Original subtitles

După terminarea muncilor agricole, într-o perioadă de repaus relativ,

în lumea satelor începea sezonul șezătorilor

întruniri comunitare nocturne organizate între postul Crăciunului și postul Paștelui

cu o întrerupere de paisprezece zile, între Crăciun și Bobotează.

În această perioadă, una dintre principalele preocupări casnice era torsul lânii,

inului sau cânepii, muncă ce se făcea cu mai multă plăcere,

cu mai mult spor și în condiții mai bune în cadrul adunărilor de tip șezătoare.

Ele puteau să aibă un caracter de întrajutorare, când se torceau cânepa, inul sau lâna gazdei,

operația repetându-se, apoi, la casa fiecărei participante sau puteau să fie întâlniri

în care fiecare femeie își torcea propriul material.

Numite adesea furcării, șezătorile erau, cel mai adesea, mixte.

La ele participau tinere necăsătorite, neveste tinere și bătrâne,

copile ce depășiseră vârsta copilăriei dar și bărbați și feciori care, de cele mai multe ori, umblau în grup,

de la o șezătoare la alta, având roluri precise în cadrul obiceiului.

Șezătorile se organizau pe criteriul vecinătății, într-o casă mare și frumoasă

deținută de persoane care se bucurau de mult respect în comunitate

dar care erau și generoase, vesele și bucuroase să primească tineri în casa lor.

Gazda se pregătea cu băutură și mâncare, primenea și deretica casa,

aranja mai multe lavițe și scaune necesare torcătoarelor și anunța flăcăii,

în cazul în care aceștia nu aflaseră, singuri, mersul șezătorilor.

Deși principala activitate era torsul firelor textile,

la o șezătoare se depăna și se împletea, se scărmănau lâna și penele,

se pregăteau țevile pentru țesut și se cosea

Pe parcursul șezătorilor, tinerele nu numai că învățau deprinderi practice

necesare în viața de viitoare neveste,

dar aveau posibilitatea să comunice între ele, să cunoască tineri

și să lege prietenii care puteau conduce la căsătorie.

În același timp, în șezători se discutau diverse fapte din viața satului,

se analizau și se predau coduri comportamentale,

se forma și se manifesta opinia publică, erau transmise obiceiurile,

cântecele și jocurile tradiționale și, nu de puține ori, se practicau

ritualuri magice de atragere a feciorilor în furcării.

Altfel spus, șezătorile erau, alături și împreună cu școala, biserica și familia,

adevărate instituții cu rol important în viața comunităților sătești

ce au funcționat, în întreaga lor plenitudine, până spre mijlocul secolului douăzeci.