All language subtitles for ConquistadoresAdventum720p_106

af Afrikaans
ak Akan
sq Albanian
am Amharic
ar Arabic
hy Armenian
az Azerbaijani
eu Basque
be Belarusian
bem Bemba
bn Bengali
bh Bihari
bs Bosnian
br Breton
bg Bulgarian
km Cambodian
ca Catalan
ceb Cebuano
chr Cherokee
ny Chichewa
zh-CN Chinese (Simplified)
zh-TW Chinese (Traditional)
co Corsican
hr Croatian
cs Czech
da Danish
nl Dutch
en English
eo Esperanto
et Estonian
ee Ewe
fo Faroese
tl Filipino
fi Finnish
fr French
fy Frisian
gaa Ga
gl Galician
ka Georgian
de German
gn Guarani
gu Gujarati
ht Haitian Creole
ha Hausa
haw Hawaiian
iw Hebrew
hi Hindi
hmn Hmong
hu Hungarian
is Icelandic
ig Igbo
id Indonesian
ia Interlingua
ga Irish
it Italian
ja Japanese
jw Javanese
kn Kannada
kk Kazakh
rw Kinyarwanda
rn Kirundi
kg Kongo
ko Korean
kri Krio (Sierra Leone)
ku Kurdish
ckb Kurdish (Soranî)
ky Kyrgyz
lo Laothian
la Latin
lv Latvian
ln Lingala
lt Lithuanian
loz Lozi
lg Luganda
ach Luo
lb Luxembourgish
mk Macedonian
mg Malagasy
ms Malay
ml Malayalam
mt Maltese
mi Maori
mr Marathi
mfe Mauritian Creole
mo Moldavian
mn Mongolian
my Myanmar (Burmese)
sr-ME Montenegrin
ne Nepali
pcm Nigerian Pidgin
nso Northern Sotho
no Norwegian
nn Norwegian (Nynorsk)
oc Occitan
or Oriya
om Oromo
ps Pashto
fa Persian
pl Polish
pt-BR Portuguese (Brazil)
pt Portuguese (Portugal)
pa Punjabi
qu Quechua
ro Romanian
rm Romansh
nyn Runyakitara
ru Russian
sm Samoan
gd Scots Gaelic
sr Serbian
sh Serbo-Croatian
st Sesotho
tn Setswana
crs Seychellois Creole
sn Shona
sd Sindhi
si Sinhalese
sk Slovak
sl Slovenian
so Somali
es Spanish
es-419 Spanish (Latin American)
su Sundanese
sw Swahili
sv Swedish
tg Tajik
ta Tamil
tt Tatar
te Telugu
th Thai
ti Tigrinya
to Tonga
lua Tshiluba
tum Tumbuka
tr Turkish
tk Turkmen
tw Twi
ug Uighur
uk Ukrainian
ur Urdu
uz Uzbek
vi Vietnamese
cy Welsh
wo Wolof
xh Xhosa
yi Yiddish
yo Yoruba
zu Zulu

Original subtitles

Conquistadores Adventum Sezonul 1, episodul 6

Aduceți lemnul de foc aici!

Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian

Subtitrări-noi Team

Căpitane!

Avem o vizită.

Dumnezeule Sfinte! Pe piroanele lui Hristos!

A apărut de nicăieri.

Face la fel de când l-am văzut.

Faceți și voi la fel.

Ce spuneți?

Să vă lăsați la pământ și să faceți la fel ca acest om.

Haideți, la pământ!

- Nu ați auzit? La pământ! - Lăsați armele jos!

Vii din cer?

Ce facem cu el? Îl prindem?

Nu.

Dacă nu vrei să te confrunți cu alți 100 ca el

care vor veni să-l salveze.

Atât de monstruoase erau picioarele acelui gigant,

încât căpitanul Magellan a hotărât să-l numească Patagón.

După numele acelui ținut în care am fost forțați

să petrecem cinci luni atât de lungi cât cinci ierni,

Patagonia,

țara uriașilor.

Vă jur pe Dumnezeu

că nu știam că vântul ar putea să ajungă să ucidă.

Conquistadores Adventum Episodul 6: Uriașii

2 martie 1520 Golful San Julian (Patagonia)

O duzină de iepuri.

Cu asta avem câte un iepure la fiecare 20 de persoane.

La șase plaje spre nord am văzut...

Multe vaci mari, dar fără gambe.

Dar eu nu mă apropii, sunt înverșunate.

Au colți de mărimea asta, așa de mari.

E o altă vietate, ciudată.

Un catâr, o cămilă.

Care face așa.

Aduceți tot ce se poate băga în cratiță.

"Din întâmplare" ne vom petrece aici toate iernile?

2 martie 1518 Portugalia (2 ani mai devreme)

Copilul meu!

Șchiopătând și cu singura idee de a-l face pe regele Manuel să plătească scump

banala monedă de argint cu care l-a refuzat,

așa și-a părăsit Magellan patria.

Pe furiș.

Și cu cizmele roase de ranchiună

cum fac trădătorii.

Totul în schimbul unei pelerine noi

a unui titlu de Căpitan General

și a 237 de marinari cu față de câine

cărora nu aș avea de ales decât să-i numesc echipaj.

O gloată de spanioli, negri și basci,

cu toții disperați, în stare să zboare,

să-și vândă sufletul diavolului pentru bani,

dar mai puțin dispuși să respecte ordinele

unui dezertor portughez.

Îl recunoaștem în silă,

în silă îi sărutăm mâna și în silă îi promitem loialitate,

în silă respectăm interdicția de a nu îmbarca femei

și în silă am ajuns în Lumea Nouă.

Ne-a luat 40 de zile să traversăm Marea cea Mare.

Mai mult decât trebuia,

deoarece acele cinci carace erau supraîncărcate.

Pe 13 decembrie în anul de grație 1519,

am acostat într-un mic port pe care portughezii îl numesc...

Rio de Janeiro (Râu de Ianuarie).

Dupa Crăciun am ajuns la Río de la Plata

și Montevideo.

Nimeni niciodată nu navigase atât de departe.

Dacă misiunea atât de secretă a acelui portughez

era să găsească capătul lumii,

mulți dintre noi au început să bănuiască că acesta nu trebuia să meargă departe.

7 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)

Și dacă nu există primăveri?

Dacă Dumnezeu a creat aici doar ierni?

Una după cealaltă.

Tu, filfizonule!

Ești mai deștept decât noi toți.

Ești prieten cu împăratul Carol?

Nu ai spus că-l cunoști pe Papă?

Tu știi sigur ce naiba facem aici.

În mijlocul pustiului.

Apele.

Marea îngheață.

Ne îngheață chiar și firele de păr de pe urechi.

Dacă ne continuăm traseul nostru, poate fi mult mai rău.

Cu cât mergem mai spre sud, cu atât vremea va deveni mai rece.

Apele ar putea îngheța.

Corabia nu navighează pe gheață, nu?

Am ajunge într-un loc mult mai rău decât acesta.

Mai bine să fii aici, pe această plajă decât afară.

Și de ce naiba nu ne întoarcem?

Nu ar fi mai rezonabil să iernăm în Brazilia?

Amiralul este precum câinii,

nu știe să meargă înapoi.

Ce naiba repari?

O lopată.

O minge de fotbal.

Minge de fotbal.

Coase-mi o pătură ca cea a Papei.

Una care încălzește cu adevărat.

Elcano!

Această plajă va fi terenul.

Două echipe.

- Sunteți în rând? - Suntem!

Da!

Suntem patru portughezi, trei italieni și un norvegian.

Vergue, aici!

Câți spanioli sunteți?

Zece spanioli și cu mine, care sunt din Burgos.

Mingea va fi vezica unei vaci de mare.

Echipele

se vor lupta între ele pentru a lua mingea

și nu piciorul steagului advers.

Și acum, ce?

Mingea poate fi condusă așa cum se dorește.

Fugi! Fugi!

Aruncând-o unui coleg

sau purtând-o singur.

Nu-l lăsați să scape!

Pentru a opri adversarii se po folosi mâinile,

genunchii...

Cum se spune la asta?

- Cot. - Cotul.

Totul.

Și cine câștigă?

Cel mai puternic.

Cel mai treaz.

Dintre toți.

Cel care lovește primul.

Fugi, Antonio!

Aceea a fost o zi bună.

Una dintre cele mai bune.

Singura din ultimele două luni

în care ne-am văzut zâmbind unii pe ceilalți.

În absența femeilor,

ce consolare mai bună decât să ne lovim reciproc.

Aici era Juan de Cartagena,

inspectorul Coroanei și vărul lui Fonseca însuși,

care în sfârșit și-a putut dezlănțui

ura sa prost ascunsă pentru tot ce nu era spaniol.

Mergea pe plajă, urmărind portughezii pe care-i zorea.

Gaspar de Quesada, ca un bun nobil,

nu s-a oprit din a da instrucțiuni scutierului său

făcând să fie el cel care a primit loviturile.

Luis de Mendoza, trezorierul regal,

a obosit repede.

Chiar și preotul Sánchez de la Reina,

și-a suflecat sutana și s-a alăturat dezordonaților.

Pe acesta nimeni nu a vrut să-l lovească puternic,

neavând de gând să primească represalii mai mari.

Gómez Espinosa a lovit puternic în ciuda staturii sale scunde.

Avea un pumn capabil să dărâme un catâr.

Chiar și așa, era mai bine să îl întâlnești pe Espinosa

decât pe maimuța pestriță, aceea care nu mergea cu fetițele.

Nu-mi amintesc cine a fost câștigătorul.

Știu doar că în dimineața aceea

a început să strălucească soarele pe plaja noastră.

1519 (un an mai devreme) Casa de Comerț din Sevilla

Poftiți!

Juan Sebastián Elcano.

Şef de echipaj.

Pe nava Trinidad.

3000 maravedí.

- Mâinile, porcule! - Nouă luni.

Șase, dacă totul merge bine.

- Cine conduce expediția? - Un portughez.

Și unde mergem?

Asta va trebui să-l întrebi pe portughez.

Doar el și regele Carol știu unde naiba ne trimit.

Lasă-mă!

Salariul nu era deloc rău și, chiar dacă a fost,

nici nu păreau să aibă oferte mai bune

pentru un bătrân câine de mare ca Elcano.

Nu era unul dintre acei bărbați

cărora norocul le susură în ureche

de fiecare dată când aruncă zarurile.

Petrecusem trei luni

în acel ținut uitat de Dumnezeu.

Trei luni în care cu excepția uriașului,

nu ne-am mai întâlnit cu vreo creatură

care să semene cu oamenii.

Spre sud apele înghețau

iar plajele erau populate de un fel de crabi

cu care ne-am văzut siliți să ne hrănim.

Am văzut plaje unde pășeau sute de vaci de mare

și alte creaturi despre care, dacă am spune, nimeni nu ne-ar crede.

Țara uriașilor.

Capătul lumii, pământul fără margine.

Am căutat 100 de nume pentru același loc.

Dacă acesta ar fi fost mormântul nostru,

cu siguranță ne-am odihni

în cel mai liniștit dintre toate cimitirele.

Oricum ar fi fost, aceea nu părea cea mai bună cale.

Acea plaja sumbră semăna puțin

cu insulele Jauja, Moluce sau cu China.

Poate că acel căpitan portughez îl convinsese pe Majestatea Sa

prin meșteșugul vorbelor,

dar în fiecare zi apăreau mai multe zvonuri rele.

Era fie nebun, fie prost.

Sau singura sa misiune era să termine cu noi toți

și să-și câștige astfel simpatia adevăratei sale patrii,

Portugalia.

De fiecare dată eram mai mulți

cei care ne ascundeam fețele de dezertori sub barbă.

În aceeași noapte,

doisprezece spanioli profitând de schimbarea străjilor,

s-au aprovizionat bine cu provizii,

au încărcat unul dintre bricuri

și puțin le-a lipsit să dezerteze.

Trinidad.

Curajoasă încercare.

Să-i lăsați pe ai voștri în voia propriei sorți.

Fără alimente.

Condamnându-ne pe toți la o moarte sigură.

Nu vreau nici un dezertor printre oamenii mei!

Cine vrea să plece este liber să o facă!

Cine face un pas înainte

îl voi ajuta eu însumi să încarce una dintre corăbii.

Pe Santiago, cea mică.

Elcano, tu rămâi cu noi?

Pe aceștia doi spânzură-i!

Ai milă, căpitane! - Vă rog!

Trecuseră șapte ani de când Vasco Núñez de Balboa

navigase pe un nou ocean.

De atunci,

nevoia de a găsi o rută maritimă către condimente

devenise o obsesie pentru Spania.

Trecerea spre Molucce tot nu apărea

și de fiecare dată când se întorcea din America o corabie

cu cât erau descoperite mai multe țări cu atât sporea confuzia.

Cuba era considerată continent,

Brazilia, provincie a Chinei,

și Florida insulă.

Nimeni nu putea încă stabili fără riscul de a se înșela,

dacă acea Americă era un continent sau două, sau trei,

sau doar o mână de insule care pluteau ca pâinea în supă.

27 martie 1520 Golful San Julian (Patagonia)

Căpitane, câteva cuvinte.

Căpitane, câteva cuvinte.

Pinosa,

Ai stabilit străjile?

Da, căpitane!

Încercați să păstrați pulberea uscată.

Ai raționalizat pâinea și vinul?

Jumătate de rație, așa cum ați poruncit.

Chiar și pentru funcționari.

Scuzați-ne, vă rog, căpitane!

Cât timp aveți de gând să continuați să ne ignorați?

Căpitane, oamenii nu sunt mulțumiți.

Sunt de nouă luni departe de familiile lor.

Ei nu știu care este misiunea care i-a adus până aici.

Restricții alimentare și ce s-a întâmplat în această dimineață.

Căpitane, nu este vorba doar de viața dumneavoastră,

ci, de asemenea și de aceea a acestor 200 de marinari.

Am ajuns în zone care nu au mai fost explorate până acum.

Dacă ne întoarcem,

gloria lor va fi sigură.

Ascultați-l pe domnul Mendoza, căpitane!

Este trezorierul regal al acestei flote.

Merită respectul cuvenit.

Această escadră aparține Coroanei spaniole.

Dacă este în pericol

este datoria noastră, din ordinul împăratului Carol, să o protejăm.

- Poate că vă putem ajuta... - Au trecut patru luni

de când ancorat pe această plajă uitată de Dumnezeu.

Astăzi ați executat doi bărbați nevinovați.

Aici, într-un pustiu unde nu există nici copaci de care să-i spânzurați.

Chiar trece pe aici drumul spre Molucce, căpitane?

Uitați-vă in jurul dumneavoastră!

Aveți aceeași idee despre locul spre care ne îndreptăm

ca în ​​ziua în care am plecat din Cádiz.

Nici una! Nu știți unde mergeți!

Bărbații nu vor mai asculta ordinele unui portughez.

În numele împăratului Carol,

nu vă voi permite să presărați această plajă cu morminte spaniole.

Al împăratului Carol...

Vorbiți de parcă l-ați cunoaște cu adevărat.

Dumneata nu-l slujești pe împăratul Carol, domnule Cartagena.

Îți slujești vărul, episcopul Fonseca.

Care este serios dezamăgit,

demonstrând, cu fiecare dintre acțiunile sale,

că inteligența nu este un bun care se răspândește între rude.

- Execut ordine precise... - Ordinele dumitale

așteaptă ca eu să-mi dezvălui planurile.

Și în această zi,

prin puterea pe care vărul său i-a încredințat-o,

să-mi smulgă gloria

cu aprobarea trezorierului regal

și a Bisericii

prezentă aici.

Nu i-am executat pe acei bărbați.

Voi,

și lipsa voastră de răbdare,

au fost cei care i-au împins să comită...

un act de trădare prostesc și grav.

Negați-o și pentru numele lui Dumnezeu că îmi smulg capul.

- Espinosa! - Căpitane!

Trebuia să aveți grijă de raidurile de vânătoare, nu-i așa?

Așa este.

Înainte, arestează-l pe domnul Cartagena.

- Să nu îndrăzniți! - Încătușați-l!

Și dacă este necesar, puneți-i un căluș ca să nu-l aud.

Căpitane, cu tot respectul, nu mi se pare potrivit...

Domnule Mendoza, domnul Cartagena va rămâne în custodia ta,

închis pe corabia Vitoria.

Jură pe Dumnezeu că vei că vei îndeplini acest ordin.

Jur!

Jur pe regele Carol.

Lasă-l în pace pe regele Carol!

Jură pe onoarea ta.

Așa să fie!

1519 (șase luni mai devreme) Casa de Comerț din Sevilla

Don Antonio Pigafetta, din Lombardia, pasager.

Pasager.

Pasager.

Italianul nu arată rău.

Ce știi să faci?

Să scriu... Scriu.

Să dansez.

Și ce porți agățat acolo? Ce porți ca podoabă?

Aș prefera să nu-l folosesc. Îmi place ca decorație.

Dar...

Dacă doriți,

Am o scrisoare de recomandare.

Nenorocitul.

Sigiliul cancelariei.

Și aceasta este semnătura regelui.

Notează! Antonio din Lombardia.

El știe ce face.

Din când în când, uriașul ne făcea câte o vizită.

Odată

ne-a adus drept cadou câteva piei ale acelor vietăți

pe care știa că ne plăcea să le vânăm

și ceva mâncare pentru bărci.

Credea, în ignoranța sa și pentru că nu văzuse niciodată corăbii,

că trebuie să fie fete aceste bărci,

că trebuie să fie fiice ale marilor bricuri.

Tot ce era al nostru îi atrăgea atenția.

De cât timp este așa?

De trei săptămâni.

Te vei simți mai bine în curând.

"Odată ce și-a luat rămas bun de la mulțime,

a intrat în casă..."

Nu, nu s-a făcut mai bine.

El a murit.

Mai întâi de frig și mai târziu din cauza pierderii de sânge.

Nu știu ce a fost înainte.

Am ținut Liturghia.

O liturghie scurtă căreia aproape nimeni nu i-a dat atenție.

Și nu pentru că mortul nu merita favoarea,

ci doar că și-a ales o zi proastă pentru a fi înmormântat.

Noi eram obosiți.

În lipsa pâinii, stomacul ne făcea și mai furioși.

Ne era frig,

frig și teamă.

Și de fiecare dată eram mai mulți cei care ne doream

ca amiralul să fi fost cel care zăcea sub acel giulgiu.

Cine are urechi, să audă.

Amin!

Era Duminica Floriilor și mirosea a revoltă.

2 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)

Cine e acolo?

Și ce vă aduce aici în mijlocul nopții?

Elcano!

Dumneata ești de partea spaniolilor.

Loialitate față de rege!

Deschide pivnița și dublează porțiile de pâine și vin ale acestor marinari.

Și-au câștigat-o.

Amirale! Mesagerul de pe Victoria!

Din ordinul trezorierului Majestății Sale, Don Luis de Mendoza,

și dată fiind încălcarea autorității căpitanului Magellan

pe care trebuie și a trebuit să o suferim,

corabia San Antonio a fost confiscată.

Ați luat-o cu asalt, ați vărsat sânge.

Respectând dispozițiile Majestății Sale...

Gata!

Vino aici, Francisco!

Pe cine au pus la comanda navei Victoria?

Au trei nave în posesia lor.

Ni le-au luat din mână.

Suficient avantaj ca să câștige, căpitane.

Nu-i așa?

Crede-mă, fiule,

ca să dai ordinul de a încărca aceste tunuri

e nevoie doar de un costum de căpitan,

dar pentru a le da ordinul să tragă e nevoie de multă curaj.

Și eu am corabia asta plină de tupeu.

Don Luis de Mendoza,

Gaspar de Quesada

și căpitanul Cartagena,

fac din echipaj o pradă.

Îi țin legați de mâini și de picioare.

Nu au încredere că ei sunt toți de partea lor.

- Ați încărcat tunurile? - Da!

Ce aveți de gând să faceți, amirale?

În acest stadiu, soția și fiica mea cerșesc deja

la ușa vreunei biserici.

Nu am multe de pierdut.

Ce te aduce aici, Espinosa?

O scrisoare de dragoste.

Câteva versuri pe care vi le-a scris amiralul.

Am înțeles.

A venit sigilată.

Lasă-l să urce.

Fiule, lasă asta.

Las-o jos sau urc și ți-o bag undeva.

Vin în numele lui Don Luis de Mendoza.

El este cel pe care l-ați numit amiral, nu?

Amiralul Mendoza

e în cabina lui.

Știi drumul.

Nu mă veți lua prin surprindere.

Nu?

Dă-o!

Ce naiba se întâmplă acolo?

Foc!

- Ce naiba se întâmplă? - Este amiralul.

- Urcă la bord. - Nenorocitul!

Coboară. Stai!

Trage!

Încarc-o!

Să mergem în pivnița de la proră.

- Sunt în pivniță! - Ucigaşule!

Vino aici!

Câți au plecat?

Ia, dă-mi alta!

Alta, hai!

Ai aici San Martín-ul tău.

Nu vă mișcați, faceți-vă o favoare!

Faceți-vă o favoare!

Și tu?

Elcano!

- Cu cine ești? - Loialitate față de rege.

4 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)

Procesul a fost de scurtă durată,

cât a fost nevoie ca să ajungem la plajă.

Dacă ar depinde de el și cu legile mării în mână,

ar fi spânzurat fără să clipească

40 de bărbați în aceeași dimineață.

Dar portughezul era încăpățânat ca un catâr

și nu avea de gând să permită ca expediția sa să se termine sângeros.

Putea să se lipsească de 50 de rebeli,

dar nu de 100 de brațe.

A ordonat să fie dezmembrate

puținele rămășițe ale lui Don Luis de Mendoza

și cu rămășițele sale bătute în cuie,

s-au marcat limitele acelei plaje nenorocite.

Una din acele tradiții funeste englezești

pe care ne străduim atâta să le imităm.

Gaspar de Quesada, ca nobil dintr-o familie bună ce era,

a fost pus să aleagă.

Sau spânzurătoarea cea jerpelită

sau un butuc nobil și sabia propriului său scutier.

Nu a cerut.

Nu a deschis gura.

Știa că rămășițele lui nu vor sfârși departe de cele din Mendoza.

S-a arătat mult mai multă duritate lui Juan de Cartagena,

liderul revoltei,

și față de complicele său, duhovnicul Sánchez de la Reina.

Pe aceștia i-a condamnat să moară încet.

Prin exil.

Abandonați în acel ținut al nimănui

încât Cel Preaînalt și nu el să fie

cel care să hotărască viața sau moartea lor.

I-a iertat pe 39 și chiar pe nenorocitul care încă nu clipea.

Plecasem de un an de acasă

când în acel port al nenorocirilor a sosit primăvara.

Patagonezule!

Patagonezule!

- Patagonezule! - Lasă-l în pace!

Condamnatul varsă tot ce înghite.

Este o risipă.

Continuă să scrii.

Continuă să scrii, bețivule.

Spune-i Sfinției Sale, Papa

cum m-am îmbogățit azi.

O voi face.

Această carte va fi într-adevăr citită de rege și de Sfinția Sa Papa?

Și despre ce vorbești?

Despre tot.

Despre călătoria noastră.

Despre amiral.

Despre cum am capturat uriașul.

Pentru a o putea arăta regelui,

la întoarcerea noastră.

Cine altcineva va aminti de noi

când trec 100 de ani?

Nu știu să citesc.

Nu contează, fac tot posibilul să nu te menționez.

Sfârșitul episodului 6

În episodul viitor...

Sunt puține râuri adânci de 50 de metri.

Și nu există râuri cu apă sărată.

Acesta nu este un râu.

Nu vor veni, domnule. Au dezertat.

Împingeți!

San Antonio a dezertat.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să mă pedepsească,

voi înșivă m-ați fi decapitat de trei ori.

O să vă vărs creierii pe barcă.

Espinosa, arată-i rajahului de ce este capabil

oțelul spaniol.

Dacă vrei pace, vei avea pace.

Și dacă vrei război, ți-l vom da.

Rugați-vă în orice mod știți, vindecați.

Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian

Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.