Original subtitles

ÎN 1998, RONNIE COLEMAN A SCHIMBAT LUMEA CULTURISMULUI.

FOSTUL POLIȚIST ȘI HALTEROFIL DEȚINE RECORDUL MONDIAL

PENTRU CELE MAI MULTE TITLURI MR OLYMPIA.

EL ESTE CONSIDERAT CA FIIND CEL MAI MARE CULTURIST DIN ISTORIE.

PRIN URMARE, A FOST SUPRANUMIT... REGELE.

DEPARTAMENTUL DE POLIȚIE DIN ARLINGTON IULIE, 2000

DEPARTAMENTUL DE POLIȚIE

RONNIE COLEMAN DE OPT ORI CAMPION MR OLYMPIA

Rutina zilnică.

Lucrez aici de 12 ani.

Cea mai tare chestie la meseria asta

e că porți pantaloni scurți.

Începem!

Ţinem şedinţa.

Singură modificare în orar

este din pricina lui Steve Smith, care își va lua cinci ore libere.

Asta este masa cu numărul...

trei.

Pui și cartofi copți.

Mi-am apucat de mână fiul și i-am zis să intre în casă.

Apoi, ea a luat-o razna și...

mi-a făcut-o.

Veșnicul pui.

Fir-ar.

Fiica i-a aplicat o lovitură de pumn în zona abdominală.

Acum, fiică se află în dormitor ŞI nu are niciun mijloc...

Care este problema aici?

Unde e mama?

A lovit-o în picior. l s-a umflat.

Ce? A avut noroc dacă a fost lovită doar în picior.

Când eram mic, era bine dacă eram lovit doar în picior.

Eu eram lovit peste tot.

Piciorul ei e plin de vânătăi.

Dacă o loveam pe mama, eram terminat.

- De ce plângi? - Nu ştiu.

Inculpatul este în arest.

Sunt culturist...

de zece ani.

Și sunt polițist de 12 ani.

Întrebarea cel mai des adresată este...

„De ce mai lucrezi aici

dacă ai două titluri Mr Olympia?”

Răspunsul meu la întrebare este...

„Fiindcă iubesc să fac asta.”

Subrip: killyou @ Myxz Team

RONNIE, RETRAS DIN ACTIVITATE, SUFERĂ DE PROBLEME

DE SPATE ȘI ȘOLD, CA URMARE A ANILOR DE ANTRENAMENT INTENSIV.

RONNIE A FOST OPERAT DE DOUĂ ORI LA SOLDURI

ȘI DE MAI MULTE ORI LA SPATE. EL SE DEPLASEAZĂ ÎN CÂRJE.

AZI, VA SUFERI CEA DE-A OPTA INTERVENŢIE CHIRURGICALĂ LA SPATE.

Doctorul a zis că va lua măsuri

ŞI Că îmi va face o operaţie prin care să-mi scoată şuruburile.

Acum, acele șuruburi nu fac decât să-mi provoace multă durere.

Iar aceasta e fără încetare.

Când ești în dureri de atâta timp, te obișnuiești și le mai poţi reprima.

Îmi pare rău pentru cei care nu l-au putut vedea pe Ronnie în condiţia sa de top.

Clipurile Și pozele nu surprind realitatea.

Când îl vedeai, erai cuprins de extaz

și nu-ţi mai dezlipeai ochii de la el.

În anii '90...

...existau culturiști remarcabili. Kevin Levrones,

Flex Wheeler, Shawn Ray...

În funcţie de juriu, un titlu putea fi desemnat oricui.

Ce nu aveam eu, Flex avea.

Ce nu avea Flex, Shawn Ray sau Chris Cormier aveau. Ne completam.

Cu toţii eram buni și râvneam victoria.

Eram agresivi.

Mai ales pe scenă.

Dacă pășeai în fața cuiva,

ţi se dădeau coate sau erai bruscat.

Era un mediu destul de agresiv.

Era greu să te faci observat.

Aşa că trebuia să fii cu mult peste ceilalți.

Trebuia să-l vezi cu ochii tăi.

Numai așa puteai aprecia momentul când Ronnie Coleman apărea pe scenă.

Nu era omenește posibil ca cineva

să arate în felul în care arăta el

atunci când era în formă maximă.

Coleman arăta ca un extraterestru.

Nimeni nu se putea compara cu el.

Nimeni nu era ca el.

Avea atâţia mușchi pe spate,

încât ziceai că nu se mai termină.

Avea pectorali definiți și mușchi ce păreau că se întind la infinit.

Ronnie Coleman avea un corp

neegalat de niciun culturist cu titlul Mr OLYMPIA

Asta poate rămâne valabil şi de acum încolo.

Ronnie era perfect.

Era mai puternic, mai mare și cu o condiție mai bună decât toţi.

Totul părea o joacă pentru el.

Venea pe scenă, se făcea remarcat,

lua trofeul și pleca cu el.

Atât.

Nu puteai decât să-l admiri. lar el era modest.

Nu era înfumurat sau arogant.

Știa că trofeul îi aparţine. EI doar venea și îl lua.

ÎNCEPUTUL

Aş vrea să ne povestești despre copilăria ta.

Cum era familia ta? Te-ai născut în Louisiana, nu?

Cum era viaţa ta acolo?

Familia era compusă din mine, fratele meu şi mama mea.

Ea lucra la o fabrică.

Era o fabrică de confecții textile.

Țin minte că mama era foarte pricepută la confecţionarea hainelor.

Ne făcea ea îmbrăcăminte,

dar mai lua și de la fabrica la care lucra.

La a doua căsătorie, țin minte că soţul ei

obișnuia să mă ia la vânătoare des.

Vânam căprioare, iepuri, veverițe și tot soiul de animale.

Ne distrăm pe cinste, dar cel mai mult ne distrăm la pescuit.

M-a învățat să pescuiesc

Și mereu mergeam la pește.

După o vreme, pescuitul s-a transformat într-un hobby.

Mă duceam la locul de pescuit în fiecare zi.

Mă duceam cu bicicleta...

la lacul din Zonă și pescuiam tot timpul.

Deci, acesta era micul meu hobby.

Mereu găseam o cale prin care să câștig bani.

Asta îmi amintesc cel mai bine cu privire la copilăria mea.

Măiculiţă, aveam în jur de 12-13 ani

Și începusem să lucrez la un magazin alimentar.

Mă duceam și munceam.

Câștigam un dolar pe zi.

La vremea aia, erau mulți bani.

Obișnuiam să mai câștig bani

din tunsul peluzelor.

Ciocăneam la ușile oamenilor Și...

îi întrebam dacă vor să le tund iarba. Mai făceam un ban şi așa.

Când eram în liceu,

aveam rezultate deosebite în fiecare an și în flecare semestru.

Eram în echipa de fotbal,

în echipa de atletism

şi în clubul de halterofili.

Participăm la probe că aruncarea greutății, a discului

și a suliței...

Mă descurcam bine la ele.

Ieșeam pe primul sau al doilea loc la aproape toate concursurile.

VINERI, ORA 14:00 DOUĂ LUNI RĂMASE PÂNĂ LA OPERAŢIE

lată vitrina cu trofee,

în cazul în care nu aţi văzut-o.

Am observat-o.

Aici e trofeul Arnold Classic.

Îl am şi pe cel cu „Most Muscular”.

Am două... L-am câștigat de două ori.

Am două trofee din astea.

E și celălalt pe acolo, pe undeva.

Sus sunt trofeele Sandow.

Care e preferatul tău?

Cu siguranță primul.

Fiindcă Flex ar fi trebuit să-l ia.

Cu un an înainte, mă clasasem doar pe locul al nouălea.

Credeam că n-am nicio șansă de a-l obţine.

Aș fi fost super fericit dacă ieșeam pe locul al cincilea.

Nu mai fusesem pe locul al cincilea.

De la locul al nouălea, la primul.

Așa e.

Din liceu mă apucasem de haltere.

Călătoream prin tot statul, la concursuri...

Era vai și amar de mine.

Nu te descurcai?

Nu mă descurcam deloc.

Dar, știi tu...

Ceilalţi erau chiar puternici.

La vârsta aia, făceau genuflexiuni cu vreo 250 kg. Da.

Ţin minte ca venise un puşti mai pitic Atât era de înalt.

Pune pe bară greutate de 250 kg. „N-are cum", spun eu.

Frate, ziceai că face genuflexiuni doar cu 100.

Se punea jos direct.

Am rămas mască. Nu-mi venea să-mi cred ochilor.

Avea vreo 13-16. Da, ceva de genul.

Era scund.

M-a dat pe spate.

Și acum îmi amintesc de el.

Pe atunci, eu ridicam doar vreo 150 kg.

Cam 150-200 kg.

Mi-a luat mult până să ridic 350 kg.

Obișnuiam să ridic...

în jur de 300 kg...

pe la vârsta de 30 de ani.

Dar pe la 40 de ani, am putut ridica 350.

Trebuie să investești timp...

în tot ceea ce faci. În plus, pe atunci, munceam pe brânci.

În fiecare zi.

Deci, nu-ţi poţi accelera procesul de dezvoltare, știi?

Necesită timp.

Ronnie Coleman este o adevărată legendă.

Ridica greutăți pe care nimeni nu le ridică.

Desigur, Arnold Schwarzenegger și Lou Ferringo

uimeau oamenii cu greutățile pe care le ridicau în anii '70.

Ferrigno zicea mereu: „Mai pune cinci kilograme”.

Însă Ronnie Coleman nici nu se încălzeşte cu acele greutăți,

iar el are doi metri și 130 kg.

Ronnie ridica acele greutăți prăfuite care rămân în spatele sălii.

Chestii pe care nimeni n-ar îndrăzni să-și pună mâinile.

EI le ridică în repetate rânduri, cu uşurinţă

Voiam să mă antrenez cu el.

Voiam să văd cât de intens își desfășoară activitatea un campion.

Te simţi ca după o adevărată luptă fizică

după ce te antrenezi cu el.

Când mă duceam la sală, ridicam la greu și ridicam ce era mai greu.

Nu mă duceam acolo ca să mă antrenez doar o oră.

În tot timpul petrecut acolo,

rămâneam concentrat

şi munceam din greu alături de toţi cei prezenți.

Mă antrenam în jur de șase zile pe săptămână.

Doar o zi îmi luam liber. Mă antrenam de luni până sâmbătă,

în timp ce mai și lucram la poliție.

Nu aveam timp să...

Nu făceam antrenament doar pentru anumite grupe de muşchi,

așa cum făceau cei care se ocupau doar de culturism.

Eu făceam sesiuni de antrenament complet.

Dacă nu te antrenezi că Ronnie Coleman, nu vei arăta niciodată ca el.

Când îl vezi că ridică asemenea greutăţi fără niciun pic de teamă,

nu poţi decât să derulezi înapoi ȘI să-l urmăreşti din nou.

Nici nu-ţi mai pasă că el este un monstru al culturismului.

Doar vrei să-l urmărești cum ridică.

EI are o mentalitate remarcabilă.

Puterea de care dă dovadă, când ridică atâta greutate,

nu e una firească.

Are un dar de la Dumnezeu şi e înzestrat cu gene bune.

Cu cât eşti mai puternic,

cu atât ai tendința să ridici mai mult.

Dacă ești înalt, devii mai masiv.

Ceilalţi se hrăneau și ridicau mai mult,

iar noi nu ne puteam baza decât pe genele noastre.

Flex Wheeler era întruchiparea simetriei musculare.

Asemenea lui, genele m-au adus şi pe mine în top.

Flex avea cele mai bune gene din lume,

dar eu l-am depășit la condiția fizică.

Uneori, se glumeşte pe seama mea. Oamenii spun:

„Chiar că D-zeu te-a creat după chipul și asemănarea Lui.

Ei bine, așa a făcut şi în cazul lui Ronnie.

El era de neconceput.

Ce faci, Erica?

Mă poți ajuta?

Imediat.

Vrei să te conduc?

Cu mașina?

Mersi mult, Erica!

- Să ai o zi bună! Si tu!

Ne vedem mâine!

Voi aduce în atenţie un lucru supărător pe care îl aud despre Ronnie.

JURNALIST

Oamenii cred că, din pricina felului său de a vorbi,

el nu are o educaţie bună...

sau nu este prea inteligent. Are o minte ascuţită

şi are habar de tot ce face.

Când îl întrebi ceva, mereu are un răspuns.

Ştie ce are de făcut și cu ce motiv.

CEL CARE MUNCEȘTE NEÎNCETAT

Obișnuiam să joc fotbal.

Am intrat în echipa liceului ŞI am pornit de jos.

Prima dată, am fost la rezerve.

Dar am ajuns printre cei de top.

Întotdeauna am încercat să fiu cel mai bun la orice făceam.

Când eram la facultate, voiam să fiu cel mai deștept din clasă.

Dacă nu puteam, studiam cu cel mai deștept.

Dar de cele mai multe ori, eu eram.

Am intrat la Administrarea Afacerilor, însă am descoperit Contabilitatea

şi eram foarte bun la ea.

Luăm numai punctaj maxim

la toate testele pe care le dădeam.

Unul dintre profesori m-a întrebat ce specializare am.

„Administrarea Afacerilor”, i-am zis. EI mi-a recomandat Contabilitatea,

fiindcă luam notă maximă la toate testele.

Mi-a spus că aș avea de câștigat mai mult din contabilitate.

Eu am fost de acord.

RECLAMĂ MARCA RONNIE COLEMAN

Eşti gata, frate?

Nu-i de glumit!

Hai să lucrăm spatele ăla, băiete! Da!

Bagă mare! hal!

După ce te-ai retras din culturism, ai pornit o afacere.

O linie de suplimente nutritive.

De la an la an, compania se dezvoltă din ce în ce mai mult.

E al șaselea an de activitate.

Am lansat produse în Europa,

Orientul Mijlociu,

India...

S-au vândut bine. Apoi, doi ani mai târziu,

am lansat și aici, în SUA. În primii ani,

am început prin a vinde doar două produse.

Ne-am extins la patru produse,

apoi, la opt.

Acum, am ajuns în punctul în care avem...

în jur de 20 de produse.

În primul an, am făcut un profit de patru milioane de dolari.

Apoi, tot mai mult. Șase milioane, opt milioane, zece...

Până la suma de 15 milioane de dolari.

Deci, fiecare an e din ce mai bun.

Progresăm și încercăm să ajungem cât mai departe.

Aşa, ma?

Ce mai faci?

Toate bune?

Iar am rămas fără provizii, frate.

Niciodată n-am de ajuns.

Da? Cu ce te servesc?

Ăla cu unt de arahide...

King Whey?

- Ai unul mare, văd. - Doar pe ăla îl am.

- Doar atât?

Totul sau nimic, nu?

Câte ai acolo?

Am trei.

- Trei?

Bine.

Nu vreau să ți-l iau pe ultimul.

- Hei! - Salut!

Ai vorbit cu tipul ăla?

Îi trimit un e-mail lui James și te includ ȘI pe tine la destinatari.

Cum a rămas cu mostra aia de care spuneai?

- Mostră de Yeah Buddy?

Nu, avem o problemă cu unul din ingrediente.

- E vorba de... - Măi să fie!

Dar dimineaţa decurge foarte bine.

- Bine. Super. - Tot îl vom distribui.

Bine, așa mai merge.

Aşa, da. Trebuie să fie o lună bună.

- În regulă. - Bine, omule!

Mai vorbim!

OBȚINEREA INSIGNEI

Când terminasem facultatea, voiam să lucrez în contabilitate.

La majoritatea interviurilor pe care le-am dat,

mi s-a spus că trebuie să am o oarecare experiență.

Și, de vreme ce nu mai lucrasem niciunde

şi nu mă angajasem pe perioada facultății,

eu nu aveam deloc experiență. Am ratat multe oportunități de angajare.

Am acceptat primul loc de muncă pe care l-am găsit.

Iar primul pe care l-am găsit a fost la Domino's Pizza.

După doi ani de muncă acolo, nu mai mâncasem pizza o vreme.

La vremea când munceam la Domino's, eram foarte sărac.

Voiam să lucrez ca să am ce mânca.

Iar acolo, pizza era pe gratis.

O mâncam în fiecare zi.

După un timp...

după circa un an de zile,

chiar mă săturasem de pizza.

Însă Burger King era alături

şi sigur cei de acolo se săturaseră și ei de burgeri.

L-am sunat să-i întreb, şi chiar așa era.

I-am întrebat: „Vreţi să facem schimb?” La care ei: „Da, vrem pizza.”

Începusem să dau pizza pe hamburgeri.

După ce mă săturasem și de hamburgeri,

văzusem că era și KFC alături.

Am sunat și acolo. „Nu v-aţi săturat de pui?"

Ăia zic: „Da!” „Vreţi să facem schimb?”

Însă, în timpul petrecut acolo, eu tot în contabilitate voiam să lucrez.

Mai fusesem la multe interviuri,

dar încă mi se zicea că am nevoie de experiență.

De vreo doi ani tot încercam

și credeam că nu voi reuși să ajung nicăieri.

Observasem...

că în fiecare număr al ziarului, la rubrica „locuri de muncă”,

era pus un anunţ mare.

Se căutau ofițeri de poliție.

Iar experiența nu era necesară.

Până să vin în Arlington,

deja dădusem două probe. După am ajuns acolo,

tot procesul a fost uşor, însă a fost unul lung.

Verificarea antecedentelor a durat cel mai mult.

Vreo doi-trei ofițeri de poliție

au trebuit să discute cu toate persoanele cu care am vorbit în ultimii ani.

Și aici a fost uşor, fiindcă eu niciodată...

nu intrasem în probleme. Eram în relaţii bune cu lumea,

nu consumam droguri...

N-au fost probleme, fiindcă aveam un cazier curat.

Mereu încercam să fiu cel mai bun,

iar în primul an la poliție,

am obţinut titlul „Recrutul Anului”.

Am muncit din greu,

am încercat să fac o treabă cât se poate de bună,

şi am fost recompensat prin acel titlu.

Pauză, fetelor! Trebuie să-l filmăm pe tati. Închideţi robinetul.

Bine. Mergeţi afară.

- Eşti prea jos.

- Poţi sta în picioare? - Da.

Totul e perfect, fiindcă el are treabă lui,

eu o am pe a mea, iar la finalul zilei...

SOŢIA LUI RONNIE

...ne reunim, stăm cu toții în familie

și nu există neînţelegeri. Muncim amândoi, în același timp.

Poţi citi de aici?

Da, pot citi.

- Gata?

Marele Ron vă salută!

Vă aduc la cunoştinţă...

Ne-am întâlnit prima oară chiar la Ronnie Coleman Classic.

O prietenă îl cunoștea și mi-a zis că pot vorbi cu el după concurs.

Am petrecut alături de un mare grup de prieteni,

iar noi doi am vorbit

până la cinci dimineața.

La final, am făcut schimb de numere.

Hai să punem osul la treabă, nu, amice?

Nu.

- Mai încearcă. - Bine.

Adresa de mai jos vă conduce spre site-ul nostru oficial.

Hai să punem osul la treabă,

nu, amice?

Stai, că nu văd.

Te-ai dus în spate de tot.

Unde-mi sunt cheile de la mașină?

Încă de prin vremea liceului și facultăţii mi-au plăcut copiii.

Încă eram student când am făcut primul copil.

Cei mari au 32, respectiv 33 de ani. Fata de 32 de ani este în Houston.

Am şi o nepoată din partea ei.

Susan mai avea deja doi copii

de 13, respectiv 15 ani.

Iar eu am făcut cu ea patru copii, care locuiesc împreună cu noi.

- Cine-i acolo? - Scumpetea Sophie.

S-a mirat puţin!

Îmi dai şi mie un pupic?

Mersi!

Ce?

Laila!

Ce face fetița mea? Eşti bine?

Îi dai un pupic lui tati?

Mersi!

Mergem?

Eşti bine, Sophie? Da, scumpete?

Ce e?

Te-ai lovit la umăr?

M-a lovit cu capul.

Aşa?

De ce te uiți așa, Laila?

Tati! - Da?

- Uite aici! - Ce-i acolo?

Masina!

- Da.

Laila, de dimineaţă n-ai avut o geacă pe tine?

Laila?

Laila, unde ți-e geaca? N-ai avut una pe tine?

- Nu! - Ești sigură?

Eu cred că ai avut.

Da, avem patru copii aici.

Fetiţa de trei ani e adorabilă.

Nu face niciun sport deocamdată.

FIICA DE TREI ANI

Doar se joacă.

La fel și cea de patru ani.

FIICA DE PATRU ANI

Nici ea nu face vreun sport. Amândouă...

fac lucruri tipice copiilor și se dezvoltă în ritmul lor.

Te-am speriat?

Tati!

Te-am speriat, tati?

- Ești în regulă?

Dă-mi un pupic.

Mersi!

În fiecare zi mă duc să le iau...

pe fetele de trei și patru ani de la grădiniţă.

Vezi că apeși pe claxon, Laila.

- Ce e aia, tati? - E o cârjă.

- Cârjă.

- Cum îi zice? - Cârjă.

Tati, pot s-o dau jos?

Vrei s-o dai jos?

Da, tati!

Stai puţin.

Tati!

Vreau s-o dau jos.

Nu înţeleg cum pot avea atât de multă energie.

Chiar Și când ajung acasă se joacă încontinuu.

Abia după vreo două ore se mai liniștesc și se bagă în pătuț.

Uneori, nici atunci nu reuşesc să adoarmă.

Se mai uită la televizor sau la altceva.

Ele ne ocupă tot timpul.

Așa se face, tati? Nu!

LUNI, ORA 3:30 ȘASE SĂPTĂMÂNI RĂMASE PÂNĂ LA OPERAȚIE

Măi să fie!

De obicei, îmi fac un shake cu King Whey

și Yeah Buddy înainte de antrenamente.

Mai pun și niște Stacked N.O.,

alte suplimente cu multivitamine și vitamina C.

Cât de multă durere simți zilnic, pe o scară de la unu la zece?

În jur de nouă-zece.

Durerea e cam mare.

La aparițiile publice, durerea ajunge pe la 12-13.

E aproape de nesuportat.

Aproape de nesuportat.

Dacă am dureri mari,

prefer să stau jos...

iar oamenii fac poze așa.

Dar, de cele mai multe ori, încerc să stau în picioare.

M-am obişnuit, fiind în dureri de atât de mult timp.

Mai iau și niște pastile. Mă ajută puţin.

Cum am spus, iau...

uneori, chiar şi cinci pastile în fiecare zi.

Conţin oxicodonă.

Sunt...

aceste pastile.

Le țin mereu cu mine.

Sunt de 30 miligrame.

Își fac efectul destul de bine.

Este cel mai mare...

Eu iau...

cel mai mare dozaj.

Cel de 30 miligrame.

Îmi alină puţin durerea...

pentru vreo trei-patru ore.

Apoi, aceasta revine.

Și iau încă o pastilă.

ZILNIC, LA ORA 4:30, RONNIE PLEACĂ LA SALĂ.

ÎN CIUDA DURERILOR, ACESTA SE ANTRENEAZĂ REGULAT.

A venit barosanul.

PRIETENUL LUI RONNIE

Te sculași?

- Ce faci? - Bine.

Ocupat?

Azi, nu prea.

Cum ai decis să devii culturist profesionist?

UN ABONAMENT GRATUIT LA SALĂ

După ce am trecut examenele şi mi-a fost permis să patrulez,

un coleg a venit și mi-a zis: „Tu chiar eşti un tip bine făcut.

Unde te antrenezi?" „La secţie, fiindcă e gratis”, i-am răspuns.

Mi-a zis să vin la Metroflex, unde se antrena el.

Am acceptat.

La Metroflex l-am întâlnit pe Brian.

Eu sunt Brian Dobson. Deţin și administrez Metroflex Gym din Arlington.

Datorită lui m-am apucat de culturism.

Un prieten m-a adus la sala lui,

iar Brian a insistat să urmez acest sport,

fiind convins că pot excela la el.

Mi-a oferit un abonament gratuit aici,

iar eu i-am acceptat oferta.

Sunt Brian Dobson, proprietarul Metroflex Gym din 1987.

Mai facem rost și de echipament nou,

însă majoritatea a rămas neschimbat. Suntem pe stil vechi.

Metodele de antrenament sunt grele,

mereu ni se reproşează asta.

S-a antrenat într-o sală care arăta detestabil.

După părerea mea, o cocină.

Avea tot felul de greutăți ruginite și prăfuite,

dar se antrena oricum, fiindcă iubea asta.

Da, locul ăla e groaznic.

Cum eu sunt din California, unde briza oceanului intră

prin sala mea, nu eram obișnuit cu căldura aia.

Erau vreo 40 de grade acolo.

Nu știu cum se descurcă cei de acolo. E o căldură insuportabilă.

De cum a intrat, am ştiut că el era. Avea un hanorac roşu

prin care i se vedeau venele.

Eu mai fusesem prin preajma culturiștilor de top,

dar nu mai văzusem un corp ca al lui.

Brian m-a luat sub aripa lui,

m-a învăţat ipostazele,

m-a învățat totul despre dieta necesară

si alimentaţie.

Mentalitatea lui neegalată este ceea ce îl diferenţia de ceilalți.

El n-avut niciodată nevoie de încurajări.

La primul meu concurs, am ieşit pe primul loc.

În gândul meu, ziceam:

„Se pare că mă descurc binișor."

În vremea liceului,

sala la care mă antrenam era ca Metroflex.

În vremea facultății, sala la care mă antrenam era ca Metroflex.

Deci sunt obișnuit să mă antrenez într-un loc fără aer condiționat,

cu podea murdară, fără mochetă.

A ajuns să-mi placă o astfel de sală.

Când te obișnuiești cu ceva, eviți alternativele.

Acel ceva te-a mulțumit dintotdeauna,

ai ajuns să-l iubeşti şi înseamnă totul pentru tine.

Asta reprezintă...

şi a reprezentat Metroflex toată viaţa mea.

Da, acolo sunt obișnuit să lucrez

și acolo am devenit de succes.

Era și o vorbă...

Dacă îţi place un lucru,

înseamnă că nu trebuie să-l schimbi.

METROFLEX GYM, LOCAŞUL LUI RONNIE COLEMAN , DE OPT ORI CAMPION MR OLYMPIA

Știam că va câștiga Mr Olympia.

Nimeni nu se antrena mai mult ca el.

Dacă Ronnie şi-ar propune,

ar putea depăşi recordul mondial la haltere.

Ar putea fi cel mai mare culturist

şi cel mai mare halterofil din istorie.

Dacă ar fi vrut, Ronnie ar fi putut obține Mr Olympia şi la 45-50 de ani.

E anul 2000 şi încă sunt aici.

Sunt aici de circa 11-12 ani,

cei mai fericiţi ani din viaţa mea.

Sper că și Brian a fost fericit să mă aibă alături.

Poţi paria că da.

Normal.

Brian a fost precum îngerul meu păzitor,

fiindcă eu m-am antrenat de 25 de ani,

iar de cum am intrat în sală să,

mi-a spus că pot fi un campion mondial.

El nu a încetat să mă încurajeze ȘI să creadă în mine.

Între noi există o legătură

și cred că suntem ca o familie.

Nu am făcut totul de unul singur. Am avut un ajutor.

Chiar el e. Îngerul meu păzitor.

Brian Dobson.

Una dintre cele mai deosebite întâmplări ÎŞi are originea în 1992,

în Helsinki, Finlanda.

Acolo, Ronnie a participat prima dată la Mr Olympia.

El Şi cu mine rămăsesem la preluarea bagajelor,

iar eu nu înțelegeam ce căuta acolo. Nu știam cu cine venise.

Nu știam că venise chiar el să concureze.

Când concursul dădea să înceapă, el deja era în culise, pregătindu-se.

La acea vreme, nu-și atinsese potențialul.

Ieşise pe ultimul loc la acea competiție.

DUREREA SE INTENSIFICĂ

Ronnie Coleman nu era deloc unul dintre cei pe care i-aș numi

culturişti remarcabili.

Reţineţi că eu am prins vremea lui Lee Haney și Dorian Yates.

Aceștia doi, Flex, Kevin și Nasser...

erau cei care constituiau esența competiției Mr Olympia.

Așadar, când voiam să mă compar cu cineva, Ronnie nu era printre opţiunile mele.

La nivel de competiție, Ronnie nu era un adversar.

Nu era deloc printre cei de pe podium.

Dacă eu eram printre primii, el era la coada clasamentului.

A fost de multe ori printre ultimii.

Nici nu mi se strigă numele.

Oricum nu credeam că voi fi

ca băieții de pe primele locuri.

Nici nu mă calificasem la Mr Olympia '93.

La Mr Olympia '94, cred că m-am clasat pe locul 15 sau 16,

dar măcar am primit un loc Și m-au comparat cu ceilalți.

În anul 1995,

cred că m-am clasat...

pe locul 11 sau 72, prin acea zonă.

Deci progresăm, începeam să mă descurc ceva mai bine.

În '96 mă descurcasem binișor. Ajunsesem pe locul

al șaptelea în acel an.

Cu fiecare an, era din ce în ce mai bine.

Însă, la Mr Olympia din '97,

am fost pe locul al nouălea.

L-am văzut că venise o dată, venise de două ori,

venise de trei ori...

Ronnie era pe drumuri, cu Vickie Gates,

cu mâncarea la pachet.

Știa că trebuie să meargă din Spania în Italia, și tot așa.

Deci trebuia să plănuiască tot.

El mergea cu trenul, noi, cu avionul.

L-am întrebat: „De ce mai încerci?”

Am vrut să-i spun: „De ce-ți iroseşti timpul?”

Eu n-aș fi participat dacă aș fi știut că n-am șanse.

Eu eram acolo doar ca să câștig.

Ronnie s-a uitat la mine şi a zis: „Fiindcă iubesc să fac asta

şi iubesc culturismul.”

A zis: „ Ador culturismul." Când mi-a spus asta,

am realizat că vorbea foarte serios.

Știi ce zic?

Îmi amintesc totul, de parcă a fost ieri.

În sfârșit puteam participa la Arnold Classic.

Înainte de Arnold, exista competiția lronman.

La aceea, mă clasasem pe locul al treilea.

Însă Lee Priest câștigase. Nu-mi venea să cred.

„Cum m-a învins un tip așa de mic?"

„Nu știu dacă sportul ăsta e de mine."

La Arnold Classic,

înainte de decernarea premiilor, m-am dus în camera mea și...

La vremea aia, iubita mea era Vickie Gates.

Și ea concura acolo. l-am zis:

„Vickie, am terminat cu tot culturismul ăsta

dacă oameni că Lee Priest mă întrec.

Nu sunt făcut pentru asta.” lar ea zice: „la mai taci!

Nu te lași tu așa ușor."

M-am gândit la asta

şi am realizat că mi-aș fi putut pierde abonamentul gratuit.

Așa că am mai rămas puţin în joc.

CLINICA HEALTH QUEST

Încă din liceu am avut probleme la spate.

M-am rânit la spate în liceu şi în facultate.

Când jucăm fotbal, ceva mi-a trosnit la spate.

Încă de pe atunci merg la un doctor ortoped.

Vom folosi laserul de nivel scăzut Apollo.

La terapia cu diverse tipuri de laser, vrem să ne protejăm vederea.

Terapia cu laser de nivel scăzut

este una lentă

şi se desfășoară la nivelul afecţiunilor musco-scheletice.

Aplicăm laserul pe muşchii lui Ron,

de-a lungul para lombarilor.

Apoi, o luăm în jos,

la articulaţia sacroiliacă.

Ronnie și-a rănit spatele în urma unei genuflexiuni.

DOCTOR ORTOPED

Da, e dureros atunci când ți se deplasează o vertebră.

Pe atunci, mă pregăteam de Arnold Classic.

Era decembrie, 1996.

M-am pus să ridic 250 kg, floare la ureche pentru mine.

Mereu făceam 12-15 genuflexiuni, însă la a opta

ceva a făcut „trosc”! Eu nu știam că mi se deplasase o vertebră.

Eu doar auzisem ceva pocnind. Crezusem că tipul din spate mă lovise

ca să mă încurajeze.

Dar mi-a spus că nu m-a atins.

Eu tot nu știam ce-a fost acel sunet. Nu știa nici el.

Oricum, de ajuns cu genuflexiunile,

am trecut la presă pentru picioare

și la câteva exerciții pentru întărirea tendoanelor.

Am venit acasă, am mâncat, am făcut duș,

mi-am pus uniforma

şi am observat că încă am dureri.

În mintea mea, zic: „Ar trebui să fac la dreapta, către muncă,

sau să fac la stânga, spre spital?"

Am făcut la stânga,

am mers la spital și am aflat că am hernie de disc.

Nu I-aţi recomandat lui Ronnie să nu mai ridice greutăţi mari?

Ba da!

Cu siguranţă.

Însă Ronnie avea un obiectiv de atins.

Voia să devină cel mai mare culturist din lume.

Dar, din pricina greutăților imense pe care le ridică,

deseori, vertebrele sale au avut de suferit amarnic.

La suprafață, culturismul e un mod prin care poţi căpăta încredere,

crea relaţii și depăși temeri. Dar, pentru unii, astea vin cu un preț.

Ronnie s-a antrenat mult, dar s-a antrenat cu cap?

Asta aș vrea să știu, mai ales acum,

când îl văd în starea în care e.

Aş fi vrut să ştiu şi în trecut ceea ce ştiu astăzi,

fiindcă te poţi antrena

ca să-ţi mărești rezistența, sau te poţi antrena

ca să obţii masă musculară.

Nu trebuie să te antrenezi până îţi provoci rău.

Oamenii ca mine, sau chiar că Ronnie Coleman,

se antrenau fără nicio reţinere. Nu conta.

Nu ne gândeam că ne vom accidenta. Dădeam tot ce puteam.

Ca să ajungi cael, trebuie să te antrenezi așa.

Ronnie avea o masă musculară enormă şi mușchi bine definiți.

Nu poţi ajunge la așa ceva

dacă tragi de gantere de doar 10, 15 sau 20 kilograme.

Muşchii săi au fost supuşi la atât de mult efort,

încât erau incredibil de bine definiţi.

Prin asta se evidenţia corpul său. Aţi văzut şi voi.

Deci, dacă nu ești pregătit...

să fii ca el, să te antrenezi ca el, să înduri ca el,

să trăiești cael și să faci totul cael,

n-ai nicio șansă să-l depășești.

Dă-i bătaie! Da!

Da! Da, taică!

Da!

Până sus.

Ronnie e numărul unu.

Mulţi nu știu, dar eu am învățat de la cei care m-au învins.

Am aplicat aceeași metodă ca în facultate.

Dacă nu eram cel mai deștept, studiam cu cel mai deștept.

Când mă apucasem de culturism, nu eram cel mai bun.

Deci, am luat lecţii de la cei mai buni.

Flex, Kevin şi toți ceilalți

mi-au oferit cunoștințele necesare pentru a progresa.

DE LA VOTCĂ LA VICTORIE

A venit la mine când eram în Rusia.

Eu câștigam tot la vremea aia. Aveam șase victorii consecutive.

Eu mereu mă clasam pe locul al patrulea sau al cincilea.

Eram foarte extenuat de la atâtea competiții.

Mersesem la Olympia, la o competiție înainte de asta...

şi eram cam extenuat.

Dar țin minte că Kevin lua toate trofeele.

Eu n-aveam habar cum reușea asta.

Așa că am mers la Kevin în cameră.

Eu mă relaxam și mâncam niște pizza.

Tocmai câștigasem un concurs. Cineva ciocăne la ușă.

Era chiar Ronnie.

„Ce faci, frate? Te deranjez? Vreau să te întreb ceva."

Eu îi zic: „Bine, uriașule. Care-i treaba?”

„Care e secretul tău, Kevin?

Nu înțeleg, cum poţi câștiga toate competițiile astea?”

Îmi zice: „Vrei să știi?” „Da!”

Îi zic: „Uite care-i treaba.

Vii cu mâncarea la pachet,

ești super serios, îţi cântărești suplimentele...

Mai relaxează-te, Ronnie.

Ia un loc și hai să bem niște votcă."

Se duce la cafetieră

şi pune puţină cafea într-o ceaşcă.

Apoi, se duce la frigider

scoate o sticlă de votcă

şi pune din ea în ceașcă.

Apoi, îmi zice...

„Bea de-aici!”

„Eu nu beau alcool, Kev.

Nu știai? Eu nu beau așa ceva. Culturiştii nu fac asta."

Nu beam eu votcă din aia.

Nu beam eu alcool.

Îi Zic: „Ascultă, uriaşule.

Ia un păhărel. Nu pățești nimic.

Nu mai fi așa încordat, frate."

Aluat păhărelul...

„Bă, ești sigur?”

Îi zic: „Da, bă. Sigur”

Bine.

A băut din el și îmi zice:

„N-are gust bun, frate. Nu-s obișnuit să beau așa ceva.

Dar dacă tu zici că-mi face bine, o beau.”

Îi zic: „Așa, bea-o pe toată.”

A băut-o, apoi am mai stat de vorbă.

Am discutat despre antrenament.

L-am mai dat un pahar.

Apoi, încă unul.

Apoi, încă unul.

Pe la al cincilea, zice:

„Frate, hai că e bună. la mai dă-mi un păhărel.

Votca aia mă face să mă simt bine de tot.”

Se ridică de pe scaun, dar eu fi Zic

să stea să mănânce și niște pizza.

Apoi, a plecat la el în cameră.

Nu l-am mai văzut până dimineaţa, când ne-am trezit,

ne-am dezbrăcat și am început să ne încălzim.

Când m-am uitat atunci la el, am rămas cu gura căscată.

Pur și simplu...

nu-mi venea să cred.

Am băut cafea şi votcă, iar ziua următoare, la competiție,

I-am învins pe Kevin.

Cred că alcoolul pe care l-a băut

l-a deshidratat ceva mai mult,

dar l-a mai și liniștit,

ca să nu se mai gândească la mâncare sau la altceva.

Cred că acea stare de relaxare

i-a permis apei să iasă din corp.

Când Ronnie a intrat pe scenă,

i-a spulberat pe toţi. Ceilalți au rămas şocaţi.

La Mr Olympia, toți ziceau:

„Dorian nu participă anul ăsta, trofeul poate fii al oricui."

COMPETIȚIA MR OLYMPIA ESTE APOGEUL CULTURISMULUI.

DOAR CEI MAI BUNI POT CONCURA AICI.

TROFEUL SANDOW ESTE CEA MAI MARE DISTINCŢIE OFERITĂ UNUI CULTURIST.

Flex ieșise pe locul al doilea. Kevin și Shawn Ray, la fel.

Chiar și Nasser ieșise pe locul al doilea. Eu n-aveam nicio șansă.

Rezultatul acestei competiții a fost foarte dezbătut,

fiindcă Dorian nu mai participa, iar toți voiau să-i ia locul.

Eram eu, Nasser El Sonbaty, Kevin...

Pe Ronnie nici nu-l consideram printre primii.

Mass-media de la acea vreme, adică doar ziarele,

îl favoriza pe Flex Wheeler.

Flex Wheeler, Sultanul Simetriei,

cel care câștigase Arnold Classic în 1993

şi în 1994. Erau așteptări de la el.

A reușit să intre în culturismul profesionist

şi să fie în topul Mr Olympia, în acelaşi an.

Asta se petrecea în '93.

L primul an la profesionişti, a câștigat fiecare competiție.

Cum se apropia și Olympia,

era de așteptat

că, într-o zi, și acel titlu va ajunge în palmaresul său.

Flex Wheeler, felicitări pentru câștigarea competiției Arnold Classic.

Spune-mi, cât de mult te-a ajutat victoria

de la competiția lronman, de acum o săptămână?

Cred că m-a influențat foarte pozitiv,

mai ales că acolo mi-am făcut debutul la profesionişti și am și câștigat.

Victoria mi-a oferit micul impuls

de care aveam nevoie.

Flex era menit să câștige titlul.

Flex era menit să moștenească tronul culturismului.

Logic era ca el să câștige.

Pe atunci, el era destinat să fie în fruntea clasamentelor.

Aș fi pariat milioane de dolari că nu va câștiga niciodată Mr Olympia.

În primii cinci-şase ani ai carierei sale, avusese câteva victorii pe alocuri,

dar nu te gândeai că va reuși să spargă gheaţa.

Când l-am văzut în culise, în New York,

am ştiut că nu mai aveam şanse la titlu.

Diferenţa era ca între noapte și zi. Ronnie îi eclipsa pe toți.

Ne-am dezbrăcat și am ieșit pe scenă.

Atunci, am simţit că destinul avea să fie schimbat.

Țin minte că am intrat pe scenă

şi am fost comparat cu Flex și Kevin, băieţii care deja câștigaseră.

De câteva ori, chiar am fost pus la mijloc.

Mă bucuram, credeam că mă descurc.

Mă comparau cu mai-marii.

În 1998, lumea a fost stupefiată

când a văzut forma completă a lui Ronnie.

Când și-a etalat acea formă,

a spulberat culturiști renumiți la apogeul lor.

Chiar dacă Flex Wheeler se credea în vârf,

eu nu cred că avea ipostaze mai bune ca ale lui Ronnie.

Țelul meu era să fiu printre primii cinci.

Dacă m-aș fi clasat printre primii cinci,

ar fi fost un vis devenit realitate. Și ţin minte

că au strigat locul al șaselea şi al cincilea. Eu încă așteptam.

Au strigat locul al patrulea. Eu zic: „Măi să fie!”

Au strigat locul al treilea

și mai rămăsesem doar eu și Flex.

Unul dintre noi trebuia să iasă pe primul loc.

Chiar nu m-am așteptat la asta.

Până la anunțarea locului al doilea, am așteptat mult timp.

FLEX WHEELER

FLEX WHEELER LOCUL AL DOILEA

Atunci, a luat amploare figura „soldat căzut la datorie” pe care o face.

Asta i-a impresionat pe toţi.

Toţi cei din acea sală au început să-l îndrăgească.

El era un om charismatic ce obținuse cel mai mare titlu din acest sport,

deși nimeni nu-i dădea șanse.

Au fost momente desprinse din Rocky. Toţi se bucurau pentru el.

Când ajungi în vârf, cel mai bun din lume,

ești cel mai fericit om de pe planetă.

PENTRU A-ȘI EXTINDE AFACEREA, RONNIE TREBUIE SĂ CĂLĂTOREASCĂ

ȘI SĂ-ȘI REPREZINTE PRODUSELE, ÎN TIMP CE SUSAN ARE GRIJĂ DE COPII.

Suspectez că cineva a tăiat-o pe asta.

Tu ești aceea?

Poate.

Bine.

Astea sunt foarte, foarte scumpe.

Trebuie să mă adaptez atunci când el este plecat

pentru o perioadă mare de timp.

Activitățile din casă se desfășoară la fel,

dar există câteva diferențe, desigur.

Fiindcă suntem cu o persoană în plus sau în minus.

Acum, trebuie să cumpăr alta pentru glezna ta.

Dar îţi dau eu bani.

Da, îmi dai tu bani.

Uneori, este solicitant pentru amândoi, dar suntem adulți.

Înțelegem că așa stau treburile și că e în regulă.

Tehnologia ne ajută considerabil, însă este dificil pentru copii.

Fetelor le este dor de el.

Cu timpul, vor fi capabile să înțeleagă mai bine situaţia.

Vor înţelege de ce tot pleacă şi revine.

Chiar nu vreau să spăl vasele.

SUZY COLEMAN FIICA LUI RONNIE

Le spăl doar dacă vii afară, ca să ne jucăm.

Acum?

După ce le spăl.

S-a făcut.

Lolă este cea în negru, seamănă cu mine.

LOLĂ COLEMAN FIICA LUI RONNIE

Suzy, cea în albastru,

este emotivă, ca mine,

dar, într-un fel ciudat, este și meticuloasă, ca Ron.

- Lolă? - Da?

Vii cu noi în balansoar?

Vrei să te dai în balansoar...

cu sora ta?

Haide.

- Vreţi să vă împing? - Nu!

Nu.

Nu trebuie să vă împing. Știţi de ce?

- De ce? - Fiindcă sunteţi puternice.

Puternice ca tata.

Amândoi iubim copiii, de aceea avem atât de mulți.

Când alegi să faci asta, ei devin lumea ta.

Devenind părinte, te transformi într-o persoană cu totul diferită.

Evoluezi într-una cea căreia îi pasă

de noua generaţie și de ce se întâmplă cu ea.

ÎN 1998, RONNIE COLEMAN A CÂȘTIGAT PRIMUL SĂU TITLU MR OLYMPIA

ȘI VA CÂŞTIGA UN TOTAL DE OPT TITLURI DE ACEST FEL DE-A LUNGUL CARIEREI.

Era un simplu băiat din Louisiana.

Nimeni nu-i dădea șanse, dar a ajuns să domine un sport.

DOMNIA REGELUI

Mărimile lui Ronnie erau la un cu totul alt nivel.

Nu mai văzusem niciodată o transformare ca a lui.

Ronnie Coleman ajunsese în punctul

în care nu mai arăta uman în culise.

Lee Haney deţinea recordul titlurilor câștigate,

cu un total de opt, egalat de Ronnie.

Când îi compari pe cei care pierdeau în faţa lui Lee Haney și a lui Ronnie,

realizezi că Ronnie Coleman învingea tipi care ei înșiși puteau fi Mr Olympia.

Mai munceam și la poliție.

Am muncit acolo...

până la al patrulea titlu.

Lucram până când se apropia competiția.

Îmi luam trei luni liber înainte de Olympia, ca să mă pregătesc.

Nu mă duceam la secţie.

Mult timp n-am știut că e polițist.

Am aflat când începuse să câștige.

Asta i-a adus multă atenţie...

Asta arăta ce fel de persoană era.

Nu era nimeni mai mare decât el

Și nu avea nimeni o condiție mai bună.

ŞI când prinzi curaj și te simţi bine în pielea ta,

ești ca un păun care își desfăşoară coada.

Odată fiind în vârf, a vrut să rămână doar în vârf.

Această atitudine l-a împins să fie mai bun.

Oamenii voiau să aibă dimensiunile sale.

Oamenii voiau să ajungă la ceea el ajunsese cu fizicul său.

Pentru Ronnie Coleman, câștigarea competiției Mr Olympia

a reprezentat exact ce îi trebuia pentru a pune bază și a consolida

caracterul său.

E ca și cum câștigase la loterie. Dar nu era vorba de noroc.

Când abia începeam să concurez,

când devenisem profesionist, aveam circa 100 kg.

Iar când câștigasem al șaptelea Olympia, aveam circa 130 kg.

Aproape 135 kg.

Deci ajunsesem de la 100 kg la aproape 135 kg.

DIN CE ÎN CE MAI IMPUNĂTOR

A fost o evoluție treptată, de la an la an.

Nu am devenit brusc mai masiv.

Dar știu când am ajuns la 135 kg, fiindcă nu puteam să mă aplec.

Ronnie Coleman din anii târzii

nu a fost de aceeași calitate ca cel din 1998.

Însă, din perspectiva juriului,

Ronnie era incredibil de mare și de musculos,

iar acesta a fost un punct de cotitură în culturism,

fiindcă dimensiunile erau răsplătite, nu calitatea.

Când a devenit atât de mare încât să-și piardă aspectul,

talia sa subțire, și să capete forme mari,

a făcut o greșeală.

Devenise mai greoi și mai rotund,

dar îi depășea pe toți la dimensiunile masei musculare.

Ronnie Coleman a câștigat opt titluri Olympia,

dar ultimele sale două titluri sunt puse sub semnul întrebării.

Ronnie luase ceva în greutate...

iar asta îi afecta fizicul. Forma sa de concurs nu era prea grozavă.

În 2001, am participat la Arnold Classic.

M-am decis să particip și la Olympia în acelaşi an.

În noaptea dinaintea competiției, îmi aplic bronzul,

iubita mea îmi aplică bronzul în baie.

Deodată, am leșinat.

Niciodată în viața mea nu mai leșinasem.

Când m-am trezit,

eram în cadă, nici nu știam ce e cu mine.

Iubita mi-a zis că leșinasem. Nu-mi venea să cred.

Nu mi se mai întâmplase niciodată.

Dimineaţa următoare, când să mă trezesc,

am fost incredibil de extenuat. Nici n-am putut să mă dau jos din pat.

Nu așa mă simt în dimineaţa unei competiții.

Eu eram mereu energic, gata de treabă

și gata de acţiune.

Dar în acea dimineaţă,

nu mă puteam da jos din pat şi eram foarte obosit.

Eram atât de obosit, încât ziceam că sunt pe cale să mor.

Îmi sun nutriţionistul

şi-l informez că nu mai pot concura,

că merg la spital.

EI zice: „Nu, frate, ai muncit prea mult ca să ajungi aici.”

Mi-a zis să iau un bidon de apă

și să beau cât de mult pot, ca să mă simt mai bine.

Asta am și făcut.

Am luat un bidon de apă

și cred că l-am băut pe tot în dimineața aia,

în dimineața competiției.

După ce am băut acel bidon, m-am simțit bine,

eram chiar în regulă.

Am revenit la normal.

Deși el era deasupra tuturor, fiind Mr Olympia,

oameni că Jay Cutler îl puteau detrona.

Participăm la Mr Olympia cu gândul că voi câștiga.

Nu mă îndoiam deloc.

Însă el era un obstacol...

Eu încercam să fiu cel mai bun,

iar Ronnie îmi stătea în cale.

Era doar un duel între mine şi el.

Nu-mi păsa de nimeni în afară de el,

fiindcă știam că el e singurul om care mă poate învinge.

În 2001, mulţi credeau că Jay Cutler îl va învinge.

Îl depășise din punct de vedere al definirii muşchilor.

Însă, din perspectiva juriului,

Ronnie Coleman era prea mare şi prea musculos.

Jay credea că în sfârşit a învins.

Chiar și eu crezusem asta.

Când am luat locul al doilea în 2001,

am fost profund dezamăgit, chiar dacă nu am arătat asta.

Am depus foarte mult efort pentru acel concurs.

Ofiţerul de poliție din Arlington, Texas,

Ronnie Coleman.

Jay Cutler nu știe ce mai poate face pentru a detrona campionul.

JOI, ORA 11:00 PATRU SĂPTĂMÂNI RĂMASE PÂNĂ LA OPERAŢIE

M-am îndrăgostit de casa asta de cum am văzut-o. Era nouă.

În '96 m-am mutat aici.

Acum 21 de ani.

Am cumpărat-o cu bani gheaţă când am câștigat primul Olympia.

Am văzut că ai sală aici.

Da, vreţi s-o vedeţi?

Da.

Am pus aici tot ce folosesc la Metroflex.

Am aparate pentru genuflexiuni, pentru picioare...

Am unul și pentru gambe.

Am o bancă de exerciții ajustabilă și una plată.

Încep la două kg şi termin la o sută.

Mai trag și de haltere,

dar, cum am picioarele slăbite,

pun greutate mică.

Vecinii chemau mereu poliția când mă antrenam.

Făceam zgomot.

Duke! Haide, ieși!

Doamne.

E cald aici.

Asa.

Nu v-am zis treaba cu hoții...

ăia care veneau să fure maşinile. Acum, îi văd pe monitor.

- Serios? - Da!

Jos, avem nişte lumini care se aprind noaptea.

Dacă trece cineva pe acolo, toate se aprind.

Ziua în care Jay Cutler l-a învins pe Ronnie

a semnificat predarea ștafetei culturismului.

Lumea și-a îndreptat atenția direct către Jay.

Asta a compensat pentru competiţia din 2001,

cea pe care Jay trebuia s-o câștige.

Lumea voia o schimbare.

Oamenii îl vedeau pe Ronnie la același calibru cu Mike Tyson

Şi-l vizionau doar ca să vadă cum va fi învins.

SFÂRȘITUL UNEI ERE

O versiune a ta mai bună se află undeva în lume

şi ești destinat să ajungi față în față cu acea persoană înflăcărată.

Mi-a ajuns.

Nu mai puteam suporta să fiu pe locul al doilea.

Întreaga mea familie era acolo.

Familia, frații şi surorile mă susţineau la competiție.

Cumpărasem vreo 100 de bilete pentru toţi prietenii de familie.

Ronnie a dezamăgit. Avea îndoieli în acea seară.

Țin minte că eram în culise şi-l urmăream.

Când concurezi la un nivel atât de înalt, deja știi...

cum stă treaba.

Știi personalitatea oamenilor şi modul lor de fi.

În acea seară, nu l-am văzut pe Ronnie cel pe care îl știam.

Ronnie concura pentru al nouălea titlu.

Însă Jay Cutler I-a obţinut.

Medalia de aur Olympia

și titlul de Mr Olympia 2006 revin lui...

- Jay Cutler!

Jay l-a detronat pe campion în ciuda tuturor anilor de muncă

făcuți anterior de Ronnie.

Orice campion este predispus eșecului și înfrângerii.

De-a lungul anilor, am văzut asta.

Mike Tyson a pierdut, Muhammad Ali a pierdut,

iar Ronnie Coleman a pierdut în fața lui Jay.

JAY CUTLER MR OLYMPIA 2006

În noaptea în care am câștigat, am avut o sclipire de geniu.

Ronnie știa că va pierde,

dar n-a vrut să creadă asta până a final,

fiindcă așa era el.

Nu mai pierduse de multă vreme.

Credeam că voi câștiga din capul locului și al nouălea titlu,

fiindcă am câștigat opt consecutiv,

iar încă unul nu mi se părea mare chestie.

Pentru celelalte opt muncisem din greu

și credeam că acum nu voi avea probleme.

A fost prima dată în istorie

când un Mr Olympia a pierdut pe acea scenă.

Când Jay l-a învins pe Ronnie, farmecul competiţiei dispăruse.

L-am văzut pe Ronnie Coleman câștigând opt titluri consecutive,

iar apoi a pierdut în faţa cuiva pe care îl învingea mereu.

La urma urmei, s-a întâmplat și asta. Jay a luat titlul.

Însă Ronnie n-a fost la formă maximă. S-au văzut consecințele afecțiunilor sale.

Era rănit în luptă la acea vreme.

Nu l-am învins pe Ronnie la apogeul său.

Nu vreau ca oameni să creadă

că amândoi eram în condiție optimă. N-a fost cazul.

Am fost mai bun doar în ziua aia.

Timpul se scurgea pentru mine, el voia al nouălea titlu,

multă publicitate era la mijloc...

Mi-a părut rău pentru Ronnie.

A fost ciudat să fiu pe primul loc,

fiindcă acela însemna totul pentru el.

Voia să obţină al nouălea titlu, voia să-şi depăşească recordul,

iar asta l-a afectat.

Era vizibil afectat.

Eu sunt Mike Hisey, sunt chirurg ortoped

la Texas Back Institute, specializat în operaţii pe coloană.

Ronnie a venit la mine prin intermediul unui prieten cu care s-a antrenat îndelung

și care i-a observat problemele.

EI m-a recomandat lui Ronnie fiindcă ştia că eu îl pot opera.

Coloana este într-un stadiu de degenerare

de la toată acea greutate exercitată asupra ei de-a lungul anilor.

Vertebrele sunt afectate.

EI a mai făcut operații dinainte să-l întâlnesc,

pentru a coordona şi reface nervii,

dar și pentru a fixa oasele la locul lor, însă acestea nu s-au vindecat.

L-am făcut o altă operaţie,

pentru a se vindeca şi pentru a-i corecta postura.

Iată articulațiile artificiale ale șoldului, pe care le avea deja.

Iat-o pe prima și pe cealaltă.

Puteţi vedea şi şuruburile

și cât de lăsată era vertebră.

Noi am mai ridicat-o puţin.

Postura a devenit puțin mai bună.

Aici este distanţierul.

Am putut s-o ridicăm pe aceasta.

Dar vedeţi cât de lăsată e asta?

Nu am putut s-o tragem în spate atât cât sperăm.

Însă, pe radiografie, arată că aceasta e vindecată.

Am reuşit să-i refacem nervii.

Vertebra e în regulă, însă articulaţia e afectată

într-o oarecare măsură.

Vedem asta tot timpul, pacienţii noștri nu sunt doar culturiști profesioniști.

E o problemă comună, însă la el riscul e mai mare.

La unii este o problemă ereditară...

iar la alții poate rezulta din activitatea pe care o desfășoară, ca în cazul său.

El...

Pentru asta trăieşte...

Noi doar îl ajutăm.

Doctorul a zis că va lua măsuri

şi că îmi va face o operație prin care să-mi scoată șuruburile.

EI mi-a făcut un anestezic și n-am mai avut dureri o zi întreagă.

Asta a însemnat că şuruburile cauzau durerea.

Ele au avut rolul de a ține vertebrele împreună, de a le uni.

Le am acolo de aproape doi ani.

Și-au făcut treaba.

Acum, doar îmi cauzează dureri.

- El tot se mai antrenează la sală. - Nu cred că se va opri vreodată.

L-aţi recomanda să continue, sau nu?

Dacă vorbim de sănătatea corpului său,

nu i-aș indica să continue. Dacă vorbim de sănătatea psihică,

cred că trebuie să facă asta.

Intră. Îți examinez sistemul nervos.

Ce face soţia azi?

E cu copiii.

Așează-te acolo.

Pun astea aici.

Ridică degetele de la picioare. Ține-le așa cât poţi de mult.

E tare.

- Acesta e cam slăbit. - Da, e chiar slăbit.

Împinge în jos cât poţi de tare.

E mult mai bine. Poţi să-l ții drept?

Ţine-l bine. Drept, drept.

La fel și pe acesta. Ține-l drept.

- Asta e mult mai bine. - Da.

E mult, mult mai bine.

Da, perfect.

- Reflexele astea nu mai revin. - Nu mai revin.

N-au mai revenit de mulți ani.

La acela cred că n-ai avut niciodată.

Nici la celălalt.

Nu, nu.

El este un om care are o rezistență uimitoare.

Dar din pricina amânării acestei operații,

este normal să prezinte o slăbiciune la piciorul afectat.

Cu timpul, a devenit mai bine,

dar prezenţa o problemă încă de la operaţie.

Nu cred că va fi complet vindecat,

dar e pe drumul cel bun.

Recuperarea lui este foarte bună, ținând cont de circumstanţe.

Nu va fi perfect.

Dacă va vrea să se facă și mai bine,

ne-am putea extinde cu câteva nivele deasupra și dedesubt,

pentru a-i corectă și mai mult postura.

Nu-și va recupera puterea,

dar va mai scăpa de durere și va putea să stea mai drept.

DUPĂ ULTIMA OPERAŢIE, RONNIE A PETRECUT O LUNĂ LA REABILITARE.

Mi-au fost puse patru șuruburi,

fiindcă vertebrele să trăgeau în faţă

Și să deranjau nervii.

Au trebuit fixate prin Şuruburi.

Dar aceste șuruburi s-au rupt.

Și când ele s-au rupt, mi-au rupt și oasele.

Nici nu puteam să merg, din cauza durerii.

Ce faceţi oameni buni? Marele Ron vă salută!

În momentul de faţă, mă aflu

în așa-zisul „centru de reabilitare Ronnie Coleman.”

Mulți oameni care trec prin astfel de operaţii

cred că vor rămâne în scaunul cu rotile.

Și se spune că, odată fiind în acel scaun,

nu se mai dau jos din el.

Dar ar putea.

Totul ţine de psihic,

iar Ronnie nu s-a dat niciodată bătut.

Hai că decolez!

Imediat îmi iau zborul!

Te echipăm de zbor.

Am stat în spital o lună întreagă.

Am încercat să mă fac bine ȘI să scap de dureri.

Iată ce primesc dimineaţa,

la micul dejun.

Beau suc de afine...

A fost foarte greu, dar am reușit să trec și prin asta.

Am pornit în scaunul cu rotile.

Apoi, am trecut la un cadru pentru mers.

După un timp, am lăsat cadrul Și am început să merg cu cârjele.

Chiar și acum, tot în cârje sunt, dar...

pot să mă deplasez și fără ele pe distanțe scurte.

Le folosesc dacă trebuie să merg mai mult

sau cam așa ceva.

Am făcut progrese mari.

Fetele de șase, respectiv șapte ani,

fac patinaj artistic.

Susan este mai mare,

deci participă la competiţii pe ţară.

Familia este pe primul loc.

El a ales asta.

- Lola! - Ce e?

- Mă îmbrăţişezi? - Nu!

Este foarte bun și răbdător cu copiii.

DUPĂ CE A FOST DETRONAT ÎN 2008,

RONNIE A DECIS SĂ CONCUREZE PENTRU ULTIMA DATĂ ÎN 2007.

Dacă renunți prea repede, poate vei regreta.

La 31 de ani, Lee Haney avea opt titluri.

Nu mai avea ce să demonstreze, așa că s-a retras.

Mulţi se retrag după o înfrângere. „Dar când e bine să te retragi?"

Ronnie a fost unul dintre cei care a luptat până la capăt.

REVENIREA REGELUI

Ronnie rămânea el însuși indiferent de rezultat.

Întotdeauna a fost modest,

ceea ce era de apreciat, fiindcă asta îl făcea să pară un campion adevărat.

Putea fi pe orice scenă

şi putea fi recunoscător pentru orice premiu primit.

Iar asta a afectat indirect mulți oameni.

N-am vrut să-l văd pe Ronnie Coleman la competiția din 2007.

N-am vrut să văd că nu e recompensat pentru efortul depus.

Nu poţi spune unui culturist de acel calibru ce să facă.

Cariera sa e doar în mâinile sale.

Dar Ronnie a luat o alegere bună.

Dacă ar fi avut cum să concureze mâine sau săptămâna viitoare,

nu cred că cineva i s-ar opune.

Bine că n-a fost boxer, fiindcă ar fi luat-o razna.

Oamenii știu cât talent îți trebuie, cât de mult trebuie să munceşti

şi cât de dedicat trebuie să fii.

Eu nu am niciun regret.

Toată lumea zicea: „Ce păcat...

Aşa ne vom aminti de el.” Ba nu.

Ne vom aminti că a fost campion de opt ori, nu doar de patru ori.

Nu ne amintim că Muhammad Ali a pierdut ultimele două-trei lupte.

Ne amintim de rege când a fost în vârf.

Ne vom aminti de Ronnie ca fiind

un om cu un zâmbet mare,

un om care avea timp pentru toţi şi care nu refuza niciun fan.

Nu l-am văzut niciodată nervos.

Ne-a lăsat cu amintiri minunate,

pe lângă faptul că a fost cel mai mare culturist.

E unul dintre cei mai iubiţi oameni.

ZIUA DINAINTEA OPERAȚIEI

Tocmai ce m-am trezit.

Îmi ia puţin până mă pun în mişcare.

Nu sunt obișnuit.

Nici acum nu m-am obișnuit.

Sunt aici de aproape 30 de ani.

Mult timp.

Când am venit prima oară aici, nu prea era cine știe ce.

Nici oameni nu erau prea mulți.

Însă acum, parcă e prea aglomerat.

Aşa, dintr-odată.

Se construiesc locuinţe şi fel de fel de chestii.

Locul ăsta devine imens.

Am venit la sala asta în anul în care am venit în oraş.

Acum aproape 30 de ani.

Da.

- Ce faci? - Ca-ntotdeauna. Tu?

- Iar la birou. - Da.

E mai răcoare azi.

Da, ce chestie!

Ieri, a fost mai cald.

Ieri, a fost cald. Azi, n-a fost niciun pic de soare.

După prima operaţie, ambele picioare îmi erau amorțite.

Acum, doar unul mai e amorțit.

Amorţeala dispare ușor.

După ce-am făcut operația la gât,

doctorul mi-a zis că amorțeala va dispărea după vreo doi ani.

După fix doi ani de zile, amorțeala a dispărut complet.

Deci, dacă gâtul se poate vindeca și amorţeala poate dispărea acolo,

înseamnă că și picioarele mele se pot recupera.

Întruchiparea competiției Mr Olympia

era, fără dar și poate, Ronnie Coleman.

Mă bucuram pentru el.

Ronnie Coleman a dus culturismul pe alte culmi când vine vorba de simetrie.

ŞI dimensiuni, și simetrie.

Oamenii precum Dorian au introdus dimensiunile mari în lumea culturismului.

Pe deasupra, Ronnie mai avea și simetrie.

Nici până azi n-a apărut cineva cael,

care să aibă aceeași combinație de dimensiuni, forme și condiție.

EI avea pieptul perfect, spatele perfect,

brațele, umerii,

picioarele, fesele...

Era de neegalat.

EI le făcea pe toate.

Se antrena la greu

și avea o dietă nebunească. El putea mânca

tot felul de chestii şi tot să se menţină în formă.

A avut un aport mare la lumea culturismului,

iar el a fost cel mai puternic Mr Olympia din toate timpurile.

Da!

DOUĂ GENUFLEXIUNI CU O HALTERĂ DE 350 KILOGRAME

Era un monstru.

A stabilit noi standarde în culturism, iar asta se întâmpla pe vremea mea.

Eu nu reușeam să fiu ca el.

Phil Heath e acum la conducere. Nu e mai mare decât Ronnie.

Nu-l poţi compara pe Phil cu Ronnie.

Ronnie se întrecea cu culturiști renumiți.

Phil Heath nu face așa ceva.

Chiar și azi mai cred asta.

La apogeul său, Ronnie ar fi putut câştiga și azi Mr Olympia.

Situaţia lui m-a dat pe spate.

Complet. Nici nu-mi pot imagina cum...

un sportiv de un calibru atât de mare

a ajuns să se confrunte cu ceva atât de greu.

Am plâns când am auzit de asta.

Eu nu i-am zis asta,

dar când l-am văzut atât de... Puterea lui mi se părea supranaturală.

Era...

Cu mult peste a oricui.

A fost foarte greu să-l văd în starea aia,

mai ales când şoldurile i s-au dus

și trebuia să meargă cu un cadru. A fost greu pentru mine.

Slăbise până la probabil 100 kilograme.

Da, am până la 100 kg.

Nu-l mai văzusem atât de slab.

TREI ORE RĂMASE PÂNĂ LA OPERAŢIE

Lola.

Trezirea.

Știu.

Unde eşti?

În cinci minute ajung.

- Bine. - În cinci minute ajung.

Voiam să știu dacă ești bine.

Da. Imediat vin. Tu ce faci? Te simţi bine?

Da, da, sunt bine.

Vreau să scap și de asta.

Știu. Rezolvăm noi.

Da, amândoi.

Bun, ne vedem.

Da, frate.

- Bine, pa! - Pa!

Operaţia asta va dura doar trei ore,

dar problema e că...

nu mă vor tăia prin spate.

De la atâtea operaţii, spatele meu e plin de ţesut cicatricial

si trebuie să mă taie prin față.

Când mă taie prin față,

trebuie să dea totul din cale

ca să ajungă la coloană. Trebuie să-mi scoată intestinele

ca să ajungă la coloană.

Doctorul a zis că operația va dura cam trei ore,

iar refacerea va dura la fel ca la cealaltă.

Tot șase luni.

- Ai ajuns. - Da, n-a fost deloc trafic.

Eşti pregătit?

Doctorul mi-a zis că va vorbi cu mama

la fiecare pauză.

Ea a fost acolo tot timpul.

Din păcate, nu mai e printre noi.

În august, a murit de cancer pancreatic.

Mereu a fost alături de mine la operații.

Va fi greu să trec prin toate astea fără ea.

Obișnuiam să o văd când mă trezeam după o operație.

Ei bine...

- Asa. S-o facem. - Da.

- Te băgăm cu spatele.

Este o situație foarte tristă pentru mine,

fiindcă obișnuiam să fim cot la cot

şi îl admiram.

Îmi doream să fac ceea ce făcea el,

iar acum stau şi mă întreb:

„Ce s-a întâmplat cu el?”

Nu am un răspuns, fiindcă Ronnie nu se plânge de nimic.

Aşa este Ronnie Coleman.

El nu inventează scuze.

Când oamenii l-ar întreba de situația sa, ar spune:

„Am auzit că ai trecut prin multe operații. Ai vreun regret?"

El ar zice: „Da. Că am făcut doar două genuflexiuni la 350 kg.

Asta ar zice Ronnie.

La el, fiecare lucru negativ e pozitiv.

De aceea e așa măreț.

Cred că aș putut face cinci genuflexiuni la 350 kg.

Aș fi putut face cu ușurință cinci genuflexiuni.

Dar le-am făcut pe acelea două, la 350 kg,

dar la presă pentru picioare am făcut opt repetiții la o tonă.

Deci am compensat acolo.

Nu poate să-mi pară rău pentru Ronnie Coleman, fiindcă știam

că e un preţ pentru ceea ce face el.

Pentru el, acel preţ s-a meritat.

A fost unul dintre puținii culturiști care şi-a permis o casa.

a luat o casă mamei sale, şi-a îngrijit familia,

şi-a creat propria linie de suplimente și a avut multe oportunități

pe tot globul, ca rezultat al carierei sale.

Dacă acesta e preţul pe care l-a plătit, dacă l-aţi întreba pe Ronnie,

el ar zice că l-ar plăti din nou.

Dacă m-aţi întreba pe mine, aș zice contrariul.

Eu aș refuza trofeele,

decât să arăt că Ronnie Coleman la 53-54 de ani.

N-aș vrea să-mi compromit stilul de viață.

De aceea, trebuie să-l respecţi.

S-ar putea plânge la toţi: „Sunt distrus.

Culturismul mi-a făcut asta.”

Dar el simte bine alături de copiii săi

și călătorește.

Face tot posibilul. El face tururi în scaunul cu rotile.

Îmi pare rău pentru el,

dar cred că lui nu i-ar părea,

fiindcă asta a trebuit să facă pentru a fi cel mai măreţ culturist.

Și va rămâne în istorie drept cel mai măreț culturist.

DUPĂ TREI ORE LUNGI, OPERAȚIA LUI RONNIE A FOST UN SUCCES.

ÎL AȘTEAPTĂ ȘASE LUNI DE RECUPERARE.

PE DURATA ACESTORA, ÎȘI VA REFACE PUTERILE ALĂTURI DE FAMILIA SA.

RONNIE CONTINUĂ SĂ SE ANTRENEZE ÎN CIUDA SFATURILOR MEDICULUI.

Sunt culturist de zece ani.

Și sunt polițist de 12 ani.

Întrebarea cel mai des adresată este...

„De ce mai lucrezi aici

dacă ai două titluri Mr Olympia?”

Răspunsul meu la întrebare este...

„Fiindcă iubesc să fac asta.”

Mersesem în China,

iar cei de acolo nu înțelegeau ce spun.

Dar când spuneam...

- The Lightweight Baby. - Lightweight.

...Lightweight Baby, toți înțelegeau fără ajutorul translatorului.

Ronnie răspundea la toate mesajele fanilor.

Ceilalţi culturiști ziceau: „Frate...

Ronnie le face pe toate."

Avea un program strict, dar tot răspundea la e-mail-uri,

dis de dimineaţă, la fiecare fan în parte.

M-am dat mare la New York,

dar el tot zicea că cei mai buni burgeri sunt în Texas. L-am dus la Old Homestead.

Mă uitam la el, iar în gândul meu, zic: „Sper să am dreptate.”

Eu dezbăteam cu Mr Olympia care este cel mai bun burger.

Mușcă din el...

iar tot ce zicea a fost: „Mă, ăsta nu-i burger!

Ăsta nu-i burger!”

Eu zic: „Da. Am avut dreptate.”

După ani de muncă grea ŞI...

multe obstacole, reuşisem să obţin

un titlu Olympia.

Dar nu pentru el am făcut toate astea.

Motivul a fost că nu voiam să-mi pierd abonamentul gratuit la sală.

Subtitrarea: lulian Țarălungă

Subrip: killyou @ Myxz Team