Original subtitles

PLICTISEALA

Traducerea: Cristiano Ferocci BlackSeaTeam@gmail.com

Mereu am ştiut că voi muri într-un accident de maşină

că se va întâmpla fără să îmi dau seama,

ca şi cum aş fi urmat o stradă imaginară care nu ţine cont nici de ziduri

nici de copaci şi nici de case... în capătul căreia mă aştepta moartea.

Sophie !

Martin...

- Cine sunt toţi oamenii ăştia ? - Prietenii mei.

Când ţi-ai făcut atâţia prieteni ?

Contrar a ceea ce crezi, lumea asta e plină de persoane interesante.

De exemplu, Agnes dorea să te cunoască !

Acest lucru este jenant. O să mă înroşesc...

Chiar dacă par o proastă, îţi spun: sunt un fan al tău...

Nu am pierdut nici o lucrare anul trecut, am citit tot ce ai scris.

Pentru mine eşti un model, ce citesc mă face să mă simt inteligentă.

Poate crezi că vreau să te flatez, dar vorbesc serios, nu ştiu cum să spun altfel.

- Mă asculţi ? - Da, da. Eşti foarte amabilă.

Nu, nu sunt amabilă, sunt sinceră.

Iar tu, aici, în faţa mea, total inaccesibil... !

- Martin, ce faci aici ? - Ai văzut-o pe Sophie ?

- Mi-a spus că ai o idee pentru o carte. - De ce nu-şi ţine gura ?!

- Nu ai chef să vorbeşti ? - Despre ce ? Nu am nimic de spus.

- Trebuie să ai ceva în minte. - Nu vreau să discut.

- L-ai cunoscut pe renumitul Jean-Paul ? - Vrei să ţi-l prezint ?

Nu, nu, mulţumesc.

Ce e cu fata aia ? Nu te simţi bine ?

Nu ştiu, mă simt opresat.

Ce zici de Agnes ? E drăguţă, nu-i aşa ?

- Ei şi ?! - Mi se pare destul de înfierbântată !

Nu mai face pe peştoaica, nu e pentru tine.

- Vorbesc serios, e foarte simpatică ! - Nu mai împrăştia veselie peste tot !

- Eşti insuportabilă ! - Ce pisălog !

Sunt fericită în seara asta şi nu mi-o vei strica tu.

- Eşti prietenă cu Sophie ? - Nu. De ce ?

Nimic. Nu are importanţă.

Văd că eşti veselă !

Între mine şi Jean-Paul s-a întâmplat ceva de necrezut.

- N-am crezut că se va întâmpla ceva... - Ce ?

Nu pot să spun acum. Să spunem că am simţit cu el...

Ceva ce nu am mai simţit cu nimeni înainte.

- Nici cu mine ? - Niciodată cu tine ! M-a lovit !

- Te-a plesnit ? - Lovit, plesnit, numeşte-o cum vrei tu...

- Am simţit un incredibil val de dragoste. - Taci ! Nu vreau să aud !

Nu vreau să ştiu, nu mă interesează.

- Acesta este Jean-PauI. - Mă aşteptam să fii altfel.

- Da ? Ce ţi-a spus despre mine ? - Nimic, nu vorbim despre tine.

- Nu erai obsedată de mine ? - Nu te supăra, cred că te-am surclasat.

Înţeleg ! Nu cred că e pentru tine şi nici nu-mi eşti simpatic !

Aşteaptă ! Mă întorc imediat, Jean Paul.

Nu trebuie să te superi, Jean-Paul are un sentiment ciudat al umorului.

Am înţeles, aici totul e special, frumoasă lovitură ! Plec !

Erai singura persoană cu care aş fi vrut să stau dar am înţeles că nu e posibil.

Am încercat, dar nu reuşesc.

Plăcerea nu duce la actul plăcerii

oricum, actul poate exista fără plăcere.

Plăcerea completează actul, ca un adjuvant

fără de care actul nu ar fi perfect.

Aristotel spunea că bărbaţii prin forţa vârstei ajung la forţa tinereţii.

Deci perfecţiunea plăcerii este un lux.

Iar fascinaţia universală a plăcerii e dragostea pentru activitate

iar plăcerea este doar încoronarea. Şi după cum scria Kant...

" Atingerea plăcerii face bunul suprem în bun consumat".

- Eşti perfect sănătos. - Sunteţi sigur ?

- Ce nu merge ? - Totul.

- Eşti puţin cam nervos. - Aşa e, sunt foarte nervos.

- Poate ar trebui să vezi un psihiatru... - Nu, nu, nu, să lăsăm psihiatrii !

Eu sunt de formaţie filozof. Pentru mine, psihiatrii sunt cam prea raţionali.

Atunci, de ce nu te duci în vacanţa cu o prietenă ?

- Nu e posibil ? - Am nevoie de energie pentru munca mea.

Trebuie să-mi termin cartea, şi am renunţat să fac dragoste.

Serios ?

Da, am nevoie de sublimare. Freud e clar în privinţa asta.

Spune că anumite activităţi care aparent nu au legătură cu sexualitatea sunt motivate

de constrângerea sexuală,

în special activităţile intelectuale sau artistice.

O persoană care nu ajunge la sublimare e un limitat,

un subdezvoltat cu un penis enorm şi tiranic, cu un creier mic şi impotent.

- Vrei să bei ceva ? - Nu, mulţumesc.

- De ce ? Totul e în ordine ? - Da, da...

Nu am făcut dragoste de 6 luni.

Îmi pare rău, mi-am pierdut portofelul.

N-ai pentru ce.

Scuzaţi-mă ! Mă duc să aduc banii.

- Pe ăsta deja îl cunosc. - E vreo problemă ?

Bineînţeles că nu ! Nu pot plăti !

Acum mă duc acasă şi mă întorc imediat cu banii.

- Cât vă datorează ? - Nu e treaba ta.

Voi plăti eu pentru el.

- Tu ai plătit pentru mine ? - Da.

- Ia-l. E al tău - Nu.

- Hai, ia-l ! - Nu, nu...

Acest tablou nu are o temă consacrată dar înseamnă mult pentru mine. E al tău.

Dacă înseamnă atât de mult pentru dvs, păstraţi-l !

Ţine-l până îţi voi pot plăti înapoi. Adresa mea este acolo.

- Vă simţiţi bine ? - Sunt bine.

Dacă-mi permiteţi, aş vrea să vă ofer ceva de băut.

De băut ? Nu, nu am timp de pierdut ca alţii.

Îmi place să lucrez. Îmi ajunge.

Adresa mea este acolo.

- Îl caut pe Leopold Meyers. - Pictorul ?

- Da. Locuieşte în fundul curţii ? - "Locuia", în fundul curţii.

- S-a mutat ? - Nu. Nu ştiţi că a murit ?

Cum, e mort ? Nu se poate. Ne-am văzut acum trei zile.

Se poate, a murit ieri după-amiază. Pe neaşteptate !

- Serios ? - Da. A murit într-un moment 'special'.

Ce înseamnă asta ?

În timp ce făcea dragoste cu o fată foarte tânără.

Da ?

Doctorul spune că nu a fost o dragoste normală.

După părerea lui, ea l-a ucis.

Am venit să-mi iau lucrurile înainte să golească casa.

Am fost modelul lui, îmi dăduse cheia.

Aşa am intrat. Acum plec.

Veneai des ?

- Da, aproape în fiecare zi. - Când a murit ?

- Ieri după-amiază. - Erai aici ?

Da, s-a simţit rău în timp ce pozam pentru el.

Îţi făcea un portret ?

Unde e pânza pe care o picta ?

Cea de acolo, de exemplu !

Nu îţi seamănă.

- Cum poţi să spui asta ? - Nu pare corpul tău.

Dar e al meu, aşa sunt eu.

Pot fi câteva exagerări, dar eu chiar sunt aşa.

- Ţi l-a făcut numai pe ăla ? - Nu. Ăia sunt eu, şi aia...

Şi cea de acolo.

Nu termina niciodată picturile, mă ţinea să pozez ore în şir...

- Câtă muncă irosită ! - De ce ?

- Era un pictor nepriceput. - Nu ştiu nimic despre pictură.

- Serios, era doar un obsedat. - Obsedat ?

- Obsedat de sex. - Aşa da !

Ar trebui să plec.

Când a murit, făceai dragoste cu el, nu-i aşa ?

- Da. - Unde ?

Sus în dormitor.

- Aş vrea să văd, se poate ? - Da. Desigur.

Asta e camera.

- De cât timp îl cunoşteai ? - De doi ani.

- Câţi ani ai ? - 17.

- Povesteşte-mi cum l-ai cunoscut. - De ce ?

- Pentru că mă interesează. - L-am cunoscut acasă la o prietenă.

- Care se numeşte... - EIise.

- Pe tine cum te cheamă ? - Cecilia.

- Ce făcea aici prietena ta ? - Îi dădea lecţii de desen.

Îţi dădea lecţii şi ţie ?

M-ai auzit ?

- De ce vrei să ştii lucrurile astea ? - Să spunem că mă interesează.

Îl vedeam des, acasă la Elise, într-o zi i-am cerut o lecţie, dar el a refuzat.

Serios ? De ce ?

Nu ştiu. La început am crezut că îl deranja să mergeam la el...

i-am propus să mergem la mine acasă, dar el a refuzat din nou.

De ce ţineai aşa de mult să iei lecţii de la el ?

De ce ?

- Eram îndrăgostită de el. - Iar el te ignora.

- Cred că nu-i plăceam. - Apoi ?

Două luni au trecut aşa, groaznic, eram îndrăgostită şi sufeream.

- În cele din urmă, l-am păcălit. - L-ai păcălit ?

Ştiam că Elise va veni aici, i-am spus să-l invite la prânz... şi am venit în locul ei.

Cum s-a simţit când a văzut asta ?

La început a vrut să mă gonească apoi a fost mai amabil.

Şi aţi făcut dragoste ?

Cum ai ghicit ?

- De ce nu te-a vrut de la început ? - Ţi-am spus, pentru că nu-i plăceam !

- Nu crezi că-i era frică să te cunoască ? - De ce să-i fie frică ?

Pentru că prevedea ce se va întâmpla, că se va îndrăgosti de tine.

- Câteodată iubirea e înfricoşătoare. - Pe mine nu mă sperie !

- Ce ? - Iubirea !

Putea fi tatăl tatălui tău, de ce te-ai îndrăgostit de el ?

Nu e niciun motiv să te îndrăgosteşti, te îndrăgosteşti... şi atât !

Pentru orice există motive... întotdeauna.

- Eram atrasă de el. - De ce ?

Semăna cu tata, de mică aveam o slăbiciune pentru tatăl meu.

- O slăbiciune ? - Da. Îl visam noaptea.

Apoi, Meyers s-a îndrăgostit de tine.

Da.

- Foarte îndrăgostită ? - Da.

- De ce ? - Nu ştiu.

- Ce-ţi spunea ? - Nimic. Câteodată plângea.

- Plângea ? - Îşi luă capul în mâini şi plângea.

- Ştii de ce plângea ? Nu-ţi spunea ? - Nu.

- Plângea aşa în linişte ? - Nu. Întotdeauna spunea ceva.

Ce ?

De exemplu, că nu poate să trăiască fără mine.

Dacă am înţeles eu bine, ar fi vrut să trăiască fără tine, dar nu putea.

Nu a spus niciodată că vrea să trăiască fără mine.

Când am vrut să plec, a încercat să se omoare.

- Serios ? Cum ? - A luat pastile.

- Pastile de somn. - Suferea de insomnie ?

Da. Câteodată dormea o oră sau două.

Din cauza ta ?

Spunea că tot ce i se întâmplă era din cauza mea.

Cum aşa ?

- De ce mă întrebi toate astea ? - Pentru că povestea ta mă intrigă.

- Cum ? - Nu ştiu. De asta te întreb.

Unde rămăsesem ? A, da. De ce a fost totul din vina ta ?

- Avea nevoie de mine tot mai mult. - Cum a nevoie de tine mai mult ?

- În orice fel. - Să fi făcut dragoste ?

- Da. - O făceaţi des ?

La început odată sau de două pe săptămână, apoi în fiecare zi.

Iar apoi de două sau trei ori pe zi.

- La sfârşit nici nu mai număram. - De ce ?

- Voia tot timpul. - Nu era niciodată mulţumit ?

Nu, dar obosea.

Uneori se simţea rău, dar nu-i ajungea niciodată.

Ţie-ţi plăcea ?

O femeie îi place întotdeauna ca un bărbat să-i demonstreze că o iubeşte.

- Nu putea fi doar un viciu ? - Nu. Mă iubea cu adevărat.

- Cum poţi fi aşa de sigură ? - Sunt lucruri care se simt.

Asta-i tot ?

Nu, de exemplu voia să se căsătorească cu mine.

- Nu era deja căsătorit ? - Ba da, dar voia să divorţeze.

- Şi tu ai fi acceptat ? - Nu.

De ce ?

De ce ?

Pentru că nu-l iubeam.

Am crezut că erai foarte îndrăgostită de el.

La început.

Deci, în acel moment, el nu mai însemna nimic,

iar tu erai totul. Sau aproape totul pentru el.

- Nu-i adevărat ? - Da, e adevărat.

Îmi spunea adesea: "tu eşti totul pentru mine".

- De ce zâmbeşti ? - Nu zâmbesc !

Ba, da ! Zâmbeşti şi mă priveşti într-un mod semnificativ.

Spune-mi că nu este adevărat !

Încerci să-mi spui că eşti dispusă să faci cu mine ce făceai cu Meyers.

Spune-mi dacă mă înşel.

Nu răspunzi, presupun că nu m-am înşelat.

Cu alte cuvinte, mi te oferi ca pe un obiect.

De exemplu acest scaun: nu are ochii, sâni, şolduri,

nici ochi rotunzi şi... mi se oferă... ! Fără pudoare, fără să gândească...

la fel ca tine... Dar eu trebuie să-l refuz...

pentru că acest scaun nu înseamnă nimic pentru mine.

- Pentru că nu am nici o relaţie cu el. - Dar relaţiile se pot crea !

Da, în teorie, da. Dar, cum pot să-ţi explic... ?!

Singura relaţie care poate fi între mine şi o femeie, e nimic !

La fel cum a fost până acum între noi doi.

Sau mai degrabă nu există.

Ne cunoşteam doar de jumătate oră.

Asta nu schimbă nimic. Să spunem că sunt impotent, dacă-ţi place aşa !

De fapt, eu nu sunt, dar să considerăm că aş fi fost.

- Trebuie să crezi că sunt. Ce faci ? - Plec !

Îmi pare rău, am întârziat. Ce pot să fac pentru tine ?

Pentru un timp n-o să mai pot preda, am nevoie de un an sabbatic...

Vrei să faci cercetare ?

Am nevoie de ceva timp, vreau să scriu o carte.

Nu ştiam că scrii.

Nu e încă scrisă, am doar note, e nevoie de lucru serios.

- Care e subiectul ? - E greu să spun în câteva cuvinte...

- Este în domeniul tău ? - În ce sens ?

- Filozofia. - Totul e filozofie.

Da, până la urmă, de ce nu ?

Asta poate fi considerată o aprofundare a studiilor tale.

Prezintă cererea pentru anul viitor, îţi garantez că...

Nu pot să aştept anul viitor ! Nu pot continua să predau,

nu am forţă, trebuie să mă opresc.

De ce atâta grabă ?

Mai precis, sunt şase luni de când eu şi soţia mea ne-am separat...

M-am dat seama că nu pot să mă împac cu mine însumi.

Nu mai am răbdare pentru nimic. Nici pentru cărţi, nici filme...

Nu mă mai interesează nimic, nici măcar muzica...

Nu am chef să văd pe nimeni, dar nu pot sta singur...

Nu pot sta la mine acasă, dar nici nu am chef să ies...

Nu reuşesc să adorm... vreau să lucrez... dar nu sunt în stare...

Nimic... pentru mine... totul e dezgustător !

Am momente în care vreau să mor.

Nu ai nevoie de un an sabbatic...

- Ai nevoie de un doctor, un specialist. - Credeţi ?

- Dacă e urgent, ia o pauză... - Dar nu voi fi plătit !

- Ştii ce e aşa special la tine ? - Nu.

Punctualitatea. E o mare virtute.

- Cecilia. Pot vorbi cu tine ? - De ce ?

Am nevoie să vorbesc după ce fac dragoste, altfel îmi fac griji.

- Atunci să vorbim ? - Meyers îţi spunea de ce te iubea ?

Of... ! Din nou Meyers.

Să vorbim despre altceva. Despre ce vrei să vorbim ?

Nu ştiu.

De ce nu, despre Meyers ? Din moment ce eu sunt interesat...

- Ce vrei să ştii ? - Îţi spunea vreodată de ce te iubea ?

Nu, mă iubea şi atât !

E întotdeauna un motiv mai profund. Meyers te iubea ca un nebun.

Chiar tu m-ai făcut să înţeleg, pentru el erai un viciu.

- De ce această mânie ? - Nu ştiu.

Nu pari genul de femeie care inspiră o mare pasiune.

Asta e adevărat.

Dacă trebuie să spun tot ce gândesc, acum că te cunosc mai bine...

Sunt chiar surprins, ca să nu spun dezamăgit...

Din ce mi-ai spus, m-am gândit că vei fi o femeie teribilă,

una din acelea ce pot distruge un bărbat.

Eşti doar o fată absolut normală.

Sunt sigur că ai fi o soţie foarte bună.

- Crezi ? - Da. Cu siguranţă.

Şi eu cred asta.

Cum explici pasiunea lui Meyers pentru tine ?

- N-o pot explica. - Gândeşte-te puţin.

- Nu pot, se vede că aşa era el. - Ce înseamnă asta ?

Pune-mi o întrebare la obiect, eu îţi voi răspunde !

O întrebare la obiect ?

Mă întrebi mereu despre sentimente sau gânduri, lucruri pe care le gândim sau nu.

Nici nu ştiu ce să-ţi răspund.

De exemplu...

Meyers ştia că raporturile voastre îi făceau rău la sănătate ?

- Da. - Ce spunea ?

A spus, " Voi muri din asta." Apoi a adăugat:"Nu contează".

Nu contează !

Într-o zi, în timp ce făceam dragoste, mi-a spus...

" Continuă", vreau să continui fără să te gândeşti la mine.

" Chiar dacă protestez, chiar dacă nu mă simt bine,

" chiar dacă îmi vine să mor."

Te iubea pentru că-l făceai să moară.

Te-a folosit să se sinucidă.

O sinucidere reuşită, pregătită cu luciditate.

Poate că ai dreptate.

Se pot ştii lucruri, dar nimeni nu poate scăpa de destin.

- Trebuie să plec. - Bine. Trebuie să lucrez.

Martin, nu mai fi aşa de amorf şi pasiv,

să te complaci în depresia ta.

Ştii că abstinenta te face insuportabil ? Ar trebui să încetezi.

- Am făcut-o. - Serios ? O cunosc ?

Nu, e o fată întâlnită în circumstanţe ciudate, cu câteva săptămâni în urmă.

Bine. Trebuie să fie plăcut.

Nu, greşeşti ! Nu-mi place deloc.

E total neinteresantă, deja mă gândesc cum să scap de ea.

- De ce ? E urâtă ? - Nu chiar.

Atunci, e proastă ?

Nu, nu deloc. Nu spune niciodată nimic stupid.

E complicat. Mă plictiseşte pentru că nu am nici un raport cu ea.

Singurele rapoarte ce le pot avea cu ea sunt cele fizice.

De ce te plângi ? Asta nu e aşa de rău.

Nu îţi poţi imagina cât de aproximativă este, nu există nici o conversaţie.

Şi când vorbeşte, este taciturnă.

Are un singur mod de exprimare, sexul.

Uneori, când e întinsă nud în faţa mea cu picioarele desfăcute...

mi se pare că sexul ei e mai expresiv decât gura.

Cu toate astea, nu este senzuală, are doar apetit sexual frenetic.

Când mă sărută, buzele ei sunt moi, inerte, reci,

dar în acelaşi timp îmi dă lovituri dure cu sexul ei, dominatoare...

Şi când facem dragoste...

burtica ei face mişcări posesive, ritmice,

ca o maşină care nu se poate opri...

Merge pe mine, mă copleşeşte cu corpul ei...

să mă facă să-mi vină, iar ea să-i vină până la ultimul spasm.

Şi după orgasm, atunci...

faţa ei este calmă, inexpresivă...

Zâmbeşte şi în acelaşi timp pare că nu mă vede...

Nu e răceală, nici detaşare, e cu totul altceva...

Nu te cred, fata asta nu există.

Hei ! Taxi !

Vino repede.

Strânge-mă puternic.

- Vrei să tragi perdelele ? - De ce ?

Eu nu pot face dragoste în lumină.

Vrei să te duci să închizi uşa de la cameră ?

Nu suport să fac dragoste cu uşa deschisă.

Ce dificil eşti !

Scuză-mă, vrei să scoţi telefonul din priză ?

Ieri a sunat când era mai frumos, deşi nu am răspuns mi-a cam stricat plăcerea.

E al treilea...

Mai fă-mi o mică favoare, Cecilia. Adu-mi ţigările de pe birou.

După ce fac dragoste, îmi place să...

... Ia !

Şi chibritele ?

Acum că sunt în picioare... îţi mai trebuie ceva ?

Dacă tot ai adus vorba, du-te în bucătărie şi închide gazul.

- Mi se pare că l-am lăsat deschis. - Şi apoi ?

Apoi pune nişte muzică. La radio, dar nu prea tare.

Ce e asta ? De ce nu vrei să faci ce ţi-am cerut ?

Doar aceste două lucruri, sau mai sunt şi altele ?

Numai astea.

Îmi pare rău. Trebuie să te mai ridici odată.

Trebuie să te ridici din nou.

Am nevoie de o scrumieră.

Nu-mi place să dau scrumul pe podea.

Îmi pare rău.

- Ne vedem mâine. - Da.

Cecilia a plecat. Mi-e ruşine de mor.

- Ce s-a întâmplat ? - Am fost crud cu ea.

Uneori, pare ca un vid, fără simţuri, ca un obiect opac.

Am adus-o la viaţă făcând-o să sufere, am chinuit-o ca să am un raport cu ea.

Mă dezgustă să fiu crud, e o clară demonstraţie de slăbiciune.

- Tu eşti slab. - În ce sens ?

Nimic, nu am vrut să spun asta.

Am sunat pentru confort, nu pentru sarcasm, dacă e nevoie închid.

Bine.

Stai, am nevoie de ajutorul tău.

Ai dreptate, Cecilia face un sadic din mine, reuşeşte pentru că mă plictiseşte.

Trebuie să o părăsesc. Nu vreau să sufere, mă iubeşte.

- Cum poţi fi aşa sigur că te iubeşte ? - Pentru că o simt.

Mi se pare că te înşeli având încredere.

Cum pot să fac această despărţire mai puţin umilitoare ?

Nu ştiu... Un cadou.

Treceam pe aici. Am încercat să sun.

- Nu pari prea bucuros să mă vezi. - Ba sunt. Cât e ceasul ?

E ora prânzului. Putem lua prânzul împreună ?

Da, dar să ne grăbim. Am multă treabă.

- Eu şi Jean-Paul... - Da. Ce e ?

Ne-am despărţit. Ştii ce mi-a făcut ?

Într-o seară, doar ce deschisesem uşa... şi mi-a tras una.

Cred că nu era prima dată.

Da, dar înainte a fost din dragoste, de data asta mi-a tras una din ură.

- Imediat am reacţionat şi l-am zgâriat. - O palmă de ură ?

Sigur. Iubirea e ca ura, sunt lucruri care se simt...

Oricum, a admis că începuse să mă urască.

- Aşa că am decis să ne separăm. - Aţi făcut bine.

- Ce vrei să spui ? - Bineînţeles... Cât e ceasul ?

- 12.20. - Eu plec.

Nu, ascultă... Mă laşi aşa ? Doar ce-am început să-ţi povestesc.

Ţi-am spus că nu am prea mult timp. ne întâlnim altădată.

- E târziu, am o programare. - Cu Cecilia, presupun.

Am crezut că ai lăsat-o.

Am să-i spun azi. Chiar dacă am lăsat-o cu mult timp în urmă.

- Ceva îmi scapă. - Ţi-am spus că nu e nimic între noi.

Cu excepţia raportului sexual.

Eşti prea jos, la pământ... Nu se poate vorbi cu tine.

Am fugit.

- Alo ! - În sfârşit.

Nu am sunat ieri pentru că telefonul era deranjat.

- Ne întâlnim la aceiaşi oră ? - De ce nu ai venit ieri ?

- Pentru că nu am putut. - De ce nu ai putut ?

Am avut treabă.

Bine. Ne vedem mai târziu.

Dacă o femeie nu vine la întâlnire înseamnă că nu te mai iubeşte ?

Nu întotdeauna. Depinde de persoană.

Dacă o femeie nu spune 'te iubesc' mai poate fi încă îndrăgostită ?

- Şi vice-versa. - În ce sens ?

Vice-versa.

Scuzaţi-mă...

Dacă o femeie i se oferă unui bărbat şi simte plăcere înseamnă că e îndrăgostită ?

Desigur.

Îmi spui te rog cât e ceasul ? Al meu a stat.

E două.

E două ? Azi timpul nu trece deloc.

Aşteaptă. Întâi trebuie să-ţi spun ceva.

Nu, mai întâi îmi dai o guriţă.

Spune-mi.

De acum nu ne mai putem vedea zilnic, numai de două ori pe săptămână.

- Serios ? De ce ? - Calmează-te, nu te enerva !

Sunt calm, nu-ţi face griji, vreau numai să ştiu de ce.

Ai mei se plâng pentru că te văd în fiecare zi.

Nu le-ai spus că îţi dau lecţii de desen ?

Da, dar de două ori pe săptămână.

Trebuie să găsesc scuze pentru celelalte zile. Deja au înţeles.

Nu e adevărat, nu se plângeau când te vedeai zi cu zi cu Meyers.

Meyers avea peste şaizeci de ani. Îl cunoşteau bine, aveau încredere în el.

Foarte bine, prezintă-mă alor tăi !

Bine, dar până atunci ne vedem de două ori pe săptămână.

- Spune adevărul, nu vrei să mă mai vezi. - Ce legătură are cu ce ţi-am spus ?

Ţi-am spus că de aici în colo trebuie să ne vedem de două ori pe săptămână, asta-i tot.

În realitate vrei să ne despărţim, dar nu ai curaj s-o spui şi mă pregăteşti...

Azi spui de două ori pe săptămână, mâine de două ori pe lună...

Iar la sfârşit îmi vei spune adevărul.

Care adevăr ?

Bine, facem cum vrei tu. De azi ne vedem de două ori pe săptămână.

Să schimbăm subiectul.

- Ce ai ? De ce eşti aşa de serios ? - Am spus să schimbăm subiectul.

Azi am trecut chiar pe lângă tine şi nici nu m-ai observat.

- Serios ? Serios, unde ? - În faţa intrării din parc.

- La ce oră ? - Pe la două.

- Da, eram cu un prieten actor. - Cum îl cheamă ?

- Momo. - Ce nume e ăsta ?

Aşa îi spun eu.

Păreaţi foarte intimi. Cel puţin după felul cum vă plimbaţi.

- Ce fel ? - Ridică-te.

- De ce ? - Ridică-te !

Uite aşa !

Aşa e, mereu face asta.

- De cât timp îl cunoşti ? - De două săptămâni.

- Îl vezi des ? - Ocazional.

- Azi aveai întâlnire cu el ? - Da, vrea să mă ducă la film.

- Te vei duce cu el ? - Încă nu ştiu.

- Apoi unde v-aţi dus ? - Să bem o cafea.

Şi după cafea ?

Ne-am dus în parc, apoi l-am lăsat, ca să vin la tine.

- Nu vrei să faci dragoste ? - Nu, vreau să ştiu adevărul.

- Care adevăr ? - Adevărul.

- Ăla care e ! - Eu nu te înţeleg.

Ieri nu ai venit la întâlnire şi nici măcar nu mi-ai spus...

Azi vrei să ne vedem mai puţin... Ce e în spate la toate astea ?

Ţi-am mai spus, părinţii mei nu sunt mulţumiţi.

Te superi aşa mult dacă nu mă vezi zi cu zi ?

- Da. - Bine, uita ce am spus.

Ne vom întâlni în fiecare zi.

Numai că trebuie să fim mai atenţi, trebuie să ne vedem la ore diferite.

Voi suna în fiecare dimineaţă, să-ţi spun la ce oră ne vedem.

- Acum eşti bucuros ? - Da. Mulţumesc.

Dacă vrei, ne vedem de 4 ori în loc de 7.

Nu, e bine în fiecare zi. Voi găsi scuze.

Spune-mi adevărul, credeai că te înşel cu Momo ?

A fost minunat azi.

Nu e minunat de fiecare dată ?

Nu, de fiecare dată e altfel. Azi a fost minunat.

- De ce ? - Nu e o explicaţie.

- Ştii de câte ori mi-am dat drumul ? - De câte ori ?

- De trei ori. - Nu e întotdeauna aşa ?

Nu.

E adevărat că Meyers a murit în timp ce făceaţi dragoste ?

De ce vrei să ştii ?

Vreau să ştiu. Ei bine ?

Nu. S-a simţit rău în timp ce făceam dragoste, dar a murit mai târziu, când nu mai făceam.

- Tu mă minţi ! - Ba, da. Asta e adevărul.

La început mi-a fost frică, am crezut că a murit.

Apoi şi-a revenit şi l-am dus în pat.

- Nu eraţi în pat ? - Nu.

- Unde eraţi ? - Câte vrei să ştii...

- Unde eraţi ? - Pe scară.

- Pe scară ? - Da, voia să facă dragoste continuu.

- Îl trădai pe Meyers ? - Iar începi...

- Răspunde-mi, te rog ! Îl trădai ? - Câteodată. Era aşa plictisitor...

- Ce înseamnă asta ? - Plictisitor.

Trebuie să plec.

Acum trebuie să plec.

Du-te dincolo, e un cadou pentru tine.

- Pentru mine ? - Da.

Mulţumesc.

Încetează, trebuie să plec.

- Ai o fată... ! Ce s-a întâmplat ? - Nimic.

Deci, ai reuşit să o laşi pe Cecilia ta ?

Nu, nu a venit la întâlnire.

Trebuie să te fi simţit prost cu cadoul...

- Crezi că sunt plictisitor ? - De ce ?

Cecilia mă înşeală pentru că mă găseşte plictisitor.

Credeam că tu o găseşti plictisitoare.

E adevărat... e adevărat că mă plictiseşte.

Eşti din ce în ce mai misterios.

Cu cât o iau mai mult, cu atât o posed mai puţin...

Făcând dragoste aşa des, irosesc energia de care am nevoie să o posed cu adevărat.

Ai început să spui lucruri fără sens, e o nebunie.

Nu mai am chef să văd filmul, hai să mâncăm ceva !

Nu, nu, eu văd filmul. Tu fă cum vrei !

Meyers venea des la voi acasă ?

- Aproape în fiecare zi. - Pentru ce ?

Venea la prânz, sau pentru o cafea.

- Aţi mai făcut dragoste la tine acasă ? - Da, câteodată.

- Unde ? - Nu mai ştiu.

- Încearcă să-ţi aminteşti. - Odată, în bucătărie...

În bucătărie ! Nu puteaţi să o faceţi în camera ta ?

Când avea chef să facă dragoste o făcea unde se nimerea.

Nu uita că azi am lecţia, după prânz trebuie să mergem la tine acasă.

De ce toată înscenarea asta ?

Cecilia, trebuie să speli vasele.

Le spăl în seara asta, cele de ieri şi cele de azi.

- Şi cele de alaltăieri ? - Mami, el e profesorul meu de desen.

Încântată ! Nu ştiam că a venit profesorul.

Arată-i camera de zi. Trebuie să termin să gătesc.

- Ai uitat numele meu de familie ? - Nu. Nu l-am ştiut niciodată.

Eşti Martin... N-am gândit să te întreb.

Care este numele tău ?

Nu are importanţă. Azi mă simt nenominabil.

Cum vrei.

Tati, ţi-l prezint pe profesorul meu de desen.

Bună ziua.

Eu nu pot să vorbesc.

Stai aici cu tatăl meu, eu voi pregăti masa.

Ce mai faceţi ?

Spune că nu e surd, nu e nevoie să urli !

Scuzaţi-mă, am întrebat, ce mai faceţi ?

Spune că atunci când e vânt puternic zilele i se par mai lungi.

Acum nu lucraţi ?

Spune că nu poate lucra aşa, o să lucreze când o să fie mai bine.

Îmi imaginez că face tratament ?

În acest moment face tratament cu raze şi speră să se vindece într-un an.

E gata. Puteţi să staţi la masă.

Îl cunoşteaţi pe profesorul Meyers, nu-i aşa ?

Da, puţin.

Era un om aşa bun, aşa simpatic, aşa inteligent...

Nici nu vă puteţi imagina ce impresie mi-a produs moartea lui.

- Da. Şi nu era aşa bătrân. - Exact 65 de ani.

Dar nu arăta nici măcar de 50. Îl cunoşteam numai de doi ani,

dar într-un anumit fel era ca şi cum făcea parte din familie.

Era foarte ataşat de Cecilia, o considera ca pe fica lui...

- Poate nepoata sa. - Da.

Nici măcar nu voia bani pentru lecţii...

Spunea: 'inteligenţa nu se poate cumpăra'.

Poate că şi eu ar trebui să-i dau Ceciliei lecţii gratuite !

Cu dvs e diferit. Profesorul ţinea mult la Cecilia.

- Venea des ? - Aproape în fiecare zi.

La masă era tot timpul un tacâm pentru el.

Dar nu voia să profite... mereu încerca să se revanşeze.

Participa la cheltuieli, aducea dulciuri, vin, flori...

Spunea: Voi sunteţi familia mea.

Sărăcuţul ! Era despărţit de nevastă.

Şi trăia singur.

Da-ţi-mi farfuria !

Scrie, ştii că profesorul nu te poate înţelege !

Refuza să scrie, spune că nu e mut.

Străinii nu te înţeleg. Ar face bine să scrie.

Spune că nu-i plăcea de Meyers. Aş fi curioasă să ştiu ce i-a făcut !

Spune că Meyers se comportă aici ca şi cum ar fi fost stăpânul casei.

Soţul meu este absurd.

- Aţi înţeles ? - Nu.

Spune că Meyers îmi făcea curte.

Lui Meyers îi plăcea să-mi facă complimente,

făcea pe galantul, dar nimic altceva.

- Scuzaţi-mă. - Vă rog...

Eşti aici.

Dă-te la o parte, trebuie să mă pieptăn.

- Ce face tatăl tău toată ziua ? - Nimic.

- Nimic ? - Cum, nimic ?

- Nimic. Asta e tot. - Ne e niciodată, nimic !

Stă în fotoliu şi ascultă la radio.

- Ce boală are ? - Cancer.

- Ce spun doctorii ? - Că are cancer.

- Nu se spune că se va face bine ? - Nu.

- Deci, va muri. - Spun că va muri în curând.

- Îţi pare rău ? - Da.

- Doar asta poţi să spui ? - Ce altceva pot să spun ?

Mă tem că medicii au dreptate.

- Adică ? - Că va muri în curând.

- Da. Spun că va muri în curând. - Voi ce veţi face ?

- Ce să facem, ce ? - Cum veţi locui când va muri ?

- La fel ca acum. - Adică, cum ?

- Avem un magazin. - Un magazin ! Nu mi-ai spus.

Nu m-ai întrebat niciodată.

- E profitabil ? - Nu, nu prea e.

- Te gândeşti vreodată la moarte ? - Nu. Nu mă gândesc niciodată.

- Nici când te uiţi la tatăl tău ? - Nu.

Oricine altcineva s-ar gândi în locul tău.

Sunt bine. De ce trebuie să mă gândesc la moarte ?

- Mai sunt şi ceilalţi. - Ei bine, desigur...

- Nu eşti sigură ? - Da.

Crezi că tatăl tău se gândeşte vreodată la moarte ?

- Îi e frică de moarte ? - Încă cum... !

- Atunci, ştie că o să moară. - Nu, nu ştie.

- Tu te gândeşti la asta ? - La ce ?

Că el o să moară.

Nu. Cât trăieşte, mă gândesc că trăieşte.

- Ştii că te vreau ? - Am observat.

Haide, vreau să mă schimb.

- Semeni mult cu mama ta. - Da.

- Fizic, sigur. Iar caracterul ? - Ce vrei să spui ?

Cum e, bună, rea, nervoasă ? Ce caracter are ?

- Un caracter oarecare. - Oricum, ea ştia de Meyers.

Nu, nu ştia.

Atunci de ce nu a repetat exact cuvintele tatălui tău ?

- Ce cuvinte ? - Crezi că nu am observat ?

Tatăl tău a spus că nu-i plăcea de Meyers pentru că îţi făcea curte...

iar mama ta a vrut să mă facă să cred că îi făcea curte ei. Nu-i aşa ?

Da.

Atunci de ce voia să mă facă să cred că Meyers îi făcea curte ?

- Pentru că era adevărat. - Ce era adevărat ?

Că Meyers îi făcea curte.

I-am cerut eu ca ea să nu-şi dea seama că e îndrăgostit de mine.

Foarte inteligent.

Vino !

- Mergem la mine acasă. - Trebuie să aştept un telefon.

- Şi ce ? - Depinde de telefon.

Cine trebuie să sune ?

- Un producător, pentru o întâlnire. - De ce nu-mi spui adevărul, e actorul ăla...

- Ce actor ? - Momo.

L-am văzut ieri, nu pot să-l văd în fiecare zi.

Am fost împreună la producător, dar a fost ocupat. Mă va suna azi.

Momo o să sune. De ce nu vrei să recunoşti ?

- Nu e adevărat. - Lasă-mă să răspund în locul tău.

Dacă îţi face plăcere !

Nu e nevoie, nu am nevoie de dovezi. Vreau numai să înţelegi un singur lucru.

Care ?

Nu vreau să mă iubeşti. Vreau să-mi spui adevărul.

Adevărul este că azi nu-l văd pe Momo.

Dar dacă vrei, pot să-ţi spun că trebuie să-l văd.

Alo ! Da.

Bine.

Bine.

La revedere.

Vino !

Am puţin timp, trebuie să mă duc la producător.

Dacă vrei să facem dragoste, trebuie să ne grăbim.

- Nu. - De ce, nu ?

- Nu-mi place repede. - De ce repede ?

Vom face ca de obicei, apoi voi pleca.

Nu, am spus, nu !

Poţi să mă duci ?

Tu mă faci să te aduc la amantul tău pentru că

nu ai chef să iei autobuzul plin de oameni.

Ce e ? Cruzime, perversiune... ?

Eşti doar insensibilă dar şi mai rău...

Vrei să ştii de ce nu am vrut să facem dragoste ?

Da.

Măcar o dată am vrut să nu fie cum era cu Meyers.

Opreşte ! E aici !

Pa !

Cu cine vorbeai, a fost ocupat 20 de minute.

- O prietenă. - Ce prietenă ?

- Valentine. - Care Valentine ?

Valentine Voboronsky.

Aş putea să vorbesc cu Valentine, vă rog ?

- E plecată. - De cât timp ?

A plecat dimineaţă devreme. Cine vrea să ştie ?

- Ai minţit. - De ce ?

Mi-ai spus că vorbeai cu Valentine, am sunat-o şi a plecat dimineaţă.

Ei şi ? M-a sunat de la un bar.

Nu m-am gândit la asta. M-am pierdut cu firea.

Şi mie mi se întâmplă.

Mi-am petrecut zile aşteptând să mă suni,

atunci când suni sunt o epavă, nu suni, iar când suni mă minţi...

Ştii că telefonul ăsta sună la prânz zi de zi

iar la capătul firului eşti tu, calmă şi precisă ca o secretară ce fixează întâlniri.

Ne vedem mâine.

Eşti tu, Sophie ! Ce noroc că te-am găsit !

- A trecut ceva vreme. Ce mai faci ? - Rău, foarte rău...

- Vocea ta tremură. - Cecilia mă trădează.

Eşti sigur ?

Nu, nu sunt sigur ! E imposibil să ştiu adevărul.

Am încercat să aflu ce face în fiecare zi, tot felul de strategii...

Am impresia că mă minte, nu reuşesc să înţeleg diferenţa dintre adevăr şi minciună.

Dacă afli adevărul, se rezolvă problema ? Eşti sigur ?

E singura cale, îmi pot ucide iubirea pentru ea.

Este dragoste, trebuie să recunosc.

Sunt obosit.

Încetează să o mai vezi.

Ea mă înşeală ! Cum să pretind să n-o văd ?

Trebuie să o controlez, să fiu cu ochii pe ea.

- Oh, nu, nu face asta. - Trebuie, nu am de ales.

- Aşa o vei umili. - Nu-mi pasă, nu mai rezist.

Vrei să-mi spui de ce nu-mi asculţi sfaturile ?

Pentru că-mi spui numai prostii, nu înţelegi nimic.

Dacă discuţi aşa... să nu mă mai suni !

- Tu, din nou ! Ce vrei ? - M-am gândit, trebuie să te văd azi !

- Imposibil. - De ce, imposibil.

- Nu pot. - Trebuie să mergi iar la producător ?

- Asta e ? - Ne vedem mâine.

- Pot vorbi cu Cecilia ? - A plecat.

- Când ? - Cam de un sfert de oră.

Se întâlneşte cu prietenul ei, actorul, o ajută să intre în cinema.

După amiază avea o întâlnire cu un producător important.

Crezi că fiica mea va ajunge o stea ?

Asta cu siguranţă...

- Te superi dacă stau în locul tău ? - Da, te rog !

Mulţumesc. Pot să vă ofer o cafea pentru deranj ?

- Sunteţi foarte amabil. - O altă cafea pentru domnu' !

- Ce vă aduc ? - Nimic. Mulţumesc !

Vreau să ştiu dacă Cecilia s-a întors.

- Cecilia nu s-a întors. - Sunteţi sigură ?

- V-aţi uitat în camera ei ? - Desigur !

O fi ajuns înaintea mea, sau deja a plecat.

Mulţumesc mult.

Alo, da...

Aşteptaţi.

E pentru tine.

Da, ca de obicei.

Ce e ? De ce faci faţa aia ?

Nu e treaba ta ce fac clienţii, ai înţeles ?

Grăbeşte-te, spală paharele.

- Suge bine ? - Prostule !

Te vezi des cu Momo ?

- Câteodată. - Deci îl cunoşti bine ?

- Da, îl cunosc bine. - Spune-mi ce crezi !

- În ce sens ? - Ce părere ai despre el.

Nu o fac. De ce, ar trebui ?

Ce părere ţi-ai făcut despre el ? Cum ţi se pare ?

- Simpatic ! - Şi atât ?

Da. E simpatic. Asta e tot.

Ei bine eu sunt simpatic, tu eşti simpatică, tatăl tău e simpatic...

Nu spui prea mult când spui că unu e simpatic.

- Ce ar trebui să spun ? - Defecte, calităţi...

Bun, rău, inteligent, prost... ? Zgârcit, generos... ?

Nu ştiu. Orice.

Nu vrei să vorbeşti ?

N-am nimic de spus. Nu m-am gândit.

Ai observat că am mutat patul ?

- Da. - Deci, vezi patul ?

De ce, n-ar trebui ?

Cum se face că vezi patul şi nu poţi vedea caracterul prietenului tău actor ?

Patul se vede, dar caracterul cuiva e invizibil.

- Mi-au spus că nu e un actor bun. - Nu mă pricep.

- Câţi ani are ? - Nu ştiu.

E mai bătrân sau mai tânăr decât mine ?

Nu ştiu, poate mai tânăr.

Cel puţin 10 ani. Are un tată, mamă, surori ?

Cred că da, noi nu vorbim despre asta.

- Atunci despre ce vorbiţi ? - Despre multe lucruri.

- Dă-mi exemple ! - Nu ştiu, doar vorbim.

Eu îmi amintesc tot ce-am vorbit.

Eu nu-mi amintesc nimic.

Cum l-ai descrie dacă ai fi obligată s-o faci ?

Nimeni nu mă forţează aşa că nu sunt obligată.

O să-ţi spun eu, e înalt, atletic, ochi negri, părul galben, mâini mari, piept îngust.

- E vanitos. - Ce înseamnă vanitos ?

Înseamnă prost.

E adevărat, are mâinile mari şi pieptul îngust.

Acum că ai adus vorba, îmi amintesc.

Dacă nu ţi-aş fi spus eu, nu ţi-ai fi dat seama ?

Nu, eu nu sunt ca tine.

Nu văd toate detaliile, pentru mine sunt simpatice sau antipatice.

- Ce părere ai de mine ? - Multe.

- Serios ? Ce ? - Nu ştiu. Multe.

Spune-mi măcar una.

Poate pentru că-mi ceri tu, dar nu-mi vine nimic în minte.

Desigur...

Acum nu-mi vine în minte nimic.

- Absolut nimic ? - Nu.

Dar ai spus că te gândeai la multe lucruri...

Ştiu, dar am greşit.

Nu te deranjează să nu gândeşti nimic despre bărbatul cu care faci dragoste ?

Nu, de ce ? Trebuie să crezi ceva ?

Plec.

Acum du-mă acasă, am întârziat.

Sophie, mintea mea e goală.

E goală pentru că Cecilia îmi scapă, sunt incapabil să o posed.

E goală pentru că îmi scapă realitatea, Cecilia e realitate.

Cuvintele astea două sunt legate, ştiu.

Şi sună tot mai slab în mintea mea.

Scuzaţi-mă, îmi spuneţi vă rog cât e ceasul ?

- Ce ? - Ora...

Hai ieşi... mai repede !

Hai, ieşi frumoasa mea ! Acum te culeg eu, ca pe o floare.

Urcă !

- Ce faci aici ? - Dar tu ?

Am fost la producător, locuieşte puţin mai sus...

Cum se numeşte producătorul ăsta ? Nume şi prenume.

Leon Gayard.

Unde locuieşte ? Strada, numărul, etajul...

115 rue Manilmontant, etajul patru.

Te-am văzut ieşind de la 115, dar nu era prietenul tău actor.

- Ba, da. Am fost împreună. - Pentru ce ?

- Pentru un loc de muncă. - Ce loc de muncă ?

- Un film. - Cum se numeşte acest fim ?

Nu ne-a spus.

- Unde v-a primit ? - În camera de zi.

Descrie-l, mobilier, apartament, repede !

Ca orice alt salon.

Cum ar fi...

Un salon cu masă, scaune, canapele.

- Ce culoare avea canapeaua ? - N-am observat.

Ce culoare au chiloţii lui Momo ? Cu siguranţă i-ai văzut.

Ştiam că vei începe din nou cu insinuările.

Nu e niciun Leon Gayard pe rue Manilmontant 115.

Se vede că numărului lui nu e în cartea de telefon.

Dar e un anume Momo care în realitate se numeşte Maurice Mayard.

- Nu e posibil. - Priveşte.

Ce coincidenţă. Maurice şi Leon în acelaşi bloc.

Da, Leon locuieşte la etajul 4 iar Momo la primul.

Bine, hai să mergem la Leon Gayard să vedem dacă locuieşte acolo.

- E adevărat. - Ce e adevărat ?

Că eu şi Momo ne vedem.

Vă vedeţi ! Ştiu că vă vedeţi ! Ce înseamnă, vă vedeţi ?

Că facem dragoste.

- Şi o spui aşa ? - Şi cum ar trebui s-o spun ?

De ce ai făcut-o ?

- Pentru că mi-a plăcut. - Nu ştii că n-ar trebui ?

De ce-ar n-ar trebui s-o fac ?

Pentru că nu se trădează bărbatul care-l iubeşti, tu mi-ai spus că mă iubeşti.

E adevărat, te iubesc, dar îl iubesc şi pe Momo.

Deci, pentru plăcerea ta eşti gata să mergi cu oricine,

un pictor, un actor, un mecanic.

Eşti ca o fiară înfometată,

îi cedezi lui, apoi mie şi amesteci sămânţa noastră în burta ta.

- Ştii ce eşti ? - Nu.

O curvă.

Îţi dai seama că ce ai făcut te arată altfel în ochii mei ?

De ce nu vorbeşti, de ce nu spui nimic ?

- N-am nimic de spus. - Eşti o curvă !

Tu laşi tratată ca o curvă şi nu spui nimic ? Unde te duci ?

- Plec. - Unde ?

- E mai bine să nu ne mai vedem. - Aşteaptă. Încă nu am terminat.

De ce să mai vorbim ? Suntem diferiţi.

- Rămâi cu mine. - Du-mă acasă.

Ce faci ?

Vreau să fac dragoste cu tine pentru ultima dată.

- Nu vreau, s-a terminat. - Rămâi cu mine.

Proasto !

Sunt la tine la parter. Pot să urc ?

- Nu. - Eşti cu cineva ?

Mai mulţi.

- Totul e în regulă ? - Bine. De ce ?

- Eşti supărată ? - Nu. Mai degrabă iritată.

M-am săturat de tot şi de toate.

- Ce s-a întâmplat ? - Nimic, am devenit mizantropă.

Mizantropii au speranţe mari, şi sunt mereu dezamăgiţi.

Un vis de crimă, o dată pe zi te ţine departe de psihiatru.

Ce optimism !

Rahat ! Nu e posibil.

Ce surpriză, Martin ! Ce mai faci ?

- Bună seara, sunt Martin. - Pierre.

- Ai luat cina ? - Nu.

- Vrei puţin vin ? - Da, mulţumesc.

- În ce stadiu e cartea ta ? - Cred că am văzut sfârşitul.

În sfârşit, o putem citi.

Am pierdut mult timp, dar acum că pot reîncepe să trăiesc normal

vreau să trec la treabă...

- De ce ? Ce s-a întâmplat ? - M-am ocupat de o fată...

Nu mă gândeam la altceva, parcă eram posedat, mintea nu-mi mai funcţiona.

În fiecare zi o supravegheam

şi n-am văzut-o ieşind din casa actorului.

Am ajuns să cred că era invizibilă.

- Ce actor ? - Iubitul ei.

Aşteptarea a fost oribilă, eu aşteptam să termine să facă dragoste.

În fiecare minut, îmi imaginam comportamentul său

acum îşi scoate bluza, ori e nudă, se apropie de pat...

deasupra lui, mai are puţin şi are orgasm...

Se poate prevedea totul, mai puţin sentimentele.

Mi-am imaginat de mii de ori că o văd cu actorul...

dar când i-am văzut împreună, nu mi-am imaginat că voi suferi aşa de mult.

Niciodată.

- Noi plecăm. - Sper că nu din cauza lui !

Nu. Suntem foarte bucuros că ne vedem din nou.

Şi tu pleci ?

Aş rămâne cu plăcere, dar profit ca să nu merg pe jos.

- Nu, te pot duce eu... Iar tu... - Eu ce ?

- Pleci ? - Nu.

Eu plec.

- Acum e sigur, Cecilia are un iubit. - Era de înţeles.

- Eu încă o vreau, chiar mai mult. - Bineînţeles.

Nu-i dispreţuiesc, ea nu trăieşte în lumea noastră.

Ce vrei să faci ? S-o împarţi cu celălalt ?

Nu, e mai bine aşa. Să stea cu actorul ei.

Oricum, nu va dura mult. Ar trebui să-i vezi părul galben.

Mi-e somn. Te rog să pleci.

Nu pot sta singur. Lasă-mă să dorm aici.

- Nu. - Cum să nu ?

Nu mă pot întoarce la mine. Trebuie să vorbesc cu tine.

Despre Cecilia ? Cred că am auzit destul.

- De ce o urăşti ? - Dar nu o urăsc.

Nu mă interesează, nici nu o cunosc.

Uită-te la tine cum ai ajuns, pari o cârpă.

Îmbrăţişează-mă, strânge-mă în braţele tale...

Nu !

Pleacă de aici. Nu pot să cred asta !

Pleacă ! Dispari !

Afară !

- Pot vorbi cu Cecilia ? - Cu Cecilia ?

- Nu e acasă ? - Ba, da. Doarme.

Cât e ceasul ?

Puteţi s-o trezeşti ? Trebuie să vorbesc cu ea.

Cecilia, s-a terminat ?

Cum vrei tu ! Dacă vrei să continuăm, continuăm !

- De vrei să continuăm ? - Pentru că m-am obişnuit cu tine.

Şi dacă-ţi cer să-l părăseşti pe Momo, o vei face ?

Nu.

Ai fi putut să răspunzi cu mai puţină convingere.

Îmi pare rău.

Ne vrei pe amândoi.

Nu e vina mea, îmi place cu amândoi.

- Deci trebuie să te împart cu el. - Ce contează pentru tine ?

Voi veni la tine ca de obicei, nu se va schimba nimic.

Nu poţi iubi doi bărbaţi în acelaşi timp.

Însă e posibil.

- Frumoasă rochie. - Mulţumesc.

Arăţi fericită.

Sunt fericită pentru că sunt cu tine.

Mulţumesc.

Ce facem ?

- Să ne plimbăm puţin. - Da.

Ce e ? De ce nu spui nimic ?

Te doresc mult ca să trădez iar.

Tu mă doreşti mereu.

- Nu-ţi place ? - Nu îţi cer nimic.

Vrei să mergem la mine acasă ?

Ce e în neregulă ? Care e problema ?

- Am uitat, azi nu pot face dragoste. - De ce ?

- Mă doare burta. - Mincinoaso !

Acum mă crezi ?

Cu tine, întotdeauna totul e adevărat.

De ce nu mi-ai spus imediat ?

Dar vom petrece toată ziua împreună.

- L-ai văzut ieri ? - Pe cine ?

- Pe cine altcineva ? - Da, l-am văzut.

L-ai văzut sau ai făcut dragoste cu el ?

Doar ştii ! Când spun că l-am văzut înseamnă că am făcut dragoste cu el.

- Aţi făcut mult ? - Ca de obicei !

Ce simţi când el te ia... ?

Sunt lucruri care nu se pot explica.

- E mai bine decât cu mine ? - Nu ştiu.

Cum, nu ştii ?

- Nu m-am gândit niciodată. - Ei bine, încearcă, te rog.

- Simt că mă iubeşte. - Şi cu mine ?

Şi cu tine.

Îmi imaginez că îţi face plăcere.

Îţi place ?

Tuturor femeilor le place să se simtă iubite.

Cu mine îţi place mai mult sau mai puţin ?

- Nu ştiu, e diferit. - Bine. Am înţeles !

- Ce s-a întâmplat ? - Nimic. E inutil să vorbim.

Spune-mi, dacă pentru un motiv nu l-ai mai vedea pe Momo,

i-ai simţi lipsa ?

Nu s-a mai întâmplat. Cum pot să ştiu ?

Am înţeles, dar încearcă să-ţi imaginezi.

- Da, cred că da. - Şi dacă nu m-ai mai vedea...

Imaginează-ţi.

Îmi amintesc că m-am simţit rău când mi-ai spus că trebuie să ne despărţim.

Mult sau puţin ?

Cum se poate măsura durerea ? Da, îmi părea foarte rău.

Îl iubeşti mai mult pe el sau pe mine ?

Sunteţi diferiţi.

Trebuie să plătiţi consumaţia.

- Unde te duci ? La Momo ? - Da.

- Imediat ? - Nu, în jumătate de oră.

- Mai rămâi puţin cu mine ? - Da.

- Aţi ieşit ieri seară ? - Da.

- Unde aţi fost ? - La un restaurant.

- Despre ce aţi vorbit ? - Nu-mi amintesc.

Încearcă. A fost ieri seară.

Ştii că nu am memorie, nu-mi amintesc ce-ai spus acum 5 minute.

- Te ţinea de mână în timp ce vorbeaţi ? - Da, cum ai ghicit ?

Genunchii voştri se atingeau sub masă ?

Nu se putea, stăteam unul lângă altul.

Ce mai făcea, te mângâia ?

M-a mângâiat pe obraz şi m-a sărutat pe gât.

Cuvintele nu ţi le aminteşti, dar mângâierile da.

Nu mi le amintesc pentru că nu vreau.

V-aţi certat !

- Nu, dar el mereu mă forţează. - De exemplu, ce ?

- Dacă-ţi spun te superi. - Spune-mi, nu mă supăr.

Voia să-i pun mâna... ai înţeles unde.

Da. Şi ?

Am făcut-o un pic, apoi m-am oprit.

- Ce ai ? - Nimic. Continuă.

- Atât. - Atât ?

A chemat lăutarii să cânte pentru mine.

- Îţi place să ţi se cânte ? - Cred că da.

Ce înseamnă cred că da ? Îţi place sau nu ?

Spune ! Îţi place sau nu ?

În restaurante, dar nu când dorm.

Pariez că ţi-a cumpărat un trandafir frumos învelit în celofan !

- De la cei ce umblă printre mese. - Da, de unde ştii ?

Vreau o clătită.

Vreau o clătită de zahăr.

- Vrei una ? - Nu. Ce aţi făcut după cină ?

- Ne-am dus la film. - Vă ţineaţi de mână ?

- Da. - V-aţi sărutat ?

- Aţi făcut dragoste ? - Da.

Aţi făcut dragoste în sala de cinema !

Eram pe ultimele rânduri iar sala era aproape goală.

- Cum aţi făcut ? - M-am suit în braţele lui.

- Şi apoi ? - Nimic, m-a condus acasă.

- Cu maşina ? - Nu are maşină.

- Nu are bani ? - Pe moment, e şomer.

- Îi dai tu ? - Câteodată.

- Îi dai banii mei ? - Da. Cei pe care mi-i dai tu.

- Ieri seară ai plătit tu ? - Da.

Când te-a condus acasă, aţi făcut-o din nou ?

- Un pic. La uşă. - Ce înseamnă, un pic ?

- Nu am terminat. - Şi apoi ?

M-am dus la culcare.

- Te-ai gândit la el înainte să adormi ? - Nu.

- La ce te-ai gândit ? - La tine.

La mine ?

M-am gândit la tine pentru că nu adormeam.

- Îţi place că vorbim despre tine ? - Nu.

- De ce ? - Nu ştiu.

- Te plictisesc cu întrebările mele ? - Da.

Şi câteodată mă urăşti ?

Nu, dar mă rog pentru tine să termini cu asta.

Şi ce simţi ?

Nu vreau să-ţi răspund, sau îţi spun minciuni ca să-ţi fac plăcere.

Inventezi lucruri pe care nu le-ai mai făcut ?

- Poate, uneori o fac. - Când ?

- Am spus poate. Nu ştiu. - Aminteşte-ţi !

Nu-mi amintesc.

Oricum te-am minţit numai când era necesar.

- Când ? - Nu ştiu.

- Când e necesar să minţi ? - Nu ştiu.

Ştii că nu trebuie să minţi ?

- De ce nu ? - Pentru că nimeni nu te va mai crede.

- Ţi-am dat 200 de franci. - Am văzut.

De mult timp nu-ţi mai dădusem bani.

- Am observat. - Nu te-a surprins ?

- Ce ? - Că nu ţi-am mai dat de 15 zile ?

Am crezut că nu mai ai.

- Aveam puţini, dar nu te-ai mirat. - Oricine poate rămâne fără bani.

Să presupunem că n-o să mai pot să-ţi dau.

Azi mi-ai dat. De ce să ne gândim la viitor ?

Să presupunem că n-o să-ţi mai dau. Niciodată.

Ai mai veni la mine ?

De ce ? Nu veneam şi când nu-mi dădeai nimic ?

Ce e cu pata aia ?

Ieri, eu şi Momo am făcut dragoste fără să ne dezbrăcăm.

Mi-ar place să faci cunoştinţă cu Momo şi să fiţi prieteni.

Trebuie să fii complet nebună să gândeşti aşa ceva.

Ce prost !

Am uitat, am ceva important să-ţi spun.

- Ce ? - Vreau să-ţi fac o propunere.

- Ce propunere ? - Să devii soţia mea.

- Vrei să te căsătoreşti cu mine ? - Da.

De ce mi-o spui acum ?

Mă gândeam de ceva timp, cred că asta e momentul potrivit.

Să fii soţia mea,

mai întâi vindem casa mea să stăm mai confortabil,

mai târziu ne mutăm într-o casă pe care trebuie s-o moştenesc.

Tu nu ştii, dar sunt foarte bogat.

- Eşti bogat ? - Familia mea e bogată.

Vom urma tradiţia, nuntă, biserică, daruri...

Apoi vom merge în luna de miere în Asia sau Africa.

Aş vrea să avem copii.

Tu eşti făcută să ai doi, trei copii, sau câţi vrei.

Ce părere ai ?

Nu pot răspunde acum, trebuie să mă gândesc.

Gândeşte-te, o să-mi dai răspunsul, mâine, poimâine...

O să-ţi spun mai devreme.

Între timp să mergem la părinţii mei, vreau să-i cunoşti.

Ai dreptate să nu-mi răspunzi imediat, căsătoria nu este o chestiune uşoară.

Căsătoria e pentru o viaţă, cel puţin aşa o văd eu.

Pentru asta vreau să mă însor în biserică.

De ce în biserică ?

Pentru că ne vom căsători cu adevărat şi nu ne vom putea despărţi niciodată.

- Nu ştiam că eşti credincios. - Ba sunt, dintotdeauna.

Eu nu sunt credincioasă.

Dar mi-ai spus că te duceai la măicuţe.

Chiar şi atunci, nu eram credincioasă.

- În ce crezi ? - În nimic.

Nu sunt credincioasă pentru că nu m-am gândit niciodată.

Dacă cineva nu se gândeşte la ceva e ca şi cum pentru el n-ar exista.

Pentru mine e la fel, religia nu există.

Nu te gândeşti acum, dar într-o zi te vei gândi.

Nu prea cred. Religia e plictisitoare.

- Tu te plictiseşti vreodată ? - Da, uneori !

- Ce simţi când te plictiseşti ? - Plictiseală !

- Ce este plictiseala ? - Plictiseala este plictiseală.

Nu, nu, plictiseala e mult mai mult.

Părinţii mei sunt foarte convenţionali.

Ce e convenţionalul ?

Ceea ce rămâne când te gândeşti mult la nimic.

Vreau să-ţi dau răspunsul înainte să mergem la părinţii tăi.

- Vreau să fac dragoste. - Credeam că nu poţi.

Acum s-a terminat...

Dar mai întâi vreau să ştiu dacă vrei să fii soţia mea.

Tu eşti singurul bărbat cu care m-aş putea căsători.

Cu tine pot fi naturală, sinceră, să nu-ţi ascund nimic...

Dar eu am întotdeauna impresia că îmi ascunzi ceva.

Şi mi-ai promis multe lucruri frumoase,

o petrecere, o rochie, o excursie...

- Ei bine ? - Dar nu vreau să mă mărit cu tine.

- De ce nu vrei ? - Pentru că nu vreau.

De ce ?

Din cauza lui Momo, nu vreau să-l pierd.

- Vrei să te măriţi cu el ? - Nu, nu...

De ce să-mi pese de Momo ? O să-l vezi când vei vrea.

De ce vrei să te căsătoreşti cu mine ? E mai bine aşa cum este.

Dacă-ţi permit să-l vezi pe Momo, dacă nu se schimbă nimic.

O să fii bogată în loc să fii săracă. De ce refuzi ? Ce motiv ai ?

Nu vreau să mă mărit, asta e tot.

- Vino să facem dragoste. - Nu, nu am chef.

Vreau numai să-mi spui de ce nu vrei să fi soţia mea.

Dacă nu o facem acum, n-o vom putea face pentru o vreme.

De ce nu ?

Hotărâsem să nu-ţi spun şi să-ţi scriu o vedere...

Dar e mai bine să ştii.

Mâine plec în Corsica cu Momo şi vom sta două săptămâni.

Te duci în Corsica cu Momo, de asta nu vrei să te căsătoreşti cu mine !

- A rezervat cameră. - Nu vreau să te duci.

Vreau să mă duc în Corsica, nu văd de ce nu m-aş duce ?

Dacă nu pleci, îţi fac un cadou !

- Ce cadou ? - Ce vrei.

- De exemplu. - Nu ştiu... Bani.

- Câţi ? - Mulţi.

Îi ai ?

Vino !

Uite. 6000 de franci.

Pare că sunt mai mulţi.

Dacă nu pleci îţi dau de zece ori mai mult.

Îmi pare rău, dar nu pot.

Hai să facem dragoste. Când mă întorc ne întâlnim mai des şi facem mai mult.

- Chiar nu-i vrei ? - Nu. Vino.

Vezi că nu sunt una din interes.

De ce spui asta ?

Alta în locul meu ar fi luat banii şi ar fi plecat.

- Şi ? - Ai economisit nişte bani.

Nu am economisit eu, tu i-ai pierdut.

Dacă aşa-ţi place să spui...

Pot să te rog ceva ?

Ce ?

Văd că eşti dispus să-mi dai 60000 de franci. Atunci împrumută-mi 3.000.

Pentru ce ?

Momo nu are muncă şi nu avem mulţi bani,

am putea petrece o vacanţă mai frumoasă...

M-a durut. Ce te-a apucat ?

Îmi pare rău.

- Ţine... îţi ajung ? - Sunt mulţi.

Ia-i, nu se ştie niciodată când vei avea nevoie.

Mulţumesc.

- A fost frumos ? - Da.

- Mult, sau normal ? - Mult.

Eşti fericită ?

- Mă iubeşti ? - Ştii că te iubesc.

Acum unde mergem ?

Nicăieri. Te duc acasă.

- E bine ? - Cum vrei tu !

Nu: 'cum vrei tu' ! Tu pleci mâine.

Hotărăşte tu dacă vrei să rămâi cu mine sau nu.

- Pentru mine e la fel. - De ce e la fel ?

Pentru că ne vom revedea când mă întorc.

- Eşti sigură ? - Da.

Nu spui la revedere, Cecilia ?

Nu vreau să mă duc acasă, vreau să urc la tine, în camera ta

- trebuie să te mai iau odată. - Ştii că nu se poate.

Trebuie să te mai am odată, nu corpul tău, trebuie să te iau pe tine.

Puteţi să-i spuneţi Ceciliei să vină puţin ?

- Cecilia nu e acasă. - Doar ce-am vorbit cu ea.

- A ieşit de vreo două minute. - Unde a plecat ?

- La cină. - La ce oră se întoarce ?

Din păcate, nu se mai întoarce !

Pleacă în Corsica, cu un prieten.

În noaptea asta doarme la el.

Se întoarce peste două săptămâni.

De ce plângeţi ?

Cecilia a plecat... iar tatăl ei este pe moarte.

M-a lăsat singură în acest apartament gol.

Soţul meu a fost dus la spital ieri seară

- nu mai e vreo speranţă... - Nici o speranţă ?

Nu. Doctorii i-au dat maxim două trei zile de viaţă.

Dar Cecilia îl iubeşte pe tatăl ei !

Nu ! Cecilia nu iubeşte pe nimeni.

Suge-mi-o !

De ce nu opreşti ? Ar fi mai relaxant.

Suge-mi-o !

- Ce ai ? - Nu te opri ! Te rog !

- Cecilia ! - Nu mă cheamă Cecilia !

Voiam să mă însor cu ea, să nu mai sufăr...

- Aş fi vrut să nu existe... - Vreau să cobor.

- Ea nu are regrete. - O să murim...

Nici măcar nu s-a întors să zâmbească...

- Nu vreau să mor. - Crezi că eu vreau să mor ?

Crezi că vreau să mor ca un papagal care a fost prostit ?

Crezi că eu vreau să mor aşa ?

- Bună ziua. - Cum ne simţim azi ?

Bine, bine...

Puteţi să mă ajutaţi să scriu o scrisoare ?

Acum nu am timp, trec mai târziu.

Promit.

În ultimul timp am avut gânduri sinucigaşe,

mi-am dorit să mor de-a binelea.

Acum nu mai cred că trebuie să se moară de disperare

cred că trebuie să hrănesc disperarea cuiva.

În loc să mori din ea.

Trebuie să trăim...

Cred că trebuie să trăim cu orice preţ !

Traducerea: Cristiano Ferocci BlackSeaTeam@gmail.com