Original subtitles

M O S F I L M

ASOCIAŢIA DE CREAŢIE - TELEFILM -

ALEKSANDR PUŞKIN

De-a lungul multor ani, am cutreierat Rusia în lung şi în lat.

Cunosc aproape toate cursele de poştă.

Cunosc generaţii de surugii, şi doar câţiva mi-au scăpat necunoscuţi.

Rar se află Căpitan de Poştă a cărui faţă să nu o cunosc.

Care e rostul acestui "Căpitan de Poştă",

cum îl numea în glumă "Dictator", prinţul Viazemski ?

Au într-adevăr ei o viaţă grea ?

N-au linişte nici ziua şi nici noaptea.

Toată supărarea adunată în timpul unei călătorii plictisitoare,

şi-o revarsă asupra Căpitanului de Poştă.

Dacă e vremea rea, dacă e prost drumul,

dacă e încăpăţânat surugiul, dacă nu trag caii...

atunci Căpitanul e de vină.

E uşor de ghicit că am prieteni, în onorabila tagmă a Căpitanilor de Poştă.

Într-adevăr, amintirea unuia dintre ei mi-e scumpă.

Obstacolele vieţii... ne-au apropiat cândva...

După povestirea omonimă de ALEKSANDR PUŞKIN

CĂPITANUL DE POŞTĂ

Scenariul şi producţia SERGEY SOLOVEV

Director de imagine LEONID KALAŞNIKOV

Artistul principal ALEKSANDR BORISOV

Compozitor: ISAAC SCHWARTS Versurile melodiei: A.S. PUŞKIN

Ingineri de sunet: Vladimir Bakhmatsky, Yuriy Rabinovich Dirijor: E. KHACHATURIAN

Director: I. MANSUROVA Operator: V. ODINŢOV - Editor: N. MERENKOVA

Montaj: A. ABRAMOVOI - Costume: L. KUSAKOVOI Machiaj: L. KALEVOI

Asistenţi regie: L. KOROLEVA, N. SOLOVIEV Operator: E. GIMLELI - Artist: A. KALININ

Director imagine VICTOR ŢIRULI

DISTRIBUŢIA:

NIKOLAI PASTUKHOV

Marianna Kushnerova NIKITA MIHALKOV Gennadiy Shumskiy

În episoade Valentina Ananina, Anatoli Borisov Yelena Bratslavskaya, Aleksandr Lebedev, Sasha Yakimov

Filmul a fost turnat prin ordin al Consiliului de Miniştri

al Comitetului de Stat al URSS pentru Radio şi Televiziune

Mult am colindat prin lume,

Fie-n pram, fie călare

În trăsură sau şaretă

În căruţă ori pe jos.

Nu în casa părintească, printre-ai mei, cei cunoscuţi,

Nici la cimitir alături de străbunii ce-odihnesc,

Doar pe drumuri neştiute, lungi, pierdute-n norii reci.

Domnul Dumnezeu mi-a dat poruncă să-mi găsesc somnul de veci.

În genunchi şi aplecat, sub a cailor copite,

Sau sub roata de trăsură pe cărări de munţi cernite,

În vreo groapă, cine ştie, de-apa ploii fiind spălat,

Răsturnat în vreo trăsură, sub vreun pod dărăpănat.

Îmi permiteţi să aflu numele dumneavoastră ?

Belkin... Ivan Petrovici Belkin.

Când şi unde aţi avut onoarea să vă naşteţi ?

În 1798, în satul Gariuchin.

Cu ce vă ocupaţi ?

Sunt într-o slujbă măruntă...

E vreo nădejde, să pot pleca imediat mai departe ?

Nu avem cai.

Cum aşa... "Nu avem cai" ?

Poate doriţi să serviţi un ceai ?

Nu îmi trebuie nici un ceai, să plec aş dori.

Dunia !

Este fiica dumitale ?

Fiica mea...

Domnule !

Caii dumneavoastră sunt pregătiţi.

Puteţi pleca.

Mulţumesc frumos.

Veneam spre voi...

E oare adevărat tot ce visam ?

Căci vise după mine...

Veneau jucând în stoluri.

Iar luna strălucind în stânga mea

La trapul cailor atent veghea.

Iar luna strălucind în stânga mea

La trapul cailor atent veghea.

Mergeam la vale...

Dar visurile sufletului meu de-ndrăgostit

Erau acuma triste...

Iar luna-n stânga mea pe bolta mohorâtă

Mă petrecea privind posomorâtă,

Iar luna-n stânga mea pe bolta mohorâtă

Mă petrecea privind posomorâtă.

Mi-am amintit de fata bătrânului Căpitan de Poştă,

şi mă bucuram la gândul că o s-o văd din nou.

M-am gândit că bătrânul Căpitan o fi fost înlocuit,

Dunia poate să se fi măritat...

În atâta vreme, multe se puteau întâmpla.

Visuri veşnice, aiurea, depănate liniştit

Tot la fel precum din cărţi, scriitori le-au povestit,

Salutări şi superstiţii mi se perindă prin cuget

Acordate-n armonia simţămintelor din suflet,

Salutări şi superstiţii pe care gândul le exprimă

Acordate-n armonia izvorâtă lin din inimă.

Şi cum mă apropiam tot mai mult de acea staţie,

presimţirile deveneau tot mai sumbre.

Nu cred... că m-ai recunoscut...

Dar noi... ne cunoaştem de mult.

Dar Dunia, fiica ta, e sănătoasă ?

Dumnezeu ştie !

Dumneata ai cunoscut-o pe Dunia a mea ?

Am cunoscut-o, bineînţeles că am cunoscut-o.

Dar ştiţi, de nenorocire nu poţi să fugi.

Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus.

Povesteşte...

Totul a început acum trei ani.

Odată, într-o seară de iarnă a oprit aici o troică.

Îmi permiteţi să aflu numele dumneavoastră ?

Minskyi... Rotmistrul Minskyi.

Ce treburi vă călăuzesc mai departe ?

Cu slujba, fir-ar al naibii...

Cu slujba, cu slujba.

Da... dar eu trebuie să plec numaidecât mai departe.

Îmi pare rău, dar acum nu e posibil cu nici un chip.

Toţii caii sunt plecaţi.

Cum aşa, fir-ar al naibii, toţi caii sunt plecaţi ?

Nu aţi vrea să beţi un ceai ?

Un ceai ?

Un ceai !

Ceai... nu vreau.

Bine, nu am încotro, dă-mi un ceai.

Dunia !

Asta e fiica ta ?

Fiica mea...

Domule, caii dumneavoastră sunt gata de plecare.

Gata ?

Uite aşa... Dunia.

Of... of, Doamne.

Şi aşa, brusc, se îmbolnăvi călătorul nostru.

V-aş ruga să părăsiţi camera.

Spuneţi-mi ce s-a întâmplat. Aveţi ameţeli, dureri ?

Da... am.

Probleme cu inima ?

Da.

Aveţi palpitaţii ?

Da.

Dar nu e nimic în neregulă.

Aveţi febră ?

Desigur.

Nu aveţi febră.

Ştiu şi eu ?

Probleme cu gâtul... dureri ?

Cam aşa... cam aşa.

Îmi permiteţi să vă controlez ochii ?

Vă rog.

Sunt curaţi.

V-aş ruga frumos să nu le spuneţi lor că sunt sănătos.

De acord ?

Nu.

Am să vă plătesc foarte bine pentru asta.

S-a făcut ?

Da.

Bine, slavă Domnului că ne-am înţeles.

Poftiţi.

Acum bolnavului îi trebuie linişte...

Şi să mănânce bine.

Linişte şi mâncare.

Un pic de vodcă ?

Nu obişnuiesc să beau nimic.

Puţin vin e totuşi bun.

Vă doresc o însănătoşire uşoară şi rapidă.

Doctorul mi-a urat o însănătoşire rapidă.

Vă mulţumesc, doctore.

Vă mulţumesc.

Şi-aşa, slavă Domnului, am avut un prânz pe cinste.

Minskyi i-a dat 25 de ruble doctorului, iar acesta a plecat.

Amândoi s-au despărţit bucuroşi şi mulţumiţi unul de altul.

A trecut o zi, apoi încă una, iar el s-a îndreptat de tot.

Şi dintr-o dată a devenit peste măsură de vesel.

Eu l-am iubit din tot sufletul.

Şi nu vă pot mărturisi câtă jale mă cuprindea

la gândul despărţirii de stimatul meu oaspete.

Alteori mi se părea că el nu va mai pleca niciodată

şi va rămâne să trăiască împreună cu noi.

Dar a sosit şi ziua...

în care m-a rugat să-i pregătesc caii de plecare.

Ţin minte, era într-o duminică.

Mi-am luat rămas bun de la stimatul meu oaspete.

Dunia era şi ea acolo, se pregătea să meargă la slujbă la biserică.

Husarul şi-a luat rămas bun şi de la ea, cu multă politeţe.

Apoi s-a oferit să o ducă pe Dunia până la biserică.

Dunia nu se hotăra...

Atunci eu i-am spus:

De ce te temi ? Dumnealui nu e lup,

şi pe tine nu are să te mănânce.

Pleacă cu dânsul până la biserică.

Dă-i drumul, mergi !

Ei au plecat.

Iar eu m-am întors în casă, şi nu simţeam parcă nimic rău.

Dar dintr-o dată am simţit cum mi se strânge inima

şi începe să geamă, să geamă...

Cum stăteam singur...

în mijlocul drumului,

nu mă mai gândeam la nimic.

Ţin minte că primprejur era linişte... linişte.

Apoi, m-am hotărât să mă duc până la biserică.

Şi m-am dus, m-am tot dus...

Spuneţi-mi... spuneţi-mi nu aţi văzut-o dumneavoastră pe Dunia mea ?

Pe Dunia ? Nu, nu am văzut-o.

Dar nu a fost la slujbă ?

Nu, nu a fost.

Oricum mai aveam o nădejde.

Nu ştiu de ce, dar mă gândeam,

că Dunia cu mintea ei tânăra şi aiurită,

s-a gândit să mai meargă cu sania până la staţia următoare,

unde locuia naşă-sa.

Aşteptam înapoierea troicii, într-o chinuitoare îndoială,

eu, care îi dădusem voie să plece cu ea.

L-am întâlnit pe surugiul rânjit, cu care plecase, înapoindu-se singur.

Vestea pe care mi-a adus-o a fost ucigătoare:

Husarul plecase cu Dunia, mai departe şi de la staţia următoare.

Şi după aceea ?

Mai departe ?

După aceea am zăcut mult la pat, cu o febră puternică.

Şi după toate simptomele, vindecarea nu era prea aproape.

Într-o dimineaţă, m-am sculat,

am ieşit pe poartă, şi am plecat pe jos la Petersburg.

Mergând pe drum, mi-am amintit că rotmistrul Minskyi

călătorea de la Smolensk la Petersburg.

Ajuns acolo, am aflat că el e în Petersburg şi locuieşte la hotelul Demutov.

Permiteţi-mi să mă adresez:

Spuneţi-i vă rog, stăpânului dumneavoastră,

că un bătrân soldat roagă să fie primit la dânsul.

Nu, domnul acum se odihneşte,

şi mi-a poruncit să nu primesc pe nimeni.

Ţi-am spus doar că domnul acum se odihneşte

şi mi-a poruncit să nu primesc pe nimeni.

Pleacă ! Mergi cu Dumnezeu.

Tu de ce ţipi ? Ă... ?

Iar ţie, ce-ţi trebuie, frate ?

Opreşte-te, te rog frate, opreşte-te.

Te rog, bea, bea şi linişteşte-te.

Te rog să te linişteşti... uite aşa, uite aşa, vezi ?

Domnul meu, săvârşiţi o dumnezeiască milă.

Daţi-mi-o pe biata mea Dunia înapoi.

Dumneavoastră v-aţi desfătat cu ea, să nu se prăpădească degeaba.

Vinovat sunt eu înaintea ta, eu sunt vinovat.

Eu sunt gata să-mi cer iertare...

Iartă-mă.

Dar să nu crezi că aş putea să o părăsesc pe Dunia.

Ea o să fie fericită, îţi dau cuvântul de onoare.

Ce vrei să faci cu dânsa ?

Mă iubeşte sincer...

mă iubeşte.

Nici tu, nici ea nu aţi putea uita ce s-a întâmplat.

Nu aţi putea uita.

Nu aţi putea uita.

Oraş măreţ, oraş plin de săraci şi nedreptate,

Duh de nelibertate şi feţe încruntate.

Când soarele alene merge spre asfinţit.

Totul rămâne sumbru, îngheţat şi de granit.

Nu ţin minte cât am stat în Petersburg,

nu ştiu unde am locuit, ce am mâncat,

dar ţin minte că într-o dimineaţă, foarte devreme,

am văzut trecând repede o trăsură luxoasă, care mi s-a părut cunoscută.

Pe stăpânul trăsurii nu am reuşit să-l văd prea bine,

dar mi s-a părut că era el, rotmistrul Minskyi.

Frate, ai cui sunt caii ăştia ?

Nu cumva ai lui Minskyi ?

Ba da, dar de ce întrebi ?

Pentru că boierul tău mi-a poruncit să-i duc Duniei o scrisoare.

Dar eu am uitat unde stă Dunia lui.

Stă chiar aici, la catul al doilea.

Ai cam întârziat frate cu scrisorica,

acum el e chiar la dânsa.

Nu-i nimic, o să-mi duc treaba până la capăt.

Vrei ceva ?

Aici locuieşte Avdotia Samsonovna ?

Da, aici, pentru ce întrebi ?

Nu se poate, nu se poate.

Avdotia Samsonovna are musafiri.

Ce mai vrei ? Ce tot vrei ?

De ce te furişezi după mine pretutindeni, ca un tâlhar ?

Ce vrei, să mă înjunghii, să mă omori ? Să mă înjunghii, vrei ?

Răspunde-mi !

Răspunde-mi, ce vrei tu de la mine ?

Spune-mi, spune-mi ce vrei tu de la mine ?

Ce vrei tu de la mine ?

Afară ! Afară !

Acum e al treilea an, de când trăiesc aici, singur, fără Dunia.

De ea nu mai ştiu nimic.

E vie sau nu, Dumnezeu ştie.

Nu e ea nici prima, nici ultima fată

pe care o momeşte un trecător fluşturatic.

O ţine un timp şi pe urmă o aruncă.

Multe tinere prostuţe sunt azi în Petersburg.

Acum în satin şi catifea,

iar mâine le leapădă şi vai de pielea lor.

Când mă gândesc adesea că poate şi Dunia mea se prăpădeşte tot aşa,

cad fără voie în păcat şi îi doresc moartea.

Mult timp nu l-am putut uita,

şi mă gândeam adesea şi la biata lui Dunia.

Nu mă-ntreba de ce-mi sunt gândurile triste,

Printre distracţii le-am umbrit adesea.

De ce-am priviri mereu posomorîte ?

De ce nu-i dulce visul vieţii mele ?

De ce-am priviri mereu posomorite ?

De ce nu-i dulce visul vieţii mele ?

Nu mă-ntreba de ce mi-e sufletul doar rece.

Am încetat să mă mai joc cu-amorul.

Şi nimănui nu-i voi mai spune "Dragă".

Cine-a iubit odată, n-o să mai iubească.

Şi nimănui nu-i voi mai spune "Dragă".

Cine-a iubit odată, n-o să mai iubească.

Multă vreme a trecut de-atunci...

M-am hotărât să vizitez acele ţinuturi cunoscute.

Am luat nişte cai slobozi, şi m-am îndreptat spre acele vechi locuri.

Cine a cunoscut odată ce înseamnă fericirea,

Prilej s-o mai cunoască nu va mai avea.

Căci fericirea nouă ne este dată,

Doar pentru o scurtă vreme, şi atât.

Din tinereţe şi pân' la bătrâneţe

Nu va rămâne din ea decât descurajare.

Bună ziua.

Bună ziua.

Spuneţi-mi vă rog, mai trăieşte aici bătrânul Căpitan de Poştă, Vîrin ?

Nu, nu mai trăieşte.

Căpitanul a murit acum un an.

Şi cine locuieşte acum aici ?

Berarul.

Şi dumneata cine eşti ?

Sunt soţia berarului.

Şi de ce a murit bătrânul căpitan ?

Din pricina băuturii... l-a ruinat pe bătrân.

Dar unde l-au îngropat ?

În afara satului, la cimitir, lângă nevasta sa.

M-aţi putea duce la mormântul lui ?

De ce să nu se poată ?

Hei, Vania !

Du-l pe boier la cimitir, şi arată-i unde e mormântul Căpitanului de Poştă.

L-ai cunoscut pe bătrân ?

Cum să nu-l cunosc ?

Uneori, Dumnezeu să-l odihnească,

când ieşea din crâşmă,

noi ne luăm după el...

Bunicule, bunicule, dă-ne nuci.

Iar el ne dădea nuci...

Se îngrijea de noi întotdeauna.

Uite, uite aici e mormântul bătrânului Căpitan.

Dar călătorii îşi mai aduc aminte de dânsul ?

Acum sunt puţini călători.

Mai vine doar asesorul, dar lui nu-i arde de morţi.

Ţin minte că astă vară a venit o cucoană şi-a întrebat de el.

Ce cucoană ?

O cucoană frumoasă.

Umbla într-o trăsură cu şase cai, cu trei domnişori mici,

cu o dădacă şi un căţel negru.

Când mama i-a spus că bătrânul Căpitan a murit,

ea a început să plângă.

Le-a spus copiilor:

Staţi cuminţi aici, că eu am să merg la cimitir.

I-am spus că o conduc eu,

dar cucoana a spus... că ştie singură drumul.

Ea a fost aici ?

Da, a fost.

Pe urmă s-a dus în sat, l-a chemat pe popă,

i-a dat nişte bani şi a plecat.

Mie mi-a dat un pitac de argint.

Uite, ia şi de la mine un pitac de argint.

Mulţumesc.

Dar pe el îl mai ţii minte ?

Cum să nu ?

El m-a învăţat să-mi fac fluier din stuf.

Fluier ?

Da.

Cântă ?

Astfel am aflat sfârşitul acestei triste povestiri,

la al cărei început, cândva, am fost martor,

şi care mi-a înduioşat sufletul.

Traducere - Gogu.

SFÂRŞITUL FILMULUI