Original subtitles

Nu-i nimic altceva decât „paradoxul lui Zenon”.

Tu ești Ahile, iar broasca țestoasã este orgasmul.

- Oh, haide... - Nu, nu, nu. Ascultã.

Ahile și broasca țestoasã vor face o cursã

și Ahile este încrezãtor,

așa cã-i dã broaștei țestoase o sutã de metri avans.

Acum, problema matematicã este asta -

înaintea ca Ahile sã întreacã țestoasa,

trebuia sã ajungã la punctul

de unde a început broasca țestoasã dupã acea sutã de metri.

Dar când Ahile ajunge acolo, broasca țestoasã deja era mai departe

și apoi sã ajungã la urmãtorul punct

și țestoasa iarãși s-a mișcat

și tot așa și tot așa și tot așa.

Deci Ahile nu poate ajunge niciodatã țestoasa și nici s-o întreacã.

Și în același fel, pentru cã alergai dupã ea,

nu puteai ajunge la satisfacție. Acesta-i paradoxul.

Iertare, dar se pare cã tu nu iei asta foarte în serios.

Îți spun cã cel mai rãu lucru ce mi s-a întâmplat,

e cã, în câteva secunde, am pierdut orice senzație sexualã.

Pur și simplu pizda mea amorțise.

Și imediat trebuie sã auzim despre...

problema asta ridicolã de matematicã.

De fapt, eu mã îndoiesc cã tu chiar asculți.

De ce te-ndoiești de asta?

Aceasta nu este o poveste pe care am mai spus-o în întregime,

dar de câte ori am spus altor bãrbați despre experiențele...

episoadele vieții mele sexuale,

era ușor de vãzut cã începeau sã se excite.

Eu m-am excitat.

Da, cu prostiile matematice, nu cu povestirea.

Ce fel de om ești tu, de fapt?

Eu...

N-ai cum ști tu.

Nu, dar pot ghici.

De ce n-ai fãcut-o mai devreme?

Faptul cã nu te excitã poveștile mele obscene

e pentru cã tu n-ai legãturã cu ele.

N-ai fost niciodatã cu o femeie.

E destul de precis...

Nici cu vreun bãrbat.

Îți pare rãu pentru asta?

Da, da'... din curiozitate.

Nu din poftã, cum ai crede tu.

Eu mã consider... asexual.

Sigur, am... experimentat masturbarea, când eram adolescent, dar...

nu prea era pentru mine.

Deci, nimic sexual despre mine.

Nu-i așa de neobișnuit, cum ai crede tu.

Și, sigur, am... am citit mult despre subiectele sexuale...

"Povești din Canterbury", "Decameronul," "O mie și una de nopți."

Le știi, dar eu l-am citit cu mare interes

și plãcere,

o plãcerea doar literarã.

Dar... dar cred cã asta mã poate face

un ascultãtor potrivit al poveștii tale și...

nu am noțiuni preconcepute sau preferințe.

De fapt, sunt cel mai bun judecãtor cãruia i-ai putea oferi povestea ta.

Și când vine vorba de a decide dacã tu ești o ființã umanã rea sau nu,

eu... nu am probleme cu asta.

Pentru cã nu mã uit la tine prin ochelari

colorați de... sexualitate sau experiențã sexualã.

Eu sunt virgin.

Sunt inocent.

Se uitã la mine.

Da.

E o icoanã. E ruseascã?

Da, e...

Este o copie iscusitã, ceva în maniera lui Rubliov.

Icoanele sunt de obicei legate cãtre biserica rãsãriteanã.

Biserica rãsãriteanã?

S-ar putea sã devin un pic teoretic.

Poți. Mi-ar place sã-mi spui despre tabloul tãu.

Deși biserica creștinã s-a divizat în 1054,

din cauza diferențelor de opinie,

în biserica rãsãritului și biserica vestului...

ceea ce noi numim azi Biserica Ortodoxã și Biserica Romano Catolicã,

asta-i o icoanã tipicã a bisericii rãsãritului.

Și, de obicei, o înfãțișeazã pe Fecioara Maria

și pruncul Iisus și, mai rar,

de exemplu crucificarea,

care în biserica vestului era mult mai prevalentã.

Generalizând, ai putea spune cã... cã biserica apuseanã

este biserica suferinței

și biserica rãsãritului e biserica fericirii.

De ce se uitã chiar la mine?

Ei bine, ea spune o poveste.

Icoanele erau inițial un fel de

biblii ilustrate pentru analfabeți.

Sunt unii care-ți spun...

citește o icoanã, chiar scri-o.

Existã diferite tipuri de icoane. Aceasta este o Hodegetria.

Direcțiile sunt foarte importante.

Se uitã la tine, dar îți arãtã spre pruncul Iisus.

Și uitându-se la tine și arãtând spre el.

Vedeți cât de platã este? Nu existã... nicio perspectivã.

Asta pentru cã e o imagine a eternitãții.

Și eternitatea nu este în 3-D.

Dar tu ai spus cã biserica rãsãriteanã era biserica bucuriei?

Da, sfinții bisericii rãsãritene

erau adepții bucuriei credinței,

în timp ce ai biserica apusene se zbãteau în... în suferințã și moarte.

Dacã-ți imaginezi... o cãlãtorie mentalã de la Roma spre est,

ai simți cum te deplasezi din vinã și durere

cãtre bucurie și luminã.

Dar ai spus cã nu crezi în Dumnezeu.

Nu, dar conceptul religios e interesant...

Ca și conceptul sexual.

Dar nu mã vei gãsi în genunchi

pentru niciunul.

Sã numim acest capitol

"Biserica rãsãriteanã și biserica apuseanã."

Dar nu va fi...

nu va fi o poveste despre cãlãtoria în est, de la Roma

cãtre luminã, ci, mai exact, dimpotrivã.

Și, pentru a n-o face prea tristã,

am adãugat la numele capitolului un titlu suplimentar.

CAPITOLUL ȘASE Biserica rãsãritului și apusului (rața tãcutã)

Trebuie sã mã întorc puțin.

Aveam 12 ani și eram într-o excursie școlarã pe dealuri.

- Îți bați joc de mine? - Ce vrei sa spui?

Ai acest orgasm, nu doar un orgasm,

ci un orgasm spontan. - Da, a fost un orgasm,

deși medicul l-a descris ca pe o crizã epilepticã.

Și în timpul acelui orgasm, ai avut aceastã viziune?

Cu aceste douã femei de fiecare parte a ta.

Femeia din partea mea dreaptã pãrea îmbrãcatã

în mov și stacojiu,

cu mult aur și perle.

Purta un pahar de aur în mâna ei.

Stãtea pe un animal ciudat.

Și, apoi, cealaltã femeie era îmbrãcatã în haine romane,

un copil în brațe

iar pãrul ei cobora în valuri, strâns cu un voal.

Își ținea voalul cu douã degete, cam așa?

Și cealaltã femeie

era așezatã pe un animal cu șapte capete și zece coarne?

Animalul avea un singur cap. Era un fel de taur.

Care-i treaba?

Inventezi asta.

Nu, eu nu... îți spun despre primul meu orgasm

care a venit din mine fãrã cea mai micã atingere,

într-un fel ciudat, ca acolo-n munți.

Nu realizasem niciodatã cã de orgasm,

chiar dacã m-am masturbat,

ar depinde viața mea în acel moment.

Povestea ta e ca o... repovestire blasfematoare

a transfigurãrii lui Iisus pe munte...

care-i, în biserica din est, Sfânta Înãlțare.

Este atunci când umanitatea lui Hristos e iluminatã

de divina strãlucire a eternitãții.

Iisus, Petru și doi discipoli urcaserã pe un munte.

Și dintr-o datã, ucenicii vãd aceastã luminã

emanând din capul lui Iisus.

Și Moise și Ilie apar alãturi de el.

Și aud glasul lui Dumnezeu, numindu-l fiul Sãu.

Relația dintre... între cele douã femei și tine

ar fi la fel ca relație

dintre Moise și Ilie și Iisus.

Și acolo ea devine blasfematoare.

Înțeleg.

Tu nici mãcar nu...

tu nici nu știi cine erau femeile astea, nu?

Nu, dar una dintre ele arãta ca Fecioara Maria,

acum c-o pomenești.

Ei bine, n-a fost Fecioara Maria, pot spune asta.

Din descrierea ta,

trebuie sã fi fost Valeria Messalina,

soția împãratului Claudius,

cea mai notorie nimfomanã din istorie.

Am crezut cã aratã ca icoana ta.

Avem acea imagine dupã statuie din Luvru.

Este fãcutã ca Hodegetria, dar nu-i o persoanã religioasã, departe de ea.

Și cealaltã femeie, cea care cãlãrește creatura,

aceea nu era nimeni alta decât marea Curvã a Babilonului,

cãlare pe Nimrod sub forma unui taur.

Dacã altcineva-mi spunea povestea asta,

o vedeam ca pe o glumã blasfematoare,

condimentatã cu luminã biblicã,

emanând doar dintr-un orgasm spontan.

Bunãtatea milostivã.

Ceri mult ascultãtorului tãu.

Îți promit cã sunt la fel de nevinovatã în ceea ce privește religiosul

așa cum ești cu sexul.

Schimbarea la Fațã pe Muntele Venus.

Și apoi, mai târziu, ți-ai pierdut orgasmul cu totul.

Wagner. "Aurul Rinului",

coborârea în Nibelheim. Era așa de rãu?

Încearcã sã-ți imaginezi cã dintr-o loviturã,

ți-ai pierdut orice dorințã de a citi

și toatã dragostea și pasiunea ta pentru cãrți și scrisori.

Nici nu știu dacã-mi pot imagina asta.

Vã pot ajuta?

Dar cum așa de des în viața mea,

a izvorât un pic de speranțã dintr-un eveniment mistic.

Ce-a fost?

Trei frunze moarte efectuau un balet ciudat.

Asta ți-a dat speranțã? Pãi cum?

- Pentru cã mi-am recãpãtat sexualitatea. - Cum?

S-o revendici cu forța.

În ciuda eforturilor mele neobosite,

pizda mea nu rãspundea deloc.

Dar faptul cã inițiativa se schimbase

pãrea sã-l încurajeze pe Jerome mai mult.

Și trebuie sã recunosc cã a venit o vreme

când ne-am distrat împreunã

Îți voi da una de cinci...

dacã ți-o pui...

în pãsãricã.

- De cinci? - Așa-i.

Rahat.

- Mulțumesc. - Cu plãcere.

- N-ați avut lingurițe? - Nu, noi nu.

Deci, ce ne spune asta?

Cã dragostea și sexul nu au nimic de-a face una cu cealaltã, sau...

sau cã au decis sã lucreze una împotriva celeilalte ?

Cel mai grotesc lucru a fost cã în acea perioadã,

când fiecare senzație sexualã mi-a fost refuzatã, o vreme,

trebuie sã admit, din siguranțã și tihnit confort casnic...

ne-am mutat împreunã, și tot așa...

am rãmas însãrcinatã,

cãci am fost neglijentã cu anticoncepționalele.

Conștientã sau inconștientã,

a fost important pentru mine sã fac o cezarianã.

Adicã, nãdãjduiam cã pãsãrica mea era pusã, naibii, iar pe treabã,

și aveam sentimentul cã o naștere întâmplãtoare

n-ar îmbunãtãți lucrurile.

Îmi puteam imagina multe,

dar așa cum zãngãneau acolo instrumentele,

le percepeam ca pe un acord de la "turmulițã".

Da. Și nu era fricã.

Mai mult un fel de dezgust.

Aș fi putut sã jur cã l-am vãzut surâzând.

Un fiu surâzãtor.

În "Doctor Faustus", Thomas Mann descrie

nașterea lui Ham, fiul lui Noe,

care era surâzãtor când s-a nãscut.

Un alt semn satanic.

Incidental, copilul inocent a fost numit Marcel, de la Marte,

zeul roman al rãzboiului.

Și instinctul matern?

Presupun cã dragostea maternã nu prea se ridicã la înãlțimea așteptãrilor.

Nu, n-aveam deloc așteptãri.

Și nu dragostea maternã era problema.

Era, cã de fiecare datã, uitându-mã în ochii copilului,

aveam acea senzație tulburãtoare de a fi datã în vileag.

E, poate, un lucru ciudat sã spui despre un copil...

cã dragostea nu mi-i înapoiatã...

Dar asta era senzația mea.

Dacã Jerome tânjea dupã o pauzã de la ceea ce era pentru el

munca cea mai extenuantã, asta i se poate ierta.

Ahile fugãrea din nou țestoasa.

- Umple-mi toate gãurile. - Nu pot, Joe.

Îmi pare rãu.

Încerc.

- Putem vorbi puțin? - Desigur.

Te iubesc, iubesc sãlbãticia și dorința ta. Te iubesc, Joe.

În momentul ãsta, se pare cã nu te satisfac

așa cum mi-aș dori.

Nu te-mbufna, Joe. Nu înseamnã cã nu ne continuãm viața sexualã,

care-i foarte importantã pentru mine.

Foarte importantã pentru mine.

Când cumperi un tigru, e drept,

trebuie și sã-l hrãnești.

Sã-l satisfaci... așa-i?

Povestea pe scurt.

Am un tigru în mâinile mele.

- Adicã-s prea mult pentru tine. - Nu.

Ești chiar cum ar trebui sã fii.

Doar mã gândeam dacã tu iei în considerare

cã ajut cam puțin cu hrana, asta-i tot.

Spui cã ar trebui sã fac sex și cu alții.

Este destul de crud sã spui așa, Joe, dar...

- Dar exact. - Exact.

O lungã perioadã am cochetat cu ideea

cu ideea cã acest concept de "la dracu' țoalele acuma"

poate fi îmbunãtãțit...

Bine arãți.

...și am devenit profesoarã de pian.

- Ești bine? - Nu.

- Care-i treaba? - Pãi, îs cam tâmpitã la mașini.

Nu prea știu ce sã fac. Crezi cã m-ai ajuta?

Pãi normal cã nu mergea. Capacele bujiilor au fost scoase..

Da, eu am fãcut-o. Ce e rãu?

Aveam pentru prima datã plãcerea

de a avea o mașinã cu opt cilindri.

Combinațiile posibile

de opt capace de bujie cu opt bujii

este 40.320,

dacã mi-amintesc eu corect.

Și numai una dintre ele ar face mașina sã meargã,

ceea ce mi-a dat tot timpul de care aveam nevoie.

Beethoven, nu? A fost el, desigur, foarte bun,

dar, sã știi, el nu putea sã scrie o fugã.

- Așa crezi? - Pãi... Da, așa cred..

Ar fi mai exact sã spun cã Beethoven

a reînnoit fuga.

El a rãmas un vizionar, dar vechii puriști ai lui Bach

l-au acuzat cã nu el era autorul.

O zi bunã?

Niciun cuvânt nu s-a mai spus vreodatã

între mine și Jerome despre lecțiile mele de pian.

Prima datã, când scrisori misterioase

adresat mie, au sosit,

desigur, mã temeam de asta, erau scrisori de dragoste

de la cineva, de care uitasem complet și le ascunsesem

sã nu-l rãneascã pe Jerome dacã le-ar fi vãzut.

Și cum Jerome era întotdeauna prezent când primeam poșta,

și cum acele plicuri erau goale,

am înțeles cã scrisorile alea, de fapt,

erau trimise de Jerome însuși ca sã mã testeze.

Decizia mea de a nu i le arãta

a fost exact reacția de care se temea

și a reafirmat gelozia lui nebunã

și închipuirile lui nenumãrate

cã m-aș îndrãgosti, chiar, cât eram profesoarã de pian.

Și acum sã ajung la inima

bisericii tale apusene a suferinței,

am sã fac, în poveste, un salt înainte de trei ani

și am sã vorbesc despre întâlnirea mea cu ceea ce aș numi

"oamenii periculoși".

Am fost numai cu Marcel în perioada asta,

cãci Jerome cãlãtorea mai tot timpul.

Și când era acasã, în sfârșit, cea mai mare parte a timpului și-o petrecea

acuzându-mã cã-l neglijam pe Marcel,

ceea ce, în opinia mea,

era numai o mascare a furiei lui pe amanții mei.

În ciuda mea, sã zic așa, inițiativele promiscue

și orice satisfacere sexualã, darãmite orgasm,

era mai departe decât oricând.

Aveam sã fac o schimbare.

Și, într-un fel, inspirația era acolo,

chiar sub fereastra mea, tot timpul.

Am plãnuit sã merg pânã unde n-aș fi fãcut-o înainte,

dar visasem sã merg.

De exemplu, sã fii cu un bãrbat cu care sã nu poți vorbi în nicio limbã.

Simțeam cã asta mã transformã într-o enormã

imagine a stãrii sexuale,

în care comunicarea verbalã era imposibilã.

- Bunã. - Bunã.

Eu sunt Tobias, interpretul.

Bunã, eu sunt Joe. Intrã.

Am înțeles cã stãpânești limbile africane.

Am o bazã.

Cine și ce are nevoie sã traduc?

Omul ãla... Cel cu jacheta verde?

Ce limbã vorbește?

Pãi, Domnul știe. Eu...

Tot ce știu este cã nu vorbește englezã.

E destul de dificil.

Dar... am putut gãsi un dialect dialect,

în care amândoi am avea ceva cunoștințe.

Tu vii?

Nu, voi sta aici și vorbiți voi doi.

Trebuie sã-l întrebi dacã vrea sã facã sex cu mine.

Sex?

Da...

- A mers? - E greu de spus.

Am notat timpul și locul, dar...

Cinstit, nu mi-ar plãcea sã-mi asum responsabilitatea

unei formulãri exacte în cazul ãsta, cãci eu cred...

accidental poate sã ținã

de zona gri a profesiunii mele.

Era adresa unui hotel ieftin.

De ce erau doi?

Exact cum spuneam.

N se pare cã-l adusese pe fratele lui.

De ce erau așa de înfuriați?

E clar cã era ceva personal între ei,

dar mai târziu am auzit cã, sã te facã sandvici,

cere o mare afectivitate, deoarece se pare cã bãrbații

se pot simți unul pe altul prin țesuturi.

Îmi imaginez cã cearta abia începuse sã creascã

și una sau alta dintre pãrți cerea

una sau alta dintre gãurile mele,

în conflict cu interesele fratelui sãu negru.

N-ar trebui sã spui cuvântul ãsta.

Nu-i ceea ce se cheamã corect politic.

Negru.

Pãi, scuzã-mã, dar în cercurile mele,

e mereu un semn de respect sã spui lucrurilor pe nume.

De fiecare datã când un cuvânt devine prohibit,

scoți o piatrã din fundația democrației.

Societatea își demonstreazã neputința în fața unei probleme concrete

prin eliminarea cuvântului din limbã.

Arzãtorii de cãrți nu au de-a face cu societatea modernã.

Cred cã societatea ar pretinde cã...

aceastã corecție politicã este exprimarea foarte precisã

a îngrijorãrii democratice pentru minoritãți.

Și eu spun cã societatea asta e la fel de lașã ca și oamenii din ea,

care, în opinia mea, sunt, de asemenea, prea proști pentru democrație.

Îți înțeleg poziția, dar sunt în total dezacord.

N-am nicio îndoialã asupra calitãților umane.

Calitãțile umane pot fi exprimate printr-o vorbã:

ipocrizie.

Îi promovãm pe cei care spun "corect" dar înseamnã "greșit"

și-i sfidãm pe cei care spun "greșit" și înseamnã "corect."

Societatea se bazeazã pe urã.

Ar trebui sã se bazeze pe iertare.

Ura este rudimentarã.

Unul ar trebui sã-și poatã ierta cãlãul...

Apropo, te pot asigura

cã femeile care susțin cã negrii nu le dau pe spate, mint.

Deci, te-au satisfãcut?

Acei ne... negri.

Nu, dar mi-au arãtat cã exista o lume departe de a mea

trebuia s-o explorez.

Și de acolo, sau poate de altundeva,

mi-am luat viața înapoi.

Tu cine ești?

Știu ce faci.

Aș vrea sã fiu una din femeile la care te uiți.

Nu mã intereseazã.

Madam.

Prințesã, anume am spus cinci zile

și cinci zile încã nu au trecut.

Așa, va trebui sã pleci. Iertare.

Ești încã aici?

Eu...

nu cred cã asta-i pentru tine.

Sã facem un mic test?

Ridicã-te.

Ia loc, te rog.

Vreau doar sã stai complet relaxatã

în timp ce te lovesc peste fațã.

Nimic special.

E doar o... este doar o palmã.

Ești gata?

Sunt gata.

Nu!

Vezi?

Ce misterios.

Vrei sã-mi dai acum o explicație rezonabilã

sau sã așteptãm?

Nu-ți pot da o explicație

și cu siguranțã nu una rezonabilã...

Ce zvonuri anume erau despre el?

- Cã era violent. - Cum poate fi asta incitant?

Cred cã cel mai simplu mod de a înțelege

e sã mã refer la natura mea rebelã.

Afacerea lui K era ceva la care eu eram complet împotrivã.

Deci, faptul cã-l contactam acum

era o ultimã, disperatã încercare

de a-mi reabilita sexualitatea.

În metoda asta factorul primordial era K.

O metodã violentã?

Pãi, tu ai fost acela

ce a insistat cu biserica apusului, așa-i?

Și eu... cred cã-mi amintesc

cã rânduiala apropierii de crucificare

este de o violentã, ca sã nu-i zicem sadicã, naturã.

Oh, da, suferința lui Hristos e plinã de violențã sistematicã...

Via Dolorosa, cele nouã opriri cu crucea

și cele 39 de biciuiri.

Tu începi sã mã iriți.

Atunci hai sã-ți spun regulile.

Prima regulã e cã nu te fut

și asta nu se discutã.

Atunci, ce obții din asta?

Asta e treaba mea și nu vreau sã o menționez din nou.

A doua regulã e cã n-avem vorbe de salvare,

adicã dacã... mergi înãuntru cu mine,

acolo n-ai nimic de spus

ce m-ar face sã opresc orice plan sau procedurã.

Trebuie sã aduci o cravașã maro uzatã.

Și nu din vreun magazin de jucãrii sexuale.

Nu-i mascaradã.

Regula a treia...

dacã mã hotãrãsc sã intri, trebuie sã stai aici, afarã.

Cu alte cuvinte, tu... nu vei ști când.

Va fi doar cândva între douã și șase la noapte.

Nu pot sta aici așa târziu.

Bona mea nu-i de încredere... și nu-mi pot lãsa copilul.

Nici mãcar nu-mi știi numele!

Nu-s interesat de numele tãu.

Aici numele tãu e...

Fido.

Vã pot ajuta?

Vreau sã cumpãr o cravașã.

- Pentru ce? - Pentru calul meu.

Da, asta am înțeles. Ce fel de cal?

Pãi... nu-i prea mare.

Nu, adicã biciul e pentru dresaj sau pentru sãrituri?

Nu... știu.

Ãsta-i un bici pentru dresaj.

Pãi, e poate pentru sãrituri, atunci

Bine. Ca ãsta?

- E uzat? - Nu.

Avem biciuri folosite, dar acestea nu sunt atât de scumpe.

Prefer unul uzat.

Bine.

Marcel e treaz.

Nu vrei sã-i spui la revedere mamei tale?

La revedere.

Fido...

Îți iau haina.

Aș dori sã-ți ridici pãrul.

Poți folosi asta.

Numai în cazul cã-mi devine necesar sã te lovesc pe fațã.

Ar trebui sã-mi scot hainele?

Îți voi spune eu ce sã faci... și când.

Poți sã te așezi.

Dã-mi mâna.

Sã vãd cum aratã nodul ãsta la încheietura mâinii tale.

Bine.

Te poți ridica...

Acum te poți apleca. - Cum?

Apropie-te de scaun.

Acum îndoaie-te din șolduri.

Privește înainte. Privește înainte. Cu capul sus.

Capul sus. ține privirea înainte.

ține privirea înainte.

Te poți ridica.

Trebuie sã folosim canapeaua.

Vino și stai.

Ia-o ușor, ia-o ușor.

Apleacã-te.

Întinde-ți brațele drepte.

Ia-o ușurel. Ia-o ușurel.

Întindeți drept mâinile.

Palmele fațã-n fațã.

Ia-o ușor...

Data viitoare nu purta chiloți.

Fundul nu ți-e destul de sus.

Nu cred cã putem face asta azi.

Ce?

Aș vrea sã te vãd din nou joi.

Ce-i greșit?

Cred cã ar trebui sã vedem cum merge joi.

Bunã, nu pot veni la telefon chiar acum.

Te rog, lasã un mesaj.

Da, sunt din nou mama lui Marcel.

Acuma e 1:30. Am avut o înțelegere.

Sper sã gãsești mesajul și vino cât de repede poți.

Marcel e adormit.

Trebuie sã plec acum.

Ridicã-te.

Mai mult.

Mai bine.

Și asta-i mult mai bine. Mult mai bine.

Acum am sã te lovesc de 12 ori,

nu conteazã cât de mult vei țipa...

cã nimeni nu te poate auzi aici, jos.

Asta... nu așa merge.

Cei mai mulți oameni nu țipã pânã sã-i lovesc.

Asta e.

- Mulțumesc. - Cu multã plãcere.

Hei? Ești acolo?

Doar cã totul este atât de ciudat.

Da, foarte, foarte ciudat.

Pentru cã am fost mai umedã a doua oarã. Nu existã nicio îndoialã.

Nu știu de unde ne luãm sexualitatea

sau de unde vin asemenea tendințe.

Poate o perversiune stârnitã în copilãria noastrã,

care nu se mai manifestase niciodatã.

Ei bine, destul de ciudat, Freud spune contrariul.

El vorbește despre pervertirea polimorfã a unui copil,

adicã la un copil existã toate felurile de perversiuni.

Și apoi vom folosi copilãria pentru a diminua

sau elimina unele dintre ele.

Practic, un copil este polimorf sexual

și totul e sexualitate la un sugar.

Și totuși, era profund bizar

sã stai acolo și, mai ales, sã vrei sã stai acolo.

M-am simțit invincibilã.

Dar, mai ales, m-am simțit ca o plantã în ghiveci.

Plantã-n ghiveci?

Da, pentru cã el, în mod constant, îmi verifica pizda dacã mustea.

Așa cum bãtrânele își verificã ghivecele sã vadã dacã trebuie udate.

E o problemã interesantã cã tu te și umezeai

în așteptarea durerii, ceea ce nu experimentaseși.

Corpul tãu s-a pregãtit singur pentru un act sexual

de care tu știai cã nu se-ntâmplã.

Nu pot descrie starea numai drept sexualã.

În ciuda aspectului imatur al lui K,

metodele lui erau surprinzãtor de rafinate.

Cum mã rãsuceam și mã-ntorceam în timp ce mã bãtea,

puteam simți cât de ingenioase erau legãturile lui.

Dacã luptam cu ele, deveneau mai strânse

și cum mã relaxam, se pãrea cã o fac și ele.

Ca o pisicã ce se joacã cu șoarecele.

Pãcãlindu-l sã creadã cã are șanse de scãpare

și atunci îl atacã din nou.

Nu știu ce fel de legãturi folosea K...

dar cunosc un nod care se strânge când este forțat

și vice versa. Se numește nodul Prusik.

Dupã un bãrbat pe nume Prusik.

Era alpinist

și el cu un prieten se cãțãrau

și au avut un accident și prietenul lui a murit.

Și el a rãmas agãțat la capãtul unei frânghii

fãrã posibilitatea de a se ridica.

Sã știi, nu poți urca pe o frânghie de alpinism.

E prea subțire.

Dar el era un om inteligent și, pus la zid,

a fost un geniu.

Și-a luat șireturile de la ghete

și a fãcut douã lațuri și le-a prins de sfoarã.

Și le putea muta în sus

când acestea nu erau tensionate.

Și le-a putut folosi

ca sã urce pe frânghie și sã se salveze.

Prusik.

Cred cã asta a fost una dintre slabele tale digresiuni.

Pot continua? - Pãi... fii invitata mea.

Mâine adu 15 monede mici, toate la fel.

Nu mai mult, nu mai puțin.

Uneori fac daruri de Crãciun.

Dar tu ai sã-ți faci treaba singurã.

Îți voi arãta cum sã-l faci.

Se cheamã nod dublu.

Ai sã faci pe nouã frânghii câte trei noduri duble.

Sã-ți arãt cum se face.

Tu decizi pe care faci patru, cinci ori șase rãsuciri

la diferite noduri.

Hai sã vãd.

E foarte bine.

Dacã tu... dacã începi cu un nod

la capãtul funiei

și apoi trebuie sã faci douã sau mai multe noduri la o distanțã de...

ei bine, între 10 și 20 de centimetri mai exact,

dar cel mai important la nodurile duble

de pe cele nouã frânghii este cã sunt plasate diferit

și cã sunt eșalonate.

Pisica cu nouã cozi este adesea numitã

„fiica cãpitanului” la bordul navelor.

Nodul dublu e important

pentru cã el e cel care crapã pielea și nu,

cum eronat se credea, capãtul frânghiei.

Nodul spânzurãtoarei e, de asemenea, un fel de nod dublu cu multe spire.

Standardul militar american cerea cinci pânã la 15 spire,

cu spirele plasate în spatele urechii stângi a delincventului

care sã rupe gâtul condamnatului în timp ce cãdea.

Iau astea de aici.

Joe?

Iubito?

Marcel?

Marcel.

- Îți mai e drag de mine? - Da.

Mai mult decât de alții?

- Da? - Da.

Nu te gândești sã mai pleci și noaptea asta, nu?

- Nu. - Nu?

- Nu, nu. Deloc. - Ești sigurã?

Da.

Tu mã minți, Joe?

- Nu. - Fii cinstitã.

E-n ordine. Doar zi "dã-o dracu' ".

Nu, eu... chiar vreau sã fiu aici.

De ce?

Nu știu.

Dacã pleci la noapte...

N-ai sã ne mai vezi niciodatã, pe mine sau pe Marcel, în viața ta.

Ai înțeles?

Ãsta-i la revedere?

Asta-i ce spui tu?

Marcel, sus.

- Stai. - Asta-i ce vrei?

Da, ca sã-l poți vedea. Uitã-te la el, Joe.

Hai sã recunoaștem, Joe, nu ești o mamã.

Sã-l trezim.

Marcel, bãiețelule, spune "pa, mama."

- Te rog, pune-l... - Asta-i ce vrei tu?

Vezi?

Vezi, el te vrea.

Haide.

E Crãciunu'. E al naibii de Crãciun.

Ce-i asta?

Astãzi, Madam e cea care trebuie sã aștepte.

Madam, îmi pare foarte rãu,

dar trebuie sã am câteva vorbe cu Fido mai întâi.

Comportamentul tãu este chiar supãrãtor azi.

Chiar ar trebui sã te trimit acasã.

Crãciun fericit, Fido.

- Îți vreau cocoșelul. - Ce-ai spus?

Vreau cocoșelul tãu.

Nu, tu nu... Nu, tu nu...

Care-i treaba cu tine, azi?

Din cauza sãrbãtorilor și a comportamentului tãu de azi,

am sã-ți dau personal maximumul roman original

de 40 de biciuri. Ești gata, Fido?

Sunt gata.

Una.

Douã.

Trei.

Patru.

Cinci.

Aflasem, datoritã lui K, tehnica nodului,

așa cã eram capabilã sã-mi schimb un pic poziția,

sã-mi mișc pelvisul și prin asta sã-mi excit

clitorisul de coperta cãrții.

Patruzeci.

Și când ai venit acasã, Jerome și copilul plecaserã?

Nu l-am mai vãzut pe Marcel de atunci.

Sentimentalismu' ãsta... îl urãsc.

- De ce? - Pentru cã-i o minciunã.

Ești sigurã?

Jerome a înțeles cu nu putea da prioritate

vieții lui, acordându-i și copilului,

Așa cã l-a aruncat într-un centru de plasament.

Singurul meu contact cu bãiatul este mia de lire

pe care o pun lunar în contul lui.

Anonim.

Ca o penitențã.

De câte ori ies,

am sentimentul cã, întorcându-mã, tu vei fi plecat.

Și tot ce pot auzi este clapeta pisicii,

balansând înainte și înapoi.

Mulțumesc. Nu știam cã aveai o clapetã de pisicã.

Obișnuiam sã am pisicã,

deci am o clapetã pentru pisicã în ușa de la casa scãrii.

Dar cum ajungea afarã?

Nu m-am gândit niciodatã la asta. Presupun cã prin subsol.

Treaba e cã...

De fiecare datã când cineva deschide ușa dinspre stradã,

clapeta scârțâie.

Se face tiraj în toatã casa.

Încã n-a scârțâit.

Nu, aici nu-s mulți oameni care sã vinã și sã plece.

E cam înfiorãtor.

Nu, îmi place asta.

Este... e tihnit.

Dupã toatã tristețea asta, pot sã întreb... ce s-a întâmplat cu rața tãcutã?

Oh, rahat. Rața tãcutã...

Am uitat cu totul de ea.

Într-o noapte K era, pentru el,

într-o dispoziție neobișnuit de bunã.

Nu știu ce i-a cauzat-o, dar n-a mai lovit tare

și glumea cã m-ar iniția

în conceptul raței tãcute.

Cu greu ai îndrãzni sã-ți închipui "rața mãcãnitoare."

Ei bine, în adâncul lui,

micuțul K se pare cã era un om minunat,

cu versatile talente.

Dar ce a înțeles el despre pedeapsa romanã

și cele 40 de bice era greșit.

Cãci, într-adevãr, cea mai mare pedeapsã

era de 40 de bice, dar trebuiau administrate în serii de câte trei.

De aceea Iisus a primit numai 39 de bice,

cãci trei merge în 39, nicidecum în 40.

Ei bine, K nu știu sã se fi simțit bine.

Postura lui de sadic

poate cã nu era de invidiat, așa cum ar pãrea.

Aparent, sadicul acționeazã ca decident.

Dar am avut odatã o discuție cu o prostituatã

care încercase toate variantele în domeniul ei.

Nu era surprinsã de nimic.

Și ea a recunoscut cã are doar o singurã prejudecatã: masochiștii.

Masochiștii, pentru ea,

era cei mai pretențioși și cei mai nerecunoscãtori.

Întâi, ea le deducea dorința

citindu-le gândurile,

apoi împlinea orice abatere de la normal,

și, dupã aceea, spre deosebire de alți clienți,

și de sadicii mai onorabili, de exemplu,

niciodatã nu primea mulțumiri,

darãmite cadouri sau flori.

Eu n-am mers niciodatã în direcția asta,

nici înapoi la K, nici în masochism.

Dar am dus cu mine orgasmul.

Încã trebuie sã-mi arãți un singur exemplu de rãutate.

Dar asta-i tot ce fac!

Parcã vrei sã mã înțelegi greșit.

Tu tot inventezi scuze complicate și false

pentru josnicia mea și acțiunile egoiste.

În timp ce relația noastrã

mergea la vale, Jerome chiar încerca tot ce-i posibil.

ți-am cumpãrat ceva.

- Ai cumpãrat? - Sunt sigur cã o sã-ți placã.

- E un inel. - Da.

E minunat.

Mi-era imposibil sã-i calculez lui Jerome veniturile.

Uneori avea o mulțime de bani iar alteori deloc,

dar mã gândeam poate cam târziu,

cã munca lui nu era pe de-a întregul legalã.

Dar de data asta era prea de tot.

- Trebuie sã fi fost tare de scump. - Ei bine, n-a fost ieftin.

Bine meșterit.

Asta ți-o pot garanta.

Atunci sã jucãm ceva.

- Un joc? - Hai sus.

Bine.

- Se numește „Cenușãreasa". - Nu-l știu.

- Îl vei ști. - Bine.

Gata. - Nu, nu l-atingi.

- Bine. - Doar privești.

Bine? Ești gata?

- Da. - Nu mișca.

Nu mișc.

- Hopa. - Fir-ar! Joe!

Hai, Cenușãreaso.

- Oh, fir-ar. - Haide, haide.

Joe! La dracu'.

Dã-te! - Cenușãreasa, Cenușãreasa!

Fir-ar! Ești nebunã, Joe?

Ești nebunã, la dracu'? Fir-ar! Fir-ar.

7.000 de lire, Joe!

L-a gãsit?

Da, și l-a returnat și și-a primit toți banii înapoi.

Deci poți numi jocul ãsta altfel decât rãutãcios?

Lasã-mã sã rumeg asta o vreme.

Deci nu era un diamant pe care sã-l porți la gât?

Nu. Dar era și el un cadou.

Dar trebuie sã fiu sincerã și sã spun

cã nu-mi pot aminti persoana care mi l-a dat.

Am fost mereu in... așa, teoretic, desigur,

interesat de diamante și tãierea lor.

Cuvântul „strãlucitor” se referã la tãieturã.

Diamantul este piatrã.

Dacã folosim cuvântul „divin” în legãturã

cu Secțiunea de Aur și Fibonacci,

tãierea briliantului nu-i cu nimic mai prejos.

Este o tãiere înfricoșãtor de rafinatã.

Cincizeci și șapte de fațete.

Teoria este cã lumina intrã prin planul superior,

care se numește placa, sau în unele limbi oglinda,

iar apoi din interiorul diamantului este refractã în toate fațetele

și astfel rãspânditã,

creând un efect luminos absolut unic.

Așa, i se spune oglindã. Nu știam asta.

Și tu ai o oglindã.

Da.

Este ca un gând, nu-i așa?

Capitolul șapte OGLINDA

Câțiva ani mai târziu,

abuzul corporal a început sã aibã efect.

În primul rând, sângerãri rare ale clitorisului meu,

dar apoi au devenit tot mai frecvente.

Intrã.

Dar chiar am nevoie de salariul meu.

Știu.

Și aș vrea sã te ajut.

Ai auzit oarecare zvonuri despre tine?

Se spune cã te vezi cu bãrbați în fiecare searã

și cã petreci toatã noaptea cu ei.

Se spune cu nu te poți încrede... în niciunul.

De ce se spune asta?

Presupun cã se tem cã eu...

nu pot pãstra distanța de bãrbații lor.

Așa-i. Și poți?

Nu.

Am vorbit cu un psiholog.

A spus cã ești dependentã,

dar cã nu-i tipul de dependențã care nu poate fi tratatã.

Au niște grupuri.

Știu despre astfel de grupuri.

Nu am nimic de spus unui psiholog.

Nu sugerez terapia. Eu o cer.

Chiar dacã ne pãrãsești, va fi la fel la urmãtoarea ta slujbã

și la cea de dupã.

De ce nu ai vrut sã vorbești cu un psiholog?

Este o poveste veche. Pur și simplu nu-mi plac.

Ei bine, dacã insiști ca eu sã încerc sã înțeleg,

atunci ai sã-mi spunã și mie povestea aceea.

Povestea veche.

Bine... bine.

La urma urmei, nu-i atât de veche.

Era cam la un an dupã ce-i pierdusem pe Marcel și Jerome.

Bine.

Am fost neglijentã cu pastilele mele anticoncepționale

iar acum pur si simplu nu le foloseam.

Nu toatã experiența cu Marcel

te-a convins cã nu exista loc pentru copii în viața ta?

Asta așa-i.

Știu cã sunã de neînțeles,

dar, de fapt, a fost teama mea paralizantã

de a rãmâne însãrcinatã cã nu am luat pastilele.

Probabil cã-i imposibil de înțeles.

Nu, are sens pentru mine.

Și-a fost atâta fricã de a rãmâne însãrcinatã

cã tu i-ai reprimat posibilitatea.

Nici nu le puteai lua vãzând cutia de pastile.

Bine.

Vrei sã-l oprești?

Dacã te uiți la ecran poți sã-ți vezi copilul,

dar nu-ți pot spune genul încã.

Nu-mi pasã ce gen e.

Vreau sã-l scoți.

Bine... ești în sãptãmâna a unsprezecea.

Deci, din punct de vedere legal, nu existã bariere pentru avort.

Da, știu asta. Doar scoate-l.

Ei bine, avem câteva proceduri de urmat.

Nu mai e nimic de vorbit despre asta.

Pot sã-l scot, vreau sã-l scot.

E o decizie foarte importantã, mai bine sã nu fie luatã în grabã.

Tu n-ai înțeles ce-am spus eu?

Bine, existã o consultație informativã

cu psihologul nostru înainte de-a avea operația.

Nu prea ai completat formularul.

Poate nu ai avut timp,

deci voi avea nevoie sã mai pun câteva întrebãri.

Care-i cel mai important lucru în viața ta, chiar acum?

Ar putea fi multe lucruri, familia ta, prietenii tãi...

Cel mai important lucru pentru mine, chiar acum,

e sã fac un avort.

Da. Ei bine, asta-i ce vom rezolva împreunã.

Am nevoie de niște informații.

Îl iubești pe tatã?

Asta nu-i treaba ta.

Ei bine, este treaba mea pentru cã sunt aici pentru a-mi forma

o impresie despre situația ta.

Asta-i ocupația mea.

Bine, așa de mult vrei tu

sã rãspund despre tatã ca sã fac, naibii, un avort?

Cã îl iubesc, sau cã nu-l iubesc?

Sau cã eu... nu-l cunosc, pentru cã mã duc cu tone de bãrbați?

Vãd cã ai fost foarte afectivã

în timpul examinãrii medicului.

Eu cred cã tu ești afectivã.

Te rog, ascultã. Asta numim noi o consultație informativã.

De ce am eu nevoie sã fiu informatã?

Cã nu mai poți bãga copilul înapoi?

Deja știu asta.

Trebuie doar sã fiu sigurã

cã ești complet sigurã în alegerea ta

și pãrerea mea profesionalã, pe baza comportamentului tãu,

este clar cã nu ești.

Niciodatã n-am fost mai sigurã, în viața mea.

Vreau fãtul ãla afarã chiar acum.

Și ca profesionist, nu pot susține recomandarea unui avort

pe baza acestei conversații.

Am avut deja un copil! Stiu ce vreau!

Futu-te.

Erau, desigur, multe moduri de-a face asta.

Dar am ales sã urmez procedura medicalã comunã

învãțasem pe când studiam medicina,

cã era de mare importanțã pentru mine

sã scot fãtul imediat, mai degrabã decât sã aștept

sã fie expulzat câteva zile mai târziu.

În mod clar, partea cea mai dureroasã

ar fi deschiderea treptatã a colului uterin,

ceea ce, altfel, se fãcea întotdeauna sub anestezie.

Zi ceva, Pierrot.

Ce vrei sã spui?

Ei bine, tu mereu ai de spus atât de multe lucruri inteligente.

Ei bine, eu... îmi pare rãu pentru tine

cã a trebuit sã-ți provoci atâta durere.

Dar... avortul este complet de neînțeles.

Chiar te-ai gândit cã pruncul

n-ar fi avut o viațã ce merita trãitã, așa cã...

Da, dar avortul în sine.

- Avortul nu-i crimã. - Oh, haide.

Nu te întoarce pe clișee false doar de dragul meu.

Întreb din nou, ce zici de avort?

N-am de comentat.

Sunt un mare susținãtor pentru dreptul la avort,

dar ãsta-i 100% teritoriul feminin.

Nu cred un bãrbat poate înțelege vreodatã

situația sau durerea.

Și când vine vorba de metodã, cred cã sã spui mai puțin, e cu atât mai bine.

Astea-s douã puncte de vedere foarte interesante.

Primul, tu ai spus, ca bãrbat,

cã nu poți înțelege sentimentele unei femei

cu privire la avort.

Ei bine, este ca și cum ai spune cã nu puteam înțelege

victimele cutremurelor pentru cã erau chinezi.

Am crezut cã agreãm aceastã empatie

ca fiind fundația întregului umanism.

Dar vãd cã este foarte convenabil pentru bãrbați

sã ia, ce-i legat de avort, drept chestii femeiești.

Așa ei n-au de-a face cu vinovãția

și toate mãrunțișurile alea.

Dar cealaltã observație a ta mã provoacã și mai mult.

Crezi cã metoda mea nu meritã discutatã?

Ce plãcere aș avea eu, darãmite o tânãrã fatã însãrcinatã,

sã aud toate detaliile groaznice

despre cum e scos un fãt într-o clinicã sau în orice alt mod?

În regulã, atunci, ne-am întors la discuția

de a mânca ceva ce odatã era viu.

Tu chiar crezi cã avortul este atât de respingãtor

daca tu crezi cã ar trebui sã știm

cum sunt sacrificate animalele pentru a le mânca?

Pãi, asta-i o realitate cu care trebuie sã trãim,

chiar dacã încercãm sã o reprimãm.

La fel cum facem cu avortul.

Pãi, tu ești ecoul celor pro-viațã din Texas.

Nu prea cred.

În primul rând, sunt doar mai mult un pro-alegere, ca și tine.

Dar în principiu,

eu cred cã tabuurile sunt dãunãtoare pentru ființe umane.

E o atitudine relativ facilã ca tu sã ți-o asumi.

Una care poate fi interpretatã greșit, drept...

argument împotriva întreruperii sarcinii.

Nu vreau sã depreciez nimic,

dar eu nu vãd avortul tãu altfel decât o...

o problemã de lux.

O problemã de lux?

Cele chiar întemeiate, avorturile întemeiate,

cele care salveazã vieți, departe de sferele noastre sociale,

nu le poți periclita doar cã tu

insiști provocator în arãtarea detaliilor sângeroase.

Am în vedere milioanele de femei reprimate,

victime ale violului și incestului... foamei.

Toate care, poate datoritã unui avort,

au recãpãtat o nouã viațã,

poate au salvat un copil moarte prin înfometare.

Nu le poți face rãu din cauza unei francheți principiale.

Din fericire, am reușit sã-i dau de cap fãtului din prima încercare,

dar așa iese mai rar.

În a douãsprezecea sãptãmânã, diametrul capului

este puțin mai mare de 1,2 centimetri.

Prin urmare, un instrument foarte impresionant

a fost dezvoltat de comunitatea medicalã.

Spãrgãtorul de nuci este un instrument

pe care îl folosim pentru a trage cu totul fãtul din uter.

Pãtrundem și dilatãm canalul uterin

și-l poziționãm în jurul capului fetusului

și-l spargi ca pe o nucã,

apoi se scoate fetusul și treaba-i gata.

Acesta-i așa-numitul spãrgãtor de nuci.

Asta nu-i ceva ce trebuie sã știu.

Oh, sper cã nu ajungi

un oponent al avortului din asta.

Nu, dar trebuie sã te gândești la ultrajul

adus societãții știindu-se asta.

Deci, spui cã oamenii, în general, sunt prea proști

ca sã ia decizii pe un temei informațional.

Și asta venind de la un bãrbat care, cu doar o orã în urmã, a predicat

despre credința lui în calitãțile umane.

Nu, tu... simplifici lucrurile.

Nu poți privi asta așa.

E amuzant sã te vãd atât de mișcat dintr-o datã.

Privind în urmã, și asta mã cam enerveazã,

cã nu m-am arãtat liniștitã și calmã

la programarea la psiholog

și sã-mi fac avortul sub anestezie completã.

Cert e cã atunci când o ai completã,

fetusul nu simte nimic,

în timp ce acțiunea mea, desigur, provoacã durere,

în funcție de câtã conștiințã

vrei sã atribui la un fãt de aproximativ 12 sãptãmâni.

Sunt un pic neliniștit de abordarea acestui subiect,

ca mai toate avorturilor din lume,

din cauza lipsei de resurse,

chiar se fac sub anestezie localã sau deloc.

Ei bine, ești un bãrbat grijuliu.

Fie cã vorbim despre avort sau nu, nu poți scãpa de moarte...

și fãtul meu putea deveni o ființã umanã bunã,

dar una ce ar fi murit în cele din urmã.

Ce mã bântuie este detaliul ironic

cã eu și tatãl meu eram culegãtori de melci.

Aveam cea mai profundã compasiune, ca sã nu spun sentimentalitate,

pentru cele mai mici viețuitoare de pe planetã

pe care noi le demonstram prin salvarea melcilor,

de multe ori, în treacãt fie zis, aceeași dimensiune ca și fãtul meu,

de la o moarte sigurã.

Fãceam asta doar când celãlalt nu se uita,

pentru cã era puțin jenant.

Aduni melci?

Nu.

Ești sigurã cã nu adunai melci?

- Da. - Ești sigurã?

Da.

- Sã renunțãm la subiect? - Da, te rog.

Ești sigur cã nu vrei un mic tur

de detalii tehnice

despre prelevarea organelor pentru donarea de organe?

Nu, mulțumesc. Sunt bine.

Unde rãmãsesem?

Mã gândesc cã la... când șefa ta te trimitea la psiholog.

Da, așa e.

- Numele meu e Joe. - Bunã, Joe.

- Și sunt nimfomanã. - Dependentã de sex.

Numele meu e Joe și sunt nimfomanã.

Noi punem dependentã de sex. Aici, toți sunt la fel.

Renée, ultima datã ne-ai spus cã ai un plan.

Cum a mers?

M-am gândit sã încerc ceva nou, cã nimic nu ajutase.

Mã gândeam cã dacã am supra-dozat...

cu alte cuvinte, dacã aș face exact invers

cu ceea ce încercam sã fac aici,

atunci m-aș putea face bine.

Adicã sã funcționezi normal.

Îmi pregãtisem toatã treaba foarte atent.

L-am trimis pe soțul meu departe pentru weekend

și am lãsat copiii în grijã.

Trebuia sã se întâmple sâmbãtã.

Aveam... adunasem numere de telefon de o lunã întreagã

și înapoi la cãrbune.

M-au futut vreo trei ore.

Și acuma cum te simți?

Pãi, nu mã simt niciodatã bine dupã... mã simt rușinatã.

Dar în legãturã cu... cu dependența ta,

te simți ușuratã, așa cum credeai cã o sã fie?

Nu.

Ce ar trebuii sã fac? Sunt gata sã fac ceea ce-i necesar.

Dependența de sex este foarte diferitã de,

sã zicem, abuzul de droguri sau alcool,

pentru cã, de fapt, n-ai nevoie de asemenea lucruri.

Aceste dependențe pot fi complet eliminate,

dar eliminarea drogului sau alcoolului nu-i atât de ușoarã.

Dar diferența în dependența de sex

este cã toatã lumea are o sexualitate

ca parte integrantã a personalitãții lor.

Dacã cineva s-ar imagina exterminând sexualitatea,

atunci ai de-a face cu o persoanã extrem de redusã,

pentru cã... pentru cã sexualitatea include și tandrețe,

contact, solidaritate cu ceilalți,

ceea ce ar fi greu de imaginat cuiva fãrã un alt nivel de trai.

Ceea ce spui este cã nimeni nu-și poate elimina sexualitatea,

chiar fiind distrugãtoare pentru el.

N-aș spune cã nimeni,

dar sã spunem, cel mult, unu la un milion

reușește sã trãiascã o viațã fãrã sexualitate.

Dar nu-ți poți baza terapia pe acela unul dintr-un milion.

Nu. Primul și cel mai important pas

este de a elimina stimulentul și de a reduce expunerea.

Trebuie sã te întrebi

ce fel de stimulente ai și apoi îngreuneazã-ți

sã mai vii în contact cu ele.

Practic, orice te face sã te gândești la sex.

Înceteazã.

Joe are ceva ce ar dori sã împãrtãșeascã.

- Numele meu e Joe. - Bunã, Joe.

Și sunt dependentã de sex,

dar n-am mai fãcut sex de trei sãptãmâni și cinci zile.

Spune-ne cum ai fãcut-o, Joe.

- Ai adus notițe? - Da.

"Dragele mele, sã nu credeți c-a fost ușor,

dar am înțeles acum cã suntem cu toate la fel."

- Ești bine, Joe? - Da, da.

Ai vrea un pahar cu apã?

Mulțumesc.

Vrei mai bine sã ne împãrtãșești altã datã?

Nu, aș vrea sã vorbesc..

Dragele mele, sã nu credeți c-a fost ușor,

dar acum înțeleg

cã nu suntem și niciodatã nu vom fi la fel.

Eu nu-s ca voi, care vã futeți ca sã fiți validate

și ați putea foarte bine sã renunțați la a vã bãga cocoșei în voi.

Ați primit deja lovitura acum mult timp,

când s-a dovedit cã cineva chiar era deranjat sã vã futã.

Și eu nu-s ca voi.

Înghițiți pânã la moarte de vreți.

Nu mi-e milã de voi.

Tot ce vreți e sã vã umpleți,

și fie cã e de la un bãrbat sau de la tone, pata dezgustãtoare

nu face nici o diferențã,

pentru cã totu-i o jalnicã-ncercare

de a vã umple propriul gol asurzitor

și sã vã ascundeți ridicola urã de sine.

Și, cu siguranțã, nu sunt ca voi.

Empatia asta, ce o pretindeți, este o minciunã,

cãci, cu toate, sunteți poliția moralã a societãții,

a cãrei datorie e sã șteargã obscenitatea de pe fața pãmântului,

așa ca burghezia sã nu se mai simtã rãu.

Eu nu-s ca voi.

Eu sunt o nimfomanã și mã iubesc pentru cã sunt așa,

dar, mai presus de toate, îmi iubesc pãsãrica

și dezmãțata, obscena mea desfrânare.

Ce s-a întâmplat?

N-am înțeles asta, cu mașina care a ars.

Nu, îmi pare rãu.

Eram mult prea grãbitã sã ajung la ultimul capitol.

Se lumineazã.

Cum poți sã spui?

Oh, este... este numai o ușoarã colorare.

Știu pentru cã am stat aici atât de des în momentul ãsta.

Ai putea spune cã mi-am dezvoltat abilitatea

sã vãd zorii înaintea tuturor.

Atunci ai înțeles ce vreau când spun

cã amurgul a apãrut subit în acest moment al poveștii mele.

Am înțeles cã acea societate nu avea un loc pentru mine

și n-aveam loc în societate și n-am avut niciodatã.

Ar fi fost mult, mult mai ușor

sã fi realizat asta mai devreme,

dar, brusc,

rosturile mi s-au dezvãluit dramatic.

A trece de la respectabila parte iluminatã a societãții

în partea umbritã, nocturnã,

a fost ca schimbarea taberei într-un rãzboi.

ți-ai lãsat vechea ta armatã în spate

și brusc, în secunda urmãtoare, ești înghițit de cea nouã.

Nu existã între.

Sunt sigurã cã a fost ceva natural pentru tine

sã-ți oferi camera, ca un cãlugãr celula,

dar ca inspirație pentru titlurile capitolelor poveștii,

n-a fost ușor.

Aici chiar nu-i nimic ce mi-ar fi de folos.

Pãi, îmi pare rãu pentru asta.

Dar, dacã-mi permiți, pot sã-ți dau un pont.

Da, te rog.

Știi, mã ocup mai ales de texte,

dar uneori textul poate pãrea, așa...

atât de gol, atât de nepãtruns de gol.

Poate fi cea mai bunã carte, a celui mai faimos autor.

Soluția ar putea fi schimbare punctului de vedere.

Eu... n-am prins-o.

Lucrurile ascunse... când devin familiare.

Dar dacã te uiți la ele dintr-un alt unghi,

ar putea cãpãta un sens nou.

Ai dreptate.

Înainte asta era doar pata de la ceaiul pe care l-am aruncat.

Poți vedea ce ar putea fi?

Un revolver!

Nu, revolverul are un tambur care se-nvârte.

E un pistol.

Poți vedea de care ar fi?

Nu, nu-mi amintesc nimic de genul ãsta din bibliografia mea.

Oh, dar e ceva ce-mi amintește de a mea.

- Ian Fleming. - Nu-i familiar.

Dacã nu l-ai citit, n-ai citit chiar nimic.

Ar putea fi, cu un pic de imaginație,

un Walther P.P.K. automat,

aceeași armã cu care trãgea Bond,

dupã ce pistolul lui preferat, Beretta, se blocase.

E ceva ce ai folosit?

Oh... da, este.

Fie cã eu am pãrãsit societatea, fie societatea pe mine, nu pot spune.

Presupun cã ai putea argumenta pentru ambele fațete.

Eram pe drumul spre partea umbritã

a afacerii de colectare a datoriilor, care, printre altele,

implicã lucruri precum arderea mașinilor oamenilor.

Mã cunoșteam, de mult timp, cu acest om, L.

Bunã, numele meu e Joe.

Știu asta. Intrã.

Caut o slujbã.

Am lucrat într-un birou

și n-am fost niciodatã bunã la asta.

Asta pot înțelege. Așa, care-i treaba?

M-am gândit la tine din când în când și mã întrebam când vei apãrea.

Stilul meu de viațã-i relativ scump

și-mi trebuie suma corectã și timp liber pentru o ocupație secundarã.

Desigur. Știu deja asta.

Cred cã posed unele competențe

și cã sunt destul de lipsitã de scrupule

Știu totul despre calificãrile tale și-s excelente.

Și deja te-ai dovedit fãrã scrupule venind aici.

Aș sugera sã-ți începi mica ta afacere

cu ajutorul meu.

Am înțeles cã posezi o mare înțelegere

pentru un larg spectru al bãrbaților.

Asta ar pute fi... sau ar trebui capitalizat.

Ce ar trebui sã fac?

Facilitez anumite sarcini, pentru umila mea firmã,

ca parte a afacerii de colectare a datoriilor.

Cu alte cuvinte, îmi trebuie subcontractori

care sã punã o presiune moderatã pe indivizii

de la care clienții mei, corect sau incorect, au un os de ros

Înțelegi? - Jecmãnealã.

Nu. Nu, nu, nu, nu.

Prefer întotdeauna termenul de "colectarea datoriilor."

- Da. - Mã abțin de a judeca

dacã dorințele clienților mei sunt legitime sau nu.

Un punct de vedere pe care, cu tãrie, îți recomand sã-l urmezi.

Încã nu sunt sigurã ce ar trebui sã fac

Ei bine, vei avea nevoie de doi bandiți

și mã pot gândi la doi buni.

Amândoi au multã experiențã și-ți te pot impresiona cu frânghiile.

Asta-i interesant.

Nu-i deloc interesant.

Cel mai interesant lucru a fost

cât de ușor m-am dedicat eu însãmi delictului.

Principala mea calificare, desigur,

era considerabila mea experiențã cu bãrbații și sexul.

Dar și specialele mele abilitãți mi-erau la îndemânã.

Nu, acu' asta nu merge.

Ai de așteptat pânã ești lovit.

Cele douã ajutoare pe care mi le-a recomandat erau bune,

dar erau predispuși, de fapt, la o tehnicã repetitivã,

care consta în a produce cât mai multe daune posibil

cu o pereche de bare de fier.

Distrugerea lucrurile tale nu pare sã aibã mult efect asupra ta.

Singurul lucru care meritã menționat

din primii mei ani de colector

a fost povestea unui neobișnuit de cumpãtat,

și din acest motiv vulnerabil, om.

Murdãria amenința sã devinã publicã,

fiind parte a competenței mele de bazã: sexul.

Dar, odatã, era un bãrbat ce mi-a fost imposibil sã-l citesc sexual,

așa cã am devenit persistentã.

Legați-l de scaun.

Nu-l rãniți.

Nu-ți pot gãsi o patã,

dar experiența mea îmi spune cã nici un om nu este imaculat.

Din fericire, ești echipat cu un foarte trainic detector de adevãr.

Am sã-ți spun câteva istorii.

Tot ce ai de fãcut e sã asculți.

Ești într-un bar, privind un cuplu...

Imediat am trecut meticulos prin catalogul

deviațiilor sexuale în formã fictivã.

Povești despre sadomasochism,

fetișism, homosexualitate... mai spune tu...

Dar el nu reacționa.

Și aproape cã renunțam, când am zis:

În drumul tãu spre casã, te plimbi prin parc.

Și ceva te face sã te oprești.

Ai auzit ceva.

Da, asta e.

Poți auzi copiii pe terenul de joacã.

Tu stai pe o bancã din apropiere și-i privești jucându-se.

E acolo un bãiețel, în șort.

Se joacã în groapa cu nisip.

Se uitã la tine cu ochii lui albaștri.

Îți zâmbește.

Cred cã vine la tine.

Îți stã în poalã și se uitã-n sus, la fața ta.

Spune cã vrea sã vinã acasã cu tine.

Acasã,

nu te poți lupta cu ideea de a fi goi amândoi.

El se târãște peste tine.

Tu ai o erecție.

Nu vrei, te rog, sã te oprești?

Se-ntinde pe burtã.

Îi tragi în jos pantalonii.

Voi plãti!

Ce-ai fãcut?

I-am fãcut o muie.

- Ce? Porcului?! - Mi-a fost milã de el.

Milã?

Da. Tocmai îi distrusesem viața.

Nimeni nu-i știa secretul, cel mai probabil nici chiar el.

Stãtea acolo cu rușinea lui.

Cred cã i-am supt-o ca un fel de iertare.

Asta-i incredibil.

Nu, ascultã-mã. Acela era un om care reușise

sã-și reprime dorința,

cãreia nu-i dãduse niciodatã curs, pânã l-am forțat eu.

Dusese o viațã plinã de negare

și nu rãnise niciodatã vreun suflet.

Eu cred cã asta-i lãudabil.

Indiferent cât aș încerca,

nu pot gãsi nimic lãudabil în pedofilie.

Asta pentru cã tu gândești cã-s aproximativ cinci procente

care, de fapt, rãnesc copiii.

Restul de 95 de procente niciodatã nu-și trãiesc fanteziile.

Gândește-te la suferința lor.

Sexualitatea e cea mai puternicã forțã în ființele umane.

Sã fii nãscut cu o sexualitate interzisã trebuie sã fie chinuitor.

Pedofilul care reușește sã treacã prin viațã

cu rușinea dorinței lui

și niciodatã nu-i dã curs - meritã o blestematã de medalie.

Scriitorul Thomas Mann spunea undeva

cã sã reziști unei ispite

nu-i un pãcat... ci un test de virtute.

Nu era ceva despre scriitorul ãla și bãieți?

Da, se zicea.

Presupun cã s-a ocupat cu asta dacã a scris.

Și el a primit o medalie... un premiu Nobel.

Dar acolo era un alt motiv al simpatiei mele,

pe care-l vei gãsi atât de misterios.

Am vãzut un om care ducea aceeași cruce ca și mine.

Singurãtatea.

Eram amândoi proscriși sexual.

În orice caz, câțiva ani au trecut,

timp în care afacerea mea crescu,

permițându-mi sã sporesc depunerile mele anonime pentru Marcel.

Afacerea ta e grozavã...

Ai terminat toate treburile, pe care ți le-am dat, la perfecție.

și am auzit numai cuvinte de laudã și de la clienții tãi, dar...

- Dar ce? - Noi nu mai întinerim.

Nu, asta-i sigur.

Cred cã vei primi, la vârsta asta,

sã-ncepi sã te gândești la un succesor.

Nu-mi trebuie, naibii, succesor.

Ascultã.

O persoanã care ar trebui sã ia delictele alea în serios.

Ai nevoie de cineva sã fie mâna ta dreaptã,

cineva care sã te ajute. O prințesã moștenitoare.

Procesul normal este de a afla

ce colegi sunt la închisoare, sau sunt dependenți de droguri,

și prin asta incapabili sã-și îndeplineascã rolul de pãrinți.

Apoi afli unde joacã fotbal copiii lor...

și te implici.

Îi susții pentru câțiva ani

indiferent cât de rãi sunt. De fapt, cât mai rãi, cu atât mai bine.

Astfel, tu treptat, iei locul pãrintelui

pânã ce, în sfârșit, ai un ajutor loial,

care va trece prin foc pentru tine.

Și-ți faci timp pentru tine.

Sunã a un fel de cursã ce sugerezi tu.

O cursã scârboasã. - Spune-i cum vrei,

dar dacã tu crezi total în acțiunile unui bun pãrinte,

copilul ãla va avea oportunitãți mult mai mari cu tine

drept mentor, decât fãrã.

Și întrucât te plac,

am tot cãutat un subiect potrivit.

Are 15 ani, e dintr-o familie de criminali înrãiți

și a trecut și ea prin multe.

Ultimii doi ani a fost instituționalizatã.

Tatãl ei e în închisoare și maicã-sa murit dintr-o supradozã.

E o fatã isteațã.

Și, cu toate cã nu joacã fotbal,

joacã baschet... foarte rãu.

A ales un sport de echipã pentru cã-i singurã.

Am lãsat ce e mai bun la urmã:

urechea-i dreaptã este ușor deformatã...

de asta-i foarte rușinatã

și, desigur, servește și mai mult izolãrii ei.

Asta o face o țintã ușoarã pentru cel mai mic semn

de atenție sau semn de empatie de la tine.

În ciuda protestelor mele, deșteptul de L. mi-a vorbit așa

de fapt ca sã mã uit la P.

Cu cât mã uitam mai mult la biata fatã cu urechea deformatã,

gãseam și mai respingãtor întregul plan.

Dar, așa cum prevãzusem,

întâlnirea cu P. m-a umplut de milã și emoție.

Și fãrã sã doresc,

mã regãseam, sãptãmânã de sãptãmânã,

la meciurile ei susținând-o pe biata jucãtoare.

- Mulțumesc cã m-ai aplaudat. - Cu plãcere.

Ai jucat foarte bine azi.

- Nu, n-am fãcut-o. - Ba da.

Chiar te-ai perfecționat în ultimul timp.

Șaisprezece ani. Felicitãri.

- Mulțumesc. - Cu plãcere.

Eram mândrã s-o introduc pe P.

în pasiunea tatãlui meu... Și-n lumea lui.

Sunt, de fapt...

sufletele copacilor pe care le vedem noi iarna.

Eu cred cã aratã ca sufletele oamenilor.

Da, ai dreptate.

Aratã ca sufletele umane.

Suflete rãsucite, suflete obișnuite,

suflete nebune,

totul depinzând de felul vieților duse de ființele umane.

Atunci ãsta trebuie cã-i domnișoara Williamson de la numãrul 21.

Nu-i prea frumos sã spui asta despre domnișoara Williamson.

Dar ea este mereu supãratã. Are un monstru în burtã.

Ei bine, ea are un ulcer în burtã,

pe care i l-am tratat în ultimii 15 ani.

Și destul de sigur, într-una din zilele urmãtoare

tatãl meu m-a târât din nou în pãdure.

Mi-am gãsit copacul, copacul sufletului meu.

Și nu, nu-i acela. Bine? Pentru cã atunci aș fi mort.

Ãsta-i copacul meu.

- Nu-i un frasin. - Nu, e un stejar.

Are doua trunchiuri.

Da, nu-i grozav?

Se aratã ambelor pãrți, lacului și pãdurii.

Dar, tatã, cum face un copac sã aibã douã trunchiuri?

Cel mai frecvent motiv este cã vârful s-a rupt

pe când era foarte tânãr.

Asta înseamnã cã tu ai fost rupt odatã.

Ai fost, tata?

Se pare, mai degrabã, cã asta-i revelator...

pentru a-ți gãsi arborele sufletului.

Tata își gãsise copacul sufletului sãu, dar eu... niciodatã nu mi l-am gãsit.

"Îl vei ști când îl vezi," asta-i ce spunea el.

Bucãtãrie și sufragerie. Și aici...

Când P a atins vârsta majoratului

și eu am devenit consilierul ei personal,

i-am cerut sã se mute cu mine.

Lasã-mã sã te vãd cu pãrul ridicat.

Ești așa de drãguțã.

Tot timpul ãsta, toatã activitatea mea sexualã se oprise.

Vintrele mele erau într-o mare suferințã, nu se vindecaserã de la abuzul meu,

și fãceau imposibilã chiar masturbarea.

Am trãit clarele simptome ale abstinenței:

febrã și crampe.

Joe, ce se-ntâmplã?

- Ai grijã. - Trebuie sã curãțãm aici.

Am asta uneori.

E bine, e bine.

Vrei sã te întorci în pat?

Da. Da, da.

Te iubesc, Joe.

Și eu te iubesc.

Nu în felul ãsta vreau sã spun.

Hai, e târziu. Ar trebui sã te întorci în pat.

Noapte bunã.

Poate cã, într-adevãr, ea te-a iubit.

Era atâta de tânãrã.

Poate cã-și descoperise și ea pãsãrica la doi ani.

Poate mai devreme.

Nu puteam accepta asta.

Poate cã tu chiar ai vrut sã fie adevãrat.

Poate c-am sperat-o.

E foarte mișcãtor, tot ce-i legat de P.

Atunci se poate c-ai înțeles greșit toatã treaba.

Sã sfârșim povestea si terminãm?

Nu...

Vreau sã te vãd.

- Nu. - De ce?

- Te rog nu. - De ce nu?

Nu. Nu, am o cicatrice.

- Eu am cicatrice. - Nu conteazã.

Nu, tu nu înțelegi. Eu am asta, cu urechea.

Sunt atât de rușinatã.

Tu mã placi?

Ești așa de frumoasã...

E un lucru aici pe care nu-l înțeleg.

Știa ea ce-ai fãcut ca sã trãiești?

P. era foarte discretã și o fatã ce vorbea puțin.

Curios, deși munceam la ore ciudate,

ea nu m-a întrebat niciodatã despre munca mea

Dar, într-o zi, a pus o întrebare.

Joe.

De ce ai început sã vii la meciurile mele de baschet?

N-a fost o coincidențã, așa-i?

Nu, n-a fost o coincidențã.

Nu ți-am spus pentru cã...

m-am gândit cã te superi...

și te-ai fi mâniat pe mine.

Nu mã voi mânia.

Ce fac eu...

Slujba mea nu-i o slujbã normalã.

Nu-i legalã.

Nimeni din familia mea fãcea ceva legal.

Un om, care m-a ajutat în afacerea mea, mi-a sugerat sã te urmãresc.

Planul era cã eu... trebuia sã te urmãresc,

sã vãd dacã, într-o zi, te-aș putea folosi în munca mea.

Trebuia sã mã împrietenesc cu tine,

pentru cã știam cã n-ai mamã sau tatã.

Ce-i rãu cu asta?

Nu vezi ce plan afurisit era?

Mã simțeam groaznic. - Nu trebuia.

De ce nu?

Cãci dacã n-o fãceai...

nu ne-ntâlneam niciodatã.

Mi-ar plãcea sã merg cu tine la muncã data viitoare.

Nu.

Ai sã te gândești la asta?

- Nu. - Da.

- Nu. - Da.

N-o luase ca un rãspuns.

Nu, sigur cã nu.

Cum sã ții un val pe nisip?

Și în chinurile iubirii, eram slabã și nu mã potriveam cu ea.

Cu riscul de a fi prea inteligent pentru mine,

moștenirea socialã este un fapt irefutabil.

Dacã cineva cunoștea legile strãzii, P. trebuie sã fi fost.

Ai mai multã dreptate decât știi.

- Sã-l împușcãm pe nenorocit. - Nu, nu!

Stai! Stai!

Noi nu folosim arme de foc.

Mi-aș dori eu sã am pistol. - - Și ceilalți au arme.

Pãi eu nu știam,

dar, în orice caz, tu n-o sã ai una.

Da' armele nu-s periculoase.

Depinde cum le folosești.

Da, exact.

N-aveam de gând sã-l împușc.

Nu scoteam niciun ban de la el așa.

Pot sã am arma?

Mulțumesc.

Ești rea.

Și acum mi-e teamã cã una dintre acele coincidențe,

care te-au chinuit, ți s-a întâmplat cu o persoanã foarte specialã.

Era treaba lui P. sã ne ducã la debitori,

și pânã sã vãd numele de pe ușã,

n-aveam nicio idee la a cui casã suntem.

Asta-i Acer siccharium.

- Saccharinum. - Saccharinum, da, asta.

Asta am spus.

Ești sigurã cã-i locul potrivit?

Da.

M-am gândit cã poate-i timpul... s-o faci pe contul tãu.

Da?

Mulțumesc, Joe. - Nu vreau nimic distrus

și nu vreau pe nimeni rãnit.

Bine? Doar te arãți și-i oferi un plan de platã rezonabil.

Dacã așa zici tu... sigur cã așa o voi face.

Dacã sentimentul, când l-am vãzut pe Jerome din nou, era iubire

nu puteam spune.

Dar a fost un sentiment...

și era mult mai puternic decât mi-a plãcut.

De fapt, veneam acasã pe aleea de aici.

Cele douã cartiere ale tale sunt total diferite,

dar așa de apropiate cã cea mai scurtã cale

din casa lui Jerome spre centru era prin alee.

Bunã!

- Cum a mers? - Briliant.

Da, chiar bine.

Am fãcut un plan rezonabil de platã, așa cum mi-ai spus.

- El cum arãta? - Speriat.

Cam de ce vârstã arãta?

Nu știu. Bãtrân?

Jerome și-a achitat datoria în șase plãți.

De fiecare datã când P. mergea la Jerome sã încaseze,

umblam neliniștitã pe acolo pânã ce ea se-ntorcea iar acasã.

Chiar a trebuit sã caut vechile cãrți de solitaire ale mamei

ca sã fac orele sã treacã.

Cu fiecare noapte eram mai neliniștitã

de venirea ei acasã decât în noaptea trecutã.

Întrebarea dacã gelozia e frica de a împãrți

sau frica de a pierde, mã interesa mai puțin.

Dar, da, era un fapt acest sentiment nevrednic

reușisem sã-l suprim așa de mult, cã s-a scurs din mine.

În seara când încasa ultima platã,

nu m-a sãrutat.

Am luat-o drept neglijențã,

dar orele treceau și ea nu se-ntorcea.

De fiecare datã când vedeam faruri, credeam cã-i P conducând cãtre casã.

Așa cã, a doua zi dimineațã, am fãcut un drum

spre dealurile molcome, chiar în afara orașului,

pe care le vizitasem cu școala când aveam 12 ani,

sã spun un la revedere simbolic.

Am decis sã fug.

Nu puteam rãmâne în orașul ãsta, cu ea și cu el.

Îmi fãcusem cu lașitate un plan sã scap și s-o iau cãtre sud.

Ca-n era glaciarã...

Nu am avut curajul sã mã-ntorc și sã-i înfrunt.

Dar era un la revedere trist și ciudat de nesatisfãcãtor.

Și ceva mã chema sã mã duc sus, în munți.

Îi înțeleg pe dictatorii care comit crime.

Ce a fost Hitler, când totul se reduce,

altceva decât un om cãruia societatea i-a dat frâu liber?

Ei bine, asta era tocmai ceea ce ne lipsea.

Îi înțelegi pe rasiști, ai slãbiciune pentru pedofili,

și, desigur, acum, la linia de sosire,

trebuie sã... simpatizezi

cu cel mai mare ucigaș în masã al istoriei.

Ce vreau eu e...

Se spune cã ar fi dificil sã iei viața cuiva.

Eu aș spune cã-i mult mai dificil sã nu,

când, ca dictator sau ca mine,

nu ai nimic de pierdut.

Pentru o ființã umanã,

uciderea-i cel mai natural lucru din lume.

Suntem creați pentru ea.

Minunat.

Nu, scoate-o!

Prinderea pompierului.

Umple-mi toate gãurile, te rog.

Încã nu știu de ce arma n-a tras.

Am controlat, sã m-asigur, cã erau gloanțe în magazie.

Un simplu deranjament,

ca Beretta lui Bond.

Cred cã știu destule ca sã spun cã și dacã aveai gloanțe

în magazia acelui Walther P.P.K.,

dacã ai fi tras siguranța...

nu poți trage pânã nu armezi pistolul.

Tragi și eliberezi

mecanismul glisant.

Și P. n-a fãcut-o pentru cã, așa cum spunea ea,

n-avea intenția sã-l împuște pe bãrbat.

Eu nu știu despre Bond, dar presupun cã trebuie sã fie evident,

din cãrțile și filmele sale,

cã trebuia sã armezi un pistol automat.

Desigur, ai dreptate...

Am vãzut asta-n filme de o mie de ori.

E dimineațã.

Zãpada s-a dus. - Deci soarele trebuie sã rãsarã?

Da, e soare.

Cum poți sã-l vezi?

Aleea asta-i amplasatã astfel încât niciodatã nu ai aici lumina soarelui,

dar pot vedea o micã reflecție pe clãdirea de dincolo.

Niciodatã n-am reușit sã pricep de unde vine.

Trebuie sã fie vreo interacțiune între ferestre, turnuri

și clãdirile înalte.

Nu mai e mult și soarele tãu e aici, sã-mi ia locul.

E minunat.

La început,

ai spus cã singurul tãu pãcat

a fost cã ai cerut prea mult apusului de soare.

Adicã, presupun cã ai cerut de la viațã mai mult decât ți se cuvenea.

Erai o ființã umanã care-ți cereai drepturile.

Și, mai mult,

erai o femeie cerându-și drepturile ei.

Poate asta ierta totul?

Crezi cã dacã doi bãrbați ar fi mers la tren, cãutând femei,

crezi tu cã cineva își ridica mãcar sprânceana,

sau cã un bãrbat ducea viața ta?

Și povestea despre doamna H. ar fi fost extrem de banalã

dacã tu erai bãrbat.

Și cuceritoarea ta era o femeie.

Când un bãrbat își lasã copiii din cauza dorinței,

acceptãm cu o ridicare din umeri, dar tu, ca femeie,

trebuia sã-ți asumi... vina,

povara vinovãției, ce nu poate fi vreodatã atenuatã.

Avortul tãu a fost legal, dar mai mult decât orice altceva,

a fost pedeapsa ce ți-ai impus-o.

Și toate ca toate, tot oprobriul și vina

în care te-ai încâlcit în ani, au fost cam mult pentru tine,

și ai reacționat agresiv...

aproape bãrbãtește, trebuie sã spun... și ai dat înapoi.

Ai luptat împotriva genului tãu,

asta a fost apãsãtor și mutileazã și ucide, pe tine

și miliarde de femei, în numele religiei sau eticii,

sau Dumnezeu știe de ce.

Dar am vrut sã ucid o ființã umanã.

Ba nu.

Din cauza unui eveniment întâmplãtor.

Tu îi spui eveniment întâmplãtor,

eu numesc asta rezistențã subconștientã.

În aparențã ai vrut sã ucizi,

dar în adâncul sufletului, ai slãvit valoarea umanã,

un vãl al uitãrii

drapându-ți știința de-a trage cu arma.

Deși toate astea sunã teribil de aproape,

dupã clișeele timpului nostru...

și eu îs predispusã sã bat pe golurile argumentelor tale...

sunt prea obositã.

E, asta-i bine.

De ce nu te-ntinzi?

Da.

Lasã-mã sã-ți mai spun cã relatându-mi povestea,

la insistența... ori permisiunea ta...

mi-a adus ușurare.

În momentul ãsta, dependența mea mi-este foarte clarã...

Și am ajuns la o hotãrâre.

Chiar dacã numai una la un milion, cum spunea dubioasa mea terapeutã,

reușește mental...

corporal...

și în inima ei

sã se debaraseze de propria sexualitate...

ãsta-i scopul meu acuma.

Dar e o viațã care meritã trãitã?

E singurul mod în care o pot trãi.

Mã voi ridica împotriva oricãror sorți...

ca și copacul deformat de pe deal.

Îmi voi aduna toatã încãpãțânarea...

tãria mea...

agresivitatea mea masculinã.

Dar, peste toate, vreau sã-ți mulțumesc

pentru noul și, poate, primul meu prieten.

Mulțumesc, Seligman...

care poate fi fericit când totul e spus și fãcut.

Sunt fericitã, în orice caz,

cã-mpușcãtura nu s-a declanșat,

sã mã facã o ucigașã.

Dacã se poate, aș vrea sã adorm acum.

Am sã mã asigur cã nu vei fi deranjatã.

Și când te trezești, poate am putea

discuta despre viitorul tãu, dacã dorești.

În noua ta viațã,

te vei gândi sã-ți cauți fiul?

E posibil.

Noapte bunã, Joe.

Noapte bunã, Seligman.

Nu!

Dar tu... ai futut mii de bãrbați.