Original subtitles

Hei?

Ai avut un accident.

Ai nevoie de o ambulanțã.

Am sã sun. Mã voi întoarce.

Rãmâi aici. - Nu...

Nu.

Ce nu?

N-am nevoie de ambulanțã.

Mi-e clar ce-i cu tine.

Voi suna dupã una.

În cazul ãsta, mã voi ridica și plec

pânã apuci sã te-ntorci.

Te va afecta.

Asta-i posibil, dar nu-i problema mea.

Presupun cã nu vrei nici sã sun la poliție.

Da, asta chiar așa-i.

Asta-i tot ce vrei?

Aș vrea un ceai... cu lapte.

Pãi...

Trebuie sã vii cu mine.

Nu servesc ceai pe stradã.

Poți merge?

Da.

Am luat și prãjituri.

Uite o pijama.

Mulțumesc.

ți-am fãcut patul.

Cu cearșafuri curate.

- Scuze. - E-n ordine.

Așa.

- Am sã-ți spãl hainele.. - Haina nu.

Miroase destul de prost.

E haina mea.

Oricum, mirosul nu se va duce.

E haina ta.

- Pui zahãr? - Nu, mulțumesc.

Uite, ia.

Mulțumesc.

Și ce s-a-ntâmplat?

Ai fost jefuitã?

E vina mea.

Sunt doar un om rãu.

N-am mai întâlnit un om rãu.

Pãi, acuma da.

Vrei sã vorbești despre asta?

N-ai înțelege.

Pãi, încearcã-mã.

Dar nu știu de unde sã încep.

De ce atârnã momeala aia ridicolã acolo?

E o muscã.

Am prins odatã un pește cu ea, unul chiar mãrișor...

destul de ciudat.

Musca de pescuit e sã legi pene

sau altceva la cârlig

sã semene cu ceva ce peștelui i-ar place sã mãnânce.

Și cum musca-i foarte ușoarã,

trebuie sã ai firul greu.

Îi dã vitezã când arunci.

- Pescuiești mult? - Pãi, ceva...

Ba nu prind mult.

Localnicii prind mai mult.

Când eram tânãr, am... aveam o carte...

o veneram.

Era o carte veche, de Izaak Walton,

numitã "Pescarul complet".

Era, pentru mine, biblia naturii romantice.

Poate cã știu de unde sã încep.

Și dacã ai sã-nțelegi, voi...

va trebui sã-ți spun întreaga poveste

și va fi lungã.

Lungã... e bine.

Și moralã, mã tem.

PESCARUL COMPLET

Ca sã-ncep cu momeala,

mi-am descoperit pizda la vârsta de doi ani.

"Pizdã"este un cuvânt foarte aspru.

Atunci sã-i zicem "Cutia Pandorei".

Nu... nu, nu. „Pizdã” e mai bun.

Așa, eram o nimfomanã.

Stai o clipã, nu. Nimeni nu poate fi nimfoman

când are numai doi ani.

Nu cred, nici cel mai strict Dumnezeu

nu ar vedea altceva decât comportamentul normal al unui copil.

Dar fetușii? Este o cunoaștere comunã,

cãci fetușii își ating adesea organele genitale.

Poate, cumva, un fetus sã fie pãcãtos?

De ce nu?

Nu, conform niciunei religii pe care o cunosc...

dacã nu-i pãcatul originar.

Ancestral.

Sau poate dupã o religie care nu existã încã.

Potrivit unui zeu ce încã nu s-a arãtat.

Dar atunci îți poți imagina orice.

De la o vârstã crudã eram inconștient predispusã.

Energia cineticã, de exemplu, m-a fascinat întotdeauna.

Și prietena mea... hai sã-i spunem B...

întotdeauna venea cu idei.

Joaca de-a broaștele la B era perfectã.

Joe, ești în regulã?

Numai o clipã.

Ai terminat?

Pentru Dumnezeu, lasã-le-n pace.

L-am iubit pe tata foarte mult.

Era doctor.

Numele mamei mele era Katherine.

Tata îi spunea Kay.

Presupun cã ea era ceea ce ai numi o "târfã rece".

Întotdeauna sta cu spatele când juca solitaire.

Eu uram solitaire-ul.

Când eram la salã, aș fi urcat pe frânghie

și sã atârn acolo cu anii, cu frânghia între picioarele mele.

"Senzația" îi spuneam.

Îmi amintesc foarte distinct acest cuvânt, "senzație".

Poate singura diferențã între mine și alte persoane

era cã eu mereu pretindeam mai mult de la asfințit.

Mai multe culori spectaculoase când soarele atingea orizontul.

Ãsta-i, poate, singurul meu pãcat.

De ce insiști cã ar fi copiii pãcãtoși?

Nu copiii.

Eu.

Eu nu vãd peste tot pãcatul,

cãci eu nu sunt religios.

Asta pentru cã nu știi restul poveștii.

Și, oricum, nici eu nu-s religioasã.

De ce sã iei cel mai nemilos aspect

al religiei, cum ar fi conceptul de pãcat...

și sã-l lași sã dãinuie dincolo de religie?

Eu nu înțeleg ura asta de sine.

Asta și spuneam...

nu ai sã înțelegi. - Nu, eu...

Iertare, am sã tac.

Te rog, continuã.

Nervus... pudendus.

Nervus dorsalis clitoridis.

Când frasinul a fost creat,

i-a fãcut geloși pe toți arborii din pãdure.

Era copacul cel mai frumos.

Nu ai putea spune nimic rãu despre el.

Era Arborele Lumii în mitologia nordicã.

Nu uita, Odin...

A atârnat de frasin, Yggdrasil, timp de nouã zile

ca sã aibã o perspectivã.

Frasinul avea cel mai tare lemn.

Apoi, iarna...

când frasinul își pierde toate frunzele...

toți copacii au observat mugurii negri

și au început sã râdã.

"Oh, uite...

arborele cenușiu și-a trecut degetele prin cenușã."

Vezi?

Poți spune mereu cã frasinul, iarna,

are muguri de tãciune.

Acum...

Acum asta este o frunzã de tei.

ții minte? - Am uitat despre frunza de tei.

ți-am spus de-o sutã de ori.

Lui tata îi plãcea sã-mi vorbeascã despre copaci

și frunzele lor, și considera asta

parte a unei bune educații.

Iubea, mai ales, poveștile educative ale copilãriei, spunea

cã mã ajutã sã-mi amintesc ce învãțam.

Știam cât de mult iubea sã spunã asemenea povești,

și, uneori, mã prefãceam cã le-am uitat.

La origine, frunzele teiului erau rotunde.

O vulpe își avea bârlogul sub rãdãcinile sale

și avea patru pui.

Într-o zi, a ieșit cãutând hranã pentru ei.

Era o vânãtoare în pãdure. A fost împușcatã

Rãnitã, ea s-a târât înapoi în vizuinã,

unde au murit, ea și cei patru pui

Asta l-a întristat foarte tare pe tei.

Și de atunci

teiul a decis sã aibã...

frunze în formã de inimã.

Oh, da, așa e. Forma inimii.

Te plictisesc?

Nu, nu, abia aștept

sã vãd cum aduci și pescuitul în povestea ta.

Ai putea începe cu musca de pe peretele ãla.

Se numește nimfã.

S-ar lega elegant cu discuția ta

despre nimfomanie.. O nimfã... e stadiul incipient

în viața unei insecte.

Asemeni nimfei crude,

era imperativ pentru mine sã scap de virginitate.

Hopa...

L-am cunoscut cumva pe J,

care avea o motoretã.

Și, în ochii mei, era destul de sofisticat.

Aveam 15 ani

și poate cã așteptãrile mele de fatã romanticã

erau mai mari.

Dar avea mâini bune și puternice.

Mi-au plãcut mâinile lui.

Hei?

- Bunã. - Bunã.

Dacã te-aș ruga sã-mi iei virginitatea, ar fi o problemã?

Nu, nu vãd o problemã.

Și...

Unde sã mã duc?

E nenorocitu' de carburator.

Și nu pot sã-l fac. Îți închipui?

Asta nu-i prea bine.

Nu-i prea bine. - Nu, al dracu', nu-i.

Stricã toatã idee de-a avea o motoretã.

Ar trebui, poate, sã-ți dai jos chiloții, da?

Și-a bãgat cocoșelu' în mine și a împins de trei ori.

Apoi m-a întors ca pe un sac de cartofi...

Apoi m-a cocoșit de cinci ori în fund.

Niciodatã n-am uitat cele douã cifre umilitoare.

Trei și cinci?

Sunt numerele lui Fibonacci.

Pot fi.

În orice caz, a durut al naibii.

Am jurat cã nu mã mai culc niciodatã cu nimeni.

Dar, desigur, asta a ținut foarte puțin.

Și acum sã ne întoarcem la pescuitul tãu...

Câțiva ani mai târziu,

eram la prietena mea B

și, ca-ntotdeauna, ea a avut o idee nouã...

finanțatã de pușculița fratelui ei mai mic,

care era regulat golitã.

Ne-am pus haine cunoscute ulterior

ca haine "trage-mi-o acum".

Ideea era o competiție.

Am fãcut o cãlãtorie cu trenul.

B a spus cã n-avem nevoie de bilete.

Cea care și-o trãgea cu mai mulți bãrbați,

când ajungeam la destinație,

câștiga dulciurile de ciocolatã.

Dã drumu' la motor

ia-o pe autostradã

sã cauți aventura

și orice se ivește

da, dragã, hai, fã-o...

Pot întrerupe aici?

Ce fãceai când coborai coridorul ãla...

Pãtrundeai în râu.

Fãcut sã fii sãlbatic...

Cei mai mulți pești stau feriți de curent,

sã-și pãstreze energia și sã se ascundã de prãdãtori.

Dacã peștele urmeazã curentul,

necesitã o complicatã organizare.

Topografia decide unde-s cele mai atractive locuri

și peștele mai mare alege pozițiile cele mai bune.

Ce trebuie sã fac?

Zâmbește și privește în ochi.

Și dacã nu merge?

Dacã trebuie sã vorbești, ține minte, sã pui o mulțime de... întrebãri

dacã vrei ca rãspuns mai mult decât da sau nu..

Atunci se va-ntâmpla ce vrei tu.

Trebuie doar sã-i iei la toaletã și faci sex cu ei.

Dar dacã-i urât?

Atunci te gândești numai la punga cu ciocolatã.

Cât... cât e ceasul?

Zece.

De unde vii?

De acasã.

Cine știe unde-i toaleta?

Ei bine, dacã o iei la dreapta, vei ajunge la toaletã,

la capãtul vagonului.

În același timp, este atât de inteligent așezatã

cã dacã te-ntorci la stânga, deasemenea vei ajunge la o toaletã,

întrucât la capãtul vagonului urmãtor mai este una.

ți-arãt eu unde-i toaleta.

S-a dovedit a fi șocant de ușor.

Imediat, B era în avans cu cinci la trei.

Și era exact așa...

privește-i în ochi și zâmbește.

Dar, dintr-o datã, s-a sfârșit.

Asta-i o paralelã foarte clarã la pescuitul în curent.

Așa se-ntâmplã, niciun alt pește nu mãnâncã

sau este mâncat în același timp.

Se apucã de mâncat cu frenezie. Apucã tot.

Și apoi, la fel de brusc pe cum a-nceput, se oprește.

Este observabil, dar este extrem de imprevizibil.

Și asta-i legat de, nu știu,

vreme, presiune barometricã,

poate de ceva psihologie a peștilor. Dacã este posibil...

Oricum, peștele mușcã cel mai ușor la începutul unei ploi slabe

și asta, cred, pentru cã se simte-n siguranțã

când înoatã în curent.

Pentru cã nu pot fi vãzuți de sus.

Suprafața apei e tulburatã.

Dar apoi a început din nou.

Deși, ceva mai încet.

Da... și cred cã știu de ce.

Cãci momeala se dã în câteva etape.

Și dacã peștele nu mușcã, treci la etapa a doua.

Și-n faza a doua, tu nu doar imiți o insectã,

ci o insectã la ananghie.

Tu tragi... tragi de fir.

Smucești... neuniform, ca peștele sã aibã impresia

cã are de-a face cu o pradã rãnitã și ușoarã.

Și apoi, neputincios, lasã musca sã pluteascã iar pe râu în jos.

Apoi, cu ceva curaj, dã, din nou, câteva atacuri.

Se poate face... Se poate face foarte elegant.

Hei...

Iertare.

N-ai de ce sã-ți parã rãu.

Pur și simplu nu mã simt prea bine astãzi.

Ce ar putea fi atât de rãu?

Oh, mulțumesc.

Nu pot vorbi despre asta chiar acum.

Pot sta aici pentru o vreme?

Da, sigur.

E mai bine acum?

Nu...

- ți-e bine? - E Betty.

Tocmai mi s-a spus cã-i foarte bolnavã.

Betty e un membru apropiat din familie?

Poți spune asta.

E hamstera mea piticã.

Hamster pitic? Nu poți fi serioasã.

Ei bine, ce era sã fac?

Și apoi, am avut un hamster pitic când eram tânãrã.

Erai foarte apropiatã de ea?

Nu prea. O pacoste a naibii.

Hamster pitic? Asta nu-i așa de rãu...

Ar fi fost mai rãu dacã era o persoanã.

Nu zice asta.

Eram extrem de mândrã de hamstera mea.

Da, cred cã-i destul de cinic sã spui așa despre Betty.

Da, i-am fãcut o cușcã frumoasã și confortabilã, când...

când am prins-o. - Și lui Betty i-a plãcut?

Betty era încântatã.

Una din creaturile cele mai lipsite de sens ale naturii.

Erai conștientã cã alegerea unui hamster pitic

e posibil sã sugereze anumite conotații sexuale.

Acuma pot ști,

dar a fost chiar o alegere inconștientã.

Cam cât trãiește un hamster pitic?

Luni, ani?

Viața sa este mult prea scurtã.

Poți sã-mi arãți unde-i toaleta?

Eu... trebuie sã-mi suflu nasul.

Uite așa, rãmãsesem fãrã subiecți

și B era înainte la puncte;

asta ne-a condus la compartimentul de clasa întâi al lui S.

Biletele, vã rog!

Vã mulțumesc. Doamnele?

Biletele?

Pãi...

Cred cã poate l-am pierdut.

Poate.

Aratã-l pe al tãu, vrei?

N-am cumpãrat bilet pentru trenul tãu de rahat.

E al naibii de încet, trebuia sã fim

la destinație acum o juma' de orã.

Indiferent de întârzieri, aveți nevoie de bilet, drãguțo.

8 lire fiecare, vã rog.

Accidental, l-am rupt.

Nu te poți aștepta sã plãtesc pentru niște hârtiuțe.

- Mai ai una. - Oh, grozavã idee.

Oh, și asta dispare.

Pot chema poliția

sã încaseze plata la stația urmãtoare...

Acuma hai s-o luãm ușor, da?

Se pare cã domnișoarele au rãmas fãrã bani.

Dacã vã convine, aș vrea sã plãtesc eu biletele lor.

Nu, domnule, nu. Lãsați-vã banii la locul lor.

Vom lãsa poliția sã trateze cu ele.

De fapt, aveam o înțelegere

ca sã le plãtesc eu. Chiar am uitat.

Înțeleg. Douã bilete clasa întâi...

pentru douã doamne de prima clasã.

Bucurați-vã de restul cãlãtoriei.

Biletele, vã rog!

Acuma, cã ați fost atâta de drãguț cu noi...

ne-am dori sã fim drãguțe cu tine.

Oh, foarte frumos din partea voastrã, dar nu e nevoie.

Asta spuneam.

Trebuie împãrțiți - dacã au sau nu

un scop și o misiune.

Ãla n-are.

Pãi, eu oricum am pierdut.

Sunt gata sã-ți dau cinci puncte suplimentare...

dacã-l poți duce p-ãsta acolo.

M-am decis, probabil, cu ceva disperare,

cã singurul lucru ce stãtea între mine

și punga cu bomboane de ciocolatã

era provocarea inechivocã a acestui om.

Excelent. O acțiune indusã.

Când toate celelalte încercãri eșueazã, o provocare dramaticã

poate face ca un alt pește, complet pasiv, sã muște.

Un somon sau un pãstrãv, de exemplu,

se hrãnește cu propria grãsime cât e în apã sãratã

și apoi, practic, nu are nevoie sã mãnânce

pe mãsurã ce își face drumul în amonte, spre locurile de reproducere.

Nu le este foame, dar vor reacționa instinctiv

la o provocare justã.

Care poate sã nu fie muscã, dar, de pildã,

sã-i fâțâi ceva viu colorat, preferabil roșu,

pus imediat înaintea peștelui.

Cea mai bunã-i așa zisa "armã finlandezã,"

zisã și "rapala".

Nu știu dacã e comparabil,

dar am decis, în orice caz, sã descopãr

de ce nu luase momeala

și sã-mi folosesc abilitãțile psihologice,

pe care B, dupã pãrerea mea, nu le poseda în aceeași mãsurã.

Ați cumpãrat un cadou.

Da.

E pentru soția mea.

- Niciun cadou pentru copii? - Nu.

De fapt, nu avem.

Pãi, pãreți destul de apt a face.

Cãlãtoriți cu clasa întâi și ne-ați cumpãrat bilete.

Atunci de ce nu cumperi un cadou decent pentru soția ta?

Pot vedea cã-i din garã.

Desigur, trebuia sã...

sã-i cumpãr ceva...

ceva mai bun, dar...

Sã spunem cã, dintr-odatã, m-am grãbit sã ajung acasã.

De ce un om ca tine,

cu o viațã ordonatã, brusc, ar trebui sã se grãbeascã?

Are de-a face cu familia.

Eu și soția mea am decis sã...

ne doream copii, la urma urmelor.

Și dacã e sã avem copii, acuma trebuie.

Și soția mea m-a sunat ieri, sã-mi spunã cã...

i-a început ovulația.

Și toate semnele indicã maximã fertilitate exact în seara asta.

Vezi...

De aceea i-am cumpãrat un cadou din garã.

Trebuia sã iau bilet cãtre casã cât mai repede posibil.

- Ei bine, acum am înțeles. - Ce era de înțeles?

De ce n-ai fãcut sex cu noi.

N-a fost pentru cã nu vream.

Așa cã ți-ai salvat sperma.

Timp de sãptãmâni. Adicã, tu și soția ta ești...

la o vârstã când fiecare încercare

de a rãmâne însãrcinatã, trebuie luatã foarte în serios.

Chiar acum...

Calitatea spermei mele este la apogeu, mi se spune.

Te rog...

Te implor, te rog... nu.

E-n ordine.

Te rog, nu.

Erai excitat ca dracu'...

Dar n-ai renunța la-ncãrcãturã.

Te rog, nu.

Oh, fir-ar...

În cazul tãu, nu a fost gustul unei prãjituri Madeleine,

muiatã cu ceai de tei,

ci o combinație de ciocolatã și spermã.

Ce?

Asta a fost o bucatã de digresiune cultural blasfemicã.

E o poveste despre amintiri.

Cum combinația a douã arome

declanșeazã un lanț de amintiri.

Astfel, sexul oral devine, în ochii pescarului,

arma ta finlandezã.

E singurul tãu comentariu?

Ce altceva... ce altceva ai vrea sã spun?

Cã m-am purtat reprehensibil.

cã acțiunile mele ilustreazã

cã sunt... sunt o ființã umanã înspãimântãtoare.

Nu așa o vãd eu.

Dimpotrivã, o vãd ca o...

ca o poveste foarte plãcutã și plinã de umor.

Deloc tristã sau... sau împovãrând ca un pãcat.

Cum se tot spune despre Cutia Pandorei.

Sunt conștientã cã i-am folosit și rãnit pe alții...

de dragul propriei mele satisfaceri.

Și ce ți-am spus pânã acum doar începe sã sugereze asta.

Dar când ai spus povestea, erai antrenantã.

Plinã de umor..

Nu te apucaseși de o poveste tragicã.

Ei bine, așa sunt eu.

Mi-au plãcut întotdeauna frisoanele de la începutul febrei,

știind prea bine cã boala va urma în curând.

Singurul lucru pe care l-ai fãcut,

în afarã cã ai dat câtorva oameni o experiențã de reținut,

e cã tu...

l-ai eliberat pe S de povarã

prin... printr-un hybris tineresc.

Am citit undeva cã dacã ții prea mult încãrcãtura,

sperma va muri.

Sau mai rãu, degenereazã.

Poate mulțumitã ție, domnul S și soția lui

au acum un copil sãnãtos și normal.

Mi-am descoperit puterea ca femeie

și am folosit-o fãrã nici o preocupare pentru alții.

Asta-i complet inacceptabil.

Oh, drãguțico...

Nu-s eu "drãguțica" ta.

Nu.

Ceea ce am vrut sã spun cu asta -

dacã ai aripi, de ce sã nu zbori?

Permite-mi sã deviez.

Am citit o carte despre Sikorski și elicoptere,

unde autorul sublinia faptul cã

pentru a decola, înclini elicopterul înainte.

Se pare cã încerci sã forțezi elicopterul

în jos, spre pãmânt, dar efectul este contrar.

Cã viteza preia elicopterul

și-l înalțã în aer.

Piloții spun elicopterului cã vor sã zboare.

Este ca atunci când ești într-un planor

și dintr-o datã ești ridicat,

din cauza spontanilor curenți calzii.

Cãldura câmpului încãlzit de soare

și el emite bule de aer cald, care se ridicã.

Avioanele astea vor sã zboare.

Este doar puțin imprevizibil când.

Tu zburai în... în trenul ãla.

Și asta te-a surprins.

Gata cu poveștile.

Trebuie sã dormi.

Nu, nu.

Asta începe sã mã amuze.

Eu nici mãcar nu-ți știu numele.

Numele meu e Joe.

Eu-s Seligman.

Ce naiba, e un nume ridicol.

Evreiesc.

Spuneai cã nu ești religios.

Nu, dar strãbunicul meu era.

Și pãrinții mei mi-au dat numele ca un fel de...

asociere sentimentalã cu iudaismul.

De ce sã lãsãm partea sentimentalã a religiei, cum ai spus,

ce supraviețuiește religiei înseși?

E un punct de vedere.

Dar noi am fost mereu antisioniști...

ceea ce nu-i la fel ca antisemiții,

cum anumite puteri politice încearcã sã ne convingã.

Seligman...

înseamnã "cel fericit."

Așa cã ești fericit?

Ei bine, presupun cã sunt.

În felul meu.

Chiar dacã sunt genul de persoanã

care-și taie mai întâi unghiile de la mâna dreaptã.

Ce înseamnã asta?

Ei bine, eu împart omenirea în douã grupe:

oamenii care-și taie mai întâi unghiile mâinii stângi

și oamenii care-și taie unghiile mâinii drepte mai întâi.

Teoria mea e cã oamenii care-și taie mai întâi

unghiile mâinii stângi, ei... ei... sunt cu inima mult mai ușoarã.

Ei au tendința de a se bucura de viațã mai mult,

cãci ei aleg direct cea mai ușoarã sarcinã și...

lasã dificultãțile pentru mai târziu.

- Și tu ce faci? - Mereu stânga mai întâi.

Nu cred cã-i o alegere.

Fuga la plãcere mai întâi, întotdeauna.

Și atunci când ai a fãcut mâna stângã,

mai rãmâne doar dreapta.

Asta-i cel mai ușor pentru un stângaci.

N-am gândit niciodatã așa.

Ei bine, nu ești niciodatã prea bãtrân.

Niciodatã prea bãtrân sã-nveți.

Asta-i rugelach.

Mda, e o prãjiturã evreiascã.

Ãsta-i iar sentimentalism. - Oh, dar e mai mult decât un rugelach.

Rugelach se servește cu furculițã de tort.

Un rugelach, în opinia mea, e patiserie,

și nu ai nicio scuzã sã-l mãnânci cu furculițã de tort.

Sã servești cu furculițã de tort e iritant, nefiresc,

ca sã nu spun de-a dreptul feminin.

Oricum, ne poate duce mai departe cu povestea.

Eu cunosc pe cineva care consumã zilnic rugelach,

aproape ritualic, cu furculițã de tort.

Și chiar dacã vom sãri puțin în timp,

trebuie sã-ți spun despre Jerome.

Și dupã câte vãd eu, urmãtorul capitol

nu conține acuzații directe

împotriva persoanei mele, ca restul poveștii.

Dar, cum ai citit foarte mult, se pare,

știi cã într-o poveste lucrurile trebuie sã fie bune

înainte sã poatã fi rele.

Capitol care va face fericit un suflet sentimental, ca tine,

cãci conține observații pe tema iubirii.

CAPITOLUL DOI Jerome

Pot sã-ți spun ceva?

Sigur.

- Da. - Da, sigur.

Poate nu-i important pentru tine...

Da' e pentru mine.

Dar e pentru mine.

Eu n-am mai avut niciodatã un orgasm.

Serios?

Cu tine a fost primul.

Nu știi ce fericit mã face asta.

Te iubesc.

Primul, cu tine.

Pãi, trebuie sã admit:

cam multe fete spun asta.

Cãlãtoria cu trenul îmi crescuse apetitul,

și curând B și cu mine am inițiat un club

pe care l-am numit "Turma micã."

Mea vulva, mea maxima vulva.

B, desigur, a preluat șefia,

cãci era cea mai temerarã dintre noi.

A fost crescutã catolic. Sunt sigurã cã ți-s familiare

practicile bisericii catolice.

Mea maxima vulva. Mea vulva, mea...

Asta-i interesant.

Blasfemic, satanic.

Muzica... intervalul dintre re și la...

e un triton, intervalul diavolului.

Era interzis în muzicã în Evul Mediu.

Pãi, aspiratorul l-a inventat.

Ea lua lecții de pian.

Aspiratorul?

Aspiratorul posedat, un dar special pentru cocoșeii lãsați.

Avea un fel de vid în vagin.

Eu... îmi imaginam ceva în genul ãsta.

Al paisprezecelea cu al optulea.

Eram într-un loc numit Mãgarul.

Bãieții se holbau, pierde-timp universitari.

M-am apropiat de cel mai prost dintre mulți

și l-am întrebat despre sensul ascuns.

El studia literatura.

I-am spus cã am citit mult și cã admiram cu adevãrat oamenii

care au ales sã studieze subiectele în profunzime.

Dupã cum am spus, era foarte prost.

Mi-a spus totul despre Kierkegaard.

Aprobam, zâmbind.

Și a-ntrebat dacã mergem altundeva.

Idiotul a crezut cã m-a rupt dupã cinci minute de rahat.

I-am spus cã sunt la ciclu

și i-am scos puța și i-am fãcut o labã.

Puțã urâtã, micã, zbârcitã, cu prepuțul strâmt.

Când i-am belit-o, s-a cam dezumflat,

dar a mers pânã la urmã. Bãieții de la universitate-s dezgustãtori.

Și apoi l-am frecat pânã când era zguduit,

cum sunt ei, știți voi... Înainte sã le vinã.

Atunci i-am lãsat puța și m-am ridicat.

L-am lãsat în picioare, la perete,

cu pantalonii în jurul gleznelor, pãrea uluit.

Acum, mesajul lui B nu era chiar reprezentativ.

Trebuia doar sã fie ea cea durã.

Era pornitã pe bãrbați.

Era vorba despre futut și despre dreptul de a fi excitat.

Ne masturbam împreunã, genul ãsta de lucruri.

Dar era rebelã.

Nu ne trebuia s-avem prieteni.

Nu futeam un tip decât o datã.

Ai spus cã erați rebele. Rebele împotriva cui?

Iubirii.

Iubirii?

Eram militante în lupta cu iubirea fixistã a societãții.

Chiar am crezut în mica noastrã turmã.

Dar, desigur, era naiva din mine.

Cu timpul, chiar și cei mai puternice,

nu am putut rãmâne fidele manifestului nostru.

Al treilea din cinci. A treia mea escapadã sãptãmâna asta,

iar cu Alex. - A treia?

N-am stabilit cã ne-o tragem cu un tip numai odatã?

Da, dar era destul de dulce.

Dulce?

- Pãi, știi tu, sexy. - Ei bine, atunci spune sexy.

Mi-a strâns lobii urechii.

Lobi urechii? Grozav. Ce altceva a mai stors?

Nu cred cã-l poți înțelege pe Alex.

Nici nu vreau.

- Legãtura noastrã... - Legãturã.

Asta ești.

Felul în care îl descrii, cã ar trebui sã fie plin de poftã,

este doar o analizã grețoasã a abilitãților sale viitoare

ca tatã al copiilor tãi.

Tu crezi cã știi totul despre sex.

Ingredientul secret al sexului... este dragostea.

Pentru mine, dragostea era numai poftã amestecatã cu gelozie.

Orice altceva era o prostie totalã.

Pentru fiecare sutã de infracțiuni comise în numele iubirii,

doar una-i comisã în numele sexului.

Asta da declarație...

Ei bine, totul consolidat de dorința mea pentru o educație serioasã.

Glasgow.

Aberdeen.

De ce zâmbești?

Oh, doar îmi imaginam

cum educația poate fi propagatã prin povestea ta.

Pãi, nu-i nimic de zâmbit.

Asta am înțeles...

Și ce fel de educație ai?

Începusem sã studiez medicina, ca tatãl meu.

Astãzi vom efectua procedura numitã avort.

Deschidem canalul cervical, pentru a intra în uter

și sã avem acces la fetus,

pentru care folosim așa-numitele bețe Hegal.

Intrãm în tractul vaginal și mergem în canalul cervical.

Începem cu un bãț de dimensiuni mici,

pentru a provoca un minim de daune țesutului.

Și apoi creștem mãrimea bãțului.

Dar mi-era tot mai greu sã mã concentrez,

am învãțat tot mai puțin și, în cele din urmã, am renunțat.

Tatãl meu a fost foarte dezamãgit când m-am oprit.

Dar a fost singura datã când am vãzut-o pe mama zâmbind cu adevãrat

și a zis: "Ce ți-am spus?"

Și am început sã-mi caut un loc de muncã.

S-a dovedit a fi greu sã obțin un post

plãtit chiar pe jumãtate din ce ar fi decent.

Într-adevãr, nu știam sã fac nimic.

Așa cã n-aveam mari speranțe când am aplicat pentru o slujbã

de asistentã la o tipografie.

Deci, ai putea sã-mi spui ceva mai mult

despre trecutul tãu?

Educație, cunoștințe...

Ei bine, am terminat liceul și am decis sã studiez medicina...

Dar n-am terminat-o.

Știu cã sunã puțin cam fãrã rost sã vin aici.

- Corect. - Chiar am nevoie de o slujbã.

Și am încercat peste tot.

Eu, de obicei, nu dau oamenilor posturi doar pentru cã au ei nevoie de unul.

Cum stai cu abilitãțile de secretarã? Ai așa ceva?

Nu, nu cred cã ai nevoie de... abilitãți.

Nu te-ai gândit cã ai nevoie de abilitãți pentru postul

de secretarã? - Nu.

Poți deschide un plic?

Da, eu... da, cred cã pot deschide un plic.

Ei bine, mã bucur sã aud asta.

Voi discuta despre conversația asta cu domnul Jerome, șeful meu.

Crezi cã existã o șansã?

Mã îndoiesc.

Ei bine, se pare cã neavând absolut nicio experiențã,

ești absolut potrivitã pentru munca asta.

Ai luat-o.

Asta înseamnã cã pot începe de mâine?

Da, presupun cã da.

- Bunã dimineața. - Corect.

Da?

- Bunã dimineața, domnule. - 'Neața.

Aș vrea sã v-o prezint pe noua noastrã secretarã stagiarã.

Joe? Cred cã ați vrea sã-i explicați îndatoririle.

- Bunã. - Ea e noua secretarã.

Liz, mai pot avea o cafea?

- Da, desigur, domnule. - Mulțumesc.

Bunã.

- Jerome... - Prima ta iubire.

Pun pariu cã nu te-ai gândit sã-mi faci ceva, așa-i?

Și acum stau aici.

Pe scaunul de director la M&J Morris Ltd.

- Da, cam surprinzãtor. - Surprinzãtor?

E un semn de la Domnul.

Sã știi, m-am gândit de multe ori de atunci.

Tu te-ai gândit la mine?

- Pãi... - Ce?

De obicei, sã știi, unchiul meu stã aici.

Dar are o micã problemã cu burta,

așa cã-i la spa, fãcând bãi lungi,

bând o mulțime de ape, sãrmanu' tip. Și nimeni nu știe pentru cât timp,

așa cã acum eu sunt "J" din M&J Morris Ltd.

Ce zici?

Imprimãm cãrți și plicuri și prostii de genul ãsta.

E o afacere a naibii de complicatã, sã știi.

Nu înțeleg o vorbã din asta.

Haide, sã-ți arãt pe aici. Da?

- Liz? - Da, domnule?

Oh, ia uite, aici erai. Bunã treabã.

De câte ori faci o treabã bunã, spun, "bunã treabã, Liz.

- Vã mulțumesc, domnule. - Care e numele ei?

- Liz. - "Bunã Treabã, Liz."

- Bunã Treabã, Liz. - Bunã Treabã, Liz!

S-a oprit...

Futu-i...

Da.

- Pãi, nu-i o alarmã acolo? - Sã fie ce?

- Nu-i acolo... - Alarmã, așa e, da.

Bine gândit.

Imagineazã-ți...

Arãți așa de grozav, dupã atâția ani.

Oh, nu.

Nu. - Nu?

Nu, Jerome, n-o sã meargã.

- Ce sã nu meargã? - Asta.

De ce nu?

Nu ești chiar genul meu.

Așa sã fie?

- Da. - În ordine.

La dracu'.

Bine.

Dã-mi mâna.

Facem mâna pompierului.

- Ești bine? - Da.

De ce n-ai fãcut sex cu el?

Mai înainte trebuie sã fi fãcut sex într-un lift.

Nu-s destul de sigurã. Am tras-o la atâția idioți.

Inclusiv idioți mai rãi decât el.

Desigur, eu...

Am regretat cã am fost cu el atunci, demult.

Dar asta-i doar o aiurealã sentimentalã.

Și eu nu-s sentimentalã.

Atunci, presupun cã te-a concediat.

Nu. Dacã mã concedia, ar fi fost pierdut.

Cum nu-mi aminteam ca cineva

sã-mi fi precizat obligațiile de serviciu,

am decis sã fac ordine pânã se liniștesc apele.

Bunã dimineața, domnule.

- Ceva apeluri? - Nu, domnule.

- Ce-ai fãcut? - Am curãțat.

Ai curãțat.

- E... era murdar și... - Liz?

- Da, domnule? - A fãcut curat.

Știu... eu nu știu, domnule.

- N-am fost la birou. - Ești complet nebunã?

Ce-i cu ceaiul și prãjiturile astea?

Am crezut cã asta vreți ca...

Ai crezut? Tu sã nu gândești.

Nu te plãtesc sã gândești, da? Asta-i prea de tot.

- Prea de tot... - Așa-i.

Ridicã-l, ia-l afarã și fã-o din nou.

Un moment.

Intrã.

Ar fi acum un moment bun pentru ceai și prãjituri?

Sigur, de ce nu.

Unde dracu-i furculița mea de tort?

- Furculița de tort? - Exact.

Pãi... ți-aș fi adus una, dar chiar e... dã nepotrivit.

Efeminat.

Feminin.

Ei bine, alta la mânã,

trebuie sã spui cã o furculițã de tort este un instrument destul de practic.

E ca o încrucișare între un cuțit și o furculițã...

Ideea e cã ar trebui

sã ții farfuria prãjiturii cu o singurã mânã,

apoi sã tai cu cealaltã...

Și apoi s-o mãnânci cu furculița.

Nu-i feminin, e mai curând burghez.

Se spune cã... bolșevicii

în timpul turbãrii lor, în Rusia,

pentru a separa bãrbații de bãieți,

sau mai degrabã burghezia de proletariat,

au adus un bãiat, și înainte de a arde o casã

l-au trimis înãuntru sã se asigure cã aveau furculițe de tort.

Asta nu-i adevãrat.

Nu am povestea la prima mânã.

Bunã.

- Salut. - Salut.

Mã-ntrebam dacã m-ai putea ajuta.

S-a murdãrit rãu dintr-odatã. Vezi, da?

Vezi, ți-ai pus aici degetele murdare.

Poate ar trebui sã-ți spãlãm mâinile.

Da, mai bine.

- Tu trebuie sã fii foarte talentat. - Da, sigur.

Vezi, aici este o patã.

Dacã l-ai fi întrebat pe Jerome, ar fi spus

cã eu am fost cea care a declarat rãzboi.

De multe ori mã lua în oraș, doar așa puteam sã-i țin haina.

- Acolo - Unde?

Acolo, înapoia mașinii verzi.

- Nu-i destul de mare. - E, e mult loc acolo.

L-am vãzut. Nu-i spațiu suficient.

Îți spun eu cã e mult loc acolo.

Nu. E prea mic spațiul pentru o mașinã atât de lungã.

Pot încerca eu?

- Poți încerca tu? - Sunt expertã la asta.

Chiar am încercat. Nu-i destul spațiu, Joe.

M-ai vãzut fãcând-o. Acolo nu-i destul spațiu, bine?

- Pot încerca? - Futu-i... Vrei sã-ncerci?

De ce nu?

Stupid.

De data asta era o dramaticã schimbare

petrecutã în mine.

Am putut vedea brusc un fel de ordine în dezordine.

Chiar stai aici, uitându-te?

Da. Am început sã-mi placã harababura lui.

Ce vrei sã spui?

Pãi, toate astea-s lucruri plasate de Jerome.

Adicã, de mâinile lui Jerome.

Mi se pare cã ți-ai dori sã fii mânuitã de domnul Jerome.

Dragã, ești îndrãgostitã de el.

Totul era foarte, foarte greșit.

Am vrut sã fiu unul din lucrurile lui Jerome.

Vroiam sã fiu ridicatã și pusã jos iarã și iarã.

Vroiam sã fiu purtatã de mâinile lui,

conform unor principii sofisticate

pe care nu le-nțelegeam.

Mâinile lui puternice?

Da, dar acum nu erau doar mâinile lui.

A fost ca și cum totul la el era diferit,

ceea ce, desigur, nu era și eu știam asta-n capul meu.

Și m-am certat pe mine cã-l vãd în lumina asta nouã.

- Iubirea-i oarbã. - Nu, nu, nu, e mai rãu.

Iubirea distorsioneazã lucrurile.

Sau chiar mai rãu... dragostea e ceva

ce tu nu ai cerut niciodatã.

Eroticul a fost ceea ce am cerut, sau chiar ceream de la bãrbați.

Dar iubirea asta nãtângã...

simțeam cã mã umilește...

și tot oprobriul ce urma...

Eroticul este despre a spune da.

Iubirea recurge la cele mai josnice instincte,

drapându-le în minciuni.

Cum sã spui „da” când vrei sã spui „nu”... și invers.

Eram rușinatã de ceea ce deveneam.

Dar era dincolo de controlul meu.

- Știi ce faci tu acum? - Nu, ce fac?

Îți aperi personalitatea.

Am crezut cã scopul era s-o dezvãlui.

- Mulțumesc. - Cu plãcere.

Mulțumesc, adicã „Atât”.

Poți pleca acum. La revedere, Joe.

Da data asta am luat-o iarãși pe jos.

Te-ai dus în pãdure?

Da, m-am dus în pãdure.

Pãdurea copilãriei mele.

Am fãcut plimbarea asta iarã și iarã.

La dreapta, dupã boltã,

și iar la dreapta, pe la frasin,

cel care are frunzele cele mei frumoase din pãdure

și mai departe, pe lângã doamna cu pudelul ei

și bãtrânul de pe bancã.

Nu mã puteam elibera de imaginea lui Jerome

și eleganța lui neglijentã.

Și în acest timp, când eram cu alți bãrbați,

le-am interzis sã-mi atingã trupul cu mâinile lor.

Și, curând, am încetat total sã mai fac sex.

Încercam tot timpul sã-l întâlnesc.

Am aflat unde locuia,

dar, desigur, n-am îndrãznit niciodatã sã sun.

Am început chiar sã mã umilesc în mod intenționat,

pentru ca el sã mã observe.

Ai spart un stop.

Eu, da.

Am crezut cã ești, așa, o vrãjitoare la parcare.

Și eu.

Va fi dedus din salariul tãu.

E o mașinã lungã.

Multã vreme am trudit la o scrisoare

în care-i spuneam despre sentimentele mele pentru el,

dar nu m-am putut aduce sã i-o înmânez.

- Pa. - Pa. Pa.

Va trece o lunã

pânã sã-mi iau destul curaj ca sã i-o predau.

Ei bine, i-am scris o scrisoare pânã la urmã.

Tu crezi cã scrisoarea este o idee proastã?

Nu, cred cã este corect ce ai fãcut.

Eu doar... cred cã poate ar trebui sã aștepți pânã vineri.

De ce?

Este mereu bine dispus în zilele de vineri.

Bine.

Îmi pare rãu, nu este acesta... biroul lui Jerome?

Sunt fericit sã spun cã acesta nu a fost niciodatã

și nu va fi niciodatã biroul lui Jerome.

Nepotul meu m-a înlocuit cât am fost indisponibil.

Ce-i aia? O scrisoare pentru el?

Da.

Dã-mi-o și mã voi asigura cã-i parvine.

Nu pot promite când ar putea fi asta, pentru cã e plecat multã vreme.

Cum își finanțeazã tânãrul dorința lui nestãpânitã

pentru plimbare, pentru mine, e un mister.

- Deci a plecat? - Ne-a pãrãsit, da.

Demența legatã de cãlãtoria în jurul lumii

și cãsãtorit și toate astea... - Cãsãtorit?

Cãsãtorit, da.

Zboarã din coteț cu secretara mea.

Liz.

Și slujba ta?

Pãi, s-a dovedit cã unchiul lui Jerome

cerea ceva mai multe cunoștințe în afaceri, așa cã...

Înțeleg.

Ei bine, cât despre dovezile tale ca fiind o ființã umanã rea

nu au înaintat mult în acest capitol.

Da, așa cum spuneam. Cel puțin superficial.

- Presupun cã ai fost geloasã. - Nu, nu eram geloasã.

Nu știam acel sentiment.

Este aproape supraomenesc sã nu simți gelozie.

Și, atunci, ãsta-i sfârșitul iubirii?

Pãi, poate cã nu-i chiar așa de simplu.

Dar mai multe - ceva mai încolo, cum se spune în romane.

Și Jerome chiar a dispãrut?

Da, deși am încercat sã-l țin, în felul meu, mintal,

cum mã masturbam în tren, printre alți oameni.

Te-ai masturbat în tren? Pe scaun?

- Da, desigur. - Și-i posibil?

Ușor. Doar îți pui haina în poalã.

Se poate face în tãcere, fãrã expresie.

Singurul lucru care mã putea trãda,

și mai ales pe femei, era gura mea, dintotdeauna slobodã.

Fãceam un puzzle Jigsaw.

Un puzzle Jigsaw?

Gãseam detalii la ceilalți pasageri

care-mi aminteau de Jerome.

Dar, pe termen lung,

nu puteam pãstra detaliile lui,

indiferent cât de chinuitor am încercat.

Deci, ai putea spune asta, într-un fel

Jerome te urmãrea ca un fel de siluetã.

Da, dar dispãrea treptat ca ființã sexualã.

Poate-i ceva cu memoria. Îți... amintești siluete,

esențialul.

Dar asta nu-i neapãrat ceva rãu.

Desigur, ca siluete, iarna,

copacii cu greu îi distingi.

Mugurii ãștia...

Tatãl meu lupta curajos

cu îndrumãrile sale despre florã și copaci.

Sunt, de fapt...

sufletele copacilor, pe care-i vedem noi iarna.

Vara, totu-i verde și idilic,

dar iarna, ramurile și trunchiurile - ies toate în evidențã.

Uite ce meandre fac toate.

Ramurile se-ngrijesc de toate frunzele în lumina soarelui.

Este o luptã lungã pentru supraviețuire.

Tata mã surprindea numind trunchiurile goale

sufletele copacilor.

Un gând poetic, ceva rar la el,

de parcã în relatãri prefera științele empirice.

Și dupã Jerome?

Am reacționat...

Ei bine, hai sã spunem... agresiv.

- Cum? - Intensificându-mi vânãtoarea de bãrbați.

Știi ușile marilor magazine,

care se deschid și se-nchid cu un fel de senzor?

Acuma comparã ușile alea cu pizda mea

și adaugã un senzor extraordinar de sensibil.

Deschiderea ușii mele sensibile îmi oferea ocazia

de a dezvolta studiile mele morfologice despre frunzele genitale.

M-am îmbarcat într-o cãlãtorie, ce, în jargonul cãrților pentru copii,

s-ar putea numi „țara cocoșeilor mari și rãi. "

„țara micilor cocoșei galbeni " și așa mai departe.

Și mai presus de toate, m-am luptat, în felul meu,

cu un incalculabil numãr de cocoșei circumciși.

Apropo, știi cã, dacã se-mbinã

toate prepuțurile tãiate de-a lungul istoriei,

s-ar ajunge pe Marte și înapoi?

Domnul H.

CAPITOLUL TREI Domnul H

Pânã acum construisem un cerc considerabil de oameni...

și-ncepeam sã am probleme în a-mi aminti cine erau.

Bunã, dragã. Vrei sã ne vedem?

Sunt Fisher.

Zac aici, gândind la tine și la ce-ai spus.

Nu-s deloc supãrat, dacã asta-i ce crezi tu.

Bunã, Joe, din nou robotul.

Chiar aveam clipe bune când te vedeam.

Dã-mi... dã-mi un telefon.

Bunã, Joe.

Am lãsat câteva mesaje. E totul în regulã?

Repede am renunțat la a încerca sã țin minte

legãturile individuale. Era imposibil.

Și imposibil de anticipat ce vroiau ei sã audã.

Așa cã am inventat o metodã.

Totul era bazat pe șansã.

Unu însemna un rãspuns excesiv de tandru.

Doi, nu la fel de pasionat, dar încã pozitiv.

Și așa pânã la cinci, care era respingere completã.

Și șase - niciun fel de rãspuns.

Șmecheria la aceastã metodã era cã nu trebuia sã-mi fac griji

cu relațiile individuale,

în schimb, a devenit complet imprevizibil,

fãcându-i, desigur, pe bãrbați și mai sãlbatici.

Bunã, Eddie, eu sunt.

Ascultã, m-am tot gândit

și am ajuns la concluzia cã am terminat. Pa.

Mã întrebam dacã ai vrea sã te întorci

și poate facem ceva frumos.

Bunã, Patrick, e Joe.

M-am distrat cu tine și mi-ar plãcea sã revii,

dacã ești interesat, sã-mi dai de veste. Pa.

Chiar nu cred cã ne potrivim și ești destul de enervant,

așa cã nu vreau sã te mai vãd. Te rog, nu mã mai suna.

Sunã destul de stresant.

Da, era, de fapt.

Dar, din fericire, aveam mica mea carte de tihnã.

Când am avut nevoie de tihnã sau pace, îmi luam ierbarul

și mã uitam la frunzele mele preferate...

frasin, plop tremurãtor și tei.

Când ai de-a face cu un grup mai mare de amanți,

așa, ca mine, normal vor fi diferențe între calitãțile lor.

H era un nemernic lipicios.

Îl invitasem pe A la cinã, întrucât el era preferatul meu,

în timp ce H, care era prezent, devenise destul de iritant.

Trebuie sã pleci. Am invitați la cinã.

Dar nu vin pânã la șapte.

Nu. Dar pânã la șapte nu-i așa mult.

Mã iubești?

A urma sã vinã la șapte

și trebuia sã-l scot pe H de acolo.

Te iubesc prea mult.

Îți ții promisiunea, dar acum am înțeles

cã tu nu-ți vei lãsa niciodatã familia de dragul meu.

E trist, dar...

E alegerea ta.

Nu mã satisface cã nu te pot avea cu totul.

Motiv pentru care nu ne putem vedea mai mult.

La revedere.

Uite...

Sã ai o viațã frumoasã.

Draga mea, sunt al tãu.

Am pãrãsit-o.

- A intrat? - Da.

E-nchisã ușa?

- Bunã... - Bunã.

Scuze, am...

am promis cã nu venim.

Voiam sã...

sã ne asigurãm cã-i în siguranțã aici,

luatã fiind marea decizie.

Pot copiii sã-l vadã înãuntru?

Se spune cã experiența de a-și lua la revedere

poate fi foarte utilã mai târziu, când se confruntã cu trauma.

Ce loc drãguț.

E... așa de boem.

Obișnuiam sã avem așa un loc înainte de a fi...

de a ne cãsãtori.

Înaintea de copii, eu și soțul meu...

Oh, îmi pare rãu. Nu-mi mai este, nu-i așa?

Totul este atât de nou și confuz.

A vrut sã ne dea totul, dar...

Desigur, nu am putut accepta asta.

Oh, așa este...

- Ai nevoie de cheia mașinii. - Nu, n-am nevoie de mașinã.

Oh, da, ai.

Îi place mașina.

ține.

- Te rog, ia-o. - N-o vreau.

- Hai, ia-o. - Nu vreau, naibii, mașina!

E-n ordine. Luãm autobuzul pânã acasã.

Copiii s-ar putea obișnui la fel de bine cu transportul public de acuma, așa-i?

Desigur, nivelul de trai nu va mai fi același, dar...

Nu spun asta sã sâcâi pe cineva.

Unu trebuie sã fie realist.

Hei...

Ce-i asta?

E un cadou.

O pernã pe care a brodat-o chiar el.

- Și pentru cine-i? - Tati.

Sper cã-i în ordine cã-i spun copiii,

aici, tatãlui lor "tati".

Dacã preferi, îi pot spune "el"...

"el," ori simplu, "omul."

Oricum.

"Oricum."

Trebuie sã fie greu când ai totul,

sã știi ce spui.

Cinstit, primul meu gând a fost cã niciodatã

sã las pe una ca tine sã vadã copiii,

dar apoi m-am rãzgândit.

Am crezut cã-i numai dreptul tatãlui lor sã-i înfrunte

pe omuleții ale cãror vieți le-a distrus.

Dați-i tatii darul vostru.

O mașinã a brodat micuțul.

Sunt conștientã cã nu toatã lumea o poate vedea, dar...

cu inima poți vedea multe,

oricât de neînsemnate ar fi informațiile astea pentru tine.

Ar fi bine dacã am arãta copiilor patul preacurviei?

Pânã la urmã, sunt și ei implicați în acest caz.

Vreți sã-l vedeți, da?

Hai sã vedem locul preferat al tatei.

Haideți, bãieți.

Deci, aici s-a întâmplat totul.

Încercați sã memorați camera asta.

Mai ales patul.

Veți sta într-un loc bun mai târziu, la terapie.

Stau aici, aiurând despre terapie

fãrã sã mã gândesc cât ar putea costa.

Sper sã nu crezi cã suntem aici sã cerșim.

Îmi pare rãu.

Îmi pare rãu!

Sunt o toantã. Mami e toantã.

Sã bem o ceașcã de ceai.

Sper cã nu e prea slab.

Mã tem cã-s prea agitatã.

Tatãlui copiilor îi place douã bucãți de zahãr în ceai.

Mã duc eu.

Nu, nu, nu, te rog, te rog.

- Bunã. - Bunã.

Da?

Ce frumos! Minunate!

Bãieți, veniți aici. - Joe e?

Ar putea fi interesant.

- El e fiul meu. - Da.

- Da. - Bunã, bunã.

- Privește-l în ochi. - Eu îs Andy. Bunã.

- Prieten cu Joe, da? - Da.

- Vã cunoașteți demult? - Nu așa demult, nu.

- Nu foarte demult? - Nu.

Un menage a trois.

Totul e așa de exotic.

Așa... deschisã la minte.

În treaba asta... am eșuat.

Nicio îndoialã..

Bãieți, acum e momentul sã fim atenți

și sã punem toate întrebãrile dorite de inimile voastre.

Pentru cã...

Sper sã nu ne mai confruntãm vreodatã

cu astfel de oameni, ori cu asemenea situații.

Ei bine? N-aveți nicio întrebare?

Nu?

Ei bine, sã-ncep eu?

Aproximativ, cam câte vieți...

crezi cã are ea timp sã distrugã într-o zi?

Cinci? 50?

Ori câteva sute?

Recunosc cã asta din urmã pare improbabil,

dar unde-i voințã, existã o cale.

Uite, este doar o mare neînțelegere.

Bãieți...

Eu nu... nu-l iubesc pe tatãl vostru.

Spune asta ca sã ne facã sã ne simțim mai bine.

Sunt sigurã cã ați înțeles.

Pentru cã dacã-i o glumã, adicã...

dacã... ar fi numai o glumã, atunci ar fi o glumã tare crudã.

Nimeni nu poate fi atât de crud.

Se spune cã pânã și hunii, în furia lor

erau de neoprit, dar sã despãrți o familie...

Sã distrugi sentimente împletite în peste 20 de ani,

nu-i o glumã, te asigur.

Așa...

Dacã trei e o mulțime, șapte trebuie sã fie

un pic mai provocator pentru frumoasa domnișoarã.

Trebuie sã spun cã-mi e tare greu sã mi-o închipui bucurându-se de singurãtate.

Cred cã-i mai bine sã avem șansa de-a fi departe,

înainte ca lucrurile sã devinã grotești.

Nu, nu, nu!

N-ai vrea sã-i induci tatãlui tãu conștiința vinovãției, nu?

Și cât ți-a afectat viața acest episod?

Deloc.

- Deloc? - Nu.

Nu poți face o omletã fãrã a sparge câteva ouã.

Oh, e adevãrat.

Unii oameni... blameazã viciul.

Alți oameni se simt vinovați de viciu.

Dar eu eram vicioasã din poftã, nu din nevoie.

Trebuia sã spui asta, nu-i așa?

Și pofta asta a condus la distrugere în jurul meu...

oriunde m-am dus.

Ei bine, dependența conduce uneori la...

lipsa empatiei.

Nu te poți lupta cu leul

și sufla nasul copiilor tãi în același timp.

Pentru mine, nimfomania a fost o împietrire.

Ești tare încãpãțânatã.

Dar ce e cu tine?

Cum te-ai simțit cu toate astea?

Te-ai simțit bine... ori te-ai simțit rãu?

Este amuzant când mã gândesc la viața mea

în ansamblu, nu pot decât sã spun cã m-am simțit bine.

Dar când încerc sã-mi amintesc un episod anume,

aș spune asta cã atunci m-am simțit destul de rãu.

În ce fel?

Doamna H avea dreptate cu singurãtatea.

Aș minți dacã spun cã n-a fost însoțitoarea mea constantã.

Deci ai fost cu toți bãrbații aceia și te simțeai tot singurã?

N-am vrut sã-ți spun despre asta...

dar m-ai întins o capcanã.

Era un anume sentiment.

Oh, ce-ngrozitor cã totul a fost atât de trivial.

Când aveam șapte ani, a trebuit sã fac o operație.

Nimic serios, dar era nevoie de anestezie.

Eram deja sedatã și mã simțeam bine.

Dar când m-am uita spre camera unde doctorii și asistentele

se pregãteau pentru operație...

era ca și cum trebuia sã trec

printr-o poartã impenetrabilã, de una singurã.

Nu era doar pentru cã-mi lipsea mama.

Nu mã gândeam cã-l pierd pe tata,

cãci el era cel mai frumos.

A fost ca și cum eram complet singurã în univers.

Ca și cum tot corpul mi-era plin cu singurãtate și lacrimi.

Și încã nu mi-e permis sã fiu mâhnit pentru tine?

Sã continuãm?

Ce citești?

Nu chiar citesc, doar...

mã re familiarizez cu Edgar Allan Poe.

Nu-l știu.

Pãi, a fost...

omul cel mai împilat de anxietate.

A murit în modul cel mai de temut pe care ți-l poți imagina,

de ceva numit delirium tremens.

Se produce când abuzul îndelungat de alcool e urmat de..

de o abstinențã bruscã.

Și corpul îți intrã într-un șoc de hipersensibilitate.

Poți vedea cele mai înspãimântãtoare halucinații,

cum ar fi șobolani și șerpi și gândaci care ies din podea..

și viermi târându-se pe ziduri.

Întregul sistem nervos este în alertã maximã

și ai constant panicã și paranoia.

Și apoi cade sistemul circulator.

Dar panica și groaza...

rãmân pânã în momentul morții.

Știu ce-i delirium-ul.

"Pe toatã durata unei zile

triste, întunecoase și taciturne

din toamna unui an, când norii atârnã

opresiv sub ceruri,

treceam singur, cãlare,

la țarã, prin atât de tristul ținut;

și, în cele din urmã, m-am regãsit

în umbrele-nserãrii ce se-ntindeau,

în priveliștea deprimantã a casei lui Usher."

CAPITOLUL PATRU Delirium

Bunã, tatã.

Bunã, iubito.

Cum ești?

M-am luat cu mama.

Ea... ea nu vine.

N-ar trebui sã te iei de ea.

Știi frica lui Kay de spitale.

Știu cã ea nu vine.

Ne-am spus deja tot ce aveam sã ne spunem.

Kay și cu mine ne-am spus acasã la revedere.

N-o vreau deloc aici.

- Nu pot accepta asta. - Va trebui.

E o lașã, o cãțea proastã.

Nu, nu-i.

- Da... - Nu, nu e. Nu e.

- Da. - Nu, nu e. Nu e.

Ba da, este. Tu n-ai înțeles niciodatã asta.

Nu te sperie?

Nu.

Nu.

Cum poți sã nu te temi?

Am vãzut atâția murind.

Și e un citat din Epicur

cum sã nu te temi de moarte.

"Cât suntem, moartea nu vine.

Când moartea a venit... Nu noi suntem."

Știi cã se va întâmpla.

De asemenea, știu toate leacurile pe care medicii au sã mi le dea.

Deci, nu.

Nu-s eu...

nu mi-e fricã.

Fata mea frumoasã.

Frumosule tatã.

Bunã, doctore.

Bunã, doctore. Ea-i fata mea, Joe.

- Bunã, Joe. - Bunã.

Ai nevoie de ceva?

Cum am spus, am decis sã fiu

un pacient exemplar, supunându-mã complet

ordinelor doctorului. - Te doare?

Nu prea cred, nu.

Îți vom oferi, totuși, o bãlãcealã.

Pãrul ți-e mai lung.

Nu, nu e.

Îți dau prea multe medicamente.

Nu.

Tatã.

E-n regulã, tatã. Doar visezi.

Ai avut un coșmar.

Ai un coșmar.

E bine.

E bine.

E bine, e bine, e bine.

Bine. Nu-ți face griji, mã duc sã-l aduc pe doctor. Nu-ți face griji.

Trebuie sã fii epuizatã.

Sunt bine.

Cred cã ar trebui sã te duci acasã, odihnește-te.

Nu. Cineva trebuie sã fie aici.

Poate ai putea împãrți cu alți membri ai familiei.

Nu existã alții.

Kay!

Tati, e-n ordine.

Kay?

Kay.

Kay. Kay...

Kay.

Kay! Kay...

Kay! - Mã duc dupã doctor.

Kay!

Mã duc dupã doctor, tati.

Scuzați-mã. Tatãl meu este foarte rãu.

Stai. Mã duc sã arunc o privire.

Sã-i dați, poate, ceva mai multã morfinã.

Aș vrea sã-ți explic ceva.

Cu siguranțã îi pot da mai multã morfinã,

dar, cel mai probabil, nu va face o mare diferențã.

Cele mai multe decese, din fericire, sunt monotone,

atâta timp cât doctoricești pacienții pentru a-i feri de fricã și durere.

În câteva cazuri, procesul morții

provoacã leziuni ale creierului,

care declanșeazã așa numitul delir.

Nu este ceva ce putem ușura cu morfinã, din pãcate.

Tati...

O sã fie bine.

Nu știu ce mi se întâmplã...

Nu vrei sã faci o micã plimbare?

Între timp, voi sta eu cu taicã-tãu.

Stai tu? Ai sã stai aici?

Da.

Frunze de frasin.

Unde le-ai gãsit?

Erau în parc.

Este cu adevãrat cel mai frumos copac în pãdure.

Dar tata...

cum sã-l recunoști iarna?

ți-am spus de o sutã de ori.

Da' nu mi-amintesc.

Când frasinul a fost creat...

I-a fãcut pe ceilalți copaci din pãdure geloși...

cãci era...

Era cel mai frumos copac din pãdure.

Avea lemnul cel mai tare.

Îl puteai folosi la orice.

Era Copacul lumii în mitologia nordului.

N-ai putea spune nimic rãu despre el.

Și când toți ceilalți copaci... au vãzut frasinul cu...

cu mugurii negri...

cu toții au început sã râdã.

"Oh, uite...

copacul cenușiu are degetele-n cenușã..."

Tatã, tati!

Tati. Tati, ce-i în neregulã?

Tati, ce s-a întâmplat??

Tati, sunt eu! Uite, sunt eu. Sunt eu!

Ajutor! Ajutor!

Bine.

Bine.

Bine. E bine, e bine. E-n regulã.

E totul în ordine.

Trebuie sã-l stabilizãm.

Ce faceți? Ce faceți cu mine?

Joe! Ce faceți cu mine?

Joe!

Joe!

Îmi pare rãu...

Trebuie sã iei o pauzã.

Scuzați-mã.

Bine, nu-ți face griji.

Gata?

Când a murit, nu mai aveam sentimente.

Ei bine, asta-i cu totul de înțeles.

Nu. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine.

A fost foarte rușinos.

Rușinos? Nu înțeleg.

M-am umezit.

Știu cã-ți place sã te prezinți în mod negativ

și cã ai asta, un fel de prejudecatã întunecatã

cã tu ești mai rea decât oricine altcineva.

Dar povestea asta mu cadreazã cu o asemenea pãrere.

Este extrem de comun sã reacționezi sexual într-o crizã.

Poate fi rușinos pentru tine, dar...

în literatura-i plinã de exemple și mai proaste.

Dar am moștenit șublerul tatãlui meu.

Mi s-a pãrut atât de frumos și era uzat de folosințã.

Ce altceva ai mai primit?

Nimic.

Nu am avut tãria sã mã cert cu mama,

așa cã am renunțat în scris partea mea din moștenire.

Într-adevãr? Ei bine, ãsta-i un gest dramatic.

- Vãd cã asculți muzicã? - Da,

îmi place mult. Sã gãsesc o casetã?

Nu, dacã e deja una în casetofon, mi-ar place s-o aud.

E ceva ce am ascultat foarte mult în ultima vreme,

deși asta nu-i întreaga înregistrare, din pãcate.

- Ce este? - E Bach,

din "Cãrticica de orgã" a lui.

"Fac apel la Tine, Doamne Iisuse Cristoase."

Tema este inițial un imn,

dar Bach a rearanjat-o și a înfrumusețat-o puțin.

A fost maestrul polifoniei, dacã știi ce-i asta.

Nu. Încã un lucru pe care nu-l știu.

Polifonia este din Evul Mediu.

Este un fenomen în întregime european.

Se distinge prin... prin ideea cã

fiecare voce este propria sa melodie,

dar împreunã, în armonie.

Precursorul lui Bach, Palestrina, a scris multe lucrãri

pentru mai multe coruri în același timp,

desfãtându-se în polifonie.

Dar în ochii mei, Bach a perfecționat

expresia melodicã și armonia.

Amestecat cu o, mai degrabã de neînțeles,

misticã cu privire la numere,

cel mai probabil bazatã pe secvența lui Fibonacci.

Știi tu, cea care începe cu zero

și apoi vine unu...

Secvența-i creatã prin însumarea celor douã numere anterioare

spre a crea unul nou, cum zero plus unu face unu

și unu plus unu face doi și doi plus unu face trei

și trei plus doi face cinci și cinci plus trei face opt

și opt plus cinci face 13.

Secvența are o interesantã conexiune

cu teorema lui Pitagora și secțiunea de aur.

Totul era pentru gãsirea unei metodologii divine

în artã și arhitecturã.

Cam ca modul triton,

care era cântat la pian în clubul tãu mic,

ce se presupunea a fi intervalul satanic.

Suma numerelor prezente în numele lui Bach este 14,

un numãr folosit adesea în compozițiile lui.

Ingenios este cã, în numele lui Bach,

valoarea numericã a literelor luate individual

sunt toate numere Fibonacci.

Aceastã piesã e pe trei voci:

voce de bas...

vocea a doua se cântã cu mâna stângã...

Prima voce se cântã cu mâna dreaptã.

Care-i numitã "Cantus firmus", sau "cântec fix."

Și, împreunã, aceste trei voci creazã polifonia.

Ei bine, dacã ar trebui sã compar asta cu povestea mea,

amintește de o calitate a nimfomaniei,

care este în mod normal ignoratã, dar totuși esențialã,

și anume legãtura între diferitele contacte sexuale.

Asta-i interesant.

Ele creeazã o... o deplinãtate?

Ca, de exemplu, strângerea mâinii,

care pentru toți oamenii este suma

tuturor strângerilor de mânã diferite, care împreunã

formeazã pãrerea noastrã despre ce este o strângere de mânã.

Strângeri de mânã bune, rele,

ferme, fãrã vlagã.

Normal, o nimfomanã e vãzutã ca...

cineva care nu poate obține suficient

și, prin urmare, face sex cu mulți oameni diferiți.

Ei bine, desigur, asta-i adevãrat,

dar dacã aș fi sincerã, precis aș vedea...

suma tuturor acestor diferite experiențe sexuale.

Și în felul ãsta... am doar un singur amant.

CAPITOLUL CINCI Școala micului organ

Întrucât muzica era pe trei voci,

mã voi limita sã vorbesc despre trei amanți.

Basul este simplu: ãsta-i F.

F avea o mașinã roșie, pe care o cumpãrase folositã.

Așa cum fãceam sex

cu șapte sau opt oameni în fiecare noapte,

programarea era dificilã

și cu toții trebuiau sã aibã precizie în întâlniri.

F era un om bun.

Dacã era programat la 10:00,

el se arãta mereu în jurul orei 9:00 și parca jos, în stradã.

Întotdeauna am zâmbit când îl vedeam.

De multe ori mi-era milã de el și-i dãdeam o ceașcã de cafea,

pânã terminam cu cel dinainte.

E greu de spus de ce am ales sã vorbesc despre F,

dar era liniștitor

și știa exact ce vream atunci când fãceam sex.

Nu, aș merge și mai departe și spun cã a existat

un fel de telepatie în ce se-ntâmpla când fãceam sex.

Fãrã cuvinte, el știa exact ce-mi doream,

unde trebuia sã m-atingã și ce sã facã.

Scopul cel mai sacru pentru F era orgasmul meu.

De ce? Și apoi...

au rãspuns lebedele într-o voce.

Și i-am acordat privilegii

neprimite de niciun dintre ceilalți.

F era vocea de bas:

monotonã, previzibilã și ritualã.

Fãrã nicio îndoialã.

Dar, de asemenea, fundamentul e foarte important,

chiar dacã, în sine, nu-nseamnã prea mult.

G era destul de diferit.

Singurul care merita și vroiam sã aștepte.

Când, în cele din urmã, urca și-i deschideam ușa,

el nu intra imediat,

așa, ca pisica, atunci când o lași sã intre,

de parcã ușa odatã deschisã,

are tot timpul din lume.

Dar el era ceva mai mult decât o pisicã.

Era un fel de jaguar, sau leopard.

Așa ca ei se mișca,

ocolindu-mã la nesfârșit.

Când s-a întins pe patul meu,

mi-era clar cã trebuia sã mã apropii de el

și fãrã alte rotocoale.

Și când l-atingeam, era cu oarecare ezitare,

cãci reacțiile sale erau imprevizibile.

El era în atac. Ãsta era el.

În ciuda succesului meu în gestionarea

complicatei logistici implicatã în organizarea

a pânã la zece satisfaceri sexuale, zilnic,

în timp ce aveam și slujbã cu normã întreagã,

eram predispusã la o anumitã tristețe.

Deci, când viața mea plinã îmi permitea câteva pauze,

e foloseam ca sã-mi fac plimbãrile mele.

Aceste plimbãri repetate deveneau un fel de metaforã

a vieții mele: monotonã și inutilã.

Da, exact ca mișcãrile unui animal în cușcã.

Practic, suntem toți în așteptarea permisiunii de a muri.

Nu.

Nu, nu, nu. Nu, astea...

astea sunt niște coincidențe complet ireale

în povestea ta despre Jerome.

Întâi, din întâmplare te angajeazã ca... ca asistentã

și apoi, la plimbare prin pãdure

și este plin cu fotografii ale lui.

Și nu numai asta... el e prezent.

Și apoi, ca un zeu, te trage spre el printre nori.

Și ce? Așa merge povestea asta.

Și eu sunt cea care o spune, și știu ce s-a întâmplat.

Vrei s-o auzi sau nu?

Doamne milostiv.

Ce mod ciudat de a te-ntâlni.

Da.

E un mod tare ciudat.

Jerome era acolo cãci vroia sã aibã o înfruntare

cu soția sa, care, la furie, îi rupsese fotografiile

din cãlãtoriile lor, pe care tocmai le developase.

Oh, nu știu dacã pot crede asta.

Așa crezi cã vei obține mai mult

din povestea mea?

Crezând sau necrezând în ea?

Da, ai dreptate.

Trebuie cã urmãrești ceva cu toate astea.

Ingredientul secret în sex e dragostea.

A treia voce: ingredientul secret.

Cantus firmus.

Umple-mi toate gãurile.

Care-i treaba?

Nu pot simți nimic.

Nu pot simți nimic.

Nu pot simți nimic.

Nu pot... nimic.