Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
French
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Greek
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Italian
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Persian
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkish
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Downloaded from YTS.MX
Official YIFY movies site: YTS.MX
Deși nu ne îndoiam, într-un fel, decizia a fost foarte greu de luat.
Am fost foarte dezamăgiți, pentru că speram că America și Marea Britanie
vor încerca să-i oprească pe ruși.
Drumul către cabana „Cuibul Vulturilor” a fost foarte lung.
Am ajuns la celebrele trepte pe care le vedeți în filme.
Tatăl meu a urcat în cabană împreună cu Hitler
și cu ceilalți, iar eu am rămas jos.
Regele Carol a fost cu adevărat curajos.
După monologul de două ore al lui Hitler, Carol și-a aprins un trabuc.
Hitler i-a zis că, deși fumatul este interzis, îi permite să fumeze.
Carol și-a notat în jurnal:
„Cum îndrăznește un caporal
să-i reproșeze unui rege că fumează?”
Mă ruga insistent să merg să îl vizitez.
Îmi trimitea scrisori, mă căuta la telefon.
Pentru a pune lucrurile la punct, i-am trimis o scrisoare
în care i-am spus că românii
îl consideră vinovat de situația în care a ajuns țara,
și că, din respect pentru români, nu pot să mă mai întâlnesc cu el.
După plecarea tatălui meu s-a întors mama,
lucru pentru care îi sunt recunoscător lui Antonescu.
Nu știu cum aș fi rezistat fără ea alături.
Pe lângă celelalte calități pe care le avea,
era și foarte credincioasă.
Ea mi-a transmis puterea de care aveam nevoie.
Am luat trenul și ne-am dus la Berlin.
Am luat prânzul cu Hitler.
Nu a fost un lucru prea plăcut.
Hitler considera că Regele Mihai este un tânăr fără educație,
pentru că nu s-a obosit să deschidă pentru mama sa portiera mașinii.
Şi apoi a spus ca Mihai este un mic și sordid...
broscoi.
Îmi amintesc că m-a asigurat că SUA nu vor interveni în război.
Era foarte gelos pe oricine. Trebuia să fie tot timpul în frunte.
De aceea s-a autointitulat „Conducătorul”, adică „Führer”-ul.
Lui Hitler îi trebuia petrol pentru război,
deci avea nevoie de România.
Se știe că o treime din resursele petrolifere germane
au provenit, în cel de-al Doilea Război Mondial, din România.
Într-o dimineață, mama a venit și mi-a spus că suntem în război.
Am întrebat-o: „Ce, cum?”
Auzise la radio BBC că România a declarat război Rusiei.
L-am sunat să-i reproșez că nu am fost informat.
Mi-a răspuns că oricum aș fi aflat din ziare.
Când mulțimea aclama în fața ambasadei germane
intrarea în război împotriva Rusiei,
Killinger a zis că această mulțime, de fapt,
așteaptă ca nemții să îi bată pe ruși
ca apoi să fie, la rândul lor, bătuți de englezi.
La prima întâlnire cu Hitler, Antonescu a vorbit timp de două ore.
Apoi traducerea a durat încă două ore.
Traducătorul Paul Schmidt scrie că a fost singura dată
când Hitler a stat și a ascultat un lider străin timp de patru ore.
Între 270.000
și 370.000 de evrei au murit în Holocaust
din cauza României
și a colaborării acesteia cu Germania nazistă.
Rabinul mă ținea la curent cu ce se întâmpla.
I-am spus mamei,
iar aceasta a decis că trebuie să încercăm să facem ceva.
De nenumărate ori, Regina Mamă
a adus în discuție subiectul maltratării și deportării evreilor.
Din această cauză se pare că Hitler i-ar fi sugerat lui Antonescu
ca acesta s-o lichideze pe Regina Elena.
Ea s-a plâns ambasadorului român la Berlin, Raoul Bossy,
spunând ca știa că nemții ar fi vrut să-i expulzeze din țară,
rugându-l să nu spună nimănui despre asta, pentru că ea își va pierde capul.
Deci îi era frică cu adevărat.
Rolul Reginei Mamă a fost foarte important.
Conform mărturiilor,
intervenția ei a fost decisivă în schimbarea sorții evreilor.
A reușit să salveze mulți evrei din România,
în același timp reușind să trimită trenuri cu haine și mâncare
celor din Transnistria.
Militar fiind,
Antonescu trebuie să-și fi dat seama că totul merge rău.
Uneori mergea la Hitler
pentru a se plânge că nu suntem sprijiniți îndeajuns.
Dar Hitler, fiind așa cum era, nu îl asculta.
Pentru el,
varianta ieșirii țării din război
era legată de cuvântul pe care și-l dăduse lui Hitler,
care era mai presus decât interesul țării.
A spus că va rămâne alături de Hitler până la final.
Considerăm că naziștii și fasciștii și-au cerut-o
și acum și-o vor primi.
Avioanele primului raid aerian,
nu știu cum o făceau, dar zburau la nivelul copacilor.
Aproape că puteai să le atingi, așa că erau o țintă foarte ușoară.
Foarte multe au fost doborâte.
M-au informat telefonic despre un raid aerian.
Am sărit în mașină și am pornit spre câmpurile petrolifere.
Până am ajuns acolo, raidul se încheiase.
Bombardierele doborâte erau pline de nisip roșu,
tipic pentru nordul Africii.
Tatăl meu nu este un fricos.
Bunica îmi povestea cum se ducea acolo când bombele încă picau,
pentru a aduce resturi de avion încă fierbinți.
E o nebunie, dar când ești tânăr nu ți-e frică de moarte.
M-am dus să-i văd pe aviatori.
Unii erau în spital, alții erau reținuți de jandarmi.
Stătea într-un colț și avea încă pistolul la el.
L-am scos din toc. Era pistolul standard al armatei, Colt .45.
I-am spus că, dacă nu se supără, îl voi păstra ca amintire.
Trecând pe deasupra coasta Greciei, a munților Balcani,
și pe deasupra Dunării, avioanele se îndreaptă spre ținta lor.
A fost un șoc pentru români și, mai ales, pentru Antonescu,
pentru că, până atunci,
orașele nu fuseseră ținta campaniilor de bombardament.
Ne-am întâlnit cu partidele istorice din opoziție,
cu cei din Partidul Național Liberal și Național Ţăranesc,
și cu alte persoane independente.
Am alcătuit un grup
în care am purtat discuții de-a lungul anului,
hotărârea fiind că trebuie să ieșim din război.
S-au dus la Cairo
cu mesajul că vrem să ieșim din acest război care nu ne mai reprezintă.
Întreaga populație voia același lucru, dar nu vorbea, fiind prea periculos.
Hitler primea informații că ceva fierbe la București.
Bucureștiul era plin de zvonuri.
Se spunea că se pregătește marea cacealma.
Întrebarea era cum să organizezi ceva cu nemții în jurul tău.
Gestapo-ul avea un birou chiar vizavi de Palatul Regal.
Manfred von Killinger, ambasadorul german, a spus:
„Eu aflu și când pică o frunză în România”.
De fapt, nu știa nimic.
Am pornit pe 20 sau 21 august,
i-am convocat pe toți,
și le-am spus: „acum e momentul”.
De vreme ce Antonescu avea armata în mână,
el era cea mai indicată persoană pentru a ne scoate din război
și a cere armistițiul.
Ne-am întrebat ce se va întâmpla dacă refuză.
Dacă nu o să vrea, atunci vom scăpa de el și vom organiza noi totul.
Trebuia să avem pregătită o echipă,
compusă din civili sau militari, care să se ocupe de el,
pentru a nu se întâmpla ce se întâmplase în Italia cu Mussolini.
I-am trimis o telegramă generalului Maitland Wilson,
comandantul suprem al aliaților din Italia,
solicitând aviația americană pentru un bombardament masiv,
în 26 august.
Când a sunat telefonul, doctorul meu a ridicat receptorul deodată cu celălalt.
A tras cu urechea
și a descoperit că Antonescu va pleca pe front pe 24 august.
Am intrat în panică. Cu Antonescu pe front, totul era ratat.
Ne cuprinsese o stare de agitație.
Era un moment foarte tensionat, pentru că știam ce urma să se petreacă.
Discuția a durat cam o oră.
I-am spus că suntem într-o situație care nu mai poate continua,
nu mai putem ține piept rușilor, trebuie să ieșim din război.
A refuzat categoric.
Atunci mi-a spus că și-a dat cuvântul de onoare lui Hitler
că va ramâne alături de el.
Pentru că el continua să refuze,
generalul Sănătescu a încercat și el să-l convingă.
Nu și-a schimbat opinia.
Apoi am decis să spun parola,
ceva de genul: „Îmi pare rău, dar mai mult eu nu am ce să fac”.
Atunci au intrat căpitanul și cei trei subofițeri.
Antonescu a privit atunci împrejur,
îmi amintesc asta de parcă ar fi fost ieri,
s-a întors către Sănătescu și a zis: „Ce înseamnă asta?”
După aceea l-au ridicat și l-au scos pe hol,
unde, fiind pe trepte, i-a scuipat,
și le-a spus că mâine vor atârna toți în ștreang.
Apoi a apărut Killinger, cerând o audiență.
A intrat aruncând priviri ucigașe.
M-a întrebat ce se întâmplă aici, unde e Antonescu?
A trebuit să inventez o poveste prin interpret,
cum că Antonescu ar fi găsit situația țării peste puterile lui
și ar fi demisionat.
Aveam pe cineva la Palatul Telefoanelor.
Acesta a tăiat toate liniile de telefon germane.
Apoi au adus mașinile de înregistrare pe plăci,
pe atunci așa se făcea.
Am înregistrat discursul
care a fost difuzat apoi la radio la ora 10:00.
În 15 - 30 de minute,
Piața Palatului s-a umplut cu oameni.
Auziseră proclamația la radio și tot orașul venise acolo.
Când Hitler a aflat ce s-a petrecut la București, s-a înfuriat foarte tare.
Mesajul spunea: „Zdrobiți conspirația românească.” Semnat: Hitler.
Hitler era atât de furios
încât și-ar fi dorit să distrugă întreaga Românie
și să nimicească națiunea română.
Este remarcabil curajul de care a dat dovadă Regele Mihai,
un om foarte tânăr,
care a preluat conducerea și a trecut de partea Aliaților
și nu a mai susținut mașina de război a lui Hitler.
Am fost martorul multor lovituri de stat.
Pentru așa ceva trebuie să dai dovadă de un curaj enorm.
Tânărul rege, această persoană foarte frumoasă și elegantă,
a luat o decizie foarte curajoasă,
de a întoarce armele împotriva agresorului.
Regele Mihai a dovedit că a fost capabil
să organizeze o lovitură de stat cu adevărat extraordinară,
reușind să impresioneze o parte a comentatorilor politici germani,
care au remarcat că nu este doar un puci al unei camarile,
ci o acțiune foarte bine organizată, sprijinită nu doar de armată,
dar și de întreg poporul român.
Pot spune că am avut mare noroc, poate cu ajutor de la Dumnezeu.
Deși a fost extrem de periculos, totuși am reușit.
Şi ei nu se așteptau la asta,
pentru că, imediat dupa lovitură, marea ofensivă rusă a fost oprită.
Pătrășcanu a venit la mine, alb la față,
și mi-a spus: „Ce ați făcut? Ne-ați distrus.”
Tot în timpul războiului,
polonezii au încercat să facă același lucru.
Când ei au pornit insurecția armată în Varșovia, ofensiva rusă s-a oprit,
nemții i-au măcelărit pe toți polonezii
și abia apoi rușii și-au reluat înaintarea.
Plănuiau să facă același lucru și cu noi.
De aceea spunea Pătrășcanu că i-am nenorocit,
pentru că le-am stricat planurile.
Dar dacă nu întorceam armele,
rușii ne-ar fi tratat ca pe inamici.
Totul s-ar fi încheiat.
Vestea întoarcerii armelor
a fost foarte bine primită de către cei la care a ajuns.
Ne-am dat seama că sute de mii de vieți pot fi salvate
grație faptului că în bârlogul hitlerismului
a apărut, în locul unui dușman, un aliat.
Nu mai putea fi vorba despre nicio ofensivă,
armata rusă nu a mai eliberat nimic,
pentru că noi, în 48 de ore,
am luat 50 de mii de prizonieri germani, de la generali până la ultimul soldat.
La venirea rușilor, nu mai era nici picior de neamț în București.
Dacă priviți harta frontului,
de jos din Grecia până în nord, în Polonia,
totul a picat, ca urmare a loviturii noastre.
Nemții au fost nevoiți să se retragă în grabă de peste tot.
Ca urmare a acestui lucru, războiul a fost scurtat.
Este o acțiune remarcabilă la nivelul istoriei, cu un impact major.
Au fost salvate multe vieți, a fost salvată statalitatea României,
iar Berlinul a fost cucerit cu două - trei luni mai devreme.
Nimic nu l-ar fi împiedicat în acel moment pe Stalin
să cadă, din nou, la înțelegere cu Hitler și să oprească ostilitățile.
Noi trebuia să-l ținem în război.
Puteți spune că am facut un pact, că am acceptat situația,
sau cum vreți voi.
Însă scopul nostru era să învingem Germania nazistă.
Pentru el, România a fost cireașa de pe tort.
Am fost foarte dezamăgiți
pentru că speram că SUA și Marea Britanie
vor face ceva pentru a-i opri pe ruși.
A înțeles contextul politic,
dar, pe de alta parte, nu poți ignora ceea ce simți.
Ţara noastră era în iad, oamenii sufereau îngrozitor.
A fost trimis de Molotov și de Stalin, pentru a pune totul la cale.
A făcut totul treptat.
I-am spus că, în acord cu înțelegerea de la Ialta,
fiecare țară e liberă să-și aleagă drumul.
Atunci s-a înfuriat și a zis: „Aici eu sunt Ialta.”
Când i-am zis că nu se poate, a dat cu pumnul în masă,
a început să țipe,
a plecat și a trântit ușa după el de s-a crăpat zidul.
Stalin l-a invitat la o ședință Politburo,
și, la un moment dat,
i-a cerut părerea.
Groza i-a replicat: „Cum pot eu să vă dau sfaturi?
Am venit ca să învăț de la dumneavoastră.”
Iar Stalin le-a zis celorlalți: „Așa se vorbește cu un mare conducător.”
Obișnuia să spună glume deocheate de față cu doamnele.
Credea că sunt foarte amuzante, dar râdea doar el.
Noi am considerat-o un fel de mită, cu toate aceste onoruri,
pentru a mă convinge să fiu mai cooperant cu ei.
Oamenii mă acuză că nu i-am comutat pedeapsa cu moartea.
Dar nu cred că aliații,
SUA, Marea Britanie și Rusia, ar fi acceptat să nu fie executat.
Groza a fost încântat. Mi-a spus: „Du-te,
ca să nu se spună că te ținem prizonier.”
Într-un avion, pilotat chiar de el,
regele Mihai al României a aterizat la Londra, împreună cu mama sa.
El este ultimul suveran rămas în zona tulbure a Balcanilor.
Ne-am trezit dintr-o dată într-o lume fără opresiune,
în care puteai „respira” libertatea.
O întâlnisem la hotelul Claridges, unde eram cazați, cu câteva zile în urmă.
De la una la alta, am ajuns să ne plăcem.
Apoi am fost la o petrecere, la Familia de Luxembourg,
unde, într-un fel, i-am cerut mâna.
I s-a făcut teamă și m-a refuzat.
Regele George, care ne invitase la palatul Buckingham,
a vrut să afle de la mine ce se petrece în România.
A fost singurul care a fost cu adevărat sincer.
Mi-a spus foarte clar că Marea Britanie nu poate să facă nimic pentru noi.
Mi-a spus doar: „Eu am ales întotdeauna calea curajului.”
Şi a plecat.
Cred că Churchill a vrut să spună: „Fii curajos și întoarce-te în țara ta”,
nu cu atâtea cuvinte,
în timp ce alții îi spuneau să nu-și riște viața sa și a mamei sale întorcându-se.
Mihai era ultimul rege din spatele Cortinei de Fier.
Şi dorea să reziste până în ultima clipă.
La plecarea noastră, tot guvernul a fost prezent, toți numai zâmbete.
La întoarcere, atmosfera a fost glacială.
Au fost miniștri care nu au dat mâna cu Regele.
Lucrețiu Pătrășcanu i-a întors chiar spatele.
Chestiune de familie, ne-am gândit că ar fi legată de logodna mea.
Groza mi-a spus că are închiși o mie de tineri,
și că, dacă nu semnez, va împușca mulți dintre ei.
Foarte clar. Şi mi-a arătat buzunarul, spunându-mi să-l pipăi.
Avea un pistol.
S-a întors zâmbind spre mama, spunându-i în germană:
„Asta e ca să nu pățesc ca Antonescu.”
Ce să fi făcut?
Nu puteam să risc viața acelor oameni.
Așa că am semnat.
Să vedeți cât de josnici erau acești oameni.
Au aranjat o linie de ofițeri.
Toți erau cu spatele la mine.
Un căpitan de la capătul rândului
încerca să-și întoarcă spre mine capul.
Plângea.
La plecare a spus în franceză: La mort dans l'âme.
Această despărțire i-a ucis sufletul.
Asta a fost îngrozitor, să fie rupt de țara sa.
Eram îngrijorați. Nu știam dacă nu vor devia trenul,
ca în loc de Elveția să ajungem în Rusia.
Am dormit în tren. A doua zi am ajuns într-un loc necunoscut.
Trenul s-a oprit. Nu știm unde.
Mama era deja foarte agitată.
Nu s-a auzit nimic, iar trenul a pornit din nou.
S-a mai mișcat puțin și iar s-a oprit.
Ne întrebam ce se întâmplă.
Apoi am auzit un Jeep venind spre vagon.
Ușa se deschide...
cred că era un locotenent sau un căpitan american în uniformă...
a urcat, ne-a privit...
și ne-a spus: „Acum sunteți liberi...”
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.