Original subtitles

Ei bine, unde erai ? Aici ?

Erai acolo ?

Nu-mi amintesc.

Aflăm noi. Te rog, căpitane !

Scoate-i cătuşele !

Tu unde erai, Serafini ?

- Aici. - Da.

Stai acolo !

- Nardi, unde te duci ? - Nu ştiu.

- Du-te acolo ! - Nu.

Dle preşedinte, vă rog,

am dori ca Nardi, de bunăvoie,

fără nicio constrângere, să arate tribunalului poziţia sa exactă

- ... în timpul incidentului. - Bine, dle avocat.

Nardi, du-te unde vrei. Gata !

- Era aici. - Aici ?

- Aici. - Fă un pas !

Şi acum ce fac ?

Repetă întregul incident cu brigadierul.

El e Nello.

El e Oreste.

Iar cel cu mustaţă sunt eu, Adelaide.

Atâtea lacrimi, atâta fericire !

Aţi iubit vreodată ? Aţi suferit din dragoste ?

Nu ? Atunci la ce vă uitaţi ?

Haide ! Plecaţi ! Valea !

- Se întoarce la Regina Coeli. - L-au dat în judecată ?

Nu ştiu.

CONTRA TUTUROR ŞEFILOR ! L'UNITÀ, CU O STÂNGĂ UNITĂ

EXPLOATAREA UCIDE

CITIŢI ŞI RĂSPÂNDIŢI LITERA COMUNISTĂ

Nu-ţi mai e frică, Adelaide ?

Frică ? De ce să-mi fie ?

Nu vreau să mă mai dau jos.

Vreau să zbor.

Picioarele sus !

- Zboară, porumbiţo ! - Dă-mi mâna !

Nu ajung.

Destul ! E ultima cursă. Apoi opresc curentul.

Nu ! Din nou !

PETRECEREA L'UNITÀ

Ţi-am dat mulţi bani. De ce eşti enervant ?

Haide, să mergem ! Grăbiţi-vă !

- Am terminat. - Cine vine cu noi ?

Sunt cu motocicleta, mersi !

- Pa, Bertocchi ! - Pa !

- Noapte bună, prieteni ! - Noapte bună ? Bună dimineaţa !

- Mă rog ! - N-am dormit de vineri.

Veniţi la petrecere ! O să vorbească Maselli mâine.

Şi asta ?

Cobor la următoarea !

Unu.

Doi.

Trei.

Patru.

Pa ! Mă duc la culcare.

- Ia-mă şi pe mine. - Dac-ar fi, pe mine m-ar lua.

Sunt un bărbat cult şi un fustangiu renumit.

Sigur, am veni cu tine !

- Ai pe cineva mai bun ? - Uşor găsim pe cineva mai bun !

Termină cu mâinile alea !

- A băut prea mult. - Uite cum stau în mâini !

- Ai aceeaşi înălţime. - Intrăm toţi în rabla asta ?

- Da, intrăm. - Ştii ce ?

- Mâine mă dau bolnavă. - Sunt eu medicul.

Termină cu muşcatul !

- Eşti bună ca un fruct exotic. - Termină !

- Adelaide ? - E cu maşina ei.

Adelaide, plecăm !

- Nu-ţi iei la revedere ? - N-are maniere.

- Pe curând ! - Pa, Adelaide !

Hei !

- Cine eşti ? - Sunt Adelaide.

Da. Mă numesc Adelaide.

Nu, era musca.

Musca ? Aduce veşti.

- Ai pierdut un pariu. - Nu.

Fie m-ai sărutat din provocare, fie eşti un vis.

Nu. Aşa a fost să fie.

Sigur te cheamă Fernando.

- Mă cheamă Oreste. - Oreste ?

- Nardi Oreste. - Şi Oreste e un nume fain.

- E chiar mai frumos. - Da ?

Chiar dacă nu mă cunoşti...

eu m-am gândi mereu la tine.

- Chiar ? - Da.

Prima oară te-am văzut acum mulţi ani.

- Erai un copil blond. - M-ai văzut ?

- Da. - Unde ?

Nu-mi amintesc unde.

Poate că dormeai, ca acum, lângă un râu.

A doua oară când te-am văzut...

a fost toamna trecută.

La standul de tragere

din Piazzale dei Quattro Venti.

Haide !

Tu, cel cu pălăria ! Vino !

- Vino ! - Vrei să tragi ?

Vino aici, zidar frumos !

- Vino aici ! Unde te duci ? - Haide !

Aşa mi-a spus, dle judecător.

- Că m-a văzut la standul de tragere. - Eşti sigur ?

N-avem dovezi privind angajarea lui Adelaide

la un parc de distracţii.

Poate am greşit.

A trecut mult timp.

Adelaide n-a lucrat la standul de tragere.

Acum îmi amintesc. A zis că m-a văzut la cimitir.

Haideţi, doamnă !

Du-te !

Veniţi !

Veniţi !

Haideţi, doamnă !

Ce zi frumoasă e azi ! Repetaţi cu mine. Ce zi frumoasă e azi !

- Ce zi frumoasă e azi ! - Ce zi frumoasă e azi !

- Ce zi frumoasă e azi ! - Ce zi...

Ce zi frumoasă e azi !

- Ce zi frumoasă e azi ! - Ce zi...

E mai bună pronunţia în engleză în timp ce mănânci.

O zi e frumoasă, fie fiindcă suntem fericiţi,

fie că soarele străluceşte. În cazul acesta, spunem:

„Soarele străluceşte.”

- Uite-l din nou ! - Soarele străluceşte.

- Pe cine ? - Soarele străluceşte.

- Ce chipeş e ! - Cine ? Tipul cu capul mare ?

- Soarele străluceşte. - Du-te dracu' !

Du-te dracu' !

Ar putea ploua. Ah, plouă !

Ce vezi chipeş la el ?

- Plouă. - Plouă.

Pare neîngrijit.

Plouă.

Cred că-l cheamă Fernando. Aşa simt.

- Plouă cu câini şi pisici. - E ploaie, câini şi pisici.

Ciafrocchi l-a abordat pe Nardi la festivalul Petrecerii Comuniste.

Ce s-a întâmplat după noaptea aia ?

Nardi ! Cu tine vorbesc !

Nu-mi amintesc bine acum.

Au fost zile memorabile. Şapte luni fantastice !

A fost o iubire nemărginită.

Duminicile, mergeam la mare pe plajele italiene

invidiate de toţi, dar care sunt, de fapt, mizerabile.

- Smoală, pisici moarte, mănuşi pariziene ! - Ce legătură au astea cu procesul ?

Dle preşedinte, în Roma, iubiţii n-au unde să meargă

fiindcă e plin de gunoaie. Şapte coline de gunoaie !

E cel mai murdar oraş european, iar străinii sunt scârbiţi.

Dar funcţionarii primăriei sunt şi mai scârboşi.

- Ajunge, Nardi ! Înţeleg. - Da.

Bine.

Iubirea mea.

S-a întors.

- E aceeaşi ? - Da, mă urmăreşte peste tot.

Musca iubirii noastre.

E cam scârboasă. Un fluture era mai potrivit.

Fiţi gata ! Bine, Jones, vino aici !

Veniţi ! Billy, Donald, George, urmaţi-mă !

- Atenţiune ! - La pământ !

Feriţi-vă de japonezi !

Red Fox către Baza K !

Astăzi, 21 decembrie 1944, ne aflăm pe plaja Mindanao.

Oamenii lui Yamashita fug. Lt. Thompson e rănit.

- Am preluat comanda. - Jucaţi-vă în altă parte !

Pleacă tu ! Ce, e plaja ta ?

A fost o ambuscadă. Terminat !

Imbecilii ăia se joacă de-a americanii !

Dacă apar gălbejiţii, împuşcaţi-i.

- Întrebări ? - Nu.

Haideţi !

Arde-v-ar focul !

Arde-te-ar pe tine !

- Prinde-mă ! - Din nou ?

- Da ! - Haide !

Vin ! Aşteaptă-mă !

- Prinde-mă ! - Aşteaptă-mă !

Ugo !

Ascultă, Ugo !

Ţi-am spus cum e pielea Adelaidei ?

Fină ca mătasea.

Gura ei are formă de inimă şi când zâmbeşte, e minunată.

Când e printre flori, o poţi confunda cu ele.

E florăreasă.

- Mi-ai spus. - Are un obicei.

Îmi şopteşte cuvinte senzuale în ureche.

Poponarilor !

Ca să vezi !

Când mergem la film, îmi pun mâna aşa.

- ... şi mi-o ia. Dă-mi mâna ! - Încetează !

Oreste, e gata !

- Pe curând ! - La revedere !

Ugo, e mortală !

Ce frumoasă eşti !

- Ajunge ! - Adelaide.

Iubirea mea !

- Mă iubeşti ? - Te iubesc ! Dar tu ?

- Te iubesc nebuneşte. - O, Doamne !

Da ? Atunci te mănânc.

Te mănânc.

Oreste.

- Şi vin. - Da, muşcă-mă !

Oreste şi vin.

- Te mănânc. - Eşti specială !

Ce zi frumoasă e azi !

- Unde ? - Poţi face orice vrei cu mine.

Cere-mi orice.

Adelaide...

votează comuniştii duminica viitoare.

- Oreste. - Iubirea mea.

Ştiu atât de puţine despre tine.

Nu vorbeşti deloc despre trecutul tău. Deloc !

Nu am un trecut. Eram foarte trist înainte să te cunosc.

Iubirea mea !

Mai ales pe plan familial. Serile sunt cele mai triste clipe.

Nici slujba de zidar nu mă mai mulţumea.

Eram închis, ca o ruladă de carne.

Credeam că sunt bolnav, auzeam voci în stomac.

Paşi misterioşi.

Vedeam chipuri slute, nu ştiu.

- Noapte bună ! - Noapte bună !

A zis că vrea să ridice un zid.

Uite zidul !

- Noapte bună ! - Noapte bună !

Aşa-mi duceam traiul zi de zi. Nimeni nu mă poate contrazice.

Nu erau loc de amabilităţi, dar nici de impoliteţi.

Şi totuşi, m-a iubit odată. I-a iubit şi pe cei doi copii.

Muncea mult. Puţini bărbaţi erau ca el.

Dar puţină afecţiune nu strica, puţină mângâiere !

Acasă, se purta ca un străin.

Tăia litere din ziare. Într-o seară T-ul, în alta N-ul.

O dată s-a înfuriat fiindcă n-au fost destui H.

Psihanalistul nu i-a dat importanţă.

I-am spus: „Să avem speranţă.”

Cum e soţia ta ?

E frumoasă ?

E specială.

A fost o căsnicie cu dragoste ?

V-aţi iubit ? Spune-mi !

Ce pot să zic ? Avea deja un soţ.

Un criminal care, în timpul războiului, făcea cârnaţi din cadavre.

A primit închisoare pe viaţă.

A rămas singură cu cei doi copii pe care i-a avut înaintea căsătoriei

cu nişte străini.

Am luat-o de nevastă pentru că, între timp, soţul ei a murit de colită.

- Atâta tot. - O poveste delicată.

Cam aşa ceva.

L-ai băut pe tot !

Oreste, sortitul meu, îţi dăruiesc uitarea.

Ciafrocchi Silvana, sora mai mare a Adelaidei.

Simţeam că se va petrece o tragedie.

I-am zis şi surorii mele în octombrie, când m-a însoţit la muncă.

Mereu ţi-am dat sfaturi bune. Nu cu un bărbat însurat. Pe bune !

Căsătoria e un legământ sacru.

Oricine îl perturbă e un păcătos. Nu poate avea un final fericit.

Nu-mi pasă. Trebuie să fi fost o flamă

pe care scria: „Asta-i viaţa !”

- Ţi-ai făcut semnul crucii ? - Nu spune asta. Revino-ţi !

Nu poţi merge mai repede ? Voi întârzia la muncă.

Bine, soră.

Ştii cât ţin la tine.

Îţi vreau binele. Şi al dlui Riccardo.

- Mereu întreabă de tine. - Spune-i că şi eu întreb de el.

Trebuie să te aşezi la casa ta.

Fiul croitorului e băiat bun.

E de ajuns să zici un cuvânt.

Am un cuvânt: „Nu !” Sunt pasărea phoenix !

- Oreste e bărbatul meu ! - Gândeşte-te, Adelaide.

- Mă voi gândi. - Bine. Gândeşte-te la soţia lui.

- Nu poţi destrăma o familie. Pa ! - Pa !

Pa !

Dacă află soţia lui, vei ajunge în ziare.

- Cui îi pasă ?! - Ce tot spui ?

- Bună, Deborah ! - Bună !

Legea Ponte e o pârleală !

Toţi pun fundaţia chiar înainte de termen.

Am pus fundaţia la 11 clădiri.

Spun: „Plătim în plus pentru tura de noapte. Ce vrei ?”

Nu mai suport. Asta vreau. Asta mai e viaţă ?

Constructorul a venit azi să verifice lucrarea.

Maşină americană, şofer, iubita lui, dra... nu mai ştiu.

El are picioarele încălzite, pe când ale mele sunt leoarcă.

Îmi creşte muşchi de jur împrejur.

Nu sunt idioată. Ştiu că are o femeie.

Îi voi spune şerifului. Interveniţi, dle şerif !

Adulterul nu mai e o infracţiune.

Nu ? Atunci ce să fac ?

- Conformaţi-vă. - Şi dacă nu vreau ?

Veniţi aici ! Unde plecaţi ?

- Veniţi, doamnă frumoasă ! - Sigur. Tu eşti Adelaide ?

- Da. Ce aţi dori ? - Să-l laşi pe Oreste în pace.

Aţi venit aici intenţionat ?

Aţi venit degeaba.

Oreste e bărbatul meu, iar eu sunt femeia lui.

L-am făcut fericit.

Ca mamă a lui, ar trebui să înţelegeţi.

Sunt nevastă-sa, căţea !

Doamne ! Ajutor !

Baba vrea să mă omoare ! Ajutor !

A vrut să mă omoare, dar n-o să-l las niciodată !

Bărbatul ăla e al meu, Dumnezeu mi l-a dat ! Mie, soră !

- Cine e ? - Mi-a intrat pe sub piele !

Trebuie să-mi tăiaţi venele ca să-l scoateţi.

N-o să-l las niciodată !

CAMERA DE GARDĂ

Oreste...

- Oreste ! - Adelaide !

- Te iubesc ca un nebun ! - Dragostea mea !

Uşor ! Umărul meu.

- E în ghips. - Uite !

Ce frumoase !

Gladiole ? În anotimpul ăsta ?

- Cât ai dat pe ele ? - Frumoaso !

- Ne vom construi viaţa împreună. - Da ? Şi soţia ta ?

- Câţi ani are ? - Era drăguţă când ne-am luat.

Dar am părăsit-o, s-a terminat. Sunt liber !

Liber...

Liber !

Am rupt laţul. Nu ne mai leagă nimic. Am plecat.

- Ce e ? - Cum a reacţionat soţia ta ?

A reacţionat bine.

E o femeie bună.

Bună...

La spital au crezut că m-a lovit un tramvai.

- Ce i-ai spus ? - I-am zis...

„Antonia, fără alte complicaţii, îţi dau înapoi libertatea.

Îţi poţi reface viaţa, poţi găsi un alt bărbat.”

Asta i-am spus.

Ce este ?

E un adaos pentru femeile care citesc.

„Ochelari de o simplitate esenţială,

creaţi de un designer faimos,

care s-a inspirat după cei din Polinezia.”

- Dar nu pot vedea nimic. - Trebuie să-i deschizi, dragă.

Plângi ?

- Nu. - Ba da.

Am un sentiment ciudat în stomac.

Evident ! Hai cu pizzele alea !

Nu. E ca o remuşcare.

- O premoniţie, nu ştiu. - Premoniţie ?

Dacă într-o zi...

mă vei părăsi şi pe mine, te voi ucide.

- Nu se va întâmpla. - Nu.

M-aş părăsi şi pe mine.

De fapt, să facem ceva.

Ucide-mă tu.

Prefer asta.

Bine, voi face cum vrei tu.

Nu mă lua peste picior !

Nu simţi că fericirea noastră s-ar putea termina brusc ?

Nu.

Norocosule ! Eu mereu mă tem să mă trezesc fără preaviz.

Poate te-am născocit şi pe tine. Eşti un mit.

Miturile se bazează pe ceva.

- Oreste. - Da.

- Simt că se va termina rău. - Iar asta ?

Nu te mai gândi la asta. Chipul ţi se întunecă mereu.

Ai prefera să fiu frivolă ?

- Adelaide. - Da.

Nu vei păţi nimic

- ... fiindcă te iubesc nebuneşte ! - Au ! Mâna asta !

Oreste, unghia asta e neagră.

Aici eşti tăiat şi ai o umflătură.

Degetul ăsta nu-l poţi îndoi. Aici mai e puţin şi-ţi cade unghia.

- Doar ăsta e normal. - E o mână muncită.

Oreste Nardi...

nu voi avea niciodată copilul tău legitim.

Nu te vei însura niciodată cu mine.

- Există Rota Romană. - Trebuie să fii miliardar.

- Ai banii ăştia ? - Nu.

Atunci nu ne va fi prea bine.

Mi-aş dori să mă fi îndrăgostit de altul !

- Doar să-ncerci ! - Pizzele !

E bună !

Aşa a intrat Serafini Nello în viaţa mea,

cu acel gest graţios şi gentil.

Un gest ce i-a dezvăluit înclinaţia libertină.

- Putem discuta despre asta... - Fii concis !

Sfidător, scandalagiu şi cu tendinţe de huligan.

- Trezeşte-te ! Eşti în transă ? - Nu mai spune asta !

Dacă mai faci vreo pizza în formă de inimă, te căsăpesc !

- Sunteţi toţi nişte sclavi ! - Tu vorbeşti !

Dacă vă opriţi din muncă, vă temeţi

că şeful nu vă mai plăteşte ?

- Unde lingeţi voi, eu scuip ! - Pizza Napoli pentru domnul !

- Unde e ? Scuip pe ea ! - Ce faci, măgarule ?

Eşti prost. Doar la bani te gândeşti. La portofel ! În cuptor !

Ce-ai făcut ? Portofelul ?

Mă scuzaţi...

Până acum...

a avut o furtună...

în suflet.

Când vorbesc cu ea, pare distrasă şi pierdută.

Cum să-ţi explic ? Unele lucruri n-au explicaţie.

Dar Adelaide nu mai e femeia de odinioară.

Te întrebi ce s-a schimbat.

Lucrurile astea n-au noimă.

E ca vara, când e pe sfârşite.

Soarele e tot acolo, dar nu-l mai simţi.

Înţelegi ?

- Îţi dai ochii peste cap ? - Nu.

Sunt probleme serioase, Ugo.

Pe scurt, oare nu mă mai iubeşte ?

Sau e ceva trecător ?

Sau...

poate sunt eu de vină.

Mereu vreau mai mult de la ea.

Şi ce-am primit anterior...

acum pare mai puţin.

Nu ştiu. Astea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem.

Nu vreau să mă repet, Ughetto.

Dar Adelaide nu mai e cum era.

Romantică şi înfierbântată.

Dacă o întreb, neagă, spune că nu s-a schimbat nimic.

- Ce zici ? - Ce zic eu ?

Da, ce zici ? E sinceră sau nu ?

E sau nu e.

Vezi ?

Repeţi ce spun eu ? Ce prieten eşti ! E sau nu sinceră ?

Era iarnă când Ciafrocchi a primit apelul nocturn

la taverna dnei Lalla din faţa casei sale.

Da. Am mers s-o chem pe Adelaide. Ploua, şi i-am spus:

„Instalează-ţi telefon că te ajut eu cu banii.”

- Cine e ? - Nu ştiu, dar e urgent.

O, Doamne !

- Alo ? Cine e ? - Sunt eu.

Voiam să-ţi spun că te iubesc mult.

- La ora asta ? - Te iubesc la orice oră.

Zi-mi că mă iubeşti mai mult decât orice. La fel ca mine. Spune-o !

Da.

- Eşti concisă. - E lume aici.

Cine e acolo ?

Zi-mi, cine e ?

E paznicul de noapte şi trei beţivani.

De fapt, sunt vatman.

Pe noi ne-ai nimerit.

Deci nu ne vedem în seara asta.

Nu, ţi-am spus. Doarme sora mea la mine.

Atunci ne vedem mâine. Luăm prânzul împreună.

Vin şi te iau cu scuterul.

Bine.

Trebuie să plec, e închiderea.

Înţelegi ?

- Haide. - Zi-mi că te gândeşti la mine.

Da, mă gândesc. Dar acum...

Trebuie să plec. Sunt udă leoarcă.

Noapte bună !

Adelaide...

Era el ?

Ce i-ai spus ?

- Ce i-ai spus ? - Ce era să-i spun ?

O minciună.

Mincinoasă compulsivă, expertă în trădare, Adelaide Ciafrocchi !

În timp ce iubitul ei naiv închidea telefonul,

s-a întors la cel care devenise noul ei iubit,

de la întâlnirea din pizzerie.

Gallehault era pizza. Ne va ierta Alighieri ?

Fals, dle preşedinte !

După seara aceea, au trecut şase luni până s-o văd pe Adelaide.

În mai, l-am întâlnit pe Oreste la un protest pro-democraţie.

Ce cucui !

- Ai pierdut un pantof. - Un mocasin nou.

N-am avut pietre. Cu ce era s-arunc în ei ?

Trebuie să recunosc. Nu credeam că cei din Toscana sunt aşa duri.

Nici eu nu credeam că printre vechii susţinători

mai e cineva dornic să ia bătaie.

Încă suntem duri.

- Vrei să te piepteni ? - Da. Ţine !

Eşti cam murdar. Aşteaptă !

Scuze ! Îţi cumpăr altul.

Nu-i nimic. Nu valora mult.

- Ai o ţigară ? - Da.

Desigur.

Chiar şi când eram mic, mama...

înnebunea să mă pieptene.

- Unde să mergem ? - Vrei să dansăm ?

Ai iubită ? Pe a mea o cheamă Adelaide. E o bunăciune.

În intimitate, urlă şi muşcă.

Am sute de femei. Ei, doar câteva.

Nu cred într-o iubire unică, posesivă. Nu mi se pare drept.

Vrem să fim bărbaţi liberi.

Ne opunem posesiei bărbaţilor asupra altor bărbaţi.

La fel trebuie să ne opunem şi posesiei bărbaţilor asupra femeilor.

Hei ! Tinereţea îţi blochează mintea.

Muncitorul are o singură avere, femeia lui.

Vrem să-i răpim şi asta ?

Ar fi o gravă eroare politică. Înţelegi ?

Dacă încearcă cineva să mi-o ia, îl omor.

Îl omor. Nu glumesc.

- Noi gândim diferit. - Care „noi”?

- Noi v-am croit drumul. - Vrem să distrugem totul !

Doar ai făcut o grămadă de praf. Vezi ? Ce meserie ai ?

- Pizzer. - E bună pizza !

- Scuip pe ele. - Să-mi zici unde lucrezi !

Serafini, ce ţi-a spus Nardi mai exact ?

„Dacă încearcă cineva să-mi ia femeia, îl omor.” Asta mi-a zis.

Solicit excluderea acestei mărturii din raport

fiindcă nu poate fi asociată cu presupusa premeditare a clientului meu.

„Îl omor” e doar o vorbă, cu o retorică exacerbată, jargonizare.

Bine, dle avocat. Continuă, Serafini.

Duminica aceea, Oreste mi-a prezentat-o pe Adelaide.

N-am recunoscut-o. Am dansat împreună şi mi-a zis:

- ... „Faci pizza inimă tuturor femeilor ?” - „Doar celor drăguţe”, i-am răspuns.

Mi-am amintit. Era frumoasa brunetă care plângea cu o lună în urmă.

Eu ? Nu m-a făcut nimeni să plâng vreodată.

Cine ştie pe câţi i-ai făcut tu să plângă ?

Adevărul e că Oreste o făcea să plângă adesea.

Dacă eu sunt un delincvent, tu eşti un trădător mizerabil !

- Trădător ? Eu ? - Tu !

- Linişte, Nardi ! - Te omor !

Linişte !

Nello Serafini, prietenul meu cel mai bun.

- Încântată ! - Ea e Ciafrocchi Adelaide.

- Ce spuneam ? Nu-i minunată ? - Îmi place de ea.

- Ce vrei să bei ? - Un suc de portocale.

- Da. Tu ce vrei ? - Gumă de mestecat.

Dă-mi jacheta ! Voi doi, dansaţi ! Eşti timid ? Dansaţi !

- Dacă vrea doamna... - E bun.

- ... dansez. - Dansaţi !

Mă întorc imediat.

Nello ! Parcă eşti paralizat. Adelaide, fă-l să se destindă !

Faci pizza inimă tuturor femeilor ?

Nu, doar celor drăguţe.

Două sucuri de portocale şi o gumă.

- Sunt cu iubita şi un amic. - Cui îi pasă !

Din acea zi, ea, Oreste şi eu am devenit inseparabili.

Patru luni de prietenie, din august şi până la Crăciun.

- Drace ! - Adelaide !

Opreşte-o !

Stai !

Lasă-mă în pace !

- Ţi-a făcut o farsă ! - Ai râs.

Ai dreptate. Scuze ! E de ajuns ?

Bine. Îţi accept scuzele.

Acceptă-le şi tu pe ale mele, de acum înainte suntem doar cunoştinţe.

- Adelaide... - Lasă-mă în pace !

Dar tu...

Ştiu de ce m-ai lovit mai devreme. Fiindcă...

ţi-ai dat seama că sunt îndrăgostit de tine.

Ce oroare !

- Cine e ? Cine-i acolo ? - Unchiul Umberto. Linişte !

E un dobitoc.

- Cine-i acolo ? - Sunt Nello, unchiule.

Ce faci acolo ?

Am liber de la serviciu. Stau puţin în pat.

- Mi-e ruşine. - Nu ne vede.

- Îl văd eu. - Stai calmă.

Îmi miroase a târfă !

- „Târfă” o fi sora lui ! - Ce voce drăguţă !

- Blondă sau brunetă ? Vino aici ! - Nu-i nimeni aici.

Nimeni ? Îţi rup oasele ! N-am dreptul ?

Prima dată, am fost împreună

în camera din spate a restaurantului unde unchiul Umberto e paznic.

Apoi, ne-am întâlnit la ea acasă, până în seara în care a sunat Oreste.

N-au devenit amanţi după ce s-au cunoscut la pizzerie,

dar s-au culcat împreună după şase luni.

- Esenţialul nu se schimbă. - Continuă, Serafini.

Ce s-a întâmplat după ce a sunat Nardi ?

- Plângi ? - Nu.

Am căzut pe scări. De ce aş plânge ?

Tu aici, el acolo la telefon.

Tu mă iubeşti mult, el mă iubeşte nebuneşte.

Vă iubesc pe amândoi mai mult decât orice. Ce viaţă minunată !

Sunt fericită. Tu nu ?

Haide ! M-ai înnebunit cu văicărelile de când te-am cunoscut.

- Te-am căutat eu ? - Nu.

- Iubire blestemată ! - Nu fi blasfemic şi cinic !

Lasă-l în pace pe Pinocchio ! Toscani nenorociţi !

Obişnuiam să fiu cinic.

Acum sunt un măgar.

Mi-e milă de el. Nu ştie nimic, te sună în toiul nopţii când plouă.

E singurul meu prieten.

Eu mă trezesc noaptea ţipând de remuşcări.

Minciuni, decepţie, curiozitate.

Alaltăieri, când făceam dragoste,

i-am zis „Nello al meu”. Îţi dai seama ?

Am halucinaţii, vă confund chipurile.

Mă uit la tine şi-l văd pe Oreste. Mă uit la el şi văd o mustaţă.

Suntem prea mulţi. Nu mai putem continua aşa !

- Adelaide... - Renunţ.

La serviciu nu mai dau randament. Nu mai citesc.

- Cu engleza am rămas în urmă. - Poţi recupera.

Să recuperez ? N-am mai fost niciodată îndrăgostită !

Brusc mă-ndrăgostesc de un tip, apoi de altul. De ce doi ?

Doi deodată ! Cum să trăieşti aşa ?

Nello, l-am iubit foarte mult pe Oreste.

- Oreste al meu, ţine-mă strâns. - Sunt Nello.

Cum s-a putut întâmpla asta ?

Cum a fost posibil ? Am încălcat legile iubirii.

- Sărută-mă, Nello ! - Da.

- Sărută-mă ! - Da, să uităm !

- Nu mă săruţi ? - Părul meu.

Haide, joacă !

Ugo, chiar şi acum, la telefon.

Îi spun: „Te iubesc la orice oră. Zi-mi că mă iubeşti şi tu.” Ea zice: „Da.”

Eu zic: „Eşti concisă.” Ea zice: „Ei bine...”

Eu zic: „Ne vedem diseară ?” Ea zice: „Nu.”

Eu zic să mă laşi să dau cartea.

Nu pare o scuză venirea surorii ei ?

- Renunţi la un valet ? - Da.

- Probabil ai o strategie. - Da. Şi ce ?

- Le iau cu nouarul. - Aia era strategia ?

- Du-te dracu' ! - Dacă dădeam treiarul ?

La dracu' cu tine şi cu idiotul ăla senil ! Trebuia să dai treiarul.

Mă faci să pierd două puncte

ca să aud povestea curvei ăleia care-l înşală ?

Nu despre asta vorbeaţi ?

E doar un fel de a spune. Nu ştiu nimic.

Cele mai dragi două persoane.

- Oreste ! - Unde ?

Nu e nimic.

Era doar o muscă. Vezi ?

Totul ne aminteşte de el.

Nello !

Iubirea noastră e imposibilă.

- Să facem ceva. - Da.

- Să ne ucidem reciproc. - Acum ?

Nu ştiu dacă...

Nu ?

Nu.

Atunci...

să ne despărţim pentru totdeauna.

Ne prefacem că nu ne-am iubit niciodată,

chiar dacă la interior, inimile noastre plâng.

Nello...

Pleacă !

Pleacă, du-te !

Ieşi tiptil din viaţa mea.

Du-te !

Pleci ?

- Rămân. - Nu.

Pleacă ! Du-te !

- Nu te întoarce. - Plec.

- Adelaide... - Nu vorbi.

Marile dureri sunt silenţioase.

Ia-ţi adio de la casă, de la obiectele care au privit iubirea noastră,

pe care nu le vei mai vedea vreodată.

Adio !

Am mai şi răcit !

Oreste !

Vin !

- Bună ! - Bună, iubito !

Scuze c-am întârziat. Credeam că te-ai supărat.

- Unde mergem ? - Să mâncăm o pizza.

- Pizza ? - Pizza.

- De ce ? - Mereu ţi-a plăcut pizza.

- Nu credeam c-o să mâncăm pizza. - Ba da.

- Bună tuturor ! - A venit Oreste.

- Salut ! - Salut !

Să mergem lângă Nello.

- Bună ! - Salut, Oreste !

- Adelaide... - Salut, băieţi !

Bine aţi revenit !

- Garçon ! - Vine ! Uite-l !

Vin, apă şi servire rapidă fiindcă suntem prieteni cu Nello.

N-aveţi o muzică mai veselă ?

În sfârşit, un italian fericit !

Italienii de azi sunt diferiţi de cei de acum câţiva ani.

Acum, toţi sunt impulsivi şi trişti.

Erau mai veseli când erau săraci.

Mai veseli ? Da. Ai auzit ? Vedeţi, doamnelor,

chiar dacă suntem mai bogaţi, am rămas aceiaşi.

- Italienii de odinioară, veseli. - Veseli şi mulţumiţi.

Ce zi frumoasă e azi !

Toarnă !

Adelaide, vrei pizza, da ?

- Da. - Atunci scrie.

Pentru târfa asta, o pizza napoletană. Pentru încornorat, adică eu, nimic.

N-am venit aici să mănânc,

ci doar să spun tuturor cum căţeaua asta m-a înşelat

cu trădătorul care face pizza.

Serafini Nello, tipul mustăcios.

Unde-i proprietarul ? Vino !

Se dă la cliente. Face de ruşine localul.

- Ce s-a întâmplat ? - A trădat tot ce e frumos !

Iubirea, încrederea şi prietenia ! Poftim !

Unde pleci ? Ţi-e ruşine ?

Împărtăşiţi-vă iubirea cu toţi !

Te-am pus pe piedestal, dar eşti o căţea !

Voiai să mă faci de ruşine ? Fie !

Îl iubesc şi sunt iubită de Nello Serafini.

Sunt a lui ! Da, l-am înşelat, dar nu regret !

Nu mi-e ruşine şi nu mă voi apăra !

- Curvă urâtă ! - Nu !

Las-o în pace ! N-o atinge, nenorocitule !

A fost neplăcut. Au făcut o scenă oribilă. Jur !

Fii mai precis. Ce-a spus Nardi ?

Haimana !

Tu, prietenul meu cel mai bun, tovarăşul meu de suferinţă şi sacrificiu,

m-ai înjunghiat în spate precum Iuda !

Ea m-a distrus, m-a luat din căminul meu !

- Mi-am părăsit nevasta şi copiii ! - Ea ce a zis ?

M-am dăruit toată ţie, dar iubirea se termină.

S-a terminat, Oreste !

Aia, nevastă ? Mai degrabă, o bestie !

M-a băgat în spital, la secţia de traume !

Şi Serafini ce-a zis ?

Urangutanule !

Zi mersi că mă ţin ei !

Te-am înjunghiat în spate ? Nu te mai vrea.

Îl rup în două ! Daţi-mi drumul !

M-a smuls din sânul credinţei ! Întrebaţi-o pe sora mea !

I-ai furat meseria ! Ştiţi ce face sora ei ?

Taci ! N-ai dreptul să-i spui numele !

Persoanele cele mai dragi, m-au trădat pe la spate !

- Viaţa merge înainte ! - O auziţi ? Daţi-mi drumul !

- Lăsaţi-mă ! - Pa !

- Trebuie să rămâi calm. - Du-te la culcare.

Bine !

Sunt drogat. Jumate de tub de amfetamine şi un litru de cafea.

Da, bine.

În regulă.

Drace !

Stop !

Hai, omoară-mă ! Nu te mai iubesc !

- Omoară-mă ! - Ia de-aici !

- Ajutor ! Vrea să mă omoare ! - Curvă ordinară !

Ăsta e numele tău ! Ia de-aici !

Ai avut noroc de data asta.

Asta mă hrăneşte.

Poate mintea cuiva să iubească pe cel care a bătut-o ?

Pe Oreste. Raţional, îl urăsc.

Jur să nu-l mai văd niciodată, dar mă mint singură.

Nello mă satisface atât pe plan uman, cât şi senzual,

dar îmi revin amintirile cu Oreste,

şi îl doresc pe cel care m-a bătut, mă acaparează insomnia.

- Să vorbesc despre copilărie ? - Da.

Am făcut pipi în pat până la doi ani jumate.

Mâncam lucruri simple.

Paste, cotlet de vită, cartofi, garnituri, fructe uscate.

- Lasă mâncarea. - Dar vise recurente ?

Mă dezbrac complet în faţa multor oameni la înălţime.

- Indică nesiguranţă. - Eu voi decide asta.

- Atunci ce să spun ? - Orice vrei tu. Vorbeşte.

Am făcut sex prima oară la 25 de ani. Apoi, aproape deloc,

până la marea mea iubire, Oreste, care e Berbec. Eu sunt Scorpion.

- Lasă horoscopul. - Ştiam eu !

- Vorbeşte ! - Citesc comedii, studiez engleza.

- Doctore, eu urmez. - Vorbiţi !

Vorbiţi cu voce tare, terapie de grup. Vorbeşte, Cerioni !

- Vorbesc. - Când eram îndrăgostită de tata,

aveam dureri de stomac din cauza sentimentelor de vinovăţie.

Asta e agonia mea. Trebuie să scap din nodul ăsta chinuitor,

din angoasa asta mentală. Nu, doctore ?

Doctore !

- Doctore... - Vorbeşte !

Ce boală am ? Am suferit o traumă ?

Sunt în stare de şoc ? E o tulburare neurovegetativă ?

- Sau sunt o târfă ? - Lasă termenii ştiinţifici !

Te simţi rău pentru că te consideri un caz unic

şi fără speranţă.

În schimb, iubind doi bărbaţi, te situezi sub media de azi.

Nu te mai gândi obsesiv

- ... la Nello şi Ernesto. - Oreste.

Revino joi. Îţi prescriu ceva pentru somn.

Ce bine c-am venit ! M-aţi mai liniştit.

Mulţumesc, doctore ! Mulţumesc mult.

Adelaide s-a întors.

- Intenţie de suicid. - Bună, Adelaide !

Cum te simţi în dimineaţa asta ?

Când nu mai ai dorinţă să trăieşti...

ştiinţa e de prisos.

M-am dus la psihanalist şi am eşuat în a mă sinucide.

Am suferit şi am fost devastată.

Inima mea e ruptă-n două.

Pe cine să aleg dintre voi doi ?

La cine să renunţ ? Ar fi mai uşor să-mi amputez o mână.

Nello, de tine îmi place fiindcă eşti modern, personal,

tânăr, nu eşti din Roma.

Ca atare, ai un ideal în viaţă.

Oreste, tu ai fascinaţia bărbatului matur.

Eşti generos, cu bucle, puternic. Îmi placi.

Dar ambii aveţi şi alte faţete.

Tu eşti gelos, materialist, brutal !

Ca nevastă-ta ! E o trăsătură de familie.

Nici prea curat nu eşti.

Îţi aminteşti de perioada din Frascati ? Ai făcut un zgomot.

- Prea mult vin. - Mănânci şi bei prea mult. Eşti bătrân.

Uneori, îmi eşti mai degrabă unchi, decât iubit.

- Şi el ţi-e nepot ? - Şi el are defecte.

Acum voiam să i le spun. Stai, aşteaptă ! Vino !

Din cauza rivalităţii pe care le-a insuflat-o în inimi,

ea, cea pe care nici D'Annunzio, nici Zola n-ar putea-o descrie,

nici Nabokov,

cei doi bărbaţi au ajuns în acea noapte ruşinoasă la hotel Molise,

într-o situaţie pe care Adelaide

o stârnise şi acceptase. Te întreb dacă e corect.

Dacă o privim aşa, pare obscen. Nu ştia pe cine să aleagă.

Am discutat şi ne-am dat seama că astfel de probleme se rezolvă uşor.

Nu-i obligatoriu să fie doi. Priviţi la Suedia sau Danemarca.

Suntem mai puţin evoluaţi decât martorul nostru libertin.

Nardi, care a fost instigatorul acelui experiment mixt ?

Nu mi-a plăcut deloc.

Ei doi l-au pus la cale. Mai ales el, porcul ăla.

- Linişte, Nardi ! - Da, în regulă.

Trebuie să mă ajuţi sau mă sinucid iar.

- Ia mâna de acolo ! - Ia-o tu !

- Aşa se desfăşoară o orgie ? - Degeneratule !

- Eu ? Cine a plătit camera ? - Tu nu plăteşti niciodată !

N-aveţi decât să vă ucideţi !

- Te căsăpesc ! - Ce ?

M-aţi umilit şi m-aţi torturat degeaba.

- Adelaide ! - Adelaide !

Mereu trebuie să lăsăm o impresie proastă.

- Adelaide ! - Ajunge !

- Lăsaţi-mă ! - Adelaide !

Nu vreau să vă mai văd !

De data asta e definitiv ! Nu vă mai suport !

- V-am dăruit ce-am avut mai bun. - Încercăm iar.

Ăsta e un loc decent, nu un bordel.

- Du-te ! Îmbracă-te ! - E vina lui.

- Adelaide ! - Bună !

- E sora mea. - Pa !

- Adelaide ! - Iar ?

- Trebuie să vorbim. - Da, ştiu că m-ai căutat.

- Ce s-a întâmplat ? - Ascultă !

Dacă refuzi şi de data asta, dispari.

- Uită că ai o soră. - Nu am bani.

- Nu. E vorba de viitorul tău. - Viitorul !

Nu mai am niciun viitor.

Sunt prizoniera trecutului.

Iar în prezent, sunt un copac fără frunze.

Prostii ! Ascultă !

E un client. Pleacă !

Un gentleman veritabil, văduv, credincios, matur, foarte bogat.

Doreşte să te întâlnească, vrea să se căsătorească.

E un băiat bun, amabil şi înţelegător.

Animalul adult e divizat în următoarele părţi:

în spate, avem piciorul,

rasolul, rasolul alb, pulpa şi coada.

În mijloc, avem muşchiul şi vrăbioara,

capul de piept, ceafa şi spata.

Apoi, coastele, fleica şi pieptul.

Să nu uităm şi muşchii.

În faţă, capul, limba, gâtul, şunca şi pieptul.

- Nu toţi ştiu lucrurile astea. - Burta e ceva diferit.

De ce nu vine ?

Nu mai suna !

- Salamurile înguste ! - Le-am terminat.

- Au mai rămas doar bucăţi de şuncă. - Te-am luat de la abator...

- ... ca să fii majordom ! Mare greşeală ! - Aşa o fi.

Mereu vei fi un măcelar. Pleacă, matahală !

Amleto, nu aşa.

- E vărul tău. - Mă simt puţin prost.

Bine. Ce faci când îţi dai seama c-ai rănit pe cineva ?

Fug.

Vino aici !

Nu cu un cuţit, îi răneşti sentimentele.

Pe lângă lucrurile materiale, mai sunt şi lucruri care nu trebuie atinse.

Sufletul e unul dintre ele.

- E în interior, dar nu-l putem vedea. - Ca haggisul.

Eşti tristă, iubire ? Te gândeai să sari ?

- E mai bine decât să fii cu mine. - Nu spune asta.

Nu.

Îmi place aici.

- De ce atâta trestie ? - Din considerente geometrice.

Aşa a fost proiectul casei.

Adelaide, la telefon !

De ce n-o strigi „domnişoară”?

- Puteai să aduci telefonul. - Ăsta ce e ?

Nu, nu vreau să vorbesc cu nimeni.

- Vorbeşte tu. - Cum doreşti.

Dă-mi-l ! Alo ?

Alo, da ?

Alo ? Pot vorbi cu dra Adelaide ?

- O prietenă. - Nu e aici. Îmi poţi spune mie.

Îmi poţi spune cine eşti ?

Amleto Di Meo, îţi dau un sfat.

Ştii ce să faci ?

- Du-te să ţi-o tragi ! - Du-te tu.

Sun-o pe mă-ta !

Ba pe-a ta !

Să fie Oreste ? Sau Nello ?

Şi bunicilor tăi !

E Oreste.

Dacă face asta, îmi va fi greu să-l uit.

Bine. Poate te sun din nou.

Ugo...

vrei să ştii ceva ?

Mă distrug singur.

Ameţesc, cad de pe schelă şi-mi rup mâna.

Mă cert cu şeful şi acum sunt şomer.

Ugo...

E frumoasă ? Unde e o fi frumseţea asta ?

Cu nasul ăla ascuţit, plin de pistrui. Doamna asta e mai frumoasă.

Îţi dai seama pentru cine mi-am lăsat familia, prietenii, munca şi partidul ?

Pentru una care nu merită.

M-ai dezamăgit, dragă Ugo.

Trebuia să-mi deschizi ochii, să-mi spui: „Oreste, ce faci ?”

Aia e prietenie. Altfel, înseamnă că nu-ţi pasă.

Nu eşti un prieten adevărat. S-a terminat. Gata, încheiem discuţia.

- Fac eu cinste tuturor. - Nu-i nimeni aici.

- Atunci nouă. - Am plătit deja eu.

Să plecăm atunci. Nu-mi mai pasă.

Deloc.

Sunt împăcat.

ALĂTURĂ-TE LUPTEI

Acum ştiu ce e fericirea.

- Plângi ? - De fericire. Se mai întâmplă !

CONTRA IMPERIALISMULUI

NATO, NICIODATĂ UNIUNEA MUNCITORILOR

În sfârşit, se curăţă strada !

Primăria a decis să facă curăţenie. Era şi timpul.

Aceleaşi ameninţări, cu unele avantaje politice.

Trebuie să ştie că clasa muncitoare, lucrătorii,

tinerii din Roma şi Lazio...

Bravo ţie, Pietro !

- Nu e Pietro. - E bun oricum.

Aici, la Roma.

Mai ales vouă, prietenii preşedintelui Nixon...

- Bună, Bertocchi ! - În sfârşit, te revedem.

Ai dreptate. Îmi pare rău !

- Pot să-ţi spun ceva ? - Acum ?

Da.

Suferinţa din dragoste...

poate fi asociată angoasei claselor ?

Ce tot spui ?

Încerc să găsesc o explicaţie mai amplă, marxistă, unei probleme personale...

ca să nu mă mai simt singur.

O să discut cu secretara secţiei.

Sunt singur.

Mă simt singur chiar şi printre camarazi şi nu e bine.

Încearcă să-mi înţelegi raţionamentul.

Suferinţa umană e cauzată de supremaţia

deţinută de clasa economică.

Adelaide mi-a fost luată de un bărbat bogat.

- ... exploatant al societăţii... - Mă laşi să ascult ?

Camarazi, de fiecare dată ne-am strâns aici,

în măreaţa şi maiestoasa Piazza San Giovanni.

De fiecare dată pentru momente cruciale

trăite de partidul nostru împreună cu ţara

şi cu marile mase populare.

Ca de obicei, când venim aici...

Bertocchi...

Trebuie să ne întrebăm asta:

Dacă Amleto Di Meo era din clasa mea, m-ar fi părăsit ?

Eu nu cred. Care-i părerea ta politică ?

Oreste, tu te simţi bine ?

Nu, nu mă simt bine.

Nu mă simt bine deloc. Vorbesc prea mult ?

- Nu. Ascultă ce zice Pietro. - Da.

Da, vorbim mai târziu.

Mişcarea şi-a menţinut puterea combativă...

Cred că l-am pierdut.

... şi a reuşit să evite înfrângerea dureroasă din mai 1968.

Pe 16 iulie, eram la serviciu, când am auzit urlete din baie.

Nello înghiţise otrava pentru şoareci.

„Vreau să mor”, spunea în continuu. Şi lovea cu picioarele.

Am sunat la Ambulanţă şi am mers la spital.

- Bună, Adelaide ! - Bună !

- Bună ! - Adelaide !

- S-a întors Adelaide. - Lăsaţi-mă să trec !

- Te-a rănit cineva ? - Nu.

Caut un tânăr care a încercat să se sinucidă.

- Femeia asta... - Nello !

Nello !

Fii puternică !

- Ţine-te de mine. - Mulţumesc !

- Nu văd nimic. - Haide !

Nello al meu !

- Nello ! - Cine eşti ?

- Îmi miroase a... - Eu sunt !

Ai pierdut prea mult sânge.

- Îşi va reveni, dle asistent ? - Da, dar eu sunt pizzer.

Nu, vreau să mor ! Chemaţi doctorul !

Nu ! De ce ai făcut-o ? Pentru mine ?

Nu, niciodată !

Nu !

- Nu. - Ba da, ce minciună jalnică !

Cu gestul ăsta, ai demonstrat că mă iubeşti mai mult decât alţii,

iar eu te-am abandonat. Iartă-mă, Nello !

Spune-mi că mă ierţi.

- Mă ierţi ? - Nu ! Curvo !

Are dreptate. O merit. Nello !

- Nu mă părăsi ! - E mort ?

Nu e mort ! E viu şi vom locui împreună.

- Îmi voi dedica viaţa ţie. - Jură pe Sfânta Fecioară !

- Jur ! Ţine, dle asistent. - Sunt pizzer. Îşi va reveni.

Pe Via Cuboni, nr. 10, mă aşteaptă un bărbat.

Spune-i că-i mulţumesc pentru ce mi-a oferit,

dar nu mai pot fi a lui. Ţine, ia şi astea !

- Ce face ? - Se dezbracă de toate bogăţiile.

- Şi se întoarce la mine. - Halal afacere !

Şi asta, şi asta... Nu, asta e de la Sfânta Împărtăşanie.

- Adelaide ! - Nello !

A revenit toamna. Trandafirii au devenit foarte scumpi.

Au apărut primele crizanteme.

Eu şi Nello ne iubeam, vorbeam despre căsătorie.

Îl uitasem complet pe Amleto.

Cât despre tine, Oreste...

mi-am propus să mi te smulg din inimă.

Aici am prezentat-o pe Adelaide familiei.

O sută de chiftele de orez şi 25 de sticle de şampanie.

Am făcut şi diapozitive. Uite-le !

Acolo, la stânga. Adelaide era fericită,

cu mătuşa, mama, unchiul Ambrogio, sora mea.

Ăla-s eu.

Ea stătea unde stai tu acum.

Nu mănânci ?

Doar când te părăseşte femeia, îţi dai seama cât îţi lipseşte.

Nu ? M-a învăţat şi engleză.

Ce zi frumoasă e azi !

- Înseamnă „bună dimineaţa”. - Ştiu.

Mi-a schimbat viaţa.

Aş plăti şi opt miliarde ca s-o recuperez.

Fumezi ?

- Focalizează ! - Aşteaptă !

Uite-o !

Adelaide mi-a trimis o scrisoare. Vrei s-o auzi ?

Citeşte-o tu, Giulio Cesare.

- „Dragă, boule...” - Nu glumi !

- „Dragă, Amleto... - Continuă.

Ce e iubirea ?

Fuge înspre soare

până apune, dar tu eşti într-o umbră.

Strălucesc din nou cu cel care m-a iubit cel mai mult,

fapt demonstrat prin tentativa lui de suicid.

Trebuie să te părăsesc. Aceste pete...

Aceste pete pe hârtie sunt lacrimi.

Lacrimi care curg şiroaie. Adio pentru totdeauna, al meu Amleto.

Cu credinţă, semnat, Ciafrocchi Adelaide.”

S-a terminat. Vino aici !

Aici se uita la mine printr-un os.

Atât ! Ar trebui să ne întâlnim mai des.

Am putea vorbi despre ea. Ce zici ?

Poate în fiecare joi ? Ar fi un obicei plăcut.

I-ai dat cotletele ?

În regulă. La revedere !

Ne vedem joi.

Hei ! Coada îţi place ?

Te va aştepta joi. Bine ?

Era ciudat când a plecat

pe aleea unde mă plimbam cu Adelaide.

Era joi, 19 octombrie.

Joia următoare n-a venit. Nici în următoarea,

nici în următoarea.

Nici în următoarele două.

- Di Meo ! - Nici în următoarea.

- Di Meo ! - Nici în următoarea.

- Am înţeles. - Credeam că trebuie să le spun pe toate.

- Nu e nevoie. - În regulă.

E mai bine.

Când l-a cunoscut pe Nardi martora Graculios Maria ?

Graculios Maria, 38 de ani, rromă.

L-am întâlnit pe dl Oreste. Mergeam singură, îmi vedeam de treaba mea,

când a început să mă urmărească.

Aşa că am mărit pasul fiindcă sunt oameni răi la Roma.

Pe străzi sunt oameni care te pot deranja.

I-am zis că voi chema poliţia.

- Ai putea să mă ajuţi ! - Lasă-mă !

Ai puterea să ajuţi oamenii.

Voi, ţiganii, sunteţi oameni buni. Ajută-mă !

Femeia iubită m-a părăsit pentru altul.

Citeşte-mi viitorul. Ajută-mă ! Eşti ultima mea speranţă.

- Ăsta cine e ? - Un vagabond.

Fă o vrajă şi redă-mi iubirea ei.

Ajută-mă !

Îţi dau tot ce am.

1.400 de lire şi două ţigări.

De ce s-a terminat aşa ? Apelez la ţigani.

- De ce, Adelaide ? De ce ? - Mi-e milă de el.

Iubirea nu scuteşte pe nimeni din a iubi.

Ce poţi să faci ?

Adelaide...

Te-am iubit ca un nebun.

Şi tu m-ai părăsit. De ce ?

- Adelaide a mea. - Bietul de el !

Vrei o vrajă ca s-o întâlneşti pe Adelaide ?

Da, o cheamă Adelaide.

- Tu ştii totul. - Totul !

- Vraja celor 40 de sfinţi ? - Ce ?

Aia costă prea mult.

Nu am mai mult.

- Fă-o pe-a celor 21 de sfinţi. - Cei 21 de sfinţi ? E inutilă.

Bine. S-o facem pe-a celor 31 de sfinţi.

Da, accept.

Ia banii !

Deschide uşa şi vei întâlni o persoană minunată.

Te aşteptam.

Adelaide...

- Iubirea mea, cum te simţi ? - Bine.

Ţi-am făcut mâncarea preferată. Uite !

Pâine prăjită, ricotta şi cafea !

E cel mai sănătos mic dejun. Îl recomand tuturor.

- Poftim ! - Adelaide !

Da.

Îmi place să fiu aici, e cald şi bine cu tine.

- Eşti foarte chipeş azi. Aşteaptă ! - Da ?

Aşteaptă !

Uite ! Am reuşit.

Ţi l-am îndreptat. Îţi place ?

Arăţi mai modern şi mai tânăr aşa.

Ţi-am dat şi cu fixativ.

- Parcă e o cască. - Nu.

- Dar nu va dura. - Nu.

E un păr rebel.

- Îl pot aranja. - Mulţumesc ! Pot ?

Sunt fericit.

Ce-ai păţit aici ?

E aceeaşi mână care te-a lovit. Un ciocan.

- Pe singura mână bună ? - Da.

- Ce-ai păţit la dinte ? - Nimic, o să-l repar.

Cred c-ai suferit enorm !

- Credeam că-l iubeşti pe el. - Ai înnebunit ?

Şi că nu vrei să mă mai vezi.

Taci, Oreste.

Nu e corect.

Sunt a ta. Trebuie să mă crezi.

Te cred. Şi totuşi...

Văd o umbră pe faţa ta

Trecutul l-am îngropat

Haide, convinge-te De prezent

Te iubesc !

Doar pe tine !

- Mirele e drăguţ. - Mai bun decât celălalt.

Mireasa !

A venit un prieten de-al meu.

- Felicitări, Adelaide ! - Veniţi să vedeţi mireasa !

- Felicitări ! - Bună, mulţumesc !

Haideţi ! Preotul vă aşteaptă.

- Pa ! - O mireasă udă aduce noroc.

- Mereu se mărită curvele ! - Felicitări !

Felicitări, Adelaide !

Felicitări !

- E Oreste ! - Nu.

Ba da, el e.

El e. Priveşte ce distrus e !

Să mergem !

Haide !

Nu, nu vreau să-l văd.

Nu.

Oreste !

Oreste !

Oreste !

- Ce faci aici ? - Ugo ?

Pari mai tânăr.

Sunt Nello.

Nello...

Ce faci aici, Nello ?

- Ce mai faci ? - Fiindcă...

e ud pe jos, înţelegi ?

Dar tu...

- Pot să-ţi dau ceva ? - Nu.

Nu-ţi face griji.

Dar cine... ?

Cine e ? Adelaide ?

- Da. - Drace !

- Lasă-mă s-o salut. - Nu, aşteaptă !

- Bună ! - Bună !

- Unde vă duceţi ? - Aici, aproape.

Îmbrăcată în alb !

Nu ne-am mai văzut de mult. Lucrez acum.

- Mă gândeam la melodia noastră. - Oreste !

Stai ! Cum era ?

Văd o umbră pe faţa ta.

- Ce mai faci ? - Bine.

- De ce şchiopătezi ? - Am căzut.

Am şi TBC, dar sunt bine.

Să ne întâlnim ! La orele de vârf ajut pe-aici,

dar seara lucrez la un teatru ca asistent de magician.

Plec acum. Am un matineu. Pa, Nello ! Pa, Adelaide !

- Pa ! - Sună-mă ! Ai înţeles ? Pa !

Adio !

De ce azi ?

Unde se duc ?

Să plecăm ! Hai !

Ascultaţi !

- Unde vă duceţi ? - Nu porneşte.

Înţeleg ! Aţi fost deja acolo ? Şi nu mi-aţi spus ?

- De ce v-aţi purta aşa cu un prieten ? - Nu.

Mintea mea vă afectează motorul. Priveşte-mă în ochi !

E inutil. Nu va porni dacă eu nu vreau.

- Coboară, Adelaide ! - Nu !

- Las-o în pace ! - Coboară !

Nu ! Stai ! Nu face ceva nesăbuit !

- Coboară ! - Nu !

- Te rog ! - Deschide !

Deschide ! Vreau să-ţi vorbesc !

Nu !

Priveşte-mă în ochi, te rog ! Nu va porni.

Nu vă temeţi ! Luaţi-mă şi pe mine.

Luaţi-mă şi pe mine ! Nu vă temeţi ! Vin şi eu ! Deschide !

Deschide ! Luaţi-mă şi pe mine ! Nu mă lăsaţi singur.

Nu mă lăsaţi aici singur ! Deschide !

Deschide ! Suntem prieteni. Nu mă lăsaţi aici singur.

- Coboară ! - Aşteaptă !

- Lasă-mă ! - Nu-l răni ! Oreste !

Opreşte-te ! Nu, Oreste !

Te rog, nu !

Te omor !

Te rog ! Ajunge !

Ajunge !

E prietenul tău. Nu face asta !

- S-a însurat şi nu mi-a spus ! - Ajunge ! E vina mea !

- Te omor şi pe tine ! - Îţi cer iertare !

Doamne, foarfeca !

- Nu ! - Uite ce mi-ai făcut !

- O meriţi ! Amândoi o meritaţi ! - Nu !

Doamne !

Priveşte !

Eu nu...

Măcar vrei să mă omori ?

Opreşte-te ! Te ducem la farmacie.

Acestea sunt cuvintele ce au fost interpretate de clientul meu

drept ceea ce erau de fapt, batjocură !

Nu e adevărat !

N-am făcut-o intenţionat. Voia să ne omoare.

- Nello ! - O sugruma pe Adelaide.

Am ridicat mâna din nou, doar ca să mă apăr, şi am închis ochii.

Nu, Nello !

O, Doamne ! Mor !

Adelaide...

Te iert.

N-am fost eu, ci el.

Tu ?

Blestemat să fii !

Pe el îl ierţi, iar mie-mi spui asta ?

Pe tine...

te iubesc mai mult.

- Cine e ? - Adelaide.

- Din nou ? Ce-a păţit ? - E moartă !

Nardi, mai ai ceva de adăugat ?

Aş dori să fiu condamnat la moarte. E posibil ?

Conform prevederilor legale, Nardi Oreste e...

L-au declarat semi-debil !

Fiind considerat semi-debil mintal, va fi condamnat la cinci ani de închisoare

şi doi ani într-un azil psihiatric judiciar.

Nu e adevărat. Îţi stă bine părul aşa.

Ne înţelegem mai bine ca înainte.

Dacă nu te omoram în ziua aia, n-am mai fi fost aşa de fericiţi azi.

Scuze, ne faci loc ?

Vrei ca doamna să meargă pe stradă ? Ce oameni nepoliticoşi !

Mergeţi la şcoală, învăţaţi bunele maniere !

Stai !

Să traversăm pe-aici.

Opriţi ! Haide !

Stai !

Uite trecerea de pietoni ! Opriţi !

În loc să cerem altor naţiuni să se umanizeze,

mai bine o schimbăm pe-a noastră.

Am transformat un oraş istoric într-un carusel infernal

înţesat de maşinile lui Gianni Agnelli ! Scuze, dragă !

Stai ! Fugi !

- Prinde-mă ! - Da !

Subtitrarea: Corina Mihaela Banu