Original subtitles

MOSFILM

INCOGNITO DIN PETERSBURG

după piesa de teatru "Revizorul" de N.V.Gogol

subtitrare realizată de Das

scenariul V.Bahnov,L.Gaidai

regia Leonid Gaidai

montajul Serghei Poluianov

designer de producţie Evgheni Kumankov

muzica Aleksandr Zaţepin

- Piotr Ivanovici !

- O veste foarte neplăcută.

- Ce e ? Ce s-a întîmplat ?

- V-am poftit aici,domnilor, ca să vă aduc la cunoştinţă

o veste foarte neplăcută.

Vine la noi un revizor.

- Cum aşa ?!

Un revizor ?!

- Cum,adică un revizor ?!

- Un revizor.

Din Petersburg.

Vine incognito.

Vine incognito. Şi pe deasupra cu dispoziţii secrete.

- Doamne Dumnezeule ! Şi,pe deasupra,cu dispoziţii secrete !

Parcă presimţeam eu ceva.

Toată noaptea am visat doi şobolani de o mărime nefirească.

Drept să vă spun,n-am văzut de cînd sînt şobolani ca ăştia.

Erau negri,au venit, au adulmecat şi s-au dus.

Dar staţi să vă citesc scrisoarea pe care am primit-o aseară.

"Iubite prietene, cumetre şi binefăcător...

mă grăbesc să-ţi aduc la cunoştinţă că a sosit aici un cinovnic

cu însărcinarea de a revizui toată gubernia

şi mai cu seamă judeţul tău.

- Na-ţi-o bună !

- Asta ne mai lipsea acum să ne mai vină şi ăsta pe cap !

"fiindcă ştiu că ai şi tu micile tale păcate,

ca toată lumea, că eşti doar om cu cap

şi nu-ţi place să laşi să-ţi scape ce-ţi pică în mînă...

- Ei,şi aici înşiră...

"aşa că te sfătuiesc să-ţi iei toate măsurile,

pentru că el poate sosi în orice clipă

dacă nu s-a întîmplat chiar să fi sosit pînă acum,

şi să fi tras undeva incognito...

- De ce să vină,Anton Antonovici ?

De ce să vină revizorul la noi ?

- De ce ? Pesemne c-aşa ne-a fost scris !

- Eu cred,Anton Antonovici,

că aici trebuie să fie mai degrabă o chestie politică.

Iată ce socot eu :

Rusia...da....are de gînd să pornească război

şi ministrul,după cum vedeţi,a trimis un cinovnic să afle dacă n-o fi undeva vreo trădare.

- De unde ai mai scos-o şi pe asta ?

Trădare într-un oraş de provincie !

Da' ce ? Parcă aici sîntem la graniţă ?

De aici trei ani să tot alergi şi nu tot nu dai de hotarele împărăţiei.

- Eu cred c-o să avem război cu turcii.

Şi de asta numai franţuzul e de vină.

- Care război cu turcii ?

Da de unde turci ?

Rău are să fie de noi nu de turci.

- Ba nu,vă spun eu că aşa-i...

Are ea,stăpînirea, o socoteală. Măcar că-i departe capitala,

vrea să miroasă cum stau lucrurile pe la noi.

- C-o fi ştiind,că n-o ştiind, eu,domnilor,v-am prevenit.

Aşa că...păziţi-vă !

Blestematul acela de incognito o să-şi arunce ochii de la unul la altul.

"Aha ! Aici,sînteţi porumbeilor !

Ia să-mi spuneţi care dintre voi e judecătorul ?

- Leapkin -Teapkin !

- "Ia vino încoace, Leapkin -Teapkin !"

"Şi cine-i epitropul aşezămintelor de binefacere ?"

"Zemlianika !"

"Ia aduceţi-l încoace pe Zemlianika !"

Şi cine-i...?

- Ia spuneţi-mi şi mie,domnilor !

Ce s-a întîmplat ? Ce cinovnic urmează să vină ?

- Vine un cinovnic din Petersburg. Un revizor !

Vine incognito !...

Şi cu dispoziţii secrete !...

Mi-e al dracului de foame !

Îmi chiorăie maţele de foame,

de parcă mi-ar suna în pîntece trompeţii unui regiment întreg.

E a doua lună de cînd am plecat din Piter !

Porumbelul a cheltuit pe drum toţi banii.

Şi acum stă cu coada între picioare.

Of,Doamne Dumnezeule !

Cît mi-e de foame acum că toată lumea aş înghiţi-o !

- Cine-i tînărul acesta ?

- E un cinovnic din Petersburg,

şi-l cheamă Ivan Aleksandrovici Hlestakov.

E a doua săptămînă, de cînd stă la noi,nu iese din han

spune să i se treacă totul la socoteală şi nu vrea să plătească măcar o copeică.

- Să ştii că aici nu-i lucru curat.

- Are o înfăţişare plăcută.

Şi are multă, multă minte de tot...

- Ce,iar te-ai tăvălit pe crivat ?

- De ce să mă tăvălesc ? Ce,parcă n-am mai văzut crivat ?

- Minţi ! Te-ai tăvălit. Nu vezi că-i tot răscolit ?

- Da' ce-mi trebuie mie crivat ?

Nu ştiu eu ce-i crivat ?

Am doar picioarele mele şi pot sta în picioare.

- Ia du-te tu....

- Unde să mă duc ?

- Jos,la bufet...

Şi spune acolo să-mi aducă masa.

- Hangiul a zis că nu ne mai dă de mîncare.

- Cum îndrăzneşte să nu ne mai dea ? Auzi prostie !

- Ba mi-a mai zis că se duce la primar...

"Tu şi cu boierul tău - cică - sînteţi amîndoi nişte potlogari,ba boierul tău e şi escroc.

Am mai văzut noi - zice- nemernici şi ticăloşi ca voi."

- Iar tu dobitocule,te bucuri să mi le aduci îndată la cunoştinţă.

- "Eu - zice- nu am să glumesc

eu am să mă jăluiesc, ca să-l ducă la secţie şi să-l închidă la puşcărie."

- Ei,ei,gata,ajunge !

Hai,du-te,du-te şi spune-i să-mi dea de mîncare !

Ce vită încălţată !

Tare aş vrea să mănînc ceva !

De n-ar fi fost cheful de la Penza

mi-ar fi rămas bani ca să ajung acasă.

Căpitanul acela de infanterie m-a dat gata.

Am stat în totul un sfert de ceas la joc...

Şi m-a lăsat lefter !....

Totuşi,grozav aş mai fi vrut să mai joc încă odată cu el.

- Artemi Filippovici !

Fără îndoială că revizorul va vrea să viziteze, înainte de toate, aşezămintele de binefacere.

Aşa că ia seama ca toate să fie în bună rînduială.

Bolnavii să nu mai umble murdari ca nişte coşari.

Scufiile să fie curate.

- Nu e cine ştie ce treabă ! Pot să le dau,mă rog, şi scufii curate.

Şi ar fi bine să fie cît mai puţini bolnavi.

Altfel o să dea vina pe îngrijirea proastă

sau pe nepriceperea doctorului.

- O ! Cît despre partea medicală,Hristian Ivanovici şi cu mine am luat măsurile noastre :

cu cît lăsăm natura să lucreze cu atît mai bine.

Nu folosim doctorii scumpe.

Ia,nişte oameni de rînd : dacă-i să moară,tot mor,

iar dacă o fi să se vindece, se vindecă şi aşa.

Unde mai pui că tare-i vine greu lui Hristian Ivanovici

să se înţeleagă cu bolnavii pentru că nu ştie ruseşte.

-Nu,Anton Antonovici,să te ferească Dumnezeu să slujeşti în învăţămînt.

Ţi-e frică tot timpul.

Fiecare se amestecă unde nu-i fierbe oala şi fiecare vrea s-arate că-i şi el om deştept.

- Ammos Feodorovici !

Nu-i bine să atîrne acolo la dumneata deasupra dulapului cu arhiva

harapnicul dumitale de vînătoare.

Ştiu că îţi place să vînezi

dar cred că e mai bine să-l iei de acolo pentru o bucată de vreme

şi după ce pleacă revizorul îl poţi pune înapoi.

Tot aşa şi în privinţa asesorului dumitale...

Cînd te apropii de el,te trăsneşte un miros de parcă acum ar fi ieşit dintr-o distilerie.

Şi asta iarăşi nu-i bine.

- Degeaba.Mirosul ăsta nu i-l mai poţi scoate.

El spune că atunci cînd era copil,

doica l-a lovit de nu ştiu ce şi apoi i-a dat puţină votcă.

Da...da...

- Ivan Kuzmici !

N-ai putea,dumneata, în interesul nostru,al tuturor,

să faci aşa ca orice scrisoare care ajunge la oficiul poştal

să fie - ştii dumneata - să fie puţin despecetluită şi citită ?

Să nu fie vreuna din ele vreun denunţ.

Dacă nu-i denunţ, pecetluieşti scrisoarea

dar,la urma urmei,îi poţi da drumul şi aşa despecetluită.

- Ştiu,ştiu !

Nu mă înveţi dumneata pe mine asta !

O fac mai mult din curiozitate.

Mor să ştiu ce mai este nou în lume.

Păcat că nu citeşti şi dumneata scrisorile.

Găseşti în ele cîte un pasaj minunat.

- Ai grijă,să nu dai de necaz într-o zi !

- Of,tăicuţă !

- Nu se întîmplă nimic ! N-avea grijă !

- Da,se încurcă rău treaba.

Şi eu care,am venit la dumneata, Anton Antonovici,ca să-ţi dăruiesc o căţeluşă.

E soră bună cu cîinele pe care îl cunoşti.

- Batiuşka !

Nu-mi arde mie acum de cîinii dumitale.

- În privinţa micilor păcate de care se zice în scrisoare,n-am ce spune.

Ar fi şi ciudat să vorbim despre asta

pentru că nu e om care să nu aibă micile lui păcate.

Aşa e de la Dumnezeu.

- Sînt păcate şi păcate.

Eu,de pildă,spun deschis, că iau mită.

Dar ce fel de mită ?

Căţei de vînătoare ? Asta-i cu totul altceva.

- C-or fi căţei de vînătoare, c-o fi altceva tot mită e.

- Ba să mă ierţi,Anton Antonovici.

Uite,dacă are cineva, să zicem,

o şubă de cinci sute de ruble sau are nevastă-sa un şal...

- Ei şi ce-i cu asta dacă dumneata primeşti mită numai căţei de rasă ?

În schimb nu crezi în Dumnezeu

şi pe la biserică n-ai fost niciodată

pe cînd eu sînt neclintit în credinţa mea

şi nu-i duminică să nu ascult liturghia.

Pe cînd dumneata... las'că te ştiu eu.

Cînd începi să vorbeşti despre facerea lumii ţi se face părul măciucă,nu alta.

- Eu am ajuns singur cu mintea mea la asemenea convingeri.

- Uneori e rău să ai prea multă minte, mai rău chiar decît să n-ai deloc.

Mi-e capul numai la blestematul acela de incognito.

Mă tot aştept să se deschidă uşa şi să dea buzna...

- O întîmplare neaşteptată !

- O veste neaşteptată !

Intrăm amîndoi...

- Intrăm amîndoi în hotel...

- Piotr Ivanovici,dă-mi voie să spun eu.

- Ba nu.Dă-mi voie mie. Dă-mi voie mie,te rog.

De altfel,dumneata nici nu te pricepi să povesteşti.

Ştiu că ai un dinte lipsă în gură şi sîsîi.

- Iar dumneata ai să te încurci şi ai să uiţi cîte ceva.

- Ba nu uit. Ce Dumnezeu !

- Vorbeşte odată, pentru numele lui Dumnezeu !

Ce s-a întîmplat ?

Mi-a sărit inima din loc.

- Daţi-mi voie,daţi-mi voie să vă spun toate pe rînd.

Cum am avut plăcerea să plec de la dumneata,am dat fuga...

...te rog,Piotr Ivanovici, nu mă întrerupe.

Am dat fuga la Korobkin.

Dar negăsindu-l acasă, pe drum m-am întîlnit cu Piotr Ivanovici.

- Lîngă taraba unde se vînd plăcinte...

- Lîngă taraba unde se vînd plăcinte...

Piotr Ivanovici îmi spune : "hai să trecem pe la han."

tocmai au adus somon proaspăt şi mergem să luăm o gustare.

N-am intrat bine în han, cînd,deodată un tînăr...

- Cu o înfăţişare destul de plăcută, în haine particulare...

- Nu,Piotr Ivanovici, eu am spus "ehei"!

- Întîi ai spus dumneata, dar apoi am spus şi eu.

Amîndoi,Piotr Ivanovici şi cu mine, am spus"ehei".

Ăsta trebuie să fie cinovnicul cu pricina.

- Cine ? Care cinovnic ?

- Cinovnicul acela despre care ai primit dumneata înştiinţare.

Revizorul!

- Nu mai spune ! Doamne fereşte ! N-o fi ăsta ?

- El e !

Nici nu plăteşte şi nici nu pleacă.

Cine altul poate fi decît el ?

- El e !

Zău că el e !

Am simţit că mă trec fiorii.

- Îndură-te Doamne de noi,păcătoşii !

Şi-i demult aici ?

- De vreo două săptămîni.

- Aduce masa.

- Aduce ! Aduce ! Aduce ! Aduce !

- Jupînul a zis că asta e ultima oară cînd vă mai dă de mîncare.

- Ei jupînă-tu,jupînă-tu.... Puţin îmi pasă de jupînă-tu !

Ce-ai acolo ?

- Supă şi friptură.

- Cum aşa ? Numai două feluri ?

E prea puţin.

-Nu,jupînul zice că şi asta-i prea mult.

- Dar somonul,dar cotletele ?

- Cotletele sînt pentru domni mai acătării care plătesc.

- Nu mai vreau să stau la discuţii cu un prost ca tine.

Ce fel de supă e asta ?

Nu are nici un gust, ba mai şi pute.

Nu vreau supa asta !

- Dacă nu o vreţi, o iau înapoi.

- Las-o aici,prostule !

Apucături de astea prind poate la alţii, nu la mine.

Nu te-aş sfătui să te porţi aşa cu mine.

Nu cred să mai fie un singur om în lumea asta care să fi mîncat o asemenea supă.

Uite,în loc de grăsime, plutesc fulgi !

Osip,a mai rămas puţină supă. Ia-o tu !

- Ce facem,Anton Antonovici ?

Ne îmbrăcăm în ţinută de gală şi ne ducem la hotel ?

- Nu,nu ! Să trimitem mai întîi preoţimea şi negustorimea.

Aşa scrie şi-n"Cartea lui Ioan Masonul."

- Nu,nu ! Daţi-mi voie să mă duc singur.

Dumneavoastră,domnilor, luaţi măsurile cuvenite fiecare la slujba lui.

Iar eu m-oi duce singur sau uite îl iau şi pe Piotr Ivanovici...

chipurile,să facem aşa,o simplă plimbare particulară pînă la han ca să vedem

dacă n-au cumva călătorii ceva probleme.

- Ce fel de friptură e asta ?

Asta nu-i friptură !

- Atunci ce e ?

- Asta-i talpă friptă, nu carne de vacă.

Potlogarilor,canaliilor !

Ia te uită cu ce mă hrănesc !

Trîntorilor ! Ştiţi numai să-i jupuiţi pe călători !

- Să dai jos cît mai repede gardul cel vechi de lîngă cizmar

şi să pui să bată pe locul acela nişte pari cu paie în vîrf

ca să semene,chipurile, cu o lucrare începută.

Cu cît s-or vedea mai multe dărîmături,

cu atît o să se zică că primarul are grijă de oraş.

Ia spune,ce-ai făcut cu negustorul acela,Cerniaev ?

Ţi-a dat doi arşini de postav pentru un mundir

şi tu i-ai luat tot balotul.

Bagă de seamă ! Furi prea mult pentru cinul tău.

Dă fuga imediat de-i strînge pe toţi vătafii şi fiecare să-şi ia cîte o....

Tare-i zgîriată sabia asta !

Fiecare vătaf să-şi ia cîte o uliţă pe mînă...

...şi s-o măture !

Toate să fie măturate...

Păcate şi numai păcate !

Dă,Doamne,să ies cît mai repede din încurcătura asta

şi-am să aprind o lumînare la biserică cum nu s-a mai văzut pînă acum.

Am să pun pe bestiile de negustori să dea fiecare cîte trei puduri de ceară.

Of,Doamne Dumnezeule !

Iartă-mă,Doamne ! Iartă-mă !

- Anton Antonovici ! - Spune-i lui Derjimorda...

să-şi mai stăpînească pumnii.

- Anton Antonovici !

Asta-i cutia,nu bicornul ! - Aha,cutia,cutia !

Hai să mergem ! Hai,Piotr Ivanovici !

- Anton ! Antoşa !

Unde te duci ?

Cine a sosit ?

- Lasă,maică,îţi spun eu mai tîrziu !

- A plecat !

Şi n-am aflat nimic ! - O să aflăm totul peste două ceasuri !

- Peste două ceasuri ?!

Îţi mulţumesc mult ! De ce nu ai spus că peste o lună ?

- Primarul !

Întreabă de dumneavoastră.

- Bestia aia de hangiu !

M-a şi reclamat deja !

Ce mă fac dacă chiar mă înhaţă şi mă bagă la închisoare ?

Ce-ar fi,poate,dacă... într-un chip demn...

Nu,nu,nu...nu vreau !

- Să trăiţi !

- Respectele mele !...

- Iertaţi-mă...

- Nu face nimic...

- Ca primar al acestui oraş,

socot de datoria mea să mă îngrijesc ca tuturor călătorilor şi feţelor cinstite

să nu li se facă nici un fel de nedreptăţi...

- Ce să faci ?!

Nu-i vina mea...

Am să plătesc... Mai degrabă el e de vină.

Carnea de vacă pe care mi-a dat-o era aşa de tare,parcă era talpă.

Iar supa...dracu' ştie ce a turnat acolo.

A trebuit s-o arunc afară pe geam.

- Iertaţi-mă, dar zău că nu e vina mea...

La mine în piaţă carnea de vacă întotdeauna-i bună.

Daţi-mi voie să vă propun să veniţi cu mine să vă găsesc o altă gazdă.

- Nu,nu vreau !

Ştiu eu ce înseamnă altă gazdă !

Asta înseamnă la închisoare !

Ce drept aveţi, mă rog ?

Cum îndrăzniţi ?

Eu sînt funcţionar la Petersburg.

Eu...o să mă plîng ministrului !

- Înduraţi-vă de mine şi nu mă nenorociţi !

Am soţie şi copii mici...

- Ce-i treaba mea ?

Şi pentru că ai dumneata soţie şi copii înseamnă să intru eu la puşcărie ?

Fumos,n-am ce zice !

- Din nepricepere. Zău că din nepricepere.

Nu ne ajung mijloacele...

Leafa nu ajunge nici pentru ceai şi zahăr.

Şi chiar dacă am luat mită a fost mică.

Cît despre văduva subofiţerului pe care,chipurile,eu aş fi... bătut-o.

- Că ai bătut-o pe nevasta subofiţerului asta e cu totul altă treabă.

- În mine să nu îndrăzneşi să dai ! Atîta ar mai lipsi !

O să plătesc...

De plătit banii,i-oi plăti... numai că acum nu am o leţcaie.

De aceea am şi rămas aici, pentru că n-am o copeică.

- Dacă aveţi într-adevăr nevoie de bani

datoria mea este de a-i ajuta de călători.

- Daţi-mi,daţi-mi atunci un împrumut !

Vreo două sute de ruble mi-ar ajunge.

Poate chiar şi mai puţin.

- Aveţi aici exact două sute de ruble.

- Mulţumesc foarte mult !

Imediat ce ajung la ţară vi-i şi trimit înapoi...

Ei,Osip !

Ia cheamă încoace pe sluga hanului. Repede !

- Eu,lăsînd la o parte funcţia mea de primar,

din creştinească dragoste pentru aproapele nostru

vreau ca fiecare muritor să fie bine primit.

Şi iată,ca un fel de răsplată,

întîmplarea mi-a dat prilejul să fac o cunoştinţă atît de plăcută.

- Şi eu sînt foarte,foarte bucuros.

- Mi se pare că odaia asta e cam igrasioasă !

- Scîrboasă odaie !

Iar ploşniţele sînt atît de mari, te muşcă de parcă ar fi cîini.

- Nu mai spuneţi !

Cum se poate ca un oaspete aşa de luminat ca dvs să rabde una ca asta ?

Şi de la nişte netrebnice de ploşniţe care nici n-ar fi trebuit să se nască pe lume !

Aş îndrăzni să vă rog... dar nu,nu-s vrednic.

- Cum aşa ? - Nu,nu.Nu sînt vrednic !

- Dar despre ce-i vorba ?

- Aş îndrăzni poate...

Am la mine acasă o odaie minunată.

Îmi dau seama că ar fi o cinste mult prea mare pentru mine.

- Dimpotrivă.

Sînt încîntat. - Mare bucurie mi-aţi face !

Să nu credeţi că o fac aşa din linguşire.

Nu,nu am acest cusur.

Totul vine din adîncul sufletului.

- Şi eu sînt la fel.

Nici mie nu-mi plac oamenii cu două feţe.

Îmi place foarte mult că sînteţi sincer şi primitor.

Trebuie să recunosc că nici nu am nevoie de altceva

decît să mi se arate devotament şi consideraţie.

Consideraţie şi devotament.

- Ce-o să se mai bucure soţia mea !

Aş putea îndrăzni să vă cer voie să scriu

de faţă cu dvs cîteva rînduri soţiei mele

ca să se pregătească de primirea unui oaspete aşa de onorabil ?

- Dar de ce ?

De altfel aveţi acolo cerneală.

Numai hîrtie nu ştiu dacă am.

Poate scrieţi pe socoteala asta ?

- O să scriu atunci pe ea. - Vă rog,chiar vă rog.

- Trage o fugă şi du bileţelul ăsta.

- N-aţi dori cumva să vizitaţi cîteva din instituţiile oraşului nostru,

cum ar fi,aşezămintele de binefacere,şcolile ?

- Cu cea mai mare plăcere. Sînt gata.

- Poate doriţi să vizitaţi şi închisorile oraşului ?

- De ce să vizitez închisorile ?

- Ca să vă daţi seama cum sînt ţinuţi la noi răufăcătorii.

- Atunci mai degrabă hai să vizităm instituţiile de caritate.

- Voia dumneavoastră.

Vă rog,poftiţi.

- Ce-i ? Ce s-a întîmplat ?

- Nu-i nimic. Poftiţi,vă rog,să mergem.

Împrăştierea !

- Ah,mamă,mamă !

Uite,acolo,în capul uliţei, vine cineva.

- Unde vine ?

Întotdeauna ai fel de fel de vedenii !

Ba nu,ai dreptate. Vine.

Cine poate să fie ? - E Dobcinski,mamă !

- Care Dobcinski ?

Întotdeauna ţi se năzare cîte ceva...

Ba nu-i deloc Dobcinski.

- Zău mamă că-i Dobcinski !

- Nu faci nimic altceva decît să mă contrazici !

Cînd îţi spun eu că nu-i Dobcinski !

- Acum ce mai spui,mamă ? Vezi că-i Dobcinski ?

- Da,e Dobcinski.

De ce te mai cerţi cu mine ?

Stai puţin !

- Ce e ? Hai,spune !

- De la Anton Antonovici...

"Mă grăbesc să te înştiinţez,sufleţelule, că situaţia mea a fost foarte jalnică

însă cu ajutorul lui Dumnezeu,

pentru doi castraveţi muraţi şi jumătate de porţie de icre,

o rublă şi douăzeci şi cinci de copeici..."

Nu mai înţeleg nimic.

Ce au de a face aici castraveţii muraţi şi icrele ?

- Pe hîrtie era o socoteală.

- Ah,da ! Ai dreptate.

..." însă cu ajutorul lui Dumnezeu, pare că totul se va termina cu bine.

Pregăteşte cît mai repede odaia pentru un oaspete important.

Gustările o să le luăm la aşezămintele de binefacere."

- Cum arată ? E tînăr sau bătrîn ?

- Tînăr,foarte tînăr.

- Dar cum e ? E brunet sau blond ?

- Nu. E mai mult şaten.

Şi are nişte ochi vioi,ca de fiară încît te fac să te fîstîceşti.

- Dar dumneata de ce-ai avea să te temi că doar nu eşti slujbaş ?

- Păi,ştiţi,atunci cînd vorbeşti cu o persoană de rang mare

simţi că te apucă frica.

- Bună ziua !

Îmi place că în oraşul dvs

arătaţi călătorilor în trecere tot ce aveţi.

În alte oraşe nu mi s-a arătat nimic.

- În alte oraşe,daţi-mi voie să vă raportez,

primarii şi cinovnicii au mai multă grijă de ei,

adică de foloasele cu care se aleg.

Aici însă,putem spune că alt gînd n-avem

decît să ne arătăm,prin sîrguinţă şi băgare de seamă,

vrednici de luarea-aminte a mai-marilor noştri.

- Îmi place să mănînc.

Doar pentru asta trăieşte omul, pentru plăcerea lui.

- Ia spune,unchiule, vine repede generalul ?

- Care general ? - Păi,boierul dumitale.

- Boierul ?! Păi ce fel de general e ?

- Cum aşa,nu-i general ?

- E general,numai că-i din partea cealaltă.

- Şi asta-i mai mult sau mai puţin decît un general adevărat ?

- E mai mult. - Păi,zi aşa atunci.

- Ia ascultă,băiete !

Văd că eşti iute de picior.

Ce-ar fi să-mi pregăteşti ceva de mîncare ?

- Pentru dumneata,unchiule, nu-i nimic gata.

Doar n-ai să mănînci din mîncarea noastră obişnuită.

- Dar din mîncarea voastră obişnuită ce aveţi ?

- Ciorbă,caşă şi plăcinte.

- Du-te şi adu-mi ciorbă,caşă şi...plăcinte.

Hei,băiete !

Altă ieşire mai este ? - Da,este.

- Gustarea a fost foarte bună.

Cum se numeşte peştele acela ?

- Păstrugă ! - A fost foarte gustoasă !

Unde am luat noi gustarea ? La spital ?

- La eforia aşezămintelor de binefacere.

- Da,îmi aduc aminte. Erau acolo nişte paturi.

Şi bolnavii s-au însănătoşit ?

- Au mai rămas cel mult vreo zece.

De cînd am luat eu conducerea,

poate nu vă vine să credeţi,

dar toţi se înzdrăvenesc ca muştele.

- Nici nu îndrăznesc să vă raportez toată bătaia de cap pe care o am ca primar !

Atîtea treburi de tot felul privind mai ales curăţenia,reparaţiile,ordinea...

Însă,cu ajutorul lui Dumnezeu, toate merg bine.

- Spuneţi-mi,vă rog ...

Nu aveţi aici la dvs nişte distracţii sau adunări unde,s-ar putea,de pildă,juca cărţi ?

- Doamne fereşte !

Aici la noi nici nu s-a auzit măcar de asemenea adunări.

N-am luat o carte în mînă de cînd sînt.

Ba nici măcar nu ştiu cum se joacă la cărţi.

" Iar mie mi-a cîştigat ieri, ticălosul,o sută de ruble !"

Cea mai bună viaţă e la Piter.

Acolo-i viaţa subţire,cu politeţuri :

ai teatre,cîini care-ţi dansează şi tot ce pofteşti.

Şi toţi vorbesc acolo cu dichis şi cu delicateţe.

Negustorii ţi se adresează cu "stimabile ."

La trecerea cu podul umblător de pe un mal pe altul stai împreună cu cinovnicii.

Mai vine pe acolo şi cîte-o ofiţereasă bătrînă.

Şi cîteodată,cîte o fată în casă, ştii una aşa...

Lumea-i dată dracului, are purtări galantereşti.

- De ce staţi în picioare,domnilor ? Luaţi loc,vă rog !

- După cinul nostru mai putem sta şi în picioare.

- Nu vă supăraţi pentru noi... - Lăsaţi că stăm şi în picioare...

- Vă rog să nu faceţi fasoane şi staţi jos.

Nu-mi plac ceremoniile.

Ba dimpotrivă, totdeauna caut...

Caut să mă furişez ca să trec nevăzut.

Dar niciodată nu te poţi ascunde. Niciodată !

N-apuc să mă duc undeva că îndată aud şoptind :

"Uite că vine Ivan Aleksandrovici ! Uite că vine Ivan Aleksandrovici ! "

Odată m-au luat chiar drept comandantul suprem.

Soldaţii au sărit din postul de gardă şi au înţepenit,aşa,cu armele.

Cunosc şi actriţe drăguţe.

Pentru că,eu scriu tot felul de mici vodeviluri...

Mă văd adesea cu literaţi.

Sînt foarte bun prieten cu Puşkin.

Se întîmplă adesea să-i zic : "Ce mai faci,frate Puşkin ? "

"Ce să fac,frate ? îmi răspunde."

Toate-s parcă nu ştiu cum..." Mare original e !

- Dumneavoastră mai şi scrieţi ?

- Da. De altfel am o mulţime de opere.

"Nunta lui Figaro", "Robert le Diable","Norma".

Nici nu-mi mai aduc aminte de toate titlurile.

Şi totul a pornit de la o întîmplare.

Nu vroiam să scriu.

Însă,mi s-a spus : "Te rugăm,frate,scrie ceva."

Şi mi-am zis : "Hai fraţilor,să vă scriu."

Mi se pare că le-am scris pe toate într-o singură seară.

Au rămas toţi cu gura căscată.

Am o uşurinţă de gîndire nemaipomenită !

- Atunci fără îndoială că şi "Iuri Miloslavksi"e opera dv ?

- Da. E opera mea.

- Mi-am închipuit numaidecît.

- Mamă !

Dar acolo scrie că e opera domnului Zagoskin !

- Ştiam că şi în asta ai să mă contrazici.

- Ah,da ! E adevărat.

Da,e scrisă de domnul Zagoskin

dar mai este şi un alt roman "Iuri Miloslavski"

pe care l-am scris eu.

- Atunci probabil că l-am citit pe al dumneavoastră.

Tare frumos e scris !

- Casa mea e cea mai de seamă din tot Petersburgul.

Făceţi-mi o favoare,domnilor,

dacă se întîmplă să veniţi la Petersburg

vă rog să poftiţi la mine.

Dau şi baluri.

- Îmi închipui ce gust şi ce splendoare trebuie să domnească la aceste baluri !

- Mai încape vorbă !

De pildă am un pepene pe masă.

Un pepene care costă şapte sute de ruble.

Crăticioara cu supă vine direct de la Paris,cu vaporul.

Cînd deschizi capacul iese un abur ce nu poate fi găsit în natură.

În fiecare zi sînt poftit la bal.

Avem acolo partida noastră de whist

la care participă ministrul afacerilor externe,

ambasadorul Franţei,Angliei, Germaniei şi eu.

Nici nu vă puteţi închipui cît de tare oboseşti jucînd whist.

La întoarcere,după ce am urcat în fugă scara,pînă la etajul al patrulea unde stau,

atît îi mai spun bucătăresei : "Ţine,Mavruşka,mantaua !"

Dar ce îndrug eu ?

Am uitat că stau la primul etaj.

Dar ce interesant e să te uiţi la mine în anticameră

cînd încă nu m-am trezit.

Conţii şi prinţii se înghesuiesc acolo şi bîzîie ca nişte bondari.

Atîta aud....bzzz,bzzz...

Uneori mai e şi cîte un ministru...

Mi s-a întîmplat odată să conduc chiar departamentul.

Directorul plecase undeva - unde plecase nu ştia nimeni.

Şi bineînţeles că au început numaidecît discuţiile,

cine şi cum să-i ia locul ?

Cînd au văzut că nu pot face nimic au prins a umbla după mine.

Şi în aceeaşi clipă pe toate uliţele au început să mişune curierii.

Vă puteţi închipui ce era,de vreme ce mă căutau treizeci şi cinci de mii de curieri.

"Ivan Aleksandrovici,poftiţi de conduceţi dvs departmentul !"

"Mă rog,domnilor, primesc funcţia asta,

o primesc,tocmai aşa am zis, pentru că n-am încotro.

Dar fiţi atenţi la ce vă spun !

Mie,unuia,nu-mi plac glumele !

Pînă şi Consiliul de Stat îmi ştie de frică.

În fiecare zi mă duc la palat.

Aşa sînt eu !

- Dar Exce....Exce...Excelenţa voastră.

N-aţi vrea să vă odihniţi ?

- Să mă odihnesc ? Fleacuri...

Dar,mă rog, sînt gata să mă odihnesc.

Cu grijă !

Păstrugă ! Păstrugă !

- În viaţa mea,nu m-am mai aflat în faţa unei persoane atît de importante.

Era cît pe ce să mor de frică.

Cum crezi,Piotr Ivanovici ?

Cine poate fi dumnealui,după cin ?

- Eu cred că-i aproape general.

- Ba eu cred că generalii nu-i ajung nici la călcîie.

Dar dacă o fi general atunci să ştii că-i generalissim în persoană.

Mi-e groază. Dar de ce mi-e groază nici eu nu ştiu.

- Ah,drăguţul de el !

Vezi îndată că-i om din lumea mare a capitalei.

Sînt moartă după tinerii ca el !

Dealtfel,i-am plăcut şi eu foarte mult.

Am băgat de seamă că se uita tot timpul la mine.

- Ah,mamă ! La mine se uita !

- Mai domol,mă rog, cu prostiile tale.

De data asta nu ai nimerit-o.

- Nu,mamă,zău că-i aşa.

- Doamne fereşte ! Se poate să nu mă contrazici tu ?

Cum aşa,să se uite la tine ?

Şi de ce să se uite la tine ?

- Ce e ? - Îmi pară rău că l-am îmbătat.

Dar ce ne facem dacă o fi adevărat măcar jumătate din ce a spus ?

Dar oare se poate să nu fie adevărat ?

Omul la beţie spune tot !

Desigur că a mai înflorit el puţin lucrurile.

Dar parcă se poate ca cineva să vorbească fără să-şi înflorească povestea ?

Dracu' ştie,mă întreb ce să mai cred.

Şi aşa îmi vuieşte capul de parcă aş sta într-o clopotniţă.

Sau de parcă aş aştepta să mă spînzure.

- Ce e ? - Tată !

- Mai rar urşi ca voi !

Unde dracu' aţi fost ?

- Am fost din porunca...

- Nu lăsaţi pe nimeni să intre în casă şi,mai cu seamă,pe negustori.

Dacă vedeţi pe cineva că vine cu o jalbă luaţi-l şi făceţi-i vînt...

- Da,să tr....

Trimisul împăratului de la Petersburg ! Aduceţi repede cai de schimb !

- Orice ai zice dumneata,Ammos Feodorovici, dar trebuie să întreprindem ceva.

- Dar ce să întreprindem ?

- Ştii dumneata ce.

- Să-i strecurăm ceva ?

- Da ! Să-i strecurăm !

- La dracu' ! Primejdioasă treabă !

Are să înceapă să zbiere... totuşi,e om de stat.

Poate să-i înfăţişăm

ca un fel de danie din partea nobilimii pentru vreun monument ?

- Sau putem să-i spunem că au venit nişte bani prin poştă

şi nu ştim cui au fost expediaţi.

- Ai grijă numai să nu te expedieze pe dumneata prin poştă undeva mai departe.

Ascultaţi-mă pe mine !

Într-un stat bine organizat, treburile astea nu se fac aşa.

Trebuie să ne prezentăm unul cîte unul

şi să facem....cele de cuviinţă între patru ochi.

Aşa se face într-o societate bine organizată.

Osip !

Osip !

Osip !

- Am onoarea să mă prezint :

judele judecătoriei locale, asesor de colegiu,Leapkin-Teapkin.

- Îmi pare bine de cunoştinţă.

Cred că-i profitabil să fii judecător.

- După trei termene de cîte trei ani,

am fost decorat cu ordinul sfîntului Vladimir, clasa a patra...

L-am primit la propunerea şefilor mei.

- Ordinul Vladimir îmi place.

- Ce ţineţi în mînă ?

- Nimic !

- Cum nimic ?

Am văzut că v-au căzut nişte bani.

Da,sînt bani.

Ştiţi ceva ?

Împrumutaţi-mi-i mie !

- Cum să nu,cum să nu.... cu cea mai mare plăcere.

- Înţelegi dumneata, am cheltuit pe drum...

...ba cu una, ba cu alta.

Cum sosesc la ţară, vi-i şi trimit.

- Vai de mine ! Se poate ?

Şi aşa cinstea-i mult prea mare pentru mine...

N-aveţi cumva de dat vreo poruncă în privinţa judecătoriei din judeţ ?

- Ce poruncă ?

A noastră-i izbînda !

- Permiteţi-mi să mă prezint :

Şpekin,consilier de curte, dirigintele poştei.

- Îmi pare bine de cunoştinţă.

Să vedeţi ce lucru ciudat mi s-a întîmplat pe drum.

Am rămas fără nici un ban.

Nu mi-aţi putea împrumuta trei sute de ruble ?

- De ce nu ? Ar fi chiar o mare fericire...

Poftiţi,vă rog !

Nu cumva aveţi vreo observaţie de făcut în privinţa administraţiei poştale ?

- Nu. Nimic.

- Mi s-a întîmplat un lucru ciudat pe drum.

Am rămas fără nici un ban.

Îmi puteţi împrumuta trei sute de ruble ?

- Vă mulţumesc frumos.

Vă mulţumesc frumos.

- Cu plăcere.

- Am onoarea să mă prezint : Piotr Ivanovici,fiul...

- Îmi pare bine... Bucuros de cunoştinţă.

- Aveţi bani ?

- Bani ? Ce fel de bani ?

- Să-mi împrumutaţi o mie de ruble.

- O sumă aşa de mare nu am.

- Ei,dacă nu aveţi o mie de ruble, daţi-mi măcar o sută.

- Eu am patruzeci de ruble.

- Eu am cu totul douăzeci şi cinci de ruble.

- Nu face nimic.

Fie atunci şi şaizeci şi cinci de ruble. Tot una e.

- Am o rugăminte cît se poate de umilă.

- Da. Şi care anume ?

- Vă rog cu respect ca atunci cînd vă duceţi la Petersburg

să le spuneţi tuturor marilor dregători de acolo, adică senatorilor,amiralilor,

că în oraşul cutare locuieşte Piotr Ivanovici Bobcinski

- Şi Dobcinski...

- Foarte bine.

- Iar dacă aveţi cumva prilejul să-l vedeţi pe suveranul nostru,

vă rog să-i spuneţi şi suveranului :

Majestatea voastră imperială,în oraşul cutare locuieşte Piotr Ivanovici Bobcinski...

- Şi Dobcinski...

- Foarte bine.

- Mie unuia,drept să spun, traiul de aici îmi place.

- Da,slavă Domnului !

Numai că ştiţi ceva,Ivan Aleksandrovici ?

Plecaţi de aici.

Zău aşa, e timpul.

- Prostii !

Ehei,căpitane !

Acum să-mi ieşi în cale ! Am vedea noi care pe care !

- Îmi permiteţi ?....

- Vă rog...vă rog...

- Am avut onoarea să vă primesc personal

la eforia aşezămintelor de binefacere a căror conducere îmi e încredinţată.

- A,da ! Îmi aduc aminte.

Ieri mi s-a părut că sînteţi mai scund ?

- Se prea poate.

Eu nu-mi cruţ nici o osteneală şi îmi îndeplinesc slujba cu toată rîvna.

În schimb,dirigintele poştei de aici

nu face absolut nimic.

Toate-s la el nici că se poate mai încurcate.

Judecătorul ţine cîini la sediul instituţiei.

Şi purtarea lui,de-ar fi să spun tot adevărul în faţa dumneavoastră

şi asta o fac,desigur, pentru binele patriei,

purtarea lui e scandaloasă.

Este aici un moşier, pe nume Dobcinski.

Nu iese bine acest Dobcinski din casă,

că judecătorul s-a şi înfiinţat la nevastă-sa.

- Aşa...aşa... aşa...aşa.

- Să vă uitaţi într-adins la copii.

Nici unul nu seamănă cu Dobcinski.

Toţi,pînă şi fetiţa cea mică, seamănă leit cu judecătorul.

- Spuneţi-mi,vă rog...

- De asemenea şi inspectorul şcolar al judeţului.

Nu ştiu cum de i-a încredinţat stăpînirea un astfel de post.

E mai rău ca un iacobin....

Vi le-am înşirat pe toate astea pe hîrtie.

- Bine,o iau.

- Ne mai îndrăznind să vă iau din timpul

pe care-l aveţi pentru sfintele dvs îndatoriri...

- Ei,dumneavoastră ! Cum vă zice ?

Mi s-a întîmplat ceva curios.

Am cheltuit toţi banii pe drum.

Nu puteţi să-mi împrumutaţi patru sute de ruble ?

De-aţi şti ce bine pică...

- Lasă-ne,tătucule !

N-ai dreptul să ne opreşti !

Domnule,plecaţi de aici !

Mă iau drept un om de stat.

E adevărat că ieri le-am cam aruncat cu praf în ochi.

Ce proşti !

Am să-i scriu despre toată povestea asta lui Triapicikin,la Petersburg.

Tot ticluieşte el articole... Lasă-l să-i încondeieze binişor.

- Plecaţi !

De ce vă încurcaţi cu ei ?

Daţi-i încolo !

Ne trezim că mai vine altul...

- Bine.

Dar mai întîi, du-te cu scrisoarea asta

şi ia şi foaia de drum.

Şi uită-te să fie caii buni !

Îmi închipui cum are să moară de rîs Triapicikin...

- Ce s-a întîmplat,dragii mei ?

- Primiţi-ne,înălţimea voastră !

Porunciţi să ne primească jalbele ! - Daţi-le drumul,daţi-le drumul !

- Şi ce poftiţi ?

- Am venit să ne jeluim înălţimii voastră !

- Nu ne lăsa la greu,stăpîne !

- Răbdăm tot felul de obide din partea primarului.

- Aşa primar n-a fost de cînd îi lumea.

- Atîtea obide ne face că nici nu le poţi zugrăvi.

- Ce potlogar !

E un bandit,nu alta !

Merită să fie trimis în Siberia !

- Oriunde l-ai trimite, toate ar fi bune...

...- numai să fie cît mai departe de noi.

- Părintele nostru,nu ne dispreţui pîinea şi sarea !

- V-am adus plocon nişte zahăr şi un coş cu vin.

- Nu,nu ! Nici să nu vă gîndiţi la una ca asta.

Nu iau nici un fel de mită.

Ei, dacă ar fi să-mi propuneţi un împrumut de trei sute de ruble,

atunci ar fi cu totul altceva.

- Te rugăm,părinte !

- Dar de ce numai trei sute de ruble ?

Ia mai bine cinci sute...

- ...numai ajută-ne.

Mă rog ! Dacă e vorba de un împrumut, n-am nimic împotrivă,îl iau.

- Te rugăm să-i iei cu tot cu tavă.

- Ei bine,daţi încoace şi tava.

- Dacă-i aşa,luaţi totodată şi vinul şi zahărul.

- O,nu ! Nu iau nici un fel de mită...

- O,Înălţimea voastră ! Daţi încoace vinul şi zahărul !

Aduceţi încoace căpăţînile de zahăr. Daţi-le încoace pe toate.

Toate-s de folos. Toate.

Ce ai acolo ?

O frînghie. Daţi aici frînghia !

Şi frînghia poate fi folosită într-un mod util.

Ce-am obosit,la dracu' !

Nu mai laşi pe nimeni să intre ! - Am înţeles !

- Sînt nevasta subofiţerului Ivanov.

- Ce este ?

- Am venit să mă plîng împotriva primarului...

M-a bătut. - Cum aşa ?

- Din greşeală,părintele nostru.

Şi aşa de tare m-a bătut că două zile nu am putut să stau jos.

- Şi ce-i de făcut acum ?

- Să plătească o amendă pentru greşeală.

Eu aş fi fericită cu banii aceia. - Bine,bine !

Du-te,du-te ! Am să dau poruncă. Nu e nevoie.

- Ah ! - De ce v-aţi speriat aşa,domnişoară ?

- Nu,nu m-am speriat.

V-am întrerupt. Eraţi ocupat cu afaceri importante.

- Ochii dumneavoastră fac mai mult decît toate afacerile importante.

Ce eşarfă frumoasă aveţi !

- Sînteţi zeflemitor.De-abia aşteptaţi prilejul să rîdeţi de noi,provincialii.

Cît de mult aş dori,domnişoară, să fiu eşarfa dvs

şi să vă înlănţui gîtul de crin.

- Ciudată vreme e azi afară.

- Dar buzele dvs,domnişoară, fac mai mult decît orice vreme.

Cît de fericit aş fi,domnişoară, dacă v-aş putea strînge în braţe !

- Ce pasăre zboară acolo ? O coţofană sau o altă pasăre ?

- E o coţofană.

- Nu,asta-i prea din cale-afară !...

Ce obrăznicie !

- Iertaţi-mă,domnişoară. Am făcut asta numai din dragoste.

Nu vă supăraţi ! Iertaţi-mă !

Vedeţi şi dvs că v-am căzut în genunchi...

Ce figură !

- Ei,drăcia dracului ! - Ce înseamnă asta,domnişoasă ?

- Eu,mamă... - Pleacă de aici !

Să nu te mai văd în ochi !...

- Aflaţi,doamnă, că ard de dragoste !

- Daţi-mi voie,dacă nu mă înşel,declaraţia pe care o aud,o priveşte pe fiica-mea.

- Ba nu. Sînt îndrăgostit de dvs.

Cu inima în flăcări, vă cer mîna.

- Daţi-mi voie să vă spun că într-un fel...sînt măritată.

- Nu-i nimic.

Vom fugi undeva,în desiş, pe malul unei ape.

Vă cer mîna. Mîna dumneavoastră !

Ce figură !

- Ei,drăcie !

- Ce e ? Ce s-a întîmplat ? De ce ai venit ?

Vii aşa ca o pisică turbată.

Şi ce te-a găsit acum mirarea ?

- Zău,mamă,nu ştiam...

- Întodeauna ai avut numai sticleţi în cap.

Te iei după fetele lui Leapkin-Teapkin.

Ce te tot uiţi la ele ?

Ia exemplu de la maică-ta !

Uite exemplele pe care trebuie să le urmezi !

- Anna Andreevna,nu vă împotriviţi fericirii noastre !

Binecuvîntaţi o dragoste veşnică !

- Atunci de ea sînteţi...

- Hotărîţi dvs : viaţa sau moartea ?

- Excelenţa voastră !

Nu mă nenorociţi !

Negustorii s-au plîns de mine.

Nici jumătate din ce v-au spus nu-i adevărat.

Nevasta subofiţerului minte cînd spune că am bătut-o.

S-a bătut singură. - Anton !

Ştii tu ce cinste ne face Ivan Aleksandrovici ?

Ne cere mîna fiicei noastre.

- Da....da.

Ai luat-o razna,maică !

Nu vă supăraţi.

E cam într-o ureche. Aşa a fost şi maică-sa.

- Da. Vă cer mîna fiicei dvs.

O iubesc.

- Nu vă cred,Excelenţa voastră !

- Daţi-mi-o ! Daţi-mi-o !

Sînt un om disperat. Sînt în stare de orice.

Cînd o să mă împuşc, pe dumneata au să vă dea în judecată.

- Binevoiţi,Excelenţa voastră, să faceţi precum doriţi.

Să vă binecuvînteze Dumnezeu !

Eu nu am nici o vină...

- Caii aşteaptă la scară.

- Bine. Vin imediat.

- Cum aşa ? Binevoiţi să plecaţi ?

- Da. Plec.

- Dar atunci cum rămîne ? Mi se pare că aţi făcut aluzie la o căsătorie ?

- A,asta ? Dar plec numai pentru un minut...

...pentru o zi,la un unchi de-al meu, un bătrîn bogat.

Mîine mă şi întorc.

La revedere,Anton Antonovici !

La revedere,dragostea mea, Maria Antonovna !

La revedere...mamă !

- Anton ! - Ce e,Anna Andreevna ?

Nici în vis nu ai visat aşa ceva...

Dintr-o biată primăriţă să te trezeşti deodată...

Mare drăcie !

Ia te uită cu ce om de seamă te-ai înrudit !

- De cînd ştiam eu asta !

Minunea ţi s-o fi părînd aşa de mare ţie, care eşti un om de rînd

şi n-ai văzut niciodată oameni de lume.

- Şi eu sînt om de lume,maică.

A,tu eşti, Ivan Karpovici ?

Ia să mi-i pofteşti aici pe negustori !

Să se plîngă de mine ?

Am să le arăt eu,canaliilor !

Şi apoi,spune-le,ca să ştie,marea cinste pe care a hărăzit-o Dumnezeu primarului,

ca să-şi deie fata nu după un om de rînd,

ci după unul care poate tot !

Vesteşte-i pe toţi ! Să afle toţi !

Strigă în gura mare, trage clopotele ! La naiba !

Dacă-i praznic, praznic să fie !

- Am onoarea să vă salut pentru marea dvs fericire.

Să purtaţi numai rochii de aur !

Aduceţi repede cai pentru Excelenţa sa !

- Spuneţi-ne,vă rog,Anton Antonovici...

Cum a început toată treaba asta,

adică cum s-a desfăşurat treptat toată tărăşenia ?

- S-a desfăşurat într-un chip nemaipomenit.

Chiar domnia sa,personal, a binevoit să ne facă cererea.

- Minunat de frumos mi-a vorbit.

Mi-a spus:"Anna Andreevna, numai din respect pentru meritele dvs"...

"Viaţa mea nu face o leţcaie,Anna Andreevna.

Am luat hotărîrea asta numai din respect pentru rarele dvs calităţi."

- Mamă ! Dar asta mi-a spus-o mie !

- Termină ! Tu nu înţelegi nimic !

Şi nu te mai amesteca în treburi care nu te privesc !

Iar cînd am vrut să-i spun :

"Nu îndrăznim să nădăjduim într-o cinste atît de mare"...

a căzut deodată în genunchi...

- Cum ? - ... şi a rostit în chipul cel nobil :

"Anna Andreevna,nu mă nenorociţi !

Răspundeţi sentimentelor mele că de nu îmi pun capăt zilelor !"

- Mamă ! Şi asta tot mie mi-a spus-o !

- Da,bineînţeles.

A adus vorba şi de tine.

Asta nu tăgăduiesc.

- Daţi-mi voie să vă întreb unde e acum înaltul oaspete !

- A plecat pentru o zi.

S-a dus pînă la un unchi de al lui ca să-i ceară binecuvîntarea.

Dar mîine... - Sănătate !

- Vă mulţumesc foarte mult...

Dar mîine...

- O sută de ani... - ...şi un sac de bani.

- Să trăieşti... - ...să-mbătrîneşti !

- Vede-te-aş mort ! - Lua-te-ar dracu' să te ia !

- Mulţumesc ! Asemenea şi dumneavoastră !

- Ne gîndim acum să ne mutăm la Petersburg.

Vreau ca locuinţa noastră să fie prima din toată capitala.

Iar în cameră la mine să miroasă aşa de tare a parfumuri

încît să nu poţi intra fără să-ţi închizi ochii.

Ce frumos !

- Da,domnilor,lua-m-ar dracu' ,

eu vă spun deschis: tare aş vrea să ajung general !

- Dumnezeu să-ţi ajute să reuşeşti !

- La corabie mare,ape largi !

- Îi stă ăstuia să fie general cum îi stă chelului tichia de mărgăritar.

- Dar mai ştii ? Poate că ajunge şi general.

- Anton Antonovici,cînd o fi, nu uita de noi.

- Ocroteşte-ne în continuare !

- Anul viitor vreau să-mi duc fiul în capitală ca să intre în slujba statului.

Aşa că te-aş ruga, să ai bunătatea, să-l iei sub ocrotirea dumitale.

- Din partea mea,bucuros, sînt gata să stărui...

- Antoşa,tu eşti întotdeauna gata să promiţi.

Şi apoi de ce te tot încurci tu cu tot felul de promisiuni ?

- De ce,sufleţelul meu ? Cîteodată mai poţi face un bine.

Cîteodată...

- Desigur că poţi face...

Numai că nu ai să iei sub ocrotirea ta pe orice flecuşteţ.

- Aţi auzit cum ne tratează ?

- Da.Nu apuci s-o pofteşti să stea că şi pune picioarele pe masă...

- O chestie uimitoare,domnilor !

Cinovnicul pe care l-am luat drept revizor, nu era revizor !

Nu era revizor !

Am aflat-o din scrisoarea asta...

- Din care scrisoare ?

- Păi chiar din scrisoarea lui.

Mi s-a adus o scrisoare la poştă.

Am luat-o şi am deschis-o.

M-a împins o putere nefirească.

- Cum de ai îndrăznit

să deschizi scrisoarea unui împuternicit aşa de sus-pus ?

- Tocmai aici e toată problema : nu-i nici împuternicit şi nici sus-pus.

- Şi atunci,ce-o fi, după părerea dumitale ?

- Nici cîine, nici ogar.

Dracu' ştie ce-o fi !

- Cum aşa ? Nici cîine,nici ogar ?

Cum de îndrăzneşti să-l faci cîine şi ogar ?

Şi să mai spui "că dracu' ştie ce-o fi."

Îndată te arestez...

Am să te trimit în Siberia !...

- Ehei,Anton Antonovici ! Care Siberie ?

Siberia e departe !

Mai bine,să vă citesc scrisoarea.

Domnilor,daţi-mi voie să vă citesc scrisoarea.

- Citeşte ! Citeşte !

" Dragul meu Triapicikin, mă grăbesc să-ţi împărtăşesc

minunăţiile care s-au petrecut cu mine.

Pe drum un căpitan de pedestraşi m-a lăsat lefter,

aşa că hangiul avea de gînd să mă bage la puşcărie,

cînd deodată,luîndu-se după fizionomia mea petersburgheză

şi după îmbrăcăminte,

tot oraşul a crezut că sînt un guvernator general.

Acum stau în gazdă la primar,

huzuresc şi le fac o curte îndrăcită atît nevesti-si,cît şi fiică-si.

Nu m-am hotărît încă cu care să încep

cred însă că mai întîi cu mama,pentru că, după cîte mi se pare,e gata să cedeze.

Toţi îmi împrumută cît vreau.

Primarul,care numai paie nu mănîncă, de prost ce e..."

- Nu se poate ! Nu scrie asta acolo !

- Citeşte şi dumneata !

- " care numai paie nu mănîncă, de prost ce e !..."

Dumneata ai scris asta ! - Citeşte ! Citeşte !

- " care numai paie nu mănîncă, de prost ce e !..."

- Lua-l-ar dracu' ! Trebuia să mai repete !

Parcă nu ajunge cît e scris acolo ?

" care numai paie nu mănîncă, de prost ce e !...

- Nici nu mai văd bine.

În loc de feţe văd numai rîturi de porc...

...şi nimic altceva.

De treizeci de ani de cînd sînt în slujba asta

pe toţi potlogarii, pungaşii,ticăloşii

care înşelau lumea, i-am tras pe sfoară.

Pe trei guvernatori i-am înşelat.

E adevărat : dacă Dumnezeu vrea să pedepsească pe cineva

mai întîi îi ia minţile.

Iată,uitaţi-vă toţi, toată lumea,

toată creştinătatea...

cu toţii uitaţi-vă, cum a fost dus de nas primarul !

Ai luat pe un coate-goale drept un om de seamă.

- Nu se poate una ca asta,Antoşa !

Doar s-a logodit cu Maşenka !

- S-a logodit ?!

Pe dracu' s-a logodit !

Acum el îşi vede liniştit de drum în clinchet de zurgălăi.

O să răspîndească în toată lumea povestea asta.

O să se găsească şi un scriitoraş,

care să te pună într-o comedie de-a lui.

N-or să se uite nici la numele şi nici la cinul pe care le ai

şi toţi vor rîde şi vor bate din palme.

- De cine rîdeţi ?

De voi rîdeţi !

Ehei,ticăloşilor ! Pe toţi zgîrie-hîrtie ăştia,

pe scriitoraşi,...

pe blestemaţii aceştia de liberali, sămînţa diavolului...

pe toţi i-aş lega şi i-aş face praf. Lua-i-ar dracu' pe toţi !

Cine a scornit-o cel dintîi că el e revizorul ?

Răspundeţi !

- Cine a scornit-o ?!

Uite,mincinoşii ăştia au fost !

- N-am fost eu... El a fost...

- Ba nu ,Piotr Ivanovici ! Tu ai fost primul.

- Bîrfitorii oraşului !

Un cinovnic trimis de împărat a sosit de la Petersburg.

Vă pofteşte să veniţi chiar acum la el.

Dumnealui a tras la han.

Sfîrşit