Original subtitles

Sincronizarea, traducerea (după sonor) și adaptarea: NoOne : 16 aprilie - 07 mai 2016

Aripile gloriei

Beatles: Suntem mai faimoși decât Iisus

Aripile gloriei Viața mea de Cesar Valentin

Mă scuzați... Îmi puteți da adresa "Hotelului Imperial"?

"Hotelul Imperial", unde e?

La ce bun? Nu-ți place aici? E acolo.

N-o să intri. Îți pierzi timpul.

E rezervat tot. De cei ce vin la festivalul de film.

Valentin! Valentin! Valentin! Valentin! VALENTIIIIIN!!!

Domnule Valentin, ce ați discutat cu Papa în audiența privată?

Am discutat noile idile, posibilele divorțuri și ultimele bârfe de la Hollywood.

40 de minute?

Am încercat să discut și subiecte mai spirituale dar Sfântul Părinte a refuzat.

Domnule Valentin, care e părerea dvs. legată de glorie?

Nu înseamnă pentru mine atât de mult pe cât credeți și are și o parte negativă.

De exemplu...

Anul trecut, jucam la teatru "Otello".

Când am pășit pe scenă publicul a început să aplaude și să scandeze.

Și nici nu deschisesem gura.

Cu siguranță publicul nu-mi aplauda rolul din moment ce nu-l puteam juca din cauza zgomotului.

Așa că mă aplaudau pe mine drept o persoană faimoasă.

Valentin primea toate aplauzele în timp ce sărmanul Otello stătea și aștepta sperând ca ei să tacă.

Ce tip de interpretare preferați?

Mă lipsesc de actori care mormăie, bolborosesc și se bâlbâie de parcă au ros tranchilizante ani întregi

și când văd o cameră de filmat parcă vor să se-ascundă sub covor

dar trebuie să disprețuiești camera, e doar o bucată de sticlă și de metal, trebuie să controlezi cadrul

pentru a domina spațiul.

Sau exact pe dos, trebuie să domini spațiul și să controlezi cadrul.

Ce credeți despre cinema-ul britanic?

Ce idee bună...

- Vă pot da adresa fan-clubului. - Nu mă interesează așa ceva.

Dacă ține de afaceri discuți cu mine altfel...

- Lasă un mesaj și-l va primi. - E o problemă personală. Trebuie să discut cu el.

- De ce nu-i scrii o scrisoare? - I-am scris 10 și n-am primit niciun răspuns...

- Te rog, îl chemi acum? - Nu e aici în acest moment.

Bine, aștept. Când revine?

Nu-l poți vedea. Are întâlniri toată ziua și mâine pleacă la prima oră. E imposibil.

Hei! Hei!

Domnule Valentin. Așteaptă. Te rog.

Trebuie să vorbesc cu tine. Trebuie să vorbesc cu tine.

- Aici e poșta ta. Mai ai nevoie de ceva? - Nu, mulțumesc Walter.

Camera doi. Fii gata.

Tu, cu lumina, cum ies din mașină...

- ... trebuie să-i urmărești, da? - Bine, bine. Nu te ambala.

Domnule Valentin! Domnule Valentin!

Domnule Valentin! E foarte important. Domnule Valentin, te rog...

Cu dragoste de la Valentin.

Pentru Dumnezeu, faceți ceva!

Camerele pe acel om! Puneți lumina pe el imediat!

Nu pierde timpul!

Da, e bine. Îl văd. Camera 3, camera 5, perfect.

Vă rog, faceți liniște!

Bine ați venit domnule Valentin. Vă așteptam.

Veți primi un minunat apartament la etajul doi. Unul din cele mai bune pe care le avem.

Suntem deosebit de bucuroși să vă avem aici.

Semnați aici, vă rog?

- Pot să fac ceva pentru dumneavoastră, chiar acum? - Da, vreau să-mi schimb hainele.

Veți găsi orice aveți nevoie. Ne-am gândit la tot.

Vă doresc ședere plăcută.

Scuzați-mă, îmi puteți spune în ce an suntem?

1966.

1966...

Deja.

- Numele, te rog! - Norman Eliot Trigorin.

Nu pari a fi înregistrat aici. Ce ai făcut înainte?

- L-am ucis pe Cesar Valentin. - Ah, tu ești acela...

Dar ești aici cu numele de Smith. Brian Smith. Așa e?

- Da, e numele meu adevărat. Celălalt e pseudonimul literar. - Așa, Brian Smith.

Cunoscut și ca Norman Eliot Trigorin.

Cheia ta.

Minunat, da, frumos! Da, minunat!

Frumos, da, frumos. Fantastic...

Domnule Smith, am prosoape curate pentru dumneata.

Le poți lăsa în camera mea? E deschis.

Cine-i boul care tot fură afurisita de creta?

Uite ce-a mai rămas...

Baldesari, nici cele mai vicioase personaje din romanele mele nu folosesc un asemenea limbaj.

Du-te naibii tu și romanele tale.

Chiar nu are rost să te plângi în acest fel.

Și este absolut irelevant că nu poți lucra într-o cameră mică.

Ar trebui să te bucuri că mai ai o cameră.

- Ai 10 secunde să evacuezi locul ăsta. - Așteaptă puțin, te rog.

E un loc foarte ciudat, nu-i așa?

Te vei obișnui. Așa cum am făcut-o cu toții.

Apropo, numele meu e Frisch.

Erica Frisch.

Doctor Frisch? Acea doctor Erica Frisch?

De asta-mi păreai cunoscută.

- Al cui e copilul? - Acela e copilul Lindbergh.

Copilul Lindbergh, spuse dr. Frisch, și copilul ucis cu sadism se plimba în fața ochilor mirați ai lui Smith.

Ești scriitor?

Mi-am încercat mâna la multe.

Puțină poezie... știi... nuvele și alte chestii.

Au publicat ceva. Din cele vechi, nu cele bune.

- E greu să izbutești. - Dar probabil ești faimos acum. Altfel n-ai fi aici.

De fapt, faima de care te bucuri acum pe pământ îți dă privilegiul de a fi pe această insulă.

Din când în când se face o selecție și dacă ai fost uitat pe pământ... valea de-aici!

În ceața uitării ca toți cei care trăiesc și mor neștiuți de nimeni.

Și unde suntem? Ce e acest loc mai exact?

Aș vrea să-ți pot spune.

O cameră de așteptare? Purgatoriul? I-ai putea spune chiar și iad.

Cei mai mulți din noi ne temem mai mult de uitare decât de moarte.

- Și bătrâneii unde sunt? - Cine?

Shakespeare, Galileo și Mozart. Ei unde sunt?

E o întrebare bună dar aici logica nu-și are sens.

Nimeni nu pare să stea aici o eternitate.

Și cine spune că asta e singura insulă și singurul hotel?

Dar cum să cred că sunt mort? Sunt tangibil. Nu sunt singur. Pot auzi vocea ta.

Dar da, ești mort.

Suntem toți morți. Realitatea asta e o iluzie.

- Și aceea e Lassie, probabil. - Da, faimosul câine din filme.

Și ea e moartă.

Și, ce ai făcut ca să devii faimos, domnule Smith?

Am ucis unul din cei mai mari actori ai zilelor noastre.

Chelner!

Chelner!

- Da domnule. - Ce e zgomotul ăsta?

Stelele rock au sesiunea de improvizații, domnule.

E o porcărie gălăgioasă. Spune-le să tacă.

Toți oaspeții noștri sunt liberi să facă orice doresc, domnule Valentin, cât timp sunt aici.

Bine, mă duc în camera mea și aștept să găsesc acolo o sticlă de whisky și o găleată cu gheață.

Sigur domnule.

Trage.

- Hemingway? - Da, e și el aici.

- Și? Continuă. - Nu-mi vine să cred că pot să discut cu el.

Nu ai mai multe șanse aici decât ai fi avut pe pământ.

Dacă-l vedeți pe flăcăul ăla Smith spuneți-i că vreau să vorbesc cu el.

Bineînțeles, domnule Valentin.

Hei, tu!

Cât e ora?

Discul ăsta solar mă scoate din minți.

Uită-te la umbra asta tembelă. Nu se mișcă deloc.

Nu știi niciodată dacă e zi sau noapte sau cât vor dura lucrurile.

Așa că cum poți ști data în văgăuna asta?

Bianca!

Te așteptam.

Te văd... te miros... te aud... draga mea.

Bianca, știu unde ești.

Mișcă-ți fundulețul...

Bianca, aleargă pe măsura pasului meu de bolnav...

Sunt cardiac...

Ajută-mă nenorocito!

Îmi pare rău.

Bianca!

Te voi mânca!

Cine ești?

- Nimeni important. - Serios?

Ei bine domnule nimeni important de ce m-ai ucis?

- Nu știu. - Nu știi?

Nu știi de ce m-ai ucis...

Nu cred că-mi place să fiu ucis fără motiv așa că te vei gândi la unul.

- Acum. - Te-am prins!

Ticălosul! Ticălosul naibii!

Trebuie să fie domnul Valentin.

Ador poveștile despre tine.

Mai ales cea cu tânăra actriță ce te-a mușcat atât de violent în timpul unui sărut încât ți-a sângerat buza.

Când a fost întrebată de ce a făcut-o a spus:

"Am făcut-o pentru că dl. Valentin intenționat m-a făcut să simt dorința sa sexuală"

"cu scopul de a-mi uita replicile în fața camerei de filmat."

- E adevărat? - Ne-am cunoscut?

Numele meu e Merrick. Horace T. Merrick. Fără-ndoială ai auzit de mine.

Horace T. Merrick?

Ah da. Premiul Nobel pentru literatură. Nu ești tu cel ce nu l-a luat?

Dimpotrivă. Eu sunt cel ce l-a refuzat.

A fost felul meu de a protesta față de decizia juriului ce a ignorat complet una din cele mai

extraordinare contribuții în literatura mondială.

Cea mai emancipată creație a secolului din punct de vedere sexual: "Sfârșitul gravitației".

"Sfârșitul gravitației"?

Știu...

Povestea unui tânăr așteptând un telefon de la mama sau iubitul său... care din ei?

Fratele care era iubitul său.

Așa e.

Apelul n-a venit, tânărul a adormit pe canapea și când s-a trezit tot nici un apel și toate astea

comprimate în doar 400 de pagini, uimitor!

Simplitatea minții unui actor este... fascinantă!

Ar putea ieși un roman.

- Un roman foarte scurt. - Și cât ar avea? Doar 200 de pagini?

Barbarilor! Barbarilor! Cum îmi puteți face asta?

Nici măcar nu m-ați înștiințat. Nu plec. Nu plec.

Nu plec. Nu plec nicăieri. Ai grijă!

Îmi zgârii tabloul. Dă-i drumul.

Știu pe cine căutați!

Nu vor scăpa, trădătorii! Știu... știu eu...

Scuză-mă!

Cred că ai pierdut... ăsta.

E frumos... dar nu e al meu.

L-am găsit în labirint, după ce ne-am ciocnit.

Probabil aparține altcuiva.

Când cineva îți oferă un cercel pe niște scări, ce înseamnă?

- Ce anume? - În vise.

- Împărtășirea fericirii? - Înțeleg...

- Crezi că e o prostie să vorbești de vise? - Nu, nu cred dar ăsta nu e un vis.

Mulțumesc... oricum.

Ce ai pățit?

M-au mutat în pod ca pe o mobilă veche.

Atunci faima ta pe pământ se stinge rapid, din păcate.

E imposibil.

Picturile mele... sunt frumoase ca la-nceput.

Da, dar publicul vrea în permanență ceva nou.

Nu și în cazul meu.

E imoral.

Îți spun eu ce e.

Încearcă să-mi distrugă numele. Și arta mea.

Cine încearcă să te distrugă?

Nu pot să-ți spun numele tuturor

dar sunt sigur că Salvador și Pablo sunt printre ei.

Înțeleg.

Dacă ar fi o scenă de seducție și eu aș spune ceva teribil de răsuflat precum...

"Muzica asta mă atinge" ce ai spune?

- Îți place? - Ar fi un răspuns excelent.

- Da sau nu? - Ce?

- Cântecul ăsta. Îți place? - Muzica asta chiar mă atinge.

- Ești actor? - Da. Și tu?

Pe mine m-ai auzit cântând.

- Ai o voce minunată. - Mulțumesc.

Îți plac jocurile?

Sigur că da. La ce joc te gândești?

Un joc de fugărire.

Care sunt regulile?

- Tu începi și eu te fugăresc. - Tu mă fugărești?

Da. Fugi.

Să fug?

Da?

- Glumești, așa e? - Hai, aleargă.

Domnule Zlatogorski?

Suntem bucuroși să vă informăm că pe pământ există un nou interes față de operele dumneavoastră.

Nu doar în Rusia.

Poeziile sunt traduse și publicate în întreaga lume.

Avem onoarea să vă mutăm într-un apartament elegant de la etajul al doilea.

Îmi deranjați liniștea doar pentru a-mi spune tâmpenia asta...

Nu vedeți că lucrez? Plecați, lăsați-mă-n pace.

Dar succesul dumneavoastră mondial face imperativă mutarea la etaj.

Nu-mi pasă. Stau unde sunt.

Nu atinge aia... sau îți rup oasele.

Sunt un poet rus.

Ascultă și repetă! Stalin a ucis revoluția!

Arta. Milioane de vieți.

Dar eu l-am sfidat întotdeauna!

Credeți că mă tem de voi?

- Hai să vorbim despre ceva. - Da. Da. Minunat.

- De ce ai murit, draga mea? - Mi-a fost ruptă inima.

Cu bărbații e întotdeauna aceeași poveste. Te folosesc. Te mint.

Te imploră să stai și-apoi te părăsesc pentru alta.

- Ei ar trebui să moară cu inima ruptă. - Nu a fost un bărbat.

- Dar tu? - Am fost executat.

O, ce groaznic.

- De ce au făcut o faptă atât de oribilă? - Am ștrangulat 23 de femei.

Iar încep.

Nu pot veni cu ceva original?

Ți-am zis că se va întâmpla așa ceva. Dar n-ai vrut să asculți.

Eu? A fost vina lui!

- N-ar trebui să calce trandafirii. - Cui îi pasă de trandafiri?

- Ce ziceți de rochia mea? - Taci din gură. Cui îi pasă de ea?

Abia aștept să văd ceva acțiune.

Să vă ia naiba, porci capitaliști! (ger.)

- Muriți! (ger.) - Vino, repede. (ger.)

- De ce stați? Să mergem! - Las-o baltă.

Nemți ticăloși.

Ce faci?

- Mi-am pierdut cercelul. - Ce?

- Cercelul. - Delfinul cumva?

Da. De unde știi?

L-ai găsit.

Mulțumesc.

Stai. Să stăm puțin.

Te rog.

- Cum te numești? - Smith. Brian Smith.

- Ne-am cunoscut pe scări. - Pe scări? Dar care scări?

Uite, te-am văzut în labirint. Ne-am ciocnit, poate nu-ți mai aduci aminte.

Acolo am găsit cercelul.

Apoi te-am văzut pe scări și mi-ai spus că nu e al tău.

După aceea am început să te caut.

- Din cauza cercelului? - Din cauza ta.

- Nu, te rog, stai. - Trebuie să plec. Să ne-ntâlnim la seră.

Nu e simplu. De unde să știu când vei fi acolo dacă nu e niciun ceas aici?

Vino când auzi că bătrânul trage cu arma.

Cauți o barcă? Nu cred că vei găsi una.

De ce mă eviți? Te temi de mine?

- Ar trebui? - Ascultă...

Poate a fost o idee bună să mă omori în punctul culminant al carierei

cruțându-mă astfel de coborârea ușoară a dealului

mulțumesc, îți sunt recunoscător, dar spune-mi amice, de ce ai făcut-o?

Bine.

Să presupunem că vrei să devii faimos...

Faci tot ce poți dar nu iese așa că-ți vine ideea

că este o cale mai bună, mai rapidă... ucizi pe cineva faimos.

Automat devii centrul atenției.

Automat primești o părticică din faima victimei și numele tău e legat de ea pentru totdeauna.

Dar trebuie să ai curaj s-o faci.

Minunat exemplu de gândire pozitivă. Imediat după ce m-ai ucis pe mine ai murit și tu. Era și asta în plan?

N-am plănuit nimic.

N-ai spus că m-ai ucis pe mine să devii faimos?

Nu.

Am spus că cineva s-ar putea gândi la asta. Am zis: să presupunem.

Știi, mai e un foarte interesant tip de crimă.

Care?

O crimă fără absolut nici un motiv.

O crimă pentru care nu primești nimic în schimb, cu excepția fiorilor.

Sau sentimentului că trăiești.

Tâmpenii.

Trebuie să plec.

Te rog nu.

Te rog, doar... explică-mi.

Nu.

Te rog...

Bianca?

Domnule Smith!

Sper că nu te deranjează să fiu directă, domnule Smith, dar...

... cred că-ți pierzi timpul cu...

... să le spunem personalități de mâna a doua? E păcat.

Cred că e timpul să cunoști oamenii potriviți.

Știu pe cineva... care ar putea răspunde la orice întrebări ai avea.

Nu știu...

Ai încredere în mine.

Acum, să mergem mai departe.

Vom discuta noțiunea experienței.

Sugestii?

Eu trec printr-o experiență negativă.

Se pare că nu-mi mai cântă lucrările pe pământ.

De fapt am fost amenințat cu uitarea definitivă și e groaznic.

Și ce vrei să știi?

Aș vrea să știu...

Poți lua legătura cu un medium de pe pământ?

Adică, să pot transmite munca mea de aici, muzica mea, înapoi publicului viu.

Ce fel de muzică e?

Contemporană.

E nevoie de o ședință privată. Vino mai târziu.

Când?

Mai târziu.

- Haide, nu întrerupe lanțul. - E o prostie. Am șters-o.

Nu poți pleca acum.

Distrați-vă.

Brian!

Stai... te rog.

Ești un nimeni. Am știut-o de la-nceput.

Doar un criminal banal.

Bianca! Vino înăuntru. Vreau să-ți arăt ceva.

- Cine e? - Smith.

A, tu ești...

Intră. Vin și eu în câteva clipe.

Nu vreau să deranjez, vreau doar să vă întreb ceva.

Nu mă deranjezi. Tocmai am terminat munca. Gândesc mai bine când sunt în cadă.

Ia loc.

Cel mai mult îmi lipsesc aici șoarecii și șobolanii.

Uneori te învață mai multe despre comportamentul oamenilor decât înșiși oamenii.

- Vrei o țigară excelentă? - Nu, mulțumesc.

Și dumneata, domnule Smith...

... cum ți se pare acest loc?

Ești încă fascinat de toți acești oameni faimoși?

Doctor Frisch...

... credeți că există iubire după moarte?

Ce vrei să spui?

- Iubirea unui bărbat pentru o femeie. - Aici, în acest loc? Imposibil.

Singurele stări mentale pe care le-am observat aici sunt: gelozia, vanitatea și plictisul.

- Sunteți sigură? - Foarte.

- E amuzant. - Ce?

Nu contează.

Ar fi minunat dacă am putea avea o discuție mai lungă, altădată.

Ar putea fi interesant.

- Pentru amândoi. - Da, ar putea fi.

Vă mulțumesc.

Iubire? Într-un loc ca acesta?

Interesant.

Nu am plănuit nimic.

Fără niciun motiv...

Am spus: să presupunem că.

- Mă scuzați, doctor Frisch! - Ah, domnule Valentin...

- Nu vă alăturați? - Nu, mulțumesc. Trebuie să vă vorbesc.

Sigur, domnule Valentin.

Psihologia dansului în diferite culturi m-a fascinat dintotdeauna.

- Spre exemplu știați că... - Doctor Frisch, scuze că vă întrerup. E Smith.

Nu vrea să-mi spună de ce a făcut-o. Se joacă cu mine. Cu mine!

Îmi spune ceva, apoi cu totul altceva. Ce urmărește micul parazit țăcănit?

E sonat, vă spun eu. Absolut sonat.

Vreți să spuneți... sindromul hiperconectivității senzori-limbice?

Nu. Vreau să spun e nebun de legat.

Dar sigur l-ați înțelege.

Sunteți o expertă în acest domeniu, o autoritate. Trebuie să fiți interesată de un asemenea caz.

Sigur că sunt, domnule Valentin dar nu cred că vă pot ajuta.

Poate dacă l-ați trata ca egalul dumneavoastră...

Pe Smith?

Să dansăm așa cum nu a mai dansat nimeni niciodată.

- Doar noi doi. - Nu, nu acum.

Pe Smith?

Mă scuzați, am crezut că e domnul Valentin. Cred că a pierdut asta.

Mulțumesc.

Mă gândeam că ai vrea să bei un pahar de ceva.

E bună... și e din partea casei.

- Intră. - Mulțumesc.

Ai o cameră drăguță.

Noroc.

Am ajuns într-un loc destul de ciudat, domnule Smith.

Probabil e mai ciudat pentru tine decât e pentru mine.

Zău? De ce anume?

Păi probabil e greu pentru tine fără toți admiratorii...

... atenția, aplauzele, și tot ce primeai degeaba.

N-am primit nimic de pomană, a fost nevoie de muncă multă să le câștig.

Când am ajuns în New York din Europa în 1930 nu aveam decât o bucată de hârtie cu adresa lui Howard Nielson.

Am fost la biroul lui pentru o probă și mi-au spus să vin mâine. Și au tot spus asta timp de 6 luni.

Era noiembrie în mijlocul crizei economice.

Am luat o cămăruță amărâtă în hotelul Breslau și am rămas fără bani de mâncare.

A fost o iarnă foarte rece.

Aveam o mică lampă cu parafină ce dădea căldură cât să-mi mângâie vârfurile degetelor.

Dar am mers zi de zi cerând o probă și când mi s-a dat am luat și rolul.

Interesant. Eu credeam că...

Ce?

Nu contează.

Ce?

În primul rând hotelul Breslau avea încălzire centrală.

Dar asta nu contează pentru că ai ajuns în iulie, cea mai toridă lună, și după 6 săptămâni ai primit rolul.

Așa că la ce ar fi fost bună lampa cu parafină?

Ești sigur?

De unde știi toate astea?

Mă voi întoarce.

Cesar, unde ai fost? Te-am așteptat.

Nu mai fi supărată.

Iisuse!

Scuză-mă, doctor Frisch a fost mutată în altă cameră. Unde?

- Cine? - Doctor Frisch.

- Care e noua ei cameră? - Nu avem pe nimeni cu acest nume.

- Hai, sigur o știi. Toată lumea o știe. - Cunosc foarte bine toți oaspeții hotelului.

Nu am auzit niciodată acel nume. Îmi pare rău.

Du-te naibii!

Regizorul voia să fim mai musculoși așa că am fost la sală unde am ridicat niște

- ... greutăți imense și-mi ziceam, o Doamne asta nu e... - Cesar, nu încetezi niciodată să vorbești de tine?

Dar trecutul meu?

- Am avut 4 noi vise foarte importante pentru mine. - Atunci povestește-mi tot, iubito.

Era o oaie pe un drum de țară...

- Un cerșetor a întins mâna cerând bani. - Fenomenal. Am jucat odată un cerșetor.

Un cerșetor orb.

Un cerșetor orb rău.

Bineînțeles că am jucat oribil.

M-am simțit groaznic, am crezut că nu voi mai juca niciodată și am plecat acasă.

Era mijlocul crizei economice într-o zi geroasă și aveam o mică lampă ce dădea căldură cât să

mângâie vârfurile degetelor și de-odată a sunat telefonul. Era Howard Nielson.

"Coboară din Rai și vino la noi, băiete. Unde stai?" M-am gândit, cum să-i spun că stau în maghernița asta...

- ... îngrozitoare numită... - Hotelul Breslau.

De unde știi? Cine ți-a spus?

Nimeni. Am citit.

Scrie totul aici.

- De unde ai asta? - Un chelner a adus-o în camera ta.

Norman Eliot Trigorin

Unde pleci?

Brian Smith

Cunoscut și ca Norman Eliot Trigorin.

Trigorin? Norman Eliot!

Norman Eliot Trigorin.

Un pseudonim de milioane.

Bine, Norman Eliot Trigorin, am folosit câteva pasaje din manuscrisul tău...

- Câteva? - ... ca material în cartea mea.

- Ar fi fost politicos să te menționez în introducere. - Nu, mi-ai furat manuscrisul. Pe tot.

- Și mai rău e că l-ai distrus cu minciunile tale jalnice. - Și ăsta e motiv să ucizi pe cineva?

Sunt înțelegător. Cred în conversație. Dar n-ai vorbit cu mine.

Să vorbim? Bine, să vorbim. Cu cine ai mai vorbit înafară de Bianca?

- N-am vorbit cu Bianca. - Atunci cum a ajuns cartea la ea?

Te crezi important trăncănind despre asta cu toată lumea.

Nu-i o idee rea. Probabil voi scrie un epilog.

Ce faci? Nu ești întreg la minte.

- Domnule Trigorin, jură că nu vei spune nimănui. - Niciodată.

- Încerci să mă omori? Sunt deja mort, ai uitat? - Poate dar căderea va fi dureroasă, nu crezi?

Crezi că i-ar păsa cuiva dacă i-aș spune?

Nu le pasă. Nu dau doi bani pe Cesar Valentin sau pe oricine altcineva, știi prea bine asta.

Valentin...

Știi ce mi-a plăcut cel mai mult când l-ai jucat pe Antonius în Iuliu Cezar?

Ce?

- Felul în care... - Da?

- Cad. - Așteaptă.

Vorbeai de film.

Ce?

Iuliu Cezar.

Iuliu Cezar.

Știi, cred că e singurul film cu tine...

... pe care nu l-am văzut.

Așa cum i-am spus doctorului Frisch, ești un nemernic dus cu pluta.

Frisch nu mai este.

Ce?

Se pare că nu au avut niciodată pe cineva cu acel nume.

Înțeleg.

Fermecător loc.

Așteaptă.

Poți fi foarte rău, știai asta?

Asta voiai să-mi spui?

- Te-am căutat. - Tu m-ai căutat pe mine?

- Trebuie să vorbesc cu tine. - Dă-i drumul.

Nu. Nu zici.

Vii în labirint?

- De ce în labirint? De ce nu la bar? - Pentru că acolo mă simt în siguranță.

- Ei nu știu drumul. - Asta vreau să spun. Și eu m-aș rătăci.

Nu. Eu știu drumul. E ușor.

Lasă-mă să merg prima. Nu mă urma imediat. Voi fi acolo, la fântână.

Dreapta. Stânga...

Stânga...

Domnule recepționer, te rog... te rog. Ascultă-mă. Vreau să-ți explic...

Te roooog, ascultă-mă...

La naiba.

- Bianca, ești acolo? - Da.

Cum ajung la fântână?

- Nu poți ajunge de unde ești acum. - E doar un singur gard între noi?

Cred că da.

Bine.

Vin acolo.

Nu asta e calea către centrul labirintului.

- Îmi pare rău. Să mă duc la început? - Nu, nu. Stai.

Trebuie să te avertizez.

Vrei să mă avertizezi?

- Despre ce? - Despre mine.

Ce-i atât de periculos la tine?

Nu-mi aduc aminte nimic din viața mea înainte să ajung aici.

Doar că... am fost cântăreață, asta mi-au spus ei.

Nu am nicio amintire din trecutul meu.

De asta sunt aici.

În clinica asta.

- Clinică? - Da, sufăr de amnezie totală.

Tu ce problemă ai?

Problema mea? Cum adică?

Bine. Nu trebuie să-mi spui.

Când văd restul pacienților de aici simt că sunt cea mai norocoasă.

Păzește-te de doctori și asistenți.

Sunt răi.

Nu sunt doctori aici, Bianca.

Nu știai?

Chelnerii... sunt doctori deghizați.

N-ai văzut cum ne țin mereu sub observație?

Au încercat să mă facă să cred că am murit.

Și nu i-ai crezut...

Nu. Bineînțeles că nu. Ce prostie...

Ce e?

Ai găsit-o. Minunat.

Ce naiba cauți în camera mea și cine ești tu?

Ar trebui să întrebați la recepție, domnule Valentin. Aceasta e noua dumneavoastră cheie.

- S-a făcut o greșeală și vreau s-o corectezi imediat. - Nu vezi că sunt ocupat?

Ascultă broscoiule...

... în curând vei fi ocupat cu îndepărtarea dinților rupți din fundul gurii.

Dacă nu-ți găsești noua cameră acești domni te vor ajuta cu bucurie.

Nu-ți fă griji în legătură cu intimitatea. Situația asta va dura doar pentru o noapte.

Taci!

Locul ăsta e condus de incompetenți ce au făcut o greșeală de neiertat.

De neiertat.

Până mâine voi avea un apartament adecvat așa că nu-ți fă griji.

Ți se pare amuzant?

Nu. Chiar deloc.

Asta-mi amintește de cineva.

Da... da...

Cineva cunoscut...

Te rog, nu te opri.

Te rog, nu te opri.

Nu te opri.

Îmi amintește de cineva.

Voi afla... voi afla...

Nu-mi aduc aminte.

Tu ce crezi?

Pentru mine nu au nicio logică. Visele tale sunt mult prea ciudate.

Dar visele sunt singurele indicii ale trecutului meu.

Nu știu.

- Nu ești interesat de mine. - Ba sunt.

Să o luăm de la început, cu lucruri sigure, bine?

- Cum ai ajuns aici? - Cu barca, cum altfel...

Știu dar înainte? Ce s-a întâmplat înainte?

Care e ultimul lucru pe care ți-l amintești înainte de moarte?

Deci și tu crezi?

- Ce e cu fixația asta legată de moarte? (fr. n.t.) - Nu știi sau nu vrei să știi, care din ele e?

- Nu ești sănătos! - Bianca, te rog, ascultă...

Ești nebun.

Da?

- Vrei să-ncetezi cântatul la pian? - Nu pot...

Trebuie să-mi termin sonata înainte de ceremonie. E ultima mea șansă.

Ce ceremonie?

TAAAAACI!

Ce e?

Ce s-a întâmplat?

Spune-mi.

Viața mea în lumina reflectoarelor.

Dar dincolo de lumină...

... mizerie.

Fețe. Toate acele fețe. Nenumărate fețe.

Zâmbete false, ochi invidioși.

Sărutări otrăvite, voci mieroase, bârfe lingușitoare, subtilități ucigătoare.

Minciuni mici. Minciuni mari. Trădări.

Promisiuni încălcate.

Aplauze, laude, admirație...

Am crezut că e iubire.

Pot să-ți spun ceva?

Îmi lipsește.

Îmi lipsește cu adevărat.

Totul. De necrezut, nu?

Hai, dragul meu. A venit timpul.

- Nu merg. - O... trebuie.

Cu toții.

Ce e?

- Ți-e frică cumva? - Mie? Frică?

Vom fi bine.

Vei vedea.

Suntem îmbrăcați prea elegant?

Bun venit doamnelor și domnilor!

Întotdeauna e o plăcere să ne întâlnim cu toții ca să vedem prieteni vechi și să cunoaștem noi persoane.

Deși uneori aceste prietenii pot dura puțină vreme.

Celor ce ne veți părăsi curând vă doresc drum bun!

Și-i sfătuiesc pe cei mai buni înotători să nu se-mpotrivească curentului.

Și celor dintre voi ce veți rămâne cu noi

mulțumită reputației de durată în inimile și mințile multora din cei ce trăiesc pe pământ

aș vrea să le amintesc că trecerea timpului aduce cu ea uitarea.

La sfârșitul timpului

neființa vă va ajunge pe toți.

E un comic înnăscut, nu crezi?

Acum vă rog respectuos să formați o coadă

și să urmați personalul de pe scenă când vi se spune. Vă mulțumesc.

Bianca?

Ai fost soția marelui compozitor Grubermann

ai fost atât iubita poetului Jean-Francoise Rouleaux

dar și a dansatorului de balet Blagoleiev deopotrivă.

Ai fost modelul preferat și de Maconetti și de Ortola.

Și în ultimele două decenii din viața ta

ai fost însoțitoarea nedespărțită și fidelă a tânărului arheolog Harvi Ku...

Jarv... Harvi...

Jarvi Ükulunen

Care a dezgropat ruinele templului Raj Napur.

Pentru toți acești oameni faimoși ai fost o sursă de nesfârșită inspirație

și ne bucurăm să te avem aici.

Unde ai fost? Ai încercat să pierzi interpretarea mea?

Primele tale picturi au atras atenția ale distinsului critic de artă Roman Mazarov

După despărțirea de cei din "Grupul celor șase" faima ta a crescut și mai mult.

Cu puțin înainte de moartea ta tablourile au ajuns să se vândă pe sume nemaiîntâlnite pe atunci.

Dar nu pentru mult. La doar șapte ani după moartea ta...

un comerciant de artă din New York specializat în pânzele tale nu a putut să vândă niciuna.

- Și a dat faliment. - Rosenfeld? Marcus?

Nu există nici măcar o informație despre tine

în Enciclopedia Artei Moderne.

- Și asta e limita. - O nu. Nu. Nu.

Părăsește scena, te rog.

Nu... Nu... Te rog...

Doamnelor și domnilor, bună seara.

Mă bucur că nu trebuie să mă prezint.

În această seară am imensa plăcere de a vă face cunoscut viitorul unei extraordinare persoane.

Domnule Valentin, vă rog să vă rezumați la textul de pe cartonaș.

Când ai murit domnule Serghei Antonovici Zlatogorski doar câțiva oameni au stat lângă mormânt

o groapă nu foarte adâncă săpată în pământul înghețat al munților Urali.

Curând însă puterea cuvintelor tale a deschis trântind capacul sicriului.

Acum poezia ta aleargă prin lume neîndurătoare și sinceră

și oamenii îți sărută mâinile tale de poet pline de bătături.

Bravo! Bravo, bravo!

Câinilor! (rus. n.t.) Ipocriți monstruoși.

Ciudaților! Ați sufocat toată speranța acestui secol. Dușmani ai iubirii!

Ai umanității. Scuip pe voi.

Prefer să mă-nghită ceața rece...

... decât să mai rămân în acest loc putrezit.

Respiră adânc. Cu voce clară.

În urmă cu câteva secole...

... viața unui actor nu-nsemna mai mult decât viața unui câine vagabond.

Câte s-au schimbat de-atunci?

Lumea așa cum o știm acum adoră actorii dar ca cineva să ajungă un actor bun

disciplina, sensibilitatea, inteligența și frumusețea nu sunt de ajuns.

Ca să fii un actor excelent trebuie să te naști așa.

Dar un actor excelent nu este automat un actor faimos.

Pentru a fi un star trebuie să ai un public de milioane de oameni.

Domnul Valentin a fost un asemenea star.

Nu citesc asta.

Așa cum știm cu toții domnul Valentin a fost un asemenea star.

Dar timpul său a trecut. Nu mai există un public dornic să vadă filmele domnului Valentin.

Cu greu își mai amintește cineva de el sau filmele sale.

Doamnelor și domnilor...

Publicul și faima lipsește pentru domnul Valentin cel ce odată era renumit așa că cu părere de rău

îi spun "Adio, domnule Valentin!".

E remarcabil cât de bun poate fi un actor banal.

- Atunci când nu joacă în nimic. - Ai spus ceva?

Nu chiar.

Așa credeam și eu.

Ei bine, domnule Smith, din moment ce faima ta e legată de a domnului Valentin, știi ce te așteaptă.

Vrei ceva?

Nimic.

Nimic?

Lasă-mă-n pace, da?

Tu! Tu n-ai reușit să-mi transmiți muzica celor vii. Șarlatanule!

Șarlatanule!

Acum, doamnelor și domnilor, ultimul eveniment al ceremoniei: loteria.

De fiecare dată premiul câștigătorului ne este necunoscut și este diferit de premiile anterioare.

Și așa cum veteranii știu, uneori premiul nu e un câștig ci din contră, poate fi dezastruos.

Acum, învârte roata.

Numărul 104.

Numărul 104 este rugat să vină în față.

Ce număr ai? Ți-ai luat număr?

Tu îl ai. 104. 104. Îl are. E aici.

Arată-ți numărul.

Doamnelor și domnilor, posesorul numărului 104 va părăsi acest loc

și se va întoarce pe pământ pentru a trăi din nou.

Mai e ceva, domnule Smith.

În plus, ai dreptul să iei cu tine o singură persoană, la alegere.

Te poți gândi pe cine alegi atâta timp cât nisipul curge.

Te rog ia-mă pe mine, munca mea nu e gata...

Te rog. Te rog. Ia-mă pe mine. Pe mine.

Nisipul se scurge. Hotărăște-te!

Stai! Te voi iubi. Te voi face fericit. Ia-mă pe mine.

- Acum pot afla trecutul tău. Să mergem. - Nu. Rămân.

Tu te las să faci asta, Bianca.

- Timpul se scurge, Dumnezeule! - Nu înțelegi?

E o păcăleală a doctorilor. Nu pleca, te rog.

- Timpul, domnule Smith. - Da, știu!

- Te vreau cu mine. - Nu-i crede. Nu-i crede.

- Iau două persoane. - Nu e permis.

Alege!

- Atunci rămân aici. - Imposibil. Alege acum.

Te rog. Te rog...

Nu poți aștepta o clipă?

E o idee ridicolă, să știi, cum că am fi uitați pe pământ. Ridicolă.

Brian, vrei să mergi să-mi iei o pereche de ochelari negri?

- Du-te și ia-i singur. - Aș prefera să nu.

Nu vreau să fiu recunoscut imediat.

Înveselește-te!

- Scuză-mă, știi cântecul ăsta? - Ce?

Cântecul. Îi știi?

A murit de mult timp.

- Cum o cheamă? - Bianca.

A, da. Bianca.

Îți aduci aminte cum a murit?

Era ceva cu un accident de mașină. Îmi pare rău dar nu-mi aduc aminte.

Uitat pe pământ, cică...

Uite... O retrospectivă Cesar Valentin.

Uitat, pe naiba!

Nu poate fi aici.

- Ați venit pentru retrospectiva Valentin? - Da.

"O, ce cădere, cetăţeni..."

"Căzurăm și eu, și voi cu el, cu toți căzurăm iar peste noi se răsfăța trădarea sângeroasă"

"O... acum jeliți..."

"înţeleg împunsătura milei c-o simţiţi. Sunt picături de har."

"Suflete nobile"

"credeţi voi oare mantaua doar că este sfâşiată?"

"Priviți aici, pe Cezar sfârtecat de trădători."

William Shakespeare: "Iuliu Cezar" Actul III, Scena 2 în traducerea lui Tudor Vianu (n.t.)

- Veți mai rula filmul acesta? - Nu, era ultima copie.

La naiba!

- La revedere! - La revedere!

Pentru tine.

- Nu vrei să o păstrezi? - Nu.

Nu, o știu pe de rost.

Brian!

Îmi pare rău.

Ce am făcut a fost groaznic.

E o carte bună. Ești scriitor.

Îmi dai un autograf?

Trigorin sau Smith?

Dă-mi-l pe Smith.

Ei bine...

Bună ziua, îmi dați un autograf, vă rog? (fr. n.t.)

- Un autograf, vă rog. (fr.) - Autograf? Eu?

- Pentru tine? (fr.) - Da.

Sincronizarea, traducerea (după sonor) și adaptarea: NoOne : 16 aprilie - 07 mai 2016