Original subtitles

Malta, Siracuza, Mesina, Napoli, Porto Ercole, 18 iulie 1610.

Patru ani de alergătură...

atât de multe inscriptii pe bagaje şi atât de puţine feţe prietenoase...

tot timpul în mişcare...

alergând prin marea albastră, otrăvitoare...

alergând sub soarele de iulie,

în derivă.

Apa sărată îmi picură din degete, lăsând o dâră de lacrimi mici

în nisipul fierbinte.

Pescarul purtându-mă pe umerii săi...

Te pot auzi plângând, Gerusalemme...

Mâini aspre-mi smulg trupul muribund

înhăţat din recea mare rece si albastră,

şi ma duc, vâslind, înapoi în sat.

Rasuflarea lor calda pe buzele-mi albastre...

Mor în timpul plescăitului vâslelor...

Daca mâini ferme ca acestea care mă strângşi in viaţă.

Eu cred, Gerusalemme că prietenia noastră ar trebui să înceteze în această cameră...

Această cameră albă şi rece, atât de departe de casă.

Stelele sunt diamantele celor săraci.

Oamenii bogaţi îşi ascund diamantele în seifuri,

stânjeniţi să le compare cu bogăţiile lui Dumnezeu

care sclipesc pe cer.

Acest domn face o mare onoare familiei noastre.

Să fii fidel şi onest, aşa cum sunt oamenii din ţinutul nostru.

Sărmanule mut, Gerusalemme... Nu eşti bun de păstor.

Mai degrabă semeni cu Sfântul Ioan, adus din deşert.

Te-am învăţat culorile, cum să le amesteci

cinabrul roşu ca sângele si bulgări de pământ clisos in seminte de in şi mac...

arta pregătirii fondului, de a da strălucire cu pensule fine, din păr de veveriţă.

Tovarăş in singurătatea mea...

Acum număr oile de pe dealul din faţa casei.

Pasqualone câteodată le numara cu mine.

Mâna lui desparte părul meu ca încreţiturile de pe fundul oceanului.

Departe, dedesubt mama mea flutura o panza alb.

"E timpul să dormi, Michele"! "Michele, Michele!"

Vocea ei pluteşte ca clopotul de argint in aerul de seara.

Iubirea mea adevărată Pasqualone, râde.

"E timpul să dormi, Michele al umbrelor."

Încet, ne întoarcem acasă. Pietrele ne zornăiesc sub picioare...

cearşaful alb este înghiţit in crepuscul.

"Pasqualone! Pasqualone!" repetă ecoul munţilor...

apoi se lasă întunericul.

- Cât costă? - Cincizeci.

E exagerat...

- Ai mai multe, acasă? - Te va costa.

Oggetto d'arte! E io sono molto caro.

În limba engleză, amice,

sunt un obiect de artă foarte, foarte costisitor.

Astia sunt toţi banii?

Mi-am construit lumea precum mister divin...

L-am găsit pe Dumnezeu în vin şi l-am luat in inima...

m-am pictat ca fiind Bachus si i-am luat destinul...

{Y:i)o sălbatica si orgiaca dezmembrare.

Ridic această fragilă sticlă, şi beau pentru voi, publicul meu.

Caracterul omului este destinul său.

De ce pictezi trupul în nuanţe de verde?

Am fost bolnav toată vara, Excelenţă.

- E e mai fidel vietii. - Şi arta?

- Asta nu e artă. - Înţeleg...

E o idee foarte interesantă. Care e numele tău?

- Michelangelo da Caravaggio. - Michelangelo?! Michelangelo...

"Fără speranţă, fără teamă".

Motto-ul e destul de extrem,

iar cuţitul e ilegal.

Preţul picturii este cuţitul meu.

Înţeleg...

Arată-mi lucrarea.

Ce ai scris pe partitură?

"Ştii că te iubesc."

Cu-adevărat...

celor ce credeţi...

nimic nu este...

imposibil...

pentru voi.

Gândiţi-vă... la voi...

ca fiind...

nemuritori...

şi capabili...

de a înţelege...

toate artele...

toate ştiinţele...

natura...

fiecărui lucru însufleţit.

Urca mai sus... decat cea mai înaltă culme...

coboara mai jos... decât cel mai adânc abis.

Heraclit a spus în alt mod:

"În sus sau în jos, amândouă căile sunt aceeaşi."

Bruno repetă un vechi adevăr într-un limbaj nou.

Aceasta este tema.

"Simplu", ai putea să spui,

dar nimic nu e mai complicat decât simplitatea.

Materia se afla in viata...

Doamne, toate citatele astea!

Aş putea construi turnul lui Babel cu ele.

Probabil că vorbeşte pana adoarme.

...infiniţi atomi vii plutind precum praful în lumina zilelor însorite.

Aceasta, bineînţeles, este erezie.

Duşmanii lui Bruno au spus că idei ca acestea...

vor face ca stelele fixe ale lui Aristotel...

să cadă din ceruri...

şi că lumea uimita...

răsucindu-se în jurul ei însăşi...

precum un copil ameţit.

E timpul să plec.

Puteţi lua o pauză, pentru moment...

- Cum iese? - E floare la ureche.

- Eşti bine situat. - Nu mă pot plânge.

- De când eşti aici? - Unde? La Roma? - Da.

- De patru ani. - Ce cauta Cardinalul?

El? La naiba cu toţi!

Niste aventuri ieftine.

- Şi altceva? - Cred că glumeşti!

- Ce muzică îi place? - Catolică.

Ranuccio!

Nu ajungi nicăieri, cu el.

- L-ai remarcat? - L-am remarcat.

- Cum îl cheamă? - Ranuccio.

- N-a mai fost pe aici, nu-i aşa? - Nu l-ai văzut tu.

- Tu vrei imposibilul. - Tu nu?

De ce nu-l pictezi?

- Crezi că e atât de uşor? - N-ar fi pentru prima dată.

- Vinul e gratis. - Da...

- Tu chiar vrei să plăteşti, nu-i aşa? - Nu, Davide, nu vreau să plătesc.

E dragoste adevărată, atunci. Dragoste la prima vedere.

- Foarte bine, vrei să schimbi discuţia? - Îmi pare rău.

La naiba....

- Tu ce ai mai făcut? - Nu prea multe.

- Cum merge cu pictatul? - Pictatul?!

Vrei să ştii? Pictura mea a luat-o pe gheaţă.

Nici însuşi Sf. Matei n-o poate salva.

E cel mai al dracului de succes dezastru.

Ar trebui să-mi pun şevaletul în Coloseum.

- Ce faci mai târziu? - Mă întorc cu tine.

Sunteţi plătiţi ca să staţi nemişcaţi!

Un rece, trist dubiu, o infinitate de incertitudini.

Un curent neagru, ondulat, împotriva arsenicului aprins.

Întunericul invadează... "Esse in anima"...

pentru a fi un suflet siluit.

Stapanul tau manaca impreuna cu pacatosi...

cel sănătos nu are nevoie de doctor, ci doar cel bolnav de invidie.

Iar zeii? Zeii au devenit maladii.

Gand fără imagine... pierdut în pigment,

prins în amorfele pustiuri chihlimbarii.

Secolul al XV-lea s-a terminat!

- Trăiască noul an! - Sa traiasca secolul al XVI-lea!

Incertitudine şi dubiu.

Sa traiasca dubiul, prin dubiu vine intelegere.

De pe patul meu, în noapte, l-am cautat pe cel pe care sufletul meu îl iubeşte.

L-am cautat, dar nu l-am găsit. L-am chemat, dar nu mi-a răspuns.

Mă voi ridica, acum, şi voi umbla prin oraş...

pe străzi şi prin pieţe, il voi căuta, cel care sufletul meu il iubeste.

L-am văzut, dar nu l-am găsit.

Fraţi de sânge.

- Te-ai îndrăgostit de el! - De banii lui! - Te-ai îndrăgostit de el!

Nu mi-a tras-o... încă!

Roşcat nenorocit! Deja îţi plăteşte datoriile la jocuri.

Scuteşte-mă, e clar? E treaba mea. Eu plătesc datoriile.

Tu?! Tu plăteşti datoriile?

Prinţesă...

Mă iubeşte, nu mă iubeşte...

Nu te iubeşte.

În rana întrebarea isi gaseste răspuns.

Toată arta este împotriva experienţei de viaţă.

Cum poţi compara carnea şi sângele cu uleiul, cu pigmentul scos din lut?

Camera se învârte încet.

Eu îmi menţin echilibrul, privind în vidul albastru.

Muşte metalice şi mohorâte, se aduna ca struguri putrezi...

la bâzâitul irizaţiei.

Soarele masoara timpul dupa vechiul ceas adâncit în biserică.

Ceasul e tot atât de bătrân ca însuşi timpul.

Pasqualone spune:

"Bătrânul tată, Timpul, îşi ciopleşte roţile din cedrul din grădina Raiului."

Muştele se împrăştie când umbra mea se prelungeşte.

Grimasele şobolanului mort.

"Timpul nu se opreşte pentru nimeni..." spune Pasqualone.

Şobolanul şi-a sfârşit viaţa pe rotite in ceasul mare, de lemn, chiar nepăsător.

"Timpul nu se opreşte pentru nimeni, nici măcar soarele..."

spune Pasqualone.

Umbra mea trece, musca spiraleaza revine.

Pasqualone cască spre cerul albastru.

Ador fragii.

Te face sa te simti atat de imoral cand ii mănânci în afara sezonului.

Dragul meu Francesco, n-ai încercat cu piper?

- Piper?! - Costisitor, dar perfect.

Ce idee extravagantă...

Uneori, cei mai incompatibili oameni

devin cei mai buni prieteni.

Dimineaţa mi-am petrecut-o la Vatican.

Sunt foarte îngrijoraţi în priviţa dobanzilor la noua propunere de împrumut.

Sunt extraordinar de mari.

La fel ca şi plăţile către Michele Caravaggio.

Dar Sfântul Matei arată atât de bine în galerie...

A fost un dar ceresc,preoţii de la San Luigi îl urăsc atât de mult...

Îl însărcinez cu ceva diferit, de data asta.

Dragostea profană.

O temă perfectă pentru geniul nostru.

Michele m-a invitat la inaugurare.

- V-a invitat şi pe voi. - Pe amândoi? - Doar ai auzit-o.

Este aşteptat şi papa.

- Chiar aşa? - Da, chiar aşa.

- În costume dichisite. - Ei bine, tu nu trebuie să te mai schimbi, atunci.

- Michele iti va cumpăra costum. - Ce vrei mai mult de atât?

Mult mai mult decât îţi poţi imagina.

Am fost la una dintre petrecerile astea.

Am fost însoţită de către un căutător de talente, un răsfăţat pe nume Ambrogia.

Apoi mi-a spus că dacă suflu un singur cuvânt despre ce am văzut,

viaţa mea nu va mai valora nici cât un fir de spaghetti.

La miezul nopţii, Sfântul Părinte a venit costumat într-un satir ciudat.

Purtând o tiară triplă.

O seară foarte bună, Sanctitate.

Ia-ţi împuţitele de mâini de pe mine!

Lena?

Doamna Elisabeth, permiteţi-mi să vi-l prezint pe eroul orei.

- Michelangelo Caravaggio. - Nu suntem rude, nu-i aşa?

Doamna Elisabeth este o mare admiratoare a lui Michelangelo.

Un bărbat atât de dulce... şi de îndemânatic cu mainile.

Îngheţată?

Nu e decât o altă petrecere, scumpule. O altă petrecere...

Lena?

Lena?

Lena!

Scipione, pot să te prezint fermecătoarei mele prietene, Lena?

E un nepot de-al iubitului nostru papă.

Mercur a inventat artele cu un act de hoţie.

Trebuie un hoţ, ca să prinzi un hoţ.

Dă-mi mâna. Haide.

Pentru eternitate... şi pentru ziua de azi.

Madona, regina Raiului.

Agonia modei!

Urât, nu-i aşa? Drăguţă ramă...

Splendid, continuă să lucrezi.

Vírginele sunt scumpe.

Tu eşti Sfâtul Ioan al meu...

iar aceasta ne este sălbăticia.

Cu ajutorul card...

Cu complicitatea cardinalului său, acest al doilea Michelangelo...

a furat comanda pentru pictarea Sfântului Matei.

Conspiraţie între Biserică şi gloata. E bine.

Cei ce iubesc arta ar trebui să fie avertizaţi...

despre această otravă care curge prin trupul Renaşterii noastre...

precum un drog dăunător.

Umbrele care patrund în picturile sale...

sunt mai puţin înşelătoare decât cele care-i ascund ignoranţa

şi depravarea.

O tristă reflecţie...

a vremurilor noastre.

Pasqualone cască spre cerul albastru.

"Timpul nu se opreşte pentru nimeni", spune el, mângâindu-se singur.

Privesc încreţiturile pantalonilor lui. Pot să bag mâna...?

Cuvintele cad peste ele însele, cu jenă.

Pasqualone vede şi-şi fereşte mâinile, fără să mă privească.

Îngenunchez lângă el şi ajung, timid, în întuneric.

Are buzunarul găurit, mâna-mi alunecă înăuntru.

Scula i se măreşte, fierbinte, în mâna mea.

Pasqualone spune că prietena lui, Cecilia, ţine mai strâns.

"Mai strâns, Michele."

Aerul şuieră prin spaţiul dintre dinţii săi aurii.

"Atinge-o pe a mea, atinge-o pe a mea!"

Gura mi-e uscată, iar cuvintele refuză să vină.

Şi mărgele de transpiraţie reci ca gheaţa mi se preling pe spate.

Sămânţa ţâşneşte...

trupul i se încordează. Inghite...

"Mai tare, Michele, mai tare!"

Cuvintele violente zboară in jurul meu ca aşchiile de marmură

din atelierul tatălui meu, înţepându-mi bărbia.

"Fă-o! Fă-o, acum!"

Vrei să încetezi, puţin?

Lena? Adu nişte apă.

Ce nu e-n regulă cu Magdalena mea?

E copilul... Sunt însărcinată!

E însărcinată.

Al naibii de minunat!

Artist de rahat...

Asta te va costa!

- Sper că nu v-am întrerupt. - Te-ai întors!

Nu m-am întors, e doar o vizită.

- Al cui e copilul? - Al meu!

- Dar cum rămâne cu noi doi? - Ei bine, tu îl ai pe Michele...

eu pe Scipione... şi copilul.

Copilul va fi bogat... dincolo de avariţie.

Părul tău curge suvoi, întunecat ca buruiana Meduzei.

Degetele-ţi sunt reci... Răceala te pătrunde...

Sângele-ţi circulă încet...

Viaţa ţi se scurge.

Castelul unui copil, plutind în spumă...

Inima mea îşi pierde bătaia... ajung până la tine, Magdalena mea...

înecat în apa uitării.

Michele...

Păcătoşii nu pot avea odihnă.

Michele!

Francis!

"Şi Domnul le va şterge lacrimile din ochi..."

"şi nu va mai fi moarte, nici suferinţă, nici plânset..."

"şi nu va mai fi îndurerare."

Sunt nevinovat!

Nu eu am ucis-o. Nici n-am atins-o, niciodată!

A fost ucisă de Scipione Borghese!

Ia-ti mainile, lunaticule!

Michele!

Să v-o trag! Sunt nevinovat! Ticălosul ăla a omorât-o! Ticălosul naibii!

Iată, iată...

Singur, din nou... în străfundul minţii mele...

imaginându-mi, şi visând.

Iar dincolo de marginea ramei... întunericul.

Invazie a nopţii întunecate.

Funinginea candelelor întunecând lustrul...

târându-se roată, prin atelierul gol...

studiind lucrările rănite...

mazgalindu-se în crepuscul.

Rani de cuţit ascuţit ce te injunghie în vintre, astfel incat

vei trage si sorbi aerul, rupandu-ti

ultima rasuflare dinspre stele,

cum marea năvăleşte peste panza parjolita,

iar tu te prăbuşeşti în noapte.

Plutesc pe suprafaţa sticloasă a lacului liniştit, întunecat,

Ţinut negru în noapte, linişte ca de ecou...

fir de praf în ochii tăi.

Clipeşti şi mă trimiţi, rotindu-mă...

să fiu înghiţit de vârtej.

Ţâşnesc prin adâncimile violet.

Neschimbătoare linişte a acestor ape!

O lacrimă se formează, şi cade.

Undele se întind dincolo de orizontul îndepărtat...

dincolo de materie, de scânteiere, de stea.

Te iubesc mai mult decât pe proprii-mi ochi.

Ţi-am prins spiritul în materie...

Nu le vi lasa sa se aprecieze

si sa creasca precum crinii de pe câmp,

e groaznic de pervertit.

Te rog leaga altarele Romei, batjocora.

Domnul sa te blesteme! Pe tine!

Acum câţiva ani...

când ne-am cunoscut... visam la tablouri pe care să le pot iubi.

Cardinalul său ar trebui să-şi cumpere o podgorie. Mai vrei nişte vin, Michele?

Lambrusco, Frascati, Lacrima Cristi...

vin de Veneţia, vin de Sicilia...

dar pentru cei cu gusturi rafinate...

mai puternic decât soarele de iulie, mai bogat decât Vaticanul...

avem vinul casei, vinul de Moro.

Nenorocita asta de anghinare, plutind în ulei rânced!

Cuţitul...

- Eminenţă... - Michele Caravaggio...!

Sfântul Părinte şi cu mine suntem dispuşi...

să închidem ochii în privinţa sodomiei...

cu condiţia să faci să merite acest lucru, aducând gloata înapoi, la Biserică...

şi să-i asezi la venerarea Sfântului Părinte

care este, bineînţeles, sufletul şi garantul vieţii

Domnului nostru Isus Hristos, pe pământ.

Şi, Michele, trebuie să te avertizez...

că toate calomniile împotriva vieţii mele personale trebuie să înceteze.

I te vei adresa Sfinţiei Sale cu "Sfinţia Voastră" şi sărută-i inelul, fără să-l atingi,

când îţi va întinde mâna.

Michele Caravaggio...

egregio ''in urbe pictor''...

Sfinţia Voastră...

Am auzit că eşti cam nazgravan.

Unul al familiei.

Scipione spunea că pictezi repede.

Şi, pe cât de repede, pe atât de bine.

Am un război sângeros pe mâinile mele.

Credeam eu...

Întâmplarea nenorocitului de Tomassoni...

cu prostituata din Tiber.

Ştiu că l-ai acuzat pe nepotul meu, că el i-ar fi adus sfârşitul.

Ei bine, dacă portretul va arăta bine,

e-al tău. Şi-ţi doresc succes!

Mişcările revoluţionare în artă ne pot fi de mare ajutor.

Dar tu nu te-ai gândit la asta, pederastule!

Menţine "quo"-ul în "status".

Niciodată nu am auzit de o revoluţie făcută cu pensule.

- Ai ieşit! - Ti-a iesit!

Al dracului de minunat.

I-am păcălit pe nenorociţi.

Cum adică... i-am păcălit?

Michele, eşti orb? Pentru tine am făcut-o.

- Pentru iubire. - Pentru ce?

- Pentru iubire. - Tu ai ucis-o...

Pentru tine... Pentru noi...

Tu ai ucis-o!

Prima lumină a zorilor pătrunde prin fereastra deschisă a dormitorului meu.

O rândunică intră în zbor si napusteste intunecata ca o săgeată, de-a lungul razei.

Se aşează cu aripile desfăcute, negre, ca un crucifix, pe perete.

"El este, el este, el este!"... şopteşte rândunica.

Norul de praf auriu este în vârtejul curentului de aer.

Stau intins cu ochii deschişi aţintiţi spre tavan

pe patul mare de lemn, care este barca,

ce mă poartă de-a lungul oceanului de noapte.

Îmi afund capul în pernă şi visez la adevărata mea iubire...

Pasqualone...

Vâslesc spre tine, prin imensul ocean întunecat.

Te inalti ca un delfin in afara priviri mele, râzând.

"Pe delfini nu-i poţi prinde cu zâmbete,

ci nemilos cu cârlige, Michele..."

"Într-o zi vei învăţa să fii nemilos."

"Michele, trezeşte-te!"

"Cecilia stă în dreptul uşii, ţinându-şi pămătuful de praf

pe băţului de bambus."

Ea sare ca o pisică spre rândunică...

agitându-şi măturica printre stelele prăfuite, ca un palmier mişcat de siroco.

Farmecul a fost rupt. Pasqualone stă la fereastră, zâmbind.

- Pasqualone! - Michele...