Original subtitles

Trenul de Florenţa pleacă de la peronul trei.

- Dle Alvaro, aici suntem ! - Vă caut de jumătate de oră.

Mă aşteaptă autobuzul plin. Pupic mireselor !

- Nu exagera cu pupăturile ! - Pe tine nu te pup. Pe tine, da.

- Salvatore, ai luat biletele ? - Nu !

- Nici n-a luat biletele ! - De ce plângi ?

- Nu e înmormântare, ci nuntă ! - Dar pleacă !

Se vor întoarce. Merg în luna de miere. Mă faci şi pe mine să plâng !

Patru către Florenţa la clasa întâi şi un câine.

- Un câine ? - Un câine.

Mergem la Florenţa în luna de miere. Ne-am cununat de dimineaţă.

Grăbeşte-te ! Pleacă trenul.

Vedeţi ? Ea e nevasta mea.

- Asta-i viaţa... - Am greşit.

Şi eu. Acum 20 de ani. S-o vezi pe nevastă-mea !

Costă 16.400 de lire.

- Bună, Romolo ! Pleci ? - Într-o călătorie de afaceri.

- Îţi iei contabilul ? - E Endiminione.

- Romolo ! - E frumuşică gagica !

- Să mi-o prezinţi când mă întorc. - Cine e ?

- Un prieten. - De ce nu ne-ai făcut cunoştinţă ?

Ţi-e ruşine să spui că sunt tovarăşa ta de viaţă ?

- Adică nevastă-mea. - Nu. Tovarăşa ta de viaţă !

- Bine. - Am luat biletele.

- Ştii cine e ? Tovarăşa mea de viaţă. - Hai odată !

- La revedere ! - Pa !

Distracţie plăcută ! Nu vă extenuaţi ! La revedere !

Pa, mamă !

Ţine tu biletele, să nu le pierd !

- Ce-i ? - N-am voie să mă uit ?

- Am uitat ceva ? - Nu. Dar tu ?

- Pălăria ! E englezească. - Dar pleacă trenul.

- Unde te duci ? - Treci încoace !

- Dus-întors ? - Doar dus.

Fiţi amabil ! E vreo pălărie acolo ?

- Mulţumesc ! - Face 9.800 de lire.

- Romolo, pleacă trenul ! - O clipă !

- Vin acum ! - Salvatore !

Priveşte-mă cum sar !

- Urcă ! Pleacă trenul ! - Grăbeşte-te !

Să stăm aici, e gol !

Să mergem în faţă, altfel fetele vor crede că am rămas la Roma.

- Doamne ! - Nătărăule !

Vagonul nu era legat la garnitură.

E doar vina pălăriei ăsteia !

Din cauza pălăriei englezeşti te-ai însurat ?

Ce ne facem ? Nu putem merge singure la Florenţa.

- Coborâm în gara următoare. - Scuze !

Ce încurcătură !

- Ce facem ? - Să întrebăm !

Am pierdut trenul. Care e următorul spre Florenţa ?

- Rapidul, care opreşte doar la Orte. - De la ce peron pleacă ?

- De la acesta. Dar tocmai a pornit. - Fugi !

- Urcă ! - Nu mă trage de haină !

- Scuze ! - Treceţi !

- Scuze ! - Ce burtos !

- Obraznicule ! - Nu te mai îmbuiba !

Biletele la control, domnilor !

- Biletul ! - Sunt mai în faţă.

- Unde ? - În celălalt tren.

- Sunt la neveste. Noi am pierdut trenul. - Îmi pare rău.

- Şi nouă. - Unde mergeţi ?

- La Florenţa. - Acesta este rapidul ?

- Da. Şi costă mai mult. - Dacă e rapidul, ajungem înaintea lor.

- Chiar aşa ! Au coborât ! - Scuze !

- Annamaria ! - Marisa !

- Staţi acolo ! - Romolo !

- Salvatore ! - Romolo !

- Tu ai priceput ce ziceau ? - Nicio iotă.

Endimione, gura !

- Fugi ! Să luăm un taxi ! - Iată unul !

- Cum se numeşte gara anterioară ? - Oriolo Romano.

- Acolo mergem ! - Stai să bag şi celălalt picior !

Urcă odată !

- Fir-ar ! - Nu ridică nimeni bariera ?

Doamnă !

- Doamnă ! - Taci !

- Asta ne mai trebuia... - Crezi că au înţeles ?

- Cum să nu ? Au dat din cap. - Zău... Cine ştie pe unde or fi ?

- Au dat din cap... - Iată-le !

- Marisa ! Unde mergeţi ? - La Florenţa !

- Ne vedem acolo ! - Ce facem acum ?

- Luăm trenul spre Florenţa. - Să mergem !

Ce figuri... Impermeabilul meu ! Unde e ?

Idiotule !

- Doamnelor, am ajuns la Florenţa. - Mulţumim !

Când aţi spus că ajunge următorul tren de Roma ?

- În vreo două ceasuri. - Două ceasuri ?

- Ce facem între timp ? - Staţi aici. Vagonul nu pleacă.

- Trenul de Roma opreşte la acel peron. - Mulţumim !

- Mi-e foame. Ţie ? - Şi mie.

N-ai nici măcar 100 de lire pentru un sandviş ?

Ţi-am zis că trebuia să fi ţinut noi banii...

- Avem bomboanele de la nuntă. - Aşa e !

Stai aşa ! Poftim ! Patru pentru tine şi patru pentru mine.

Mulţumesc !

Cine ştie cât or suferi bieţii noştri bărbaţi ?

Nu mi-aş fi imaginat că voi petrece luna de miere cu tine.

Bietele fete sunt singure. E prima oară când călătoresc.

Dă-mi vinul !

Mai ai carne ?

M-a întrebat chelnerul dacă mai vreau şi i-am zis că da.

La ora asta, probabil că au ajuns la Florenţa.

Când mă gândesc la Annamaria, mi se pune un nod în gât.

- Cere nişte brânză ! - Chelner !

- Da, domnule ! - Adu-mi şi mie brânză !

Imediat, domnule !

Ce faci ?

Nimic.

Se mănâncă bine la vagonul-restaurant.

Rapidul de Roma pleacă de la peronul cinci.

Trenul direct de la Roma soseşte la peronul patru.

- Am ajuns la Florenţa. - Ce facem acum ?

Endimione, ce e ? Romolo !

- Annamaria ! - Iubito, un pupic !

Încă un pupic !

- Luăm valizele ! - Fugiţi !

- Trenul pleacă ? Încotro ? - E rapidul de Roma.

- Nu opreşte ? - Nu.

- Ne întoarcem la Roma ! - Adio, lună de miere !

- Iată-ne acasă ! - În sfârşit !

- Ce lună de miere minunată ! - Parcă nu mai ajungeam odată.

Haideţi, grăbiţi-vă !

Să mergem !

Ce grele sunt valizele ! Aţi pus plumb în ele ?

Vedeţi ce finisaje ?

Pare o clădire de lux. Au plante şi corpuri de iluminat pe perete.

- Minunat ! - Îţi place căsuţa noastră ?

Căsuţa noastră ? Mai bine zis, a mea !

Înainte să intrăm, nu uitaţi că tu şi sora mea sunteţi musafirii mei

până vă găsiţi o casă. S-a înţeles ?

- Plăteşte taxiul ! - Dă-mi bani !

Du-te !

Nu-mi vine să cred că am o casă a mea.

Era mai bine la un etaj superior. La parter e cam zgomot.

La etaj era mai scump. Şi e un cartier liniştit.

- Nesimţitul ! Închide geamul ! - Nu e geam.

- Nu-s nici uşi ! - Nu-s uşi ?

Fir-ar... Sunteţi aşa în urmă cu lucrările ?

Parcă vă întorceaţi peste o săptămână !

Puteaţi măcar să puneţi uşile şi ferestrele !

Vorbiţi cu el !

Nu merge aşa !

Apropo de uşi şi ferestre, firma a dat faliment.

Chiriaşii au terminat singuri lucrările.

Montajul uşilor şi ferestrelor costă 300.000 de lire. V-am spus doar !

- Nu mi-ai spus nimic ! - I-am spus prietenului dv.

Aşa deci !

Soţul tău iar ne-a făcut bucata. Valea ! Nu vă jucaţi aici !

Te arunc de la geam !

Casa mea dragă...

Ce treabă bună au făcut !

O treabă excelentă ! Se vede mâna mamei.

Nu, e greşeală.

Cine era la telefon ?

Carlo ! Am întrebat cine era la telefon.

La telefon ? Eşti nebună ?

Deci iarăşi te suna aia şi nu vrei să recunoşti !

Ce telefon ?

Doamne ! Valizele !

- Pleci undeva ? Ţi-ai făcut bagajele. - Eu ?

Valizele sunt pe hol.

Unde or fi ? Aici erau.

Dacă vrei să mă car, zi aşa ! Plec chiar azi !

Ce nebunie ! O casă fără uşi şi ferestre ?

- Puteam să dormim la Colosseum. - Mi-a zis...

El era ! Vorbim mai încolo !

- De ce ? - Mai târziu. Poftim 300.000 de lire.

- Sunt banii pentru luna de miere. - Ia-ţi gândul !

Ne trebuie pentru casă. Şi alţii nu avem.

Mâine-dimineaţă, daţi-i şefului !

Romolo, adu mobila !

- De unde ? - Din beci.

- Din beci ? - Da.

- Salvatore ! Am o veste bună pentru tine. - Serios ?

Vii cu mine în beci, să aducem mobila.

- Nu te duci singur ? - Nu. Repejor !

Ia-o înainte ! E mult de cărat ?

- Pe cine suni ? - Pe mama.

- Îi spui că te-ai întors deja ? - Da.

I-am promis că o sun de la Florenţa.

O să dea fuga aici, să vadă în ce hal e casa.

Că bine zici ! Să ne prefacem că sunăm de la Florenţa.

Dă-mi receptorul !

Alo ? 655160 ?

Apel interurban. Nu închideţi ! De la Florenţa.

- Vorbiţi ! - E mama ?

Alo ? Mamă, mă auzi ?

Da, suntem bine. Poftim ?

Da, e un hotel minunat, chiar pe malul râului Arno.

- Se vede Pizza della Signoria. - Roma, ce frumoasă eşti...

Nu înţeleg ce zici.

Legătura e cam proastă.

Ce spui ? Dacă Romolo şi-a făcut datoria ?

Ce datorie ?

Mamă !

Nu ! Nu te duce la noul apartament. Muncitorii n-au terminat.

Poftim ? Romolo şi Salvatore ? Sunt foarte fericiţi.

- Ai grijă ! - Nu o să trecem !

Nătărăule ! Eu împing, ca să treacă !

Salvatore, vino ! Mama e la telefon.

- Mama ! - Şopteşte fetiţa...

Mamă ! Ce-ai zis ? Când ne întoarcem ?

Crede că suntem la Florenţa.

Ne întoarcem sâmbătă. Bine, da.

Continuaţi convorbirea ? Ciocul mic !

Înţeleg, mamă ! Pa ! Bine.

- Bine. Pa ! - Ce a zis mama ?

Că ne iau sâmbătă de la gară.

- Am greşit cu ceva ? - Nu !

Nimic nu faci bine ! Vino ! Ne aşteaptă mobila.

- Vino ! - Ce am zis ?

Căsuţa din Trastevere

Căminul maicii mele

Dă-mi o mână de ajutor ! Nu mai pot.

- Măcar n-o să ne tragă curentul. - Haideţi să vedeţi camera !

Vin ! Sunteţi gata ? Un, doi, trei !

- Vă place ? - E minunată !

- Va trebui să sărim. - Ieşi puţin ?

- Am de vorbit cu nevastă-mea. - Da.

De fapt, cu tovarăşa mea de viaţă.

Eşti nebună ? Nu aşa se pune un pat dublu.

În America, toţi soţii dorm separat.

- Tu eşti americancă ? - Nu.

Atunci ? Ca să vorbesc cu tine, ar trebui să te sun ?

E mai modern aşa.

Ascultă-mă ! Să dormim în stilul tradiţional.

- Dormim în magherniţa asta ? - E camera de oaspeţi.

- Romolo, hai încoace ! - Ce e ?

- Asta e camera de oaspeţi ? - Nu-ţi place ?

Dacă punem un pat, nu mai încape nimeni aici.

- Aştepţi musafiri ? - Nu.

- Cât veţi dormi aici ? - Câteva zile.

Bombece asigură locuinţe angajaţilor. Sunt primul pe listă.

- Cine e Bombece ? - Firma unde lucrez.

Trebuie să fie patul nostru. Ce este ?

Salvatore, ai primit o recomandată.

E de la Bombece ! Poate e gata căsuţa noastră.

Dl Bombece mi-a scris personal. E un om cumsecade.

Ţine la mine ca la un fiu.

Ascultaţi ce-mi scrie ! „Dragă domnule Meniconi,

prin prezenta ne exprimăm mulţumirea

pentru munca dv. în cursul lunilor de probă.” Ascultă, Romolo !

„De aceea ne pare tare rău că firma noastră,

din pricina reducerilor de personal, va trebui să se descurce

fără unul dintre cei mai buni angajaţi.” L-au concediat pe Baldaccini.

- Ba pe tine te-au concediat ! - Pe mine ?

Citeşte ! „Unul dintre cei mai buni angajaţi.”

- Adică tu. Pe tine te concediază. - Mai scrie ceva.

„Veniţi să vă ridicaţi obiectele personale de la birou.”

„Un pachet de cărţi de joc, unul de ţigări explozive

şi un pistol de apă. Cu prietenie, Bombece.”

Salvatore, ieri-dimineaţă am făcut o mare greşeală.

De ce ? Ce s-a întâmplat ieri ?

Marisa !

Ieri-dimineaţă s-a măritat cu un idiot care se joacă cu pistolul cu apă.

Dacă te-au concediat înseamnă că rămâi aici.

Nu vreau să-l mai văd ! M-a dezamăgit de prea multe ori.

Te pot ajuta să te angajezi, dar trebuie să pui osul la treabă.

Ce post ?

La magazinul meu universal, au nevoie de un om bun la toate.

- Regret, dar nu se poate. - Poftim ?

Nu vreau să fiu subalternul tău.

- De ce ? - Pentru că am mândrie !

- Budinca asta e scârboasă. - Îmi pare rău.

- Ce perie ai luat ? - De ce întrebi ?

Scrie pe ea „pantofii galbeni”, idiotule !

- Da, domnule ? - Cafeaua.

Repede ! Endimione, stai frumos la masă !

Cât mai durează gluma asta ?

Până semnează cererea de angajare.

- Spală bine vasele ! - Nu vreau !

Nu sunt sluga ta ! Mai bine lucrez la magazin !

- În sfârşit ! - Bravo !

- Cine o fi ? - Or fi adus paturile voastre.

- Deschide ! - Vin paturile !

Salvatore !

- Mulţumesc ! - Să vezi ce paturi am comandat !

Stai să vezi !

- Ce aţi adus ? - Paturile comandate.

Sunt pătuţuri de copil. Salvatore, ce ai făcut ?

Pe acestea le-aţi ales din catalog.

Nu ştiam că sunt pentru copii. Trebuia să ghicesc că-s aşa de mici ?

Citiţi ! Au 80 x 120 cm.

- Aţi zis că-s pentru gemeni. - Am zis „paturi gemene”!

Nu pentru gemeni !

Marisa, e doar o greşeală !

- Rezolv eu tot ! - Dă-mi pace ! Nu mă atinge !

Mâine-dimineaţă, merg la un avocat.

Bravo ! Dacă nu ne schimbă paturile, îi dăm în judecată.

Nu. Mă duc la avocat să cer divorţul.

Cum spui ? Din cauza paturilor ?

M-ai dezamăgit de prea multe ori !

Când ne-am logodit, nu mi-ai dăruit nici măcar un inel ieftin !

Ştiai că-mi doresc unul. Şi mi-ai distrus luna de miere.

Nu e din cauza paturilor. Aş fi dormit şi pe jos.

- Dar cu alt bărbat ! - Alt bărbat ? Cine ?

Vezi ? Nu e de trăit cu tine. Nu ne înţelegem deloc.

Ne vom redobândi libertatea. E mai bine aşa.

Nu te mai suport.

- Bine. Eşti hotărâtă ? - Da.

Adio, atunci !

Adio !

Salvatore !

- Ce faci ? Pleci ? - Da.

- Adio, Romolo ! - Pa !

- Plec. - În sfârşit !

- Tu şi Annamaria să fiţi fericiţi ! - Fii pe pace, o să fim !

- Pa ! - Pa !

Romolo, îl laşi să plece ? Fugi după el !

Nu fug după nimeni. Mi-a luat haina.

- Sunt 300.000 de lire în buzunar ! - Mă tem că-şi va lua zilele !

- Fugi după el ! - Îşi ia zilele cu banii mei ?

S-a dus la o cafenea să joace pinball.

O să mă schimb şi o să-l învăţ minte.

Costumul meu ! Nemernicul !

N-a montat şi fundul dulapului şi cineva mi-a furat costumul !

- Ăsta cine e ? - Au mutat staţia autobuzului 60 ?

Habar n-am. Or fi furat-o şi pe aia !

Cineva a fost lovit de maşină ! Hai să vedem !

De l-ar fi lovit pe amicul meu... Doar atunci m-aş duce să văd.

- Te-ai lovit ? - Ce şoc !

- Unde suntem ? - A luat-o razna.

Îţi legai şiretul în curbă. Nu te-am văzut.

- Te doare rău ? - Nu, dar sunt confuz.

- Nu te recunosc. - E normal. Nu ne cunoaştem.

Duduie, nu se simte bine. Să-l ducem acasă !

- Sigur. Vittorio, ajută-l ! - Da, domnişoară.

- Nu mă doare aici, ci la ceafă. - Haide, e un fleac !

- Te mai doare ? - Nu, dar sunt confuz.

Atenţie la drum !

- Unde locuieşti ? - Nu-mi amintesc.

Te-ai lovit rău, se pare ! Căutăm în cartea de telefon.

- Mai ştii cum te cheamă ? - Fireşte.

Cum mă cheamă ?

Uită-te în oglindă, poate te recunoşti.

Ţi-e frică să te priveşti ?

Nu eşti de lepădat. Eşti blond, cu ochi căprui.

Şi ai un zâmbet frumos.

- Te recunoşti ? - Nu.

Presimţeam că ne vom întâlni în seara asta.

- Domnişoară ! - Ai văzut ?

Cât pe ce să lovesc pe cineva !

- Aşa scria în ziar. - Deja s-a publicat ştirea ?

Nu. Mă referam la horoscop.

„Zi plicticoasă, dar nu dispera.”

„Printr-un accident, îl vei întâlni pe bărbatul visurilor tale.”

Sigur nu te-ai lovit şi tu la cap ?

Mă simt atât de singură ! Să mergem într-un club de noapte.

Dar încearcă să-ţi aminteşti ! Poate ai nişte acte la tine.

Capul meu !

- O bomboană de la nuntă. - Poate de acolo vii.

De la o nuntă ? Nici gând !

- Asta ce-i ? - Bani.

Bancnote de 10.000 ! Credeam că-s sărac.

Dar sunt bogat !

Stai ! Ia de aici !

Dacă-mi cheltuieşte banii, îl pocnesc cu ciocanul...

- Salvatoare se va întoarce, fii calm ! - Nu-mi pasă !

- Doar să vină cu banii mei ! - Va veni !

Mersi ! Vrei să cheltuieşti tot în seara asta ?

Da. Să nu rămână nicio liră în buzunar !

- Bucură-te ! - Mulţumesc !

Bună seara !

Mulţumesc !

Iar ai despărţit paturile ?

Ce tot spui ?

Te deranjează să dormi aici în noaptea asta ?

- Normal ! - Haide...

N-o pot lăsa singură pe Marisa după cele petrecute azi.

Cu noi cum rămâne ?

Nu. Nu vreau.

Bine.

Mă anunţi tu când vom putea dormi împreună.

Suntem tineri, avem toată viaţa înainte.

- Te-ai supărat ? Te simţi jignit ? - Nu, iubito !

- E o lună de miere de vis ! - Te-ai supărat !

Ba nu, scumpo !

- Noapte bună ! - Romolo !

Pot să mă uit la televizor ? Te deranjează ?

- Nu. - Mulţumesc !

Dacă-l visezi pe Salvatore, să-i transmiţi salutările mele !

Transmitem din clubul Snick Snack, în noaptea inaugurării sale.

Fred Buscaglione va cânta pentru noi.

Ţi-am luat-o înainte, Buscaglione !

Bună, frumosule !

Are haină ca a mea.

Nevastă-mea zice că nu e de seară, dar uite că n-are dreptate !

E Salvatore ! Annamaria, Marisa, e Salvatore !

- E la televizor ! - Marisa, uite !

Îmi toacă banii !

Dai 10.000 pe un pachet de ţigări ? Nu-s banii tăi !

Uită-te la ea ! Ce nebună !

Are pe alta. Ştiam eu !

Aşa faci ? Ştii ce vreau !

Aşa ! Dansează !

Alo, sunt banii mei ! Salvatore !

Pune-i bine, în buzunar !

Nu mai cheltui !

Bravo ! În sfârşit !

Mă şi saluţi ? Ai chef de ceartă !

Cică e la Snick Snack. Mă duc după el !

Ţi-ai amintit ceva ?

Nimic.

Ai uitat cum să-i faci curte unei fete ?

- De ce întrebi ? - Nu mi-ai făcut niciun compliment.

- Ai uitat chiar tot ? - Nu, dar nu ne cunoaştem.

- Nici nu ştiu cine eşti. - Nu contează !

De ţi-aş spune, nu am mai fi doi necunoscuţi proaspăt întâlniţi,

care au uitat de tot restul lumii.

Ca ei doi.

- Îţi place fata ? - Da.

- Priveşte cum se strâng în braţe ! - Pe ea aş curta-o.

- E cea mai frumoasă din club. - Dar are iubit.

Şi-l priveşte cu atâta drag...

- Crezi că-l iubeşte ? - E doar amorezată.

Se vede de la o poştă.

- Hai să mergem acasă ! - Desigur !

- Chelner, achit nota ! - Mulţumesc.

- Pentru tine. - Mersi !

- Doamnă, aţi uitat acestea ! - Mulţumesc.

- Haina de blană ? - Nu contează, e de anul trecut.

- Poftim ! - Mulţumesc.

Aşteaptă ! Mă întorc imediat.

Sunt ai domnului !

Credeai că-i păstrez ?

- Poftim ! - Mulţumesc !

E Salvatore ! Grăbeşte-te !

Urmăreşte maşina aceea ! Aşteaptă !

Opreşte !

Iartă-mă ! Nu-mi amintesc nimic. Aici locuiesc ? Asta e casa mea ?

Nu, e a mea.

Dar, din seara asta, poţi locui aici.

Am visat dintotdeauna să întâlnesc un bărbat ca tine.

Liber, nelegat de trecut, fără amintiri.

- Eşti ca un nou-născut. - Eşti nebună.

Pentru mine, eşti ca întâiul bărbat. Eşti Adam !

- Chiar eşti nebună. - Da, sunt. Vino !

- Spune-mi că-ţi sunt dragă ! - Pur şi simplu ?

- Casa asta minunată e a ta ? - Da, dragul meu.

- Spune-mi că-ţi sunt dragă ! - Da, mi-eşti dragă !

- Ce cuibuşor ! Chiar e pe numele tău ? - La ce te referi ?

La ce crezi ? La casă ! Caraghioaso !

- Bună seara ! - Giovanni ! Bună seara !

- E valetul meu. - Încântat !

Să mergem în cealaltă cameră !

Giovanni, domnul e musafirul nostru.

Câinele mai e treaz la ora asta ?

Ce casă încântătoare !

- Câte camere are ? - Nu ştiu.

Nu le-am numărat. Să ne aşezăm !

Giovanni, cântă „Nocturna” lui Chopin.

Doamnă !

- El cine e ? - Nu-l cunosc.

Vine în fiecare joi, face o baie şi pleacă.

- Îţi place Chopin ? - Cine ?

- Chopin. - Da, dar aş mânca ceva.

- Sunt lihnit. - Luăm o cină intimă ?

- Tête-à-tête ! - Aş vrea eu !

Giovanni, pregăteşte-ne o cină frumoasă !

Jacques, nu scutura vinul ! E vin de Burgundia din 1890.

- Îţi stă bine cu haina de gală. - Poftim ?

- Îţi stă bine cu haina de gală. - Mă cam strânge. A cui a fost ?

Dragul meu, te rog !

- Noroc ! - Noroc !

Doamnă, ne vedem joi !

- Ce e asta ? - Supă, domnule !

- Nu vreau. - Păcat !

Vol-au-vent.

Homar.

- Nu-mi place. - Cui îi pasă ?

- Mazăre cu pui. - Atâta tot ?

Cremă de zahăr ars.

Pot primi o porţie de spaghete ?

Iubito, nu am ce mânca !

- Ce ai spus ? - Iubito, nu am ce mânca !

Nu am ce mânca !

Nu face zgomot ! Dra Alice a cerut să-l trezim blând.

Domnule !

Domnule !

- Cine eşti ? - Valetul.

- Valetul ! Acum îmi amintesc. - V-aţi redobândit memoria ?

Nu... Dar nu tu ai cântat la pian seara trecută ?

- Ce cântai ? - Chopin.

Din cauza ta am făcut foamea.

Adu-mi ceva de mâncat ! Sunt lihnit !

Soseşte micul dejun !

- Domnule ! - Doamne sfinte !

- Cine eşti ? - Guvernanta.

Guvernanta !

Care e numele acelei domnişoare încântătoare ?

- Domnişoara Alice. - Aşa !

- Încă doarme ? - Nu. E la şedinţă.

- La şedinţă ? - Da, la magazin.

- Bună, Maria ! - Bună, Nina !

- Te-ai distrat aseară ? - Nu.

- Romolo nu era în luna de miere ? - S-o fi certat cu nevasta.

- Cu ce vă servesc, doamnă ? - Cu un frigider.

- Dar aş vrea unul mai mare ? - Acesta e cel mai mare.

- Îl puteţi livra dv. la domiciliu ? - Nu. Se ocupă băiatul bun la toate.

- Toccacieli ! - Da, şefule ?

- Clientul are mereu dreptate. - Depinde !

- Nu erai în luna de miere ? - Am avut probleme.

- Aş vrea concediu plătit. - Concediu plătit !

- Vorbesc cu directorul general. - A murit acum două zile.

Acum aleg unul nou.

Trebuie să numim noul director general.

Domnişoară Alice, aşteptăm !

Sunteţi de acord să-l numim pe domnul Basso ?

Nu.

- De ce ? - Am găsit persoana ideală.

Pentru un post atât de delicat, e nevoie de aptitudini administrative.

Ne trebuie un bărbat energic, cu trecut ireproşabil, ager de minte.

Cu trecut ireproşabil, ager de minte...

Da, corespunde perfect.

Sunt încântată să vă informez că am găsit un nou director general.

- Bună ziua, dle director ! - Uite, e noul director !

Uite-l pe nemernic ! Să vezi ce-l pălesc cu tigaia...

- Ai înnebunit ? - Îl omor.

- Dar e directorul general. - E cumnatul meu !

- Îi rup tigaia în cap ! - Eşti concediat.

- Poftim ? - Fii cuminte sau te concediez ! Zâmbeşte !

- Vreţi să şi zâmbesc ? - Frumos !

- Scuzaţi-mă ! - Zâmbeşte !

În acest departament avem jucării, electrocasnice...

Foarte bine !

Ea e domnişoara Mazzetti, una dintre cele mai bune angajate.

- Ce spuneţi ? - Ea mi se pare mai bună.

- Câţi ani ai, draga mea ? - Optsprezece.

Se vede !

Te-a lovit vreun atac cerebral ?

- Ce spui ? - Nimic.

- Aşteaptă ! - Treci încoace ! Ce faci ?

Frumos te prezinţi în faţa noului director general !

Idiotul a ajuns director general...

Nu mai pricep nimic. Ce i-aş trage una...

- Cine e pachidermul ăla ? - E angajat de curând.

- Cum se numeşte ? - Romolo Toccacieli.

- Nu-mi place ! - Nici mie !

Aminteşte-mi de el când fac concedieri. Mulţi o să zboare !

Ori îmi place omul, ori nu.

- E limpede ? - Da.

- Nu ţi-e ruşine ? - E client, probează indispensabili.

- Scuze ! - Vă rog !

Ce prostănac !

Vreau să vorbesc cu directorul general.

- Nu vă poate primi acum. - Îl voi aştepta !

Directorul e tot cu dra Alice ?

Da. Şi cu medicul. Iată-i !

- La revedere, tinere ! - La revedere !

Doctore, e apt să ocupe postul de director general ?

Da. E în deplinătatea facultăţilor mentale.

La început, mă temeam că e un nătărău.

De fapt, suferă de amnezie traumatică. Şi-a pierdut amintirile.

- Minunat ! - Poftim ?

- Şi le va redobândi cândva ? - Nu se ştie.

Poate nu se va întâmpla niciodată.

- Dumneata cum te mai simţi ? - Doctore...

De aseară... foarte bine !

- La revedere ! - La revedere şi mulţumesc !

Doctore ! E adevărat că directorul general suferă de amnezie ?

- Dumneata cine eşti ? - Sunt cumnatul lui.

Atunci voi vorbi fără ocolişuri.

Cazul nu e simplu, dar nu fără speranţă.

Dacă şi-ar vedea nevasta sau sora ?

Nu face una ca asta ! Ar fi nebunie curată !

Nu trebuie să-i perturbăm starea de spirit.

Un şoc emoţional puternic i-ar putea fi fatal.

Degeaba ai încerca să te faci recunoscut.

Ce mă fac ? Doctore, ajută-mă !

- Nu sunt doctor ! - Scuze !

Un amnezic şi-a recăpătat memoria după 30 de ani.

Eu nu aştept 30 de ani să-mi recapăt banii. Doctore...

- Nu sunt doctor ! - Atunci fă-mi loc !

Sigur Salvatore locuieşte aici ?

Cu patroana magazinului.

- E iubita lui ? - Nu-mi pasă !

- Aparatul arată 1.000 de lire. - Ce o fi între ei ?

Mă duc la el ! O să-şi redobândească amintirile !

Eşti nebună ? Să nu sufere vreo „dramă” psihologică.

- Iată-i ! - Unde ?

Ţineţi-vă firea ! După ei !

- Uite unde ne-au adus ! - Îmi place să văd filme din maşină.

Pe ăsta l-am mai văzut.

Repede ! Intră !

Are noroc. Aparatul arată 3.000 de lire.

I-am plătit şi biletul. Mie ce-mi iese ?

- Uitaţi-vă la film, nu la ei doi ! - Haide !

- Romolo, dă mai tare ! - Da.

Mă săruţi ?

Aprinde farurile, te rog !

Stinge farurile !

Stinge-le !

- Ce o spune Salvatore ? - Nimic. Se giugiulesc.

Am o idee ! Vom auzi ce vorbesc.

Voi conecta difuzorul la maşina lor.

- Poţi face asta ? - Sunt expert în electrocasnice !

- A mers ? - Acum vom auzi ce spun.

Iubitule, dacă am rămas singuri, pot să-mi deschid sufletul.

N-am iubit pe nimeni ca pe tine.

Îi declară iubire lui Nick, dar e amorezată de pastor !

Ce film !

Lasă vorba şi sărută-mă !

- Ce şmecheri sunt popii protestanţi ! - Lasă-mă să ascult !

- Nu suntem la biserică. - Dar suntem într-o situaţie bizară.

Cred şi eu !

Nu te teme ! Ne vom logodi.

N-ai fi fericit atunci ?

Ba da.

Gata ! Nu mai vreau să aud !

Bine. Să ascultăm filmul !

Copilă, te sfătuiesc să te rogi !

Nu pricep nimic din film !

- Să plecăm ! - Nu vreţi să vedeţi finalul ?

Nu. Se termină prost. Să mergem ! Mă ocup eu de idiot.

- Ai scris, domnişoară ? - Da.

Bine. Atunci adaugă...

Am primit catalogul de jucării. Punct.

- Nu sunt mulţumit. Punct. - Alt punct ?

Nu.

- Scuze ! - Da.

Săgeţile nu zboară drept.

Dle director, vă aşteaptă nişte persoane.

Să aştepte ! Nu vezi că-s ocupat ?

Bine.

Tratamentul e degeaba. Iar m-a luat durerea de cap.

- Pot să intru ? - Directorul nu primeşte pe nimeni.

Vreau să mă conving că e aşa !

- Scuze ! - Cu sinceritate...

- Ce vrei ? - Durează doar o clipă.

- Voi deschide un subiect delicat. - Să plec, domnule ?

Da.

Ce este ?

Sunteţi aşa de omenos şi înţelegător, încât simt că pot vorbi deschis.

Am impresia că ne cunoaştem de mult. Pot spune asta ?

Pentru ce mă cauţi, tinere ?

- Pentru 300.000 de lire. - Nu pricep.

- Îmi trebuie 300.000 de lire. - Serios ?

Un amic, un nemernic,

căruia i-am încredinţat aceste 300.000 de lire...

- A fugit cu banii. - Exact !

- Îţi alegi prost prietenii. - Mare dreptate aveţi !

Nemernicul şi-a părăsit nevasta în luna de miere.

Nu te pot ajuta ! Recuperează-ţi banii de la amicul tău !

Priviţi ce familie numeroasă am de întreţinut !

Ai terminat de vorbit ? Mă plictiseşti !

Priviţi !

Văd ! Sunteţi tineri. Munciţi şi o veţi duce bine.

Tipul cu chipul înnegrit cine e ?

Nemernicul acela de amic. La revedere, dle director !

Marisa, nu plânge ! Nu ne-am pierdut orice speranţă.

Îi strângem lucrurile de parcă ar fi murit.

Iată foaia cu notele lui din generală. Bietul Salvatore !

- Învăţa bine. Lua doar nota nouă. - Le citeşti invers.

Lua doar nota şase !

Uite ! Pistolul cu apă,

praştia şi pachetul de cărţi de joc.

Lucrurile din copilărie nu au rămas la mama acasă ?

Ba da. Astea-s lucrurile lui de când muncea la Bombece.

Ce mai e ?

Nu face asta ! Ce e ?

E costumul pe care l-a purtat la prima noastră întâlnire.

Era aşa de chipeş cu pantalonii lui bufanţi !

Mi-a venit o idee !

Dacă te-ar vedea la fel ca atunci, poate te-ar recunoaşte.

Crezi ?

Stai puţin !

Şi eu îmi amintesc bine acea zi.

Salvatore s-a întors acasă şi te-a descris în cele mai mici detalii.

L-ai impresionat profund.

A spus: „Marisa s-a făcut tare frumuşică !”

- Ăsta e compleul, nu-i aşa ? - Da.

- Poate mi-a rămas mic. - Nu contează !

Bine.

Voi găsi greu fata potrivită.

Ideea mea e minunată. O vitrină animată !

O fată vie pe post de manechin.

Înţeleg ! Dar găseşti greu aşa o fată. De-aţi şti cât am căutat eu...

Ce-mi pasă ? Mare mirare că ţi-ai găsit soţie !

Ne trebuie o fată tânără şi simplă.

Dar care să fie frumoasă, simpatică, pricepută la cusut şi la gătit.

Care să lase impresia unei casnice perfecte !

- Bună seara ! - Bună seara !

Văzându-te de aproape, am impresia că te ştiu de undeva.

- Serios ? - Te-am mai văzut.

- Adevărat ? - Da, în vitrina magazinului.

Jur ! Când mi-am imaginat o fată adevărată care să stea acolo,

m-am gândit fix la cineva ca tine.

Tu eşti fata pe care o căutam.

Frumoasă, simplă... O fată pe care oricine şi-ar dori-o de nevastă.

Nu o spun doar ca să te măgulesc.

Ai vrea postul ? E serios şi bine plătit.

Doar pentru asta voiai să vorbeşti cu mine ?

Domnişoară !

E nevasta pachidermului...

Scuze !

Amicul meu s-a aranjat bine.

Munciţi ! Nu trageţi chiulul !

- Bună ziua, dle director ! - Am aici dosarul tău.

- Eşti însurat, nu-i aşa ? - Da.

Bine.

- Aş vrea să te ajut. - Mulţumesc !

Îi ofer un post soţiei tale. Aşa, amândoi veţi aduce bani în casă.

- Ce post ? - Unul foarte bun, delicat.

Cu salariu considerabil.

Mulţumesc, dar vreau să ştiu mai multe detalii.

Ţi-am zis, e un post delicat. Aş prefera să vorbesc cu soţia ta.

Delicat !

Regret, dar a fost o neînţelegere. Nu pe dumneata te căutam.

- Dar soţul meu... - Soţul dumitale !

Apropo, doamnă, ţine-l mai din scurt.

Acum pricep de ce îmi cere zilnic să-i măresc leafa.

- Serios ? - Da.

E limpede că are amantă.

- Ce spui ? Nu te cred ! Minţi ! - L-am văzut cu ochii mei.

Amanta vine seară de seară să îl ia de la serviciu.

Credeam că e soţia lui. Asta e neînţelegerea.

Fii cu ochii pe el ! Te înşală !

Mă înşală ?

Cine e femeia care te ia de la serviciu ?

- Nu e nicio femeie ! - Zău aşa ?

- Dacă nu-mi spui, sparg tot ! - Nu e nicio femeie !

Ba da ! Te aşteaptă după serviciu o femeie. Cine e ?

- Ba nu ! Ce faci ? - Eu eram !

În sfârşit !

În seara aceea, Salvatore mi-a povestit despre ideea cu vitrina.

- Vitrina ? - Da, postul.

- Ţi-a oferit un post ? - Nu-mi pasă de postul lui.

Nu asta voiam eu.

Nu se ridică ?

A venit la ora 16:00 şi a adormit buştean.

Ce idee bună !

A uitat că stă în vitrină. Se crede acasă.

Acum se dezbracă.

Nu te îmbrăca !

Vittorio, hai încoace ! Expun o muiere dezbrăcată !

- Eşti nebun ? - Ce-ţi pasă ? E nevastă-ta ?

Bravo !

Nu e nevasta ideală ?

Trebuie să vorbesc cu fata din vitrină.

Intraţi, dle director ! E o vitrină animată.

Chiar aşa !

- Ai înnebunit ! - Oamenii se uită la tine.

- Ăsta cine e ? - O fi iubitul nevestei ideale.

Prefă-te un musafir-model.

- Şi de ce spui că am înnebunit ? - Ţi-ai etalat picioarele.

Flirtezi, nu faci treabă... Te-am ales să fii soţia ideală.

- Eu ? - Da, tu !

- Ar trebui să fiu soţia ta ? - Nu.

Ar trebui să fii soţia tuturor clienţilor !

- A tuturor ? Dar sunt catolică. - Lasă gluma !

Nu te enerva ! Zâmbeşte ! Joacă rolul soţului ideal !

- Scuze, dle director ! - Ce faci ?

- Vrei o cafea ? - Aş vrea o perie.

E plin de făină !

- Bea ! - Nu râde, domnişoară !

Sunt serioasă.

- Ce e de râs ? - Ce freză mişto ai !

- Cap-pătrat ! - Ce obraznic !

- Unde e directorul general ? - Directorul ?

Directorul general... e în vitrina magazinului.

- Directorul e în vitrină ? - Da.

Ce caută acolo ?

Dragul meu, ştii că trebuie să plecăm. Grăbeşte-te !

- Ce făceai acolo ? - Nimic.

Alice, am găsit nevasta ideală.

Serios ? Mă bucur mult. Mulţumesc !

Dar hai la bijutier ! Am văzut un colier superb.

Serios ?

Aş vrea să vă arăt cele mai rare piese din colecţie.

Puteai veni şi singură. Ştii că nu pot lipsi de la birou.

Nu bijuteriile contează, ci intenţia.

- Vreau să mi le dăruieşti tu. - Iată diadema Anastasiei.

E cea mai frumoasă piesă.

- E superbă ! Cât costă ? - 18.000.000 de lire.

Dar, pentru dv., cerem doar 15.000.000 de lire.

- Îmi stă bine ? - Da.

- Mi-o faci cadou ? - Da.

Nu lăsaţi deloc la preţ ?

- În niciun caz. - Bine. Atunci plăteşte !

Mulţumesc, dragul meu !

- Completez un cec. - Mulţumesc.

Inelul nu e de vânzare. E doar o imitaţie.

- Cât ar costa ? - 5.000 de lire.

La diademă nu m-am băgat, dar pe ăsta aş da... 3.000 de lire.

Dacă e vorba de dv...

Vittorio !

Împrumută-mi 3.000 de lire, dar nu-i spune drei Alice.

Nu-i spun, dle !

- La revedere ! - Mulţumesc !

Când prietenele mele vor afla că mi-ai dăruit diadema Anastasiei...

- Vor crăpa de invidie ! - Cred şi eu !

Regreţi că ai acceptat ? Lasă oamenii de serviciu să cureţe !

Mi-am luat slujba în serios şi acum mă simt ca acasă.

Îmi plac gospodinele cuminţi şi ordonate, ca tine.

E uşor de păstrat ordinea într-o casă aşa de mică.

Cred că e mult mai greu când e vorba de o vilă ca a ta.

Poate nu-ţi va veni să crezi, dar nu-s croit pentru viaţa asta.

Ce fel de viaţă ?

De om de lume, de afaceri şi de lux !

Lux !

Poate pentru că mereu am trăit confortabil.

- Serios ? - Da.

Probabil de asta aş prefera acum o viaţă simplă şi modestă.

Sunt chiar curios cum o fi viaţa săracilor.

Azi, te priveam în vitrină din stradă.

Mă gândeam că mi-ar plăcea o căsuţă ca asta

şi o nevastă ca tine, simplă, frumoasă,

fără atâtea fumuri în cap.

Trebuia să te fi întâlnit mai demult.

Dar n-am avut norocul ăsta.

Am terminat treaba. Trebuie să plec. La revedere !

La revedere !

Mi-ai promis că-mi vei îngădui să te duc acasă.

Bine. Dacă-ţi face plăcere...

Aş fi tare mulţumit dacă mi-ai zice că mă placi.

Şi nu mai spune mereu: „Da, domnule director !”

- Mă intimidezi. - Serios ?

Da.

Dar aş fi mulţumit chiar dacă nu m-ai plăcea.

Mi-am dat seama ce minunat este să fii îndrăgostit.

Chiar dacă persoana iubită nu-ţi împărtăşeşte sentimentele.

- Ce vrei să spui ? - Îţi fac curte.

Bine. Aici locuiesc.

- Serios ? - Da.

E frumos aici !

Nu e o casă aşa de mare ca a ta.

Ce-i ?

Casele astea moderne arată toate la fel.

- E vina amicului meu. - Nu-mi pasă.

Nu montez ferestrele până nu plătiţi.

- Fiţi înţelegător ! - Regret, nu.

Nu aveţi ferestre ? Cum se poate ?

Fratele meu nu ţi-a povestit despre amicul lui ?

Aşa e ! Cel care a fugit cu banii.

- Ce nemernic ! - Chiar aşa !

Cum poţi să dormi fără ferestre ? Mai bine te-ai culca în vitrină !

Ţi-ar fi mai bine decât acasă.

Ştii ceva ? Îţi dau imediat un avans din leafă.

Mulţumesc !

Poate te-am judecat greşit.

Scuză-mă ! Dar acum, că te cunosc mai bine...

Îţi mulţumesc pentru tot. La revedere !

Ascultă...

Am ceva pentru tine.

Nu e cine ştie ce. Doar un inel ieftin.

O mică atenţie.

Mulţumesc !

La revedere !

Haide, Marisa ! O să vezi că, în timp,

Salvatore o să te recunoască şi o să-şi amintească tot.

- Vei fi iarăşi fericită ! - Dar sunt fericită, Annamaria.

Chiar mai mult decât înainte.

Aş prefera ca Salvatore să nu-şi amintească nimic.

- Eşti nebună ? - Nu. Sunt fericită.

Salvatore nu m-a recunoscut, dar ţine oricum la mine.

Înseamnă că, oricând ne-am fi întâlnit,

ne-am fi iubit cu adevărat. E minunat !

Da, minunat !

Marisa, te rog ceva !

Dacă tot te tragi de şireturi cu directorul general,

pune-mi o vorbă bună, poate îmi măreşte leafa !

Altfel îi trag una peste ceafă şi-l las iar şomer !

- Te iubesc mult ! - Şi eu pe tine, Marisa !

Marisa, spune-mi adevărul !

- Ce vrei să ştii ? - Ai avut pe cineva înaintea mea ?

- De ce întrebi ? - Sunt gelos.

- Chiar şi pe trecutul meu ? - Da. Deci ?

Să-ţi spun drept, am avut pe cineva.

- L-ai iubit ? - Da.

- Mai mult decât pe mine ? - La fel.

- De ce te înfurii ? - Spune-mi ce fel de om era !

Îţi semăna niţel, dar nu-mi plăceau unele lucruri în privinţa lui.

- Ai făcut bine că l-ai părăsit. - El m-a părăsit pe mine.

Într-o bună zi, a plecat şi dus a fost.

Ce nemernic !

- Ştii pe unde e acum ? - Nu.

- Să nu mai vorbim despre asta. - De ce mă întrebi atâtea despre trecut ?

Mai bine să vorbim despre prezent. Ce relaţie ai cu dra Alice ?

E adevărat că sunteţi logodiţi ?

Logodiţi... da.

Dacă vrei, de mâine, mă despart de ea. Îţi promit !

- Promiţi ? - Jur !

- Aş vrea să vin la tine acasă. - De ce ?

Să văd cum trăieşti, să-i cunosc pe ai tăi.

Atunci vino diseară ! Fac gnocchi.

- Gnocchi ? - Nu-ţi mai plac ?

Nu mi-au plăcut niciodată.

Mama, tu vei sta aici. Salvatore va sta în capul mesei.

- Aşa ne aşezam duminica. - Dră Cecilia, ia aminte !

Să nu-l îmbrăţişezi pe Salvatore, ca să nu facă atac cerebral.

O să fac eu atac ! Nu pot să cred că nu mă va recunoaşte.

Mama e doar una pe lume. Va simţi chemarea sângelui.

- Eu simt miros de fum. - Friptura !

Farfuria lui Salvatore !

Sigur o s-o recunoască. Când era mic, mama zicea:

„Papă tot, să vezi sigla echipei AS Roma”.

- Bag-o la loc ! - Am uitat ce am de făcut.

Ştii doar. Ţine-ţi gura ! Scuze !

- Soneria ! - Cine deschide ?

- Du-te tu, tată ! - Da, mă duc.

Nu vă pierdeţi cu firea !

- Scuze, am greşit apartamentul. - Nu-i nimic !

- Cine era ? - Salvatore. A greşit apartamentul.

L-ai lăsat să plece ! Aşa procedează un tată ?

Dle director general, scuze !

- Bună seara ! - Haina mea.

- Poftim ? - Nimic. Poftiţi !

- Iată-l pe domnul director. - Ea e mama.

- Încântat, doamnă ! - Mi-a spus „doamnă”.

- Nu suport ! - Cum ar trebui să-i spun ?

Sunt pentru mine ? Mulţumesc !

Vezi ? Poartă haina ta, cea dinainte să se lovească la cap.

Am văzut.

- Ce locuinţă minunată ai ! - Fără ferestre.

- Şi dv. aveţi o haină frumoasă. - Nu prea, dar ţin la ea.

- La ce croitor aţi comandat-o ? - Nu pune mâna pe mine !

- Unde aţi comandat-o ? - Romolo, ce faci ?

- Eşti nebun ? - Nu-mi pot atinge haina ?

- Îmi căutam banii. - Hai la masă !

- În sfârşit, mâncăm ! - Tu stai acolo !

Poftă bună, dle director !

- Aveţi doar o fată ? - Am şi un băiat.

- Dar nu vorbim despre el. - Nu spune asta !

Te mândreai cu el. Are o carieră pe cinste.

A ajuns director... De ce-mi tragi şuturi ?

- Ce bună e supa ! - E delicioasă.

Încă o lingură şi vede sigla !

Emblema echipei AS Roma ? Eu ţin cu Lazio !

- E delicioasă, dar nu mai mănânc. - De ce ?

- Altfel nu mai e loc de felul doi. - Încă o guriţă !

- A venit felul doi ! - Spanac pentru tata.

- Nu-ţi place, nu-i aşa ? - Dimpotrivă. Îl ador !

Şi 20 de ani a refuzat să mănânce spanac !

- Cine ? - Annamaria, deschide !

- Domnul Alvaro ! - Bună seara !

Vreau să-i salut pe proaspeţii însurăţei. V-aţi întors ! Deranjez ?

Domnule Alvaro !

- Bună, frumoaso ! - Ascultă...

Bună !

Ce chipeş eşti ! Arăţi minunat !

Bată-te să te bată ! Ce casă frumoasă !

Aveţi şi televizor ! E minunat.

- Ceva miroase bine. Pot să gust ? - Nu.

- Cine e individul ăsta ? - Auzi la el, „individul ăsta”!

Ai găsit pe cineva care să-ţi dea de mâncare ! Bravo !

Cine eşti ? Cum îndrăzneşti ?

- Alvaro, trebuie să vorbim. - Ia loc !

M-am săturat de şarada asta. Îl ard cu un pantof în cap.

- Nu suport să-l văd aşa ! - Şezi binişor !

Eu aş fi pus rozmarin la friptură.

Dle director general, îmi pare rău.

V-am confundat cu un prieten. Îi semănaţi mult.

Mă iertaţi ? Mulţumesc !

Pot să fur un cartof ? Îmi plac la nebunie.

- Nu-i păta haina ! - Ce-ţi pasă ? E a lui !

- Ba nu. E a mea. - Zău ?

- Dle director general, sănătate ! - Şi să-l ţină memoria !

- Scuze, dar trebuie să plec. - Aşa de repede ?

- Doamnă... - „Doamnă”!

- Pa, Marisa ! - La revedere.

- Te conduc ! - Nu e nevoie !

Aş vrea să vorbim. Mă conduceţi până la uşă ?

Cu plăcere !

- Spune-i de cele 300.000 de lire. - Da, imediat.

Sunt curios ce or avea să-şi spună.

Mă scoate din minţi ! Nu suporta spanacul !

Spanacul ? E incredibil !

S-a lovit la cap şi acum îi place spanacul,

e burlac şi a ajuns director general.

Eu fac o groază de accidente, dar nu am asemenea baftă.

- Depinde de cap. - Corect !

Bună seara !

- Ce a zis ? - Ţi-a dat banii ?

- Nu. - Ce ţi-a spus ?

Că vrea să se însoare cu Marisa. I-am zis să mă lase să mă gândesc.

Doamne !

Când au pus peretele ăsta de sticlă ? Nu era aici.

Ce ai păţit ? Te-ai lovit ?

Ce-i ? Nu te simţi bine ?

Domnule...

E cam cald...

Ia-ţi haina înapoi, glumeţule !

- Şi-a recăpătat memoria ! - S-o fi lovit iar la cap.

- Salvatore ! - Ne socotim mai încolo !

Mă bucur că sunteţi aici, să-mi spuneţi părerea voastră.

Am fost dat afară din casă pentru că am comandat greşit patul.

- Numai bine ! - Şi-a recăpătat memoria !

- Salvatore ! - Nu mă întorc !

- Să nu vă mai văd ! - Calmează-te !

- Fii om de înţeles ! - Ce v-a apucat ?

- Nimic. Cum te simţi ? - Ce se petrece ?

- Salvatore... - Nu-l lovi !

Vreau doar să ştiu ce s-a ales de cele 300.000 de lire din haină.

- Ar trebui să fie aici. - Ba nu. Le-ai cheltuit.

- Eu ? - Te-am văzut !

- Unde ? - Îţi aminteşti de Snick Snack ?

Eşti nebun ? N-am plecat din faţa uşii.

- Eşti sigur ? - Jur pe viaţa mamei !

Hai să schimbăm o vorbă ! Ia loc...

- Iar îşi pierde memoria ! - Salvatore !

Directore ! Domnule director general !

- Ce-ţi veni ? Ce director ? - Glumeam !

Glumeşte !

- Ai mâncat şi spanacul. - Spanac...

- Da, şi ţi-a plăcut. - Serios ?

- Sigur ! - Întreab-o pe mama !

- Mamă ! - Ţi-a plăcut şi mă bucur.

Să te fi văzut pe post de director general...

- Cu anumite secretare... - Nu pot să cred !

- Nu se poate ! - Hai cu mine, să te convingi !

Nu cred !

Intră ! Tu eşti şeful.

Intră, dle director general !

- Dle director general. - Nu-l saluta pe portar !

- Bună ziua, dle director general ! - Bună ziua !

Nu te pleca ! Uită-te la vânzătoare !

- Cât costă cămaşa asta ? - Nu o atingeţi ! 5.000 de lire.

- Ce e ? - Scuze, dle director general !

- Dv. puteţi să o luaţi dacă doriţi ! - Mi-ar plăcea !

Luaţi-o pe aceasta şi pe cea de mătase !

Vă place ?

- Mamei dv. ce să-i luăm ? - Prosoape !

- Şi din cele pufoase. - Desigur !

Aici avem pijamale. Ce culori minunate !

Asta e cam ţipătoare, dar merge.

Bavete pentru copii. Priviţi !

- Balonzaide, indispensabili... - Sunt buni pentru tata.

Domnişoară, împachetează-le !

- Acum mă crezi ? - Da. Ce fac acum ?

Găseşte o cale să-mi înapoiezi cele 300.000 de lire !

Prosoapele sunt minunate. Domnişoară, trimite-le la adresa mea !

- Am rezolvat cu prosoapele. - Ce cauţi aici ?

Dă-i pace directorului ! Am o surpriză pentru tine !

- Sunt prieten bun cu directorul. - Te apropii cam mult.

Pleacă ! Te chem dacă am nevoie de tine !

Pleacă !

- Ce este ? - Aveţi de semnat nişte acte.

- Unde ? - În biroul dv.

- Să mergem ! - E într-acolo.

- Banii mei ! - Pleacă !

Cele 300.000 de lire, dle director ! Altfel vă fac bucata !

Poftiţi !

- Bună ziua, dle ! - Bună !

- Ce trebuie să fac ? - Să semnaţi !

- Sunt comenzile de ieri. - Da. Semnez mai târziu.

- Ce-i asta ? Romolo Toccacieli. - Este o propunere de concediere.

- E pachidermul... - Da. Mă mai gândesc un pic.

Tocaccieli e un angajat-model ! Să-l numim şef de departament !

- Eu sunt şeful de departament. - Atunci va fi şef de raion.

- Cum doriţi ! - Să-i dăm şi o primă !

- O primă ? Cât ? - 300.000 de lire.

Domnule director, domnişoara Alice a sunat de trei ori.

- Cine ? - Domnişoara Alice.

A zis că vă aşteaptă acasă.

Bine. Poţi pleca !

Şi dumneata, domnişoară !

Cum sun la departamentul de electrocasnice ?

- Apăsaţi pe trei. - Aşa !

Electrocasnicele ?

- Romolo Toccacieli ? - Da.

- Sunt Salvatore ! - Şi ce ?

- Mă caută o domnişoară Alice. - Du-te să o vezi !

- Bună ziua ! Domnişoara Alice e acasă ? - Intraţi !

Cum e această domnişoară Alice ?

Nu ştiţi ?

- Poftiţi ! - Mulţumesc !

- Bună ziua ! - Bună ziua !

Domnişoara Alice vă aşteaptă.

Ce moacă acră are !

- Bună ziua ! - Doamne sfinte !

Domnişoară, am nevoie de întregul meu curaj pentru a-ţi spune

că, de n-aş fi avut niciun angajament, am fi fost fericiţi împreună.

Serios ? Şi eu ! De cum v-am văzut...

Camera mea e ultima de pe holul de sus.

Diseară, după ce adoarme dra Alice...

- Nu sunteţi domnişoara Alice. - Sunt guvernanta.

- Unde e domnişoara Alice ? - Sus.

- Să mergem ! - Se va bucura să vă vadă.

Nu prea cred, după ce va auzi ce am de spus.

Biata de ea ! Îmi pare rău !

Aceasta este fotografia de la vânătoarea de vulpi.

Şi asta e diadema pe care mi-ai dăruit-o săptămâna trecută.

- Valorează măcar 500.000 de lire. - Cincisprezece milioane.

- Acum restituim cadourile ? - Nu.

Gândeşte-te ! Totul putea să-ţi aparţină.

Vila de pe plajă, iahtul...

Aveam şi un iaht ? Nu-mi amintesc nimic.

Ne-am distrat ? Ne-am sărutat ?

Ce păcat !

Dar totul s-a încheiat.

Măcar te voi revedea la magazin.

- Gata cu magazinul... - Ba nu. De acolo vin.

Da, dar nu te vei mai întoarce acolo.

Eşti concediat.

De ce ?

Vreau să dispar cu totul din viaţa ta.

Ce păcăleală !

Acestea sunt scrisorile tale.

- Sunt toate. - Eu le-am scris ?

Nu. Le-am scris eu însămi

şi te-am pus să le semnezi printre alte documente.

- N-ai băgat de seamă ? - Nu.

M-am prefăcut că tu mi le-ai scris.

Eram atât de fericită ! Dintotdeauna am ştiut să mă prefac.

Mă mint adesea...

Din fericire, n-am observat. Şi am crezut.

Rămas-bun !

Tu !

Dă-mi înapoi cele 4.000 de lire pe care ţi le-am împrumutat !

Ţi-am cerut eu bani ? Nu-mi amintesc !

- Uită-te la el ! - Eşti sigur ?

- Da. - Te înşeli !

În tot haosul ăsta, n-am priceput nimic. De ce plecăm ?

Ne-au evacuat.

- Şi unde ne ducem ? - Ne întoarcem la mama.

Oricum nu-mi plăcea să locuiesc aici.

- Nu aşa e viaţa la Roma. - E mai bine în Piaţa Navona.

Şi mama face nişte gnocchi de-ţi lingi degetele ! Cu suflet !

- Dar i-ar prinde bine nişte bani. - Romolo lucrează.

Ba nu. M-au concediat din pricina ta.

Ce-ai făcut ?

Când erai director, nu mă aveai la inimă.

Îmi pregătiseşi actul de concediere. Acum a fost semnat.

Da, dar nu ţi-au dat o primă de 300.000 de lire ?

- Am semnat cu mâna mea. - De asta nu mi-au dat-o.

- Voiau să mă dea pe mâna poliţiei ! - Serios ?

- Ce face mobila pe stradă ? - Traversează.

- I-am zis să stea pe trotuar, dar... - Ne-au evacuat.

Serios ? Scuzaţi-ne o clipă !

Ascultă...

Bună ziua !

Să te înveţi minte !

- Romolo ! - Salvatore !

- Ne speriaţi ! - Dacă loviţi copilul ?

- Romolo, nu pricepi ? - Terminaţi !

- Serios ? - Şi acum îmi spui ?

- După lună, va fi băiat ! - Şi al meu !

O să fiu tătic !

Şi eu !

- Hei ! - Ne-ai speriat !

Nu speria gravidele !

- Ce e zarva asta ? - Domnule Alvaro !

- Acum sunt şofer. - Ăsta e capătul de linie ?

Nu. Sunt prietenii mei. Ce faceţi pe stradă ?

- Am fost evacuaţi. - Ascultaţi !

Nu se poate ! Mă dau jos din autobuz !

Fiţi amabili şi coborâţi ! Autobuzul se întoarce la depou.

Nu ţipaţi la mine ! A rămas în pană !

Staţi !

Ce faceţi ?

Descărcaţi mobila ! Doar n-o lăsaţi aici !

Să le dăm vestea tuturor !

- Tată ! - Mamă !

- Mamă, unde e tata ? - Şi mama ?

- Unde sunt ? - Acolo !

- Unde ? - Iată-i !

- Mamă ! - Tată !

- Puiul mamei ! - Mamă, nu mai plecăm niciodată !

Da, suntem şomeri ! Vom locui veşnic cu voi !

Şi aşteptăm doi copii !

Şomeri şi cu plozi ?

SFÂRŞIT

Subtitrarea: Irina Para