Original subtitles

Comisariatul arondismentului 10, vă ascult. Da, doamnă.

Suntem la 5 minute de Gara de Nord.

Şi deci stau de veghe toată noaptea?

Da, tipul ăsta se întoarce, şi nu ne va da rendez-vous.

- Avem descrierea lui? - Nu.

Ştim doar că e foarte discret şi că ia tot ce poate la piaţa acoperită.

Am putea-o închide pe timpul nopţii.

Am putea, dar asta depinde de primar. Vorbeşte cu el.

Eşti bun la orice în cartierul ăsta!

Eşti tare entuziasmat.

Nu pot spune că e afacerea vieţii mele, nu?

(it) Îţi aminteşti de Parisul vesel, Tony?

Da. Foarte mult. Dar franceza mea... tare puţin.

- Şi tu, Charlie? - Mai vorbeşti? Mai ales Place Pigalle.

MAIGRET VEDE ROŞU

Traducerea şi adaptarea: selaflaure (selaflaure@gmail.com)

După romanul lui Georges SIMENON MAIGRET, LOGNON ŞI GANGSTERII

Ai reuşit să obţii adresa exactă, da?

Şi soţia lui. I-a trimis mamei adresa lui.

Şi mama ei are o servitoare.

Patronul are contacte peste tot.

Bine.

Haide! Haide!

"3405 JC 75."

(fr) Mă duc după ajutoare.

Ce faci?

TALOANE DE ÎNMATRICULARE

- E o verificare? - Dacă vreţi.

- Părăsirea locului accidentului? - Şi chiar mai mult.

Ah! Iată.

- "3405 JC 75. Chevrolet." - Asta e.

- Îi aparţine lui Luigi Pozzo. - Un italian?

Un american. Deţine un bar. Le Manhattan.

Sunt al dvs. într-o clipă, d-le inspector.

Scuzaţi-mă, d-le inspector.

E oră de vârf. Cu ce vă servesc?

Cu nimic. Mulţumesc.

- Aş vrea să vă pun o întrebare. - Puneţi, d-le inspector.

- N-am nimic de ascuns. - Unde eraţi aseară, la 22.30?

- Aici. - Sunteţi sigur?

Întrebaţi pe toată lumea.

Sunteţi proprietarul unui Chevrolet?

Da.

- 3405 JC 75? - Întocmai.

- Şi maşina unde era, la 22 h 30? - Ca şi mine, aici.

- În curte, alături. - Sunteţi sigur?

N-am fost să văd, dar nu m-am servit de ea.

- Sunteţi sigur? - Cum sunt sigur că mă numesc Pozzo.

- Aşezaţi-vă. Cu ce vă servesc? - Cu bere.

Băiete, 3 beri.

- Spune-mi, Pozzo... - Ascultaţi-mă bine, d-le inspector:

Chevroletul îl folosesc duminica pentru a ieşi cu familia.

Curios, fiindcă acelaşi autovehicul

l-am văzut cu ochii mei, aseară la 22:30.

Doi oameni trăgeau într-un al treilea.

- Ce ziceţi despre asta? - Că nu înţeleg.

- Cu maşina mea? - Cu a dvs.

Urmaţi-mă în curte, şi veţi vedea că vă înşelaţi.

- Lily? - Da, sunt Lily.

- Dă-mi-l pe Bill. - Bill, e pentru tine.

Alo?

(it.) Tipul care a văzut Chevroletul azi-noapte

(en) - e cu Pozzo. - Mulţumesc, Angie.

- Hai, băieţi, valea! - Nici nu m-am terminat de ras.

(fr) Pe cuvântul lui Pozzo: era aici, ca-n fiecare seară.

Dar nu mai e. Exact cum am zis.

(en) Vino, vom face o plimbare. Urcă.

(fr) Şi când erai la el, Pozzo a dat vreun telefon?

- Nu. N-am văzut nimic. - Bun.

Să revenim la plecarea d-tale de la ţară urmând ordinea lucrurilor.

M-au urcat în maşină ca să ajungem la pădurile din Marly.

Au vorbit ceva?

În americană. N-am înţeles nimic.

Şi apoi?

O dată ajunşi la linişte, m-au interogat.

Toţi trei te-au interogat?

Nu. Şeful a rămas în maşină,

cel care conducea traducea, şi boxerul mă lovea

până cădeam jos.

Când au aflat că eşti de la poliţie, s-au oprit?

Le-a dat mai mult avânt.

Voiau să ştie cine a luat cadavrul.

În ce moment ai vorbit?

Când am simţit că-mi pierdeam dantura.

- E naşpa. - Nu. E omeneşte.

Ce le-ai spus?

- Tot. - Ah.

Le-am spus că victima lor nu era moartă

şi că a fost luată într-o Citroën DS 19 de culoare deschisă.

- Şi le-a fost de-ajuns? - Da, dacă m-au lăsat lat.

M-au întrebat dacă am contactat FBI-ul.

Le-am răspuns că FBI-ul nu e în eşalonul meu.

Amatorii d-tale de iarbă verde nu sunt nişte puşti.

Au tupeu.

A ucide un om, în dreptul penal, e pedepsit aspru.

Dar ia spune, de fapt, raportul d-tale

despre această afacere n-a trecut prin mâinile mele.

N-a trecut, fiindcă nu l-am făcut.

Din câte-mi amintesc, există un regulament

care se opune ascunderii unui asemenea eveniment.

Ştiu, da.

Ai fi vrut să păstrezi cazul pentru d-ta, da?

- Trebuie să spun... - Da, ar fi mai bine.

Eu n-am avut niciodată noroc: hoţi de buzunar,

ascunzători şi filaje ridicole, astea-s pentru mine!

Pentru d-ta! Mai lasă-mă!

Tocmai aşa prindem peştele cel mare.

- Dvs. poate da. - Eu, eu, eu...

Lognon, discutăm în maşină cazul ăsta, ca doi şefi.

Dar atenţie, fără iluzii, nu-l avem în buzunar.

Tot ce avem, e asta.

Şi ce dacă? Aduceţi-vă aminte, şefu',

cu Morin, aţi început de la un nasture de sacou.

Da, dar un nasture franţuzesc.

- Dar ochelarii sunt americani. - Evident, e mai departe.

Dar ce mobil avem aici?

În arondismentul 14, îl căutam la poarta d'Orléans,

dar un mobil care se găseşte în Statele Unite...

Atunci ce-i de făcut?

Dacă găsim omul ca să-i dăm înapoi ochelarii, aflăm şi restul.

Nu. Rămâi aici.

Lucas!

Apelează departamentul de ascultare.

Torrence, du-te în biroul meu să te ocupi de Lognon.

Departamentul de ascultare...

Încearcă să-i mai ridici moralul.

Aici comisarul Maigret.

Aici Lambert, d-le comisar.

Conectaţi-vă imediat la barul Manhattan.

Strada Anatole-de-la-Forge, arondismentul 17.

- Preluaţi toate comunicaţiile. - Înţeles.

- Unde e patronul vostru? - Acolo.

Dl. Pozzo?

Comisar Maigret, de la poliţia judiciară.

(it) Foarte onorat.

(fr) Sper că nu v-aţi deranjat pentru maşina mea.

Ba da, tocmai. Am o veste bună: a fost găsită.

E uimitor. Unde e?

- În curtea Poliţiei Judiciare. - Două Pims.

Scuze.

9,50 franci.

Sunt foarte mulţumit, pentru că-i o maşină foarte frumoasă.

8 cilindri. Robustă ca betonul.

Asta da mecanică. Dar dac-o vinzi, vax.

- Cu ce vă servesc? - Cu o bere blondă.

Sub presiune, dacă aveţi, şi fără guler fals.

Arată bine localul dvs.

Vreţi să vizitaţi noua mea sală de bowling?

Nu, mulţumesc. Bilele nu mai sunt nici de vârsta, nici de situaţia mea.

Ia spuneţi, Pozzo,

- vă place boxul? - Cum să nu!

Am fost manager.

Eram. Altădată.

- Sunt mulţi americani la dvs. - Sunt.

Tocmai, americani sunt cei ce v-au furat maşina.

De unde aţi tras concluzia asta?

Au fost auziţi. Vorbeau prea sus pe nas.

E inspectorul care a venit ieri aici şi care a fost umflat ieşind afară.

"A fost umflat?"

Umflat repede de 3 americani. Ce ziceţi despre asta?

Ce vreţi să cred? Nu cred nimic.

- E puţin. - Când nu ştii nimic, nu zici nimic.

- Ce sunteţi dvs., cetăţean american? - Da.

- De origine siciliană? - Palermo.

Deşi străin, nu păreţi să cooperaţi cu autorităţile locale.

Şi nu-i o conduită prea înţeleaptă.

Dacă vă retrage guvernul licenţa?

M-aş plânge ambasadei mele.

Are altele mai bune de făcut

decât să tranşeze litigii de negustor de limonadă.

În orice caz, e nevoie de un motiv.

O, ştiţi, în asemenea vremuri, guvernul nu duce lipsă de motive.

Spuneţi, d-le comisar,

îmi permiteţi să vă dau un sfat?

Eu prefer mărturisirile, dar cu vârsta înveţi orice.

Nu, mulţumesc.

Ei bine, vedeţi, d-le Maigret,

la Paris aţi câştigat mereu, pentru că aveaţi în faţa dvs.

artişti, amatori,

În timp ce americanii... Oh lŕ lŕ!

9 din 10 sunt nişte profesionişti,

şi de aceea mai duri şi mai bine organizaţi.

Credeţi c-o să cad lat?

N-am îndrăznit să spun asta, d-le comisar.

Mulţumesc pentru sfat.

Să ştiţi că dacă mi se-ntâmplă să fiu indulgent cu gangsterii amatori,

profesioniştilor crimei le declar război total.

- Cât vă datorez? - Sunteţi invitatul meu.

Sunteţi foarte amabil, dar eu nu sunt invitatul dvs.

Atunci face 7 franci.

Schema cu casa nu mi s-a mai făcut niciodată.

Şi credeţi că pentru mine e acelaşi cod?

Sunt aproape sigur.

De îndată ce-ai vorbit de maşină a marcat 27.30.

Ospătarul a plecat la telefon şi americanii vă culegeau.

Oamenii ăştia probabil că locuiesc foarte aproape de Manhattan.

Gândeşti bine, Lucas.

27.30. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Foarte bine. Dar cum să-l găseşti pe cel din mijloc?

Nu sunt 36 de grupări prin preajmă.

Étoile, Wagram...

- Carnot, Laborde. - Balzac.

- Galvani. - Şi Élysée.

Dac-am numărat bine, sunt 7 numere de format.

Atunci e rândul dvs. la joc, d-lor. La telefoane.

- Aţi sunat spitalele? - Nimic nou.

Mă tem că imediat nu vom avea mare lucru.

Pozzo o fi format mai multe numere, şi acum americanii s-or fi ascunzând.

Scuzaţi-mă.

Măicuţe!

"Lily Laure... fără profesie."

Aşadar, 27.30 ne duce la ceva?

Carnot-Corvesier, e o măcelărie.

Élysée-Boiron, e un agent judiciar.

Să învinovăţeşti un uşier ar fi prea de tot.

Wagram, e un general în retragere.

- Laborde, sunt nişte măicuţe. - Iese din discuţie.

Şi Balzac e un bistrou.

De verificat.

Am ceea ce căutăm.

Galvani 27-30.

Lily Laure, strada Brunel 28 bis, fără profesie.

"Strada Brunel..." dar ia spune,

asta-i lângă casa lui Pozzo.

Am să merg acolo.

Sau mai degrabă nu. Lognon, la urma urmei, e treaba ta.

Mergi înainte să descurci lucrurile; vin şi eu mai târziu.

- Mulţumesc, d-le comisar. - Dar fii prudent.

- Continuăm ascultarea. - Continuaţi, şi mă ţineţi la curent.

Dă-mi adresa.

Mulţumesc.

Aveţi poza lui şi pretindeţi că nu-l cunoaşteţi?

Da.

Fiţi atentă, vă avertizez.

- Micuţa mea, fii rezonabilă. - Nu sunt "micuţa" dvs.!

Tatăl meu a fost un zdrahon de bărbat! Şi vreau să mă culc la loc.

Eu lucrez noaptea.

Şi torturile de dimineaţa îmi fac riduri timpurii.

Probabil patronul dvs., să vă dea o mână de ajutor.

Vă previn: nu folosi acest ton cu el.

Dacă nu, o să vezi d-ta.

- Doamnă... - Priviţi.

Şoferul meu din pădurea Marly.

- Ţi-a spus doamna cine era? - Nu.

- Ea zice că e Charles Trenet. - Ia te uită...

- Unde e bucătăria? - Pe aici.

Şi vă pot spune că frigiderul e plin.

Algine - Miller's Saint Louis - Missouri

Ce faceţi?

- Franţuzoaică? - Belgiană.

- Şi unde lucrează? - Ca din întâmplare, la Pozzo.

Pot răspunde chiar eu, ştiţi?

Ce de paturi aveţi!

Cum îl cheamă pe Charles Trenet?

Credeam că puteţi răspunde singură.

Ştiţi, mie mi-e totuna: dacă nu vreţi să răspundeţi,

iau poza, consult fişele, şi peste 2 ore ştiu tot.

Vreţi să mă faceţi să vorbesc.

Aş vrea, desigur.

Îl cheamă Bill Larner. Suntem certaţi de 2 ani.

E ca şi cum mi-aţi spune că nimeni nu s-a culcat aici aseară.

Nu s-a culcat nimeni la mine.

Bine.

Lognon, şoferul d-tale s-a culcat aici cu ea,

al 2-lea pe canapea, al 3-lea pe saltea.

Şi acum, să fim mai serioşi timp de 5 minute.

Asta vine din America, scrie pe ea.

Nu mai spun de paturi, de frigider şi de mucurile de trabucuri.

- Am primit nişte prieteni. - Ascultaţi-mă cu atenţie.

Acest domn Bill Larner nu v-a spus că cei doi bărbaţi

pe care i-a adus aici sunt căutaţi pentru crimă,

şi dvs., găzduindu-i pe cei doi cowboys, sunteţi complice.

- Şi asta va atrage 5 sau 10 ani. - De închisoare?

Nicidecum de concediu plătit.

Şi asta? "Algine Miller's. Missouri."

- Dvs. luaţi asta? - Credeţi dvs!

- Prietenul dvs. Bill? - Bill e sănătos.

Atunci să vorbim un pic de cei nesănătoşi.

Nu ştiu nimic.

În schimb, eu ştiu tot: pot să vă spun că, dimineaţa târziu,

aţi primit un apel de la Pozzo, şi toţi musafirii dvs. au şters-o.

- Dar de unde ştiţi asta? - Eu pun întrebările.

Vă cer iertare.

La plecare nu v-au zis nimic?

Nimic. Nici măcar mulţumesc.

- Numele boxerului? - Nu-i ştiu decât prenumele. Charlie.

- Şi celălalt? - Cicero.

Bill i-a adus alaltăieri. Atunci au ajuns.

- De unde? - Din America, bine-nţeles.

- Americani. - Cu avionul? Cu vaporul?

Bill nu-mi face confidenţe.

- Şi nu ştiţi unde s-au dus? - Bill i-a dus la ţară.

"La ţară"! N-aveţi nicio idee?

Nu.

- Sigur? - Dacă vă spun.

Dacă nu ştiţi, vă las.

Lasă-ne, Lognon. Am ceva să-i spun doamnei, dacă nu te deranjează.

Sigur că nu, şefu'.

Nu e neîncredere, dar sunt obligat să las pe cineva. Deci...

- Nu. Nu el. - Ba da, tocmai.

Şi vă mai cer ceva. Nu fiţi prea rea cu el.

N-o să fie plăcut. E un om dificil.

V-o cer.

- Spuneţi, d-le Maigret... - Da.

Bill n-o să aibă necazuri? N-o să-l enervaţi?

Pentru că sunt sigură că n-are nimic de-a face cu povestea asta.

Din păcate, d-nă, dragostea şi justiţia nu sunt acelaşi lucru.

Dacă ne face greutăţi, o arestăm.

- Mulţumesc, d-le comisar. - O însoţeşti la Manhattan,

apoi mergi să te culci, şi trimit eu pe cineva s-o ia după muncă.

- Şi credeţi că ne-a spus adevărul? - Desigur. Habar n-are unde sunt ei.

Se vede, nu?

Da.

Ocupaţi loc, d-le inspector.

- Sunteţi căsătorit? - Da.

- Aveţi copii? - Nu. Nu am copii.

Scuzaţi-mă.

- Plinul, vă rog. - Bine, d-le.

Da. Vidoine.

A, tu eşti, Bill?

Fac plinul şi voi fi la doctor peste 45 minute.

- Ce face Curtiss ? - Nu prea bine.

E indisponibil pentru câteva zile.

Va trebui să nu te apropii de el ăst timp.

(en) Ne vedem peste vreo două zile. Pa.

(fr) Incinta

- Bună ziua, d-le doctor. - Bună ziua.

Tony Cicero, dr. Fezin.

(en) Ascunzătoarea ideală: sport şi medicină.

Perfect.

(fr) Care din cei doi domni e suferind?

Nici unul nici celălalt. Plătesc în dolari.

(en) Salut, doctore.

(fr) Pe acolo. Urcaţi pe scări.

Pe aici.

(en) Daţi-mi cheia aia.

(fr) - La clé. - Cum adică "la clé"?

Dar...

(en) Doctore...

(en) - Cine-i tipul ăsta? (fr) - Un accident de muncă.

Vă va ceda locul. Iese azi.

Riquet, trebuie să vă faceţi valiza.

- Jules! - Harry!

(en) - Ce mai faceţi? - Minunat. Intraţi.

- Daţi-mi pălăria. - Mulţumesc.

(fr) Să vă văd e o şansă pentru mine, pentru că vin atât de rar în Franţa.

Am auzit c-aţi părăsit serviciul de informaţii.

Da. Diplomaţia are avantajele sale.

O, asta-i o meserie de mincinoşi.

Şi cea de poliţist.

Din păcate!

Vă amintiţi ultima dvs. călătorie în State?

E o amintire deja îndelungată.

Da. Conferinţa dvs. de la Chicago a fost un mare succes.

- Toată lumea interlopă era acolo. - Şi poliţia.

- Recunosc. - Îmi amintesc.

(en) "Domnilor, vreau să închei spunând aşa:"

"Crima perfectă nu există. Doar poliţişti incompetenţi."

Bravo! Bine zis!

(fr) Ştiţi că după aceea m-a sunat Hollywood-ul?

- De ce? Să faceţi un film? - Da, dragul meu, să fac cinema.

Lăsând gluma la o parte, nu vă ascund că vizita mea e interesată.

- Ah! Vă pot oferi un pahar? - Vă rog.

Îmi pare rău, dar n-am decât whiskey.

Perfect. Aud că e bun pentru arterioscleroză.

Vă ascult.

Ştiu că nu mai sunteţi în FBI, dar ştiu că mai aveţi prieteni pe-acolo.

- S-ar putea. - Aş avea nevoie de un sfat.

Dacă vă pot fi de folos, o fac imediat.

Doi din concetăţenii dvs. au sosit alaltăieri la Cherbourg.

E unul care se numeşte Tony Cicero, iar celălalt Charlie Cinaglia.

- Şi? - Păi îmi fac mizerii.

Ei cred că Parisul de azi e Chicago-ul din timpul prohibiţiei.

- E supărător. - Da, e supărător.

De-aia, dac-aţi putea să-mi daţi nişte informaţii despre ei...

Daţi-mi un minut.

- Încerc să aflu tot ce pot. - Mulţumesc.

(en) Da. Dă-mi-l pe Jack Nolton, te rog.

Jack? Harry.

Da. Ascultă...

Îl am pe faimosul comisar Maigret, aici în biroul meu.

Exact.

Vreau să-mi spui dacă ai ştire despre doi oameni care au debarcat în Franţa

din New York, acum două zile, în Cherbourg.

Numele lor sunt Tony Cicero şi Charlie Cinaglia.

Bine.

Zău?

Înţeleg...

E minunat, Jack. Mi-aţi fost de mare ajutor.

Bine. Mulţumesc mult, Jack. La revedere.

(fr) Sunt, într-adevăr, în Franţa.

Au fost reperaţi chiar de la sosire.

Aparţin unei bande foarte puternice de racketeers,

condusă de un anume Walter Douglas.

Acest Walter Douglas nu e cumva din St. Louis?

Ba da.

Ştiţi ce altceva fac în Franţa decât să împuşte trecători?

Nu. Sunt dezolat, dar despre asta n-am nicio informaţie.

Ce păcat.

Ascultaţi, cred c-ar trebui să lăsaţi cazul.

Cum adică să-l las?

Nu-i pot lăsa pe bandiţi să-mi omoare oameni pe stradă.

Ah, dar tipii ăştia trag şi asupra şerifilor.

Atunci de ce nu-i arestaţi voi?

Pentru că nu există nicio dovadă.

Nici contra lui Douglas, nici contra niciunuia dintre oamenii lui.

Oricând avem un martor, se întâmplă să moară în ajunul procesului.

Iată de ce cred c-ar fi mai înţelept să rămâneţi... out.

Sunt nişte profesionişti.

Ştiu c-am mai auzit undeva de asta.

Dar, cu permisiunea dvs., totuşi le voi opune

pe inspectorii mei, aşa cum sunt.

Nu fac mult sport, dar au principii.

Voi, francezii, nu vă îndoiţi de nimic.

O, mă îndoiesc tot timpul. Dar nu-mi pierd niciodată speranţa.

Harry, dacă aveţi ceva nou, sunaţi-mă la mine la birou.

(en) - Aveţi grijă de dvs. - Mulţumesc.

(fr) - E aici patronul vostru? - N-a ajuns încă.

- Atunci îl aştept. - Vă servesc cu ceva?

Nu, mulţumesc. Te poţi întoarce la treburile d-tale.

- Lipseşte o poză. - Se poate.

Patronul le schimbă din când în când. Ar trebui să le schimbe pe toate.

Toate sunt vechi.

- Nu-i place tinereţea? - Habar n-am.

Totuşi, mă miră.

În sertarul ăsta e o întreagă colecţie.

Prietenului meu Pozzo, Saint Louis 1954, Charlie Cinaglia

D-le comisar, şi dvs. vă plac boxerii?

Da. Mai ales campionii ca prietenul dvs. Charlie.

- Ia te uită! Îl cunoaşteţi? - Nu personal, dar îl voi cunoaşte.

Ia spuneţi, când l-aţi văzut ultima dată?

Ieri? Alaltăieri?

Nu-i adevărat!

Să fie la Paris?

Acum 10 ani, la Sunrise, mi-a spus "papa Pozzo".

Şi acum e la Paris, şi nu vine să mă vadă.

Nu-i frumos.

Spuneţi glume care nu mă mai amuză deloc.

- Nu-nţeleg. - Păcat.

Şi când zic asta, o zic pentru dvs.

Pentru că Charlie era la volanul maşinii dvs.

D-le comisar, cred că mergeţi cam departe cu...

presupunerile dvs.

Poate că mă înşel, şi-o fi vorba de Cicero.

- Cum spuneţi? - Tony Cicero.

C, i, c, e, r, o: Cicero.

Nu-mi spune nimic.

Vă spun eu: e din St. Louis.

Saint Louis! Oh lŕ lŕ!

Acolo am devenit cetăţean american.

- Ce mică e lumea. - Da, e mică.

Dar ancheta mea înaintează repede.

Atunci ori îmi vorbiţi ca un om mare cum sunteţi considerat,

sau îmi vorbiţi ca un copil, şi-atunci vă pun la colţ.

- O bere, d-le comisar? - Vă rog.

Vă cunosc gusturile: blondă, sub presiune, fără guler fals.

- S-au schimbat gusturile mele. - Încercaţi o bere ungurească.

Nu. Aş vrea una specială.

La 27,30.

27,30?

Înseamnă că-i tare scump... hameiul.

Scump de 5 ani întregi într-o centrală foarte liniştită,

departe de zgomotele oraşului şi de vaporii de benzină.

Pentru că 27,30 franci înseamnă şi Galvani 27-30.

Nu vă spune nimic, Galvani 27-30?

Ba da. Galvani 27-30, e numărul angajatei mele.

Îi pot telefona ca s-o întreb ce mai face. E normal, nu?

Ascultaţi-mă bine, Pozzo. Acum trebuie să trecem la masă.

Sau retrag tacâmul şi vă umflu pe nemâncate.

Pentru că angajata dvs. l-a găzduit pe boxeur şi pe prietenii lui.

Aţi arestat-o pe Lily?

Acuma e în compania colegului meu Lognon.

Cel care a fost răpit trecând pragul porţii dvs.

Ascultaţi, d-le comisar, aş vrea să vă vorbesc ca de la om la om.

Cred c-ar fi mai bine.

Rocco!

Mergeţi la o ţigară afară.

Angelino!

Să nu fiu deranjat.

Aşezaţi-vă, d-le comisar.

Aşadar?

În toată această încurcătură, o să-ncerc să vă spun adevărul.

Dar nu trebuie să mă... da, să mă întrerupeţi la fiecare cuvânt.

Dintre toţi nu-l cunosc decât pe Bill.

- Bill Larner? - Da. Prietenul lui Lily.

Şi acum, acest Bill trebuie să fie tare îngrijorat.

- De ce? - Îi e frică de ceilalţi doi.

Ca şi mie, de altfel.

- Nu trebuie să-i frecventaţi. - Dar nu-i frecventez!

Să ajuţi un prieten în dificultate, e un lucru.

Dar să-i bag pe aceşti 2 mafioţi în afacerea mea, asta nu fac.

În orice caz, aici n-au venit niciodată.

- Şi Galvani? - A fost doar ca să-l ajut pe Bill.

V-o jur.

Vă voi mira, Pozzo, dar vreau să vă cred.

Totuşi o notă trebuie plătită. 27,30 franci.

Îmi veţi închide localul?

Spuneţi-mi, prietenul dvs. Bill ce sport practică?

În afară de dame, nu prea ştiu ce practică.

Ba da! Joacă golf.

E curios.

Ăsta nu-i un sport pentru haimanale.

Şi, în general, asta se joacă la ţară.

- Treceţi-mi legătura la cabină. - E conectat.

Dă-mi-l pe Lucas.

- Lucas? - Da.

Caută-mi în toate terenurile de golf din jurul Parisului

unde joacă un anume Bill Larner.

- Bill cum? - Larner. L, a, r, n, e, r.

- "Larner." - Aşa. Mulţumesc.

Ce vreţi să faceţi cu ea?

E ceva personal. E cu dedicaţie. E o amintire.

Era o amintire. Acum e o piesă la dosar.

OMUL ACESTA E PERICULOS

"Oricine l-a văzut pe acest om e rugat să telefoneze

"comisarului Maigret, poliţia judiciară: Turbigo 92-0."

Acum trebuie doar să aşteptăm.

S-ar putea să dureze.

- Nu-ţi place să aştepţi? - Nu prea.

Da, ştiu.

Când eşti tânăr, impresia că nu faci nimic dă mustrări de conştiinţă,

şi când eşti bătrân, îţi dai seama că a aştepta devine o meserie.

Da.

Ah, asta e o idee bună.

- Cine-mi flatează viciile? - Eu, şefu'.

Drăguţ din partea ta, Lucas.

Eugčne, spune să pună asta în contul meu.

- Dar eu am fost cu ideea. - Taci.

- Nu mâncaţi? - Nu, mersi. Asta mi-e de ajuns.

Aşteptând, să ne organizăm.

- Broussard, preiei permanenţa. - Eu?

Da, ştiu că nu-i grozav, dar e rândul d-tale.

Şi d-ta, Torrence, mergi la Manhattan, dar fii atent!

Căci un inspector breton într-un decor american face contrast.

Voi pune doi oameni în stradă.

Aşa, nimeni nu-şi va da seama.

Ai dreptate, căci Le Manhattan este singura noastră capcană.

Dacă vrem să funcţioneze, trebuie să ne dozăm resursele.

Lognon este la Lily... Tocmai! Să nu uităm să-l înlocuim.

Cei doi americani nu se mai întorc la Galvani.

Ei nu, dar ceilalţi, cei din DS...

A, ăia... ceaţă totală.

E normal. Ei au răpit omul. Interesul lor e să facă pe morţii.

Pentru că miza e omul. Să nu uităm.

- Nu va fi uşor să-l găsim. - Riscă să fie complicat.

Complicat şi tradiţional: e clasic.

(en) Dacă eram siguri de moartea lui Curtiss, am fi şters-o de mult.

Sunt sigur că i-am făcut felul.

Poate, dar n-ai fost la înmormântarea lui, nu?

Bill, ce crezi despre maşina aia

cea care ne-a furat omul de sub nasul nostru?

M-ai prins.

(fr) Mulţumesc, doctore.

Figura d-lui e în ziar.

(en) Doamne, ăsta-s eu! Uite, Tony, sunt eu!

Meciul meu cu Marciano din 1954, la St. Louis!

În aceste condiţii, trebuie să terminăm în noaptea asta.

De ce? Ce s-a întâmplat?

- Şi cum ne vom descurca? - Suprimând toţi martorii.

Mergem la Hôtel des Flandres şi apoi la Manhattan.

(fr) - Ce spune? - Vrea să meargă la Manhattan.

La Manhattan? Credeam că e un loc... insalubru.

(en) De ce insalubru?

Nimeni nu mă cunoaşte acolo, în afară de Lily.

Bill, ai o jumătate scurtă de oră.

Plecăm de îndată ce se întunecă.

Deschide fereastra.

Dă-mi să văd şi eu.

(fr) - Ce-ai păţit? - Cicero a fost foarte precis.

Vrea să scape de toţi martorii, începând, probabil, cu Lily.

Am acceptat combinaţia dvs. pentru a mă întoarce în America,

dar cu Lily. Nu fără ea.

Îl aveţi pe Curtiss. Salvaţi-o pe Lily sau înţelegerea cade.

Bine. Atunci îl previn pe patron.

De acord.

(fr) Ce crezi că face Bill?

- Nu ştiu. - Ne înşeală.

- Zău? - Închide uşa.

(fr) "Tăceţi"!

Criminalule!

(en) - Plecăm? Deja? - Da, Bill, plecăm acum.

Înainte jucam golf. Şi-mi plăcea foarte mult.

O minge aşa mică...

Da, întâlneşti mulţi oameni.

Şi stai la taifas.

- Îi cunosc pe toţi pe-aici. - Sigur. Prieteni buni.

Atenţie! Îţi arzi pantalonii.

(fr) Da. Să văd dacă-i aici.

Şefu', e pentru dvs.

O femeie care a citit ziarul. Are accent străin.

Accent străin?

Alo? Da.

Nu vorbiţi aşa repede, d-nă, vă rog.

Ba da, ba da, vă aud.

Zice că nu-şi poate părăsi camera.

Că e în pericol, şi că trebuie să mergem acolo.

Un anunţ în presă excită nevrozatele.

Poate e una care nu stă mult la orizontală.

Unde? Unde?

Ah, da? Vin.

Mergeţi acolo?

Da, d-le psihiatru. Pentru că femeia telefonează de la Hôtel des Flandres,

care e în faţa pieţei acoperite unde a fost răpit omul nostru. Asta e.

- Bună seara. D-na Curtiss. - D-na Curtiss?

Da. D-na Curtiss. Grăbiţi-vă.

- Doar nu arde! - Nu faceţi pe inteligentul. Poliţia.

Camera 17, primul etaj. Vă anunţ?

Nu vă obosiţi.

Da.

Sunaţi comisariatul şi puneţi-l pe patron să urce la 17.

Bine, atunci patroana.

D-nă Robert!

Trebuie să urcaţi la 17.

- Da. Cine e? - Alo, comisariatul?

- Da. - Nu închideţi. Vorbiţi.

- Bonfils? - Da, Jules.

- Am nevoie de tine. - Bine, Jules.

- Un cadavru. - Doamne! Unde?

La Hôtel des Flandres, în faţa pieţei acoperite.

Îţi trimit doi oameni.

Contează pe mine, d-le comisar.

E Maigret. O crimă la Hôtel des Flandres.

Trimite doi gardieni la Hôtel des Flandres.

Maigret plus o crimă în cartier, ce noapte vom petrece!

Identitatea judiciară? Aici comisar Maigret.

E o crimă la Hôtel des Flandres, strada Compičgne.

Hôtel des Flandres, strada Compičgne. E la Gara de Nord.

Vă aştept în camera 17 la etajul 1. Grăbiţi-vă.

"John Curtiss şi d-na, Montréal, Canada."

Da, d-le inspector.

După fişele dvs, au venit acum 3 săptămâni.

Fişele mele sunt în regulă, d-le inspector.

Nu spun că nu sunt. Cine se culcă acolo?

Soţul. Ea aici, iar el, alături. Camere separate.

- Şi soţul unde e? - A plecat, d-le inspector.

- Unde? - Asta nu ştiu.

- De când? - De luni.

- Avea şi bagaje? - Nu cred.

- V-a spus că va lipsi? - Nu mi-a spus nimic.

- Atunci spuneţi-mi ce ştiţi. - Nu ştiu nimic, d-le inspector.

Atenţie: a avut loc o crimă la dvs., şi e grav.

aşa că gândiţi-vă bine, mereu reţii câte ceva.

- Luni l-aţi văzut ieşind? - Da.

A doua zi dimineaţa, Lucienne mi-a spus că 17-le nu s-a mai întors.

Şi soţia sa era îngrijorată.

- Cine e Lucienne? - Micuţa care face curăţenie.

Intraţi.

D-le comisar, colegul meu e jos.

Atunci d-ta rămâi pe coridor.

Aveau mulţi musafiri, de-alde Curtiss?

Nu, din câte ştiu eu. În afară de tipii de aseară.

Primeau scrisori? Dădeau telefoane?

Nu telefonau niciodată. Şi scrisori n-am văzut.

Vorbiţi-mi puţin de soţ.

Era mic, cam firav. Cu nişte ochi răi.

- Cum aşa cu ochi răi? - Purta ochelari.

Ochelari negri, pe care nu şi-i scotea niciodată. Nici chiar seara.

- Ia te uită! Sunteţi sigură? - Dacă asta m-a şi frapat.

- Lucienne locuieşte aici? - Da. La etajul 7.

- Spuneţi-i să vină la mine. - Bine, d-le inspector.

Nu atingeţi clanţa.

Gardian, trage uşa.

Haideţi, urcăm.

- Pe aici, d-lor. - Mulţumesc.

- Respectele mele, d-le comisar. - Bună seara, d-lor.

Femeia e acolo, în baie.

- Pozaţi şi broasca. - Da, d-le.

- Şi valiza, vă rog. - Bine, d-le.

Nu răspunde decât întrebărilor care ţi se pun, da?

Încearcă să fii amabilă. Cu un poliţist, nu se ştie niciodată.

- Intraţi, d-ră, intraţi. - Poate doriţi să vă las?

Vă rog, dacă nu vă deranjează.

Pardon. Permiteţi?

- E aprigă, patroana. - Aşa e.

Pentru o greşeală, era cât pe-aci să mă dea instalatorului.

- Vă daţi seama? - Ia te uită!

- Sunteţi comisarul Maigret? - Da.

- Căutaţi indicii? - Vorbeşte-mi de dl. şi d-na Curtiss.

Să vorbesc? Nu-i ceva comod.

Am văzut imediat că era un cuplu ciudat.

Pentru că dormeau în camere diferite?

Păi da.

Începând cu o anumită vârstă, e frecvent.

- Când faci menajul? - N-am o anumită oră.

Uneori dimineaţa, uneori după-amiaza.

Depinde dacă clienţii dorm după aceea sau sunt grăbiţi.

Nu vorbesc de cei ce vin pentru o partidă de sex.

Vorbesc de ăia doi.

- Ah! De ei? - Da.

Păi tot aşteptam ca ea să iasă, iar el era mereu aici.

- Ea ieşea des? - Ca să-i cumpere de mâncare.

- El nu lua niciodată aer? - Ba da. Seara.

Ai impresia că se ascundea?

Da. Când băteam la uşă, dacă nu ziceam că e Lucienne, nu deschidea.

- Te culcai cu el? - Eu?

- Nici vorbă. - Nu era genul d-tale?

Nu, nu era genul meu.

Ştiţi, unul ce poartă mereu ochelari negri, habar n-ai ce gândeşte.

- Nu-i dădea jos niciodată? - Niciodată.

Îţi mulţumesc. Poţi pleca.

- Vor vorbi şi ziarele despre asta? - Da, sunt şanse.

- Va fi şi numele meu? - Da, dar nu pe prima pagină,

ci la rubrica "Fapt divers", asta-i tot ce-ţi pot oferi.

- Domnilor... - La revedere, d-le comisar.

Spuneţi, cum erau cei doi care-au venit atunci?

Bine îmbrăcaţi, gen italo-americani.

- Nu era unul cu cap de boxeur? - Ba da.

Ce-au zis?

N-am înţeles nimic, vorbeau englezeşte.

În orice caz, n-au vrut să-i anunţ.

- Şi nu i-aţi văzut ieşind? - Nu, eram la bucătărie.

- Nici dvs.? - Nu.

N-o să-mi facă neplăceri povestea asta?

Până acum, nu cred. La revedere.

La revedere.

Taxi!

O bere şi o fisă.

Mulţumesc.

- Comisar Maigret. Dă-mi-l pe comisar. - Bine, d-le divizionar.

D-le comisar, dl. divizionar Maigret la telefon.

Alo? Tot tu eşti?

V-am spus, n-o să ne lase în pace toată noaptea.

Ce-ai păţit?

Ascultă, Bonfils, e foarte serios. Trebuie acţionat repede.

- Doi tipi mă urmăresc. - Fără glumă?

Ascultă-mă cu atenţie. Peste 15 minute ies de-aici,

şi încerc să-i ademenesc în piaţă.

15 minute e cam puţin, dar vom ajunge.

Bun. Nu-ţi fă griji, vom fi acolo.

- Ai vreo armă? - Nu.

De 30 de ani îţi spun să nu ieşi în pielea goală.

Lasă-mă-n pace. Peste 15 minute. Ai înţeles?

- Da, am înţeles. - Bun.

- Cât vă datorez? - 2 franci cu tot cu fisă.

- Poftim. - Mulţumesc.

Te-a atins?

Hai, duceţi-l. Repede, repede.

Anunţaţi Quai des Orfčvres că divizionarul e la noi.

Alo, Manhattan? Daţi-mi-o pe Lily.

Nu închideţi.

Alo, Lily?

Încerc să dau de d-ta de la 7 seara. Din partea lui Bill.

Părăseşte imediat Manhattan-ul. Cicero te caută.

Mă supraveghează poliţiştii.

Ascultă, Lily. Au hotărât să te suprime, aşa că pleacă imediat.

Te aştept pe bulevardul Carnot. Treci pe la serviciu.

Ai înţeles bine? Bulevardul Carnot.

- Treci pe la serviciu. - E aici.

(en) Cine ţi-a telefonat?

Nişte prieteni.

(fr) Adică prietenii tăi.

(en) Lily, prietenii tăi vor veni ca să te protejeze de mine.

Nu vreau să-ţi fac niciun rău.

Curtiss e cel care mă interesează.

Vreau să ştiu doar unde te duc.

Fă ce trebuie să faci, ca şi cum nu m-ai fi văzut.

- Înţeles? - Da.

De unde pot lua un pahar cu apă?

De acolo.

(fr) De ce n-a venit Bill?

(en) Pentru că ar putea fi recunoscut. Pe mine nu mă cunoaşte nimeni.

(fr) Asta-i tot.

Ăla nu merge.

Dincolo.

(en) D-ta eşti Pozzo, nu?

(it) Pune paltonul lui Lily la poarta de serviciu.

Şi când ai făcut-o, dă-mi de ştire.

(fr) D-le comisar, am prins o conversaţie interesantă ce vine de la Manhattan.

- Trimite-o, ascult. - Trimit.

Alo, Lily? Încerc să dau de tine de la 7 seara. Din partea lui Bill.

Trebuie neapărat să pleci din "Manhattan". Cicero te caută.

Nu se poate. Mă supraveghează poliţiştii.

Ascultă, Lily. Au hotărât să te suprime; trebuie să pleci imediat.

Te aştept pe bulevardul Carnot. Treci pe la serviciu.

E aici.

- Asta-i tot. - Mulţumesc.

- Ai o armă? - Da, a mea.

Dă-mi-o.

Trezeşte-i pe Lognon şi pe Lucas şi trimite-i la Manhattan.

- Înarmaţi? - Ca la război.

- Hai, la revedere. - La revedere.

Am auzit împuşcăturile, am intrat.

Tipul a tras în aer să ne inducă în eroare.

Sala era în întuneric. Când Pozzo a aprins lumina, Lily era plecată.

Profitând de agitaţie, probabil că tipul a urmărit-o.

Vedeţi, d-le comisar, nu e vina mea.

- Şi fireşte, n-ai văzut nimic. - Am stins lumina.

ca s-o ajut pe Lily. Ce puteam face?

Căutaţi urmele de gloanţe şi opriţi jocul de bowling.

Verificaţi toate identităţile, americane sau nu.

- Adunaţi-mi personalul. - Imediat.

(it) Angelino, cheamă-i pe toţi. Grăbeşte-te.

(fr) Şi marele telegrafist.

Lily n-a plecat în ţinuta asta? Unde e vestiarul?

(en) Pe aici, vă rog. Veniţi.

Toate le ţinem aici.

(fr) Întoarce-te în sală.

- Unde e şeful? - În faţă, la vestiare.

ALGINE Ia te uită!

Asta nu vine de la Saint Louis.

"Pharmacie Duluc, Lamorlaye, Oise."

Asta-i de la noi.

- E un teren de golf la Lamorlaye. - Da, aşa cred.

- Ce se petrece? - Vom juca golf.

Telefonez la jandarmeria de la Chantilly?

Vă aştept mâine dimineaţă la comisariat.

(it) Astăzi, odihnă.

(fr) - Cunoaşteţi Lamorlaye? - Da, d-le divizionar.

În fine, am trecut des pe-acolo.

Trebuie să găsim o farmacie.

Algine...

Algine... Iată!

Nu e veche, datează din după-amiaza asta.

Dl. Fezin a cerut-o. L-am servit eu însumi.

Îl cunoaşteţi pe doctor?

Da, vag. Îl văd din când în când. Nu stă departe.

"Incinta" se numeşte casa lui. E pe drumul terenurilor de golf.

Mulţumesc, d-le.

Dă-i drumul, cu şperaclul.

Torrence, ia doi oameni, şi în spatele casei.

Lognon şi Lucas, cu mine.

Nu-i momentul s-o sfecliţi. Aveţi grijă.

Gata.

Eşti sigur c-ai scos tot, doctore?

Da. Termin îndată.

Poliţia!

Mai puţin cu unul.

Scotociţi casa.

- Ăsta-i boxerul meu! - Aveţi de ce fi mândru, da.

Îl aranjez într-o parte, dvs. îl stricaţi în cealaltă.

Tipul ăsta e periculos, iar dvs. o ştiţi bine. Ce face la dvs.?

E un om, şi e rănit. Sunt medic.

Aşadar îngrijiţi pe oricine?

Da. Pe toată lumea.

Chiar şi animalele.

În afară de poliţişti.

Şi ce zice consiliul de disciplină al medicilor? Probabil n-aveţi note bune.

Nici la Securitatea socială.

Actele de completat...

Universul lui Kafka nu-i deloc stilul meu.

Şi totuşi ar trebui să-l schimbaţi, căci cătuşele vi s-ar potrivi perfect.

Priviţi ce-am găsit.

Pentru d-ta, Lognon.

Lucas, fă etajul.

Şi Algine, de la farmacia Duluc, dvs. aţi cumpărat sau nu?

N-am cum să neg.

Atunci vorbiţi-mi de Cicero.

Cicero? Ah, cel înalt?

Ah! E un subiect frumos Cicero.

Coxalgie congenitală, cu repercusiune asupra psihismului,

nevroză caracterială şi obsesională,

simptome hipocondriace...

Mă lasă rece, eu vreau să ştiu unde e.

- Nu ştiu mai mult ca dvs. - Şi Bill Larner?

Or fi împreună. În seara asta s-au dus toţi trei la Paris,

şi doar ăsta s-a întors, cu un glonţ de 6,35 în omoplatul stâng.

- Şi Lily Laure? - N-o cunosc.

Îmi permiteţi?

Îmi spui unde sunt Cicero, Bill Larner şi Lily?

- Bastardul dracului! - Ce spune?

Mă trimite la origini tratându-mă de bastard.

D-le divizionar, lăsaţi-mă să-i meşteresc puţin coxalgia.

Nu el are coxalgie.

Poate că n-ai coxalgie, dar tot o iei pe coajă!

Mai taci dracului!

- Ce se-ntâmplă? - Tare-mi vine să vă aranjez clientul!

Mergeţi, vă rog. Treceţi alături.

Era închis cu cheia, şi am fost obligaţi să forţăm uşa.

Du-te înainte, vin şi eu.

Lucas, du-te să i te alături jos lui Torrence.

Spuneţi-mi, d-le doctor, aveţi maşină?

O, nu. Anul trecut, de Paşti, am văzut în ce hal erau drumurile,

am vrut să supravieţuiesc, şi am vândut maşina.

De asta e închis garajul dvs. cu cheia?

Nu, nu pentru asta. Dar când au venit,

mi-au luat cheile. Chiar dacă mă deranjează,

pentru că am un cactus căţărător căruia-i lipseşte aerul.

Din nefericire, nu e doar el. Veniţi cu mine.

Lognon, aşteaptă-mă aici.

Pe aici.

Bill...

- Da, au avut grijă de el. - Cu asta.

Torrence, du-te şi sună la Compičgne.

Lucas...

Cum şi unde l-aţi cunoscut?

"Cunoscut"... Nu l-am cunoscut.

Sunt oameni pe care-i cunoşti, şi gata.

Destulă literatură. Răspundeţi-mi. Precizaţi-mi faptele.

A vândut o maşină nu prea bună unui client de golf.

Apoi clientul demarează, şi bara din spate...

Apoi discuţii, bătaie... L-am cusut puţin.

Şi şi-a făcut convalescenţa aici, la mine.

Şi când vi i-a dus pe cei doi ucigaşi, nu vi s-a părut curios?

Ospitalitatea nu e condiţionată.

Când deschid poarta, nu cer paşaport.

Bill Larner era o lichea, dar era cinstit, şi-mi plăcea.

Detesta ordinea stabilită, dar era incapabil de a ucide.

Iubea prea mult viaţa.

Dar a fost ucis la dvs., aşa că opriţi marşul funebru.

Vorbim mai târziu. Ce-i reproşau ceilalţi doi?

De trei ani locuia în Franţa, îi era dor de ţara lui.

Nu se putea întoarce acolo, i s-a luat dreptul de şedere.

Atunci, dacă înţeleg bine, ca să fie iertat a devenit informator?

- Da. - În beneficiul cui?

Voi avea necazuri mari?

Foarte mari, orice-aţi face, aşa că vorbiţi liniştit, totuna e.

E nostim. În sufletul meu, am avut mereu poftă să am mari necazuri.

Dar poftă...

cum ai avea poftă să mergi în China.

În schimb, veţi merge la Fresnes sau la Clermont.

E mult mai aproape, dar veţi vedea ceva.

Acum lăsaţi reveriile şi spuneţi-mi cine juca golf cu Bill Larner.

Un fel de poliţist.

Cum aşa, "un fel de poliţist"?

Da, serviciile de informaţii americane.

Bill mi-a spus. A venit aici să-l vadă acum 15 zile.

Era cu un alt american, înalt, distins...

Erau cu maşina.

- Ce maşină era? - Un DS.

Ce culoare?

- Gri. - Sunteţi sigur?

Da.

Lucas! Repede la maşină.

Lognon, du-i pe cei doi la Poliţia Judiciară şi rămâi acolo.

Bine, d-le comisar.

MINISTERUL DE INTERNE

Strada Bonnot nr.7.

Uşurel, asta-i strada Bonnot.

Nr 7 e pe partea mea.

15...

13...

- Ce e? - Poliţia.

- Dl. McDonald. - Etajul doi, la dreapta.

Mulţumesc.

Maigret.

- Ce e? - Poliţia judiciară.

- Dl. McDonald? - Încă doarme.

Atunci îl vom trezi.

Ia te uită! Ce faci aici?

- D-le Maigret! - Vă dau o veste bună.

Bill a luat avionul de la Orly. Dacă mai stătea, trebuia să-l inculp.

- Nu vă cred. - Greşiţi.

Pentru că sunt cazuri în care trebuie să crezi fără să pui întrebări.

Lucas, explică-i cum l-am pus pe avionul de New York.

Ah... Bine, d-le comisar.

Pe cine suni?

Dacă Cicero a plecat din Manhattan pe urmele ei, nu poate fi departe.

Şi dacă ne-a văzut intrând aici, o fi plecat.

Aşa că trebuie să-l prevenim pe Lognon,

aeroporturile, gările, porturile, tot!

Eu sunt convins de contrariul.

Căci dacă se întoarce în SUA fără să-şi ucidă omul,

cum ajunge, cum o păţeşte. N-are de ales.

Sunt sigur că e într-una din maşinile de jos.

Nu ştiu care, dar sunt sigur.

- Ia câţiva şi-l căutaţi. Discret. - Bine, şefu'.

- Am dus-o pe fată la ea acasă. - Bine ai făcut.

- Ia uite-l pe Curtiss al nostru. - Măi să fie!

Ah! Ia te uită la el!

De fapt Curtiss se numeşte Paulard, şi nu-i din Canada, ci din Saint-Etienne.

Paulard... jaful băncii din Villeurbanne?

Nu. Villefranche-sur-Saône.

Condamnat la 20 de ani de muncă forţată.

Evadat anul următor de la închisoarea centrală din Clairvaux.

Vedeţi, d-le Maigret, şi eu îi cunosc bine dosarul.

Se poate, dar, între timp,

umflaţi-i pe domnii aceştia, în afară de dl. McDonald,

care e protejat de imunitatea înaltului personal al ambasadelor.

Vă previn că voi fi obligat să sun Washington-ul.

Şi eu vă semnalez c-am fost obligat să previn Internele.

Miroase a incident diplomatic.

Mai bine decât o eroare judiciară.

Afacerea asta nu e ce credeţi.

Aparţin FBI-ului.

Şi eu poliţiei. Fiecare cu domeniul lui.

Fii rezonabil, Jules!

Gata cu Jules. Dacă vreţi să discutăm afacerea,

adresaţi-vă la Quai des Orfčvres la divizionarul Maigret începând cu ora 8.

- Sunteţi Cicero? - Şi?

Bun.

Din povestea ta am ghicit multe lucruri,

dar mi-ar plăcea să mi le povesteşti tu însuţi.

Mai întâi, această d-nă Curtiss, dacă înţeleg bine, nu era amanta ta.

Dar era soţia ta?

Nu. Lucram cu ea când mi-am schimbat identitatea,

era mai bine să fim căsătoriţi. A acceptat, dar... era doar de faţadă.

Ţi-ai luat o soţie falsă cum îţi pui o barbă falsă.

Da.

A sosit dl. McDonald.

Să aştepte cu compatrioţii lui.

Bun.

Să revenim la esenţial.

De ce-ai revenit în Franţa, şi de ce un american voia să-ţi facă felul?

Aş vrea ca dl. McDonald să răspundă la toate astea.

Pân-acum e consilier de ambasadă, face parte din FBI,

dar nu cred că e avocat.

Nu-i vorba de asta, dar...

cazul meu e unul... particular.

Atunci, dacă e un caz particular...

Lognon, vrei să vii aici?

Adu-l pe dl. McDonald şi pe omul lui de încredere.

Tu aşează-te dincolo.

Vă rog.

Lognon, aşează-te aici. N-am dormit azi-noapte şi am nevoie de afecţiune.

Aşadar...

Ascultă, Jules...

- Suntem doi colegi. - Nu. Doi concurenţi.

- Aţi vorbit cu Washington-ul? - Da.

Legătura era bună? Nu prea mult zgomot?

- Nu. - Perfect.

Acum spuneţi-mi adevărul, dar cel adevărat: pe mine nu mă păcăliţi.

Aş vrea să mi-l daţi înapoi pe Paulard.

De ce să vi-l dau pe Paulard?

Ca să depună mărturie.

Paulard s-a refugiat în Statele Unite.

Trăia liniştit la Saint Louis, dar...

a fost martor la o crimă.

Ucigaşul era Walter Douglas.

Intangibilul!

Aveam în sfârşit un martor, dar Douglas încerca să-l execute.

A revenit în Franţa, şi aţi vrut să-l recuperaţi. Numai că...

Douglas a aflat, şi şi-a lansat ucigaşii.

Întocmai.

Acum spuneţi-mi de ce dvs. v-aţi pus în calea mea?

Pentru că aveam ordinul de a vă împiedica să-l arestaţi.

Asta nu l-ar fi împiedicat să depună mărturie.

Ba da.

Dacă nu mă întorc în America, nu depun mărturie.

Sunt de acord să depun mărturie, dar în schimbul libertăţii mele.

Dar asta e şantaj.

Omul acesta se reabilitase.

Şi peste 6 luni, ar fi beneficiat de prescripţie.

Vreţi să-l trimiteţi să putrezească în închisoare?

La ce-ar putea servi?

Şi Douglas va fi în continuare liber. Iar el e un ucigaş.

Unul adevărat.

- Atunci... - D-le Maigret...

Ce, "d-le Maigret"? Vrei să te-ntorci în America?

- Da. - Să-ţi spun părerea mea:

Nu ştiu dacă ai dreptate.

Pentru că acolo te crezi liber, dar după proces vei fi ucis.

Sau poate după. În timp ce aici faci puţină puşcărie,

depui mărturie prin procură şi în afara pericolului,

ceea ce-ţi va aduce o scădere a pedepsei.

- E adevărat? - Şi adevărat, şi fals.

Vreau să-i demonstrez d-lui McDonald că orice raţionament arbitrar

se poate întoarce împotriva celui ce-l emite.

Nu pot să vă împiedic să gândiţi ce vreţi, dar...

mi-l daţi sau nu înapoi?

Eu vreau să vi-l dau.

Dar din păcate nu depinde de mine.

- Dar de cine depinde? - De Lognon.

- De mine? - Sigur că da. E cazul d-tale, nu?

Cunoşti toate datele problemei.

- Ce crezi? - Păi există argumente contra, şi...

Şi pentru. Ai dreptate. Sunt multe pentru.

- Deci, ce hotărăşti? - Dar dvs., d-le comisar?

Eu li l-aş da.

- Da. Poate e cea mai bună soluţie. - Da.

Hai, go home, Paulard.

Lognon, ocupă-te de aceşti doi domni.

Torrence,

arestează-i cu nişte priviri dure de profesionişti.

Lucas, iei declaraţia doctorului.

Cu toată indulgenţa datorată unui pur rătăcit într-un secol mecanic

şi barbar.

Ei, iată, nu mai avem nimic să ne zicem.

Trebuie să vă amintesc că Cicero şi Cinaglia

sunt cetăţeni americani.

Şi?

Pentru proces. Trebuie să depună mărturie.

Asta niciodată. În niciun caz. Sau îl iau înapoi pe celălalt.

Şi dacă vreţi să-i recuperaţi, treceţi prin procedura oficială.

Pentru că vă previn, în ce mă priveşte, nu voi face nimic,

nimic absolut, pentru a aranja lucrurile. Dimpotrivă!

Pe ăştia doi îi păstrez, mi-au omorât un om şi-i voi face să plătească.

Dragul meu Harry, cunoaşteţi drumul. Nu vă conduc.

Jules, facem pace?

Dar... n-a fost niciun război. Fiecare cu slujba sa.

(en) - Şi... ai grijă de tine. - Mulţumesc mult.

(fr) Şefu'! Sunteţi chemat.

O crimă. Strada Bagnolet, nr. 129.

- Ce gen? - Crimă pasională.

Asta-i interesant.

Dă-i-o lui Lognon. Poate fi afacerea vieţii lui,

pentru că eu merg să mă culc.

Noapte bună.

Traducerea şi adaptarea: selaflaure (selaflaure@gmail.com) sincronizarea:zildan