Original subtitles

În desfîșurarea nunții tradiționale, alaiul de nuntă era momentul care concentra atenția întregii colectivități

atât prin participarea efectivă a nuntașilor cât și prin urmărirea evenimentului de către toți sătenii.

Alaiul de nuntă se forma în ziua cununiei religioase, după luarea iertăciunii de către cei doi miri,

în drumul lor către și dinspre biserică și apoi, spre casa mirelui.

De regulă, alaiul pornea de la casa mirelui și, după ce trecea pe la casa nașilor, ajungea la casa miresei de unde se forma alaiul mare pentru cununie.

În unele colectivități, însă, se formau două alaiuri, unul al mirelui și altul al miresei, care se întâlneau la biserică.

În acest caz, mireasa, însoțită de druștele și vorniceii ei, precum și de o pereche de lăutari, mergea, de regulă, pe jos.

Alaiul mirelui, format din vătăjeii săi și un număr mare de feciori, era condus de lăutari

doar până la plecarea de acasă iar deplasarea spre biserică se făcea, obligatoriu, călare.

În varianta alaiului unic, în componența sa intrau mirii, vătăjeii, druștele, nașii, părinții, rudele și restul nuntașilor.

Indiferent de forma practicată, era foarte important ca, pe drumul spre biserică,

alaiul să nu se întâlnească cu alte nunți, semn de rău augur, mai ales, pentru mireasă.

După oficierea cununiei religioase și hora din curtea bisericii, se formau două alaiuri,

al miresei și al mirelui, care se deplasau, independent, către casa miresei.

Pe drum, erau întâmpinate de sătenii care le aruncau apă în cale, în semn de belșug și căsnicie fericită.

Ajuns în fața casei miresei, mirele trebuia să plătească dezlegarea porților ferecate de socrii cei mici.

În curte, era întâpinat cu o cofă plină cu apă și un colac așezat deasupra.

Vătăjeii trebuiau să ridice colacul pe două bastoane iar mirele să treacă, de trei ori, pe sub el.

miri, trebuiau să privească, prin gaura colacului, către cele patru zări, să-l frâgă și să-l împartă tuturor nuntașilor prezenți.

După terminarea mesei organizată de părinții miresei, ridicarea zestrei și iertăciunea de după cununie,

se forma alaiul care mergea spre casa mirelui, moment cunoscut sub numele de calea albă.

Alaiul era deschis de vornicelul primar al mirelui, care se deplasa călare. Urma carul cu zestre în care stăteau mireasa,

lăutarii, nuna cea mare și două neveste cu lumânările de la cununie.

Veneau, apoi, mirele și vorniceii lui, cu toții călare, și, în cele din urmă, căruțele cu restul nuntașilor.

Pe parcursul întregii deplasări, cântecele lăutarilor erau însoțite de strigăturile, chiuiturilor și cântecele de bucurie ale tinerilor.

Sătenii pe lângă casa cărora trecea alaiul, îl întâmpinau cu flori, grâu și cofe pline de apă

aruncată în cale, în semn de prosperitate și binecuvântare pentru tinerii căsătoriți.