Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
English
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
French
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Italian
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Persian
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkish
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Conquistadores Adventum Sezonul 1, episodul 4
Subtitrări-noi Team
Ia-l sau te fac eu să-l iei!
Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian
Adăpostiți-vă!
Conquistadores Adventum Episodul 4: Oceanele de aur
1511 Fortul San Sebastian (Columbia de azi)
Aduceți praf de pușcă!
Aduceți arme!
Pregătit!
Carabinerii aici!
- Căpitane! - Acești bărbați să vină aici!
Aduceți praf de pușcă!
Haideți, să mergem!
Liniște!
În formație și apărați poarta!
La stânga!
- La comanda mea! - Am înțeles, căpitane!
Această țintă este descoperită!
La stânga!
Căpitane, dă ordinul...
Ordinul, căpitane.
Dă ordinul, căpitane!
Căpitane!
Dați ordinul!
Gonzalo, vino cu mine!
Deschideți poarta!
Unde este Ojeda?
Vreau să vorbesc cu el!
- E mort. - Este adevărat.
Căpitan Francisco Pizarro, la ordinele dumneavoastră.
Fortul San Sebastián este sub comanda mea.
Ceea ce vezi este ceea ce a rămas în urma expediției guvernatorului
Alonso de Ojeda... Nu există mai mult.
1511 Cuba
Voi construi un schit pentru voi.
Știu că Ți-am promis-o de multe ori.
Dar de data asta, cu protecția Ta sau fără ea...
Voi construi schitul acela.
Nu-l lăsa pe nefericitul acela să moară.
Pentru că aici nimeni nu știe ce este bine și ce este greșit.
Sus, haideți!
Ojeda!
Împușcă-l pe nenorocitul ăla.
Nu, nu, nu, nu, lăsați armele jos!
Lăsați armele jos, lăsați armele jos!
Ușor, ușor, ușor, ușor!
Ușor, ușor, ușor, ușor!
E bolnav, e bolnav.
Ușor!
E bolnav, e bolnav.
- Un șarpe... - L-a mușcat.
Șarpe, uite, uite!
Uite, uite, e bolnav.
Lăsați armele jos, lăsați armele jos! Lăsați armele jos!
El este bolnav.
Şarpe.
Priviți!
Lăsați armele jos!
E bolnav, nu?
Un șarpe... L-a mușcat.
Şarpe.
Liniștiți, a fost mușcat de un șarpe.
Un șarpe, uite, e bolnav.
Nimeni să nu se miște.
Se poate ști ce carne este aceasta?
Paca.
O carne pe care o mănâncă indienii.
Știți ce se întâmplă căpitanului vostru?
Astăzi aproape ne-a ucis pe toți.
Cum vrei.
Ojeda a spus...
Că o sută de spanioli valorează cât o sută de spanioli.
Cât o sută de pedestrași.
Cât o sută de călăreți.
Cât o sută de archebuzieri.
Și cât o sută de demoni.
Căpitanul acesta al vostru nu mi se pare un demon.
Nu contează... Nici nu vom rămâne mult timp aici.
Mergem?
Unde mergem?
Mâine, în jurul prânzului.
Iubitul vostru căpitan a dat ordinul
să mergem în La Espaniola.
Nu păreți prea entuziasmat de idee, căpitane.
Nu vreți să vă întoarceți acolo?
Să spunem că aici încă mă numesc „căpitan”.
În La Espaniola nu voi avea nici rang, nici nume.
Din nou, nimic.
Eu nu eram nimic când am plecat de acasă.
Și aici sunt același ca și în La Espaniola.
Nimic mai mult.
Și tu?
Din Extremadura, nu?
Eu eram pasager clandestin acum două săptămâni.
Și nu intenționez să mă întorc în nenorocita de La Espaniola.
Nu cu mâinile goale.
De aceea, vă veți îmbarca
pe La Caprichosa,
cât mai repede posibil
și fără să fi suferit nici un rău.
Vă veți îndrepta spre insula La Espaniola
și, alături de voi, toți răniții,
și oricine dorește să vi se alăture.
Nu ai nicio autoritate, Balboa!
Destituirea lui Martín Fernández de Enciso
a fost convenită de majoritatea oamenilor
aflați până astăzi sub comanda sa
și de către civilii
care ne însoțesc în misiunea
de a repopula și pacifica Noua Andaluzie
pentru marea glorie a Înălțimilor Lor,
regii Spaniei.
Sunteți niște trădători!
Și veți fi tratați ca atare!
Din cauza incompetenței sale în problemele militare,
pentru slaba sa îndemânare,
și pentru lipsa sa de curaj,
eu,
Vasco Nunez de Balboa,
îl scot din funcție.
Ineptitudinea ta aproape ne-a ucis pe toți, Enciso.
1511 Aldea Cueyba (Cuba)
Haideți, hoațelor! Plecați toate de aici! Haideți...
Ai început să-i îndrăgești pe acești sălbatici,
nu, Ojeda?
Cum ai fost...
Dacă săracii de ei ar ști
pe câți dintre ei i-ai spintecat...
Să vorbim, cacique Cacicana
Cutia.
Indienii tainos îl numesc cutia.
Cutia.
Un cutia este un animal mic.
Trăiește în pădure.
Seamănă cu mine?
Cutia arată ca tine.
Cutia adoră să mănânce castane.
Eu sunt o ființă mică din pădure?
Un cutia?
Cutia!
De pe mare vin mulți cutia.
Mulți oameni...
Mulți cutia...
Ce vor face tainos când vor veni aici, în satul indienilor tainos?
Cutia adoră castanele.
Vom strânge multe castane și le vom da.
Și tu?
Tu ce vei face?
1511 Fortul San Sebastian (Columbia de azi)
Nu era necesar să se dea ordinul unde să mergem,
direcția conta puțin.
Niciunul dintre noi nu dorea să se întoarcă la o casă
care nu-și mai amintea de noi
și pe care demult hotărâsem să o uităm.
Ridicăm un rug
și înainte de a-i da foc,
punem pe el toate triumfurile noastre
și toate mizeriile noastre.
Cineva a spus:
"Spre vest!".
Și altul:
"De ce nu?"
În total, nimeni nu plecase niciodată spre vest.
Nu te juca cu mine, Ojeda!
Știai deja că ziua aceasta avea să vină.
Dacă te referi la cele trei corăbii spaniole
care au ancorat pe plajă, da.
Sunt acolo de trei zile.
Nu ne purtați pică, căpitane!
Vă implor!
Pe tine te vor întâmpina cu tobe.
Și acești lingușitori îți vor pregăti cina.
Dar dacă acești flăcăi și cu mine apărem pe acea plajă,
ne trimit la spânzurătoare înainte de a cânta cocoșul.
Cât o să ceri ca răscumpărare pentru mine, Bernardino?
100000?
200000?
Ai grijă că mereu ai fost lacom.
Atunci o vom stabili la 150000.
Și mi-o vor da bucuroși.
Pleacă!
Trimite-le condițiile noastre.
Indienii știu ce ai de gând să faci?
Tainos nu sunt acolo.
Au plecat.
În sat sunt doar bătrânii și copiii.
Au plecat cu toții ieri să culeagă castane.
Nu ei vor fi cei care te scot din asta, Ojeda.
Castane?
S-au dus să culeagă castane, nu?
Acest lucru nu se va termina bine, prietene.
Nu, nu se va termina bine.
Oamenii tăi nu au curajul
pentru a merge până la trupele spaniole
care au sosit cu acea corabie.
Ele nu au venit să negocieze răscumpărarea mea, Bernardino,
nu le auzi?
Chiar acum fug prin junglă ca un suflet purtat de diavol.
Cele mai îndepărtate care pot fi de tine, de mine și de acea corabie.
În seara asta îi voi mulțumi Maicii Domnului
pentru că am trăit,
încă o zi față de nefericitul Bernardino...
Cel din Talavera.
Să mergem!
Întinde-o!
Ia-o înaintea mea!
Guvernatorul Alonso de Ojeda, fericiți fie-mi ochii!
În cele din urmă!
Nu am acordat crezare la ce am văzut cu acești indieni.
Imaginați-vă ce har!
Ei vin spre noi cu Fecioara Remediilor
în spate... Ca în pelerinaj.
Nu ne-am putut abține să nu ne gândim cine ar fi
în spatele unui astfel de miracol.
Căpitanul Pánfilo de Narváez, în slujba lui Dumnezeu,
a milei dumneavoastră și a Coroanei Castiliei.
Ce înseamnă aceste cătușe?
Vi-l predau pe Bernardino de Talavera.
Las în seama dumneavoastră acuzațiile care se revarsă asupra sa, de dezertare,
trădare și piraterie.
Am omis ceva?
Arestați-l!
Și eliberați-l imediat pe guvernator!
- Tratați-l aspru, este un trădător. - Să mergem!
Am vești pentru tine.
Alonso de Ojeda nu a stat mult încătușat.
Doamne, cât de ușor îi era acelei vulpi
să scape de capcane!
Oamenii tăi sunt în siguranță, căpitane.
El a aflat, de la Pánfilo de Narváez, că o corabie numită Caprichosa
plecase de luni bune în ajutorul oamenilor săi
de acolo, din Fortul San Sebastián.
Ușurat și puțin mai în vârstă, demonul cu ochii albaștri se odihnea.
Ai făcut o treabă bună, domnule guvernator, o treabă grozavă.
7 octombrie 1511 La Hispaniola (Santo Domingo de azi)
La o parte, la o parte!
Ojeda avea dreptate, copiii nu-l vor mai vedea niciodată pe
nerecunoscătorul de Bernardino. Se hotărâse.
A sfârșit dansând un dans popular la capătul unei frânghii.
Nu a protestat, nu a plâns, nu a implorat, nici nu a regretat nimic.
Așa și-a înfruntat destinul primul pirat din Marea Caraibelor.
Alonso de Ojeda nu a cerșit să i se redea poziția,
nu-și mai dorea.
S-a dus la mănăstirea din Santo Domingo
și le-a cerut fraților franciscani să-l accepte drept călugăr.
Da, într-adevăr, nu fără a depune înainte mărturie la procesul
împotriva lui Bernardino de Talavera.
Și fără a o face în favoarea sa.
Jungla Darien (Panama de azi)
Suficient!
Stați liniștiți!
Ce a spus?
Spune-mi cuvânt cu cuvânt ce a spus acest nenorocit.
Pankiak, fiul lui Comagre spune:
Tu distrugi țara părinților mei, satele altora.
Ce faci cu aurul? Îl mănânci?
Mergeți în cealaltă parte a munților.
Acolo există mult mai mult aur.
Acolo este o mare unde să vă potoliți setea.
Bun, se pare că deja ne înțelegem.
Adu vinul de Xeres.
Nu, tu nu!
Tu rămâi aici.
Să mergem!
Făceau o echipă bună Balboa și indianul Pankiak.
Să mergem!
Prietenia lor a făcut ca însăși jungla să înceapă să tremure.
Pentru prima dată indieni și castilieni am mărșăluit
și am ucis împreună.
Păsările au purtat vestea în fiecare colț al junglei,
și nu exista nici un șef indigen să nu se pregătească de război.
Am întâlnit o mulțime de indieni.
Era inutil să se roage la zeii lor urâți.
Primul lucru pe care l-a decis Balboa, a fost să-i facă să omoare.
Al doilea, să-și răsplătească oamenii.
Pe unii cu har, pe ceilalți cu glorie și pe prietenii săi,
cu vin de Xeres.
Lui Leoncillo, cel mai curajos și eficient dintre soldații săi,
i-a dat gradul de locotenent, plătit cu salariu lunar.
Balboa a spus că era singurul din trupa sa
capabil să facă diferența dintre un indian bun și unul rău
și că dintre toți, merita mai mult decât oricine
acel colier de aur solid care a ordonat să fie făcut.
Așa a fost cucerirea.
Am văzut pasageri clandestini tratați ca și cum ar fi fost căpitani,
soldați tratați ca niște câini
și câini mai bine tratați decât indienii.
Indianul Pankiak ne-a condus prin zile nesfârșite de ploaie,
prin mlaștini verzi și insecte care mușcă
și ulcerează carnea.
Ne-am lăsat corăbiile în urmă
și am intrat în râurile indienilor
la bordul propriilor lor canoe.
Jungla îl lasă să intre doar pe cel care o știe,
așa că am mâncat ce mănâncă ei
și am băut doar din iazurile din care beau ei.
La apus, când roiuri de țânțari
ies la pășunat, ne îngropăm în nisip pentru a-i păcăli.
Și serile nu aveam cină, nici poftă.
Atât de mult sânge și atât de multe vietăți,
îi tăiau pofta și celui mai pestriț.
Nu mai mult de șaizeci.
Și aceștia, viteji, și mereu înainte,
pentru că întoarcerea însemna dezonoare.
Și promovarea celor curajoși.
Dacă trebuia să alegem, am ales să ne riscăm viețile.
Și, poate, să trăim.
Să gândească fiecare ce vrea,
pentru că nimeni nu trebuie să-mi aducă aminte că niciuna
din isprăvile noastre nu era demnă să fie povestită.
Eu sunt doar unul care iubește această poveste
și care uneori urăște că trebuie să o relateze.
Ce rău cântați, ticăloșilor!
Haideți, dați-i cu putere!
Acesta nu se mai trezește mâine.
L-ai anunțat pe călugăr?
Nu!
Acesta moare singur fără ajutorul otrăvii indiene.
L-a înțepat țânțarul. Asta îl va însănătoși.
Nu te apropia!
Pizarro!
Lasă-l pe indian să o facă!
Mâine se va simți mai bine. Răul va dispărea.
Să mergem! Plecăm de aici!
Plecăm de aici! Să mergem!
La țărm! La țărm! Să mergem!
La țărm! Adunați-vă pe țărm!
Să mergem!
Să mergem!
Să mergem!
Să mergem!
În grup! În grup!
Trageți!
Războinic, în flancul stâng!
Mișcați-vă!
Mișcați-vă!
Indieni buni sau indieni răi...
Nu am reușit niciodată să-i disting.
Dacă e ceva ce știu este că nu există nimic mai periculos decât un indian speriat.
Indianul își apără râul,
coliba lui de paie, puii săi...
Și uneori lucruri
pentru care nu pot găsi explicaţie...
Părinte Corolla,
ar trebui să vedeți asta.
"Sodomie".
Acesta a fost primul lucru care i-a venit în minte călugărului.
Erau îmbrăcați în femei,
dansau ca femeile și se comportau precum femeile.
Nu putea fi vorba de altceva decât
de acea practică pe care am menționat-o deja.
De acolo, discuția s-a concentrat
asupra faptului dacă e mai uman să le dăm foc
sau să-i aruncăm la câini.
Frățioare!
Frățioare!
Frățioare!
Una de var și multe de nisip.
Așa aplica Balboa diplomația.
Dacă un trib hotăra să ni se împotrivească
îl împărțeam în două.
Și odată redus la cenușă satul său,
le-a câștigat prietenia invitându-i
la un vin dulce de Xeres.
Balboa nu a fost unul dintre cei care se dădeau drept zei.
Sau erau prieteni sau mureau...
Var, nisip și o cămașă.
Cu acestea a cucerit Balboa inima indianului.
O cămașă ruptă în schimbul unei mări de aur.
Indianul a spus că în spatele acelei jungle
se ascundea o mare aurie.
Și încă nu știu dacă l-am crezut sau am vrut să-l credem.
Niciunul dintre noi n-ar fi suportat asprimile Indiilor
dacă nu ar fi fost certitudinea încăpățânata
că într-un colț întunecat al acestei jungle,
ne aștepta o comoară cu numele nostru gravat în argint.
Indianul avea dreptate.
În spatele acelor păduri se ascundea o altă mare. Indianul spunea adevărul.
Era nemaiauzit că un întreg ocean
rămăsese ascuns dintotdeauna.
25 septembrie 1513 Panama de azi
Era a douăzeci și cincea zi a lunii a noua
din anul 1513 al erei Domnului Nostru
și Făcătorul tuturor lucrurilor.
Pe numele aceluiași Dumnezeu,
eu vă jur,
că l-am văzut pe Balboa intrând într-o mare nouă.
L-am văzut cântând și rugându-se
înfingând steagul Castiliei în fundul ei nisipos,
incapabil să creadă ceea ce a văzut:
oceanul infinit și sălbatic care se întindea în fața lui
și la care nici un alt om
de pe pământul nostru nu se gândise niciodată.
Marea Sudului.
Cel mai mare dintre oceanele Pământului reușise
să rămână ascuns aproape douăzeci de ani.
Cei douăzeci de ani care trecuseră
de când amiralul Cristofor Columb a pus piciorul
în această Lume Nouă.
Ce n-ar fi dat el să vadă cealaltă mare?
S-a făcut un pas spre adevăratele Indii,
pe uscat,
prin junglă și pe jos,
dar s-a făcut.
Până atunci, Americo Vespucci a murit.
Malaria l-a răpus.
A murit cu șapte luni înainte ca Juan Ponce de León,
cel mai elegant dintre cuceritori,
să descopere Florida, cea mai înfloritoare dintre peninsule.
Și în Spania,
flecarul Fernández de Enciso i-a încălzit urechile Majestății Sale.
El a povestit, iar și iar,
fiecare dintre nemulțumirile pe care i le pricinuiseră
Balboa și acoliții săi.
Dar era târziu.
Clandestinul era deja un erou, și oamenii săi,
cuceritorii Mării Sudului.
Peste noapte,
Coroana își triplase domeniile,
și de vreme ce totul trebuie spus,
nu se întâmplase mulțumită putredei nobilimi spaniole,
ci unei grămezi de porcari murdari
precum acel Núñez de Balboa.
Satul Kuna (Panama de azi)
Indienii buni, cei din Pankiak, ne-au întâmpinat în satul lor.
Poate că acei oameni nu au mai văzut armuri înainte,
nici arbalete, nici câini când se întorc din război,
dar este foarte adevărat că ei ne-au tratat mai bine
decât au făcut-o ai noștri, castilienii.
Când moare un șef din tribul Kuna,
îl așează pe o piatră și pun foc în jurul ei
până ce intră în piele și oase.
Când e uscat îl atârnă de perete
și îl decorează cu pene.
Așa s-a întâmplat cu Comagre,
care pentru a nu se simți singur,
l-a primit în acea noapte pe Balboa,
însoțit de Pankiak, fiul său,
și toți stră-străbunicii lui.
Comagre spune că nimeni nu gătește mai bine decât Pakoka.
Spune supa de iguană a lui Pakoka este cea mai bună supă dintre toate.
El spune că soția lui este puternică
și nu obosește niciodată de muncă.
Zice că vrea ca Balboa să-i cunoască soția.
Spune-i că va fi o onoare.
E un cadou bun de la șeful Comagre, pentru Balboa.
Spune-i prietenului nostru, Comagre, că îi apreciez darul,
dar că felul nostru, obiceiurile, religia,
ne împiedică să luăm soția altui bărbat.
Așa cere Dumnezeu, stăpânul tuturor lucrurilor.
Sora lui Pankiak. Este pentru tine.
Boteaz-o!
Mâine lângă pârâu vom sărbători...
O să o botezi azi!
- Domnule, mâine putem... - Și astăzi poți!
Ce nume să îi dau?
Cel care îți place cel mai mult.
Maria Caridad de los Remedios.
Bunului călugăr nu-i veni în minte alt nume.
Ce nume mai bun pentru o prințesă indiană
decât unul pe care niciodată să nu trebuiască să-l memorezi.
Am petrecut peste 30 de zile în satul lui Pankiak și Comagre,
și nu voi exagera dacă îți spun că au fost
cele mai bune 30 de zile
de care unii ca noi se puteau bucura.
Kuna umblau goi,
cu organul reproducerii acoperit de două frunze uscate.
Femeile purtau niște șaluri din talie până la genunchi
și se mândreau cu frumusețea lor.
Purtau niște panglici sub bust care pot să atest că le puneau în evidență.
Obiceiurile lor erau foarte libertine, ca să nu spun deșănțate.
Șefii se căsătoreau cu câte femei doreau
iar prostituția nu era infamia
pe care o aveau femeile despre educația proastă,
pentru a refuza tot ce li se cerea,
și se ofereau de bunăvoie celor care le doreau.
Acest gust pentru desfrânare
le-a dus chiar spre obiceiul inuman
de a lua ierburi pentru a avorta când se simțeau însărcinate
și spuneau că bătrânele și nu fetele nasc,
căci acestea trebuiau să se distreze.
Și acolo, departe de aligatori,
am ajuns să ne gândim că nimeni din Spania noastră
nu ajunsese atât de departe.
Și că, așa cum a spus Balboa,
nu putem lua viața atât de în serios.
Nas.
Cicatrice.
Rană.
Și în limba respectivă Anauyansi l-a învățat pe Balboa
cum se numesc cu adevărat păsările cerului,
și Luna și focul.
I-a spus cum răsărise marea dintr-un dovleac uriaș
și cum se stropiseră râurile
din frunzele cerului.
I-a vorbit despre cum plâng crabii,
despre cum își alăptează lamantinii puii
și despre cum se certă maimuțele între ele în fiecare dimineață.
L-a învățat să spună „sus” de câteva ori...
Și, de asemenea, să spună „jos”.
Privirea eternă de alcoolic a lui Balboa s-a pierdut în părul negru
și pielea de culoarea scorțișoarei a lui Anauyansi.
Și în aceste jungle pătate de sânge
s-a născut o nouă rasă.
Și dacă știu toate acestea
este pentru că lui Balboa nu i-a fost suficient să le trăiască,
a trebuit să vină și să povestească.
Nu este vreunul, printre toți cei din America,
care să nu ajungă să aibă partea sa de glorie și partea sa de durere.
Pe locul aceluiași schit
pe care Alonso de Ojeda l-a dedicat Fecioarei Maria,
a fost construit orașul Santiago de Cuba.
Dar micul căpitan nu a apucat niciodată să îl contemple.
El a murit cu rasa de călugăr franciscan pe el
și fără un maravedí în buzunar.
A murit așa cum a trăit, lefter.
Singur și fără intermediari,
așa cum i-a plăcut să facă lucrurile.
În testamentul său a cerut doar să fie îngropat chiar sub ușa
bisericii din Santo Domingo,
complet gol și cu fața în sus,
astfel încât toți cei care veneau să se roage,
nu aveau de ales decât să-l calce
și astfel să-l facă să plătească
pentru numeroasele păcate pe care le-a făcut.
Ce haz avea nenorocitul acela.
Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian
Subtitrări-noi Team
În episodul următor...
Dacă vedem pe cineva tratând așa un porc
atunci nu-l vom opri?
Sunt adevăruri cele pe care le spune acel călugăr.
Am cucerit un ocean pentru regele nostru.
Dacă asta i se pare puțin,
ne vom întoarce în junglă și-i vom crea un imperiu.
Fernando de Soto, complet la dispoziția dumneavoastră.
Pentru dragostea lui Dumnezeu, o fată!
Sărbătoarea noastră nu are nimic eroic.
Tot ce am făcut a fost să ne îndepărtăm.
Am aranjat deja totul astfel încât pacea dintre dumneavoastră și mine
să domnească în Veragua.
Am avut grijă de datoriile dumneavoastră, domnule Balboa.
Don Fernando de Magallanes.
Intenția noastră este să înconjurăm pe mare noul continent
și să continuăm călătoria spre Indii.
Și dacă nu există o astfel de trecere pe mare?
Alții au încercat-o înainte și au eșuat.
Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.