Original subtitles

Acesta este un teren cunoscut cu două nume.

Primul este Persia.

CÂNTĂ TRADIȚIONALĂ DE PASTE A MĂRII

Vechi.

Misterios.

Un loc de aventură ...

.. din temple puternice și palate ...

.. construit de regi puternici.

Un pământ de o frumusețe de neimaginat.

Cealaltă este Iranul.

Izolat...

..mândru...

..sfidător...

.. în special de interferențe străine .

Echipele de documentare occidentale au rareori acces,

dar sunt un jurnalist britanic

și mi s-a acordat o rară oportunitate de a călători

în această țară vastă

și să descopăr istoria și cultura complexă pentru mine.

Persanii pot părea ca un mister la margine

a imaginatiei occidentale,

în Vechiul Testament sau luptând cu Alexandru și Romani

în istoria clasică.

Însă ondulările artei și limbii Persiei au călătorit

în toată lumea,

transformarea culturii în Europa și Asia.

Dacă credeți că cunoașteți perșii, gândiți-vă din nou.

În acest prim episod,

Voi începe la locul de naștere al civilizației persane,

la unul dintre primele orașe din lume,

și descoperă scrierea misterioasă a oamenilor săi.

Marii regi din Persia au construit un imperiu vast și o cultură bogată

care a devenit invidia lumii antice.

Voi afla cum au învins nu mai puțin de trei împărați romani

și cum armatele arabe au cucerit în cele din urmă perșii

pentru a construi un nou imperiu islamic.

Deci, vino cu mine într- o călătorie magică

pentru a dezvălui trecutul fascinant al Iranului

și impactul său asupra lumii.

Pentru majoritatea oamenilor, Iranul este o carte închisă

iar înțelegerea noastră a fost condusă în mare măsură

în ultimii 40 de ani, când, în 1979,

revoluția a venit în Iran și Ayatollah Khomeini

a transformat-o într-o republică islamică.

Țara a fost blocată în conflict cu Occidentul de atunci.

Când te uiți la Iranul modern,

când îl vezi înconjurat de forțe ostile,

de către țările care îi sunt ostile,

Iranul ar dori să le amintească că a existat un timp

că am fost, nu numai că am fost acolo sus la masa de sus,

eram gazdele mesei de sus.

Și uitați-vă la asta.

Și uite cât de mult a influențat literatura ta,

arta ta, dacă îți place.

Civilizația persană și arta și cultura pe care a produs-o

a fost cândva invidia lumii antice.

Dar, de-a lungul secolelor, Persia a fost invadată din nou și din nou

de cuceritori brutali, lacomi pentru ținuturile și comorile ei.

Au adus cu ei legi noi , limbi noi și o religie nouă.

Dar cultura persană a supraviețuit, chiar a prosperat.

Astăzi, iranienii simțesc cine sunt

este la fel de puternic ca atunci când a început povestea lor.

Sunt singurii oameni din Orientul Mijlociu

pentru a-și păstra identitatea și limba

în ciuda valurilor de invazie și revoluție.

Dacă te uiți la oamenii din Africa de Nord,

vorbeau latină, acum vorbesc araba.

Dacă te uiți la sirieni, ei vorbeau greacă,

acum vorbesc araba.

La fel și egiptenii.

Persii sunt cei care și-au păstrat limba,

și, apropo, numai perșii.

Există ceva special acolo.

Lucru special care a permis limba și cultura persană

a supraviețui a fost, remarcabil, această carte.

Se numește Shahnameh ...

..o colecție de povești despre regii pre-islamici ai Iranului.

Personajele sunt parte mitice și parțial istorice

iar cartea povestește despre faptele lor eroice

împotriva forțelor divine și umane.

Este o redare poetică a acestor povești supranaturale,

povești istorice, romanțe.

Este într-adevăr un manual de povești cel mai mare, crescut.

Shahnameh este sufletul Iranului.

Este esența absolută de a fi iranian.

Este o capodoperă a persanului

literatura și istoria și limba.

Și, pentru majoritatea iranienilor, cu siguranță pentru mine,

este ca o Biblie.

Deși a fost scris în secolul al X-lea,

personajele și poveștile sunt și astăzi mult iubite

deoarece oferă o legătură între prezent

și 3.000 de ani de cultură persană.

Îmi încep călătoria aici, în Teheran

pentru că vreau să obțin un gust al acestei cărți magice.

Sunt într-o casă de ceai din sudul Teheranului, unde există o carte de povești vechi de 1.000 de ani

urmează să prindă viață pe scenă.

Shahnameh, cartea persană a regilor,

este parte mit, istorie parte epică

iar iranienii nu pot obține suficient de mult din aventurile sale.

Este central pentru sentimentul lor de identitate.

Dacă doriți să înțelegeți povestea perșilor,

trebuie să vă scufundați în Shahnameh.

Spectacolul urmează să înceapă.

VORBEȘTE ÎN FARSI

Poveștile din Shahnameh sunt redate de povestitori

în teatre și case de ceai din tot Iranul.

Iar omul care a scris-o ar fi fost uimit

să învețe opera vieții sale ar fi totuși interpretată și citită

1.000 de ani mai târziu.

I se spunea Abul-Qasem Ferdowsi.

Transmise de la o generație la alta,

cartea sa epică a devenit mitul național al Iranului.

Ferdowsi a avut nevoie de 30 de ani să scrie Shahnameh,

dar puterea sa de povestire a durat 1.000

și a călătorit mult dincolo de granițele Persiei.

Sunt de moștenire din India de Nord cu un nume persan, Samira,

și a fost crescut vorbind Urdu, o limbă strâns legată de Farsi.

Și în benzile desenate din India am citit ca un copil,

existau toate aceste povești despre persani ca cuceritori,

ca aducători de cultură, ca refugiați religioși.

Vreau să aflu cum au protejat poveștile lui Ferdowsi limba persană

și cultura din încercările repetate de a le distruge.

Dar, mai întâi, voi explora civilizațiile fabuloase

care a apărut în această regiune ...

..si afla cum s-a nascut Imperiul Persan.

Povestea noastră începe acum peste 3.000 de ani ...

..cu unele instalatii antice.

Acesta este sfârșitul unui qanat,

un tunel subacvatic care a fost săpat pentru a scădea apa

prin forța gravitației din munți

chiar aici, acolo unde oamenii aveau nevoie de ea pentru a bea și a iriga câmpurile lor.

Și este încă rece, când îl atingi.

Qanats au făcut viața posibilă.

Au făcut fertile peisajele sterile.

Au permis oamenilor să-și pună rădăcinile ...

..pentru a începe să faci artă ...

.. realizarea obiectelor frumoase, cum ar fi acest cap de topor ornamental ...

.. împodobit cu figurile minuscule ale doi luptători.

Sau această figurină a unui războinic misterios, bogat, îmbrăcat în piele de șarpe.

Arheologii l-au poreclit Scarface.

Dar abilitățile acestor oameni timpurii

a depășit cu mult abilitatea de a modela bronzul și aurul.

Au făcut și monumente extraordinare ...

..asa.

Am venit să explorez zigguratul Chogha Zanbil

în deșertul sud-vest al Iranului.

Oamenii care au construit-o se numeau Elamiții

și au acordat o mare importanță spirituală munților.

Acolo unde nu existau munți, își construiau propriul.

Aceasta a fost construită acum peste 3.000 de ani.

Acest loc este un mister atât de frumos , o relicvă a unei lumi pierdute.

Și încerc să mi -l imaginez așa cum a fost,

plină de temple la mulți zei și zeițe Elamite,

și cărămida arsă cu aur și argint,

o declarație de putere a regelui său.

Timpul, vântul și soarele au afectat,

dar templul a fost cândva plin de obiecte și statui frumoase

devotat zeilor Elamite.

Taurul a fost central pentru cultura Elamitei.

În miturile timpurii ale creației iraniene, acesta a fost primul animal din lume.

Elamiții se închinau unui zeu taur numit Inshushinak.

Iar regii lor au construit astfel de ziggurati pentru a se închina lui.

În umbra ei,

arheologii au găsit acest pandantiv albastru, cuarț

lustruit și gravat cu două figuri Elamite.

Aceasta este o piesă unică cu adevărat remarcabilă și absolută

de prelucrare a pietrei pentru că înfățișează o imagine a regelui

și apoi fiica lui, și mai rar vedem femei venind în prim plan,

desigur, în surse Elamite, din păcate.

Deci, aici avem unul. Și este numită și Bar-Uli.

Și acolo este ea, stând în diminutivitate.

Este descrisă la o scară mult mai mică în fața tatălui ei.

Dar faptul că este acolo deloc, prezența ei este într-adevăr destul

remarcabil într-o epocă, într-adevăr, unde femeile pur și simplu sunt ocolite

în evidența regală.

Știm despre foarte, foarte puține regine sau prințese Elamite.

Arheologii au făcut și alte descoperiri,

ducându-ne și mai aproape de oamenii care s-au închinat odată aici.

Această amprentă are peste 3.000 de ani.

Este tentant să crezi că aparține lui Bar-Uli,

fiica regelui Șilhak-Inshushinak,

care i-a dat pandantivul.

Poate că a venit aici cu tatăl ei să se închine,

pentru a urmări sacrificiile sângeroase efectuate de preoți

pentru a-i mulțumi pe zeii Elamite.

Dar Chogha Zanbil este mult mai mult decât un templu.

Este o carte concepută pentru a fi citită de generațiile viitoare.

Aceasta este scrierea Elamitilor numită cuneiformă.

Există mii de cărămizi gravate.

Doar nimeni nu știa ce a însemnat scrisul până în secolul al XIX-lea

când arheologii și-au deblocat secretele.

Inscripțiile Chogha Zanbil sunt foarte repetitive

din multe puncte de vedere,

dar sunt importante pentru că ceea ce fac este destul

ștampila literal autoritatea regelui asupra clădirii în sine.

Deci, fiecare cărămidă spune în esență:

„Eu sunt regele Elamului, regele regilor”.

Zigguratul din Chogha Zanbil este mărturia sofisticării

a civilizației Elamite,

o civilizație care nu era numai alfabetizată,

dar a dat naștere la una dintre primele culturi urbane din lume.

Acum călătoresc câțiva kilometri nord de Chogha Zanbil

pentru a explora ce rămâne din capitala Elamitei ...

..Susa.

Dacă doriți să înțelegeți complexitățile culturii persane,

atunci nu puteai veni într- un loc mai bun decât Susa.

Sunt cu adevărat conștient de zumzetul orașului modern Shush

in fundal. Și ruinele acestui oraș Elamite

arheologii sunt cunoscuți ca orașul 15

pentru că sunt cele mai timpurii

15 seturi distinctive de epoci și ruine de pe acest site,

datând din cel puțin 1.500 î.Hr.

Săpăturile au început pentru prima dată aici în secolul al XIX-lea.

Printre descoperiri, acest bronz al doi închinători Elamite.

În mâna stângă, femeia înfundă o pasăre,

a căror semnificație ne este necunoscută.

Este incredibil cât de bogat este pământul de aici

cu aceste piese de cultură Elamite.

Așa că, doar culcat pe pământ, am observat lucruri și le-am ridicat

ca această bucată de ceramică albastră, vitrată

care are această culoare uimitoare.

Și apoi aceasta, puteți vedea canelurile în ea.

Și ghidul ni s-a spus că este capacul unui borcan de depozitare

asta ar fi conținut ceva de genul orezului.

Poveștile despre bogăția lui Susa s-au răspândit în întreaga lume antică

și curând dușmanii ei au început să se încercuiască.

La nord, Medianii,

iar la est, perșii de război, conduși de regele Chir.

Acest relief glazurat arată un războinic persan gata de luptă.

În timpul secolului al VII-lea î.Hr., regele Cyrus a condus

armata sa puternică pentru a răsturna mai întâi pe medieni,

și apoi elamiții, după ce le-a capturat capitala.

Odată cu înfrângerile ambelor regate, Cyrus a devenit Chirul cel Mare

iar urmașii săi au construit aici o nouă capitală la Susa.

Elamiții erau acum supuși ai unui nou imperiu,

Imperiul Persan.

Secolele au fost nelegiuite de ceea ce a fost Cyrus

și succesorii săi construiți aici.

Susa a dispărut în cele din urmă în nisipurile timpului

până când a reapărut după arheologi

a început să sape aici în 1850.

Ceea ce au descoperit aici a fost vast.

Vreau să vă fac o idee despre cât de vastă

acele clădiri erau.

Știu ce gândești.

Această clădire arată remarcabil de bine conservată.

Este o cetate?

Este un palat?

Acesta este Chateau de Suse.

Castelul a fost construit în anii 1890

la ordinul unui arheolog francez,

Jean-Marie Jacques de Morgan.

Morgan avea undeva sigur pentru echipa sa de săpături

și descoperirile lor în timp ce lucrau pe site-ul Susa.

S-a gândit ce ar putea fi mai sigur decât un castel francez?

Și a decis să folosească cărămizile antice de aici

la Susa și de la ziggurat la Chogha Zanbil

pentru a construi acest loc

de la 15 clădiri diferite până la 3.000 de ani.

Și, după ce știi, începi să- l vezi peste tot, ca acesta.

Acestea sunt bucăți de ceramică vitrală probabil dintr-un templu sau un palat.

Nu sunt doar cărămizi vitrate.

Dacă te uiți cu atenție, mulți poartă limba cuneiformei.

Din capitala Elamitei Susa,

la orașul construit de Cyrus pentru a-l înlocui,

chiar până în perioada islamică timpurie,

această singură clădire conține întinderea istoriei antice persane.

Cărămizile au sfârșit în acest pastiche

a unei cetăți medievale franceze,

un simbol potrivit pentru arheologii din epoca colonială

s-au văzut ca protectorii superiori ai civilizației,

în timp ce desecrează situri antice precum Susa.

Așadar, dacă puteți, lăsați deoparte vandalismul arheologic

pentru o clipă, imaginați - vă palatele și templele

odată construită din această cantitate enormă de cărămizi.

Ar fi arătat cu adevărat monumental.

Susa a fost cândva una dintre cele mai mari orașe capitale ale Imperiului Persan .

După Susa,

Chirus cel Mare a cucerit orașul Babilon în 539 î.Hr.

Și știm asta din cauza a ceea ce au găsit arheologii acolo,

primul exemplu din lume de spin politic.

Acesta este cunoscut sub numele de Cyrus Cylinder și este o copie exactă,

dar originalul este păstrat în Muzeul Britanic.

Și, aici, înscris în toate aceste linii minuscule de cuneiforme,

este o propagandă,

un fel de trofeu compact, care descrie modul în care Cyrus

și-a biruit dușmanii, nu prin violență, ci prin arătare

toleranță față de oameni și zeii lor.

„Vasta mea armată a pornit în Babilon în pace.

„Nu am permis nimănui să sperie oamenii

"și a căutat bunăstarea Babilonului ...

„.. și toate locurile sale sacre”.

Deci, acesta este foarte clar un spin persan.

A fost o cucerire,

dar prezentat foarte mult ca o eliberare a popoarelor.

Și a ajuns să afecteze modul în care, de generații,

L-am privit pe Cyrus cel Mare.

Am cumpărat absolut campania lui de propagandă.

Cilindrul Cyrus este unul dintre primele exemple din lume

de propagandă, dar politica de toleranță a lui Cyrus a avut un impact

pe diferite populații religioase -

unul în special, evreii.

Evreii care au fost aduși în Babilon de către regele babilonian anterior

li s-a permis să se întoarcă în patrie.

Deci, Cyrus se bucură de o poziție deosebit de importantă,

atât pentru noi iranienii , cât și pentru creștini

și, de asemenea, poporul evreu.

Susa este unul dintre cele mai vechi orașe din lume.

Oamenii trăiesc aici de peste 6.000 de ani.

Și nu a fost doar casa marilor regi ai Persiei,

ci la unul dintre cei mai mari eroi ai Bibliei .

Nu departe de castel se poate găsi această structură neobișnuită.

Este sau se crede că este mormântul lui Daniel,

renumit pentru șederea sa în tărâmul leului în Vechiul Testament.

Evreii și musulmanii îl onorează pe Daniel ca pe un om virtuos

care și-a menținut convingerile religioase pe tot parcursul

anii lungi de exil din Babilon,

trăind să vadă eliberarea pe care Cyrus a promis-o pe cilindrul său.

În copilărie, una dintre poveștile mele preferate din Biblie

a fost cel al lui Daniel în poarta leului.

Și aici în Susa este locul unde a murit.

Și acesta este mormântul lui.

Și este incredibil să descoperi asta.

Acest loc a devenit un loc de pelerinaj pentru musulmani,

pentru creștini și pentru evrei.

Și, după ce au fost eliberați de Chir, mulți evrei au ales să rămână

și sunt și astăzi aici.

Poate veni o surpriză să afli că cea mai mare comunitate de evrei

în Orientul Mijlociu în afara Israelului este aici în Iran.

Deci, ce s-a întâmplat cu Cipru și cu acest prim Imperiu Persan?

Pentru a afla, voi parcurge multe mile est

în deșerturile Iranului central până la Pasargaede.

Pasargaede a fost locul unde Cyrus și-a făcut capitala.

Acum tot ce supraviețuiește este mormântul său, remarcabil de modest pentru fondator

a ceea ce era cel mai mare imperiu pe care îl văzuse vreodată lumea.

Imperiul persan, la înălțimea sa, se întindea de la

Grecia spre Indus,

de la Occis până la ceea ce am cunoaște acum ca Libia.

Adică, acest lucru este vast în lumea antică.

Vizitatorii iranieni se adună aici, în special în perioada sărbătorilor,

să vezi mormântul regelui, care nu numai că a întemeiat Imperiul Persan,

dar simțul identității naționale a oamenilor .

Mormântul lui Cyrus se afla în centrul unei grădini imense, formale, cu ziduri

cunoscut în persană drept pardis, din care obținem cuvântul paradis.

Și, deși acum este greu de imaginat,

aceasta a fost cândva înconjurată de verdeață luxuriantă și ape curgătoare -

o declarație a puterii civilizatoare a lui Cyrus

împotriva deșertului sălbatic de dincolo.

Poate fi găsit un indiciu despre cum arăta cândva marea grădină a lui Cyrus

în designul familiar al covoarelor persane de astăzi.

Multe se bazează pe amenajarea grădinii sale.

Imaginează-ți mormântul lui Cyrus în centru,

înconjurat de statui de păsări și fiare fantastice.

Qanats a furnizat apă pentru iazuri, flori și copaci,

care oferea umbră în zilele călduroase, de vară.

Grădinile lui au pierit de mult.

Dar Cyrus a încercat să-și asigure moștenirea familiei sale.

El a sculptat o inscripție simplă

în trei forme diferite de cuneiforme ...

..Elamite, babiloniene și un scenariu nou

numit după această nouă dinastie persană ...

..Achaemenidele.

Cuvintele sunt foarte simple.

„Eu, Cyrus King, un Achaemenid”.

Aceasta a fost o declarație conform căreia vastul nou imperiu al lui Chirus cel Mare

era sub stăpânirea Achaemenidelor ...

..o dinastie regală persană.

S-ar putea ca Chirus cel Mare să fi falsificat primul imperiu persan,

dar, în 515 î.Hr., a fost succesorul său, Darius I,

cine a construit bijuteria în coroana sa ...

.. legendarul oraș Persepolis.

Darius a fost cel mai mare arhitect regal al dinastiei sale.

Chiar și în starea sa ruină,

porțile impozante,

coloane monumentale și reliefuri rafinate

nu vă lăsa fără îndoială despre mesajul pe care Darius a vrut să-l proiecteze.

Imperiul său a prezentat o nouă ordine mondială.

Darius a fost faimos și pentru mai multe premise.

A săpat primul canal Suez,

a introdus măsuri și măsuri standardizate ,

și monede, de asemenea.

A fost acest geniu administrativ

asta i-a câștigat titlul de Darius cel Mare.

Arheologii au găsit tablete aici la Persepolis,

care prezintă o înregistrare atentă și ratele de schimb

pentru plăți în natură.

Pentru subiecții săi care au admirat acest fler administrativ,

Împăratul lor era cunoscut ca Darius negustorul.

Darius nu s- a deranjat să fortifice Persepolisul.

Nu avea nevoie.

Toți dușmanii lui fuseseră înfrânți.

Iată dușmanii pe care i- a depășit dinastia,

toate supuse regelui persan.

Un veritabil punct al Persepolis este această friză magnifică

care arată 23 de popoare supuse ale Imperiului Persan

făcând coadă să-și aducă tributele regelui.

În detalii incredibile pe fețele și costumele lor,

puteți vedea că vin de pretutindeni,

din sud-estul Europei, până aici,

aceste cinci provin din Sind în India, Pakistanul modern,

aducând praf de aur și mirodenii și topoare de luptă.

Și pe acolo, sunt figuri din Nubia,

aducând colți de elefant și o girafă.

Persepolis a fost o capodoperă a arhitecturii imperiale.

Și s-ar putea presupune că Darius a exploatat o vastă armată de sclavi

pentru a-l construi.

Arheologii au făcut însă o descoperire surprinzătoare.

Erau mulți oameni care lucrau la Persepolis.

Avem, de asemenea, tablete de la Persepolis care dezvăluie multe lucruri interesante

informatii despre lucratorii -

salariile, cum au fost plătite în natură.

Și, de asemenea, femeile au lucrat la Persepolis.

Știm că, de exemplu, femeile supravegheau unele anume

părți ale structurii.

Și, într-un caz, o femeie naște gemeni și ea primește

o indemnizație specială pentru maternitate.

Și, deci, totul este foarte interesant

cum a produs acest palat enorm.

Intrarea impunătoare în Persepolis este locul unde regele Xerxes,

Succesorul lui Darius,

a înscris un mesaj care lăsa fără îndoială orice vizitator

despre puterea și ambiția imperiului său.

Se citește: „Eu sunt Xerxes Marele Rege,

"Regele regilor,

"Regele pământurilor multor oameni,

„Regele acestui mare Pământ, departe și lat”.

Xerxes I-am numit asta Poarta tuturor națiunilor.

Și, pentru oricine ajunge la Persepolis, există un sens real

a întregii lumi care trece pe aici,

din figurile clar asiriene care păzeau fiecare parte a porții,

la coloanele clasice pe care le-ai putea recunoaște,

la graffiti de pe pereți

de la călătorii care vin aici din India,

oameni din Imperiul Britanic, din America, din Europa.

Toți acești călători care au venit aici

din secolul al XIX-lea,

pentru ei, Persepolis trebuie să fi fost prima lor poartă

să înțelegem Persia.

Nu a fost doar arhitectura care proiectată

Bogăția și cultura ahemenidă.

Aceste obiecte frumoase, decorative , din aur solid

au 2.500 de ani.

Acesta este vârful sofisticării.

Avem obiecte de vase de băut din aur,

cred ca un ulcior de sangrie, presupun,

în care turnați vinul direct în gură.

Și avem cupe care stau absolut perfect în echilibru

în palma mâinii, în ... urmărite în aur și argint.

Avem bijuterii pe bijuterii dintre cele mai semiprețioase pietre

că Persia s-ar putea îngrămădi.

Poveștile bogăției nespuse ale orașului au crescut în povestirea lor.

Și, curând, Persepolis a devenit un obiect al dorinței grecești.

Decizia de a nu-l fortifica pe Persepolis s-a dovedit a fi desfăcută.

Marcajele albe de pe acest stâlp sunt un indiciu al ceea ce s-a întâmplat în continuare.

Când calcarul este supus unei călduri intense, devine alb.

În 330 î.Hr., macedonienii, conduși de Alexandru cel Mare,

a invadat Persia și a ars Persepolis la pământ.

De ce a distrus Alexandru Persepolis?

Nu era vorba despre avere.

Trezorierul îi oferise bogățiile orașului

iar Alexandru a petrecut două luni jefuindu-i.

A ars Persepolisul la pământ pentru că era un altar

și orașul mamă al culturii persane.

Alexandru a vrut să elimine rezistența și identitatea persană

odată pentru totdeauna.

Odată cu distrugerea Persepolisului,

era ca și cum Alexandru ar fi vrut să șteargă complet memoria

al lui Darius și al regilor care au trăit cândva aici.

Și a reușit.

Au dispărut în întregime din istorie.

Secole mai târziu, când vizitatorii au rătăcit ruinele

și a întâlnit statui de fiare ciudate, fantastice,

și-au închipuit că regii mitici, nu Achaemenidele,

stăpânise Imperiul Persan.

Până în secolul X, Abul-Qasem Ferdowsi,

povestitorul principal pe care l-am cunoscut în Teheran,

a colectat poveștile acestor regi de basm

și pune-le într- o carte numită Shahnameh.

Versiunea mitică a istoriei Persiei a lui Ferdowsi

nu creditează Darius pentru construirea Persepolisului,

dar acest rege evlavios l-a numit Jamshid.

Deci, cine este Jamshid?

VORBEȘTE ÎN LIMBA PROPRIE

Potrivit lui Shahnameh,

Jamshid este responsabil pentru crearea Nowruz,

Anul Nou unic persan sărbătorit până astăzi

pentru a marca începutul primăverii la sfârșitul lunii martie.

Există chiar o teorie că Persepolis a fost construită

să sărbătorească acest festival anual.

În tot Iranul, familiile au stabilit un tabel ca acesta

plin de șapte simboluri de prosperitate și reînnoire,

inclusiv fructe, bani și, bine,

vinul a fost înlocuit cu oțet de la cucerirea islamică,

dar Nowruz este moștenirea de durată a lui Jamshid .

Jamshid a fost unul dintre primii regi mitici din Shahnameh.

El a fost responsabil pentru multe invenții miraculoase,

inclusiv Anul Nou și a putut să facă acest lucru, ne spune Ferdowsi,

pentru că era posedat de o calitate specială numită farr.

Farr ar putea fi descris ca o lumină.

Este dat de Dumnezeu.

Vine de sus.

Radianța curge de la conducător.

Asta este o metaforă, de fapt nu s-a întâmplat.

Dar când îl vezi în artele vizuale,

este adesea arătat sub formă de halo.

Și înțelegem asta,

avem un halo în jurul figurilor sacre din creștinism.

Până de curând, acest simbol la Persepolis, un om înaripat,

se credea a fi o reprezentare a zeității închinate

de Achaemenids, Zeul Zoroastrian, Ahura Mazda,

Domnul Înțelept, Domnul Înțelepciunii.

Savanții cred acum că această cifră ar putea fi de fapt un aspect vizual

reprezentarea cărnii farr, farr.

Dar această definiție a regatului,

un rege care guvernează cu binecuvântarea lui Dumnezeu , este de două ori.

Regele cu reguli de bine,

dar regele care pierde Farr stăpânește prost și poate fi pe bună dreptate deposedat.

Când Jamshid a devenit arogant și a început să se prezinte

el însuși ca putere supremă, Dumnezeu într-un fel ...

.. a fost pedepsit și a fost pedepsit în felul în care

gloria sau farr-a zburat departe de el în formă de pasăre.

Și asta spune ceva, cred eu, despre modul persan

de gândire la istorie.

Se schimbă mereu. Este întotdeauna ciclic.

Există ascensiune și cădere, există ascensiune și cădere.

Ar fi aproape 2.000 de ani

înainte ca arheologii să săpeze Persepolis.

După descifrarea limbajului cuneiform,

Darius și Achaemenids

au fost readuse la locul lor de drept în istorie.

La doar câțiva kilometri distanță, există un alt site care spune un similar

poveste, dar cu o răsucire surpriză.

Această necropolă a fost unde

patru regi acemeni

au fost aduși pentru înmormântare.

Mormintele lor uriașe sunt tăiate în fața stâncii.

Acesta este mormântul lui Darius ...

.. regele care a construit Persepolis.

Mâna lui Darius este ridicată în recunoașterea propriului său imperial

Farr care se ridică înaintea lui.

Inscripția citește,

„Dacă acum vă întrebați în ce țări a deținut regele Darius,

„uită-te la sculpturi și vei ști”.

Dacă le numeri, sunt 26 de bărbați.

Dar, ca la Persepolis,

evenimentele originale afișate aici au fost uitate

și înlocuit cu povești din Shahnameh.

Încă o dată, istoria reală a fost înlocuită de mitologie

prin amabilitatea lui Ferdowsi și a lui Shahnameh.

În modul în care Persepolis a fost fondat de fapt de Darius,

dar atribuit regelui Jamshid,

așa că acest loc de înmormântare a fost creditat unui alt erou fantezist.

Cioplirea lui se găsește chiar sub mormântul lui Darius.

El se numește Rostam.

Acesta este Rostam acolo, pe cal, în dreapta,

un războinic, un erou cu o putere incredibilă,

un fel de Hercule persan.

Cu marele său cal, Rakhsh,

Rostam face ravagii prin prima jumătate a Shahnamehului,

învingând dragonii, demonii și toți dușmanii Iranului.

Poate că nu are prea mult în sus, dar are o mulțime de mușchi.

Te poți baza cu adevărat pe el,

astfel, el devine un fel de piatră de temelie pentru Shahnameh.

Și motivul pentru care poate face asta este că pur și simplu nu moare.

Deci, cel mai rău dușman al său este White Div-e,

esența incandescentă absolută a răului.

Uciderea Div-ului Alb este uciderea răului în noi toți.

Este o victorie morală simplă .

Mulți iranieni cunosc acest site drept Naqsh-e Rostam,

locul Rostamului.

Cu vrăjmașii potriviți îngenuncheați înaintea calului său puternic,

această figură arată în fiecare centimetru ca eroul mitic al vechiului.

Este ușor de văzut de ce oamenii au ajuns să creadă aceste sculpturi înfățișate

exploatările lui Rostam, dar niciunul nu îl reprezintă deloc.

De fapt, acestea datează de la 500 de ani de la distrugerea lui Alexandru cel Mare

Persepolis și Imperiul Achaemenid.

Deci, dacă această cifră nu este Rostam, cine este el?

El este de fapt un alt rege persan real , Shapur I.

Iar povestea lui se regăsește în paginile de închidere

din Shahnameh.

Prima jumătate a cărții este un fel de prefață mitică,

unde dinastiile precum Achaemenidele și Parthienii,

care i-a urmat, sunt lăsați în mare parte.

Este doar spre sfârșit unde întâlnim istoria reală

și regi adevărați precum Shapur I,

care provine dintr-o dinastie persană de conducători numiți sasanieni.

Deci, acesta este următorul gen de dinastie iraniană indigenă,

ceea ce Ferdowsi vede clar ca un lucru bun,

pentru că sunt cu adevărat iranieni la îndemână.

Deci, Ferdowsi învârte acest web cu adevărat interesant de povești

în jurul figurilor istorice ale acestor regi sasanieni.

Așadar, acum mitul și legenda oferă în sfârșit cale istoriei propriu-zise.

Mă îndrept spre Munții Zagros , în sud-vestul Iranului,

pentru a afla mai multe despre sasanieni.

Este o oră de urcare.

Dar ceea ce este ascuns acolo, mi s-a spus, este imposibil.

Si e.

Înălțime de șapte metri, cizelată dintr-un singur stalagmit

acesta este același rege care a fost sculptat în fața stâncii

Am văzut mai devreme.

El a fost încoronat în anul 240 d.Hr.,

Shapur I.

Arată ca un Dumnezeu, nu-i așa, cu coroana lui, cu încuietorii curgătoare?

Puteți vedea brațul acela puternic pe centura lui de armă,

privind cu ochii în peisaj.

Dar acesta nu este Dumnezeu.

Shapur I face o declarație și își expune dinastia sașaniană

să stăpânească Persia în secolele următoare.

În Shahnameh, Ferdowsi vorbește despre el ca acest mare rege.

El este chiar întruchiparea lui Farr,

dreptul divin la guvernare numit de Dumnezeu.

Ca și elevul unui ochi,

Shapur stă la gura peșterii,

căutând să-și treacă imperiul ...

.. posteritatea hotărâtă nu va uita niciodată ce a obținut.

Shapur a condus timp de peste 30 de ani.

El a construit multe orașe în timpul domniei sale,

dar poate cel mai remarcabil a fost orașul pe care l-a numit după el însuși ...

..Bishapur.

Spre deosebire de Persepolis, foarte puțin a fost săpat.

Dar aceste coloane comemorative singulare atestă ceea ce a fost odată aici.

Scrisă în scenă sasaniană este declarația

din noul oraș Shapur.

Sub Sasanieni, Zoroastrianismul a devenit religia oficială a Iranului.

Deasupra pământului, rămășițele zdrobitoare ale unui templu de foc

unde o flacără veșnică a ars odată.

Dar sub pământ se poate găsi un templu de alt tip.

Cel mai interesant aspect al acestui templu subteran

sunt cele patru coridoare care circulă până la capăt,

cu aceste canale în mod clar pentru apa care curge.

Și există o legătură directă cu râul,

motiv pentru care acest site este considerat a fi sacru

către zeița apei Anahita.

Această placă de aur auriu surprinde absolut măreția

de măiestrie sasaniană.

Este zeița Anahita, înotată înconjurată de însoțitori de sex masculin,

îmbrăcată în bijuterii ornamentate, cu părul răsucit în împletituri

și cu șoldurile ei umflate foarte mult un simbol al fertilității.

Este o privire către o Persie străveche, unde femeile erau închinate.

Chiar și în starea sa ruinoasă, puteți simți ambiția boltitoare,

încrederea neclintită a lui Shapur.

Dar cea mai mare realizare a lui nu a fost construirea de orașe.

Acesta a fost acesta.

Înregistrat în piatră într-o defileu din apropiere,

saga epică a triumfurilor lui Shapur asupra Romei.

În acest relief remarcabil,

îi puteți vedea victoriile împotriva a trei împărați romani.

În primul rând, el călcă pe trupul lui Gordian aici.

Mai ia un armistițiu de la Filip Arabul.

Și, în urmă, îl ia pe împăratul Valerian prizonier.

Și, ca și cum ar adăuga insultă la vătămare, mai presus de toate,

un heruvim roman înmânându- i simbolul victoriei.

Dar, spre deosebire de Gordian, Valerian a fost luat în viață.

Potrivit lui Shahnameh, acest lucru s-a întâmplat cu Valerian.

„Shapur a aplatizat pavilionul împăratului rău.

„Oamenii săi au dat foc pe toate părțile de-a lungul taberei romane

„și cerul părea să coboare pe Pământ.

"I-au împărțit urechile cu un cuțit și au plictisit o gaură prin nas,

„în care au pus o bucată de lemn

„de felul în care este condusă o cămilă”.

Dar aceasta este Ferdowsi care se uită la istoria reală.

Este adevărat că Valerian a fost luat prizonier

și adus aici la Bishapur.

Dar, după aceea, ei bine, au apărut istorici romani

cu o varietate de rezultate cenușii, inclusiv posibilitatea

că era zgâriat în viață și pielea umplută cu paie.

Dar pare mai probabil că a fost tratat bine de Shapur.

Totuși, Valerian nu s-a întors niciodată la Roma.

După capturarea sa, legionarii lui Valerian au fost curând puși la treabă

construind noul oraș al lui Shapur.

Când Bishapur a fost săpat în secolul al XIX-lea,

camerele supraviețuitoare ale orașului au fost găsite decorate în mozaicuri,

ca acestea, în stil roman.

Și când nu făceau mozaicuri, legionarii au fost creați

pentru a îmbunătăți drumurile, barajele și construirea de poduri ca acesta

400 de mile spre nord.

Un testament al ingineriei romane,

o mare parte din pod rămâne încă,

prăbușirea sa arcuie un magnet pentru localnici

care stau pe marginea râului pentru a se relaxa și a se bucura de serile calde de vară.

Acesta este unul dintre acele locuri în care mă simt cu adevărat Persia,

vechi și modern, se întâlnesc.

Familiile iraniene să facă picnic, să călărească, să meargă cu viteza

în râu împotriva ruinelor podului lui Valerian.

Mulți regi l-au urmat pe Shapur

iar aceste reliefuri de stâncă din apropiere îi înfățișează pe urmașii lui.

Știu ce gândești.

Toate arată remarcabil de asemănătoare.

De la sculpturi din bronz, la monede, la efigii din piatră,

fiecare rege a fost înfățișat stilul Shapur,

o coroană așezată pe încuietori curgătoare.

Sasanienii erau maeștri ai marketingului ei înșiși

ca noi conducători ai Persiei.

Aveau însă dușmani.

În nord și est, căpeteniile tribale , hunii și turcii,

a început să amenințe Imperiul Sasanian persan.

Pentru a-și proteja granițele, sasanienii s-au îmbarcat

pe cel mai mare proiect de construcție al lor - un zid grozav.

De mult a dispărut, dar conturul forturilor

care au apărat-o au supraviețuit.

Stau pe ceea ce rămâne din Marele Zid al Gorganului,

unul dintre cei mai mari ziduri defensive umane construite vreodată.

Este pe granița de nord a Iranului cu ceea ce este acum Turkmenistan.

Este cu 1.000 de ani mai vechi decât Marele Zid Chinezesc.

Și, la 200 km lungime,

este mult mai lung decât orice zid construit de romani vreodată.

Construit în secolul al V-lea, zidul s- a întins odată din munți

pe granițele estice ale Persiei, până la Marea Caspică.

Cu un șanț plin de apă săpat în față,

aceasta era o cetate zidită protejată de aproape 40 de fortărețe

echipat de o garnizoană de soldați

că unii arheologi au estimat a fi în jur de 30.000 de bărbați.

Acest puternic zid traversat câmpii,

dealuri și, în anumite locuri, chei adânci.

A fost o fază extraordinară a ingineriei.

Cea mai mare parte a zidului căzuse pradă jefuitorilor de-a lungul secolelor.

Așa că aproape nu mai rămâne nimic.

Dar, dacă știi unde să cauți,

există secțiuni care au supraviețuit.

Aici, zidul traversează un râu și am ajuns să arunc o privire mai atentă

la structura originală din cărămidă

unde arheologii lucrează greu.

Mergând pe terenurile agricole deasupra,

Habar n-aveam ce voi vedea.

Acum am coborât și îmi dau seama

Am străbătut niveluri de secole în istorie,

sunt șase metri de pământ, văd acum că este acumulat

peste rămășițele a ceea ce este evident un bine construit

baraj militar și această fortificare a cărămizilor reale.

O puteți vedea întinzându-se, transformându-se în podul de acolo.

Și ar fi mers până la capăt peste acei munți.

Și doar mi se pare incredibil să cred că aceasta a fost frontiera

a Imperiului Persan, întinzându-se timp de 200 de mile est și vest.

Și tot ce a mai rămas sunt câteva fragmente tentante.

Am venit să mă întâlnesc cu arheologul Dr. Umrani pentru a afla

mai multe despre construcția sa.

VORBEȘTE ÎN LIMBA PROPRIE

Zidul Gorgan este o mărturie a abilităților de inginerie

și organizarea militară a Imperiului Sasanian.

Și, timp de 200 de ani, i-a ținut pe huni și turci la îndemână.

Dar, în cele din urmă, imperiul depindea de capacitatea regilor săi,

mai degrabă decât un zid, pentru a-l apăra.

Nicio dinastie nu putea dura pentru totdeauna.

Iar sasanienii nu făceau excepție.

Potrivit lui Ferdowsi, ultimii au fost o mulțime de regi decadenți,

ale cărui fapte crude și rele au dus la declin și cădere

a Imperiului Persan.

Scopul lui Ferdowsi în poveștile regilor sasanieni este să arate din nou

că nimic nu este veșnic în istoria Iranului,

că regii pot domni cu farr și să fie conștienți de ei înșiși și să fie conștienți

relația lor cu o putere mai mare,

dar cât de tranzitoriu poate fi.

Ultimii ani ai dinastiei sasaniene au fost marcați de ani

de război civil în care patru regi și două regine

a condus pentru cel mult câteva luni fiecare

înainte ca viața lor să se încheie în violență.

Și, când nu s-au luptat între ei, sasanienii au fost ocupați

păzindu-și granițele din nord și vest împotriva atacurilor.

Lungimea și scala pură a peretelui Gorgan demonstrează

la cât de mare a fost o amenințare.

Într-un sens, regii sasanieni aveau dreptate să construiască acest zid mare.

În marș a existat o armată tribală, nomadă .

O furtună se îndrepta în acest fel.

Dar trebuia să vină din Occident.

Construiseră această barieră în partea greșită a țării.

La începutul secolului al VII-lea,

departe în Peninsula Arabică,

un comerciant pe nume Muhammad a început să primească

ceea ce se credea a fi o serie de revelații de la Dumnezeu.

Dezvăluirile au format în cele din urmă baza Coranului

și o mișcare mică, dar radicală, s-ar ridica pentru a schimba Persia

și lumea antică.

Islamul s-a născut.

CÂND ÎN ARABIC

# Allahu Akbar

# Allahu Akbar. #

Era o idee puternică, atât de puternică încât, în câteva zeci de ani,

armatele islamice cruciate au învins decisiv

forțele imperiale sasaniene.

Invazia arabă ar fi cea mai mare amenințare

perșii se confruntaseră vreodată.

Iar povestea modului în care s- au confruntat răsună până astăzi.

Data viitoare, mă întorc să aflu

cum au cucerit arabii Persia ...

.. o cucerire care a fost mai mult decât o confruntare

între două armate puternice.

A fost o ciocnire între două culturi puternice.

Arabii au adus cu ei o nouă cultură,

o limbă nouă și o nouă religie.

Dar, în ciuda subjugării și convertirii,

Cultura persană a înflorit.

Povestea despre cum a supraviețuit Persia este unul dintre marile capitole

în istoria Iranului.