All language subtitles for 8practici.apicoleRO

Considerată o ființă complexă, ce poartă în sine măiestria creației,

albina s-a bucurat, de-a lungul timpului, de întreaga prețuire

și admirație a oamenilor de pretutindeni.

In folclorul mitologic românesc, albina este considerată
o insectă sfântă

care a ajutat la crearea lumii alături de Dumnezeu

sau care s-a născut din lacrimile Maicii Domnului,

când aceasta plângea moartea lui Iisus Hristos.

Existența ei în spațiul românesc este atestată documentar

încă din secolul al V-lea î.Hr.

Se pare că numărul lor era într-atât de mare încât Herodot - părintele istoriei,

afirma că ținuturile de la nord de Istros sunt ocupate de albine

și, din pricina acestora, locuitorii din Tracia nu pot merge mai departe.

Pentru bucovineni, albinăritul sau stupăritul a fost și a rămas o ocupație importantă.

El s-a dezvoltat de la albinăritul primitiv ( bârcuit ), ce consta în vânătoarea albinelor

sălbatice și culesul mierii din natură, la utilizarea stupilor confecționați

din nuiele sau paie împletite, din trunchiuri de copac numite știubeie,

mai târziu, a stupilor sistematici și, în cele din urmă, la folosirea tehnicilor moderne.

În calendarul popular, albinăritului îi sunt dedicate, pe parcursul anului, mai multe sărbători.

Anul apicol debutează în ziua de 17 martie, ziua Alexiilor, când se crede că toate insectele, numite gujulii,

și alte viețuitoarele care au iernat sub pământ revin la viață.

Conform tradiției, acestea aveau nevoie de o zi în care să-și recapete energia

după perioada de ședere în frig și întuneric și nu trebuiau deranjate nici măcar pomenindu-li-se numele.

Iar, dacă lucrul acesta nu putea fi evitat, de Alexii trebuia să li se spună „domn” sau „doamnă”.

Dacă era îndeajuns de cald, de Alexii se reorganizau stupinele în cadrul unui ritual arhaic

care cuprindea aprinderea focului viu prin frecarea a două beţe de brad foarte uscate,

aţâţarea focului la intrarea în prisacă, trecerea știubeilor prin fum şi aşezarea în locul de vărat,

purificarea lor cu agheasmă şi tămâie, înlăturarea spiritelor rele cu zgomotul făcut de „fiarele” cu care se înconjura stupina

şi aşezarea crenguţelor de salcie, numite mâţâşori, sfinţite cu un an înainte, în Duminica Floriilor, pentru atragerea manei.

Mai apoi, pe 20 iulie, în ziua când era celebrat zeul solar, Sântilie, se organiza recoltarea mierii numită retezatul sau tunsul stupilor.

După retezat, erau organizate mese festive însoțite de practici ritual-magice

New Captionpentru prosperitatea prisăcii și de adevărate petreceri, cu joc și cântec, ce durau, uneori, până a doua zi dimineața.