Original subtitles

Poveste inspirată din evenimente reale.

Personajele și evenimentele sunt fictive din motive artistice.

Asemănările cu realitatea sunt întâmplătoare.

- Mi-aș da viața pentru Parral. - Nu spuneți așa ceva, domnule general.

O spun mereu.

Acum mulți ani, un copil sfânt mi-a spus să nu mă întorc în acest loc

din cauza unui vis pe care l-am avut.

Dar visele sunt doar vise, nu?

Au blocat strada aici.

- Trăiască generalul Pancho Villa! - Trăiască!

Viața mea a fost mereu o tragedie, o vânătoare.

M-au ucis la 20 iulie 1923.

Cel puțin asta au crezut lașii,

dar n-au îndrăznit să-l privească în ochi pe cel în care trăgeau.

PANCHO VILLA: CENTAURUL NORDULUI

Gen. Porfirio Díaz a devenit președinte după moartea lui Benito Juárez, în 1872.

S-a autoproclamat președinte.

Și i-a plăcut atât de mult să conducă, încât s-a reales de mai multe ori.

Nu mai puțin de opt ori.

Sprijinit de poteră și armată, a condus țara cu o mână de fier.

Rudele și prietenii lui au primit funcții înalte și s-au îmbogățit.

Asta în timp ce în restul țării

moșierii exploatau muncitorii și le controlau viața de familie.

A câștigat sprijinul puterilor europene și al Statelor Unite

când le-a permis să ne exploateze minele, căile ferate și ținuturi întregi.

Încercările de-a face totul public au dus la masacre,

asasinate și execuții.

Ordinul suprem era: „Omorâți-i imediat!”

Moșia Cogojito, Durango, 1894.

Nu-mi pasă că e mic. Treci la muncă sau te pun eu la muncă.

- Cum să muncesc? - Nu te mai văita, indian nenorocit!

Uite, nepotul tău!

Treci la muncă, idiotule!

Tu la ce caști gura? Vezi-ți de muncă!

Sigur nu înțelegi.

Ba da, m-a învățat tata.

Tu știi să citești?

- Da... Puțin. - Doroteo!

Fugi acasă! Dl Agustín n-o lasă în pace pe Marianita.

Vă rog să plecați. De ce vreți s-o luați? Nu fiți nerecunoscător!

E dreptul meu de stăpân al moșiei. Care e problema? Fiica ta e frumoasă.

Acum e femeie. Tu ce cauți aici? Întoarce-te la muncă!

Să te văd! Dacă nu ești respectuos, te spânzur, indian nenorocit!

Fugi, Doroteo! Fugi, băiete!

Prindeți-l! Chemați potera!

Di! Haide!

Haideți împreună!

- L-ai văzut căzând? - Da, dle general.

O să moară oricum.

Să mergem!

Fă liniște, căluțule!

Unde te duci, amice?

E calul meu.

Nu știam.

L-am găsit acum. Descalec, rămâi calm.

Ignacio Parra.

Eu sunt Doroteo Arango.

El e prietenul meu, Refugio Alvarado.

De ce se ascunde un puști ca tine într-o peșteră ca asta,

plin de zgârieturi și cu un pistol fără gloanțe?

Ești paznic sau poteraș?

Dar tu ce ești?

Te ascunzi?

Ce-ai făcut?

- L-am împușcat pe fiul unui moșier. - I-auzi! Puștiul are tupeu!

Știi că ai putea fi spânzurat pentru fapta ta?

- S-a purtat urât cu sora mea. - Asta e chiar groaznic.

O să te caute o vreme.

- Dar noi suntem obișnuiți, nu? - Și încă cum...

Haide!

Stați!

Pot veni cu voi?

Am rămas fără casă și trebuie să dispar.

Măcar un timp.

Știi să-l folosești?

Sigur că da.

Trag în șobolani și iepuri de când eram mic.

Una-i să omori un om și alta-i să omori niște animale mici.

Dar dacă se împute treaba, trebuie s-o facem și pe asta.

Înțelegi?

Bine.

Vreau să învăț, voi face tot se spuneți voi.

Ziceți doar în cine să trag.

Atunci să mergem!

Să trecem în alt stat,

nu e niciodată bine să dormi prea mult timp într-un singur loc.

Trebuie să înveți, puștiule.

Haideți!

Dar eu nu am cal.

Stați, nenorociților!

- Haideți! - Caii mei!

Repede!

Spuneți-ne cum preferați să fie.

Ușor sau greu?

Și amintiți-le șefilor voștri ca pământurile astea erau ale noastre

înainte să le dea statul lor.

Așa că e corect să luăm câteva animale.

La pământ!

În locul vostru, n-aș mișca.

Haideți!

- Am crezut c-o să-i omori. - De ce?

Chiar și bandiții trebuie să fie onorabili.

Fugi și ia-i pe ceilalți!

Repede!

De aici ce iei?

Orice se poate scoate din pământul ăsta, Doroteo.

Mineralele sunt ale dlui Burkhead.

Le cară cu măgarii la graniță.

Ce? E prea puțin pentru tine?

N-am avut în viața mea o sută de pesos în mână.

Obișnuiește-te.

Dar nu prea tare, da?

Și, mai presus de orice,

să nu muști niciodată mâna care te hrănește.

- Ai înțeles? - Sigur, dle Tigre.

- Deja sunteți ca familia mea. - Exact.

Acum sunt ca un tată.

Și, dacă ești cu capul pe umeri, vei fi și tu ca un tată pentru alții.

Îi vei proteja.

Dar ai grijă să nu se apropie niciun șarpe.

Cum îți dai seama când apare unul?

E ușor, puștiule.

Priviri lungi, pași scurți și intenții necurate.

Să mergem!

- Nu. - Ce e? Nu ești destul de bărbat?

Ba sunt bărbat, dar nu beau.

- E o problemă? - Deloc.

E mai bine pentru noi, nu?

- Ne rămâne mai mult. - Da.

- Stați calmi! - Ridică-te!

- Aici! - Dacă nu mișcați...

După câțiva ani.

- ...nu pățiți nimic. - Mai repede!

Grăbește-te!

Anii au trecut, familia a crescut și la fel și câștigurile.

Uite! Era bine ascuns, dar l-am găsit.

Dar și notorietatea noastră.

CĂUTAT - IGNACIO PARRA MACÍAS RECOMPENSĂ 15.000 $

N-am crezut niciodată că viața de fugar mă va duce atât de departe.

Am traversat toți munții de nenumărate ori.

Cunoșteam chiar și fiecare peșteră.

Și știam ca-n palmă toate drumurile.

De la cel mai înalt munte până la capătul lumii.

Dar a început să-mi lipsească familia.

- Am o problemă de familie. Mă așteptați? - Bine, te așteptăm la umbră.

Bine, pe curând!

Doroteo...

Fiule!

Slavă Domnului că te-a avut în pază!

Se vorbește despre voi și la slujbă.

E bine că domnul Agustín și-a revenit,

însă te vor prinde dacă te văd, așa că ai grijă.

Uite ce ți-am adus!

Băiatul meu...

De unde ai banii ăștia?

Dacă rămâi cu oamenii ăia, o să-ți găsești sfârșitul.

Nu e bine să furi, Doroteo! Ți-am spus mereu asta.

Destinul m-a adus aici. Nu caut iertarea.

Dorința de a-mi ajuta familia izvorăște din suferințele mele.

Și prefer să fiu bandit decât să vă știu nevoiași.

Bine, cum vrei.

Unde e soră-mea?

A plecat.

Cum a plecat? Unde s-a dus?

Cu Santos Llano.

Poterașul.

Soră-mea cu un poteraș...

- Cei care m-au urmărit! - Ea nu știa asta.

I s-a spus că ai căzut de pe stâncă.

A trecut timpul, iar ei s-au oferit s-o protejeze.

De ce anume s-o protejeze?

Dă-mi binecuvântarea ta și se va face voia Domului.

Doroteo!

Adu-mi-o acasă.

Ia banii!

Santos. Santos!

- Cine sunt? - Nu vreau să știu.

Intră în casă și rămâi acolo!

Doroteo, ce cauți aici?

Am venit să pun capăt nerușinării tale.

Santos, sper că-ți aduci aminte de mine, noi doi avem conturi de reglat.

O să ne căsătorim legal, jur!

Asta trebuie făcut... Însă e prea târziu.

Nu! Santos!

Refugio!

Du-o pe soră-mea la mama acasă.

- Îți zice ea unde locuiește. - Santos!

Ridică-te!

Omoară-mă și pe mine!

Du-te și îngrijește-te de mama și de frații noștri. E datoria ta.

Încetează!

Santos...

- Ce cari acolo? - Pâine. Lăsați-mă să trec!

- Vinde-ne și nouă. - Nu pot.

O duc la moșia Santa Isabel. E pentru stăpânii de acolo.

Dacă e pentru ei, dă-ne-o nouă.

Nemernicii ăia iau mereu pâinea de la gura săracilor.

Nu, o să-mi fac treaba! Dă-te, golanule!

N-ai făcut bine, Reza.

El n-a făcut bine. Cine mă insultă moare.

Lasă... Au murit alții pentru mai puțin. Nu contează.

Omori un om pentru pâine?

Mi-ai spus cândva că și bandiții trebuie să fie onorabili.

Doroteo... Ar trebui să știi deja că aici viața nu valorează nimic.

Dacă Reza a fost insultat,

se cuvine să-și facă dreptate.

Așa își apără el onoarea.

Mie nu mi se pare deloc onorabil să omori un om neînarmat.

O să vină și rândul tău cândva.

Și dacă va fi să tragi, sper să ai destule gloanțe

și să fii iute cât să ne omori pe toți.

Dacă așa stau lucrurile,

eu vă las.

Sper doar să nu mă împușcați în spate când plec.

V-am salvat tuturor viața.

Și nu doar o dată.

Nici nu mai știu de câte ori.

Ce facem? Îl împușc?

Nu.

Un om care ne-a câștigat respectul

n-ar trebui să moară așa.

Ce marfă ai?

Siropuri medicinale.

Și cum te aperi?

O să zici că te apără Domnul?

Au loc multe jafuri pe aici.

Și să știi că nu-mi plac minciunile.

Nu sunt ale mele, ci ale proprietarului mărfii.

Ia să văd!

Dă-mi-le! Ușurel!

Ai dreptate.

Sunt mulți tâlhari prin părțile astea.

De aia suntem aici.

Vrei să tragi?

Atunci o să murim amândoi azi.

O decizie înțeleaptă.

Cum te cheamă?

Pancho. Francisco.

Francisco și mai cum?

Mi-am dat seama că, dacă-mi află numele real, nimic nu mai contează.

Nu știu cum de m-am gândit la numele bunicului.

Villa.

Pancho. Pancho Villa.

Știți numele ăsta, băieți?

E bine.

E prea devreme să facem dreptate cum îi place domnului Porfirio.

Acea dreptate era simplă.

Te duceau pe un drum neumblat

și te împușcau în spate.

Apoi spuneau că ai fugit.

Îi ziceau „legea fugarului”.

Vrei apă, prizonierule?

Cât mă ușurez eu.

Nu te uita! Lasă-mă!

Gata, să mergem!

Poate că am scăpat ușor fiindcă m-am predat fără să trag.

Judecătorul n-a cerut să fiu executat.

Atenție, soldați! Țineți bine armele!

Dar am fost trimis în armată.

Țintiți!

Foc!

Soldat Villa, în față!

Tragi bine. Ai mai tras la viața ta, nu?

Oarecum.

Te promovez, devii instructor. Ce zici?

E bine.

Am rezistat un an.

Distracția noastră principală erau luptele de cocoși.

Am învățat multe de la căpitan, a fost bun cu mine.

Haideți!

Dar în rest, doar reguli dure și pedepse.

Nu era de mine.

Am furat frânghia pentru hamuri

și m-am pus pe treabă.

După dezertare am fost zidar,

mic negustor și chiar miner fără pic de experiență.

Cu grijă!

Ajutor, domnule!

Dumnezeule mare!

- Du-te și adu doctorul! - Da, domnule!

Ușurel, Pancho.

Ar putea fi cangrenă.

Dacă e, ar trebui să tai până aici.

- Dacă-mi tai piciorul, îți rup gâtul! - Băiete!

Domnule doctor, îl fac eu bine.

Și dacă știința nu te ajută?

Mă duc să culeg zârnă.

Am auzit că e otrăvitoare.

Da, dacă o folosește diavolul.

Te întorci la mină?

Totul se întâmplă cu un motiv.

Era să-mi pierd piciorul.

- Mai bine mă întorc la ce știu. - Adică la ce?

Îmi amintești mult de mama. Mi-e dor de ea.

Fecioara să te aibă în paza ei.

Mulțumesc pentru tot.

Și așa m-am întors la calea necunoscută a suferințelor cunoscute.

Imediat ce-am putut, m-am întors acasă, s-o văd pe mama.

Mai trecuseră câțiva ani.

Nici nu mai știu câți.

Hipólito!

Uită-te la tine! Ești om în toată firea.

Doroteo... Cine ți-a spus?

Ce să-mi spună?

Mama...

a murit azi-dimineață.

O pregătesc pentru înmormântare.

- Du-mă la ea. - Te așteaptă mulți poterași.

După o vreme m-am întors la Chihuahua.

Am încercat iar munca cinstită.

Însă nu mă descurcam.

Nemernicul de stat cerea bani pentru orice.

Iar la abator păstrau cea mai mare parte din carne.

Uite, asta e gratis.

Nu-mi rămânea mai nimic.

- Ți-am spus, am luat-o pe o nimica toată. - Sunt sigură...

Mă țin de cuvânt!

Colac peste pupăză, cei care mă căutau m-au găsit din nou.

Domnul Francisco Villa?

Cred că l-am văzut acolo.

A trecut un bărbat pe aici?

Pe curând, scumpete!

Bună seara!

Cât de frig e afară?

- Îngheți, nu? - Da.

Bea un sotol, să te încălzești. Fac cinste.

- Domnule... - Nu. Mulțumesc.

Aș prefera o cafea.

Toți avem câte un viciu, nu?

O cafea pentru amicul meu!

Tomás Urbina, încântat! Cum te cheamă?

Pancho Villa.

Mulțumesc.

Ia spune-mi...

Ce te aduce în San Bartolo la ora asta?

Sunt în trecere.

- Tu? - La fel.

În trecere.

Se spune că cei care umblă la ora asta sunt fiii nopții.

Ca...

Ca lupii?

Ai un revolver bun.

Și tu.

Și ce altceva vezi?

Nu-ți face griji.

Auzi...

Spune-mi ceva.

Îți plac vitele?

Da.

Ce chestie...

Știu o moșie în apropiere care cred că are prea multe vite.

Înțelegi?

Începem să ne înțelegem.

Da.

- Noroc! - Noroc!

A doua zi am furat doi cai și multe vaci.

Și așa a început o lungă și strânsă prietenie.

Să vedem dacă a plecat deja.

Țineți-vă după urme...

Urbina?

Urbina, trezirea!

Potera!

- Taci și ridică-te! - Ce vrei?

Ridică-te!

Fir-ar...

- Mai beau o sticlă? - De aia nu pot să sufăr băutura!

Am mers așa până la Chihuahua și Durango.

Tot timpul cu potera pe urme.

Uneori împărțeam cu săracii ce furam.

Iar ei ne protejau. Ne ascundeau. Îi trimiteau după potcoave de cai morți.

- Pentru caietele de școală. - Mulțumim.

- Asta a fost. - Să mergem.

Aveam bani, am vrut să mă odihnesc.

Așa că am construit cu mâinile mele o casă cu trei camere.

Deși era modestă, pentru mine era un adevărat palat.

Salut! Ți-am adus o sticlă de sotol.

E din ăla din care te faci criță.

Amice, când veneam încoace, cred că am văzut pe cineva urmărindu-te.

Dacă m-ar fi recunoscut,

ar fi venit deja după mine.

Nu știu despre tine,

dar pe mine m-a obosit atâta fugă.

Așa e.

Cunosc pe cineva dincolo de graniță.

Ne poate oferi muncă și protecție.

Ce zici?

Doroteo, ce părere ai despre jucătorii voștri de baseball?

Sunt cei mai buni.

Dar spuneți-mi Pancho Villa.

E un nume bun.

Pancho „Vila”.

Villa.

Vi-l prezint pe prietenul meu, Urbina.

Știe multe despre cocoși. Se ocupă de ei.

Știe să joace și cărți.

E de încredere.

Dacă aveți nevoie de ceva, noi doi vă stăm la dispoziție.

Fără îndoială.

Spuneți-mi, domnule. Pe lângă minerit, vă ocupați și cu luptele de cocoși?

Îmi place să pariez.

Sportul meu favorit...

Luptele de cocoși.

Am nevoie să trec animalele peste graniță.

Printre altele.

E bine.

Noi putem trece păsările și alte lucruri peste graniță.

Numai să ne spuneți cât.

Trei dolari pe săptămână.

Fiecare.

Și dacă-mi faceți și alte servicii, mai mult.

Atunci...

- Noroc! - Batem palma! Noroc!

Noroc!

Ăia sunt băieții mei.

Hai, joacă!

Un iepuraș.

Am câștigat iar!

- Nu, Pancho? - Nu eu.

- Mai iau un rând. - Du-te!

Uneori erau probleme cu minerii. Așa că le rezolvam pentru domnul Burkhead.

Ia veniți încoace! Haideți!

Pot vorbi cu prietenul meu, dl Burkhead, să îmbunătățească condițiile de muncă.

Deși știu că furați.

Nu accept porcăriile astea.

Mă știți. Mai bine vă vedeți de muncă.

Aveți încredere în mine, iar eu voi avea încredere în voi.

Altfel, amicul meu Urbina

o să stea de vorbă cu cei care se țin de prostii.

Și nu vrem așa ceva, nu?

Nici gând, amice.

Haideți!

Haide, verde! Pe el!

Hai, roșu!

Ne mergea atât de bine,

încât câștigam mult mai mult decât ne înțeleseserăm cu americanul.

Așa! Hai!

Pe el, verde! Haide!

Sărută-mă, nu te opri! Te scap de vândutul de alune.

Sau mai bine mâine ne căsătorim, să fie cum trebuie.

- Amice! - Așteaptă!

- Nu pot! - Stai!

- Fugi! - Poftim?

Ne-au găsit! Fugi!

Problema cu trasul în piept e că te trag și alții pe tine.

Și atunci trebuie să reglezi conturile înainte ca sângele să ajungă la râu.

Mai ales al tău.

Subtitrarea: Ruxandra Dorobanțu