Original subtitles

Galeazzo…

Galeazzo? Unde e?

Ce mă doare capul!

Cât o fi ceasul?

Galeazzo, unde ai plecat?

Galeazzo!

Galeazzo…

Galeazzo, unde ești?

Galeazzo…

Galeazzo, termină cu farsele!

Ți-am zis să încetezi cu farsele!

Știi că nu-mi plac.

Te rog!

Nu e deloc amuzant.

- Ei sunt servitorii. - Bine.

Cine e cucoana?

- Locuia împreună cu marchizul. - Înțeleg…

Doar ea era în casă, dar nu știe nimic.

A dormit toată noaptea.

- Și servitorii. - Au fost concediați.

După o întâmplare ciudată petrecută ieri.

- O întâmplare ciudată? - Da.

Domnișoara îți va explica mai bine.

Îmi cer scuze, domnișoară.

Ești amabilă să-i spui domnului comisar

ce mi-ai spus despre acel film?

Îmi cer scuze.

Așadar?

Îmi cer scuze, sunt prea șocată. Și Nicola era aici.

Nicola, povestește-le tu!

O să vă explic cronologic.

Ieri, la ora șapte, sărmanul marchizul era aici,

lângă gramofon, cu domnișoara Diana.

Ce minunat!

Domnule marchiz?

Ce e? Sunt ocupat. Nu mă deranja!

V-au adus ceva.

- Ce anume? - O cutie.

- Văd și eu. Ce conține? - Nu știu. Trebuie s-o deschidem!

Deschide-o! Ce mai aștepți?

Ce prostovan! Are noroc că nu se găsesc majordomi,

altfel, l-aș fi dat de mult afară.

- Domnule marchiz, e o rolă. - O fiolă?

N-am nevoie de nicio fiolă!

- Tu ai nevoie? - Nu.

- Și-atunci? - E o rolă de film.

Un film!

Un film? Îmi dai voie să mă uit?

„Diabolicus Film”. Ce înseamnă asta?

Am înțeles! O fi una din acele companii

care produce genul acela de filme…

Deocheate, diabolice, indecente…

- Ca la Paris. - Da, ca la Paris.

Cum îți permiți? Te-am întrebat ceva?

Ce-i cu tupeul ăsta? Vezi-ți de treaba ta!

- Nicola, adu proiectorul! - Bine.

Acum! Imediat! Fără zăbavă!

Zăbovește!

Vicontele Alibrandi mi-a trimis filmul.

A fost la Paris și l-am rugat să-mi trimită

unul din acele filme diabolice.

Scumpul Alibrandi!

- Ți-l amintești? - Nu.

Cum așa? E înalt, dar și scund…

- Și cu nasul acela… - Nu.

Câteva minute mai târziu, eram pregătiți să începem proiecția.

Doamnele de la Paris…

Nu e femeie, e bărbat!

Înțeleg… O fi unul din acele filme franceze ciudate.

Cred că e soțul doamnei.

- Ce face? - Se dezbracă.

Bărbatul se dezbracă?

Alibrandi mi-a făcut o farsă.

Nu te uita!

- Lasă-mă să văd! - Bărbatul?

De când îți plac bărbații care se dezbracă?

Termină și lasă-mă să mă uit!

Ce plictisitor! Are prea multe haine de dat jos.

Bărbatul ăsta mă dezgustă.

- Încetează! - Dar e dezgustător.

- Cine e? - Tu ești!

Eu? Ai dreptate! Eu sunt.

Ce nebunie!

- Ce se întâmplă acum? - Acela e biroul meu.

Au filmat fără ca eu să știu.

Poate-n absența mea.

- El cine e? - E omul negru.

Scrie ceva pe piept.

- „Diabolicus”. - Are un cuțit!

Da, e un cuțit. Stai! Ce faci?

„Așa va muri marchizul Galeazzo, de mâna lui Diabolicus.”

Filmul l-a înfuriat enorm pe marchiz.

L-a sunat pe Alibrandi, să-i ceară o explicație,

dar acesta i-a spus că nu i-a trimis nicio rolă

și că nu și-ar permite o asemenea glumă.

De fapt, n-a fost o glumă.

Marchizul s-a supărat și a dat vina pe servitori.

Ne-a concediat pe toți și-a rămas acasă doar cu domnișoara.

Așa e. Am fost acasă toată seara.

Iar apoi?

În jurul orei 22:30, mi-am simțit capul foarte greu,

ca și când aș fi luat un somnifer.

Dimineață m-a durut capul și am simțit gust amar în gură.

Dă-ne detalii despre seara de ieri!

V-am spus tot ce știam.

Galeazzo m-a acompaniat până în camera mea, iar apoi…

Nu-mi mai amintesc nimic. Cred c-am adormit imediat.

Dormitul nu e un alibi bun.

- Ce insinuați? - Marchizul era foarte bogat.

Ați putea moșteni mulți bani,

iar ăsta e un motiv pentru a-l ucide.

Credeți că aș fi atât de proastă?

De ce nu?

Sărmanul Galeazzo a decis să-mi lase mie toată averea lui.

Peste câteva zile și-ar fi scris testamentul.

Nu mă credeți?

Întrebați notarul!

Înțeleg că v-a spus deja.

Da, răposatul marchiz și-a exprimat intenția

de-ai lăsa toată averea domnișoarei Diana.

Aveam programată o întâlnire joia viitoare.

- Vreți să-mi vedeți agenda? - Nu.

Știți dacă marchizul a avut alt testament?

N-a avut, mi-ar fi spus.

Acum toată averea lui va ajunge la frații lui.

Iar ei știau că avea de gând să-și schimbe testamentul.

Chiar știau.

- Știau? - Sigur!

Marchizul își detesta frații.

Iar sentimentul era reciproc.

Recent a scris patru scrisori, câte una pentru fiecare frate.

Știi ce conțineau scrisorile?

Da, le-am citit.

I-a înțepat cât a putut de tare.

Marchizul avea simțul umorului.

E clar! Unul dintre frați s-a temut că pierde moștenirea

și a fost afectat de scrisoare, așa că s-a dus…

- Nu! - De ce?

Nu, frații Torrealta nu pot fi suspectați.

Sunt o familie minunată.

Da…

E ușor să spunem că-i suspectăm pe toți.

Dar e imposibil cu acești oameni.

Ce putem face?

Uită-te, de exemplu, la generalul Torrealta!

E un erou, un militar de excepție.

A luptat în Etiopia, Spania și Rusia.

Are capsulită adezivă și o mulțime de decorații.

Ai dreptate,

nu se pune problema să fie suspect.

Domnule?

Ce spuneți de profesor?

Chirurgul?

Nu știi că e un geniu,

care întreaga viața a salvat viețile oamenilor?

Vrei ca noi să spunem că și-a ucis fratele?

- Nu asta am spus. - Ba da!

Vrei să produci un scandal în lumea medicilor.

Domnule?

Ce spuneți de baroneasă?

E evlavioasă. Practic, e o sfântă.

- Nu vezi cât suferă? - Ba da.

E sfâșiată de durere.

- Sunt șocat. - Da, e dureros.

Știi câte acte de caritate a patronat până acum?

Nenumărate! E un înger.

Să nu mai vorbim despre ea!

- Atunci… - Atunci ce?

Ar mai fi…

- Monseniorul? - Da.

Scalarini, ți-ai pierdut mințile?

Monseniorul Torrealta e un sfânt! Ai înțeles?

Am terminat și cu asta.

Mă emoționez la înmormântări.

Mereu plâng. Mulțumesc!

Ca și când s-ar fi întâmplat ceva serios.

Cred că e din cauza anotimpului.

Poate sunt alergică la acele flori.

Mulțumesc, scumpule! Ești foarte amabil.

Scumpule… Ce e, am mâinile murdare?

E parfumul „Nopți cubaneze”. Înainte îți plăcea.

Nu-ți mai place? Lallo, ce s-a întâmplat?

- Nimic. - Cum nimic?

De o vreme, nu mai ești tu însuți.

Moartea fratelui tău m-a șocat.

- De ce? - Mi-am făcut gânduri negre…

Nu trebuie să te mai gândești la așa ceva.

La urma urmelor, Galeazzo a murit onorabil.

- Onorabilă? - Sigur!

- A fost ucis! - Și ce vrei să spui?

Galeazzo încă era tânăr, bogat și sănătos.

A murit când îi mergea mai bine.

O mică înjunghietură…

Și asta a fost! A murit!

Dragul meu, gândește-te ce groaznic e să îmbătrânești.

E trist să îmbătrânești, crede-mă!

Lallo, iubitul meu, scumpule…

Cum aș putea trăi, dacă voi fi nevoită să-ți văd

fața frumoasă plină de riduri.

Nu-mi plac ridurile.

Nu-mi place să văd cum oamenii îmbătrânesc.

Mai ales, cei pe care-i iubesc.

Pe fratele tău, Galeazzo, l-ai iubit?

Sărăcuțul meu frățior!

A fost preferatul meu.

I-ai iubit și pe cei doi soți de dinaintea mea?

Prostuțule, nu fi gelos!

Nu-ți prinde bine. Știi că te iubesc doar pe tine.

Laudomia, răspunde-mi!

L-ai iubit pe Gianfilippo, primul tău soț?

Pe Gianfilippo l-am adorat.

- A murit tânăr. - Din fericire!

- Poftim? - Da.

Nu a apucat să îmbătrânească.

- Cum a murit? - Ce prostie!

Nici măcar nu merită să-mi amintesc.

- S-a înecat. - S-a înecat…

Ți se pare ciudat?

- Nu. - Și-atunci?

Într-o bună zi, a ieșit cu barca pe lac.

Barca a luat apă, dar el s-a ridicat.

Însă apoi s-a scufundat.

Iar barca a revenit goală la mal.

Ce senzație!

Nu și-a pierdut deloc din frumusețe. Era chipeș!

Vrei să vezi o poză după ce l-au scos din lac?

- Poftim? - N-ai înțeles?

Scumpule, începi să surzești.

Vrei să vezi o poză cu el, după ce l-au scos din lac?

- Nu e nevoie. - Ba da, ți-o arăt!

Vreau să vezi cum arăta după ce l-au pescuit.

- Am spus nu! - De ce?

- Laudomia! - Da?

Vreau să știu un singur lucru.

Cine i-a scos dopul lui Gianfilippo?

Dumnezeule! Gianfilippo avea un dop?

Eu nu l-am văzut.

Dopul bărcii. Am citit în ziarele de-atunci.

Barca a fost găsită fără dop.

El l-o fi scos.

Avea obiceiul prost să atingă orice.

Apoi te-ai căsătorit cu Sebastiano.

Ce bărbat bine! Era minunat!

Avea umerii mari, la fel și pieptul…

El era foarte manierat, nu atingea nimic.

Când vedea un dop, se întorcea cu spatele.

- Dar și el a murit tânăr. - Din fericire.

La 30 de ani. Și fără niciun dop.

Sinceră să fiu, a existat un bușon.

Într-o seară, a vrut să bea ceva,

a desfăcut o sticlă, iar aceasta a explodat.

- Serios? - Da, a făcut și zgomot.

Explozia a făcut ca geamurile să tremure.

În sticlă era nitroglicerină, în loc de vin.

Ai înțeles?

Cine a pus nitroglicerina în sticlă?

Nu s-a aflat.

- Mă sperii. - De ce, scumpule?

M-am gândit mult…

În ultima vreme, te-am văzut într-o lumină nouă.

Ce drăguț! Eu te iubesc ca întotdeauna.

Chiar mai mult.

- Ce s-a întâmplat? - Deci e adevărat.

- Ce anume? - Vrei să mă omori.

Eu? Aiurea! Cum să-mi ucid iubitul?

Aici nu e coniac, e acid cianhidric.

- Angelo… - Care Angelo? Tu mă vrei mort.

Vorbeam despre Angelo, grădinarul.

Angelo! Angelo!

El a fost, acel cretin!

Baroneasă, m-ați chemat?

Angelo, tu ești cel care folosește acid?

Da, baroneasă. Contra para… Para… Paraziților.

Scumpule…

M-am dat cu „Nopțile cubaneze”.

- Ce sunt „para-paraziții”? - Paraziții.

Am înțeles, dar de ce-l pui mereu unde nu trebuie? Uite unde a ajuns!

În sfârșit, l-am găsit!

Dacă nu l-aș fi găsit, aș fi înnebunit.

Angelo, te rog să pleci!

- Și să fii mai atent! - De ce nu-l concediezi?

E prea tânăr. Încă nu i-a sosit timpul.

- Doamnă baroneasă? - Ce e?

A venit poliția.

- Tu i-ai chemat? - Nu, sunt aici pentru Galeazzo.

Putem intra? Bună dimineața!

Suntem de la poliție.

Văd!

Ne cerem scuze că vă deranjăm într-un asemenea moment.

- Nu e momentul potrivit. - Nu deranjați deloc.

- De fapt, e chiar o plăcere. - Bine.

E doar o formalitate.

- Grăbiți-vă, mă cam doare capul! - Nu durează mult!

Domnule comisar, nu vă faceți griji! Luați loc!

Soția mea vă va ajuta. Întrebați-o tot ce doriți!

Da, de-asta suntem aici.

Ați spus că e doar o formalitate.

- Mereu spunem așa. - Serios?

Baroneasă, unde erați în seara în care a avut loc crima?

Vă spun imediat!

Dar dați-mi voie să vă întreb ceva.

- Vă rog! - E o întrebare puțin indiscretă.

- Vă rog! - Îmi permiteți?

- Da. - Așa suntem noi, femeile.

Suntem curioase.

„Nopți cubaneze”. Vă place?

Iată întrebarea pe care vreau să v-o adresez…

- Câți ani aveți? - Eu?

Am 58 de ani, dar nu înțeleg de ce întrebați.

Știu. Nu-i așa, Lallo?

Laudomia!

Lasă-mă-n pace! Nu arătați prea bine.

Aveți riduri. Mititele, dar există.

- Doriți un coniac? - Nu, mulțumesc.

Vă scapă de riduri. Ar trebui să încercați.

- Angelo, adu sticla! - Nu!

- De ce nu? - Nu Angelo!

- De ce? - Fiindcă el e grădinarul.

Așa e. Sunt cu mintea-n în altă parte.

Încurc mereu numele servitorilor.

- Mă scuzați… - Da?

Nu mi-ați răspuns la întrebare. Unde erați în noaptea crimei?

- Nu v-am spus? - Nu.

- Lallo, e adevărat? - Nu le-ai spus, Laudomia.

- Mie așa mi s-a părut. Ție nu? - Nu.

Mie așa mi s-a părut.

Unde am fost? Am fost la cinematograf.

Da, m-am dus să văd un film.

Care film?

Cum adică care film?

- Da, care film? - Vreți să știți?

„Fiul șeicului”.

Am înțeles!

Ce frumos e Rudolph Valentino!

A avut inteligența și decența să moară înainte să îmbătrânească.

- Dar nu și dumneavoastră. - Poftim?

- Nu ați văzut filmul? - Nu.

- Mă scuzați… - Da?

Nu ne-ați spus numele cinematografului.

Nu v-am spus? Lallo, e adevărat?

- Nu ne-ai spus. - Mie așa mi s-a părut.

- Unde ați fost? - La cinematograful Rialto.

- Care e acela? - Cel cu cupola mică.

Da, cel apropiat de gară.

Nu mă întrebați de ce i se spune Rialto. Nu-i așa, Lallo?

Dacă-mi permiteți, eu o să plec. Mă doare capul.

- Vă rog, doamnă baroneasă! - Mulțumesc!

Lallo, te-aștept!

O să plecăm și noi.

- Plecați deja? - De ce n-am pleca?

Ați terminat? Nu aprofundați? Nu aveți alte întrebări?

- Am eu o întrebare. - Despre asta vorbeam!

Unde erați dv. în seara fatidică?

Eu? Ce treabă am cu toate astea?

De ce nu? Și dv. ați putea fi Diabolicus.

Uneori, aparențele sunt înșelătoare.

Așadar… Unde ați fost?

Unde am fost? Am fost…

- Am fost la cinema. - Și el.

- Ce coincidență! - Ce film ați văzut?

- Asasina. - Da! Asasinul.

Nu, am văzut Asasina.

Cred că numele filmului e Asasinul.

Așa cred și eu.

Abia aștept să-l cunosc pe dl general.

- Dv. nu, dle comisar? - Ba da, și eu.

Trebuie să recunosc că baroneasa m-a surprins.

M-a întrebat ce vârstă am și nu-și amintea unde e cinematograful.

- Și soțul ei… - Da.

Dl general va fi mult mai exact.

Normal, doar e militar.

Ești sigur că aici locuiește?

Vom vedea!

Ce se aude?

Nostalgiile unui fost general al armatei fasciste.

Pluton!

Încărcați!

Ochiți!

Foc!

Opriți-vă! Ce se întâmplă aici?

Ce se întâmplă?

Cine sunt ei?

Când execut antifasciștii, nu vreau să fiu întrerupt.

- Unde sunt antifasciștii? - Acolo!

Colonele, cine sunt domnii și de ce nu poartă cămăși negre?

- Bună ziua, dle general! - Nu! Folosiți salutul roman!

- Calmați-vă! - Nu, mă enervez și mai tare!

- Suntem de la poliție. - N-am nevoie de interferențe.

Aici Miliția se ocupă de orice.

- Suntem de la criminalistică. - Colonele!

- Ordonați! - El e aghiotantul meu.

Acești tovarăși sunt criminali.

- Nu, suntem de la criminalistică! - Am înțeles.

Vorbiți voi, eu n-am timp de pierdut.

- Camarazi, vom câștiga! - Heil!

- Dle colonel… - Nu sunt colonel.

V-ați dat seama că generalul e puțin dus cu pluta.

- Puțin cam mult. - Încă se crede în perioada fascistă.

- Încă trăiește în vremurile de glorie. - Poftim?

- Epoca lui de glorie. - Cine sunt acești oameni?

Sunt figuranți de la studiourile de film.

Câștigă 3.000 de lire pe zi.

- 3.000 de lire! - Generalul își permite.

Dar, după atâtea cheltuieli, averea lui e tot mai mică.

- E foarte interesant. - Averea e tot mai mică…

- Dv. cine sunteți? - Sunt secretar și administrator.

I-am fost tovarăș în armată și nu l-am părăsit.

- Iar acum? - Are impresia că sunt colonel.

- Îl lăsați să creadă asta. - Câștig și eu un ban.

- Dle colonel! - Ordonați!

Grăbește-te!

Camarazilor, cei care lucrați în poliție,

spuneți-mi dacă lumea comentează!

- Desigur! - Eram sigur!

Știam eu!

Nu suntem un popor de sfinți și poeți.

Suntem trădători, bârfitori și multe altele.

Așa suntem noi, dragule!

Scuze! S-a abolit limbajul familiar, nu-i așa?

- Da. - De când?

- De mult timp. - Mă scuzați, dle general!

- Voiam doar o informație. - Și voi! Și voi…

Toți vor să știe același lucru. Dle colonel!

- Ordonați! - Vezi dacă inamicul ne ascultă.

- Da, domnule! - Ne ascultă?

- Nu. - Bine.

Altfel, n-aș fi vorbit. Nu sunt prost.

Așadar?

Așadar… Da!

- Ce anume? - Armele secrete.

Prietene… Le avem!

Putem începe, dacă toți suntem aici.

Liniște!

Începem cu raportul oficial.

- Camarazi, să salutăm ducele! - Heil!

- Dle colonel! - Ordonați!

- În ce stare sunt armele? - Excelentă!

- Avem provizii? - Suficiente.

- Cum stăm cu moralul? - E ridicat.

Bine. Vom câștiga!

- Vom câștiga? - Da.

Așadar… Cine are întrebări?

Eu.

Unde erați în noaptea crimei?

Camarade…

- Ai realizat vreun marș spre Roma? - Nu.

N-ai făcut niciun marș, dar îndrăznești să-mi pui întrebări.

Știi cine sunt? Sunt un sansepolcrista!

- Sunt vremuri de mult trecute. - Nu sunt deloc trecute.

- Chiar dacă au trecut… - Dle, general îmi permiteți?

- Eu am făcut marșul spre Roma. - Da?

- L-a făcut? - Da.

- Unde? - Spre Roma.

Prin urmare, mie îmi puteți spune.

Unde erați în noaptea crimei?

- Ție o să-ți spun. - Mulțumesc!

- Doar ai făcut marșul. - Sigur.

În noaptea crimei…

Unde-am fost? Am fost aici.

Am fost prezent.

Bine…

I-am fost alături

când a fost înjunghiat în spate de o trădare mizerabilă.

Am spus: „Duce!

Dați-mi mână liberă

și-o să vă scap de trădători!”

Calmați-vă, nu vorbim despre 25 iulie,

ci despre ucigașul fratelui dv., Galeazzo.

Ucigașul lui Galeazzo! Atunci, știți ce-o să vă spun?

Răspunsul e unul sigur!

Dați-ne răspunsul!

Iată-l!

Bine-au făcut că l-au ucis!

Fratele meu a fost un instigator!

Eram cu ochii pe el!

Era antifascist și a primit ce merita.

- Ce merita? - Da.

Erați cu ochii pe el? Unde-ați fost în seara aceea?

Unde-am fost? Luptam în Grecia!

Ba nu, deja m-am retras din Grecia.

Mă retrăgeam din Rusia. Sau poate nu.

Nu-mi amintesc de unde mă retrăgeam.

Ne-am retras de multe ori.

Dle general, încercați să vă amintiți.

Chiar trebuie? O să mă gândesc.

Revin imediat!

„Pom-pom-pom-pom” în casa mea? Cine ascultă Radio Londra?

- Doar ținea un ritm. - În timp ce vorbeam?

O să vă trimit în exil la Ponza!

Să revenim la crimă, vă rog!

Mă rogi? Deci ești credincios.

Altfel, n-aș fi fost promovat.

Bravo! N-ai făcut marșul spre Roma, asculți Radio Londra

și n-ai donat patriei inelul tău de aur.

Tinere, o să dau ordin să fii executat. Dle colonel!

- Ordonați! - O pușcă și 12 soldați!

Dle general, vă rog să vă calmați!

O fac pentru tine. Tu ești un ofițer fascist decorat.

- Nu sunt. - O să fii!

Prietenul tău te-a salvat, camarade!

Frații Torrealta nu mai par a fi atât de nevinovați.

Trebuie să facem ceva. Presa e cu ochii pe noi.

Să verificăm alibiurile baronesei și generalului.

- Intră! - Trebuie să aflăm…

Unde au fost în noaptea aceea blestemată?

- Da… Unde au fost. - Ce-i acolo?

Raportul medical. Deja știam despre e vorba.

Dle comisar, se pare că lovitura

a fost aplicată în inimă cu multă siguranță.

Poate e un indiciu care ne conduce spre chirurg.

Aparent.

Dar profesorul Torrealta e singurul care are un alibi solid.

A fost în sala de operație între zece seara și șapte dimineața.

Practic, toată noaptea.

L-au văzut infirmierele și cei cinci pacienți tratați.

Cercul suspecților e tot mai mic.

Chirurgul e nevinovat.

Atenție! Sosește profesorul!

- Bună dimineața! - Începem?

Să începem! Masca!

- Repede! - Masca!

Ce-ai făcut? Mi-au căzut ochelarii și s-au spart.

- Ce faci? - Nimic.

- Pe jos sunt microbi. - Îmi cer scuze.

- Nu-mi pasă! - Ochelari pentru profesor.

- Unde e pacientul? - Acolo.

- Unde anume? - În dreapta.

- În care dreapta? - Acolo.

Acolo…

Ți-a fost așa de greu să spui?

De ce ți-a luat așa de mult?

Acum, că știm unde e pacientul, să mergem la el.

Ia să vedem…

Ce căutați?

- Capul! - Unde ar trebui să fie?

Unde l-ai pus? Dă-ți masca jos, nu te înțeleg.

- Unde e? - E la locul lui. Unde să fie?

Știu unde e. Am studiat anatomia.

- Aici e! Bună ziua, domnișoară! - E bărbat.

E bărbat?

- Ce față urâtă! - Te-ai uitat vreodată la tine?

Ce vrei să spui?

Câtă neobrăzare!

Eu voiam să spun că ești palid.

- Îmi pare rău! - Nu vreau să te mai tratez.

Atunci, vezi-ți de treaba ta!

- I-ați luat temperatura? - Încă nu.

E fierbinte. Are febră.

Nu acolo.

Mă înveți tu cum să iau temperatura?

- E un alt cap. - Alt cap?

Pacientul are două capete?

- Al cui e capul ăsta? - Biagini!

Nu-mi mai sta în cale!

Să-i luăm pulsul!

Hai!

- E pe ducă. - Poftim?

Nu vreau să cobesc, dar e pe ducă.

- Unde mă duc? - Acolo.

- Unde? - Unde mergeți toți.

Azi mergi tu, mâine el… Toți o să mergeți.

- E mâna mea. - Atunci, tu ești pe ducă.

- Cine ți-a cerut să-mi dai mâna? - Poate dv…

Ce băgăcios ești! Dă-mi mâna!

- Am zis mâna, nu piciorul! - E mâna mea.

E mâna ta? Da…

Ascultă tu în locul meu.

- Ce e? - Vreau să asculți.

- Dl profesor nu vorbește. - Cine-i acolo?

Nu vreau străini aici când operez.

- Nu sunt străini aici. - Ce-i cu acel marinar?

Ea e sora.

E sora marinarului? Nu-mi pasă! Nu vreau pe nimeni aici.

- Să plece! Nu și pacientul. - Dar ea e asistenta.

De ce-ai spus că e sora marinarului?

- Eu n-am spus nimic. - Tu ai spus.

Gata cu glumele, altfel nu te vindec.

- Ce operație trebuie să realizez? - La stomac.

De ce e pe burtă? Întoarceți-l!

Stomacul lui e unde trebuie să fie.

Vino! E un moment delicat.

Vreau să-i văd burta. Nu te uita! Bisturiu!

Așa…

Ce-i asta? N-are nicio lamă. Cum să tai cu ea?

- Aici e lama. - Unde? Ai acoperit-o.

- Poftiți ochelarii! - O să fie mai bine acum.

Pune-mi ochelarii! Așa…

Așa!

Așadar…

Dle profesor! Nu mă anesteziați înainte?

- Ești adormit? - Nu, sunt treaz.

Nu e la curent cu progresele științei.

Ți-am făcut deja anestezie locală.

Taci și stai calm! Fii un pacient cuminte și ai răbdare!

Lasă-mă să-mi fac treaba! Tu cu ce te ocupi?

- Sunt măcelar. - Și eu.

Nu sunt măcelar. Sunt chirurg.

Relaxează-te! Imaginează-ți că ești altcineva!

Vrei să citești? Să dai un telefon?

Dați-i un telefon! Ochelarii mei!

- Un telefon! - Nu vreau!

- Dați-i profesorului ochelarii! - Nu te mișca!

Dle profesor? Ce faceți?

Tinere! Trebuie să muncesc!

Sunt chirurg, iar tu mă deranjezi.

Ești un pacient fără răbdare. Ce fel de pacient ești?

Unde ne credem? Tu vorbești, tu te miști…

Stai nemișcat!

Dacă greșesc, ție-ți va fi greu.

- Aici e? - Puțin mai la dreapta.

Ia să văd! Da…

- Încă? - Încă puțin.

Fir-ar să fie! Vezi cum se poate întâmpla ceva!

- Era să-ți tai inima. - Dle profesor!

Ai scăpat ușor.

Nu mișca! Unu, doi, trei!

Te-a durut?

Nu, n-am simțit nimic.

Omul e o adevărată mașină! Ce faci?

- Voiam să văd mașina. - Eu trebuie s-o văd!

Văd că intestinele s-au încurcat și nu arată deloc bine.

Nu te supăra, dar burta ta e dezgustătoare!

- Aceste aderențe… - Da, aderențele intestinale.

Că tot veni vorba, cunoști pe cineva la minister?

- Am o problemă cu taxele. - Dle profesor, sunt aici!

Vezi-ți de treaba ta! Și eu sunt om, din carne, oase și cartilagii.

Ai înțeles?

Nu e normal. Ar fi trebuit să aibă 36 m de intestine.

Aici sunt vreo 40. Nu sunt matematician, adu ruleta.

Poftiți!

Unu, doi, trei, patru, cinci. E prea mult. Tăiați-le!

- Ca de obicei? - Poftim?

După operație, iau mereu acasă un pachet mic.

Am o pisică minunată!

Îi dați pisicii intestinele mele?

Am glumit!

Nu i-aș da așa ceva pisicii. E obișnuită cu mai bine.

M-am săturat de tine! Îmbracă-te și pleacă!

- Poftim? - Du-te la alt doctor!

- Unde să mă duc? - Gata, am terminat!

- Ce e? - Nu-l putem lăsa deschis.

Suturați-l! Oricum, l-am tăiat urât.

Vreau un ac și ață!

Acul… Aici e.

Și ața chirurgicală.

Liniște!

Mă enervezi!

Bagă tu ața-n ac, vezi mai bine ca mine.

Liniște! Oxigen și o cămașă de forță.

De trei ore vreau să vorbesc cu soția! Poți să-mi faci legătura cu ea?

În sfârșit! Alo? Tu ești, draga mea? Eu sunt.

Nu mă simt deloc bine. Am două ulcere și-o hernie dublă.

Nu vorbesc despre mine, ci despre pacienții mei.

Suntem căsătoriți de zece ani și încă nu știi?

Da, am de operat toată noaptea. Toată noaptea!

Îmi pare nespus de rău, dragul meu.

Atunci, o să mă duc în pat.

Desigur! Unde ai vrea să mă duc?

Nu, sunt deja în cămașa de noapte.

Cămașa de noapte?

Bine, ne vedem mâine târziu.

- Pandoro? - Dle profesor!

Trebuie să plec neobservat.

- Cum am procedat noaptea trecută. - Poftim?

- Dacă se află… - Cine-ar putea afla?

Pune-ți ochelarii, boneta și masca și toți vor crede că sunt eu.

- Dle profesor! - Pandoro! Pandoro!

Eu te-am creat, eu te pot distruge.

Vrei să înveți? Atunci, ascultă-mă!

Bine, o să fac tot ce vreți.

- Dle profesor, și-n seara asta… - Da, și azi.

Da! Și-n noaptea asta!

O să-i prind împreună, pe amândoi.

În sfârșit!

- Te-a văzut cineva? - Nu, dar e prea riscant. Mi-e teamă.

- Și mie. - N-ar fi trebuit să te ascult.

- Noi doi, singuri aici… - Voiam să vorbim.

Telefoanele sunt ascultate, poliția mă suspectează.

Nu mă interesează poliția. Mi-e teamă de soțul meu.

M-au întrebat unde-am fost în noaptea crimei.

Ce-ai spus?

Le-am spus că am fost la cinema.

- Slavă Domnului! - Dar nu m-au crezut.

Iar soția mea se uită ciudat la mine.

- Ce vrei să spui? - Ca și când m-ar ucide.

- Lallo… Și soțul meu. - Ce?

E ceva în ochii și vocea lui.

Ar fi în stare să mă omoare.

Nu-ți face griji! Aici suntem în siguranță.

Iar, dacă e nevoie, știu să te protejez.

- E soțul meu! Să fugim! - Calmează-te!

Carlo, nu trage. Înțelege-mă! Știi ce fel de soție am.

Știu că e sora ta, dar e îngrozitoare.

Nu sunt din lemn.

Nu mișcați!

- Dle baron, ce faceți? - Mă rugam.

- Percheziționați-l! - Și pe doamna?

Nu e nevoie, ne cunoaștem.

- Cine e? - E doamna Fiore di Torrealta.

- E soția chirurgului. - Nu e ceea ce pare.

Termină! Mai bine spune-mi ceva.

- Știi al cui e scrisul? - Nu.

- Dumneata? - Nu.

Nu e nimeni în casă.

Poate Diabolicus ne-a păcălit.

Am primit o scrisoare anonimă în care scria

că Diabolicus va fi aici, în seara asta.

Dacă Diabolicus nu e aici,

a vrut să ne inducă în eroare.

Înseamnă că va acționa în seara asta, dar nu aici.

- Dar unde? - Dacă Diabolicus e un Torrealta…

După uciderea lui Galeazzo pentru moștenire,

acum va încerca să-i ucidă pe ceilalți frați.

Grăbiți-vă! Poate vom ajunge la timp.

N-am crezut că meciul decisiv dintre noi

va fi atât de repede.

Nu ești în formă, Laudomia.

Asta e seara mea.

Ați uitat de mine!

Voi merge tot înainte

și voi câștiga cu o singură lovitură.

Dreaptă, ca lama unui pumnal.

Râzi cât vrei, camarade frate!

Dar cel care râde ultimul va râde cel mai bine.

Dragii mei bătrânei, mai întâi vă veți duela cu mine.

Poate vă voi elimina eu.

Laudomia, ești sigură că nu mai e nimeni acasă?

Desigur. Toți servitorii au plecat.

Și-n afară de ei?

Nu e nimeni. Puteți să vă îmbătați cât vreți.

Grădinarul e aici, dar el doarme în bordeiul de lângă grădină.

Sforăia când m-am dus să iau sticla asta.

Dacă cineva ar fi aici, v-aș fi oferit băuturi normale.

Acestea sunt speciale.

Din rezerva secretă.

Beți! E ca un elixir al tinereții.

O să beau mai târziu, nu vreau să-mi tremure mâna.

În seara asta am două ținte.

Bila și bila albă?

Da.

Bila și bila albă.

Fir-ar să fie!

- E rândul vostru. - Ce faci?

Vezi din ce în ce mai rău, chiar și fără să bei.

E de rău. E un semn al îmbătrânirii precoce.

Ar trebui să bei din elixirul meu.

Și tu, Scipione.

Bea o picătură din elixirul tinereții.

Scipione, ești distrat. Joacă!

Ești imprecis.

- E rândul tău, draga mea. - Știu.

- Ți-a sosit vremea. - Da, și eu vreau să câștig.

Diabolic…

Unde ai fost?

Nu v-am văzut pe niciunul, așa că am venit să vă caut.

Dar nu v-am văzut, așa că m-am întors.

- Unde e Carlo? - Nu contează.

A ieșit din joc.

Am mai rămas doar noi.

Draga mea, ești condamnată!

Am așteptat acest moment.

50 plus 12 fac 62. Plus 8 fac 70.

94…

Și tot așa…

Fii blestemată Laudomia!

Nu e niciun dubiu.

Aceste trei scrisori anonime explică totul.

Toate au fost scrise de către criminal.

Ca să evite orice risc, după uciderea lui Galeazzo,

Diabolicus trebuia

să-și adune noile victime în același loc,

și să se asigure că poliția nu va interveni. Și a reușit.

Prin intermediul primei scrisori anonime,

ne-a indus pe noi în eroare.

Celelalte două scrisori, găsite la victime, explică totul.

E de-a dreptul diabolic.

Nu era ușor să-l atragă aici pe chirurg,

dar Diabolicus știa singurul lucru

care l-ar fi atras aici.

- Dumneavoastră, doamnă! - Eu?

Da, exact.

Soțul dv. vă iubea, iar Diabolicus a profitat de gelozia lui.

L-a făcut să se îndoiască de dv.

Apoi, prin această scrisoare,

l-a convins că are dovezi.

Scrie că, dacă s-ar duce în podul casei,

v-ar prinde în flagrant.

Carlo s-a dus în pod, dar a găsit doar pumnalul crimei.

Baroneasa Laudomia, pe care ați bârfit-o neîntemeiat,

avea câteva ciudățenii,

dar toți membrii familiei Torrealta erau ciudați,

însă nu era criminală.

Această băutură vă demonstrează asta.

Baroneasa trebuia doar să-și găzduiască frații.

Mai trebuia doar să-l atragă aici pe general.

A fost ușor pentru Diabolicus să ajungă aici.

Avea nevoie de o a treia scrisoare,

prin care să-l convingă că aici, în pod,

are loc o convenție a antifasciștilor americani,

așa că a venit aici cu pumnale și bombe.

N-a avut nicio șansă.

Doar noi l-am fi putut salva,

dacă n-am fi mers la casa dv., ci am fi venit direct aici.

Dar încă nu știm cine e Diabolicus și dacă va ucide din nou.

E adevărat.

Dar e adevărat și ce v-am spus înainte.

Ne apropiem tot mai mult…

Tot mai mult.

Singurul…

Singurul supraviețuitor al unei familii mărețe.

Așa e.

Și singurul moștenitor!

- Ce vrei să spui? - Nimic.

Monseniorul e un sfânt! Ai înțeles?

Poftiți!

- Mulțumim! - Luați loc!

Sunt la dispoziția dv.

Vă mulțumim, monseniore!

Îmi cer scuze, dar trebuie să vă adresăm câteva întrebări.

Sperăm să ne oferiți unele detalii care ne vor ilumina.

Fiule, doar credința poate ilumina inima și sufletul.

Dv. ce credeți?

Nu ne putem imagina…

Ce părere aveți despre aceste crime?

Căile Domnului sunt misterioase și infinite.

Ale Domnului?

Mă scuzați, dar la aceste crime, nu văd ce rol are Dumnezeu.

Vă explic eu!

Trebuie să știți că, după tragedia suferită,

mă refer la moartea fraților mei,

am intrat în posesia întregii averi a familiei Torrealta.

- Știați asta? - Da.

- Oarecum… - Vag..

- Știți și dv… - Da.

Voi folosi această avere

ca, în final, să pun capăt

nedreptății comise de răposatul meu tată,

pe care eu și frații mei am continuat-o.

Doar așa, ei își vor găsi liniștea în Purgatoriu,

iar eu aici.

Ați vorbit despre o nedreptate.

Mă scuzați, monseniore…

Despre ce nedreptate vorbiți?

E un secret.

E un secret groaznic al măreței noastre familii.

Un frate ilegitim.

Există un al șaselea frate, care nu ne poartă numele.

A fost abandonat la naștere,

fără să primească sprijin moral sau ajutor material.

Săracul a ajuns acum la fundul sacului.

El ar putea fi criminalul.

Așa credeți? De ce?

Avem motivul, ura!

E ranchiunos pe frații lui, care l-au abandonat.

Nu, domnilor!

Nu adăugați și calomnia la răul deja suferit.

- Și n-ar putea fi el. - De ce?

A ajuns la fundul sacului.

De șase luni, e la închisoare.

- Deus meus, iartă-mă! - Poftim?

- Vorbeam cu… - Se roagă.

Ce norocos ești, Pasquale!

Vino să vezi!

Vei fi bogat! Vei avea câți bani vrei.

Uitați! Asul de cupă e între treiul de caro și Cavalerul săbiilor.

Iar Regele de cupă îți va scoate ochii!

De ce te superi? Sunt doar cărți.

Termină! Eu sunt un sărăntoc.

Știți de ce sunt aici?

Pentru o bucată de pâine, am stat de pândă…

Ești un derbedeu!

Ești un sifonar.

Vrei să mă faci să vorbesc. O să te omor!

- Eu? Sifonar? - Îl omor!

Sunt infractor și sunt dus cu pluta.

- Mi-am ucis soția și pe maică-sa. - Pe cuvântul tău?

- Pe onoarea mea! - Ești un gentleman.

Mereu încearcă jocurile astea, dar nu vorbesc.

Dacă i-aș da în vileag, aș merge acasă imediat.

N-o să spun nimic. O să fac cele 18 luni.

Afară unde m-aș putea duce?

- Bonocore! La director! - Imediat.

Vrea să ciripesc, dar n-o voi face. Să mergem!

Și vreți să vă cred?

Vreți să cred că am două miliarde, în bani gheață?

- Bani și proprietăți. - Și mobilă?

Dacă vă dau numele, o să mă lăsați să plec?

Da.

Mă credeți prost?

Bonocore, poți să refuzi și n-ai decât să rămâi aici.

Când vei fi liber, vei merge la notar și vei înțelege.

- Poți să pleci! - Să mergem!

Stai puțin! Te grăbești?

- E o șmecherie? - Nu.

Iată certificatul de donație, semnat de monsenior.

Ăsta? Deci chiar dețin două miliarde?

Îți spunem asta de jumătate de oră.

Sunt ai tăi. Ai tăi!

- Am înțeles. - Nu se vede.

- Două miliarde? Sunt bogat! - Foarte bogat.

Sunt bogat și sunt închis?

Dacă vorbesc, o să-mi dați drumul?

- Sigur! - Pot să vorbesc?

- Ne aude cineva? - Nu.

- El are voie să ne audă? - E notarul.

În noaptea aceea, au fost patru hoți.

- Bună ziua! - Uite cine e aici!

- Carmelo Napolitanul. - Chicco Șchiopu'.

Nando Păr-frumos.

Tu ești Gigi Cicatrice. Ce faci?

Nu prea bine. Îmi miroase a belele.

- În ce aripă e? - Cine?

Cel care a ciripit, Bonocore.

- A fost eliberat. - Fiindcă a vorbit?

- O să-l omor! - Poate prin corespondență.

Tu nu mă cunoști, dar el știe cine e Gigi Cicatrice.

S-o fi săturat de viață dacă a făcut una ca asta.

- Să mergem! - O să ies eu de-aici!

Sora ta ți-a lăsat moștenire 1.100 de Fiat.

Glumești? Vrei să fii amuzant?

Un om bogat ca mine, nu umblă cu un Fiat 1100.

Vreau un Cadillac sau un Lincoln.

Sau ceva făcut la comandă.

Nu m-am exprimat clar.

- Sunt 1.100 de acțiuni la Fiat. - Adică?

Acțiuni la compania Fiat.

Aveți și 3.000 de Montecatini.

Glumești sau vrei să faci mișto de mine?

3.000 de Montecatini? Există un singur Montecatini!

Știau asta fiindcă un prieten mergea acolo.

- Iar m-am exprimat greșit. - Ești recidivist.

- Da, sunt. - Spune-mi adevărul!

- Uită-te în ochii mei! - Ce e?

Nu ești un notar adevărat.

- Ba da, sunt notar. - Neautorizat.

- Nu! - Chiar ești notar?

- Sunt notar! - Cu „deplomă”?

Cu diplomă!

- Acum se spune „diplomă”? - Mereu i s-a spus așa.

- Așa i s-a spus mereu? - Diplomă, nu deplomă.

- Ai și-un birou? - Am un birou antic.

De la străbunicul meu a ajuns la bunicul meu,

iar de la tatăl meu, la mine.

- Dar nu ai clienți. - Am mulți clienți.

Poți să întrebi cine e notarul Cocuzza.

Cocuzza? L-am cunoscut pe fiul tău.

- Pe fiul meu? - Da! Cocuziello.

- Nu cred. - Nu e fiul tău?

- Eu nu am copii. - Eram sigur!

Să ne oprim aici!

Astea sunt bunurile pe care ți le-a lăsat profesorul Carlo.

- Sunt bune? - Sunt bunuri.

- Paturi și dulapuri? - Case, clădiri…

- Explică mai bine! - Asta fac!

Vorbești cu un miliardar, nu cu un măgar.

- Nu mi-aș permite. - Ba da. Continuă!

- De la profesor… - E fratele meu.

Aveți două spitale model.

- Poftim? - Model.

- Adică? - Două spitale perfecte.

Sunt oameni bolnavi înăuntru?

Afară cu ei! Să le curățăm! Le vreau goale.

Sunt miliardar, am două spitale! Am nevoie de ele!

- Sunt oameni bolnavi în spitale. - Bolnavi?

- Sigur. - Dați-i afară!

- Pacienții? - Cât mai au de trăit?

- Nu știu. - Trei sau patru zile?

- Dați-i afară! - Cum să-i dăm afară?

- Ce faci? - E scrum pe hârtii.

Printre altele, fratele dv., generalul,

vă lasă un bust din aur al Ducelui.

Serios? O bustieră?

E ceva nou pentru mine.

Nu știam că poartă bustieră.

De-asta stătea mereu drept.

Nu purta bustieră.

- Atunci, purta sutien. - Nu!

- Corset? - Nici vorbă!

Ai spus „bustieră”.

- Ba nu. - Nu mai recunoști.

Nu! Am spus un bust din aur. Un bust e o statuie.

- Cu sutien. - Fără!

- Glumești, nu? - Da.

Recunoașteți că mă ridiculizați.

Nu știu…

- Pălăria mea! - Ai răbdare!

- Domnule! - Ce e? Ține!

Portarul a spus că va veni poliția.

- Trebuie să fug! Tu ce o să faci? - Ce trebuie să fac?

- Fugi! - De ce?

- Nu știu că ești notar? - Cum să nu știe?

- Ei știu totul. - Nu am nimic de ascuns.

Și nici dv. Vor veni pentru anchetă.

- Care anchetă? - Anchetează moartea fraților dv.

- De ce? N-au murit bolnavi? - Nu.

- Dar cum au murit? - Nu știți?

- Au fost uciși. - Uciși!

- Înjunghiați. - Înjunghiați?

Vrem să te avertizăm în privința lui Diabolicus.

- Cum îl cheamă? - Diabolicus.

Diabolicus? Cine e?

- Criminalul! - Criminalul? El e!

- Notarul fals. - Nu-i adevărat.

Îl cunoaștem bine pe notarul Cocuzza.

Diabolicus e un criminal care acționează noaptea.

Noaptea?

- Îmbrăcat în negru. - Doamne!

Știți cum a fost ucis fratele dv. Galeazzo?

Nu știu.

A intrat în camera asta pe fereastră.

- Care? - Cea de-acolo!

E înfricoșător! Care?

- Ce faceți? - Mă apăr.

- Nu aștept poliția. - Vă putem proteja noi.

Am asta…

Agenția Tigre e cea mai bună agenție privată de detectivi.

- Tu! Du-te la ușa din spate! - Du-te!

- Tu! Du-te sus! - Sus!

Dacă ne plătiți, puteți avea încredere în noi.

Dați-ne nouă aceste lucruri ridicole.

Vi se pare că e ceva ridicol?

Îl subestimați pe Diabolicus?

Nu uitați că nu e un criminal oarecare.

Alo? Tu erai…

O umbră a intrat pe poartă.

Scoateți-l afară!

Pot intra?

- Ați înnebunit? - Luați-l de aici!

Sunt poștașul! Am echipamentul regulamentar.

- Percheziționați-l! - Nu mă atingeți!

- Gura! - E neînarmat.

- Ce-are în geantă? - Scrisori.

Stați puțin! El e Diabolicus, îmbrăcat în poștaș.

Stai puțin!

Dacă ești poștașul, răspunde-mi la întrebări.

- Sunt poștașul. - Liniște!

- Dacă ești poștașul, răspunde-mi! - Vorbește!

- Pentru cine sunt scrisorile? - Nu știu.

Cum nu știi? Dacă ești poștașul, ar trebui să știi!

- Pentru cine sunt? - Ar trebui să știi.

- Scrie pe plic. - Ăsta nu e un răspuns!

Dă-mi un răspuns adevărat!

Liniștiți-vă!

- Cui dai scrisorile? - Destinatarului.

Asta voiam să știu!

Dacă destinatarul nu e acasă, cui le trimiți?

- Expeditorului! - Expeditorului!

Liniștiți-vă!

Cine-i expeditorul și cât ai luat ca să livrezi scrisorile?

Nimic.

Calmați-vă!

- Scuză-mă! - Nu-i nimic!

Răspunde-mi la altă întrebare! Spune-mi…

- Mă lăsați să vorbesc? - Mă enervează.

- Trebuie să vă calmați! - Știu.

Ce faci când primești un bacșiș?

- Îl pun în buzunar. - Îl pune în buzunar!

- Calmați-vă! - Sunt calm.

- Dle Bonocore, calmați-vă! - Lasă-mă-n pace!

Dă-mi drumul, sunt supărat!

- Lăsați-ne să continuăm! - Continuați!

Răspunde-mi! De la ce vin literele P și T?

- Răspunde! - Nu știu.

- Poștă și Telegraf. - Deci știi!

Spune-mi și câte tipuri de transfer de bani există.

Câte? Răspunde-mi!

- Nu răspunde. - Nu răspunde.

- Cum se simte? - Dacă a murit?

E mort. L-ați omorât!

- Noi? - Eu n-am făcut nimic.

N-a murit. O să-l trezesc eu!

N-a murit! Doar s-a prefăcut. Mincinosul!

O să-i pun eu ultima întrebare și-o să-l prindem.

Spune-mi…

Cine e ministrul Poștei și Telecomunicațiilor?

- Nu știu. - Nu știe.

Ne-am înșelat. E poștaș adevărat.

Nu știe cine e ministrul.

De ce nu ne-ai spus că ești poștaș?

- Ești poștaș? - Da.

De ce nu ne-ai spus?

V-am tot spus de-o jumătate de oră.

Scuză-ne, nu te-am auzit!

- Te-am rănit? - Rău de tot.

Sunt sigur că ai o scrisoare pentru mine.

Da, e în acel teanc.

E în teanc… Săracul de el!

Scuze!

- Te-am lovit la picioruș? - Piciorușul meu!

Picioruș? Ai picioarele cam mari.

Chiar există o scrisoare pentru dv.

Serios? Ce ciudat! Putem să-i dăm drumul.

Sigur! Hai…

Stați! Trebuie să-i dăm un bacșiș mare.

Să vedem… Ai să-mi dai rest?

- Revino de Crăciun! - Ia-ți geanta!

N-o să mai vin. O să vă trimit scrisorile prin poștă.

Niciodată nu sunt mulțumiți.

- Asta-i scrisoarea dv. - Deschide-o!

- E pentru dv. - Te plătesc, așa că o deschizi!

Dacă e o bombă sau o scrisoare otrăvitoare?

- Nu e niciun pericol. - Acum se folosește plasticul.

Întoarce-te! Nu glumi!

- Ce scrie? - Asta e!

- Cine-a trimis-o? - El.

Diabolicus? Dumnezeule!

- Vreți să vă spun ceva? - Spune-mi!

- Sper că Diabolicus va sosi. - Ai înnebunit?

Îl vom pune la loc sigur și totul se va termina.

- Ești sigur că-l vom pune la loc sigur? - Sunt sigur.

- Sigur? - Sigur!

Sigur, sigur?

Casa asta va fi o capcană mortală pentru Diabolicus.

E câte un polițist la fiecare colț.

Foarte bine! Dacă l-aș fi așteptat pe comisar…

El nu-l cunoaște pe Diabolicus!

Din fericire, suntem noi aici să-l întâmpinăm.

Dacă va călca în casa asta,

nu va ieși de-aici în viață.

Știi ceva? Lasă-l pe Diabolicus să intre!

Vreau să-i văd fața imbecilului când…

Ajutor!

Scuze…

Te rog, nu!

Ajutor!

Cine-i acolo? Ajutor! Eu sunt.

Unde e Diabolicus?

L-am prins! E blocat!

Chemați poliția!

- Cheamă poliția! - Repede!

- Țineți-vă bine! - Mă țin!

- L-ați prins? - Da. Dac-am fi stat după voi…

- În sfârșit, vom vedea cine ești. - Să mergem!

- Descoperiți-i fața! - Ce? Gigi Cicatrice?

- E Gici Cicatrice. - Exact!

- Îl cunoașteți? - Suntem prieteni. De fapt, am fost.

Am evadat din închisoare să te ucid.

Calmează-te!

M-am deghizat ca să arăt ca Diabolicus.

Iar scrisoarea am scris-o chiar eu.

Am crezut că va fi ușor să te ucid.

- Dar? - Am găsit aici o armată.

- Liniște! - Liniște!

- Eu spun „liniște”. - Spuneți!

- Deci nu tu ești Diabolicus? - Ce Diabolicus?

Cred că spune adevărul. Îl cunosc bine pe Gici Cicatrice.

E un infractor de nivel inferior.

- Inferior? - Ține de clase, Gigi!

Iar în timpul crimelor

era supravegheat atent.

Da, trebuia să merg în fiecare seară la secția de poliție.

Deci nu e Diabolicus. Trebuie s-o luăm de la capăt.

Nu sunt Diabolicus, dar sper că te va omorî.

Și-o va face! Ce căutați aici?

- Ați prins pe cine nu trebuia. - Voi l-ați prins.

L-ați prins pe cel adevărat? Vreau să fiu apărat!

Plătesc taxe, trebuie să mă protejați.

- Vreau s-aduceți poliția și armata. - E prea mult.

Nu ridica vocea! Ai înțeles?

Ia exemplu fratelui tău, monseniorul Antonino.

Și el e în pericol,

dar trăiește liniștit, fără protecția noastră.

Normal. El e un sfânt.

Dacă moare, locul lui în Rai, deja rezervat.

Intră!

Monseniore, pot intra?

Ce e, Benedetto? Intră!

- Monseniore… - Ce e?

A venit o femeie.

Spune că i-ați scris un bilet și ați chemat-o aici.

Dacă așa spune, crede-o! Las-o să intre!

- Ce mai e? - Pare a fi o femeie desfrânată.

Nu te uita la ea!

Ca să stai departe de tentație, vizitează-ți mătușa din Viterbo!

Oferă-i binecuvântarea mea! Du-te, Benedetto!

- Iar dv.? - Dragul meu fiu…

- Eu nu mă tem de tentație. - Da, sunteți un om sfânt.

- Ce norocos sunteți! - Mulțumesc! Du-te la Viterbo!

Intrați, domnișoară!

Intrați!

Monseniore.

Cum îți merge? Vino! Ia loc!

Copilă, știu totul despre tine.

Știți că am fost logodnica fratelui dv.?

Logodnică? Oarecum…

Nu mă înțelegeți greșit!

Eu voiam să mă mărit cu Galeazzo, dar el n-a vrut.

Știu. Galeazzo era un idiot.

Ești o fată foarte cumsecade.

Vrei o țigară americană?

- Nu fumez. - Nu fumezi…

Poate puțin whisky?

- Nu, mulțumesc! Nu beau! - Nu bei?

Doar atunci când te îmbeți…

- Știți și asta? - Știu totul, de la A la Z.

Vrei s-asculți puțină muzică?

Te-am chemat aici

fiindcă ești în stare să faci orice, fără scrupule.

Iar eu am nevoie de-o complice. Dansează!

Nu, monseniore, vă rog! Vreau să plec!

- Nici n-a început ce e mai bun. - Dă-mi drumul, monseniore!

Nu-mi mai spune monseniore, spune-mi pe numele adevărat.

Dv… Cine sunteți?

Încă nu ți-ai dat seama?

Sunt Galeazzo! Al tău Galeazzo de aur.

Vrei o dovadă? Uite?

Acum mă crezi? Eu sunt.

Leșină… Nu m-am așteptat la asta.

Poate face infarct. Așează-te aici!

Ia loc aici!

Aer… Hai!

Sunt eu, Galeazzo, nu-ți face griji!

- E adevărat? - Da, eu sunt.

Dar cine a fost mortul din casa ta?

- Antonino, fratele meu monsenior. - Monseniorul?

În noaptea crimei, l-am sunat să vină la mine.

Iar el a venit.

Era un om sfânt.

Îți era mereu alături când aveai nevoie de ajutorul lui.

Iar eu am avut nevoie de ajutorul lui.

Ție ți-am dat un somnifer și-am concediat servitorii.

Am rămas singur cu el.

Antonino, scumpul meu frate…

Te-a văzut cineva când ai intrat?

Nu, scumpul meu frate, nimeni nu m-a văzut.

- Ce e cu atâta mister? - Da…

Nu știi…

- Ce anume? - Că cineva vrea să te omoare.

Să mă ucidă?

Dumnezeule! Cine mă vrea mort?

Un anume Diabolicus. Îl cunoști?

- Nu. - Dar eu îl cunosc.

Eu și Diabolicus suntem una și aceeași persoană.

Galeazzo, ce faci? Lasă jos cuțitașul de scrisori!

Nu e cuțitaș de scrisori, e pumnal.

- L-ai ucis? - Da.

Arma albă e arma nobililor.

L-am îmbrăcat în pijamalele și halatul meu,

apoi i-am vopsit părul.

Am avut ceva de lucru, dar nimeni n-a observat diferența.

Dintotdeauna am fost un artist.

Îmi imitam perfect frații.

Monseniorul era în afara oricărei suspiciuni.

L-aș fi putut alege pe Scipione,

dar, draga mea, nu-l suportam deloc pe general.

În plus, era și un idiot.

L-aș fi putut imitat pe Carlo, dar ar fi fost mai dificil.

- Cine a trimis filmul? - Filmul…

Eu l-am trimis. Eu l-am filmat și eu am fost rolul principal.

L-am folosit să-i induc pe toți în eroare și să scap de servitori.

Ar fi fost mai ușor să-i ucid pe ceilalți trei,

când eram în pod sau jucam biliard.

- A fost un plan diabolic. - Ce-ai spus?

- Ai fost diabolic! - Chiar sunt Diabolicus!

Taci! Taci, te rog!

De ce ai făcut toate astea?

De ce am făcut-o? De ce am făcut-o?

Pentru bani, fiindcă averea mea era tot mai mică.

Dar ai rămas cu nimic.

Am citit că i-ai lăsat totul fratelui tău vitreg.

Cum să mă bucur de bani, dacă mă prefac că sunt preot?

- Se va bucura el. - Ba nu.

Doar de ce a reușit să cheltuiască până azi.

Nimeni nu-l va suspecta când eu voi fi ucis.

- Poftim? Și tu vei fi ucis? - Da.

- De cine? - De Diabolicus.

- Tu ești Diabolicus! - Exact!

Îmi voi ucide fratele vitreg și-l voi îmbrăca în hainele monseniorului,

Eu îi voi lua locul lui și voi deveni Pasquale Bonocore.

Iar poliția îl va căuta pe Diabolicus, dar nu-l vor găsi.

Ba nu! Îl vor găsi și-l vor aresta!

- Nu mai înțeleg nimic. - Vino și-o să vezi!

Sunt nevinovat. Laudomia, nu!

Dle polițist, n-am fost eu!

- Cine e? - Nu vezi?

E un Diabolicus perfect, ca să-l ofer poliției.

E cumnatul meu, Michelino.

Acum două zile, a venit să ceară sfatul monseniorului.

- Și ce-ai făcut? - Nu vezi?

L-am adormit.

I-am dat somnifere puternice. Doarme de două zile.

- Iar Pasquale? - I-am pregătit o capcană.

L-am chemat să vină aici, să vorbim despre donație.

Va veni cu poliția, fiindcă sunt mereu cu el.

- Poliția? - Și ei sunt parte a planului meu.

Vino să ne pregătim să-i primim!

O să vezi ce bine îl imit pe Pasquale.

Repede! Vino!

Ajutată-mă să-l dezbrac și să-l îmbrac în preot.

- Mi-e frică! - Nu te uita la el!

- Grăbește-te! - Dar e mort.

Încă nu.

Ăsta e decolorant.

Pune-i pe păr. O să meargă! Grăbește-te!

Între timp, eu o să-mi pun peruca lui Pasquale.

Asta e!

S-o aranjez mai bine!

De cinci nopți nu dorm din cauza lui Diabolicus.

Supravegherea lui Bonocore e din ce în ce mai obositoare.

Acum s-a dus în vizită, la fratele lui vitreg, monseniorul.

Nu e nimic deosebit. E fratele lui.

Dar de ce tocmai acum?

Nu tremura, totul o să fie bine.

Asta e ultima lovitură!

Ajutor! Poliția!

Ajutați-mă! Dabolicus vrea să mă omoare.

Haideți! Repede!

Dle polițist, el e Diabolicus. L-am prins în flagrant.

- Aici e! - Încetează, dle Bonocore!

L-ai bătut de nu mai știe de el.

- O să-l omor! - Oprește-te!

Monseniorul e mort.

Tu ce ai de spus?

Bună dimineața! Vă mai amintiți de mine?

- Cine ești? - Ești cinic!

- Laudomia! Îmbrăcată în bărbat! - Nu, calmează-te!

Când am intrat, deja îl omorâse pe monsenior

și era pe cale s-o ucidă pe ea.

Nu mișca!

- Dumnezeule! - Calmați-vă!

- Ce îngrozitor! - Calmați-vă!

Ce căutați aici?

- De ce erați aici? - Pentru îndrumare spirituală.

Dar am auzit pe cineva la ușă,

iar monseniorul mi-a cerut să merg în camera cealaltă.

Dintr-odată, am auzit un țipăt și m-am întors.

Omul acesta m-a atacat!

Atunci am intrat eu. Ușa era deschisă.

L-am văzut pe Diabolicus, i-am sărit în spate…

Termină! Încetează!

Nu știi cine sunt eu. Am fost la închisoare.

Diabolicus! Pe el!

- Termină cu farsa asta! - Da, termină!

- Cineva m-a îmbrăcat așa. - Erai principalul nostru suspect.

- Ești nebun! - Cum îți permiți?

- Ești nebun? - Nu sunt.

- Spune adevărul! - Nu sunt.

Planul tău era perfect.

Ucideai toți frații, chiar și pe cel ilegitim,

ca să pui mâna pe bani, alături de amanta ta.

- Bine spus! - Dar în seara aceea am fost împreună.

Nu. Am plecat împreună, dar apoi, la sugestia lui…

- El v-a sugerat? - Încetați!

Opriți-vă!

- V-a sugerat. - Opriți-vă!

A sugerat să mergem mai întâi la general.

Între timp, el s-a întors acasă, și a comis crimele.

Arestați-l! Luați-l de-aici!

- Luați-l! - Ce faceți?

Mă scuzați…

Luați-l de aici!

Trebuie să recunosc că l-am prins cu ajutorul dv.

Dle comisar,

a fost o plăcere să colaborăm.

Vreți să vedeți raportul medical?

O clipă!

O mască?

N-ai remarcat când îi vopseai părul?

N-am văzut, eram în stare de șoc.

Cred că am înțeles.

Dle marchiz Galeazzo, îmi dați voie?

Cercul e acum închis.

Da.

Nu sunt prost! Să merg singur? Ce rost are atunci să fii bogat?

Am trimis un polițist privat.

Era atât de bucuros!

Voiam să am încredere în el, iar eu am avut.

Ați bănuit că monseniorul nu era el?

Puțin.

V-ați liniștit, nu vă mai temeți de Diabolicus?

Nu mă cunoașteți! Diabolicus nu mă sperie pe mine.

Nu mă faceți să râd!

Să schimbăm muzica. Vreau cha-cha-cha.

- Pasquale, dansezi? - Sigur!

Dumnezeule!

- E soneria. - Da…

E soneria.

Ne temem de o sonerie?

- Să deschid? - Da.

Mă duc.

Dv. sunteți domnul Bonocore?

Ai scăpat de Diabolicus, dar nu poți scăpa de mine.

Tu cine ești?

Sunt agentul de la fisc.

SFÂRȘIT

Subtitrarea: Marius Sechea