta? Vreau s-o păzeşti cu preţul vieţii.

- A fost un cadou de la mama. - Da, dle Loscudo.

- Ăştia-s pentru tine. - Mulţumesc, dle.

Gio!

- Carmine! Ce mai faci, amice? - Mă bucur să te văd.

- Mulţumesc! Nu e nevoie. - Haideţi, să mergem. "Andiamo".

L-am văzut pe puştiu' ăsta, Bobby Rydell, acum doi ani jumate în South Philly.

- Nimeni nu ştia cine e. - Acum e cunoscut.

Dă-mi pălăria lui Loscudo.

- Dar a zis s-o păzesc... - Ştiu, am auzit.

Dă-mi-o, bine?

Tony Buză!

M-ai atins, derbedeule?

Fă-ţi o favoare. Du-te acasă cu amicii tăi.

Nu-mi spui tu unde să mă duc! Ştii cine sunt eu?! Intru înapoi!

Zi-i lui Jules Podell

că dacă nu-mi recapăt pălăria, dau foc la văgăuna asta!

Pe ce-am mai sfânt, o să apară.

Zău? Zi-i lui jidanul ăla umflat că dacă nu-mi recapăt pălăria,

ard Copa din temelii!

COPA ÎNCHIS PENTRU RENOVARE Noiembrie şi decembrie

Sunt nevoit să mă întorc la condus maşini de gunoi.

Iisuse Hristoase!

Loscudo şi-a ieşit din minţi.

Ne-am câştigat mălaiul în seara asta.

- Buză, am crezut că-l omori pe ăla. - Da! Mai bine el decât eu.

Ce-o să faci cât suntem închişi?

Nu ştiu. Poate mă duc să lucrez la pizzeria lu' unchi-miu.

- Tu? - O să beau două luni.

- Du-mă acasă, Buză. - Multă baftă.

Ne vedem, Carmine.

- Nu! Nu trebuia să se întâmple. - Nu vreau să fiu...

Pălăria mea!

Am auzit că se pierduse, aşa că am căutat-o.

- Am vrut s-o omor pe muierea aia. - Nu. Nu. N-a fost vina ei.

Cine a avut tupeul să şutească pălăria lui Gio?

- Nicio grijă, m-am ocupat de el. - Da! Sper că l-ai altoit bine.

Ţine, ia ăştia. Bagă-i în buzunar.

Nu. Nu, mulţumesc. A fost plăcerea mea, dle Loscudo.

Vrăjeală! Ia-i!

Şi de-acum încolo, nu-mi mai spui "dle Loscudo", m-ai auzit?

Sunt amicul tău, Gio.

Bună dimineaţa.

Noapte bună!

- Haide, Roger! Loveşte una! - Johnny, taci! O să cobeşti.

Băi, Johnny, crezi că poţi urla mai tare?

- Maris s-a trezit. - Da, acum şi eu.

Ce naiba faceţi voi aici?

Am venit să-i ţinem de urât lui Dolores.

Haide!

Nu dormi când fiică-mea e aici singură cu sacii ăştia de cărbuni.

Înţelegi ce spun?

N-am ştiut pe cine o să trimită, n-am ştiut că trimit tuciurii.

E treabă de italieni. Scandalos!

Haide, Roger! Te rog!

- Vă conduc eu afară. - Desigur.

Când treci la jocuri de societate? Haide!

Mulţumesc mult!

Este! Am reuşit! Da!

Mai fă-o o dată. Încă o dată. Hai, moşule!

Nu! Tony, du-te şi îmbracă-te. O să punem masa.

Aşa! Fără jocul şapte. Fără repriza a şaptea.

Din mărinimia Ta, prin Hristos, Domnul nostru, amin.

Şi dacă aude careva de o slujbă pentru Tony, anunţaţi-ne.

- Dolor! - Ce?

Te rog.

- Ce s-a întâmplat? Te-au concediat? - Nu.

Nu, Copa e închis pentru reparaţii. Îi trebuie ceva pentru vreo două luni.

Dl "Mână Spartă". Cheltuie, cheltuie, cheltuie.

Gata, tată. Podeaua era mucegăită, a trebuit s-o înlocuim.

La ce relaţii are, o să-şi găsească de lucru imediat.

A avut o slujbă ca lumea la Serviciul de Salubritate.

N-ar fi trebuit să-l pocneşti pe şeful de echipă.

N-ar fi trebuit să mă trezească.

Ăsta-i Tony.

Să mor io, vor fi cei mai lejeri 50 de parai câştigaţi vreodată.

Mda, vom vedea.

Uite-i! Salut, Johnny.

- Tony! - Salve, Paulie. Cum îţi merge?

Bine. Sunt bine.

Johnny mi-a zis că ai mâncat 48 de burgeri la o singură masă.

Cheeseburgeri.

- Zi-le tu, Frankie. - Nu vă cred.

Ce ne pasă dacă ne crezi? Băi, Gorman...

- Care-i recordul aici la hotdogi? - 18... Paulie Grasu'.

- Buză de ce n-a participat la concurs? - Ce concurs? Mi-era foame.

Pariul e simplu. Juma' de sută.

Cine haleşte mai mulţi într-o oră, câştigă.

Cu sosuri.

- Cât naiba cântăreşti? - 118.

- Buca ta stângă are 118. - Să crape soacră-mea dacă mint.

- În regulă. S-a făcut. - Bine.

Mai cu talent, Buză! Puiul de elefant e deja la al 19-lea!

Haide, Buză! Haide!

Eşti de toată jena. Îţi faci copilul de râs. Te sparge.

- Nicky, îţi faci temele? - Da.

Bine.

- Unde ai fost? - La Gorman's.

Pregătesc cina!

Paulie Grasu' a pariat 50 de parai că mă bate la mâncat hotdogi.

- A dat gata 24. Tipu' e un animal. - Eşti nebun?

- Ai pierdut 50 de dolari? - Dolores... Te rog.

Am halit 26.

Ai noroc cu caru'. Ştii asta?

Luni trebuie plătită chiria.

Nu răspunzi?

- Da? - Hai noroc, Buză.

A sunat unu' aici, un doctor. Caută un şofer.

- Te interesează? - Da.

Aşteaptă oameni la interviu mâine după masă.

Adresa este...

881, 7th Avenue, la două şi-un sfert.

Scuză-mă.

N-am deschis, dar puteţi procura bilete pentru spectacolul de diseară.

Nah, e-n regulă.

Cred că am adresa greşită. E cabinetul vreunui doctor pe-aici?

- Cabinetul unui doctor? - Doctor Shirley.

Aveţi adresa corectă. Dr Shirley locuieşte sus, deasupra sălii.

Ziua bună.

Am venit pentru postul de şofer. Tony Buză.

Niciun Tony Buză.

Ba nu, ar trebui să fiu pe listă.

Nu...

- Am un Tony Val... Valle... - Vallelonga. Da, ăsta-s eu.

- Completaţi-l cât aşteptaţi. - Ce?

Completaţi-l cât timp aşteptaţi.

Luaţi loc.

Dle Vallelonga, scuze că te-am făcut să aştepţi.

Sunt dr Donald Shirley.

- Tony. - Da. Te rog, ia loc.

Ce mai casă ai aici.

Coarnele alea sunt reale?

Colţi de elefant. Da.

Dar ăla? E un molar?

- Un ce? - Un molar.

Un dinte de rechin? De tigru, poate.

A fost un cadou.

Am crezut că vin la un cabinet.

Mi s-a zis că un doctor are nevoie de şofer.

- Asta-i tot ce ţi s-a spus? - Da.

De fapt, e un pic mai complicat decât atât.

Ai mai profesat ca şofer?

La Salubrizare. Maşini de gunoi.

Şi-l mai duceam pe şefu' acasă noaptea. Dar pot conduce orice.

Limuzine, maşini de tractare, de deszăpezire, orice.

Înţeleg. Ce altceva ai mai lucrat?

Am lucrat în multe localuri. The Wagon Wheel, Peppermint Lounge, Copa...

- Care era fişa postului? - Cum adică?

- Ce făceai acolo? - Ah...

Relaţii cu publicul.

Ei bine, mai întâi de toate, Tony, nu sunt doctor medical. Sunt muzician.

- Te referi la... cântece? - Da.

Sunt pe cale să plec într-un turneu de concerte, majoritatea în sud.

- Atlantic City? - Nu.

Sudul îndepărtat. Începem în Midwest apoi o luăm la stânga.

Kentucky, Carolina de Nord, Tennessee şi mai jos prin Deltă.

Anticipezi vreo problemă în a lucra pentru un om de culoare?

Nu!

Nu, nu. Chiar ieri, eu şi soţia am primit în casă doi tipi de culoare.

Să bea ceva.

- Înţeleg, eşti căsătorit. - Da. Doi copii.

Nu cred că e slujba potrivită pentru un om însurat.

De ce, aducem gagici?

Vreau să spun că...

vei fi plecat opt săptămâni, fără zile libere până de Crăciun.

Eşti convins că îţi poţi părăsi familia atât de mult?

Depinde de cât plăteşti.

O sută de dolari pe săptămână, plus mâncare şi cazare.

Dar să fiu foarte bine înţeles... Nu angajez doar un şofer.

Îmi trebuie cineva priceput la itinerar. Să fie asistent personal, un valet.

Cineva care să-mi spele rufele, să-mi lustruiască pantofii...

Multă baftă, doctore.

Tony.

Am rugat casa mea de discuri să întrebe prin oraş de omul potrivit.

Numele tău a apărut de mai multe ori.

Ai impresionat mai multe persoane cu...

abilităţile tale înnăscute de a rezolva conflictele.

De aceea am sunat şi m-am interesat de disponibilitatea ta.

Bun, uite ce e... N-am nicio problemă să plec la drum cu tine.

Dar nu sunt majordom. Nu calc cămăşi şi nu lustruiesc pantofii nimănui.

Vrei unul care să te ducă din punctul A la punctul B?

Cineva care să te ferească de probleme pe parcurs?

Şi, crede-mă, tu şi Sudul îndepărtat... vor fi probleme.

Deci, dacă mă vrei, e pentru 125 pe săptămână.

Sau angajează-l pe gălbejitul ăla care a ieşit, să vezi unde ajungi.

Ei bine, dle Vallelonga... Mulţumesc că ai trecut pe-aici.

Bobby...

Dă-mi un Rheingold. Rece ca gheaţa.

Dle Tony.

Augie a întrebat de dvs.

- Haide, mor de sete aici! - Gura! Discut.

- Când? - Acum. E în separeul lui.

Tony Buză.

Ce dracu' s-a întâmplat la Copa? Am auzit că i-ai spart faţa unuia.

Ăla pe care l-ai snopit... Mickey Charon.

E din echipa lui Charlie Mână.

Cred că ar fi trebuit să-l ducă bibilica.

Mână m-a rugat să fac săpături. Am vorbit cu Podell.

Toată treaba a fost... pentru o piţipoancă, nu?

Da.

Altercaţii din astea n-ar trebui să aibe loc în incinta clubului.

Au sărit calul. Aşadar, s-a şters cu buretele.

Cauţi să faci nişte lovele? Îţi pot da de lucru cât e Copa închis.

Ce trebuie să fac?

Chestii...

Apreciez gestul, dar... o să petrec o vreme cu familia.

Nu fi prost. Faci nişte parai în plus şi îi iei ceva frumos nevesticii tale.

Nu, mulţumesc. Sunt acoperit în clipa asta.

AMANET

Uite 50. Îmi dai 60 până la Revelion şi-l capeţi înapoi.

Băi, Buză... E totul în ordine?

Ce? Ai limbariţă, Charlie? Vezi-ţi de treaba ta.

Hai odată! Mor să ştiu cum a fost la interviul cu doctorul.

Nu e doctor adevărat, e pianist.

Dar nu pricep, de ce au zis că e doctor?

Nu ştiu. Cred că e doctor în cântat la pian.

- Poţi fi aşa ceva? - Bănuiesc.

Locuieşte deasupra Carnegie Hall. Să-i fi văzut casa, Dee.

Era ticsită cu statui şi tot felul de porcării fiţoase.

Şi stătea cocoţat pe ditamai tronul, înţolit ca regele junglei.

E de culoare?

- O săptămână rezişti cu el. - Pentru suma corectă aş rezista.

Da.

Uite...

Pe bune?

Bine, bine, aşteaptă o clipă.

E dr Shirley, pianistul.

Vrea să vorbească cu tine.

- Cu mine? - Da.

Ce? Nu!

Treci încoace, ia-l. Vorbeşte.

Alo.

Bună dimineaţa, dle doctor, mă bucur că discutăm.

Da, chiar e o perioadă lungă.

Este.

Da. Sunt sigură.

Mulţumesc pentru telefon... La revedere.

Ce-a zis?

Voia să ştie dacă sunt de acord să-mi ia soţul de lângă familie

pentru două luni.

A zis că te plăteşte cât i-ai cerut.

Sunt bani frumoşi. Ne trebuiesc.

Nu pot mânca 26 de hotdogi în fiecare zi.

Ştiu.

I-am zis că sunt de acord să pleci.

Uite, poftim prima jumătate de salariu, restul, la sfârşitul turneului.

- Trebuie să fiu plătit săptămânal. - Regret, nu aşa face casa de discuri.

Ne trebuiesc nişte garanţii că o să-ţi termini treaba.

De ce n-aş termina-o? Am acceptat-o, nu-i aşa?

Atunci n-avem de ce să ne facem griji.

Uite care-i faza, dle Vallelonga.

Treaba ta e să-l duci pe Don în tot turneul la timp.

Dacă ratează vreun spectacol, nu-ţi primeşti restanţa.

- Nu va rata niciunul. - Bine. O să-ţi trebuiască ăsta.

E cartea de care ţi-am pomenit. Câteodată o să staţi la acelaşi hotel,

câteodată, nu.

- A, da, îmi... - Da, da.

Nu mă dezamăgi. Să mergem.

- Ăsta-i modelul nou? - Da, l-a închiriat Casa de discuri.

- Mişto, nu? - Minunat.

Ce-a zis soră-mea că vei fi plecat trei săptămâni?

Opt săptămâni.

10 la 1 că-i dai flit negroteiului şi vii acasă în mai puţin de-o lună.

- Bună, băieţi. - Luaţi-vă rămas bun.

Frankie, Nicky, veniţi încoa'.

O să fiţi cuminţi?

O să ascultaţi de mama?

Bine, daţi-mi un pupic. Mă bazez pe voi.

- Nu plecaţi prea departe. - Nu plecăm.

- Ai fost la A-A-A pentru hărţi? - Da... nu.

Casa de discuri mi-a dat hărţile, ruta şi chestia asta.

"Ghidul Verde al turiştilor negri"?

Da, lista locurilor permise în sud. Ştii tu, când călătoreşti, fiind negru.

Fiind negru?

Da, dacă eşti negru şi e musai să călătoreşti dintr-un anume motiv.

- Există un ghid special pentru asta? - Presupun.

- Ai luat fierul de călcat? - Nu car niciun fier de călcat, Dee.

- Cum îţi calci pantalonii? - Îi pun sub saltea!

Vreau să-mi scrii o scrisoare de fiecare dată când ai ocazia.

- Nu pot scrie scrisori. - Ba da.

- Nu pot. - Îţi ia cinci minute. Promite-mi.

E jenant! N-or să fie bune de nimic.

E mai ieftin decât să suni, Tony. Promite-mi că o să scrii.

Promit.

Ţine... Depune-i azi la bancă. E jumătate de salariu.

A, uite câteva sendvişuri pentru tine şi dr Shirley.

Mersi.

- Fii precaut. - O să fiu.

- Te iubesc. - Şi eu, iubito.

Fă bine şi vino acasă de Crăciun, sau nu mai veni deloc!

Cine întârzie, nu mai pupă pat.

Am înţeles, tată. Am înţeles.

Hei! Eu sunt Tony.

Şoferul. Ai o ţigară?

Mersi.

Deci, voi sunteţi trupa?

Oleg... Violoncel.

George. Contrabas. Şi nu suntem o trupă, suntem un trio.

Oh, un trio? Exact.

- Bună dimineaţa. - 'Neaţa.

Mulţumesc, Amit.

Călătorie frumoasă, dle.

Tony, primul lucru pe care aş dori să-l faci când ajungem,

e să verifici pianul la care cânt, să fie un Steinway conform contractului.

Şi să aranjezi să fie o sticlă de Cutty Sark în camera mea.

În fiecare seară.

În fiecare seară?

- Dacă ai nevoie de ajutor s-o bei... - Nu voi avea.

Ambele mâini pe volan, te rog.

Doctore...

Am observat pe chestia cu itinerariul că ultimul spectacol e pe 23 decembrie.

- Aşa-i? - Birmingham, da. Show-ul de Crăciun.

Putem pleca în zori ca să ajungem acasă de Ajun?

- Vom vedea. - Mulţumesc.

Poţi să stingi ţigara, te rog?

- De ce? - Nu pot respira aici în spate.

Ce tot zici acolo? Fumul intră la mine în plămâni.

- Eu fac toată treaba. - Mulţumesc.

"DOCTOR SHIRLEY"

- E totul în regulă? - Da, totul e bine.

Perfect. Ne vedem la hotel în Pittsburgh.

Faceţi rezervare pentru cină. Facem repetiţii după.

La ce te uiţi?

- Vorbeşti germana, da? - Era rusă.

Da, am fost staţionat în Germania în armată.

Mai prind câte-o iotă din ce spuneai. Păzeşte-te de nemţălăi. Sunt şireţi.

Kennedy trebuia să-i bombardeze când a avut ocazia.

Acum mai sunt şi ticăloşii de cubanezi.

N-ar fi trebuit să se ţină după noi?

Au itinerariul. Atâta timp cât ajung la timp la spectacol,

nu mă stresez, şi nici tu n-ar trebui.

Nu mă stresez pentru nimic.

- Când mă vezi stresat, vei şti. - Tony...

- Vei şti când sunt. - Ce zici de puţină linişte?

Desigur.

E nemaipomenit c-ai spus asta. "Ce zici de puţină linişte"?

Dolores, nevastă-mea, o zicea mereu. Ei bine, nu chiar mereu.

O zicea uneori când veneam de la lucru, după ce stătea toată ziua cu copiii.

Zicea, Tony... Ce zici de puţină linişte?

Exact cum ai spus-o tu. E nemaipomenit.

Cum ţi s-a părut?

Sărată.

Te-ai gândit vreodată să te faci critic culinar?

Nu... Nu chiar. De ce? Ies bani din asta?

Zic doar că ai un fel fantastic de a descrie mâncarea.

"Sărată"!

Cât de colorat, aproape că-ţi vine s-o guşti.

Am zis doar că e sărată.

Iar sarea te păcăleşte. Orice bucătar poate găti sărat.

Dar ca s-o faci să aibă gust fără sare, doar cu celelalte arome...

aici e şmecheria, adică...

Ar trebui s-o luăm din loc dacă vrem să ajungem în Pittsburgh la cină.

Când eram în armată am cunoscut un tip din Pittsburgh.

Doar că el îi zicea Tâţe-burgh.

Zicea că toate femeile aveau ţâţe enorme.

E ridicol.

De ce ar avea femeile din Pittsburgh sânii mai mari decât cele din New York?

Bănuiesc că o să aflăm, nu?

Ştii, când m-ai angajat...

nevastă-mea a cumpărat un album de-ale tale, unul cu orfani.

Orfani?

Da. Pe copertă era o droaie de copii în jurul unui foc de tabără.

Orfeu.

Da.

"Orfeu în Infern". Bazat pe o operă franceză.

Iar aceia nu erau copii pe copertă, ci demoni în străfundurile iadului.

Fără mişto. Tre' să fi fost nişte copii obraznici.

- Ce... Ce faci? - Tre' să scutur bujoru', doctore.

- Aici? Acum? - Vrei să fac în nădragi?

Hei, doctore, bună ziua.

Ia ăştia pentru cheltuieli neprevăzute.

Dacă vrei să cumperi ceva, nu trebuie să întrebi, dar...

păstrează chitanţele, te rog. Când sunt pe terminate, anunţă-mă.

- Mulţam. - Încă o chestie...

Vom participa la multe recepţii înainte şi după concerte.

Vom interacţiona cu cei mai avuţi şi educaţi oameni din ţară.

Am senzaţia că exprimarea ta...

oricât de fermecătoare ar fi în zona metropolitană,

ar avea nevoie de puţină... cizelare.

Te referi la exprimare, în ce mod?

În singurul mod în care s-a întrebuinţat cuvântul.

Bine.

Intonaţia ta, inflecţiunea, alegerea cuvintelor.

Le am pe-ale mele...

Acum să-mi bat capul cu părerea lumii despre vorbitul meu?

Te învăţ nişte tehnici simple care sunt chiar eficace. Te pot ajuta.

N-am nevoie de niciun ajutor.

Dacă nu le place cum vorbesc, să mă lase naibii.

- Vulgaritatea e altă problemă. - "A fanabla", de ce te iei de mine?

Fiindcă poţi persevera, dle Vallelonga.

Ceea ce mă aduce la alt subiect... În calitate de oaspete de onoare,

voi fi prezentat la începutul acestor evenimente intime.

Şi tu vei fi prezentat.

După umila mea părere,

Vallelonga poate fi dificil de pronunţat.

Aşa că, mă gândeam...

"Valle" ar fi mai adecvat. Tony Valle.

Scurt şi drăguţ.

Nah!

Dacă au probleme cu Vallelonga, îmi pot zice Tony Buză.

Sunt oameni stilaţi. Tony Buză poate fi un pic prea...

lumesc pentru ei.

Atunci rămâne Tony Vallelonga.

Toţi sofisticaţii ăştia mult mai deştepţi ca mine,

cu inteligenţa lor şi abilităţile de vorbire,

vrei să zici că nu-mi pot pronunţa numele?

Dacă nu le convine, să şi-l vâre-n cur, eu aştept afară.

S-ar zice că am ajuns la un compromis.

Doamnelor şi domnilor, în seara asta avem privilegiul

să vă prezentăm un mare artist american.

Prima reprezentaţie publică a avut-o la vârsta de trei ani.

La vârsta de 18 ani, la invitaţia lui Arthur Fiedler,

oaspetele nostru şi-a făcut debutul cu Boston Pops.

Deţine doctorate în psihologie, în muzică şi arte liturgice.

Şi a concertat la Casa Albă de două ori în ultimele 14 luni.

E un adevărat "virtuoso".

"Virtuoso"... E în italiană.

Adică e foarte bun.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, vă rog, aplaudaţi trioul "The Don Shirley"!

E zarul vostru, în seara asta am bulan.

Tony.

Te cheamă şeful.

Nu e şefu' meu. Lucrez pentru casa de discuri.

Mda, şi eu lucrez pentru casa de discuri.

Haide, omule! Lasă-ne să câştigăm banii la loc!

- Regret, băieţi, mă cheamă datoria! - Te cheamă datoria?

Omule, datoria mea e să-mi câştig banii înapoi.

- Te-am căutat. - Da, scuze. Băieţii jucau una mică.

Data viitoare când mai vrei bani, cere.

- E mai distractiv să-i câştig. - Şi dacă i-ai fi pierdut?

La babaroase şi cărţi nu pierd, doctore. Nu pierd.

Statul pe vine pentru mărunţiş te face învingător?

De ce mă bălăcăreşti? Toţi făceau asta.

Ei n-au avut de ales dacă să stea înăuntru sau afară.

Tu ai avut.

Şi şterge-te pe genunchi, ai ţărână pe ei.

Dragă, Dolores... Ce mai faci? Eu sunt bine.

Mănânc foarte bine, hamburgeri, în general.

Aşa că nu-ţi face griji că n-aş mânca bine.

L-am văzut pe dr Shirley cântând la pian. În seara asta.

Nu cântă ca unul de culoare. Cântă ca Liberace, dar mai bine.

E un geniu, cred.

Când îl privesc în retrovizoare, îmi dau seama că e mereu preocupat.

Presupun că asta fac geniile.

Dar nu pare distractiv să fii atât de deştept.

Mi-e dor de tine. Tare, tare mult.

- Cine e ăsta? - Cine?

La radio?

- Lil' Richard. - Serios? Ăsta-i Little Richard?

Da. Crezi că poţi cânta aşa ceva, doctore?

Nu ştiu. Pare foarte complicat.

Nu-i aşa?

De unde vine porecla “Tony Buza”?

Nu e Tony Buza. E Tony Buză. Să sune legat.

O am de mic, că amicii au zis că eram cel mai bun trombonist din Bronx.

- De ce zâmbeşti? - Cum adică?

Nu te deranjează că amicii tăi, apropiaţii, te consideră un mincinos?

Cine a zis mincinos? Am zis trombonist.

- Şi care e diferenţa? - Că nu mint. Niciodată.

Mă pricep la convins oameni. Să facă lucrurile nedorite.

Trombonindu-i.

- Şi eşti mândru de asta? - Păi, mi-a adus slujba asta.

Ia stai! Minţi de stingi! N-ai auzit de Chubby Checker?

Bineînţeles că am auzit, doar că n-am mai auzit muzica lui.

Dar asta îmi place. E frumoasă.

- Are voce catifelată, foarte duioasă. - Da, e grozavă.

- Pe asta dansează toţi acum. - Ochii la drum, Tony.

Ştii melodia asta?

- Nu prea cred. Nu. - Cum să nu ştii melodia asta?

Aretha Franklin.

Chubby Checker, Lil' Richard, Sam Cooke...

Zău aşa, doctore, sunt de-ai tăi!

- Vrei ceva? Mă duc să iau ţigări. - Nu, mulţumesc.

Mişto întoarcere, Mike. Ce-a mai născocit?

Ia un măr, doctore.

Înainte să plecăm, Tony, trebuie să purtăm o discuţie.

- Da? - Oleg mi-a zis ce-ai făcut.

- Ce-am făcut? - Ai furat o piatră de jad din magazin.

- Ba nu. - Te-a văzut!

- N-am furat nicio piatră! - Ai luat-o şi ai pus-o în buzunar.

Am ridicat-o de pe jos, n-am şutit-o din cutie.

- De ce să ridici o piatră de pe jos? - Nu ştiu...

Că ăsta-i nu-i furat. E o piatră obişnuită.

Şi de ce ai vrea o piatră obişnuită?

- Ca s-o am. Poate pentru noroc. - O piatră norocoasă.

- Da. - Dă-mi s-o văd.

Du-o înapoi şi plăteşte-o.

Ţi-am zis că neamţu' ăla e un şarpe. Mă toarnă cu ceva ce n-am făcut!

Plăteşte piatra, Tony, te vei simţi mai bine.

Mă simt fain! Şi n-o să plătesc o piatră obişnuită, găsită în noroi.

Nu conduci, dle Vallelonga.

Pune-o la loc.

- Te simţi mai bine? - Nu.

Dacă vrei, Tony, îţi cumpăr bucuros piatra aceea.

Nu te osteni. Ai distrus toată distracţia.

Fii drăguţ, domnule.

- Sunt cu formaţia. - Sunteţi aranjaţi.

- Nu ăsta e pianul, nu? - Ăsta e.

Nu e un Steinway.

Şi ce?

Dr Shirley cântă doar la piane Steinway. E scris în contractul lui.

- Cine-i dr Shirley? - Dr Shirley...

Trioul "The Don Shirley"? Concertează diseară.

- Chiar contează? - Da, contează, la contractul său.

Hai, omule, cioroii ăştia cântă la orice le pui în faţă.

Dar e o dărăpănătură. Şi are gunoi înăuntru.

- Păi, scoate-l de-acolo. - Ce ziseşi?

M-ai auzit.

Hei, mai ai 2-3 ore. Adu un Steinway curat aici.

- Nu e niciun Steinway în campus. - Nu-i problema mea.

Pariez că nu-s două Steinway în tot statul Indiana.

Atunci, cred că ar fi bine să-ţi mişti curul.

Cu cine crezi că vorbeşti, macaronare?

Dragă, Dolores... Dimineaţă am mâncat friptură cu ouă. La micul dejun.

Formaţia a cântat în nişte localuri foarte luxoase.

Mă înţeleg cu dr Shirley foarte bine, dar uneori cred că devine trist

şi de-aia bea prea mult.

N-am ştiut niciodată cât de frumoasă e ţara asta. Acum că o văd, ştiu.

N-ai crede cât de frumos e peisajul, e aşa cum se spune.

Iar traficul aici la ţară e lejer, ceea ce-mi convine.

Chiar acum mănânc spaghete cu chiftele într-o cârciumă

şi au gust de ketchup pe tăiţei chinezeşti.

Acum ne îndreptăm spre sud... O să-ţi scriu altă scrisoare

când ajungem în sud. Te iubesc.

Soţul tău, Tony. P.S: Pupă copiii din partea mea.

Ai familie, doctore?

- Nu chiar. - Nu chiar? Ori ai, ori nu ai.

E o poveste lungă, Tony.

Ce, acum ne grăbim?

S-o auzim.

Am un frate pe undeva.

Ne mai vedeam din când în când,

dar a devenit din ce în ce mai greu să ţinem legătura.

Blestemul de a fi muzician, cred.

Tot timpul pe drumuri... ca un muncitor la carnaval.

Sau ca un criminal. Am plătit ponoasele cu căsnicia mea.

- Eşti însurat? - Am fost. Cu June.

O persoană cumsecade... Groaznică la gramatică, dar sufletistă.

- Tu ai plăcea-o. - June? Ca pe mama lui Lassie?

Din păcate, n-am putut juca şi rolul soţului şi al pianistului.

N-am reuşit să gestionez ambele lumi.

Pui prăjit de Kentucky!

În Kentucky! Când o să mai pup aşa ceva?!

- Vrei şi tu ceva? - Nu. Mulţumesc, Tony.

Cred că ăsta e cel mai bun pui de KFC pe care l-am mâncat vreodată.

Presupun că e mai proaspăt aici, nu?

Nu cred să fi cunoscut pe cineva cu apetitul tău.

Nu, am luat o găleată ca să mănânci şi tu.

N-am mâncat pui prăjit în viaţa mea.

Pe cine abureşti?

Vouă vă place puiul prăjit, fiertura de mălai, de verdeţuri...

Şi mie îmi plac.

Bucătarii negri le găteau mai mereu când am fost în armată.

Ai o evaluare foarte limitată despre mine, Tony.

- Da, nu-i aşa? Sunt bun. - Nu, nu eşti bun, eşti slab.

Spun că dacă altor negri le place anumite genuri de muzică,

nu e musai să-mi placă şi mie. Nici să mâncăm acelaşi fel de mâncare.

O clipă!

Dacă zici că tuturor broscarilor le place pizza, spaghetele şi chiftelele

n-o să mă simt jignit.

Îţi scapă ideea.

Când îţi dai cu presupusul că orice negru...

- Hei, vrei ceva sau nu? - Nu.

Poftim. Haide!

- Zi-mi că nu miroase bine. - Miroase în regulă.

Prefer să nu-mi cadă grăsime pe pătură.

Vai, o să-mi mânjesc păturica. Haide, ia o bucată.

N-o să te omoare. Haide, ia-o uşurel.

- Nu. - Ia-o!

- O arunc în spate. - Să nu îndrăzneşti!

- Atunci, fă bine şi ia-o. - Cum? Ai farfurii? Sau tacâmuri?

"Vafanculo"! Mănâncă cu mâinile, aşa cum ar trebui.

Nu pot face asta.

Mănânc-o, hai! Ia-o, ia-o! Tre' să conduc. Mâinile pe volan, hai!

Ia-o, ia-o, haide!

Iacătă.

- Nu pot face asta, Tony. - Mănâncă drăcovenia aia!

Iisuse!

Ce, nu-i bună?

Doar că pare...

atât de neigienic.

Cui îi pasă? Relaxează-te şi savureaz-o.

Tata obişnuia să spună...

Orice faci, fă-o sută la sută.

Când munceşti, munceşti, când râzi, râzi...

când mănânci, mănâncă de parcă ar fi ultima ta masă.

Mai vrei o bucată? Ţine, ia un piept. Delicios.

Ia-l. Poftim.

Ce facem cu oasele?

Facem asta.

Asta facem.

Iac-aşa!

Ce mare scofală, doctore? Veveriţele îl vor mânca oricum.

Ridică-l, Tony. Ridică-l!

Iisuse!

Nu poate fi asta adresa.

Scrie chiar aici: "Confortabil ca la tine acasă".

- Locul arată de tot rahatul. - Aici este.

Cea pătrată, te rog.

- Doar pe asta? - Mulţumesc.

Dacă ai nevoie de ceva, sunt peste drum la Easton Inn.

Mulţumesc, Tony.

- Floyd, suntem gata! - Tulley, nu pot juca, umărul meu.

Tu şi afurisitu' ăla de umăr...

Băi, dichisitule! Vrei să joci?

- Pardon? - Hai, frăţie, n-avem destui oameni.

Aş prefera să nu.

- Ce, eşti prea mare şi tare? - Nu, nu, las-o moartă, las-o moartă.

Îi e frică să nu-şi prăfuiască uniforma aia de majordom!

Eu tocmai...

Plec să mă văd cu un amic.

Mersi pentru nimic!

- Floyd, haide, omule. - Tacă-ţi fleanca, lasă-mă în pace!

"Vacanţă fără nesiguranţă".

"Mese agreabile pentru oameni deosebiţi".

- Da? - Ridică-te, sunt George. Ridică-te.

Tony, haide. Grăbeşte-te!

Dr Shirley are probleme.

Ies să beau ceva, intru în bar şi dr Shirley era agresat acolo!

N-am vrut să-l părăsesc, dar n-am ştiut ce să fac!

Cine l-a eliberat din cuşcă? Şi i-a pus şi cravată?

Cine te-a înţolit?

Luaţi labele de pe el!

Ce Dumnezeu avem aici, prieteni?

Daţi-mi-l, ieşim afară, nu vor fi probleme.

- Voiam doar să beau ceva, Tony. - V-am zis, plecăm, nicio problemă.

Nu pleacă nicăieri, ne trebuie un burete ca să spele vasele.

Tâmpiţilor, faceţi-vă un favor şi daţi-i drumul.

Acum!

Spune-o frumos.

Tocmai am spus-o frumos.

Băietanu' ăsta o să primească ceea ce merită.

Iar tu... n-o să ai nimic de spus!

Poate. Dar indiferent s-ar petrece aici...

o să-ţi înfig un glonte chiar în ţeasta aia a ta groasă.

Nu are nicio armă, Ray! Mănâncă rahat.

Şi dacă are?

Eu sigur am.

Şi n-o să permit aşa ceva în barul meu.

Daţi drumul ciorii. Daţi-i drumul! Haideţi.

Scoateţi-l de-aici.

Îi vreau pe yankeii ăştia plecaţi de pe proprietatea mea.

- Plecaţi acasă. - Haide, George, du-te, du-te!

Plecaţi acasă!

Te-ai ţicnit?

Scuze, n-am vrut să te pun în postura aia.

- Stai, stai, aşteaptă! - Iar o să vomiţi?

- Sunt bine. - Pe ce-am mai sfânt, nu te înţeleg.

Puteai să bei aici, ai o sticlă întreagă!

- Aveam nevoie de nişte aer. - Aer? Ştii unde eşti?

Chiar contează geografia?

- Ce? - Dacă aş fi fost într-un bar...

la tine în cartier... conversaţia ar fi fost diferită?

De acum înainte nu mai pleci nicăieri fără mine.

Nicăieri!

- Ai băgat la cap? - Am înţeles.

- Unde ţi-e camera? - Tony...

Ce e?

- Chiar ai armă? - Normal că nu.

Doctore, unde ţi-e afurisita de cameră?

- Acolo e. - Acolo?

Să te duc la culcare, doctore. Mâine ai mare spectacol, haide.

Louisville. Mulţumim pentru ospitalitatea dvs!

Mulţumim.

- Nu fi leneş, Tony, pronunţă. - O fac.

- Betty a luat un unt mai bun. - Betty a luat.

Betty a luat... unt...

Cine a zis asta?

Unt, uh...

Tre' sa începi de undeva, Tony.

Un cântăreţ face vocalize, un atlet se încălzeşte înainte de repetiţii.

Atleţii se antrenează, nu fac repetiţii.

Drace!

Doamnelor şi domnilor, oaspetele nostru special din nord...

Don Shirley!

Îl însoţesc pe dl Shirley, membrii trioului său...

Oleg Malakovici, George Dyer şi partenerul său,

Tony Vallla... Valleg... Valle... Valley... lohnja.

Ea e adorabila mea soţie, Margaret.

Dlor, dacă nu vă supăraţi, o să-l fur pe Donnie

pentru nişte prezentări.

- Ce-i ăsta? - Sendviş cu brânză condimentată, dle.

Da, o să încerc unul.

Scuze! Nu-i pentru mine.

Săptămâna asta am întrebat servitorul ce i-ar plăcea dlui Shirley la cină.

Şi băieţii de la bucătărie au conceput un meniu special în onoarea oaspetelui.

Domnilor...

Pui prăjit în casă!

Aşa. Aduceţi-l! Serviţi-l cald.

Mulţumesc.

Revenim după o pauză scurtă.

- Scuză-mă, Don. Frumoasă prestaţie. - Vă mulţumesc!

Cauţi toaletă? Dă-mi voie să te ajut.

Chiar acolo, în faţa acelui pin.

Prefer să n-o folosesc pe aceea.

Nu fi caraghios, Don, arată mult mai rău din afară.

- Bănuiesc că o ştiţi din experienţă. - Ce? N-am avut nicio plângere.

M-aş putea întoarce la motel să folosesc toaleta de acolo.

Dar asta ar dura cel puţin o jumătate de oră.

Nu ne deranjează să aşteptăm.

De ce nu trag pe dreapta? Poţi urina în pădure.

Animalele merg în pădure.

Dar îmi ia pe puţin 20 de minute să bat drumul până la motel!

Hai să ajungem acolo ca să pot reveni să termin spectacolul.

Vezi, asta-i diferenţa dintre noi. N-am nicio problemă să merg în pădure.

Sunt conştient.

De ce te superi pe mine? Nu eu fac regulile pe-aici.

Nu? Atunci, cine?

Oh! O spui doar pentru că sunt alb şi că ei sunt albi?

E o chestie foarte nocivă ce-ai zis adineauri.

Extrem de nocivă!

Am mai multe în comun cu jidanii de pe Second Avenue Deli,

decât cu ţărănoii ăştia împuţiţi de-aici!

- Ochii la drum. - Mereu o zici când nu-ţi place ce spun.

Ochii la drum!

Nu pricep. Cum de mai zâmbeşte şi dă mâna cu ei aşa?

Dacă încercau la mine faza cu latrina, mă pişam chiar pe podeaua sufrageriei.

Nu, nu face asta.

Mai avem multe concerte de dat.

Da... Şi...?

Îţi dai seama că suntem obligaţi prin contract să performăm?

Normal. Dacă nu cântaţi, nu sare banu'.

Unde vrei să baţi?

Împrejurări neplăcute se vor mai întâmpla.

- Aşadar, controlează-te. - Nu-mi da mie lecţii, turnătorule.

Dr Shirley ar fi putut rămâne în nord la chefuri pupincuriste pe Park Avenue

pentru un câştig triplu.

Dar el a cerut asta.

De ce?

În numele lui Dumnezeu, ce tot faci?

O scrisoare.

Pare mai mult un bilet de răscumpărare din bucăţi.

Îmi dai voie?

"Deer (cerb), " Dolores...

D-E-A-R (Dragă), nu-i animal.

Mă văd cu toţi oamenii de seamă din oraş.

Oameni care folosesc cuvinte pompoase...

dar mă ştii doar... mă fofilez.

Sunt un bun trombonist. Doi de “t" în “trombonist.”

În timp ce scriu scrisoarea asta, mănânc cipsuri de cartof...

şi începe să mă ia setea.

Mi-am spălat ciorapii şi i-am pus la uscat pe televizor.

- Trebuia să fi luat fierul de călcat. - Ştii că e jalnică, da?

Zi-mi ce încerci să-i transmiţi.

- Ştii tu, că mi-e dor şi toate cele. - N-ai transmis asta.

Dar fă-o într-un mod cum n-a mai făcut-o nimeni.

Şi fără vulgarităţi.

Ceva de genul... Notează asta.

- Dragă, Dolores... - Doamne, nu!

D-E-A-R, Dolores...

Când mă gândesc la tine...

îmi aminteşte de minunatele câmpii (plains) din Iowa.

Ce planes (avioane)?

Câmpurile... P-L-A-I-N-S. Câmpiile alea mari pe care le-am văzut.

Da, erau frumoase. PLAINS.

Aşa le spune la câmpii pe-aici.

Tony, nu enunţa.

- Ce? - Scrie doar ce am spus.

Am înţeles.

Distanţa dintre noi...

îmi frânge spiritul.

... dintre noi...

Timpul meu şi experienţele fără tine mi se par lipsite de sens.

Să mă îndrăgostesc de tine a fost cel mai uşor lucru pe care l-am făcut.

Să mă... îndrăgostesc... de tine...

E dat naibii de romantic.

... a fost cel mai uşor lucru pe care l-am făcut.

Nimic nu contează pentru mine în afară de tine.

Şi fiecare zi cât trăiesc sunt conştient de asta.

Te-am iubit de când te-am întâlnit, te iubesc azi...

şi te voi iubi tot restul vieţii.

- Pot pune “P.S: Sărută copiii”? - Un P.S.?

Da, ca un sfârşit.

E ca şi cum ai zdrăngăni o talangă la finalul simfoniei a7a de Şostakovici.

Exact... Deci e bine?

E perfect, Tony.

Toţi vorbesc de Willie Maze, 1954.

Nici n-a fost cel mai tare prinzător de pe Polo Grounds.

Ăla a fost Joe DiMaggio, 1936, în meciul doi din World Series.

Finala, linia de 150...

- Te coafează, doctore? - E un costum frumos.

Şmecher. Tipu' seamănă cu tine.

Zău?

Ca şi măsură. Da.

E cam 42.

De ce nu-l probezi?

Trebuie să porţi smoching pe scenă în fiecare seară?

Ai putea să mai schimbi puţin.

Hai să vedem cum îţi vine. Avem timp berechet.

Revin imediat.

- Ce mai faci? - Vă pot ajuta, dle?

Da. Am vrea să probăm costumul ăla frumos din vitrină.

- Ai măsura 42? - Desigur.

- Ăsta e. - Cabina de probe e în spate, dle.

- Mulţumesc. Durează doar o clipă. - Nu te grăbi, doctore.

Mă uit după nişte cravate pentru tine.

Scuzaţi-mă, nu aveţi voie să-l probaţi.

Poftim?

Dacă l-aţi achiziţiona mai întâi, vi l-am retuşa cu plăcere.

Înţeleg.

Da?

Ăsta-s eu.

Salut, dle poliţist. Am primit un telefon legat de dr Shirley.

Vino.

A venit amicul lui.

Mulţumesc.

Daţi-i omului un prosop, în numele lui Dumnezeu!

- Eşti avocatul? - Nu.

Ar fi cazul să suni unul. Ţi-o săltăm pe "Tuşica".

- Pentru ce? - Managerul l-a prins cu celălalt tip.

Îl putem descătuşa ca să-şi pună pantalonii?

- Să discutăm despre asta? - Sigur, am putea. Dar n-o facem.

Bine, uite... O tăiem de-aici mâine dimineaţă.

N-o să ne mai vedeţi. Tre' să putem rezolva cumva asta.

Ce-ar fi să-i daţi drumul, iar eu vă dau ceva drept mulţumire?

- Ne mituieşti? - Nu! La naiba, nu! O atenţie.

- Un mulţumesc. - Ce fel de mulţumesc?

De pildă... o donaţie către poliţie. Pentru voi.

Orice doriţi.

Vă plac costumele?

M-am plimbat azi prin oraşul vostru drăguţ.

Şi am văzut un magazin care vinde costume.

Costume a-ntâia.

Ce-ar fi... în semn de mulţumire, o donaţie... Vă cumpăr câte un costum?

Vă ferchezuiţi, vă scoateţi nevestele la cină...

Tipi ca voi, voi munciţi pe rupte, o meritaţi.

Au greşit în felul cum m-au tratat şi tu i-ai recompensat.

Am fost angajat să te duc de la un concert la altul.

Cum o fac, n-ar trebui să te preocupe.

- Mi-aş fi dorit să nu-i fi plătit. - Am făcut ce-a trebuit.

Dacă răsuflă asta, cariera ta e distrusă.

Bine, Tony...

Vreau să încetezi cu altruismul fals faţă de cariera mea.

- Ce naiba înseamnă asta? - Nu te gândeai decât la tine acolo

pentru că ştii că dacă ratez un show, ţi se subţiază portofelul.

Normal că nu vreau să ratezi niciun show, ticălos nerecunoscător!

Crezi că fac asta spre binele meu?

În seara asta ţi-am salvat pielea, aşa că poate arăţi puţină apreciere.

Pe lângă asta, ţi-am zis să nu pleci nicăieri fără mine!

Am presupus că ai vrea ca asta să fie excepţia.

Vrei să-ţi aduc nişte fard sau ceva, înainte de spectacol?

Nu, mulţumesc.

- Sigur? Vânătăile sunt cam vizibile. - Am zis, nu.

Bine.

Tony Buză?

Dominic, Mags... Ce naiba căutaţi pe-aici?

Brooklyn ne-a trimis. Să ne ocupăm de câteva chestii.

- Cine-i negroteiul? - Lucrez pentru el.

Ce-ai păţit? Ai pierdut vreun rămăşag?

Ce mama dracului faci?

Dacă vrei de lucru, vii la mine. Îţi găsesc eu de lucru.

De fapt, te-aş putea folosi săptămâna asta.

- Să faci nişte lovele adevărate. - O groază de bani.

- Câştig deja bani. - Eu te plătesc dublu.

Ăsta nu e locul propice de discutat.

Lucrez aici.

Caută-mă la bar la opt fix. Ai înţeles?

- Bine, ne vedem mai târziu. - Uită de tipu' ăsta.

Scuze, doctore. Sunt nişte amici din New York.

Hei, aduci bagajele drului Shirley? Bun.

L-am sunat în cameră. Vine jos imediat.

- Salve, doctore. - Unde pleci?

Mă duceam până jos. La un pahar.

Cu amicul tău, Dominic?

Înainte să-i accepţi oferta, trebuie să vorbim.

Tony...

Cred că faci o treabă minunată.

Prin urmare...

Aş dori să-ţi ofer oficial postul managerului meu de turneu.

Laolaltă cu titlul vin şi mai multe responsabilităţi...

dar şi o mărire de salariu.

Nu. Nu. Nu, mersi.

Ne-am înţeles la 125 pe săptămână, plus cheltuielile.

Aşa ne-a fost învoiala, nu?

Nu plec nicăieri, doctore. Mă duceam jos să le spun.

Tony...

Îmi pare rău pentru noaptea trecută.

Nu-ţi bate capul.

Am lucrat în cluburi de noapte newyorkeze de când mă ştiu.

Ştiu că e... o lume complicată.

De unde ai învăţat să cânţi aşa?

- De la mama. - Mama ta... Pe bune?

M-a învăţat să cânt la o spinetă veche.

Imediat cum am putut merge, am călătorit în jurul făşiei Florida...

dădeam mici spectacole în parohii şi săli...

Din fericire, un om care m-a văzut cântând,

mi-a aranjat să studiez la Conservatorul din Leningrad.

Am fost primul negru acceptat acolo.

Acolo ai învăţat toate piesele pe care le cânţi?

De fapt, am fost învăţat să cânt muzică clasică.

Brahms, Franz Liszt, Beethoven, Chopin...

E tot ce mi-am dorit să cânt.

Dar am fost convins de casa mea de discuri

să-mi continui cariera în muzică cunoscută.

Au insistat că publicul nu va accepta niciodată

un pianist negru pe o scenă de muzică clasică.

Voiau să mă transforme în alt "animator de culoare.”

Ştii, tipul care...

fumează în timp ce cântă, pune un pahar de whisky pe pian

şi apoi se plânge că nu e respectat ca Arthur Rubinstein.

N-ai să-l vezi pe Arthur Rubenstein că-şi pune paharul de whisky pe pian.

Nu ştiu...

Cred că dacă rămâneai la muzica clasică ar fi fost o mare greşeală.

O greşeală? Să cânt muzica pentru care am exersat toată viaţa?

Exersat? Ce eşti, o focă? Lumea adoră ce faci!

Oricine poate suna ca Beethoven, Joe Pan sau ceilalţi înşiraţi de tine.

Dar muzica ta, ceea ce faci tu...

Numai tu poţi face asta.

Mulţumesc, Tony.

Dar nu oricine poate interpreta Chopin.

Nu cum pot eu.

Copacii şi-au lăsat veşmântul de frunze,

iar culoarea lor s-a estompat în gri şi ruginiu.

Am văzut milioane de copaci acoperiţi cu omăt, ca într-un basm.

E atât de expresiv!

Tre' să recunosc, scrisorile lui Buză... nu sunt rele.

E moştenire de familie.

Se zice că stră-stră-străbunicul nostru

l-a ajutat pe Da Vinci la Capela Sixtină.

- Vrei să zici Michelangelo. - Aşa e.

Ce-are a face Michelangelo cu scrisul scrisorilor?

Zic şi eu, suntem o familie cu înclinaţii artistice.

O să număr orele...

minutele... şi secundele, până vei fi în braţele mele.

Te iubesc, Tony.

P.S. SĂRUTĂ COPIII.

- John! - Da?

- Vreau o scrisoare. - Da, după ce pregăteşti masa.

Ochii la drum.

Tony!

În regulă, toată lumea! Să-i primim ca în Louisiana

pe Don Shirley şi trioul "The Don Shirley"!

Pe mă-ta-n cur... Rahatu' dracului.

Ce dracu' face tipu' ăsta?

Japiţa dracului!

Talonul şi actele.

Mă bucur să vă văd.

Am părăsit drumul principal şi... acum ne-am rătăcit.

- Ieşi din maşină. - Ce-am făcut?

Afară din maşină!

De ce vă aflaţi pe drumul ăsta?

V-am zis. A trebuit să facem un ocol şi ne-am rătăcit.

- Şi de ce îl conduci pe el? - E şeful meu.

N-are voie aici noaptea. E un oraş segregaţionist.

Ce-i asta?

- Scoate-l afară. Verifică-i actele. - Zău aşa, toarnă cu găleata!

- Dle, le pot lua pe-aici prin geam. - Dă-l afară din maşină!

Haide. Ieşi afară! Afară!

Ai buletin?

Cum pronunţi numele ăsta?

- Vallelonga. - Ce dracu' nume mai e şi ăsta?

Italian.

Acum m-am prins. De-aia eşti şoferul lui.

Eşti şi tu juma' de cioroi.

Mâinile sus, acum, acum!

Scuzaţi-mă.

Scuzaţi-mă, domnilor.

Înţeleg de ce e reţinut partenerul meu, dar mie ce acuzaţii mi se aduc?

Păreţi oameni rezonabili.

Poate m-aţi putea elibera ca să putem discuta situaţia.

Pune lubrifiantul deoparte, băiete. N-o să ieşi aşa curând.

- Nu mă puteţi reţine fără motiv! - Eu am motiv.

Că ai lăsat să apună soarele pe curul tău negru!

Doresc să vorbesc cu avocatul, solicit dreptul la telefon!

Este o încălcare flagrantă a drepturilor mele!

Ştiţi...

El chiar are... drepturi.

Lasă-l pe negru să dea nenorocitul de telefon. Eşti mulţumit?

Cunoşti un avocat? Sună-l.

Vorba mamei mele: “Ce fel de marcă nouă de prost eşti?! ”

Uită-te la ei acolo.

Uită-te bine la poliţistul pe care l-ai lovit. Priveşte-l!

E acolo simţindu-se de minune că stă la taclale cu amicii.

Savurează o ceaşcă de cafea. Şi tu unde eşti?

Aici înăuntru, cu mine, care n-am făcut nimic.

Şi totuşi, eu sunt cel care trage ponoasele,

eu sunt cel care va rata spectacolul din Birmingham.

Şi eu pierd o grămadă de bani dacă nu cânţi în Birmingham.

Deci acea mică ieşire nervoasă... a meritat?

Nu câştigi niciodată prin violenţă, ci doar când îţi păstrezi demnitatea.

Demnitatea învinge întotdeauna.

Iar în seara asta, din cauza ta, n-am învins.

Eu n-aş atinge salteaua aia, doctore.

Nu, dle.

Nu. Nu, nu sunt eu, dle.

Da, dle, e chiar aici, da, dle!

- Da, dle. - Dă-mi-l.

Şef Pratt, cu cine vorbesc? Gogoşi.

Da, dle!

Acum vă aud, dle Guvernator.

Nu, dle, scuze. Bineînţeles că vă recunosc vocea.

Dle...

Ziceţi că băiatul pe care l-am închis, a sunat pe cine?

Iar dânsul v-a sunat pe dvs?

Nu, dle, dar un agent a fost atacat în timpul...

Nu, dle, nu. Nici eu nu vreau Garda Naţională aici pe cap, dle.

Da, dle Guvernator, de îndată.

Noapte bună, dvs şi doamnei.

- Scoate-i afară. - Ce?!

- Dă-le drumul naibii. - Şmenaru' ăla m-a lovit!

Vrei să-ţi păstrezi afurisita de slujbă? Atunci faci ce dracu' îţi spun să faci,

şi când îţi spun eu s-o faci! Acum îţi spun să le dai dracu' drumul!

Pe cine naiba ai sunat?

Bobby Kennedy tocmai ne-a salvat pielea! Cât de tare să fie?!

Nu e tare. Nu e tare deloc, e umilitor.

Ce naiba tot îndrugi? Eram terminaţi, acum nu mai suntem.

Iar eu l-am pus pe Procurorul General al SUA într-o ipostază incomodă.

Şi ce? Pentru asta e plătit. Ce altceva are de făcut?

Omul ăsta şi fratele lui încearcă să schimbe ţara asta.

Asta are de făcut!

Acum crede că sunt un soi de...

Am sunat dintr-un arest dosit de mlaştină,

rugându-l să diminueze acuzaţii de ultraj. Cine face asta?

Gunoaiele! N-ar fi trebuit să-l loveşti.

Nu mi-a plăcut cum te-a tratat. Să te pună să stai în aşa o ploaie...

Mă laşi? L-ai lovit pentru felul cum te-a numit.

A trebuit să îndur jigniri din astea o viaţă întreagă,

ar trebui să înghiţi şi tu măcar pentru o noapte.

N-am dreptul să-mi sară muştarul pentru că nu sunt negru?

- Hristoase, sunt mai negru decât tine! - Pardon?

Nu ştii nimic despre semenii tăi! Ce mănâncă, cum vorbesc, cum trăiesc.

Nici nu ştii cine e Lil' Richard!

Faptul că ştii cine e Little Richard te face mai negru decât mine?

Tony, doresc să te poţi auzi câteodată. N-ai mai vorbi atât de mult.

Abureală! Ştiu exact cine sunt.

Sunt unul care stă în acelaşi cartier din Bronx de când mă ştiu,

cu mama, cu tata, cu frate-miu, iar acum cu soţie şi copii.

Atât, ăsta sunt eu!

Sunt boul care tre' să tragă zilnic ca să pună mâncare pe masă.

Tu? Marele mahăr? Locuieşti în vârful unui castel!

Călătoreşti în toată lumea şi dai concerte pentru bogătani!

Eu locuiesc pe străzi, tu stai pe un tron. Aşa că, da!

Lumea mea e mult mai neagră decât a ta!

Trage pe dreapta.

- Ce? - Trage pe dreapta!

- Nu trag pe dreapta! - Opreşte maşina, Tony!

Ce e? Ce faci?

Doctore, ce naiba faci?

Doctore, treci înapoi în maşină!

Da, locuiesc într-un castel, Tony! Singur!

Iar bogătaşi albi mă plătesc să cânt la pian pentru ei,

fiindcă îi face să se simtă culţi. Dar imediat ce cobor de pe scena aia,

sunt iarăşi un negru oarecare în ochii lor.

Fiindcă asta le e adevărata cultură.

Şi sufăr în singurătate că nu sunt acceptat de semenii mei,

pentru că nici ca ei nu sunt!

Deci, dacă nu-s destul de negru şi dacă nu-s destul de alb

şi dacă nu-s destul de om, atunci zi-mi, Tony, ce sunt?

Am nevoie să dorm puţin.

În regulă.

Opresc la următorul loc pe care-l vedem şi te furişez în camera mea.

Nu. Nu. Refuz să stau într-o incintă unde nu sunt binevenit.

Da... Bine.

Tony, trebuie să fumezi peste tot?

N-am ştiut că te deranjează. Trebuia să-mi spui.

Nu trebuie decât s-o spui, doctore.

Eşti conştient că vei fi acasă înaintea acelei scrisori?

Da, ştiu.

Mă gândeam s-o iau cu mine. Să economisesc timbrele.

Bine... Tony, dă-o încoace. Ţi-o corectez eu.

Fără supărare, doctore, dar cred că m-am prins cum s-o fac acum.

Dragă, Dolores... Uneori îmi aminteşti de o casă.

O casă cu luminiţe frumoase pe ea, unde toată lumea e fericită înăuntru.

Da, Tony! Ai reuşit.

Mersi.

Doctore, mersi că m-ai ajutat cu scrisorile.

- Chiar te pricepi să le scrii. - A fost plăcerea mea, Tony.

Când ajungem acasă, poate ar trebui să-i scrii una fratelui tău.

Ştie unde sunt dacă doreşte să reluăm legătura.

Dacă... Eu n-aş aştepta.

Ştii, lumea e plină de oameni singuri care se tem să facă prima mişcare.

Ştii, doctore, ceva mă macină din călătoria asta.

Tăţe-burgh a fost o mare dezamăgire. N-am remarcat nicio diferenţă. Tu?

Noapte bună, Tony.

- Bună seara. Bun venit. - Bine aţi venit. Haideţi înăuntru.

Bine aţi venit, dle Shirley.

Graham Kindell, sunt managerul general. Încântat de cunoştinţă.

Mulţumesc, dle Kindell. El e dl Tony Vallelonga.

- Încântat, Tony. - Ce mai faci?

Să lăsăm maşina aici pe locul oaspetelui de onoare. Pe aici, dlor.

- Cum a fost drumul? - Minunat.

Mă bucur să aud.

După cum vă puteţi imagina, spectacolul nostru de Crăciun

e cel mai mare din an şi suntem bucuroşi să vă avem aici, dle Shirley.

Dacă aveţi nevoie de ceva, absolut orice, anunţaţi-mă.

- Vă mulţumesc. - Am ajuns...

Mai avem cam o oră până începem. Ceva întrebări?

Unde e restaurantul?

Continui pe holul ăsta, Tony, apoi la dreapta, prin vestibul.

- Mult noroc! Baftă. - Mulţumesc.

A zis că mai avem o oră. Cred că eşti lihnit, doctore.

Ia-o înainte, ne vedem acolo.

Putem să ne alăturăm?

Intraţi.

- Cocktail, domnilor? - Mie nu.

3 păhărele de vodcă.

Ultimul show. Războiul rece e gata. E vremea armistiţiului.

- Dr Shirley e în vestiarul lui? - Da. E mai mult o debara.

Serios, nu ştiu de ce tot acceptă mascarada asta.

Acum şase ani, în 1956...

Nat King Cole a fost invitat să cânte la Municipal Auditorium,

aici în Birmingham.

Dl Cole a fost primul negru rugat să cânte

într-o locaţie de albi din oraşul ăsta.

Imediat cum a început să cânte, un grup de bărbaţi l-a atacat

că interpreta muzica albilor.

L-au dat jos de pe scenă şi l-au bătut crunt.

Iisuse Hristoase!

M-ai întrebat odată...

de ce face asta dr Shirley?

Îţi voi spune.

Pentru că geniul nu e suficient.

E nevoie de curaj ca să schimbi inimile oamenilor.

Mersi.

Mulţumesc.

- Nazdrovia! - Danke schoen!

- Înţeleg, dar... - Care-i treaba?

Acest domn spune că nu am voie să cinez aici.

Nu, nu înţelegi, el cântă diseară, reprezintă evenimentul principal.

Regret, dar e politica restaurantului.

- E totul în regulă? - Nu, nu este.

Tipu' ăsta zice că dr Shirley nu poate mânca aici.

Să-mi fie cu iertare, dar astea sunt tradiţii vechi.

Regulile clubului. Sunt convins că înţelegeţi.

Nu, nu înţeleg.

- Îmi pare rău. - O clipă!

Vrei să zici că bufonii din trupa lui şi toţi care au venit să-l vadă cântând

pot mânca aici? Iar vedeta showului, locul de onoare, nu?

Mă tem că nu.

Trebuie să mănânce. Adică trebuie să ia cina!

Ascultaţi. Ce-ar fi să trimitem ceva în vestiarul său?

- John, arată-i meniul. - Nu!

Nu mănânc în spaţiul acela de depozitare.

Bine... Dacă preferaţi, e un local foarte popular

mai jos pe stradă, "Pasărea Portocalie", vor fi încântaţi să vă hrănească.

Doctore, vino încoace.

O secundă.

Haide, poate locul ăla e mai bun. Chiflele de-aici sunt tari ca piatra.

Să mergem dincolo... Dăm o fugă şi ne întoarcem.

E ultima reprezentaţie, e capăt de linie.

Hai să terminăm odată, să mergem acasă şi să scăpăm de jigodiile astea.

Poftim, peştele e extraordinar în seara asta.

Ori mănânc în camera aceasta, ori nu cânt diseară.

Putem vorbi o clipă?

Dle Villanueva, trebuie să-i băgaţi minţile în cap dlui Shirley.

Vă rog, faceţi-l să priceapă că nu-l insultăm personal,

doar că aşa se procedează pe-aici.

- Da, dar el nu e de pe-aici. - Rugaţi-l să fie rezonabil.

Am 400 de invitaţi care aşteaptă să fie distraţi diseară.

Şi dr Shirley aşteaptă să mănânce în seara asta.

De ce nu puteţi face o excepţie, doar de data asta?

Să vă spun o poveste.

Aţi auzit de clubul de baschet Boston Celtics?

Da.

Băieţii au trecut pe-aici, acum doi ani, într-un turneu de promovare.

Fiind campionii ligii mondiale eram fascinaţi să mănânce aici,

am scos comitetul de întâmpinare.

Ştii la ce masă a stat cioroiul lor în seara aceea?

- Nu. - Nici eu.

Dar nu era unul de-al nostru. Aşa că hai să lăsăm vrăjeala.

Zi-mi care e costul.

Să zicem 100 de dolari şi îţi pui băiatul la treabă?

Crezi că mă poţi cumpăra?

Cu tot respectul, dle, n-ai avea o slujbă ca asta

dacă n-ai putea fi cumpărat.

Încetează! Tony.

E în regulă.

O să cânt.

Dacă vrei tu s-o fac.

Hai să ne cărăm de-aici.

Cum adică să vă căraţi?

Unde dracului crezi că pleci?

Don, nu face asta! Ai semnat un contract.

Ştiu că eşti genul de om care onorează un contract.

Ai un spectacol de dat, dle! Întoarce-te imediat, la naiba! Acum!

De-aia nu lucraţi voi ăştia aici, că nu sunteţi de încredere. Mă auzi?

Am adus nenorocitul ăla de Steinway tocmai din Atlanta pentru tine.

Tony. Ţi-e foame?

Lui Betty îi place untul?

- Eşti sticlete? - Am moacă de irlandez?

- Ce să fie, iubire? - Două Cutty Sark, seci.

Orice specialitate aveţi, o luăm.

Două păsări portocalii!

Mi-a plăcut ce-ai făcut acolo, doctore. Ai luat atitudine pentru tine.

E precum a zis amicul tău, preşedintele:

"Nu-ţi întreba ţara ce poţi face pentru ea,

ci întreabă ce poţi face tu pentru tine.”

Aşadar, dragule... Cu ce te ocupi de te-ai gătit aşa?

Nimic deosebit de important.

N-ar trebui să judeci un om după haine.

E doar cel mai bun pianist din lume.

Aşa e? Eşti bun?

- Nu te sfii, doctore. Zi-i cine eşti. - Nu-mi zice, arată-mi.

Frate...

Aşa se rup clapele.

A fost minunat, aş face asta o dată pe lună pe gratis.

- Eşti incredibil. - Hei. Tony...

Pariez că dacă plecăm acum, putem reuşi.

- Ce să reuşim? - Să prindem Ajunul. În New York.

Să nu mai fluturi un teanc cu bani într-un bar.

Am ştiut că ai o armă!

Se înrăutăţeşte, doctore.

Da.

Păcat că nu avem ceva care să ne protejeze în călătoria noastră.

A, ştiu! Ce-ar fi să-ţi pui piatra norocoasă pe bord, Tony?

Haide, Tony! Avem nevoie de orice ajutor.

Mulţumesc. Deja mă simt mai în siguranţă.

Eşti o şarlă, ştii asta?

La dracu'!

Sticleţi nenorociţi!

- Ce căutaţi pe-aici? - Încercăm să ajungem la New York.

- E vreo problemă, dle poliţist? - Da.

Am observat maşina lăsată pe stânga. Pare că aveţi pană pe spate.

Nu vă opriţi, nu vă opriţi.

Bine. Să aveţi grijă, dlor.

- Crăciun fericit! - Crăciun fericit!

Mulţumim, dle poliţist.

Buletinul Meteo avertizează că în Ajunul Crăciunului,

o furtună majoră de zăpadă va lovi coasta estică,

cu vreme deosebit de severă în Pennsylvania de est,

în nordul New Jersey-ului şi în zona metropolitană.

Gata. Am terminat. Trag la următorul motel.

- Mai mergi cât mai poţi, Tony. - Nu-mi pot ţine ochii deschişi!

Mă hipnotizează aici.

Cred că o să-mi explodeze creierul.

Am încercat, doctore. Ce să-i faci?

În regulă, masa e pusă, doamnelor şi domnilor!

Nu fugiţi prin casă!

Tony. Tony, trezeşte-te.

- Eşti bine? - Eşti acasă, du-te înăuntru.

Noapte bună.

Stai, stai! Vino să-mi cunoşti familia!

Crăciun fericit, Tony.

Crăciun fericit!

Uite cine e! Shakespeare a venit acasă!

Am reuşit să mă întorc!

- Buon Natale! - Tony, Dumnezeu să te binecuvânteze!

- Ţi-e foame? - Sunt lihnit.

- Bun venit acasă, dr Shirley. - Mulţumesc, Amit.

V-am pregătit patul, dle. Să vă despachetez bagajele acum?

Nu, nu, te rog, du-te acasă la familie.

Mulţumesc, dle.

- Crăciun fericit, dle. - Crăciun fericit!

Pe bune. Nu m-ai pupat niciodată aşa.

În regulă, linişteşte-te.

Tony, eşti bine? Pari cam tăcut.

Da, nah, sunt doar obosit.

A fost o călătorie lungă.

Te-ai ocupat de treaba aia?

- Mersi. - Da, ai să-mi dai 75 de parai.

75? Charlie a zis 60.

Fac asta moca?

Tony, zi-ne ceva de călătorie. Ai fost două luni plecat.

Da. Cum a fost tuciurelul? Te-a călcat pe bătături?

Nu-i zi aşa.

Bine.

Tony, să fi văzut săptămâna trecută când micul Frankie s-a căţărat pe TV.

I-am făcut o poză. Ce drăguţ. Era aşa de haios acolo!

Eşti dusă, Dee? Cu toate tuburile alea se putea electrocuta!

- Charlie? - Salut, Buză. Johnny m-a invitat.

- Hai înăuntru. - O mai ştii pe Marie?

Bună, Marie!

Charlie, chiar ai venit? Am glumit!

Şi cu soţia?

- Crăciun fericit. - Crăciun fericit, ce surpriză!

Toată lumea, el e Charlie de la amanet!

Doctore!

Bine ai venit!

Hei, toată lumea...

El e dr Donald Shirley.

Crăciun fericit!

Haideţi, faceţi loc! Aduceţi omului o farfurie!

- Bună! - Tu trebuie să fii Dolores.

- Bine ai venit! - Buon Natale.

Mulţumesc că ţi-ai împărţit soţul cu mine.

Mulţumesc că l-ai ajutat cu scrisorile.

Traducere Druid Sincro: cRaZyKong @ https://hdmonkey.org

Dr Donald Shirley a continuat turneele, să compună şi să înregistreze cu succes.

Igor Stravinsky a spus despre el: "Virtuozitatea lui e demnă de zei"

Frank "Toni Buză" Vallelonga s-a întors la jobul lui de la Copacabana,

devenind, în cele din urmă, şef de sală.

Tony şi Dolores la Copa, 1960.

Tony Lip şi dr Donald Shirley au rămas prieteni până la moartea lor,

survenită la câteva luni distanţă, în 2013.