Original subtitles

cu suportul Ministerului Culturii al Federaţiei Ruse

OOO „Artlait”

Real-Dakota

prezintă

Petr Feodorov

Elizaveta Boiarskaia

Valerii Grisco Serghei Tepov

Aleksandr Samoilov Kiril Anisimov

Bătrânii au o vorbă: fiecare îşi are cântecul sau.

Acest cântec este motivul pentru care fiecare om există pe această lume.

Când eu fac anume aceea pentru ce am venit pe lumea asta,

atunci cunosc fericirea adevărată.

Am fost învăţat să-mi împart prada şi tot ce am cu altul.

Şi cu cât vei da mai mult, cu atât vei primi mai mult.

Pentru că ceea cu ce te împarţi se va întoarce la tine înzecit.

Pământurile noastre au fost invadate de oamenii albi

care iau totul şi nu se mulţumesc cu puţin: lemn, blănuri, carne, aur.

Omul alb este avar. El ia cu sila ceea ce nu poate lua prin iubire.

După care priveşte înspre cer şi vorbeşte cu Dumnezeul sau.

Posibil despre aceasta.

FUGARII

Rusia. Începutul secolului al XX-lea

a însemnat o escaladare a terorii politice împotriva regimului.

Drept răspuns guvernul a înăsprit condiţiile de detenţie

ale deţinuţilor politici din Siberia Orientală.

S-au înteţit cazurile de evadare. Deţinuţilor evadaţi li se spunea „gheboşii”

datorită sacilor cu merinde pe care îi purtau în spate.

Autorităţile emiteau certificate de căutare cu descrierea detaliată a evadatului.

De prinderea evadaţilor se ocupau „vânătorii de gheboşi”,

cazacii din satele din taiga. Aceasta ocupaţie era remunerata.

Pentru a primii banii era necesar prezentarea unei dovezi

că fugarul a fost capturat.

Dovada o reprezentau urechile tăiate ale cadavrului deţinutului.

Anul 1907.

- Kudim, ai pierdut pariul. - Te lăudai că-l nimereşti drept în ochi.

Puşca e de vină.

Ia te uita, unul încă mai mişca.

Întoarce-l cu faţa în sus.

Lasă-mă să văd.

Nu e acela pe care îl căutam.

Doamne fereşte...

- Unde e încă unul? - Pe aici pe undeva, sta pitit.

Ignat, pregăteşte urechile.

Le vom prezenta ca fiind ale celui căutat.

Fără cap urechile nu-ţi folosesc la nimic.

- Verifică-i încălţămintea. - Auzi, nepotul tău s-a cam emoţionat

îl hrănim pe degeaba.

Nu-ţi fă griji, se deprinde el.

Ăsta-i gol puşcă.

Auzi, aziatule, da o raită pe aici.

- Skandyba! Beleste-i pe ăştia trei. - S-a făcut.

Uite acolo e nenorocitul.

- Lăsaţi-l, se va zdrobi de praguri. - Fuga la cai.

Nu mai avem mult de alergat după el. Nenorocitul!

- L-aţi găsit? - Nu, ori ne-a scăpat ori s-a înecat.

- Ne întoarcem? - Nicidecum, pierdem o sută.

- Cum adică o sută? - Parcă spuneai câte zece ruble pe cap.

- Ia te uita la ei cum s-au revoltat! - Te zgârceşti?

Fii atent la mine!

Vei fi răsplătit după cum ne-am învoit.

Şi de păţit n-ai s-o păţeşti.

La sobor ni s-a spus să nu trecem de praguri.

- Scuip eu pe sobor. - Taigaua e a noastră a tuturor.

Dreptatea e de partea celui puternic.

E teritoriul căutătorilor de aur, ne omoară dacă ne băgăm.

Dacă îl prindem, vă dau, pe deasupra, câte 10 ruble fiecăruia.

- De ce e aşa de preţ? - E „politic”.

Linişteşte-te.

Vezi în cuptor ceva de mâncare.

Eşti singur aici?

Singur.

Fiu-meu a plecat după provizii. Focul s-a stins.

Dă-mi să beau.

Unde ai apă?

Aşteaptă... aşteaptă...

Rabdă... rabdă puţin.

- Am îmbătrânit... - de aceea am şi ajuns cum sunt.

Hai să te ridic.

- Nu trebuie... - îmi dau duhul...

Ţine-te taica...

Scoate-mi crucea...

După ce mor, să mă îmbraci în haine curate, cum cere datina...

Ascultă-mă atent...

Văd că eşti om bun, nu pari a fi tâlhar.

Când se va întoarce fiu-meu să-i transmiţi ce o să-ţi spun

cuvânt în cuvânt... Fartul nu a ieşit.

Demultişor nu ne-am mai văzut, Vasâli.

- Pâine şi pace ţie! - Pâinea o mănânc a mea, pentru voi nu am.

Ţi-ai crescut ochi la ceafă?

De la o verstă vă simt tutunul, „vânătorilor”!

Mi se pare că nu te bucuri întâlnind un vechi prieten.

- Cu aşa prieteni... - nici duşmani nu-ţi trebuie.

- Nu ai văzut pe nimeni pe aici? - Pe aici mulţi umbla...

Drumul e al tuturora...

- Tu să nu te oţărăşti! - Dacă eşti întrebat, răspunde.

- Marş la mă-ta să sugi tata. - Ţine-ţi în frâu coteiul.

Calmează-te.

- Văd că ai şi o muiere cu tine. - Am, dar nu e de nasul tău.

Vasâli, văd că o duci bine, în taiga... cu o muiere...

- Iar tu te ţii de vânat capete? - Bagă de seamă...

să nu devii tu însuti prada cuiva.

Umblăm cu toţii sub acelaşi cer...

- Zici că nu ai văzut pe nimeni? - Poate am văzut, dar am uitat.

Ai grijă, dacă mă minţi...

De ce-ai înmărmurit acolo?

Uite că am terminat...

Adu-mi un prosop.

Ai evadat?

Sunt om liber.

Doar Dumnezeu e liber...

Toarnă!

- La ce te uiţi aşa? - Toarnă!

- Dezleagă-mi mâinile. - Mi-au amorţit.

Să te dezleg?

Tu l-ai aranjat pe taică-meu?

Şi-a dat sufletul bătrânul.

Nu la asta m-am referit.

Era îmbrăcat în curat.

Ai fost lângă el când a murit?

Am fost.

Tu l-ai prohodit?

- Ţi-a spus ceva înainte de a muri? - Zicea de o mână, la Mormanul Vechi.

Acolo i s-a întâmplat nenorocirea.

Atât, altceva nimic?

Taică-tău a găsit aur.

- A spus că ajunge pentru toţi. - Nu mai spune!

Nu cumva i-a promis parte unui ocnaş?

Şi ce dacă mi-a promis? La ocna nu tot oameni sunt?

Oameni... oameni...

Dezleagă-mă odată, doar nu sunt un animal.

- Oamenii sunt de tot felul. - Unii mai dihai că fiarele sălbatice.

Ridică-te şi mergi cu mine.

Mişcă!

Mişcă mai repede!

Pregăteşte masa!

Încolo!

Bine a făcut bătrânul ca a acoperit cu crengi.

Mi-a vorbit mai demult despre groapa asta.

Iar eu nu l-am crezut.

Poate nici nu este nimic aici, i s-o fi năzărit bătrânului.

Vezi, ciotul cela de grinda, cred că întărea peretele.

Atunci s-a şi surpat.

Acum înţeleg de ce ţi-a promis şi ţie parte, de unul singur n-o scoţi la capăt în veci.

- Deci, te grăbeşti să ajungi acasă? - Mă grăbesc.

Trebuie să ajung la calea ferată, au să mă aştepte acolo.

Mă poţi ajuta?

- Dacă mă ajuţi să repar dărâmăturile. - Trebuie să fiu acolo peste 4 zile.

- Atunci va trebui să muncim cât patru. - Te isprăveşti?

Mă isprăvesc.

Nu eşti deprins, eşti orăşean?

Nu e departe, 2 zile de mers dacă te însoţesc.

Dacă te aventurezi de unul singur ai să te rătăceşti.

Ne-am înţeles, te conduc direct spre libertate.

Eu am drumul meu.

Ca să vezi...

Eu sunt Pavel.

Iar eu sunt Vasâli.

Te străduieşti degeaba. Nu vorbeşte, e mută.

Cum adică, muta?

Eşti muta?

Totuşi are un nume?

- Îi spun Usea. - Îmi răspunde.

- Ridică-te! - Să-l pomenim pe taică-meu.

Fie-i ţărâna uşoară.

Ai avut noroc că ai ajuns până aici, altfel erai deja mort.

Adu kvas!

De ce aş fi fost mort?

Este unul pe aici, Kudim îl cheamă,

e vânător de capete.

S-a specializat în prinderea deţinuţilor evadaţi,

doar că nu îi prea convine să-i care după sine prin taiga.

Îi prind, îi omoară, le tăie urechile, iar cadavrele le spânzura în copaci,

ca să se ştie cine le-a venit de hac.

Asta se numeşte la ei „a face şorţuri”.

Primesc bani în schimbul urechilor. Uite aşa slujba au ei.

Până acum, nimeni nu a reuşit să scape de Kudim.

- Uite aşa, cumatre... - iar tu zici...

Ţine, Kudim!

Dă-mi-o...

- La naiba... - Acum va trebui să-mi cumpăr o şapcă nouă.

- Şapca nu e cap... - Bucură-te că ai rămas viu.

Tu, tinere, n-ai să mori de moarte bună...

Să ţi se întâmple pentru prima dată când ieşi la „treaba” aşa ceva...

De ce crezi că sunt pentru prima dată?

Când eram mic am vânat mistreţi cu taică-meu.

Mistreţi bătrâni... Doar că nu reuşeşti să faci bani din ei.

N-are noroc unul sărac ca mine!

Dacă ai vânat mistreţi, atunci e cu totul altă vorbă!

E cam acelaşi lucru, doar ca plata e mai mare.

- De i-am prinde mai repede... - să ne întoarcem odată acasă.

Nu-i nimic, taigaua nu ţi-e casa, va ieşi el la luminiş.

- De-ar fi aşa... - Iarna ar fi venit singur...

am auzit vorbindu-se cum că ar fi ucis doi jandarmi.

Nu mai spune!

Spun adevărul!

Te-ai speriat?

Trebuie să dormim.

Cum ai ajuns aici, paria?

- Am trecut de praguri... - mi se părea tot timpul că mă urmăresc.

Pentru ce ai fost închis?

- De ce întrebi? - Sunt curios.

Bei puţin, zici că aur nu-ţi trebuie. Poate eşti un sfânt?

Poate...

Pe ea am luat-o de suflet, împreuna cu nevastă-mea.

Aţi luat-o de suflet?

Maică-sa a venit în părţile astea după un puşcăriaş de alde tine.

Iar pe puşcăriaşul cela la închisoare l-au ucis.

Maică-sa a devenit prostituată. Îşi lua şi fetiţa cu ea.

Şi-au bătut joc de ea, de atunci e mută.

Doar gesticulează, de vorbit, însa, nu vorbeşte.

Mănâncă, până nu s-a răcit.

Poate o poate ajuta un doctor?

- Un doctor zici? - Taigaua ni-i doctor, popa şi mormânt.

- Cu maică-sa ce s-a întâmplat? - Ce să se întâmple?

În aceeaşi toamnă au omorât-o într-o crâşmă.

Şi-a jucat jocul, târfa. I-a rămas doar o cruce amintire de la ea.

Împinge.

Încă puţin.

- Pare a fi prietenul nostru vechi... - Şi muierea e cu el.

- Stai aici. - Eu mă duc după Kudim.

Vezi asta...

Priveşte...

- Zici că spala aur? - Bine...

Are mult aur?

- Ce v-aţi pus în gând? - Să ştiţi că mie asta nu-mi place!

Nu vreau să atârn în ştreang pentru omorul unui om liber.

Linişteşte-te! Spune, Kudim.

- Dacă o facem pe gândite, în taină... - Aurul va fi al nostru.

- Faceţi cum vreţi. - Eu mă întorc acasă.

Dă-mi partea mea.

- Nu te grăbi, Ignat. - Ne va trăda, căţeaua.

Anul trecut, tot aşa s-a întors unul din taiga, după care pe Fedka cu băieţii lui

i-au tras în ţeapă în Dumbrava Stepkin.

N-o să dovedească.

Trebuie să o fixezi, altfel data viitoare se va surpa.

Ia te uita, şi fugarul e aici.

Şi e viu.

La ce te zgâieşti aşa?!

- De ce te comporţi urât cu ea? - Pentru ca să ai tu ce întreba!

Eu sunt stăpân aici, fac ce vreau, cum vreau.

Eh paria...

să pun mâna pe tot aurul, iar cu bani eşti binevenit oriunde.

Mă fac negustor, îmi construiesc o casă, îmi deschid o afacere la oraş.

Ai să-ţi bei toţi banii sau te vor ucide ortacii tăi.

Nu cumva tu vrei să-mi vii de hac?

Mulţumesc.

Eşti slab de înger că să mă înfrunţi.

Aici pot să încep o afacere mare, cu puşcăriaşi de alde tine.

Dau câte un ban pentru fiecare, lor li-e indiferent unde or să moară.

Muierea mea a gătit de minune, cu usturoi...

carnea a stricat-o...

slănină însa i-a ieşit de minune.

- Ce s-a întâmplat? - Fugarul nostru e şi el acolo.

- Am înţeles... - Noua ne-a spus că nu l-a văzut.

Acum legea e de partea noastră.

- Sfatul va fi de partea noastră. - Dar dacă refuza să ni-l dea?

Pe morţi nu-i întreabă nimeni.

- Unde e Ignat? - A plecat.

- Cum adică a plecat? - Fără cal?

Acolo unde a plecat Ignat, cal nu-ţi trebuie.

Exact.

Unde anume?

Acolo... unde a plecat.

- Gata... Am terminat treaba. - Mâine plecăm?

De ce eşti aşa de grăbit?

Poate te răzgândeşti, în doi ne-ar fi mai uşor.

- Nu, am avut o înţelegere. - Eu plec.

Fă cum ştii.

- Pe cine pândeşti? - Ai văzut pe cineva?

- Aici poţi să nu vezi penimeni... - Îi simt!

Am să verific.

Auzi, paria...

toarnă-mi o cană cu apă.

Dă-mi frânghia!

Mişcă!

Ascultă ce-o să-ţi spun...

am să trec râul pe malul celălalt. Am să le fur caii.

Fără cai îi paşte moartea! Vor pleca de bună voie.

Dacă nu mă întorc până la răsăritul soarelui,

ia aurul şi mergi în sat la frate-meu.

Ia-l şi pe asta cu tine, poţi să primeşti bani pe el.

Doamne ajută!

Au plecat, căţelele.

- Ar trebui să răscolim totul aici. - Vom găsi doar păduchi.

După el!

- Aşteaptă puţin! - Vom merge prin mlaştină?

Alt drum nu este?

Nu trage, prostule.

Sunt gaze de mlaştină.

Aziatule, verifica ce e acolo.

- Pe aici nu putem trece. - E mlaştina.

Muierea ştie o cărare, iar noi o să ne prăpădim aici.

Trebuie să înconjuram. O să davedim.

Ce zici, Kudim?

Să ne grăbim.

Îţi mulţumesc.

Dacă nu erai tu, aici îmi găseam moartea.

Ăştia sunt draci şi zgribturoaice.

- Ai găsit ceva? - Au trecut pe aici spre Ubia Neagră.

Stinge ţigara şi aprinde focul.

Cumatre, ştii că eşti un mâncăcios!

Uite ce burtoi ai.

De trei zile doar pâine şi slănină mâncam.

Poţi să-ţi dai şi duhul aşa.

Când îl vom prinde, fiţi atenţi cu muierea, ne va prinde bine.

Îţi va prinde bine ţie, eu am familie, şase guri hrănesc, respect toate poruncile.

Dacă nu vrei noi o împărţim la trei.

- Unde a dispărut aziatul? - A fugit, nemernicul!

N-a fugit el nicăieri, ştie ce face.

E un câine devotat.

L-au omorât.

Să-l ierte Dumnezeu.

- Ei să-l fi ucis? - Altcineva nu are cum să fie.

Ai grijă de cal.

Dii!

Cum procedăm acum?

Ce?

Mă laşi să plec?

În care parte trebuie să merg?

Ce?

Să merg după soare?

Nu te înţeleg.

Hai cu mine. Nu ai ce face aici.

Priveşte împrejurul tău, trăieşti printre animale.

Asta nu e viaţa.

Mai rău că la ocnă.

Chiar dacă nu eşti încătuşata în lanţuri.

Ce e?

Ce s-a întâmplat? Ai pierdut-o?

Am înţeles, ai pierdut-o.

Unde vrei să mergi? Nu te poţi întoarce.

Nu te înţeleg deloc.

Sunteţi toţi obraznici pe aici.

Mă isprăvesc eu şi singur.

Pe unde a călcat toiagul, pe acolo a călcat şi călătorul.

Nu demult au plecat de aici.

De aici şi până în sat e o aruncătură de băţ. Nu-i vom ajunge din urmă.

Nu înţeleg un lucru...

Au mers tot timpul în direcţia către sat...

- Satul e acolo. - Şi ce?

- Iar urmele duc în direcţia ceea. - Iată cum... Merg spre Râuleţul de Piatră?

- Pe acolo nu putem trece cu caii. - Nu-ţi fă griji. Nu vor trece de pietre.

Să mergem.

Iar tu ia desaga şi urmează-ne.

Ducă-se totul naibii... Mă mulţumesc cu aurul,

am să deschid o prăvălie şi am să trăiesc ca oamenii.

Linişte!

Poate a fost vreun animal?

- Priviţi! - Uite-l, câinele!

- Opreşte-te, Kudim. Să-mi trag sufletul. - Mai puţin să haleşti.

Ai să mergi pe margine.

- Ia-o pe partea cealaltă. - Bine.

S-a ascuns pe undeva pe aici.

- Mergem în vale. - Bine.

- Rămâi aici. - Dacă îl vezi - trage.

Stai, nu mă fă să trag.

Stai!

Să zis cu noi!

E un urs acolo.

Mama dracului!

- Eu am tras, iar el... - Crezi că vânezi mistreţi?

Pui de căţea!

- Ai înebunit, Kudim? Vrei să-l omori? - L-a lăsat să ne scape.

Dă-mi drumul, îmi suceşti gâtul.

I s-a dus sufletul în călcâie de teamă.

- Nu fi supărat, Kudim. - Poate chiar a fost un urs.

- Mai învaţă-mă minte! - Tu l-ai adus pe mucosul ăsta.

E vina ta.

- Eu am vrut... - am tras...

După el!

- Ai nimerit-o rău, frate... - Calm... Suntem în aceeaşi situaţie.

Calm...

Nu vom reuşi s-o ridicăm.

Ai găsit ce ai pierdut?

Acolo.

Dii!

Nepoate, vezi ce-i acolo.

Nu se vede nimic.

Fii atent!

- Să vedem... acuş... - Nu te atinge!

Mihei!...

- Opreşte-te... - Mi s-a prezis că am să fiu rănit.

Am crezut că se va întâmpla la război.

La urma urmei, nu are nicio importanţă unde s-a întâmplat.

Important e motivul pentru care ai fost împuscat.

N-am să pot schimba lumea asta niciodată.

Nu mai pot...

E acru.

Totul e bine... e bine...

Trebuie să scăpăm cu viaţa de aici.

Cum am ajuns aici?

Mulţumesc frumos!

Bună ziua.

E un băieţel poznaş.

Mulţumesc.

Trebuie să mănânc asta neapărat?

Trebuie să mănânci, să prinzi puteri.

Rana n-o să te mai doară.

L-am întâlnit pe marele amacan,

mi-a ucis doi câini.

- Eu am întins o capcană. - Am văzut capcană.

- Am văzut şi un urs. - Amacan e ursul.

L-am lăsat acolo.

E şi un om acolo. A nimerit în capcană.

Acum eşti sănătos, iar amacan e mare

mâine ne vom duce să-l aducem.

- Eu trebuie să plec. - Ştii unde se afla calea ferată?

Mă poţi ajuta?

Pe noi.

Tu ai să mă ajuţi pe mine, eu am să te ajut pe tine.

Mai întâi, îl vom aduce aici pe amacan, după care eu îţi arăt drumul.

În taiga nu trebuie să-ţi fie teamă de animale,

în taiga trebuie să te temi de oameni.

Animalele te vor evita singure.

Da o raită prin împrejurimi.

E cineva aici?

Căutam un evadat. E o muiere cu el.

Kudim!

Uite ce am găsit.

- Haina cui e? - Unde-i?

Cumatre... cumatre...

mai uşurel, vezi e gravidă.

- Apărătorule, vezi înăuntru. - E o putoare acolo că-mi vine rău.

Ce băieţel minunat!

Ştii ce-am să fac?

Mai întâi am să-l înjunghii pe el, după care pe tine... pe rând.

Ca pe iepuri.

Mai înţeles?

Cumatre!

Ai decis să-ţi petreci tot restul zilelor în groapa asta puturoasă?

Ai găsit ceva acolo?

- Ieşi afară! - Mişcă-te!

Cumatre, am găsit muierea, iar puşcăriaşul cred că a scăpat.

Unde e puşcăriaşul?

Unde e?

Crucea e a ta?

Mută...

Ce ghinion... şi asta ne-a scăpat.

Sunt sigur că se îndreaptă spre gară. Acolo îl vom prinde, cu tot cu aur.

- Nu te grăbi, Kudim. - Poate îl lăsăm în pace?

Luăm muierea, o ducem în munţi. Vom lua vreo 100 de ruble pe ea.

Şi ce dacă e mută? Pentru distracţii e bună.

De ce te-ai făcut aşa darnic?

Nu cumva ai ostenit?

O sută de ruble zici?

- Linişteşte-te... - Cumatre...

Nu e bine să procedezi în felul ăsta, ţi-ai luat partea şi nu vrei să te împarţi.

- Nu mă omorî, cumatre... - Împărţim totul frăţeşte...

- Fie... - Păstrează punga până una alta.

Şi bagă de seamă cum te comporţi.

Iată aşa, cumatre. Mă umpli de păcate.

Iartă-mi Doamne păcatele mele.

Ai să mergi cu mine! Mişcă-te odată!

Haide!

Haide!

Uite aşa.

Vin-o la mine.

Omul alb este straniu, tot umbla căutând aur

şi când îl găseşte îl aduce în dar Dumnezeilor săi.

Crede că-şi vindeca sufletul prin aceasta.

Toţi oamenii albi gândesc aşa, de la asta li se trage şi moartea.

Iar Dumnezeul lor nu ştie nimic despre asta.

Vino la mine. Uite aşa.

Şi sufletul omului aşa şi umbla nevăzând nici aur şi nici pe Dumnezeu.

Traducerea şi adaptarea: anatmd @ sFZ