Original subtitles

Anul 1616.

La şase ani după asasinarea lui Henric lV,

fiul său Ludovic Xlll avea 15 ani.

Regină-mamă, Maria de Medicis, regenta regatului,

l-a onorat pe favoritul ei Concini,

numindu-l mareşal d'Ancre şi prim-ministru.

Ambiţioasă Leonora Galigai, soţia lui Concini,

spera să-l înlăture de la putere cu complicitatea reginei-mama pe Ludovic Xlll

şi să-l proclame pe soţul sau rege al Franţei.

Împotriva acestor ambiţii bolnave s-au ridicat nobilii din regat.

Ei vor să restabilească ordinea înscaunându-l pe Carol de Angouleme.

Ca să se menţină la putere, Concini foloseşte strategii sângeroase.

Rinaldo, diabolicul sau instrument, îi măcelăreşte fără milă

pe cei care îndrăznesc să se ridice împotriva stăpânului lui.

-Curaj, Teynac! Sunt alături de tine. -Mulţumesc.

Asasinule! O să plăteşti pentru asta!

O să plăteşti pentru moartea prietenului meu Teynac!

O să te găsesc.

Veniţi!

Omoară-l!! Pe cai! Repede!

Sprijină-te de mine! Pune braţul pe umărul meu!

Mulţumesc. Cine eşti?

Odihneşte-te.

Cine eşti?

Nu te mişca, dacă vrei să ţi se vindece rana.

-Rămâi, alături de mine. -Da, sunt aici.

Dormi!

-Tu ce cauţi aici? -Te îngrijesc de câteva zile

Cine eşti?

Beatrice de Beaufort,

verişoara bietului tău prieten marchizul de Teynac.

Unde e frumoasă fată brunetă care mă îngrijea?

Care fată brunetă?

Îmi aduc bine aminte. A doborât un om care voia să mă omoare.

Linişteşte-te. O să ţi se deschidă rana din nou.

Ai încă nevoie de multă odihnă.

Credeţi-mă,

condamn actele de tâlhărie cărora mai mulţi dintre voi le-au căzut victimă.

Domnule guvernator, nu mai puteţi răbda

ca jefuitorii şi bandele înarmate să ne calce provincia.

După contele de Pourtel,

prietenul nostru marchizul de Teynac a fost ucis împreuna cu familia lui.

Trebuie să ne înarmăm oamenii.

Nu pot să vă dau permisiunea mea. Ordinele sunt ferme.

-Cine dă ordinele astea? -Mareşalul d'Ancre.

Adică favoritul reginei-mama, Concino Concini.

Numai el poate să hotărască. E prim-ministru.

Nu poate să înţeleagă ce se întâmpla aici.

-O să-l fac eu să înţeleagă. -Cum ai putea, mai bine decât mine?

Mă voi duce la Luvru,

dacă sfatul vostru mă însărcinează să duc plângerile noastre scrise.

Desigur.

Concini e un om al Curţii. Nu va face nimic pentru noi.

Atunci o să mă duc la rege.

Regele nostru e prea tânăr. Abia a împlinit 15 ani.

Parlamentul l-a declarat major. Regenta reginei-mama s-a încheiat.

Numai el poate lua o hotărâre.

În numele tuturor, îi mulţumesc cavalerului Francois de Capestang

pentru a fi acceptat această misiune.

În calitate de guvernator al regiunii Provence,

nu pot să te acreditez decât pe lângă prim-ministru.

Când o să ajungi la Paris, o să faci ce vrei.

Apropiaţi-vă, doamnelor, veniţi, oameni buni!

Veniţi să vă desfătaţi cu ilustrul Cogolin!

Veniţi să aplaudaţi cea mai frumoasă reprezentaţie a secolului!

Apropiaţi-vă frumoase doamne, domnilor, veniţi, copii.

Veniţi să vedeţi cel mai misterios şi mai vrăjit spectacol din câte există!

Veniţi cu toţii să vă distraţi în compania ilustrului Cogolin.

-Micuţule, vrei să-mi păzeşti calul? -...regele menestrelilor!

Rămâi acolo!

Ce s-a întâmplat? Îţi baţi joc de mine?

Nu crezi în puterile mele?

Mă sfidează!

Sigur! Acum mă săruţi ca să te iert.

Dacă ar fi de-ajuns să sărutăm pe cineva ca să fim iertaţi, ar fi prea uşor.

Nu vreau să te îndoieşti de puterile mele,

pe care vi le voi dovedi din nou îndată.

Domnişoară, alegeţi o carte! Oricare!

Aceea... Foarte bine. Priviţi-o şi nu mi-o arătaţi!

Puneţi-o la loc în pachetul de cărţi. Mulţumesc. Acum le amestec...

Iar acum o să ghicesc care a fost cartea aleasa!

Să mă gândesc puţin...

Oare e asta?

Ceva îmi spune că nu e asta.

Să vedem... Poate e asta?

Ceva îmi spune că nu e nici asta. Ciudat!

E asta?

Damă de cupă!

Eu sunt menestrelul.

Intraţi în grădina mea, veniţi, îndrăgostiţilor

şi fiţi cu toţii fericiţi!

Încă n-aţi văzut nimic! Dacă însuşi regele ar fi vrut-o,

puteam să fiu ministru de finanţe şi să vă las pe toţi în zdrenţe.

Dar ce iau, dau înapoi, căci eu nu sunt ministru, ci poet.

Eu am ales. Rămân onest.

N-am nimic, nu vreau nimic! Şi dacă vă întind mâna

e ca să le port noroc celor cu inimă bună!

Eu sunt menestrelul!

Văd că nu te mai deranjez. Acum vrei să saluţi de unul singur.

El este.

-Ce este? -Nu e momentul să cânţi.

-Nici să dansezi! -Hai, mişca!

-Ce naiba! -Acum noi facem chetă. Dă-ne punga!

Prea nobili domni...

Fără linguşeli! Dă-ne punga, dacă nu vrei să te omorâm în bătaie!

Scuturaţi-l bine! Poate are ceva la el.

-O să mă sufoc. -Ridică-l de picioare!

-Nu! Aveţi grijă! -Ziceai că n-ai nimic!

Ştii ce păţesc mincinoşii? Li se taie limba!

Fie-vă milă, nu-mi tăiaţi limba! Numai cu ea îmi câştig pâinea.

-Ajutor! Criminalii! -Prinde-l de cap şi scoate-i cizmele!

Are nişte cizme noi-nouţe.

Dacă îndepărtezi degetele îţi tăiem piciorul!

Nu îndepărtez degetele! Am bătături!

Hai, trage!

-Voi doi, la căruţă! -Am plecat.

Doar n-o să mă lăsaţi aşa, dezbrăcat! Nu e deloc confortabil.

-Şi-apoi, nopţile sunt încă răcoroase. -N-o să faci guturai.

Când vor veni vulturii şi lupii, n-o să ai timp să sperii nici vrăbiile.

La drum!

Nu mă lăsaţi aşa! Fie-vă milă!

Frumos ne şade amândurora!

Acum, poţi să fii mândru. Eşti câine de pază. Îţi stă mai bine.

Ai terminat să urli a pustiu?

Dacă crezi că aşa mă înveseleşti...

Ajutor!

Ajutor!

Ajutor!

Ajutor!

În sfârşit!

Hotărât lucru, ai o voce frumoasă. Ce-ai păţit, biet menestrel?

Mi-au luat totul. Nu mai am nimic.

Din cauza vremii urâte, începuse să mi se facă frig.

Se pare că pe-aici sunt şi lupi.

Pot să întreb cui am onoarea şi plăcerea să-i datorez viaţa?

Sunt cavalerul Francois de Tremasenc de Capestang.

Eu sunt, simplu, Cogolin.

Hai, pe cal, poetule!

Poet... Pe o asemenea vreme... Sunteţi amabil că mă luaţi cu dv.

Mi-am amintit că mi-ai înapoiat punga care-mi fusese furată.

Nu vă e teamă că o să fiţi băgat în seamă, cu un asemenea pasager?

Uşurel!

Uşurel!

Hanul Mărul de Aur

Aţi văzut? Poate că haina nu face pe om,

dar, când n-ai de gând să te călugăreşti, eleganta îţi dă prestanţă.

Vinul vostru, domnilor.

Mulţumim. Aţi auzit? "Domnilor"...

Am devenit irezistibil. Şi asta, mulţumită dv.

Ca să vă mulţumesc, dacă nu eram poet, mi-ar fi plăcut să fiu slujitorul dv.

Recunoştinţa îmi dă ghes, dar muza mi-o interzice. Nu?

Conştiinţa de care dai dovadă îţi face cinste,

dar muza asta ţi-ar da voie să devii, pur şi simplu,

însoţitorul şi prietenul unui cavaler?

Da, ca să cânt despre iubirile Iui.

Despre iubirile mele? Nu visez decât la una singură.

Cu atât mai bine. O să am mai puţin de lucru.

Dar e...

-Nu vă simţiţi bine? -Ea este!

Marea dv. iubire? Trebuie să mă pun deja pe treabă?

Visez!

În orice caz, nu pare un coşmar.

Ştiam eu că n-am visat.

Domnule, vă rog. Ce înseamnă asta?

Tu mi-ai salvat viaţa la castelul lui Teynac,

doborând un om cu un foc de pistol.

Crezi că o asemenea metodă e demnă de un gentilom?

-Cine e doamna? -Nu ştiu, stăpâne.

Dar păreai că o cunoşti.

În meseria noastră, trebuie să te prefaci mereu că recunoşti oameni,

chiar atunci când, nu-i cunoşti. Oamenii se simt flataţi.

-Spune-mi cum o cheamă! -Stăpâne, n-am memoria numelor.

Ştiu că trebuie să ai imaginaţie ca să seduci femeile,

dar nu m-aş fi gândiţi niciodată la povestea cu pistolul.

N-am glumit.

Uite! Ia punga asta şi dă-le de băut, vizitiului şi lacheilor tinerei femei,

până îi faci să vorbească. Vreau să ştiu cum o cheamă, cu orice preţ.

Trăiască vinul nou!

De ce te-a lăsat singur?

Pentru că are două defecte. Nu bea şi e bănuitor.

De ce?

E normal! Când ai o misiune ca a lui...

Ce misiune?

Habar n-am. De altfel, nu trebuie să spun nimic despre asta.

Credeţi că ştiu de ce se duce la Luvru?

La Luvru?

Da. Nu mă priveşte pe mine ce vrea să-i spună mareşalului d'Ancre.

Lui Concini?

Nu-mi puneţi în gura vorbe pe care nu le-am spus!

Şi apoi, dacă încercaţi să mă îmbătaţi ca să vorbesc,

trebuie să vă sculaţi devreme. Mă duc să mă culc. Seară bună!

-Eşti într-un hal fără de hal. -Poftim?

Au vorbit?

Dacă mă gândesc bine, vinul nou dezleagă limba.

Am impresia că a ta s-a dezlegat de tot. Ţi-au spus ceva măcar?

M-au învăţat un cântec pe care nu-l ştiam.

Trăiască vinul!

-Urcă! -Trăiască vinul nou!

Cogolin, repede! Trăsura ei pleacă. Pe cai!

-Mai repede! -Fac şi eu ce pot.

Uite trăsura! Daţi-i drumul!

Eu o iau înainte. Vino după mine. Grăbeşte-te!

Bine, o să încerc.

Dragostea îţi dă aripi.

Dar cum eu nu sunt îndrăgostit, n-am chef să-mi rup picioarele!

Ziua începe bine.

Trebuie să aleg: ori erou, ori poet.

Nu pot fi şi una şi alta.

-Acum soseşti? -Bietul animal şchioapătă.

-Cum aşa? -Nu l-aţi ales prea bine.

Ridică piciorul!

Priveşte! O piatră! I s-a înţepenit în copită, imbecilule.

-Eu nu sunt veterinar. -Hai, grăbeşte-te!

Doar nu credeţi că o veţi prinde din urmă pe tânăra înainte de Paris.

Vom vedea.

Aşadar mareşalul d'Ancre a fost în sfârşit de acord să vă primească.

De opt zile aşteptaţi să vă primească în audienţă.

Aşteaptă-mă aici.

-N-o să stau prea mult. -Credeţi?

De ce ar fi altfel?

De ce nu v-a primit Concini când i-aţi fost prezentat la Luvru?

De ce v-a chemat la conacul lui?

De ce se spune că e mult mai uşor să intri acolo, decât să ieşi?

De ce ţi-e frică? Doar eu sunt cel care va intra acolo.

-Domnule? -Sunt aşteptat de mareşalul d'Ancre.

Sunt mulţumit de tine, dra de Beaufort.

Mi-ai adus nişte informaţii foarte interesante.

O să semnez mâine graţierea tatălui tău.

-Dle mareşal, mi-aţi promis... -Am promis că îl graţiez şi am făcut-o.

Cât priveşte libertatea lui, ea nu depinde decât de tine.

Adu-mi încă o informaţie Ia fel de importantă ca asta,

şi îţi promit că o să-l scot pe tatăl tău de Ia Bastilia.

Vorbiţi cu majordomul de la etajul de sus.

Vreau să vorbesc cu mareşalul d'Ancre. Sunt cavalerul de Capestang.

Prea bine, domnule.

-Ai înţeles bine instrucţiunile mele? -Da, dle mareşal.

A sosit cavalerul de Capestang, domnule.

Iată-l! Pofteşte-l înăuntru! Transmite-i ordinele mele lui Rinaldo.

-O să te chem eu. -Bine, domnule.

Dacă tot cauta belele, o să le găsească până la urmă.

În numele consiliului provinciei mele, vă mulţumesc că m-aţi primit.

Vă rog, luaţi loc.

Dle cavaler, aţi făcut un drum lung ca să-mi spuneţi ceea ce ştiu de mult.

N-ar trebui să luaţi măsuri excepţionale, dle mareşal?

Bandele înarmate se dedau jafurilor în toate provinciile

şi de vreme ce au îndrăznit să atace trăsura unei fete care traversa pădurea

la câteva leghe de Paris.

Dle cavaler, ştiu totul despre incident.

Un băgăreţ s-a amestecat într-o afacere care nu-l privea.

A permis unei conspiratoare, adică lui Gisele de Angouleme, să scape.

Ei a comis o crimă de înalta trădare şi ar trebui să-l execut îndată.

Din fericire pentru dv,

conspiratoarea pe care aţi apărat-o ne-a căzut în mâini la ieşirea din pădure.

Dle de Capestang, ştiu puţine lucruri despre dv.

Ştiu că sunteţi curajos şi că sunteţi un bun luptător.

Sunteţi de buna-credinţă, dar nu aveţi sânge nobil.

Fiţi prietenul meu,

şi voi face din dv. unul dintre cei mai mari seniori ai regatului.

-Ce vreţi de la mine, dle mareşal? -Putin, ca să fiu sincer. Deocamdată.

Plimbaţi-vă prin Paris şi vorbiţi-mă de rău cât puteţi.

O să vă faceţi repede mulţi prieteni,

şi o să fiţi acceptat imediat în sânul conspiraţiei.

-Vreţi să conspir împotriva dv? -Nu vă faceţi că nu înţelegeţi.

Prin dv. voi afla ce fac duşmanii mei

şi voi sugruma aceasta nobilime orgolioasă şi visătoare.

Vedeţi? E simplu.

Da, simplu, într-adevăr.

Mi-aţi spus deja că sunt un om de buna-credinţă. Aşa e.

Oricât de umila mi-ar fi obârşia,

nu cred că vreun strămoş de-al meu ar fi acceptat să devină informator.

Făcându-mi o asemenea propunere, aţi insultat un Capestang.

Capestang! Ar trebui să ţi se spună "Căpitan".

Căpitanul acela din comediile italiene, cu sabia de lemn,

care trebuie tras de urechi!

Eu îţi ofer mărirea, iar tu îmi răspunzi cu obrăznicie.

Îmi vine să râd, domnule Căpitan!

Căpitan? Ei bine, fie! Voi rămâne Căpitan. Adopt acest nume batjocoritor,

pentru că nu numele ni-l purtam pe drumul onoarei.

Josnicia şi laşitatea au şi ele un nume, fie el şi suspus: Polichinelle.

Obrăznicia e un lux care poate să vă coste scump, domnule.

Mă amuză foarte tare.

Dar nu e toată lumea ca mine. Aveţi grijă.

Condu-l pe domnul de Capestang

la consilierul însărcinat cu treburile provinciilor.

Urmaţi-mă, dle cavaler.

Stă acolo cam mult. M-ar mira să-l fi invitat Concini la cină.

Dle de Capestang, predaţi-mi sabia.

Vino s-o iei, ucigaşule!

O să plăteşti pentru moartea marchizului de Teynac!

Du-te!

Repede! Prindeţi-l!

Adio!

Mai aproape! Ţine bine calul!

Mulţumesc, Cogolin!

Coliba asta va fi în curând că nouă.

În inima pădurii n-o să ne caute oamenii lui Concini.

O să fim mai liniştiţi decât la un han.

Liniştiţi... Vrei să fim liniştiţi, iar fata e prizonieră lui Concini.

-Vino la lecţia de scrimă! -Mai bine aş termina aici, mai întâi.

O să termini după aceea. Vino să te antrenezi un pic.

Dacă vreau să-mi reuşească planul, trebuie să ştii să lupţi, nu?

-Foarte bine. -Bine.

Atenţie!

Îţi închipui că totul se va petrece aşa cum ai plănuit tu?

De ce nu? En garde, frumosule cavaler!

Nu aşa! Parcă ai ţine o mătură.

Nu mă face să râd! N-o să mai fiu bun de nimic.

-Şi-apoi, mă tem să nu fiu rănit. -Animalul ăsta mă jigneşte!

Hai, în gardă! Piciorul drept în faţă! Dreptul!

Da.

Ţine arma cu putere şi cu lama ridicată oblic spre mine!

-O ţin. -Bine.

Capul sus! Suge burta şi trage-ţi fundul!

Hai, strânge coatele şi depărtează genunchii şi picioarele!

-N-o să am un aer prea firesc. -Trebuie să fii ameninţător.

Bine.

Nu mă scăpă din ochi! Atacă-mă cu vârful armei!

-Dacă ai sta acolo, ar fi mai simplu. -Întoarce-te spre mine!

-Atunci trebuie s-o iau de la capăt. -Atacă!

Fandează!

-Dacă te atac la cap, cum parezi? -Cu cotul ridicat pe lângă corp.

-Nu! Ce mişcare faci? -Parez aşa.

-Bravo! -E bine?

Şi dacă te atac cu vârful armei? Cum faci?

Nu! Îţi dai seama? Dacă alunecam în faţă, m-ai fi străpuns.

Ar trebui să înfigi ceva în vârful armei. Înţeapă.

Acum o să faci o...

Vreau să ştiu cum o să te dezarmez la următoarea noastră lupta.

Nu vreau să fiu mereu în pericol.

Dacă vrei, îţi explic imediat.

Mă ataci cu vârful armei. Hai, fă-o!

-Cu vârful? -Aşa! Ţi-am învăluit arma.

-Da. -Tu te clatini, iar eu îţi trag arma!

Şi sunt dezarmat, aşa e. Dar nu înţeleg un lucru.

Dacă vrei să-l omori pe Concini, de ce n-o faci imediat cum ataci?

Gisele d'Angouleme e ostatică lui şi ar fi ucisă pe loc. Bună propunere!

Trebuie să fim şireţi.

Numai cu ajutorul tău sper să aflu unde e ţinuta prizonieră fata aceea.

-Ţin la planul meu. -Eu ţin la pielea mea.

-Atacă-mă cu vârful armei! -Şi te dezarmez.

Învăluiesc tăişul şi...

Pardon! Acum sunt şi eu dezarmat.

Domnilor, cunoaşteţi motivul pentru care ne-am întâlnit.

Domnişoara Gisele d'Angouleme a dispărut.

Trăsura ei a fost atacată pe când se ducea la contele de Poitiers

ca să-l convingă să se alăture ligii noastre.

Când s-a dus la marchizul de Teynac în acelaşi scop,

nişte tâlhari plătiţi de Concini i-au incendiat acestuia castelul

şi puţin a lipsit ca tânăra să nu cadă în mâinile lor.

Fără îndoiala, e prizonieră lui Concini,

care o va folosi ca ostatică împotriva noastră.

Domnilor, nimic nu trebuie să ne stea în cale,

nici măcar ameninţările sumbre care plutesc asupra fiicei mele, Gisele

şi asupra oamenilor noştri care sunt în mâinile lui Concini.

Vom rămâne credincioşi jurământului pe care l-am depus.

Hotărăsc că nimic nu ne va opri să ne atingem nobilul ţel.

Da, îl vom înlătura pe Concini şi îl vom pune pe tron pe Carol de Angouleme,

un suveran profetic şi puternic de care Franţa are nevoie.

Trăiască regele Carol de Angouleme! Trăiască regele Carol!

-Trăiască regele! -Trăiască regele!

În acest conac îşi ascunde Concini iubirile păcătoase.

Asta trebuie să fie trăsura lui.

Ascunde-te acolo şi încearcă să fii la înălţime!

Tu încearcă să nu te laşi prins!

-Pungă, domnule! -Vino s-o iei, ticălosule!

Ajutor!

-Acu' e-acu'! -Laşule! Loveşti un om neînarmat?

Ce ruşine! Criminalule!

Eşti nebun?

Dezarmează-mă!

Nu reuşesc!

Ia-o de la capăt!

Uşurel! Acum ce fac?

Ucigaşule!

Iertaţi-mă că m-am băgat în treburile dv fără să fiu întrebat.

Dar mi-am luat această libertate pentru că...

Ai făcut bine. Eşti curajos.

Chiar dacă stilul tău de spadasin m-a surprins în unele clipe,

am constatat că eşti mai eficace decât mai toţi oamenii din garda mea,

pe care-i plătesc regeşte.

Nu sunt un spadasin iscusit, domnule, dar tatăl meu a fost maestru de arme.

E bine să ştii câteva lovituri de apărare când trăieşti mereu pe drum.

-Pe drum? Cu ce te ocupi? -Sunt un biet menestrel.

Îţi datorez viaţa. Ce pot să fac pentru tine?

Nu! Nu aşa, domnule... Dar...

Ce e?

Ştiu să fac o poezie, să cânt, să distrez lumea...

Dar ce e un menestrel fără un protector?

Vino mâine la Luvru. Am nevoie de oameni loiali.

Întreabă de mareşalul d'Ancre.

Mareşalul d'Ancre?!

Mulţumesc Cerurilor! Sunt mândru de mine, foarte mândru.

Luptându-mă pentru dv, am impresia că m-am luptat pentru Franta.

E un adevărat dansator! Nu mai trebuie decât să vorbească.

Dansează! Dansează! Aşa!

Iată!

Ca poet, am nevoie de flacăra inspiraţiei.

Iat-o!

Ca să nu se stingă, o voi păstra aici.

Înţeleaptă precauţie! Acum pot s-o rog pe fermecătoarea domnişoară,

cu permisiunea Maiestăţii voastre, să-mi aducă evantaiul?

Numai o muză cu ochi încântători

poate să înteţească flacăra creatoare a unui poet. Oare dv. sunteţi aceea?

Poate.

Probabil.

Da, nu încape îndoiala!

De ce să păstrăm aceste flăcări aievea,

când ele se nasc în adâncul inimii mele?

Nu-i aşa, scumpa domnişoară?

Drept mulţumire, daţi-mi voie să vă ofer câteva flori.

Un bufon pentru rege. Asta ne mai lipsea, scumpa mea soţie.

N-are decât să râdă. E normal la vârsta lui. O să viseze mai puţin la domnie.

De altfel, regina-mamă are aceeaşi părere. Priveşte-o!

Regele pare să se fi desfătat grozav cu acest scamator.

E genul de amuzament care îi lipsea cel mai mult.

Să sperăm că îl va lua de la grijile care nu sunt fireşti vârstei lui.

Şi pe care tovarăşii lui de vânătoare încearcă să i le vâre în cap.

Spune-mi scumpa domnişoară, cum te cheamă?

Pe mine mă cheamă Cogolino. Care e numele tău?

-Numele meu? -Da!

-Numele meu? -Da!

-Giuseppa! -Giuseppa! Ce nume frumos!

- "Cogolino" e frumos! -Da, foarte frumos.

-Asta e "palatul" tău? -Da.

Dacă aş fi eu rege, tu ai fi regina mea.

Nu pricep prea bine franceza.

Cu atât mai bine.

Eu sunt mai degrabă timid, aşa că voi putea să-ţi spun tot ce gândesc.

Ce ochi!

Ce gura! Ce...

-Asta înţeleg. -Iartă-mă!

Poţi să vii după ce termini treaba, să-mi cânţi o canţonetă?

Poftim?

Pot să vii mai târziu să-mi cânţi o canţonetă?

-Să-ţi cânt mai târziu o canţonetă? -Da!

De ce nu?

Sunt un biet trubadur care nu cunoaşte limba lui Dante.

Ca să-ţi mărturisesc dragostea mea, e mai bine să-ţi cânt.

Tu ai putea fi frumoasă mea din însorita Italie.

Ştiu că m-ai înţeles.

Da, da, da!

Spune-mi o vorbă de alint, chiar dacă n-o înţeleg.

În italiană suna atât de bine!

Când sunt stângaci şi nu-ţi pot mărturisi dragostea mea,

o să ne zâmbim, draga mea...

Da, da, da!

Iar această limbă e mesajul

inimilor noastre vrăjite şi fericite.

Ca să ne spunem vorbe de dragoste, nu ne trebuie lungi discursuri.

Ne vom înţelege întotdeauna.

Căci un adevărat trubadur nu confunda niciodată, în dragoste,

noaptea cu ziua.

Cuvintele sunt mereu aceleaşi

şi le vom cânta când ne iubim.

Ca să ne spunem vorbe de dragoste, nu ne trebuie lungi discursuri!

Ne vom înţelege întotdeauna.

Ascultându-te, am înţeles frumoasele cuvinte vorbite în Paris.

Îţi voi spune ce înseamnă ele aici, la noi.

Da, da, da.

Dragul meu, ce frumos eşti!

Eşti puiul meu scump şi eşti atât de chipeş!

Vino aici!

Opreşte-te! Am înţeles!

Vrei să vin la tine!

Da, da, da!

Nu voi mai aştepta. Să fim şi mai tandri!

Să ne vorbim, în sfârşit, prin mângâierea mâinilor!

Ca să ne spunem vorbe de dragoste, nu ne trebuie lungi discursuri.

Ne vom înţelege întotdeauna.

Căci un adevărat trubadur nu confunda niciodată, în dragoste,

noaptea cu ziua.

Cuvintele sunt aceleaşi

şi ni le putem cânta când ne iubim!

Ca să ne spunem vorbe de dragoste nu ne trebuie lungi discursuri.

Ne vom înţelege întotdeauna.

Mâna în mâna vom porni şi mâine pe acelaşi drum.

Şi ne vom spune vorbe de dragoste.

Mâna în mâna vom porni şi mâine pe acelaşi drum.

Şi vom vorbi de dragoste.

Şi vom vorbi de dragoste.

Vom vorbi de dragoste.

Vom vorbi de dragoste.

-Doamne! Regina mamă! -Repede!

Fripon!

Dle mareşal, vizitatoarea după care aţi trimis e aici.

Maiestatea Voastră îmi permite să mă retrag?

Ieşiţi!

Care e răspunsul tău, domnişoara de Angouleme?

Nu!

Nu eşti deloc înţeleaptă.

Vreau doar să-i trimiţi o scrisoare tatălui tău,

în care îi ceri să renunţe la planurile lui şi te voi elibera.

Veţi folosi scrisoarea aceea drept scuză ca să ne executaţi pe toţi.

Chiar credeţi că un mareşal al Franţei s-ar înjosi până într-acolo?

Nu ştiu pe ce câmp de bătălie v-aţi câştigat bastonul de mareşal,

dar ştiu, ca toată lumea, că v-aţi câştigat titlul de prim-ministru

în patul reginei-mama.

Am apreciat mereu curajul, domnişoară, dar tu întreci orice limită a obrăzniciei.

Ştii că asemenea cuvinte te-ar putea trimite la tortură?

Pentru mine, prezenţa dv. E cea mai cumplită tortura.

Cu siguranţă, nu mă înţelegi şi mă îndurerezi.

Intenţiile mele în ce te priveşte sunt...

Cum să spun?

Cum îndrăzniţi?

De vreme ce aşa stau lucrurile, o să te trimit înapoi la castelul Clairefond.

Sper că o să fii bine tratată acolo şi că n-o să duci lipsa de nimic.

E cea mai bună închisoare din regat.

Câteva luni de singurătate o să te facă, sper,

mai puţin agresivă şi mai înţelegătoare.

Domnişoară, încearcă să mă înţelegi.

Nu vreau decât binele tău şi gloria Franţei.

Duceţi-o pe domnişoara înapoi la castelul Clairefond.

Da. Domnişoară, urmaţi-mă.

Ei bine? Ştii unde e?

Concini tocmai a trimis-o înapoi la castelul Clairefond.

-Să plecăm chiar acum! -Lasă-mă să respir!

Nu e timp. Cunosc bine castelul Clairefond. Ca să ne reuşească planul,

ne trebuie un al treilea cal şi câteva obiecte cu care o să te învăţ să umbli.

Nemaipomenit câte lucruri învăţ acum! Scrima, italiană... Şi mai ce?

-O să vezi! -O să devin o personalitate completă.

Pune şaua pe calul meu!

Uite castelul Clairefond!

Ştiam că e greu să ieşi din casa aia, dar aici pare foarte greu de intrat.

Nu-ţi face griji! Am un plan.

-N-o să reuşeşti niciodată. -O să vedem.

Şi se ivesc şi zorile.

Cu atât mai bine! O să văd ce fac.

Fortificaţiile castelului, pe care nu le vedem la dreapta,

sunt legate de pământ printr-un pod mobil.

De ce nu încerci să treci pe acolo?

Nu. E colţul cel mai bine supravegheat. Numai pe aici am şanse să intru.

Ce faci? Te previn ca eu nu ştiu să înot.

O să faci exact ce spun eu.

Dai ocol şanţului până ajungi Ia podul mobil al castelului.

După aceea, încearcă să te întorci când o să sosim şi noi.

Bine. Am înţeles.

Să sperăm că nu sare în aer înainte să ajung eu.

Ştiu, potoleşte-te! Nu-ţi dai seama că e praf de puşcă?

Ce frumoasă e dragostea!

Du-mă la celula lui Gisele d'Angouleme!

Da, domnule.

-Tu? -Da. Iar eu!

În cel mai rău caz, se poate spune că nu eşti o faţa uşor de găsit.

Cheile!

Culcă-te în barcă!

Vino să vezi! Ce e cu barca aia care pleacă?

În sfârşit, aţi ajuns!

Totul s-a petrecut cu bine? Eram mort de frică!

-Eşti rănită? -Nu e nimic grav. Pot să mişc braţul.

Încearcă să-l pui după gâtul meu, ca să te duc în braţe.

Nu mai putem trece pe acolo! Podul mobil a fost distrus!

În sfârşit, chinurile tale s-au terminat.

-Ai fost foarte curajoasă. -Îţi eram datoare măcar cu atâta.

-Te doare rău? -Nu. E un fleac, crede-mă.

Eşti atât de curajoasă!

Şi tu eşti curajos, Cogolin.

Cu el, n-am încotro.

-Ţi-e frig? -Un pic.

Du-te şi fă repede focul!

Îmi pare foarte rău dar mă văd nevoit să vă părăsesc.

Trebuie să mă întorc chiar în seara asta la Luvru.

Risc să mi se observe absentă şi nu e momentul.

Stai bine acolo? La revedere!

-Mulţumesc! -La revedere!

De ce ai făcut toate astea pentru mine?

Fără îndoiala, pentru că, într-o zi la castelul Teynac,

am visat că ai omorât un om care voia să mă ucidă.

Atunci am avut impresia că eşti

cea mai curajoasă şi mai frumoasă fată pe care am cunoscut-o vreodată.

Poate că a fost doar un vis, dar nu pot să-l uit.

Gisele, tu ai fost atunci la castel?

Da, eu.

De ce mi-ai ascuns atâta timp cine eşti?

Nu puteam să ţi-o spun. O să înţelegi totul în curând.

Gisele...

Gisele, eu...

Ce e?

Sunt sentimente pe care cu greu pot să le exprim.

Dar le-ai dovedit într-un fel minunat.

Vino vinerea viitoare, la miezul nopţii,

în faţa bisericii Saint-Nicolas de Meudon.

Inelul îţi va servi drept semn de recunoaştere.

Un prieten te va conduce la mine. Gisele

Ajutor!

Ajutor!

Calul meu a luat-o razna!

Ajutor!

Lorenzo a distilat pentru noi o otravă care nu tulbura vinul

şi care nu-i schimba, se pare, gustul.

-Eşti sigur că e eficace? -Efectul său e fulgerător, domnule.

O să-l duc în salonul mic al regelui. O să fie servit ca în fiecare zi,

cu un platou asortat cu delicatese şi cu vinul lui preferat.

Să sperăm că va fi mai eficace decât drogul preparat pentru calul lui.

Calul s-a manifestat exact cum am prevăzut, domnule,

iar această otravă va avea exact efectul pe care-l aştept.

Poţi să ai încredere în el, prietene.

Lorenzo e alchimistul cel mai iscusit pe care îl cunosc.

Şi cel mai devotat.

Ai o faimă extraordinară. Am auzit că ai făcut sute de victime.

Erau numai oameni răi, domnule şi numai duşmanii prietenilor mei.

Care e secretul geniului tău, vraciule diabolic?

Natura mi-a jucat o festă urâta. Încă n-am terminat să i-o plătesc.

Domnul cavaler de Capestang întreabă dacă Maiestatea voastră îl poate primi.

Să intre!

Mă bucur că te văd din nou, domnule.

Chipurile prietenoase sunt atât de rare la Luvru!

Sper să mă dovedesc demn de onoarea pe care mi-o face Maiestatea voastră.

Vezi? E prietenul regelui.

Prietenul regelui!

Cum prietenii prietenilor noştri sunt şi prietenii noştri

şi eu sunt un pic prieten cu regele.

N-ai înţeles? Oricum, eşti foarte drăguţă.

De ce nu mi-ai înfăţişat mie, direct, doleanţele provinciei tale?

Guvernatorul m-a îndrumat către mareşalul d'Ancre, Sire.

Şi te-a primit cum se cuvine?

-N-a mai vrut să mă lase să plec. -Povesteşte-mi!

Am venit de mai multe ori la Luvru ca să fiu primit de mareşalul d'Ancre.

Îl încondeiază bine pe mareşal!

"Încondeiază"?

N-ai înţeles? Nu-i nimic. Oricum, eşti foarte drăguţă.

Tot ce-mi spui nu face decât să-mi confirme ce ştiu deja.

E dureros la vârsta mea să înţeleg că oamenii sunt în stare de orice.

Chiar şi de devotament şi de loialitate, Sire. Jur că vi le acord pe deplin.

Te cred şi îţi mulţumesc.

Chiar dacă sunt rege, până acum mi-a fost greu să fac dreptate.

Am atât de puţini prieteni! Sunt fericit să mai număr încă unul.

Fii gata să răspunzi la chemarea mea!

Sire, ieri, datoria mea cea mai sfânta era să vă fiu cel mai credincios supus.

Azi, să lupt alături de Domnia voastră,

pentru că dreptatea şi pacea să dăinuie în regat, e însuşi scopul vieţii mele.

Îţi mulţumesc. Contez pe prietenia şi pe devotamentul tău.

Se apropie ziua când voi avea nevoie de tine, cu siguranţă.

E mai înţelept să te însoţesc eu.

S-ar putea să ai întâlniri neplăcute în palatul ăsta.

Domnule mareşal, am plăcerea să vi-l prezint pe prietenul meu,

cavalerul Francois de Capestang.

"Căpitan" pentru apropiaţi.

"Căpitan"? Maiestatea voastră mai primeşte actori de comedie?

E mai bine să-i primesc, decât să-i fac miniştri.

Fripon! Vino aici!

Vino încoace! Aici!

Ascunde-te!

Nu ţi-e ruşine? Poţi să te ascunzi. Nu eşti cuminte.

Pezevenghiule! Ascunde-te!

Opreşte-te! Mitocanule!

Un valet îndrăzneşte să bea din paharul regelui!

Dă-mi paharul!

Nu ştii că onoarea asta le e rezervată gărzilor mareşalului d'Ancre?

Otrava!

Era otravă!

Cogolino!

Cogolino!

Spune ceva, Cogolino!

-Doamne... Cogolino, spune ceva! -Ce cauţi aici? Pleacă!

Hai, afară!

Rinaldo!

Pune cadavrele proştilor ăstora în nişte saci umpluţi cu pietre.

Să fie aruncaţi în Sena cât mai curând! Dă-i drumul!

Să nu rămânem aici!

E bine să nu stârnim vâlva, despre ce s-a întâmplat.

N-am murit.

-Vino! -Da, acum!

Unde a dispărut?

Veniţi!

Opriţi-l!!

Prindeţi spionul! Vreau să ştiu pentru cine lucrează!

Duceţi-l în camera de tortură!

Mă iertaţi, domnilor, cred că am greşit etajul.

-Acum o să vorbeşti? -Nu ştiu nimic, domnule!

-Pentru cine ne spionai? -Nu spionam, domnule. Mi-era sete!

Zău aşa!

Vorbeşte! Mărturiseşte şi o să te eliberez.

Vorbeşte!

Jur că o să te eliberez. Spune ceva!

Arde.

Intră!

Deschideţi! Din ordinul regelui!

Trăiască regele!

Trăiască regele!

Doamne, Cogolino!

Domnule mareşal, vă permiteţi să-mi supuneţi la chinuri bufonul?

Sire, e un spion de temut.

Presupun că scopul dv. E să-l faceţi să vorbească.

Da, Sire. În interesul Maiestăţii voastre şi al regatului.

Am impresia, dle mareşal, ca o să-l fac eu să vorbească şi fără torturi.

Ieşiţi, dle mareşal. Aşteptaţi-mă afară.

Ieşiţi şi dv., vă rog.

Lăsaţi-mă, pe mine, domnule. Când o să iasă regele de acolo...

E prea devreme.

Aţi avut dreptate, dle mareşal. Trebuia neapărat ca omul să vorbească.

Mi-a mărturisit totul, în sfârşit.

Vedeţi dv., mi-e foarte greu să constat că, la Luvru, în propriul meu palat,

trăiesc înconjurat de trădători, de spioni şi de asasini.

Nu v-am ascuns asta niciodată, Sire. Trebuie să luaţi măsuri aspre.

De aceea am crezut că am avut dreptate mai devreme...

Dv. aveţi întotdeauna dreptate, dle mareşal.

Dar e timpul să vorbim foarte serios despre aceste lucruri.

Vă rog să mă urmaţi în apartamentele mele.

-Unde au dispărut? -Nu ştiu.

Regele i-a scos din palat pe uşă cea mică.

Căutaţi pe cineva?

Pe aici.

În fata îndrăznelii cumplitului aventurier care pretinde că ne serveşte tara,

să ne uităm vechile neînţelegeri!

Să ne luăm angajamentul, în această clipă memorabilă,

că vom rămâne uniţi până la victorie şi că vom lupta până la moarte

ca să-l înfrângem pe infamul Concini.

Să jurăm că-l vom pune pe tronul Franţei

pe singurul moştenitor legitim al casei de Valois, ducele Carol de Angouleme,

care va fi regele nostru.

Jur!

Constat cu bucurie că suntem cu toţii de acord.

-Nu, domnilor. -Cum aşa?

Cine eşti tu, ca să-ţi permiţi o asemenea obrăznicie?

Francois de Capestang.

Dle de Capestang, ştiu că fiica mea îţi datorează viaţa şi libertatea,

dar, după cele spuse mai înainte, ar trebui să pun să fiţi judecat.

Judecaţi-mă! Puţin îmi pasă!

Nu puteţi să vă condamnaţi regele fără să ascultaţi ce are de spus.

-Destul! -E prea de tot!

Domnule, te ascultăm.

N-am aşteptat să vă cunosc ca să lupt împotriva lui Concini.

Ce-i reproşaţi regelui însa? Că e încă prea tânăr?

Că luptă singur împotriva tuturor?

Împotriva lui Concini şi a clicii lui! Împotriva propriei lui mame!

Ludovic XIII nu numai că n-a fost niciodată nevrednic de tronul său,

dar a dat dovadă de un curaj admirabil.

Slăbiciunea lui nu sta în el însuşi, ci în dumneavoastră.

Numai de dumneavoastră are nevoie ca să învingă.

Regele tău ţi-a dat ordin să vii aici şi să ne câştigi de partea lui?

N-am nevoie de ordine ca să-mi fac datoria, domnule.

Cine v-a indicat locul întâlnirii noastre secrete?

Nu pot să vă spun.

E ca şi cum aţi recunoaşte că sunteţi un spion al lui Concini!

Cavalerul de Capestang a venit aici la rugămintea mea.

Ştiam că eşti duşmanul lui Concini şi am văzut cât de curajos poţi fi.

Voiam să-ţi propun să fii alături de noi.

Poţi să pleci.

Dar decizia ta va fi definitivă şi n-o să te numeri niciodată printre noi.

Trebuie să înţelegi bine ce înseamnă asta.

Pot să lupt alături de voi împotriva lui Concini,

dar, împotriva regelui, niciodată.

Cine poate să se pună chezaş că nu ne va vinde?

Eu!

Ipocrizia e arma cea mai redutabila a duşmanilor noştri.

O armă care vă e necunoscută, nu-i aşa?

Dacă m-aş fi făcut vinovat de crimele de care sunt acuzat,

aş fi ştiut să mă ascund mai bine sub masca inocentei.

Fie ca nereuşitele mele de a vă capta bunăvoinţa

să fie dovada loialităţii mele faţă de Maiestatea voastră.

Dacă aş putea fi un "Căpitan"!

Hotărât lucru, nu-i iertaţi faptul că a fugit din tabăra dv.

Mai ales că a luat pe cineva cu el.

-Pe cine? -Pe Gisele d'Angouleme, Maiestate.

Pe Gisele d'Angouleme?

Cum aşa? Nu v-a spus că el e autorul eroic al evadării ei?

De ce nu mi-aţi adus un raport despre împrejurările acestei evadări?

Aşteptam să strâng dovezi de netăgăduit.

Nu acuz niciodată pe nimeni, fără dovezi. Vi le voi da, Sire.

Bine.

Sigur ducele de Angouleme şi fiica sa vor fi prezenţi la întâlnire?

Da, sunt sigură.

Iată ordinul de eliberare pentru tatăl tău!

Dl. de Neuville, guvernatorul Bastiliei, o să-l elibereze mâine.

Beatrice, dacă vrei,

pot obţine încă din seara asta repunerea deplină în drepturi a tatălui tău.

Mi se pare că discuţia voastră a durat cam mult. Ieşi, domnişoară!

Pentru favorurile acestei fete, l-ai eliberat pe duşmanul tău cel mai mare.

Mă crezi capabil de o asemenea prostie?

Nobilul prizonier a fost torturat cu metodă, fără rezultat, de altfel.

N-a suportat această încercare. Şi regimul special la care l-am supus.

Tatăl fetei e mort de şapte zile.

-Atunci, nu mai rămâne decât... -Da.

În seara asta voi recurge la metodele mele cele mai sigure.

Rinaldo va face tot ce trebuie. Mâine vei fi regina.

Trebuie să-ţi vorbesc.

Sunt o ticăloasă!

Ca să obţin eliberarea tatălui meu, mi-am trădat prietenii.

Tatăl meu însemna totul pentru mine. Trădarea mea nici măcar nu l-a salvat.

A murit în închisoare acum opt zile, în mizerie, după ce a fost torturat.

Am vrut să-i spun totul lui Gisele, dar ruşinea m-a împiedicat să vorbesc.

Dacă nu-i anunţaţi la timp,

capii conspiraţiei care se întâlnesc azi la castelul Saint-Lo

o să cadă în capcana pe care le-o va întinde Concini.

Ajută-mă, te rog!

Tinereţea ta nu te-a pregătit să suporţi asemenea lovituri.

Dragostea pentru tatăl tău ţi-a întunecat raţiunea.

Te compătimesc.

Dar adevăratul vinovat e Concini.

Vino!

Nu e bine să asculţi la uşa unui prieten, cum am făcut noi.

Avem şi-aşa destule necazuri cu bruneta Gisele d'Angouleme.

Trebuie să aflu ce catastrofă o să ne aducă blondă asta frumoasă.

Nu putem să trăim numai cu dragoste şi apă chioară. Ţi-am făcut o supica.

Priveşte! O colibă şi o inimă. E visul meu de-o viaţă.

Şi al meu, Cogolino!

În sfârşit, am rămas singuri. Putem să ne spunem vorbe de iubire.

Intră!

-Unde e cavalerul de Capestang? -Cine îl cauta, vă rog?

Regele.

Sire! Scuzaţi dezordinea!

Dacă ştiam că vine Maiestatea voastră aş fi făcut puţină ordine.

Unde e cavalerul de Capestang?

Vine şi pleacă tot timpul. Nu poate sta locului.

Vreau să ştiu unde e! Înţelegi?

A venit o tânără blondă

şi l-a dus la castelul Saint-Lo, la întrunirea conspiratorilor.

-La castelul Saint-Lo? -Da, Sire.

Sire, jur că nu conspiraţia îl interesează, ci altceva.

Vorbeşti sau nu?

Dacă s-a dus acolo, n-a făcut-o de dragul ducelui de Angouleme,

ci mai degrabă pentru fiica lui.

Eu cred că e îndrăgostit. De aceea, poate să cadă uşor într-o capcană.

Într-o capcană?

Pe cai, domnilor!

Înainte!

Domnilor, cunoaşteţi scopul acestei întâlniri.

Acum trebuie să vedem cum acţionăm.

-A sosit momentul... -Lăsaţi-mă să trec!

-Domnule, nu veţi intra aici! -Lasă-mă să trec.

-Nu aveţi ce să căutaţi aici. -Linişte, vă rog!

Cavalere de Capestang! Te-am prevenit că dacă mai veniţi printre noi...

Oamenii lui Concini o să vă atace dintr-o clipă în alta.

De unde ştiţi, dacă nu ne-aţi trădat chiar dv.?

În alte împrejurări, v-aş cere satisfacţie pentru această calomnie.

Cine o să creadă că ne-aţi prevenit din bunătate?

Nu numai că v-am prevenit, dar voi lupta alături de voi,

ca să salvez o făptură care mi-e foarte dragă.

Dacă, în această bătălie, o să lupt alături de voi,

o fac din loialitate pentru rege.

Ştiu că, după ce vă vor înfrânge,

oamenii lui Concini se vor îndrepta împotriva lui.

Voi, domnilor, dacă doriţi gloria Franţei,

gândiţi-vă că ea nu poate exista decât după stârpirea acestor ticăloşi,

când vă veţi alătura cauzei drepte a tânărului nostru rege.

Prindeţi-l pe omul acesta! E un trădător!

Nu!

Eu v-am trădat.

Asasinule! De data asta nu-mi mai scapi!

-Dii! -De ce mâni atât de repede?

Pentru că o să trăim clipe istorice şi nu vreau să le pierd.

Ce înseamnă asta, momente istorice?

Sunt nişte clipe foarte grele, dar, dacă reuşim să scăpăm cu viaţa,

rămânem în posteritate!

Acum, că îţi cunosc şmecheriile, o să te învăţ câteva de-ale mele.

Încredinţează-ţi sufletul Domnului!

Opriţi lupta, domnilor! Din ordinul regelui!

Te găsesc într-o tovărăşie ciudată, domnule.

Am avut încredere în tine, ţi-am dăruit prietenia mea,

iar tu mi-ai făgăduit-o pe a ta.

Ai jurat să-ţi aperi regele în orice situaţie

şi te găsesc luptând cu spada în mâna alături de conspiratori!

Domnişoara de Angouleme,

sunteţi fiica celui pe care Concini îl numea duşmanul meu cel mai mare.

Puteaţi să mă ucideţi, dar mi-aţi salvat viaţa.

Cereţi-mi orice favoare şi o să v-o îndeplinesc.

Nu vă cer clementa

nici pentru familia mea, nici pentru oamenii care ne-au fost loiali.

Atâta vreau să vă spun:

cavalerul de Capestang v-a fost mereu cel mai credincios slujitor.

Înainte să înceapă lupta, încerca pentru a doua oară

să ne convingă să ne alăturăm cauzei Domniei voastre.

Căutam o dovadă, domnişoară

şi mi-aţi oferit-o cu nobleţe, aşa cum speram.

Nu m-am îndoit o clipă de cavalerul de Capestang.

Ştiu că s-a luptat alături de dv., împotriva duşmanilor dv.,

pentru că ştia că după ce vă veţi fi răpuşi, se vor întoarce împotriva mea.

Iată şi dovada!

Concini urmărea să ne dezbine. Dar clipele acelea au trecut.

Azi-dimineaţă, din ordinul meu, Concini a fost executat de dl de Vitry.

Ţi-am spus eu că o să trăim momente istorice.

În ciuda tinereţii Domniei voastre, aţi dovedit că sunteţi un mare rege.

Domnilor, Concini a murit. Trăiască regele!

Trăiască Regele!

Vere, legătura pe care o doresc între casa de Valois şi casa de Bourbon

poate să existe, fără îndoiala.

Atitudinea şi cuvintele domnişoarei d'Angouleme m-au convins de asta.

Mi se pare că ea şi prietenul meu Francois de Capestang pot întruchipa

cea mai puternică uniune dintre familiile noastre.

Aprob fără rezerve aceste cuvinte, Sire.

De data asta, în sfârşit, o să putem să ne spunem vorbe de dragoste.

Traducere: serix Sincronizare: maximus32

SFÂRŞIT