Original subtitles

Traducerea şi adaptarea: RoDVD SUBTiTLiNG TEAM

Diseară, poporul francez are motive să fie îmbărbătat şi încurajat.

În nord, armata lui Hitler stă neajutorată şi imobilizată...

... înaintea impenetrabilei noastre linii Maginot.

Soldaţii noştri sunt complet echipaţi şi antrenaţi până la limita perfecţiunii...

... şi în spatele lor, poporul francez...

... este încrezător şi unit cum nu a mai fost vreodată.

Asta datorită conducătorilor noştri, a industriei, a muncitorilor...

care vor face ca nepieritoarea republică nu numai că va ieşi la lumină, triumfătoare...

... dar va asigura libertatea Europei în timpul generaţiei noastre...

... şi pentru generaţiile ce vor urma.

Franţa este o ţară măreaţă diseară.

În numele meu şi al marelui stat major...

... aş vrea să-i mulţumesc conducătorului proiectului, domnul Robert Cortot...

... care este preşedinte.

Domnului Berthil, care reprezintă interesele investitorilor din industria cărbunelui.

Domnilor Clement şi de Brun, reprezentând sindicatele.

Şi celorlalţi din Comitetul Coordonator al Industriei...

... care şi-au coordonat eforturile în interesul giganticului nostru plan de război.

Soarta Franţei este în mâinile lor.

Franţa nu îi va uita niciodată.

Mă scuzaţi. Îmi pare atât de rău !

Nu-i nimic. Menajera o va usca imediat.

Scuzaţi-mă puţin, doamnă.

Ce se întâmpla dacă nu te urmam ?

Eram gata să leşin înainte să ajung la fereastră.

Să te furişezi afară aşa !

De fapt, este înaltă trădare.

Trenul meu pleacă în mai puţin de o oră.

- Vino cu mine la Biarritz. - E război acolo, iubito.

Ei bine, lasă-i să lupte acolo !

Golful Biscaya e albastru în mai.

- Putem fi acolo mâine ! - Câmpiile Flandrei sunt verzi.

- Hitler ar putea să-i bombardeze mâine. - Sau săptămâna viitoare, sau niciodată.

Sau diseară.

Dar Hitler nu poate invada Franţa. Generalul a spus asta.

Din păcate, ceea ce pentru un general este corect, pentru un altul este greşit.

- Îţi promit, Michele... - Noapte bună.

- Te porţi ca un copil. - Mă port ca un bărbat.

Franţa e în război, şi în vremuri de război, iubirea e o ofensă ce poate fi pedepsită.

Păsările nu tre' să cânte lângă aerodromuri, soarele nu trebuie să strălucească

deasupra obiectivelor militare...

- O să te conduc la gară. - Nu-i nevoie. Promit că o să plec.

- Domnişoara de la Becque. - Martin.

- Domnul Cortot. - Martin, fă-mi un favor.

Şopteşte generalului Bartholomae că o conduc pe domnişoara la gară.

- Mă întorc repede. - Nu trebuie să te deranjezi.

- Te asigur că nu-i nici un deranj. - Cel mai curând.

- Mulţumesc. - Cele mai calde salutări părinţilor dvs.

Mulţumesc, Martin.

- O să te aştept la Mathilde's. - În regulă.

Ţine minte, trenul tău pleacă în 40 de minute.

- Pot să vă duc cu maşina, domnule Cortot ? - Nu, mulţumesc. O să merg pe jos.

E chiar peste drum.

Du astea la gară imediat.

Biata Montanot. Ai aşteptat mult ?

- Două ore şi 27 de minute. - Dragă...

Clothilde, Juliette... Îmi pare atât de rău.

Ce culoare excentrică ! Grăbeşte-te, trebuie să mă schimb.

Este exact culoarea excentrică pentru care întâmplător ai insistat...

... ca să se potrivească cu noul tapet din sufragerie de la castel.

De ce pare că ea nu găseşte niciodată destul timp...

... în care să nu facă absolut nimic ?

A făcut mai multe decât mine în seara asta. De exemplu, un singur lucru, ea a luat cina !

Cea aurie.

Credeam că o să folosim mătase rajah.

Livrările din India sunt nesigure de când a început războiul.

Trebuia să-mi fi spus şi aş fi adus mătasea într-o valiză diplomat.

Incredibil. Astea sunt tot ce am ?

Domnişoara are o mulţime !

Domnişoara pare deranjată de război.

E o minune că nu l-a interzis.

N-aş putea purta niciodată chestia aia pe gât.

- E mai puţin aspră când e uzată. - Sunt sigură. Poate una puţin mai subţire.

- Unde îţi sunt pantofii ? - Am o băşică în călcâi.

O băşică poate fi periculoasă. Ar trebui să te vadă un specialist.

Am o mască de gaze care merge la costumul ăsta ? Domnul Cortot insistă să iau una.

Ştii ce părere au bărbaţii despre război. Băieţi maturizaţi forţat !

Ar fi fericiţi dacă ar purta doar uniforme şi să se joace cu tancuri şi avioane toată ziua.

Mulţumesc. Iartă-mă că fug, dragă.

Trimite-mi-le pe toate jos şi o să ţi le dau înapoi pe cele care nu-mi plac.

Ai încercat să porţi pantofi făcuţi la comandă ? Repede, Genevieve, grăbeşte-te.

Împachetează.

Cine se crede ea ?

Cine se cred ei cu toţii ?

Gloria care era Franţa !

Ce credeţi, domnule Cortot ? Soţul meu va veni acasă curând ?

Stă de opt luni în linia Maginot, împletind mănuşi pentru mine.

Îţi lipseşte atât de mult, Mathilde ?

Da. Ei bine. Eram obişnuiţi unul cu altul.

Bineînţeles că mi-e dor de el. Era un chelner bun.

Tu şi războiul tău !

Eu şi războiul meu ?

Războiul e singurul motiv pentru care nu mă iubeşti ?

Michele...

Devine o rutină, ceva ce faci cu mintea ta şi alte lucruri.

Atunci, presupun că ar trebui să-ţi spun despre celelalte lucruri.

Nu, nu toate, doar unul.

E drăguţă ?

Dincolo de descriere.

- Tânără ? - Pentru totdeauna.

Cum arată ?

Ca tine, într-un fel, răsfăţată, egoistă, incredibil de romantică.

- O cunosc ? - Întâmplător.

Robert, cine e ea ?

- O să râzi. - Bineînţeles. E singura mea apărare !

- Care e numele ei ? - Numele ei ?

Numele ei este Franţa !

Michele, am o treabă de făcut.

Cinci ani de muncă în cinci luni. Poate cinci săptămâni, dacă e prea mult.

Asta înseamnă concentrare şi chiar devotament.

Asta înseamnă să părăseşti din când în când lumea privată în care trăim noi doi.

Dar de cât de bine va fi făcută această treabă...

... ar putea depinde existenţa unei lumi în care oricine poate să trăiască.

Înţelegi asta ?

Mi-e ruşine de mine însumi.

O să treci peste asta. Ţi-a mai fost ruşine şi înainte.

Sărută-mă.

Trebuie să ne grăbim.

- Ne vedem mai târziu, Mathilde. - Mulţumesc. Mai vino pe aici.

La revedere, Mathilde.

Atragi un comerţ foarte elegant zilele astea.

Doi din cei mai buni clienţi ai mei.

El a câştigat banii lui. Ea s-a născut cu ai ei.

Şi figura aia...

Nu ştiu cum o face !

Ştii, dacă ai munci din greu toată săptămâna asta, poţi să tragi o fugă-n capitală vineri.

- O să încerc. - Doar un weekend, Robert.

Nici chiar primul ministru nu este aşa de ocupat.

Asta e din nefericire adevărat, dar Hitler este şi noi suntem în război cu Hitler.

Dar eu nu sunt în război cu nimeni, eu sunt îndrăgostită.

Scuzaţi-mă.

Din cauza alarmei, trenul de Tours va pleca în 30 de secunde.

Cei care nu sunt implicaţi, vor merge imediat la adăpostul gării.

Toată lumea la bord. Plecăm imediat.

- Mai bine te-ai urca în tren. - Da !

- Michele ! - Da, Robert ?

Ţine minte fiecare cuvânt ce ţi-l spun acum, ca şi cum nu m-ai mai fi auzit înainte.

Din toată inima, te iubesc !

Vreau să nu uiţi asta niciodată, să nu te îndoieşti de asta niciodată,

indiferent ce s-ar întâmpla.

Vorbeşti de parcă nu o să ne mai vedem niciodată !

O să ne mai vedem.

Domnişoară, plecăm !

Domnişoară, ne mişcăm !

- Cu acest inel, iubito... - Ştiu restul.

Ne vedem vineri, Robert.

Vă rog să mă scuzaţi, domnule. Asta a fost găsită.

- Doamna aceea o purta. - Mulţumesc.

Aşteaptă puţin.

Toată lumea va merge într-un adăpost imediat !

- Al dumneavoastră, domnule ? - Mulţumesc, da.

O idee nouă. O cutie de mască de gaze fără o mască de gaze.

Ce tipic franţuzesc !

- Câtă dreptate ai ! - Domnule !

Pericolul a trecut ! Pericolul a trecut !

Armata nazistă în Luxemburg !

Ediţie specială ! Franţa şi Olanda se grăbesc să apere Ţările de Jos !

Olanda a deschis porţile maritime !

Olanda a deschis porţile maritime ! Olanda are acum deschise porţile maritime !

Hitler invadează Belgia şi Olanda !

Armata belgiană forţată să se retragă.

Armata nazistă în Luxemburg.

Operator, aş vrea noul număr de telefon al lui Robert Cortot.

Numărul 17, bulevardul Suchet.

Vechiul număr a fost deconectat.

Acel număr poate fi oferit numai personal...

... la sediul poliţiei secrete de stat.

Cum vă numiţi, vă rog ?

- Încotro, doamnă ? - Rue de Grenelle, numărul 12.

Ce s-a întâmplat cu taxiurile ?

De data asta ei nu s-au mai întors din Marne.

Opreşte !

Nu am apărat de taxat, doamnă. Cinci franci, e în regulă ?

În regulă.

Ce fac toţi oamenii ăştia aici ?

Pare a fi ca într-unul din acele birouri de distribuţie a cărbunelui.

Nu e nimic de genul ăsta. E casa mea, aşteaptă.

- Intră în rând ! - Aşteaptă-ţi rândul, la fel ca noi.

- Du-te înapoi la capătul rândului ! - Va trebui să aştepţi la rând.

Dă-te la o parte din calea mea !

Vino înapoi aici !

Noi vom aproviziona...

- Ce faceţi în camera mea ? - Ea a refuzat să se oprească.

- Trebuia să o fi împuşcat. - De ce nu ai făcut-o tu ?

- Am stat complet cu spatele la tine. - Daţi-o afară de aici !

- Veniţi cu mine. - N-o să faci asta !

Asta e casa mea.

- Casa ta ? - Da.

- Domnişoara de la Becque ? - Da.

- Nu vreţi să luaţi loc ? - Nu.

Atunci, permiteţi-mi mie. Piciorul meu.

O rană gravă, sper.

Am fost muşcat de un câine ciobănesc belgian.

I-am găsit infinit mai bine echipaţi decât soldaţii.

Asta n-are importanţă. Să trecem la subiect...

... armata germană, domnişoară...

... a considerat potrivit să împrumute casa ta ca birou de distribuţie a cărbunelui.

Şi eu unde o să locuiesc ?

Guvernatorul militar al oraşului a ordonat ca o cameră să fie rezervată...

... pentru proprietarul fiecărei case încartiruită.

Nu aveţi servitori cu dumneavoastră ?

Ei au fost înregimentaţi în batalioanele voastre disciplinare.

Interesantă muncă în aer liber.

Eşti binevenită în dormitorul tău cu toate lucrurile tale.

Bineînţeles, această cameră va continua să fie biroul meu.

Pot avea camera portarului ?

Nu văd niciun motiv împotrivă.

O alegere excelentă ! Are o intrare separată la stradă.

Ştiu.

Ştiu că ştii !

Veţi muta lucrurile domnişoarei.

Bineînţeles, veţi respectă legile uzuale privind stingerea.

Înţelegeţi că sub nicio formă acţiunile dvs nu trebuie să aducă compromitere...

... demnităţii şi/sau onoarei armatei germane.

- Mai este ceva ce pot face ? - De fapt, este...

... dvs şi/sau armata germană.

Ce este ?

Lăsaţi. Sunt sigură că se pedepseşte cu moartea.

Asta e geanta dumneavoastră. O să aduc restul jos mai târziu.

În regulă.

Poate îmi pot spune unde este el.

- Aşteaptă-mă. - Asta depinde de cine deschide uşa.

- Domnişoară. - Honoré.

Honoré.

Ei bine, intră, intră ! Bun venit înapoi la Paris.

Mulţumesc.

Poţi să aştepţi !

Ce face domnul Cortot şi unde este el ?

Acasă, cu o sănătate excelentă.

Şi dacă pot să zic aşa, gata să se bucure nespus de întoarcerea dvs.

Cu siguranţă poţi să spui astfel, Honoré.

Acel Renoir trebuie pus înapoi unde era, în cabinet.

O să-l pun înapoi imediat, domnişoară.

Honoré, sunt moartă de foame.

Pâine prăjită subţire şi omletă simplă, ca întotdeauna.

Ca întotdeauna.

Ca întotdeauna !

Michele !

Ăsta e unul din acele lucruri care nu se pot întâmpla.

Sunt atât de neajutorată, nu vreau să plâng.

Bineînţeles că eşti. Şi eu la fel.

Ţi-a fost dor de mine ?

Cu toată inima !

Probabil pentru prima oară, într-adevăr.

De ce pentru prima oară ?

Se pare că niciodată nu mi-am folosit inima foarte mult.

În aceste ultime săptămâni, luni, sau orice au fost, am descoperit asta.

După ce mi-au luat tot ce am avut, mi-am dat seama că nu doream ce am avut.

Sunt foarte săracă, o să mă mai vrei ?

Am 2 duzini de oameni care te aşteaptă la graniţa cu Spania.

Unde te-ai refugiat ?

Unde s-a refugiat toată lumea ? Trebuie doar să fugi, asta-i tot.

A fost mai uşor să scap de nazişti decât de francezi.

Unii dintre ei erau mai răi decât nemţii.

Spionându-şi prietenii...

... vânzându-i pentru un paşaport, o favoare, chiar şi o masă...

... orice în afară să lupţi ca francez.

Ce s-a întâmplat cu noi, Robert ? Ce a devenit Franţa ?

Musafiri ?

O conferinţă de afaceri foarte importantă, doi dintre colegii mei.

O conferinţă de afaceri !

Aproape ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat încă !

Totul în legătură cu tine este ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat !

Am fost foarte norocos.

Da ?

- Domnii sunt aici ! - Spune-le că vin imediat.

M-au rugat să vă spun că sunt presaţi de timp.

- O să vin direct acolo, spune-le. - Da, domnule.

Da, am fost foarte norocos.

Ai ceva bani ?

Nimic. Doar inelul meu.

Ăsta n-o să-l scot. E parte din mine.

Merge de la mână, la inima mea.

Din inima ta într-a mea.

Să n-o lungeşti prea mult cu afacerile tale.

O să aranjez pentru tine să stai la Atlanta. Cinăm acolo diseară.

- Atlanta ? - Da.

Mâncare, o baie fierbinte şi un pui de somn şi încearcă să fii gata la 8.

O să fiu.

Până atunci, ţine minte că eşti acasă, că eşti în siguranţă şi că te iubesc.

Spune-mi-le din nou, să fiu sigură.

Doar să ţii minte că te iubesc.

Cu trei luni în urmă, această rochie de seară era cu 6 luni avans în faţa modei.

Mai ai încă trei luni bune.

Arăţi minunat.

Nu-i ăsta marşul din "Meistersinger" ?

Toate muzica lui Wagner sună bine pentru mine.

Dar asta e favorita lui Hitler.

La ce te aşteptai, la "Marsilieză" ?

Gazda noastră în cele din urmă !

Ora cinei este aşa de nesigură la Paris.

Mâncatul, în general, este nesigur în toată Franţa.

Michele, ţi-l prezint pe Herr Ulrich Windler.

Herr Windler este şeful poliţiei secrete de stat în Paris.

- În mod vulgar numită Gestapo. - Încântată !

Michele de la Becque, logodnica mea.

Ei bine. Unde te-a ţinut ascunsă, domnişoară ?

Michele abia a ajuns în Paris din sudul Franţei.

Minunat. Am luat în considerare petrecerea iernii aici.

În locul căreia ar trebui să îndur ceaţa Londrei.

- Vă aşteptaţi să fiţi în Londra curând ? - Foarte curând.

Acolo e generalul Schroeder.

Bucură-te de compania lui Herr Windler, cât timp aranjez pentru camerele tale.

Trebuie să pleci acum ? N-o poţi face mai târziu ?

O să mă întorc înainte să-ţi dai seama că lipsesc.

Sunt sigur că Herr Windler îţi va face cunoştinţă numai cu oameni de treabă.

- Domnule Cortot. - Bună seara.

- Salut, Robert. - Salut, ce mai faci ?

- Herr Cortot. - Robert.

Suntem cu toţii foarte familiari cu logodnicul tău.

Da, aşa se pare.

Statul major îndeosebi îl consideră că fiind un bărbat cu un talent deosebit.

La fel ca şi mine, îi admir gustul.

- Sunteţi foarte amabil. - De fapt, nu sunt amabil deloc.

Dar şi eu, deasemenea, sunt un om talentat. Îmi fac treaba foarte bine.

- Herr Windler, salut. - Bună seara, doamnă Schroeder.

Domnule baron, doamnă baroneasa, v-o prezint pe logodnica domnului Cortot.

Domnişoara de la Becque !

- Baron von Steinkamp şi baroneasa ! - Încântat !

- Doamna General Schroeder. - Sunt atât de onorată !

Al cărui soţ pare să fie foarte fericit numai când îi îndeplineşte cererea domnului Cortot.

Ce caritabil din partea generalului Schroeder !

Generalul Schroeder nu este numai caritabil, dar şi amabil.

Şi talentat ?

Ca şi guvernator militar, talentul lui e considerat indiscutabil, aşa cum este

pietatea pentru cler.

Sau discreţia pentru Gestapo ?

Fără îndoială.

Draga mea, n-am reuşit să-mi iau ochii de pe rochia ta.

- Montanot, cu siguranţă ? - Bineînţeles.

Emmy, pur şi simplu trebuie să-l laşi pe Montanot să te îmbrace.

Mă tem că nu am averea moştenită de domnişoara.

Aiurea, hainele fac silueta. Nu-i aşa, Pookie ? Pookie.

Cum spui tu, draga mea, cum spui tu !

George.

- Sunt încântată că v-am cunoscut. - A fost atât de frumos.

Vă deranjează ceva la ochi, domnişoară ? Par a nu fi în regulă cumva.

Mă tem că nu sunt obişnuită cu aşa multă lumină. Am locuit fără curent

electric de atât de mult timp !

Trebuie să fie ca şi cum ţi-ar reveni o viziune dintr-o dată.

- Da, este, puţin. - Salut.

Asta o să te intereseze, domnule Cortot.

Domnişoara tocmai a deschis ochii.

Ce noroc că primul lucru pe care l-a văzut ai fost tu, Herr Windler.

Este o legendă în sensul că există mai mulţi Herr Windlers.

Toţi exact la fel şi interschimbabili.

Da ? Am auzit aceeaşi legendă despre...

Cum îl cheamă ?

- Hitler ! - Domnişoară.

Ei bine, asta în realitate n-are nici un fundament.

Michele, generalul Schroeder a fost încântat să aranjeze pentru tine să stai aici...

... şi Martin este gata să-ţi arate un apartament oricând vrei.

Aş vrea să-l văd acum, dacă se poate. Eşti gata, Martin ?

Scuzaţi-mă.

Robert, mai mine ne-am alătura generalului.

Sigur.

Asta e foarte drăguţ.

Are o vedere excelentă asupra oraşului.

Am mai văzut Parisul.

Nu acest Paris, domnişoară.

Să vă arăt dormitorul.

Aşteaptă !

Martin, mă cunoşti de mult timp.

Când erai foarte mică, vroiai să te căsătoreşti cu mine...

... aşa încât să poţi avea întotdeauna budincă de ciocolată.

La primul meu bal, tu ai fost acela care mi-a cusut rochia când a venit neterminată.

Asemenea amintiri aparţin altor vremuri, domnişoară.

Vremuri care au apus.

Şi pe care, din păcate, unii dintre noi le-au trăit mai mult.

Dar de ce trebuie să apună vremea noastră, mica noastră lume privată ?

Ce s-a ales de el ?

- De cine ? - Domnul Cortot.

- Chiar, domnişoară, nu ştiu. - Martin, spune-mi.

Din acest apartament, poţi vedea Louvre aşa cum nu l-ai văzut niciodată.

Gol. Golit de toate comorile noastre naţionale.

La noapte, o să auzi gălăgia pe care o fac cărându-le departe la Berlin...

... în noile camioane grele proiectate de domnul Cortot.

Dimineaţă, o să vezi escadroanele noilor bombardiere Cortot...

... zburând către bazele lor.

Mai târziu, o să auzi huruitul noilor tancuri Cortot pe străzi.

Fabricile franceze au realizat miracole în producţie de la căderea Franţei.

Este un apartament zgomotos, domnişoară...

... dar are calitatea de a înăbuşi zgomotul plutoanelor de execuţie zilnice de pe Sena !

Nu pot să cred asta.

El e francez, Martin. El iubeşte Franţa !

Atât de mult, încât inamicii ei sunt prietenii lui.

Atât de devotat, că sărăcia ei a devenit averea lui.

Să stoarcă sângele Franţei din venele ei şi să-l vândă lui Hitler.

În mod sigur, o dragoste mai mare n-are niciun francez.

N-ai dreptul să spui asemenea lucruri.

Dar îl cunoşti pe domnul Cortot !

Ştii că astea nu sunt adevărate !

Vreţi să vedeţi celelalte camere ?

Nu vreau apartamentul.

Nu-mi place vederea.

Domnişoara nu se întoarce la cină ?

Mă întorc în Franţa !

La revedere, domnişoară.

La revedere, Martin şi mulţumesc.

Eşti arestat !

Vino cu mine şi nu vorbi cu nimeni.

Nu mi-am dat seama că o cameră plină cu germani o să te supere aşa !

Erau cu unul în plus.

Cine te-a lăsat să intri ?

Amândouă uşile nu erau încuiate.

Dacă insişti să fii vitează, cel puţin învaţă să fii precaută.

Să nu-mi spui că oaspeţii tăi şi-au terminat cina.

Cu toate că, sunt surprinsă că mai pot mânca, după ce au devorat mare parte din Franţa.

Le-am explicat cu mare grijă că ai devenit deodată indispusă.

Până la urmă, întoarcerea ta subită la Paris, săptămânile de-ncercări prin care-ai fost...

Foarte plauzibil şi foarte inteligent !

Aproape la fel de bun că ceva ce i-ar trece prin cap lui Herr Windler.

Sau crezi toate astea tu însuţi ?

Aş vrea, cu toată inima.

Sunt atât de multe lucruri care îţi ocupă toată inima.

Toate au de-a face cu tine.

Atunci nu te întoarce la ei.

Robert, rămâi cu mine.

- Michele... - Cu toată inima ta şi a mea toată.

O să avem cu mult mai mult decât pot ei vreodată să ne ofere.

Ştii asta. Ştim amândoi.

Noaptea aceea la tren, când noi eram cu adevărat îndrăgostiţi...

... şi tot ce se întâmplă a devenit lipsit de importanţă.

Michele, atât de multe...

Atât de multe s-au întâmplat de atunci.

Dar nu cu noi. Noi putem pleca.

O să părăsim Parisul şi mergem în Franţa.

O să ne avem unul pe altul aşa cum ştim că am vrea.

- Michele... - O să te fac fericit, promit.

Şi când se vor termina banii ?

N-o să mai avem bani.

Din ce o să trăim ?

Din orice poate ţine un francez în viaţă.

Ei nu trăiesc. Să trăieşti nu înseamnă doar să respiri.

Dar ce înseamnă, Robert ?

Pentru noi ?

- Pentru tine ! - E acelaşi lucru pentru amândoi.

Să trăieşti înseamnă să ai azi cel puţin ce ai avut ieri.

Pentru că nu suntem pregătiţi pentru nimic altceva, pentru că e destinul nostru...

... noi am fost crescuţi şi educaţi să trăim în huzur.

Noi nu suntem stâlpi ai societăţii, Michele. Noi suntem doar produse secundare.

Noi înflorim într-o seră şi murim pe câmp.

Tu te-ai schimbat !

Cum ?

Te ştiam atunci când erau 5 zile în care să faci munca a 5 luni.

Când devotamentul tău pentru Franţa te făcea supărat pe mine.

- Am greşit. - Nu, aveai dreptate.

Trebuia s-o fi ştiut, dar nu-mi pasă atunci.

- După ce Franţa a fost trădată, eu... - Cucerită este un cuvânt mai potrivit !

Trădată este unul mai adevărat !

Trădată, vândută, dezonorată şi dată pe mâna şobolanilor cu care mănânci şi trăieşti !

Cu siguranţă te-ai schimbat, dintr-un francez într-un nazist !

Şi tu, când ţi s-a dezvoltat acest ataşament brusc şi sensibil faţă de masele populare ?

- Să nu... - Michele !

Nu ne-am născut să facem sacrificii, noi doi.

Să zicem că nu suntem de acord în privinţa politicii, dar sunt mult mai multe lucruri

cu care suntem de acord.

Mi-ai spus odată că îţi aduc aminte de Franţa pentru că eram egoistă şi răsfăţată.

Nu mai sunt şi nici ea nu mai este.

Orice ar fi ea acum şi eu sunt.

Citezi clişee standard patriotice. Singurul lucru pe care n-o să-l faci,

e să-nfrunţi realitatea.

Aparent, realitatea unui bărbat este trădarea altui bărbat.

O s-o înfrunt pe a mea în felul meu !

O să intri fără dubii în necazuri şi o să ai nevoie de ajutorul meu trădător.

- O să mă laşi să te ajut ? - Nu !

Noapte bună, Michele.

Noapte bună şi ţie !

Bună, Juliette !

Bună dimineaţa, domnişoară !

De când ai devenit vânzătoare ?

Manechinele poartă măsuri mai mari acum.

- Doriţi să o vedeţi pe Montanot ? - Vă rog.

Marie.

Mulţumesc, dar am găsit o vânzătoare care vorbeşte franceza.

Foarte şic !

- Ce model e ăsta ? - Un model american. Se numeşte Blimp.

Este ultimul ?

Parisului o să-i ia cel puţin 6 luni să se obişnuiască cu el.

- Domnişoară, bine aţi revenit la Paris. - Mulţumesc, Montanot. Aş vrea...

Tu şi domnul Cortot trebuiţi felicitaţi amândoi.

Aş vrea să vorbesc cu dumneavoastră.

Intră.

Am făcut design pentru gusturi şi figuri foarte diferite.

- Dar putem aranja pentru un trusou. - Dar nu vreau un trusou.

Vreau o slujbă !

Nu înţeleg.

Destul de simplu. Casa mi-a fost luată, banii mei s-au terminat şi...

Sunt datoare pentru micul dejun din această dimineaţă.

Dar am fost lăsate să înţelegem... Asta e, domnul Cortot şi cu tine.

- Am auzit de la prietenii tăi... - Prietenii mei ? Mi-e teamă că n-am.

- Iartă-mă că te-am făcut să pierzi timpul. - Aşteaptă.

Asta e o vreme a nebuniei. Face nişte idioţi din noi toţi.

Madam, în sfârşit am pus rochia pe ea. O vrea albastră.

O să se potrivească cu tiparul. O să mă uit imediat.

- Ce mai faci, Clothilde ? - Bine, mulţumesc, domnişoară.

Domnişoara este o nouă angajată.

Mi-e teamă că o să trebuiască să aveţi foarte multă răbdare cu mine.

Şi apoi, tu întotdeauna ai avut.

Încetează, plângăreaţo.

Imaginaţi-vă, după toate câte s-au întâmplat, pot să plâng din cauza asta.

Pentru că noi putem înţelege asta.

Cine se poate aştepta ca o femeie să plângă pentru că un imperiu s-a prăbuşit ?

Îţi sunt foarte recunoscătoare.

Du-o de aici şi pune-o să înceapă cu ceva !

- Pe aici, vă rog, domnişoară ! - Michele !

Domnişoara Michele.

Fii atentă ! Să nu înghiţi vreun ac.

- Bună, dragă ! - Bună, mamă !

- Yvonne ! - Bună seara, chérí.

Băieţi, vă rog.

- Hopa sus ! - Mulţumesc !

Jeannot.

O să cobor imediat.

A fost o zi lungă. Practic o stare de asediu.

Obosită ?

Picioarele mele !

Poate sunt băşicate. Ar trebui să te vadă un specialist.

Un specialist ? Din salariul meu ?

- Care-i poanta ? - Am uitat.

Bagă-le în apă fierbinte şi oţet, acasă. O să te facă să le simţi ca nişte aripi.

Vino jos să ţi-l prezint pe Jeannot.

- Cine-i Jeannot ? - Prietenul meu.

El predă vioara, dar e chiar foarte drăguţ.

Ascultă.

Nu este frumos ?

Auzi atât de rar Mendelssohn zilele astea.

Mendelssohn ? E interzis. Scuză-mă.

- Noapte bună. - Noapte bună.

- Ce anume cânţi ? - Wagner.

Ai avut dreptate.

Idiotule ! Presupun că ştia că era Mendelssohn.

N-ar fi îndrăznit să admită asta.

Ea e Michele de la Becque.

- Cinaţi cu noi ? - E drăguţ din partea voastră...

Poate Michele ar prefera să fie singură. E destul de obosită.

Da, aş vrea să rămân singură. Mulţumesc că m-aţi invitat.

- Poate mâine seară. - Mâine seară, atunci. Dacă mâncăm.

- Noapte bună. - Noapte bună, Juliette, şi mulţumesc.

Nu vă faceţi griji. O să mâncăm.

- Sunteţi franţuzoaică ? - Da.

Atunci pentru dragostea pentru Pete, doamnă, continuaţi să mergeţi.

Iată !

Bărbatul a aşteptat-o pe prietena lui care lucrează la magazin.

Este un obicei al francezilor să se năpustească de la uşi la prietenele lor ?

Dragostea pentru un francez e un joc, pentru care el face propriile reguli.

- Ce vrei şi cine eşti ? - Sunt un tip care trăieşte în portaluri.

Cei doi urmăritori din spatele nostru şi ei trăiesc în portaluri.

Bine, dă-mi drumul, sau o să-i chem.

Acum, doamnă, e doar un singur lucru pe care poţi să-l faci.

N-o să te rănesc şi nu-i nimic pe care să-l vreau de la tine, în afară să mergi.

Ce te face sigur că ei se iubesc ? Ea pare destul de rece cu el.

E parte din joc, "M-ai speriat" spune ea, "Te urăsc".

"Te-am speriat pentru că te iubesc. Dacă nu te iubeam, nu te-aş fi speriat".

- Asta nu are sens. - Îi face fericiţi.

Aşa joacă ei jocul.

- În ce fel de necazuri ai intrat ? - O să-ţi spun despre asta cândva.

- Pudrează-ţi nasul. - Ce să fac ?

- Pudrează-ţi nasul. - De ce ?

Nu mai vorbi numai punând întrebări.

Aşa putem vedea dacă încă mai avem coadă.

Da, încă suntem urmăriţi, dacă asta vrei să spui.

Asta vreau să spun.

- Eşti rănit. - Nu tare.

Am un picior rănit şi un stomac care a uitat despre mâncare...

... dar acolo sunt atâţia tipi ca ăştia.

Scapi de unul şi răsare altul. Au fost zile şi nopţi.

Cu siguranţă că dacă erai căutat, te-ar fi arestat până acum.

Ei nu sunt siguri că sunt eu.

- Cine eşti tu ? - Nu vrei să ştii.

Sunt Superman.

Trebuie să scap de maimuţele alea.

Trebuie să scap de ei şi să dorm puţin.

Trebuie să dorm.

De ce nu ar crede că suntem îndrăgostiţi ?

Ce-i aşa neobişnuit cu asta ?

Nu arătăm ca nişte... ?

Asta nu a fost corect. Încercam să te ajut.

Asta a fost ca să-i conving.

Ar trebui ! Aproape m-a convins pe mine.

- Cu siguranţă, domnule, nu mai aveţi dubii. - E treaba mea să am dubii.

Vreau să văd sfârşitul acestui joc.

Domnule, chiar şi Gestapo-ul trebuie să se oprească undeva.

De ce ne-am oprit aici ?

Îmi pare rău, dar aici locuiesc.

Urmăritorii sunt încă după noi ?

Da, încă sunt după noi.

- Asta-i singura geantă pe care o ai ? - Nu. Mai am şi altele. De ce ?

Goleşte-o.

Aici, în aşa fel ca ei să nu te vadă.

- O s-o înşfac şi o să fug. - Nu, tu...

Ţipă. Nu mă cunoşti. Te-am forţat să mă însoţeşti şi ţi-am furat poşeta.

- Dar nu poţi fugi. Nici măcar nu poţi merge. - Doamnă, nu te certa cu mine.

Sunt prea obosit să mă cert.

Poate vreau să mă prindă. Poate atât sunt de obosit.

Nu mai pot gândi.

- Ce fac acum ? - E foarte simplu.

Evident, asta e casa ei. El vrea să intre.

Ea spune: "Nu, nu, nu." El spune: "Da, da, da."

Şi ea spune: "dar nu se cade." El spune: "Doar un moment."

Ea spune: "Bine, în regulă, dar doar un moment."

- Ea minte. - Au multă vreme pentru asta.

Joacă bine jocul.

- Ai golit-o toată ? - Da.

O să te ţin minte.

O să-mi amintesc de tine în rugăciunile mele, dacă o să am timp să le rostesc.

Nu vrei să-mi spui, te rog, cine eşti ?

Un fel de pasăre, poate.

Nu glumesc. Eu zbor.

Foarte jos şi foarte încet.

Ca o raţă.

Poate asta e ceea ce sunt, o raţă şi asta e...

Ăsta e sezonul...

O să mă întorc dimineaţă !

- Ăla-i un pat, nu-i aşa ? - Da.

Cred că o mă aşez puţin.

Pentru un minut.

Doar pentru un minut !

Când ai mâncat ultima oară ?

Să mănânc ?

Cu câţiva ani în urmă, în Wilkes-Barre.

Pulpă de miel, cartofi piure...

... plăcintă de mere şi 3 ceşti de cafea.

- Ai fost vreodată la Wilkes-Barre ? - Wilkes-Barre ?

Pennsylvania.

Ai văzut vreodată Susquehanna ?

Ai văzut vreodată Pittsburgh jucând cu Carnegie Tech ?

O să plec într-un minut.

Nu, cred că mai bine ai încerca să dormi puţin.

N-am nevoie să încerc.

Doamnă, ce-o fi o fi, din nou.

RAF.

Wilkes-Barre, Pennsylvania.

Ziua, se spune, are multe feţe.

- Şi noaptea numai una. - Şi cuvântul ?

- Breslau şi Dresda. - Comandant de brigadă Schultz.

Stregel, Anton. Unitatea a patra. Serviciul Special.

Da, ştiu şi asta e vizibil pentru oricine altcineva.

Calmează-te.

Ce progrese ai făcut ?

Tânăra a ieşit acum circa 40 de minute.

A mers la cafeneaua din colţ. S-a întors cu ceva de mâncare.

- Nu e niciun semn de la tânărul acela. - Bine.

Cred că e posibil să fi căpătat ceva important aici, Stregel.

- Să efectuăm arestul ? - Să nu te grăbeşti niciodată, prietene.

Dacă ai pus mâna pe băiat, n-o să mai găseşti fata niciodată.

Arestul trebuie să vină când tabloul este complet...

... ca semnătura artistului.

Ia o ţigară bună germană din Hamburg. Complimentele mele.

- Mulţumesc, Herr Schultz. - O să preiau eu.

Mulţumesc, Herr Schultz. Heil Hitler !

Stregel, poartă o haină mai largă sau un revolver mai mic.

Iese afară din şoldul tău ca o bustieră, Heil Hitler !

Heil Hitler !

Ce altceva ţi-am mai spus ?

Că numele tău e Superman, că locuieşti în portaluri şi zbori ca o raţă.

Cred că ţi-am spus tot ce era de spus.

Cu excepţia unui detaliu.

Cum ai ajuns din Wilkes-Barre la RAF ?

Da, am găsit-o ieşită în afara călcâiului pantofului tău.

Aia era aşa, că n-o pot face pierdută dacă aş fi fost prins.

Unde ai fost doborât ?

Avionul meu a fost.

N-am găsit nicio modalitate să rămân sus fără el, aşa că am coborât şi eu.

Unde ai aterizat ?

În cele din urmă, într-un lagăr din Lille.

M-am plictisit.

Una peste alta...

... un transport de cadre de armă a sosit ieri în Paris...

... cu mine la bord.

Apoi ai trecut tu pe lângă un portal.

- Şi iată-mă aici. - Mănânci prea repede.

Ai nevoie să dormi mai mult.

Da. Ar trebui să trag o fugă la Atlantic City pentru câteva săptămâni.

Am o treabă de făcut, doamnă. Trebuie să mă întorc la Londra.

Dar cum ?

Ei bine, tot ce-mi trebuie sunt bani, acte de identitate şi o maşină rapidă.

Din care nu am nimic.

Ar trebui un miracol să fac rost de una.

Ceea ce face un total de trei. Cât aştepţi, de ce nu te bagi înapoi în pat ?

- Unde te duci ? - Mă duc la muncă.

Cu ce te ocupi ?

- Prezinţi rochii ? - Nu, sunt asistenta unei ajustoare.

Te risipeşti. Tu ar trebui să le porţi.

Nu ştiu...

- O să te încui înăuntru, aşa că n-o să fugi. - Trebuie să plec de aici, doamnă.

Faci cum spun eu, sau te duc înapoi la portalul ăla.

- Cum te cheamă ? - Michele.

- Ei bine, ăsta-i nume de băiat. - Nu, nu Michael. Michele.

E Mike. Al meu e Pat. Pat Talbot.

Se pare că Pat şi Mike se plimbau pe stradă...

- Şi Pat îi spune lui Mike: "Ce Dumnezeu..." - Mai bine te-ai culca. Ai nevoie.

Ai putea să visezi tu însuţi la cele trei miracole.

Te deranjează dacă încep să lucrez la numărul patru ?

- Numărul patru ? - Tu, Mike.

Trimite-le prietenilor tăi. La 1 franc bucata.

Frumoase portrete ale mareşalului Göring în uniformele lui.

- Toate diferite. - Nu am atâţia prieteni.

- De unde ai acest inel ? - Mi-a fost dăruit.

- O bijuterie de familie, poate ? - Da.

Trebuie să ai o nevoie disperată de bani să te desparţi de un obiect cu aşa

o valoare sentimentală.

Da, am nevoie de bani.

- O să-ţi dau 60 de franci pentru el. - Şaizeci ?

Dar valorează de o sută de ori mai mult.

Ai acte să dovedeşti că l-ai declarat la controlul bijuteriilor ?

- Nu, n-am idee... - Sub legea marţială...

... se aşteaptă ca eu să vă confisc proprietatea şi să chem poliţia imediat.

Dar nu pot să fac asta.

Aşa că mai bine ia cei 60 de franci şi scapi de o grămadă de necazuri.

Bine, o să-i iau.

Maşini, acte, o maşină rapidă.

Aceste lucruri nu mai există în Franţa.

- Ai putea la fel de bine să ceri... - Libertate, egalitate şi fraternitate.

- Exact. - Dar trebuie să fie o cale să-l ajutăm.

Să-l ascundem, cel puţin.

Poate să stea cu Jeannot, ce crezi ?

Poate şi Jeannot poate să-i facă rost de acte de student false.

- El are un prieten care poate... - Nu ne spune. Nu e treaba noastră.

Se pare că am câţiva dolari.

I-am ascuns în dulap.

Unde-i Clothilde ? Ei bine, găseşte-o !

- Montanot, n-o să te las. - Taci, Juliette.

Frau von Praeger insistă ca tu să vezi acea rochie de seară fără bretele pe ea.

Spune-i că am un atac de orbire.

Ea vrea să poarte flori adevărate peste tot în jurul taliei.

Spune-i că o să vin imediat. Mai bine ai pleca, Juliette.

Cum o să pot vreodată să mă achit faţă de tine ?

Ţi-am cerut preţuri mai mari ani la rând !

Piaţa neagră o să-ţi dea 100 de franci pentru un dolar.

Clothilde, unde eşti ? Bine.

Vreau să iei haina mea de tweed din seif, cu guler de lynx...

... şi adu-o la biroul meu.

Dă-i-o lui Michele. Exact, aia este !

Nu mai striga peste tot şi grăbeşte-te.

O să găseşti umărul acestei haine căptuşit cu un material foarte neobişnuit.

E o haină minunată ! Este exact ce căutam !

Îmi pare rău, madam, această haină nu e de vânzare.

- A fost făcută aici, nu-i aşa ? - Da.

Dar a fost făcută pentru madam Montanot personal.

Atunci, ea poate să facă alta.

- Da, sunt sigură că ea poate... - Pentru ea, vreau să zic şi să mi-o

vândă mie pe asta.

- Dacă madam va vorbi cu madam ? - Intenţionez să o fac.

Dar e minunată.

Va trebui să lucrăm repede.

Banii sunt în ambii umeri.

Aici erai !

- De ce, e domnişoara de la Becque ! - Ce mai faci ?

Acum, să nu-mi spui că vrei aceeaşi haină şi tu.

Eu am văzut-o prima !

Faceţi o greşeală. Doamna Montanot a făcut haina asta pentru ea însăşi.

Da, aşa mi s-a spus.

Poate că dacă materialul se mai găseşte, noi putem...

Plec la Berlin aproape imediat. Şi intenţionez să port această haină.

Îmi place şi o să o am.

Daţi-ne...

N-are nevoie de nimic.

Trebuie să o împachetezi pentru mine, aşa cum este.

N-o să faci nimic de felul ăsta.

- Haina nu este de vânzare. - Cu excepţia ta ?

Nu am intenţia să o cumpăr. Eu lucrez aici.

Iubire, avionul tău pleacă în 40 de minute. Trebuie să plecăm.

Hugo, dragule, vreau...

Nu cred că ai cunoscut-o pe domnişoara de la Becque.

Încântat ! Haide acum, iubire. Vino !

Logodnica lui Robert.

- Ei bine, ce mai faceţi ? - Ea lucrează aici.

Lucrează aici ? Nu.

- Serios ? - Foarte serios.

Atât de mult că ea refuză să mă lase să cumpăr această haină.

- Poate altceva ? - N-o să mă întorc la Berlin fără ea.

- O să o am ! - Atunci, o să o ai. O să o ai.

Înţelegeţi, domnişoară ?

Voi fi foarte fericită să-i vând orice este de vânzare din acest magazin soţiei tale.

Haina se întâmplă să fie proprietatea lui Montanot.

- Şi nimeni nu are autoritatea... - Eu am !

O să cumpăr orice vreau, când vreau !

Robert.

Sună ca şi cum cabinetul de la Vichy ar fi în şedinţă aici !

Mai rău. Aceste doamne par să ştie ce vor !

Trebuie să o iertaţi pe Michele.

După ce o viaţă întreagă a avut dreptate în calitate de client...

... este foarte dificil să se acomodeze cu a face ceva greşit.

Împachetaţi haina imediat !

Admir graţia cu care dispui de proprietatea altor oameni.

Să consider cererea soţiei dvs ca un ordin militar ?

Vă rog, domnişoară, asta devine ridicol !

Asta depinde de punctul de vedere.

Haina nu este de vânzare şi nu poate fi cumpărată !

Ea poate, oricum, să fie cucerită de armată germană.

Nu va costa nimic, desigur, ca toate cuceririle !

Eşti de acord cu predarea, Montanot ?

În acest caz, cum rămâne cu ajustarea hainei ?

Cum rămâne cu umerii ?

Nu ai spus tu că umerii sunt puţin supraîncărcaţi ?

Doar puţin. Dar trebuie să spun că înţeleg insistenţa ta.

- Haina asta e un tribut adus gustului tău. - Mulţumesc, madam.

Rochia pentru ceai este gata.

- Ai vrea să o iei cu tine ? - Aş vrea foarte mult.

Bine, atunci vino cu mine. Vreau să o văd pe tine încă o dată.

- Clothilde. - Da, madam ?

Este un strat de căptuşeală în plus pe ambii umeri.

Aranjează-i. Dă-i-o lui Michele când ai terminat.

Da, madam.

O să fie gata până terminăm noi.

Robert, vino cu noi, o să vreau aprobarea ta.

Într-un moment.

- A fost o onoare, domnişoară. - Mulţumesc.

- Vii, Robert ? - Într-un moment.

Mai bine alergi acolo. Data viitoare s-ar putea să nu mai scapi din lesă.

Mă întreb uneori cum gândeşti.

Generalul care a tocmai a plecat aparţine unei armate naziste care a strivit

Franţa în 5 săptămâni.

Ce rost are să-i spui nevestei lui că nu poate avea o haină ?

Acelaşi motiv pe care îl are ea să o ia ! De asta nu i-aş fi dat-o !

Ei pot să ia toată Franţa, dar nu pot avea nimic din ea...

... cu excepţia ta şi a celor ca tine !

- Asta pare destul de puţin ! - Asta-i o mare afacere !

Nu eşti un parazit când ei au jupuit un cadavru subnutrit ca să se hrănească.

Sunt prea deştepţi pentru asta.

Ce te-au lăsat să ai, ei trebuie să ia înapoi de o sută de ori mai mult.

Camioanele tale, tancuri, geniul tău în proiectare, ele sunt atracţiile tale, Robert.

Asta e ceea ce le dai tu, care aparţine Franţei !

Nu şarmul tău sau aprobarea ta pentru rochiile lui Frau Schroeder !

Sau faptul că te iubesc. Ăsta e lucrul meu !

Asta n-are nimic de-a face cu ei. Nu poţi înţelege ?

Nu vreau nici să încerc, pentru că nu este important.

- Dar lasă... - S-o lăsăm aşa cum este.

Nu pot s-o las aşa că şi cum ar fi o carte neinteresantă.

Atunci, n-o face !

Dar lasă-mă în pace, Robert. Lasă-mă în pace !

Michele, ascultă-mă. E ceva ce tu trebuie...

Da ?

Mi s-a spus să vă spun că prietenii dvs vă aşteaptă.

Mulţumesc.

- Ce trebuie să fac, Robert ? - Părăseşte Franţa.

Trăieşti stupid şi periculos.

Nu poţi să-ţi asumi un mod de trăi modest, fără umilinţa care vine din asta !

- O să spui sau o să faci ceva greşit. - Sau ceea ce trebuie !

Au devenit toţi la fel. Du-te în Portugalia, alătură-te părinţilor tăi !

Pot să aranjez actele pentru tine.

O să-ţi dau bani. O să mă asigur că ajungi acolo.

Poţi să faci asta, nu-i aşa ?

Dacă părinţii tăi au plecat, du-te după ei în America !

Du-te cât poţi de departe de Franţa !

- Şi de mine. - De ce ?

Pentru că atunci o să ştiu că eşti plecată...

... şi poate că într-o zi voi putea să nu te mai iubesc.

Rochia de ceai a lui Frau Schroeder este minunată, sunt sigură că vei fi de acord.

Fără dubii.

Şi dacă tot eram la subiect...

... nu arăţi bine de loc cu aura asta pe care o porţi.

La revedere, Michele.

Domnule Talbot.

- Pat ! - Peekaboo !

Ce faci aici ?

Băieţii de mai sus s-au adunat la o cafea.

Mi-era teamă că ar putea trece pe aici după nişte lămâi şi cuburi de gheaţă.

Nu prea e o ascunzătoare !

Are avantajele ei.

Cum ar fi să dormi într-un pat de flori.

Dacă eşti aşa înnebunit după parfumul meu, o să-ţi dau puţin.

Nu vreau s-o faci.

E ceva fin şi reconfortant legat de rochiile alea, ca un parfum.

Ca tine !

- Se pare că ai dormit destul. - Ca un bebeluş.

Ai o garderobă completă !

Da, nu-i aşa ?

- Am veşti bune pentru tine. - Da ?

- Două din cele trei miracole. - Patru miracole.

Banii şi o modalitate să facem rost de acte.

Toate asistentele de ajustoare au atât de multe rochii frumoase ?

Nu toate.

- Am aranjat pentru tine să stai... - Bine.

Să stai la un prieten până putem găsi o modalitate să te scoatem din Franţa.

Imaginează-ţi ce ar face ochii tăi în Wilkes-Barre.

Nu fi supărată pe mine.

Nu sunt supărată pe tine.

Am crezut doar că vrei mai mult decât orice să te întorci în Anglia să lupţi din nou.

Vrei într-un fel să mi-o retezi cu asta, nu-i aşa ?

Ies afară să aduc ceva de mâncare pentru noi.

Un tânăr ar putea să vină cât lipsesc. Numele lui o să fie Jeannot.

O să aducă haine şi o să te ducă într-un loc mai sigur să stai.

Încep să mă simt mai mult ca un mare erou tot timpul.

N-ai adus pe cineva să-mi şteargă bărbia în timp ce mănânc ?

Ţi-am spus că nu m-am supărat, Pat.

Mike !

N-o să lipsesc mult.

Cine eşti ?

- Ce faci aici ? - Cine vrea să ştie ?

Căpitane, gărzile nu sunt acolo. Sunt la etaj !

Să nu credeţi că sunt obraznică, dar ce faceţi dvs aici ?

- Am venit să te văd. - În legătură cu ce ?

De ce trebuie să fie în legătură cu ceva ?

Nu e o cerere neobişnuită. Oamenii îşi vorbesc unul altuia în toată lumea.

Să lăsăm restul lumii în afara Franţei.

Am crezut că vrei să vii la petrecerea noastră.

Aş vrea foarte mult. Altă dată.

- Ai ceva mai bun de făcut. - Posibil.

Poate că perspectiva de a bea cu ofiţeri germani te ofensează.

- Şi asta e posibil. - Drept cine te crezi ?

Drept cine vă credeţi toţi ?

Nu înţelegeţi ? Sunteţi un popor cucerit !

Prima îndatorire a voastră e să faceţi ce vi se spune !

Ia-o mai uşor, tinere !

- Cum mi-ai spus ? - Tinere !

Domnul este american. Un student. Ei vorbesc ciudat.

American.

Pat. N-o face. N-o face, idiotule !

Sunteţi în regulă ?

Pedeapsa pentru atacarea unui ofiţer german este moartea !

- Eşti arestat ! - Dar el nu ştia !

Legea priveşte actul în sine şi nu intenţia.

Dar tu eşti şeful aici. Tu eşti legea !

Aşa este.

Eu sunt.

Eu sunt legea !

Am puterea vieţii şi a morţii în această cameră.

- Nu e adevărat ? - Da.

Vrei să-l las să plece ?

- Da. - Eşti îndrăgostită de el ?

Cu siguranţă nu merită să-mi risc viaţa pentru el.

Puteai să te gândeşti la mine.

Asta e camera mea şi dacă intri în necazuri aici şi eu am necazuri.

Vreau să pleci de aici până mă întorc.

Asta-i ok din partea mea.

Aia nu-i calea spre casă.

Aş vrea să iau puţin aer !

Urăsc camerele aglomerate pline cu oameni.

Sunt acelaşi tip la care te uitai mai înainte.

Ştiu.

Nu vreau să te uit.

O să ne mai întâlnim, tinere.

Dar vreau să iau puţin aer.

Nu pot fi văzut pe stradă în această stare. Sunt beat.

Dacă nu mi-ai fi spus, n-aş fi ghicit niciodată !

Dacă aerul e ceea ce vrei, îl poţi respira aici la fel de bine...

... şi eu pot să stau şi să mă uit la tine.

Se pare că m-ai spus cu spatele la zid.

Nu te mai preface că nu eşti speriată.

De ce aş fi ?

A devenit foarte banal în Franţa să fii pus cu spatele la zid şi împuşcat.

- Tu n-o să fii ! - Nu încă, în orice caz.

Nu tu. Tu nu eşti inamicul. Niciodată n-ai fost. Tu şi cei de felul tău.

Ştii ce înseamnă să fii proprietar, să trăieşti de pe urma celor slabi.

- Să trăieşti la limita subzistenţei. - Nu te lupta ! Lasă asta în seama

celor neînsemnaţi.

Ei pierd când noi câştigăm. Tot ce ai avut, o să ai din nou !

Nu e deja prea mult ? Doar pentru că te-am lăsat să te uiţi la mine ?

M-ai lăsat să te sărut ca şi cum ar fi fost un fel de pedeapsă.

Nu e prima mea îndatorire să fac ce mi se spune ?

Tu nu gândeşti aşa.

Am mai întâlnit altele ca tine, până acum.

- S-au uitat la mine cum o faci tu acum. - Cum ?

Ca şi cum aş fi ceva din cauza căreia să sufere, ca o boală.

Răbdătoare, ştiind o să trec într-o bună zi şi o să se facă bine din nou.

Ca şi cum aş fi fost un animal !

Ca şi cum aş fi fost orice altceva dar nu o fiinţă umană ca şi ele.

Nu m-am gândit deloc că mă uit în felul ăsta.

- Nu sunt un prost, să ştii ! - Nici eu nu sunt.

Tu ai venit cu mine să-i salvezi viaţa acelui tânăr.

Numai temporar. O să facă din nou ceva la fel de stupid în curând.

Dar eu n-o să fac !

Ai văzut privirea greşită în ochii mei, căpitane.

Nici măcar nu mă gândeam la tine.

Mă gândeam la mine şi la cei de felul meu şi la destinul nostru...

... să avem cel puţin ceea ce am avut întotdeauna.

Să trăim cum am trăit întotdeauna.

Ai avut dreptate în privinţa mea prima oară.

Să nu laşi pe nimeni să-ţi spună că nu eşti uman.

Herr Hauptmann Schiller !

De ce râzi ?

O poveste pe care guvernanta mea mi-a spus-o odată...

... despre un tigru mare care a înghiţit un tigru mai mic...

... care a înghiţit un tigru mai mic şi aşa mai departe.

Unde te duci ?

După cel mai mare tigru pe care pot să-l găsesc !

După mine, niciun pictor nu a fost atât de tipic francez ca Renoir.

Culorile lui există numai pe teritoriul Franţei.

Dacă modelele lui ar putea vorbi, ar face-o numai în franceză.

Vorbeşti de Franţa aproape ca şi cum ar fi fost ţara ta.

Este. Acest Renoir a venit fără rezerve de la Vichy, în semn de apreciere.

Presupun că nu au putut dezgropa cei 30 de arginţi obişnuiţi.

Sunt sigur, Michelle, că nu ai venit aici să continui recuperarea mea.

Te asigur că...

Ce a fost asta ?

- Simfonia a cincea de Beethoven. - Ştiu, dar de unde ?

Din Londra.

Mi-am făcut un obicei să nu ratez niciodată ştirile BBC.

După Hans Christian Andersen. Sunt poveştile mele favorite.

Ascultarea lor nu este înaltă trădare ?

Cu excepţia câtorva aleşi pe care nu este posibil să-i influenţeze.

Înţeleg.

Presupun...

Presupun că te întrebi de ce am venit aici.

Din moment ce joci rolul Ioanei D'Arc, presupun că vrei să mă asasinezi...

... în speranţa că vei fi sanctificată.

Din contră !

Am venit pentru am decis să scap de aura aia.

Nu pentru că ar fi indecentă, ci pentru că nu se potriveşte.

Aşa ?

Nu prea eşti de ajutor, în a mă face să vorbesc.

Ei bine, e aura ta.

Ai spus că te-ai gândit că ar trebui să părăsesc Franţa.

Aş vrea să o fac acum, foarte mult.

De ce această bruscă schimbare de gânduri ?

- Vroiai foarte mult asta, după-amiază. - Tu erai foarte mult împotrivă.

Cum ai vrea să pleci ? Nu va fi uşor să găseşti un avion acum.

Mă gândeam că ai putea să recapeţi una din maşinile mele.

Da, poate, dar să conduci până la Lisabona ?

- O să ai nevoie de cineva, un şofer... - Da. M-am gândit la aşa ceva.

Este un student american, un prieten al unui prieten al uneia dintre vânzătoare.

Ai întâlnit oameni interesanţi !

- Vrea să ajungă acasă cu disperare. - N-am întâlnit niciodată un american

să nu vrea.

De ce nu pleacă pur şi simplu ?

Se pare că şi-a pierdut o parte din acte şi ar putea dura luni să le înlocuiască.

Michele de la Becque, apărătoarea săracilor, protectoarea celor oprimaţi !

Robert, dacă ai vorbi cu el, dacă l-ai vedea tu însuţi !

- Nu poţi să fii aşa cum ai fost mereu ? - Nu-mi pot aminti cum eram.

Doamna franceză perfectă a clasei tale.

Aparent, dacă scarpini o doamnă franceză, o să găseşti o femeie franceză.

Aparent.

Erai un gentleman francez atât de perfect, Robert.

Ce păcat că n-am fost scărpinat.

Da, nu-i aşa că-i păcat ?

O să găseşti un apartament la Atlanta.

Atlanta e o veche favorită a ta, nu-i aşa ?

- Nu e nimic în camera ta să-ţi placă ? - Nimic după care aş trimite.

O să ajute dacă eşti agreabilă cu acei inamici cu care o să vii în contact.

- Înţeleg. - Cu cine o să ai obligaţii pentru aprobare.

O să-i fiu datoare domnului Laval.

Atât de mult nu aşteaptă din partea ta.

Oricum, ar fi bine dacă ei ar crede că...

- Dacă noi am fi fost încă... - Normal.

Nu va fi uşor. Au ochi ageri şi minţi mai ascuţite.

O să fiu cu totul îndrăgostită de tine, Robert. Îţi promit.

Din fericire pentru mine, n-o să fie la fel de dificil ca pentru tine.

Ştiu, mă iubeşti.

Cât de simplu şi fericit ar deveni totul dacă m-ai iubi şi tu.

Da, nu-i aşa ?

- Pat, nu-i nici timpul şi nici locul. - Nu mai ştiu cât e ceasul.

Şi nu pot să mă gândesc la un loc mai bun.

Bois de Boulogne, cu stelele şi cu lebedele.

Lebedele au fost mâncate până acum.

Pat, suntem în întârziere. Dacă suntem văzuţi ?

Ce dacă suntem ?

Aş vrea să încetezi să fii atât de exuberant şi romantic şi american cu privire la asta.

- Trebuie să te scoatem din Franţa. - Mike, nu eşti îndrăgostită de mine ?

Nu răspunde la întrebarea asta !

N-aş putea. Nu, Pat.

- Din cauza lui Cortot, nu-i aşa ? - Ce-i cu Cortot ?

Ei bine, sunt şoferul domnişoarei de aproape o săptămână.

- Ştii bârfa despre cum am plătit ajutorul. - Ce-i cu el ?

- De exemplu, nu-mi place. - Dar tu abia îl cunoşti !

Abia îl cunosc pe Hitler !

Nu înţeleg, Mike.

De ce ai renunţa la slujbă şi prieteni ?

De ce te-ai întors la colaboraţionistul ăla şi prietenii lui nazişti ?

Pentru că ne pot scoate din Franţa.

Pe noi ?

Singurul motiv pentru care pleci este că eu ies afară.

- Nu-i aşa ? - Da.

Ei bine, asta nu e ceva ce faci pentru un prieten obişnuit.

- Dacă eşti prinsă, poţi fi împuşcată. - Da, aşa presupun.

Ai putea sta aici şi să-ţi câştigi existenţa din ce a mai rămas din roadele pământului.

În loc de asta, îţi rişti viaţa ca să scoţi afară din Franţa un pilot de bombardier.

De ce ? De ce, Mike ?

Pentru că tu eşti important pentru Franţa şi eu nu sunt.

Femeile nu gândesc în felul ăsta. Tu eşti îndrăgostită de mine.

- Pat, nu sunt. - Nu ştii să minţi.

Trebuie să mă crezi, eu...

Puteţi să-mi spuneţi dacă drumul ăsta duce la intrarea de vest a oraşului ?

- Da, duce acolo. - Vă mulţumesc foarte mult...

... şi vă rog să scuzaţi deranjul.

Ia o ţigară germană bună, tinere, din Hamburg.

Complimentele mele !

Crezi că putem merge în continuare să-l văd pe domnul Cortot, acum ?

Imediat, domnişoară.

Coniac !

- Ei bine ? - Din experienţa mea...

... şoferii au călătorit întotdeauna pe scaunul din faţă al automobilului.

Şi dacă e un student, are puţine de învăţat.

Treci la subiect.

I-am văzut împreună mai devreme în această dimineaţă. Maşina era parcată.

Stăteau pe locurile din spate împreună.

Am intervenit într-un moment emoţional.

- Te-ai uitat bine la el ? - Da.

- Ce crezi ? - Da !

O să-ţi spun.

Te-ai întors aşa curând, Robert ?

Ne simţeam foarte bine fără tine !

Da, generalul a fost foarte amuzat de distrugerea Varşoviei.

E reconfortant să întâlneşti pe cineva care vrea să râdă.

Sunt atât de puţine râsete în oraş.

Dar sunt atât de puţini germani ca tine care să ne facă să râdem.

Robert, eşti un idiot dacă o laşi să plece, chiar şi pentru puţin timp.

Lisabona este plină de bărbaţi mult mai atractivi ca tine.

Este proba de foc !

Dacă îşi ţine promisiunea de a se întoarce, n-o să-mi mai fie niciodată teamă că o pierd.

Şi permisiunea ca acel tânăr american...

... să se întoarcă acasă s-ar putea dovedi să fie foarte inteligent din partea mea.

El părea atât de recunoscător, poate el va îndrepta unele dintre înţelegerile greşite...

... pe care americanii le au despre noi.

Sunt sigură că va face tot ce-i stă în putinţă să corecteze multe lucruri.

Colegii mei, în căutarea distracţiei !

Îţi aduci aminte de Herr Windler, nu-i aşa, Michele ?

Sigur că da.

- E un foarte bun prieten al vostru. - Unicul prieten bun al lui Herr Windler

este el însuşi.

Bună seara, domnişoară. Excelenţă.

Domnule Cortot, pot să mă aşez lângă dvs puţin ?

Încântat.

E o plăcere să vă revedem, domnişoară.

Trebuie să fie satisfăcător, să locuieşti acasă încă o dată.

Dar nu stau acolo. Stau la Atlanta.

Aşa ? Un hotel de primă clasă.

Apartamente splendide.

Oferă vederi atât de interesante asupra oraşului, nu crezi asta ?

Nu pun mare preţ pe uitatul pe ferestre sau prin gaura cheii.

Michele, nu vrei să dansezi ?

Sunt vremuri când prefer asta, în loc de orice altceva.

- Ei o să se căsătorească, ştii ? - Aşa am auzit.

Înainte sau după întoarcerea ei de la Lisabona ?

După.

Atitudinea ei nu a fost întotdeauna atât de cooperantă pe cât ar fi putut fi.

Sunt conştient de asta.

Am aprobat paşaportul ei, ca o favoare pentru Cortot.

Iar eu am protestat oficial faţă de permisul pe care i l-ai eliberat ei.

Sunt conştient şi de asta. Am respins oficial protestul tău.

Şi aşa-numitul student american ?

Fără nicio înregistrare sau informaţie, alta decât cea furnizată de el însuşi.

Windler, Parisul colcăie de sabotori şi prizonieri evadaţi.

Soldaţii mei sunt omorâţi pe străzi în fiecare noapte.

Trebuie să-ţi cer să consideri aceste probleme mai importante...

... decât o tânără şi şoferul ei trecând graniţa în Spania.

Dansează bine.

Dar nu e mai puţin adevărat, chiar şi eu dansez bine cu ea.

Mi se pare că îmi iau la revedere pentru totdeauna de la tine.

Asta e prima oară pe un ring de dans. Nu-mi place.

Cel mai mult îmi plac trenurile. Sunt cele mai puţin abrupte.

Îmi amintesc că odată alergam lângă trenul tău...

Te rog, Robert !

"Cu acest inel, iubito." Şi tu ai spus că ştii restul.

E posibil ca tu să fi fost întotdeauna atât de meschin şi banal aşa cum eşti acum ?

Foarte posibil.

Pentru că mi se pare că fac aceleaşi lucruri tot mereu.

Ia-l cu tine din nou !

Pentru mine, înseamnă tot atât de mult acum ca şi atunci.

Sper să-ţi aducă mai mult noroc de data asta.

A fost o mare plăcere să vă văd din nou, domnişoară !

Mulţumesc. Noapte bună, Herr Windler.

- Aţi fost încântător. - Am încredere că veţi călători în

siguranţă la Lisabona.

Sunt sigur că, având cooperarea Gestapo-ului...

... nu va fi niciun motiv de nelinişte.

- Sunt sigur. - Mulţumesc.

Noapte bună.

Noapte bună, Robert.

Noapte bună, iubito.

Cred că v-a căzut asta, domnule !

Mulţumesc.

Un tânăr arătos, americanul ăla.

Se poartă bine îngrijit...

... aproape ca un ofiţer german.

Sau ca unul englez.

Sau ca unul englez.

Îmi cer scuze că v-am trezit, domnule !

Comandantul de brigadă Schultz vrea să vorbească cu dvs.

Apartamentul A, la etajul 2.

Ce a fost asta ?

Omul Gestapo-ului, sunându-i pe cei doi oaspeţi care au venit azi după-amiază.

"Paul Grébeau şi Emile Fleuron.

Fabricanţi de automobile. Antwerp, Belgia.

Permisele militare speciale R-668 şi 669."

Dacă ei sunt belgieni, eu sunt Hermann Göring.

- Tocmai am venit de la Cortot. - Ei bine ?

Aici e actul de identitate al studentului pe care l-a prezentat tânărul.

- Ăsta-i omul tău. - Unul mai puţin de care să ne facem griji.

- Ce să-i spun lui Cortot ? - Tânăra doamnă trebuie să plece imediat.

- Ai primit instrucţiunile. - Imediat.

Şi planul trebuie să rămână acelaşi. Spune-i lui Cortot că astea sunt ordinele mele.

- Honoré. - Iertaţi-mă, domnişoară.

Domnul Cortot spune că este imperativ să plecaţi imediat. Veniţi cu mine.

Trebuie să fie vreo greşeală. Ăsta e şoferul meu...

O să vă întâlniţi cu el mai târziu, urma să vă spun.

În acest plic, o să găsiţi toate permisele şi documentele pentru amândoi.

Unde este domnul Cortot ?

Domnişoară, chiar ştiu foarte puţin !

Dar domnul a subliniat importanţa...

... plecării dumneavoastră cu mine, imediat.

O să mă îmbrac cât de repede pot.

De ce ne-am oprit aici ?

Aşa mi s-a spus, domnişoară.

- Michele. - Domnule.

Cele mai bune urări, domnişoară, pentru o călătorie plăcută şi de succes.

Mulţumesc, Honoré.

Mulţumesc foarte mult.

Plecaţi în noaptea asta. Faceţi cum vi s-a spus.

- Exact cum vi s-a spus, ţineţi minte asta. - Bineînţeles că o s-o fac, dar unde

e şoferul meu ?

O să ajungi în siguranţă la Lisabona, îţi promit.

Honoré a spus că urma să-l întâlnesc. Am permise pentru amândoi.

O să-l întâlneşti mai târziu.

Michele.

Nu prea mai e timp.

Vino aici cu mine puţin.

- Tocmai ai spus că nu prea mai e timp. - Nu este.

Michele. Nu e timpul să negi, să dovedeşti sau să dezaprobi nimic.

Crede-mă pentru ultima dată.

Ţi-am spus că erai că Franţa şi aşa erai.

Dar tu te-ai schimbat şi la fel şi ea.

Încă frumoasă, dar îndrăzneaţă acum şi cu un spirit puternic.

Vă iubesc pe amândouă în noaptea asta.

În acest minut mai mult decât oricând.

Cât de ciudat vorbeşti.

Ca şi cum ai fi...

La revedere, Michele.

A sosit timpul.

O să mergi cu el, Michele.

- Dar cine e el ? - O să aibă grijă de tine, Michele.

Du-te cu el.

Ce se întâmplă cu americanul ? Ştie despre el ?

Da. Ştie despre el.

Trebuie să plecăm imediat.

Franţa şi eu !

L-ai întrecut pe Iuda !

Ne-ai trădat pe amândouă doar cu un singur sărut !

Veniţi cu mine, vă rog.

Domnişoară de la Becque, domnilor. Repede, vă rog.

Nu vrem să te speriem.

Nu mă speriaţi.

Domnul Cortot nu v-a spus nimic despre destinaţia dumneavoastră ?

- Nu sunt interesată de ideile lui Cortot. - Aşa ?

Am permis de ieşire pentru mine şi şoferul meu...

... semnate de guvernatorul militar al Parisului.

Guvernatorul militar al Parisului este o autoritate foarte înaltă.

Cea mai înaltă.

Ordinele lui vor fi îndeplinite întocmai.

Dacă nu, măcar încercăm.

Am ajuns !

- Cine sunteţi ? - Poliţia militară, contingentul 7.

O să veniţi cu colonelul Niedecker şi cu mine. S-ar putea să avem nevoie de voi.

Unde s-au dus ?

Oricine e destul de important să-i fie eliberat un permis special de

către guvernatorul militar...

... e destul de important ca să primească o escortă militară.

Dar asta e o adresă greşită.

Şoferul meu nu locuieşte aici.

Bineînţeles că da.

Stă într-o cameră chiar sub cea în care stă Jeannot Thil...

... care este logodit cu Juliette Pinot...

... care este angajat ca manechin la magazinul doamnei Montanot...

... unde tu ai fost angajată recent.

Treci înăuntru, acolo, cu şoferul.

Tu şi comandantul de brigadă Schultz o să treceţi în cealaltă maşină.

- De ce ? - Pentru că vă spunem noi.

- Nu puteţi face asta ! - Domnişoară !

- Nu puteţi ! - Mike.

Fă cum spun ei.

Ţine fruntea sus, Mike.

Îmi pare rău, Pat. Iartă-mă.

Ăsta-i cel mai prostesc lucru pe care l-ai spus vreodată.

Aşa ?

- Din Hamburg. - Mulţumesc.

- Şi acum, unde e toaleta ? - Acolo, comandante.

Mulţumesc.

Schmidt, du-i comandantului de brigadă Schultz un prosop curat.

Bună seara, excelente ! Asta e o neaşteptată...

Atenţiune, toate patrulele !

Veţi fi în alertă pentru trei ofiţeri britanici evadaţi.

Doi sunt îmbrăcaţi ca ofiţeri germani.

Poartă însemnele regimentului 16 de infanterie.

Aceşti bărbaţi vor fi arestaţi imediat şi reţinuţi...

Ridicaţi bariera !

Opriţi-i ! Sunt prizonieri evadaţi.

Aprindeţi luminile de urmărire.

Îi puteţi ajunge la Bourron. Telefonaţi la patrula din Bazoches.

Au smuls telefonul.

Va trebui să-i prindem singuri. Treceţi în camionetă.

Trageţi înapoi maşina comandantului de brigadă.

- Ce s-a întâmplat ? - Trei prizonieri.

Au evadat. Maşina ta blochează camioneta noastră.

- Aţi informat patrula ? - Au smuls telefonul.

Nechibzuiţii ! Haide, pierdem timpul.

Putem să-i depăşim ?

Sper să ajungem suficient de aproape să tragem în cauciucurile maşinii lor.

E o puşcă în cutia aia de jos, de acolo. Scoate-o afară.

Te întreb, ştii să conduci ?

- Ştii să conduci ? - Da.

Nu-ţi fă griji cu privire la el. E un german bun acum.

Încetineşte puţin.

Când îţi spun eu, accelerează din nou.

Mai încet.

- Eşti în regulă ? - Aproape.

Cască ochii după indicatoare, pe partea dreaptă.

- Cine eşti tu ? - Numele meu este Pinkham.

- Serviciile Secrete Britanice. - Britanic, dar nu teribil de inteligent.

Mi-e teamă că nu te pot duce la Lisabona.

Dacă nu era alarma aceea, aş fi putut.

Îmi pare rău, i-am promis lui Cortot că o să reuşeşti.

- El ştie totul despre tine, nu-i aşa ? - Cortot ?

El e motivul pentru care sunt aici.

Când ei o să afle, ce se va întâmpla atunci ?

Ilegalitatea şi sabotajul vor continua fără el.

Muncitorii din fabrici, oamenii de pe stradă...

... vânzătoarele şi profesorii şi fermierii.

Cea mai mare organizaţie pe care Cortot a creat-o vreodată.

Şi nimeni din cadrul ei nu-l cunoaşte decât ca iubitor de nazişti şi inamic al Franţei.

Dar de ce n-a putut să-mi spună ? De ce nu puteam să ştiu ?

Dacă ar fi făcut-o, ai mai fi rămas cu el ?

Ai fi vrut să mori alături de el ?

Bineînţeles că aş fi vrut !

De aia nu ţi-a spus niciodată.

Ăla nu-i un indicator ?

Încetineşte puţin.

- Ce vrei să faci ? - Eu cobor aici.

Ieşi de pe drum. O să vezi o lumină pe primul câmp.

- Eşti sigur că eşti în regulă ? - Nu-ţi fă griji.

Vreau să rămân cu ochii pe ticăloşi.

Ne vedem mai târziu.

- Pat ! - Ar trebui să fii în drum spre Lisabona.

- Pat, noi... - Unde-i Pinkham ?

S-a strecurat afară când am ieşit de pe autostradă. A spus că va fi acolo.

N-a spus... ?

Ei trebuie să vină încoace.

Îmi pare rău că te-am făcut să treci prin aceste grele încercări, domnişoară.

Sunt generalul Grovedale, iar el e maiorul Robley.

Am fost forţaţi să nu-ţi spunem prea multe ca să minimizăm pericolul în care te aflai.

I-am promis domnului Cortot.

Da, îmi dau seama de asta acum.

Pe câmp la stânga, chiar sub noi.

- Cam 100 de metri în afara drumului. - Dreapta.

Uite-i că vin.

Exact la timp.

- Unde-i Pinkie ? - A spus că va fi acolo la timp.

Nu mai putem aştepta.

- Va trebui să mergem la avion. - Dar Pinkham...

Oamenii din bombardierul ăla şi-au riscat vieţile să vină aici pentru noi.

- Ştiu, domnule, dar... - E datoria mea să văd că noi toţi

plecăm în siguranţă.

Pinkie ar vrea ca noi să facem asta.

Londra nu-i aşa de departe de Wilkes-Barre ca Lisabona.

Pat, crezi că Pinkham e mort ?

Dacă nu era, ar fi cu noi.

A vrut să moară ca noi să putem pleca, nu-i aşa ?

Da, aşa cred, Mike.

De ce, Pat ? Şi el vroia să trăiască !

Ei bine, cred că un bărbat nu pune problema aşa...

... când luptă pentru ţara lui.

Tot ceea ce va ajuta ţara lui, este important.

Doar că ce i s-a întâmplat lui nu este.

Când el îşi iubeşte ţara.

- Talbot, plecăm. - Vin.

El a vrut ca tu să fii liberă, Mike.

El ştia că vei spune adevărul despre el...

... şi ştia că vei fi mândră de ceea ce face.

Luptând pentru Franţa, întrucât ea nu a putut niciodată să lupte pentru ea însăşi.

Cât de teribil de singur trebuie să fie.

Intră.

Robert Cortot, în numele Fuhrerului...

Bună dimineaţa, Herr Windler. Nu e devreme pentru a ieşi afară ?

Şi generalul von Schroeder, asta e o plăcere într-adevăr.

Domnule, sunt întrebări pe care am vrea să vi le punem.

- Abia aştept să vă răspund. - Ei bine, Robert...

Mai devreme, în această dimineaţă, BBC a anunţat...

... că generalul Grovedale şi alţi doi ofiţeri au ajuns în siguranţă la Londra.

Propagandă britanică. N-ar fi putut niciodată să aranjeze o evadare de la voi.

Nu ei înşişi.

Dar sunt câteva indicii că au fost ajutaţi.

Da ? De la cine ?

Poate că domnişoara de la Becque ar putea să ne dea câteva informaţii.

Domnişoara de la Becque ?

Sincer, Robert, ne aşteptam să o găsim pe domnişoara la hotelul ei.

Michele a plecat la Fontainebleau.

- Îşi petrece weekendul acolo. - Da, ştim asta.

Pot să întreb la ce hotel intenţiona să stea ?

Nu ştiu.

- Nu mi-am pus în gând să o vizitez. - Ei bine, putem afla destul de uşor.

Ce rost au toate astea ?

Windler încearcă să mă facă pe mine responsabil de incompetenţa lui ?

Şi nu numai pe tine, pe mine. Eu sunt cel pe care îl vrea cu adevărat.

Conştiinţa mea e la fel de curată ca cea a lui Windler.

Lor n-o să le pese de conştiinţa ta.

- Sunt alte chestiuni care îi preocupă. - Alte chestiuni ?

Am un raport privind performanţa camioanelor tale.

- Îmi e teamă să-l înaintez la Berlin. - Nu sunt satisfăcuţi ?

- Am livrat sute din ele. - Sute care folosesc de două ori

mai multă benzină.

Cu roţile descentrate...

... cutii de viteze care se gripează încontinuu, osii care se rup.

Generale, e chiar imposibil pentru mine să construiesc fiecare camion cu mâinile mele.

Responsabilităţile mele sfârşesc odată cu proiectele mele.

Atât timp cât cei mai mulţi din muncitorii pricepuţi rămân în lagăre...

Dar, Robert, responsabilitatea e a mea. Am garantat pentru tine.

Eu... Robert, ea e la Fontainebleau, nu-i aşa ?

Asta a spus când a plecat.

- Pentru că dacă nu este... - Exact aşa cum credeam !

Domnişoara de la Becque nu e în Fontainebleau.

Poate ai vrea să vii cu noi.

Presupun că eşti interesat să afli pe unde umblă logodnica ta.

Cu siguranţă !

Cum e vremea ?

Cred că mohorâtă e cel mai potrivit...

... dacă nu este prea aspru.

Ia-ţi mâinile de pe sertarul ăla !

Bună dimineaţa !

Michele !

Nu ştiţi cât ne bucurăm să vă vedem, domnişoară.

Mulţumesc, excelenţă, mă bucur că vă pare bine.

Ai făcut un mincinos din mine.

I-am spus generalului...

... că îţi petreci un ultim weekend la Fontainebleau înainte de a pleca.

Totul a fost aşa de misterios.

Şoferul meu trebuia să mă ducă la Fontainebleau noaptea trecută

după ce am împachetat.

Când el nu s-a mai întors, am dat telefon unde stătea...

... dar nu era nimeni acolo cu numele ăla.

După ce domnul Cortot a avut atâtea necazuri...

... să asigure permise pentru voi amândoi să mergeţi la Lisabona.

Mi-e teamă că o să trebuiască să-mi schimb cele mai multe din planurile mele.

Câteodată Gestapo-ul e puţin nechibzuit în ceea ce consideră judecata sa.

Poate Berlinul va găsi de cuviinţă să facă nişte schimbări.

La revedere, domnişoară.

- O plăcere ca întotdeauna. - Mutuală ca întotdeauna.

Daţi-i drumul omului ăla, idioţilor, şi vedeţi-vă de treaba voastră.

Eliberaţi-l !

Trădători nazişti !

Trebuie să începem să ne facem griji doar când n-o să ne mai scuipe pe noi

şi prietenii noştri nazişti.

Prietenii noştri nazişti !

Ştiai că o să mă întorc, nu-i aşa ?

Ai fi fost în siguranţă în Anglia.

Să fii în siguranţă, aproape nu mai e la fel de important în lumea asta cum era odată.

Aparţin Franţei şi sunt legată de tine.

N-o să fiu de mare ajutor, ştiu, dar n-o să fii tocmai singur.

Cum aş putea, cu de două ori mai mulţi oameni în lumea mea ?

Lumea noastră şi cu toţii îndrăgostiţi !

Robert, uite, avionul ăla !

Nu e americanul tău, dacă la asta te gândeşti.

Ăsta vine acum în fiecare dimineaţă de o săptămână.

Proştii nici măcar nu trag în el pentru că nu aruncă bombe.

Dacă naziştii ar şti cât de periculos este pentru ei !

Dacă ar cunoaşte Franţa !

Traducerea şi adaptarea: RoDVD SUBTiTLiNG TEAM