Original subtitles

✰ www.MEOO.ro ✰ Sursa ta de filme și seriale!

S-a întâmplat într-o sâmbătă.

18 august 1990.

În noaptea aia, fără să vreau,

mi-am ucis tatăl.

Deci?

Pe marele Juan Inchausti,

de departe, cel mai mare bucătar din Bilbao.

Era în timpul festivalului local, vă puteţi imagina...

Restaurantul era plin ochi.

- Juancho! - Ce mai faci?

Orice vrei... Simte-te ca acasă.

Sunt sigur că o să-mi dai ceva foarte bun la cină.

Toată lumea era acolo.

Echipa Athletic, artişti, politicieni, toreadori...

Supa-cremă de arici-de-mare a fost minunată.

Tu doar vrei reţeta, isteţule.

Era cea mai importantă noapte din cariera tatălui meu,

era pe val.

Şi dacă asta nu era de ajuns...

Şi dacă asta nu era de ajuns, Mikel? Continuă.

Dacă asta nu era de ajuns,

în noaptea aia, şi-a făcut apariţia regele Spaniei, incognito.

- Bună seara! - Bine aţi venit la Ataria! E o onoare.

Vă rog, intraţi!

Bună! Venim imediat. În spate.

Bună seara!

Juan! Regele!

Da. Şi ce dacă?

- Ar trebui să-l saluţi. - Eu?

Doamne!

- Ander, regele! - Să mergem!

Pentru tata, regele...

- Nu-mi pasă. - Dar pentru mama...

- O să ajungem sus de tot, Juan. - Ameţesc la înălţime.

Ştii ce mă face pe mine să ameţesc?

Să muncim pe rupte şi să nu avem niciun ban la bancă.

Aşa că haide!

Pune-i la treabă. Sunt multe în joc în seara asta.

Mama şi tata erau diferiţi.

Lui îi plăcea să gătească pentru oameni.

Ei îi plăcea să facă bani.

Imaginează-ţi. Bilbao, oraşul vechi, o jumătate de echipă de fotbal bască

şi regele în sufragerie... Era o reţetă pentru...

O reţetă pentru un dezastru total.

Atenţie, trupă! În seara asta, gătim cina pentru rege.

- Pleacă de-aici! - Rege? Ce rege?

- Regele Spaniei, idiotule. - Regele...

Restaurantul a fost înfiinţat de Doroteo Inchausti, tatăl meu.

El i-a pus numele "Ataria". "Intrarea".

Şi în această intrare gătim pentru întregul staul:

Iosif, Maria, Hristos în scutece,

vaca, măgarul, păstorii, îngerii

şi cei trei crai de la răsărit.

Dacă cineva are altă părere, uşa e acolo.

Fratele meu, Ander, şi cu mine eram la restaurant în seara aia,

pentru că eram fanii lui Athletic.

Cu câteva ore înainte, fuseserăm cu bicicletele la iaz, să prindem broaşte.

- Uite una! - Uite! Uite!

Apoi am avut ideea aia nenorocită.

Mikel! Mikel, nu! O să dăm de necaz.

Prima broască a ajuns la Javier Clemente.

- Fir-ar să fie! - A doua, la o prezentatoare celebră.

Iar a treia, care era uriaşă, mama tuturor broaştelor...

I-a picat regelui.

Apoi s-a dezlănţuit haosul.

- Majestate! Sunteţi bine? - Ridicaţi-l!

Omul a luat-o ca pe o glumă,

dar echipa lui de securitate, nu.

A doua zi, ştirea era peste tot.

Celebrul bucătar basc Juan Inchausti

a fost eliberat de dimineaţă din închisoarea unde fusese reţinut,

după ce a fost acuzat de atac şi de jignire la adresa Coroanei.

Bucătarul riscă o pedeapsă de patru ani de închisoare

şi o amendă de două milioane de pesete.

Lasă, Josechu, îl curăţ eu.

- Dar nu e nicio problemă. - Nu, ştii că nu mă deranjează.

- Salută-l pe soţul tău. - A arătat curaj. Pe ei!

Da... curaj!

Ai dat-o în bară, Mikel,

dar sunt fratele tău mai mare şi te voi apăra.

Cum?

Dacă îţi asumi vina, o să fac şi eu la fel. Înţelegi?

Acum, jură că n-o să spui nimănui despre broaşte.

- Jur! - Scuipă!

După aceea,

tata nu şi-a mai revenit.

Totul s-a dus naibii,

şi el, şi restaurantul.

Bine, Mikel...

Peste câteva săptămâni, s-a încuiat în bucătăria de la Ataria

şi şi-a pregătit ultima masă.

DE VÂNZARE

Legume înăbuşite, din Tudela,

kokotxas cu cartofi în sos verde,

câteva sticle de vin...

ÎN SFÂRŞIT, O SĂ MĂ LAS DE FUMAT

Tată!

Nu mă părăsi!

Tată, nu!

Apoi a sărit în râu.

Nu!

Tată!

Şi ştiu că voi ajunge

la fel ca el.

PREA MULŢI BUCĂTARI

Ce mai faceţi, fetelor?

Urmând tradiţia începută de tatăl lui, care a dispărut acum mulţi ani,

Mikel a început să lucreze la restaurantul londonez Soho Club,

specializat în bucătăria asiatică.

Apoi a descoperit bucătăria orientală,

iar preparatele sale fusion au dat lovitura.

- Cum fac? - La naiba!

Încerc să trăiesc intens.

Hei, cine eşti?

Nu mă mai urmări, măgarule.

De atunci, e cunoscut drept bucătarul care se îndreaptă cel mai rapid

spre a treia stea Michelin.

Mâncare.

"Vei cuceri, dar nu vei convinge."

- Mi-ai adus icrele de biban? - Da. Le-am găsit greu.

- Şi cod-negru? - Da, sunt toate acolo, stai liniştit.

Bravo! Le folosesc pentru o supă miso. Preferata lui Robert de Niro.

Vino la Ataria într-o zi, s-o încerci.

Prefer kokotxas. Mikel, ar trebui să-ţi găseşti o iubită.

O iubită? Pentru ce?

Tu?

Tu?

- Hoţul! - Opreşte-te!

- Prindeţi-l! - Porcule! O să te tai!

Ce naiba? Hei!

Ai văzut...

Mikel, eşti bine?

Nu, e imposibil.

Mikel. Găteşte mai puţin şi fă sex mai mult.

- Pa! - Pa!

Da, mamă. Ne vedem acolo.

- Da, bine. Pa! - Dă-mi drumul!

La naiba! Dă-mi drumul, fir-ar al naibii!

La naiba!

Bună, Mikel! Ai patru mesaje noi.

Bună dimineaţa, Mikel Inchausti! Vă sun de la revista "Gourmet"...

Următorul.

Chef, cei patru stagiari se plâng întruna

şi refuză să înveţe. Ce să fac?

Le-aş spune să se ducă naibii, dar trebuie să servim 60 de persoane.

- Următorul. - Mikel, sunt la spital.

Mama vine să vadă copilul la 11:00. Vino şi tu, altfel, o să se supere.

Apropo, îmi ţine locul Bego pentru prima tură.

Nişte tipi de la primărie vor kokotxas. Succes!

Următorul.

Ultimul mesaj, de la un număr necunoscut.

Bună dimineaţa, dle Inchausti! Vă sunăm de la palatul Zarzuela.

Regele şi regina vor veni într-o vizită neoficială la Bilbao

şi vrem o rezervare pentru două persoane, vineri, pe 24.

- Avem nevoie de confirmare... - Da, următorul.

Nu mai sunt alte mesaje.

Unde te duci?

Tată!

Nu găsesc "tată" în lista de contacte.

Poţi să mă răpeşti şi să mă torturezi, dar nu vei obţine reţetele mele.

- Niciodată! Nenorociţilor! - Să mergem!

Nenorociţilor! Nenorociţilor!

Dumnezeule!

Nu găsesc nici "Dumnezeule" în lista de contacte.

- Ce e? - M-ai speriat!

Felicitări! Cum a mers?

A fost ultima oară, îţi spun.

N-o să mai asist niciodată la o naştere. Nici pentru un milion de euro.

Ce scârbos! Am vomat pe asistentă, pentru Dumnezeu!

Glumeşti? Ce face Menchu?

E epuizată. Bebeluşul nu voia să iasă. A avut aproape cinci kilograme.

E un monstru, Mikel, un monstru!

Cred că seamănă cu tata.

- Cu tata? - Da.

De ce, brusc, îl pomeneşti pe tata?

Nu ştiu, am văzut cum a ieşit capul ăla mare...

Crezi în reîncarnare?

- Iată-i! Băieţi! - Uită-te la ei!

Fiule, sunt foarte fericită, eşti tată! Ce emoţionant!

Ander, m-ai făcut bunic!

Ai fumat.

Nu-mi vine să cred. Nu ţi-a spus clar doctorul?

Ţine-o tot aşa, şi o să faci infarct înainte de 40 de ani.

- În fine... - Salut, Ignacio!

- Salut! - Fiule, spune-ne. Cum a fost?

Grozav, mamă! A fost foarte frumos.

- Ce face bebeluşul? - O să vezi. E adorabilă!

- Abia aştept s-o văd... - Te-ai emoţionat, Mikel.

- Eu? - Eşti palid.

Tocmai am...

S-a întâmplat ceva... N-o să vă vină să credeţi.

Ce s-a întâmplat, fiule? Nu mă speria.

Ei bine...

Spune!

Regele şi regina Spaniei au rezervat o masă.

- Regele şi regina? Când? - Vinerea viitoare.

Da, dar stai liniştită, mamă. O să le spun că toate mesele sunt ocupate.

Să stau liniştită? Nu, fiule, nu poţi să refuzi!

- De ce nu? - Pentru că...

La Ataria e loc pentru toată lumea. Tata spunea mereu asta.

- Nu tata, din nou. Şi tu? - Ce s-a întâmplat?

Nu vorbeşti niciodată despre el, dar azi, brusc, vorbim doar despre tata.

- După părerea mea... - Să mergem să vedem fetiţa.

Da, să mergem.

De ce staţi degeaba? Haideţi, uitaţi-vă cât e ceasul!

Au început să vină maşinile.

Calmează-te, s-o luăm de la început.

- Da, aperitivul. Ia mâinile! - Poftim?

Aperitivul, la naiba! Pleacă! Anşoa, antreuri, praz în oţet...

Mai întâi, numele tău.

- Numele meu? Pentru ce? - Pentru internare.

Internare? Aiurea, nu plătesc nici măcar un sfanţ! Chiloţii mei!

Nu purtai chiloţi.

Bine, bine. Atunci, vreau să vorbesc cu soţia mea.

- Soţia ta e aici? - Ea e mereu aici. E infinită!

Bine, dă-mi un nume.

- Juancho Inchausti. - Nu, pe al soţiei tale.

Soţia...

Carolina Herrera.

E zgârcită. Nu va plăti recompensa.

- Avem nevoie de numărul ei de mobil. - Ce?

- Numărul de mobil. - Cine e, fiica ta?

- Nu, soţia mea. - Ar putea fi fiica ta.

Frate, poartă-te conform vârstei pe care o arăţi.

Ascultă, avem nevoie de un număr de telefon.

Notează:

281...

4...

86...

87...

- Prea multe cifre. - Iar eu n-ar trebui să fiu aici!

- Trebuie să-l sedăm. - Nu. Vă bat ca pe o marinată.

Rahat!

E superbă. Nu ştiu cu cine seamănă mai mult.

Mamă, cu cine crezi? Cu mine!

- Da? Crezi? - Seamănă cu tine, scumpo.

- Nu-i aşa? - După părerea mea.

Mă scuzaţi, mă duc până la baie puţin.

Bine, fiule.

Bună!

Tu eşti bucătarul, nu?

Da.

Am fost la restaurantul tău zilele trecute. Ce jecmăneală!

Pardon? De ce jecmăneală?

Scump. Şi ostentativ. Iar şeful de sală e un nemernic.

E fratele meu.

Spune-i asta din partea mea.

- Scuze, tu eşti... - Doctor Nagore Mondragón.

Eşti mereu aşa de drăguţă?

Am cheltuit salariul pe două zile şi am plecat flămândă. Sunt sinceră.

La fel, şi eu. Nu dau doi bani pe ce crezi, de fapt.

Ce avem aici?

L-am sedat, dar tot e pe altă lume. Nu înţelegem ce spune.

Şoc posttraumatic?

- Cred că e ceva mai rău. - Bine.

Cum te mai simţi, Juan?

După cum vezi, cu fundul în aer.

Cum ai reuşit să-ţi faci asta la faţă?

M-a lovit piticul, apoi, uriaşul, iar bătrânul mi-a dat la coaste.

- Mă întorc imediat. - Hei!

"Nagore..." Nagore.

Ai ochi migdalaţi.

Mă întorc imediat.

N-ar trebui să sunăm la poliţie, să verificăm persoanele dispărute?

Avem lista de persoane dispărute de luna trecută.

Tu, din nou? Cine naiba eşti?

Şi tu?

Ce naiba cauţi aici?

Unde ai fost? Erai mort, la naiba!

- Te cunosc? - Dacă mă cunoşti?

Sunt eu, Mikel.

- Mikel... - Da, Mikel Inchausti.

La naiba! Am un copil cu acelaşi nume.

- Eu sunt. - Nu se poate.

- Eu sunt. Sunt Mikel. - Nu, nu eşti.

- Ba da! - Ba nu!

- Da! - Nu!

El are şapte ani. Eşti nebun! Tu ai opt sau nouă, poate, mai mult.

Du-te la naiba, frate!

- Ce făceai acolo? - Nimic.

Îl cunoşti?

Ar trebui să meargă la medic. Spune că e fiul meu.

- Fiul tău? - În niciun caz.

E imposibil, e mai mare decât mine.

- Tu câţi ani ai? - Eu?

În ani, da? Câţi ani am? În jur de...

Bine, Juan.

- În ce an suntem? - La naiba, ce prostie! 1990, nu?

Destule prostii pentru o zi. Pot să plec acum?

Rulota mea e parcată prost şi vor veni ştrumfii să mi-o tragă.

SINDROMUL KORSAKOFF

Bine aţi venit la Ataria!

Doamne...

Mikel!

A venit.

Cine?

Iscoada.

Inspectorul Ghidului Michelin. Verifică zona.

A luat micul-dejun la Wiché,

iar şeful de sală de la Azurmendi l-a recunoscut.

- Grupul de WhatsApp a luat foc. - Rahat! O să îngheţe bocnă!

De ce l-ai pus afară? E foarte frig acolo.

A făcut o rezervare în ultimul moment şi era singura masă liberă.

E în joc a treia noastră stea Michelin, frate...

- Ştiu. - Ştii?

Trezeşte-te, Ander!

- Poftă bună! - Mulţumesc.

Haide, Mikel! Eşti frumos, deştept, cel mai bun bucătar din lume.

Bună ziua!

- Văd că aţi ales scoicile. - Da.

Vă place experienţa?

E interesant.

- Mă scuzaţi, eu sunt... - Mikel Inchausti, bucătarul.

Exact.

- Sunteţi prima oară la Ataria? - Nu.

- Era restaurantul preferat al tatei. - Serios?

Înainte să-l închidă.

Bucătarul ăla era un geniu.

Avea o supă-cremă de arici-de-mare...

Nu am mai mâncat nimic asemănător de atunci.

Pentru că nu aţi gustat-o pe a mea.

- Dar nu era în meniu. - Nu.

Nu am găsit arici-de-mare la piaţă, azi, dar...

Vă rog să reveniţi în altă zi.

Supa-cremă de arici-de-mare merită o stea Michelin.

Da, cu siguranţă.

Cina de vineri?

- Vineri, pe 24? - Da.

- Dacă nu aveţi mese... - Nu.

Avem mereu o masă pentru un client bun.

Perfect!

- E totul în regulă? - Poftim?

- Sunteţi bine? - Da!

Eu o să...

- Poftă bună! - Bine, vom vedea.

Hei! Hei!

Nagore!

Scuză-mă.

Îl caut pe tata. Ştii unde e?

De ce n-ai zis că e tatăl tău? Erai acolo şi l-ai văzut.

Da, dar, ultima oară când l-am văzut pe tata, aveam şapte ani.

Şi n-am ştiut ce să fac.

Şi acum ştii?

Nu.

În calitate de rudă de gradul I, va trebui să ai grijă de el.

Poftim?

Nu se simte aşa de rău, nu?

Tatăl tău este un caz special. Vino!

- Posibil sindrom Korsakoff. - Korsa... cum?

Şi-a pierdut memoria. Amestecă perioadele, amintirile...

E blocat în 1990.

Trăieşte într-o lume paralelă, unde tu nu exişti.

Sau, dacă exişti, eşti un băieţel.

- Deci e nebun. - Nu e nebun, dar e dus.

Dus? Se poate întoarce? Există un leac?

- Nu ştim. - La naiba!

Dar, în cazurile astea, e mai bine să se apeleze la un specialist.

- Da. - Nu e ieftin.

Dar cred că îţi permiţi.

Nu o duc aşa de bine cum crezi.

Având în vedere ceasul, hainele şi ochelarii de soare,

cred că ai pe tine 10.000 de euro. Fără să mai pun la socoteală maşina.

Cine a gătit rahatul ăsta?

Doamne!

- Hei, unde mergem? - Vino!

- Urcă în maşină! - De ce?

- Pentru că răspund de tine. - De ce?

Pentru că sunt un prieten.

Prieten, pe naiba! Eşti un filfizon.

- Urcă! - La naiba... Pot să conduc eu?

Nu. Urcă!

Mulţumesc!

Poftim!

- Ce miroase aşa? - Esenţă de smochine verzi.

- Smochine... - Pune-ţi centura.

- De ce? - E obligatoriu.

- La naiba, e prea strâns. - Suportă.

- Nu pot să respir! Maşina! - Nenorocitule!

Vezi? Ar trebui să conduc eu!

Bine, Juan. Uită-te la mine.

Uită-te la mine! Ai o problemă, înţelegi?

Ţi s-a întâmplat ceva. Nu ştiu când sau cum,

dar mintea ta e goală.

Ţi-ai pierdut memoria, iar eu voi încerca să te ajut s-o recuperezi.

Înţelegi?

- Nu. - Nu?

Bine, uite... Eu sunt Mikel.

Te voi duce într-un loc foarte important...

Foarte important pentru tine, dar şi pentru mine. Pentru amândoi.

- Vrei sex. - Poftim?

M-ai urcat într-o maşină, mă duci undeva...

Bine. Juan, uită-te la asta.

Nu, nu... Uită-te la asta.

Îţi aduci aminte? Ander, mama, tu... eu.

Mama!

- Rahat! Acum am dat de belea! - Porneşte! E poliţia, la naiba!

- Poliţia din Ţara Bascilor. - Exact.

- Nu vreau să mă întorc la închisoare. - Ai fost la închisoare?

Am fost peste tot. Sunt indivizibil! Porneşte, la naiba!

- Bine, taci! E aici. - Bine.

Documentele, la control!

Eu? Eu n-am făcut nimic. El e de vină.

E uşor de înţeles.

Domnul m-a obligat să urc în maşină, m-a imobilizat şi acum vrea sex.

Scuze, nu-l ascultaţi.

- E tatăl meu. - Gura îl dă de gol.

Vi se pare că aş putea fi tatăl acestui bătrân?

Semănaţi perfect.

Mulţumesc!

Îţi aminteşti locul ăsta?

Numele, strada?

- Facem poza? - Când mâncăm de prânz?

Mikel, vino aici!

- Hai să facem poza! - Hai, staţi cu faţa şi zâmbiţi!

Juan, vino să-ţi arăt ceva!

Designul interior l-am făcut chiar eu.

Veselă Luesma şi Vega, tacâmuri Steinbeisser.

Şi toţi oamenii ăştia sunt echipa mea.

12 oameni. Deci? Îţi place sau nu?

Trebuie să fac pipi.

- Fir-ar al naibii! - Tată!

Un alt filfizon! Tu cine eşti?

- Nimeni. Nimeni. - Lasă-mă să fac pipi, la naiba!

Haide, suntem în întârziere!

Te rog! Mulţumesc.

- De unde a apărut? - S-a întors. Bine?

La naiba!

Şi e amnezic. Cred că a rămas în 1990.

Luminile!

Tu, eu şi mama am rămas în 1990.

Asta nu mai contează acum.

Nu mai contează? La naiba, o să fac infarct din cauza ta!

- Credeam că e mort. - Ei bine, nu e. Acceptă ideea.

- De ce l-ai adus aici? - Pentru că avem nevoie de el.

- Pentru ce? - Pentru vineri, 24.

Pentru rege şi regină?

Nu, pentru supa-cremă de arici-de-mare, a treia stea Michelin.

Mikel, n-avem nevoie de tipul care ne-a abandonat acum 20 de ani, pentru stea.

Mikel, nu ai nevoie de ea.

- Chef! - Acum, ce mai e?

E un vagabond nebun, care o face pe şeful cu toată lumea, în bucătărie.

Ce facem cu el?

Bine, puştiule. Ce naiba e asta?

Ravioli cu fasole din Tolosa.

- Şi unde naiba e fasolea? - E una înăuntru.

- Una? - E un fel reinterpretat.

- Carnea a fost sferificată. - Sferi... ce?

- Şi asta? - Anghilă afumată cu pui în sos pil-pil.

Pui în sos pil-pil?

- Prăjit. - Da.

De fapt, e o emulsie făcută cu grăsimea de la pui.

Vrei să guşti?

Bine.

Îţi place?

- Îţi place sau nu? - E o porcărie de lux. Nu se poate.

Te las două zile singur, şi iroseşti totul. Rosa!

Juan, e echipa ta. Pune-o la treabă. Miza e mare în seara asta.

Bine, echipă!

Să lăsăm invenţiile de rahat şi să gătim cina, cum am făcut-o mereu la Ataria.

Aţi înţeles?

- Aţi înţeles? - Da, am înţeles.

Bine. La naiba!

Să vedem ce avem aici.

Să vedem.

- Tu, stridii afumate... - Da, domnule.

- Puştoaico, salată txangurro. - Bine.

- Voi doi, kokotxas şi calcanul. - Haideţi, suntem în întârziere!

Nu avem arici-de-mare?

- Nu avem. - Nu avem?

Dacă nu avem arici, fasole cu scoici.

- Ţi-am zis să cumperi. - Nu mai aveau la piaţă.

- La naiba! - Acum ce facem?

Du-te după el, fă ce spune. Haide!

Nu, nu te mai juca de-a chirurgul. E mai uşor cu mâinile libere.

Uite, bagi mâna aşa, adânc, aici şi aici.

Bagi degetele.

Când ajungi la vârf, îl rupi. Poc!

Pui mâna sub asta... Uite ce uşor este!

Salvezi timp şi tot...

Iar acum înlături părţile astea negre cu prosopul de hârtie.

Ce faci aici?

Piele de pui crocantă...

Bine? Încerc anghilă afumată...

Afumată?

- Stai puţin. - Bine.

Cepşoară...

Acum?

- Da! - Delicios. Grozav.

Nu cred că vor plăti.

- De ce? - Taxă pentru revoluţie.

Uită-te la ei! Sunt pro-ETA. Zâmbeşte!

Uite ce fericiţi sunt!

Doamne!

Ce facem cu mama?

Vino! Ai grijă să nu cazi.

Intră!

Bună seara, Mikel! Sper că ai avut o zi frumoasă.

E ora 00:45.

Înainte să te culci, ce ai vrea să faci?

E soţia ta?

- E Irina. - Unde e?

Ai vrea să asculţi muzică, să te uiţi la televizor

sau să găseşti contacte feminine pe calculator?

Nu te mai ascunde, nu fi timidă.

- De ce se ascunde? - Nu se ascunde. E acolo.

Unde?

Irina, salută-l pe Juan!

- Bună, Juan! - Bună!

E asistenta mea virtuală.

- Ce? - Asistenta mea virtuală.

Ea se ocupă de programul meu, îmi gestionează casa, sănătatea, muzica,

îmi ridică moralul când sunt trist... Uite!

Irina, ridică-mi moralul, te rog!

Eşti frumos, inteligent, ai un corp perfect şi un penis enorm.

- Eşti cel mai bun. - La naiba! Vreau şi eu una.

Bine, dar mai întâi faci un duş.

- Put sau ceva? - Ca naiba.

Ascultă! A doua uşă pe stânga.

Lasă-ţi hainele pe podea. Le pun eu în maşina de spălat.

Porţi pijama?

Mă aduci în casa ta, îmi oferi baia ta...

De ce faci toate astea?

Imaginează-ţi că sunt fiul tău.

- E greu să-mi imaginez asta. - Bine.

Imaginează-ţi că nu te-am văzut de mult şi că am multe întrebări.

- De exemplu? - De exemplu...

Unde ai fost în tot timpul ăsta?

De ce ai dispărut? De ce ai apărut acum?

- Şi... - Şi?

Cum faci supa-cremă de arici-de-mare?

Cum ziceai că te cheamă?

- Mikel. - Mikel! Uite ce e, Mikel...

Vreau să fie clar un lucru:

nimeni nu mi-o trage în fund.

Nici mie.

- Asta complică lucrurile. - Duş.

Am un mesaj de la un număr necunoscut.

- Vrei să-l auzi? - Da.

Bună seara, dle Inchausti! Vă sun de la Palat, să vă amintesc

că avem nevoie de confirmarea rezervării pentru rege şi regină

cât de repede se poate.

Doi agenţi de pază şi de protocol vor veni cu câteva zile înainte,

să pregătească vizita. Mulţumesc!

PRIMĂRIA VEHICULE CONFISCATE

- Ai un prosop? - Da.

Şi numele alea?

Sunt nişte oameni.

Sigur sunt mai mult decât nişte simpli oameni, nu?

Dacă cineva îşi tatuează un nume pe piele, acel nume înseamnă ceva.

Probabil că sunt oameni pe care îi iubesc.

Am mai multe. Ce scrie?

- Glenda. - Glenda.

Şi aici? Jurgen.

Blond şi neamţ ca maică-sa.

Mănâncă doar cârnaţi.

Uite! Cossete.

André.

Romy, Hans. O să adaug şi alţii.

Roşu!

Trompă!

Apel video de la Nagore Mondragón.

Acceptă.

Bună!

Te culci târziu?

Da, nu dorm prea mult.

Nici eu.

Ai plâns?

Eu? Nu.

- Nu, nu, nu! - Bine.

- Ce s-a întâmplat? - Uite ce e...

Vreau să studiez cazul tatălui tău, dar am nevoie să mă plăteşti.

Trebuie să te plătesc ca să studiezi?

Asta fac oamenii bogaţi şi sensibili ca să facă lumea mai bună.

Şi dacă nu sunt sensibil?

- Nu ai fi venit după tatăl tău. - Nu, scuză-mă.

Nu am venit după tata.

Am venit după bucătarul care era.

- O să-l angajezi? - Poate. Da.

Atunci, poate că merită să mai vin o dată la restaurantul tău.

Mă suni la două dimineaţa, să te iei de mine şi să-mi ceri bani?

Ce-i asta?

Da, ai dreptate. E târziu.

Broaştele, Juancho, broaştele!

Fugi! O să-ţi închidă restaurantul.

Pleacă! Ai eşuat! Ai eşuat!

Fir-ar al naibii!

Cum să fie? O sumă fixă, pe oră?

Depinde de câte şedinţe are nevoie.

Trebuie să avem răbdare şi să rămânem optimişti...

Broaştele! Nenorocitele de broaşte!

E în regulă. Nu te mişca.

Calmează-te. Gata!

- Gata! - Mikel...

E în regulă, tată. Sunt eu, Mikel.

Tată!

Tată!

Tată!

Tată!

Nu mă părăsi!

Mikel!

Fiule!

Fiule!

Îţi aminteşti cum făceai supa-cremă de arici-de-mare?

- Catalan filfizon nenorocit! - Poftim?

Da, catalanul care mi-a furat reţetele.

- Eu nu sunt catalanul. Sunt fiul tău. - Tu, fiul meu? Cum?

Ai spus-o chiar tu. Mi-ai zis "fiule".

- "Filfizon". - Nu, "fiu".

- Filfizon! - Fiu!

Filfizon, la naiba! Filfizon.

Vrei să găsim nişte prostituate?

Un rând de shoturi. Să ne distrăm, fetelor!

- Ander, ce faci aici? - Salut, Mikel!

Menchu şi fetiţa nu sunt la spital?

- De aceea sunt aici. Sărbătoresc. - Eşti un nemernic. Ai nevoie de ajutor.

- Dar tu? - Eu?

- Tu ce faci aici? - Stau, beau ceva.

Da? Cu cine?

- Cu nişte prieteni. - Mikel, tu nu ai prieteni.

Cu o fată.

- Tu, cu o fată? - Da.

- Nu te cred. - Bine.

Bine. Unde e? Fă-ne cunoştinţă.

- Nu pot. - Pentru că nu există.

Există. O cheamă Nagore Mondragón şi e neurolog.

Bine, atunci, vreau s-o cunosc.

Dar ea nu vrea să te cunoască. Noroc!

Mikel...

Fetelor, un toast?

- Plecăm. - Nu, eu rămân.

Nu vii cu mine?

- Nu vrei să dansezi? - Nu-mi place să dansez.

Vreau să plec. Te rog, să plecăm!

- Fără să facem sex? - Ce vrei să spui?

N-o să facă nimeni sex cu tine.

Ai putea fi bunicul lor. Să mergem!

Ţine! Trebuie să fac pipi.

Salut, tinere!

- Dă-mi o linie. - Să fiu al naibii!

Ce?

Poftim!

Ai înnebunit, Mikel. Cum ai putut să-l aduci aici?

Pentru o reţetă de acum 30 de ani.

Tipul ăsta nu mai e tatăl nostru. E un marţian. E.T.!

Tu cine eşti? Elliott?

Nu. Sunt nenorocitul care i-a distrus viaţa.

- Şi îi sunt dator. - Iar el ne-a distrus-o pe a noastră.

Vrei s-o facă din nou? Ai uitat cum era.

Nu ne acorda niciodată atenţie, era în bucătărie toată ziua.

Nu ne-a spus niciodată o poveste.

Eram mereu doar eu, tu şi mama.

Mikel, pleacă înainte să iasă.

Nu poţi să ratezi cântecul ăsta, frate! Haide!

Bună dimineaţa! E ora 9:00.

Sunt 20 de grade, iar cerul e parţial senin.

E o zi bună pentru a ieşi afară şi a face mişcare.

Cum vrei să-ţi începi ziua?

Ai vrea un rezumat al ştirilor de azi?

- La naiba! - Ai vrea să faci nişte abdomene?

Ai vrea să te uiţi la televizor?

Ai vrea să te uiţi pe lista de cumpărături pentru lunile următoare?

Să-ţi aduc aminte de cele mai sănătoase trei mic-dejunuri

pentru tine şi pentru familia ta?

Irina, poţi să pui nişte muzică pentru gătit?

La naiba, mama! 21 de apeluri nepreluate.

Ce se întâmplă?

Bună dimineaţa, filfizonule!

Ţi-am pregătit micul-dejun.

Brioşele tale.

- Pot să gust una? - Sigur, gustă.

Deci?

Cum ai dormit?

Bine. Dar hai să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic.

- Poftim? - Nu vreau să-ţi faci speranţe.

Am băut cam mult aseară. Chestiile astea se mai întâmplă.

Mă duc să fac un duş.

Bună dimineaţa... domnule.

Bună dimineaţa! Tu eşti...

- Sunt menajera. - Irina!

Eşti frumoasă. De ce te ascunzi?

Nu fi timidă. Vrei o brioşă?

Sunt foarte bune.

Încă una. Două.

- Ciocolată. Vrei ciocolată? - Poftim?

Deci?

Asta?

Nu ştiu. Zici că sunt din Madrid.

Curea.

Ce s-a întâmplat? Tatăl tău are un magazin de haine?

Tu eşti tatăl meu.

Termină cu glumele astea!

Copiii sunt un lucru serios.

Gata, gata! Linişteşte-te.

Nu vreau curea, nu-mi plac.

Mă strâng.

- La revedere, Irina! - La revedere, domnule!

Altagracia.

O să stea cu noi câteva zile.

Pot să-l tund, dacă vrei. Pe tatăl tău. Arată groaznic.

De unde ştii că e tatăl meu?

Semănaţi perfect, puştiule.

Ce face?

Hei, hei, hei!

- Fir-ar să fie! Eu o iau pe-aici. - Vino!

O să vezi.

Foarte bine.

- Unde mă duci? - Într-un loc.

Să vedem dacă îţi aduci aminte.

Mi se pare cunoscut.

- Aici era o piaţă. - Exact. Încă este o piaţă.

- Nu miroase ca o piaţă. - Obişnuiai să vii la cumpărături aici.

- Cine, eu? - Da, tu.

- Când? - Acum mult timp. Eu eram copil.

Îmi aduc aminte că îmi plăcea să vin cu tine.

Mă uitam cum alegi legumele, peştele, carnea...

Cine îţi vinde LSD?

Mai ştii ce făceai?

Nu.

Mă ţineai de mână aşa şi spuneai:

"Strânge-mă tare, fiule. Mâna asta n-o să te dezamăgească niciodată."

Păstrăv, burtă...

- Ce peşte e ăsta? - Ţi-am explicat ieri.

- Biban-de-mare. - Biban-de-mare! Perfect.

E minunat. Astea sunt sardine şi anşoa.

De unde ştii dacă peştele e bun sau nu?

Te uiţi la ochii şi la urechile lui.

Dacă ochiul e negru, e proaspăt.

Dacă ochiul e un pic gri, a fost prins mai demult.

Dacă ochiul e prea gri, nu-l cumpăra pentru restaurant.

Iar urechile sunt roşii când e proaspăt. Sau se fac maro.

Şi astea... Ţi-am explicat ieri. Cum se numesc?

Tată!

- Tată! - Ce e?

Cum ai făcut supa-cremă de arici-de-mare?

- Cu arici-de-mare. - Da, dar ce alte ingrediente ai pus?

Creveţii ăia sunt congelaţi. 90 pe kilogram?

Nu, nu e în pesete. Uite!

Euro.

- Ce-i asta? - Spermă de cod pentru shiraki.

- Shiraki? - E un fel de mâncare japonez.

La naiba, ce prostii!

Să primeşti bani străini, să vinzi spermă...

Vrei să-mi spui cum făceai supa-cremă de arici-de-mare?

Bineînţeles că nu, Ferrán. N-o să-ţi spun niciodată. Niciodată!

- Catalani caraghioşi! - Nu sunt catalan.

Bineînţeles că e. Îl cheamă Ferrán şi are faţă de catalan.

Tu eşti Juancho?

- Juan Inchausti! - Exact. Afirmativ.

- Unde e nenorocitul? - Uite-l!

Doamne, Juan, uită-te la tine! Arăţi ca naiba.

Deci? Nu ai nimic să-mi spui? Unde ai fost în toţi anii ăştia?

Credeam că ai murit. M-ai lăsat singură, Juan.

Singură! Cu doi copii de crescut.

- Doar doi copii? - Bineînţeles. Doi. El şi el.

Şi m-am recăsătorit. M-am măritat cu Ignacio Lizarraga.

Ignacio Lizarraga e un fraier.

- Salut! - Salut!

- Da, este. - Cine, eu?

Datorită fraierului ăstuia, am mers mai departe.

Aşa că pleacă. Tu nu exişti pentru noi. Pleacă de-aici!

Unde ai fost în tot timpul ăsta?

Eu? Păi...

- Voiau să mă omoare. - Să te omoare? Cine?

Toată lumea. Francezii, englezii, catalanii, chiar şi regele.

A fost groaznic. Mai întâi, şi-au bătut joc de mine cu broaştele.

Apoi, restaurantul a dat faliment.

Dar Inchausti, care nu e fraier,

s-a gândit: "Vor să-ţi fure reţetele. Pleacă de-aici!"

Şi... Iubito, două zile.

Acum m-am întors.

Doamne, Dumnezeule! E complet nebun.

Nu puneţi presiune pe el, faceţi-l să se simtă în largul lui.

- Uite-l! Pregătiţi totul. - Bine.

- Bună! - Bună!

- Ce mai faceţi? - I-am adus pe mama şi pe fratele...

- Bună! - Sper că nu te deranjează.

- Bineînţeles că nu. - Ea e Nagore, doctoriţa.

- Mă bucur de cunoştinţă. - De asemenea.

- Juan, îţi aduci aminte de mine? - Nu. În plus, n-am făcut nimic.

Bineînţeles că nu. Vino cu mine. Vreau să cunoşti nişte prieteni.

Te rog, vino cu mine!

Aşteptaţi-mă aici, bine? Vin imediat.

Da.

Uite, ei sunt colegii mei.

- Bună, Juan! - Bună, Juan!

- Bună, Juan! - Bună!

O să rămâi cu ei.

Vor să te cunoască, pentru că eşti un tip special.

- Cum te simţi, Juan? - Grozav.

Poftim, ia loc!

Sunteţi o comunitate?

Mai mult sau mai puţin.

Să ne scoatem halatele, ca să-l facem să se simtă mai puţin...

- Scoateţi-vă halatele. - Bine.

Sunt un pic emoţionat, pentru că a trecut ceva vreme de când...

Înainte să mergem mai departe...

Avem puţină iarbă?

O imaginaţie bogată e un simptom tipic.

Ce nu corespunde cu realitatea modificată a pacientului e transformat.

De ce i se întâmplă asta? Ce cauzează sindromul lui?

Poate, o traumă cerebrală. Poate că s-a lovit la cap când a căzut în râu.

Alimentaţia deficitară, abuzul de alcool...

A rămas cu mintea în anul 1990.

Probabil că nu-şi va reveni.

Mai bine.

- De ce e mai bine? - Bine, fiule.

Ce face?

Ce face acum?

Seamănă cu de-a v-aţi ascunselea.

Nu pot să-l văd în starea asta. Îmi pare rău.

Mamă, aşteaptă-mă.

Ander! Mamă!

- Îl lăsăm aşa? - Ce vrei să facem?

Ceva, la naiba!

Ai auzit ce-a spus doctoriţa. Nu putem face nimic, Mikel.

- Ba putem, mamă. - Ce?

Aş vrea să ştiu unde a fost tatăl meu în ultimii 30 de ani.

Voi, nu?

Fratele tău tocmai a devenit tată, tu eşti ocupat la restaurant, iar eu...

Fiule, am plâns cât a trebuit. Gata!

N-o să mai plâng.

Mikel, nu avem nevoie de un tată la momentul ăsta.

- Cel puţin, eu n-am nevoie. - Da, dar ai nevoie de un frate.

- Ce vrei să spui? - Gata!

Că trăieşti ca un rajah datorită mie.

- Un rajah? - Da.

Lucrez zece ore pe zi pe trei lulele.

- Băieţi... - Nu faci nimic. Eşti leneş.

- Iar tu eşti un tiran. - Vrei să rămâi fără serviciu?

- Încetaţi! - Ştii care e problema ta?

Ai putea să ai totul, dar n-ai nimic.

Viaţa ta e goală, e nasoală.

Ander!

La naiba...

Să nu mai vorbeşti aşa cu fratele tău niciodată. Tu eşti mai mare.

Rosa, fii mai dură cu băieţii ăştia.

Eşti foarte frumoasă astăzi. Ştii ce ar trebui să facem?

Să încercăm să facem o fată.

Juan...

Stai pe stradă în chiloţi...

- Uită-te la tine! - Rahat! El, din nou! El!

La naiba!

Tată!

Tată!

Fără hârtiile doveditoare, nu pleacă niciun vehicul din curtea asta.

La naiba cu asul de pică! E a mea!

Îmi pare rău, dar, fără hârtii, nu aparţine nimănui.

Cum pot să dovedesc? Toate lucrurile mele sunt înăuntru.

- La naiba! - Rugaţi-l pe tatăl dv. să se calmeze.

- De unde ştiţi că e tatăl meu? - Semănaţi perfect.

Am o hârtie care dovedeşte că rulota e a noastră.

E o glumă? Mă faceţi coruptă?

Nu.

Scuzaţi-mă, cum vă numiţi?

- María. - María, tot ce încerc să fac...

E să mă cumpăraţi. Eu dorm foarte bine noaptea.

Singură?

Pardon! Dacă veţi continua la fel, voi chema poliţia.

Nu e nevoie să implicăm poliţia.

Nenorocitul! Spuneţi-i să oprească sau chem poliţia!

Juan! Opreşte! Opreşte!

Urci sau nu?

Bariera!

Opreşte şi lasă-mă pe mine să conduc.

- Nu cunoşti rulota. - Iar tu nu cunoşti Bilbao.

- Bilbao? Suntem la Bilbao? - O să murim.

Mi se pare cunoscut.

Nu pe-acolo!

- Ce caută în mijlocul drumului? - Ai grijă!

Scuze!

VISEAZĂ

- Opreşte, la naiba! - Nu pot?

- De ce? - Pentru că o să ajungem la pârnaie.

Vezi? Ce ţi-am zis?

Nu, nu, nu!

Tată!

Tată! Nu!

Ţine-te bine!

Tată!

Ai grijă!

Fiule, în puşcărie, dacă scapi săpunul pe jos, la duşuri, să nu te apleci.

Arată-le mâinile.

Salut!

- Rudă? - Nu, sunt medicul lui.

Al tipului bătrân sau al celuilalt?

Al celui în vârstă.

Juan Inchausti Letamendi.

Ăsta e paşaportul lui. De unde îl aveţi?

Era în rulotă.

Îmi daţi voie? Vă rog!

Mulţumesc.

Ce are? Demenţă?

Nu, amnezie retrogradă.

Celălalt e bucătarul ăla celebru.

Am dus-o pe prietena mea la restaurantul lui. Ce jecmăneală!

Lăsaţi-ne să ieşim, nenorociţilor!

Poliţiştilor, nenorociţilor, torţionarilor!

Ei nu sunt poliţişti.

Sunt de la Ertzaintza (poliţia bască).

Ertzaintza, nenorociţilor, torţionarilor!

Nu mai ţipa. Nu ne ajută.

Nimic nu ne ajută.

Uite ce e...

Nu lăsa chestia asta să te doboare.

Lasă-mă în pace!

Dacă îi laşi să te doboare, se vor ridica deasupra ta.

Trebuie să fii puternic.

Deci? Ne distrăm, nu?

Voi doi. Puteţi pleca.

A venit doctoriţa să vă salveze.

- Tu ai nevoie de doctor. - Eu? De ce?

Să-ţi opereze faţa de idiot.

Ne scuzaţi! Nu-l ascultaţi! Nu se simte bine.

Mergeţi.

Călătoreşte prin toată lumea de 30 de ani.

Uite! Alain Ducasse, Ferrán Adria,

Paul Bocuse,

Seiji Yamamoto, Thomas Keller, Martín Berasategui, Diego Guerrero,

fraţii Roca, Arzak...

Lorzii gastronomiei internaţionale. Iar el e acolo, alături de ei.

- Cine naiba e? - Nu ştiu.

Dar a avut o viaţă frumoasă.

Uite...

Astea sunt reţetele lui.

Homar cu sos roşu, vită Henry IV, pipote de pui...

Supă-cremă de arici-de-mare.

Supă-cremă de arici-de-mare! Am găsit-o!

Scuze, a fost o chestie spontană.

Nu-ţi cere scuze. I-a plăcut.

Încearcă din nou, o să vezi.

Iar tu fii sinceră şi spune-i.

E evident că abia aştepţi să te cuplezi cu el.

Voi doi sunteţi cam înceţi, nu?

Dă-te la o parte!

REŢETE

Unde e dragostea aia diferită?

Cea care nu spune nimic şi, doar cu o privire,

Te duce în paradis şi... în mijlocul nopţii...

Irina! Cânţi foarte bine!

Scuze, te-am speriat?

Ia un prosop şi dă-ţi jos cămaşa.

O să-ţi aranjez părul.

E fierbinte, e fierbinte,

Aşteptam să-mi cânţi cântecul,

Să deschizi sticla aia şi să închinăm pentru ea

Şi să faci dragoste cu mine pe balcon.

Inima mea, inima mea...

E un muşchi sănătos, dar are nevoie de acţiune.

Dă-mi război şi pace Şi o agitaţie dulce,

Iar eu o să-ţi dau tot ce e mai bun.

Dulce ca vinul, sărat ca marea,

Prinţesă şi vagabond, gât adânc,

Salvează-mă de singurătate.

Mikel!

La naiba, mamă! Ce faci aici?

- Unde e? - Tatăl tău. Trebuie să-l internăm.

- De ce? Ce s-a întâmplat? - Ce s-a întâmplat? Nimic.

Aţi făcut-o de oaie cu rulota

şi va trebui să plăteşti o grămadă de amenzi.

Fiule, e o chestie foarte serioasă. Am putea pierde restaurantul.

L-a cumpărat străbunicul lui şi a fost transmis din tată în fiu.

Dacă i se confirmă identitatea, restaurantul va fi din nou al lui.

Cu mintea lui de-acum, va falimenta afacerea în două zile.

- Tu decizi. - Cum aţi intrat aici?

Pe uşa din faţă. E deschisă.

- Cea de la stradă? - De la stradă şi de la casă. Ambele.

La naiba!

- Ce s-a întâmplat? - Unde se duce?

Mikel! Mikel!

Singura noastră şansă e să-l declarăm fără discernământ şi să-l internăm.

E pentru binele lui, e bolnav.

Tată!

Tată!

Sunt Nagore, lăsaţi un mesaj.

Nu-l găsesc pe tata. L-am pierdut o dată, nu vreau să-l pierd din nou.

Mă duc la Ataria. Ne vedem acolo.

Îmi pare rău, deschidem abia la ora nouă. Aveţi rezervare?

Nu. Bună seara! N-am venit să luăm cina. Suntem de la...

- Ei bine... - Ştiţi. Protocolul de la Palat.

Nu vă pot ajuta, e plin în seara asta.

Staţi liniştit, nu vă deranjăm. Trebuie să aruncăm o privire în jur.

Dacă ne puteţi spune unde vor sta...

- Ei bine... - Şi aş vrea să vorbesc cu bucătarul!

- Cu bucătarul? - Da.

Ander...

Ce e acum?

Ce faci aici? De ce nu găteşti?

Nebunul bătrân ne-a dat afară din bucătărie.

Spune că restaurantul e al lui.

- Doamne! - Da.

- E înarmat cu un cuţit. - Poftim?

Ce faci aici?

Nimic. Tatăl tău spune că vrea să se căsătorească cu mine.

Îmi va adopta copiii şi ne vom muta la tine.

- Nu vorbeşte serios, nu? - Mikel! Pentru Dumnezeu!

- Unde e? - În bucătărie.

- Slavă Domnului! - Nu "slavă Domnului"!

- Şi-a pierdut minţile de tot. - Nu, îşi revine încet-încet.

- A ameninţat personalul cu un cuţit! - Poftim?

- Şi au venit agentele de la Palat. - La naiba!

O să fac AVC din cauza lui, îţi zic.

- Uite-le! - Bună seara!

Nu ştim ce se întâmplă, dar vrem să vorbim cu bucătarul-şef.

Nu pot acum. Îmi pare rău.

Durează doar o secundă. Vrem doar să vă dăm meniul special al reginei.

Meniu special?

- Dieta Perricone. - La fel ca Julia Roberts.

Somon, quinoa, curcan, tofu, fructe de pădure, fulgi de ovăz.

Eu nu gătesc la comandă.

Mă scuzaţi! Ce faci?

E vorba de rege şi de regină. Tu eşti un artist.

Poţi face orice cu rahatul pe care ţi-l dau.

Ăsta nu mai e un restaurant. E un circ.

Iar eu nu mai vreau să fiu bufonul regelui.

De ce iei mereu totul în serios? Isuse Hristoase!

Pentru că nu mai ştiu de ce gătesc.

Noi nu facem de mâncare,

noi servim lux pe farfurie.

Omul a cărui viaţă am distrus-o s-a întors să ne arate calea.

- Omul ăla e tata. - Omul ăla e tata, da.

- Un tip care se crede în 1990. - Exact.

Pentru că acolo trebuie să ne întoarcem.

- Mikel! Ce s-a întâmplat? - Tata. Poţi să mă ajuţi, te rog?

- Sigur că da. - Bine.

Ai chemat poliţia?

E bucătăria mea, la naiba...

- Ieşiţi! Valea! - Juan! Sunt doctoriţa. Îţi aminteşti?

- Afară! - Ascultă-mă.

Trebuie să pleci de aici imediat.

- Eu? - Da.

- E bucătăria mea! - Poliţia e pe drum.

- N-o să-mi iei bucătăria. - Tată, ascultă-mă!

- Te rog! - Frate!

Încetează! Eşti o pacoste. De ce îmi tot spui "tată"?

Pentru că eu sunt fiul tău, Mikel.

Omule, eşti dement.

Nu înţelege că nu poate fi fiul meu.

Tată, LA NAIBA!

Bine, calmează-te.

Inspiră adânc!

Inspiră!

Uneori încurcăm lucrurile,

locurile...

Ni se întâmplă tuturor, chiar şi mie.

Şi ştii ce fac atunci?

Gătesc.

Îţi place să găteşti, ştiu.

Ai vrea să găteşti alături de mine?

Cu marele Inchausti, ca prietenii?

Vino!

Hai să facem o friptură ca lumea!

- Nu mişcaţi! - Lăsaţi toporul!

- Lăsaţi toporul şi treceţi la podea! - E în regulă, calmaţi-vă.

E inofensiv. Lasă ăla jos, te rog!

Lasă-l jos. Ascultaţi-mă!

Acest domn e tatăl meu şi se află sub îngrijirea mea.

Asta e tot, la naiba!

Nu a făcut nimic, e bolnav. Lăsaţi-mă să rezolv eu, e tatăl meu.

Unde e?

- S-a dus spre parcare. - Domnule, nu am putut să-l opresc.

Ce-ai făcut?

A trebuit să-i dau foc

înainte să-mi fure catalanii reţetele.

Nu mişca!

Bună dimineaţa!

Nu e nimic programat pentru azi, joi, 20 septembrie.

Ai un mesaj nou de la Nagore.

- Vrei să-l auzi? - Da.

M-am dus să-l vizitez pe tatăl tău la ospiciu. Ştiu că tu nu te-ai dus.

Presupun că tu crezi că nu merită deranjul.

Dar nu poţi să te închizi în tine, Mikel.

Nu poţi să uiţi de tatăl tău, de mine sau de restaurant...

Stop!

Irina, pune muzică!

- Ce mai faci, bătrâne? - Juanchu.

Vino încoace!

Vino cu noi, Juan!

- Uite ce bine ne distrăm! - E foarte rău, Juanchu.

Trei, patru, schimbă!

Deschidem, închidem.

Deschidem, închidem. Fantastic!

Deschidem, închidem. Să vedem. Deschidem...

Deschidem, închidem.

Grozav! Te descurci foarte bine, doar... Întinde mai puţin...

Juanjejo!

Arăţi ca naiba.

Mă simt ca naiba.

O să stai încuiat în casă pentru totdeauna?

- Ce vrei, Nagore? - Ce vreau?

N-ai ascultat mesajele de la mine?

Cum se simte?

Tu eşti singura lui legătură cu lumea adevărată.

- Întreabă de filfizon. - Spune-i că a sărit în râu.

Nu, nu eu. Spune-i tu. Ocupă-te tu.

- De ce îţi faci atâtea griji pentru el? - Se numeşte empatie.

- Bineînţeles, tu nu ştii ce e aia. - Empatie?

Tocmai am petrecut cinci zile de coşmar cu el.

Ai dreptate. E o pierdere de vreme să fac ceva pentru tine.

Bine, îmi pare rău. Iartă-mă, îmi pare rău.

Nu ştiu ce să fac.

Uite ce e, Mikel... Tatăl tău nu ştie, de fapt, unde este,

nu îi e dor de tine, dar raţionamentul e mereu invers, ştii asta.

Important este dacă ţie ţi-e dor de el.

Chiar întreabă de filfizon?

Da.

SPITALUL DE PSIHIATRIE IRIBARREN

PACIENT: JUAN INCHAUSTI LETAMENDI

TUTORE LEGAL: MIKEL INCHAUSTI GURIDI

Mikelón!

- Ander... - Ce e?

Am nevoie de ajutorul tău.

Ceva care să mă revigoreze. Sunt într-o formă slabă.

- Alb? - Nu, nu alb.

Ceva mai tare. Ceva nebunesc.

- Pentru tine, Mikel? - Da, pentru mine. Ce e?

Bine, bine. Mă rog!

Unul din conducere. O să cazi pe spate.

- Perfect. - Spune-i că te-am trimis eu.

Ţi-l trimit. Dar ai grijă.

- Ia-o uşor, altfel, mâine... - Ce e mâine?

Cum adică?

Mâine primim a treia stea Michelin.

Calmează-te. Nu-ţi face speranţe prea mari.

Suntem din Bilbao, la naiba! Iscoada va cădea pe spate mâine,

când îi va vedea pe rege şi pe regină cum îţi mănâncă din palmă.

- Stai! - Ce?

Să nu te superi, dar...

N-ai făcut-o tu, ci eu.

Acum despre ce vorbeşti?

Prostia cu broaştele.

Eu am făcut-o.

Ander, nu! O să ne bagi în bucluc.

Ander! Ander!

Da. Ştiu, e o porcărie, dar nu e uşor să trăieşti lângă un geniu.

Supravieţuieşti cum poţi.

Ander, nu eram un geniu. Aveam şapte ani.

Mereu ai fost un geniu, Mikel. Tu erai Abel, iar eu, nenorocitul de Cain.

Ce onoare! Mikel Inchausti în persoană!

Nu îmi venea să cred când mi-au spus.

Soţul meu e fan "Masterchef".

- Da? - Da. Şi eu am cartea ta de bucate.

- Găteşti? - Mă mai prostesc.

- Ce face tata? - Bine, e foarte calm.

Dar nu ştiam că eşti fiul lui.

Da. Apropo, am adus nişte prăjituri făcute de mine.

Nu ştiu dacă regulamentul permite, dar aş vrea să...

Venind de la un maestru? Cum să nu permită?

- Sunt pentru pacienţi? - Nu, sunt cu alcool.

- Atunci, nu. - Atunci, nu.

Sunt 50.

- Begona, ia-le, te rog. - Bineînţeles.

Nu ştiu dacă sunt de ajuns pentru tot personalul.

Sunt de ajuns. Putem mânca şi câte două, nu, Begona?

Sper că da.

Daikufu Mochi: orez japonez,

aluat umplut cu ceai cu gheaţă, cireşe, frişcă, ciocolată...

- Ai terminat? - Am terminat.

Te rog, gustă una.

Begona, gustă. Nu ai mâncat niciodată aşa ceva.

Minunat!

- Delicios! - Încearcă ciocolata, pentru că...

- Delicioasă. - Inchausti, e minunată.

Bună ziua! Aţi vrea o prăjitură?

Poftim, luaţi tava! Pot să intru?

- Da, bineînţeles. - Da?

Bună!

Bună, filfizonule!

- Ce mai faci? - Bine.

Ai chef să găteşti ceva?

Bucătăria lor nu-i aşa de rea, dar cei din sectă gătesc ca naiba.

Toţi sunt catalani.

E o sectă ciudată, pentru că nu se face sex sau altceva.

- Nu? - Nu.

- Poate că azi va fi diferit. - Aş vrea eu!

Ce mai face...

Fata aia, nu-mi aduc aminte...

- Irina. - Irina. Ce mai face?

- Foarte bine. - Bine?

- Vrea să te vadă. - Şi eu.

- Juan! - Ce e?

Aşteaptă aici un pic.

Uite, uite!

Delicios!

Vrei să plecăm?

Bine.

- Unde mergem? - La Ataria.

Deschidem în curând, aşa că avem treabă.

- Bine. - Să mergem!

Gata?

- Ajung în trei minute. - Bine. Trei minute.

Da.

- Ander! - Fiule, totul e pregătit?

- Ce căutaţi aici? - Am venit la cină.

- Ştii că totul e ocupat în seara asta. - Găseşte o masă şi pentru noi.

Mama ta nu voia să rateze vizita.

A mers prost o dată, dar în seara asta va fi perfect. O să vezi.

Ce face Mikel? E emoţionat?

Foarte. Mulţumesc că ai venit, Nagore.

- Şi tatăl tău? - Poftim?

A fost internat la ospiciu, prin ordin judecătoresc. Cum ai...

- Cu puţin zahăr. - Nu înţeleg.

Nici eu nu ştiu ce fac, dar mă simt minunat.

Bine, filfizonule. Mă bucur că eşti bisexual, dar acum nu e momentul.

E timpul să gătim. Să-i dăm drumul, creveţi, ceapă, piper, praz, usturoi.

Sunt toate în bucătărie.

- Capetele de peşte-undiţar. - Sunt toate acolo.

Bine.

Las-o pe foc.

Să-i dăm bătaie! Dă focul mai mic.

- Irina! Ce mai faci, draga mea? - Am venit să-ţi urăm succes.

- Arăţi foarte bine. - Mulţumesc.

Şi mingiuţa asta?

- Mikel, tatăl tău. - Tată! Haide!

Avem treabă.

Bine, bine...

Meniul, vă rog!

Meniul?

Nu avem meniu astăzi.

Nu aveţi meniu?

Cum adică nu aveţi meniu? Într-o zi ca asta...

El?

Ce face aici? Ar trebui să fie la spital.

- Salut, Rosita! - Îl externează în weekenduri.

Cum poţi să-l laşi să gătească într-o astfel de zi?

Mamă, e un geniu.

- Un geniu? - Da.

E un vagabond care mi-a distrus viaţa. Asta e.

Ai găsit pe cineva mai bun decât mine. Un fraier, dar mult mai bun.

- Sunt... - Să nu întrebi.

- Maşinile 1 şi 2 parchează. - Mikel!

- Au ajuns. - Du-te tu.

- Nu, tu eşti bucătarul-vedetă. - Iar tu eşti şeful de sală.

Şi nu există nimeni mai bun decât tine.

Vin, vin!

- Bine aţi venit la Ataria! - Bună seara!

- Veniţi cu mine, vă rog! - Mulţumim.

Nu e aşa de înalt.

Delicios!

Tu ai făcut supa-cremă de arici-de-mare, eu mă voi ocupa de prezentare.

Bine, toată lumea e aici.

Inspectorul e la masa 8, regele şi regina, la masa 12.

Ce rege şi regină?

Regele şi regina mamboului. O formaţie.

- Şi mâncarea? - E gata.

Ce le dăm? Ce să spun?

O gustare, un antreu, un aperitiv, două feluri principale, două deserturi.

Avem 12 rezervări pentru meniul de degustare.

- Ce degustă? - Bloody Mary cu gheaţă.

Stridie cu marinată japoneză.

Apă de gazpacho şi căpşuni. Sferă Salmorejo şi picături de pâine.

Suc de ceapă de vară şi ou de la o găină ouătoare.

- Pâine chinezească cu trufe şi brânză. - Opreşte-te sau te plesnesc!

- Ce gură mare! - Ce încurcătură!

Atenţie, echipă! Toată lumea, la posturi!

Începe spectacolul! Să facem supa-cremă de arici-de-mare!

- Am înţeles. - Bine.

Hai să ne distrăm! Să începem!

Uite ce frumos, Ignacio!

Uite!

Tată! Tată!

Tată, din nou? Eşti nebun!

Da, sunt nebun, dar şi tu eşti nebun.

- Da, sunt. - Oamenilor de acolo nu le pasă.

- Da, oamenilor nu le pasă de mine. - Nu.

Oamenilor le pasă de tine.

Problema e că restaurantul e plin şi trebuie să-i hrănim pe oamenii ăştia.

Asta ne-ai învăţat.

Dă-mi mâna!

De ce?

Ca să ieşim acolo împreună.

Eşti un pămpălău, Ferrán.

Bună seara! Mulţumesc! Mulţumesc, prieteni.

E o seară excepţională,

pentru că, după umila mea părere, gătitul este o artă

şi, ca orice artă, n-ar trebui să se supună pieţei

sau unui meniu.

Ce mâncaţi în seara asta a fost hotărât de Juan Inchausti, tatăl meu.

Mă scuzaţi, chef.

- Regele şi regina vor să te salute. - Regele şi regina?

Nu!

- Nu nenorocitele de broaşte, din nou! - Nu, Juan, nu sunt broaşte.

- Sunt chiar acolo, prostuţule. - Nu sunt broaşte.

- Opriţi servirea! - Juan...

Vor închide din nou restaurantul! S-a mai întâmplat o dată!

- Nimeni nu va închide restaurantul. - La naiba!

- Fir-ar a naibii de treabă! - Calmează-te!

- Opriţi... - Juan Inchausti!

Îţi place sau nu, ai 60 de ani...

Şi eşti tatăl meu.

Tată!

Tată!

Nu mă părăsi!

Tată!

N-o să te mai las să pleci alţi 30 de ani.

E clar?

Atunci...

Nenorocitul ăla care mă tot urmăreşte

sunt eu?

Da.

Uau!

Iar tu, Mikel, micuţule.

Te-ai făcut atât de mare...

La naiba, ce puseu de creştere!

Ai hârtie şi pix?

Da.

Notează.

Pentru călit,

un kilogram de şalotă,

două fire mari de praz. Le tai în două, ne trebuie doar partea verde.

O mână bună de usturoi verde. Tot partea verde.

Doi ardei graşi,

trei morcovi mari şi puţin dovleac.

Ulei de măsline din belşug.

Tai totul julienne şi sotezi.

Asta...

- Asta e? - Ţi-am zis.

Supa-cremă de arici-de-mare Inchausti, pentru 12 persoane sau mai mult.

Atenţie, Ferrán, pentru că eşti cam filfizon!

Nu încerca să găteşti ceapa. O vrei aurie, caramelizată.

Du-o la extrem.

Abia când lucrurile devin foarte periculoase...

BILBAO ESSENTIALS RESTAURANT ATARIA

ATARIA PRIMEŞTE A TREIA STEA MICHELIN

O SĂ MĂ LAS, ÎN SFÂRŞIT, DE FUMAT

REŢETELE PE CARE CATALANII NU LE-AU FURAT DE LA NOI

DE JUAN ŞI MIKEL INCHAUSTI

✰ www.MEOO.ro ✰ Sursa ta de filme și seriale!

Traducerea şi adaptarea: Fast Titles Media