Original subtitles

Paris, tânără fată romantică, drăguţă, licenţiată,

căsătorie cu absolvent studii superioare, 28-38 ani.

Suburbie, 93.

Divorţat, 38 ani, agent EDF, venituri modeste, căsătorie...

Tânără fată muncitoare, 25 ani, slabă, căsătorie cu tânăr înalt, plăcut...

SIRENA DE PE "MISSISSIPI" ...în vederea căsătoriei. numărul 3771. 2

26 ani, 1 metru 75... 31 ani, morală, fermecătoare, frumoasă...

...sanătoasă, studii superioare, doreşte căsătorie cu politehnist, medic...

...farmacist, dentist, catolic. Numărul 4817.

... iubeşte marea. Numărul 3671.

- Celibatar, 23 ani, profesor... - Domn nevăzător...

- Fizic agreabil, senzual... - situaţie bună...

Student, 1 m 68, drăguţ, sănătos, înstărit, căsătorie fată tânără...

- femeie bine făcută, foarte drăguţă, feminină. - Domn 30-35 ani, distins.

- Discreţie. - Paris suburbie, serios, 30 ani...

fată tânără serioasă, frumoasă, situaţie, căsătorie...

Imposibil de răspuns la toate, scrisori pierdute.

Mulţumesc, urări de fericire.

... afectuoasă, energică...

Vendée, celibatar, 36 ani, serios, căsătorie domnişoară amabilă...

- 28 ani, 1 m 72, fizic plăcut... - Sănătos sub toate aspectele.

Căsătorie 28-40 ani, bunăstare.

Accept surditate, handicap uşor.

Număr 4791.

Réunion este o insulă mică situată în Oceanul Indian.

Descoperită der Diego Fernandez de Pereira la 9 februarie 1507,

s-a numit pe rând Santa Appolania,

Mascarene, Insulele Bourbon.

La atac!

În 1848, Convenţia a decis să renumească

Insula Bourbon drept Insula Réunion,

pentru a comemora "reuniunea" efectuată

la 10 august 1792, între marsiliezi

şi Garda naţională ce apăra Tuileries.

Faţilor, veniţi cu noi!

Trăiască Franţa!

Trăiască Franţa!

ACEST FILM E DEDICAT LUI JEAN RENOIR

Bună ziua, doamnă. Dacă vreţi să-i spuneţi domnului Mahé că-l aştept aici.

Bineînţeles.

Domnule Mahé, domnul Jardine a sosit.

Şi vă aşteaptă jos.

Domnul Mahé coboară imediat.

Aşa-i că e o zi mare?

Haide, nu fă pe misteriosul. Toată lumea e la curent.

Oamenii se văd mai bine în cei care-i privesc.

- Zi, e adevărat ce se spune? - Nu-mi pasă de ce se spune.

Se spune că n-a văzut-o niciodată pe domnişoară.

Nu ştie deloc cum arată.

Ba da. Şi-au trimis sigur fotografii.

N-a gustat nimic. Monsieur Mahé nici nu s-a atins.

E în starea asta, vedeţi, domnule Jardine.

Una dintre mătuşile mele aşa s-a măritat, la mica publicitate.

Valizele sunt gata.

Voi trimite pe cineva să le ridice, şi să achite şi nota.

- Aţi trecut pe acasă? - Da, da, jaluzelele au sosit.

Pentru vapor, n-am întârziat?

Nu. Mă însoţiţi până la chinez şi apoi, vă părăsesc.

- Care chinez? - Bijutierul.

N-aş fi crezut vreodată că din 14 bijutieri, câţi avem în oraş,

unsprezece sunt chinezi, şi trei creoli.

Ah, am uitat să vă dau buchetul.

- Ce buchet? - De căsătorie, pe care să i-l oferi.

Îl uitasem cu totul.

Soţia mea mi-a amintit de dimineaţă. E aici.

La revedere, domnule. Voi trece diseară pentru notă. Mulţumesc.

Uite inelul.

E un mic ibrişin care a servit ca model pentru inel.

Mă gândeam să-l păstraţi ca amintire.

Inelul e important.

Scuze.

Scuze.

Scuze.

S-a terminat, nu mai e nimeni?

Nu, domnule. Nu mai e nimeni la bord.

Toţi pasagerii au coborât.

Nu mă recunoaşteţi, domnule Mahé?

Scuze.

Nu înţeleg.

Eu sunt Julie. Sunt eu, Julie Roussel.

Julie Roussel?

Nu mi se pare.

Găsiţi că nu semăn cu fotografia?

Poza pe care v-am trimis-o nu era a mea.

Era a unei vecine.

Nu e aşa uşor să te confesezi cuiva prin scrisori.

Îmi plăceau mult scrisorile tale, dar...

Mai ales la început, nu se putea să nu-mi fie teamă.

De asta.

Mai târziu, după ce mi-ai propus...

în sfârşit, când m-ai cerut în căsătorie...

am vrut să-ţi trimit o poză reală, şi apoi n-am mai făcut-o.

Şi apoi Berthe, sora mea, mi-a zis

"Când domnul Mahé te va vedea, te iartă."

Sora ta a avut dreptate.

Nu eşti dezamăgit?

Priveşte-mă. Arăt eu dezamăgit? Şi vezi,

credem că am început un drum,

dar, de fapt, nu e chiar aşa .

Va trebui să mă obişnuiesc cu tine.

Să încep să te cunosc.

Îi ierţi Juliei Roussel minciuna?

E o minciună adorabilă.

Planurile, intenţiile tale rămân la fel?

- Dar ale tale? - Eu sunt aici.

E dificil, nu?

Ce e dificil?

E dificil să ne cunoaştem,

chiar dacă ne-am spus multe lucruri frumoase în scrisori.

Sigur că ne-am spus multe,

dar e o mare tăcere între noi.

Dar nu mă deranjează.

Nici pe mine.

Sper că nu eşti dezamăgită de Réunion.

Nu cunosc Noua-Calédonie, n-am fost niciodată la Nouméa.

La tine, e o panglică lungă de pământ.

Totul pe lungime.

Pe când Réunionul e de forma unui ou.

De fapt, ştii cum a fost populat Réunionul?

Nu.

Acum 300 de ani, nu era de fapt nimeni.

Şi Colbert, care a fondat Compania Indiilor

a decis să trimită 1000 de colonişti

şi 32 de femei.

În timpul drumului, au fost multe furtuni

şi a izbzcnit o epidemie de scorbut.

Şi când vaporul a ajuns în port,

mulţi muriseră, mulţi erau bolnavi,

şi din cele 32 de femei

rămăseseră doar 5, care s-au măritat în trei luni.

Şi printre aceste femei, a fost stră-stră-străbunica mea.

Dar cine erau aceste femei, au venit aici să se mărite?

Nu prea cred că au fost întrebate.

Multe venea din La Rochelle.

Erau orfane, ca tine.

Dar nu sunt prea sigur că erau aşa frumoase.

Uite casa noastră. Aici vom locui.

Casa noastră?

Dai, trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

N-am vrut să-ţi spun în scrisori.

- Şi eu am spus o minciună. - O minciună?

Ţi-am spus că sunt şef de echipă într-o fabtică de ţigarete.

Da, aşa e.

Dar nu e chiar exact. Eu sunt patronul acestei fabrici.

Am moştenit-o acum trei ani, la moartea părinţilor mei.

Nu sunt chiar mândru că ţi-am ascuns asta,

dar nu vroiam să apără între noi problema banilor.

Minciuna mea e mai drăguţă ca a ta.

- Eşti supărată? - Nu, domnule.

Fără domnule, Louis.

Nu, Louis, n-are nicio importanţă.

Şi în afară de asta, nu mă pricep la probleme băneşti.

Louis Mahé,

vrei s-o iei în căsătorie legitimă, pe Julie Roussel,

aici prezentă, potrivit ritului

Maicii noastre Sfânta Biserică?

Da, vreau.

Julie Roussel, vrei să-l iei în căsătorie legitimă

pe Louis Mahé, aici prezent,

potrivit ritului Maicii noastre Sfânta Biserică?

Da, vreau.

Sunteţi uniţi prin căsătorie

în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Amin.

Şi acum, vă puteţi săruta.

Ce e?

Ce ţi-a venit?

Linişteşte-te!

Julie, răspunde-mi!

Ce e?

Ia. Calmează-te!

E mai bine?

Da

Da, e mai bine.

E ca şi cum nu puteai respira.

Da.

- Ţi s-a mai întâmplat? - Da. Nu doream să-ţi spun.

Nu pot dormi fără lumină! Nu pot dormi pe întuneric!

Trebuia să spui. E foarte simplu.

Vom lăsa lampa asta aprinsă.

Nu, e prea puternică, şi te-ar putea deranja.

Vrei să lăsăm lumina de la baie?

Da, te rog.

Uite.

- Aşa? - Da.

Micuţă Julie, eşti ca un copil

care nu poate adormi fără lumina uşii întredeschise.

Şi care spune "deschide-o puţin, mai deschide-o,

încă puţin, încă.

Uite aşa."

Uite, îţi va fi bine acolo.

Nu, aşteaptă.

Îţi va fi mai bine.

Nu, vino, vino aici.

E mai mare.

E a ta. Urcă-te pe stinghiuţă.

E mai bine, a?

V-o prezint pe soţia mea.

O cunoaşteţi pe soţia mea?

Permiteţi-mi să v-o prezint pe soţia mea.

O ştiţi pe soţia mea.

Aţi văzut-o deja pe fermecătoarea mea soţie?

Care tocmai trece.

Permiteţi-mi să v-o prezinz.

- Este fermecătoare, minunată... - Louis, eşti nebun!

Mulţumesc, Sarah, să nu uiţi de canarul meu.

Louis, vii?

Îţi place cafeaua?

De ce nu i-ai cerut Sarahei să-ţi facă un ceai?

Nu, ador cafeaua.

Bine. Cred că-mi amintesc că întruna dintre scrisori

mi-ai spus că nu iei decât ceai.

Am zis asta aşa cum am spus şi altele.

Mâine mă duci să vizitez fabrica?

Da. Vreau să te prezint întregului personal.

Vreau să mă mândresc cu tine. -Nu am ce purta.

Dar bagajul care a sosit?

Bagajul? Sunt numai vechituri.

Totuşi, va trebui deschis zilele astea.

Am pierdut cheile.

Chemăm un lăcătuş.

Dar e duminică.

Aşa e, e duminică. Am uitat cu totul.

Când pământul era al bunicului meu, era mult mai întins.

Dar afost fărâmiţat de moştenitorii săi.

E frumos! N-am ştiut că tutunul face flori.

Ah, da. Când înfloreşte, culesul s-a terminat.

Acolo, uite, îl scot cu rădăcini.

Şi cu tutunul ăsta îţi faci ţigaretele?

Da, un amestec de cinci alte soiuri

care vin din Madagascar şi din Antilles.

Uitaţi, domnule Louis, pasărea doamnei Julie e moartă.

Julie, eşti aici?

Da, sunt în baie.

- Îţi aduc o veste tristă. - Ce?

Canarul tău e mort.

Nu mă surprinde, nu era bine de câteva zile.

Louis, poţi veni să m-ajuţi să închei rochia?

N-ajung.

Nu ştiu de ce iau rochia asta, niciodată n-am putut s-o închei singură.

Gata.

Nu-ţi place rochia asta?

Da. Dantela e foarte drăguţă.

Nu e dantelă, e broderie.

Pari absent astăzi.

Oh, nu, să şi vreau să fiu absent, n-aş putea.

Eşti adorabilă.

Vino sub pomul dorinţelor.

- Pomul dorinţelor? - Da.

Cum aşa?

Îţi explic.

Aşează-te.

Aşa.

E o veche poveste de familie.

De fiecare dată când cineva îşi pune o dorinţă sub pom, se împlineşte.

Bun, dacă e aşa, am să-mi pun şi eu o dorinţă.

Şi eu.

- Mi-am pus-o. - Şi eu.

- Aş fi curios... - Care e a mea?

Lasă-mă, ticălosule!

- Bună ziua. - Bună ziua.

- E aşa mare banca asta. - Da. Are 164 de angajaţi.

E cea mai mare bancă, dintre cele 47 de pe insulă.

Am să întreb la casierie.

Domnule Hoareau, vă rog?

- Din partea cui? - Domnul Mahé.

Iertaţi-mă că v-am făcut să aşteptaţi.

Doamnă.

Bună ziua, domnule.

Eram prins cu împodobirea pomului de Crăciun pentru personal.

Cu ce v-aş putea fi de folos?

Mi-aş dori ca soţia mea să poată folosi contul ca şi mine.

Nimic mai simplu. E suficient

ca din contul soţului dv, să deschidem un cont comun.

Pentru asta, am nevoie de semnăturile dv.

A dumneavoastră

pe acest formular de autorizare.

Şi a dv, scumpă doamnă, pe această hîrtie

ca să putem onora.

Soţia mea e tare nepricepută cu banii.

Este prea reţinută să-mi ceară când ar avea nevoie.

Aşa că ne-am gândit...

m-am gândit, să simplificăm asta.

Desigur, aş mai dori o precizare.

Vreţi să aplicăm această dispoziţie contului personal, sau celor două?

- Contului personal, cred. - Da, desigur.

Nu, nu, celor două.

În acest caz, îmi veţi semna o a doua procură?

Am auzit multe spunându-se despre frumuseţea doamnei Mahé,

dar văd că sunt mult sub realiate.

Sper că ne veţi face onoarea să veniţi la o cină cu doamna Hoareau.

Şi dv, domnule Jardine, cu soţia dv.

- Ce zi e azi? - Vineri.

Păcat că nu e duminică.

Înainte de a te cunoaşte, nu-mi plăceau zilele de sărbătoare,

acum încep să detest zilele de muncă.

Julie, eşti adorabilă.

Ştii ce înseamnă "adorabilă"?

Înseamnă "demnă de adoraţie".

Adorabilo.

Am o recomandată.

- Uite. - Mulţumesc.

Domnule Mahé, după plecarea sorii mele Julie,

i-am trimis patru scrisori care au rămas fără răspuns.

Nu mai pot suporta asta prea mult.

Vreau explicaţii.

Vreau să ştiu unde se află sora mea.

Vă scriu personal ca o ultimă încercare.

Informaţi-mă de grabă unde este sora mea.

Dovediţi-mi că nu este bolnavă .

Şi faceţi cele necesare ca să ia legătura cu mine.

Dacă nu, voi anunţa poliţia. Berthe Roussel.

Sun-o pe doamna Mahé.

Domnul Berber este chemat la serviciul tehnic.

Doamna Mahé la telefon.

Foarte bine. Lasă-mă.

- Julie? - Oui. 2

Nu înţeleg ce se petrece.

Am primit o scrisoare de la sora ta,

care se plânge că nu mai are veşti de la plecarea ta.

Ah, da, aşa e, are toată dreptatea.

De două ori am uitat să-i scriu, şi apoi

de fiecare dată, am avut altceva de făcut.

Ştii, acomodarea cu casa cea nouă...

La urma urmei, Julie, e sora ta, oricum.

Şi apoi te asigur că tonul scrisorii sale e extrem de violent.

Asta nu mă surprine. Îi scriu mâine.

Dar de ce mâine? De ce nu imediat?

Da, aşa e, o voi face.

- La revedere, Julie. - Aşteaptă. 2

Aşteaptă. Mă gândesc la tine.

Şi eu.

- Te sărut. 1 - La fel.

- Tandru. 1 - Şi eu.

Julie.

Julie.

- Sarah, ai văzut-o pe doamna? - Nu, domnule.

Mi-ar place ca soţia mea să poată folosi contul meu bancar.

Nimic mai simplu.

Trebuie să vorbesc cu domnul Hoareau.

E foarte important, trebuie neapărat să-i vorbesc.

Banca e închisă, domnule.

Sunt eu, Louis Mahé. Trebuie neapărat să vă vorbesc.

Jeremy, lasă-l să intre pe domnul Mahé.

E foarte important, domnule Hoareau, trebuie să ştiu cât mai am în cont.

Nu vă înţeleg, domnule Mahé.

Nimeni nu se poate atinge de banii dv, decât dv şi soţia.

Numai casierul vă poate informa, aşteptăm până mâine.

Nu pot aştepta. Uitaţi-vă în registre.

Azi dimineaţă aveaţi în cont 28 de milioane.

Ştiu asta. Ştiam. Spuneţi-mi care e acum!

Soţia dv a venit azi după masă, cu un sfert de oră înainte de a închide.

A retras 27.850.000 de franci.

V-au rămas 150.000 de franci.

Pentru o retragere totală,

avem nevoie de propria dv semnătură.

- Domnul Mahé? - Da.

Sunt Berthe Roussel, sora Juliei.

Nici eu nu ştiu nimic. Sunt pe cale să închid casa.

Daţi-i drumul taxiului. Vom lua maşina mea.

Nu, n-am mai văzut-o pe femeia asta. E incredibil.

Când am deschis acest cufăr,

m i-am dat seama lucrurile pe care le conţinea

nu puteau aparţine femeii cu care mă căsătorisem.

M-am repezit la bancăp, Banca Réunionului,

şi cum mă aşteptam, a dispărut în timpul zilei.

Luase totul.

Îmi lichidase cele două conturi.

Contul societăţii şi al meu personal.

Normal, aţi mers la poliţie.

Da, am fost. Dar poliţia nu poate începe urmărirea

acestei femei, deoarece suntem căsătoriţi legal.

Numai dacă dovedim că ea nu este adevărata Julie Roussel.

Eu pot dovedi.

Femeia care s-a căsătorit cu domnul Mahé nu este sora mea.

Am însoţit-o pe sora mea Julie până la "Mississippi", în Nouméa.

Când "Mississippi" a ajuns în Réunion, ea nu mai era.

E clar că n-a coborât.

Cum nu pot crede că m-a lăsat atâta timp fără veşti.

Mă întreb dacă mai avem vreo speranţă s-o găsim vie.

Ce vreţi de fapt de la mine?

Scuzaţi-mă, domnişoară, voi vorbi foarte direct.

Vrem să ne dovediţi că e moartă.

Vrem să găsiţi criminala şi s-o arestaţi.

- Vrem să fie judecată. - Accept.

Această anchetă mă interesează foarte mult.

Nu prea seamănă cu cele de care mă ocup de obicei.

Dar, atenţie, nu vă pot spune

cât timp îmi va lua rezolvarea acestui caz.

Dar vă pot promite că nu mă voi ocupa de un alt caz

până ce nu-l voi rezolva pe acesta.

Pentru început,

voi face acelaşi drum cu al Juliei Roussel.

Mă voi îmbarca pe "Mississippi"

şi-i voi întreba pe toţi

în legătură cu o pasageră care a traversat cu un canar.

Bineînţeles, voi lua legătura cu unul dintre dv când voi avea rezultate.

Voi merge să mă liniştesc în metropolă.

Cu siguranţă în sudul Franţei.

Asociatul meu, dl Jardine, va şti întotdeauna unde sunt.

Eu mă întorc astăzi în Nouméa . Iată adresa mea.

Vă scriu un cec pentru a acoperi cheltuielile.

Treceţi suma pe care o doriţi.

- Şi dacă nu ajunge, vă anunţ... - O clipă.

Nu, vă rog, domnişoară Roussel.

Lăsaţi-mă să plătesc eu.

N-am vrut deloc să fiu politicoasă. O caută pe sora mea.

Am dreptul să împart cheltuielile cu dv.

Vă cer să nu mă privaţi de asta.

Dacă îmi permiteţi, dle Mahé, voi strica această fotografie

pentru cercetările mele.

Dar ne vom revedea, dle Mahé.

Ne vom revedea într-o zi, fără îndoială.

Nu e greu să-i faci pe oameni să flecărească.

La capătul fiecărei săptămâni

vă trimit toate noutăţile legate de fabrică.

Post restant la Marsilia, până când veţi avea o adresă.

Un Boeing. Pentru şase zboruri pe săptămână

sunt patru Boeing şi două DC 8.

Rămâi cu bine. Drum bun!

Ce caut aici?

Vă aflaţi într-o clinică, domnule Mahé. Suntem în Nisa.

- Aţi mai fost la Nisa? - Dar pentru ce sunt aici?

Eraţi epuizat. Sunteţi la cură de somn.

E cură de somn, dar mă treziţi mereu!

- Trebuie să vă hrăniţi. - Lasă-mă, nu mi-e foame.

Vă ajut să mergeţi. Nu mergeţi, sunteţi slăbit.

N-am senzaţia că m-am odihnit,

pentru că am visat mereu.

E din cauza injecţiilor pe care trebuie să vi le facem.

Ce aţi visat?

Mereu acelaşi vis.

Sunt la volanul maşinii mele şi văd femei albe,

foarte înalte, sunt în mijlocul drumului

şi îşi agită braţele, nu se tem.

Nu. Mai degrabă, parcă ar dansa lent.

Şi eu mă tem că le lovesc.

E bine acum. Mergeţi mai bine ca ieri.

Curând veţi putea să vă plimbaţi în parc.

Să vă culcaţi la loc.

- Doriţi un jurnal, dle Mahé? - Nu, nu, jurnal nu.

Nu aşteptaţi vizite?

Nu, nu cunosc pe nimeni în ţara asta.

Nu mai sunt alte ştiri politice de semnalat.

Puţine la rubrica regionale.

Coasta noastră de Azur s-a îmbogăţit cu un nou loc de plăceri,

unde domni şi doamne din Antibe vor veni să petreacă seri numeroase.

Jacques Audiberti este chiar în acest loc minunat, în Antibe.

El a venit la inaugurarea Phoénixului,

unde gazdele încântătoare se ocupă să danseze

cu domnii care au avut neşansa de a veni singuri.

Dar priviţi ambianţa încinsă de la Phoénix.

Aruncaţi o privire înăuntru, domnule?

Gata, acuma pleacă.

- Tu ai zis "până la uşă". - Nu, nu, până la scară.

M-ai putea lăsa în faţa uşii?

Foarte bine, dar nu vreau ca noi...

Mai bine aşa. Du-te, e mai bine aşa.

- Îmi rupi ciorapii. - Îţi cumpăr o duzină.

- La revedere. - Aş vrea numai...

- Nu, nu, altă dată. - Altă dată?

- Mâine seară, atunci. - Poate, vom vedea.

Eşti tu, Louis?

M-ai găsit.

Da.

De ce nu l-ai lăsat să intre pe cel ce te-a însoţit?

N-avea bani?

Îţi aminteşti ce am vrut să-ţi explic despre Réunion?

Cum a fost populată insula la început?

Ţi-am vorbit despre acele femei ce veneau din Franţa cu vaporul.

Orfane, ca tine.

Numai ghizii spun asta.

Pentru turişti.

Dacă ai consulta arhivele, ţi-ai da seama

că ele nu erau orfane, erau prostituate.

Şi ai venit până aici ca să-mi spui asta?

Am venit să te omor.

Întoarce-te.

Nu. Accept să mor cât mai repede.

Aştept.

Aşa îmi place să mor, Louis.

Acoperă-te. Eşti aproape goală.

După plecare, atâta mi-am dorit să mă aflu în faţa ta.

Nu mi-am pus întrebarea dacă-mi va fi uşor să te omor.

Îmi dau seama că e dificil.

Un revolver nu e un obiect magic.

Are un trăgaci.

Dar nu pot să-l apăs.

Atunci vrei să mă predai poliţiei?

- Da. - Nu.

Te-aş lăsa să mă omori, dar nu vreau să ajung la închisoare.

Tu nu ştii ce e asta, eu da. Acuma ascultă-mă.

Poţi sta fără să mă întrerupi?

Da, Julie.

Nu mă cheamă Julie. Nu e numele meu.

Numele meu e Marion Vergano.

Aminteşte-ţi. Într-o zi te-ai supărat pe mine

pentru că nu am vrut să citesc o carte pe care mi-o adusesei.

Mi-ai reproşat că nu am citit "Din toată inima", "Confideţe", "Noi doi".

N-aveai cum să ştii că ele cuprindeau viaţa unor oameni ce semănau cu mine.

Marion e un nume întâmlător ce mi l-au dat la asistenţa socială.

Vergano, eu l-am găsit pe o carte poştală italiană.

E numele unui sat.

Când ieşi de la asistenţa socială

eşti cu totul abrutizat, sau cu totul revoltat.

De când mă ştiu, am fost aruncată în viaţă.

La 14 ani, aveam primii pantofi cu toc. Un bărbat mi-i cumpărase.

Înainte să merg la patron, i-am lăsat într-un bistro,

ca să-i iau la prima ieşire.

De cum am ajuns în noul loc,

am început să fur bani din buzunarul patronului meu.

Apoi luam bancnote din portofel

şi sfârşeam mereu plecând cu portofelul.

M-au trimis în case de corecţie din ce în ce mai dure.

Trebuia să ne scoatem hainele înainte de a intra în dormitor

şi să le lăsăm împachetate pe culoar.

Dormitorul era închis cu cheia.

Nici ferestrele nu aveau mânere.

Între două ronduri, se făceau concursuri de masturbaţie.

Dar cel mai greu la început era să te obişnuieşti să dormi

cu lumina aprinsă toată noaptea.

De atunci nu pot dormi în întuneric.

Eram drăguţă, mă descurcam bine cu băieţii.

Făceau ce vroiam...

până în ziua când l-am întâlnit pe Richard.

Eram cu el când m-am urcat pe "Mississippi"

în acelaşi timp cu Julie Roussel.

Richard iubeşte mult vapoarele.

Mereu ai de dat lovituri bune pe vapor.

Atunci am întâlnit-o pe Julie Roussel, logodnica ta,

şi mi s-a confesat.

Ea mi-a povestit totul, schimbul vostru de scrisori,

viitoarea căsătorie, tot ea mi-a arătat fotografia ta.

Ştii ce mi-a zis, când mă uitam la poza ta?

"M-a făcut să cred că e şef de echipă într-o fabrică de ţigarete.

Dar am cules nişte informaţii.

Ştiu bine că fabrica îi aparţine lui."

Să ştii, n-a fost aşa o sfântă

Julie Roussel, cu canarul său.

La început, Richard s-a gândit s-o răpească, ca să pună mâna pe bani,

dar i s-a părut prea complicat,

şi a decis să se debaraseze de ea.

Şi într-o noapte, a aruncat-o peste bord.

Era cu două zile înainte de a ajunge la Réunion.

Richard scotea din mine cele mai rele nebunii ce se puteau face .

Dar s-a întrecut pe sine când mi-a cerut

să-i iau locul Juliei Roussel.

Prima oară când te-am văzut, sosind cu "Mississippi",

ar fi trebuit să fiu speriată sau paralizată de teamă.

De fapt n-aveam nimic. Eram ca o somnambulă.

Urmarea o cunosc.

Mi-ai jucat o comedie de dimineaţa până seara.

Până la deturnarea contului.

Nu, nu e adevărat. N-ai dreptul să spui asta, Louis.

De când am devenit soţia ta, am încercat să fiu ca celelalte.

Am încercat să-mi scot din cap ceea ce aveam de făcut.

După ce Richard a debarcat, nu i-am mai dat niciun semn de viaţă.

Numai că i-a fost uşor să găsească adresa ta.

Şi m-a hărţuit fără încetare.

Ţii minte, întro seară aveam faţa tumefiată?

Voiam să te fac să crezi că m-am lovit în baie.

În cele din urmă, am cedat şantajului său.

Nu voiam să mă denunţe poliţiei.

Sau ne putea omorî, pe tine şi pe mine, pentru că e nebun.

Unde sunt banii? Ce ai făcut cu ei?

Richard i-a luat şi m-a părăsit imediat.

Nu mă crezi?

Crezi că poate mă amuză să întreţin la Phoénix

dacă aveam 27 de milioane?

Nu mai am un sfanţ, Louis. Ăsta-i adevărul.

Aşteptam să câştig destui bani â la Phoénix

ca să-mi iau un bilet de Paris.

Mereu m-am gândit că voi avea mai multe şanse la Paris.

Şi m-am cam săturat de haznaua asta.

Chiar te-am văzut într-o seară.

M-am ascuns în fundul sălii.

Vream să te văd dansând cu clienţii.

Aveai pe faţă o expresie de fericire...

incredibilă.

O expresie cum nu mai văzusem

Am văzut ceva ce nu mi-ai dat niciodată. N-aveam ce căuta în viaţa ta.

Nu-i adevărat, Louis.

De când am trăit împreună, te-am iubit.

De sute de ori am fost gata să-ţi spun totul.

De sute de ori am renunţat în ultima clipă, pentru că sunt o laşă.

Fă ce vrei, dar eu te-am iubit...

nu sunt rea...

Aşteaptă.

Aştept.

Încă te iubesc.

Te cred.

Nu, nu e adevărat. Nu mă crezi.

Da, te cred...

şi eu te iubesc.

Uite, Marion, cea gri, nu e rea.

Priveşte, cea roşie. E formidabilă.

Ah, nu, roşul e prea ţipător.

Mai bine cea gri.

Nu mai e alta?

Păcat. Eu prefer roşul.

Nu, Marion, va fi cea gri.

Spune tu ce faţă au să facă diseară la Phoénix când n-au să mă vadă!

Paris, 813 kilometri. Nici nu e aşa mult.

Nu. Şi dacă mergem toată ziua, ajungem pe seară.

De ce să nu oprim? Mi-ai promis că mi-arăţi Parisul.

Nu, nu e posibl, Marion.

Tu ştii bine, e detectivul ăla din Réunion, Comolli.

Trebuie să-şi continue ancheta.

Şi într-un oraş mare ca Parisul

eşti obligat să completezi la hotel o fişă de identitate.

Sunt sigură că acel Jardine ţi-a zis să mergi la detectivul ăsta.

Nu, a fost sora Juliei, Berthe Roussel.

Da. Dealtfel, Jardine nu-şi dă niciodată cu părerea.

El nu dă decât cifre.

Ştii ce mi-a spus în ziua căsătoriei noastre, la intrarea în biserică?

Mi-a zis, "Din 89 aşezăminte religioase din Réunion,

sunt 62 parohii catolice, 20 pagode,

trei moschei şi patru temple adventiste."

Dacă nu putem merge la hotel, să închiriem o casă.

Ah, e mult de muncă. Ne trebuie servitori.

Pot să mă ocup singură de o casă, tu ştii.

Sunt o femeie ca oricare, pot face menaj, gătesc, şi...

- Şi vasele, spălatul.

Sigur! Ai să vezi, te voi surprinde.

Bine. Surprinde-mă.

Acolo, este o casă.

- Eşti sigur? - Da.

Iată. E femeia de la agenţie, care ne aşteaptă.

Ştii cu cine seamănă? Cu Olive, soţia lui Popeye.

Doamna şi domnul Mahé, presupun.

Urmaţi-mă, vă voi arăta casa.

Cred că vă va conveni.

Aţi avut noroc. Aţi ajuns chiar la asfinţit.

Terasa, e splendidă.

Cred că vă veţi simţi foarte bine, casa e fermecătoare.

Nu e foarte mare, dar pentru doi, va fi suficient.

Veţi vedea, e o casă mică şi plăcută.

Aici, proprietarul a intenţionat un bar, dar nu l-a mai terminat.

Aiciaveţi un chemineu, care merge foarte bine.

Sunt lemne în magazie. Veţi avea nevoie cu vremea care vine.

Aici avem un mobilier scund, cu lampă...

Aici, aveţi biblioteca plină de cărţi.

Proprietarul va veni, din nefericire, să la ia curând.

Cred că v-am spus totul.

Vă las inventarul.

-La revedere, doamnă, la revedere, domnule.

- La revedere.

Nu ezitaţi să mă sunaţi la agenţie. Voi fi acolo dupăamiezile.

Întrebaţi de doamna Travers.

Spune-mi, ce crezi despre casa noastră "mică şi simpatică"?

Este incredibilă acestă femeie! Cum o cheamă?

Doamna Curmeziş?

Nu. Nu, doamna Dreaptă.

Aşa, doamna Traviole, aşa e corect!

Îi putem pune şi o particulă.

Doamna de-a Curmezişul. De-a Dreptul.

Seara asta, doamna de-a Dreptul a vorbit unor oameni din lucarne obscure.

Spune-mi, de ce m-ai repezit în faţa acestei femei?

Nu doream să-ţi vadă coapsele.

- Dar nu mă deranja. - Nici pe mine.

Acuma te doresc.

La asta m-am tot gândit.

Mai vrei cafea? Mai fac pâine prăjită?

Nu, o ţigare mică.

Nu lua jurnalul, nu l-am citit.

- N-are nimic. - Nu e nimic, dar vreau să văd.

- Nu, nu, te asigur. - Ascultă, Marion, vreau să văd.

Ce te deranjează?

Ah, asta e.

Un periculos delincvent arestat după ce atras trei focuri asupra poliţiştilor.

El e, Richard? E chiar el?

Da, da, el e. Nu vream să te plictisesc cu asta.

Sunt uimită că a făcut asta. Va lua pe puţin zece ani.

Ştii tu, zece ani de închisoare, cred că nu doreşti asta nimănui,

chiar dacă-l deteşti.

Eu nu-l detest, e omul pe care-l urăsc cel mai mult pe lume.

Scuză-mă, îmi caut peria.

Da, da, pretexte.

Sper să-ţi cadă tot părul.

Am fost mereu atrasă de bărbaţii care chelesc.

Asta pentru că nu ţi-ai cunoscut tatăl.

Cauţi mereu explicaţii complicate la orice.

Nu-s complicate. Sunt simple. Sunt logice.

Ştiu ce cauţi.

Eu l-am ascuns.

Hai, descurcă-te Găseşte.

Oh, u. E rece, rece, rece.

Tot prea rece

Oh la, la, îngeţ!

Acolo e Groenlanda, sincer.

Ascultă, nu m-ajuţi deloc.

Ah, putea fi, dar nu e acolo.

Oh nu, nu. Încă foarte rece.

Ah, aproape.

Ça se réchauffe un petit peu.

E mai cald. Ah, te-ai răcit!

- Aici? - Fierbinte.

- Arde, arde. - Da. Am găsit!

- Bun, dă-mi un gaj. - Nu, tu eşti. Eu i-am găsit.

Deloc, eu ţi-am spus.

Nu aşa, ăsta e jocul. Tu-mi dai un gaj, că tu ai pierdut.

- Oricum, e un gaj. - E un gaj, dar pentru tine.

Stai. Am idee de un gaj.

Atenţie! Sfoară. Atenţie. Cortina.

- Ce faci? - Mi-e frig, pun pulovărul.

Îmi puteai spune. Te vede toată lumea.

- Nu e nimeni. - Uite, vine o maşină!

- E, nişte sâni. - Nişte sâni?

Oh, nu!

E vina ta!

Să nu te mai arăţi aşa.

Era un tip formidabil bunicul tău.

Da, aşa-i. De ce-mi spui asta?

Tu mi-ai spus mereu că bunicul tău era un tip formidabil.

Da, era un tip formidabil.

- Ce faci? - Trag jaluzelele.

Eşti nebun. E ora patru.

Ştiu bine că e patru.

Ai ceva împotriva amorului de după masă?

- Împotriva ce? - Împotriva amorului de după masă.

E, nu, dar...

Oh, ascultă. "Ţăran, tăcut,

caut femeie catolică, chiar handicap fizic.

Răspuns garantat". Vezi?

Tu ştii, n-am avut anunţul tău.

Desigur, aveam motivele mele,

dar cei care utilizează mica publicitate

sunt idealişti.

În cinci rânduri, îşi schimbă viaţa,

şi în cele cinci rânduri,

care le iau ore cu redactarea,

încearcă să pună totul în câteva cuvinte,

speranţele, visurile,

ideile lor despre viaţă, cum ar vrea să fie.

Nu ţi-am mai spus asta,

dar scrisorile Juliei Roussel erau foarte frumoase.

Pentru că erau pline de speranţă.

În corespondenţa noastră

căutam să stabilim lucrurile definitiv,

şi cu venirea ta,

m-ai adus în provizoriu.

Înainte de a te cunoaşte, credeam că viaţa e simplă,

dar acum, îmi dau seama că nu e.

Tu ai încâlcit totul.

Şi e păcat.

Nu, nu, nu pot.

Da?

Nu, te rog.

Trebuie să-ţi explic.

Nu putem face amor acum. Oricum, nu pot eu.

Chiar şi ideea e insuportabilă.

M-ai întrebat mereu ce aveam . Din cauza asta era.

Asta mă angoasează şi după două-trei zile, când merg la culcare.

Aşa că fă cum ţi-am zis.

Nu-ţi pot spune ce e, parcă nu aş şti.

Am mai trecut prin perioade ca asta.

Te asigur că nici pentru mine nu e prea plăcut.

Sper că nu va ţine prea mult.

Ai răbdare.

Înţelegi?

Da. Da.

Vreau să fiu lângă tine.

Dacă te-ntreb ceva, îmi răspunzi?

Da.

Ai iubit mulţi băieţi?

Da.

- De ce se sfârşea? - Fie plecam eu, sau o făceau ei.

- Ai copii? - Nu, dar...

- Ţi-ai pierdut dorinţa? - Da.

Aşa că nu mi-am dorit!

De multe ori?

Da.

E trist?

Trist şi lamentabil.

Asta nu trece cu totul.

Şi de câteva ori mi-am zis că nu voi mai face niciodată amor,

că nu voi mai lăsa pe nimeni, niciodată, să m-atingă.

Şi apoi uit...

din fericire!

Pune-i alte întrebări.

Nu.

Tu eşti mai serios ca mine, şi apoi tu n-ai suferit...

mă rog, nu se compară.

- Tu ai iubit fete? - Una singură.

Una singură?

E importantă atunci. Câţi ani avea?

23. Şi eu 26.

Şi de ce n-a mers?

Tu sigur ai vrut să te căsătoreşti. Ea nu?

Să vorbim de altceva. E moartă.

După care, puteam curta orice fată.

Şi am avut ideea asta, să caut o femeie prin corespondenţă.

Fata pe care ai iubit-o, îmi închipui că era mai bună ca mine!

Nu, era altfel...

Am zis să vorbim de altceva.

Hai, e prea trist.

Mâine trebuie să luăm rochia de la croitoreasă.

Nu, nu mai vreau rochia aia.

Oh, nu spune asta. Ţi-o doreşti.

Şi e gata. Vom merge.

Nu. Vream să mă îmbrac pentru tine,

pentru plăcerea ta, ca să mă vrei tot timpul.

Şi acum, în momentul ăsta...

Dar ţi-am spus că nu e nimic. Vreau să fii frumoasă...

şi mai frumoasă.

Ah! Ştiu, nu-ţi place să-ţi spun că eşti frumoasă.

Mereu crezi că exagerez.

Aşteptă.

Vreau să-ţi explic. Aşteaptă.

Te-aştept.

Mai vreau să-ţi vorbesc de frumuseţea ta.

Pot să-ţi spun că eşti urâtă, dacă vrei.

Încerc să te descriu ca şi cum ai fi o poză.

Sau un tablou.

Taci.

Chipul tău...

Chipul tău e un peisaj.

Vezi, sunt neutru şi imparţial.

Sunt doi ochi...

două lacuri mici maron.

Maron-verzui.

Două lacuri mici maron-verzui.

Fruntea ta, e o câmpie.

Nasul tău...

un munte mic, micuţ.

Gura ta, un vulcan.

Deschide-o puţin. Îmi place să-ţi văd dinţii.

Nu, nu. Nu prea mult.

Uite. Aşa.

Ştii cum e gura ta, când eşti rea?

De broască!

Da, da, de broască.

Şi ca un colier de perle, când eşti drăguţă.

Aşteaptă.

Aştept.

Voi vorbi de surâsul tău acum.

Nu de ăsta.

Ăsta e cel pe care-l faci pe stradă, comercianţilor.

Nu. Fă altul, cel adevărat.

Cel de fericire Uite.

Ăsta e. Formidabil!

Destul. Mă supără la ochi.

Nu-l mai pot privi.

Aşteaptă.

Aştept.

Am ochii închişi, totuşi te văd.

Verific.

Dacă aş fi orb, mi-aş petrece tot timpul dezmierdându-ţi chipul.

La fel corpul.

Şi dacă aş fi surd...

aş învăţa să citesc pe buzele tale cu degetele,

aşa.

Chiar dacă totul s-ar sfârşi rău,

sunt încântat că te-am cunoscut, doamnă.

Unde mergi?

Nu vreau în aceeaşi direcţie cu tine.

Cum, nu mă însoţeşti la probă?

Nu, mă duc la cinema.

Mergi la cinema fără mine?

- Ce vrei să vezi? - "Arizona Jim".

Bine, pentru întoarcere, voi lua un taxi.

Bine.

Louis, să fii serios, da?

- Oh, scuzaţi. - Scuzaţi.

- Dle Mahé. Ce mai faceţi? - Foarte, foarte bine, mulţumesc.

Dar mă recunoaşteţi? Comolli, detectiv particular.

Da, da, desigur.

Bun. Aţi avut aerul pe care-l ai când nu cunoşti pe cineva.

E adevărat că era la 12.000 kilometri de aici.

În ce parte mergeţi? Încoace sau încolo?

- Nu vreau undeva. - Ah, bun.

Atunci, putem merge puţin împreună.

Poate ne aşezăm.

Să vă vorbesc,

aş vrea să vă pun la curent cu ancheta mea.

De fapt, ce faceţi aici?

Mă odihnesc.

E o coincidenţă curioasă.

Deoarece chiar ancheta pentru care m-aţi angajat m-a adus aici.

Mă întrebam dacă soţia dv,

sunt obligat s-o numesc soţia dv,

mă întrebam dacă nu e şi ea prin zonă.

Eram pe urma unei blonde, ce lucra ca animatoare

întrun bar de noapte din Antibe, şi apoi...

a dispărut.

N-o cunosc pe soţia dv decât din poza pe care mi-aţi dat-o.

Vorbind ca identitate judiciară,

nu posedă niciun semn particular.

Şi totuşi, când o descrii,

puritatea chipului,

transparenţa tenului, că e blondă...

Toţi care i-au fost apropiaţi, îşi amintesc de ea.

Se pare că bărbaţii preferă blondele.

În tot cazul, nu trece neobservată.

De când sunteţi în zonă, n-aţi auzit vorbindu-se de ea?

M-am lecuit de blonde.

Uneori, boala revine.

Ah, am putea cina împreună?

La cel hotel sunteţi?

Ce hotel?

Nu sunteţi la hotel? Sunteţi la prieteni?

- Ce aţi vrea să beţi? - O bere.

Băiete.

Două beri.

Scuzaţi-mă.

Grăbeşte-te, Marion. Trebuie să părăsim vila.

Trebuie să părăsim casa.

Eu sunt, dle Mahé.

Comolli.

Aşteptaţi pe altcineva?

Nu. Credeam că e menajera.

Şi rochiile astea, pantofii, ciorapii,

aparţin menajerei dv?

Ascultaţi, dle Comolli, nu mai doresc s-o căutaţi pe soţia mea.

Vă puteţi opri ancheta. Spuneţi-mi numai ce vă datorez.

Vă înţeleg bine. Cu siguranţă aveţi dreptul să vă răsgândiţi.

Dar vă amintesc ceva.

Nu sunteţi singurul client în această afacere.

Mai e şi dra Berthe Roussel, vă amintiţi!

A achitat jumătate din onorariu, ar fi incorect faţă de ea.

Cu Berthe Roussel mă voi înţelege. Am să-i scriu.

Nu, dle Mahé. Nici-o şansă.

Aţi ales singur un detectiv căruia, odată pornită o anchetă,

îi este cu neputinţă să se oprească, chiar dacă ar vrea.

- Scuzaţi-mă, mai am drumuri de făcut. - Atunci, voi fi alături de dv.

În urmă, dacă vă jenează.

Ascultaţi, dle Comolli, nu prea ne înţelegem.

Să vorbim de onorariu.

Vă dau bani, tot ce doriţi.

Şi pot să vă dau oricât.

Lăsaţi-ne în pace.

Nu vreau bani.

Vreau să arestez persoana care locuieşte aici cu dv.

Nu dv decideţi.

Justiţia.

S-a găsit cadavrul adevăratei Julie Roussel

cu plămânii plini de apă în portul Djibouti.

Chiar dacă nu soţia dv a omorât-o,

ea este complice la această crimă.

Nu plec de aici fără ea.

Vă înşelaţi, dle Comolli.

Soţia mea nu va părăsi casa asta, dar nici dv.

Ce faci acolo?

N-am văzut lumină. Am crezut că ai plecat.

Te superă că vin târziu.

Ţine, ţi-am găsit şosetele care-ţi plac, simple, de lână.

Priveşte.

Ce s-a întâmplat?Cine e?

Comolli, detectiv particular.

- Tu ai făcut asta? -Da.

Îţi luase urma. Vroia să te predea poliţiei.

E, un ticălos mai puţin.

Ce vom face?

Mai întâi, să bem.

Vreau să caut ceva, aşteaptă.

- Trebuie să plecăm. - Da, aşa e.

Dar nu imediat. Trebuie să avem grijă, ca să nu ne coste.

Întâi să ne ocupăm de el.

În grădină?

Nu, în pivniţă.

Da, e una, dar n-am vizitat-o niciodată.

Trebuie să văd cum e podeaua,

dacă e ciment sau pământ bătătorit.

Ce faci, nu te culci?

De ce-mi vorbeşti răutăcios?

Eu, nu?

Vino.

Vino.

Vino.

Nu, nu, aşa, acuma.

Da, da.

Ţi-e foame şi ţie?

Îţi desfac o portocală.

Singura problemă, e să ştim dacă păliţaiu' ăsta...

Comolli nu era un poliţai. Era detectiv particular.

Bun, trebuie să ştim dacă a reuşit

să informeze pe altcineva despre anchetă, dacă mai cunoştea pe cineva în Franţa.

Mă întreb dacă a mai spus cuiva că ancheta în Aix-en-Provence.

Poate era un tip care-i spunea totul femeii sale.

Nu, ne era căsătorit.

E genul de tip solitar, care nu vrea pe nimeni.

Care nu se gândeşte decât la minca lui.

Poate avem şansa să nu remarce nimeni dispariţia lui o vreme.

Şi de aici, ne mutăm la Paris.

Ţi-am mai spus să uiţi asta, nu putem merge la Paris.

Acum ne vom opri la un oraş mare, Lyon, va fi foarte bine.

Nu te înţeleg. De ce Lyon şi nu Paris?

Pentru că aşa am decis eu. Şi mai lasă-mă cu Parisul!

Totuşi, erai aşa drăguţ când îmi vorbeai.

Da?

Crezi?

- La ce te gândeşti? - La tine.

Dar la ce legat de mine?

Sunt preocupat. Ai cheltuit o mulţime de bani în ultima vreme.

- Ah! Aşa începe. -Da, aşa începe.

Nu înţeleg deloc. Mi se strecoară printre degete.

Am auzit că începe construcţia unei fabrici de ţigarete lângă Grenoble.

Vreau să mă duc să muncesc.

Muncă! Eu, nu prea cred.

Şi apoi detest oamenii care muncesc.

Şi Jardine? Nu-ţi trimite ceva bani?

Expediază mandatele la post restant la Marsilia.

I-aş putea scrie că acum sunt la Lyon.

Ar fi imprudent.

La post restant, trebuie să te prezinţi,

să arăţi documente.

E riscant, nu? La ce te gândeşti?

Asta e, eşti bosumflată. Sunt sigur.

Faci pe supărata în aparenţă, pentru că nu eşti.

Ai faţa închisă,

dar înăuntru, surâzi.

Hai. Zâmbeşte-mi.

N-ai să mă faci să zâmbesc! Nu merge!

Nu mă-ntreba nimic. Nu te ocupa de mine, lasă-mă în pace!

Foarte bine.

Nu e dificil să ştiu la ce te gândeşti.

Acum, tu mă urăşti sincer.

Îţi zici

"Ce să fac cu tipu' ăsta fără un sfanţ,

şi care e prea moale să-i ia unei bătrâne portmoneul?"

Nu, tu nu te gândeşti numai la tine.

Nu eşti o egoistă.

Eşti însuşi egoismul.

Te crezi un om adevărat, te crezi unică.

Dar e fals.

Aparţii acelor fete, tot mai numeroase acum,

care de fapt nu-s fete, nu-s aventuriere sau târfe, nu...

Un fel de paraziţi

care trăiesc în afara socetăţii normale.

Nici femei, nici fete.

Sunteţi şoareci.

Ce sunteţi de fapt, nu are chiar un nume.

Nişte smintite, cu capul plin de prostii, sau gol.

Îndrăgostite de trupurile voastre.

Nu vă gândiţi decât cum ieşiţi la soare, să vă bronzaţi.

Vă petreceţi ore să vă vindeţi chipul.

Trecând pe lângă o maşină oprită, priviţi cum vă reflectaţi.

Ştii unde găseşti cele mai des astfel de fete?

În aeroporturi!

Pretutindeni unde sunt avioane ce pleacă departe.

Căci sunteţi fete frumoase, şi fetele frumoase au căutare.

Invitate dintr-o capitală în alta.

Şi ele se duc. Sunt peste tot,

cu poşetele mici în mână, cu mutra pudrată.

Uită-te acum, chiar eşti mânioasă.

Îmi face plăcere.

Şi când eşti furioasă, gura ţi se strâmbă, şi se cutează.

Şi devii urâtă, chiar urâtă.

În sfârşit, urâtă, înspăimântător de urâtă.

Ai vândut brăţara pe care ţi-am dat-o?

Ţine, uite altceva de vândut!

Butonii mei.

Ceasul!

Mai aşteaptă, că n-am terminat.

Monezi. Te interesează monezile, ia!

Ai avut dreptate. E un film foarte bun.

Nu e chiar un film cu cai.

Nu. E o poveste de iubire, sensibilă.

Da, sunt minunaţi amândoi.

Nemaipomeniţi.

Spune-mi, nu asta e strada unde... ai văzut paltonul?

Da. Pe aici e.

Dar chiar am renunţat .

Mergem până acolo. Acolo?

Da.

Nu, nu era aici.

Cred că e mai departe.

Uite. Cel cu pene.

Cum îl găseşti? Cum îţi place?

Da, arată bine!

Arată bine. E o haină s-o porţi la Paris.

Nu e cam excentrică?

Nimic nu e prea excentric pentru Paris.

N-are importanţă.

Ascultă, Marion.

Vreau să mă duc în Réunion.

Voi lipsi cinci zile. Sau patru.

Când mă întorc, voi avea bani.

Merg să-l văd pe Jardine şi să-i spun...

vreau să-i spun să...

să cumpere fabrica, şi partea mea.

Nu, n-ar trebui să mergi acolo. Rişti să fii arestat.

Nu-i nimic. Vreau să-mi încerc şansa.

Asta voiam să aud.

Dv sunteţi. V-aţi întors. E bine.

Nu, sunt în trecere. Plec mâine.

- Trebuie să-ţi vorbesc. - Desigur. Intraţi.

Nu, prefer să-ţi vorbesc afară.

- Putem fi singuri în biroul meu. - Nu, rămânem aici.

Aş vrea să ştiu la cât estimezi acum fabrica noastră?

De ce? Vreţi să vindeţi?

E de examinat. Trebuie să discutăm serios.

În insulă sunt şapte, opt persoane

capabile să cumpere, trebuie să-i înştiinţez.

Nu, linişteşte-te. Ţie aş vrea s-o vând.

Vreau... Vreau să-ţi vând partea mea.

La jumătate din valoarea ei.

Trebuie să facem tranzacţia mâine. Am nevoie de bani lichizi.

Dar e o nebunie. Nu puteţi face asta.

- Aşteptaţi două sau trei zile. - Nu, nu pot aştepta.

Dacă rămân o zi mai mult, sunt în pericol.

Nu mai sunt un om normal. Sunt în afara societăţii.

Am comis o crimă.

Dv l-aţi ucis?

Bine atunci, fă toate demersurile.

Explică-le, sunt sigur că ai să te descurci.

Din zece crime pasionale, opt sunt achitate.

Dar nu l-a ucis ea. Eu l-am ucis pentru ea.

S-o salvez de poliţie. Înţelegi?

Voi face ce doriţi, dar mi se pare lamentabil.

Sunt sigur că sunteţi nefericit.

Nu-ţi pot spune că sunt fericit cu ea,

dar ce-ţi pot spune e că nu pot trăi fără ea.

- Eu, în locul dv... - N-ai putea fi în locul meu.

E genul de lucruri care nu ţi s-ar putea întâmpla.

Tu nu eşti aşa, eu da.

Peste mine au venit, şi numai eu le pot face faţă.

Louis, dragul meu, eşti departe,

la zece mii de kilometri,

şi profit de asta ca să-ţi spun că te iubesc.

ÎNREGISTRAŢI-VĂ VOCEA

Când eşti cu mine, nu prea pot să-ţi vorbesc.

Mă copleşeşti. Ăsta-i adevărul. Chiar şi când eşti tandru.

Atunci mă tem să-ţi spun prostii.

În Réunion, la început, totul era aşa şi aşa între noi.

Dar după un timp, ştii bine...

Nu mă mai pot lipsi de tine.

Deja trei nopţi fără tine... e mult.

Astă noapte, n-am reuşit să adorm.

Te-am căutat.

Şi n-am putut adormi până dimineaţa târziu...

şi de când m-am trezit, mă gândesc la tine.

Chiar şi când mă îmbrac mă gândesc la tine.

Ştii, mi-am pus cămaşa maron, cea care îţi place ţie.

Aşteaptă. Ce aş vrea să-ţi mai spun?

Mi-am notat pe trusă, ca să nu uit. Uite.

Nu sunt întotdeauna prea drăguţă cu tine.

Ţi-am făcut mutre, dar ţine seama, totul e din cauza banilor.

Tu ştii, când eram la primul meu loc de muncă,

patronii mei se certau mereu din cauza banilor.

Şi patronul mi-a zis: "Uită-te, Marion. Uită-te bine.

Când nu e destul fân în staul, caii se bat între ei."

Înţelegi?

Asta e pentru că nu pot suporta sărăcia.

Pentru că sărăcia e mediocritate.

Şi asta nu pot.

Sper ca Jardine să răscumpere partea ta de fabrică

şi vom putea fi fericiţi împreună.

Cred că nu mai e destul loc pe disc.

Trebuie să închei curând, şi să-l asculţi cum te întorci.

La revedere, Louis. Te iubesc.

- Da? - Eu sunt. Dormeai? 2

Nu, nu încă.

Dar te aşteptam abia mâine.

Am prins un alt avion.

- A mers totul bine? - Da. Totul va fi bine. 2

Vino repede.

Dormi?

Da, da.

Ne vom plictisi fără ei la Paris.

Deocamdată, nu se pune problema să mergem la Paris.

Ce faci? Eşti nebună?

Îi netezesc, îi îndrept, îi aranjez.

Îţi plac aşa mult banii?

Nu că îmi plac, dar am grijă de ei.

Cu bani poţi face tot ce vrei.

Trebuie să ţii cont

că dacă ai un necaz, poţi plăti un avocat bun.

Şi te pot ajuta să capeţi Legiunea de Onoare.

Vrei tu Legiunea de Onoare?

Da, desigur.

Ştii că dacă intri în închisoare şi ai Legiunea de Onoare

poţi cere o gardă care să te păzească în celulă.

Unde ai văzut asta?

Ştiu eu. Te asigur, e adevărat.

Vezi cât iei.

Dacă n-ajung? Ia mai mulţi.

Nu poţi lăsa geanta aşa la vedere.

Da, mai bine aşa.

Crezi că menajera nu e dubioasă?

Peste tot vezi numai rău.

Nu vreau să-l văd peste tot. El e peste tot.

Uite ce frumos e mantoul meu.

Nu-i place aşa singur. E trist.

Trebuia să-l ţin cu mine.

Îmi spune că tu te uiţi după fete acuma.

Eu? Nu, nu cred.

Ba da, dle Mahé. Acum te uitai după femei

şi te uitai de-a binelea.

- Două cafele italiene. - Da, două cafele, singure.

- Cum singure? - Ele singure.

Ia te uită.

France-Soir. Luaţi France-Soir.

Vezi ce văd eu?

Doamne. Vă rog.

Mulţumesc.

Ce spune?

S-a produs o inundaţie în Aix-en-Provence

şi s-a descoperit corpul unui necunoscut într-o pivniţă.

Continuare în pagina cinci.

S-a produs o inundaţie...

Autopsia a dezvăluit prezenţa unui glonţ de revolver

în corpul victimei,

ceea ce justifică teoria că este o acţiune criminală.

Poliţia cercetează pe toţi care au locuit în vilă.

Trebuie să plecăm degrabă.

Trebuie să ieşim în linişte.

- Anulează cafelele. Nota. - Vreau să-mi iau mantoul.

Ies prima, te aştept la maşină.

- Nu, nu fă prostii. - Eşti nebun.

Sunt pentru noi. Hai, fugim.

Eşti nebun. Nu se poate . Şi banii din sacoşă?

- Banii, îi lăsăm! - Nu. Încerc să-i iau eu.

N-au să bănuiască o femeie.

Nu, ascultă, am o idee. Prin parking.

Marion, întoarce-te repede!

Ce se întâmplă?

Nu te poţi duce cu mantoul ăsta. Ai fi reperată.

Eşti nebun de tot? Ce să aibă cu haina?

Ştiu eu ce-ţi spun. Aşteaptă. Vreau să mut maşina aşa.

Dacă e ceva, putem pleca repede.

Bine.

Sunt după noi. Scara e plină de poliţai.

- Şi banii? - Pune-le cruce.

Nu pot intra în apartament. Sunt înăuntru, scotocesc peste tot.

M-am ascuns într-un mic apartament unde căutaseră.

E cu neputinţă de urcat.

Poartă-te firesc.

Plecăm din Lyon, şi mergem către Elveţia.

Şi cum? Fără bani?

Mai bine fără bani şi liberi.

Ţi-am spus să iei mai mulţi! Ţi-am spus!

- Eram sigură că aşa se întâmplă. - Da, tu mereu eşti sigură de tot.

Nu sunt sigură de tot, dart eram sigură de asta.

Ţi-am spus să iei mai mulţi bani.

De fapt, nu trebuia să lăsăm niciodată sacoşa aia.

E uşor să zici după ce trebuia făcut înainte.

Richard, când conducea, înjura toate maşinile.

Spunea: "Toţi care vor să mă depăşească sunt nemernici

şi toţi care mă depăşesc sunt porci."

Mai spunea: "Prefer să opresc pentru o vacă decât pentru un imbecil."

Cred că era chiar dezgustător.

Eu prefer să opresc pentru un prost decât pentru o vacă.

Deşi Richard n-ar fi lăsat niciodată banii într-un apartament.

Bine, ascultă.

Tu ştii puşcăria unde e închis.

În faţa închisorii, e întotdeauna un hotel micuţ.

Te instalezi la ultimul etaj şi-l vezi zilnic făcându-şi plimbarea.

Duminica îi duci portocale, şi în cinci ani

îl poţi aştepta la ieşire. Hai, acum. Ieşi.

Hai, întoarce-te!

Hai.

Priveşte.

Crezi că sunt oameni care locuiesc acolo?

Sigur nu. Ar ieşi fum.

Trebuie să fie un refugiu pentru schiori, sau cam aşa ceva.

E minunat.

Nu mă aşteptam să găsesc asta aici.

E o colecţie care nu mai poate fi găsită.

Şi "Pielea de capră"

e prima carte pe care m-a pus bunicul s-o citesc.

Îţi voi citi pasaje, în fiecare seară.

Prefer "Reţete de la tanti Maria". E mai haioasă.

- Te-ai uitat pe hartă? - Da.

Înainte de frontieră, aici, şi de punctul vamal,

putem trece luând-o prin pădure.

Nu e aşa supravegheată, mai ales sâmbăta şi duminica.

Trecem la sfârşitul săptămânii,

sau o luăm prin altă parte, şi toată lumea ne va lăsa în pace.

Da, şi bani?

Nu mai începe cu asta.

Ne-a mai rămas ceva, şi putem vinde maşina.

Da, dar sunt sume mici.

Aş avea o idee, dar te superi din nou.

Nu, spune-mi.

Jardine a făcut o bună afacere răscumpărând fabrica de la tine.

Sunt sigură că dacă-i explici situaţia, ne va ajuta.

Nu, ascultă, pentru ultima oară, e foarte penibil.

N-aş mai apărea iar în faţa lui.

- Şi dacă mă duc eu? - Eşti complet nebună!

Omul ăsta te urăşte.

Ce?

În sfârşit, nu te iubeşte.

Pune-te în locul lui. Şi apoi nu ştiu nimic.

Mă urăşte, dl Jardine.

Nu e lipsit de îndrăzneală.

Te-am căutat eu peste tot? Am ucis eu detectivul?

Mă urăşte acest Jardine? Nu e rău!

Ascultă. Întoarce-te.

Nu. Nu vom pleca niciodată împreună. Trebuie să ne încercăm şansa singuri.

Dă-mi cheile maşinii şi pornesc.

Încă sunt soţul tău. Nu vei pleca.

- Şi cine mă va împiedica, tu? - Da.

Un şobolan. Am văzut unul enorm acolo, lângă uşă. Nu pot dormi.

Mă ocup de asta dimineaţă. Culcă-te la loc.

Bărbatul spunea că el pune la două, trei zile.

În trei zile, sper să nu mai fim aici.

- Supa? - E gata.

Ai văzut ce scrie pe spatele cutiei?

Ar fi bine să te speli pe mâini.

- Ce oră e? - Se face curând ziuă.

Sunt bolnav prima oară în viaţa mea.

Bolnav ca un câine.

Vomit peste tot.

Te dezgustă?

Nu, nimic nu mă dezgustă.

Nu crezi că ar fi bine să vină un doctor?

Să vină un doctor, aici? E imprudent.

Nu, prefer să mă duc în sat. Nu e departe.

Voi cere sfatul unui farmacist.

Îmi va spune cu siguranţă ce e de făcut.

Ţine, bea asta mai întâi.

Vrei ceva?

Dă-mi cartea.

Nu, volumul doi.

Nu voi lipsi mult.

ALBĂ CA ZĂPADA ŞI CEI ŞAPTE PITICI

Mulţumesc, dle. El e. Soţul meu.

Louis, dragul meu, la ce te-ai gândit?

Ce imprudenţă.

Când nu te-am văzut în casă,

am fost sigură că ai făcut o prostie.

Vino. Te duc înapoi.

Ştii că nu ar fi avut cine să te îngrijească.

Da, merg acasă. Sunt obosit.

Bea asta, dragule. Vei fi mai bine.

Umple-l până sus.

Ştiu că ai făcut atâtea.

Accept asta.

Nu regret că te-am întâlnit.

Nu regret că am omorât pentru tine un om.

Nu regret că te iubesc.

Nu regret nimic, acuma numai durerea asta de burtă.

Mă arde peste tot. Parcă am luat usturoi.

Iute! Umle-l!

Ştiai totul şi ai făcut-o!

Mi-e ruşine! Ruşine!

Ruşine!

Nicio femeie nu merită să fie iubită aşa. Sunt nedemnă.

Dar nu e prea târziu. Te voi îngriji. Vei trăi.

Vom pleca departe de aici. Numai noi doi.

Am forţă pentru amândoi. Vei trăi.

Mă auzi? Vei trăi!

Nimeni nu te ia de lângă mine.

Te iubesc, Louis.

Te iubesc.

Poate că nu mă crezi, dar e ceva incredibil şi adevărat.

Curaj, dragostea mea.

Vom pleca departe de aici, şi vom rămâne mereu împreună,

dacă tu mă mai vrei.

Dar tu eşti ce-mi doresc.

Numai tu.

Aşa cum eşti, absolut.

Hai, nu plânge.

Vreau să fii fericită, fără lacrimi.

Încep să iubesc, Louis.

Mă doare, Louis.

Mă doare.

Aşa este iubirea?

Iubirea doare?

Da, doare.

Cred că pe aici.

Nu, mai curând pe acolo.

N-a fost rea cabana asta.

Eşti aşa frumoasă.

Când te privesc, e suferinţă.

Totuşi ieri ziceai că e o bucurie.

E bucurie şi suferinţă.

Te iubesc.

Te cred.

Traducere tatajohny11

Titrare johny puşa zeck

7 februarie 2008