Original subtitles

SCRISOAREA DE DRAGOSTE

E perfectă !

- Vrei să o vezi ? - Da.

Bine ați venit ! Sunt Jacob Campbell.

E o frumusețe, nu-i așa ?

Pot să o probez ?

Îmi pare rău, nu e de vânzare. A fost a bunicii mele.

Dar atrage vizitatori în magazin,

mai ales fete drăguțe care-și trag bărbații după ele.

Isteață idee.

- Mai avem rochii dincoace. - Minunat !

- Vă pasionează Războiul Civil ? - Un pic, da.

- Vă deranjează dacă mă uit ? - Deloc. Te rog.

Și eu mă ocup de restaurări.

- Le-am primit alaltăieri. - Sunt foarte frumoase.

- Sunt foarte vechi. - Într-adevăr.

- E superb ! - A aparținut unui general unionist.

Serios ?

Deb, vino să vezi.

- E minunat, nu ? - Eu știu... Abia se mai ține.

Mi-ar trebui un birou. Cât cereți pe el ?

Voiam să îl restaurez eu însumi, dar, dacă chiar îl vreți... 800 ?

- E prea scump. Haidem. - Îl lăsați cu 600 ?

E un birou din secolul XIX. Nu îl pot lăsa mai jos de 800.

Nu îmi permit să cheltuiesc 800 de dolari.

E prima oară când te văd cumpărând impulsiv.

Păi mi-ai spus să fiu mai spontan.

Data viitoare fii spontan cu ceva care cântărește mai puțin.

Pentru o fată, ai brațe puternice.

Am făcut mușchi aruncând la coș manuscrise respinse.

Probabil. Ce frumusețe !

Să vezi cum va arăta după o lustruire temeinică.

Puțină ceară și va arăta...

Asta înseamnă că ar fi bine să plec.

- Ieși afară ! - Bine, plec...

- Vise plăcute. - Și ție.

16 APRILIE 1863

Iubite, a bătut în sfârșit de miezul-nopții

și am iar răgazul să îți vorbesc.

Mama, tata și Flossy, obișnuiți deja cu mâzgâlelile mele nocturne,

mi-au urat noapte bună.

La cei 29 de ani ai mei, am fost deja curtată de mai mulți domni,

dar tu ești singurul care îmi ocupă gândurile.

Chiar dacă nu ești aievea, îmi ești mai drag

decât bărbatul care mi-a cerut chiar astă-seară mâna.

Nu îl iubesc.

L-am tolerat ca să îi fac pe plac tatălui meu

și știu că datoria mă va sili în curând să accept mariajul.

Dar tânjesc după o pasiune care arde ca flacăra și clarul de lună.

Îți vorbesc în inimă și în gând.

De-ai exista și în afara lor !

Noapte bună, iubitul meu ! Visează-mă !

”Dragă domnișoară...”

”Am citit scrisoarea...”

”... din compartimentul secret al biroului dumitale...”

”... și aș vrea să pot...”

”Știu că te simți datoare față de părintele tău,”

”dar trebuie să îți asculți inima.”

”E o greșeală să te măriți cu el dacă nu îl iubești.”

”Nu deznădăjdui. Bărbatul la care visezi”

”poate că e la doar câțiva pași, gata să îți dăruiască inima lui.”

”Cine știe ? Poate că eu sunt acela,”

"însă inima mea e promisă domnișoarei Scarlett O'Hara."

”Al tău, Rhett Butler.”

EȘTI GENETALUL LEE. VEI... (A) Ataca în zori (B) Aștepta trupele gen. Stewart

Și varianta C: Când vei termina ?

Nu-ți mai face atâtea griji, Lester. E aproape gata.

Jocul companiei Sigma ne va lua fața de Crăciun.

Ce atitudine e asta ? Va fi gata la timp.

Ar fi bine. Până atunci, îi vom distruge la ciclism.

Sau poate că nu.

Îmi iei aerul. Nu îmi mai lua aerul.

- Informațiile. - Faceți-mi legătura cu Boston.

Să mă uit...

Da, am găsit.

- L-am preluat din Willoughby. - Unde e asta ?

La jumătate de oră înspre nord, aproape de Salem.

Adresa: Mill Plain Road, nr 3.

E o casă mare, în afara orașului.

6:52.

Nu e de ajuns, pluton !

Sigma Tech face fără probleme 6:50.

- Ne bucurăm pentru ei. - Încă o dată.

Nici gând ! Mi-a ajuns !

Mai sunt doar șase săptămâni până la faima eternă.

Antrenorul vă mai cere o tură.

Ești pe o proprietate privată. Ai intrat fără permisiune.

Iertați-mă, n-am vrut să deranjez.

Pleacă din curtea mea ! Acum !

Mă interezează informații despre un fost locatar.

Știu exact ce te interesează și nu ne interesează !

Domnișoara Clarice nu va pleca la azil !

Să le transmiți drăguților de verișori !

Dar... Doamnă...

Doamnă ?

Lecția doi.

Vă rog. Per favore.

”Per favore.”

Mulțumesc...

Grazie.

De data asta te-ai autodepășit, mamă. Mamma mia !

Înainte de o călătorie, e bine să te acomodezi cu cultura țării.

Cu siguranță, ai făcut-o.

Să nu-mi mai spui "Beatrice." Acum, toată lumea îmi zice...

Beatri...? Nu e suficient ”mamă” ?

În loc să băgați atâția bani în nunta voastră,

ai putea călători cu Debra în jurul lumii.

Nu vreau să călătoresc în jurul lumii.

Asta e problema ta. Ai ruginit, Scotty.

Ești captiv în micul tău univers.

Serios ? Ca să știi, vorbești cu omul

care a răspuns la o misivă de dragoste scrisă acum 134 de ani.

”Scusi ?”

Da. Am găsit-o într-un birou vechi de la anticariat.

"Te visez.”

”Îmi vorbești doar în inimă și-n gând.”

”Dacă ai fi existat..."

Ai memorat-o !

Da, avea o notă... tristă.

Așa că am răspuns.

Și ai pus-o la poștă ?

Da, dar știi că n-am încredere în poșta modernă,

așa că am trimis-o cu poștalionul.

Nu te da isteț ! HG Wells credea că se poate călători prin timp,

iar Einstein vedea timpul doar ca pe o altă dimensiune.

Anumiți oameni cred că sufletele pot călători prin timp.

Putem să călătorim spre liniște ?

- Ai adresa destinatarei ? - Eram sigur ! Ai să te ambalezi.

Îmi deschizi corespondența ?

Corespondența ? Scrisoarea e din 1863.

A durat ceva vreme să ajungă.

- De unde o ai ? - Era ascunsă în birou.

Într-un compartiment secret.

Serios ? Unde ?

Deb, abia am ajuns acasă. N-am chef să demontez biroul.

Am întrebat doar.

Aici.

Scoți sertarul...

Apeși pe clapa de dedesubt și...

Foarte tare !

Biata fată... Se confesează nimănui.

Unui bărbat închipuit.

Apoi va fi silită să se mărite cu un ratat ales de tatăl ei.

Poate că nu s-au căsătorit.

E vorba de anii 1860. S-au căsătorit.

Mă duc să pregătesc cina.

Timbrul poștal clasa I între Boston și Willoughby costa un cent în 1863.

Ai grjă cum te porți cu ele, n-au fost ieftine.

O călimară cu cerneală.

I-am pus să reproducă întocmai formula utilizată în acele timpuri.

O clipă...

Totul trebuie să fie perfect, altfel nu trecem bariera.

Mamă, oprește-te.

Să zicem că am fost de acord cu această nebunie

pentru câteva milisecunde, ceea ce, evident nu e adevărat.

De unde sugerezi să expediez această scrisoare atât de autentică ?

De la oficiul regional Manhasset din nordul orașului, construit în 1857.

E ultimul rămas din perioada anterioară Războiului Civil.

Primește corespondență non-stop.

Să te duci noaptea.

Nu sunt sigură de ce, dar așa mi se pare potrivit.

Stop. Vreau să știu ceva.

Crezi că va funcționa ?

N-ar fi grozav ?

Chiar dacă nu ești aievea, îmi ești mai drag

decât bărbatul care mi-a cerut chiar astă-seară mâna.

Nu îl iubesc.

L-am tolerat ca să îi fac pe plac tatălui meu

și știu că datoria mă va sili în curând să accept mariajul.

Dar tânjesc după o pasiune care arde ca flacăra și clarul de lună.

Îți vorbesc în inimă și în gând.

De-ai exista și în afara lor !

Noapte bună, iubitul meu !

Visează-mă !

”Dragă domnișoară, am citit scrisoarea”

”din compartimentul secret al biroului dumitale.”

”...Bărbatul la care visezi poate că e doar la câțiva pași de tine,”

”gata să îți dăruiască inima lui.”

”Cine știe ? Poate că eu sunt acela...”

”Un prieten.”

Balamucul, păstrați-mi un loc.

CORESPONDENȚĂ INTERURBANĂ

- Bună ziua, domnule Potts ! - Bună, Maggie !

Elizabeth ?

- Flossy ? Știi unde e sora ta ? - E în grădină, tată.

- Domnișoară Whitcomb ? - Bună ziua, domnule Reagle.

Eram în trecere prin vecini. Mi-am permis să vin în vizită.

Sunt flatată...

- E frumoasă, nu ? - Foarte frumoasă.

La miezul nopții, va înflori în toată splendoarea,

iar mâine în zori va fi deja ofilită.

Încerc să scriu o poezie despre ea.

Sper că mi-o vei citi după ce va fi gata.

Versurile dumitale mi se par de-a dreptul... fermecătoare.

Vă mulțumesc.

Va fi o seară frumoasă.

...adu-mi poeziile tale.

Am oarece experiență în domeniu.

Dră Whitcomb, mă întrebam...

- Lizzie ? - Da, domnule Reagle ?

Mă întrebam dacă ai găsit răgazul să reflectezi la...

La sugestia pe care ți-am făcut-o în întrevederea anterioară.

Da, încă... o iau în considerare.

Mă bucur !

Simt că mă încearcă iar migrena. Vă spun noapte bună.

Tată, mamă, Floss...

Lizzie ?

Uitasem. Ți-a venit o scrisoare.

- Îți mulțumesc, mamă. - Sper să îți treacă migrena.

- Lizzie ? - Da, tată ?

Eu și mama ta ne gândeam că poate dorești să ne spui ceva.

Nu, tată.

Azi am avut o discuție mai lungă cu Everett Reagle.

Mi-a dat de înțeles că voi doi ați ajuns la un acord.

Am consimțit doar la preambulul unui acord.

Înțeleg... Iar acest "preambul" ar putea duce la un acord concret ?

La o logodnă ?

Apoi la o căsătorie ?

Tată...

Nu îl iubesc.

Ai 29 de ani, Lizzie.

Tată, știu că îmi vreți binele

și sunt conștientă care sunt așteptările familiei.

Nu e vorba doar de așteptări. E ceea ce e normal !

O femeie de vârsta ta, chiar dacă are o situație bună,

nu își permite să ezite atunci când apare pretendentul potrivit.

Lizzie ?

E migrena ?

- Da, tată. - Pot să te ajut ?

Nu... Cred că am nevoie de somn.

Cine ești ?

Cine ești ?

... pasează mingea către Decker, care o trimite în față.

Evert fură mingea !

Se duce în față, fără să fie oprit de nimeni ! Slam dunk !

Incredibil !

Adler trimite o boltă.

A avut culoarul liber, fără adversar în față.

Mingea ajunge la Neal, care pasează în lateral spre Wayne.

Acesta driblează, trăgând după el toată apărarea adversă.

Aruncă și e coș !

A fost faultat !

Dacă reușește aruncarea, scoate trei puncte.

Înscrie, iar echipa Vestului conduce cu cinci puncte.

Mai sunt două minute și treizeci de secunde

și se cere time-out după fault...

Domnule, am primit azi scrisoarea dumitale cea nerușinată

și îndrăzneala-ți mă lasă fără cuvinte !

Cine ești și de unde știi despre scrisorile din biroul meu ?

Mă întreb, punând cea de-a doua scrisoare în același loc ca pe prima,

dacă nu cumva sunt prinsă în mrejele unui delir cauzat de febră.

Îmi vei viola încă o dată intimitatea ?

Cu perplexitate, Elizabeth Whitcomb.

Bun...

”Dragă Elizabeth.”

”Știu că această întâmplare ți se pare imposibilă, ca și mie.”

”Mă numesc Scott Corrigan.”

”Locuiesc în Boston, dar nu în acel Boston pe care îl cunoști.”

”Orașul meu... Acum, când scriu la biroul meu,”

”sau mai bine zis al tău,”

”pentru că biroul din camera ta acum îmi aparține mie,”

”încerc să îmi imaginez cum e posibil să corespondăm astfel.”

”Singura explicație posibilă e că, dintr-un motiv necunoscut,”

”legătura dintre noi e atât de puternică,”

”încât putem comunica peste prăpastia timpului care ne desparte.”

”Dacă nu te-am înfricoșat de moarte,”

”te rog, așază-te la biroul nostru și răspunde-mi degrabă.”

”Al tău, Scott Corrigan.”

Lizzie ?

- Doamne ! Ce ai pățit ? - Nimic...

M-ai speriat.

Eram... cu gândul departe.

- Din cauza scrisorii ? - Care scrisoare ?

Aceea pe care încerci să o ascunzi de mine.

Acea scrisoare...

Nu... M-au respins iar, la încă o editură.

Îmi pare rău, Lizzie.

Versurile tale sunt...

... transcendentale.

M-aș bucura dacă dl Ralph Waldo Emerson de la revista literară

ar fi de aceeași părere.

Nu înțeleg de ce nu le trimiți la revista domnului Reagle.

Le-am transmis și domnului Reagle. Încă aștept un răspuns.

Sigur cineva îți va publica poeziile.

Trebuie doar să ai răbdare.

Dragă domnule Corrigan.

Am decis să admit că, în ceea ce ne privește,

legile naturii au fost suspendate în mod misterios.

Bine ! Asta a fost ușor.

- Trecem la farfuriile întinse ? - Da, da. Farfuriile întinse...

Ai asupra mea avantajul că îmi cunoști cele mai adânci secrete,

în vreme ce eu nu știu nimic despre dumneata.

Spune-mi cine ești

și cum trăiești în timpul tău, atât de departe în viitor.

Cum ți se par acestea ?

Sun prea... științifico-fantastice.

Mai mult decât orice, spune-mi dacă această apropiere dintre noi,

pe care mărturisesc că o simt la fel de puternic,

înseamnă că și dumneata tânjești după o dragoste arzătoare...

Dar asta ?

... sau iubești deja ?

Scrie-mi iute, până ca rânduielile naturii să își reia cursul lor firesc.

Poate e mai bine să mâncăm cu degetele !

Nu, nu...

Îmi cer scuze.

”Dragă Lizzie,”

”mi-ai pus câteva întrebări esențiale.”

- Oare ? - Domniță ?

Oare am adăugat nucșoara ?

Nucșoară ? În chec simplu ? Cudată rețetă !

Voiam să spun, scorțișoara. Oare am adăugat scorțișoara ?

”Dacă tânjesc după dragoste ? Sigur că da.”

”Dacă iubesc acum ?”

”Sunt logodit și, da, cred că o iubesc.”

"Cred" ?

Ce anume, domniță ?

Cred că va ieși un chec delicios, nu-i așa, Maggie ?

Cu permisiunea dumneavoastră, mă duc dincolo să șterg praful.

”Un amic mi-a spus odată că atunci când iubești,”

”te luminezi ca un pom de Crăciun când îți vezi aleasa.”

”Nu cred că m-am simțit așa vreodată,”

”cel puțin până aseară, când am găsit a doua ta scrisoare.”

A câta e aceasta ?

A treia. Cu tot cu prima.

Și ești sigur că nu e...

Vreo glumă bizară a cuiva ? E imposibil.

Nu. Asta e imposibil !

Tu m-ai îndemnat să încep acest joc.

Dar nici n-am visat...

Debra ce părere are despre treaba asta ?

Nu i-am spus.

Nu i-ai spus ?!

- E incredibil, nu-i așa ? - Îți zic eu ce e incredibil.

Fiul meu, în ajunul nunții, are o aventură cu o femeie

care e moartă de o sută și ceva de ani !

- Mamă doar ne scriem. - Scrisori de dragoste !

Despre care logodnica ta nu știe.

Și cum o afectează asta pe Elizabeth Whitcomb ?

Scotty, nu ai dreptul să te amesteci într-o viață deja trăită !

Dacă nu îl iubește, nu ar trebui să îl ia de soț !

Ar trebui să plecăm.

Te așteaptă Roma.

Nu pot să cred că avem această conversație !

- Această femeie nu există ! - Atunci cine a scris asta ?

În această lume, cea în care trăim noi doi...

- ... ea nu există. - Atunci de ce simt...

... ceea ce simt ?

Ce anume ?

”Dragă Lizzie.”

”Nu am cuvinte să îți spun cu cât drag citesc scrisorile tale.”

”Aș vrea să te pot ține în brațe.”

Domnule Potts ! Puteți să mai verificați o dată ?

Sigur, domnișoară Lizzie.

Îmi pare rău, nu e niciuna.

Iubitul meu, a mai trecut o săptămână fără să îmi scrii.

Te temi că după ce mi-ai mărturisit că ești logodit

te voi socoti un șarlatan pentru că mi-ai declarat afecțiune ?

Tocmai această afecțiune e problema.

Nu sunt atât de naivă precum mă crezi, dle Corrigan.

Am dasat valsul cu mulți bărbați și devorez romanele moderne.

Prin urmare, știu ce înseamnă o pasiune interzisă.

Valsul meu va fi cu Debra, domnișoară Whitcomb.

Realitatea ne va sili ca senimentele noastre să rămână caste,

să nu ne atingem, auzim ori vedem vreodată.

Așa că unde e răul dacă ne scriem ?

Dacă mai ești acolo, scrie-mi degrabă

și deslușește-mi ce înseamnă ”să te luminezi ca un pom de Crăciun”.

- Bună dimineața. - Iar ai venit ?

Scuzați deranjul. Fac cercetări despre familia Whitcomb.

De ce ?

Am cumpărat un birou care a aparținut unuia dintre ei.

Mi-a stârnit interesul despre familie. M-am gândit să scriu o carte.

O carte ?

- Dar sunt oameni obișnuiți ! - I-ați cunoscut ?

Bunica lui Clarice a fost o Whitcomb.

- Clarice ? - Doamna pe care o îngrijesc.

O membră a familiei Whitcomb locuiește în această casă ?

Întocmai. Am suportat-o 50 de ani. E mai arțăgoasă decât mine.

Aș vrea să vorbesc cu ea. Se poate ?

Acum doarme.

Știu că deranjez, dar aș putea să arunc o privire înăuntru ?

Doar un pic...

De ce te-aș lăsa ?

Voi zugrăvi casa. Măcar fațada.

Dacă te prind că ești unul din nemernicii de avocați

ai verișorilor lui Clarice, te alung cu făcălețul !

- Intră. - Da, doamnă.

- Gata, craiule. Ai văzut destul. - Încă puțin, vă rog.

Mae, cu cine vorbești acolo ?

Ai trezit-o !

Clarice ?

Cine ești ?

Vrea să scrie o carte despre familia Whitcomb.

A insistat să te cunoască.

Bună ziua, doamnă. Mă numesc Scott.

Ești netoată, Mae. E avocat.

Nu sunt avocat, doamnă.

V-am zis că nu plec din casa asta până nu mă strânge bunul Dumnezeu !

Caut informații despre Elizabeth Whitcomb.

Sunteți niște mincinoși cu toții. Afară !

Te-am prevenit.

De unde știi despre Lizzie ?

Am găsit o scrisoare de-a ei într-un birou vechi.

Cred că de aici era.

Bunica Flossy mi-a povestit despre mătușa Elizabeth.

Era foarte frumoasă.

N-am cunoscut-o.

Știți dacă s-a căsătorit vreodată ?

Mi-e somn.

Trebuie să aflu dacă s-a căsătorit !

Doamnă ?

Vii ?

Da.

”Dragă Lizzie...”

”Ben Franklin a numit-o «electricitate».”

”O folosim ca să operăm mașinării,”

”să ne luminăm casele și pomii de Crăciun...”

Bună dimineața, dră Lizzie...

Mulțumesc !

”Să te luminezi ca un pom de Crăciun”

”înseamnă să radiezi de bucurie, așa cum mi se întâmplă acum.”

”Am intrat în casa ta.”

”Da, încă mai există.”

”O femeie foarte bătrână, nepoata lui Flossy, sora ta,”

”încă locuiește acolo.”

”Chiar am intrat în odaia ta.”

”Însă ce va rămâne de neșters”

”e adierea ta, pe care am simțit-o pe scări.”

”Am simțit atingerea ta pe obraz.”

”Pare de necrezut, dar simțeam că pot să te ating.”

”Aș refuza o minune dacă aș tăgădui ce s-a întâmplat.”

”Iartă-mi tăcerea. Nu se va mai repeta, îți făgăduiesc.”

”Cu toată dragostea, Scotty.”

Iubite Scotty, te implor, ține-ți făgăduiala.

Nu înceta a-mi scrie, căci altfel voi pierde puterea de a respira,

așa cum acum mi se taie răsuflarea la gândul că ai intrat în casa mea,

în odaia din care îți scriu.

La fel te-am simțit și eu, în același loc, pe scări.

O atingere diafană, ca o dulce promisiune.

Știu că ispitim soarta

și că trăim în vremi diferite.

Dar vom trăi și vom iubi peste timp.

De acord !

”Visez la tine, dar nu îți cunosc chipul.”

”Trimite-mi o fotografie.”

Să stați nemișcată !

Nu vă mișcați !

”Să arăți ca și cum ai fi gata să îmi cazi în brațe.”

Bună !

- Ce faci ? - Bine. Tu ?

Bine, bine.

Radiezi. Ce s-a întâmplat ?

Ai venit tu.

Răspunsul corect !

- Cine-i aceea ? - Aceea e Elizabeth Whitcomb.

- Fata cu scrisoarea ? - Da.

De unde ai fotografia ?

Mi-a dat-o cineva care locuiește în casa familiei.

- Ai fost la ea acasă ? - Da.

- De ce ? - Din curiozitate.

- Cum ai găsit-o ? - Am cerut informații de la anticar.

M-am oprit în drum, după antrenament. Casa e în Willoughby.

Probabil ar trebui să mă bucur că rivala mea e moartă.

Această bucată de pământ e scoasă la vânzare.

Știu că îți place natura, Lizzie. De asta am ținut cont în primul rând

atunci când am căutat un loc pentru posibilul nostru cămin.

Apreciez gestul.

Domnule Reagle, mă frământă ceva...

Ați găsit răgazul să citiți versurile pe care vi le-am adus luna trecută ?

- Da, le-am citit. - Și ?

Sunt foarte interesante, străbătute de pasiune.

Dar nu respectă întrutotul regulile versificației.

Suferă de ritmică inegală și de absența rimei.

Ai talent, dar îți lipsește îndrumarea.

Sper că pe viitor îmi vei îngădui să te îndrum, nu doar în poezie.

Am hotărât să nu mai scriu versuri.

Măria sa Reagle e prea convențional ca să mă ia în serios

fără o recunoaștere prealabilă din partea altora.

Dar adevărul e că nu există alții.

Cânt, dar nu mă ascultă nimeni, în afară de tine.

Așa că îți dăruiesc ție ultimul poem care va ieși din pana mea.

Deci tu și Deb ați hotărât să faceți pasul căsătoriei ?

Da, facem pasul căsătoriei.

- Cartea e grozavă. - Mulțumesc.

Daniel, pot să te rog ceva ?

- Bineînțeles. - Ai consimți să...

Scuze. Ai vrea să citești o poezie și să îmi spui părerea ta ?

Vrei să analizez o poezie aici și acum ?

Nu e a mea, e a unei cunoștințe. E scurtă. Se poate ?

- Bine. - Îți mulțumesc.

E... asta.

”Străine, ne vom întâlni, dar nu pe acest Pământ”.

”Deși am trăit o viață întreagă cu tine”

”M-aș însoți cu eternitatea...”

Spune-i să nu renunțe la serviciul din care se întreține.

Ce te deranjează la ea ?

În afară că e învechită, sentimentală și imitativă ?

Spre deosebire de maculatura pretențioasă care se publică acum ?

- Ce te deranjează ? - Nimic, până acum câteva clipe.

- Și ce te-a stârnit ? - Tu.

Ce se petrece ?

Am defăimat versurile prietenului său.

Ce prieten ? La ce se referă ?

Niciunul. La nimic.

Cineva trebuie să fie, dacă era cât pe ce să vă luați la pumni.

E poezia lui Elizabeth Whitcomb. Am găsit-o în alt sertar al biroului.

Credeam că poate are o oarecare valoare istorică.

Aha... Cu siguranță, are valoare.

Debra...

Ce se petrece, Scotty ?

Nimic deosebit.

Nu mi-ai spus când ai găsit prima scrisoare.

Sau că ai fost în casa ei.

Nici despre fotografia sau versurile ei.

Exagerezi, iubito.

Investești mai multă energie în Elizabeth decât în nunta noastră !

Nu e adevărat !

- De ce ? Te temi de căsătorie ? - Nu știu despre ce vorbești.

Pentru că, dacă te-ai răzgândit, fii cinstit și recunoaște.

- Anulăm nunta și gata. - Nu vreau să anulăm nunta.

Iartă-mă. Eu sunt de vină. Nu înseamnă nimic.

”Dragă Lizzie.”

”Te rog, nu înceta să scrii versuri.”

”Reagle nu e în stare să recunoască versuri bune când le vede.”

”Spui că nu te aude nimeni ?”

”Poate că acum e așa. Dar peste zece sau o sută de ani ?”

”Mi-ai spus că soarta vitregă ne împiedică să ne atingem,”

”dar tu mi-ai atins sufletul cu vorbele tale.”

”Nu te opri din cântec, iubirea mea. Voi fi aici mereu să te ascult.”

Nu ai de ce să te temi, Floss.

Atunci de ce pleci tocmai până la Boston ?

Doctorul crede că migrenele mele sunt cauzate de o afecțiune la ochi

și acolo mă poate consulta un specialist.

Vin cu tine. Verișoara Delia are loc destul.

Nu, Floss !

Am nevoie de tine aici.

Îți voi spune ceva ce îți va părea ciudat.

Poate chiar nebunesc. Dar te asigur că e adevărat.

Făgăduiește-mi că nu mă vei întrerupe până termin.

Pe locuri, fiți gata !

Cinci, patru, trei, doi, unu, start !

Așadar, scrisorile pe care mi le vei trimite mie pentru dl Corrigan,

trebuie să le pun sub sertăraș și ele vor... ?

Și promite-mi că îmi vei trimite scrisorile lui pe adresa Deliei,

la Boston.

Se va face bine ?

Encefalograma arată prezența unui edem crebral,

însă, din fericire, starea lui e stabilă.

Când se va trezi ?

În acest moment, e imposibil de prezis.

Bună dimineața !

Atenție la pas. Trotuarul e alunecos.

Cu bine, doamnă. Dii !

Armata lui Lee s-a pus în mișcare !

Orașele nordiste sunt în alertă !

Armata lui Lee s-a pus în mișcare !

Sunt Elizabeth Whitcomb, am venit la dr Reed.

- Luați loc, dră Whitcomb. - Mulțumesc.

Veți urma la rând în scurt timp, dră Whitcomb.

Domnule colonel Denby, vă rog.

Vă aștept din nou vineri, domnule colonel.

Domnișoară Whitcomb ? Poftiți.

Îmi cer scuze. Dră Whitcomb ! N-am vrut...

Domnule colonel ! Ce coincidență !

- Iertați-mi neatenția. - Nu-i nimic. Păreați grăbit.

Da.

Atunci, nu vă rețin.

- Îmi permiteți să vă însoțesc ? - N-aș vrea să vă încurc planurile.

Nu mă încurcați. Nu aveam niciun plan. Adică...

- Încotro vă îndreptați ? - De fapt, nu sunt sigură.

Îmi permiteți să vă ofer o cafea și apoi să vedem încotro mergem ?

Bine.

Veniți de mult timp la doctorul Reed ?

Nu, azi am fost prima oară.

Iertați-mi indiscreția... Vă simțiți rău ?

Nu, acum mă simt chiar bine.

Scuzați-mi îndrăzneala... Pot să vă pun o întrebare ciudată ?

Da.

Cum se face că sunt absolut convins că vă cunosc ?

Nu știu.

Și eu simt la fel.

Iubite Scotty,

azi am întâlnit un domn pe nume Caleb Denby, colonel,

comandantul Regimentului 19 de Infanterie Massachussetts.

Am simțit o atracție irezistibilă, încă din prima clipă.

Pare-se că și el simte la fel.

Să nu te temi nicio clipă că asta mă va îndepărta de tine.

E straniu, dar simt că alături de Caleb sunt mai aproape de tine.

Am sentimentul ciudat că toate se întâmplă așa cum trebuia să fie.

- Mi-ai promis că mi-o vei citi. - Nu, te rog...

Insist.

Bine...

Să nu râzi.

”Străine, ne vom întâlni, dar nu pe acest Pământ.”

”Deși am trăit o viață întreagă cu tine, am visat la tine...”

”Și m-aș însoți cu eternitatea ca să te pot atinge.”

E stabil.

Iubite Scotty, lipsa cuvintelor tale mă cufundă în disperare.

Flossy mă asigură că scrisorile mele către tine

continuă să dispară din compartimentul secret al biroului.

Mă rog Domnului că încă mai ești cu mine,

citind aceste rânduri la lumina electrică din timpul tău

și înțelegându-mi zbuciumul.

Grațioase doamne și eleganți domni, vă mulțumesc pentru prezență.

Îi las pupitrul vorbitorului invitat din această seară,

care vă va spune cât de mult înseamnă donațiile dumneavoastră

pentru soldații răniți ai gloriosului nostru stat.

Acest brav ofițer a suferit răni grave la Chancellorsville,

dar se va întoarce la regimentul său chiar în această săptămână.

Să îl întâmpinăm călduros pe domnul colonel Caleb Denby

de la Regimentul 19 de Infanterie Massachusetts !

- Nu mi-ai spus că vei veni aici. - Am vrut să îți fac o surpriză.

Ai reușit.

Doar nu te gândești serios să te întorci pe front ?

Trebuie.

- Cât mai avem pentru noi ? - Voi pleca poimâine.

Lizzie, trebuie să vorbim singuri. Ne vedem diseară pe pajiște ?

Nu pot. Delia, verișoara mea...

Ce-i cu ea ? Doarme încă de pe acum.

Lizzie ?

Ți le-am organizat un pic.

Mulțumesc.

- Poate ar fi bine să te odihnești. - Nu e nevoie, mă simt bine.

Serios, mă simt bine. Vezi ? Sunt sprinten și sănătos.

Ești sigur ?

Anulez întâlnirea de la serviciu.

Nu e nevoie.

Am o mică amețeală. Doctorul a zis că e normal.

E o amețeală perfect normală. Bine ?

Va veni mama și va pregăti mâncare italienească.

Trebuie să îmi reiau viața normală.

Bine. Promite-mi că mă suni dacă...

Promit.

Bine.

Scott...

La spital, când te-ai trezit...

Da ?

Nimic. Mă bucur că ți-ai revenit.

Și eu.

Simt o atracție puternică pentru el,

și se pare că lui i se întâmplă aidoma.

Se va întoarce în curând la regimentul său.

Mi-a spus că ar circula zvonuri

că se pregătește o bătălie decisivă în sudul Pennsylvaniei.

Iubite, mă copleșește spaima !

În sudul Pennsylvaniei...

Sudul Pennsylvaniei, 1863.

Pennsylvania... Gettysburg !

VICTIME

Regimentul 19 Massachusetts...

50% PIERDERI

"50%."

"Darlington...

Deford, Delaney... Denby."

"...colonelul Caleb, ucis în luptă, 3 iulie"

28 iunie.

”Dragă Lizzie,”

”nu îl lăsa pe colonelul Denby să se întoarcă la regimentul său.”

- Unde pleci ? - La poștă.

Abia ai ieșit din spital !

- Trebuie să ajungă la Elizabeth. - Nu ești în stare să conduci !

- Ba da. - Bine, te duc eu !

Ce-i asta ?

E oficiul poștal !

Rămâneți în spatele baricadei !

Trebuie să ajung acolo !

Nu e voie. Vă rog să rămâneți în spate.

Nu poți să intri.

Se prăbușește clădirea !

Așteaptă aici. Trebuie să...

Scotty ! Întoarce-te !

După ce mă întorc, te căsătorești cu mine ?

Da.

- Ești sigură, Flossy ? - Am verificat zi de zi.

Și scrisorile mele pentru el ?

Au dispărut, întocmai cum ai spus.

Mi-a făgăduit...

Lizzie, dragă...

Dl Reagle a venit chiar acum ca să te salute.

Nu, mamă, nu pot acum.

Tatăl tău i-a spus că vei coborî imediat.

Aranjează-te puțin și vino.

Prezența lui îți va alunga tristețea.

După ce generalul Grant a preluat comanda,

campania de pe frontul de vest va decurge mult mai...

Eu anticipez o victorie rapidă și covârșitoare.

Nădăjduiesc că aveți dreptate, domnule.

Bine ați revenit, dră Whitcomb. Toată lumea v-a simțit lipsa.

Vă mulțumesc, dle Reagle.

Iertați-mă, dar sunt obosită. Am făcut drum lung.

Aș dori să amânăm vizita.

Lizzie !

L-am rugat pe dl Reagle să rămână la cină.

Maggie ! Am primit vreo scrisoare ?

Da. Una.

Lizzie, fii mai politicoasă cu musafirul nostru !

Vin imediat, tată !

Ce s-a întâmplat Lizzie ?

Adu-mi valiza, Flossy ! Repede !

Tată, trebuie să ajung la gară fără întârziere !

Dar abia ai venit de acolo !

Ce e în scrisoarea aceea ?

Domnule Reagle, mă duceți cu șareta, vă rog ?

Aș face orice ca să vă fiu pe plac, dar împotriva voinței tatălui dv...

Atunci voi merge pe jos.

Îți interzic !

Nu mai sunt copil, tată. Nu mă poți opri !

Asta urmează după ce ai lăsat-o de capul ei la Boston !

Warren...

Flossy ! Ce ți-a spus ?

Lizzie !

Lizzie !

Scuzați...

Trenul oprește aproape de Gettysburg ?

Nu. Puteți ajunge cel mult până la Harrisburg,

dacă n-au distrus confederații linia ferată.

De acolo, va trebui să luați o trăsură.

Vă mulțumesc.

Salut !

Bună.

- Ești aici ! - Da.

- Ce... - Uite ce am primit până acum.

- Multe confirmări. - Ne-au răspuns deja ?

Nunta e în patru săptămâni.

Doamne !

- Ai pierdut o lună. - Da, știu. Scuze !

Dragul meu, dacă ți se pare că e mai bine să amânăm nunta,

cred că se poate, deși nu va fi ușor.

Nu vreau să o amân.

- Alo ? - Ai vreo veste ?

Încă nu.

Oare a primit scrisoarea ?

Și eu mă întreb. Debra e aici.

Scuze. Transmite-i pupici și sună-mă dacă afli ceva, bine ?

Bine. Pa !

Era mama. Îți transmite pupici.

Despre ce ați discutat ?

Își face griji din pricina mea.

Suntem două.

Chiar mă simt bine. E atât de greu de crezut ?

Scuze.

Eu îmi cer scuze.

Mă doare capul.

Câți sunt până acum ?

Acum sortez al doilea teanc.

Bine.

Hai, Lizzie ! Începe în zori.

- Vizitiu ! - Doamnă ?

Mă duceți la Gettysburg ?

La Gettysburg ? Acolo se dau cele mai grele lupte.

Vă rog, mă duceți ? Trebuie să fiu acolo în seara asta !

Plătesc oricât !

Nu banii sunt problema, doamnă...

Bine... Voi găsi pe altcineva.

Domnule ! Mă duceți până la Gettysburg ?

Bine, doamnă. Vă duc eu la Gettysburg.

Vă mulțumesc, domnule !

Foc de voie !

Înainte, băieți ! ...

Nu se poate mai repede ?

Caii aleargă din răsputeri !

Lizzie...

Mă așteptați, vă rog ?

Sigur, doamnă.

Soldat !

Știi unde se află Regimentul 19 Massachussetts ?

Regimentul 19 Massachusetts nu mai există, doamnă.

Confederații l-au spulberat.

Ce-a mai rămas din ei e acolo.

Știu că te doare...

Apă ! Aduceți apă !

Avem nevoie de o targă !

Caleb ?

Iubitule ?

Lizzie...

Caleb...

Ți-am făgăduit că ne vom căsători !

Nu-i nimic. E bine...

Spune-mi ceva. Vorbește-mi.

Ce ? Ce să îți spun, iubitule ?

Ca atunci, pe râu. Vorbește-mi.

"Străine, ne vom întâlni ?”

”Străine, ne vom reîntâlni, dar nu pe acest Pământ”

”Deși am trăit o viață întreagă cu tine, am visat la tine...”

”M-aș însoți cu eternitatea ca să te pot atinge.”

”Nu în această lume a suspinelor...”

”Mergem înainte împreună”...

”Să nu te pierd niciodată...”

Lizzie, dragă, te simți bine ?

Nu, mamă !

- Elizabeth ! - Nu acum, tată.

Iubite Scotty,

Am primit avertismentul tău, însă era prea târziu.

Iubite, colonelul meu a pierit,

și, împreună cu el, acea parte din tine

pe care nici nu visam că va putea fi a mea.

Așa că scrie-mi și pe mai departe,

pentru că tu ești tot ce mi-a rămas din el.

Îmi pare atât de rău !

Știu că nu îți place să auzi asta, dar așa e cel mai bine.

Caleb a murit, Lizzie e dezolată și nu am cum să îi scriu.

S-a petrecut un miracol pe care nu îl vei uita niciodată,

dar s-a terminat.

E vremea să fii iar în prezent, cu femeia pe care o vei lua de soție.

Mai vrei să te căsătorești cu ea, nu ?

Bună !

Bună...

Te simți bine ?

Trebuie să stăm de vorbă.

Ce s-a întâmplat ?

Citește-le.

PENTRU CALEB. IN MEMORIAM

Domnișoară Lizzie.

Am găsit scrisoarea după ce ați plecat.

”Dragă Lizzie, te rog, nu înceta să scrii versuri.”

”Mi-ai spus că soarta vitregă ne împiedică să ne atingem,”

”dar tu mi-ai atins sufletul cu vorbele tale.”

”Nu te opri din cântec, iubirea mea. Voi fi aici mereu să te ascult.”

Evident...

Ce sunt acestea ?

Sunt ale lui Elizabeth Whitcomb.

Ea...

... mi-a scris în tot acest timp.

Scrisorile ei apar în birou și...

... eu îi răspund.

Ce îmi spui tu...

Ce îmi spui tu e nebunesc.

Scrânteală curată.

Ce-i asta ? Ce îmi faci ?

Încerc să îți arăt... Să îți spun...

Ce să îmi spui ?

M-am îndrăgostit de ea.

De Elizabeth Whitcomb ?

Știu că sună...

Nu știu cum te-a afectat accidentul, dar mă înspăimânți !

Ascultă-mă, Deb.

Ce e ?

Deschide-o.

Iubite, Caleb e mort.

La fel și tu, dragostea mea din viitor.

Așa e, fără îndoială, pentru că sunteți unul și același.

Știu acum asta.

Dar, parcă te-ai întors la mine din mormânt și mi-ai înapoiat

ceva ce credeam că am pierdut. Vocea mea.

Deși poate că nu îl vei auzi niciodată,

îți trimit acest cântec.

E nebunesc...

Nu... Cum e posibil ?

Nu știu, dar e adevărat.

- Asta nu se întâmplă... - Ascultă-mă...

Se întâmplă.

Nu înțeleg cum și îmi pare rău că te-am amestecat, dar e real.

E real.

Dragostea pe care am simțit-o...

pe care o simt pentru ea e reală.

Debra...

Meriți să fii iubită...

... cu toată ființa.

Nici n-o să încerc să înțeleg ce se petrece aici.

Dar ceva știu.

Dacă nu mă iubești astfel,

n-ar trebui să fim împreună.

Nu voi uita nicicând cum vânturile timpului

m-au purtat înainte și înapoi.

Nu voi uita cum inima mi s-a luminat

asemenea unui pom de Crăciun.

Deși mă zbat între iad și rai,

cu sufletul pustiit de coasa Morții,

Pe tine, iubitul meu de vis, nu te voi uita nicicând.

Când ?

Marți.

Îmi pare rău. Pot să intru ?

Ce veți face pe mai departe ?

Mi-a lăsat mie casa. Voi rămâne aici o vreme, să văd cum e.

Se poate... Aș putea să mai văd o dată camera ei ?

- Cum vreți. - Mulțumesc.

Lizzie ?

Ești aici ?

Lizzie ?

Scott...

Mi-e atât de dor de tine...

Vă simțiți bine, domnule ?

Da.

Clarice v-a lăsat această cutie.

A găsit-o în pod, când era copilă.

E plină cu scrisori, jurnale, acte și poezii. Multe poezii.

E ciudat.

Clarice se jura că în copilărie n-a găsit înăuntru poezii.

Ce-i drept, devenise cam uitucă în ultimele luni.

"Dragă domnișoară Whitcomb, ați fost profesoara mea preferată”

”de la școala de fete." S-a făcut profesoară. Minunat !

”Domnișoară Whitcomb... Domnișoară...”

Deci nu s-a căsătorit cu Măria sa Reagle.

Cu cine ?

Nu contează.

Lizzie...

Sunteți dumneavoastră ! Cum de sunteți acolo ?

Vă povestesc, dar nu mă veți crede.

ELIZABETH WHITCOMB

DECEDATĂ LA 7 AUGUST 1901 ÎN ETATE DE 67 ANI

NĂSCUTĂ LA 23 MARTIE 1834

NU AM UITAT NICIODATĂ

Ușurel ! Cine ești ?

Orbit ! Treci aici !

Du-te !

Vino încoace, băiete !

Nu te mai sui pe oameni străini !

Nu e nimic. E în ordine.

- Îmi cer scuze. - Nu-i nimic.

Nu vă preocupați.

Cred că vă place. De obicei, nu face așa.

S-a întâmplat ceva ?

Nu...

Nimic. Îmi cer scuze. Totul e în ordine.

Încă o dată, îmi cer scuze. Nu am vrut să vă deranjez.

La revedere !

Hai, Orbit.

Băiat cuminte !

Un moment...

Știți unde aș putea găsi o cafea bună pe aici ?

Chiar știu o cafenea bună. E foarte aproape.

Îmi puteți arăta locul ?

- Vă fac cinste... - Nu e nevoie.

Măcar cu atât să ne revanșăm.

Bine. M-ați convins.

Bine.

- Cum îl cheamă ? - Orbit.

- Orbit ? - Da, Orbit...

Eu sunt Scott.

Bună ! Pe mine mă cheamă Beth.

POEZIILE LUI ELIZABETH WHITCOMB

PUBLICATE DE SCOTT CORRIGAN

8/23 martie 2023

************