Original subtitles

Bună ziua. Controlul de frontieră. Paşaportul, vă rog.

Mulţumesc.

- Aceste lucruri sunt ale dumneavoastră? - Da.

- Şi, aceasta geanta? - Da.

Pot să o văd. Vă rog!

- Lucruri de toaletă - Da, sunt lucruri de toaletă.

E bine, mulţumesc. La revedere. Călătorie plăcută.

Mulţumesc.

- Unde suntem? - În Franţa.

În Germania.

S-a deschis vagonul restaurant.

Poftiţi să vă ocupaţi locuri în vagonul restaurant.

Poftiţi să vă ocupaţi locuri în vagonul restaurant.

Poftiţi să vă ocupaţi locuri în vagonul restaurant.

- Doriţi ceva? - Nu.

Bună seara, doamnă.

Aş dori o cameră cu baie şi vedere la parc.

Da. Avem o cameră frumoasă cu vedere în parc.

Vreţi să vă înregistraţi, doamnă?

- Da. Ce trebuie să fac? - În primul rând numele...

Prenumele...

- Scuză-mă, unde? - Prenumele aici, vă rog.

- Bună dimineaţa. - Bună dimineaţa.

Ea este convinsă că, poate să se descurce singură,

începe să creadă că se descurcă singură, mă înţelegi?

- Da, la fel cum se întâmplă cu Elizabeth. - Apropo, unde e Elizabeth?

La Baden.

- Mulţumesc. - Ce spuneai?

Ce?

A da, povestea filmului meu. Filmul meu...

Deci această femeie, Caroline,

cumpăra un bilet pentru ea descoperi...

Roma, Paris... nu contează pentru ea sau pentru mine.

Pot să-l fac oriunde.

Este o poveste psihologică despre o nouă femeie, m-ai înţeles?

Da, cred că este o idee foarte plictisitoare.

Oh, dragule.

Foarte plictisitor. E pretenţios şi absurd. Dar mai presus de toate, plictisitor.

De ce să nu devină un thriller?

Minunat. Perfect. Atunci te las pe tine.

Îmi pare rău, Herman, am început un roman.

Oricum, nu pot lucra. Vreau s-o văd pe Elizabeth.

Şi eu vreau s-o văd.

Ca termină cu baia, o s-o invit la masa de prânz. O să-i spun.

Nu e în baie, Herman. E la Baden Baden.

- La băi? - Nu este pentru băi, după ce a trecut...

Nu ştiu.

Nici este vorba de un bărbat, o ştii pe Elizabeth.

Oricum, este plin de germani. Oh, Doamne...

Îmi pare rău... îmi pare rău, Herman.

Şampanie, doamnă? Sănătate.

Da? Lewis? Nu e în Casino.

- Cât e ceasul? - Aici este ora două.

Nu, nu în hol.

În rochia mea de seară albă, dar tu?

Şi ochelarii?

Ce ştii de David? Îi e dor de mine?

Nu, eu nu sunt îngrijorată, nu în acest sens.

Asta nu este viaţă, Lewis, nu-i aşa?

Vreau sa spun, acasă.

Asta vreau sa spun. Nu acum, Lewis. La revedere.

Cred că... mai bine mergi la culcare, Catherine.

Da, dle Fielding.

La trei, vă rog.

- Am călătorit împreună, îţi aminteşti? - Am văzut că eşti peste tot.

- De fapt... Sunt un poet. - Oh... se pare ca e o viaţă grea.

Nu-i uşoară, aceste femei sunt dificile.

Şi dacă n-ar fi atât de dificile, nu va trebui să plătească.

- Îţi place ţinuta mea? - Aici nu e etajul trei.

Nu, e la ultimul etaj.

Ei bine, vreau să cobor. Cred că faci o greşeală.

Da, îmi pare rău. Nu mă descurc cu numere.

Mai e un lift.

De ce ai venit la Baden Baden?

Am venit pentru ape.

- Da? - Elizabeth, unde ai fost?

Lewis? Ce s-a întâmplat?

Nimic. Păreai ciudată. Încă pari ciudata. Unde ai fost?

- În baie. - Am sunat şi cu o jumătate de oră în urmă.

Am adormit în cadă.

- Elizabeth... - Vin acasă, Lewis. Mâine.

Mamă! Mamă! Mamă!

Închide ochii şi culcă-te. Dormi!

Închide ochii, închide ochii. Fi un băiat bun.

E în regulă, nu s-a întâmplat nimic.

Mulţumesc.

- Aveţi ceva german? - German?

- Făcut in Germania, o jucărie. - Nu, nu cred.

Japoneză.

Vă rog, împachetaţi-o.

- Mulţumesc. - La revedere.

Buna ziua!

Mami! Unde este darul meu? - Tu şi darurile tale...

Nu mă săruţi? Ei bine, aici e darul tău.

Un sărut puternic. Ăsta e mic.

Catherine?

Unde este domnul Fielding?

- Oh, Lewis... Dar ce faci acolo? - Am vrut să te surprind.

Nu-mi plac surprizele.

M-am interesat de mersul trenurilor de la Baden

şi era posibil să vii doar cu vaporul.

Niciodată nu călătoreşti cu avionul.

Nu m-ai lăsat niciodată să zbor. Îmi pare rău, nu fi supărat.

Ţi-am mai spus, nu-mi place să zbori.

E minunat, Lewis. Avionul merge foarte, foarte repede pe teren şi dintr-o dată...

şi aceasta este partea cea mai uimitoare, se ridică şi pluteşte...

şi aduc un fel de mâncare ciudată pe o tavă.

Ce sa întâmplat cu tine, Elizabeth?

Bună, Elizabeth.

Sunt un eşec total!

Eşti un nemernic, te duci pe coastă când vin acasă.

Bună seara.

- Bună seara. - E o noapte frumoasa.

- Foarte frumoasă. Cum e gradina? - Nu-i rău, cred că fosfaţii merg bine.

- Noapte bună, dnă Fielding. - Noapte bună.

Dar cu fructul a fost o dezamăgire, dar vom persevera.

Da.

- Iarna grea a distrus plantele. - Da.

Ce planuri ai acum, scri o nouă carte?

- Mă tem că nu citesc mult în ultima vreme. - Nu, un scenariu de film.

Adevărul este că nu merge la cinema. Ei bine... noapte bună.

Noapte bună.

- Ce s-a întâmplat? - Nimic. Am uitat ceva sus.

- Nu întârzia. - Aşteaptă-mă aici.

Buna ziua, ce mai faci?

Intră, intră.

Bună, Isabel.

Bună dragă, nu-mi spui ce ai făcut la Baden Baden.

- Nici mie nu mi-a spus. - Nu am făcut nimic.

Vezi?

Dacă ţi-ar fi spus, ar fi o mărturisire. Am căutarea pentru bârfe.

Am uitat, asta e treaba ta.

N-am spus lui James ce am făcut când m-am dus la Ibiza.

Ba ai făcut-o, ai spus tuturor. Chiar şi celor care nu vor să ştie.

Mulţumesc, foarte mult.

Cu plăcere.

Cel puţin James şi cu mine nu credem că rolul femeilor

este să sta acasă şi să spele chiloţi soţilor lor.

Ştii, Isabel, eşti cu adevărat o femeie enervantă.

Eşti, probabil, cea mai enervantă femeie din lume.

Adevăratul tău destin, este să enervezi.

- Sigur şi femeile aparţin lumii. - Are dreptate.

Ştiu că are dreptate, dar este foarte enervantă!

E de-a dreptul insuportabil

să aud aceste idei vulgare din gura acestei femei.

Nici un om raţional nu e atât de limitat. Nu ai dreptul să sacrifici oamenii.

Ca şi cum te-ai considera un model luminos în istoria gândirii umane!

Mai mult! Priveşti şi te lupţi ca să speli lenjeria murdară pentru cineva!

Deşi nu vrei să recunoşti nimănui că ai venit aici pentru a face acest lucru.

Lewis!

Eşti un porc dat naibii!

Aşa că, Elizabeth, mai bine plec.

Foarte bine, du-te dracului cu ziarul!

Oricum, ce faci acolo? Faci să apară în ziar viaţa oamenilor...

ca să momeşti publicul!

Nu îţi dai seama că te-a acuzat că ai fi avut o aventură în Baden!

Cum îndrăzneşte să vină aici şi să te acuze de infidelitate?!

Cum îndrăzneşte?!

- De ce nu invităm câţiva prieteni? - Cum ar fi? Pe Isabel?

Nu ştiu... Ted şi Marigold, Freddy şi Lulu, Stewart şi Jonathan.

Mereu aceeaşi poveste, oamenii pe care îi ştim deja.

Ei bine... putem invita persoane pe care nu le ştim.

- Ce părere ai? - Bine.

- Dacă nu vrei, nu o facem. - Cui îi pasă?

Dacă aşa vrei... Invită-i pe toţi, tot ce vrei.

Vom da o petrecere pentru un nou început.

- Chiar aşa? - Da.

Bine.

- Atunci am să-i invit. - Nu atât de curând.

Eşti în regulă?

Obosită.

Pari...

supărată.

Cum e cartea?

M-am oprit momentan.

- Fac un script pentru Herman. - Asta e bine, nu-i aşa?

E vorba despre o femeie care merge în Franţa sau Germania pentru a se regăsi.

- Franţa şi Germania... - Herman nu ştie încă cine îl va produce.

- Şi cum o să se regăsească? - Pleacă cu un tren şi acolo...

Am încercat să-l facă un thriller.

Este vorba despre...

nemulţumire.

Elizabeth...

Eşti nefericită?

Aş putea fi, dar simt că nu am nici un drept.

Herman a spus că Baden Baden e un loc interesant, diferit.

- Aşa a fost? - Diferit de ceea ce? De Weybridge?

"Aş putea fi, dar simt că nu au nici un drept..."

La naiba, vrei să-mi dea un procent?

Sunt gata să-ţi dau jumătate, ceea ce mai vrei?

Nimic, desigur. Ce este?

Este vorba despre o femeie nerecunoscătoare,

care e căsătorită cu un bărbat fermecător, inteligent şi cinstit.

Ea crede că soţul ei o împiedică să fie ea însăşi

şi se simte încătuşată într-o cămaşă de forţă

când ar trebui să fie la băi, bucurându-se de apele şi de a se regăsi.

Dar într-o dimineaţă se scoală şi se cufundă în disperare.

Dar soţul vine şi o salvează

şi apoi îşi dă seama că este într-adevăr un tip minunat.

Şi deasemenea, a jucat crichet pentru Anglia?

Cu toate acestea, nu mă pot gândi de ea...

Nu.

Poate că sunt cine crezi tu că sunt.

Ce altceva pot să te întreb? David este sănătos, cărţile se vând,

contul nostru curent e destul de sănătos,

acoperişul nu are scurgeri, casa este zugrăvită,

frigiderul este întotdeauna plin şi sunt fructe şi dulciuri în dulap.

Am 28 de perechi de pantofi în garderoba mea,

11 rochii de seară şi nu folosesc chiloţei.

Nu am mers cu autobuzul din 1959.

Am un cont la Harrods şi comand regulat la Oxham.

Deci, ce altceva pot să întreb?

Am fost invitaţi la cină, la fel ca pe vremuri.

Cine e Thomas Hursa?

N-am auzit de el.

Într-o scrisoare din Paris, spune că v-aţi întâlnit.

La Paris?

Nu, spune că v-aţi întâlnit în Baden Baden.

- Cum ai spus că se numeşte? - Thomas Hursa.

Oh, da... Ne-am întâlnit într-un lift.

- Într-un lift? - Da, într-un lift.

Pare a fi un admirator.

Un fan? Cât de ridicol!

Nu este un fan de-al meu. Din munca mea. Îi place romanele mele.

Speră să vină în Anglia.

- Cum arată? - Tânăr. Şi e poet.

- A fost noaptea în care te-am sunat? - Ce-a fost?

Ai spus: "A venit liftul!" A fost, atunci când v-aţi întâlnit?

Aşa-i.

- Spune-mi despre el. - De ce?

- Vreau să-l includ în romanul meu. - Oh, Dumnezeule binecuvântat...

- Ţi-a recitat vreo poezie? - În lift?

- De unde ştii care este un poet? - Pentru că aşa mi-a spus.

Ce etaj a fost... Apropo, eu sunt un poet?

Te-am sunat în camera ta.

A fost în baie.

În versiunea mea, ei vor se vor iubi.

În lift.

Cum ai ghicit?

Ştiu ce e în mintea ta.

- Nu, ştii, nu-i aşa? - Da, desigur.

Am plecat. Vă mulţumesc, domnule, a fost o surpriză.

Dl Field... sunt ani de când nu ne-am văzut.

De ani de zile, nimeni nu mă vede.

Ce se întâmplă dacă...?

- Ce se întâmplă dacă ce? - Şi dacă ceva. Ai înţeles?

E suficient pentru un moment de îndoială cu privire la lumea în care trăim.

Locuri ca acesta...

- Nu crezi? - Ce vrei să spui?

Ce vreau să spun?

Această cină îl va costa pe Herman aproape 150 de lire sterline.

Cât de mult veţi câştiga... E nevoie de 150 de lire sterline?

Bunicul meu...

curăţa coşuri săptămânal pentru 4 pence şi un bol de supă.

M-ai înţeles... Ce se întâmplă dacă...?

Ce faci, Miranda?

- Eu? - Numele tău este Miranda, nu?

Da.

Predă teologie comparativ la Sorbona.

- Filosofia. - Îmi pare rău.

Nu beau mai mult.

Exact... Întrebarea inevitabilă: Ce se întâmplă dacă...?

Pe tărâmul posibilităţii este o ţară teribilă.

Şi dacă altfel ar fi situaţia?

Ce se întâmplă dacă persoana iubita este un mincinos?

- Te-ai întrebat vreodată de ce? - Nu.

O fată sensibilă.

Tu spui că nu se va întâmpla cu mine. Asta e pentru că e un antrenament filosofic.

Dar alţii nu sunt atât de norocoşi.

Ipohondri, paranoici, romancieri.

Ei spun că se va întâmpla şi cu mine.

Adevărul mă poate lovi în faţă, într-o zi

şi acesta va fi sfârşitul existenţei mele precare.

Ţiglele de pe acoperiş se vor sparge, perdeaua din cadrul ferestrei va cădea,

iarba se va usca şi rodul va putrezi în fructe.

Uneori am ceva de poet.

Eşti un romancier, îţi imaginezi ficţiuni.

Pot să-ţi pun o întrebare personală?

Câţi bani faci o noapte?

- Poţi să joci acest joc? - Ce joc?

Ei bine, vezi tu, în curând... voi face dragoste cu tine.

Într-adevăr?

Vei vedea... există acum posibilitatea imposibil de a te sustrage.

Ce este?

Jocul este aceasta. În curând... o să traversăm ringul de dans...

şi pe uşa din spate... de un perete într-un colţ întunecat,

între tăvi de feluri de mâncare murdare şi grămezi de feţe de masă...

se va întâmpla.

- Imposibil de a refuza. - Refuz.

Nu poţi nega viitorul.

Ar trebui să ştii în meseria ta, filozofie.

- Oh, desigur. - Da, exact.

Şi apoi?

Ţi-am spus, e un joc.

La Sorbona facem lucrurile diferite.

- Ştii de Baden. Baden Baden? - Pardon?

Ştii Baden Baden? Nu?

Mă simt groaznic.

- Nu sunt surprinsa. - Îmi pare rău.

Lewis...

Lewis nu... Nu...

O să aflu, ştii... La naiba, voi afla!

Cât costă?

Cincizeci şi trei.

- Ştii Thomas, poetul? - Dylan Thomas?

Nu.

- Prietenul tău, Hursa. - Nu e prietenul meu.

Oricum e... E în Anglia.

- De unde ştii? - A telefonat.

- Oh, într-adevăr? - L-am invitat la ceai.

- De-ai făcut asta? - Am crezut că-ţi face plăcere.

- L-ai invitat azi? - Da, de ce nu?

Tu eşti cel mai răsucit, vicios, murdar...

- N-am crezut că te deranjează. - Ai făcut-o doar pentru a mă testa.

Ştiu cum îţi funcţionează creierul. Am citit scenariul dracului.

Asta-i doar o poveste.

Ei bine, nu voi fi acolo, nu vreau să-l văd.

Este o reacţie suspectată de a-l vedea singur într-un lift.

Reacţia mea nu e să se alăture jocurilor tale necinstite.

Oricum, nu a spus că vine, a spus că s-ar putea.

Ce?

Doar trece, pentru a-l vedea pe redactor lui, cred.

Aşa că a sunat, aşa cum a promis, în scrisoarea din Paris.

- Minţi. - Nu.

Nu a telefonat. Totul este o minciună.

Deloc.

Puteai fi mai inteligent?

David, du-te după minge.

De aceea trebuie să plec.

M-am gândit... dacă aş putea scăpa de toată lumea,

chiar şi de fiul pe care îl iubesc.

Încep să mă văd, şi mă cunosc cum sunt cu adevărat.

O femeile cum sunt toate în lume.

Ştiu că vei înţelege...

Pentru că eşti un poet.

Rahat!

Alo?

Cu doamna Fielding, vă rugăm.

Da, dnă Fielding...

Buna ziua.

- Lewis! - Da?

- Nu ai de gând să cobori? - De ce?

- Pentru ceai. - Ceai?

L-ai invitat pe Thomas, la ceai.

Ah, da...

Ei bine, el a spus că va veni.

- A spus că încerca, nu? - Da, da, a spus că va încerca.

Ei bine, atunci va veni. Acum am totul pregătit.

Ei bine... bine.

- La ce oră ai spus? - La... patru.

A întârziat.

- Poate că nu-i uşor să ajungă. - E doar patru şi zece.

Cu ce a spus că va veni, cu autobuzul, cu un taxi?

Nu ştiu.

Uite, asta e ridicol. Îmi pare rău că ţi-am creat probleme,

că l-am invitat, dar... practic, s-a invitat...

Ah... el este.

Poţi să-l primeşti în timp ce eu fac ceaiul?

Thomas Hursa. Sper că n-am greşit, am venit de la gară.

- E o casă frumoasă. - Da.

Mi-am ars degetele...! Dar tot am să-l iau, nu?

Mă bucur să te revăd.

Dl Hursa şi cu mine am fost în acelaşi hotel în Baden Baden.

Ne-am întâlnit în lift.

Nu am ştiut că eşti un fan al cărţilor soţului meu.

- Le-ai citit în limba engleză? - Nu, din păcate, doar în limba germană.

Cărţile mele nu au fost traduse în germană.

Ar trebui să ştie mai bine, Lewis.

- Lapte? - Nu, mulţumesc.

- Zahăr? - Nu.

Lămâie?

- Prefer un brandy? - Desigur.

Un brandy, Lewis.

Spune-mi, domnule Hursa,

ce vă place cel mai mult la cărţile soţului meu?

- Coincidenţa. - Coincidenţă?

Da.

Viaţa este plină de coincidenţe minunate şi extraordinare.

Uneori romancierii fiction par falşi, deoarece se crede

că coincidenţa e un eşec al artei.

Nu e interesant, Lewis?

- Ai telefonat de la gară? - Da.

- Apă minerală? - Nu.

Baden Baden, cum mai e acolo în acest moment?

- Oamenii îşi caută sănătatea. - Şi femeile?

- Da, multe. - Femei bogate.

Da, bogate.

- Plictisite de soţi, caută vindecare. - Da.

Sunt apele benefice?

Pentru unele lucruri. Pentru alte lucruri... sunt ale tratamente.

- Femei plictisita. - Femei plictisite, divorţate, văduve.

- Şi care e remediul? - O aventura în siguranţă.

Ah, da.

Dar locul ar trebui să atragă un anumit tip de tineri

disponibil, tolerabili şi lipsiţi de bani.

Şi ele nu ştiu?

Şi ele le dau acestor tineri... bani?

Cu maximum tact. Cu excepţia americanilor.

Femei americane spun: "Ţine aici şi cumpără-ţi nişte cămăşi."

Femeile englezoaice sunt cele mai romantice.

Aceste femei sunt nefericite, ce e aşa de amuzant în asta?

Ele nu sunt nici pe jumătate patetice sau demne de dispreţ că aceşti gigolo

care se învârt prin hoteluri mirosind a loţiune italiană.

Şi care prefera să fugă unul de celălalt, dar, desigur, nu au nici bani.

Jalnice, sunt de acord. Şi condamnabile.

- Pe de altă parte, eşti un poet. - Da.

Nu trăieşti din poeziile tale?

Sunt de multe ori invitat la ceai şi alte chestii.

Desigur, uneori trebuie să fiu îndrăzneţ.

De exemplu...

Care sunt planurile tale pentru cină în seara asta?

În afară de tine, nici unul foarte bun.

Ei bine, în acest caz, ar fi mai bine să rămâi.

Nu ţi se pare un pic cam egoist din partea ta

să laşi responsabilitatea de a avea grijă de tine, altora?

Nu responsabilitatea, doar alegerea.

De obicei, oamenii tind să fie prietenoşi.

Ce minunată de carne. Tu ai gătit-o?

Nu crezi că e un avantaj?

Oh, da, da. Aşa cred. Pe de altă parte...

Ce altceva?

- Elimină unele sarcini. - Greutăţi?

Presiune.

Ce vrei să spui? Ce ai spus?

Aceasta înseamnă că proprietarii sunt sub presiunea proprietăţii.

Frânghia care ţine totul, casa, locul de muncă, femeia. Nu-i aşa?

- Nu-i aşa? - Da.

- O nebunie, desigur? - Da.

Da.

Toate zilele sunt închiderea uşilor,

conectarea alarmelor şi controlul celor pe care îi iubim.

Ne jefuiesc propriile noastre vieţi, semnificaţiei vieţii.

- Da, dar tu nu trăieşti bine. - Nu, eu trăiesc cu greutatea posesiei.

Posesia a ce?

Dorinţă, dragoste.

- Nu fumezi din astea? - Da, o să fumez o ţigară.

Viaţa burgheză are compensaţii sale, nu-i aşa?

Ce ne-am face fără ele?

Ei bine, eu am să plec.

Sunt sigur că Thomas e dornic să-ţi vorbească despre cărţile tale.

Mă ierţi, nu?

Vă rog să nu va grăbiţi, dacă nu mai e vreun autobuz

până la miezul nopţii, Lewis poate chema un taxi.

Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai venit să ne vedeţi.

A fost mai mult decât agreabil, a fost fermecător.

Noapte bună doamnă Fielding.

Apropo, ce carte a soţul meu îi place mai mult?

Tom Jones. Desigur, am citit-o în limba germană.

Ei bine, veţi avea multe de spus despre asta.

Noapte bună, dragă.

Gluma este reuşită.

Mulţumesc că ai venit să ne vezi.

Ce naiba joci, Lewis?

Nu vreau să vadă casa.

- Asta nu e foarte ospitalier. - Nu vreau să fiu ospitalier cu el.

De ce te interesează?

Pentru că lumea e precum casa ta, ai o faţă de piatră.

Vrei să spui că e un parazit.

E un poet.

Crede că poeţi şi oameni ca ei nu trebuie să plătească.

Că sunt invitaţii de onoare din lume.

- Poate că ar trebui să fim toţi poeţi. - Da.

- Ce faci aici? - Asta e ceea ce mă întreb şi eu.

Din moment ce nu sunt autorul tuturor lucrărilor Henry Fielding...

ce te-a adus aici?

Oricum, dacă am să-l includ în scriptul meu am să aflu ce caută.

Vino aici!

Mmm... i-e foame.

Apropo, ce e asta?

Joachim: Şi în tot acest timp au fost furat din viaţa ta.

- Am căutat asta o săptămână. - Am fost într-o florărie.

- Sherry? - Da.

E un sherry bun.

Din curiozitate, ai spus vreodată mulţumesc?

Sunt foarte recunoscător, vă mulţumesc foarte mult.

Sunteţi foarte generos.

Foarte prietenos. Sunt totdeauna îndatorat ţie.

E bine aşa?

Da.

Trebuie să fi recunoscători că ai totul?

Tu trebuie sa fii cel care ar trebui să fi recunoscător.

Dar, desigur, îţi voi spune, dacă doriţi.

Cred că va fi foarte plictisitor.

Pe de altă parte, nu foarte ofensiv, dacă vrei ceva în schimb.

- Ştii dactilografiere? - Un pic.

Bine. Poţi fi secretara mea.

- Voi primi un salariu? - Sunt doar câteva litere.

Lucrările mele sunt dactilografiate la o agenţie.

Bine, cinci lire sterline pe săptămână pentru cheltuieli.

- Voi avea maşină de scris electrică? - Nu.

- Îţi pot folosi maşina? - Nu. E un loc de muncă, nu o vacanţă.

Ştiu că ai venit să-ţi petreci o vacanţă gratuită.

Doar nu ai venit aici pentru a discuta despre munca mea.

La naiba cu Tom Jones...

- Oh, sunt groaznic cu nume. - De fapt, habar n-ai.

- De fapt... Am citit asta. - Oh, da?

Extraordinar de bună. Îmi place.

Caracterul femei... e impresionant.

Cred că aveţi o mulţime de percepţii.

Într-adevăr? Ei bine, mulţumesc.

Foarte amabil.

"Înainte de naşterea fiului nostru, eram liberă.

Soţul meu e un scriitor, aşa că am putut merge oriunde.

Am facut cele mai minunate călătorii.

Roma, Paris, New York, California.

Desigur, îi ştiu lucrările, dar numai din traduceri.

Mi-ar plăcea să aud una din poeziile tale.

- Mi-ar plăcea să aud poeziile. - Dar nu înţelegi limba germană.

- Sunt poezii de dragoste? - Nu.

Poate aceste poeme nu există.

Poate nici nu eşti un poet.

În paşaportul meu spun că sunt.

Sunt obişnuit cu scepticismul.

Care ar putea crea limite.

- Eşti ocupat? - E doar o invitaţie.

Oh, petrecerea aia nenorocită.

Ei bine, ai o mulţime de timp pentru asta.

Apropo, aş prefera să nu-i ceri lui Catherine

să te servească cu băutură.

- ea e aici pentru a avea grijă de David. - Nu i-am cerut.

Dar, desigur, nu-i voi cere.

Micuţul stârnit furia tatăl său cu gângăvi lui,

astfel încât a pus în foc şi i-a micşorat chipul.

- Ce altceva, continuă. - Mama a spus:

Oh, aşteaptă o clipă, asta e exagerat.

- Ce înseamnă? - E umor britanic.

Ah...

Şi asta este un altul.

Săracul unchiul Joe, a plecat. Ştii? Să se odihnească printre stele.

Mi-e atât de dor, atât de mult. El avea trabucuri atât de bune...

Bună...

Ce faceţi?

Ah, sunteţi la lectura unor poezii frumoase. Pot să rămân?

Desigur.

De ce spui mereu asta?

Pentru că nu aş rămâne, dacă nu mă vrei.

David!

David!

Până când nu are un copil...

nimeni nu îşi dă seama ce înseamnă

responsabilitatea de a-l ţină în viaţă.

David este sănătos.

Nu e vorba numai de boală... Sunt prize electrice, foc,

apă, foarfece...

Într-o zi vei decide că este un băiat destul de mare

pentru a sta singur în cadă

în timp ce mergi după un prosop.

Într-o altă zi, vei decide că destul de mare pentru a folosi foarfecele.

Pe urmă este bicicleta, de pe care poate cădea şi să-şi rupă capul.

Şi dacă asta nu se întâmplă, într-o zi va deveni destul de vârstnic

pentru a merge la colţ pentru a lua o scrisoare.

Şi din risc în risc, trăieşti alături cu moartea.

Înainte să-l nasc, am fost... mult mai liberă.

Într-un fel...

Copii minunaţi... sunt cele mai răi.

Poate din cauză că au fost iubiţi.

Dacă ei nu ar fi atât de fermecători...

m-aş simţi mai liberă.

Cearceafuri curate.

- M-am gândit să merg la film. - Bine.

Am invitat-o pe Catherine.

Sper că e în regulă.

Da, de ce nu?

Are după-amiază liberă şi de ce să n-o lăsăm.

Îmi pare rău să întreb, dar nu mi-ai dat salariul.

Ah, da... desigur. Scuză-mă.

Ia asta pentru acum, mă duc la bancă dimineaţa.

Vă mulţumesc, foarte amabil, foarte amabil.

Vă sunt foarte recunoscător. Noapte bună.

- N-ai spus că-l plăteşti? - E secretara mea.

- Cât de mult? - Cinci, pentru cheltuielile lui.

Ei bine, e deja prea mult, nu?

Intră în această casă cu minciuni, mănâncă mâncarea, bea brandy-ul,

seduce bona, scrie trei scrisori şi îl plăteşti!

Nu o seduce, nu?

- De unde să ştiu? - O duce la cinema.

- Ai doar sex in minte. - Tu ai. Vreau să plece.

- Ei bine, atunci spune-i. - Tu l-ai invitat, tu să-i spui.

Nu sunt doar sigur că vreau să plece acum.

De ce nu? Ce este, pentru ce îl plăteşti?

Este destul de eficient.

Înţeleg! Ei bine, dacă tot îl plăteşti cinci lire sterline pe săptămână...

va trebui să mă ajute şi pe mine!

Să te ajute la ce?

La cumpărături!

Uneori, când mă reîntorc acasă,

mă aştept să văd ambulanţe, maşini de pompieri şi maşini de poliţie.

Viaţa mea e prea confortabilă.

Da, eşti norocoasă.

Dar odată ai fugit de el la Baden Baden.

Mi-e ruşine de asta.

- I-am abandonat pe Lewis şi David plece. - Nu e atât de groaznic.

Obligaţiile faţă de David şi Lewis sunt lucruri care au fost impuse.

Nu putem scăpa toţi de responsabilităţile noastre.

- Responsabilităţi? - Da, responsabilităţi.

Eu nu sunt împotriva ta.

Şi eu, am fugit.

Ai responsabilităţi?

Nu chiar.

Eşti dragostea vieţii mele.

Mamă, mamă!

Se duce Catherine, nu-ţi face griji...

Îmi pare rău... Îmi pare rău... îmi pare rău.

E-n regulă, Catherine.

De câte ori ţi-am spus să nu stai pe pervaz?

Nu râde când îţi vorbesc. Ce-ai făcut e foarte rău!

Un lucru foarte rău!

- Aprilie. - Aprilie.

- August. - August.

Ştii ce-ai făcut? Îţi dai seama ce-ai făcut?

Ar fi putut să moară, curvă proastă!

Şi tu... un oaspete în casa mea!

Vino, pleacă de aici!

Îmi pare rău, dragă.

- O altă linguriţă? Nu? - Nu te duci la film în seara asta?

Nu pot, i-am dat toţi banii la Catherine.

Eşti liber, poţi face ce vrei.

- Noi mergem la o petrecere. - Nu putem să mergem?

Nu avem o bonă.

- Voi sta cu David. - Da, da.

Nu vreau să merg.

Dar eu aş vrea.

Ei bine...

atunci veţi merge voi doi.

M-am săturat de filme străine, nu-i aşa?

Da.

Sunt prea multe filme americane.

- Poate că nu a fost o idee bună. - Puteai să mergi la petrecere mai bine.

Nu, e ca de obicei, mereu sunt aceleaşi feţe.

Chiar vrei să mergi?

- Vrei să mergi acasă? - Nu.

Nu vreau să mă întorc.

Mi-e foame.

- Arăţi bine. - Mulţumesc.

- Dna Field, ce plăcere! - Fielding, Luigi. Adică, Enrico.

- Vrei ceva de băut? - De ce nu?

De ce nu?

- Ce ai vrea? - Ce vei lua?

- Vodka Tonic fără gheaţă, te rog. - De două ori.

- Semnaţi. - Mulţumesc.

Îmi pare rău, dar e singurul loc unde pot semna.

E frumos.

Mulţumesc mult.

- Haide, de ce nu dansezi? - M-am folosit de asta pentru a trăi.

Atunci ar trebui să o faci bine.

Nu pot sa cred...

Elizabeth Fielding cu un bărbat care nu e soţul ei!

Isabel!

- Unde e Lewis? - E baby-sitter.

Îmi place asta.

- Acesta e Thomas. - Adorabil. Cine eşti tu?

E poet.

Incredibil! Ei bine, arată foarte bine să fie un poet.

Asta e tot ce faci?

Am o afacere, şi, uneori, am şi alte afaceri.

- Şi, uneori, nu ai afaceri. - Scuze, acesta este George.

Ne-am întâlnit într-un loc cu jocuri de noroc.

Exporturi sau importuri.

- Cred că e un fel de gangster. - Oh... Ce mai faci?

Un prieten de-al meu te caută.

Mi-am uitat prieteni vechi.

Aşa am auzit.

Vă cunoaşteţi?

Sigur. L-am cunoscut pe Thomas, pe când era un dealer.

- Vreau să dansez. - Cred că adorabil poetul tău.

Crezi că s-au gândit că eşti iubitul meu?

Nu crede. Ştie că nu sunt.

Prietenii tăi te cunosc.

Dacă aş fi fost iubitul tau, n-ar fi permis să fiu văzut aici.

Acest lucru se face în maşină, in camere de hotel.

Sunt precaută.

Mici sărutări în întuneric şi pretinzi că nimic nu s-a întâmplat.

- Dacă aş fi cu adevărat libera... - Toţi suntem liberi.

Dar am obligaţii, am un fiu.

Ai un fiu, da.

Şi un soţ şi o casă şi orice altceva.

- Asta-i o insultă. - Nu am nici un interes să te insult.

Pentru că acum ai nici un interes în mine?

Pentru că trebuie să plec.

Ce vrei să spui?

Trebuie să plec din casa ta, şi din Anglia.

De ce?

E timpul. Şi Lewis satul.

- Când? - Imediat.

- Cred că-i cel mai bine. - Mâine?

În seara asta.

- Ce vrei să spui? Dar de ce? - Haide.

Haina mea.

Care e haina dumneavoastră, domnule?

- Care e haina, domnule? - Nu am.

Nu-ţi cer să mă iubeşti.

A fost o neînţelegere.

Ştiu că niciodată nu plăteşti pentru nimic.

Dar de data asta... o vei face.

Eu voi plăti.

Poetul meu...

Intră.

A venit un tip, i-am spus să nu te deranjeze.

A întrebat de Thomas.

I-am spus că a plecat, şi nu ştiu unde e.

- Am făcut bine? - Cred că da, cine a fost?

Nu mi s-a părut a fi un poet.

Cred că nu vei ştii niciodată ce ţi-a furat din cameră.

Nu a fost nimeni.

Nimeni? Cu un costum de Yves St. Laurent?

Te-ai uita vreodată în valiza?

Nu fi ridicolă.

- Trebuie să ai nişte bani. - Nu, n-am nimic.

- Acţiuni, obligaţiuni? - Lewis a făcut totul.

- Bijuteriile atunci? - Am unele, dar nu le-am adus.

Eşti nebună. Eşti o femeie nebună.

- Din ce crezi că vom trăi? - Din ceea ce ai trăit întotdeauna, cred.

Am trăit mereu singur.

Lewis?

- Buna ziua! - Buna ziua.

Vrei ceva de băut?

Nu mai sunt enervantă?

Whisky?

Da.

- Ai vreo idee unde sunt? - Nu.

Un prieten de-al meu, spune că îl caută anumite persoane.

- Pe Thomas? De ce? - Să-l omoare, cred.

De ce nu?

Cine sunt aceste anumite persoane!

Serios? Să-l omoare?

E posibil să aibă ceva de dat socoteală.

Şi ce mai faci?

Ei bine, un pic singur noaptea, atunci când mă duc la culcare.

Este într-adevăr oribil.

Nu pot lucra.

Trebuie să pun lucrurile în loc înainte de a putea face ceva.

Totul la locul său.

Ştiu că tu crezi că se va întoarce.

Se va întoarce ca şi când nu s-a întâmplat nimic...

Şi probabil, totul va fi bine.

Elizabeth nu are curajul să fie aşa de independentă.

Ce te face să crezi că se va întoarce?

Pentru Elizabeth, Thomas e libertatea, care-o face să se simtă sexy.

Oamenii dau prea multă importanţă la sex.

Şi este ceva care nu merită de a pleca de acasă.

- Bani, bani, bani! - Eşti nebună.

Aceşti bani ne vor ajunge pentru trei zile, şi apoi?

Oamenii obţin întotdeauna bani!

Ştii de ce te iubesc. Pentru două lucruri.

Eşti un poet blestemat. Şi un bastard poetic.

- Poftim. - Mulţumesc.

- Am găsit un loc. - Un hotel?

O cameră.

- Ai de gând să mă vezi acolo? - Desigur, dacă doreşti.

Nu te va face fericită.

De ce nu faci o altă livrare ca în alte zile?

A fost bine.

E riscant. E din ce în ce mai riscant.

- Du-te acasă. - Nu.

Lewis te caută.

Când am fost întrebat, le-am spus că sunt un poet.

Mi-a plăcut asta. A fost elegant.

Aceste doamnelor romantice...

Le-am oferit placerea, dar nu au luat nimic de la mine.

Eu nu sunt una dintre ele, nu?

Femeia engleză a fost cea mai romantică.

Dar ea şi-a dorit să fie, totul.

- Cât de multe timp vei sta aici? - Doar două sau trei zile.

- Locuiţi în New York? - Da, în Sutton Place.

- În Sutton Place? - Da, ştiţi unde e?

- E foarte scump. - Asta nu este o problemă pentru mine...

Cine naiba eşti? Ce faci?

- Te urmăresc. - De ce?

Nu te urmăresc să-ţi fac rău.

- Îl vrei pe Hursa. - Da.

- Asta e afacerea ta. - Da.

- Nu ştiu nimic despre el. - Nu.

Nu vreau să fie responsabil pentru moartea nimănui.

Moarte? Oh, nu. Dl Hursa a câştigat la loterie în Irlanda.

Şi ministrul Sportului a Republicii Irlandei,

m-a însărcinat să-l găsesc pe domnul Hursa

şi să comunic de averea lui.

Dacă veţi continua să mă urmăriţi, voi merge la Calais. E atât de simplu.

Respect sentimentele tale, desigur. Ei bine, poate data viitoare.

- Nu înţeleg nimic. - Bine.

Dl Swan şi cu mine suntem în afaceri împreună.

Aţi adus... sacul tău?

E un băiat foarte bun. L-am întâlnit prin soţia mea.

- Ce afacere este, domnule Swan? - Bani.

Chiar aici?

Din păcate, nu.

- El m-au urmărit până aici. - Aşa m-am gândit.

Ce ar trebui să fac?

Să căutaţi un alt secretar.

- De ce eşti aici? - Am venit să te iau acasă.

De ce?

- Pentru că te iubesc. - De ce mă iubeşti?

Ma sunat şi mi-a spus unde să vin.

Nu vreau să te simţi obligată să te întorci.

Nu.