Original subtitles

FATA DIN VIS Episodul 25

Unde mergem ?

Fără întrebări !

Alo, Kenan ! Suntem pe urmele lor.

- Bine. Să nu-i pierzi din ochi ! - Bine.

O sută de mii de dolari.

Mulțumesc. Eşref va muri.

- Eşref Tek ? - Da.

Îl ştim pe Eşref. Nu ne punem cu el.

E o treabă grea.

Atunci, faceți-o mai uşoară ! Ca să nu se complice lucrurile.

- Când ? - Azi. Chiar acum.

- Unde e acum ? - Am un om pe urmele lui.

O să vă spună adresa. Ce ziceți ? Vă băgați ?

Am înțeles. Să ne zică unde e şi ne ocupăm noi.

Bine. Cred că nu mai e nevoie să spun că trebuie să rămână secret,

dar o să ți-o spun direct: să nu afle nimeni !

- Rămâne între noi ! - Mereu.

Mulțam.

Intră !

S-a întâmplat ceva ?

E vorba despre problema cu Orfanii.

Aveam o bănuială în privința celui care va prelua conducerea

şi voiam să discut cu dv. despre asta.

Vorbim mai târziu.

Desigur.

Atif, gândeşte-te bine la ce ți-am spus !

Dacă Çigdem apelează la metode ilegale şi tu ştii asta,

te distrug şi pe tine.

O să-ți pierzi insigna. Toată familia ta lucrează în poliție.

Dacă vei fi dat afară,

nu o să mai poți da ochii nici cu mama, nici cu tatăl tău.

Aveți dreptate, domnule comandant, dar nu ştiu nimic.

Bine, Atif. Gândeşte-te la ce ți-am spus !

Desigur, domnule comandant. Dați-mi voie să mă retrag !

- Despre ce ați vorbit ? - Despre nimic.

Termină ! Despre ce ați vorbit ?

Despre ce să vorbim ? A întrebat de tine.

I s-a pus pata pe tine. Cică o să-mi facă şi mie probleme.

N-are decât să încerce ! Nu poate face nimic.

Şi tu nu-l lăsa să te sperie ! Fii puțin mai dur !

Doamnă comisar, ce spuneți ? Stați puțin, vă rog !

Vino, Atif ! Hai să facem câțiva paşi !

- Doamnă comisar... - Vino !

De ce nu-mi spui unde mergem ?

Tu de ce nu încetezi să pui întrebări ?

Pentru că sunt curioasă.

Vreau să termini o treabă pe care ai lăsat-o neterminată.

- Ce treabă ? - O să vezi când o să ajungem.

Stai puțin ! Asta e drumul spre studioul dlui Metin.

- Eşref, nu ! Nu vin. - Nu se poate.

Ultima dată când am fost acolo, m-am făcut de râs.

Nu vreau să mă fac de râs din nou. Te implor !

- Nu se va întâmpla nimic. - Opreşte ! Altfel, sar.

Să ştii că nu e ca-n filme.

Nu te rostogoleşti şi te ridici teafără.

- Doamne ! - Linişteşte-te ! Nu-i nimic.

- Am ajuns. - Nu cobor.

O să cobori.

Nu înțeleg de ce nu pot oamenii să-ți spună şi ție nu.

Poate, pentru că nu accept refuzurile.

Bine ați venit ! Dl Metin vă aşteaptă. Poftiți !

Metin ! Pardon, dle Metin !

Bine ați venit !

- Metin ! - Eşref, bine ai venit !

- De când nu ne-am mai văzut ? - Ştii cum e viața...

Şi tu, fugaro ?

După ultima vizită, mi-a fost cam ruşine,

vă rog să mă iertați.

De ce să-ți fie ruşine ?

Am pregătit totul pentru înregistrare.

Stați jos ! Mă duc să aduc nişte cafea.

Sigur o s-o dau în bară.

Vorbeai întruna despre visurile tale. Uite-ți visul !

În fine, eu te aştept sus.

Nu pleca !

- Să nu plec ? - Nu pleca !

Mă ajută dacă văd o față cunoscută.

Bine. Nu plec.

O să stau aici.

Müslüm, opreşte alarma aia ! Ai setat-o pentru rugăciune ?

Faruk, ce tot spui ? Nici nu s-a făcut încă ora, băiete.

Am spus rugăciunea de dimineață şi m-am culcat.

- Atunci, ce e alarma aia ? - Alarma morții, poate.

Ce faci, nebunule ?

Tu nu te trezeai niciodată înaintea noastră.

E ora 12:00. Neco ăla nu e nicăieri. Mă duc să vorbesc cu el cum ştiu eu.

Ridică-te ! Ăsta o să măcelărească tot cartierul.

- Unde sunt ? - Maşina de acolo.

- Care ? - Cea verde.

Eşti gata ? Încep !

Hai, Nisan, poți s-o faci !

Trei, patru...

Aş vrea să ieşi din viața mea, Să se termine nebunia asta în doi.

Îmi doresc pentru amândoi ce e mai bine !

Să pot să trăi ca şi cum n-ai fi fost,

Să înțeleg tot ce am distrus...

De-ai şti cât de mult îmi doresc !

Te rog ! Nu vreau să te mai văd !

Nu-mi mai apărea în cale !

Să nu vorbim, să nu ne privim... Te rog !

Te rog ! Nu vreau să te mai văd !

Nu-mi mai apărea în cale !

Să nu vorbim, să nu ne privim... Te rog !

Nu mai am putere să mă consum...

Unele lucruri depăşesc destinul. Cer efort.

La urma urmei, şi destinul iubeşte strădania.

Eşref Tek, eşti un om care inspiră.

Nu mi-ai da o şansă ? Nu e o pasiune trecătoare.

Eu, când iubesc, iubesc până la capăt.

Te rog ! Nu vreau să te mai văd !

Nu-mi mai apărea în cale !

Să nu vorbim, să nu ne privim... Te rog !

Nu mai am putere să mă consum...

A fost foarte bine.

- Mulțumesc. Cum a fost ? - Foarte frumos.

Bun, mă bucur.

Dar eu mai am ceva de lucru la orchestrație.

După ce termin, ascultăm împreună varianta finală.

Abia aştept ! Şi apoi ce urmează ?

Ne vom ocupa de asta atunci.

- Dle Metin, a venit oaspetele dv. - Bine.

- Ne retragem şi noi. - Bine.

Atunci, vă aştept când vom avea mai mult timp.

- Bine. - La revedere ! Mulțumesc.

- Pe curând ! - Succes !

Mulțumesc.

- Sincer, nu ştiu ce să spun. - Un "mulțumesc" e suficient.

Eu zic că nu e suficient.

Nici n-ai idee ce înseamnă asta pentru mine.

Atunci, spune-mi !

Nu cred că pot exprima aşa ceva în cuvinte.

Nu ştiu limbajul semnelor.

Ba îl ştii foarte bine.

Asta înseamnă să trăieşti, Kadir ! Asta înseamnă să-ți trăieşti viața !

Da !

- Avem o problemă. - Ce s-a întâmplat ?

Eşref e cu o fată lângă el.

- Cine e ? - Nu ştiu, o fată frumoasă.

- Ce facem, o lăsăm pe mai târziu ? - Nu. Nu mai târziu.

Dacă tot ați început, terminați !

Şi pe ea ?

Da, şi pe ea.

Bine.

- Ce zice ? - Nimic.

Spune odată !

- E şi Nisan cu el. - Şi ?

Nimic. Planul rămâne neschimbat. Le-am zis să nu se oprească.

Ai înnebunit ? Ce ai cu fata asta ?

Fata asta ți-a luat mințile, Kadir ! Cel mai bine e să scapi de ea.

Crede-mă, o să-ți aducă numai necazuri !

Să se ducă naibii amândoi !

Să scăpăm de ei şi să ne vedem de drumul nostru, Kadir !

- Dă-mi numărul lor de telefon ! - Nu se poate.

Ce naiba ? O să-ți trag un glonț în cap !

Dă-mi numărul ăstora de telefon !

- Ştii ce mi-a atras atenția ? - Sper că e ceva bun.

Suntem împreună de câteva ore, şi nu s-a întâmplat nimic rău.

Ce vrei, mai exact ?

- Linişte. - Linişte ? Poftim, linişte !

Totul e verde, a venit primăvara, gâze, păsări ciripind...

Feerie.

De ce ai făcut asta ?

- Te referi la Metin ? - Da.

Ți-am spus că respect oamenii care au visuri.

Nu mai înțeleg nimic.

Uneori, nu mai ştiu ce să cred despre tine.

- Crede ce vrei tu ! - Tu ce ai vrea să cred ?

Eu nu aduc nimănui decât nefericire.

Dar eu am fost foarte fericită azi.

A fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea.

Dacă îți aduce fericire, ăsta e meritul tău, nu al meu.

- E foarte important pentru mine. - Pentru mine, nu.

- Eu am dat doar un telefon. - Dar te-ai gândit.

Te-ai gândit să mă faci fericită, asta contează.

Îmi place să văd oamenii fericiți.

Alo ! Pregătiți-vă că vin.

Am înțeles.

Asta-i bună !

- Ce s-a întâmplat ? - Rezervorul era aproape plin.

- Sigur e o benzinărie mai în față. - E, dar de ce s-a întâmplat asta ?

Nu prea înțeleg. Oare are maşina vreo gaură, ceva ?

O gaură ?! Maşina mea nu are aşa ceva.

Bine.

Ce o să faci ? O să-i spui lui Serdar ?

Ce altceva să fac ? M-ai nenorocit !

Sunt în necazuri până-n gât, din cauza ta !

Ştii ce mi-a zis ? Că mă dă şi afară.

- Nu poate face nimic. - Are înregistrarea video.

Înseamnă că erai acolo în ziua şi la ora aia.

- Asta nu dovedeşte nimic. - Înseamnă că nu o să-mi dea pace.

Atif, eşti la fel de implicat ca şi mine, ştii doar.

Nu mai suport ! Mă duc să spun totul.

Dacă află părinții mei, nu o să-i mai pot privi în ochi.

Niciodată !

- Nu o să spui nimic. - Ba da ! M-am săturat !

M-am săturat şi de povestea ta de dragoste,

şi de tine !

Mi-ai distrus viața ca să te răzbuni tu pe Eşref !

- Te omor. - Nu faci nimic ! Plec !

- Da, profesore, te ascult. - Nu ştiu, Gürdal.

Mai lasă-mă ! Ce nu ştii ? Tu ştii totul.

Ce treabă urgentă avea Müslüm ? Asta-i bună !

Haide, spune-mi... Ştii că mie nu-mi scapă nimic.

Am buzele pecetluite.

Se pare că are o treabă urgentă. I-a spus doar lui Eşref.

Nu ştiu despre ce e vorba.

Da, dragi telespectatori,

întrerupem muzica pentru o ştire de ultimă oră.

Eşref Tek şi frații săi au căzut pradă dezbinării.

Au apărut secrete între ei. Acum putem continua programul muzical.

Gürdal, gata, nu mai face atâta gălăgie !

Hai să rezolvăm treaba asta în linişte !

O rezolvăm, frate. Lasă că aflu eu !

Uite cum facem !

Eu intru tiptil, îl iau pe Necmettin fără zgomot.

Ieşim de aici şi plecăm. Şi s-a încheiat povestea !

Gürdal, dacă am învățat ceva

e să nu încredințez unui nebun ca tine

o astfel de treabă ! Nu mai face pe deşteptul !

Ce urât ! Unde ai văzut tu nebunie la mine ?

Hai odată !

E cam dezordine pe aici, profesore.

Dilay ! Îți mai aminteşti de mine ? Vino !

Vino, nu s-a întâmplat nimic.

Aşa, bravo ! Vino !

La naiba !

La naiba !

S-a dus...

Profesore, ăştia nu se opresc.

Orice-am face, nu se liniştesc

până nu ne distrug sau până nu-l omoară pe Eşref !

Mă duc la maşină.

E o benzinărie mai în față.

Bine ați venit !

- Poți să-mi faci plinul ? - Sigur că da.

Eşref !

Ce s-a întâmplat ? Ai văzut ceva acolo ?

- Veşti proaste, avem probleme. - Iar ?

Din nou.

Nu te speria ! Nu vei păți nimic.

Pune-ți centura şi ține-te bine !

Bine.

Stai liniştită, gata, nu-i nimic.

Au ajuns.

La naiba !

- Alo ! - Necati, sunt Kadir.

Să nu îndrăzniți să-i faceți fetei ceva !

E prea târziu.

Apleacă-te !

- Ai pățit ceva ? - N-am nimic. Tu eşti teafăr ?

Da, n-am nimic.

- Nu eşti rănit din nou, nu-i aşa ? - Nu, încă nu.

- Iar e maşina făcută praf ! - Asta e problema acum ?!

Ce s-a întâmplat ? Ce e ?

Am rămas fără benzină. Deci a fost opera lor.

- Ce facem acum ? - Gürdal... Uite-l...

Jos !

- Ce ? - Fugi în pădure !

Fug !

Băiete, stai puțin ! Stai aşa !

Să plecăm de aici înainte să vină poliția.

Nu se poate. Eşref ne-a văzut.

Dacă nu-l omorâm, o să ne caute şi-n gaură de şarpe.

Nu putem să lăsăm treaba asta neterminată.

Duceți-vă şi ascundeți maşina !

Atunci, să ne grăbim !

Cine... Cine sunt oamenii ăştia ?

Încă nu ştiu. Du-te pe acolo !

Bine.

- Unde ți-e telefonul ? - A rămas în maşină.

- Fugi ! - Ştii cum am fugit din maşină...

Continuă să mergi !

Eşref... Stai, am obosit rău de tot.

Mai rezistă ! Haide, fă un efort !

- Nu pot să merg cu pantofii ăştia. - Nisan, vrei să mori aici ?

Dar nu pot să respir. Am obosit rău.

Bine, înțeleg, dar trebuie să rezişti.

Fugi !

Ce ticăloşi ! L-au împuşcat în fața fetiței lui.

- Pe Necmettin ? - Da.

- Săracul om... - Da, mătuşă Hafize, aşa-i...

Dar era clar că omul ăla intrase în treburi necurate.

Acum să vedem ce porcărie va mai ieşi la suprafață !

- Să-l anunțăm imediat pe Eşref ! - Da, îl anunțăm.

Ce-i cu tine ? Plângi ?

Fata... Tremura toată.

Când a început să plângă, n-am mai putut să mă abțin.

Bietul copil ! Unde e ?

Are rude mai jos, în cartier. Am lăsat-o acolo.

Biata de ea !

Să-mi sară inima... Era telefonul.

Scumpo !

- Iubitule, la ce oră vii ? - Unde să vin ?

Trebuia să vii să mă iei ca să mergem la galerie.

Dragă, de ce te stresezi cu galeria acum ?

Ce fel de model vrei ?

Numai să-mi spui şi le zic băieților să-ți aducă ce vrei.

Iubitule, trebuia să mergem la galeria de artă.

- Data trecută nu am putut merge. - Am uitat, Derya.

Vino, te aştept ! Trecem doar jumătate de oră pe acolo.

Bine.

Aşa... Profesore, a intervenit ceva şi trebuie să plec.

Dacă o las pe Derya baltă şi de data asta, mă face bucăți.

Aşa că o să-mi iau rămas-bun de la voi cu o vorbă de la noi...

M-am cărăbănit !

Aşa...

- De-ar spune o dată ceva normal ! - Doamne fereşte !

Unde naiba s-au dus ?

Unde ar fi putut să se ducă ? Sunt pe aici, pe undeva.

Chemați-i pe ceilalți ! Cum să-i găsim în trei aici ?

V-am găsit. Amândoi şi-au lăsat telefoanele în maşină.

Asta-i bine. Nu pot chema ajutoare.

- Necati, ce ai făcut ? - Terminăm imediat.

- E vreo problemă ? - Una mică.

Nu te atinge de fată !

Dacă i se întâmplă ceva, ție o să-ți cer socoteală.

Bine, nu-ți face griji ! Nu-i facem nimic fetei.

Fiți atenți până vin întăririle !

Vor mai veni şi alții. Ce facem ?

Trebuie să găsim un loc în care să ne ascundem.

Dar nu avem nici măcar un telefon.

- Ai încredere în mine ? - De parcă aş avea de ales...

N-ai.

N-o să permit să pățeşti ceva, nu-ți face griji !

Bine. Dar să nu pățeşti nici tu nimic !

Vino !

Ai înnebunit de tot, pe cuvântul meu !

Dar o să plăteşti pentru asta, o să vezi !

Întâi, calmează-te !

- Calmează-te, ca să putem vorbi. - Ce naiba să vorbim ?

Uită-te la mine !

Trebuie să te calmezi, ca să putem vorbi.

Numai să plec de aici şi o să vezi tu !

O să te fac să plăteşti pentru toate ! O să-i spun totul lui şefului Serdar !

Eu vreau să rezolvăm asta prieteneşte.

Există o singură soluție la problema asta,

şi anume să ajungi la închisoare !

Atif, nu-ți forța norocul !

Altfel, ce ? Ce o să mai faci ? O să mă împuşti în cap ?

Şeful Serdar

Nu eşti normală la cap ! Pe cuvânt, nu eşti în toate mințile.

Din exterior, pari normală, dar nu eşti.

Scoate-mi astea, ca să plec !

- Dar întâi trebuie să ne înțelegem. - Nicio înțelegere ! Desfă-le !

- Nu mai țipa ! - Ajutor ! Ajutați-mă !

Ajutor !

E mai bine aşa ?

- Eşref ! - Ce e ?

Chiar nu mai pot ! Hai să ne oprim !

- Nu ne putem opri, mai e puțin. - Până unde ?

Ştiu un loc în care ne putem ascunde. Vino !

- E departe ? - Nu, aproape am ajuns.

- Uite, deja am ajuns pe drum ! - Nu mai pot să respir...

- Vino ! - Bine.

M-ați sunat.

Bine, vin acum.

Plec să mă întâlnesc cu Serdar.

O să ai timp să te gândeşti puțin.

Unde suntem aici ?

O fostă casă de corecție. Am stat o vreme aici.

Ce ?

M-au trimis aici când aveam 15 ani.

CENTRU DE DETENȚIE PENTRU MINORI

BLOCUL 5

Dacă o să găsească locul ăsta ?

Măcar e un loc pe care îl cunosc.

- De-am avea şi un telefon ! - Nu avem.

Suntem doar noi doi... şi ăsta.

E bine aici, vedem şi intrarea.

- Rămânem aici peste noapte. - De ce ? De ce rămânem aici ?

Să nu rămânem !

Şi ce să facem ? I-ai auzit şi tu.

Nu ştim când vor veni şi câți vor fi.

Ce să fac, să te trimit în pădure şi să te pun în pericol ?

O să-şi facă griji.

Afra a început deja să-şi facă griji pentru mine.

Avem griji mai mari acum.

Cine erau ? Clanul acela, nu-i aşa ?

Cu ei am făcut pace.

- Atunci ? - Nu duc lipsă de duşmani.

Mie-mi spui ?

Dar de ce te atacă mai ales când sunt lângă tine ?

Poate că petrecem prea mult timp împreună.

Tu m-ai dus cu forța la studio !

Nu te-am acuzat de nimic. Era doar o constatare.

Dacă ai făcut o constatare, de acum nu mai stăm împreună, gata.

- Bine, calmează-te ! - Nu pot să mă calmez !

Sunt oameni înarmați pe urmele noastre.

Nu pe tine, ci pe mine mă urmăresc.

Bine, atunci, plec.

Unde te duci ? Nu poți pleca nicăieri.

Nu-mi spune că nu pot pleca ! Întâi, cere-mi scuze !

Recunoaşte că mi-ai pus din nou viața în pericol

şi că era să mor din cauza ta.

- Eşti încă în viață. - Mulțumesc frumos.

Nici nu ştiu cum să-ți mai mulțumesc, dle Eşref.

- Mereu eşti aşa de sarcastică ? - Şi asta nu-i nimic.

Bine.

Calmează-te ! Îmi pare rău. Era să mori din cauza mea.

- Nu-i nimic, sunt încă în viață. - Asta am spus şi eu adineauri.

Una e s-o spui tu, şi alta, s-o spun eu.

Ce contează acum e ce facem dacă ne găsesc aici. Ai vreo idee ?

Dacă ne găsesc, eu îi voi ține pe loc,

iar tu vei fugi.

Şi dacă te omoară ?

Dacă mă omoară, îşi vor atinge scopul.

Şi îmi voi atinge şi eu scopul, pentru că tu vei fi fugit.

În felul ăsta, toată lumea câştigă.

E un plan tâmpit.

Dacă ai un plan mai bun, spune-mi !

De ce aş avea eu vreun plan ?

Ar trebui să fie pe aici, pe undeva. Nu au telefoane, nu pot cere ajutor.

Trebuie să-i găsim înainte să ia legătura cu cineva.

E şi o fată cu el. Pe ea n-o omorâm.

Dar, dacă ne stă în cale, asta e altceva.

Mai bine aduceam un câine. Le-am fi luat urma.

- Poți să te ocupi de asta ? - Nu se poate imediat.

Ba imediat ! Nu avem timp.

Dacă scapă Eşref de aici,

n-o să-l lase pe niciunul dintre noi în viață.

Bine, mă ocup eu.

Să ne împărțim câte doi ! Voi căutați pe acolo !

Să mergem şi noi în direcția aia !

Sună-i şi vezi ce au făcut !

Nu pot să sun aşa, din două în două minute.

Sunt pe urmele lor. O să sune când o să termine.

La naiba, Kenan !

M-am luat după tine şi am pus biata fată în pericol !

Ce s-a mai enervat ! De-ar muri odată, ca să scăpăm...

Vreau şi înregistrările telefonice ale lui Çigdem din ziua aceea.

Ziua în care a murit Cevahir.

Dar rămâne între noi doi. Dacă se află va fi din vina ta.

Domnule, e vreo suspiciune ? Nu, întreb ca să fiu pregătit.

Nu te băga ! Dar adu-mi orice găseşti !

- Cum doriți, domnule. - Poți pleca.

Domnule !

Colegul tău, Atif...

L-am sunat de două-trei ori, dar nu mi-a răspuns.

Am plecat împreună.

El avea ceva de făcut şi l-am lăsat pe drum.

- Unde v-ați dus ? - Era ceva despre Orfani.

Era un individ care ar fi putut lucra cu noi,

dar s-a răzgândit în ultima clipă. Căutam pe altcineva din interior.

Am înțeles. Dacă afli ceva, anunță-mă.

Poți pleca.

- Asta e tot ? - Mai e ceva ?

Mă scuzați.

Bună !

- Bună ! Necmettin a murit. - Ce ?

Când am ajuns la el acasă, l-am găsit mort.

Înseamnă că Necmettin le-a spus că suntem pe urmele lor.

- Şi ei şi-au şters urmele. - Aşa se pare.

- Unde e Eşref ? - Nu ştiu.

- Müslüm ? - A vorbit cu Eşref.

Nici Eşref n-a zis nimic. Probabil are probleme familiale.

Nu ştiu.

Ei, poftim ! Nu reuşesc să dau de Eşref de o oră.

A plecat, nu ştiu.

- De ce îl lăsați singur ? - Irmak, nu vorbi de parcă n-ai şti !

Vorbim despre Eşref. Nu vrea să-l urmărim.

Numele lui este Eşref Tek (Singur). Vrea să stea singur.

Dar nu-mi ignoră niciodată apelurile.

- Fratele meu unde e ? - Unde e fratele tău ?

Nu ştiu unde şi cu cine e. Tu ştii ?

Derya, eşti de groază ! Ce să caut eu la o galerie de artă ?

Ce-are ? Îți mai lărgeşti şi tu orizonturile.

- Doar n-o iei cu tine ! - De ce să n-o iau ?

Iubitule, e o galerie de artă. Te rog, nu mă face de râs !

Bine, iubito. Hai să coborâm !

Vino pe partea asta !

Cine o mai fi oare ?

- Spune ! - Alo ! Unde eşti ?

Am treabă în oraş. Ce s-a întâmplat ?

- Ştii cumva unde e Eşref ? - De unde să ştiu ?

Ce s-a întâmplat ? E vreo problemă ?

- Nu, dar nu dau de el. - Asta-i bună !

- Mă rog, lasă... - Auzi ?

Anunță-mă când dai de el. Acum m-ai făcut curios.

- Bine, te sun. - Hai, închide !

- Unde sunt picturile ? - Uite-le !

Astea sunt tablouri ?

Trebuie neapărat să fie peisaje ?

Derya, bineînțeles că nu trebuie să fie neapărat peisaje,

dar astea nu seamănă cu nimic.

Încetează ! Să nu vorbeşti aşa lângă Ayşegül !

- Cine e Ayşegül ? - Pictorița, dragule.

E expoziția ei.

Bine ați venit !

Violența este rea.

Abia aşteptăm cu toții să rostim această propoziție.

Dar câți dintre noi au curajul şi moralitatea de a spune "stop"

atunci când asistă la un act de violență ?

Socialiştii, anarhiştii, blanquiştii, futuriştii,

artiştii contemporani din curentele artistice ale zilelor noastre,

toți scriu manifeste nesfârşite despre violență,

adoră să construiască fortărețe retorice pe tema violenței.

Dar, când trebuie să înfrunte violența,

nu pot dovedi acel curaj care l-a împins pe Nietzsche la nebunie.

Paradoxul unui suflet ce a glorificat violența toată viața

şi care trebuie să facă o alegere morală pentru a o opri

este sursa de inspirație a operelor mele.

- Ce spune femeia asta ? - Ascultă !

... glorifica violența într-atât, încât spunea "nu uita biciul",

preamărind patriarhatul şi chiar violența împotriva femeilor.

Însă, prin alegerea pe care a făcut-o,

a devenit un mare gânditor.

În perioada clasică, arta avea valoare culturală.

În epoca modernă însă,

valoarea de expunere a artei a depăşit valoarea culturală.

Cred că, pentru individul de astăzi, care devine tot mai insensibil,

ar trebui să domine valoarea de şoc a artei.

Iată o femeie cultivată ! Ce frumos vorbeşte !

Ceren !

- Dle Gürdal ! - Dră Ceren, ce surpriză plăcută !

- Dv. ce căutați aici ? - Vă rog frumos...

Să nu credeți că nu am înțeles aluzia !

De ce n-aş avea ce să caut ?

Nu pot să mint.

Scuze, îmi pare foarte rău,

dar de ce v-a surprins aşa faptul că sunt un iubitor de artă ?

Ați venit pentru că ştiați că sunt aici, nu-i aşa ?

Nu. Ce legătură are ?

Îi cunosc eu pe bărbații ca dv.

Credeți minciuna că femeilor le place insistența.

Scuzați-mă, dar cu ce am insistat eu ?

- Iată-vă aici, în fața mea ! - Da, sunt aici, în fața dv.

Dar o urmăresc îndeaproape pe dna Ayşegül.

Pe ea şi, bineînțeles, operele ei.

Terminați cu prostiile !

Nu aveți nici cea mai mică idee ce spun aceste tablouri,

de ce arată aşa...

Bine, atunci, să facem aşa !

Eu vă voi dovedi că nu am venit aici pentru dv.,

ci pentru că sunt pasionat de artă,

iar dv., în schimb, veți ieşi la cină cu mine.

Ne-am înțeles ?

Bine.

Bine, să vedem de ce pictează dna Ayşegül astfel de tablouri !

În perioada clasică, arta avea o valoare culturală.

În epoca modernă, şi asta e foarte important,

odată cu secularizarea,

valoarea de expunere a depăşit valoarea culturală.

Dar astăzi, pentru individul desensibilizat,

arta trebuie să aibă o valoare de şoc.

Asta spune artista.

Eu, cel puțin, când mă uit la lucrări, asta văd.

Ceren, ştii, aş fi putut spune "secular".

Aş fi putut spune "clasic". Aş fi putut spune "şoc", şi atât.

Dar am preferat să fiu explicit.

Păi, uite cum facem !

Eu îți spun ziua, ora şi locul, iar tu vii.

Până atunci, ai grijă de tine !

Redactor CRISTINA DEDIU

SFÂRŞITUL EPISODULUI 25