Original subtitles

Traducerea şi adaptarea * * * J D B * * *

Acest film a fost turnat în decorul său natural în Argentina.

Twentieth Century-Fox aduce mulţumiri guvernului Argentinei

pentru cooperarea şi ajutorul acordat.

Cu trei sferturi de veac în urmă, Pampasul argentinian

nu cunoştea nicio îngrădire.

Era un ţinut liber al unor oameni liberi

care de mai multe generaţii se numeau gauchos (văcari).

Ca neam aparte de oameni ce erau,

care nu se supuneau decât propriilor legi şi coduri,

văcarii au dispărut.

Pampasul pe care-l ştiau ei e astăzi îngrădit şi cultivat,

vitele slabe pe care le creşteau ei au fost înlocuite de altele de rasă

ale unei Argentine moderne.

Dar amintirea oamenilor acelor vremuri e încă vie,

păstrată pentru totdeauna în inima unei mari naţiuni.

Don Miguel.

Florencio.

Martín.

Romeo, Frasco, Anastasio.

- Ai pregătit toate astea doar ca să mă întâmpini? - Crezi că te lăsam să apari acasă aşa?

Ţi-am adus armăsarul tatălui tău, ca să călăreşti spre casă ca un văcar.

- O sărbătoare în cinstea ta. - Nu trebuia să vă deranjaţi.

Când o petrecere îl deranjează pe un văcar, atunci e vremea să-l îngropăm.

Hai, arată-le cum se dansează cu adevărat.

Martín! Să te prezint oaspeţilor mei.

Dânsul e Martín Peñalosa, un văcar adevărat.

Ca să savurezi asta la maxim ar trebui s-o faci aşa ca în Pampas.

Cum?

Arată-i, Martín.

Dar ai grijă să nu-ţi tai nasul, aşa ca la oraş.

Funcţionarul ăsta de la oraş, e vreun prieten de-al tău?

García l-a adus.

Tatăl tău ar fi asmuţit câinii pe el imediat ce ar fi apărut la poartă.

- Martín, e oaspetele nostru. - Îmi cer scuze.

Frate.

Frate.

E chiar fratele tău?

Nu, dar tatăl meu îl trata ca pe un fiu.

Am învăţat carte împreună, cu preotul.

Bătrânul Florencio ne-a învâţat artele Pampasului.

Pentru noul nostru patron.

Până la fund. Trăiască noul nostru patron.

- Frutos. - Nu, Martín.

- E un om rău. - Bun sau rău, astăzi bea pentru patron.

- Beau când vreau eu. - Atunci să vrei acum.

Am acceptat să lucrez aici pentru că auzisem că vechiul patron era un văcar.

- Acuma e mort. - Dar ăsta e fiul lui.

Până şi celui mai puternic taur i se face dor de viţei.

Eu nu beau pentru câini ce se gudură pe lângă cei de la oraş.

- Vezi tu că beau eu pentru ei? - Fii un câine al câinelui, dacă vrei.

- Ştii atâtea despre câini, dacă te-ai născut din ei? - Bine.

- O să-l fac să-şi ceară iertare. - N-are rost acum!

Ajunge!

Ce faceţi? Martín!

Dă-mi cuţitul.

- A fost o luptă cinstită. - Nu era. Cunoşteau legea.

O ştiai, frate?

Da, o ştiam.

O să fac tot ce pot pentru tine.

Haideţi!

Ăsta-i singurul cântec pe care-l ştii?

Deci ai totuşi limbă, până la urmă?

- N-am nimic de spus. - Nu trebuie să spui nimic.

Ştim cu toţii de ce eşti aici. Se spune că a fost o luptă pe cinste.

N-am vrut să-l omor.

- El m-a obligat. - Ghinion, frate.

- Ştii de ce mă aflu eu aici? - Pentru felul cum cânţi la chitară.

Am omorât un om pentru mai puţin decât ai spus tu.

Dar dacă tu crezi că poţi s-o faci mai bine...

Am auzit că te-ai bătut pentru mine.

Ţi-aş fi recunoscător frate, dar legea e lege.

N-aş fi putut interveni nici dacă aş fi vrut.

- Tatăl tău a murit doar de o lună. - El te-ar fi putut ajuta?

- Întreabă-l pe oricare dintre oamenii tăi. - În ciuda legii?

El era legea, legea era cum spunea el.

E adevărat că el credea în vechile metode.

- Credea în ce credeam şi eu. - În ce?

În legea cuţitului?

Dreptul omului să-şi repare singur greşelile. Să-şi apere propria onoare

sau pe cea a prietenilor. În asta credea tatăl tău.

A fost un mare om la vremea lui.

Dar vremurile acelea au trecut.

Zilele conducătorilor ca el s-au dus.

Suntem o naţiune acum, trebuie să înveţi metode noi.

Ai fost privilegiat că tatăl meu ţi-a dat educaţie.

Copiii tăi vor avea dreptul la acesta.

- Ca să înveţe să fie blânzi. - Nu poţi lupta cu istoria.

Omul pe care l-am omorât era un prost, dar avea mai multă înţelepciune ca tine.

Nu te pot obliga să înţelegi.

O să mă mai gândesc... aici în închisoare.

Nu trebuie să stai în închisoare, l-am convins pe căpitanul Huerta

că ai fost forţat să te lupţi.

Poţi să te înrolezi în armată, împreună cu alţi condamnaţi pentru fapte minore.

- Mulţumesc. - Nu vreau să-mi mulţumeşti.

Vreau doar să mă înţelegi.

Bine, îţi sunt recunoscător.

Când vei termina cu asta, dacă vei vrea, te vei putea întoarce oricând acasă.

- Mergi cu Dumnezeu. - Mergi cu Dumnezeu.

Deci el e patronul tău?

Am mai văzut genul ăsta.

Haine străine, idei străine, din cloaca aia de Europă.

Mi-ar plăcea să-i scot inima şi să scuip pe mormântul lui.

Ascultă, prietene.

E patronul meu.

Şi nimeni nu-l insultă.

- Da, dar felul în care vorbeşte... - Vorbeşte prostii, dar e fratele meu, ai înţeles?

Da.

Cântă!

Atenţiune! Pregătiţi-vă pentru inspecţie!

Ăştia o să-mi fie soldaţii?

Să vă consideraţi norocoşi că sunteţi aici şi nu în închisoare.

Treaba mea e să vă învăţ să deveniţi soldaţi.

A voastră e să ascultaţi ordinele mele fără niciun comentariu.

Dacă o să ţineţi minte asta,

n-o să regretaţi timpul petrecut în armată.

Dacă nu, o să-mi daţi motiv să vă fac să regretaţi că n-aţi ales să rămâneţi în închisoare.

Cine e ăsta cu ochi de condor?

Un văcar, un barbar din Pampas.

Pentru ce eşti aici? Tâlhărie?

Eşti bandit?

Crimă?

Ah, da.

Protejatul lui Miguel Aleondo, deputat naţional,

care va trebui tratat cu atenţie deosebită.

Nu cer niciun favor.

Bine zis, văcarule.

Ai învăţat deja prima regulă a unui soldat.

Va fi o plăcere să te învăţ celelalte.

Recruţi!

La dreapta!

Intră.

Ai grijă cu tava!

Asta e tot, sergent.

Da, domnule.

Fii recunoscător destinului, mâncarea e mai bună.

Mi-a pierit pofta.

- Ştii de ce te-am repartizat aici? - E foarte clar.

Ca iubitor de istorie, găsesc că eşti interesant.

Mi-am amintit cum, împreună cu o mână de oameni ca tine, părintele ţării noastre,

generalul San Martin a trecut Anzii şi a eliberat o jumătate de continent.

Văcarii au luptat pentru libertate, nu împotriva ei.

Interpretezi greşit istoria.

Libertatea soldatului e aceea de a se supune.

Ei au ales să fie soldaţi, eu nu.

Eu sunt aici pentru că am ucis un om.

N-am nimic împotriva faptului de a ucide.

La urma urmei asta mi-e meseria, dar ar trebui să fie şi o chestiune de disciplnă.

În unele cazuri ar trebui să fie chestiune de onoare.

Cuvântul onoare are multe înţelesuri.

Dacă ţi-e frică să nu te arzi foloseşte o cârpă.

Eşti un prost văcarule, ţi-am spus să foloseşti o cârpă.

Sergent!

- Adu-mi un servitor mai îndemânatic. - Da, domnule.

Dă-i acestui om 10 lovituri de bici şi du-l înapoi la compania sa.

- Da, domnule - De ce să-l acuz?

Acuză-l de....

...înţelegerea greşită a istoriei, în mod deliberat.

Da, domnule. Vino!

Îl iau eu pe ăsta, Martín. Odihneşte-te.

Ţi-a făcut spatele carne vie!

Spatele meu o să se vindece.

Bună dimineaţa, d-le maior.

Foarte bine, văcarule. Ai învăţat totul despre cai.

Dar trebuia să înveţi şi disciplina.

Soldaţii şi caii trebuie dresaţi ca să devină folositori.

Nu, o să te împuşte.

- Ce mai e acum? - Vreuna din acele manevre.

Repede, facem un raid, indienii au trecut râul.

Cocoşul îşi cheamă găinile.

Poate să-şi spargă plămânii, eu nu mă mai întorc.

- Vrei să dezertezi? - Da.

Nu-mi place maiorul mai mult ca ţie, dar ştii ce-o să se întâmple dacă te prind.

Ştiu ce-o să se întâmple dacă rămân.

Nu fi trist, şi alţii au mai dezertat.

Şi toţi au fost prinşi şi împuşcaţi.

Pe mine n-o să mă prindă.

Unde o să mergi?

Se spune că văcarii sunt în munţi, cu indienii.

Sunt duşmanii noştri.

Ştii zicala, nu există iarbă rea pentru vaca flămândă.

Mergi cu Dumnezeu.

Eşti sigur că ştii ce faci?

Sunt foarte sigur.

Am ucis deja un om, nu mai vreau încă unul.

Mergi cu Dumnezeu.

Mulţumesc.

- Indianul? - Mort.

Mulţumesc lui Dumnezeu.

Nu m-am gândit niciodată...

...c-o să mulţumesc vreodată pentru moartea unui om.

Unde te-a prins?

La ferma Aleando. Am fost în vizită.

La Don Miguel Aleando?

Da.

- Îl cunoşti? - I-au atacat ferma?

Nu, călăream, singură.

Am crezut că sunt văcari.

Călăreai singură?

- Ce-a gândit Miguel când te-a lăsat singură? - Nu i-am cerut voie.

Atunci tu eşti proastă.

Ar fi bine să mă duci la ofiţerul tău superior.

Nu am niciun ofiţer superior.

Cum adică?

Nu sunt soldaţi pe o rază de 20 de leghe (aprox. 100 km).

Sunt dezertor.

Nu înţeleg.

Nu ştiu ce să fac cu tine.

Nu te pot lua cu mine în munţi, nici nu te pot lăsa aici.

- Dacă urmez cursul râului... - Ştii unde te afli?

Nu.

Ştii cât e până la fermă? Sau în ce direcţie se află?

Lasă-mă. Pleacă.

Hai, te duc eu înapoi.

Nu ai o...? Nu, sigur că n-ai.

- Ce? - Voiam să te întreb de o fundă.

Ţine, foloseşte asta.

Mulţumesc.

Cât am dormit?

Tot timpul cât am călătorit, acum e după amiază.

- Dar tu? - Suficient.

Unde suntem?

Am trecut de forturi azi noapte, aici începe Pampasul.

Iubeşti Pampasul, nu-i aşa?

Întrebare prostească, dacă ştii deja răspunsul.

Prima dată m-am supărat când m-ai făcut proastă.

Pentru că ştiam că e adevărat.

Te-ai descurcat destul de bine, pentru o orăşeancă.

Mulţumesc.

- Te superi dacă-i spun lui Miguel ce-ai făcut? - Spune-i ce vrei.

Ştiu cine eşti.

Eşti Martín.

Cel căruia-i spune frate, cel care a plecat în armată.

- Ţi-a spus de ce? - Da.

- Atunci ştii că am ucis. - Am motive să fiu recunoscătoare că poţi să ucizi.

- Ţi-e foame? - O să mâncăm un struţ?

Struţul de Pampas e frate cu văcarul.

Şi e tare ca pielea tăbăcită.

Iartă-mă, frate.

Nu cumva soră?

Nu, frate.

La struţi, masculul face ouăle.

Ar trebui să dormi.

O să mergem spre ferma ta înainte de a se face ziuă.

- N-o să ne mai vedem, din seara asta încolo. - Nu.

Povesteşte-mi despre ferma ta.

- Proprietatea mea? - Pampasul.

Vorbeşti despre el ca şi cum ar fi al tău.

Toţi văcarii suntem proprietari. Sau am fost.

Povesteşte-mi...

N-am cunoscut niciodată nimic altceva. Sau n-am vrut.

Am condus vitele spre nord, la sute de kilometri spre nord.

Spre Tucumán, un oraş spaniol vechi.

În câmpiile înalte, spre Salta.

Unde palmierii cresc ca iarba.

Iar odată spre Chaco.

Unde marile râuri coboară din junglă.

Acolo căldura îţi scoate aerul din plămâni.

Iar muştele acoperă caii precum un poncho.

Când am fost copil am călărit cu tata spre sud,

în Patagonia,

unde vântul mătură Pampasul, ca o mătură a lui Dumnezeu.

Am fost acolo unde n-a călcat vreodată picior de creştin.

La întoarcere ne-au prins indienii.

L-au omorât pe tata.

Eu am fugit cu un vârf de suliţă în picior.

Dar aici e Pampasul adevărat.

Córdoba, Buenos Aires, Entre Ríos, Santa Fe.

Aici un om poate călări 100 de leghe în linie dreaptă.

Ăsta e pământul pe care l-a dat Dumnezeu văcarilor.

Acum, străinii ăştia şi orăşenii ni-l iau.

Şi Miguel.

Care era fratele meu.

Am spus prea multe, doar proştii vorbesc mult.

Doar proştii ţin încuiat ceea ce au în suflet.

E bine ca un bărbat să vorbească despre ceea ce iubeşte.

Iar femeia să asculte.

În Pampas avem o vorbă:

''Nu contează cum zâmbeşte, o femeie e tot femeie''.

Şi mai e una, şi încă una,

câte stele pe cer.

Du-te să te culci.

Bine.

- Noapte bună, Martín. - Noapte bună.

Teresa.

Noapte bună.

Ţine.

Vreau să-ţi dau asta.

Te rog să-l iei.

- Ce e? - Sfânta Teresa.

Protectoarea mea. Te rog să te rogi la ea.

Iar atunci când o s-o faci, gândeşte-te la mine.

E mai tare decât pare.

- Mergi cu Dumnezeu. - Mergi cu Dumnezeu.

Ia-l pe ăsta de aici, vreau să cumpăr un cal, nu momeală pentru vulturi.

N-am crezut c-o să fii atât de prost să te laşi prins.

Trebuia să ştii că am trimis o patrulă la fermă.

- Ai ceva de spus în apărarea ta? - Prefer să-mi cruţ suflarea câtă o mai am.

M-ai dezamăgi dacă m-ai implora pentru viaţa ta.

- Ăsta e un pur sânge, d-le maior. - Da, străluceşte.

- Cât face? - 300 de pesos.

Ce părere ai, văcarule?

Calul e nesănătos, are o rană la copită şi va şchiopăta de prima dată când îl vei încăleca.

L-am cumpărat săptămâna trecută.

- Să nu credeţi că sunt cumva un... - Un escroc?

Mă aşteptam să fii un escroc, cum mă aşteptam ca văcarul să fie cinstit.

- Ar fi păcat să te împuşc. - Şi eu cred la fel.

Am o părere mai bună despre tine decât ai tu.

Încă mai cred că pot face un soldat din tine.

Sergent Gomez!

Nu vreau să-i rupeţi oasele.

- Stai comfortabil, văcarule? - Am dormit şi-n paturi mai rele.

Când te saturi, să mă chemi.

Puteţi să mă denunţaţi dacă vreţi, dar eu sunt doar un soldat care-şi face datoria.

- Datoria ta nu e să-l torturezi. - Datoria mea e să-l împuşc.

Ce speri să câştigi cu asta?

Un soldat disciplinat. Trebuie să se supună ordinelor mele ca şi cum ar fi de la Dumnezeu.

Poate dacă o să vorbesc cu el o să înţeleagă că e nevoie de disciplină.

Puteţi să încercaţi.

Soldat, dă-i apă.

Frate.

- Ce cauţi aici? - Nu vorbi, ascultă-mă.

Maiorul Salinas mi-a explicat că era necesar să facă asta.

- Îl crezi? - Cu siguranţă nu cred în tortură.

- Dar... - Ascultă.

De acum înainte...

... dacă voi mai trăi, voi lupta doar pentru mine.

Înţelegi asta, frate?

Pentru văcar.

Tatăl tău spunea...

înainte de a muri...

...''Vin vremuri grele.

Găseşte un conducător.

Dacă nu-l poţi găsi,

fii tu conducătorul.

Tu însuţi''.

E inutil.

La reşedinţă.

Stai!

Încă odată?

Stai, sau trag.

Unde mi-e calul?

N-am văzut niciun cal, cară-te!

Sărăcuţul cal, e singurul prieten...

Ajutor!

Martín.

Poarta e deschisă.

Dă-mi cuţitul tău.

- Nu fi prost. - Cuţitul tău.

Şi al tău.

Aşteptaţi-mă la poartă.

E nebun, dar e un văcar adevărat.

Cine e?

M-am odihnit destul.

Ai spus să te chem, maiorule.

- Acum o să te răzbuni. - E o luptă cinstită.

Ia cuţitul.

Continui să mă uimeşti.

Chiar crezi că m-aş bate cu tine ca doi zilieri într-o cârciumă?

Ia cuţitul.

Îmi pare rău, văcarule,

nu-mi face plăcere să te omor, dar n-am de ales.

Martín, pe aici.

- Da, d-le. - Adu-l pe Peñalosa.

Adu-l pe doctor. Hai, repede!

Hei, tu, cercetaşule!

- Ai vazut vreo urmă de-a lui? - Nimic, d-le.

Dacă a venit pe aici, trebuia să-l fi depăşit deja.

- Nu l-am depăşit, d-le. - Înainte!

Văcarule!

- Soldat. - Sunt văcar, ca şi tine.

- Binecuvântată fie Fecioara Maria. - Ce-ai păţit?

Un şarpe mi-a speriat calul, şi mi-a căzut peste picior.

Sunt Valverde.

- Ai ceva veşti? - Veşti rele.

Au renunţat să-l mai caute.

- Dar asta nu înseamnă... - Urma lui duce în deşertul fără apă.

Au trecut deja trei zile. Ar fi un miracol să mai fie viu.

Nu e mort.

M-am rugat pentru el zi şi noapte.

Dumnezeu nu e atât de crud.

Dacă Martín are nevoie de o minune, îl va salva.

Pe măsură ce timpul trecea, prin Pampas se răspândeau zvonuri,

zvonuri despre văcari răzvrătiţi, din munţi,

care luptau împotriva duşmanului.

Acestora li se alăturau văcari care aveau probleme cu legea,

dezertori din armată,

se rostea din ce în ce mai des un nume, numele unui nou lider...

...Valverde.

Bună ziua, frate.

- Unde-i duci pe străinii ăştia? - La calea ferată.

La calea ferată? Dar tu? Tu nu eşti străin.

Englezii plătesc în aur, eu sunt un om sărac.

Vorbeşte cu supraveghetorul.

Hei, tu! Pleacă! N-avem nevoie de unul ca tine!

Ascultaţi-mă. Cuţitele noastre sunt însetate.

Dar nu le vom da încă să bea...

numai dacă încercaţi să vă întoarceţi.

Spuneţi asta tuturor.

Spuneţi-le şi celor de la calea ferată.

Dacă vă întreabă cineva cine a spus asta, să-i spuneţi că Valverde.

Vezi ceva?

Nu-i văd. Străinii ăia nu-şi vor mai arăta feţele pe aici multă vreme de acum încolo.

Ai văzut vreodată lăcustele venind peste Pampas

întunecând soarele, golind câmpiile de iarbă şi copacii de frunze?

- La fel sunt şi ăştia. - După ce pleacă lăcustele, creşte iarba din nou.

Vitele se îngraşă, iar văcarii au carne.

Vremurile acelea nu vor mai veni. Văcarii vor muri de foame.

Vremea noastră a trecut, Falcón.

- Ştii ce cred eu? - Ce?

Cred că ar trebui să-ţi iei o nevastă.

Şeful, bătrânul Rosas, are o fată, frumoasă ca o creştină.

Du-te să mănânci. Stau eu de veghe.

- O să-ţi aduc şi ţie ceva. - Nu mi-e foame.

Asta e casa.

- Să vă ajut, d-le. - Pot şi singur, mulţumesc.

Aşteaptă aici.

Iertaţi-mi deranjul. Daţi-mi voie să mă prezint.

Sunt şeful poliţiei.

Mă numesc Salinas.

Da, acelaşi.

De când m-am retras din armată, mi-am găsit o nouă profesie.

- Luaţi loc, vă rog. - Mulţumesc.

O să trec direct la subiect.

O să vă rog să-mi spuneţi dacă ştiţi ceva de Martín Peñalosa.

Martín e mort.

Aproape toţi cred la fel.

Până recent, chiar şi eu.

- Aţi auzit vreodată de Valverde? - Proscrisul?

Da.

Ce are el de-a face cu Martín?

Probabil nimic.

Dar adevăratul Valverde avea 50 de ani şi era foarte cunoscut.

Un om fără educaţie şi fără gusturi.

Valverde proscrisul, e un om mult mai tânăr, inteligent,

educat, nemilos.

Valverde a apărut imediat ce Martín a dispărut fără urmă.

Ar putea fi oricine.

Nu chiar oricine.

Puţini văcari ar avea imaginaţia să facă ceea ce face acum acest Valverde.

Planuri geniale, calităţi de lider...

De ce aţi venit aici?

Amândoi avem motive, chiar dacă diferite, de a-l vrea în viaţă.

Iertaţi-mi deranjul.

S-ar putea să funcţioneze sau nu.

- Mătuşă María, tu ai sânge de văcar. - Mulţumesc lui Dumnezeu.

- Ai auzit de Valverde? - Cine n-a auzit?

Se spune că are mulţi prieteni.

Eu nu ştiu nimic.

Nu ştii să minţi, mătuşă María.

Minţi, nu-i aşa?

Salinas are dreptate, e Martín.

Mătuşă María, încerci să-l aperi de mine?

Nu vezi ce pericol îl pândeşte? Poţi să ajungi la el?

Poţi să-i transmiţi un mesaj?

Poate că pot face mai mult decât atât.

Să sperăm că cunosc drumul.

Uite!

- E Valverde. - Aşteaptă.

Acum.

Bună ziua, maiorule.

- Nu-ţi aduci aminte de noi? - Mi-aduc aminte foarte bine.

Doi dezertori care cu siguranţă vor fi prinşi şi împuşcaţi.

Să mergem.

Valverde are să-ţi spună ceva.

Am şi eu una.

La fel şi Julio, nu-i aşa?

Mereu am greşit subestimându-te.

Ei, văcarule, n-ai nimic de spus?

Julio o poate spune în locul meu.

Sânge rece? Data trecută mi-ai oferit o luptă dreaptă.

Vremurile s-au schimbat. Valverde e mai lipsit de scrupule.

Ce mai aştepţi?

Doar nu aştepţi să te rog să-mi cruţi viaţa.

Nu, aş fi dezamăgit.

Atunci o să te dezamăgesc.

Te rog să-mi cruţi viaţa. Te implor.

Ai ceva de făcut cu viaţa ta?

Da.

M-ai lăsat doar cu un braţ, dar încă mai pot ţine un pistol în mână.

Vreau să apuc ziua în care te voi avea în bătaia pistolului.

Şi-ţi promit, că dacă eşti atât de prost încât să-mi cruţi viaţa...

...ziua aceea va veni.

- Nu cu acest pistol. - N-are importanţă.

- N-ai de gând să-l împuşti? - Nu.

Dar... l-ai auzit.

Da, l-am auzit.

E mai bărbat cu un braţ, decât mulţi cu două.

Îţi sunt recunoscător, dar ai făcut o greşeală.

Vom vedea.

Te-aşteaptă un drum lung.

Mergi cu Dumnezeu.

Mergi cu diavolul.

Legaţi-le la ochi şi aduceţi-le în tabără.

Nu ţi-am cerut să vii aici.

- Atunci o să plec. - Ştiind locul unde am tabăra?

Dacă n-ai încredere în mine de ce nu mă legi iar la ochi?

Presupun că am încredere în soacra lui Anselmo.

Mulţumesc pentru că ai încredere în soacra lui Anselmo.

Te rog, vreau să plec.

Mie... daţi-mi una din indiencele astea.

Astea nu cer altceva decât o chelfăneală bună, de trei ori pe zi.

Bună ziua.

Bună ziua.

Aţi primit mesajul meu?

Dacă guvernatorul vrea trupe federale, lasă-l pe el să scrie ministrului de război.

Am crezut că dvs, în calitete de deputat naţional, cu cunoştinţe la Buenos Aires,

şi având în vedere circumstanţele speciale...

Ce fel de circumstanţe, maiorule?

O femeie tânără şi frumoasă a fost răpită. De 2 săptămâni nu-i dăm de urmă.

S-a creat un scandal şi se speculează mult în legătura cu poziţia dumneavoastră.

Poziţia mea va fi dictată doar de ceea ce cred eu că e de datoria mea.

Înţeleg.

Foarte bine.

O să anunţ Ministerul de Război că poliţia nu se poate descurca cu o mână de bandiţi.

Mulţumesc, d-le.

- Vă mulţumesc. - Un moment, d-le maior.

Oamenii ăştia sunt proscrişi, dar sunt şi ei argentinieni.

Şi patrioţi, în felul lor.

Să-i prindeţi fără vărsare de sânge, dacă e posibil, şi să fie aduşi la judecată.

- Am înţeles. - Să te asiguri că ai înţeles.

Părintele Fernando a fost primul nostru dascăl,

a lui Miguel şi al meu.

Bună dimineaţa, părinte.

- Nu mă cunoşti? - Ba da.

Eşti de la ferma lui Don Silvano.

- Ţi se spune Martín. - Ea e d-şoara Chávez.

- Am auzit de numele ei. - Ne căsătoreşti?

- Ei? - L-aş căsători cu plăcere pe Martín,

dar cu Valverde e altă problemă.

- Eşti şi dumneata un văcar. - Şi pentru asta ar trebui să sfidez legea?

Asta e treaba lui Dumnezeu, nu a legii.

- E adevărat că sunt un proscris.... - Ai sânge pe mâini.

- Domnul mi-e martor că n-am ucis decât în luptă dreaptă. - Şi cine judecă ce e drept?

- Domnul, al cărui nume-l rosteşti cu atâta uşurinţă? - Părinte.

- Da? - A ucis, e adevărat.

Dar nu este un om rău.

Ştii că va sfârşi cu spatele la un zid?

Ştiu că îl iubesc.

Eu nu-l iubesc.

Trebuie să-i accept toate păcatele?

Dar datoria unui preot e să...

Eşti mai rea decât el.

Cel puţin el nu încearcă să mă înveţe ce să fac.

Termină! Nu pot să gândesc cu zgomotul ăsta!

Dar... ai dreptate.

Nu pot refuza să vă căsătoresc.

Acum?

Mai întâi spovedania. Dă jos aia.

Aşteaptă aici.

De când nu te-ai mai spovedit, văcarule?

De vreo trei ani.

Ne va lua ceva timp.

Martín!

I-am auzit.

Trupele federale se îndreaptă spre munţi.

Nu ne caută aici.

Priveşte! Ăla nu-i cal de-al armatei?

S-au furat mulţi.

Hei, tu! Sunt caii tăi?

- Da, locotenente. - Ce faci cu un pistol al armatei?

Ei? Eşti surd?

Îmi pare rău, părinte. Vino!

Eşti soţia mea.

Trupele federale.

Iartă-mă, prieten vechi. Eu te-am băgat în asta.

Şansa noastră cea mai bună va fi peste munţi, în Chile

înainte ca zăpada să blocheze trecătorile.

O să luăm catâri de la indieni.

Va fi de lucru în Chile pentru un văcar.

Ne putem căsători acolo.

Şi îţi promit că cuţitul meu va rămâne în teacă atât cât voi trăi.

Teresa!

Trebuia să ştiu că va fi prea greu pentru tine. Pentru orice femeie

Nu asta e cauza. E altceva.

Trebuia să-ţi spun asta înainte.

Dar preferam s-ajungem în siguranţă în Chile. - Teresa.

Un copil?

- Eşti fericit? - Cine n-ar fi fericit?

- Sunt bine, să mergem. - Nu, nu putem.

- Dar... - Trebuie să ne întoarcem.

Am câţiva prieteni printre indieni.

Am putea merge spre sud, dincolo de frontieră.

O să înoptăm aici.

E târziu, trebuie să dormi.

- Pentru noi te-ai rugat? - Nu.

Pentru cel care nu se poate ruga singur.

Copilul nostru?

N-o să fie copilul nostru.

De asta m-am rugat pentru iertare.

Pentru că nu are un nume?

Cum ar putea.

Dacă vom trăi printre sălbatici, fără...

O să-i dăm un nume.

O să mergem în Pampas la părintele Fernández.

Nu putem, te vor ucide, te caută peste tot.

Mă caută de multă vreme.

Poliţia şi jumătate din armată. Nu m-au prins încă şi nici n-o vor face.

Dar nu poţi...

Culcă-te acum.

Ne întoarcem în zori.

Suntem în mâinile Tale acum, ai grijă de ea.

Ea n-a făcut niciun rău.

Cele albe.

Pentru ziua nunţii tale.

Sunt sigur c-o să-l găsim aici.

E o înmormântare. Aşteaptă aici.

Sergent, un moment.

Mă scuzaţi, d-le.

La poliţie, repede.

Trebuie să-l văd.

Îmi pare rău, se roagă.

Du-mă la el. Altfel următoarea rugăciune va fi la înmormântarea ta.

Ce se întâmplă?

Cine ridică vocea aici?

Pleacă, nu vrem violenţă aici.

Părinte.

Sunt tot ce spui tu că sunt.

Dar nu mă trimite de aici până nu mă asculţi.

Nu ca Valverde...

...ci ca Martín.

Bine, Martín.

Bine, vorbeşte.

Rămâneţi în spate, n-aveţi niciun respect?

Aţi văzut cumva un văcar pe aici?

Du-o.

Martín, trebuie să pleci. Pe aici.

- S-ai grijă să nu păţească nimic. - Da, repede.

O să-i trimit vorbă.

Asta e Casa Domnului.

Intră.

Intră Miguel.

- Unde e Martín? - Nu ştiu.

Părintele Fernández mi-a spus totul.

Unde e?

- Te rog... - N-o să-l ajuţi minţind.

Ascultă-mă. Am fost la guvernator.

Dacă Martín se predă acum, nu va fi închis mai mult de trei ani.

În condiţiile astea, cred că este o ofertă generoasă.

- Trei ani în închisoare? - Trebuie să-şi plătească datoriile, apoi va fi liber.

Înţelegi? Complet liber.

Nu ştiu unde e.

Nu l-am înţeles la început. Dar acum că am trăit cu el...

... ca soţie a lui, cred că-l înţeleg puţin mai bine.

Nu e ca noi.

Libertatea nu e doar o idee în mintea lui.

E în sângele lui, e parte din fiinţa lui.

Nu l-ai putea închide într-o colivie...

cum n-ai putea închide vântul Pampasului.

Lasă-mă să-i spun direct lui asta, să răspundă el.

Lasă-mă să-i dau lui şansa să aleagă.

Dacă nu se predă singur o să-l vâneze ca pe un animal sălbatic.

Salinas se va ocupa de asta.

- Spune-mi unde e. - Nu pot, nu am dreptul.

Atunci îl condamni la moarte.

- Dă-mi timp să-i trimit vorbă... - Salinas nu pierde vremea.

Dacă-l iubeşti cu adevărat...

- Poţi să-l aperi de Salinas? - Sigur.

- Şi nu va mai afla nimeni? - Poţi avea încredere în mine.

Înţelegi că dacă nu-ţi respecţi promisiunea...

îl voi aştepta, voi merge oriunde va spune el.

Şi voi trăi viaţa pe care o va alege el pentru amândoi.

Oricare ar fi aceea.

Sau oricât de puţin ar dura.

Înţeleg.

E la ferma ta, cu don Florencio.

Dincolo de râu, în locul la care tu-i spui Santa Elena.

Mulţumesc, draga mea, nu vei regreta asta.

Urmăreşte-l şi ai grijă să nu te vadă.

E aici?

- Cum m-ai găsit? - N-are importanţă, ascultă-mă.

Asta e ultima ta şansă.

Sergent.

Ia-ţi oamenii şi acoperiţi partea asta. Ceilalţi urmaţi-mă.

Dacă nu te gândeşti la tine, gândeşte-te la Teresa şi la copilul tău nenăscut.

- Sunt ei liberi? - O să am eu grijă de ei.

Condamnându-i să trăiască pe fugă, vânaţi mereu, neştiind momentul când te vor vedea mort?

- Ajunge, frate! - Asta numeşti tu libertate?

Vrei să-ţi clădeşti libertatea asta a ta pe vieţile lor ruinate?

- Ai sosit prea târziu. - Aşteaptă, Maftín!

Merge înaintea cirezii!

Martin!

Miguel!

Ştiam că vei veni.

- Miguel a murit. - Ştiu.

- Florencio mi-a spus. - Ţi-a spus cum a murit?

Da.

S-a născut văcar.

A murit ca un văcar.

Cuând eram copii, în Pampas,

îi plăcea să vadă răsăritul.

Spunea că Dumnezeu ne lasă să vedem o bucată de raiul Său.

Acum îl vede în întregime.

Eşti obosit.

Am călărit toată noaptea, gândindu-mă.

Acuma trebuie să te gândeşti la tine.

M-am gândit.

Şi nu mi-au plăcut gândurile mele.

I-am distrus unul după altul

pe toţi prietenii mei, pentru că am fost prost si nu i-am ascultat.

N-am vrut să-i înţeleg.

Miguel a încercat să-mi spună, şi tu la fel.

Chiar şi Salinas, în felul său.

Toţi aveaţi dreptate.

- Eu m-am înşelat. - Nu te mai invinovăţi.

Ce a fost, a fost. Trebuie să trăieşti în prezent.

Salinas e sigur c+o să te găsească aici. Trebuie să plecăm, acum.

Unde?

Mai întâi la oraş, am prieteni care ne vor ascunde.

Până ce ne vom putea îmbarca.

Spre Brazilia... sau spre Europa.

- Încă îţi este frică? - Pentru tine.

Lui Miguel nu-i era.

Ultimul lucru pe care mi l-a spus...

ultimele cuvinte din viaţa sa, au fost:

''Nu-ţi poţi clădi libertatea pe ruinele vieţilor celorlalţi.

Niciun om nu poate fi liber dacă distruge ceea ce iubeşte''.

La amiază să vii la catedrală. Singură.

Martín.

Unde te duci?

Ai încredere în mine. Să fii acolo.

Ai trimis după mine, părinte?

- Eşti creştin, maiorule? - Aşa-mi place să mă cred.

Atunci ştii că Domnul nostru ne-a învăţat că cea mai mare virtute a noastră...

...este iertarea. - Tu eşti preot, eu sunt soldat.

Şi un soldat... nu-şi poate ierta duşmanii?

- Sunt lucruri pe care nimeni nu le poate ierta. - Adevărat.

Nimeni nu poate la fel de puternic cum a fost El.

Suntem oameni, deci suntem slabi.

- M-ai chemat aici să-mi ţii predici? - Nu, maiorule.

Ca să-ţi dau o şansă să-ţi dovedeşti forţa.

Aşa cum Martín şi-o dovedeşte pe a lui.

Vine aici din proprie voinţă.

Neînarmat.

Fără însoţitori.

- De ce? - Pentru că i-o datorează prietenului său

care a murit pentru el.

Este un motiv pe care un soldat ar trebui să-l înţeleagă.

Nu mai e nimic de spus.

E decizia ta acum.

Ei, văcarule.

Voi fi gata să te însoţesc după ceremonie.

Pot să aştept.

D-le maior.

Să nu uiţi asta, maiorule.

Am venit aici ca om liber.

Traducerea şi adaptarea * * * J D B * * *